luni, 23 octombrie 2017

ROȘU CINCI

de George ANCA
ROȘU  CINCI


*
scurtez neploii Alpineștii
nici mierlele să se întreme
abia la una fluierare
de se apropie s-apropie

dropie mai răsari caraulă
în ce landă cu mine vedere
alice ude-le nădușeala duș
la vară dară Mărioară

creștet secet secetei stei
lamente placebo panta rei
down a cui sapiență reumă
bisericească-se clanța lanț

în rămășițele călcăturii
singur tobogan și o fată
cârduri izolate solitarilor sol
nerămas de distrus ultimei 

cât că prea nu te recunoști
în amnezie de sine fir fără păianjen
la vernisajul pe Lipscani mă duc
Luri m-a refuzat a mă menaja

învârtita bastonului continuă
mă dărâm la două mâini
a nu mai zărui adunări
ce-or fi zicând revăzându-mă

*
ziceam roșului cinci de-om răsări sitari
trei pân la șase mierle-mi pari
din five și te-aștept însărsănat
porumbel pe creștetul lui Mircea Eliade

nu mă învrednicesc nici să renunț
mierla de ora 5 nicio sfârâială
brr trupina spânzurată pranayam
mesteca gumă benoclându-mă

cu idee de la nori creă vântul lumea
„numai D-stră puteți judeca dacă
Zalmois merită să inspire o tragedie”
și așa primii prima scrisoare

ne-nghesuie rărimea umbră
aerul răzgândindu-ne
îmi voi pritoci la sânge versete
era să urc de schimb mai va

vagi compensații nici păsări
spumanții cutreierărilor
epileptica Mismis Chiara
simplificându-mi postumitatea

*
împăcate lamentații cego
pedepsinzi păienjeni chinină
terifiabila desmorsă corsă
pe-așa nu mai fluier mierlei

sub săbii vrăbii pranayama
cal presat între manuscrise
coperți la trei o dată alta
mai chin cu piesele colante

euharistion idiomelor
privighetorile Călimăneștilor
ce să mai zic în schiță de fantast
de țară nici atât meridian

aripii rupte rugă Tanior
cap tăiat rosicrucian
am merge cu trenul la Ilidia
toartele artele departele

vorbiții mei m-oi despărți
din cinci în cinci dans baroc
doar ursul cu o carte-n labe
nucilor ciutură respiră

*
tăiatu-ți-se capul tău Ioane
izvorâtor de mir Dimitrie
odraslă a Tesalonicului
Diamant Marcelino Santa

demonilor rană de nevindecat
purtătorule de biruință Gheorghe
mai tare decât varul pe un mort
înfricoșător arzător al capiștilor

satana suspină păgânii oftează
purtător de trup birui pe cei fără trup
fiecare luminândă se cântă de trei ori
podobie ce-ai umplut cerul de stele

ai luminat chipul învierii
pierzător al celor de dedesubt
întăritor tuturor tăriilor
răsăriturilor venind către apus

fă cu mine semn spre bine
ca să vadă cei ce mă urăsc
rușinați că Tu Doamne
m-ai ajutat mântuindu-mă

*
prin sat cu Ion 
multul strică  puținul n-ajunge
țuica după bere este o plăcere
țuica după vin e un chin

că fizic n-are cine
veni oricâtă fervoare
dezgropători urmași
nu te mai înmormântezi

m-m fript lumânărindu-mi
mama în cutiuță
păjistuțele de lângă
stele ale noastre

le-oi lua acasă
ce să le povestesc
nici să am răspuns
nu mă mai duc la Nae

Ionică mi-o spune
iriși uscați nu semn
Parângul abur
topire de degete

*
n-am cum să-mi dau foc
niciun foc lui Builă
cum n-ar fi murit nimeni
hai mamă învățătorule

cu lacrimile tale ai lucrat pustiul
odraslă a peșterii sfinte
vinul pur singur cu popa
de nu vrea la oraș Rafael

că nu clipește decât la soare
un cântec bisericesc din cunie
să nu fi fost popicul fără
parohie că nu găsește nevastă

nicio fată de popă nu vine la țară
ăl mai mic din copii când taică-
său a și murit nu-l știe
capre că nu mai putea mulge vaca

nu mai e nicio vacă în sat
Jenica i-a spus că meseria se fură
cât să n-o-nvețe croitorie
m-oi duce sub zarzăr la muri

*
cinci după mine caprele neatinse
nu te du la biserică vino la mine
dar când mor nu la tine vin
câinele numai și mângâiere

legata înghite flori galbene
a mijlocie la umbra mea
iada din două crescându-i cornițe
toate ochi galbeni cratimă neagră

de sculpturile lui Neagu
roade din scaun îmi încearcă pixul
mijlocia îi dă un mai
cum că să mă lase să scriu

le am în spate subțiez umbra
s-a culcat și iada în lungul ierbii
soru-sa mai înaltă în negru roșcat
pe lângă legata limbută mamă

și foi de muri servește a bătrână
în două picioare negrușca
împinge cornițele în palmă
aproape să nu-i țin podul

*
se scufundară-n aventură rumegată
sportul caprelor până la Roma
Cosmin la comunitate în Italia
tratak îmi fluier musculițe

pe dascălul eresurilor l-ai rușinat
ne apără de veșnica osândă
sabie ascuțită cu focul duhului
scuturător al lanțurilor satanei

nu-ți adjectivai frământul
greului cu tradiționaliștii
Mauriac Obama Wiesel
pe ascuns retezarea românilor

sub picioare fostă iarbă
amuțite mierle după una
contorsiuni de vreme prana
dinspre diseară măcar mă

nu contează premiul antum
sinucideri natya vikingi
talmud sfărâmând patrii
distrugere pe toți banii

*
am fost cu tine în Kurukshetra
picuri de întârziere așteaptă soare
paralela de seară Lawrence
psihoze treanscendente a la long

cușme de coroane o perucă
la domni scrijelate tăblițe
are you Ganga we all are Ganga
apoi scumpirea țigărilor

negrul nopții și înapoi
fum din gunoi aruncat la lup
se va încălzi uitatul îngheț
pe drept v-aștept de la spital

risipă monștrii pură ghionoaia
ce-are lumea de zis și tace
ancestralitate torturială
reținerea respirației umbhaka

fără păcat hoțirea hoților
panpanică pe toate drumurile
planul mă urmărește Indie
prințe fiu fecioarei Kunti

*
patru al vostru doarme
mai mult înoată ceasul
când ai fost tânăr Vyasa
vai pescuisei o scoică

copiii stropilor nerăzboinzi
spirite vegetale ghirlandate
cinci generali trei mareșali
în cerc zece căpitani

neasmuțire dinspre dumnezeire
mare furată de recele avariției
indiferența imaterialității
nici norii puja carantinei

autoflagerare neînecată
nu e teatru nu ne întrece
ne dăm seama de pliuri
oase-n contemplație

vocalele ne-n miracol
doi delfini cu tine trei
încuiat neauzindu-mă
străpungeri avatarelor

*
Golcunda vin  vărsat
inspirație norocitoare
respirație cuvântătoare
credința moarte repetată

învățați cu vocile
v-aștept să adormiți
toți trei îngrijorați
suflare de altădată

auspiciile înapoi
tăcerea dinaintea renunțării
singur florii soarelui
puseși la cale insolație

călătoria dimineții
de-ai cui câmpii împreună
necitirea o contemplu
nescrierea m-ar mântui

voi fi gita azi mâine
ea se va preface că eu
nu cumva-mi fac de lucru
nimic pe vremea asta

*
citite ghiocuri de-atunci
la ăla te-ai dus de bolnav
la mine de sănătos
adeverindu-ne vălurire

luna umbră nopții
sesiza sărbători
de abstinență
în lipsa valurilor

părinților neadormire
asonanțe sanscrite
în ale perenitățolor
pandiților ghiocurilor

destin cu nimeni
copil înecat în fiord
frații ahimsei
căruțașul divin

bumerang cicatricea
ierarhului Alexandru
protectorul omenirii
în ultima zi

*
nu dau de banyan
intruzie trezie
cine nemaicine
Gita mea cu mine

sanscrită română
revelație nonexhaustivă
bântuiala intelectului
magie subînțeleasă

probabilism săgeată
Rudheya reînfiu
vedem cine ce și eu
doar arcași și împărați

petele solare
noaptea-n piramidă
pe mine mă ține ceru
ca pe tine temniceru

student în Salamanca
al toamnei înfiat
deghizare trauma
al răstignirii iarăși

*
noaptea halou lunii
sfâșiind rotund
nu stătusei fato
dinaintea grasei

ora roșu minut cinci
cap avatar retezat
din cenușă te-ai cunoaște
pus pe recunoaștere

sanscritizez traduul
încarc necititul
aș tăia lemne
omonim transcendenței

nu porniră la 5
viiturile neroșului
chaturgita jurând
cinciul peste roșu

ghiocul norocul
câine roșu cinci
m-a văzut uscata
vede vedele

*
roș cin cine valah allah
amu cică fără un cuvânt
lui nimeni d-aia zbârnâie
trei-patru etaje în attic

locuri 6 fără un sfert
de-aș scăpa de rubayate
sufletul nu moare
nu e numai suflu

cocoșul negru prins
câinele nopții roșii
tramvaie goale
vreo suedizare

revenustată pe-o parte
văzând roșu de frică
norilor neșapte
plecare fără sabie

închipuiți afaceriști
crimă invitându-mă
gând conceptului numeric
poate schimbăm vorba

*
pax letargie gratis
caleștile sub șopron
demisii sublunare
cât pătrățimi atârn

pridvor de pace himsa
crăpați monovii yoga
bum la cinci cu noi
câinii de-ai doilea

caz cosmic anom nonim
unu în tramvaiul 1 două 3
4 lunguri ferăstrae crio cri
ne prăpădirăm altruiști

ex Jaipur alt premiu
bruneta-mi vorbi
soare consultându-mă
să citesc literele în el

pată la plural cu Bacovia
adormirii la aniversare
îmi crapă ochii
râd recepționerele

*
3 minute să vă văd
7 oi fi fost și eu
de ce cabinetul 5
1 minut săritoarelor

calci piane-mpălăzite
am ce plânge încă fruntze
Diwali-mi trimse Modi
renunțiator citire

abia aștept ziua val
scapi ca 5 de 5
plașii picioarelor
din lojă treaba lor

domle m-ai sunat
nu eu telefonul
cine peste cine
spectacolul cal

cârnic oxfordat
văd neluminare
lasă genele
tot în mohor

Un comentariu: