La avantpremiera piesei lui Puși
Dinulescu Amanta mortului sau Noua și adevărata casă cu țoape, tragicomedie
în două părți cu zece cântece 1979-2009, la Centrul socio-cultural Jean
Louis Calderon din București, 22 noiembrie 2013, s-a spus că se spune că e cel
mai mare dramaturg român în viață, cel mai jucat... În distribuție: Viorel
Comănici, Dana Ioniță, Ema Done, Iulia Dumitru, Alexandru Sincă, Jean Lemne;
muzica: Florin Racovițean; regia: Florin Mihăilă; producător: Cristian Radu
Nema.
În 2010, Puși Dinulescu și-a
publicat la Minerva Teatru, cu o prefață de Mircea Ghițulescu (Comedia
desfrâului). 6 piese: Bani de dus, bani de-ntors, (teatru tv, regie,
Alexandru Tocilescu, cu Gheorghe Dinică), Nunta lui Puiu (montată de
teatrele din Craiova și Pitești), Amanta mortului (scrisă în 1973,
updatată la sânge, pentru noi spectacole și publicări, la zi, defi-definitiv,
la apariția antologiei, la premiera în premieră și la București și-om mai
vedea), Pescărușul lui Hamlet (spectacol lectură la Teatrul de comedie
din București, cu Gheorghe Mihăiță), Săru'mâna, tanti! (montată la
teatrul din Giurgiu),
Senvici cu infinit (spectacol lectrura, ICR, București, 25 noiembrie
2013).
(de sus) Alex Sinca, Viorel Comanici, Florin Mihaila-regizorul piesei, Jean Lemne, Iulia Dumitru, Pusi Dinulescu
Cărțile lui Dimitrie Grama
(Gibraltar) Ilidia, povestiri, Conta, 1912, și Singuri împreună,
poezii, TipoMoldova, 2013, au fost lansate pe 19 noiembrie 1913 la Colocviile
de Marți, găzduite de Centrul socio-cultural Jean Louis Calderon din București.
Autorul și-a salutat prietenii, în puține cuvinte, neplăcându-i, a spus,
ridicarea în slăvi, cât să-i fie frică să se mai uite în jos. Adrian Alui
Gheorghe, antologatorul și postfațatorul lui Grama, l-a contextualizat cu
Roland Gaspar , Baudelaire, Pessoa, Ante, neuitând de Eminescu, iar Corneliu
Zeană i-a dedicat un Palimpsest pentru suflet perpretrând ecouri din Spiru
Fuchi şi Konstantinos Kavafis. Profesorul chirurg Florian Purghel, coleg de
școală și de atletism de performanță, a pus pe masă cartea chirurgiei
oncologice cu aura lui Grama.
Ce actori vor recita poemele,
quasizen expresionist, ale lui Dimitrie, fie și la teatrul de poezie al
Colocviilor, vor opta pentru unele ca acestea, din Singuri împreună:
„Uite, mi-am tras / un
glonte-n cap / și încă unul / și încă multe / alte gloanțe / până când
am început / să înțeleg de ce / Bacovia iubea / atât de mult / plumbul.” (p.52)
„Nebăgat în seamă / cu
picioarele schilodite / artrotice / s-a prăpădit / cel care / o viață
întreagă / nu a sculptat / altceva, decât / răstignirea lui Cristos. La
înmormântare / nu a venit nimeni / Numai Dumnezeu”. (p.58)
„M-am dus la proces cu mari
speranțe / judecătorii îmi fuseseră / frați de arme. / Ne-am salvat
reciproc viața, / sau mai bine zis: / eu le-am salvat de multe ori viața / fiind
cel mai bun ostaș. Și de câte ori nu mi-au / mulțumit atunci în noroi, / în
tranșe! / Acum, după aproape două ore / în care se pare că nici nu m-au recunoscut,
/ Frații mei de arme / m-au pus în lanțuri. / Temporar, doar temporar... /
Mâine dimineață voi fi executat” (p.96)
„Când se reîntorc armatele /
o parte din soldați / vorbesc o altă limbă, / o limbă străină. / Se pare că /
doar copiii îi mai înțeleg / privindu-i respectuos / și ascultându-i cu gura
căscată”. (p.116)
„DINCOLO / Iubita mea nu
are / părul de aur, gura de foc / ochii de migdale // Și nici nu mă ademenește
/ din necunoscut cu glas de sirenă // Nu, iubita m-așteaptă / în fire de iarbă
/ în stropi mici de ploaie / în umbra din drum... / Când ne-ntâlnim, / Știu
că-i poteca de lumină / de aici / din nimicul acesta / dincolo...”(p. 233)
„PRIN VECHI CATEDRALE CATHARE /
Mă întreb dacă ați știut / că în catedrale vechi cathare / sfinții tulburați de
pași străini, / de mirosul greu de om, / se sinucid? / Doar într-un singur loc
mai sunt supraviețuitori. // De aceea nu e de mirare / că la pagina patru zeci
și șapte / și numai acolo / dintr-o ruină se aude un cântec / de durere, dar și
de iertare. / Aceasta este pagina la care / noi ar fi trebuit / să fim arși pe
rug” (p.365).
„CEREBELĂRI / Dacă toate
stelele ar fi de lemn, / câtă pădure ar fi trebuit să fie? / Și dacă toți
oamenii ar fi marinari – câte tricouri vărgate? / Dar pasărea cu patru picioare?
/ Dar pisica cu ochi de pianist / Și câți fulgi în rochia asta de mireasă? /
Comoții cerebrale, infecții urinare / Și doctori de pânză albă! / Și săracii
pensionari, la 80 de ani / câtă apă beau? / Și tu te miri că nu dorm la patru
dimineața? / Că-mi fac sandwich după sandwich / și beau bere după bere? / Nu mă
mir că niciodată nu / mi-au plăcut francezii!” (434)
„VÂNĂTORII DE
PĂPĂDIE / Erai acoperit cu / Solzi de păpdie crudă, / Picioare reci de lut
aveai / Și degete de ceară. / Un ochi închis / În ziua plină, / Iar celălalt
deschis / În noapte îl aveai. // O sută de care cu boi, / O sută de corăbii, /
Un fluture și / cântec mut prins / în culoarea zborului // Atât ai apucat să
vezi! // Apoi venit-au vânătorii de păpădie. ”
Alegerile a(u)ctorial-vânătorești
s-ar cathariza cu skalzi din edde, extrapol spre Ilidia, de copil
antipărinți de-a comunismul (altfel, iliada-idilia, „acel spațiu jumătate
realitate, jumătate basm, pe care îl numim copilărie”): „Până la urmă mi s-a
spus că n-am originea sănătoasă și că de-aia eu nu sunt pionier. Știam
că sunt neam de grecotei, dar asta de cu sute de ani în urmă și eu mă
consideram acum român, nimic altceva. /.../ Sunt foarte mândru că sunt pionier și-mi
spăl singur de mână cravata mea roșie și mi-o calc cu piglaisul în
fiecare zi. (p. 123) /.../ Sunt tot mai mânios și mai agresiv atunci când
încerc să le explic ce-au spus Marx, Engels, Lenin și Stalin și mă întreb: Cum
e cu putință ca părinții mei să fie atât de limitați și să nu vadă clar, așa
cum văd eu, binefacerile și avantajele noii societăți comuniste? Cum pot să fie
așa de orbi? Parcă nici nu m-aș trage din ei! (p.124)/.../ Aștept să treacă
timpul și cocoțat acolo în vârful pomului, mă întreb: Cum se face că omul
ăsta destul de bătrân, și nici pe departe bogat, nu a intrat deja de bună voie în
colectivă? De ce oare n-a văzut avantajele colectivizării? Și dacă nu le-a
văzut, sau nu le-a înțeles, ce (p.130) nevoie a fost să-l bată în halul ăla?
Chiaburii își băteau slugile, nu comuniștii (p. 131) ”.
Ce imaginând Dimitrie, și la
plural, întru Africa ori Albion, intersectează, în Liverpool, vocea lui Lennon,
Edda, aromânii, ca într-o demonstrație incantatorie a dezbrăcării de cuvinte și
măști denudând sufletul la marginea reîntruparii:
Dimitrie Grama: „... în
Norvegia de Nord, unde noaptea polară pare eternă, am avut timp destul să admir
întunericul, care aici este alb și rece, galben-violet și roșu, câteodată,
rareori, verde. În una din plimbările mele de după-amiază, când cerul tocmai se
descărca în Marea Nordului sub formă de perdele și evantaie imense verzi-aurii
și când umbra corpului meu era când inexistentă, când vie și multiplă, o amintire
din trecut, m-a forțat, fără milă, înapoi în acel spațiu jumătate realitate,
jumătate basm, pe care îl numim copilărie”.
John Lennon, Imaginați : „Imaginați că nu-i Rai / Ușor e a-ncerca / Nu iad sub noi numai / cerul deasupra
/ Imaginați toți oamenii / Trăind pentru azi a... // Imaginați că nu-s țări /
Nu-i greu de spus / A nu ucide, nu muri / Și nici religii nu-s / Imaginați toți
oamenii / Trăind în pace... // Puteți spune că-s un visător / Dar nu sunt eu
numa' / Sper într-o zi veți fi cu noi / Și lumea va trăi ca una //Imaginați nu posesii / Mă-ntreb dacă puteți /Nu foame
lăcomie / A omului frăție / Imaginați toți oamenii / Lumea împărtășind...// Puteți zice că-s visător / Dar nu sunt eu numa' / Sper
într-o zi veți fi cu noi / În lumea trăind una”.
Corneliu Zeana, Palimpsest
pentru suflet: „Cuvinte, cuvinte, cuvinte, / Alese cu grijă, legate,
'nşirate, / Rostite puternic, şoptite, / Măiestre-mpletiri care joacă / Precum
o draperie sau un voal / Ce lasă ochiului să-ntrezărească-n unduiri chiar
chipul, / De fapt o mască, / Şi ea schimbată rând pe rând / O dată râzând, / O
dată plângând,/Rareori rece şi-mpietrită, / Iar îndărătul măştii, ţesute-s iar
cuvinte, Şi fraze nerostite / De teamă, din prudenţă, din iubire / Şi ele,
desigur, o mască / Ce nu-i decât alt strat, / O altă mască / Ultimă mască,
dincolo de care, / Fără nici un cuvânt, stă adevărul, / O-nvolburare, freamăt,
sau tăcere, / Iar mai apoi, / Lipsit de sunet sau mişcare, / Doar sufletul.”
Georg Trakl: O
stolze Trauer! Ihr ehernen Altäre / Die heiße Flamme Des Geistes nährt heute
ein gewaltiger Schmerz, / Die ungebornen Enkel.
Evenimentul s-a desfășurat la
Centrul socio-cultural „Jean Louis Calderon”,
Str.J.L.
Calderon nr.39, tel. 0213156670
Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român, de origine aromână. Trăiește
în Europa Occidentală, profesând în Danemarca, Marea Britanie, Gibraltar (Chairman of Surgical Services, Deputy Medical
Director). Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinii europene. Scrie
poezie denumitã de autor „cotidianul mistic" (Pentru mine, barierele
plantă-animal-om, la fel ca şi toate celelalte bariere, cum ar fi: spaţiu-timp,
vis-realitate etc. sunt doar nişte invenţii recente).Cãrţi reprezentative: „Dã-mi mâna ta,
strãine!", „Pasãrea melancoliei", „Neguţãtorul de imagini", „Voi
lua cu mine noaptea", „Bastian, şi alte confesiuni", “Ilidia”. În
legătură cu romanul memorial Ilidia, s-a vorbit de frescă minimaliastă.
Dintr-un jurnal liric:
După fiecare rînd, am avut o senzaţie de sfîrşeală cînd universul
tuturor posibilităţilor se limita la spaţiul finit, alb, al paginilor nescrise.
Şi, cu toate acestea, niciodată nu am simţit vreo nelinişte, vreun
regret. Mă gîndeam că Dumnezeu mă va supune altor încercări, cărora le voi
răspunde pe măsura mea, necondiţionat, aşa cum am făcut-o de cînd ne-am
cunoscut.
Uneori, în acele momente binecuvîntate, am simţit palma lui caldă pe fruntea mea rece. Şi, ca
într-o explozie epileptică, sub ochii uimiţi, alte pete albe, alte pagini se
umpleau cu litere şi cuvinte noi, în parte necunoscute.
+Alex+Sinca,+Viorel+Comanici,+Florin+Mihaila-regizorul+piesei,+Jean+Lemne,+Iulia+Dumitru,+Pusi+Dinulescu+(dramaturgul+p.jpg)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
