de George Anca
HIDDEN ENEMIES
10.9. 78 Delhi (Old)
Cum că tu te-ai afla la
mijlocul vieții, nu eu. Unul din noi va veni la mormântul
celuilalt. Să ne scriem câte un caiet. Te gândești la filosofia
Indiei: de ce? Să le descrii încă o dată în românește? Găsești
necesară umanizarea noastră – cred că a ta, eu mă simt deja
degradant de umanizat, un harijan, cu oricâți servitori m-ați
scoate voi.
Creația românilor, dă-mi voie
să cred că e o treabă românească. Evreii unguri nu mă privesc.
Se pare că visez realități de bine ce peregrinăm pe pământ.
Știm amândoi adevărul câinelui. Dimineață de dimineață el se
duce la mormântul stăpânului, și odihnește pe iarba tot mai
mare. Când trăia nea Gogu, ne intimida prin trupeșia, mersul și,
îți aduci aminte, surâsul său superior, în realitate parcă
negustoresc, diplomatic, totuși altfel, păcat, decât al tău, căci
el dormise în pat când mama lui dormise în pat și cealaltă mamă
a copiilor soțului mamei sale dormea pe jos. Mai păstrezi,
recunoști, pasiunea mormântului, fie al cui o fi.
12. 9. 78
Proletcult, sorry. Voi n-ar fi
trebuit să vă nașteți. Nu mai e nimic de făcut. Regret
creștinește sistemul de exterminare darwiniană. Voi călcați pe
păgubit. Luați ce n-ați reușit să distrugeți. Frica de șef și
de fricile șefului, hăndrăleala pilangistă – că adică de ce
n-am eu studente în clasă, că mie mi-ar merge. Vorba e că
niciodată nu va fi mai mult de una. Văduva ți-a luat orizontul
coco cu cocotele lui din Dhara.
15-22. 9. 78 Delhi
Ce fotbal o fi ăsta numai cu
stoperi? Iată că cei din Bangalore au programat pe altul în locul
meu, necum pe voi. V-ați atins planul. Ce-o să scoateți cu
atașatul, treaba voastră. Astfel, caietul pe care ți-l afectasem
se dedică vouă tuturor, ca și mie, păgubitul de toată lumea.
16- 78 Delhi
Te am la mână – bagă-mă în
pușcărie – te scot la lumină. Întru acestea, Upendranath Ashk
mi-a trimis cărțile sale. Eminescu a plecat de la Jena de răul
agentului diplomatic. Ce-a fost Geneva lui Arghezi?
Vaschide,
Histoire
de la conquette romaine de la Dacie (Paris,
1903) - Andre
Piganiol, Histoire
de Rome
(1962) – Dion Cassius, LYDUS
sur l'or
des Daces - V.
Pârvan, Dacia,
an outline of
the early civilisation of the Carpatho-Danubian countries (Cambridge
1928) – N. Iorga, Histoire
des Roumains et de la romanite Orientale (1937)
– E. Panaitescu, Il
ritratto di Decebal
(1923) – L. W. Jones, The
cults of Dacia – D.
Tudor, I
cavalieri danubiani
(1938) – F. Cumont, Les
cavaliers danubiens
(1938) – G. I. Brătianu,
Une
enigme et un miracle historique, le peuple roumain
(1937).
Maeștrii
mi-au răspuns. Bacchchan. Trebuie să-i vizitez. Mă uit în
istorii, pasionala Romă. Am rânit cu ochii prin imuabilele topici
ale revuisticii noastre – n-am fost totuși mari odată? Laus
Trajani? Desigur. Și? Îndurerați după dispariția la fiecare al
doilea război.
Ascult veena, mă gândesc la
Mirabai cu păcat, otrăvita din dragoste de Krishna. Dar de timp cu
abis. Agyeya nu m-a convins nici cât Iqbal. Oare mă voi retrage din
antichitate? Horace: „Numquid de dacis audisti?” (What have you
heard of the Dacians later?)
Am
dactilografiat „Burebista and his People”. Am primit de la Paris
Mircea
Eliade (L'Herne).
Studenții s-au isterizat citind lecția mea „Soorya namaskar”.
Îmi tipăresc antetul (numele) și-n devanagari – Eminescu nu era
nebun. Îmi închei o săptămână daco-indică, indo-dacică. V.
îmi spunea că studenții mei de anul trecut mă iubesc cât nu pot
să spună. Nicio scrisoare, de două luni, de acasă (mai există?).
Se insistă amarnic pentru o
claustrare nu numai fizică. Probabil se pariază pe coșmare. Ce ne
lipsește să mergem la mormântul lui nenea Gogu: moartea câinelui
său credincios? Din ambiție, nu mă sinucid, oricât induceți
autoexecuția.
23.IX. 78 Delhi
Cu cine să se împrietenească
furnicile, cu greierul. Le cântă. Vine un ciclon plin de mâncare,
un hambar. Nu mai muncește nimeni o lună. Se termină hambarul
ciclonului. - Greierule, facem concerte cu tine. - Cât am eu? - Păi
eu vând biletele, eu fac afișele, eu umblu pe la mușuroaiele
vecine, eu mătur, eu sunt directoare... Dacă mai rămâne ceva, iei
și tu. - Bine. Și cântă. Vine alt ciclon fără mâncare.
Greierul cântă. Zboară tot mușuroiul. Greierul cântă. Furnicile
se duc cu ciclonul fără mâncare. Greierul cântă. Singur.
Furnica Micșunica, din alt
mușuroi, se înființează la greier: vrei să-ți fiu secretară? -
Păi!Facem turnee, tikhe? - Bine. N-aveau ce mânca. Maestrul ataca
notele de sus si-do, p-ăle de jos fa-mi-re. Micșunica aleargă și
aduce un munte. Grierul termină bobul de grâu ca pe nimic. - Să
mergem la copii că mânâncă pezmeți și risipesc firimiturile. -
Da, da' pe mine mă declară termită, dacă
nu mă omoară. - Ești din trupă.
Apar patru furnicuțe mai mari –
Ah, ce muzică, o nebunie. Și ce vioară. Și ce artist. Poftiți la
noi în mușuroi să dați un concert. Micșunica
se opune, nu au timp, se grăbesc. - Ce se bagă aia mică? se duc
toți. Pompă mare. Greierul cântă ceva din bătrâni. I se aduc
munți mulți. I se face pat din cuib de rândunică, furnicile
adunaseră lespezile de pe jos. Ba i-au adus și-o narghilea.
E invitat la un șah cu piese
din mustăți. - Sensibilitatea mea nu-mi dă voie să joc șah cu
piese din mustățile unui șoricel, sunt artist, cum aș fi
umanitar? A mai bătrână furnică: nicidecum, domnu Trandafir,
șoricelul și-a oferit mustățile - nare-ți, a zis, vreau să fac
un bine națiunilor furnicilor, tăiați-le și faceți un șah.
Tikhe, zice greierul. Joacă,
apoi cântă și dă să plece. Cu Micșunica. - Vai, sar
ascultătoarele, e întuneric, unde vă duceți? - La Urși. - Au. -
E un sat cu bătrâni mulți și copii. - Tocmai că pe drum merge
un moșneag și nu se uită unde sprijină bastonul. Maestre, veți
strivit, una cu pământul. - Vioara dumneavoastră, își zvâcnește
una abdomenul. Și-aruncă alta ochii. - Va să zică, mă strivește.
Nu mă strivește, la revedere, hai Micșunica.
Jucau biliard iepurii cu
șoriceii. Ăștia credeau că bila e ghem de coadă de mâță albă,
s-apucă să cânte „noi suntem taraful Chiț”. Iepurii, c-o fi
alt morcov, loveau cu tacul una-două. Apare o pisică, zice, asta e
o bilă, și-și lasă coada. Șoriceii, prin găuri. Iepurii și-au
adus aminte că nu li se făcuse frică de atâta timp.
Atunci, regele tripoului a
oferit jocurile dulăilor și vulpilor. Căpitanii s-au certat
repede, că Basset-ul bassa, că roșcovanul e argintiu. Au trecut
veverițele cu greierii, ăștia dădeau cu vioara în bilă și
cântau de s-a enervat organizarea. Și-au trecut la rând leii și
tigrii care s-au mâncat imediat unii pe alții. Și se vedeau că
erau de sticlă leii mâncați de tigri și tigrii mâncați de lei.
Nu le mai era foame. Regele a închis tripoul.
23-24 septembrie 78
Noapte sinucigașă cu concursul
unui șobolan. E deșirat, chirăie femeiește, bețiv. Are culoarea
fontei de inundație, a creierului birocratic. Chelește nervii
însoțit de țânțari, ciumă, lume. Face găurile shakespeariene
ale vieții și scuipă pe cranii în pofida lordului Ganesh.
Greierii, luna cu cearcăn,
stelele în rut de rouă și ademenire postumă. Săgeata de os
pătrunsă prin maxilar până la creștet. Orăcăitul canistrelor
de lapte cu zorii. Adormiții în brun șobolan, moloz existențial,
pomadă harijană cu vis de film și scuter. Bătrânii întinși,
dezavuați, templele chițăind, nota do a morții mizere.
Cine nu vine? La ce-am trăit?
Mă mai călcați în labe ori eli eli lama sabachtani, să fii
dumnezeu să poți muri. Caravane de pârțuri pe coline de carceră
amorală, spre campusuri yoga în vacanță sofistică de căderi la
ora 6 și jumătate, neant fără un sfert. Clanță de pistoale
apăsate de mănuși chirurgicale-ideologice-
Unde sunteți părinți și
vremuri de citit biblia la lambă sub sapa lunii spre ceruri
psalmodice anticopilărești, vegetații de caiete umplute cu
troscotul zilelor de muncă prin tunele explozive și cariere
aventuroase, amoruri antisemite cu plăți însămânțate veneric
reîncarnând doctorate pe chei, în cutremure, la o adică, progres
și camarilă, sărituri de magică opacitate între protecțiile
iradiaților, șnururile ghirlande ori steaguri, pisici mestecând
puii vii amuțiți într-o publicitate neofită, nebunie de album cu
poker de răstoacă, urlete de lupi adevărați, de Jean Jacques.
A temorary change of residence
is possible. This wiil go a long way to soothe your nerves and
improve your health. Loss of some important documents is likely and
letters may bring some working news. However, your greatest danger
will be from some hidden enemies who may bent upon acting in a
vindicative manner.
25. 9. 78 Delhi
Dovleac spart
după vizita lui Javert. Șobolanul își făcuse cântarea și Petru
cel Mare se căia – de ce? O meditație ce va intra pornografic în
istorie lăsa peste pietre puhave liniștiri de întuneric. Mizeria
universală renăștea buddhist picioarele zgârcite ale dumnezeului
închis. Am fumat cazan și sex.
Îmi
dactilografiasem fumul. Barof lătrase. Doamna cu ochelari comuni și
fustă revoluționară dintr-un turban apostat avea să citească.
Asanas. Păsări fără papagal. Guru autodidact lângă urmași
putrezi. Ce generație din care cultură a tras pârțul. Continuați
clasă masculină fără știința femininului din propria limbă
maternă.
Nebunia mă
cuprinde ca la o cădere yoga. Îmi alunecă hidoșeniile dinăuntru.
Râd la Fănuș Neagu, plâng la Kazanzakis (cretanii lui, cretinii
noștri). Mi-e milă de tradusul Octavio Paz și Argentina lui Eugen
Barbu. Îl iert pe Philippide. Nu putusem în deșertul hindus să-mi
reîncarnez contemporanul, pe Buzzatti, nici pe frate-meu. Rămân
Eminescu. Sunt nebun dacă-l reneg pe Napoleon. Nu sunt Napoleon,
sunt Buzzatti. Mircea Eliade la Paris, Radu Cosașu la mucul
Flăcării, Ion Horea, Mihai Velcescu la Botoșani – în neant să
nu fie nimeni?
27. 9. 78
Delhi
Swami
Niktynand, yogi modern, umor și muzicalitate. Cidanandji semnifică
depășirea mașinii întru idealul supraomenesc al vitalității.
Întrebând care sunt practicanții de excepție, i s-au spus numele
noastre odgonite de al lui Eliade.
De semnat
hârtii în deptt. Sivaramamurti mă așteaptă în orice zi până
în 15 octombrie. Îl văd pe Indera Singh – după vacanță voi
ține la antropologi conferința „India în opera și gândirea lui
Mircea Eliade”. Am scris eu adresa pe plicul cu invitarea acestuia
din urmă la al X-lea congres internațional. Cred că va veni. Îl
continui, la urma urmei.
2 octombrie
1978
Ion Creangă,
Isaiia Teodorescu, Niktyamuktanand cât vă iubesc – îmi dați
petrecerea voastră spre dumnezeu, inspirația albă, expirația
neagră, mă lăsați român în sanscrită și-mi merge moara sub
zindabad-urile întru Mahatma de ziua lui. Swami Niktyamuktanandji
vădește o devoțiune energetică, un farmec nehipnotic, netantric.
Fericirea se anexează trăirii în mantră.
3 octombrie
1978
Creangă a
fost un yogi. Aparițiile lui sunt mărunțite până azi: singuri
școlarii lui au avut fericirea. Și Eminescu. Hârburile diplomatice
de un antiromânism pe vândute scot un pârâit nedigestiv. Lumea
noastră de acasă își ajunge și în universitate. Aici, numai
floarea chandni, a lunii, n-are miros, celelalte da. Lombardi face
dansul indian și muzica europeană. Eu, întărit și de doamna
Sulițeanu, le fac pe amândouă și românești, unindu-mi gândul
lui Pârvan și sonul ori self-ul guru-ului în oranj, de statura
blondului din hiperboreicul Humulești.
Cum de este
Eliade cel mai limpede neindian al yoga? Să fi fost iubire ca o
umilință de sfânt răpșit? Geniul lui confundator al cosmosului
și neuitării face cascadă în moarte de legendă. Negație de sine
în pasul pe sub Himalaia. Conștiința inutilității dublului
altern. Speranța neantului în plinul dinspre neființă.
Văd
mandibulele lui Șora în cadavrul poeziei. O mantră îi beștelește
sfințenia. Lasă catagrafii canibalice. Mori abscons, moș
albăstriu, etern suflet biografic al pătrunjelului. Umbră de puroi
și flegmă holerică amestecate printre florile înmiresmare de
nicăieri. Orgia ritmului va fi epuizat zeii. Se rupe merudanda lângă
hostel Miranda.
swami tu
aștepți decât să te întorci în Rishikesh cânți nesfârșirea
dansului yogin văd măști în lavra poporului de seară ne plouă
nemilosul ochi și nimeni altul pe vreun drum prăpăstios de
respirații nici moașa actuală ruginind buricul pământului
sanscrită platină în bronzul sfânt cușmă nervoasă de
latinitate noian de lumi trase în țeapă ne vezi aduși de fumul
jertfei în rasa somnului sub orizonturile praf și pulbere seara
Ganesha în zori Durga la miezul nopții Shiva dar spune ziua nopții
Hari Ram Narayana
Unde e vremea
când citeam în TOI, ca la un binevenit tratak, știrile Năstase?
Au venit cu scârbă cele Pacepa. Mărășescu și Ruzici, în
plutonul discriminat. Zodii de inundații, Id, sărbători florale,
anatomia indeciziei.
Swami
răgușit. Du-te-vino al templului-spirit în trupul-moarte. Tratak
amețit – amețită lumânarea. Catematism. Mala. Pranayam și
mantra – subiectele-cheie ale publicului. Hari Om. S-ar mai fi
putut întâmpla un incendiu, o recunoaștere, un plâns reprovocat
de lumină. Niciun realism pentru o mesă arhaică.
9. 10. 78 Delhi
Nagendra vede
cultura indiană conectată doar cu cele mari, engleză, germană,
franceză, rusă. Chaudhuri apăruse, numind pe Eminescu și Sorescu,
replicând că România poate fi o țară mică, dar nu o cultură
mică. Nagendra că, într-adevăr, Persia, care nu are nici
libertate, rămâne o cultură mai presus de cea arabă.
Arborez
icoana autenticității, o yoga unică. Doar îmi ceruse 50 de pagini
asupra limbii și literaturii române care să fie traduse în limbi
indiene. În hindi, de el, eu urmând să primesc eseuri despre
literatura limbilor respective.
Comparatismul
își are incomparabile riscuri. Am umilințe de rezervă și de
împrumut. Creștinism înțeles. Spre tragică mântuire. Meditația
soarelui tău și al celorlalți.Să schimbi Times of India cu
Hindustan Times.
11. 10. 78.
Delhi, Dussera
Wordsworth se
gândise la Valahia cum francezul Varenne, hipizat, n-avea s-o mai
facă. Și la ce nemții? Român pentru judecata de apoi? Rigvedic în
directitudine, atharvavedic în blesteme primite? Radeshan și nu
dansul Mirei – swami oprind sinucigașii în viață.
Ananda Marg,
reîncarnați întru înavuțire – naxaliți, frați fratricizi
înflorind într-un univers populat de demoni în ajunul arderii lui
Ravana. Exil ca al lui Rama și al Sitei, zice din proprie inițiativă
guruji.
Inelul
Shakuntalei scapă în râu, înghițit de un pește, găsit de un
pescar, recunoscut atât de tardiv de Dushyanta. Durga străbate azi
râurile. Ravana arde în ariile Ramlila. La apus de soare,
pretutindeni lume în jurul focului. Zece capete ale lui Ravana
reclădite de Shiva. Rama îi săgetează inima, ori nu, acolo
aflându-se Sita.
Copiii noștri
au construit și ei un demon din hârtie, cu frații săi.
Alexandra-Maria Anca a fost Rama, încoronată, la aprinsul cu
săgeată speriindu-se.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu