ȘI VREME REA

 

ȘI  VREME  REA

Michel Soulard – Vasile Militaru -Adrian Botez – Puși Dinulescu – Ioan

Mihlău-Gepianu – Theodore Bucur – Panseuri – Masa de Crăciun 1937

Dan Voinea – Cristian Otopeanu

                         

                        Meilleurs voeux !

JOYEUX NOËL À TOUTES ET À TOUS. Michel Soulard Poitiers

George Anca <george_anca@yahoo.com> Voeu pour votre grandeur 2019!

Très belle fin d'année à tous et excellente année 2019 à tous. Je vous souhaite le meilleur.

A bientôt

Michèle Laurent

Vasile Militaru - Cerbul cu stea în frunte

A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moşneagu-n-aştepta nimica
El numai moartea şi-o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

„Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi.”

Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
„Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic.”

Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul –
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.

Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui –
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.

„Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti”
„Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti”

„Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi”

„Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc ;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc.”

Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu ?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: „NU vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit

Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea *ţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.

La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti.”

Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns

Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.

ADRIAN  BOTEZ

Pentru mine și orcicine  

caută şi capătă-ţi Înţelepciunea

apără-ţi Liniştea

stai şi păzeşte la amândouă capetele

Podului : nimic

să nu te ia prin surprindere

trăieşte-ţi viaţa ca pe

o zi de vară : ştii că va lua sfârşit – dar

soarbe

încet – din Pocal – amânând să-i vezi

fundul...

scrie – cu slove mari şi

luminoase – pe gardul Grădinii

tale : „aici sunt

Fructe pentru toată lumea – deci

nu e nevoie nici să rupeţi

scânduri – nici să

săriţi zăplazul !”

...priveşte – cu toată

desfătarea – cutremurat doar de

emoţia în faţa Frumosului – măreţia

Asfinţitului

IOAN  MICLĂU-GEPIANU

Scrisoare către Erato

 Erato,

Nu vreau ca să mă cerți,

 Nici eu n-am gând să te jignesc,

Căci tu mai prezentat și Euterpei,

Celei ce-n suflet dă visul îngeresc -

M-ai prezentat și Caliopei,

Să-mi amintească de pașii mei incerți!

Erato,

Eu vreau să-ți mulțumesc,

Deși era mai bine să nu mă nici trezești,

Căci tot acest tablou cu-a lumii frumuseți

Îl văd cu ochii, le iubesc și fără să vorbești,

Iubirea e-n tăcere, iar în vorbiri tristeți,

Sunt artele plăcere, dar oamenii greșesc!

Erato,

De undea-i răsărit te știu:

 Din cuib de heruvini și de lumini izvor,

M-am încrezut în tine, ș-oi crede până mor,

Mi-ai luminat ființa, tot gându-mi plin cu dor,

Dar eu te-ntreb Erato, dece mă lași să fiu,

Un rătăcit să umblu ca vântul prin pustiu?

Zicea-i: să îi iubești pe cei ce te alungă,

Dar eu nu sunt Hristos să pot a pedepsi,

Pe cei ce-mi fură casa, și-mi colțurează vatra,

Și-n umiliri mă-mpinge în fiecare zi;

Sunt artele-ndreptare spre nobile moravuri,

Iar a vorbi frumos nu-nseamnă că ești slugă!

Chiar muza-mi Euterpe începe să muțească,

În timp ce Caliope chiar vine de mă ceartă,

Deci ce folos Erato căci mai trezit din morți,

Cerându-mi cu iubire să fiu cu dar in Artă,

Când aurul și banii sunt ale lumii sorți,

N-am bani, iar cei cu bani au șansa să trăiască!

Tu ești o zână răsărită

Din dragostea cea sfântă, nu-n cele a urgiei,

 Și de vrei să cânt iubirea cei din ceruri coborâtă,

Mă învață să-mi cânt neamul și-a lui blândă cuminție,

Acea floare de Lumină ce-i  de Domnul rânduită,

Lumea vrea a fi de-apururi cum a fost de EL gândită!

N-o vreau nici pe acea Circe captivândul pe Ulise,

Ci-n dumbrava românească acel fagure de miere

Adunat de Eminescu de prin ramuri, de prin vise,

Să-nflorească-n Limba noastră precum inima o cere!

 Eu îți scriu dragă Erato, să știi cum trebe să fie,

Căci de mare viitor duce dorul dulcea noasatră

Românie!

  

12/21/2018

CRINGILA, N.S.W

PUȘI  DINULESCU

În faţa Academiei

Te uiţi pe lista academicienilor noştri de azi şi parcă ai avea în faţă nomenclatura unei uzine. Atât de mulţi ingineri sunt.

Eu iubesc inginerii. Tata şi doi unchi, mai mulţi veri şi chiar fratele meu au fost ingineri. Dacă nu mă ţineam bine, vroiau şi pe mine să mă facă inginer. Se considera, probabil, că puteam să fiu şi un inginer prost, dar măcar să am şi eu un titlu academic, să nu mă-nhăitez cu toţi rataţii.

Dar nu-s chiar aşa mulţi ingineri acolo, do...ar vreo 17. Mai pui la ei şi cei 7 economişti şi faci o întreprindere care să duduie. Deci un sfert şi mai bine dintre academicieni sunt productivi, foarte bine!

Cu scriitorii şi artiştii stăm mai slab. Doar 4 scriitori! Ei sunt Nicolae Breban, D. R. Popescu, Eugen Simion şi Nicolae Manolescu. Eu i-aş vedea alături cel puţin pe Andrei Pleşu sau Alex Ştefănescu, cel din urmă chiar după ce ne-a oferit de curând o mirifică lucrare despre poezia lui Eminescu, luată pas cu pas! Nu ar trebui neglijat nici Paul Goma, un scriitor mai mult decât semnificativ şi în acelaşi timp un erou, care din fericire mai este încă printre noi. Nu cred că ne putem permite luxul de a-l ignora!

Şi dacă în teatrul de azi ne apucăm să facem oarecum abstracţie de scriitori, de ce n-avem curajul să-i aducem pe marii regizori într-un fotoliu acdemic? Un Andrei Şerban ar merita asta cu prisosinţă, iar prezenţa măcar post-mortem printre acdemicienii ţării noastre a unor Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie ar fi un act de binevenită reparaţie!

Dar Dumitru Constantin Dulcan? Cum de nu este acdemician? Cum de sunt preferaţi lui nişte medici uneori simpli practicieni sau nişte filosofi de bătut apa-n piua cuvintelor aducătoare de alte cuvinte într-un orizont ceţos şi abstractizat doar de dragul abstracţiunii!?

Şi câte-or mai fi prin domeniile în care n-am cum să-ndrăznesc să mă avânt!

Ar mai fi multe de spus aici, mai ales pe latura negativă a lucrurilor, de exemplu despre ocupări nemeritate ale unor fotolii de acolo de către unii, dar fiind vorba şi de personalităţi defuncte printre ei, am să mă abţin de la comentarii răutăcioase, frica mea de stafii fiind de oarecare notorietate.

THEODORE  BUCUR

                        Singura șansă, ultima șansă: curajul celor inteligenți

Lucrul cel mai grav care i s-a întâmplat României în ultimii ani, și cu precădere din 2017 încoace, este desăvârșirea dominației imbecililor în societate. Această desăvârșire nu se produce doar în momentul în care prostia multiformă ajunge să confiște puterea politică, ci și atunci când, prin repetarea obsesivă a acelorași slogane, pe aceleași canale media cu scop precis de imbecilizare, s-a format o masă critică de oameni dependenți de și legitimând aceste discursuri. Senzația pe care o dă societatea românească în mersul ei actual este că – sătulă fiind, adică și obosită, dar și bine hrănită – renunță pe zi ce trece la orice formă de inteligență publică menită să-i îmbunătățească soarta și se complace într-o ambianță de autosuficiență și de glorificare a propriului buric național, amenințat de toată lumea din cauza frumuseții sale paradisiace. Noul discurs identitar, naționalist-ortodoxist, antieuropean și xenofob, este de fapt versiunea oficială a acestei prostii îngălate, ridicate la rang de artă discursivă.

Câteva constatări se impun cu forța evidenței.

1) Resursa cea mai importantă a societăților dezvoltate este cunoașterea. Membrii acestor societăți, indiferent de vârsta lor, de calificarea lor, de locul lor de muncă, își dezvoltă curiozitatea, rămân deschiși învățării și dobândirii de noi cunoștințe, le împărtășesc și le consideră un bun public. Oameni se „dezvoltă” și, dezvoltându-se, contribuie la dezvoltarea societății.

2) Nu putem să nu constatăm dezlănțuirea de iraționalism din societatea românească, de suficiență arogantă pe post de talent personal și de falsificare a cunoașterii. Horoscoape, ghicitoare, vrăjitoare, pseudo-savanți și mistici de ocazie, nutriționiști improvizați, istorici și geografi care rescriu istoria lumii la televizor, para-înțelepți care se pricep la orice, diplome științifice și titluri academice traficate – așa arată peisajul unei societăți incoerente, încetinită de obscurantism, superstiții și prejudecăți, numai bune de exploatat politic în cel mai cinic mod de cei pentru care democrația, libertatea și drepturile omului, dar și cunoașterea, sunt un lux inutil, impus de birocrații de la Bruxelles.

3) Anii care vin sunt critici pentru destinul României în următoarele decenii. Dominația prostiei vulnerabilizează țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. O asemenea vulnerabilizare va fi greu de depășit dacă structurile acestei puteri se perpetuează după 2020.

4) Pe de altă parte, există în societate un capital important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat. Când spun privată, mă refer nu doar la inteligența unora sau altora dintre membrii acestei societăți și nici la faptul că ea ar fi mai degrabă concentrată în mediul privat. Ci că această inteligență se exersează în scopuri personale, rămânând neîmpărtășită și nefolosită în interes public. Iar asta se întâmplă cel mai adesea din comoditate: cei mai mulți dintre oamenii deștepți ai acestei țări consideră că e suficient să-și folosească inteligența și competențele acolo unde lucrează pentru a răspunde astfel nevoii sociale.

Din păcate, însă, dezangajarea publică și demisia morală de lungă durată a numeroși intelectuali și oameni pricepuți a deschis calea imposturii generalizate, adică a imposturii ca model de reușită individuală și de promovare publică. Căci dacă prostia a fost mai mereu agresivă și ofensivă, inteligența a fost inhibată și defensivă. Nu e însă mai puțin adevărat că dezastrul moral în care se află țara nu se datorează doar proștilor agresivi, ci și celor inteligenți care, pentru un post, pentru un titlu sau un salariu, au renunțat la valori și principii. Din păcate, și unii și alții sunt numeroși, iar majoritatea lor poate îngenunchea în orice moment o țară.

De aceea, cred că este urgentă și vitală pentru România o mobilizare a tuturor inteligențelor oneste, indiferent de opțiunea politică, în favoarea unei reconstruiri raționale a țării. Cred că este nevoie ca bărbații și femeile care au adunat o experiență solidă de viață prin folosirea rațiunii lor să iasă din confortul pe care li-l oferă locul de muncă sau cariera și să se pună în slujba binelui public o vreme. Profesori, medici, ingineri, juriști, arhitecți, oameni de afaceri, „experți” de tot felul – liberali, socialiști, creștin-democrați, conservatori – au datoria publică de a se manifesta ca persoane publice și ca alternative credibile la dominația prostiei imorale, asumându-și o condiție politică excepțională, transpartinică, de lideri ai unei societăți care trebuie extrasă din mediocritate.

