Memento August
150 m Charles Baudelaire – 100 m Calistrat Hogaș - 100 n Alexei
Mateevici – 100 n Horia Lovinescu - 100 n Alexandru Piru - 100 n Puși Dinulescu
Intervenții:
Puși Dinulescu: Invitați și proiecte
Liviu Zeana: Poetică și Cardiologie
Vladimir Udrescu: Îngerul Contabil
George Anca: Robert Calul
Teatru de
Poezie: Puși
Dinulescu, Gheorghe Dănilă, Silvia Zabarcencu, Gabierla Tănase, Vali Pena,
Sorin Stratilat, Ștefan Opreanu
GEORGETA:
Nu se poate! Şi să fie ea,
acolo, cu Sandu!?
MATEI:
Uite
toporul! (Îl ia și fuge cu el)
GEORGETA
(urlă):
Matei! (Se
aud lovituri de topor în ușa apartamentuluiu de lângă). Sandu! (Vrea să iasă din casă)
VIORICA
(tăindu-i
calea):
Nu ti dușe!
GEORGETA:
Mă duc!
VIORICA:
Nu!
(Se aud
bătăi. Urlete. Urlă Matei, urlă Emilia, urlă Sandu. Apoi, liniște. Matei
se-ntoarce răvășit, cu toporul plin de sânge. Îl aruncă pe podea)
GEORGETA
(se repede la el):
Amândoi?
MATEI:
Gata!
GEORGETA:
Boule!
MATEI:
Întoarce-te la mine!
GEORGETA:
Nici moartă! (Urlă): Sanduleeee!(Iese în
fugă din casă)
MATEI:
Iartă-mă!
VIORICA
(uluită):
Io? (Deodată,
foarte practică, dar și mămoasă): Auzi, bre, du-ti ș-aruncî, Doamni
iartî-mî, toporu` ista! Întăi trebie sî-l ascunzi, mî, bouli! Mî-nțălegi?
Ascunde-l!
MATEI:
Unde? Da-l duc la gunoi!
VIORICA:
La gunoi? Da` fuji, Doamni iartî-mî, du-ti
departi! Șî-l arzi! Șî-l arunși cât mai diparti! Cumperi șî niște benzinî șî-i
dai foc, undiva, diparti, sî-i ardî coada macar! Șî-l îngropi!
MATEI
(plângând):
Unde?
VIORICA:
La dracu! Unde? Fugi!
MATEI
(scoate din sân o sacoșă de plastic plină cu
bani și- o răstoarnă pe jos):
Bani? Hă-hă! Uite banii! I-am furat de la
fondul de rulment! Hă-hă! Vroiam să fug cu Georgeta! Hă-hă!
VIORICA:
Șel mai bini o ramas tușâca, c-o ramas cu
banii!
MATEI
(urlă și dansează pe banii de pe jos):
Fi-r-ar
ai dacului de bani! Numai banii! Atât! Banii! Unde-s banii? La cine-s
banii? De ce-s la ei? Ce? Eu n-am inimă? N-am suflet? N-am burtă? N-am cap? De
ce să n-am și eu bani? De ce? Că am tot, numai bani n-am! Ba am! Uite banii!
VIORICA:
Lasî banii! Fugi!
