HINDUITATE DODIASTICÃ

HINDUITATE  DODISTICĂ

Colocviile de Marți    

31 octombrie 2017, 5 pm, Calderon 39

Anul IX nr. 10 (96)

Tema:  COLOCVII  PORTRETE

Memento  Octombrie 525 m Piero della Francesca – 125 m Gheorghe Sion - 125 n Tache Papahagi – 25 m Amita Bhose

Prezentatrea albumului  Colocvii  Portrete de George Anca și Cristian Radu Nema 

Intervenții

Portretizați prezenți: Recunoscându-ne

George Anca: Amita Bhose după 25 de ani

Puși Dinulescu:  Portrete dramatice deja lansate deunăzi

Corneliu Zeana: Tache Papahagi in memoriam

Viorel Speteanu: Din vremea lui Gheorghe Sion

Teatru de Poezie: Liana Nicolae, Gabriela Tănase, Vali Pena, Puși Dinulescu, Gheorghe Dănilă, Ștefan Opreanu

Lansări de carte

Lia-Maria Andreiță, Ion Andreiță: Iubiri lângă Marele zid, Antim Ivireanu, 2017

Dimitrie Grama: Magul, Media Print, București, 2017

Coordonator: Dr. George Anca

GEORGE ANCA

Întrebări lui Puși Dinulescu

De la „Gașca și diavolul”, unde bușați și completați o istorie, la această nouă  carte cu mafie, „Șpaga, Mafia și Sufletul”,  vă simțiți un bonom pus pe dezintoxicarea ambientului neoproletcutist?

Să fie un format facebookist, cu feedback de la o companie cunoscută- necunoscută, stârnind și nostalgia ceaiurilor din tinerețe și povestiri pușiene?

Pamfletele dramatugice fac casă bună cu obsesia Caragiale-Cehov-Shakespeare-Dinulescu? Aveți ceva cu directorul Naționalului, după președintele critico-istoric?

Vă amestecați în politică la mișto, sau din sentiment, din jale, ori ce?

Fiecare carte este intenționat ca de alt gen, una Robert Calul, alta Burlacul, Îngerul Contabil, povestirile, dramaturgia, Poeziile, călătoriile pamfletele scl., sau baleați pe sârmă în circul literar, pândit de crud umor?

Deci fără tragedie, cât să fi îndatorând clienții ironiei batarde prin sinceră băgare în seamă, atât de dezinteresată, afectivă, în oglindă?

Nimeni, astăzi, nu e ca Puși?

DIMITRIE GRAMA

Dialog Cu A.

Draga A., ma intrebi, mereu, de ce nu am mai dat vreun "semn de viata", ma intrebi de ce nu scriu proza, sau eseuri. Ma intrebi, de ce nu pictez si ma intrebi, daca in general, am mai "produs" ceva? Da, am mai scris versuri, sau mai bine zis, am facut niste incercari sa termin o poezie, inceputa demult si de asemenea in acesti ultimi cinci ani, de cind ne cunoastem, am incercat sa pictez. Stii bine ca nu am iesit din casa de vreo opt-noua  ani, ani de asteptare, ani in care am sperat sa uit lumea inconjuratoare si sa fiu uitat de ea, dar mai ales ani in care sa pot calari liber pe valurile propriilor furtuni si calvaruri. Bine, am mai iesit, din cind in cind, pe terasa si in curte, mai ales pe terasa, unde mi-am instalat sevaletul. Ideia a fost sa pictez natura din jurul fiordului, asa cum ea se vede atunci cind o privesti, intotdeauna, din unul si acelasi loc. Da, am stat mult pe terasa, in fata sevaletului si fiordul a stat alaturi de mine, incit acum nici nu mai stiu daca cineva ne-ar putea desparti, fara sa ne distruga. Acum, dupa cinci ani de "convietuire"intima si exclusiva, mi-am dat seama ca natura nu se lasa pictata sau "imortalizata". Fiordul, in una din acele nopti "albe", interminabile, cind oamenii obisnuiti se transforma in creaturi "valsaliene", a incercat sa-mi spuna ca nu exista "natura" si nu existam "noi", noi cei care credem ca existam independent, ci, spunea fiordul, noi nu suntem altceva decit celulele unui corp urias care exista si incearca disperat sa se cunoasca. In fond, spunea fiordul, nimeni nu stie nimic, dar ignoranta este arma convenientei, arma supravietuirii superficiale. I-am dat dreptate si cu toate ca i-am dat dreptate, de sute de ori am incercat sa prind in pinza, vintul sau dansul frunzelor de mesteacan in toi de vara sau linistea invaluita in ceata plina de mister a nordului, acea liniste sfisiata de strigatul disperat al pasarilor marine sau sfisiata de zumzaitul bondarilor si al  altor fiinte inaripate pe care le ignoram sau incercam sa le distrugem cu o lovitura de palma. Oricum, pinza, tabloul fiind deja preconcepute, misiunea si ambitia mea umana m-au fortat sa continui, sa perseverez. Dar, pentru ca, ba nu am gasit culoarea optimala, atunci cind trebuia sa o am la imdemina, ba ca nu am fost sigur daca vintul, linistea si zgomotele care o intaresc, pot fi redate in asa maniera, incit si altii, in afara de mine sa le vada exact asa cum sunt, incremenite in timp, pinza tabbloului meu a ramas imaculat alba, ca o marturie a libertatii profunde si totale care zace in esenta naturii si care nu poate fi incatusata de nimeni, muritor ori nemuritor. M-ai intrebat, de ce nu fotografiez fiordul si imprejurimile spectaculoase, dar trebuie sa-ti marturisesc ca, in opinia mea, fotografiile sunt doar niste imagini moarte ale unor clipe, care se "compromit" si se lasa "documentate". Nu au nimic de a face cu esenta naturii, nu au nimic de a face cu arta naturii, deci nu au nimic de a face cu natura in sine.

Cu toate precautile posibile, realitatea banalului, m-a atins si pe mine si voi incerca sa-ti redau cit mai sincer episodul neobisnuit, pentru mine, care, in fond, a generat aceasta confesiune, acesta destainuire.

"Este ajun de "midsommar", mijlocul verii scandinave, toata lumea este libera si femeia care ajuta in casa, este plecata undeva, in nord, la familia ei. Abia acum imi dau seama cit de dependent am ajuns sa fiu de aceasta fiinta straina, de aceasta servitoare care, imi asigura linistea de zi de zi. Dintr-o data sunt nevoit sa gatesc, sa spal vase si mai ales, sa-mi fac singur rost de hirtie cerneala si culori, care fara sa-mi dau seama, s-au terminat. Nu pentru ca ardeam de nerabdare sa scriu sau sa pictez, ci mai mult impins de nelinistea ca aceste lucruri mi-ar lipsi, daca, cine stie cum, lucruri demne de insemnat isi vor cere acest drept, m-am hotarit sa-mi parasesc sanctuarul protectiv si sa-mi procur un minimum necesar. Nu atit practic-fiziologic, cit psihologic! Ingrijorat si nesigur de abilitatea  mea de a clarifica aceste piedici practice, am purces la drum. Am intrat nelinistit, in orasul care nu s-a schimbat aproape deloc in acesti ultimi ani, doar zgomotul continuu si mirosul de benzina arsa si dizel sunt mult mai accentuate acum, ametindu-ma. Plimbarea de doua ore de acasa si pina in centru, m-a obosit, m-a sleit de puteri, asa ca cu multa satisfactie m-am asezat sa iau o cafea la cafeneaua mea preferata. Aici, ca si la mine acasa, timpul a murit, nimic nu s-a schimbat si fiind destul de devreme, am gasit o masa la umbra, de unde puteam sa vad atit piata, cit si deschiderea panoramica inspre fiord. Nu era prea multa lume prin oras, majoritatea oamenilor fiind probabil plecati la tara sau in concediu, dar cumva aceasta filtrare, selectare, de indivizi a facut ca fiecare sunet, fiecare miscare sa fie mai acuta, mai penetranta. Dupa citeva momente de tensiune sociala, m-am linistit savurind cafeaua si coniacul servite instantaneu, fara intrebari, de batrinul, imortal chelner, Sven. Acest lucru mi-a creat un moment de deruta, punindu-mi instinctiv intrebarea; chiar am revenit dupa noua ani, sau a fost doar ieri, ziua, cind mi-am luat ramas bun ultima data de la Sven! Mi-am revenit insa repede la "realitate", atunci cind am observat si citeva figuri "cunoscute"; doctorul de circa, un fost coleg, antrenorul echipei de fotbal si inca citeva persoane care odata mai demult imi erau cit de cit apropiate si care acum erau vie marturie ca timpul nu a stat pe loc. Ei nu m-au recunoscut, asa cum eram "deghizat" cu palaria de Panama trasa putin pe ochi si cu ochelarii de soare destul de mari si inchisi la culoare si m-am bucurat de acest moment "incognito", moment in care spiritul pietii mi-a invadat fara rusine cugetul, transformindu-ma intr-un simplu obiect auxiliar, un fel de ornament public si nimic mai mult. Cumva, aceasta stranie situatie, mi-a adus aminte de trecut, de nenumaratele episoade de "convietuire" cu locul si timpul, de acele momente de exclusivitate in care, eu, omul, nu mai avea rost de sine statator, ci doar era. Atunci, mai demult,am incercat chiar sa numesc aceasta "stare", spunindu-i; "existenta", "viata constienta", "traire adevarata", "experienta", etc., dar acum stind cu ochii pironiti la frumusetea fiordului, toate cuvintele si gindurile din trecut,  si-au pierdut,  brusc, importanta. Nu stiu cit timp am ramas asa, imobilizat in ginduri si amintiri, dar la un moment dat, am simtit cum cineva imi violeaza singuratatea si , fara sa vreau mi-am intors privirea spre lume. La citiva pasi de masa mea, cu un pahar mare plin cu vin, in picioare si putin nehotarita, era aceasta femeie tinara, care pentru o fractiune de moment, am crezut ca era Ana, dar bine-nteles ca nu putea sa fie ea. Se apropia incet si am avut destul de mult timp sa o studiez. Era inalta, zvelta, cu o piele usor bronzata, in perfecta armonie cu parul ei lung de culoarea spicului de griu.

Mai toate mesele erau acum ocupate de perechi de tineri vorbarete si atunci, ea, firesc, s-a indreptat spre masa mea. Politicos m-a intrebat daca astept pe cineva si daca ii permit sa se aseze la masa "mea", fiind si singura masa mai libera si mai la umbra. Sigur ca da, putea sa stea la "masa mea" si dupa ce s-a asezat, fiecare din noi si-a consumat bautura in tacere. La un moment dat, si-a scos o tigare si m-a intrebat, rosindu-se putin la fata, daca nu cumva am foc. Nu aveam, dar om de moda veche, m-am ridicat repede si i-am adus o cutie de chibrituri de la bar, aprinzindu-i tigarea. Probabil ca gestul meu a impresionat-o si dupa ce mi-a multumit, a inceput o conversatie, de care eu, la inceput, nu prea aveam chef. Am recunoscut, undeva, curiozitatea feminina si mai ales ascunsa in acea curiozitate, investigatia potentialului viril. Inocenta tonului si a privirilor, era mai mult decit fermecatoare; - "de unde vin?, sunt intr-adevar suedez cu acel accent de extrem nord, aproape finlandez?, - de ce port palarie si ochelari asa de mascanti? -ma ascund oare de cineva? Surprins de franchetea si simplitatea tonului, i-am raspuns ca sunt un animal nocturn, venit dintr-un nord care acum nu mai exista si ca ochelarii ma protejeaza de ea, pentru ca stiam ca ne vom intilni si chiar mai mult decit atit, ochelarii, in primul rind o protejeaza pe ea  de necunoscutul meu! M-a privit staruitor si a ris putin nesigur si neincrezator, banuind ca poate rid de ea. Astepta, cumva, o reasigurare, un gest sau un cuvint care sa readuca banalitatea cotidianului, dar, vezi, ea nu stia ca eu eram doar un om plecat sa-mi fac rost de hirtie si de cerneala. Si de culori. Privind-o am tresarit, era din nou Ana, cu ochi verzi-cenusii, cu nas si gura perfecta scandinava, nemachiata, un fel de sculptura de lut insufletit din care, ea, femeia, se cerea afara. Tinuta si miscarile ei dovedeau o virilitate feminina puternica, o sexualitate stapinita dar exploziva in senzualitate. Vedeam privirile geloase ale masculilor de la alte mese, masculi care habar nu aveau ca eu nu aveam nimic de a face cu aceasta fiinta. Nu-mi amintesc toata conversatia dusa, deoarece vorbele noastre se amestecau cu amintiri, ginduri, visuri si fantezii, care pentru moment erau singura "realitate" posibila si deci ireale. Mi-a spus ca locuieste singura, intr-o casa de-a lungul fiordului, ca a studiat artele si ca intr-o perioada de activitate intensiva, a muncit, dar ca acum nefiind nevoita, nu mai lucreaza. Mi-a spus ca o fascineaza, mersul balantat intre frumos si odios, intre bun si rau, intre iubire nemarginita si ura, cum deopotriva o fascineaza viata si o imspaiminta moartea. Si, eu cu ce ma ocupam?, Unde traiesc? Caci era prima data ca ma vedea in acest oras (ea se stabilise aici de 3-4 ani). – Sunt afacerist, doar intrecere, i-am spus si am tacut. Aveam niste presimtiri ciudate. –Voi mai trece pe acolo, la cafenea? Am dat din umeri, sigur, cine stie, cred ca da! Eram aproape convins ca voi trece pe acolo, merita sa trec, nu-i asa?  Atunci, la malul fiordului, coplesita de frumusete si devorata de tinerete si pasiuni, am vazut-o pe Ana. Ma privea, cu aceiasi intelegere, cu care m-a privit ultima oara, ma privea cu acelasi repros, amintindu-mi de greseala pe care ea mi-a iertat-o, dar pe care eu nu pot sa mi-o iert, si anume aceea de a lasa-o sa creada, sa-si imagineze un viitor impreuna cu mine. Imi amintea, ca nu am avut curajul si bunatateasa-i spun adevarul, acel groaznic adevar despre mine, pe care doar tu il cunosti. Cind si-a dat seama de subiectivitatea timpului cu privire la efemeritatea trupului, era deja prea tirziu.  A imbatrinit linga mine si tu stii ca un timp  a fost fericita, inconstient fericita. Stiu cu siguranta ca asa este, deoarece chiar citeva clipe inainte de a muri, Ana, mi-a spus ca "fercirea adevarata este inconstienta". Apoi imaginea Anei, a disparut in adincurile fiordului albastru, imaculat si rece. M-am ridicat brusc, aproape violent, de la masa luindu-mi grabit un ramas bun, pierzindu-mi pasii in neregularitatile drumului.

In zilele care au urmat, nu am putut sa nu ma reintorc si de la distanta sa privesc, sa "spionez" piata si cafeneaua. Era acolo, la acea masa, singura. Parca astepta pe cineva sa vina. Ultima data cind am vazut-o, arata exact cum arata Ana cind am intilnit-o pentru prima oara. Atunci m-am hotarit sa nu ma mai intorc acolo niciodata".

MARIAN POPA

HINDUITATE DODIASTICÃ

            Anca are douã iubiri: România și o Indie în care poate  regãsi în felul lui ceva din România în care s-ar gãsi ceva din India.

            Bate la ochi înainte de toate celelate enciclopedizarea hinduisticã, redusã la noțiuni și nume proprii mitologice, politice, culturale, cuvinte și sintagme ca imagini-borne pentru un labirint fãrã ieșire și fãrã scãpare, uzându-se de ceea ce Cicourel & Garfunkel au numit Principiul Etc.; se livreazã esențialul în zbor, avându-se cumva certitudinea cã lectorul știe la fel de bine ca autorul despre ce este vorba. Termenii indieni sunt angajați pentru a explica un context, ca elemente pentru asociații, uneori aiurea, India e apropriabilã metaforic, cu termeni românești și europeni: “aici e vorba de a te lãsa vizitat de metaforele poetismului românesc biciuit de primãvara hindu.” Astfel, se poate referi la “romantismul lui Krishna” (Ion Iuga în India). Rareori, în

poeme din New York Ramayana, dominã sapiențialul descriptiv, dacã nu și decriptat. Via-vai prin texte: Seeta, Rama, Hanuman, Ravana, Ganesh, Savitri, Radha, Kali, Vidu,Bali, Kalidasa, Gandhi.

            Rama/yana constituie un soi de jolly joker: element de coordonare, compensare, de îmbogãțire semnificativã, de saturare. Doar câteva din Rechinuri: “Cãlãtoria în diaspora Ramayana”, “Rama de treci codrii de aramã crenguțe de fontã ram-ram...”, “mai toate ramayanele pre creștet”, “pe rotile o pisicã-și/toarce Ramayana”, “copiii indieni englezi nu mai sunt cu Ramayana ci cu Harry Potter”,“tovarãșul Bengal Ramayana”, “Ravana deghizat în Rama”, “ce sobru mã port în conferințele Ramayana nici eu nu mã mai recunosc din khanda în khanda”, “rutina Shakespeare/în zarcã/în Ramayana/alb în nealb...” Așadar, dodieri constând în cãutarea de distanțe geografice, enciclopedice, istorice, culturale în cadrul unei sintagme raportabile la termenul unic sau în diverse sintagme de confruntare. Dacã s-ar avansa în acest sens genealogic: Rama e al șaptelea avatar al lui Vishnu, Parasurama, distrugãtorul șatriilor al șaselea, Balarama e fratele mai mare al lui Krishna, s-ar putea afirma: Pancha Anca sau Paranca al 1946-lea. Sunt jucate personaje reale și literare din spațiul indian: mãritatã cu Valmiki, Sita produce fiul Kusha (Rama

better than Rama, New York Ramayana). Se exploateazã personajele mitice în alte relații: “între ciclon și înec/pe sub umbre de libelule/Rama nu-l bate pe Ravana/de-l va izbi pe demon el e Rama/Ravana numai nu-l ucide nemuritor” Se și transplanteazã, se aclimatizeazã nume cu încãrcãtura lor de semnificații în alte zone: “lord Hanuman” (Rechinuri). Hindusul e valorificat în asociații de aproximare a altor realitãți: “Ganesh în America ar fi tema” (Ganesh, New York

Ramayana). Și încã, se creeazã nume în bazã indianã și europeanã, conferindu-li-se valori politice, etice, evaluãri: Ravanaraja Marx (Ramaraja, idem).

            Asocierile de realitãți spirituale și culturale române și indiene sunt numite “animalitãți remitologiza(n)te”. Anca se referã temerar la “Poetica ramayanicã a basmelor

românești” (Rechinuri), “Rama și Varaha ca Harap Alb”; “Harap Alb e Rama, Fata Împãratului Roș e Sita, Ravana Spân și Roș.”; “Maimuța (Hanuman) sãrise Himalaia în China și de acolo pe drumul mãtãsii în Harap Alb”;“Brahma Vishnu Shiva/Rig Veda Voluspo Luceafãrul/Strigoii Memento Mori/

devenirea nihilistã bhava vibhava”; “Ramayana e Sita România”. Raporturi uneori complicabile spațial: “opritu-m-am gând meteorilor/vaporul tot pe apã ce-i pasã/Indiei de 

un român în Egipt/treceam la alt subiect” (frumos mi-ai fi, partea nimãnui).

            Sanskritikon (2002) este cel mai voluminos și relativ cel mai complicat țãcãnit montaj dodiesc determinat de hinduitate și de relațiile ei cu românitatea, în mãsura în care haosul primește eventual un aspect cantitativ, nu structural relevant. Pentru cine a parcurs textul, titlul va implica douã realitãți prin vocabulele de bazã unificate, dar și o trimitere latino-elinã, mãcar la Petroniu. Volumul format A4, 530 pagini, include tot ce trebuie pentru a dezechilibra echilibre și a echilibra dezechilibre: prozã, documente, eseuri, adaptãri, versiuni, retroversiuni, poezii populare românești, poezii proprii. Motivația apariții: un mod de a susține o manifestare cultural-științificã românoindianã, ocazia fiind un simpozion din anul 2001 și acordarea titlului de doctor honoris causa unui profesor indian de cãtre celebra Universitate din Oradea.

            Primul text: Sanskritorium. O prezentare, s-ar putea îndrãzni, un raport dodiesc al simpozionului: “simpozionai pe școalã sanscritã”. Puncte spațiale centrale: Oradea și

Vâlcea. Din perspectiva Anca, deja excedarea printr-un tip de scris pe care nu-l agreeazã: “ce de condens nealergizant o naturã ficționezi personaje idee subiect pretext nu homosexualitate nu tutun nu mafie dharma de interior coagulant neirositor cu prindere în miere și nici nor abia soare scuturãtor...” Scrie, totuși. Sintetizând în funcție de câteva Schwerpunkte, revenind și chiar conferind textului sensul, oricum nonsintetizabil, text parțial rimat, uneori succesiune de versuri de 6-7 silabe, în manierã folcloricã și bolintineanã: Oradea, prostata cuiva, granguri centrali, locali, români, indieni, unguri, țigani, laudatio, pisoare, circ politic curent în ocazii festive, participanți fãrã habar, totul în perimetrul formalismului penibil și grotesc. “nu mã interesa nimic pe nimeni totul umpluturã”...“Satya Vrat cu Iliescu unu’ zice cã bine veni în România ãlãlalt cã mare fericire de l-ar vedea în India ce-și puteau spune mai știi...” Trimiteri în toate pãrțile — foc de artificii, paie și

uneori rachete multifocoase: “... se cantilenizeazã în Nord poezia e numai revelație cantilatrizeazã Pãunescu piața Ferdinand Isaia româno-maghiar ce scrii acolo perle de boalã concert fata asta indiatã mâini de pianistã sãrmanã largo pianul monosilabe thai alb-galb suferiți-vã incontinența paraliziei fericiți mai repede thailandezii din Chicago...” El însuși: “curran a și murit culoar albastru ce destele pe fulgiverzi pepiedest eyes wide shut meci maci mã înecai cu biscuiți în vecinãtatea lui Iliescu ce nãpãd iar nu-mi mai trebuie India cum o sã faci ce face președintele doamnefere ete și-n sanscritã pe o sare semene iasca arsã...” Detalii extra știinþifice ale manifestãrii științifice formale cuplate cu cele politico-polițiste oficiale: “sepepeul vã roagã sã fiți cât mai scurt sepepeul vã roagã sã nu mai fiți deloc taie microfonul la guerra delle parole silenzio leni întrupate puiuți stresul se duse fetele sã-ți fi ras caracterul în India atâta kitsch la vârf stimulație persuționatã”...“aici vorbiți-le

ungurește din gesturi fãrã secrete”...“cheamã-ți câinele ungurește”...“avan pe românește țigãnește”...“Așteptãm sanscritiștii și cu mine sã ne ducem din Hurezi la Râmnic sã ne conferențiem ca la piațã la bâlci subiectul fiind pe tapet onorariu i-am scris numele și nimic la sumã...” Pe parcurs, versificãri turistice în maniera Apunake: “...pe aceastã coajã spartã în obrazul indiot îmi acced pisica moartã ka trei zile antidot ce-mi tragi biciul de sub coarne cã te-ncornozez orez

filigoarne de pe zer ne ceartã în auz Hurez când și regele dormise pe aici o sãptãmânã el știuse ori trecutul nevoirii ori fântânã unde-i stanța mijlocitã o-ngroparãți pe Anica hunduie hinduși faianța de titanic la mãmica.

            În fine, cu ocazia acestui event, și lehamitea de India: “nici așa n-am ce mai cãuta în India precum nici în America nicãieri poate nici în RSA”, “sunt gata sã mã spãl de India sã-mi nãpârlesc zorzoanele organizaționale întru promovarea țiganiadei...”, “India e țigãnia lumii”, “nu mã mai întorc în iad indian mi-ajunge supraiadul românesc sulfuric...” Indienii sunt hoți de hoteluri și trenuri: “un indian mai înainte la o reuniune ecumenicã n-a mai lãsat nimic în camerã și omul din vagonul de dormit mã pusese sã le spun cã nu sunt de unicã folosințã prosoapele și sã nu le ia mai bine nu...” Indiațiganii:“...de-am pus-o-n prizã pe coana mare ce se trezea croncãnind ce unic se ucide indienește cât de obligați om fi sã ne lãudãm țiganul cu ciocanul și d-ãilalți sã ne doarã piciorul lovindu-i cu predice...” În ansamblu, “... viața s-a tuciurit poza sanscritã mã va însoți în toatã agonia n-am decât sã mã amuz de rafinamente cacofonice românizate școalã mai vedea ne-am pierdut idealismul”. De aici, la ilustrarea prin hinduși a sensurilor globale ale aiurelii: “din vechi își fãceau viața așa nesuferitã cã se epopeizaserã dupã vede și upanișade apropiați așa evrei prin greci în timp ce dacii precum celții or noi arãtarea în scris prin nemți vreun artificiu studios ce povârnire de nonsens...” Finalul, un soi de anacolut pentru textul anterior : “și-ai lui Tiberiu zoaie otrãvite pe toatã spãlãtura sug și umbra sângelui de rãdãcinã sã-ți tot omoare pãrinții dã-le la români cancer la

plãmâni lansãm Baudelaire cu Chirata Faust cu Coja interzis și de CIA și de KGB și de SRI nu se poate fãrã diplomã se include în steganograma prezentã zero imaginație pratibha”. Cum s-a mai precizat, o unitate de realitate propriuzisã sau descrisã nu e dodiacã, dar devine prin relaționarea cu o alta, cu un alt nivel de percepție spaþialã, temporalã sau, în ansamblu, situaționalã. Rațiunea unui atare tip este aproximabilã prin exemplul fractalelor, în viziunea lui  Mandelbrot: pe hartã, coasta americanã a Atlanticului e o linie de aproximativ 2400 kilometri, cifrã obținutã cu

ajutorul unei scãri anexate hãrții de cartograf; concret, ținând seama de ceea ce hãrțile ignorã obiectiv — golfuri, capuri, peninsule —, aceeași coastã mãsoarã peste 20000 kilometri. Dupã Sanskritorium, urmeazã 15 pagini cu documentația “Întâlnirii Culturale Româno-Indiene” din

sept.-oct. 2001, tutelatã de Academia Internaționalã “Mihai Eminescu”, fondatã în 1981 în New Delhi, având ca misiune “promovarea studiilor eminesciene în lume, organizarea unei

școli de indianisticã în România, cercetãri de antropologie literarã” Activitãți: “întâlniri academice, expoziții, lansãri de carte, publicații proprii, acordarea de premii și diplome.” Scopul manifestãrii concrete: “Conferirea titlului de Doctor Honoris Causa a Universitãții Oradea, d/lui prof. Univ. Satya Vrat Shastri, Susținerea unor conferințe; Sinergia culturilor și civilizațiilor.” Ținte: specialiști în cultura indianã, cercuri academice și culturale, elevi, studenți, cei interesați în cunoașterea spiritualitãții altor popoare, reprezentanți ai minoritãții romanes. și tot așa, gazde, coordonatori, cazare, transport, experți, buget, sponzori, precizarea etapelor itinerariului dus±întors... E suficientã nu confruntarea, dar numai gândul automat al alãturãrii celor douã prime secțiuni ale cãrții pentru a produce fractalitatea-nonsens.

            Norul vestitor. Meghaduta, în similimetru antic european, Kalidasa: soțul trimite la soațã un prieten care sã-i transmitã intensele lui sentimente: în locul lui vorbește amicul, ocazie pentru o variantã de uniune artificialã mai complicatã, sfârșitã echivoc. Imagini idilice în cadru indian

natural: “spânzurat peste unde neveste pierzându-și printre trestii/haine albastre prinse-n degete lunecând buci pe maluri/greu adevãrul sã le lași baltã cine-a gustat dulceața/ îndãrãt nu se mai dã vãzând-o goalã coapsa femeii” Culori  fãrã nuanțe: “compacte iederi formulate a yeti verde pe zid

roșu/între arcade cãlãtorite fãrã forme salutare arhitecte”.

            Poemul frumos nescris, dificil de diferențiat de adaptãri; iar metru de anticariat, solemnitate; sarcasm; autobiografie, codificare a unei iubiri, voyeurism: “aburesc monștri mistici//se converseazã în așteptarea douãpicioarelor supãrate/în cazul supraviețuirii cu ce se va ocupa stânga dreptul/grãiește șefa organizației menopauze ca o soacrã/fericitã numai pentru atât și totuși

vai e dimineațã” “fie-mi fumul fãrã umor și negri plãmânii de râs/pe ziua de azi se gândi chiar zeița sã-mi zicã prieten/de fumez cu tatãl niponei fãrã lotus în minte/o cafea marathã și amabilitãți întru Ganesh//de-am fumat asearã la șuetã cu o zgâtie de stea/numele bunicului ei și al unui cartier vecin în sens opus/pașii domnișoarei Saraswati pãrãsind de basant vecinii/de-i vizitase cam pe jumãtate cred cã și-n altã atmosferã” “text șah în décor de nuntã strãinã chiria gustului de noi/noaptea unei extinse scolii și bãtãi de farfurii iuþi/ mozartian consum de baterii în apropierea coatelor/mutasei

vizuina pe nemâncare morții nuntașe de ce” Miroase a moarte, una întâmplatã inspirând “estetica

sinuciderii”; existã o copilã. “cu plãcerea vechilor incesturi în neprotocolar remeber”;“nu dezgrop aluzia la sinucidere și asigurarea de tinerețe/cronica și ea cânta-n monorime prelungi de acoperire/multe nunți ne-o fi dat soarta a maiascunde/în câte-o scenã de masturbație incestuoasã”; ești acolo prin naștere nuntã și incinerare/nu ești acolo la naștere la nuntã la incinerare”; “demulta ruinã se încãlzea nevãzutã”/pârjolind incestuoase limbi de balaur înverzit”; “s-a nãscut/la noi fiind al vostru s-a nãscut la voi murindu-ne”;“ perversiunea iubirii de orice fel hãrãzindu-se reflecției”;

“sã vã spun cum erați când nu vã eram aproape/sã vã spun când veți fi când nu vã voi fi aproape”;“teanc astrogramele tanc incomunicabilitatea brânci ancore/diafanitatea aruncã ochii înapoi privirlor afunde horã/coada se rupe în gheațã și totuși voi pierde laptele dublu/învrednicitã disperare îndestulând singurãtatea cu sare”. “semnul murãturilor simetric reînvierilor tevaturate/împãcat nu numai cu țãrușul înfipt în urechi strãbune/nu numai cu gândul rãzgândirii

neadormiților/relativi umilindu-se mai tuturor umilitorilor omili//timp tãiat împrejur ras de cvasitotalitatea firelor/carte format mare deschisã pe genunchii toropiți într-una” Codificãri de situații prin numere, indicând douã vârste diametrale copulabile: “nu se vorbește nu se tace noi

zidurile și hârtii peste nãri/nu așteptare nici amintire cu adevãr minciunã cucu/jucam lecturi mai liber cât gândurile proprii pironindu-se/trecuții patruzecișicincilor necopții unsprezecelui plus//entuziasmul cãlãtoritului înapoi apoi cãzânda inadaptare/proiecția falei și injuriei într-o emisiune de autodistrugere/dacã nu creștere dinspre unsprezece plus pânã la patruzeci și cinci/și retragerea într-un sat loc pretutindeni pentru cea castã/binele boicotului dintr-un fragment împuiat ca de limbi/îl discutarãm pe marginea acestei întreisprezeciri în/onoarea adulterãrii tãcerii și nu pe

tema adulterului/celei de-un aer fumãtor expirat nefumãtorului ras//de-l expirase și ea invitatoarei zecimale iart”...“acum copilãria-i se însingurase/cât sã permitã dragoste și adulter și doliu în amurg”...“la revedere limbilor reprimate vorbirii celui ce-ai fi fost/a doua oarã doar

simetrie pãrãsitã cu dragã inimã-n zare/accentul împins peste hazardul familiar și sfârâindu-te/nelimpede habar n-ai de ceartã și cine te mângâie acum.”

            Precizie voyeuristicã și ambiguizãri prin ermetizare: “cine la fel hãlãdui-se-va-n ore și ani inflaționate/în dos de pervaz la distanța dosnicei misteriozitãți/convertite dupã cuvântul de-asearã mai la urmã/pe sobrietatea suferindu-se tot mai înghițitã îmbucãturã/n-ai ieșit panseul și s-a exteriorizat însã odalisca la țintã genunchii depãrtați tangenți coatelor palmele pe obraz acum/cotul drept sub palma stângã streașinã frunții pâlnie bãrbiei/tâmplã și-n diagonalã gâtul se ridicã și reintrã-n întuneric” Ultima strofã: “domnu’ poreclit optimist și-a bãtut joc de respectabile bocitoare/face pe prostu’ pânã la ziuã și nici nu se trezește nimic/ceea ce chiar n-ar fi nimic pretenția poemului râdeți/cu alte gânduri decât cele promise și necuvenite”. Poemul frumos n-a mai fost scris pentru cã fundamentalã este dodia.

            Ganesh. Upanișadã în soninde. 126 bucãți de câte 14 versuri. Ganesh? Cel determinat de Shiva, cel care îndepãrteazã orice obstacol din cale? Zeu suprem, ca la o oarecare sectã? Remarcabil înainte de toate: Anca a renunțat la bibliografia de inimã: Eminescu, Brâncuși, Eliade. Colecția nu prezintã semnificație în succesiune; se începe în mediu satirizabil sau chiar pamfletar local românesc, se ancoreazã în depresiv. “zilele-și fãceau nevoile-n closetele vieților noastre/te rog sã nu profanezi cu porcãrii trecutul/vreau sã spun pânã în ziua de doisprezece/trece pe dinaintea curții de jos privegheatul/oalele și ulcelele glazurate de îngheț/cum cã la tropic asta nu se pomenește/o lungești și sari spune ce ai de spus/n-aș mai vrea cum deschid gura și aștept sã vã speriați și sã începeți sã râdeți de/mortul cu gura deschisã pe nepusã masã/când noi știm cã îi este sete și nu poate bea/poate doar din bãrbile lãsate în amintirea lui/din dumicați picați din gurã cu dinții/din mânã cu degetele din zile din zile” (3) “nu eu port crucea clopotului cu automobilul negru/ nici ea nu mã poartã mi-am cenzurat lirismul/de când am plecat în cãutarea fetelor rujate/ce-și pãrãsiserã pãrinții fie și-ntr-un spital/mi-am imaginat cã sunt mama mea pãrãsitã /de tatãl meu cã sunt sora mea pãrãsitã/de bãrbatul meu ce fel de femeie credeți/cã poate fi o femeie de-o clipã douã trei/de pânã la sfârșitul zilelor numai/de un timp mai scurt ca o liturghie/gândindu-se în capul lui Zeus din nou/și încã nehotãrâtã de a mai fi zeus/de-a face curat în oul lui Brahma /acum și pururea și-n vecii vecilor amin” (17)

            Autoprezentându-se fãrã reticențe: “îmi jurasem sã mã rãpun ori sã fiu liber/retoric în toate lanțurile ocazionale aveam/limba juratã mâinile bãtãtorite cu tremurici/sexul masturbat de muște

anticoncepționale/cã nu eram bãrbat cã nu eram femeie nici /bou nici vacã și când spun vacã mi-e bine/îmi jurasem sã intru ori sã ies dintr-o vacã/nu abia dacã-mi dorisem abia dacã-mi lãsasem/ochii în ochii lor de mã împiedicam de orbi și ei de mine/cãci ei știau suprema decențã de a nu se/ciocni

cu vacile și nu cã-mi doream sã fiu vaca/orbilor nici nu e vorba despre mine nici despre/orbi doar cã nu mã vãd niciodatã în cei mai mari ochi” (42)

            Timpul: “n-a venit nimeni ieri a venit cineva azi/cel ce n-a venit ieri poate vine mâine/împreunã cu cel de azi noi ne ducem/care ieri care azi care mâine sã nu/mai venim nici

ieri nici azi nici mâine/nu se poate zice cum se zice așa nu mai merge...” (26)

            O gagicã: Dora. “Ce s-a ales de Dora s-a ales ăi de cei cu Dora/ce s-a nãscut din împreunarea lor a/venit a plecat și Dora se fãcea cã vine/noaptea sã pizduie strigoii prostituați/

în oficii altfel impotent o știe toatã lumea/am o amețealã o vãd pe Dora bipeda/unisexuala pișãcioasa și pe ochii curviei/ arde soarele peste nimic decât peste/prãjina de Dora s-a pișat din picioare/s-a-nvârtit și parcã se mișcã nu se/știe încotro spre a potrivi ochiul în cãtare” (53)

            Scene bazate pe grotescul definit kayserian: “ne-a ieșit înainte un cap de femeie de elefant fum/tãiat de sabie în ceațã de totdeauna roșu/ca un penis de câine ca un slogan ca umbra/urinei pe zi de pe copac aruncatã pe câine” (50) Ultimele versuri din 126: “homeopatie patie liniștitã de simptomele/nedezvãluite din asemãnarea cu Ganesh.” Care Ganesh? Unul care s-a nãscut pentru dodii.

            Tulsidas. “mai bine aș porni înapoia parodiei pe românește rãzboiul nunții într-un echilibru tulsidasian Cãlin Nebunul Sfânt Hanuman mena ar vorbi omenește mierlã darmite oștenii lui dumnezeu ne scenarizãm ori strãini pe maidan ori pe surpriza ultimului crãciun” “din zece-n zece zile înshumarea câte unei litere insinucrate ca pentru lungirea kuberalã de la al banilor

puber omului i-o mai fi și fricã și nu de ce-a auzit copii și la business exagerat caietul și ziua simbologic am rãmas de cãruțã morenã.” Tulsidas, cãlcând peste douã veacuri,

autorul lui Rãmcaritmãnas, al unui Rama care este al lui ca

Tulsidas al lui Anca.

            Milarepa: versete de aproape patru rânduri, (totuși: leșia versetelor, se scrie), rimare pânã în final, unde se permite rostogolirea vorbelor fãrã ritm. De asemenea, pentru referința la dodii: “într-o casã din Dodești mi-am adus aminte vești dodie pe unde ești prin delirul indigo zise Iona lui Godot du copacul dincolo cheia ochelarilor lachei chelãlãitei dependențe a literelor în haos unde-am scris

ligninei stai pe o scorpie de scai sãrutând-o prost încai împotrivindu-ți blonda prințesã indianã aici apelam la metru”; “... și nu-s bucuria de iubire la Tismana-n mânãstire logos cuvânt dodie Brahma Vishnu Shiva se limpezesc în ceartã ne înțelegem iar pentru un cântec de Milarepa” Evident, inevitabilul Milarepa, ca Brâncuși: “Milarepa fãrã Milarepa Brâncuși fãrã Milarepa Milarepa  fãrã Brâncuși adio reîncarnare vis liberat repetãm regretul nimicului din jur dusã traducere viața o ducere” Triada: “aud într-una vocea Eminescu-Milarepa-Brâncuși.”

            Verbe pentru douã propoziții sau douã predicate înînserierea ororii: “... cãdere/mâine/poimâine numai crima /face bine zarul zvârle criminalul/din castelul de pe timbru”.

Orori în cea mai smucitã dintre realitãți: “nebunii-n morgã morții-n balamuc ne pare rãu ne pare bine cuc vrei șase versuri la mormânt aduc și cucul îmi ia foc pânã la muc pe pagina cu literar flaimuc monoritmat mason și mantracuc cititul scris pe orient nãuc nebunii-n morgã morții-n balamuc sorei noastre Augustina fie-i dumnezeu odihna și brazda-ne de chin dã-ne sã o înflorim”

            Mahavir întru ahimsa este textul cel mai bogat în indicații prețioase pentru meditaționism derivat ici și colo dodiesc. Sunt multe cuvintele și sintagmele create pentru necesitãți contextuale: greciturã hindimorfã, Capodimente Piciordemunte, învãțãtorizare, giulgiu losangeliu. Construcții monstre: “o artilerie trãgãtoare de preșuri de sub picioarele corvezilor or mai fi și bolnavi...” Asociația dodiescã cu ajutorul unui ãla oficial: “bhagavan Mahavir ultimul thirtankar suflet liberat atarang în englezã de his holiness lucrând împreunã frați surori papa în India Vigyan bhavan politețe lotus pentru anuvrat nu-s granițe ca pentru o scrisoare în fraza finalã Mahapragya exemplificã ființa umanã cu România creștinã Om Brahma Murariah Tripurantkari Bhanuha Shashi Bhoomi Suto Buddhscha Guruscha Shani Rahu Ketvah Sarve Graha Shanti karah Bavantu.” Pentru un ignorant, cuvinte inventate, oricum, dodie și pentru neignorant.

            Miștoul își are un pretext în exercițiile de respirație meditaționalã: “egal inspiri-expiri altfel Vivekananda alt pranayam vine gândul ne fie indiferent rãsãritul coloreazã apa dupã vas apa din sticlã roșie are efect energetic radiația leshya sã nu greșești culoarea psihicã vizualizeaz-o mereu pe

cea strãlucitã faci temperaturã meditând copile”; “în circul trup/de respirații/purușa zdup/în acrobații/plãcere cu p/lãcere ia-ți-l/purușa zdup/în respirații/a cere cer/reia azur/val efemer/adâncul pur/sperjur oier/poporul pur” (Dodii); “mâini pe corzi schingiuie lorzi ao a om fârși-ne-om sabie

înfiptã în cutia milelor...”, apoi... aum (idem); “mare e India ta doamne ce-om mai scrie și azi tãcerea ca meditația aruncã în pãrți gândirea și memoria ce ambiții ce înțelegere a lui Mahavir forța ashramurilor de înțeles aici intelectual în zidiri de marmorã namoarihantaam namo sidhaanam namo

ayariyanam namo loye sava sahunam cãutãm sufleul prin puterea adevãrului dincolo de simțuri mantre în traducere dã-le sã te faci moralist sã te purifici și pac încã un geet”

            Finalul prelucreazã comic reprimarea penibilã a meditației transcendentale în România lui Ceaușescu: “...de unde atâta meditație vãd efectul așa și epopeile mantrã și avionul cu sor’sa muream de somn și-mi doream kayota unde și preksha m-o fi crestat cucurigu sã nu mã pun rãu cu comuniștii dacã am tv nu mai fac preksha se alege praful de roman d-aia Thailanda a fost idealã fãrã somn sonete thai tetha thai liber ci cuprins pânã ajungi la simpatia nediscriminatorie Mahavirule anuvrata mici jurãminte” Secvențe de context de reținut pentru absurdul lor și pentru prelucrarea în regimul absurdului: “Uite mãicuțã din paranoia ne frecãm de praful picioarelor chinezoaica ține la

trapezã conferințe despre evrei la douã indience confirmate impenetrabilitãți pe indiscutabilitate a-ți fi vãzut dosar cum seamãnã vocile dupã ceartã dupã mantrã și sex irecuperabil eu o sã-mi dau drumul din ascezã în luxuria recunoașterii de formã și apoi în papucii lui Sergiu...”Burlesc: deschisesem gura sã zic ai mâini de criminal am zis de artist oineal deranjatã omul ajunge bestie mid brain part mi se par spart pituitara maser gland tiroida fluture sub mãrul lui Adam timol celulele T ale imunitãții insulele din pancreas orchestra endocrinã mã adoarme pe glanã sistemul

neuroendocrin al treilea ochi te adoarme omul și-n picioare chakra settled in Seattle începu bârfa postpinealã pe trezie se mai dã jugoslavã altã ºarlã bine cã mã spãlai pe cap nesoamne radiologul ia singur singura sticlã de apã pânã nu mai vorbirãm de români americani Ivanka își face mitinguri

mãcar și pletosul sugându-și degetele dupã modelul lui Truman te dai actor cum se dã Blaier evreu am plecat la ceai acum contemplație nu știu ce sã fac cu pãrul spãlat apropo de dubla cetãțenie Joseph indianul cu frații lui la faraon Tagore, Gandhi ºi Hanuman sunt texte cu care e ilustrabil un alt aspect dodiesc: cu cât numele este mai mare, cu atât textul se ocupã mai puțin de el. Un soi de

asindeton radicalizat: termenul principal este zadarnic cãutat în hãțișul sintactic care urmeazã. Un pasaj oarecare din compactul de zeci de pagini: ... i-aș spune lui Tagore ce știe spune-ne ce neștiind vom afla de la tine tu vei vizita cenușa lui dumnezeu absorbind cataclismele a le dirija în feerii indiferente frumusețea popoarelor într-o reveberaþie câte andrade îmi vine sã dantelez darnicia arniciului nemaisangvin abia în zori de voi mai abrevia aluviul fluviului cu numele tãu și pod tot tu

ajungându-ți ne înfruptãm și noi din gloria postumã a bucuriei bine stinsei vieții întrupãrile nimeni nici Goliat nici Gandhi fiecare și Eminescu și Tagore mai bine pe pãmânt decât în subpãmânt gardiști prostesc și rasismul curmalei toatã mardaua pe spinarea spinalã supin suspin mãgãrit mãrgãrint în toatã poasada santiniketanã pe o așteptare cãlugãrã bac negrul mi-a insinuat antiroșul cinic îmbâcsirii de o ființã flautul de pe la radio melopee pee aveam o coadã în sonoritatea ascultãrii... Dacã nu Tagore, atunci Amita Bhose, unchiul ei, circumstanțe ale vieții ei, Eliade, Sergiu Al-George, și el însuși, acaparat de eventul româno-indian definit de “cuvântologia laudativã”: “...așa e biblioteca mai târziu acum batem marginile mari și mici a nu te inhiba când ai prins argumente oi fi fost dezlânat dar ritmic astelalte zece zile cum mi-a zis Noica de-aș merge pe inteligențã sã-mi ordonez asocierile sursele documentele chiar sã-mi ritmez programul sã-l fac norocos nu prea tare extrasistola venise imediat dupã conferințã îmi pare bine c-am ținut-o pãcat cã mã îndoisem când mersesem cu Sunil sã vãd sala mai bine fãrã tablã scriam corect avem turbulențã depresie douã ore și 50 sau și 5 le-om trece noi cã suntem indienei-voinicei diminutivã și

viața noastrã cât de țigãnitã...” și toropeala: “mã trezeam notificând trecerea teșind elanul convenției cum și sub scaunul din fațã citești ss line austriac neneamþ corsican nefrancez american neevreu când și crima nanterii de mamã același copil de la venire orãcãie...”

            În încheierea lui Tagore, poezii traduse care nu sunt de Tagore. Una e Dodiei de Nilima Das, care , poate, nu este cine este: “dodie dodonã/vak și chip/mãiastrã/pene de ființã /bronz Brâncuși/albastrã.”

            Gandhi: Frecvent ca numele din titlu este acela al lui Martin Luther King. Dar existã și folclor comparat constant: “se îmbracã femeia-sati în mireasã Parvati încã supãratã pe

neglorificarea soțului Savitri l-a pãcãlit și pe Yama așa și mireasa ciobanului nostru moartea nunții zidirea în nefoc.” Bârfãraia academicã: “conferința Ramayana n-ar fi numai academicã dar și spiritualã iar lui inspirația impulsul divin i le-a dat el aratã spre Hanuman seamãnã cu Stoberski

și Sãhleanu”; “șantier chelios cu ochi albaștri pe zâmbet albastru da un fel de nu te lãsa am auzit nu știi nu știe nimeni cum a pus-o Mary sã-l radã pe Mârza și Mârza a pasat-o lui Omer de care ea iar s-a îndrãgostit cum face sex cu cineva cum se îndrãgostește dupã ultimul a întâlnit șaptezeci de-aia

zâmbeai nentule un punjabi vãduv de opt ani are rituri mergi pe colo umbli pe dincolo nu prea se acomodeazã pe cine sã mai violeze virgini trecuți de 50 de ani nu râde...”

            Pe lângã toate celelalte, constatarea cã indienii, de fapt orice popor, nu trebuie cunoscut prin ai lui, ci prin alții, din alte țãri, sau plasați tactic în alte țãri: un german se ocupã de indieni la Oxford. Românii însã, n-au parte nici de atât: “cine sã mai înoate pãsãrilor cerșetorilor le dai

firimituri din poartã supã de grab de român plictis de cinci stele piscina supa de român supa de raci în toatã vaporos vaporeana hulã barbeque fripturi vegetale nescriptoriale vacã-n India noi cu boul mai lup dac...”

            Și Hanuman este rareori deranjat în textul consacrat lui prin titlu.

            Hindușii rãzboinici au zei cu arme Jinnah mânca zilnic carne de porc era în al treilea stadiu de tuberculozã Phulpur al florii pur purpur câtã vopsea roșie pe frunte atâta oaie pe munte strigat a mia oarã pe numele Hanuman Chalisa nahi he ba e nu e literaturã în literaturã e foarte literaturã în

neliteraturã ai mai zis-o odatã tatã așchia sãritã departe deAsia nepalezul citind cã Gandhi de la 32 de ani nu s-a mai atins de nevastã 12 ani și-a neatins-o și el pe a lui în timp ce șamanii de câmp și de munte cotorosesc o zi-douã feele prea menstruate m-am dus la fereastrã...

            Comparatism în final: “de la noi Eliade dupã Alecu Ghica apoi Sergiu Al George și noi abia mai nimerirãm plecarea vãzui adevãrul Ganga coada ochiului citind Hanuman Chalisa Cãlin Nebunul e Hanuman kalidasianeminescian cryta tretha satya kali.”

            Dodii, 44 pagini din Sanskritikon, text în mare parte versificat, adesea rimat, altã parte prozificat, dar tot versuri în parte rimate; Anca nu mai face aici teorie, ci oferã modele de dodii.

...ce e-n minte printre expresii din altã cãcãnãrie/se cheamã fricã de mintea însãși ieșitã din ea/cu groaza expresiilor de dincolo//jur mitului credințã neomeneascã de piatrã în așteptare/prin mit înțelegând disprețul mitologic/ pentru haitã și hãitași ciocnindu-se în sine hãulind... ...numai câinii rãi sunt de înþțles/mã înțeleg și pe mine /lãtrându-mã în somn de un avatar/de-aia e dumnezeu/a nu

se putea face nimic/a-l invita etern chiar și pe la noi/sã i ne dãm de pomanã/de sufletul celor ce n-am/avut de gând sã fim/fiindcã nu se putea fãrã el//rãmân ce las nu ce m-a lãsat de lãsata eului/accept canibalii aflându-mã sãtul/îmi pierd ruralitatea urbanitatea mințile/mã hotãrãsc pentru mãsuri nedepãșind o zi/începutul or sfârșitul incredibilului... ...Bistrița și Oltul apele cu mortul/Dunãrea și Rinul barcagiu destinul/dodii indodii în India dodei/fãrã mamã pe pãmânt luminatã a mormânt...

            Uneori, în manierã epigramaticã abandonatã în zona poantei, substituitã cu un epifonem ca poantã, în sensul unor exersãri de goetheene și eminesciene: “huma noaptea ne tresare/stea împãmântenitoare/blând ierbi de stejãrei/bãtrânești turme de miei/leneș muls nevrednic supt /laptele

pe dedesubt” Sau scurt, asiatic: “ceruri joase atinse de vãrfurile ierbii/cad din levitație bronzul/femeii ochi fãrã hotar/coapse mãtase/plâns oglindã/saree verde/inimã albã” “Germaine nu era proastã/cum o sã moarã toatã/în muritoare astã/indodie de fatã/mai are timp de alte/religii sã încete/doar stelele mai salte/înalte și tibete”; “mã tot duc în Himalaya de vreo patru sãptãmâni/de la patrușcinci de grade la rãcoarea de la stâni/un gândac mã gulereazã și cu aripi mari mai azi-noapte/a mea are alergie zice yoga face fapte/credem Buddha citim Budai indienii și țiganii/și românii și romanii toți indoeuropanii”;

            Alte tipuri epigramatice, ca table de materii ale vieții, bilanțuri reflexive:

            “ce e viața noastrã primãvarã nunți/lampã cu ulei de castor pe la nunți/stele deplasate ocnã îndulcitã/cu un cal de zahãr din bazar clipitã/orã zi de muncã lunã de vacanțã/bãtrânã baladã sãltãreațã danțã/movul zeitãții îngerul de pazã/care dodioara asta îmi scurteazã.”

            “ți-am smuls din limbã viermii cu dinții mei de divã/ prin vise-ți fierbe grâul sã te trezești colivã/din veac de ațã ruptã în ape cânepii/târându-te sub troscot te-ai naște pe câmpii/atât cã-n rugãciune neașteptând tãmâie/un scrum de greier mie din mine-o sã rãmânã” “mi se vor duce zilele întoarcerile/doar cerul cu stelele greierii ierburile/niciodatã cernicile mumele apele/zeițele avataruri gãtelile lelițele/eram nuntã erai mireasã era dansul/de unde venise și încotro sã cãlãtoreascã/atât ne-am învârtit viațã de viațã/am progresat și am dat înapoi în ritmul/eternei întoarceri întoarcerile/zilele stelele greierii ierburile.”

            Haoticul tot mai dens, și asta în cadru indian:

“...prin turbanele dintre Chandiharh și le Corbusier visam o venã în ochi aed orb mâna cotropește propriul gât coloana vertebralã împroașcã cenușã în creieri niciun început tãlpile plutelor pe ape însângerate foi în spânzurãtoare cuvinte în delir sudori plebee toamna decapiatã de fum încins cu sãbãã lucrat balanțele o-ul oribilului concentric la tot ce se rotește...”

            Aiureala crește, cu temei în precizia numerelor:

“închidem hora repede de la antipod și tropice cu Bob și Rose și surioara bate îngerii obraznici deci un numãr înmulțit cu sine însuși rezultã cât și numãrul imediat mai mic plus suma celor douã numere înmulțite cu ele însele ex doi or doi egal unu or unu plus unu plus doi sau 1982x1982=

1981x1981+1982 sau 555x555= 554x554+ 554+555 yoga în matca azurului...”

            Finalul: “A murit Christos Christos a înviat iertare idolilor ce te rod anume zburãtãcindu-te din coada de pãun dansând în Arya Figaro adu-ne pepene în patratul dimineții

de dupã paralelipipedul nopților în ochi de om de floare induus tri a lã eu cu mâna salutam”

            Așadar, în propria evaluare: “indodii în dodii/în India dodii/cu taina jocului/de mama focului/adevãr de babe/ palavre sahabe/întru dorul lelii/Delhi perihelii/munte Meru gurã/vulturul ne furã.”

            Cum s-ar putea defini pe scurt Sanskritikon? Cu un citat definitiv din Mahavir: “a fost mișto

Mahabharata asta”.

*

MIHAI DIAC

               Trădarea EROICĂ a lui Pacepa. Acum 37 de ani, şeful SPIONILOR români a trecut la americani

de Mihai Diac

La 24 iulie 1978, generalul Mihai Pacepa, „numărul 2” în ierarhia spionajului românesc, a cerut azil politic în SUA. A fost cel mai important oficial din România comunistă care a fugit în Occident.

În anul 1978, Ion Mihai Pacepa, pe atunci în vârstă de 50 de ani, avea grad de general locotenent în Ministerul de Interne şi era adjunctul şefului Direcţiei Informaţii Externe a Securităţii. Pacepa se bucura de încrederea totală a lui Ceauşescu, pe lângă care avea şi funcţia de consilier pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică (Pacepa fiind, la origine, inginer, absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială).

Pacepa cunoştea bine Germania de Vest, întrucât pe parcursul carierei sale acţionase, timp de doi ani, ca şef al “staţiei” (spionajului) românesc din RFG.

Ultima misiune a generalului Pacepa

În iulie 1978, Ceauşescu l-a trimis din nou pe Pacepa în Republica Federală a Germaniei. Scopul acestei misiuni este controversat. Unele surse afirmă că Pacepa avea de transmis un mesaj al lui Ceauşescu pentru cancelarul Helmut Schmidt. Potrivit altor surse, Pacepa era de fapt însărcinat să organizeze un atentat împotriva lui Noel Bernard, directorul postului de radio Europa Liberă.

Cert este faptul că, la data de 24 iulie 1978, Pacepa a cerut azil politic la Ambasada SUA din Bonn. Preşedintele Jimmy Carter i-a aprobat imediat cererea, iar la data de 28 iulie 1978, un avion militar american l-a transportat în secret pe Pacepa în SUA.

Mult mai târziu, Pacepa a spus că motivul “defectării” sale a fost refuzul de a-l ucide pe directorul de la Europa Liberă.

În septembrie 1978, regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu i-a dat lui Pacepa doua condamnări la moarte, în contumacie, pentru crimă de înaltă trădare și a pus un premiu de două milioane de dolari pentru capturarea lui. Aliaţii lui Ceauşescu, Yasser Arafat (Palestina) și Muamar al-Gaddafi (Libia) au pus şi ei câte un premiu de un milion de dolari pentru asasinarea generalului în SUA.

Ceva mai târziu, Securitatea l-a angajat pe teroristul Carlos Ilici Ramirez, zis Șacalul, cu un milion de dolari, pentru a-l omorî pe Pacepa în SUA. În cadrul “Operaţiunii 363”, Securitatea l-a trimis pe Carlos în SUA cu un întreg arsenal, care includea 37 de kilograme de exploziv plastic (nedetectabil), cinci grenade de mână, mai multe pistoale şi pistoale – mitralieră.

Dar Carlos Șacalul nu l-a putut găsi pe Pacepa în SUA. În schimb, a realizat un atac cu bombă împotriva sediului din Germania al postului de radio Europa Liberă, care difuza ştiri despre fuga lui Pacepa.

“Orizonturi roşii”

În anul 1987, Pacepa a publicat în Statele Unite o carte celebră: “Orizonturi roşii”  (“Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief”). Cartea a fost imediat tradusă în limbile română şi maghiară şi a circulat ilegal, înainte de căderea comunismului, în România şi în Ungaria.

Cea de-a doua ediţie a cărţii lui Pacepa a fost lansată în anul 1990. Potrivit textului de pe coperta acestei a doua ediţii, “Orizonturi roşii” ar fi jucat un rol important în căderea lui Ceauşescu, din decembrie 1989.

La data de 7 iulie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a României a emis Decizia 41 / 1999 prin care a anulat cele două sentinţe de condamnare la moarte aplicate lui Pacepa, a dispus reacordarea gradului de general și restituirea bunurilor care îi fuseseră confiscate de regimul comunist.

Pacepa şi Kuklinski

Cazul lui Pacepa, foarte cunoscut în România, nu a fost însă unic în fostul bloc sovietic. Polonia l-a avut pe Ryszard Kuklinski, colonel în serviciul de informaţii al Armatei. Acesta a colaborat cu CIA şi a locuit, în ultima parte a vieţii, în SUA, unde a şi murit, în 2004, la vârsta de 73 de ani.

Despre cazul lui Pacepa, un fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare din Armata Română de după anul 1989, generalul (r) Mihaiu Mărgărit, a evitat să se pronunţe, dar ne-a atras atenţia asupra cazului Kuklinski. Acesta e considerat, în ziua de azi, în Polonia, un erou – ne-a precizat generalul român.

Citeşte şi: Doi suspecţi de terorism torturaţi de CIA în Polonia primesc despăgubiri din partea statului polonez

Este greu de evaluat, astăzi, în ce măsură a influenţat Pacepa Revoluţia din România, din decembrie 1989. Cert este faptul că fuga lui Pacepa în SUA a fost urmată de o colaborare a lui cu CIA, pe care a consiliat-o în anumite acţiuni contra statelor comuniste din Europa.

Surse din CIA au descris ulterior colaborarea cu Pacepa drept “un sprijin important şi unic oferit Statelor Unite”. Pacepa a deconspirat întreaga reţea de spionaj a României comuniste în vestul Europei şi a subminat imaginea lui Nicolae Ceuşescu, cel care era încă socotit, în Occident, drept un opozant al sovieticilor.

Cine l-a omorât pe Kennedy ?

Una dintre dezvăluirile lui Pacepa în SUA a fost cea legată de implicarea KGB în asasinarea presedintelui J. F. Kennedy, din anul 1963 (astăzi, în SUA se recunaşte aproape oficial faptul că JFK a fost ucis de CIA).

Pacepa a mai dezvăluit, în SUA, şi numele altor lideri politici ucişi la comanda URSS, sau a căror asasinare s-ar fi încercat la ordinul sovieticilor. Pacepa a indicat numele lui László Rajk şi Imre Nagy (Ungaria), Lucreţiu Pătrăşcanu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej (România), Rudolf Slánský şi Jan Masaryk (Cehoslovacia), Mohammad Reza Pahlavi (şahul Iranului), Palmiro Togliatti (Italia), Mao Zedong (China).

Nici în prezent nu este cunoscută locaţia exactă a lui Pacepa în America. Există şi voci care susţin că Pacepa ar fi murit  - el fiind născut în anul 1928.

Totuşi, în SUA continuă să apară cărţi semnate de Ion Mihai Pacepa. Una dintre cele mai recente este “Disinformation: Former Spy Chief Reveals Secret Strategies for Undermining Freedom, Attacking Religion, and Promoting Terrorism”, lansată în anul 2013.

*

Biografia Preafericitului Patriarh Chiril al Moscovei şi al Întregii Rusii

Preafericitul Patriarh Chiril al Moscovei şi al Întregii Rusii (în lume: Vladimir Mihailovici Gundeav) s-a născut în data de 20 noiembrie anul 1946 în oraşul Leningrad.

Tatăl său – Mihail Vasilievici Gundeaev a fost preot, a trecut la cele veşnice în anul 1974. Mama – Raisa Vladimirovna Gundeaeva a fost profesoară de limbă germană, în ultimii ani s-a îndeletnicit cu gospodăria, a trecut la cele veşnice în anul 1984.

Fratele mai mare – Protoiereul Nicolae Gundeaev, a fost profesor al Academiei Teologice Ortodoxe din Sankt-Petersburg şi în acelaşi timp paroh al catadralei «Schimbarea la Faţă» din Sankt-Petersburg. Bunicul – Iereul Vasilii Stepanovici Gundeaev a fost deţinut în lagărul de la Solovăţ pentru desfăşurarea activităţii bisericeşti şi pentru că s-a luptat împotriva mişcării ”înnoitorilor” din anii 1920, 1930, 1940 ai secolului ХХ-lea, fiind în repetate rânduri întemniţat şi deportat.

După ce termină clasa 8-a, înainte de a absolvi Şcoala Medie, elevul Vladimir Gundeaev a fost angajat ca membru al Expediţiei Geologice Complexe a Direcţiei Geologice de Nord-Vest din Leningrad, lucrând aici între 1962-1965 în calitate de tehnician cartograf, îmbinând astfel munca cu continuarea studiilor preuniversitare.

După ce absolveşte Şcoala Medie în anul 1965, este admis la Seminarul Teologic Ortodox din Leningrad, iar mai apoi la Academia Teologică Ortodoxă de aici pe care o absolveşte în anul 1970.

În data de 3 aprilie 1969 este tuns în monahism de către mitropolitul Nicodim (Rotov) de Leningrad  şi Novgorod primind numele de Chiril. Tot de același mitropolit în data de 7 аprilie este hirotonit în treapta de ierodiacon, iar în data de 1 iunie – de ieromonah de acelaşi mitropolit.

În anul 1970 obţine titlul de Magistru în Teologie al Academiei Teologice Ortodoxe din Leningrad.

Din anul 1970 până în anul 1971 este profesor de Teologie Dogmatică şi ajutor al Inspectorului General al Şcolilor Teologice din or. Leningrad; în acelaşi timp este şi secretar personal al Înalt Prea Sfinţitului Nicodim mitropolit de Leningrad şi Novgorod şi diriginte al unei clase de seminar de anul întâi.

În data de 12 septembrie 1971 a fost ridicat în treapta de arhimandrit.

Între anii 1971-1974 a reprezentat Patriarhia Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva.

Din data de 26 decembrie 1974 până în data de 26 decembrie 1984  — a îndeplinit funcţia de Rector al Academiei Teologice şi al Seminarului Teologic Ortodox din Leningrad. Între anii 1974-1984  — a fost conferenţiar al catedrei de patrologie a aceleiaşi Academii Teologice.

În data de 14 martie 1976 a fost hirotonit în treapta de episcop de Vîborg. În data de 2 septembrie 1977 a fost ridicat în treapta de arhiepiscop.

Din data de 26 decembrie 1984 este numit ca arhiepiscop de Smolensk şi Veazemsk.

Din anul 1986 devine oblăduitor al parohiilor din regiunea Kaliningrad.

În anul 1988 este ales şi numit în postul vacant de arhiepiscop de Smolensk şi Kaliningrad.

Din data de 13 noiembrie 1989 până în anul 2009 — Preşedinte al Departamentului de Relaţii Externe  (din august 2000 — Departament al Relaţiilor Externe Bisericești), membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

În data de 25 februarie 1991 este ridicat în treapta de mitropolit.

Din data de 27 ianuarie 2009, sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales pe mitropolitul Chiril ca Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.

Intronizarea Preafericitului Patriarh Chiril a avut loc în data de 1 februarie 2009 în catedrala Hristos Mântuitorul din or. Moscova.

Făcând ascultare de ierahie, Înalt Prea sfinţitul Chiril a fost:

între anii 1975-1982 — preşedinte al Consiliului eparhial al Mitropoliei de Leningrad;

între anii 1975-1998 — membru al Comitetului Central şi al Executivului Consiliului Mondial al Bisericilor;

între anii 1976-1978 — locţiitor al Exarhatului Patriarhal al Europei de Vest;

între anii 1976-1984 — membru al Comisiei Sfântului Sinod pe întrebările ce ţin de unitatea creştină;

din anul 1978 până în anul 1984 — oblăduitor al parohiilor din Finlanda;

din anul 1978 până în anul 1984 — locţiitor al preşedintelui filialei din or. Leningrad a Departamentului de Relații Externe Bisericeștid;

între anii 1980-1988 — membru al comisiei de pregătire şi desfăşurare a festivităţilor legate de serbarea a 1000 de ani de la Încreștinarea Rusiei;

în anul 1990 — membru al comisiei de pregătire a Soborului Local al Bisericii Ortodoxe Ruse;

în anul 1990 — membru al comisiei de contribuire la eforturile întru depăşirea consecințelor avariei de la SEA din Cernobâl;

între anii 1989-1996 — oblăduitor al protopopiatului Ortodox din Ungaria;

între 1990-1991 — oblăduitor temporar al episcopiei de Haga şi Olanda;

între 1990-1993 — oblăduitor temporar al eparhiei de Corsun;

între anii 1990-1993 — președinte al Comisiei Sfântului Sinod pentru Renaşterea Educaţiei Moral-Religioase și de Binefacere;

între anii 1990-2000 — preşedinte al Comisiei Sfântului Sinod pentru introducerea unor rectificări în Statutul de Administrare a Bisericii Ortodoxe Ruse. Statutul a fost aprobat în timpul Sinodului Arhieresc Jubiliar din anul 2000;

din anul 1994 până în anul 2002 —membru al Consiliului Obștesc pentru reconstruirea Catedralei «Hristos Mântuitorul» din Moscova;

între anii 1994-1996 — membru al Consiliului pentru Politică Externă al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei;

între anii 1995-2000  — Preşedinte al Grupului Sinodal de Lucru pentru elaborarea Concepției Bisericii Ortodoxe Ruse în problemele relațiilor dintre Biserică și Stat, precum şi problemele societăţii moderne în ansamblu;

între anii 1995-1999 — membru al Comitetului Rus de Organizare a lucrărilor de pregătire şi desfăşurare a manifestaţiilor dedicate serbării zilelor comemorabile ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945;

între anii 1996-2000 — membru al Consiliului de Observatori al Fundației ”50 de ani de la Victoria din 1945”.

Patriarhul Kiril are o avere de PATRU MILIARDE de DOLARI din comerț ILEGAL cu TUTUN

Occidentalii cunosc foarte puține lucruri despre noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill. Mulți ruși îl cunosc ca fiind un mare orator și gazda unui emisiuni TV săptămânale „Cuvântul pastorului”. 

Totuși, foarte puțini știu că Patriarhul (Vladimir Gundyaev în pașaport), un miliardar și un fost agent KGB, a făcut avere din vânzări de tutun, alcool și carburanți. Din cauza activităților sale organizațiile non-profit au fost scutite de plata taxelor la stat. Noul lider ortodox este pasionat de jocuri la bursa, curse auto, schi alpin și de reproducerea a rase exclusive de câini. El deține vile în Elveția și un penthouse, cu vedere la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

După ce Patriarhul Aleksii al II-lea a murit, Sinodul ortodox, format din lideri spirituali, de afaceri și sociali, a ales un nou lider. După ce Mitropolits Filaret și Kliment și-au retras candidaturile, Kirill a câștigat poziția. Când a devenit prea evident că Aleksii își trăiește ultimele zile, Mitropolit Mephody, considerat cel mai puternic candidat pentru postul de Patriarh, a fost trimis pentru a conduce Biserica Ortodoxă din Kazahstan. Ar putea fi doar o coincidență, dar zvonurile și articolele din ziarele locale au sugerat un alt scenariu.

Kiril a absolvit cu onoruri Academia spirituală de la Leningrad în 1969. În 1970, a obținut diploma de master și după mai multe poziții minore a fost numit secretar personal al Mitropolitului Nicodim, șeful de Relații Externe. Începând cu acel moment, Kiril a devenit fața Bisericii Ortodoxe în toate călătoriile din Europa de Vest. Potrivit site-ului vlasti.net, colegii și concurenții lui Kiril au făcut conexiunea între călătoriile sale cu munca sa în cadrul KGB-ul sovietic, unde a fost cunoscut sub porecla „Mihailov”. Începând din 1972, Kiril/Gundyaev/Mihailov a devenit mult mai implicat în relația cu țările din Orientul Mijlociu. În 1975, la un forum în Nairobi, a apărat Uniunea Sovietică și a blamat scrisorile disidenților, făcând declarații istorice precum că oamenii de credință nu au fost niciodată persecutați și nu au existat abuzuri ale drepturilor omului bazate pe religie în Uniunea Sovietică.

Kiril este progresiv, vorbește limbi străine, a lucrat în domeniul de dezarmare a URSS și SUA. În 1991, anul în care Uniunea Sovietică s-a destrămat, a câștigat titlul de Mitropolit. Noua eră a capitalismului a adus noi realizări în viața Mitropolitului Kiril. În 1996, el a devenit un membru al consiliului de administrație al băncii „Peresvet”, care este responsabil pentru deservirea intereselor financiare ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Problema din septembrie 1996 din Moscow News raportează că Kiril, acum doi ani, organiza importuri de produse foarte impozabile, cea mai mare parte fiind de tutun, sub acoperirea unui banner non-profit a Bisericii Ortodoxe care îi scutea de taxe. Știrea a fost confirmată și susținută și de Moscovschii Comsomoleț.

Kiril a confirmat importul de produse „extrem de necreștine”, însă în 1997, el a admis iarăși importul de alcool și tutun, dar a susținut că Biserica Ortodoxă Rusă nu a putut refuza „ajutorul umanitar”. Biserica Ortodoxă Rusă și fundația privată „Nika” a lui Kiril, organizații non-profit, doar în 1996 au importat opt miliarde de țigări în Rusia. „Biserica-afacere” a lui Kiril a decolat ca un bulgăre de zăpadă, astfel încât concurenții săi care respectau legislația nu au putut concura cu prețurile sale reduse la tutun și alcool. Importatorii au fost în mod natural împinși de pe piață, deoarece acestea nu ar putea egala prețurile lui Kiril după achitarea taxelor necesare.

În 2001, Kiril și-a cumpărat un penthouse în Moscova, iar oameni familiari cu această problemă afirmau că interesele sale s-au ridicat la imobiliare, carburanți și bursa. Conform studiului realizat de Universitatea de Stat umanitar rusesc în 2004, despre economia subterană a Rusiei, averea lui Kiril ajungea la patru miliarde de dolari SUA.

Sper că darurile de conducere și abilitățile bune de comunicare ale Tatălui Kiril vor contribui la consolidarea Bisericii Ortodoxe și la simplificarea problemelor din interiorul acestei structuri gigantice și complicate. Cu toate acestea, nu ar trebui conducerea creștină să înceapă cu credință și nu cu tehnici semi-criminale și viclene de a face bani?

Iurie Mamchur, directorul Proiectului „Rusia Adevărată” 

Sursa: russiablog.org