Orice zi în care oamenii inteligenți și raționali ai acestei țări tac și rămân pasivi este o zi în care asaltul ignoranței se întețește, iar oamenii simpli ajung să creadă că singura lor șansă de supraviețuire este să rămână supuși și neștiutori. Orice zi în care un arhitect tace și nu se implică public este o zi în care o nouă monstruozitate va sluți chipul unui oraș sau al unui sat. Orice zi în care un inginer nu ia atitudine publică este o zi în care un pod sau o cale ferată stă să se prăbușească omorând oameni. Orice zi în care un jurist tace e o zi în care un infractor rămâne liber și un nevinovat riscă amenzi și închisoare. Orice zi în care un medic alege să nu spună nimic este o zi în care mor oameni în spitale uciși de bacterii, ignoranță și autosuficiență criminală. Orice zi în care un profesor tace, este un pas înainte pentru elevi slabi pregătiți, pentru studenți gata să părăsească țara și pentru noi plagiate.

Tăcerea tuturor, în acest moment, nu mai este pasivitate, ci complicitate. O alianță transpolitică a curajului intelectual este una dintre puținele șanse pe care le mai are această țară; căci doar resursele de imaginație politică și de creativitate socială ale acestora mai pot alimenta o contraputere la actuala putere care distruge România. Lamentările și remarcile cinice ori disprețuitoare pot colora ambianța unei seri între prieteni, dar nu schimbă cu un milimetru ticăloșia unei puteri tot mai abuzive.

Nu există în acest moment nicio justificare pentru tăcere și supunere din partea acestora. Cei care înțeleg ce se întâmplă pot participa la construirea unor soluții rapide pentru a evita prăbușirea țării. Ei pot lansa inițiative civice și politice, forme de solidaritate publică și se pot prezenta pe ei înșiși celorlalți ca modele de acțiune. Ei trebuie să poată reaprinde speranța și întreține entuziasmul, împotriva bulimiei propuse ca model de fericire de către puterea celor nesătui de putere.

Dar tăcând în birourile lor, în cabinetele lor, ei întrețin marasmul și devin aliați în conjurația imbecililor. Desigur, fiecare are justificarea lui să nu spună nimic și să nu facă nimic: de la ratele în bancă până la funcția ocupată, orice e bun pentru eschivă. Dar tăcând și așteptând să facă alții ceva, fiecare participă la dezastru, chiar dacă, probabil, la urmă, fiecare se va salva individual.

Dar și curajul este individual. În decembrie 1989, au murit, individual, oameni, pentru că au existat, individual, oameni curajoși. Omul inteligent are acum de ales între lașitatea personală și curajul personal. Cale de mijloc nu există. Şi nici scuză. E acum sau niciodată.

 

MASA  DE  CRĂCIUN – 1937

Trebuie sa ai o varsta ca sa intelegi ca asta nu e o fantezie

 .....daca faci masa ca asta......ii bagi in spital.  Secretul rezistentei la asa o masa este timpul. Mancau incet, cu pauze intre feluri.

   OARE O SA MAI AUZIM DE ASA CEVA IN CASELE  NOASTRE ROMANESTI? 

Dragi amici,  am găsit, într-un vechi "carnet de bal" lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de bunicul meu dom' Pascale, negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de bunica mea Uţa, băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foia de zestre - de pe Maşina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.

 Pe la ora 13,30, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d'alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boieri Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu (celălat bunic al meu), generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consului Y.

 Am completat câte puţin  cu amintirile mele din copilărie, din anii '50, când dom' Pascale încă mai putea să-şi ţină eticheta.

 Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre, încrucişate, şi tacîmuri de argint sterling, englezeşti, desigur - ei bine, se servea alune sărate şi ţuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, "îşi pudrau nasul" iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun. Poate o să râdeţi, dar eu, personal, am auzit de Moş Crăciun, de substitutul său, Moş Gerilă, abia la şcoală, în clasa I-a. La noi în familie
 cadourile de Crăciun erau aduse de Prunc, sau de Cei Trei Crai de la Răsărit!

 Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse, pentru că la bucătării, aveam trei bucătării, era şi puţină, sau mai multă, mastică de Chios - începeau să umple masa.

 Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert.

 Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată!
 Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Cât am fost copil nu am văzut măsline negre! Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti.

 Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Nu ştiu exact semnificaţia, de fapt o ştiu foarte bine, dar asta este altă poveste... Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu.

 Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic.

 Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.

 Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie. Sigur, aveam bucătari şi servitoare, dar la Crăciun şi Paşte tradiţia de două sute de ani a familiei cerea ca doamnele să servească la masa festivă, ca demonstraţie balcanică a dragostei şi a respectului faţă de bărbaţi, capii familiei, cei care aduceau banii în casă!

 Icre de Manciuria şi Beluga şi autohtonele icre de ştiucă.  Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese.

 Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească.

 Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii cu platformă, înalţi şi periculoşi, ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov.

 La un moment dat gazda întreba: "Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?" Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale. Cu mămăliguţă
 făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui!

 Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai, franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, pomana porcului! Două
 feluri de vin roşu, sec, Băbească şi Pietroasele. Sigur, toate băuturile se serveau în pahare de cristal, cristal adevărat, "cu ochi" nu imitaţiile patetice de astăzi cu 24% Pb!
 Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez!

 Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la "Armeanul". Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută!

 Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe. Undeva, în salonul mic, se auzea un patefon iar domnii invitau doamnele la dans!

 Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un... pepene!
 Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao. Rahat nu se punea pe atunci! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari!

 Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Aşa era tradiţia la noi în casă. Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria!

 Apoi urma dansul, "konga" în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceu unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, "mima" etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote! De Crăciun nu se bea şampanie...
 doar de Revelion!

 Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea, semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.

 A doua zi, prin curier, dom' Pascale şi coniţa Uţa primeau carţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit...

Panseuri

Viața nu face zgomot. Trece atât de ușor, încât dacă nu ești atent,îți scapă printre degete.

Copiii sunt urmele existenței noastre pe pământ.

Viața este prea scurtă pentru a te grăbi.

Cine dă, nu trebuie să-și amintească, iar cine primește nu trebuie să uite.

Să fii atent la șoaptele vieții, nu la zgomotele ei.

Fiecare vede în ceilalți ceea ce are în inima sa: dragoste sau ură.

Dacă fiecare ar acționa fără gândul recompensei, pământul ar fi un rai.

Patru lucruri pe care le avem mai mult decât credem: defecte, datorii,ani și dușmani. (proverb persan)

Oamenii puternici se ridică singuri, ... încet dar singuri. Cei slabi se ridică pe spatele celorlalți.

Toți doresc să devină campioni, dar bat câmpii și rămân cam pioni!

Netoții caută răzbunarea. Inteligenții lasă destinul să trimită nota de plată.

Sunt trei categorii de oameni pe care nu trebuie să-i uiți niciodată:

pe cei care te ajută în momentele dificile, pe cei care te părăsesc în momentele dificile și pe cei care te pun în momente dificile.

Discuție între soți: am fost de acord că familia tradițională este

formată din soț și soție. Atunci ce caută maică-ta în familia noastră?

Sunt oameni cu care îți pierzi timpul și oameni cu care îți pierzi noțiunea timpului. Chestiune de opțiuni...

Matematica îți poate salva viața dacă eviți trei accidente geometrice:cercurile vicioase, triunghiurile amoroase și capetele pătrate.

Viața îi pune în genunchi pe cei puternici, pentru a le demonstra că se pot ridica singuri. Pe cei slabi nu-i atinge, deoarece ei stau toată viața în genunchi.

  Pe vremea lui Ceaușescu țara era în curs de dezvoltare, acum este în

curs de dispariție.

  Să nu crezi niciodată ce auzi despre o femeie. Zvonurile vin de la

bărbații care nu o pot avea sau de la femeile care nu o pot concura.

  În timp ce bărbații se laudă cu lucruri pe care nu le-au făcut,

femeile păstrează amintirile pe care nu le vor povesti niciodată.

  Nu regreta nimic din viață, cu excepția a ce nu ai făcut.

  Dacă te-ai însurat din greșeală, măcar amanta alege-o cu grijă.

  Arta de a trăi frumos: cuvântul ceartă să-l transformăm în ce artă! 

Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la viață este că mai

am multe de învățat ...

Lasă viața să te surprindă, nu putem controla toate lucrurile, dar

este mai liniștitor să le acceptăm.

 Probleme, neajunsuri sau oameni care nu se plac vor fi tot timpul, dar

contează să nu le dăm mai multă importanță decât este necesar.

 Nu ai cum să știi dacă persoana cu care vorbești este sinceră. Deci nu

lăsa pe nimeni să-ți știe problemele. Sunt doar curioși, nu

binefăcători.

În viață este necesară și vremea rea. Numai așa vezi cine este dispus

să împartă umbrela cu tine.

Unii citesc și adorm, alții citesc și se trezesc...

Prietenia și iubirea se simt, nu trebuie demonstrate.

Sarbatori cu drag - cu cei dragi!

https://www.realitatea.net/dan-voinea-proces-ceausescu-executie-ion-iliescu-revolutie-1989_2175090.html?fbclid=IwAR3aCeBCeyuyojUHtT03THMXdZLsQ38sxJjlYjNOhvb1ZfIDnv-O6dCF748

                             Ce nu s-a văzut la TV: moartea lui Nicolae Ceauşescu +

                             detalii - şoc din Dosarul Revoluţiei

Astăzi, 25.12.2018 ora 00:35

Sursă: REALITATEA.NET Autor: Cristian Otopeanu

După 29 de ani de la Revoluţia din 1989, Dan Voinea (68 de ani), cel care a întocmit rechizitoriul pentru controversatul proces al lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu, cel care apoi a asistat la moartea celor doi şi cel care, ulterior, a instrumentat Dosarul Revoluţiei a acceptat să vorbească. Fostul procuror militar a decis să ofere cititorilor realitatea.net informaţii din aşa numitul “Dosar al Revoluţiei” - informaţii altfel ascunse publicului.

Într-un interviu acordat jurnalistului Cristian Otopeanu, în lunile septembrie şi noiembrie - şi publicat, acum, în integralitate - generalul Dan Voinea lămureşte, în premieră, mai multe mistere ale Revoluţiei: printre altele, spune că fostul ministru al Apărării Vasile Milea a fost împuşcat, dezvăluie spre cine converg bănuielile, afirmă (în premieră) că revoluţionarul Dan Iosif, un personaj controversat, "a împuşcat oameni" la Revoluţie şi explică ce nimeni nu a văzut niciodată la televizor: momentul execuţiei lui Nicolae Ceauşescu, la care a fost martor. Unul dintre puţinii martori ai execuţiei rămaşi în viaţă.

Totodată, Dan Voinea a dezvăluit că, la Revoluţia din 1989, soldaţii de la Armată au tras inclusiv în alţi soldaţi, ascultând ordinele primite şi a infirmat existenţa teroriştilor: "Asta a fost o manipulare, nu au existat acei terorişti". De asemenea, Dan Voinea a recunoscut, acum, că Ion Iliescu a discutat, la Revoluţie, prin telefon, cu ruşii.

Interviul nu a fost realizat în studiourile unei televiziuni, unde luminile şi camerele de filmat pot inhiba sau pot induce o stare de disconfort intervievatului, ci într-o atmosferă relaxată, pentru ca bărbatul - în vârstă de 68 de ani - să se deschidă.

Locaţia aleasă pentru interviu a fost istorică: Piaţa Universităţii, acolo unde, în 1989, era restaurantul Dunărea. Practic, locul unde s-a format baricada de la Intercontinental, în noaptea de 21 decembrie 1989.

Cristian Otopeanu: - Domnule Dan Voinea, dumneavoastra ati intocmit rechizitoriul la procesul lui Nicolae Ceausescu de la Targoviste, in decembrie 1989. De ce ati fost dumneavoastra ales ?

Dan Voinea: - Pe 22 decembrie 1989, m-am oferit sa merg la Comitetul Central, dupa o discutie care a avut loc in cabinetul fostului procuror general Popovici, care primise un telefon - fiindca patrunsesera revolutionarii in cladirea Comitetului Central (n.r. in prezent, sediul MAI) si erau in pericol de moarte tot felul de activisti de partid si de stat, care erau in cladire. Si ca sa nu se intample vreo crima acolo, a zis ca este bine sa mearga un procuror, pentru ca asa i s-a telefonat - si sa ii aresteze pe acesti activisti.

Si atunci, eu cu inca doi colegi, Mircea Levanovici si colonelul Dan Ioan, ne-am oferit sa mergem. Eram si noi foarte curiosi sa vedem ce se intampla in strada, pentru ca fusesem in alarma, nu aveam voie sa parasim cladirea unde lucram si nu stiam exact ce se intampla.

Ne-am dus la Comitetul Central, am plecat pe jos si cred ca era ora 15:00, cand am ajuns. Toate usile erau inchise, deci nu se putea patrunde in cladire. Am spus cine suntem si ne-au lasat sa intram pe o fereastra care era langa usa principala.

- Mai exact: pe unde ati intrat ? Cum intri, in prezent, in sediul Ministerului Afacerilor Interne - pe care parte ?  

- Pe partea dreapta. Era o fereastra si se intra pe acolo. Curios era ca, in cladire, toate scarile erau impanzite de ofiteri de securitate pe care noi - ca procurori militari - ii cam stiam. Erau feţe cunoscute. Si am intrat, am fost condusi la etajul 1 si mie mi-a fost adus Tudor Postelnicu. Ceilalti doi s-au ocupat de Generalul Neagoe si de altii - dar in alta parte. Eu am ramas singur in camera cu Tudor Postelnicu.

Cum a fost adus Ion Iliescu la sediul CC al PCR, pe 22 decembrie 1989 si legatura fostului fotbalist Cornel Dinu cu Ion Iliescu

Era lume multa adunata in Piata Palatului, se vorbea de la balcon si stiu ca strigau sa vina... Nu se discuta de Ion Iliescu. Se discuta de cu totul altii, care se remarcasera ca anti-Ceausescu, scandau numele lui Corneliu Manescu. Tin minte ca s-au dus sa il ia de acasa pe Corneliu Manescu, dar el era beat. Asa ca au renuntat la el si cineva a pronuntat numele lui Ion Iliescu. Nu stia nimeni unde sta Ion Iliescu si s-a oferit un tip care lucra in comert sa il aduca.

- Cum il chema pe acel tip ?

- Unul, Babone. L-au si arestat, apoi - ca terorist. Babone stia unde sta Iliescu si cred ca mai era si Cornel Dinu. Sotia lui Cornel Dinu era prietena buna cu nevasta lui Ion Iliescu. Si s-au dus cu un TAB, l-au luat, iar eu am ramas cu Postelnicu.

Ce ma interesa pe mine, ca procuror, erau mortii de la Timisoara. L-am intrebat pe Postelnicu ce stie. Si a inceput sa imi spuna ca tradatoarea (ca asa o numea pe Elena Ceausescu) si cu tradatorul Nicolae Ceausescu au plecat cu elicopterul, iar pe el si pe Dinca i-au abandonat in cladire, sa-i omoare golanii. I se ordonase sa faca ce stie cu mortii de la Timisoara, pana vine tradatorul din Iran si el stia ca au fost adusi in Bucuresti si arsi la crematoriu.

Tudor Postelnicu, temutul sef al Securitatii lui Ceausescu si fost ministru de Interne, "nu stia sa desparta cuvintele in silabe"

- Cum a reactionat Postelnicu, atunci cand l-ati anchetat in sediul CC ?

- Deci, cand i-am luat declaratia, l-am pus sa scrie cu mana lui - pentru ca aveam nevoie de o declaratie - pentru dosarul cu mortii de la Timisoara, in special. Si am observat ca atunci cand ajungea la marginea colii de hartie, ducea cuvantul in jos.

Si atunci, i-am spus: "Tovarase Postelnicu, vedeti ca declaratiile astea vor fi citite de foarte multa lume. Despartiti in silabe cuvantul, nu il mai duceti in jos". Si asta s-a ridicat in picioare si a zis: "Tovarasu' procuror, eu nu stiu sa despart in silabe". Si atunci i-am zis "Bine, daca nu stii sa desparti in silabe, scrie asa cum ai invatat, sa vada lumea ce ministru de Interne a avut Ceausescu".

- Ce impresie v-a lasat, ca om, Postelnicu ?

- Ca om, el s-a format in lumea clasei muncitoare, el a fost maistru pe la Buzau, a fost si prim-secretar. Ii placea spriţul, a intrat in anturajul lui Nicu Ceausescu si se pare ca Nicu Ceausescu l-a ajutat sa ajunga la Interne.

Era foarte umil, asa... Imi aduc aminte ca, la un moment dat, eu faceam echipa cu procurorul Aurel Comsa. Si eu eram in uniforma, iar ala era in civil. Venea si pleca si m-a intrebat cine este dansul. Iar eu i-am raspuns ca dansul este un sef al revolutionarilor care au luat puterea, nu i-am spus ca este procuror. M-a intrebat ce lucreaza, iar eu i-am raspuns ca este profesor. Si cand a intrat Aurel Comsa pe usa, Postelnicu s-a ridicat si a zis: "Sa traiti, dom' profesor. Sa va dea Dumnezeu sanatate. Eu vreau sa fiu informatorul dumneavoastra". Si eu am zis: "Dom' profesor, lasati-l sa fie informator. Sa faca un angajament aici". Si a scris un angajament ca vrea sa devina informatorul al nostru, al procurorilor, ca vrea «sa faca - sa dreaga...» - tipic angajamentelor care se luau. Exista la Dosarul Revolutiei.

- Pai, avea vreo valoare acest angajament ?

- Avea - pentru ca noi ii garantam, in acest fel, ca nu se va intampla un lucru rau cu el. El era sub arest, avea mandat de arestare de la mine. Si daca tot eram acolo, la sediul CC al PCR, cu arestarile, hai si la Targoviste - sa facem si dosarul cu Targoviste. Cam asta a fost implicarea noastra.

- Deci, era speriat Postelnicu...

- Era speriat si il speriasem si eu. Nu voia sa imi spuna cine trage. Eu credeam ca el stie cine trage. Si i-am zis, la un moment dat: "Stii ceva? Daca nu imi spui cine trage, eu te pun in geam aici. Te pun in geam si daca sunt ai tai care trag, nu este nicio problema. Dar, daca te impusca, inseamna ca nu sunt ai tai". El a crezut ca..., dar eu nu l-am pus in geam. Si s-a apucat de un calorifer si il strangea... Si i-am zis: "Stai la masa si scrie. Nu te-am pus in geam, dar sa stii ca nu este tarziu". Emotia a fost destul de..., incat sa il sperie si atunci, mi-a spus ce s-a intamplat cu mortii de la Timisoara.

Cum se intra in sediul CC al PCR, dupa fuga lui Nicolae Ceausescu: "S-a pus problema eliminarii din cladire a tuturor persoanelor care nu sunt de incredere"

- Cine a stabilit cine intra in acele zile in sediul CC, dupa fuga lui Ceausescu ? Banuiesc ca nu intra oricine.

- Securitatea si Armata - care erau la usa. Cine trebuia sa ajunga, la un moment dat, in biroul generalilor sau la balcon sa vorbeasca...  Se lua legatura cu cei care erau acolo, inauntru si se stabilea daca intra sau nu. Se organizase un sistem de paza la intrari.

La inceput, usile CC erau deschise. Cum a plecat Ceausescu, a fost o perioada in care a intrat multimea, dupa care s-au inchis usile si apoi, s-a pus problema cum sa ii dea afara.

Si au inceput. Era cineva care impartea, la inceput, niste cartonase de culoare albastra. Cine nu are cartonas de culoare albastra - afara. Si tot au ramas multi. Apoi, au schimbat, au dat cartonase roz. Cine nu are cartonase roz... Si tot asa. Pana cand, noaptea, au inceput sa traga si pe acolo, intre ei.

- Deci, cei care apar in imaginile filmate pe balconul CC-ului, ca rupeau carti, erau...

- Nu, aia a fost la inceput. Apoi, s-a facut o selectie. De fapt, s-au facut mai multe selectii. S-a pus problema eliminarii din cladire a tuturor persoanelor care nu sunt de incredere, care nu sunt cu Armata.

Venea Dan Iosif si le striga celor din Piata sa plece. Zicea: "S-au spart conducte de gaze la subsol. Nu mai fumati, ca sare cladirea in aer". Lumea replica: "Nu fumam, nu fumam" si "Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa...". Pana au adus tancurile si au intrat in ei, ca ocupasera Piata.

Dezvaluire: cine era, de fapt, Dan Iosif, unul dintre cei mai controversaţi revoluţionari  (devenit, ulterior, deputat PSD)

- Bun, dar - revenind la Dan Iosif: cine era el ? Cum a putut sa faca tot ce a facut ?

- Pentru ca era selectat de Serviciile de Informatii din Armata. El a facut armata la trupele de securitate, la Dragasani si fusese selectat din Armata. Ii dadusera si grad... Asta a fost. El facea ce i se spunea sa faca.

- Concret, cine ii putea da ordine lui Dan Iosif, pe 22 decembrie 1989 ?

- Toate structurile militare care se ocupau, in caz de eveniment. Ei aveau un plan de actiune, in cazul in care se intampla ceva. Iar, atunci, s-au mobilizat, au facut asa numitele «celule de criza», iar astea - la randul lor - isi facusera reteaua lor. De exemplu, unii s-au ocupat de comunicarea prin telefon. Au fost taiate toate firele telefoanelor obisnuite.

Apoi, din ordinul lui Victor Stanculescu, pe fire militare, s-a facut legatura telefonica intre cladirea CC - televiziune - Ministerul Apararii. Si discutau pe telefonul militar, nu mai discutau pe telefonul clasic - ca stiau ca puteau fi ascultati de cineva.

”Dan Iosif a împuşcat oameni în clădrea CC"

- De ce au tras in Palatul Regal si nu in CC al PCR ?

- Pai, cei care erau in CC au tras in Palatul Regal. O parte dintre manifestanti, care nu a mai putut sa intre in cladirea CC, s-a urcat pe cladire. Au dat jos, de pe cladirea Palatului Regal, sigla "PCR", au inceput sa strige loznci si cineva a deschis focul impotriva lor, se umpluse piata, atunci, de TAB-uri, de tancuri... S-a tras, practic, toata noaptea.

- Dar nu in sediul CC-ului, unde era grupul de putere...

- Nu, in CC nu aveau de ce sa traga...

- Revenind: Dan Iosif ce rol a avut la Revolutie ?

- Dan Iosif a fost unul dintre cei care au manipulat populatia, manifestantii. El a facut o figura buna, ca tanar revolutionar, dar - practic - el se adresa manifestantilor in functie de ce i se spunea lui sa transmita manifestantilor.

Va dau un exemplu. Era plina Piata Palatului, in noaptea de 22 spre 23 si Dan Iosif, de la balcon, le tot spunea sa plece acasa. La un moment dat, le-a zis sa nu mai fumeze ca sunt gaze, s-a spart o conducta de gaz si este pericol de explozie. Si manifestantii raspundeau in cor: "Nu fumam! Nu fumam! Noi de-aicea nu plecam,...". A fost, asa, un tip de dialog fortat si care era menit sa deturneze manifestantii de la ceea ce voiau ei.

- Tin minte ca erau imagini cu Dan Iosif pe TAB-uri, conducea coloane, el a avut un rol important, totusi...

- Da, putem spune asa. A fost folosit...

- De catre cine ?

- De catre grupul de putere. Bineinteles ca se cunostea cu cei din grupul de putere. Nici nu puteai sa intri in cladirea CC, daca nu erai cunoscut. Erau toate usile inchise, nu puteai sa circuli acolo... Am avut multe victime in interiorul cladirii CC – morti, raniti... Inclusiv Dan Iosif a impuscat multi.

- Dar de ce a impuscat Dan Iosif ?

- Asta este aceeasi intrebare cu "de ce au tras si in copiii astia, care erau in strada".

- Pentru ca nu faceau parte din grupul lor ?

- Sigur ca da.

- Si pentru aceste fapte, Dan Iosif nu a fost anchetat ?

- Ba da, a fost pus sub urmarire penala in Dosarul de Revolutie.

Mărturie: cum au fost executaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu la Târgovişte, pe 25 decembrie 1989

- Bun. Mergem inainte, pe 25 decembrie 1989. Ati asistat la executia sotilor Ceausescu. Ce anume ati vazut ? Povestiti-ne - pentru ca nu exista nicio filmare cu acele momente istorice.

- Eu, dupa ce s-a terminat procesul propriu-zis, am iesit afara. Judecatorii au ramas sa delibereze. Eu am iesit afara, pentru ca nu aveam voie - ca procuror - sa particip la deliberare, la luarea hotararii. La un moment dat, in timp ce ma indreptam spre iesire, am auzit tipete in spatele meu. Si am observat ca doi militari il luau - pur si simplu, pe sus - pe Nicolae Ceausescu si il duceau afara si alti doi - pe Elena Ceausescu.

Amandoi (si Ceausescu, si Ceauseasca) aveau mainile legate. Iar ea tipa ca o dor mainile - si cred ca o dureau. Ea era in varsta, o luasera pe sus si cred ca o dureau mainile, saraca. Si au dus-o in conditii din astea, de graba, pentru ca i-am si auzit zicand: "Hai, mai repede, ca sa nu ne filmeze asta". Fugeau de cel care filma, de colonelul Baiu, care era de la Armata.

Dezvaluire: Victor Stanculescu a indicat zidul unde aveau sa fie impuscati sotii Ceausescu

- Si Baiu unde era, in acele momente? De ce a ratat impuscarea Ceausestilor ? Am auzit, in aproape 30 de ani, mai multe variante. Dumneavoastra ce versiune aveti ?
- El avea camera si un operator cu el. Au ramas in camera unde s-a dat sentinta. A venit si el dupa ei, dar nu a mai apucat sa filmeze inceputul, pentru ca militarii i-au dus pe sotii Ceausescu direct la zidul aratat de Stanculescu - ca acolo se face executia. I-au lipit de zid si, in timp ce se retrageau, au inceput sa traga in ei. Baiu apare si el in curte, dar filmeaza momentul in care astia erau deja cazuti.

"S-a tras 10-15 secunde in Ceausesti". Stanculescu a dat ordinul de incetare a focului

- Cat a durat impuscarea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu ?

- Cred ca s-a tras 10-15 secunde, cam asa. S-a tras la foc automat, pana cand Stanculescu a ordonat incetarea focului.

- Deci, acel ordin "Nu mai trage nimeni", care se aude pe inregistrarea video, cine l-a dat ?

- El, Stanculescu. Eu asa stiu, ca eu l-am vazut.

- Dumneavoastra unde erati, cand s-a tras in Ceausesti ? Cati metri sa fi fost ?

- Eu eram undeva in lateral. Era o alee strajuita de plopi, nu stiu daca mai este acum, care ducea la stadion. Cred ca au fost in jur de 15 metri - cel putin -, intre locul unde eram eu si locul executiei. Cand am vazut ca se trage, m-am ascuns dupa un plop. Sareau gloante din zidurile alea... O atmosfera teribila, nu pot sa v-o descriu.

- La ce va gandeati in acele momente ?

- Nu te mai gandesti la nimic, decat sa iti scapi pielea - pentru ca, atunci cand vezi ca se trage... Poate sa vina un glont si inspre tine.

- Si ce ati vazut, concret?

- Soldatii care i-au dus au tras; apoi, medicul militar a consultat cadavrele, apoi, Stanculescu a ordonat sa fie aduse foi de cort, iar soldatii au fost pusi sa ia cadavrele si sa le puna in foile de cort si cu foile de cort, i-au dus pe cei doi la elicopter. Stanculescu a plecat, cu cadavrele celor doi, cu Gelu Voican-Voiculescu, cu Mugurel Florescu...

Ce nu s-a văzut la TV: Nicolae Ceauşescu a fost împuşcat, mai întâi, la picioare.

"A sărit în sus din reflex; apoi, a căzut pe spate"

- Bun, dar haideti sa revenim putin. Cum a fost momentul executiei sotilor Ceausescu ? Nimeni nu l-a vazut la televizor. Ce ati vazut ?

- Da... Am vazut urmatoarea scena: militarii astia i-au dus pe sotii Ceausescu si i-au lasat langa zid si in timp ce se retrageau - au deschis focul. Nu am auzit o comanda. Au deschis focul in ei. Primul pe care l-am vazut a fost Ceausescu. A sarit in sus - pentru ca au tras la picioare si din reflex, a sarit in sus si a cazut, flexat, pe spate. Iar ea cazuse deja. Eu zic ca a lesinat, pentru ca nu a cazut secerata de gloante. A lesinat si - fiind cazuta - au tras in ea.

- Deci, pe Ceausescu, l-au impuscat, mai intai, la picioare.

- Primele gloante au fost la picioare - si de aceea, a sarit in sus. Am vazut cum a sarit, din reflex, in sus; apoi, a cazut pe spate. S-a tras, pana cand li s-a zis militarilor sa inceteze focul. Stanculescu a ordonat incetarea focului.

- Foarte multa lume s-a intrebat, atunci - si chiar si acum, mai sunt persoane, care au dubii in privinta filmarii executiei. A primit cameramanul ordin sa nu filmeze executia ?

- Nu, nu, nu. Baiu a intarziat. Nu a stiut cum se face executia; probabil, a venit, dar a venit un pic mai tarziu. Se cam terminase, cei doi erau prabusiti. El nu a filmat inceputul, pentru ca, probabil, se astepta sa fie o executie ordonata, cineva sa ordone "Foc !", dar nu s-a intamplat asa ceva.

- Deci, s-a tras, pur simplu, ca...

- Da, aia au tras, ca sa scape.

- A cantat Ceausescu ceva, inaintea executiei ?

- Eu nu l-am auzit cantand.

- S-a spus ca a cantat "Internationala"...

- Doar pe ea am auzit-o tipand, se certa cu cei care o luasera pe sus; dar pe el, nu l-am auzit cantand.

"Cristian Topescu a filmat tot"

- Sotiei i-ati povestit ceva in seara respectiva ?

- M-am dus acasa, le-am spus ce s-a intamplat...

- Banuiesc ca nu stiau...

- Nu, nu stiau. Le-am spus ce s-a intamplat si ca trebuie sa plecam de acasa, ca suntem in pericol. Si am plecat, ne-am dus la o cumnata de-a mea, care statea in Oltenita. Acolo, am stat o saptamana si ceva; apoi, m-am dus la serviciu.

Am avut sentimentul ca Stanculescu voia sa ne omoare si pe noi. Pentru ca ei au plecat cu cadavrele, iar pe noi, cei din complet si cei care au tras, ne-au lasat acolo. Elicopterul care trebuia sa ne duca inapoi in Bucuresti, din discutiile pe care le-am avut cu echipajul, nu mai putea sa zboare, pentru ca nu mergea un motor. 

Am aflat, de la membrii echipajului, ca nu au avut voie sa stea in elicopter, pe durata procesului, nu stiau nici ei cum s-a defectat motorul si - in timp ce discutam cu ei - s-a auzit, in casca unui mecanic, discutia pe care o purtau echipajele a trei elicoptere care se tot invarteau deasupra unitatii si care spuneau ca membrii instantei au fost capturati de teroristi si se pregateau sa traga in unitate. Asta era la Targoviste. Si i-am intrebat, dar cu un motor, nu putem pleca de acolo? Mi-au raspuns ca da, dar la firul ierbii. Si atunci, am hotarat sa plecam, ca sa nu traga in noi. Asa am plecat de acolo. Am ajuns, seara, la stadionul mic Steaua...

- Pe terenul 6, cel de antrenament ?

- De antrenament. Elicopterul ne-a lasat; apoi, a plecat, iar dupa aceea, am auzit ca s-a tras in elicopter si a cazut…

- Si cadavrele Ceausestilor ?

- De cadavre, nu stiam nimic atunci. Abia plecase Stanculescu cu ele; pe urma, am aflat ce s-a intamplat. A inceput sa se traga pe stadionul mic, am fugit, ne-am bagat in cladirea de protocol a clubului Steaua si...

- Dar cine a tras ?

- Cei care aparau - sa zicem asa - clubul Steaua, de teroristi. Erau de la armata.

- Si teroristii aceia au existat ?

- Nu, nu au existat teroristi.

- Aveau ordin sa traga in orice misca ?

- Pai, trageau, sigur ca da, in orice misca, daca nu erau de-ai lor, daca nu te recunosteau... Asa au murit foarte multi. Bun. Si am intrat in cladirea respectiva. L-am vazut pe Cristian Topescu, cu un aparat de filmat profesional, care filma tot. Am intrebat unde sunt ceilalti si m-au condus in sala de protocol. Am vazut ca toti mancau, erau la felul doi – deci, nu ne mai asteptau. Mancau friptura cu cartofi prajiti. Atunci, le-am intors spatele, am trantit usa.

"Stanculescu a vrut sa ma omoare"

- Si apoi ?

- A venit dupa mine Mugurel Florescu, care m-a intrebat de ce sunt suparat. Pai, cum, erau la felul doi – deci, nu ne mai asteptau si cred ca seful asta al tau (adica, Stanculescu) a vrut sa ne omoare. Si atunci, Mugurel s-a uitat la mine: "Cum, ma, cine sa te omoare ? Revolutia ?". Si atunci - foarte contrariat -, i-am raspuns "Cum, adica: Stanculescu este Revolutia ?". Acela a fost momentul de ruptura - al meu, cu ei. Din momentul ala, nu am mai colaborat cu ei. Ba - din contra, eu i-am facut dosar lui Stanculescu, pentru Timisoara, pentru multe...

- A fost un fel de razbunare personala a dumneavoastra, pe Stanculescu ? Pentru ca voia sa va omoare ?

- Nu, eu trebuia sa imi fac datoria - ca procuror. El omorase oameni, a condus represiunea de la Timisoara. El s-a oferit sa mearga la Timisoara. Am avut o discutie, ulterior, cu Ilie Ceausescu si mi-a explicat ca, dupa ce fratele lui, Ceausescu, s-a suparat pe ministrul de Interne si al Apararii (ca nu sunt in stare, la Timisoara, sa inlature din strada un grup de tineri)... El nu intelegea… Nicolae Ceausescu avea un intelect limitat - «cum, adica, nu puteti sa ii inlaturati de pe strada...» ?

A avut loc sedinta CPEX din 17 (n. red.: 17 decembrie 1989) si - ca urmare a acestei sedinte - ministrii si-au luat angajamentul, fata de Ceausescu, ca vor merge la Timisoara si vor trage, asa cum a ordonat Ceausescu. Si in seara aceea, ministrul Milea i-a chemat la CC pe adjunctii lui si l-a trimis la Timisoara pe Gusa, care trebuia sa mearga - de drept, pentru ca era seful de Stat Major (deci, comandantul armatei), iar al doilea trebuia sa mearga loctiitorul politic, care era Ilie Ceausescu. Dar Stanculescu s-a oferit sa mearga el si a avut un argument, i-a spus ministrului Milea: "Stiti ca, in 1956, eu am facut ordine la Timisoara". In 1956, Stanculescu era comandantul unui batalion din Timisoara si cand studentii si profesorii de la Politehnica, acolo, in cantina din complexul studentesc, se organizau sa ia atitudine fata de ocupantul sovietic - asa cum au facut si studentii unguri, la Budapesta.... S-a aflat de treaba asta si atunci, au venit, cu Stanculescu, cu camioane militare si au inconjurat asta. Exact ca la Revolutie. Deci, scenariul de la Revolutie s-a facut in 1956. Si pe toti studentii, i-au luat si i-au dus la unitatea militara. Acolo, au fost arestati.

Prima data, au dat niste declaratii, de la trimisul special de la Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor, tovarasul Ion Iliescu. Deci, de atunci, se cunostea Iliescu cu Stanculescu. De aceea, la Revolutie, Iliescu s-a dus la Stanculescu, la armata, cu toti pe care a vrut sa ii bage in grupul de putere.

- Cine a gandit planul de atragere a populatiei in macel ?

- Pai, populatia a fost mobilizata - daca va aduceti aminte - in urma apelurilor facute de la Televiziune. Sa fie aparate toate institutiile de teroristi. Iliescu a intarit chestiunea asta, iesind la televizor. A spus ca sunt teroristi, care trag din toate pozitiile. Ei au vrut sa mobilizeze populatia si sa o manipuleze, in sensul in care fiecare sa mearga la intreprinderea, institutia, fabrica, uzina unde lucreaza si acolo, erau comandati de Garzile Patriotice. Li s-a dat pusca in mana si li s-a spus sa nu mai plece de acolo si sa apere fabrica, sa nu vina teroristi. Si in felul asta, au golit strada. M-ati inteles? I-au incadrat in grupurile de paza, pentru asta.

"Nu au existat teroristi. Asta a fost o manipulare"

- Acei teroristi cine au fost, de fapt?

- Nu au existat teroristi. Asta a fost o manipulare. De fapt - o diversiune, care le-a permis celor de la Armata sa ocupe strada. Din moment ce nu mai aveai manifestanti, nu mai aveai motive sa ocupi strada cu tancuri si cu militari inarmati. De fapt, ei se temeau sa nu ia puterea oameni ca dumneavoastra, sa nu ia copiii aceia puterea.

- Cine se temea ? Iliescu ?

- Nu numai Iliescu. Toata vechea putere, sa zicem asa. Va dati seama, era greu sa se desparta de privilegii si de ce acumulasera. Si au ramas la putere, in continuare.
Noi ii zicem Revolutie. De fapt, a fost o inabusire in sange a rascoalei pornite de tineret, care se saturase de dictatura si de tiranie. Asta a fost.

- Deci, a fost o Revolutie sau nu ?

- Pai, a fost o Revolutie, in sensul ca s-a schimbat regimul. Nu a fost o lovitura de stat, a fost o inabusire in sange a celor care au iesit in strada impotriva regimului comunist.

- Nu a fost o lovitura de stat ?

- Nu a fost o lovitura de stat, pentru ca aceiasi reprezentanti ai statului comunist au ramas la putere. Nu poti sa spui ca a fost o lovitura de stat, pentru ca nu indraznea nimeni atunci... Erau si tampiti - ati vazut: majoritatea nu stia sa scrie, erau analfabeti... Cum sa gandeasca ei o lovitura de stat ?

- Cine i-a spus lui Ceausescu sa faca mitingul din 21 ?

- Pai, ce s-a intamplat... In Timisoara, deja, luasera puterea timisorenii. Au intrat in Consiliul Judetean, isi pusesera oamenii lor si si facusera un grup de putere, chiar la Opera, in cladirea Operei. Erau timisoreni fara functii, nu aveau... Au fost si audiati. Pe 18, au iesit cei mai multi: atunci, s-au repezit timisorenii, pentru le-au impuscat oamenii si nu isi gaseau mortii, sa ii ingroape. Si atunci, timisorenii au prins curaj. Si pentru ca sa ii descurajeze pe timisoreni, s-a zis: "Hai sa facem un miting, in Bucuresti, de sustinere a lui Ceausescu si de critica a celor din Timisoara". Ceausescu a folosit, prima data, cuvantul "teroristi". A zis ca, la Timisoara, sunt in strada golani, iredentisti si teroristi. El a creat cuvantul "teroristi".

Cum s-a spart mitingul din 21 decembrie 1989 si cine au fost autorii

- Si cine a avut ideea de a face acel miting ?

- Pai, au zis hai sa faca un miting, in Piata, de sustinere a lui Ceausescu. Si noaptea, tot activul de partid s-a dus pe la marile intreprinderi din Bucuresti: "23 August", Electromagnetica, Mecanica Fina... sa faca mitingul. Asta era pe 20. S-a auzit treaba asta. Si timisorenii, pe 20, in Piata Operei, au zis: "Hai sa plecam in tara, sa anuntam ce se intampla la Timisoara". (Pentru ca nu dadea nimeni nicio stire, nici telefoanele nu mai mergeau.) Si s-au urcat in tren. Au plecat grupuri - grupuri. Unii - la Resita, altii - la Arad, altii - la Sibiu. Un grup foarte mare a plecat cu trenul. Era un tren care pleca noaptea din Timisoara si ajungea la 5 dimineata, in Bucuresti. Au fost peste 70 de timisoreni, care aflasera ca este mitingul lui Ceausescu, au stat in Cismigiu – acolo, au asteptat, pana cand s-au strans reprezentantii intreprinderilor in Piata Palatului si au iesit din Cismigiu, cu steaguri fara stema, prinse in cate un par, o creanga rupta din pom. Ca ei venisera cu steagurile bagate la piept, in tren.

Au iesit, au vrut sa patrunda la miting, pe la biserica Cretulescu, dar acolo, erau salariati de la Intreprinderea de Morarit si Panificatie. Am audiat noi cativa de acolo, care i-au descris: "Erau nespalati, cu parul lung, erau asa...". Si oamenii de ordine au reusit sa ii respinga. Si atunci - au luat-o pe langa Sala Palatului, au iesit in strada Stirbei Voda  (acolo, avem alti martori care ii descriu). Ca astia strigau la cei de pe trotuare: "Veniti cu noi ! Veniti cu noi !". Si interesanta este declaratia unuia, care era mecanic la Hotelul Bucuresti, zice: "Domne', era o tipa blonda si am intrebat-o unde sa mergem cu ei. Cum, unde? Sa il dam jos pe Ceausescu. Da' cine esti tu? A zis ca este studenta".

Dar, cand s-au apropiat de intersectia Calea Victoriei cu Stirbei Voda, la Athenee Palace, au iesit si politaii [militienii - pe vremea aia] sa ii respinga si atunci, astia, care erau obisnuiti la bataie cu fortele de la Timisoara, nu au mai dat inapoi, au intrat peste ei, au inceput sa ii intepe. Cred ca aveau, la ei... Multi spun ca au fost intepati cu ceva, cu cuie, cu nu stiu ce. Aia au inceput sa tipe, sa urle si a plecat rumoarea aia - ati vazut la televizor - dinspre Athenee Palace.

In timpul acesta, unul - care avea, in mana, o cutie de carton, din aceea de pantofi... Pe vremea lui Ceausescu, toate cutiile de pantofi erau de carton maroniu. Si statea langa cladirea Bibliotecii Universitare. Acolo, erau unii de la Mecanica Fina. Unul pe care l-am audiat noi, director-adjunct, a spus "Domne', zicea tot timpul "Lasa ca vedeti voi, lasa ca vedeti voi". Si eu i-am intrebat pe ai mei, "Bai, asta lucreaza la noi? Cine e asta, de sta cu cutia aia in brate ?". Si nu l-a recunoscut nimeni. Si, la un moment dat, cand a inceput lumea sa tipe, dinspre Ateneu, asta a scos doua petarde de instructie si le-a aruncat, iar alea au facut... Si asa, s-a produs explozia aceea, despre care toti spun ca s-a auzit.

Deci, timisorenii au spart mitingul. Pe urma, grupul acesta de timisoreni a blocat strada, la Palatul Telefoanelor, sa nu plece lumea. Au intervenit politaii [militienii] de la Politia Capitalei [Militia Capitalei], i-au adus in bastoane... Si asa s-a format Piata Universitatii.

Baricada a fost noaptea. Astia au tot incercat sa ii goneasca, sa ii bata. Muncitorii - care venisera de la intreprinderi - s-au unit cu astia, foarte multi. La un moment dat, au primit ordin toti sefii de grupe, de astea, de sindicate, sa isi ia oamenii si sa plece si nu au mai plecat. Au ramas, cu astia, aici - sa protesteze.

- Bun, dar trupele lui Ceausescu ce faceau ? Securitatea ce facea ?

- Securitatea a inceput sa se infiltreze printre ei, sa vada cine ii conduce pe astia. Ca manifestantii nu aveau conducatori, nu aveau lider.

- Si cum procedau cei de la Securitate, ca sa afle toate astea ? Care era metoda folosita ?

- Ziceau: "Da-mi numele, prenumele, adresa – ca, daca se intampla ceva, sa anuntam familia". Umblau printre ei si faceau fotografii. Asa a ajuns si Petre Roman. S-a luat legatura cu Universitatile - ca au zis ca sunt studenti, ca si la Timisoara... Si au trimis profesori prin Piata, sa ii vada cine sunt, sa ii identifice. Si activitatea asta, de identificare, a durat pana noaptea, cand au hotarat sa intre in ei.

- Au fost spioni infiltrati in multime, pe 21 decembrie 1989 ?

- Nu. Asa cum v-am spus, printre manifestanti, erau infiltrati securisti - care incercau sa identifice pe cei care i-au mobilizat pe manifestanti. De asta, nici nu s-a tras – pentru ca ii omorau pe ei - in primul rand, daca se tragea. Erau patru cordoane formate in Piata Universitatii, armata, Interne, securitate, militari in termen, plus cadre militare si aveau ordin sa nu traga. Sefii lor stateau cu ochii pe ei, sa nu raspunda la vreo provocare, pentru ca mai aruncau unii cu un borcan sau o sticla spre ei si unul - care era mai suparat - putea sa traga.

"Securitatea si Armata au avut propriile imagini de la mitingul din 21 decembrie 1989, dar nu au vrut sa ni le dea cand li s-au cerut"

- Detaliati-ne cum procedau securistii pentru identificare.

- Veneau cu tot felul de legende. «Da-mi telefonul tau sau adresa, sa anuntam familia...»- asta ca sa afle cine sunt, unde stau, ce este cu ei. Pe de alta parte, au facut foarte multe fotografii, s-a filmat foarte mult. S-a filmat din 2-3 locuri: din Intercontinental, de la Dunarea si dintr-o alta cladire de pe colt.

- Securitatea avea cameraman propriu? Sau fotograf propriu ?

- Da, avea fotografi proprii, sigur ca da. Si armata avea. Si Militia.

- Şi mai au fotografii de atunci ?

- Le au. Exista filme... Cum sa nu?

- Deci, s-au facut si alte imagini decat cele care se stiu. Exista la Dosarul Revolutiei ?

- Nu, pentru ca nu au vrut sa le dea. Niciodata ! Securitatea nu a dat nicio poza.

- Banuiesc ca le-ati cerut.

- S-au cerut, s-au facut adrese... Pentru ca, daca le-ar da, am constata ca, printre manifestanti, erau dintre ai lor...

- Cum iti poti da seama care era al lor ?

- Pai, iti dai seama - pentru ca, in vremea aia, recunosteai un securist dintr-o suta de oameni. Avea o anumita tunsoare, un anumit costum.

- Asa de fraieri erau, incat se imbracau standard ?

- Da, da, da, se imbracau standard. Ii cunosteai imediat. Aveau un comportament aparte si un mod de a se prezenta, de a se imbraca... Daca ne-ar pune la dispozitie filmele, ei - care au spus ca nu au participat, nu au facut, nu s-au amestecat -... Poti sa ii identifici.

- Nu s-or fi sters acele imagini, dupa 30 de ani ?

- Eu zic ca exista, pentru ca ei aveau obligatia sa predea, aveau registre in care trebuia trecut cat film au consumat, pentru ca erau in gestiune.

Afirmaţia care spulberă misterul, după 29 de ani: "Vasile Milea a fost împuşcat"

- Care a fost povestea cu Vasile Milea ? Sinucidere sau crima ?

- Milea a fost omorat. A fost impuscat. Deci, cu Milea, lucrurile au stat cam asa. Milea a fost acuzat de Ceausescu, ca nu executa... Ca nu trage la Timisoara. Asta a fost primul conflict cu Ceausescu.

Pe 22, la ora 10:00, a fost impuscat Milea. A anuntat Ceausescu ca s-a impuscat tradatorul. Am aflat de la ofiterul care era la cabinetul 2, la Elena Ceausescu - un maior de Securitate de la Directia 5 - care a declarat ca a venit, la un moment dat, Corneliu Parcalabescu, care era seful Garzilor Patriotice pe tara si avea biroul in Comitetul Central, la etajul 6.

Si a anuntat-o (n.r. Corneliu Parcalabescu - pe Elena Ceausescu) ca «s-a rezolvat, Milea este impuscat, este mort.» Si atunci, Ceauseasca i-a dat ordin maiorului sa il gaseasca pe Ilie Ceausescu. Si zice: «Domne', m-am dus si l-am gasit pe Ilie Ceausescu, i-am raportat ca il cheama tovarasa la cabinet si in timp ce ma indreptam, cu Ilie, spre Cabinetul 2, ea nu a mai avut rabdare, a iesit in tocul usii si a strigat la el: "Bine, Ilie, cum
ne-am inteles aseara ? Gata, esti ministrul Apararii, de acum. Du-te si imbraca-te militar !". Si Ilie se duce, se imbraca militar si preia comanda Ministerului Apararii. El a dat ordin sa se intoarca tancurile in unitati, ca se urcasera civilii pe ele si le puteau folosi impotriva lor.

Dezvăluire: Vasile Milea nu a murit în sediul CC al PCR - unde a fost împuşcat -, ci la Spitalul Elias, unde nu s-a intervenit chirurgical. Bănuiala anchetatorilor - conform lui Dan Voinea: ordinul ar fi venit de la Victor Atanasie Stănculescu.

Explicaţia: "Au anunţat pe post că s-a sinucis trădătorul Milea – deci, trebuia să rămână mort"

- Bun, dar cum a murit Vasile Milea ?

- Milea a fost impuscat la ora 10:00 si a fost dus la Spitalul Elias. La Spitalul Elias, eu m-am dus si am ridicat foaia de observatie clinica. Cand am citit foaia de observatie clinica, am vazut ca scria acolo ca ora decesului este 15:00. Si l-am intrebat pe doctorul care chiar scrisese foaia de observatie: «Spuneti-mi: l-au adus in viata ?» «Da.» «Pai - si de ce nu l-ati operat ?» «Pai, a dat ordin un general (noi il banuim pe Stanculescu): "Nu interveniti chirurgical, pana nu va ordon eu".» Spitalul Elias era, atunci, in subordinea Ministerului Apararii. Ce s-a intamplat... Ceausescu spusese ca tradatorul Milea s-a sinucis. Si trebuia sa moara, nu trebuia sa il mai invie cineva.

- Deci, Vasile Milea nu murise - atunci cand au anuntat, la TVR, ca s-a sinucis...

- Da... Pe urma, hai sa vedem cine l-a impuscat.

"Corneliu Pârcălăbescu, şeful Garzilor Patriotice, a primit ordinul să îl lichideze pe Milea"

Si am aflat ca avea un fel de ordonanta, un ofiter. Care a spus: «Domne', mi-a lasat mapa in care avea si pistolul, ca el se duce sa dea un telefon la Predeal, ca plecase fata lui. Era o cabana a Armatei, unde erau nevasta lui Milea si nevasta lui Gusa. Fata lui Milea plecase - cu cele doua fetite ale ei - acolo, la cabana, pe perioada evenimentelor. Si Milea voia sa stie daca a ajuns si este in regula.

Si s-a dus in biroul lui Parcalabescu - fara sa stie ca asta primise ordin sa il lichideze. Acum, de ce era el la etajul 6 ? Pentru ca acolo era Sectia Militara a Comitetului Central, condusa de generalul Coman, cel care a fost la Timisoara. Si s-a dus la Parcalabescu, sa dea telefon.

Parcalabescu a zis "Am inteles, sa traiti" si tot Parcalabescu le-a ordonat tuturor subordonatilor sa paraseasca birourile alaturate in care erau. Au fost audiati toti si au spus ca au primit ordin de la Parcalabescu sa iasa din birouri si sa stea pe hol, ca ministrul vorbeste la telefon si se auzea dintr-un birou in altul.

Si aia s-au conformat, au iesit si apoi, s-a auzit o impuscatura. A iesit Parcalabescu: "S-a impuscat Milea". Numai ca pistolul cu care s-a tras nu era al lui Milea (ca Milea, daca se impusca, se impusca cu pistolul lui, dar il lasase la ordonanta). Milea a fost impuscat cu pistolul unui subordonat al lui Parcalabescu, il chema Tufan. Si atunci, Parcalabescu s-a dus, imediat, sa ii spuna Tovarasei, pentru ca el fusese adus de ea, era unul dintre preferatii Elenei Ceausescu.

- Sotia lui Vasile Milea ce a spus, cand a fost audiata ?

- Sotia lui Milea a confirmat. Zice: «Domne', a sunat la Predeal, a vorbit cu mine la telefon, i-am spus ca fetele sunt bine, ca au ajuns cu bine si - in timp ce vorbeam la telefon - s-a auzit o impuscatura si el nu a mai vorbit. Dupa aceea, cineva a intrat pe fir si a zis "Aici se trage, tovarasa Milea". Dar pe 22, la ora 10:00, nu se tragea nicaieri.

Nota redacţiei: Sursele realitatea.net confirmă spusele lui Dan Voinea. Conform mărturiilor, soţia lui Vasile Milea a auzit în telefon o respiraţie grea - pe care a recunoscut-o ca fiind a soţului ei. Apoi, a rostit următoarele cuvinte: "Val, tu eşti ?", însă nu i s-a răspuns. Soţia lui Milea a auzit, apoi, în telefon, zgomote şi bubuituri - ca şi când s-ar fi luptat cineva, în camera lui Vasile Milea - după care, a auzit o împuşcătură. Câteva secunde mai târziu, o voce i-a spus: "Doamnă, staţi liniştită, nu s-a întâmplat nimic, aceste zgomote s-au auzit din stradă" - apoi, i s-a închis telefonul.

Dezvăluiri: cum argumentează Dan Voinea că Vasile Milea nu s-a sinucis, ci a fost împuşcat

- Si apoi ?

- Apoi, femeia a fost la autopsie si i-a luat inima. Autopsia a facut-o doctorul Schiopu, un medic legist bun, care a constatat ca glontul nu a trecut prin inima – deci, impuscatura nu a fost mortala. De aceea, Milea a mai trait. El a murit prin hemoragie (n.r. Adică, Vasile Milea a murit, după ce i s-ar fi scurs tot sângele).

Iar, in actul medico-legal s-a consemnat ca nu sunt factori suplimentari ai impuscarii. La un sinucigas, cu arma de foc, raman factori suplimentari ai impuscarii. Adica, atunci cand pleaca glontul din arma, daca tii arma apropiata, pleaca si gaze - care lasa urme de arsura si praf si pulbere. Si alea trebuie sa le gasesti pe imbracaminte, pe piele. Deci, la mai putin de un metru, trebuie sa gasesti factorii suplimentari. Daca nu gasesti factorii suplimentari, inseamna ca nu este sinucidere, l-a impuscat cineva. M-ati inteles? Actul medical este un act stiintific, care confirma ca nu s-a sinucis. Pe langa ce v-am spus, ca pistolul nu era al lui - si asa mai departe.

-----------------
Nota redacţiei: Sursele consultate de realitatea.net susţin că Dan Voinea are dreptate şi în acest caz. Astfel, s-a constatat "lipsa factorilor suplimentari ai împuşcăturii la nivelul spaţiului interdigital index-police – care, teoretic, trebuiau să fie (în ipoteza sinuciderii)".

Totodată, există o neconcordanţă şi în privinţa locului unde a stat Vasile Milea, când a fost împuşcat. Martorii au susţinut că ministrul a fost găsit întins pe canapea, numai că, în biroul 621, de la CC, mai exista şi un scaun, pe care se presupune că ar fi stat Milea în momentul împuşcării, scaun pe al cărui spătar era urma unui glonţ, conform fotografiilor realizate ulterior.

- Ce a urmat ?

- Doamna Milea ne-a mai povestit un episod. Inainte de decembrie 1989, Milea a fost intr-o misiune in China. Si atunci, in China, un general - care se ocupa de el - i-a pus o caseta cu evenimentele din Piata Tianmen (pentru ca primii care s-au ridicat impotriva comunismului au fost chinezii, in martie 1989). Si a luat o copie dupa caseta aia, obisnuia sa i-o arate seara si se uita si plangea: "Sa nu ajungem si noi sa ne impuscam copiii". Asta a povestit doamna Milea, sunt consemnate aceste declaratii. A fost audiata de trei ori.

- Deci, inca o data: dansa era la telefon cu sotul ei si...

- Si in timp ce vorbea, s-a auzit o impuscatura, el nu a mai vorbit, ea nu l-a mai auzit si o voce a intrat pe fir si a zis "Aici se trage, tovarasa". Milea a fost omorat, pentru ca asa a vrut dictatorul. Au anuntat ca s-a sinucis tradatorul Milea – deci, trebuia sa ramana mort, nu puteau sa-l invie. Spitalul fiind al M.Ap.N.-ului...

"Ordinul execuţiei lui Vasile Milea a venit de la Elena Ceauşescu. Discuţia şi aranjamentul au fost între Ceauşeasca şi Pârcălăbescu"

- Bun, dar am o intrebare: ordinul a venit de la Elena Ceausescu sau de la Nicolae Ceausescu ?

- De la Elena Ceausescu. Cum arata probele de la Dosar, discutia si aranjamentul au fost intre Ceauseasca si Parcalabescu.

- Ce v-a spus Parcalabescu, atunci cand l-ati audiat ?

- Parcalabescu a murit, inainte de a avea noi toate probele despre care v-am spus. Era si in varsta, n-am mai apucat...

- Cat timp s-a crezut ca Vasile Milea s-a sinucis ?

- Pai, se mai crede si acum, ca s-a sinucis - pentru ca... Atata timp, cat aceste dosare stau acolo, in arhivele institutiei, ale Parchetului... Daca ar fi publice, dumneavoastra nu ati mai sta de vorba cu mine, ati cere Dosarul si ati vedea ce este acolo.

"Vasile Milea, mai întâi - degradat, apoi - executat". Există fotografii, cu epoleţii - pe biroul lui Pârcălăbescu

- In Dosarul Revolutiei, sunt fotografii legate de moartea lui Milea ?

- Da. In Dosarul lui Milea, sunt niste fotografii facute de un tanar, care era fotograf la Mecanica Fina si care, apoi, a fost arestat ca terorist. Muncitorii - cand au iesit din fabrica, in 22 decembrie - l-au luat: "Hai sa ne faci poze si noua, ca suntem cu pancarte". Si omul le facea poze, nu stiu ce - si a intrat in CC. Iar, in Comitetul Central, a continuat sa faca poze si schimb de poze si de casete cu ziaristul englez Ian Henry Perry – care, ulterior, a cazut cu avionul. De-aia au tras in avion: ca ala a plecat cu un sac de casete.

Iar, pe acest tanar fotograf, l-am gasit arestat ca terorist, la Politia Capitalei [Militia Capitalei] si l-am pus noi in libertate.

Revenind: in Dosarul lui Milea, sunt niste poze interesante. Acel tanar fotograf a ajuns si el, la etajul 6 al Comitetului Central si pe biroul lui Parcalabescu, erau epoletii generalului Milea. Sunt fotografiati. Inseamna ca, inainte de a-l impusca, l-au degradat.

- Nu puteau sa il impuste si apoi, sa ii ia epoletii ?

- Cand l-au dus la spital, l-au dus fara grad. Ce se întâmplă... De regula, cand se faceau executii, in timpul comunismului, te degrada si apoi, te executa. Si epoletii lui Milea sunt fotografiati de acel tanar, care a pastrat filmele.

"Securitatea avea un serviciu numit Directia D, adica Dezinformare". Care era metoda de lucru

- Am inteles. Alt subiect: povestiti-ne cum functionau structurile de dezinformare, pe atunci! Ca sa stie si tinerii de astazi...

- Securitatea avea un serviciu caruia chiar asa ii zicea: «Directia D» - adica, Directia Dezinformari. Si atunci, ei creau un scenariu care ii interesa, pe momentul respectiv si il duceau in public.

- Mai concret ?

- Aveau oameni care raspandeau un anumit zvon. Fie - la populatie, pe strada, unde erau adunati, fie - prin intermediul televiziunii sau al ziarelor. Era o unitate mai speciala, oamenii aia nu umblau in uniforma, erau acoperiti.

- Ati audiat astfel de oameni ?

- Cred ca 4 sau 5 dintre sefii lor au dat declaratii, rapoarte.

- Ceva interesant ? Notabil ?

- N-as putea sa va spun acum, cu exactitate. Dar, de exemplu, ideea cu teroristii a fost raspandita si mediatizata de catre acest serviciu.

- Cum ati aflat cine a impuscat pe cine? De pilda, in Bucuresti.

- Avem asa: cei mai multi au fost impuscati de armata. Apoi, au fost oameni impuscati de Garzile Patriotice, care au primit arme. Altii au fost impuscati de civili care au primit arme.

Cum au fost impuscati oamenii la Revolutie si ce rol a avut Sergiu Nicolaescu.

Marturii cutremuratoare despre masacrul de la Otopeni

- Cum se distribuiau armele ?

- Va dau un exemplu. La Televiziune, noi am plecat cu ancheta de la audierea ranitilor. Era, la un moment dat, un maistru militar. Si el a zis ca a fost impuscat, in timp ce era in elicopter. Acel elicopter, din ordinul comandantului Aviatiei, Rus, trebuia sa mearga la Televiziune -pentru ca li se spusese ca TVR este ocupata de teroristi si sa traga. Inainte de a pleca, le-a spus sa stearga insemnele Armatei de pe elicopter. Si au plecat la TVR. Iar militarii care aparau televiziunea, cand au vazut un elicopter fara insemne, cum se anuntasera ca sunt elicopterele cu teroristi, au tras in ei. Asa a fost ranit. Am si aflat cine a tras in elicopter.

Apoi, aveam raniti de la Regimentul Mecanizat de la Ploiesti.

I-am chemat la audieri, ne-am dus cu ei la fata locului, la televiziune. Si au spus: "Ne-a adus comandantul sa aparam televiziunea, pe 22 seara. Am plecat incolonati, cu tancuri, TAB-uri. La Baneasa, ne astepta, intr-un ARO, Sergiu Nicolaescu. S-a pupat cu comandantul nostru si am plecat spre televiziune. Acolo, tancurile si TAB-urile au fost postate pe la Arcul de Triumf si prin Herastrau, iar pe noi, ne-au pus in Piata Charles de Gaulle, din trei in trei metri, pe burta, cu fata spre televiziune. Dupa vreo 30 de minute, am primit ordin sa tragem in televiziune.

- In televiziune ?

- Da! Si au tras, pana dimineata. Si mai era acolo Casa Prieteniei Romano-Sovietice. Au tras pana dimineata. Iar cei din televiziune, care erau tot de la armata, condusi de colonelul Oana, au tras in ei. Toate gloantele treceau prin casele din Pangratti, iar cei din televiziune credeau ca se trage din casele din Pangratti - ca veneau gloantele din partea aia - si au tras in casele alea, pana le-au facut zob.

Dimineata, la ora 5, a venit comandantul, a ordonat incetarea focului si au plecat spre Ploiesti. La Otopeni, au lasat 4 TAB-uri care au tras si au facut masacrul de la Otopeni.

- Aceiasi oameni ?

- Aceiasi oameni. Au lasat patru TAB-uri sa controleze intersectia cu aeroportul, iar dimineata, cand au venit salariatii cu autobuzul la serviciu, au tras in autobuz. Si au tras si in masinile care aduceau soldatii de la trupele de jandarmi. Au tras si in aia si i-au omorat. Cei de la Armata au facut asta.

Detalii uluitoare: cum s-a tras in casele de vis-a-vis de Televiziunea Romana si rolul lui Victor Atanasie Stanculescu

- Continuati, va rog...

- La televiziune, unde este Piata Dorobanti, a aparut un camion, din care un maior si un capitan de armata au distribuit arme la civili si apoi, i-au dus in diverse case de langa televiziune. Este si o gradinita acolo, langa televiziune. Si au zis: "De cate ori va ordonam noi sa trageti, trageti". Si astia au tras, din acele cladiri, de vis-a-vis de televiziunea romana.

- Dar acele case nu erau locuite ?

- Toti care locuiau acolo au primit ordin sa plece de acasa.

- Si acest ordin cand a venit ?

- Pe 23 decembrie, dimineata. Cei de la Armata s-au dus, prin toate casele alea: "Plecati, ca trebuie sa ocupam noi aici, ca vin teroristii si trebuie sa ne luptam". Ceva de genul acesta. Intre cladiri, au instalat si un sistem de telefonie, pe firul militar. Erau si de la Garzile Patriotice foarte multi si se anuntau, cand sa deschida focul. A fost macel.

- Dar care era logica ? Sa traga armata in armata...

- Logica a fost sa faca toata aceasta desfasurare de forte si sa ii ocupe pe oameni, ca sa nu cumva sa ia puterea altcineva. Iar Stanculescu a stat cu degetul pe tragaci, pana la proces, pana cand s-a facut liniste in strada.

- Deci, Stanculescu stia de acest macel ?

- La nivelul lui, de ministru al Apararii, normal ca stia de toate operatiunile astea militare. Ei stabileau dispozitivele si deplasarile unitatilor.

Cum s-a inchis Dosarul Revolutiei pana in 1995:

"L-au impuscat din eroare. Credeau ca este terorist"

- Si - in tot acel macel - nu puteau soldatii sa spuna: "Nu tragem, ca sunt ai nostri acolo" ?

- Nu, pentru ca militarii nu discutau cu nimeni. Trageau. La primele dosare, pana in 1995, s-a dat NUP - pe motiv ca s-a tras din eroare. Adica, daca va impusca pe dumneavoastra, zicea: "Domne', din eroare, noi am crezut ca este terorist".

- Ce rol au avut Serviciile straine, in 1989, la Revolutie ?

- Niciun rol. Chiar niciun rol. Nu s-a constatat existenta amestecului vreunui strain intr-un eveniment.

- Exista si vreo posibilitate, totusi, sa fi fost agenti ai serviciilor straine si sa nu fi fost consemnati ?

- Nu - pentru ca, daca era asa, serviciile noastre de securitate trebuia sa-i fi inregistrat undeva. Nu putea sa intre un strain si sa nu fie raportat sau luat in evidenta si urmarit. Nu exista asa ceva. Pana in 1989, orice strain care intra in Romania era urmarit. Asta era o regula.

Pentru fiecare mort sau ranit la Revolutia din 1989, se stie cine este autorul

- Se stiu autorii crimelor de la Revolutie ?

- Sunt dosare in care, pentru fiecare victima, mort sau ranit, s-a stabilit autorul fizic.

- La Bucuresti, se stie exact cine a murit, unde a murit si cine l-a omorat ?

- Exact !

- Si de ce se intreaba lumea si astazi: "Cine a tras in noi, dupa 22 ?"

- Pentru ca asa a fost propaganda. Cele mai simple dosare sunt cele ale Revolutiei. Sa va spun de ce. Fiecare unitate militara are obligatia sa tina un jurnal al actiunilor de lupta si un istoric. In jurnalul acela, este consemnat cine a dat ordinul, cine a primit ordinul si cine a executat ordinul. Si eu - daca am jurnalul actiunilor de lupta - vad acolo cine a comandat, la ce ora a dat ordin... Totul este trecut acolo - ca actiuni de lupta. Apoi, i-am audiat pe soldatii care au fost acolo si aia au spus tot. Am mers la fata locului, aveam 20 si ceva de criminalisti cu mine.

- Se stie cine a tras in noaptea de 21 decembrie 1989 ?

- S-a stabilit cine a tras, fara probleme. Pe 21, a fost combinatie: cei de la Interne, cu cei de la Armata.

- Cine a condus Romania, din 22 decembrie 1989 ? Securitatea sau Armata ?

- Armata a dat un anunt in presa, ca regimul comunist condus de Ceausescu a picat, iar puterea a preluat-o Armata. Acesta a fost un anunt dat pe 22, seara. Si nu numai atat. Toate institutiile statului se subordoneaza Armatei. Si de aceea, Armata a preluat Ministerul de Interne si a preluat si Securitatea. Si toate unitatile de Securitate si de Militie au capatat indicativ cu patru cifre - ca la Armata -, incepand cu 23.

- Cum se explica faptul ca, in Dosarul Revolutiei, au fost condamnati Stanculescu si Chitac - mai putin, Ion Iliescu ?

- Pentru ca Ion Iliescu nu a avut niciun amestec in represiunea de la Timisoara, care a inceput in 17 decembrie. In 17 decembrie, Stanculescu s-a cerut sa mearga la Timisoara, exista acea declaratie a lui Ilie Ceausescu. Stanculescu, spunea Ilie Ceausescu, s-a oferit sa mearga. Milea l-a nominalizat, in primul rand - pe generalul Gusa (care trebuia sa meaga, de drept, ca era seful de Stat Major), iar al doilea care trebuia sa mearga era chiar Ilie Ceausescu - pentru ca era loctiitorul politic al ministrului.

- Practic, ordinul de a se trage la Timisoara de la cine a venit ?

- Pai, ordinul a venit de la Ceausescu. El a ordonat sa se traga. Ordinul a fost dat public, in sedinta CPEX.

- Si Stanculescu ?

- Stanculescu a plecat la Timisoara, in executarea ordinului lui Ceausescu. Dar - daca vreti - seful care a condus operatiunile militare a fost generalul Ion Coman, care si-a facut biroul la Consiliul Judetean. Dar, pe armata, era Stanculescu cel care a preluat conducerea. La armata, exista o regula. Cel mai mare in grad si in functie devine - automat - comandantul zonei in care se desfasoara activitatea.

Despre mortile suspecte de la Revolutie

- Ce s-a intamplat cu Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni ?

- A iesit, intr-o seara, la televizor si a spus ca el are mai multe casete si ca s-a filmat intregul incident de la Otopeni, in care militarii au tras in civilii care veneau la serviciu, in dimineata de 23 decembrie si ca el le va da publicitatii. A luat toate casetele intr-o geanta, a plecat la Timisoara, nu stiu ce treaba avea pe acolo, cert este ca nu a mai ajuns acasa. De pe aeroport, a fost dus direct la un Spital de nebuni si acolo, a murit.

- Cum a murit ?

- Nu se stie cum, ca nu s-a anchetat treaba asta. Dar nu s-au mai gasit nici casetele... Este un dosar care, inca, nu a fost inca rezolvat.

- Si nici nu o sa fie, vreodata, rezolvat...

- Da...

- Marin Ceausescu ce a patit ?

- El a fost gasit spanzurat, la Viena - unde desfasura activitatea la ambasada Romaniei. Politia din Viena nu s-a implicat, pentru ca ambasada era teritoriul Romaniei si a ramas asa cum s-a anuntat: ca el s-a spanzurat. Deci, s-a sinucis.

- Si nimeni nu a mai anchetat...

- Nu.

- Vasile Malutan, pilotul lui Ceausescu ?

- Acolo, a ramas ca a murit intr-un accident de elicopter. Este adevarat ca era un pilot foarte bun, dar s-a angajat cu elicopterul sa stropeasca niste culturi agricole, in zona Fundulea si - la un moment dat - se pare ca nu a pastrat distanta care trebuia fata de niste linii de inalta tensiune, le-a agatat cu elicea si s-a prabusit.

- Asta fiind varianta oficiala.

- Asa s-a intamplat, asa a murit.

- Cu Nicolae Militaru, care a murit de cancer galopant - care a fost povestea ?

- Asta este cauza mortii.

- Se stie ca a fost agent al rusilor...

- Nicolae Militaru are mai putin amestec in ceea ce priveste represiunea propriu-zisa, in ce s-a petrecut pana pe 25. El apare - e adevarat - din 23, in grupul lor, dar el nu a ordonat in armata, decat dupa 24 decembrie, dupa-masa. Pana atunci, nu a avut niciun rol in comandarea activitatii represive de acolo.

Cum s-a intrat in televiziune pe 22 decembrie 1989

- Cum s-a intrat, atunci, la Televiziune ? Oricine intra ?

- Pai, s-a intrat. Atunci, in 22 dupa-masa, s-a putut intra - televiziunea nu era asa bine pazita, precum cladirea CC-ului.

- Cine le-a dat voie lui Ion Caramitru si lui Mircea Dinescu sa intre pe post primii ? De ce ei si nu altii ?

- Pai, era atunci un scurtcircuit in ceea ce priveste televiziunea si radioul, inca nu se sedimentase noua putere. Au intrat, au inceput sa vorbeasca fiecare... Pai, asa a fost si la CC. Era un microfon la balcon. Cine punea mana pe el vorbea multimii. Nu era cenzurat microfonul.

"Kovesi mi-a luat Dosarul Revolutiei"

- Cate presiuni au fost pe dumneavoastra, din momentul in care ati facut Dosarul Revolutiei ?

- Cea mai mare presiune a fost cand m-au scos din dosar. In momentul in care l-am chemat pe Ion Iliescu (n.r. in vara lui 2007) - a doua zi, s-a si pus problema sa ma scoata din dosar.

Adica, Ion Iliescu a facut o plangere impotriva mea, la doamna Kovesi (care era, atunci, procuror general) - ca el nu a stiut de anumite probe care sunt la dosar si totodata, s-a facut si o sesizare la Curtea Constitutionala. Judecatorii de acolo s-au grabit sa dea o decizie, prin care au interzis procurorilor militari sa mai cheme civili la ancheta. Practic, mi-au luat dosarul. Atunci, am impachetat dosarul (era decizia Curtii Constitutionale si nu puteam sa o comentez), l-am impachetat, l-am numerotat si l-am dat la colegii civil.

- Deci, rolul doamnei Laura Codruta Kovesi a fost...

- Rolul doamnei Kovesi a fost sa primeasca plangerea domnului Ion Iliescu si sa declanseze o cercetare a mea - pentru ca, in dosarul asta – practic - domnul Iliescu a reclamat ca nu a fost informat cu absolut toate probele care s-au facut impotriva lui. Lucru neadevarat - pentru ca noi l-am chemat, de multe ori si de fiecare data, venea, ne dadea cate o carte, pleca... Nu a fost de ajutor, niciodata, la anchete.

"Kovesi dicta, nu Traian Basescu"

- Ati vorbit, in 2009, cu presedintele de atunci, Traian Basescu. Ce v-a spus ?

- Ne-a chemat la presedintie, cu televiziunea de fata si mi-a cerut sa continui, sa termin dosarul. Pentru ca eu mi-am facut cererea de pensionare. Si am promis ca ma intorc. Am facut cerere de intoarcere, iar procurorul general de atunci, Laura Codruta Kovesi, dupa ce m-a amanat de vreo trei ori, timp de patru luni, a comunicat ca Dan Voinea indeplineste conditiile sa revina in Parchet, dar nu este cazul sa angajam pensionari. A fost asa...

- Deci, cine dicta: Basescu sau Kovesi ?

- Kovesi !

Dovada care il incrimineaza pe Ion Iliescu: existenta jurnalelor de lupta in care sunt trecute data, ora si cine a luat decizia

- Ce l-a nemultumit pe Iliescu ? Ce nu i-a convenit ?

- Nu i-a convenit ca erau foarte multe mijloace de proba, jurnale ale actiunilor de lupta, in care era nominalizat. Si era si un Dosar de Mineriada, iar generalul care a tinut jurnalul actiunilor de lupta l-a nominalizat, in ziua de 13 (n. red. 13 iunie 1990), cu interventii personale pentru reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii.

- Bun, dar ce vina a avut Iliescu la Revolutie ?

- Dupa 22, au fost victime - pana pe 25 (n.r. decembrie 1989). Atunci, s-a constituit un grup de putere care a condus – practic - impreuna cu Stanculescu, operatiunile militare din Bucuresti si din tara, iar ulterior, acest grup de putere a ramas la putere si a preluat puterea. Acum, ramane sa vedem - pentru ca este un dosar in ancheta, nu pot eu sa spun...

- Cum a reactionat Ion Iliescu, atunci cand l-ati chemat si i-ati aratat dovezile care il incriminau ?

- Cand l-am chemat pe Ion Iliescu, sa ii prezint materialul, a venit cu trei avocati. Cand a vazut ca ii arat jurnalul actiunilor de lupta, unde a ordonat sa faca asa... Cineva l-a consemnat. Ora cutare, suna tovarasul Iliescu: sa intre 100 de soldati, sa actioneze in zona cutare;  ora cutare, suna Iliescu: ii trebuie 12 TAB-uri.

- La Revolutie sau la Mineriada ?

- Si la Mineriada. Si m-a reclamat la Kovesi, ca el nu a stiut ca exista probele astea la dosar. Va dati seama, daca eu as fi spus ca am probele astea, nu gaseam nu jurnalul, nu gaseam nici fisetul a doua zi. Eu le-am tinut, pana cand l-am chemat si am facut public ca exista si i le-am prezentat. Si atunci, m-a reclamat la Kovesi si a facut si o plangere la CCR.

Iar judecatorii, care erau numiti de Ion Iliescu, au dat decizia ca procurorii militari nu mai au voie sa cerceteze civili. Asa mi-au luat Dosarele. Iar mie au vrut sa imi faca Dosar Penal. Eu - cand am vazut - m-am pensionat, ca sa ii las (ca, altfel, ma bagau in puscarie.) Ieseam - pe vremea asta, cred. Asa am plecat eu. Mie imi placea ce faceam.

"Ion Iliescu este un criminal"

- Ion Iliescu este un criminal ?

- Este, da. Ion Iliescu este un criminal. El - de cate ori a fost chemat - a refuzat sa dea declaratii. Ne-a adus cate o carte scrisa de el. Nu am citit, niciodata, cartile.

- Prima oara, cand l-ati audiat pe Ion Iliescu ?

- Cred ca in 2005 - pentru ca, pana atunci, nu am avut eu dosarele. Pana in 1995, toate dosarele au fost clasate. "Impuscat din eroare. Impuscat din eroare". Si a trebuit sa infirm toate solutiile si sa incep sa fac anchete. Numai la 12 noaptea, plecam de la Parchet. Erau sute de dosare clasate.

"Ion Iliescu a discutat cu rusii"

- Exista marturii ale unor telefoniste de la Ministerul de Externe, care au recunoscut ca l-au ajutat pe Ion Iliescu sa discute cu rusii...

- Da, asa este. Sunt niste marturii ale fetelor care lucrau la centrala telefonica de la Ministerul de Externe - centrala aflata in imediata apropiere a cladirii Guvernului de atunci, in Piata Victoriei si care spun ca, de mai multe ori, Iliescu a vorbit la Moscova, prin telefoanele de la MAE. S-a deplasat personal in cladirea MAE, de unde a vorbit cu omologii lui din Moscova. Atunci, exista obligatia celor care faceau parte din tratatul de la Varsovia sa raporteze orice incident la Moscova. Era o obligatie legala.

- Se stie cu cine a vorbit Iliescu ? Sau ce a vorbit ?

- Nu. Exista marturii ca a vorbit, dar...

- Dosarul Revolutiei cate pagini are ?

- Are peste un milion de pagini. Asa l-am lasat eu – acum, probabil ca are mai multe.

"Daca Ceausescu cerea recurs, probabil ca ne omorau si pe noi"

- Revenim la procesul lui Ceausescu. Sincer, daca Ceausestii cereau recurs la proces, ce sanse reale erau sa li se aprobe ?

- Daca cereau recurs, trebuia suspendat procesul, timp de cateva zile - pentru judecarea recursului. Ce vreau sa va spun, ce nu intelege lumea... Ce s-a intamplat: in decembrie 1989, in primele zile, pana la fuga lui Ceausescu, armata, Militia si Securitatea au tras de frica lui Ceausescu. Toata lumea stia, atunci, de frica lui Ceausescu. Problema care s-a pus pe 25 decembrie... Toata lumea se intreaba de ce s-a facut de Craciun. Ca sa nu se mai traga, pentru ca se murea. Ceausescu era in flagrant de crima, omul care a ordonat sa se traga si prins asupra faptului.

Implicarea mea in acest proces a fost ca eu i-am dat mandat de arestare. Odata arestat, au rasuflat usurati ceilalti. Vazandu-l arestat, au inceput si ei sa se dea cu Revolutia, au capatat curaj. Asta a fost efectul. Nu ne mai gandeam, atunci, la procedura...

- Era si o misiune...

- Astea au fost conditiile: adica, nu era un proces normal.

- Bun, dar intrebarea mea este: daca - prin absurd, sigur (avocatul nu putea sa faca asta, pentru ca era al sistemului...), dar, daca... -  se facea recurs, se putea sterge, oricand, caseta prin care se demonstra...

- Bine - si ne omora si pe noi, ca sa nu se stie ca a declarat recurs. Ca altfel... El declara recurs in fata noastra, nu puteam... Luam act ca a declarat recurs. Si atunci, nu puteai sa pui in executare o hotarare care este in recurs.

- Stanculescu era acolo...

- Era.

- Pai, banuiesc ca putea sa spuna: "Ce recurs ? La zid, cu ei !"

- Nu putea. Daca declara recurs si nu voia sa stie si voia sa ii execute, trebuia sa ne execute si pe noi, ca noi luasem act ca declarase recurs. Ne executa, ca sa nu se stie ce s-a intamplat acolo.

Dupa 29 de ani de la procesul lui Ceausescu: "Nu am niciun regret, sunt impacat"

- Aveti vreun regret, la 29 de ani de la acel proces ?

- Nu, nu am. Regretul este ca nu a fost un proces in care sa putem demasca toate crimele facute de Ceausescu si de regimul comunist. Era nevoie de un asemenea proces.

- Ultima intrebare: aveti ceva pe constiinta ?

- In ceea ce priveste constiinta mea, sunt impacat ca oamenii si-au capatat libertatea, dupa decembrie 1989.