SPERANȚA PAPAGALULUI
5 mai 79 Delhi 9 zile
Anchetat paradoxul dragostei de
India. Maică-mea Elisaveta, cu ochii pe mine din mormânt. O voi mai
întâlni pe Margaret Thatcher? Un răspuns vărului meu, două?
De-am sărăcit întru patrie? Agonia săracului, bogăția?
Grealitatea fetișismului. India suprem stătătoare? Cine trece
Himalaia? Nici două mii de rupii pe an la granița cu Tibetul, sute
de lacks zilnic la granița – aceeași – cu China, pentru hrana
soldaților.
Bawardaj s-a încurcat pe
undeva, dacă apare Gyatso să lucrăm amândoi – dar învățătorul
mi-a luat bumbacul. Oricum, nu-l mai angajez pentru Sardar Bazar.
Să-mi fie de bine cu ce am cumpărat. Mai nimic, vai, pentru Nana –
speranța papagalului. Elefantul e greu, ivoriu-i fie-i. Și bambusul
lui Sorinache.
Disprețul de sine m-a împins
spre Milky Way. A nu fi crezut că nu știu hindi. La revedere
italiană. Deșertul tătarilor, mai rarefiat decât cel tibetan. Mi
se termină și țigările. Când lucra, Gary a dat foc poștei.
Nu-mi fac jurnalul, îl aștept pe Bawardaj. Rușii-l comemorează pe
Duke Elington. Poștașul a pus-o de mămăligă. Să mai fi fost un
pachet pe undeva, prin casă (din două fumate?)
E sâmbătă, dar nu e sâmbăta
ce vine, duminica și zborul de întoarcere în aceeași zi de luni
nemintit. Poșta mi-a refuzat coletul, peste 20 kg. „pentru
România”. Bawardaj promite să repete vizita. Îl plătisem, plus
lunch la Dragona. Cad lucruri de pe listă, nume n-am scris. Să fie
gravitația mai puternică aici, ori numai pe cântarele poștelor?
Se simte plecarea mea și la
grădinar. Shakuntala s-a oferit să facă kura (curat?). Fioros
fertilizant, Soorya revitalizează neînchipuitul, altă teroare
decât sub Dumnezeu. Pe urmă, atâtea naturi și niciun dumnezeu?
Atâția oameni și nicio natură? Atâtea stele și nicio ființă?
Atâtea ființe și niciun Dumnezeu?
Iliterata lui Gary este totuși
respectata lui Bawardaj, a bivoliței și zeului casei, mama copiilor
lui, îmbrăcată într-un saree frumos. Mama lui nu concepe să-și
vadă copilul mâncând ouă – chiar dacă doctorul i-a recomandat
-, acceptă însă băutura, mai ales cu străini, care-ar face-o
fericită pentru gusturile lor religioase. Ce stranie emulație.
Dragona, mai familiară? Și
seara asta? Mâine... Or trece și zilele astea. Nu s-or prăvăli
cele trei purane cu care voi zbura. Nu mai e lapte și pisicile
înnebunesc. Poșta m-a mai părăsit. La ce-oi fi insistat asupra
pozelor cu barbă?
6 mai 1979, Delhi (încă opt
zile)
„Săptămâna viitoare, te voi
pierde”. O yogini de văzut la lumină. Rugăciunea lui Arjun
pentru Nana. „Spiritul filosofic al culturii românești”
(doctorat Blaga). Rumanian, nu Romanian? La Presidente? Nu,
Malabareza. Nice. Trivandra. Povestirile compasionate. Control your
anger and iritation, Aries, if you want to take intelligent
decisions.
7 mai 79, Delhi
Rămân român după moarte (ce
altceva e patria?). Poate poșta se îndură să-mi primească
împachetatele vedas. În campul tibetan de pe Jamuna, ne-au
întrerupt conversația mea cu Hary niște ugandieni pro-Amin,
atacând cu întrebarea: care e ținta, ori tema poemului meu cotând
izvorul Nilului? Le-am lăsat plin primul și ultimul pahar de chong.
To Brancusi, a Banana tree,
with vast Leaves, fruitful,
one being through mystery
was giving me
Soul of imperishability.
In triumph was sitting a juggler.
Child was growing himself,
backward,
Passangers in train were
travelling under the sky
on the Day of Grandfather
Christmas
O India, O Banana tree
Faună jainic îndurată. Vede
trimise. Ochi de tigri în cutie de cobră. Doar una, două, trei
flori de hibiscus? Va mai rămâne vreuna să mă salute peste o
săptămână? Voi renunța la Asociația antropologilor? Vecinii
pleacă-n 16 în Himalaia. Alt ochi de te va privi și nu va fi al
meu poate te va îndura să te ude cu cititul, să te ardă cu
surâsul, să te legene cu nedumirirea ori enervarea. Bye.
8.05. 79. Delhi. 6 zile și bye
În Sadar Bazar, convoi
muncitoresc precedat de poliție. Transcrierile lui Thomas, vom
isprăvi de tradus? nu e altă soluție. Mirosise marihuana la
sikh-australieni. Alaltăieri seară, ugandienii s-ar fi gândit să
ne omoare în campul tibetan.
The Backward Path
Thinking of you I feel
that I wander on all sides.
You travel the way
toward me. Who am I without you?
Yet longer and longer I don't
see you
Walk back Wait
for me
to follow you
Turn me in
to your first
steps.
I don't hear
your voice
I don't see
your answer
listen to me -
caught in the
pinions of locusts
amidst the
famished rags of the earth
Maybe you will
find me
without life
To resurrect me
on the backward
path
în
tine văd împărtășania de sânge alb or bronz H...
Del...hi...Ak...as...h... Hsakahiled...Ahile...des...ih.
Joi 10 mai 1979
Predau azi cartea, cum o fi.
Fuga-n dept. să dactilografiez. Mithu mănâncă pepene și nu mă
lasă să-i fac curat în cușcă. Am dat lapte mâțului afară.
Înapoi – gata. On Communion Poetry. Sumarul e tot nou, ca idee,
nerv. Nu pot să mor după publicarea acestei cărticele.
12 mai 79 Delhi
Vorba lui C. Singh, am făcut
mai multe joburi ca gâzii. Saree-uri-expo – basma dăruită –
trei oceane împreună la Kanya Kumari – visându-l pe Mircea
Eliade, de ce nu ne prea înțelegeam – restaurantul chinezesc de
pe Jamuna, ore italiene cu Esaulof – tinerii nu și bătrâni, după
al doilea război – v-am văzut la televizor – registrarul pe
bicicletă – Mithu în formă – ce va înțelege Bucureștiul –
nu l-am văzut pe Lali – n-am bagaj – nevoie de hotel în Bombay.
13-14 mai 79 Delhi
Breackfast la familia Chaudhuri,
în Tagore Park. Aripi simt – va fi văzduh? O lume de război?
Pare sigur. Niciun păcat, numai și numai. Fum neamestecat cu hașiș
nu se mai poate? Cadavre în marș – de partea cealaltă, așchii
și vergele trăgătoare la măsea, la mijloc – o viață
dependentă, ca o invidie ori o râcă. Mithu se face român – să
trăiască papagalii și ai noștri. Să nu ne regretăm viața,
caramangiilor. Creierul îmi rumegă traducerea mortală a
toridității. Cât e de evreiește să fii împotriva oricui?
Sfârșituri proictându-ne în cel incomensurabil. Oboselile mi-au
ținut viața. Patriotism, tanatologie.
14.05.1979, 11.25 Bombay
Papagalul ține zăbreaua
(zborul) cu ciocul care mi-a betegit arătătorul scrisului. Vine
Bombay. A venit. O valiză peste colivie. Suspense? 500 o noapte.
Nehi. Storuri închise. Care mai ești din America? Pe patru luni de
vizită, pe clasele lui Thomas, pe duioșia ebreo-hașișină a
curcului garic? Voi fi deci în nesomn final. Îmi voi blestema
nopțile. Un os în creier. Fumător.
Închei India fără ea. Lumea
și-a scos încălțămintea. Sub ventilație. N-am uitat nimic.
Parcă nici scaunele nu m-au uitat. Voi scandaliza cu scrisul?
Priviri – o, vâslirea chipurilor în cazanul iadului Delhi, verii.
Nici culoare, nici sudoare. Poate ardoare văzută urdoare. Văz
realist, ireproductibil. Nori de India. Lună fată mare până la un
punct. Memoria mi se transformă în vis, îmi cășună amnezii.
Frații care m-au zăpăcit în
octombrie 77 m-or mai ține minte? Prea obosit să mă odihnesc, ei
mă vor lăsa, la fel, în pace. Eram mai bătăios, speriat de
avioane. Tras pe sfoară, la țintă, n-am murit în Delhi. Mithu
de-ar dormi, mutat din cușca mare în cea mică. Eu voi dormi,
poate, în țară.
Imago, nigerianul, că aș fi
fost unul din cei mai străluciți albi pe care i-a văzut.
Complimente nenorocite împart și eu. Manika, însă, ne întrece pe
toți, plus că o iubește – la concurență cu Vivek – pe Nana
și ne vor toți înapoi. Da, cum e România?
Doamne, iartă-mă, n-am să
cânt în feloușip. Din avion, Bombay cu lumini de bombă. Nu prevăd
nimic bun, nici măcar rău. O să mă dau cu capul de pereți, ce
unique prima lor carte, a mea. Și jurnalul mi-e ca bagajul de
perdiție. Culiii cer. Să nu le dai? Să mai ai curaj? Ziua va veni
greu, voi pune capul pe valiză, că el nu mi se va lua.
Mâine, cald, noaptea sfârșindă
în dimineața fetelor. N-am decât să rezist, nici n-a mai rămas.
Mai bine, sus. Om sărac de dar. Care copil nu fumezi? Mă îndoiesc
a avea antropologia la mine – și toate cele. Încă 11 ore până
la al doilea zbor. Sunt câștigat pentru țânțar – mă
destructurează. Pare venit din Corbul. Cultura prin sau pe incultura
altor culturi. Ah, ciubucuri traduse pentru străinătate asupra
țării.
Două jumătate, pateu cu brânză
și cafea, altă viață, nu mai sar căcănarii cu săpunul și
prosopul. Golful luminat, feregeaua verde. Ăsta abia a apărut și
vrea să știe ce e de văzut de la înstrăinatul locului. Mă tem
că noul făgăduit(or) va avea o Milky Way – ălălalt sigur că-și
are mașina. N-o folosește decât în vacanțe, altfel stă degeaba
mașina. Și am rămas fără nicio copie din Anna India.
Nu se vine, cum nici nu se
pleacă în România – adevărul e pe nedormite. În fapt, suntem
toți pe poziție. Îmi va plăcea – nu voi plăti taxă de
aeroport – de n-aș telefona ciucișanilor – ăștia doar se
dolăresc pe ocolișenite – nu sunt deloc bărbați, noroc cu
bolile muierești – ce se va alege mai încolo? Aries în A mă
aneantizez.
Găsește, dacă poți contextul
recunoașterii. Uitare creativă? Pateurile din burtă și uterul
nopții fecundat de lună – amiba sfârâie mațele oricărui al
doilea indian. Prostituțiile, cu cât mai ieftine, cu atât mai
prohibite. Vărul ban își declină plictisul de păcat și gata
estoterica. Aparat de filmat și văd țânțarul – fratele l-a
instruit – zicând mereu, eu am, eu am, au am – lucruri și zei –
contemplându-se doar în verbul persoanei și zărind în persoana
posesiunii – subânțeles un contrast, îndeosebi antiintelectual
volens-nolens.
Poate nu e rău dacă toate
locurile vor fi ocupate, mă fac pradă zburătoare. Într-o doară,
Gill – cu atâta autobiografie, are și editură, de cucuoane cu
versuri – și totuși revista bate pe avere mondială. Vinod
Gulati, pantofi negri în picioare, maro în valiza diplomatică,
plus Play boy – schimbat cu al tânărului băiat mare David Sator
– nevastă-sa zboară pe Bombay-Canada – mă întreabă să-l
întreb dacă a jucat în vreun film – vrea să facă unul –
legea e ca în al șaptelea minut protagonista să fie pălmuită.
În Karachi voi face foame
românească. S-ar bucura destui să mor? Și eu? Sătul de neromâni,
împopoțonat în ostilitatea Indiei, trepădând cuvinte și
ponoase. Odată plecat, drumul mi se va înjumătăți. Voi gândi
altfel, voi scrie la fel de greu din motive de deget. Și-n
Bucureștiul liturgizat de trape literare, ce antidiplomație s-ar
mai auzi?
Jucăriile Nanei, pe apa
Jamunei. Ca și fierul de călcat al lui Nansi. N-am timbre noi.
Vederi proaste. Mă cam prăvălesc – o femeie frumoasă, în
negru, mi-o luase înainte. Mithu stă cu sârma numai în cioc.
Arabul. Frumoasa s-a speriat când am aruncat mucul. Scrisul meu,
fizic, atrage atenția, a femeilor, cititul PB-ului – bărbaților.
Crăinicesele afectează urgențe. Măcar l-am plătit pe malik prin
Ajay – va uda florile toată vara.
Lume nouă, copii obosiți, unii
dormind în stânga femeii frumoase, suptă la față – vorbește
cu băiatul care plânge, aș plânge și eu. Nu e nici 7, cinci ore
încă în Bombay. O să-mi pice capul. Gămanul cu pantofii căsca
la teoriile mele. Nu mi-e bine. Cei trei copii ai femeii frumoase se
smiorcăie pe rând, răspuns empatic altora. E chiar frumoasă, a
plecat cu familia.
Mithu, mâncătorul de degete,
stă spânzurat de frică. Copiii cer țigări pentru ei și
prieteni. Cititul îmi închide ochii ca o rudă-paparudă. Fiece
iubire, aproape de Santa Cruz. Vrând să schimb rupii pe un dolar,
plata lui Mithu – zboară la zdup -, babeta: de unde ai rupii –
de mi-a primit amicul și nici n-am mai schimbat. Paise nehi.
Karachi. Hotel de France (merci,
madame Florin!) Mithu a venit cu valizele, întunericul și balansul
avionului l-au terifiat. Camera are aer condiționat, primul somn ca
lumea, după săptămâni. Revolta mi s-a visat singură. Nansi și
Nana mă vor aștepta, devreme, la Otopeni. Doamne, ajută!
București, 21 mai 1979
Constantin!
23 mai 79
Nansi, la Sighișoara, plecată
de noapte. Cele șase zile împreună, cu ea bolnavă - eu? Șora,
Mateescu, Stratilat. Catharina Blum de Heinrich Boll.
Legitățile trecerii la socialism, de Kolescov – irespect
românității. Viața romanțată a lui Dickens, la tv, și Frank
Sinatra, duminică, Sorin Titel. Miu: „Ți-ai făcut mai mult decât
datoria.”
24 mai 79, București
Melancolia de odinioară nu s-ar
recunoaște. Nana a bătut la mașină. Mesele parșive – dacă nu
Șive – ale scriitorilor - să nu mai înțeleg naționalismul de
cafenea? Caste comunicante – mi-a zis Clipici: cel mai mare
reclamagiu. Raportul dactilografiat. Mircea Martin: „umbli,
domnule!” Gramatica fanteziei, în tipografie, de mai an.
Perfectarea contractului. Bun,
foarte bun (Jurconi – cui?). Pupat, București – Ion Iuga spre
zilele Pushkin. Umblu prin patrie, patria umblă prin mine. Versuri
de o muzică închisă și zăvor adjectiv. Precis ceva nu mă iartă.
Îmi sugerez dușmani ziditori? Mai bine-aș scrie un articol. „Șapte
anotimpuri în India”.
25 mai 79, B.
Dacă n-am concediu și ce caut
acolo (cu salam pe pâine) – F.B. vrea, în câteva zile, să se
„edifice”. N-am plecat de unul singur, știe (G.I.). Noii colegi
de vioară. Telefon. Fluierul papagalului Mithu. Nedisperare.
Scormonire de hârtii indiene cu mici comentarii. Sâmbăta
liberilor? Nansi are dureri de urechi și măsele. La tv, I.G.
(Avatara) – dogane passionate.
26 mai 79, B
După zece zile. Voi rezista.
Romulus Vulcănescu are presentimentul „tragic” că mă voi
întoarce acolo. Aș cunoaște ce să aștept și ce mă așteaptă.
S-a pus ploaia nemusonică. Simt și o liniște, jinduind la
fericirea Nanei. Am dactilografiat articolul. Am reînceput să scriu
în caiet. Iuga pleacă la noapte, cu trenul, în Rusia. Ploaia se
mântuie.
M-am întors acasă din India –
și-am zis floare de salcâm peste garduri – prieteni de sărbătoare
în mai de Sfântul Constantin Brâncuși. Nevasta și fata se
întorseseră acasă din India pe vifor una intrase în spital pe
nicio amintire din copilărie de-am plâns și m-am întors acasă
din India înainte de Sfântul Constantin Brâncoveanu.
27.05. 79
Vaal se retrage un pas: unde e
dosarul, n-am avut un dosar? Nu. Dosarul cu diploma mea honoris causa
din Nisa, explică. Nu, niciun dosar. Să ne întoarcem. Norii s-au
îndepărtat. Îl așteptăm respirând mulțumiți. Apare cu o cutie
roșie garanță din care scoate Apprentisages și recită
patru poeme în franceză, după, „Timp și vreme” în românește,
la capătul străzii vorbind de condițiile epigramatice ale
cunoștinței – ceea ce chiar nu era cazul – drept care mai
citește una, iar apoi, pe traversă, recităm în sanscrită și
latină, Rgveda și Vergiliu.
Spusesem, într-o doară, la
început, o, e cineva Vaal care a grăit: Jeane Duval, Parisul și
India înseamnă poezia baudelaireană. „Eu sunt”, gemuse el. Cei
care nu l-ar fi înțeles: nimeni. „Visages de Paris”. Poezie
modernă. Academică? Decadentă? Ocazională? „Sunt eu”.
Bineînțeles. Ginerele domnului Eminescu. Teii grei. La Voie
Lactee...
Apare șansa unor întâlniri de
o pasionantă intimitate, las India în sine și mă dedic vechii
glorii pensionare a desantului parizian în Vatra Luminoasă. Rămân
la șahul bătrânilor culturii moderne – ei au îndemnuri de o
adâncă provocativitate. Irealizabilă. Pedanterie? Tristețe?
Revelație? Viață în reverența stilului? Intervocație? Flică
aruncă povestea lui Georgică, nepotul lui Paulică, aia cu alămitul
holenderului.
28 mai 79 București
Papagalul fluiră ca băieții
după fete pe bicicletă. Nansi vine mâine, cu măseaua umflată.
Singurătatea primește veste din depărtările dansatoarelor statui
parcă ochii ar fi străbătut fără păcat din tot paradisul
trandafiri și iarbă. Eu pierzând, cultura câștigă?
29 mai 79 București
Ce voi face cu caietele? Cărțile
de indologie? Mi-aș multiplica de grabă cursul. Plus literatura.
Plus moartea. Joia primește S.G. Se pare că o văd. Cu alți ochi?
Mithu e cam pustnic, interoghează. Nu există fericire, câte-o
bucurie în absența tristeții. Îmi zice M.F. „Ce faci Eliade
junior?” Aș datora scrieri? Ce nu se publică? Imobilizarea
gândirii și recăderea în lirism. Neșansă. Pisici pe dinainte.
Orientalistică occidentalizantă.
2 iunie 1979, București
Nicu Filip, important. Puiu
Velcescu, același, poate sublim. Ioana Diaconescu scrie poezie cu
șerpi. Rachici a tradus din Iqbal. Icoanei, cu N. Zberea – harta
în față, să străbatem pe jos pădurile dintre Comana și Prundu.
Seara îi citesc „schița” „În căutarea absolutului. Pe
urmele unui moldovean plecat în India la mijlocul sec. 19”.
Întrerupsesem lectura pentru a conversa cu Nansi și cu Gabi despre
venirea tatălui meu, mâine. Măriuca se supără pe Nana că râde
privind, la televizor, un jongleur.
Oare toți semănăm cu Alecu
Ghica? M-am întors din India și-mi revăd tatăl înainte,
probabil, de a pleca din nou. Să fi profețit Swedenborg arderea
Stokholm-ului?
3 iunie 1979
Se bucură papagalul pe
românește. Se termină pasta de pix din Kamla Nagar. Frumosul,
preutopic – utopia, antiestetică? După M.E., „numai tu ai făcut
ceva cu ax” (MV). M. E. a luat-o acum hoiștea (NZ).
Dodia, dincoace de abstract,
într-un concret-creație. Creația, ca o deosebire dintre un zar și
o marmoră sculptată. Natura este o creație în coautorat și
invidii. Creatorul ca negație de sine. Metafizicianul legendar
(Alecu Ghica).
4 iunie 1979, București
Din nou spre India. Doba de
câlți (mme Fodor) bate zobios. „Nu conta pe noi” (G.
Macovescu). „Nu ți-a plăcut?... Viața e grea oriunde” (M.
Malița). Mamutul literar mă dinosaurizează. Un oaspete de mare
valoare va fi aici în 14 iunie, MM vrea să mă angajeze pentru el –
voi vedea în 11 ce vrea. Care scriu, scrie-mi-s-ar scrumul în
India. Iar în ieslea secției de poezie, nu s-ar găsi destul fân
de semănat de editurile papugiilor. Și dacă supraviețuiesc?
Va
fi Alecu Ghica
în
Himalaia domn,
ne
vom întoarce zarea
părinților
în somn?
Și
secolul s-o rupe
unul
spre celălalt
oprit
în Himalaia
oftatu-ne
de psalt?
C.
Mateescu vrea să mă viziteze în India. Vom fi vâlceni răzbunați.
„A fulgerat”, spune Nana, aproape într-una. Nu-i e frică. „În
india fulgeră tot așa?” Să fi uitat. Fulgerele nu-și amintesc
nimic, vor străbate, cât lumea, întunericul norilor spre pământul
nostru de acum și de totdeauna, misterioase, dezvăluitoare.
Dumnezeu,
uneori, îmi dă curaj să văd fulgere. Lumea ancorată își mai
clatină velele în volburile spirituale. Leneș la spălat punțile
(nu citi „putinile”). Nu m-am oprit nici la iubire nici la
Filioque. Proiectele au ceva baroc. Tema n-o las să-mi blocheze
creația, o dezvolt printre picături.
13
iunie 79, București
Ieri,
Marin Preda prefera, oare, dodiilor bobotele? Ne vedeam pentru India
(Mulk, Sahitya), a se traduce Întâlnirea
din Pământuri (mi-a
scris pe un bilețel că e nume propriu). Traducerea lui Mișu l-ar
fi făcut pe Moromete, din șmecher, „imbecil”. Mă întrebase
Malița, cum nu mă disciplinase India? L-am vizitat și pe Paul
Niculescu-Mizil în cabinetul său de ministru al finanțelor –
familiar, surâzător, încurajând.
15
iunie 79, B, 90 de ani
Ion
Budai-Deleanu:
Ian
căutați la țigănescu soiu
Cumu-i
astăzi de ovilit, cum el
De
cătră toți se împinge în gunoiu:
Dar
când trăia craiu Jundandel
Și
stăpânea în India bogată,
Viața
lor era mult luminată.
Picurare.
Tel. Amita B. Voind să mă cunoască. Ne vedem la Muzeul de
literatură, pentru Eminescu. S-o întreb cine crede că este
Jundandel? Vom avea, oricum, ce ne spune, și în românește. M-am
indianizat, totuși, destul de tare ca român? Cât să se fi
românizat și ea?
Amita
Bhose, venită întâi, în 1959 aici, este o româncă anti-indiană,
ori indo-românistă la București, eminescolog, tagore-ist,
paremiolog (nu știe Țiganiada).
Vorbește cu nerv muntenesc pro-bengalez. Depășește cu inteligență
amintiri neplăcute, îmi cere cărți din India, nevăzându-mă
bine la salariul de acolo, o găsesc formată aici pentru
pretutindeni.
E
o noapte de moarte eminesciană. Marin Bucur a convins devoții spre
scandalizarea lui Cioculescu, care a scandalizat și el vorbind la
urmă, nu de tot – când soluția s-a extins într-un comentariu
asupra lui Marx și a legionarilor. Simt o piedică uriașă până
și în dusul pașilor. Îl văzusem pe Iuga, și mă salutase, beat,
Velea, iar Jebeleanu ne urase noapte bună, la Casa Scriitorilor.
Cărțile
acestei femei, ca și viața ei redescoperită, cu inteligența care
o face laborioasă și încrezătoare, cu o tenacitate acoperită de
sensibilitate și adâncire în subiecte de orizont occidental,
conștientă de o aură - „se poate vorbi rău despre mine?” -
toate, până la urmă, contrazic, până la altă deprimare,
deprimarea de spirit indian, probând o tărie românească
portretizată furibund, în zare Eminescu, de Marin Bucur aseară.
A-ți
pierde credința în români – ea să și-o fi pierdut în indieni?
- este a nu mai avea în inimă pe Eminescu? Utopia ce mi s-a
întregit în minte cât am viețuit în India renaște, când și
când, acasă. Aud că apelul pentru păstrarea lectoratului, ici și
colo, ar fi deranjat ministerul trimițător, speriat că-l voi
bombarda, din nou, cu scrisori din India. Citesc Pascal și Budai,
iar acum scriu despre Amita.
Vasile Stoica, păsărarul, a
venit după Mithu. Nu pare un afacerist, oricum, iubește păsările,
puii rahitici nu-i omoară, îi lasă să moară, părăsiți de mama
lor; i se pare că aș fi al doilea om de cultură cu pasiunea
păsărilor, după Cristofor Simionescu. Clujul ar fi tare în
păsări. Turtaru a murit demult, devenise prea comerciant. Nimeni
n-ar mai avea grijă de păsările lui.
Visul lui Stoica e să scoată
pui prima lui pereche de Great Alexander. Actoria lui Mithu îi
cuprinde imaginația. El proiectează elanuri vitaliste, poate
religioase, dacă nu interesate, pe aripile prizonierilor săi. Se
complică istoria pe românește a lui Mithu.
Papagalii ar trăi 25 de ani.
Iaca. Perușii, crescuți la bec. O mierlă mai mare ar fi și cea
mai vorbitoare. Colivia din India e slabă. El e sudor și lucrează
zece ore pe zi. De păsări se ocupă de 25 de ani și le-a îndrăgit.
Pădurile împuținându-se, turturelele nu-și mai găsesc scorburi
pentru cuib. Îi vorbesc de ahimsa și de Mahavir, de animalele din
Panchatantra. Până când îi spun să plece înainte de a se trezi
Nana.
Parcă duminică pe 17 iunie atins
de fluxul mărilor din moarte vin într-o pânză de-a lungul
sfârșitelor ulițe vălurind mulțimea brizelor stinse ne
îmbrățișăm nemaiînvățând papagalii să ancoreze vii
Văd cu bucurie că mă întâlnești
pe această lume primenit la minte
îți mai schimbi ființa te duci
la Budești
treci pe Olt viața soră de
cuvinte
De la taina mamei deșirata lilă
podidește limpezi ochii muritori
ne-o zări pedeapsă muntele Builă
ca odinioară mâniații zori
pomenit-am altă lilă a lui Rama
toamna printre palmieri și careva
mama nemurise ne murise mama
până la povestea veche Ramlila
18 iunie 1979 B.
Stări vorbite – încă
depresie? Vorbitul românește, cură sufletească? Societate
sufocantă, cu debilizarea respirațiilor? Diseară vorbesc la
telefon cu Nansi. O să vină. Afară fulgeră. Mă simt o fiară în
așteptare, aș vrea să fiu un fulger. Nu e timpul să mor, nici să
trăiesc. Să mai ascult și pe Adriano Banchieri? Călătoria cu
barca de la Veneția la Padova ( de la Călărași la Galați).
Marți 19 iunie B
Sunat de Segărceanu, secretara
lui Virgil Cazacu, să merg la patru la el.
Strică, Doamne, rostu firei
Prin darul dumnezeirei,
Și te uită mai cu drag
Spre bietul român pribeag,
Sprijinește-l, doamne, zău
că doar e poporul tău.