MATEI
(din ce în ce mai dezumflat):
Dacă n-ai bani, n-ai nimic! Nici suflet, nici
inimă, nici burtă, nici nimic...Nimic...Un` să fug?(Crescendo): Unde? Unde? Unde?(Urlând):
U-u-nde-e-e-e? (Se
prăbușește plângând,în timp ce Viorica începe să adune gospodărește banii
risipiți și să-i îndese în sacoșă. În timpul acesta începe să îngâne un bocet
de la ea de-acasă. Matei se lasă în genunchi și o ajută să strângă banii .Îi
ia. Se ridică amândoi. Viorica se proptește cu sânii în el și-l sărută. El lasă
să-i cadă banii din mână)
Dimitr
Dimitrie Grama
Despre ,,bănățenism"
„Specific“
ŞI „Regionalism creator“
Uneori, In Romania Mare se
vorbeste de un specific regional, de un „Banatenism”, dar am impresia ca
majoritatea romanilor nu cunosc mare lucru despre Banat si de ce banatenii
intotdeauna au fost deosebiti, mai mindrii, mai patrioti, mai luptatori. Nu
este vorba de falosenie vulgara, ci de un trecut istoric pe care majoritatea
banatenilor (mai ales generatiile trecute) l-au cunoscut. Voi incerca sa expun
citeva date care pe mine ca banatean ma umplu de mindrie.
Banatul istoric se
intindea de la Tisa , la Dunare, Mures si Carpati, intinzindu-se atit in cimpia
Panonica cit si in „Banatul Jugoslav”, iar voivozii Banatului erau vasali ai
Basileului Bizantin. Asa este amintit Voivodul Glad al Banatului in Cronica
Anonimus. Ardealul si Restul Transilvaniei au fost cucerite de unguri prin
sec.X, inceputul sec. XI, dar nu Banatul care reprezenta o forta militara
considerabila. Cronica Maghiara ne povesteste de Voivodul Ahtum al Banatului,
capitala fiind Urbs Morisina, care a tinut piept regilor unguri inca la
sfirsitul sec. XII si a putut fi invins doar prin tradarea lui Ceanadimus, o
rudenie nobila a lui Ahtum, care spera sa ia el puterea cu ajutorul ungurilor.
Abia deci, in sec. XIII este pomenit Banatul de Severin, care reprezenta „o
marca” distinsa fata de Ardeal sau restul Transilvaniei. Atunci in sec. XIII,
regele ungurilor din speta Angevinilor, Karl Robert de Anjou, si-a facut
intrarea glorioasa in viata banatenilor si pentru un scurt timp acest monarc
si-a avut sediul principal la Timisoara care deci era capitala regelui maghiar.
In sec. XV cind turcii
amenintau regiunea Vest Carpatica, s-a constituit Comitatul Carasului si
Castrul Temes (Timisoara). Foarte putin timp Banatul a fost sub ocupatia turca
si in general a fost o ocupatie de cancelarie, de tribut. In Banat nu a ramas
nici un vestigiu care sa demonstreze ca banatenii ar fi acceptat ocopatia si cu
atit mai putin ca ar fi acceptat cultura, traditiile sau felul oriental de
viata al turcilor. Dupa pacea de la Pasarovici in 1718, Banatul istoric a
devenit „Provincie ereditara” a imparatului de la Viena. Deci abia acum putem
vorbi despre o adevarata includere a Banatului in Austro-Ungaria, dar este
interesant de observat ca Banatul in fond nu a avut niciodata de a face cu
Regatul Maghiar, el fiind direct administrat de la Viena.
Administratia austriaca
i-a improprietarit pe toti taranii banateni si a facut din Banat un scut de
aparare al imperiului fata de turci si putem spune cu mult succes, doarece de
atunci Ungaria si Austria nu au mai fost cucerite de turci! De asemenea
austriecii au trimis ingineri si geologi , care au inceput sa exploateze
minereurile de fier si zacamintele de carbuni din Banat si care au pus bazele
industriei metalurgice in Banat cu, pe vremea aceea renumitele centre de
fabricare de armament de la Resita si Ferdinandsberg (Otelul Rosu) si minele de
carbuni de la Anina. La 1850-1900 otelurile de la Resita le concurau pe cele
germane si englezesti, atragind in Banat o multime de germani din Alsacia si
svabi din Germania de Sud. Salariile muncitorilor de la Uzinele din Resita si
cele ale minierilor de la Anina erau poate cele mai bune din Europa in acea
vreme si era atit cinste cit si mindrie sa spui ca esti angajat aici in Banat.
De amintit este si faptul ca in Banatul Carasului s-au refugiat sate intregi de
croati si sloveni catolici, in urma persecutiilor suferite din cauza sirbilor
ortodocsi.
Banatul a primit
intotdeauna generos pe orisicine a venit acolo cu intentii bune si a dat dovada
de seriozitate si munca. Diferentele etnice au format doar o mai vasta baza de
cultura si au stimulat o gindire democratica, moderna cum nici acum nu exista in
multe culturi multi-etnice. Imparatul de la Viena, nu reprezenta nimic altceva
decit un conducator de stat si banatenii nu si-au exprimat niciodata vreo
admiratie deosebita fata de el, ci doar respectul pentru un conducator drept
care folosea legea in mod egal printre supusii lui. Tot un banatean Dr.
Popovici, la sfirsitul sec. XIX propune imparatului de la Viena un Prospect de
Confederatie, tip SUA, a imperiului Austro-Ungar, in care fiecare provincie sa
aibe capila si administratie proprie, sistem judiciar aparte si piata economica
comuna, deci un fel de Comunitate Europeana, dar mai buna. Imparatul, nefiind
un vizionar, ci doar un iubitor de valsuri, nu a inteles potentialul enorm al
planului lui Popovic si l-a ignorat. Nu pot sa nu ma gindesc ce catastrofe
mondiale s-ar fi putut evita daca acest plan ar fi fost acceptat de imaratul
austro-ungar. Cred ca nu am fi avut un prim razboi mondial care indirect l-a
„creat” pe cel de al doilea. De atunci cred ca exista printre banateni un fel
de scepticism indreptat „imperiului”.
Ca banatean, ca orasan,
gasesc ca nu viata urbana, nu orasele Banatului, cu toata istoria lor, sunt
interesante, ci satul banatean. Inchipuiti-va ca spre deosebire de majoritatea
taranilor europeni, taranii banateni au fost aproape intotdeauna oameni liberi
si mai ales dupa 1718 cind ei au devenit in mare masura direct raspunzatori de
straja partii de Sud-Est a Imperiului austriac. Satele din Banat, bazate pe o
proprietate individuala garantata de administratia de la Viena, s-a putut dezvolta
liber si multilateral. Nu vorbesc doar de o dezvoltare economica, unde se stie
ca satele banatene erau cele mai bogate din Transilvania si mai apoi din
Romania, ci vorbesc de o dezvoltare a culturii, traditiilor si a folclorului.
Banatenii nu se pot lauda poate cu cei mai mari poeti, sau cu cei mai mari
compozitori, cum alte regiuni pot, dar eu cred ca exista o explicatie la acest
fenomen. Satul banatean avea o infrastructura foarte dezvoltata si se cunoaste
faptul ca aproape fiecare sat avea o orchestra proprie, ca fiecare sat avea un „camin cultural” si ca fiecare sat avea unul sau doi poeti folclorici.
Acesti oameni erau
multumiti cu viata pe care o duceau si satul era, pentru majoritatea oamenilor,
un univers „paradisiatic”, era locul unde te reintorci. Nu are importanta
faptul ca multi tarani banateni s-au emancipat, au fost la scoli la Bupa sau
Viena si Berlin, majoritatea s-au intors si la satul natal , daca nu permanent,
atunci in perioadele libere. De ce? Pentru simplul motiv ca aici era izvorul nesecat
de inspiratie si harna sufleteasca. Aici era locul unde oamenii erau buni si
generosi. Aici, in fond era „patria”. Cu cita amaraciune combinata cu scirba
citesc ca ministrul culturii din Romania, Jorgulescu, nu stie cum sa
„recerebreze” taranul roman. Acest om si toti care gindesc ca el sunt in
conceptia mea doar bastarzi ai unei societati care isi pierde tot mai mult bun simt si sufletul. Asa gindeste un
banatean si sunt convins ca nu sunt singur!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu