 | |||
| Scriitorul Vasile Militaru |
De la Silvia Cinca
Aug 30th,
9:27am
Vreau sa-ti
vorbesc. Mi-a apărut o noua carte. Cât esti de prins in mreajele Centrului
Cultural, probabil nu ai auzit. Invita-mă la un program frumos la Centru ... și
mă "sacrific"! Fără glumă... te cam citesc!Uneori esti fără de
...end!
Sep 13th, 1:44pm
Sacrificare pe 26 septembrie? Ura! Titlul, editura,
(auto)prezentator - pe mail.
Tare nu-mi place
felul in care m-ai inghesuit intre ...sterge-ma ca zau nu vin. Mai
lasa-l pe eminescu mai la respectul de a fi ultimul. Chiar nu -mi place.
Sadoveanu si eminescu ma roaga sa-mi faca lansari si eu vin ... copil admirat
in tinerete, tu ai facut acolo un amestec ... sunt si eu mai la a 29 a carte .
Lasa Moscova, vad ca atata vezi, dar America unde ai lasat-o ?Moscova trei
luni, America 30 de ani!
Am vazut ca m-ai taiat din program. Ok. Intrebare: cate
minute imi poti oferi si cand? Vrea sa vina sa vorbeasca despre carte Daniel
Cristea Enache. .?????
*
Vasile Militaru a fost unul dintre cei mai populari poeţi din perioada
interbelică. Cea mai cunoscută poezie a sa a fost „Mama“, care a devenit
cunoscuta romanţă „A venit aseară mama“. Acesta a fost închis de comunişti în
două rânduri, ca urmare a opoziţiei poetului, şi a murit închisoarea de la
Ocnele Mari.
Destinul nemilos al poetului
Vasile Militaru, mort în închisoarea comunistă. „Din ocnă, Draga Mea, îţi scriu
iar“ 25 septembrie 2017, 06:04 deAlin IonDevino fan Salvează în arhivă download
pdf print article 0 (0 voturi) cuvinte cheie:vasile militaru suseni poet
comunism 0 comentarii 22 share 0 inShare 34 Live Aboneaza-te la newsletter
Abonare Vasile Militaru a murit în închisoarea de la Ocnele Mari Vasile
Militaru a fost unul dintre cei mai populari poeţi din perioada interbelică.
Cea mai cunoscută poezie a sa a fost „Mama“, care a devenit cunoscuta romanţă
„A venit aseară mama“. Acesta a fost închis de comunişti în două rânduri, ca
urmare a opoziţiei poetului, şi a murit închisoarea de la Ocnele Mari. ŞTIRI PE
ACEEAŞI TEMĂ INTERVIU Barbu Cioculescu, poet, fiul criticului literar Şerban
Ciocul... Vasile Militaru s-a născut la 21 septembrie 1886, în comuna Dobreni –
Câmpurel, judeţul Ilfov, într-o familie de ţărani plugari. Cu toate că a
absolvit doar patru clase din cauza situaţiei materiale precare a părinţilor, a
compus primele poezii la vârsta de doar 15 ani. S-a desprins de satul care a
reprezentat universul său şi a plecat la Bucureşti, unde i-a prezentat
scriitorului Alexandru Vlahuţă caietul cu pezii. Acesta l-a recomandat lui
Barbu-Ştefănescu Delavrancea şi lui Duiliu Zamfirescu, care l-au încurajat
pentru a continua creaţiile literare. Astfel, Vasile Militaru a debutat la
vârsta de 18 ani, în 1904, în revista lui M. I. Petraşcu, „Literatură şi artă
română“. A reuşit să se facă remarcat, poeziile sale fiind foarte bine primite.
A început, apoi, colaborarea şi la alte reviste, ca „Flacăra“, „Drum nou“ şi la
ziarul „Universul“ al lui Stelian Popescu. Devine cunoscut printr-o serie de
fabule. Temele preferate ale operei sale sale sunt ortodoxia, naţionalismul,
oamenii simpli, antisemitismul, satul românesc. Unul dintre cei mai
populari poeţi din perioada interbelică În anul 1919 a publicat volumul de
poezii „Stropi de rouă“, care conţinea versuri lirice şi pasteluri care
descriau viaţa de la ţară. A reuşit să se angajeze la Ministerul Lucrărilor
Publice. Vasile Militaru s-a impus, în perioada interbelică, drept unul dintre
cei mai agresivi reprezentanţi ai literaturii cu tentă xenofob-rasistă. Totuşi,
tema religioasă a rămas o constantă în opera sa. Pentru volumul Psaltirea în
versuri (1939) va fi premiat de Academia Română, iar opera sa de căpătâi rămâne
Divina zidire, care reprezintă Biblia versificată şi ilustrată, la care a
lucrat peste 25 de ani. Divina Zidire. „El înţelege poezia mai degrabă ca pe un
manifest politic, social sau religios, îmbrăcat în formă estetică numai din
raţiuni de ordin mnemotehnic şi persuasiv. Adevărata sa vocaţie pare cea de
moralist (a se vedea Fabulele şi Vorbele cu tâlc), iar naţionalismul său sincer
îl duce spre vecinătăţi cuziste şi legionare, ca şi spre un ferm anticomunism.
A fost unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice (cu tot
tributul de facilitate plătit popularităţii), iar unele dintre compoziţiile
sale (ca poezia „Mama”, dedicată lui George Enescu şi devenită cunoscuta
romanţă „A venit aseară mama...”) au fost puse şi pe muzică, bucurîndu-se
astfel de un plus de promovare, dar şi de rezistenţă în timp“, arată scriitorul
Răzvan Codrescu. . Adept al Mişcării legionare Vasile Militaru s-a
căsătorit cu Ecaterina (Telly) Barbu, o apreciată actricţă. După anul 1933, s-a
apropiat de Mişcarea Legionară, astfel că a dedicat legionarilor mai multe
poezii, cele mai cunoscute fiind „Purtătorii torţei“ şi „Bucură-te ţară“.
Poeziile legionare vor fi publicate în volumul „Temelie de veac nou“, apărut în
aprilie 1938 la Editura Cartea Românească, sub pseudonimul Radu Barda. Tot cu
acest pseudonim semnează o serie de articole şi poezii violent antisemite în
ziarul „Porunca vremii“. Închis timp de un an După ce comuniştii
au venit la puterea, Vasile Militaru a căzut în dizgraţie. A fost închis ca
urmare a legăturilor sale cu mişcarea legionară din decembrie 1951 şi până în
decembrie 1952 la Prahova, Ghencea, Ocnele Mari, Fundulea, Ghelra şi Jilava.
Mai târziu, puterea comunistă i-a cerut să-şi pună condeiul în slujba
regimului. Poetul a refuzat, spunând: „În poeziile mele niciodată nu va
rima poporul cu tractorul”. Condamnat la 32 de ani de închisoare
Vasile Militaru şi-a găsit adăpostul în casa unei familii de ţărani gorjeni,
localitatea gorjeană Suseni, care-i erau prieteni de mulţi ani. De aici urmează
să fie arestat de Securitate, în anul 1958, sub motivul de deţinere de
materiale interzise. Urmează procesul şi condamnarea bătrânului poet, care
ajunsese la vârsta de 74 de ani. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20
de ani de temniţă grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la
12 ani de închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii
interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale
plus obligaţia de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Câteva luni mai
târziu, în 8 iuilie 1959, Vasile Militaru s-a stins în închisoarea comunistă de
la Ocnele Mari. După acest trist eveniment, soţia sa a venit în
vizită la Suseni, Gorj, pentru a mulţumi familiei Măruţă, căreia i-a prezentat
şi ultima scrisoare în versuri pe care Vasile Militaru i-a trimis-o din spatele
gratiilor cu ocazia zilei sale de naştere. „Din ocnă, Draga Mea, îţi
scriu iar, De ziua Ta gătind cuvinte, Nu-ţi pot trimite azi în dar, Decât o
lacrimă fierbinte!“ Poezia a fost prezentată în volumul „Jefuit de liberate“
coordonat de Domnica Dijmărescu şi Dan Pupăză, care a văzut lumina tiparului în
urmă cu câteva zile la editura Centului Judeţean pentru Conservare şi
Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
*
Doru Pop:
România este o colonie, vasala multora, dar mai ales neamului prost
Marea
problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră
este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice. Aşteptând
această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care aşteaptă minuni din
nimic. Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are
oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum.
De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, bărbaţi curajoşi şi femei inteligente, cetăţeni bine educaţi şi intelectuali formaţi de-a lungul câtorva generaţii au fost ucişi sau au fugit din acestă ţară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni dintre noi.
Naţiunile şi popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor genetic nu regenerează la nesfârşit. În teoria politică există o ştiinţă numită demografie politică, specializată în studierea efectelor transformărilor care au loc la nivelul structurii populaţiei asupra societăţii în ansamblul ei.
De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, bărbaţi curajoşi şi femei inteligente, cetăţeni bine educaţi şi intelectuali formaţi de-a lungul câtorva generaţii au fost ucişi sau au fugit din acestă ţară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni dintre noi.
Naţiunile şi popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor genetic nu regenerează la nesfârşit. În teoria politică există o ştiinţă numită demografie politică, specializată în studierea efectelor transformărilor care au loc la nivelul structurii populaţiei asupra societăţii în ansamblul ei.
Funcţionarea
unor sisteme politice sau disfuncţionalitatea socială nu pot fi înţelese fără
studierea dinamicii populaţionale. În întreaga lume asistăm la nişte
transformări demografice fără precedent, iar dezechilibrele demografice au fost
mereu o sursă pentru marile conflicte globale sau regionale.
Al Doilea Război Mondial
Al Doilea Război Mondial
Aş vrea să atrag atenţia asupra efectelor negative ale acestei schimbări demografice pentru istoria recentă a naţiunii noastre şi asupra modului cum arată instituţiile publice şi private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de profesionişti publici, fantoşe de politicieni, profesori contrafăcuţi, medici incompetenţi. Peste tot întâlnim o lipsă cumplită de profesionalism şi ne ciocnim de zidul competenţelor false.
De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel naţional? Din epuizarea demografică!
Prima golire demografică s-a produs la începtul secolui trecut şi a fost o consecinţă nefastă a celor două războaie mondiale. În urma conflagraţiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populaţie, mai ales de sex masculin. Conform estimărilor, în urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili şi militari), iar în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili şi militari).
La
pierderile cumulate trebuie să adăugăm şi victimele Holocaustului şi pe cele
ale pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puţin încă 1,2 milioane de
oameni. Catastrofa demografică a continat şi în România stalinistă. Urmând
modelul sovietic, statul român a demarat un proces de epurare demografică pe
criterii de clasă, orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale şi
intelectuale.
Astfel, conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de mii de victime - deşi alţi cercetători susţin că între 1948 şi 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane. Oricum încă 10% din cetăţenii statului român au fost eliminaţi, şi nu vorbim doar despre elita politică. A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici, avocaţi, jurnalişti).
Astfel, conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de mii de victime - deşi alţi cercetători susţin că între 1948 şi 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane. Oricum încă 10% din cetăţenii statului român au fost eliminaţi, şi nu vorbim doar despre elita politică. A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici, avocaţi, jurnalişti).
La aceste victime politice se adaugă cumplita dispariţie a unor etnii întregi, care are consecinţe grave pe ansamblu.
Pierderea irecuperabilă a cel puţin două etnii foarte importante pentru structura socială a statului român modern, evreii şi etnicii germani, este incomensurabilă. În aceeaşi perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei (conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul român), dar distrugerea este şi mai mare, dacă ţinem cont că în 1930 România Mare număra peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar 6.000 de persoane care se declară de această etnie.
Evreimea românească a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite şi de stimulare a vieţii artistice, culturale şi economice.
Să nu uităm nici că Nicolae Ceauşescu a primit jumătate de miliard de mărci pentru alţi aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vândut ca pe nişte bunuri de export. Numai că, tot conform recensământului din 1930, ştim faptul că România avea peste 745 de mii de etnici germani. Astăzi mai sunt puţin peste 60.000.
România
a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetăţeni, dintre care mulţi reprezentau o elită
socială, modele publice de comportament.
Exodul după 1989
A treia şi cea mai mare golire demografică a avut loc după 1989. Deşi statisticile nu sunt concludente, pentru că mulţi români şi-au luat lumea în cap, pur şi simplu au plecat fără să se mai uite în urmă şi fără să oficializeze această plecare, se estimează că undeva între 2,5 şi 3 milioane de concetăţeni au emigrat în ultimii 25 de ani.
Numai în 2007 au plecat voluntar aproape o jumătate de milion de români.
Şi nu au plecat infractorii, leneşii sau ignorantii. Au plecat tinerii de până în 35 de ani, oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional, bărbaţi şi femei curajoşi şi cu iniţiativă, cu profil psihologic de învingători, indivizi gata să muncească, dispuşi să facă eforturi remarcabile de adaptare la o nouă societate. Iarăşi, ce aveam mai bun din punct de vedere demografic.
Golirea etnică a dus şi la atingerea limitelor morale şi etice. Pentru că mârlănia şi primitivismului comportamentelor nu se schimbă peste noapte. Lipsa de decenţă şi eleganţă în comportamentele publice nu pot fi predate sau învăţate din manuale de "bune maniere".
Cine a luat locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată, după fiecare golire demografică, locurile goale au fost umplute de cineva?
Din păcate în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost populate cu hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate am fost obligaţi să punem analfabeţi şnapani, în locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi scuipă, ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi serioşi, urmând vechea filosofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit, cum nu se poate mai FALS.
Cu cât te pricepi mai puţin la un lucru, cu atât ai şanse mai mari să fii pus într-o funcţie care să-ţi permită să administrezi acel domeniu. Incompetenţa a devenit la noi o formă de calificare.
Miliţienii au ajuns profesori
de democraţie, turnătorii au devenit instructori de etică şi morală, iar
nulităţile s-au transformat în modele de comportament. Cand vulgaritatea
şi nesimţirea sunt substitutele bunei-creşteri, nu mai e nimic de făcut, nu mai
poţi dobândi deprinderi civilizate la doctorat.
Pseudo-intelectualitatea
compusă dintr-o clică nepotistă s-a instaurat definitiv şi confortabil în
fotoliile lăsate libere de oamenii de calitate, diverşi mitocani iau drept
libertate de exprimare sudalmele, şi orice semianalfabet care crede că vorbirea
este egală cu inteligenţa îşi dă cu părerea despre cum ar trebui să arate
lumea. Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă,
iar mass-media este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică
elementara, nimic nu-i împiedică să debiteze aberaţii.
Impostura
academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de aisberg, cu cât
coborâm mai jos în infrastructura demografică a ţării în care trăim, vedem
pretutindeni dezastrul. Din păcate, el se produce de mai bine de o sută de
ani, de un secol şi mai bine asistăm cum se instalează domnia neamului prost -
mai ales din punct de vedere moral, nu doar organizaţional sau
administrativ. Daca astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza
disparitiei fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta, ci din
cauza factorului UMAN, calitatea acestuia din urma stand in numarul de like-uri
pe Facebook...
Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor.
Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.
Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor.
Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.
Impostura academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de
aisberg, cu cât coborâm mai jos în infrastructura demografică a ţării în care
trăim, vedem pretutindeni dezastrul. Din păcate, el se produce de mai bine
de o sută de ani, de un secol şi mai bine asistăm cum se instalează domnia
neamului prost - mai ales din punct de vedere moral, nu doar
organizaţional sau administrativ. Daca astazi suntem o natiune distrusa, nu e
din cauza disparitiei fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta,
ci din cauza factorului UMAN, calitatea acestuia din urma stand in numarul de
like-uri pe Facebook...
Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor.
Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.
Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor.
Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.
Doru Pop conferențiar
universitar la Babes-Bolyai Cluj
*
ROBERT HORVATH
„Românii, criminali sau eroi?“
Robert
Horvath, NY 2008
MAJESTĂŢII
SALE REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI
Sire,
Mă numesc Robert Horvath şi sunt de
profesie cineast, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti (I.A.T.C.) şi am lucrat în mai multe studiouri mari din România,
îndeosebi la Televiziunea Română. Actualmente, îmi continui activitatea la
studioul meu de film, cu sedii în New York şi Tokio. Sunt cunoscut, de
asemenea, sub numele de Deva (oraşul unde m-am născut) în calitate de
grafician, ilustrator şi pictor.
Majestate, Fiind un erou al copilăriei
mele, am purtat întodeauna, în buzunarul pantalonilor, o monedă de argint cu
efigia Dumneavoastră. Această monedă mi-a fost confiscată de Securitate şi
niciodată înapoiată. Fiind acuzat de spionaj (prin transmiterea unor materiale
filmate despre Ceauşescu spre Occident), mi-am propus ca, în cazul în care scap
cu viaţă, să nu uit nimic şi să mă alătur celor care au vrut o contra-revoluţie
în România. Acest lucru ar fi însemnat readucerea adevăratelor valori la vârful
ţării şi reversarea revoluţiei sociale care a adus la conducere scursura
mahalalelor, adunată cu pleava de leneşi de la marginea satelor.
M-am alăturat celor care au vrut să
reinstaureze mult hulitul regim “burghezo-moşieresc”, care, într-un timp
istoric extrem de scurt, a adus prosperitate şi intrarea ţării în civilizaţia
europeană.
Am vrut să aducem înapoi un regim care
să redea demnitatea Armatei Române, mereu terfelită şi acum, peste noapte,
acuzată de uciderea a aproape jumătate milion de români evrei; am vrut o
întoacere la Dumnezeu şi la Biserică; am vrut o reîntoarcere la adevărata
cultură; am vrut o şcoală unde copiii să nu înveţe minciuni şi să vină acasă
plângând auzind că părinţii şi bunicii lor au fost cei mai mari criminali de
război.
Am crezut în reconciliere, în iertarea
celor care au greşit, dar şi în pedeapsirea celor care au ucis. Mă refer, aici,
la genocidul împotriva unor oameni nevinovaţi, a căror singură vină a fost că
au citit mai multe cărţi şi că nu au fost ţărani săraci.
Am vrut un rege care să apere legile,
Constituţia şi, implicit, să ne apere pe noi. Majestate, Am dorit ca
dumneavoastră, fiind o personificare a însăşi istoriei celui de al Doilea
Război Mondial, să rupeţi, în sfârşit, tăcerea, spunând adevărul că ROMÂNII NU SUNT VINOVAŢI PENTRU HOLOCAUST ci,
dimpotrivă, au făcut un lucru pe care alţii nu au îndrăznit să-l
gândească: AU SALVAT ÎNTREAGA
POPULAŢIE EVREIASCĂ DE LA HOLOCAUST. Acest moment unic al istoriei,
când un popor salvează un alt popor de la moarte, trebuie făcut cunoscut şi,
sper, celebrat de evrei şi de români împreună.
Este momentul, cred, Majestate, ca, prin
vocea Dumneavoastră, ultima personalitate importantă a celui de-al Doilea
Război Mondial rămasă în viaţă, acest miracol românesc să fie făcut cunoscut
întregii lumi. Nu cred că există un loc mai prielnic pentru a spune ADEVĂRUL
decât aici, la New York, la o sinagogă cu evrei români. După o introducere
despre rolul monarhiei – în special al Reginei Elena, mama Dvs. – în salvarea
evreilor, va veni şi rândul Majestăţii Voastre. Nu rămâne decât să spuneţi: “Eu
am fost acolo şi ştiu ce s-a întâmplat. Românii i-au salvat pe toţi evreii de
pe teritoriul Regatului României, regatul meu”. Aceste cuvinte, puţine dar
magice, îndreptând istoria, vor reda românilor, pentru totdeauna, demnitatea
furată. Veţi vorbi, probabil, cu lacrimi în ochi, despre suferinţa evreilor şi
îi veţi asigura că majoritatea românilor a fost alături de ei. Astfel, în faţa
unei presiuni extraordinare, având trupe germane în ţară, întreaga societate
românească, monarhia, partidele istorice şi Biserica au pactizat şi conspirat
pentru salvarea evreilor.
Nu veţi uita să spuneţi că a existat un
singur om în toată istoria războiului care i s-a opus lui Hitler, spunându-i,
fără ezitare: “Nu îi dau pe evreii mei” (rostită de Mareşalul Ion Antonescu).
Vă sugerez, în final, să folosiţi un citat al marelui rabin Şafran, care,
vorbind de anii războiului, îşi arată iubirea şi recunoştinţa pentru “bunul şi
blajinul popor român”. Un rege are datoria să spună unui popor când a greşit,
să-l laude pentru bine şi să-l apere în faţa lumii când este nedreptăţit şi
umilit. Responsibilitatea guvernului de la Bucureşti pentru crimele comise în
primele două luni de război este de netăgăduit. De asemenea, nu trebuie negat
faptul că familii întregi din populaţia evreiască din Basarabia şi Bucovina au
fost deportate dincolo de Nistru, suferind de foame, epidemii sau de epuizare
fizică.
Dar, pornind de la o tragedie reală,
adică moartea a câtorva mii de oameni, fapt prezentat în procesul Ion
Antonescu, se ajunge la cea mai bizară deformare a istoriei. Astfel, o comisie
condusă de un dezechilibrat mintal, Elie Wiesel, fără nicio competenţă legală
sau vreo greutate morală, declară peste noapte România ca fiind prima maşină de
ucis (“kiling machine”) din istoria lumii. Deci, Armata Română, a cărei misiune
principala era recucerirea unor teritorii, fără ordine primite, fără muniţie şi
disciplină germană, fără trupe şi comandouri specializate în operaţii de
curăţire (SS şi EInzatszruppe) ucide aproape jumătate milion de oameni, în
numai două luni, şi masacrează aproape 8 mii de bătrâni, femei şi copii pe zi
(bărbaţii evrei încă în putere fiind încadraţi în Armata Roşie, iar cea mai
mare parte a populaţiei evreieşti a fugit în interiorul Rusiei). Astfel, Armata
Română depăşeşte cu mult performanţa maşinii de război germane, sprijinită de
fasciştii ucrainieni, estonieni şi lituanieni.
Pornind pe această linie a ilogicii,
putem să ne întrebăm de ce ţăranii români, elementul de bază al Armatei
Naţionale, având această unică pornire spre bestialitate, nu au fost folosiţi
mai departe în implementarea “Soluţiei Finale” a lui Hitler. Nu de mult a avut
loc, la Institutul Cultural Român din New York (ICR), o întâlnire cu
reprezentanţii “Industriei Holocaustului” din Bucureşti, unde s-a “remarcat”
d-l general Mihai Ionescu, o veche coadă de topor. Atunci, am reuşit, printr-o
intervenţie foarte dură şi percutantă, să-i ridiculizez şi-i să trimit acasă cu
coada între picioare pe reprezentanţii celei mai tragicomice comisii din
istorie: Comisia Wiesel.
Prima şansă a fost dată de Guvernul
României în 2002, care, bazându-se pe documentele Arhivei Naţionale şi în
conjuncţie cu documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington,
DC, decretează, fără niciun echivoc, că PE TERITORIUL ROMÂNIEI NU A AVUT LOC
HOLOCAUSTUL. La mai puţin de doi ani, însă, acelaşi Guvern al României îşi
schimbă poziţia, înfiinţând o Comisie care, bazându-se pe aceleaşi documente, decretează
că ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC UN GENOCID DE PROPORŢII INIMAGINABILE! Şi, pentru ca
absurdul să fie total, după negarea Holocaustului, acelaşi guvern, în acelaşi
an, 2002, scoate un decret-lege prin care negarea Holocaustului este pedepsită
cu până la 15 ani de închisoare! Admiţând că, în cazuri grave, se poate aplica
această lege şi retroactiv, ar fi normal ca însăşi guvernul să-şi afle locul
cuvenit în spatele gratiilor! Creat la comandă, pentru câştigarea unor avantaje
politice, Raportul Comisiei spune că “România a ucis, a ucis, a ucis”. Asfel,
se spune, fără clipire, un mare neadevăr cutremurător: “În România a fost
decimată întreaga populaţie evreiască, cu excepţia unor regiuni unde au
supraveţuit”. I-am asigurat pe membrii delegaţiei că adevărul este exact invers
şi că aceste câteva regiuni reprezintă, de fapt, actualul teritoriu al
României.
Mă întreb ce trebuie aruncat mai întâi
în lada de gunoi a istoriei: guvernul sau autorii acestu raport. Concluzia
înebunitoare a comisiei “ROMÂNII SUNT VINOVAŢI DE GENOCID” nu trebuie lăsată
fără un răspuns.
Când cineva vine la tine acasă şi te
face criminal, cred că este cazul să îi arăţi, fără ocol, uşa.
Cred că nu este prea târziu, Majestate,
să faceţi acest gest, în numele tuturor. Istoria este făcută întodeauna de
învingători. Dar, atâta timp cât nu se spune răspicat că a existat un singur om
în întreaga istorie a celui de al Doilea Război Mondial care s-a opus lui
Hitler, salvând jumătate milion de suflete de la moarte sigură (Mareşalul Ion
Antonescu) rămânem în minciună. Nu putem nega opinia lui Goebels, căpetenia
nazistă, care, în jurnalul personal, spune: “M-am dus de mai multe ori la
Hitler şi i-am spus că Antonescu conduce cu ajutorul duşmanilor noştri. Sub
nasul nostru pleacă nenumărate vapoare cu evrei spre Palestina. S-a ajuns să se
trimită alimente pentru evreii români din Franţa”.
Cred că sunteţi de acord să-l credem mai
degrabă pe Goebels (acesta avea zeci de agenţi la Bucureşti, care îi spuneau
adevărul), decât pe Wiesel, care are mii de agenţi locali care se încurcă însă
în minciuni.
Dacă de pe teritoriul Regatului României
nu a fost trimis niciun evreu spre lagărele de concentrare naziste, nu aceeaşi
soartă au avut-o cei surprinşi de război pe teritoriul german sau pe al axei
fasciste. La ordinele Mareşalului Antonescu, Guvenul României a făcut eforturi
extraordinare pentru a-i încuraja pe evrei, a le face viaţa mai uşoară şi a
salva mii de oameni de la moarte sigură. Prin acţiuni disperate, contra
cronometru, oamenii Mareşalului Ion Antonescu scot din trenurile morţii zeci de
famili, opresc arestări şi execuţii în ultimul moment sau dau zeci de paşapoate
în alb cu nume româneşti. După cum reiese din documente, s-a încercat de multe
ori scoaterea evreilor români chiar şi din lagărele de concentrare.
Pentru că documentele esenţiale a
activităţii statului român pentru salvarea evreilor de la moarte sunt ascunse
în raport, pun sub semnul întrebarii onestitatea, imparţialitatea şi chiar
legalitatea Comisiei Wiesel. Astfel, în directiva guvernului din toamna anului
1942 se spune, cu claritate: “Întrucât în România evreii sunt consideraţi
cetăţeni români, ei trebuie să se bucure şi în străinătate de protecţia
statului român”. În final, se cere să se intervină pentru recuperarea averilor
evreilor români aflaţi pe teritorul Reich-ului.
Ca urmare a faptului că Mareşalul Ion
Antonescu cerea înapoierea “evreilor săi”, în răspuns, Ministerul Afacerilor
Străine al Franţei comunică, în ianuarie 1943, Legaţiei Române de la Vichy, că
este favorabil repatrierii evreilor români aflaţi în Franţa.
La 28 mai, Ministerul Afacerilor Străine
şi Direcţia Generală a Poliţiei stabilea normele în vederea “revenirii în ţară
a evreilor cu drepturi foarte bine stabilite la cetăţenia română şi a căror
primire în România a fost admisă în mod excepţional, dintr-un spirit de
umanitate faţă de situaţia grava ce li s-ar fi creat în străinătate”.
În urma instrucţiunilor personale ale
ministrului român de Interne, Mihai Antonescu, din 6 aprilie 1943, Legaţia
României din Berlin a adresat (pe 12 aprilie) o notă către Auswärtiges Amt,
solicitând o intervenţie la serviciile germane competente şi în special la
Geheimestaatspolizei (Gestapo) pentru eliberarea cetăţenilor români nearieni
arestaţi după 31 martie 1943 şi acordarea vizelor de plecare în România. Din
“raţiuni politice”, Auswärtiges Amt a dat curs cererii.
În circulara trimisă de Sicherheitsdiest
(Serviciul Secret-SD) la 30 aprilie către unităţile din subordine se cerea
acestora să înceteze arestările în rândul evreilor români, iar la Bruxelles,
consulul român se duce personal la Gestapo, cerând sistarea arestărilor şi
deportărilor şi obţine, la 6 mai, eliberarea celor arestaţi.
Peste o săptămână, Legaţia germană
anunţă “că au fost luate măsuri să nu mai fie arestat niciun supus român”.
În decembrie 1943, a început acţiunea
pentru salvarea evreilor din Italia şi Grecia. În scurt timp, sub nasul
nemţilor, evreii sunt aduşi în ţară.
Primăvara anului 1944 va intra în
istorie ca un miracol românesc: MAREŞALUL ION ANTONESCU SALVEAZĂ 11.000 DE EVREI
DE LA HOLOCAUST, trimiţând instrucţiuni Legaţiei Române din Budapesta să dea
viza de intrare în România (9.837 de vize) pentru mii de evrei unguri şi
străini aflaţi în Ungaria.
Un document de extraordinară importanţă
îl reprezintă şi raportul generalului Ion Gheorghe, ministrul de la Berlin,
care descrie eforturile susţinute ale diplomaţiei româneşti pentru a-i salva pe
evreii români aflaţi deja în lagăre. El precizează: “atitudinea hotărâtă din
partea noastră, declarând formal că înţelegem să ne rezervăm drepturile
suverane asupra cetăţenilor români, oricare ar fi originea lor. Astfel, nu
poate fi acceptată internarea de către Germania a evreilor supuşi români”.
Raportul ajunge la Mihai Antonescu, în
22 octombrie 1943. În perioda următoare, prin legaţia de la Berlin, s-au făcut
noi intervenţii în sprijinul evreilor români din lagăre.
În luna mai 1944, ministrul de la Berlin
primeşte o telegramă disperată de la Bucureşti: “nu este posibil să ne
dezinteresăm de soarta cetăţenilor noştri nearieni care solicită protecţia la
care au drept legal… Vă rog deci să binevoiţi a face tot ce stă în putinţă
pentru ocrotirea, eliberarea şi repatrierea celor în cauză”.
Îi asigur pe toţi cei interesaţi că
documentele pe această temă sunt numeroase şi intenţionez să le strâng într-o
carte intitulată “Omenia” (Antonescu şi românii salvează evreii de la
Holocaust). Am citit multe documente şi niciunul nu m-a uimit şi cutremurat
precum cel datat 27 aprilie 1944, prin care Guvernul Român, prin Radu Lecca,
cere oficial şi fără menajamente repatrierea evreilor români internaţi la
Bleichauer şi Auschwitz (document B’nai B’rith international).
Într-o ţară ameninţată cu ocuparea
completă de către germani, înlăturarea lui Ion Antonescu, abolirea monarhiei,
deportarea tuturor evreilor şi instalarea lui Eichman la Bucureşti (operaţiuni
paralele “Margarethe 1” – Ungaria şi respectiv “Margarethe 2” – România) o
ultimă încercare de a salva evreii români de la o moarte sigură mi se pare un
act de o demnitate sublimă.
Comisia Elie Wiesel pentru studierea
Holocaustului îşi intitulează “opera” Raport Final.
Dar, pentru că au apărut noi cărţi
menţionând 800.000 de victime pe teritoriul controlat de autorităţile române,
mi-am dat seama că această statistică nu se va opri niciodată.
În consecinţă, cred că este cazul ca
orice român sau evreu care gândeşte raţional şi are bun simţ să se opună
acestui monstru care a luat-o razna.
Trebuie să menţionez că Comisia Wiesel a
dat undă verde unei adevărate vânători de vrăjitoare şi de antisemiţi, având ca
victimă cultura şi limba română.
Astfel, aici, la New York, la Institutul
Cultural Român (director pe Corina Şuteu in 2008) , Eminescu este boicotat, iar
folosirea limbii române este absolut interzisă.
Pentru că demolarea statuii poetului
naţional este aproape desăvârşită şi limba română declarată periculoasă, nu
rămâne decât să aşteptăm interzicerea arborării steagului tricolor. O altă
consecinţă a acestui raport este acerbarea antisemitismului şi a sentimentelor
antiamericane.
Minciuna, exagerările fără limite şi
călcarea în picioare a demnităţii oamenilor nu putea să nu creeze resentimente
şi chiar ură.
Poate că inteligenţa evreiască va
realiza într-o bună zi că această politică de tip “bumerang” este
contraproductivă şi chiar periculoasă pentru viitor.
România a fost o ţară care i-a aşteptat
pe americani, iar acum abia aşteaptă ca ei să plece.
Dar nimic nu depăşeşte în gravitate
faptul că toţi copiii învaţă la şcoală că fac parte dintr-o naţiune de
criminali. Aici nu mai este loc de întors, pentru că se merge prea departe.
Fiecare părinte, indiferent dacă este
român, ungur, evreu sau ţigan (ordinea nu contează), are datoria morală să rupă
paginile pline de minciuni ordinare din cartea de istorie în faţa copiilor şi a
întregii familii.
Fiecare profesor are datoria să
vorbească despre omenia şi curajul românilor care au salvat de la moarte o
jumătate million de oameni nevinovaţi, chiar dacă această lecţie nu face încă
parte din programul de învăţământ.
În acest fel, vom face un prim pas spre
recâştigarea demnităţii noastre, iar copiii noştri se vor întoarce de la şcoală
cu fruntea sus.
Majestate, Un rege are datoria să ne
apere istoria, cultura şi să fie alături de noi la nevoie. Cred că sunt în
asentimentul ţării să vă rog să vă ridicaţi în ceasul din urmă şi să spuneţi
ADEVĂRUL.
În acest fel, veţi recupera istoria şi
onoarea tuturor. Când va veni momentul, veţi mulţumi destinului care v-a dat
şansa să faceţi ceva important pentru trecutul, prezentul şi viitorul ţării.
Majestate, vă găsiţi la o ultimă
încrucişare de drumuri, având posibilitatea de a pleca spre istorie ca REGELE
MIHAI I al ROMÂNlEI sau ca un Mihai oarecare, în curând uitat de toţi.
ROBERT
HORVATH (Deva) New York
*
ANONIM
BUNII NOSTRI
VECINI...
UCRAINENII
1. In 1918 au dorit anexarea
Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forțat
retragerea acestei cereri;
2. în 1945 au dorit anexarea
Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei
pretenții;
3. în 1992 au participat cu trupe
la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse
împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea
transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru
ei;
4. din 1992 până în prezent au
fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea
transnistreana;
5. în mod permanent au susținut
poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca
negocierile sa fie formale si sa eșueze;
6. cea mai mare parte a mafiei ce a
condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de
ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de
la Kiev ca Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile;
cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează
separatismul la Bălti, Cahul si Gagauzia sunt ucraineni si
nu ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a
identității românești din teritoriile ocupate, mai dura
chiar decât Stalin în restul imperiului;
7. in mod arbitrar, Ucraina
deține următoarele teritorii
românești: patru cincimi din
Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus
si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei
istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor,
cu toate dăruite lor de foștii sovietici.
8. timp ce câțiva ani ne-am certat
pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru
pierderea platformei continentale;
9. una din problemele principale ce
sta în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifesta
o opoziție mai mare chiar decât Rusia;
10. ea vede în aceasta reunire
eventuale pretenții teritoriale ale tarii noastre asupra
teritoriului ucrainean;
11. prima măsura luata de
"europeniștii ucraineni" a fost aceea de
a interzice limbile regionale, inclusiv limba
româna
12. Crimeea nu a aparținut
niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo;
ea a fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita
Hrușciov în perioada sovietica, un gest mai mult formal si
niciodată efectiv;
13. În Crimeea prezenta ucraineana
era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi
aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de
căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din
perspectiva dreptului istoric si nu cel internațional) din
moment ce aceasta era un inel de nunta;
14. sper ca nu ați uitat cazurile
Canalul Bastroe si nava Rostok.
UCRAINA
nazista
Documentele declasificate recent de
către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului
Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început
sa apară deja pe situl Ministerului Apărării al
Federației Ruse. Președintele Putin a
ordonat Arhivelor Ruse de Război sa ridice secretul de stat
impus asupra lor de pe vremea lui Stalin.
Documentele descriu crimele si
atrocitățile săvârșite de către naționaliștii
ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu
sprijinul larg al populației ucrainene si sunt
înfricoșătoare în adevăratul înțeles al
cuvântului. Ele arata un naționalism ucrainian cu adevărat
subuman, plin de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot
ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.
În comparație cu Ucraina, Germania
nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul
Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler
urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si
handicapatilor, ucrainenii exterminarea tuturor
naționalităților conlocuitoare, în primul rând
exterminarea rușilor. Si nu oricum, ci în chinuri cât mai
cumplite.
Documentele despre
atrocitățile săvârșite de ucraineni în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise
de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama
ca nu cumva rușii sa se revolte aflând conținutul lor si
sa ceara exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care
ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt încă din 1944 mareșalii
ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar
care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de
genocid si sa-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin ca
ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri
ar fi trăit si sub ce regimuri, nu puteau trai fără sa
ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o
astfel de teorie si a refuzat sa ia masuri punitive de
amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se sa aprobe
doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși,
care au fost judecați si spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut
regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de
teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru
genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS
si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de
Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu
voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari
pentru crime pe care nu le săvârșiseră
rușii.
Astăzi, însă, Ucraina este un
stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume
responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul
este falsificat pe scara larga, așa ca președintele Putin a
ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul
de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian.
Documentele sunt terifiante si arata ca Ucraina anilor
1940-1945 a fost mai nazista decât Germania nazista si mai
odioasa si mai fanatica decât SS-ul german si decât
Gestapoul.
Armata Ucraineană avea regimente
întregi de calai care se ocupau numai cu uciderea la ordin
a populației civile de alte naționalități. Se exterminau
sate si orașe întregi de ruși. Voluntarii erau
extremiști de dreapta si cruzimea lor era
înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei îi
schingiuiau înainte de ai omorî. Asta în numele
apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost
comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est
(Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile
unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile
în satele si orașele rușilor, așa cum făcea în
anii 1941-1943.
Opinia publica indusa azi în
eroare de o propaganda mincinoasa nu știe ca rușii din
Republica Populara Donețk si Republica Populara Lugansk
si-au declarat independenta în acest an si cer ajutorul
Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 sa nu
se repete si rușii sa fie exterminați de
ucraineni.
Fasciștii ucraineni au ucis în
anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci milioane doua
sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități
conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusa) si au
omorât aproape 900 000 (noua sute de mii) de evrei.
Numărul polonezilor uciși a fost de 200 000 (doua sute de
mii). Au fost executați peste 400000 (patru sute de mii) de
militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de
germani sau se predaseră. În acest fel omorurile
săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu
mult numărul victimelor nazismului german si
plasează Ucraina pe locul I între statele
naziste.
Cuprinși de fanatism si de
admirația pentru Hitler, aproape trei
milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece
în Al Treilea Reich ca sa muncească voluntar pentru nemți
în fabricile si pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana sa
poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist
Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în
ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei
oameni de știința cunoscuți pe plan mondial. În zilele
care au urmat batalionul a mai executat un grup de
șapte mii de ruși compus din femei,
bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii erau
executați prin tăierea gâtului cu
cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul
Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un
serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria
armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolica Ucraineană a
binecuvântat toate crimele si masacrele diviziei naziste
ucrainene ”Galicina”. Aceasta a comis în
septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi Yar, o
râpa din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în
septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din
clasa de mijloc, trei mii de tigani si circa 40 000
(patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei si
fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la
pielea goala apoi au început sa violeze femeile si fetele
neținând cont ca parintii si rudele lor erau de fata.
După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor si evreicelor le
tăiau sânii si le presărau sare pe râni, iar pe
bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se
tăiau brațele care apoi erau fripte pe
grătar.
Atrocitățile au atins o asemenea
culme abominabila ca soldații germani, revoltați, au
refuzat sa mai participe la masacru si s-au retras,
lăsându-i-i pe călăii ucraineni sa duca la capăt
genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai
bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca
sa moara în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori
cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost
aruncate în râpa si râpa acoperita cu
pământ.
Batalionul de masacru condus de
fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350 000 (trei sute
cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei si
copii si peste 160 000 (o suta șaizeci de mii) de evrei. La
aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii ucraineni
fasciști si muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ura
atât de mare fata de evrei si ruși încât s-au dedat la
acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii
si ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior
în Armata Germana.
Ucrainianul Sutnevici care ucisese
si el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de
căpitan în Armata Germana.
În satele Lipniki, Certozi,
Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copii
rușilor si polonezilor luându-i de picioare,
învârtindu-i si dându-i cu capetele de pereți. Daca erau
prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în
fântâni si părinții erau aruncați după ei, apoi
fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest
fel numai într-un singur județ 15 000 (cincisprezece mii)
de persoane.
Ura ucrainenilor împotriva
rușilor si a evreilor era așa de mare
încât daca o fata ucraineană se căsătorise cu un evreu
sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci
de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat si
s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau
prinse si spintecate de cei care le violaseră (adică de
tații si frații lor) în felul următor: li se baga
vârful cuțitului în vagin si erau spintecate de jos în
sus.
Toate aceste lucruri se petreceau
în anii 1941-1945 în Ucraina Socialista. Adică în
mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea
prieteniei între popoare promovata de socialism, a uitat
într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de
primitiv si sălbatic precum oamenii
cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de
existenta sub deviza valorilor europene si în spiritul
european al promovării minorităților naționale, pe care
ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marșurile
naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul
săvârșit asupra evreilor, polonezilor si rușilor, iar
Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de
locuințe, în școlile si spitalele din
orașele rusești din sud-estul Ucrainei.
Este limpede ca indiferent sub ce
deviza ar trai poporul ucrainian, nazismul si fascismul nu
pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant sa vezi ca
român, ca întreaga noastră clasa politica si toți
conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica
ucraineana fără sa vadă ca Ucraina tine azi între
granițele ei teritorii românești care
totalizează încă o Republica Moldova pe care ea,
Ucraina o ocupa în mod nejustificat si cu binecuvântarea
politicienilor din București, aserviți
Occidentului.
Oare de ce nu sufla politicienii
noștri români nici o vorbulița despre acest
teritoriu?
În al treilea rând, citind aceste
documente nu trebuie sa crezi ca Israelul nu va cere
Ucrainei despăgubiri pentru crime si genocid. În mod
normal, aceste despăgubiri ar trebui sa ajungă la circa
200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste
despăgubiri, dar așteaptă ca apele sa se limpezească în
Ucraina. Adică sa vadă cine va rămâne între granițele
Ucrainei.
Deocamdată, numai Crimeea,
Donețk si Lugansk si-au declarat
independenta si au devenit republici ruse libere. Acestea nu
se considera parte a statului ucrainian si, evident, nu vor
plăti despăgubiri.
Aici e vorba de clasele
conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de
rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au
reprezentat, întotdeauna, o masa de manevra pentru
politicienii din trecut ca si din prezent.
Ucraina ar trbui să se mute la ea acasă iar
noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc
UCRAINENII
1. In 1918 au dorit anexarea
Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forțat
retragerea acestei cereri;
2. în 1945 au dorit anexarea
Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei
pretenții;
3. în 1992 au participat cu trupe
la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse
împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea
transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru
ei;
4. din 1992 până în prezent au
fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea
transnistreana;
5. în mod permanent au susținut
poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca
negocierile sa fie formale si sa eșueze;
6. cea mai mare parte a mafiei ce a
condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de
ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de
la Kiev ca Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile;
cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează
separatismul la Bălti, Cahul si Gagauzia sunt ucraineni si
nu ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a
identității românești din teritoriile ocupate, mai dura
chiar decât Stalin în restul imperiului;
7. in mod arbitrar, Ucraina
deține următoarele teritorii
românești: patru cincimi din
Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus
si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei
istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor,
cu toate dăruite lor de foștii sovietici.
8. timp ce câțiva ani ne-am certat
pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru
pierderea platformei continentale;
9. una din problemele principale ce
sta în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifesta
o opoziție mai mare chiar decât Rusia;
10. ea vede în aceasta reunire
eventuale pretenții teritoriale ale tarii noastre asupra
teritoriului ucrainean;
11. prima măsura luata de
"europeniștii ucraineni" a fost aceea de
a interzice limbile regionale, inclusiv limba
româna
12. Crimeea nu a aparținut
niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo;
ea a fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita
Hrușciov în perioada sovietica, un gest mai mult formal si
niciodată efectiv;
13. În Crimeea prezenta ucraineana
era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi
aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de
căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din
perspectiva dreptului istoric si nu cel internațional) din
moment ce aceasta era un inel de nunta;
14. sper ca nu ați uitat cazurile
Canalul Bastroe si nava Rostok.
UCRAINA
nazista
Documentele declasificate recent de
către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului
Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început
sa apară deja pe situl Ministerului Apărării al
Federației Ruse. Președintele Putin a
ordonat Arhivelor Ruse de Război sa ridice secretul de stat
impus asupra lor de pe vremea lui Stalin.
Documentele descriu crimele si
atrocitățile săvârșite de către naționaliștii
ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu
sprijinul larg al populației ucrainene si sunt
înfricoșătoare în adevăratul înțeles al
cuvântului. Ele arata un naționalism ucrainian cu adevărat
subuman, plin de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot
ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.
În comparație cu Ucraina, Germania
nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul
Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler
urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si
handicapatilor, ucrainenii exterminarea tuturor
naționalităților conlocuitoare, în primul rând
exterminarea rușilor. Si nu oricum, ci în chinuri cât mai
cumplite.
Documentele despre
atrocitățile săvârșite de ucraineni în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise
de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama
ca nu cumva rușii sa se revolte aflând conținutul lor si
sa ceara exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care
ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt încă din 1944 mareșalii
ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar
care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de
genocid si sa-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin ca
ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri
ar fi trăit si sub ce regimuri, nu puteau trai fără sa
ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o
astfel de teorie si a refuzat sa ia masuri punitive de
amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se sa aprobe
doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși,
care au fost judecați si spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut
regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de
teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru
genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS
si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de
Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu
voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari
pentru crime pe care nu le săvârșiseră
rușii.
Astăzi, însă, Ucraina este un
stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume
responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul
este falsificat pe scara larga, așa ca președintele Putin a
ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul
de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian.
Documentele sunt terifiante si arata ca Ucraina anilor
1940-1945 a fost mai nazista decât Germania nazista si mai
odioasa si mai fanatica decât SS-ul german si decât
Gestapoul.
Armata Ucraineană avea regimente
întregi de calai care se ocupau numai cu uciderea la ordin
a populației civile de alte naționalități. Se exterminau
sate si orașe întregi de ruși. Voluntarii erau
extremiști de dreapta si cruzimea lor era
înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei îi
schingiuiau înainte de ai omorî. Asta în numele
apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost
comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est
(Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile
unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile
în satele si orașele rușilor, așa cum făcea în
anii 1941-1943.
Opinia publica indusa azi în
eroare de o propaganda mincinoasa nu știe ca rușii din
Republica Populara Donețk si Republica Populara Lugansk
si-au declarat independenta în acest an si cer ajutorul
Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 sa nu
se repete si rușii sa fie exterminați de
ucraineni.
Fasciștii ucraineni au ucis în
anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci milioane doua
sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități
conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusa) si au
omorât aproape 900 000 (noua sute de mii) de evrei.
Numărul polonezilor uciși a fost de 200 000 (doua sute de
mii). Au fost executați peste 400000 (patru sute de mii) de
militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de
germani sau se predaseră. În acest fel omorurile
săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu
mult numărul victimelor nazismului german si
plasează Ucraina pe locul I între statele
naziste.
Cuprinși de fanatism si de
admirația pentru Hitler, aproape trei
milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece
în Al Treilea Reich ca sa muncească voluntar pentru nemți
în fabricile si pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana sa
poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist
Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în
ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei
oameni de știința cunoscuți pe plan mondial. În zilele
care au urmat batalionul a mai executat un grup de
șapte mii de ruși compus din femei,
bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii erau
executați prin tăierea gâtului cu
cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul
Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un
serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria
armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolica Ucraineană a
binecuvântat toate crimele si masacrele diviziei naziste
ucrainene ”Galicina”. Aceasta a comis în
septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi Yar, o
râpa din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în
septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din
clasa de mijloc, trei mii de tigani si circa 40 000
(patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei si
fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la
pielea goala apoi au început sa violeze femeile si fetele
neținând cont ca parintii si rudele lor erau de fata.
După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor si evreicelor le
tăiau sânii si le presărau sare pe râni, iar pe
bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se
tăiau brațele care apoi erau fripte pe
grătar.
Atrocitățile au atins o asemenea
culme abominabila ca soldații germani, revoltați, au
refuzat sa mai participe la masacru si s-au retras,
lăsându-i-i pe călăii ucraineni sa duca la capăt
genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai
bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca
sa moara în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori
cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost
aruncate în râpa si râpa acoperita cu
pământ.
Batalionul de masacru condus de
fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350 000 (trei sute
cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei si
copii si peste 160 000 (o suta șaizeci de mii) de evrei. La
aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii ucraineni
fasciști si muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ura
atât de mare fata de evrei si ruși încât s-au dedat la
acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii
si ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior
în Armata Germana.
Ucrainianul Sutnevici care ucisese
si el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de
căpitan în Armata Germana.
În satele Lipniki, Certozi,
Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copii
rușilor si polonezilor luându-i de picioare,
învârtindu-i si dându-i cu capetele de pereți. Daca erau
prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în
fântâni si părinții erau aruncați după ei, apoi
fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest
fel numai într-un singur județ 15 000 (cincisprezece mii)
de persoane.
Ura ucrainenilor împotriva
rușilor si a evreilor era așa de mare
încât daca o fata ucraineană se căsătorise cu un evreu
sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci
de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat si
s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau
prinse si spintecate de cei care le violaseră (adică de
tații si frații lor) în felul următor: li se baga
vârful cuțitului în vagin si erau spintecate de jos în
sus.
Toate aceste lucruri se petreceau
în anii 1941-1945 în Ucraina Socialista. Adică în
mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea
prieteniei între popoare promovata de socialism, a uitat
într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de
primitiv si sălbatic precum oamenii
cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de
existenta sub deviza valorilor europene si în spiritul
european al promovării minorităților naționale, pe care
ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marșurile
naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul
săvârșit asupra evreilor, polonezilor si rușilor, iar
Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de
locuințe, în școlile si spitalele din
orașele rusești din sud-estul Ucrainei.
Este limpede ca indiferent sub ce
deviza ar trai poporul ucrainian, nazismul si fascismul nu
pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant sa vezi ca
român, ca întreaga noastră clasa politica si toți
conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica
ucraineana fără sa vadă ca Ucraina tine azi între
granițele ei teritorii românești care
totalizează încă o Republica Moldova pe care ea,
Ucraina o ocupa în mod nejustificat si cu binecuvântarea
politicienilor din București, aserviți
Occidentului.
Oare de ce nu sufla politicienii
noștri români nici o vorbulița despre acest
teritoriu?
În al treilea rând, citind aceste
documente nu trebuie sa crezi ca Israelul nu va cere
Ucrainei despăgubiri pentru crime si genocid. În mod
normal, aceste despăgubiri ar trebui sa ajungă la circa
200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste
despăgubiri, dar așteaptă ca apele sa se limpezească în
Ucraina. Adică sa vadă cine va rămâne între granițele
Ucrainei.
Deocamdată, numai Crimeea,
Donețk si Lugansk si-au declarat
independenta si au devenit republici ruse libere. Acestea nu
se considera parte a statului ucrainian si, evident, nu vor
plăti despăgubiri.
Aici e vorba de clasele
conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de
rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au
reprezentat, întotdeauna, o masa de manevra pentru
politicienii din trecut ca si din prezent.
Ucraina ar trbui să se mute la ea acasă iar
noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu