TREI

TREI

Dimitrie Grama

Ben Todică

George Anca

Dimitrie GRAMA: Poeme / Poems – Translated from Romanian by George Anca

PREDICATORUL 

M-am dus să-l ascult

în fiecare duminică m-am dus

era o iarnă grea și biserica

Era mai caldă decât camera

            mea de la subsol.

După predică beam vin cald

            și câteodată îmi era rușine

Căci beam până se încălzea inima.

Dar nu de asta m-am dus

Era bătrân predicatorul

Unii spuneau: fără vlagă

Eu însă nu-i ascultam

El îmi vorbea mie direct

Și despre ceva ce nu înțelegeam

            despre suflet.

Era o iarnă grea

Ca un păcat neiertat.

THE PREACHER

Every Sunday I was going

to hear him
on hard winter with  church
warmer than
my basement room.
After sermon I took  hot wine
getting ashamed sometime
when heart itself grew hot.
That’s not why I went there
Some were saying

Of old preacher: flabby
I did not listen to them
He spoke directly to me
About something I didn’t understand
on spirit.
It was hard winter
unforgivable sin.

M-AM DUS LA PROCES CU MARI SPERANȚE

M-am dus la proces cu mari speranțe.

Judecătorii îmi fuseseră

frați de arme.

Ne-am salvat reciproc viața,

sau mai bine zis:

eu le-am salvat de multe ori viața

fiind cel mai bun ostaș.

Și de câte ori nu mi-au

mulțumit atunci în noroi,

în tranșee!

Acum, după aproape două ore

în care se pare că nici nu m-au recunoscut,

Frații mei de arme

m-au pus în lanțuri.

Temporar, doar temporar…

Mâine dimineață voi fi executat.

I WENT TO TRIAL WITH GREAT HOPES

I went to trial with great hopes.
The judges had been
my brothers in arms.
We saved each other’s life,
or better said:
I’ve saved often their life
being the best soldier.
And so many times they did
thank me in the mud
of trenches!
Now, after nearly two hours
it seems that they not even recognized me,
My brothers in arms
put me in chains.
Temporarily, only temporarily …
I will be executed tomorrow morning.

CÂND SE REÎNTORC ARMATELE

Când se reîntorc armatele

o parte dintre soldați

vorbesc o altă limbă,

o limbă străină.

Se pare că

doar copiii mai înțeleg

privindu-i respectuos

și ascultându-i

cu gura căscată.

WHEN ARMIES RETURN

When armies return
some soldiers
speak another language,
a foreign language.
It seems that
only children still understand
watching them respectfully
and listening to them
with open mouth

CÂND MOARTEA ÎȚI VA BATE LA UȘĂ

Când Moartea îți va bate la ușă

vei simți un gol mare în stomac

și tremurând tot, cu genunchii moi

te vei duce să-i deschizi

te gândești că a venit prea devreme,

pe neașteptate, și ai vrea să te împiedici de covor

ai vrea să tragi de timp cât mai mult

ai vrea să nu ajungi la ușă

dar în același timp ceva te forțează să te grăbești

ca să treacă cât mai repede

momentul acesta care

n-ar fi trebuit să existe

și așa prins între ușa de la intrare

și Moarte te bate gândul că

acest moment se va repeta la nesfârșit!

WHEN DEATH WILL KNOCK TO YOUR DOOR

When Death will knock to your door
you’ll feel a big empty stomach
and shaking all over, with  soft knees
you’ll go opening to her

thinking that she came too early,
unexpectedly,  you wanting to stumble on carpet
wanting to time it out

wanting not  getting to door
yet something forces you to rush
to move as quickly
this time that
would haven’t existed
and caught so between the front door

and  Death and you think that
this moment will repeat itself  endlessly!

DISPĂRUT ÎN TIMP

Din somnul uterin

precoce în lumină aruncat

mâini reci mă pipăie

și larma mă silește

să strig, să strig.

Un univers fereastra joasă și-a deschis

mă cațăr pe țărmul nou

și anevoie mă trezesc.

Și vară peste iarnă trece

cum risipite clipele adorm

în pleoape de bătrâni…

Alunec repede în timp cu gheare încă mai încerc

să zgârii urme în cristal

Zadarnic gând

sunt încă mic, știu bine pe aripă de vânt

aștept să cresc…

Încet, încet m-am ridicat deasupra coamelor de

munți să văd în depărtare

icoane

ridicate de străbuni pe umeri firavi de fecioară.

Uitate sunt acum și părăsite în povară

acolo unde ocrotiți de beznă tiranii timpului

mi-au pregătit sfârșitul…

Cu sulițe de foc am fost străpuns în gleznă

și am murit în universul lor.

Lumina roșie de sânge

își umole cugetul și firea

rămasă singură privirea

întoarsă înlăuntru plânge!

Am dispărut în timp,

am dispărut în ruga interioară

cuvinte noi deschas-au alte porți

cuvinte-abia șoptite

m-au ridicat din beznă.

Știam că vii din neputință

cuget deșteptat și frate în credință.

Alături, greutate bună,

pământul ne ridică

în soare de când lumea răstignit

în evantai albastru.

Cu pas nesigur, stânjenit,

caut sprijin pentru-amândoi

și-aud

sunt tot aceleași vechi cuvinte noi

acum punte străvezie de cristal.

Și timp tot trece îngropat în timp

Sunt moș cu unghia răsfir

petale de migdal.

DISAPPEARED IN TIME

Precouciously  throwned  into  light
out of uterine sleep
cold hands touche me
and clamor compels me
to cry, to cry.
A universe opened low window
I climb on the new shore
and hardly get up.

And summer over winter passes
as scattered moments get asleep
in the eylids of old people…

Quikly slipping in time I still try by claws
to scratch traces on crystal
Vain thought
I am still small, knowingly expecting to grow

on wind wing …

Slowly I rose above the ridges
of mountains to see at a distance
icons
carried by ancestors on frail maiden shoulders.
Forgotten are they now and left in burden
where the tyrans of time protected by dark
prepared my end …

My ankle was penetrated by fire spears
and  I died in their universe.
Blood red light
fills its mind
left alone eye
turned inward cry!

I disappeared in time,
I disappeared in inner pray
new words open other gates
barely whispered words
rose  me from the darkness.
I knew you came from helplessness
brother in faith awaken conscience.
Together, good weight,
earth raises us
crucified in sun since the world
in  blue fan.

With uncertain step, embarrassed,
I search support for-both
and hear
they are all the same old new words
now transparent crystal bridge.

And time ever passes burried in time
I’m old man with fingernail scatter
almond petals.

ȚARA LUI SORON

A trecut războiul, dar cerul este încă o gură

fierbinte, dragon ce macină câmpuri de luptă

deznădejdi, suflete, speranțe.

Pe strada noastră lumea nu mai este aceeași:

doar un bătrânel culcat pe o carte deschisă, o

funcționară părăsită și doi-trei tineri care-și

privesc mâinile cu degetele albe, răsfirate.

Pantalonii, cămașa, pașii îmi sunt așezați frumos,

lângă cârciumă, îmi sunt mici acum și de aceea

i-am și promis cuiva venit de departe. Dar nu fi

trist, mi-au fost și mie doar împrumutați.

A trecut războiul, dar zilnic mă gândesc ce s-ar fi

întâmplat dacă nu m-aș fi reîntors și nu ți-aș fi

povestit despre țara lui Soron și desprea evadarea

din foc.

LAND OF SORON

War past, but sky is still a hot

mouth, dragon grinding battlefields
despairs, O my soul, hopes.
On our street people are no longer the same:
just an old man lying on an open book, a
deserted clerk, two-three youths who
watch their hands, white, scattered fingers.
My pants, shirt, steps are nicely seated,
besides tavern, they are small now to me and thatfore
I already promised them to someone came from far. But don’t be

sad, they were also to me just borrowed.

The war past, but every day I think of what would have
happened it if I wouldn’t returned to tell you
about country of Soron and about escape
from  fire.

ANUL TRECUT

Ar fi trebuit să fim deja plecați

Și în locul nostru să fi fost

Plantați pomi fructiferi

Sau altceva folositor.

În orice caz, asta s-a discutat,

Așa s-a promis!

Nu știu de ce, și nimeni

De fapt nu știe,

De unde și când au dispărut câini?

Trebuie să fi fost vreo neînțelegere.

Și acum bătrânilor le este frică

Și nu mai pot să plece.

Stau ascunși după perdelele

Căzute din cer

Anul trecut.

LAST YEAR

We should have already be left
And instead of us be
Planted fruit trees
Or something else useful.
In any case, this was discussed,
So promised!
I don’t know why, and no one
In fact doesn’t know,
From where and when dogs disappeared?
It must have been some misunderstanding.
And now the elders are afraid
And cannot leave any more.
They stay hidden behind curtains
Fallen from heaven
Last year.

PRIN VECHI CATEDRALE CATHARE

Mă întreb dacă ați știut

că în catedrale vechi cathare

sfinții, tulburați de pași străini,

de mirosul de om,

se sinucid?

Doar într-un singur loc

mai sunt supraviețuitori.

De aceea nu e de mirare

că la pagina patruzeci și șapte

și numai acolo

dintr-o ruină se aude un cântec

de durere, dar și de iertare.

Aceasta este pagina în care

noi ar fi trebuit

să fim arși pe rug.

BY OLDEST CATHARE CATHEDRALS

I wonder if you knew
that in old Cathare  cathedrals
The saints, troubled by  foreign steps,

by smell of man,
commit suicide?
In a single place
There are still survivors.

Therefore no wonder
that on page forty-seven
and only there
from a ruin is heard  a song
of pain but also forgiveness.
This is the page where
we should have
to be burned on the stake.

TUTUNGERIA

Într-un târziu mi-am dat seama

Că tutungeria din colț

De unde îmi cumpăr ziarele

– otrava mea zilnică –

a fost

clădită peste un mormânt.

Fiecare ziar are texte funebre

și mesaje de comunicare

între morți, cum ar fi:

– La câți metri ai putrezit?

– Acum nu mai simt umezeala!

                        sau

– Nici măcar aici nu pot scăpa de voi?

Până și țigările sunt altfel aici,

parcă inhalez suflete putrezite.

Și totuși e bine așa.

Mă gândesc cu groază

dacă vor dărâma tutungeria

și în locul ei

vor construi o creșă… !

TOBACCONIST’S

Much later I realized
That corner tobacconist’s
From where I buy newspapers
– my daily poison –
was
built over a grave.
Every newspaper has funeral texts
and communication messages
among the dead, such as:
– At how many meters you rotten?
– Now I do not feel any moisture!
or
– Even here I can not escape from you?
Cigarettes are different here,
Like I inhale rotting souls.
And yet it’s  better so.
I think with horror
if they’ll tear down tobacconist’s shop
and in its place
will build a nursery …!

NEBĂGAT ÎN SEAMĂ CU BRAȚELE SCHILODITE

Nebăgat în seamă

cu brațele schilodite,

artrotice

s-a prăpădit

            cel care

o viață întreagă

nu a sculptat

altceva, decât

răstignirea lui Cristos.

La înmormântare

            nu a venit nimeni.

Numai Dumnezeu.

UNOBSERVED WITH CRIPPLED ARMS

Unobserved
with crippled arms,
artrotic
perished
the one
a lifetime
didn’t carved
else, than
Christ’s crucifixion.
at the funeral
nobody came.
But God.

NAUFRAGIU

Am plecat să te caut

pe mare.

Eram în costum și pălărie

și marea era

de gală îmbrăcată.

Din cer oglinzi

ne reflectau

ținându-ne de mână

cu toate că noi

nu ne-am regăsit.

În adâncuri

veșnicul naufragiat

s-a înroșit la față.

Era gol și

gol pușcă a plecat

și nimeni

nu știe unde.

Eram în costum și pălărie,

eram plictisit,

eram naufragiatul veșnic

atunci când te-am regăsit.

SHIPWRECK

I went by sea

in search of you.
I was in costume and hat
the sea was
full dressed.
From heaven mirrors
reflected us
hand in hand
Although we
haven’t found again.
In depths
eternal wrecked
turned red at face.
He was naked and
stark naked left
and no one
knows where.
I was in a suit and hat,
bored,
shipwrecked forever
when I found you again.

PROBABIL

Probabil că oricât mă lupt

eu nu voi ajunge niciodată

să fiu din nou lut.

Probabil că sângele meu

este apa pe care

tu o bei.

Probabil că suntem împreună

doar pentru că făurim

cercei pe care luna

ni-i face cadou de nuntă.

Probabil că

aşa gândeam când

eram piatră.

PROBLABLY

Probably no matter how much I struggle
I will never get
to be clay again.
Probably my blood
is water that
you drink.
Probably we are together
just for forging
earrings that moon
make to us wedding gift.
Probably
so I was thinking when
I was stone.

BIBLIOTECA CERULUI

Dintr-un cer prăbuşit, căzut ca o rană vie printre dealuri, case şi oameni, dintr-un cer care se dezintegrează undeva între Soare şi Pământ, cad nesfârşite mesaje umede. Şi eu le citesc! Fiecare strop de cer căzut în ochii mei este o scrisoare, o odisee, un destin, iar hainele de pe mine, ude leoarcă şi baltoacile din drum, sunt bibliotecile cerului. Oricine poate citi mărturiile căzute din cer; orbii, surdo-muţii, sfinţii, ticăloşii, lupii şi viermii. Şi mai ales viermii, care stau de pază, dar şi cu răbdare, rod timp, rod eternitate, transformând totul în ceea ce suntem.

– Linişteşte-te! Te rog să taci, te rog să nu-mi vorbeşti aiurea în cap, forţându-mă să scriu cu totul altceva decât îmi planificasem!! Tăcere vreau, tăcere…

Un colţ de stradă, un bulevard, pe care sunt obligat să-l cuceresc, să-l străbat, cu toate că e complet gol, complet pustiu. Mă lupt cu el, păşindu-l hotărât şi apăsat şi cu fiecare pas sunt tot mai convins că acest drum nu duce nicăieri. Dar continui să păşesc şi alături de mine păşesc Prometeu, Ulise, Michelangelo, Isus Cristos şi tatăl lui Dumnezeu.

Calci greu în apă vie, calci în picioare cer, calci imortalitate şi de aceea nu ştii, nu înţelegi! – Şi iarăşi, fără de voie, îmi vorbeşti în cap? Hai spune-mi eşti tu, „Liniştea” eşti „Spaima”? Sau taci! De-a pururea să taci!

… Şi am ajuns acolo unde şi bulevardul şi ploaia brusc s-au terminat într-o balustradă înaltă de un şchiop şi jumătate. Aplecându-mă puţin în faţă, pot foarte clar să văd focul care încălzeşte Pământul, focul de care se tem cei care nu au păcătuit. Dar dacă alunec şi cad până în centrul Pământului, pot oare să mă reîntorc de mâna cu Atlas. Şi reîntors, pot oare să ard ca un sfat bun, că o bucurie? Şi dacă ard aşa, pe cine pot să-l încălzesc, pe cine flacăra mea poate să-l lumineze, să-l mistuie-n lumina din adâncuri şi să-l salveze? Nu, nu-mi răspunde tu, Ulise şi nici Tu, Doamne nu-mi răspunde. Să vină un necunoscut şi ăla să vorbească!

Acum e linişte deplină. Un fel de moarte cu ochii larg deschişi care înregistrează totul, dar nu răspunde. Ce glas are Moartea? Cu ce cântec seducător, cu ce marş glorios sau cu ce şoaptă tainică ne atrage ca un magnet şi ne trimite în murire? Sau poate că într-adevăr este ne-murire, sau poate că ne trimite într-un cuvânt necunoscut, care nu poate fi rostit de cineva încă în viaţă. Trebuie să fii mort cu adevărat ca să-i înţelegi menirea, să-l poţi rosti, împărtăşi altora şi atunci doar morţii te vor auzi, te vor înţelege!?

Şi ea, Moartea; rămâne cu noi pentru întotdeauna, sau doar apare la balustradă, ne întinde mâna şi ne trece de partea cealaltă? Ca apoi să dispară că o promisiune neîmplinita, lăsându-ne singuri să pipăim întunericul sau lumina o eternitate? Eternitate care pare să fie chiar mai lungă decât viaţa de toate zilele…

Cerul s-a ridicat până când încet, încet, a dispărut şi mesajele lui umede nu mai pot ajunge până la mine. E linişte şi nimeni nu-mi mai vorbeşte în cap. Să fiu oare mort? Mort pentru prima oară!?

 

HAVEN LIBRARY

Endless wet messages fall from a  collapsed sky, a living wound among hills, houses and people, from a sky which disintegrates itself somewhere between the Sun and Earth. And I read them! Every drop of heaven fell into my eyes is a letter, an odyssey, a destiny, and the clothes I wear, dripping wet, and  puddles in the way  are libraries of heaven. Anyone can read testimonials fallen from heaven; blind, deaf and mute, saints, scoundrels, wolves and worms. And especially worms that stand guard with patience, gnaw time, gnaw  eternity, turning everything into what we are.

– Quiet down! Please shut up, please do not talk to me crazy in the head, forcing me to write something completely different than I had planned ! Silence I want, silence …

A street corner, a boulevard, which I am obliged   to conquer it, toramble through, although it is completely empty, completely deserted. I struggle with it, stepping to it decidedly and heavily, and which step I am   increasingly convinced that this path leads nowhere. But I continue to walk and with me walks Prometheus, Ulysses, Michelangelo, Jesus Christ and God the father.

You walk hard in living water, walk  heaven, walk immortality step and therefore do not know, do not understand! – And again, unwillingly, you talk in my head? Tell me, are you “Silence” are you “Fear”? Or shut up! For ever shut up!

… And I got there were both boulevard and rain suddenly ended in a  railing high of a limp and a half. Bending a bit forward, I can see very clearly  the fire that warms the Earth, fire  feared by those who have not sinned. But if I slip and fall up to center of the Earth, may I return by hand with  Atlas? And once returned, may I burn as a good advice, as a joy? And if I burn so, who can be warmed, who can be enlightened by may flame, devoured by  light of depths and saved ? No, do not answer you, Ulysses, nor thou, O Lord do not respond. Let come an unknown guy  and speak!

Now it is full silence. A kind of death  with wide eyes open that records everything, but not responding. What voice has Death? With what seductive song, what glorious march or what mysterious whisper  attracts us like a magnet and sends us into  dying?  Or maybe really it is no-dying, or sends us into an unknown word, which can not be uttered by someone still alive. You must be dead really  to understand its mission, to utter it, share to others and then only the dead will hear, will understand you!?  

And she, the Death, remains with us always, or only occurs at the railing, holds her hand and  move us to the other side? Then disappearing like an unfulfilled promise to us, letting us alone to touch darkness or light an eternity? Eternity that appears to be even longer than everyday life …

The sky got high until slowly, slowly disappeared and his wet messages can not reach  me. It’s quiet and no one speaks to me in the head. Am I dead? Dead for first time !?    

———————

Dimitrie GRAMA

Gibraltar, septembrie 2018

George ANCA

Bucharest, October 2018

Ben TODICĂ – BENEDICTUS

(I) (1) SINUCIDERE

Vezi tu că eu am fost complet singur, aveam tot ce-mi trebuie, material, aveam emisiunea la radio care îmi aducea un fel de satisfacţie profesională şi de a contribui, însă eram singur, iar comunitatea nu(ts), nu răspundea cumva muncii mele, să dea telefoane, să spună le-a plăcut, nu le-a plăcut, să-njure, să felicite. Şi făceam asta de ani de zile şi de fiecare dată mă întorceam acasă într-o casă goală, mă aşezam pe marginea patului şi stăteam până se întunecă afară şi mă gândeam la rostul vieţii. Ce rost au astea toate, să fii singur. Dar vezi tu că muncind să-ţi câştigi existenţa şi să contribui şi la muncă voluntară, la munca asta artistică cerând un efort deosebit şi timp, într-un fel te izolează de o viaţă reală, adică, la urma urmei, eu trăiam într-o lume virtuală. Şi într-o zi am zis că nu mai are rost şi am simţit că nu mai are sens nimic în jurul meu şi am zis că o soluţie ar fi poate sinuciderea.

Şi mă şi imaginam deja pe un scăunel cu o frânghie legată de gât, deja umblam după ele în gândul meu prin casă, prin garaj. Şi când am fost decis s-o fac, sună telefonul, care mă deranjează de la drumul meu şi chiar am vrut să-l ignor, sau poate-l ignoram dacă telefonul nu insista, fiind în altă cameră. Şi m-am dus cu intenţia să-l deconectez. Şi, punând mâna pe el, am răspuns într-un fel automat. Înăuntru o voce de doamna cu un accent, vorbea în engleză, de sârboaica am dedus eu, care mă întreabă dacă eu sunt dl Benedictus de la radio şi mă roagă să nu mă supăr dar că a auzit despre mine de la o familie şi c-ar vrea să se întâlnească cu mine să stăm de vorbă.

Mi-a spus că e austriaca, are doi copii, c-a avut recent un accident de maşină în care soţul i-a murit, că au o fabrică de pâine, că are mici probleme şi ar vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu mine… Are nevoie de ajutorul meu, dacă pot s-o ajut. Bineînţeles că n-aveam eu chef să ies din casă la ora aia, că eram pornit pe un alt drum. Însă ea a insista ca să ne întâlnim acum şi am zis că haide s-o ajut, să văd ce vrea, şi pe urmă…

Şi mi-a dat întâlnire într-o suburbie la vreo zece km de casă, în Charlston, la jumătatea drumului, la un McDonald’s. Zic, cum o să vă cunosc? Dar ea avea o voce, cum am zis, de femeie de ţară, un accent sârbesc, un om mai simplu, nu elevat. Şi ea mi-a zis, nu-ţi fă probleme, eu o să te recunosc pe tine, mă aştepţi în parcare şi doar ieşi din maşina să te văd. Pentru că ea mi-a văzut poză la familia respectivă şi mă cunoaşte.

M-am urcat în maşina mea Nissan Gazel şi m-am oprit în parcarea din Charlston, de la McDonald’s. Am stat şi am aşteptat, afară, mă uitam la fiecare maşină care intră şi fiecare persoană care ieşea îmi imaginam că aia e persoana şi încercam dinainte să prezic sau să deduc ce probleme avea, cum s-o ajut. Arătarea şi felul să sugereze de ce natura să fie ajutorul meu.

Şi la un moment dat apare în parcare un BMW decapotabil alb şi o puştoaică de vreo 18-19 ani, superbă, care parchează lângă maşina mea. Bineînţeles că eu m-am uitat peste ea, mai departe, aşteptăm o femeie necăjită, femeia din telefon. Gagica asta se dă jos din maşină şi vine ea la mine, în loc să intre în McDonald’s. Şi-mi spune, d-stra sunteţi Ted Benedictus? La care, automat, m-am gândit ce drac de ajutor să-ţi dau eu ţie, când eu sunt un pârlit, iar tu cu maşina asta luxoasă şi figura, corpul, arătarea ta poţi să fuţi o juma de stradă, să te umpli de bani şi să-ţi rezolvi problemele oricât de mari ar fi.

Şi ea mă invită înăuntru, dacă am timp, să stăm la o cafea… Şi începe să-mi povestească problema ei. Că ceva timp în urmă a avut un accident de maşină şi i-a murit soţul şi că a rămas singura împreună cu business-ul şi copiii şi că umblă să caute să găseasc pe cineva cu care să-şi unească viaţa şi că a auzit că sunt cinstit şi stau singur. Şi îmi propune să vadă dacă vreau să ne cunoaştem. Ce drac să-i zic! Asta era o întorsătură nu ştiu cum. Ciudată. BMW. Frumuseţea asta din faţă, Vernusu’, business-ul, ea are bani, nu trebuie să facă nimic.

Acum juma de oră căutam frânghia prin casă. Şi îi zic, bine, o să ne cunoaştem şi dau să plec, să mă ridic. Mai îmi dai telefon şi vedem, nu ştiu când eşti tu liberă, când sunt eu liber. Dar îmi zice, nu, acum vreau să vin cu tine acasă, să văd cum stai, este posibil? Pentru că nu vreau ca să-ţi dau timp să te pregăteşti tu să mă primeşti. Vreau să-l cunosc pe adevăratul tu. Este posibil?

Ok, n-am nimic de ascuns, poţi să vii. Şi a zis, uite, tu mergi în faţă şi eu te urmez. Şi-am adus-o acasă, am intrat, am aprins luminile, i-am dat voie să inspecteze casă, i-am arătat cum stau. A fost impresionată de cantitatea de muzică şi varietatea pe care o aveam, i-am arăta şi poze de familie, cum a cerut. Cercetă cu mult interes tot. Bineînţeles că nu-mi trecea nimic prin cap pentru că pentru mine era oricum un sfârşit de drum.

Şi pe urmă i-am pus nişte muzică, am servit o cafea, una-alta, şi cu o încântare cumva s-a apropiat de mine şi mi-a spus că sunt ceea ce îşi doreşte. Şi mai un pahar de vin, mai un dans, am început să ne sărutăm, şi-am început să ne dezbrăcăm şi să stingem lumina, muzică, şi nu-mi venea să cred cum o tipă cu un corp, un copil, aparent, ca arătare, practic, şi frumoasă, sigur că ne-am încleştat şi am făcut dragoste, şi bineînţeles că pe urmă am început iar să bem şi să stăm de vorbă dezbrăcaţi în pat, la un pahar de vin, şi, la un moment dat, îmi spune că-i place foarte mult de mine şi nu ştiu ce, şi că vede că sunt un om foarte onest, cinstit. Zice că ar vrea să-mi destăinuie ceva, dar nu ştie cum reacţionez.

M-am schimbat dintr-odată la 90 de grade, mi s-a urcat sângele la cap şi i-am zis, te pomeneşti că tu nu eşti măritată şi n-ai nici copii, şi că eşti fata cuiva, că poţi să ai 17 ani sau 18 ani, şi mă poţi băga în belea. Ea a zis, nu-i asta, m-a asigurat că nu e problema asta. Şi mi-a dat mai multe ghesuri (guessings, guess) să vadă dacă ghicesc, să vadă, hai, care-i problema pe care o am?

Şi când a văzut că sunt aşa de îngândurat şi serios, a zis că nu poate să-mi spună – mâine, s-a sculat, s-a îmbrăcat şi a plecat.

(I) (2) MICHELLE PFEIFER II

Copilul bătea la uşă. Tipul l-a văzut prin vizor şi s-a întors înapoi ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ea, din dormitor, îl întreabă, cine e, dragă, la uşă. Nu e nimeni.    O fetiţă de câţiva anişori se rostogoli pe perna în partea cealaltă continuându-şi somnul. El a stins lumina.

A doua zi de dimineaţă, el o luă de gât şi începu să ţipe. Dumnezeii mă-tii, să nu-l mai prind pe fi’tu, să faci ceva, ce trebuie să-ţi car eu cozile, şi începu s-o lovească violent cu pumnii, era fost boxer. Cu fata umflată şi plină de lacrimi, Michelle se aranjă în oglindă, având o senzaţie de vomă, gândindu-se cu durere la un alt avort, şi plecă la lucru.

La Fabrica de vopsele din Sinaia nu erau nişte condiţii prea grozave ca muncitoare pentru o femeie care fusese odată campioană de şah la tineret a României şi directoarea cinematografului din Ciudanoviţa. Eu îi scrisesem în mai multe rânduri, în cinci ani de când eram în Occident şi ea ezită mereu de frică să nu-i iau copilul. Copilul de la uşa a fost fructul primei noastre iubiri, iar ea era hăituită de situaţia în care ea era încolţită de ideea că eu o să-i iau copuilul şi n-o să-l mai vadă niciodată, iar tâmpitul de lângă ea nu-l acceptă în casă. Fetiţa din pat era a lor, făcută cu boxerul, asta o ţinea prada sau înlănţuita, îi ţinea spiritul ei liber, c-ar fi vrut să zboarte, dar n-avea unde.

Eu îi scriam scrisori adresându-mă fiului meu, iar ea îmi răspundea la ele ca şi cum ea era fiul meu. Aici a fost momentul când eu am iertat totul şi aş fi dorit-o înapoi, dar acum era prea târziu. În vest, după ce m-am maturizat un pic, ieşind de sub vraja tradiţională, am realizat că totul nu e decât un joc copilăresc chestia cu gelozia, iar cei cinci ani de viaţă petrecuţi împreună erau de neegalat în comparaţie cu un rahat din asta de gelozie sexuală.

Deodată se auzi o sirenă puternică în toată fabrica şi lumea se întrebă înnebunită ce se întâmplă. Ea era căzută jos ca o pasăre, cu fruntea descreţită, senină, ca o pasăre care şi-a luat zborul spre ceruri sau spre libertate. Se otrăvise. S-a sinucis. Acum copilul era al meu, nu mai era singur şi fetiţa era a boxerului, dar amândoi orfani de mama.

(I) (3)

A doua zi, Sinuciderea m-a invitat la restaurant. Dansăm înlănţuiţi şi recitam versuri în limba romana, dacă ai şti tu ce-ţi spun, nemţoaico, n-or fi atât de dulci chiuiturile elveţiene, fata îţi radiază sub hipnoză stihurilor mele, o hipnoză dublă, că, de fapt, eu eram hipnotizat ca un şoricel în ochii şarpelui, totul sclipea în jurul ei şi a feţei sale. Eram pe scena ei… Era în control. Eram paralizat ca de şarpe. Ea controla totul în jurul ei şi făcea să strălucească. Era o hipnoză.

Pe urmă ne aşezăm la masă şi îmi spune viaţa ei. Sigur, pentru că eram şi eu curios, ce vrea să-mi povestească, de ce-i e frică de reacţia mea dacă îmi spune adevărul. Mi-a zis că are doi copii. Sunt pe picioarele lor, să nu mă sperii la propunerea ei de a-şi uni viaţa cu mine, cumva, ştii. N-o să duc lipsă de nimic, are două fabrici de pâine, una în Australia şi una în Elveţia, numai să fiu loial. Soţul a iubit-o foarte mult şi ea l-a iubit pe el, dar viaţa merge înainte şi…

Şi ne-am ridicat şi am plecat în parcare şi, sărutându-ne, am început s-o dezbrac de atâta elegantă de pe ea, de parcă dezbrăcăm împăratul Franţei, spre sâni, ca pe drumul de ea forjat deja în noaptea trecută. Actul ăsta odată iniţiat era întrerupt de zgomotele trecătorilor, mame cu copii, nu era o parcare mică. În momentul în care eram împletiţi pe calea asta euforică, depuierea ei fiind în trepte, cu fiecare parcă desfăceam o ceapă de fiecare dată având o senzaţie extraordinară, şi pe urmă mai apărea un zgomot din afară care ne distrăgea şi mai generă un strop de adrenalină în sângele nostru, era un fel de dragoste cu sare şi piper.

Dar natura parcă era în favoarea noastră, care ca o floare de lotus a-nvaluit toată maşina şi toate direcţiile într-o perdea groasă de ceaţă şi acum, ca să ne protejeze, să ne dăm drumul, ne vedeam protejaţi vizual şi nu ne mai interesa ce e afară. Am început s-o dezbrac mai adânc, am lăsat scaunul meu jos şi, sărutând-o, am trecut-o uşor peste schimbătorul de viteze în poalele mele. Cu hainele frunzărite pe ea, arata ca o lebădă.

Acum să descriu actul sexual, cum i-am înfipt-o. S-a lăsat cu ochii închişi, şi şi-a dat drumul în jos ca să nu piardă niciun rând din boabele ştiuletelui care a futut-o aseară. Ia uite ce fericită sunt, parcă-mi spunea Sinuciderea, şi tu voiai să pleci după frânghie în garaj. Şi nu ne mai săturam. Da’ tu ştii că chestiunea asta cu ţinerea futaiului atâta de mult… Cu atâta adrnalina futaiul tine cât vrea dumnezeu, aici chinezii sun meşteri. Ca futaiul nu este numai datul din cur, e mult mai complex. Am dus-o la maşină şi a plecat acasă.

(I) (4)

Noi facem tolstoism din postmodernism. Ne pitulam într-o măreţie tolstoiană. Kareniana era pe urmele mele? M-a luat pe mine pentru că sunt un băiat bun şi cei din jur au convins-o să vadă şi alte laturi ale unui bărbat decât cele după care alergau puştoaicele Sinaiei, calităţi pe care nu le aveau toţi. Îi plăcea de mine pentru că eram inocent, băiat din Ciudanoviţa, nu din oraş rafinat, ea era mai versată, vindea cravate la fabrică, iar unchi-său era mare goangă la partid în închisoare. Toţi care o cunoşteau pe Michelle îi spuneau Fatsa.

Eram căsătoriţi de cinci ani şi tocmai sosisem din delegaţie de la Feldioara, la uzina R, de prelucrare a minereului de uraniu, din care Ceauşescu voia să obţină bomba atomică, viitorul României, zicea el. Şi, printre altele, jucându-mă cu fiul meu, care avea cinci anişori, îmi spune că mămica se joacă cu nenea sub plapumă în patul celălalt şi că pe el îl lăsa singur în patul ăsta să doarmă. Şi-atunci mi-a atras atenţia, am devenit curios, am zis că nu vorbeşte el bine. Dar răutatea din om nu te lasa, ştii, că dacă treceam cu vederea, poate că era în viaţă, şi eram împreună, dacă nu insistăm să spună copilul mai mult, poate era tăticul, nu, era altcineva…

Şi pe urmă am luat-o pe ea la întrebări şi i-am tras o palmă, până mi-a spus că e un fost prieten din copilărie şi a venit să lucreze şi el la mină, că n-a putut să scape de el, nu ştiu ce. Am aflat şi pe urma l-am cunoscut pe tipu’ şi ne-am luat la bătaie. Chestiunea este ca tipu’ a fost un laş, a scos cuţitul şi m-a tăiat. Nevastă-mea a fugit acasă, era la o vecină unde se framânta de ce o să urmeze, iar eu am fost dus cu salvarea la spital.

Sigur că a doua zi a venit la mine la spital ca o văduvă tristă, îmbrobodita, şi atunci poate că era momentul s-o iert. Dar cum eram în salon cu încă opt persoane sau zece, aia cunoscând de-acum povestea ăstuia tăiat din pat, au început să strige după ea, curvo, s-o umilească. Ce, ţi-ai adus ibovnicul ca să-ţi omoare bărbatul? Sigur că ea mi-a lăsat plasa, îmi adusese nişte fructe, eu priveam în tavan cu ochii înlăcrimaţi, ea s-a întors şi a părăsit salonul, păşind drept, plângând cu demnitatea muntencei care înfrunta umilinţă pe care o merită cumva.

Asta era un moment pentru care o admir, în care era înconjurată de toţi lupii care o huiduiau, din care orice persoană ar fi plecat văicărindu-se sau ţinându-se de pereţi. Şi din momentul ăsta ne-am întâlnit doar la tribunal. Ea a rămas acasă cu băiatul şi eu m-am mutat la părinţi. Eram de-o seamă, aveam 25 de ani.

M-am cerut din nou acasă, unde erau radiaţii. Viaţa spre moarte, după fiecare intrare în mina mureai câte o zi, era o moarte lentă, ca la o mie de metri adâncime nu poţi să găseşti o groapă mai adâncă decât asta, cavou de coşciug.

După ce tribunalul i-a dat copilul ei, pentru că în România copiii se dădeau mamei până la vârsta de 11 ani, neţinându-se cont de partea vinei, şi-abia la 11 ani copilul este întrebat unde vrea să stea, cu tata, sau cu mama, asta m-a pus pe liber să pot pleca în jurul Pământui. Judecătoarea sau avocata care m-a apărat pe mine era soţia inginerului Iulian Topală, un om cu mare viitor pentru industria minieră românească, ale cărui invenţii şi inovaţii eu le filmăm în subteran şi le prezentăm la conferinţele naţionale şi internaţionale pentru promovarea tehnologiei miniere româneşti în străinătate.

Bine, că acum ce să intru la ruşi, pentru că ruşii au plecat la ei şi au luat, deci, tehnologia pe care ruşii au folosit-o în exploatarea minieră, ei nu au mai vrut să o mai livreze României, şi atunci România a fost obligată să-şi formeze din frânturi şi rămăşiţe de la ruşi să-şi creeze propria lor tehnologie pentru exploatarea minieră. Şi, fii atent, odată cu căderea lui Ceauşescu, speranţele şi proiectele şi visele acestui inginer Topala, prăbuşindu-se, el s-a spânzurat de clanţa de la uşa dormitorului, unde l-au găsit soţia şi copiii întorcându-se acasă.

Copil fiind, găsisem în garajul flotilei de basculante un şofer spânzurat cu cureaua de la ventilator pentru că îşi prinsese femeia futându-se în pat cu altul. Era nemţoaica gagică. Mai şi plănuisem, cu o gagică unguroaică, cum să-l omorâm pe bărbatu-său. Ca să vezi cât de proastă e lumea şi ei aveau doi copii frumoşi. Şi bunicul meu, pădurar din Moldova, tot din curvăraie, l-au prins în pădure şi l-au bătut cu patul puştii până şi-a scuipat plămânii. Toţi de la uraniu, în afară de bunicu’.

(I) (5)

Trebuie toate ţinute ca şi vârfuri de munţi, mai coborî într-o vale, nu le uniformizam, nu devin orizontală. Tocmai cuminţenia mă întrerupe de la sinucidere. Am găsit uşile şi geamurile sparte acasă la Sinucidere, după ce, cu zi înainte, mă chemase la ea acasă s-o cunosc, mă tratase şi vizual şi fizic cu o atmosferă de eleganţă şi aristocraţie care impunea respect şi calm şi linişte. Era o bucătăreasă superbă, toate erau la locul lor, în bucătărie, în baie, în dormitor, de parcă făceam parte din casa asta de nu ştiu când, ca toate erau pe placul meu şi mi se potriveau, aveam şi pijama, halat de noapte, papuci, parcă venisem la mine acasă.

După dus, m-am dus în dormitor, ea era sub plapumă dezbrăcat, luminile de carte aprinse, şi sigur că am început să facem dragoste, era în pielea goală, şi sigur că am luat-o în toate stiulurile, şi căţeleşte, şi poziţia misionarului, cracii la umăr, figura 48, nu ştiu, şi ea deasupra, kama sutra, chestiile astea, până am căzut frânt. Totul era enjoyment total. Am căzut pe perne, vorbeam, nu ştiu de ce am aprins lumina şi ea era fericită, faţa ei era toată plină de încântare şi n-a realizat pentru moment ce se întâmplă, că privirea mea a aluneca în jos pe corpul ei frumos modelat, şi a început să scaneze cicatricile de cuţit chirurgical de pe corp, lucru care m-a înfiorat, la care ea a realizat, a tras plapumă şi s-a acoperit. Văzusem pentru moment pe Frankenstein şi monstrul lui. O tăietură de deasupra sânilor până jos la putsa, o tăietură în cruce sub sâni, şi una pe mijlocul stomacului la buric. Dar cusăturile erau de aşa proastă calitate ca acuma se vedea că un sac de cartofi cusut cu aţa de cânepă, că acum din acea zână şi fecioara devenise monstru.

Şi a început să-mi povestească de ce sunt toate astea, a început să-mi spună adevărul. C-a văzut că m-a pierdut. A scos albumul cu poze şi a început să-mi arate copilăria ei, că e olteanca, că vine dintr-un sătuleţ din Oltenia, că era o fată grasă, cu ţâţe mari, fleşcăite, şi buci mari, un ghindoc, şi că toată viaţa a lucrat în fabricile din Australia şi acum la urmă ca bucătăreasa la spital… şi toţi banii pe care i-a agonisit i-a băgat în operaţii estetice, pentru că n-o iubea nimeni. Avusese peste vreo zece operaţii, fiecare la 10-15 mii de dolari. N-am ştiut ce să mai cred, mi se făcea milă de povestea ei şi o respectăm. Mi-a câştigat compasiunea şi respectul, că, la urma urmei, Sinuciderea e şi ea o fiinţă care-şi caută dragostea, încerca să se facă iubită.

Însă a doua zi, când am găsit uşile sparte, i-am spus că eu nu pot face parte din povestea ei, că secretul ei rămâne cu mine, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, şi ne continuăm fiecare drumul său. Ea m-a mai sâcâit de câteva ori de-atunci, venindu-mi la uşa eleganta foc, însă eu acum eram în realitate. Şi, mai târziu, după ce a ieşit de la puşcărie, nu ştiu pentru ce delict, m-a sunat, a răspuns fiul soţiei mele.

***

(II) (1)

Nu pot să vorbesc la persoana lui. Ce le leagă pe-alea două, Sinuciderea, invazia personală, iarăşi sinuciderea aborigenilor în puşcării. Pune întrebarea dacă nu cumva statisticile de sinucidere ale australienilor nu sunt cumva determinate de durerile acestora. Pentru că ei sunt un spirit liber de 40 de mii de ani şi dintr-o dată am apărut noi cu civilizaţia, cu oraşele noastre de beton şi claustrofobice ca nişte Bastilii şi dirijările astea regimentale ale populaţiei în infrastructura vestului i-a făcut să ne deoache, să ne direcţioneze spre chestiile astea de autosinucidere, pentru că ei nu ne pot rezolva pe noi fizic, decât spiritual.

Faptul că am venit noi şi i-am deranjat de la pescuit, le-am mai luat şi copiii, am intrat în viaţa lor şi-i mai acuzăm şi de incest şi alcoolism, trăgându-i prin tribunale şi puşcarii, sinucidere sigură pentru ei, care nu acceptă să li se ia libertatea, pentru unul atât de liber ca aborigenul. Este ca şi cum ai acuza un rechin că te-a înşfăcat de picior, tu fiind infractorul care i-ai invadat teritoriul, el nefăcând nimic anormal, doar natural, i-ai fost hrana, erai în teritoriul lui şi el te-a halit. Şi atunci, de două sute de ani, rasă albă a hotărât că dacă nu poate să-i distrugă fizic, să-i invadeze prin încrucişare, luându-le copiii şi transformându-i în slugi şi copii de înfiat, încrucişându-i cu albi. Pui corciturile să intre în ei. Nu mai fac parte nici din ei, nici din tine. Poţi să-i comanzi.

Nu rare au fost cazurile când aborigenii maturi au venit să-şi claimuiască soţiile ca legitime prin hotatarea lor tribală şi multimilenară. Aceştia de multe ori fiind arestaţi şi duşi în tribunale, acuzaţi de incest şi rape, viol. Unii chiar omorâţi la faţa locului de administraţia sau justiţia locală.

Ei au o cultură orală. Fără scriere. De 50 de mii de ani, datina şi istoria le este transmisă verbal printr-un mecanism social numai al lor, unic, în care familia clasică, de mama, tata şi copii este formată din trei soţi la aborigeni. Întotdeauna în familie se vor afla două soţii sau doi soţi. Întotdeauna va fi un soţ sau soţie student şi un soţ sau soţie învăţător, incorporând în acest învăţământ şi şcoala. Noi albii fiind împrăştiaţi cu şcoli, bunici, mămici, tătici, bla-bla – părintele bătrân aborigen sau aboriginal, whatever, iniţiindu-l pe cel tânăr în arta supravieţuirii, transmiţându-i prin poveşti, cântec, joc şi secretele unei căsnicii fericite, toată istoria milenară a părinţilor săi.

Nu cumva toată această karmă se resfrânge asupra noastră, a albilor, care am venit şi i-am disturbat din evoluţia lor? Nu este o poveste a mea, dar ei poate mă pun să mă sinucid.

Şi acum mă duc înapoi în povestea mea. De la aborigenii bătuţi în custodie, la o nemţoaică încinsă din bătaie, pe pulpe în sus, din gelozie, de… Pentru el, iarăşi am un respect deosebit, şi n-aş vrea… Sau asiaticul iradiat de la Ciudanoviţa care îşi mânjea femeia la buzele pizdei cu creion chimic, ca la baia comună a minerilor când ieşeau din mână, să-i urmărească pe toţi la pula să vadă carte e mânjit cu creion chimic şi să i-o tragă cu o coadă de târnăcop.

Care suntem nebunii, noi ciudanovițenii sau noi, Vestul? După ce a ieşit de la puşcărie, Neigel, aborigenul, s-a căsătorit cu o englezoaică şi au făcut o fetiţă. După naşterea ei, s-a trezit cu poliţia acasă, care i-a interzis să mai locuiască cu ele împreună, forţându-l să se mute, iar soţia lui îl vizitează zilnic cu fetiţa, pentru că e tatăl ei.

(II) (2)

Iordan Tasov, cu care m-am împrietenit în câmpul de refugiaţi din Latină, venind special de la Canberra, unde era student la geologie, să mă vadă în Melbourne, s-a revoltat la faptul că un om ca mine, cu un palmares în lumea filmului, stă şi lucrează la Philips, complăcându-se cu un salariu şi o viaţă modestă… dar lipsită de griji. Repede m-a ajutat să împachetez valizele. A doua zi m-am lichidat de la fabrica şi am plecat la Canberra, să locuiesc cu el şi să-mi încep cursurile de limba engleză.

În Melbourne-ul multicultural nu aveam nevoie de engleză, pentru că lumea muncitorească era dominată de greci şi italieni. Ori eu vorbeam italiana. Însă dacă vroiam să intru în lumea artelor, să-mi fac practic meseria, trebuia să vorbesc engleza. Şi aşa am ajuns la The Red Taffe College în Canberra, unde am cunoscut-o pe soţia unui avocat în vârstă de 35 de ani, care-mi preda engleză, care m-a uimit când mi-a spus că ea în viaţa ei n-a fost nicăieri din Canberra. Mie, celui care am colindat jumătate de planetă şi trăiam înconjurat de oameni ca mine nu-mi venea să cred.

Iordan studiase arhitectura la Moscova, iar în anul trei, la întoarcere spre Bulgaria, a luat ruta Polonia-Iugoslavia, în ultima cerând azil politic. Şi astfel, iugoslavii l-au dat italienilor. În camp, el avea un regim foarte militar. Şi într-o dimineaţă, pe la 5, neavând somn, am luat-o la fugă în jurul Câmpului. Şi într-un desiş, într-un cotlon al câmpului, l-am zărit pe Iordan „juggling bottles” şi ne-am salutat, noi fiind singurele viețuitoare treji din cele 2000 de persoane câte erau în câmp. Şi ne-am împrietenit, de acum întâlnindu-ne în fiecare dimineaţă, alergam împreună câte zece kilometri şi după amiază jucăm tenis.

Ba chiar s-a potrivit că am venit în Australia în acelaşi avion, stând unul lângă altul. Numai că el avea destinaţia Sydney, iar eu Perth, iar la Melbourne ne-am despărţit. Nu mai auzisem de el de doi ani până în ziua când mi-a bătut la uşă. Mă găsise prin departamentul de emigrare.

Filmul cu câinele îl făcusem înainte de a mă duce la şcoală la Canberra. Ce-a fost până la urmă? Canberra! Da. Încerc să intru pe un făgaş, pe care din ele? Teoria lui ca să vin la şcoală, că şcoala este totul, este cheia succesului nostru, cade tocmai prin el care renunţă la meseria de geolog şi se apucă de văruit case, care în scurt timp îl face milionar. Milioanele sunt bune pentru a fi visate, însă nu oricine le poate ţine în frâu. Pentru că, plecat într-o croazieră în jurul lumii, ajunge în Columbia, îşi pierde toţi banii la un cazinou, joacă pe datorii şi devine prizonierul ideii de milionar, al milionarismului, fiind arestat, nemaiavând nicio şansă de a se întoarce în Australia.

Şi cum m-a surprins la început, în ziua când mi-a bătut la uşă, tot aşa a făcut-o printr-un telefon în care-mi spune că este prizonierul unei infracţiuni create de banca columbiană şi-mi cere să atenționez media australiană ca să-l contacteze şi să salveze cetăţeanul australian kidnapped in Columbia. Eu îl cred, şi de asemenea media, la convingerea mea, şi sub presiunea articolelor din media, a interviurilor şi insistențelor presei, statul columbian şi organele locale de acolo, probabil ca să scape nu de un păduche ci de un insignfiant ciot sau trouble maker, îi dă paşaportul înapoi şi-i da drumul să plece. După cum ştim, Columbia are mult mai importante probleme cu drogurile decât să se încurce cu un milionar amator.

(II) (3)

Rujiţa, nevasta lui Iordan, devenit Jordan Atkinson, văzându-mă singur şi băiat cuminte, s-a gândit să mă introducă la o fată necăjită şi cuminte, Biserca, o croațiancă – i-am pus o coroniţă, la croată. Avea o fetiţă de 8 ani care ne pândea prin gaura cheii. După ce o îmbrac, cu gustul de artist, începe să fie curtată în comunitatea croațiană – încă o coroniţă – şi la scurt timp dispare. Deci eu când am cunoscut-o ea era îmbrăcată ponosit, ţărăneşte şi fără gust. Dar în pielea goală era o pasăre măiastră. Şi sigur că într-un costum de casă de modă a devenit un star. De ani de zile era singură, n-o băga nimeni în seamă. Ca să vezi puterea modei.

Păsările lui Brâncuşi din Galeria Naţională a Australiei mă consolau de fiecare dată, în vizitele mele  de refacere sufletească, spirituală, erau singurul mod de a fi în România, de a fi acasă. Şi nu numai atât, dar, în dinamismul lor, of, în către o direcţie, oricând posibilă, îţi dădea un sens de libertate şi speranţa, parcă spunându-ţi, priveşte spre cer şi vei fi salvat.

Bineînţeles că partea aceata spirituală din mine era mereu stimulată de studiile mele pe care le făceam în biblioteca naţională de peste drum, unde îmi petreceam ore întregi studiind marii cineaşti ai lumii. Şi în această perioadă nu pot să nu-l revăd pe Serghei Eisenstein în experienţele sale spirituale din Sud-America şi America Centrală.

Jordan se întoarce din Columbia, vinde casa, se desparte de soţie, căsătoria părându-i-se o pierdere de vreme, că sunt în viaţa asta multe posibilităţi de a se ajunge, şi pleacă, şi dispare fără urmă. Nici în ziua de azi, 11 iunie 2010, nu mai ştiu unde e. Nici de soţia lui şi nici de Biserca.

În aceste momente, destinul meu rămânând tot atât de puţin conturat, nedefinit, ca al celor două păsări brâncuşiene şi al legendei maharajahului din Indore care le înconjura. Să fie oare faptul că, de câte ori am trecut pe lângă ele, le-am mângâiat, şi, precum sfera de cristal a prinţului de lotus care are puterea de a încătuşa duhurile rele, au putut să-mi transmită sau să-mi ia nefericirea din jurul meu? Să fie oare în ele ascunsă iubirea maharajei pentru maharani, sau răzbunarea cuiva, să fie un bad karma pentru mine, sau de fapt norocul? A fost oare destinul nostru să ne întâlnim aici în Canberra toţi trei, perechea şi eu. A doua zi am plecat spre Melbourne…

George Anca – Ce-am cautat în Australia

 

Decembrie 2009: Colindele lăsate copiilor pe drumuri. Modernizarea statului, restabilirea valorilor. Nu va fi linişte. Dreptul la protest. Pe cine să tot accepţi să te asasineze? Vă pun ştampilă, ieşiţi. Ba încă, nici nu mai eram, nici nu zisesem. O fi post. Crăciun represat-represiv. Ne arătarăţi Luna şi Jupiter. Pierduşi inelul de la mine. Cicăle-mă. Cine se naşte, cine se ucide. Dacă eşti vie, fă struguri.

Ianuarie 2010: Silvia, noaptea vieţii. Nevasta chinezoaică. N-am scris de 31 de ani româneşte. Dialect bănăţean. Coelho. Conceptul de altar legat intrinsec de jertfe. Ceva românesc. Eliade. Harry. Gaiţă. Forza Benonino! Să-ţi faci o metodă. Porneşti de la personaj. În Hamlet e Hamlet, în O scrisoare e Caţavencu, cutare în cutare. I se întâmplă o porcărie, o situaţie aproape fără ieşire. Zoe şantajată. Am personajul/ subiectul, am piesa. Aoleu, îmi vine să mă cac. Iartă-mă, mai vorbim.

Nae, marţi. Par-impar, or o fi zis că voisem s-o văd. Dodii jupiteriene sub Saturn-Pluton, c-ar veni şi vremea mea de (n-)oi muri. Neagra, nici măcar Ioneasca. Asasinare holocaustică. Asta depresie. Îţi spune ceva numele ăsta? Se vede că nu. Vor mierli-o în linia întâi. Deţinuţii penitenciarului Târgu-Jiu îl vor evoca pe poetul Mihai Eminescu pentru menţinerea contactului cu exteriorul, sensibilizarea persoanelor private de libertate faţă de actul de creaţie, personalităţile, valorile cultural-artistice şi educaţionale naţionale, impact. Fost-am vreodată creştini?

Ban la ban şi căruţa la ţigan. Slab de înger. A filmat şi s-a cărat. Încep piesele, nu reuşesc să le mişc, e ca atunci când nu ţi se scoală pula. Mijeşte. Fac teoria. Când ştii foarte mult e foarte greu. N-am fost bun la examen la Savin pentru că prea mult ştiam. La jaluzie ca jaluzea de grie.

Marton, jder, ba biber, împărat înaripat, viaţa pe amor, amorul pe libertate. Da’ unde e piesa? Momentul de cumpănă. Nu va mai candida. Gelozie. Mioara. Râsul de singur intelectual. Toţi dacii nimiciţi, 1812. Lexicon, Tentamen. Literatura ca tabu. N-am decât să citez şi pe Maiorescu. Îmi fac de lucru. De ce trebuia să fiu zburat discret de la universitate?

Februarie 2010: Venise pe la minister, unde lucram. Îl însoţea un neam sau securist. Era slab. Vorbea de o carte a mea. Niscai funcţionari făceau repetiţie într-o cameră apropiată. S-a dus careva să-i facă să tacă, degeaba. Iar s-a supărat slăbănogul. Încă unul să-i oprească, nimic. Mă duc eu, a zis. Am mers cu el – se vor şoca văzându-vă şi nu se vor opri, să nu vă supăraţi. Am intrat, se risipeau, terminaseră corul, ieşeau prin altă uşă. Am intrat în altă aripă, grăunţe pentru pisici pe jos, ele mâncau. A vrut să ies cu el, am mers pe trotuar incognito, tot îi dădeam cu şocatul, dar îl pupincuream că eu am venit la minister pentru el, părea să aprecieze. L-am dus ce l-am dus, m-am întors, am dat de el prăvălit spre un şanţ mare, sub cârje, l-am ridicat, le-am luat, spusese rezolut – ce să-l mai sprijine altcineva, da’ uite că-l dărâmaseră şi ele. Ne întorsesem la minister, unde aghiotantul iar îi dădea tonul să-mi laude cartea, ca pe Clarel. Clarel pelerinând Palestina, după revelarea ermetică a păcii ierusalime.

Mostre de măduvă. Im Herzen waren wir Riesen – în inimi au fost uriaşi. Poetul falnic ştiutor de multă carte. Democratizarea democraţiei, viaţa existenţei. Căpitanul filosofic. Fatalitatea etnică. Lăsaţi pleava să se autoeduce. Murire lămurire. There’s no free lunch. Scutecul rusesc pe scutul american. Filosofia naţional-ortodoxă e un nonsens. Rol. Capacele de pe gurile de canalizare au fost sudate. Nu vise umede de cancer, ci Boeing 707 (1974). Închisoare pentru provocare de avalanşe. Unbotanium, totem, thanator, wiper wolves. Imaginarium. The Damned United. Crane shot. Final cut. Vidu lunecă şi se prăbuşeşte din cupolă. En parapante. Ce se vede se spune la timpul prezent. Să nu se confunde începutul cu mijlocul şi sfârşitul. Să ţii interesul asupra trebii. Oboseşti spectatorul. O treabă care depăşeşte 5-10 pagini are nevoie de un plan. Fără o strategie nu termini cursa. La sprint e o magmă. Îţi trebuie forma. Apelezi la conştient. E riscul facilizării. Ideal e să scrii aşa o chestie de 3 rânduri, pe urmă 5, 10, 20, sinopsis. 20 pagini. Bă, am un scenariu. N-am timp, lasă-mi 2-3 pagini, mai discutăm. Interesant. Nuţi, ia vezi ce telefon are zăpăcitul ăla, stai, nu, stai, mă, ce pula mea ai în cap, n-am timp, îi dau consilierului meu Puşi Dinulescu, şi ăla e ocupat. N-ai treabă cu tehnica. Dialogul te fură!

Plajă. Furtună. Întoarcere (drive). Oslo. Pazvante, Pandele, Vizante. Mari şi Vic, de nu Virginica. Elemer parapantist. Fiord. Şcoala Vahl. Cimitir. Gară. Căutători de mucuri. Catedrală. Singuraticii. Librărie. Vis flash. Dansul morţii. Brand, erou sau criminal. I Plajă-fiord-ipse II Sinucidere Bicicliştii Fii tu însuţi ipse Ibsen III Ondina Odin Pavane Dodism IV Radha-Krishna Houston Honolulu V Rebreanu Midland Ramayana. Ibsen Ramayana. Ne rezolvăm pe Ravana et comp. Sinuciderea Sitei ca bărbat? Paparuda în New Orleans? Ce curaj să mai am la dialoguri? Ibsen a murit carbonizat, ba paralizat. Pezmetul Berini îl papă Berni. Hai repede la baia respectivă. Oslo la rând. Povestea abia începe. Ibsen, is wake up call. Fiordul e ca Dracula. Tango în fiord. Linia Oslo-Bergen. Brazi mulţi,norvegieni puţini. Digitation is not risk free. Disaster have no respect. Clingende, clinchete. Rună pe zăpadă. Foetuşi amnistiaţi. Man Birjovan, operaen den norske.

Ai şantajat o dată şi ai făcut unul din filmele mele. Acum să-l strâng de coaie, îmi eliberez drumul, l-am prins cu un furt. V.I. Lenin, cine e cu noi. Şi Isus. Am văzut cum şi cât fură – ia mită. Numa în flagrant. Calculul hârtiei. Să umble cu poşta neagră. E meci de curve. L-a şantajat cu vânzare de copii. Bă, copile, stai uşor, dacă eu ies… Că e nasol. Stai cuminte. Povestea să fie concretă. Dacă omul nu înţelege produci discomfort. Scoate zgura, dezvoltă spuma, cum e ploşniţa parazitară şi ai vomat treaba, vorba lui Chitic. Iar dai drumul subimperiului inconştient, ca la aur, mai multe tentaţii, să-ţi iasă mai multe chestii. Lope, arta de a scrie comedii e să scrii o singură poveste. O poveste însărcinată. Caţavencu, şantaj, ăia şantaj, o poveste cu altă poveste în burtă. Noi suntem scriitori. Şantaj cu noroc. L-ai prins. Povesteşti în două cuvinte. Îmi prezinţi întâi o lume. Vizante cu Irina, Oslo, cât mai succint, îi faci o porcărie, îl bagi în căcat, cum se zbate să iasă ori se îngroapă total. Poştaşul morţii, mesagerul important. Colo la Gabrovo, trei inşi. Se cheamă nemţii. Ţi-l trimit.

Mobile, piane, case de bani şi diferite obiecte. Vizitaţi bazarul obiecte de ocazie. Oltenii în protest împotriva interzicerii lor. Dimineaţa când e umbra lungă. Piaţa de usturoi. Ia, neamule, taslaua, ia, neamule, tămâioasa. Dacă aveai un şorţ te numeai vânzător. Vorba canibalului, avea şi părţile lui bune.

Lewis Carrol, The Hunting of the Snark. An Agony in Eight Fits

They hunted till darkness came on, but They found

Not a button, or feather, or mark,

By which they could tell that they stood on the ground

Where the Baker had met with the Snark.

In the midst of the world he was trying to say,

In the midst of his laughter and glee,

He had softly and suddenly vanished away –

For the Snark was a Boojum, you see.

Expatriot. Un actor american, cu apariţie de 4 secunde într-un film, proiectează scrierea şi producerea unui film în România, împreună cu o actriţă (tava dusă lui Dinică într-un film de Veroiu). Îşi schimbă pe e-mail, la telefon ori telepatic, replici. Ea îl vizitează în America, el vine în România după ce ea se măritase. Filmul, înscenat eventual de servicii, de exemplu, doborârea uşoară a lui Moby de o Dacie, simetrică doborârii unui cuplu de către un Ford, dar şi altor coborâri, precum prăbuşirea de pe cupolă a lui Vidu, care asculta predica Papei. Întoarcerea în Hiroshima foarte bine pregătită, să fie treabă sănătoasă. O desfăşurare temporală normală, amănunte, firul poveştii, şmecheria nu ţine, aştept în gară să vină cutare, vine, ce i s-a întâmplat, chestie limpede, interior enigmă, bancă de personaje, alegi unul singur, două în Pescăruşul de Cehov, Trigorin se sinucide, am mulţi sinucigaşi, personaj, grup de personaje, îşi povestesc visele, roman cu sertare, a tiroir, Decameronul, heptam, 1001. O poezie e sprint, o nuvelă semifond, scenariul (nu ca un roman), genul mediu. Poveste cinstită. 60 p. 2-3 fraze, 1-5 p, dialogurile se bagă la urmă, când ai ajuns pe la 20-30 de p intră gagmanii, chiar la regie, unii numai decupajul, se dă la regia de filmare şi pe la story boardman.

După stagiul bucureştean, Moby trebuie să plece (dispare), nu mai dă semne, apare în filme/secvenţe lucrate (de Vizante?) sub jocul virtual al lui Moby, ca o prezenţă. Astfel, în proiectul iniţial (incipient) subiectele (întâlnirii) între cei doi (grupuri) nu sunt corecte, se autocenzurează des. Mai rămân câteva. Moby e dat afară din casa părinţilor Corinei. Proiectul continuă fără el, mai specios, pe puşcărie politică, vapor în gheţuri, ameninţare cu moartea. Se spovedeşte, a intrat în comă, a crăpat, a fost strigoi. Mai bine nu făceam revoluţia (boschetarilor). Dansezi tango (Tanzanian Association of Non-Governmental Organizations). Dacă nu eşti şantajabil, nu intri în guvern. Probabil de-asta le e frică străinilor. O ţară plină de agenţi şi dosare. Specialist în autoşantaje, o coteşte sau se dă accidentat. Încercaţi şi voi să prindeţi ce discută mai mulţi deodată şi scrieţi toate ideile exprimate, inclusiv ideile proprii.

Scenariul n-are fir, nu poveste, doar pasaje rupte, fără cratimă. Şi eu sunt expatriot. Nu există mişcare. Fire to Bucharest. Gentlemen and gentlewomen. Diploma de sinucidere. Activitatea obiectivului. Plâng nemişcarea. Tu eşti, mă taică? Whitman-Dracula. Hello from the traffic hell. A close shave. Ne împăcăm pe bani. Să-i fie zăpada uşoară. Scenariu – subiect – schemă şi un hăţiş. Treabă picarescă, Lazarillo de Tormes. Orice hăţiş ţine. Partea cu schema – comunicarea cu ceilalţi. Bobul merge pe o albie. Problema e o albie. Adu-ţi aminte de Fragii sălbatici, o călătorie. Marfa şi banii. Vizante să fie el călcat de Bugatti ca Teo Peter.

Martie 2010:             Nu s-au supus somaţiei. Faptele s-au prescris. Setznaz. Atâtea corpuri neidentificate. Îţi ştergi mucii cu dosul palmei. Să moară toţi duşmanii tăi ca să scape de tine. Degeaba trăieşti fără creier. Al doilea popor ales. Bucuria comparaţiilor filologice. Film în film. Ne faultăm de unii singuri şi cerem tot noi lovitura de la 11 m. Impas de scenariu, tirade rupte, grupuri (ibsenieni, upanişadişti, fulbrighţi). Bugatti spre spectatori. Sărăcie de mişcare. Bun cu schemele, n-ai hăţiş. Te controlezi prea tare.

Vizante Rana, comparatist aflat la un congres în India, primeşte telefon de la soţia lui, Virginica, în legătură cu o scrisoare de ameninţare venită din Iran. La întoarcere, doi agenţi îl întreabă dacă vrea să intre în diplomaţie, iar el refuză. Familia Rana găzduieşte pe pe Moby Ribb, din Ohio. Fiica lor, acum căsătorită, proiectase mai demult pe e-mail cu oaspetele nepoftit, un film despre întâlnirea unor expatrioţi americani cu tineri din România. El are, de fapt, bilet pentru India, Bucureşti-Mumbay. În primele lui drumuri prin Bucureşti, o Dacie roşie îl doboară uşor pe Moby, în faţa Ambasadei Americane. Înscenare? Receptarea României de către american se schimbă, chiar dacă e întâmpinat cu simpatie în diferite cercuri din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Constanţa. Ajuns în Kerala, urmează tratamente şi masaje pentru coloană, pregătindu-se, în patru labe, de întoarcerea în America. Între timp, Vizante ţine workshop-uri comparatiste cu tineri, Corina şi Ovidiu îl iau la mare, la corturi, când ei sunt plecaţi se iscă o furtună, iar el, singur, pe alee, un Bugatti cu toată viteza apropiindu-se de el.

Fermez la porte. The oversimplification of Europe. Why are there no Arab democracies? Sinopsisul tău, sunt probleme. Bugatti este destinul, cărămida căzută la cutremur în capul lui Ivasiuc după ce plecase de la Petroveanu. Tangoul tigrului s-a şters, magia dispariţiei, nenorocirea perfectă, cum că nu mă mai puneam înaintea vreunui Bugatti. Unde e mult Hegel (Radio Hegel) este şi nebunie. Zidurile dintre personaje s-or fluidiza.

Memoriile se scriu cel mai uşor. La senectute. Şi Dinu. Şi muzică uşoară. Ivaşcu, ce om minunat. Hai, domnule, să scriu, să-mi văd de treabă, da da’ degeaba, fără noi nu ajungeţi prea departe. Racolare, ciripire. Oricine cu propensiune socială e suspect, nu chestii la vedere, aşa-zişi disidenţi. O proteză pierdută. Paiaţa a ieşit pe strasse în populime. Cuplul V & V primeşte vizita lui M, care are bilet pentru India, peste două luni. V îl introduce la clubul Fenomen, Miandra îi arată Iaşiul. M pleacă în Kerala. V primeşte ameninţare din Iran. Fiecare în căutare de sine, ipse (ipsaţionişti labagii). Fulgeră. V mai vede venind spre el în viteză… Familie conspirată reflex. Diclose to. Cut to. Imaginarium. Parnassus. Poliţistul a pus alarmă la pivniţă şi sună într-una. Se cutremură casa de manele. Şi nu vrei să-l bag în film. Preşedinte e gardianul. Exploratorium. Doamne, dacă eu uit de Tine, Tu să nu uiţi de mine. Personajul nu are toate ţiglele pe casă. Caricaturi desenate cu o mână epileptică. Nu voi mai traduce în engleză. Au investit ca înecaţii în sistemul de contaminare. Munca e sănătate curată, să muncească bolnavii.

Pariezi pe cenţii tăi. Pumnul în gură. Acceptul scris al candidatului. Ingineri de building care adună gunoiul. Scenariul, prima chestie. Plânge-te că ai ceva de plătit. La fotograf plăteşti înainte, ce să facă el cu pozele, se cacă pe ele. În general să nu vinzi ceva la un nobelist. Şi la service cu maşina, manopera pe oră. Kruger cedează. Atamanul, Călina. Babel, Bulgakov şi Şuşkin.  Ce e suflul romanesc? Capacitatea de alunecare, nu bălteşte. Îţi trebuie suflu să ţii un roman. Că n-am. Tocmai că am. Îţi pune etichetă din mers, că dacă nu s-a auzit de mine n-am suflu romanesc. Gaşca are suflu, o citeşti cu sufletul la gură. Te-a sunat din Germania, aveai suflu.

Îi jucau ochii de parcă învinsese moartea în persoana duşmanilor săi. În casă vorbim româneşte cât putem. Poate într-o zi o să am nevoie. Paradisul alungării din paradis sub filtrul seducţiei. Dictango, şarpele tanghează alterparadisul zburător Evei. Misa Tango. Cum ne-am întoarce etern în paradis spre a fi alungaţi, asurziţi de gloria muzicii. Incantaţii extatice. Agnus Dei. Benedictus. Nomine odiosa. I-ai scris. Oricum îţi erau duşmani în stare latentă fără să le fi făcut nimic. Îşi bagă pula în patrie. Ochi de cataractă. Nişte greve. Să fiu teafăr şi să nu se mai întâmple nimic. După ’90 n-am mai ţinut jurnal. Am spus nişte aproximaţii. Era mai boncoş, agreabil. M-a îmbobinat Rabelais. Mă compara cu ce ştia el. Mâhnire până la zi de grea decepţie. Iau condeiul şi îl las, 5 cuvinte. Amân o lună. În fiecare zi mă dau cu capul de pereţi.

Mare nostrum. Little dark bay. Wheelor. Ambling. Equus caballus. Ţi-am tradus mânzul cabal, rabbi. Borges: Tangoul este un cântec trist, dar care se poate dansa. Konzertina. Îşi dădea cu ciocanul peste degete. Horia Sima şi Crişan. Mă, şi tu eşti în criză, cârpă-n cur. Nu-i bat în uşă. S-au dus la Buda să-l predea. Platner. Îşi esenţializează singurătatea în România. Un artist trebuie să fie bine îmbrăcat. Eu (Pasi) am simţit toată viaţa pulsul publicului. Bizet. Limberea. Impichment de copyright. The legend. Mai mult te spionează decât te păzesc. Popor de adunături mondiale. Şi nu mai povesti altora chiar toate aşa. Of corz.

Aprilie 2010:             Regina virtuţii, îndoiala sceleratei, fenomene funeste. Vierge de doute, essence magique. Solitons and fractals. Comunicarea cu publicul nu cu tine însuţi (asta în poezie). Îţi taie capul. Îţi trebuie o minciună. O minciună trebuie crezută. Schema e clară, se întâlnesc, în actul doi se fut, act trei se despart, metfora jocul de-a vacanţa, vis al morţii-eterne. În teatru, treaba e mai conservatoare. Visele unora devin deviaţia altora, vilă medievală în Italia sau vilă nouă în ţară medievală. Poporul e mereu tânăr cu pula calului pe umăr. Tu eşti clavecin şi eu pian. Frontiera Curtici bate cu 28 la 1 Şoimii Lipova. Juvenal. Cam tot la Vitebsk. Fiu decapitându-şi tatăl. Preoteasa i-a luat locul lui Fantek. Panti l-a avertizat pe Ghiţă să nu plece (ce facem cu ăilalţi?). Nu suntem la stomacul multora. Câţi ca tine am găurit cu ăsta, numai să nu fie beţi, pot să facă orice, monstru şi tatăl şi fiul şi nora adulteră incestuoasă. Numai cazaci bătrâni rămaşi în sat operau nurorile. Ecaterina, m-aş da la tine dar n-am palton. Corupţii din parlamentul românesc trebuia  să fie în avionul polonez. Vă urez numai bine, dom’ doctor, şi poporului român la fel.

Schemă simplă, un bărbat întâlneşte iubirea vieţii lui, faza a doua, el e extrateretru şi i s-a încheiat stagiul. Brodează orice demenţă. Ea are planuri de concediu la Paris. El îi spune că trebuie să plece, ea nu-l crede, are pe altcineva. Demersuri la centrală (demiurg), el vrea să rămână pe pământ chiar dacă pierde câteva mii de ani. Mai apare un bărbat, ea se încurcă cu el. Lumea toată-i o ţâgare. Rabbi, găsii toate cuvintele, minus praeputium. Baragladina godmother. Să-şi înşele nevasta în faţa poporului, dar nu şi poporul în faţa nevestei. Spurcat fenomen. A venit să ne ameninţe. Să mai activeze cârtiţe până la Tuzla, scutul, cizma. Pedepsită purtarea tricolorului, create instincte managerial-patronale la securişti, figuranţi în scenele lor, la coada lanţului trofic. Noroc cu apocalipsa.

Poţi să spui de pulă şi pizdă da’ nu te umpli de malahie. Cele mai sfinte. Pe muche de cuţit. Stelele sunt nişte pizde. Disciplină mai mare decât la cuvintele acceptate. Blaga, altă zonă. Raţa sălbatică nu e o piesă rea. Hugo are şi o teorie. Vulcan erupt, „ca islande caste norii”. Să te linişteşti de miasme, să scoţi pula şi să te pişi pe toţi. Iolanda, a doua Islandă. La antipozi, la antipozi, la anipozi el a plecat, l-a durut în cur de mine, disperată m-a lăsat”. Mama mă-sii, contaminat de sintagme engleze pe leviatan l-ai înecat. The Three Princes of Serendip (1754).

Australis-southern, Oz, Aussi, terra australis incognita, 1625, hunters-gatherers, belief in Dreamtime, Penal Colony, stolen generations. Driest, flatest. Tinerii mai religioşi decât bătrânii. Patrick White. Melbourne, 1835. Athos. Iviron, foc 1856. Vatopedos, copilul din tufiş. Dezlegare la untdelemn. Muntele ispitei. Poporul român m-a dezamăgit. Ai primit şi pumni în gură. Bine că n-am un frate. Pozele astea să i le arăţi lu’ mă-ta în America. Omorâţi bătrânii, omorâţi câinii, omorâţi tot ce puteţi, criminalilor. Plec pe 28 mai, ajung pe 29. Didgeridoo. Waltzing Matilda.

Mai 2010: A convict then a free man / I became Australian.

Waltzing Matilda

A.B. Paterson

Cobora cândva un hoinar în billabong

La umbră de eucalipt şi

Cânta cu ochii l’al său billy în clocot

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Cor

Cin’ să vină o waltzing Matilda cu dor

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Waltzing Matilda s-aducă apă-n urcior

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Coborî berbecel să bea apă din baltă

Sus călătorul îl înşfăca vesel şi

Cânta vârându-l în raniţă

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Cor

Coborî vătaful pe cal de rasă

Coborâră poteraşi un’ doi trii

Al cui e mielul din traistă

Să vii o waltzing Matilda de-aci

Cor

Însă hoinarul sus şi s-aruncă-n bulboană

Înecându-se lângă eucalipt şi

Strigoi îl auzi cântând în billabong

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Malurile Condominei

baladă de tufiş

Oh, i-auzi, câinii latră, iubire, de ziuă se crapă

Băieţii toţi plecară în trupă nu mă mai aşteaptă

Mă duc şi eu cu zorii până ce soarele lumine-i

S-ajung părtaşii Roma pe malurile Condominei

Oh, Willy, scumpe Willy, mă lasă cu tine a veni

Părul de in tăia-mi-voi părtaşă tot a fi

Răbojul ţi-oi socoate, iubire, în urmă ţine-i

Şi moleschini spălaţi-voi pe malurile Condominei

O, Nancy, scumpă Nancy, cu mine nu pot să te iau

Dădură ordin lorzii femeile că voie n-au

Trup gingaş ai, iubire, nu zdravăn ca mine-i

Să ţină piept tigreşte pe malurile Condominei

Atunci, scump Willy, dragu-mi, rămâi cu mine-aci

Ne-om ridica rodirea, soaţă de fermier oi fi

Om dezghioca porumbul, iubire, ţi-oi găti ce bine-i

Să uiţi berbecul Ramstag pe malurile Condominei

O, Nansi, draga-mi Nansi, nu mă lăsa la urmă

Aşteaptă toţi băieţii, trebui’ să-i prind la turmă

Aceasta-i sărutarea, iubire, pentru tine-i

La ultim miel părtaşi fim pe malurile Condominei

Puşi: George e prozator adevărat, în dâra lui Matei. Criminalul ăla de Ţepeş. Cum te cheamă, Stelniţă, nume de stea da’ sună ploşniţă. Călifar, Steinbeck. Falsa recunoaştere. George: voluptatea de a se compromite a multor scriitori români. Turturică s-a angajat pe şantier să cunoască viaţa. Ne-a făcut-o meseriaşul, să i-o facem şi noi şi furau mai mult. Piaţa Ovidiu Picadilly. Prost să fii, da’ să-ţi revii. Bă, Catrina era mama Gherghinei, să nu fim şi noi nebuni. Abocalipsă. Banjo. Adio dodii. Zero e mult. Aiureli ca-n Isaia ăla. Cul et pognon. Şi ce să faci în stradă? Am să te strâng de gât, aligatorule. Când nu dorm, se uită la filme porno. Logica loviturii de graţie.

Eureka. Yarra. Loop. Dome. Alexandra. Opera (neagră). Cities of literature: Edinburgh, Melbourne, Iowa. The Age. Kilda. Kill all. Ni huia tebia. Angy Pinguins. Dandenong. Doveton. Wallachian voivode Dracula. Michael Becheim. Murim sau emigrăm. Visezi vals vienez cu un mort. Sugetar. Partidul comunist condamna diaspora. Ne-aţi alungat. Să nu vii în North America. Voi acolo la kgb lucraţi din patriotism. Eşti pa. Frock me. Vintage bolşevic. Ai semnat ca primarul propria condamnare la moarte.

Dolarul e hârtie igienică. Îi dai în cap, chemi salvarea. Ortodoxia. Fiţi creatori şi economi în micul spaţiu individual. Arunca-v-aţi de pe stauia libertăţii. Nostalgici ai comunismului şi consumismului. Se pune jar în palmă. Ca şi democraţia, rusaliile sunt o sărbătoare a nimănui. Stai în pytulice. L’avenir du crime. Etnosociologia excluderii imaginare. Violenţa contagioasă. Violenţa de sine, violenţa celorlalţi. Wolfgang Doeblin. Să moară satanele. Patroană de bordel reproşându-le angajatelor că nu sunt virgine. Se laudă cu beţia ca alţii cu două facultăţi.

Ura şi la Melbourne. Waltzing Matilda. Alertă de tsunami în Pacific. 35 de ore pe drum, în paşii lui nea Romică. Ne blindăm cu declaraţii. Trebuie mers la Chişinău. Vezi ce faci cu pizdele, pizda de la nevastă e cea mai bună. Etnologie recroi-vom începând de Sânziene. Voi aşterne liber ce să cern la întors, şi mirări regizabile. Numai în Australia nu fusesem. Aerofagia antropologia. La întoarcere mă ia Costică. Rusu şi Cârligeanu pentru Air Moldova. Acum Ardelean şi Maximilenzio. Se apropie plecarea din ţară.

Din Austria în Australia. Cloudy day în Viena. Ai dreptate cu Măiastra. Căderea în etnologie în locul turbulenţelor. Comandantul Gavril. Star alliance. Vom vorbi mai mult la întors despre ce ne va înfrumuseţa bătrâneţele sau tinereţea despărţirii. Oaia mea era Gilda, a ta, Pitulicea, Matilda să nu fi fost a lui taică-meu. Fierarul îi punea potcoave la gât, tâmplarul, de-al lui Isus, tot waltzing. Greu de ajuns la sinucidere prin părţile noastre altfel decât să te laşi omorât. Şi ăl înecat, preţ să nu se dea viu, cum le-ar fi oferit tot moartea. Matilda – viaţa – tuckerbag, sinuciderea – billabong, descântată-neuciderea. Ţi-ai furat mâncarea morţii. Înecaţi la mâna Vienei în sânge iobag mieluşel. Glob valseze-ne oceanul cum s-a născut lumea din coral.

Înecul, formă de acces la profunzime. Ajungem noi în Gallipoli. Enjoy rotary, Gheorghiţă. Lions Club Caritas. Valsă, valsă, moş Martine, că-ţi dau canguri cu măsline foarte eucaliptine, bumeranguri, guri de mine şi de cine ne pe şine. Cristina, Ionică, Maria canceroşi lângă billabong. Valţurile morii, moira muririi. Hai, Vlade, în golfurile sudului, să ne împăcăm. Meals prepared according to Islamic principles.

În moschee, citate din nobilul Coran, ceas-calendar, orarul zborurilor. Rugaţi-vă, nu dormiţi. Rugăciuni militante. Poate mai mormăiţi budhiştii prin toată Nirvana, plus Eminescu. Orice rugător se clatină şi desfiinţează spre a fi reconstruit din credinţă. Ascultând, la plecare, The Band Played Waltzing Matilda, am pantomimat tăierea ambelor picioare. Ci mergem la Melbourne, la antipod, ne vor legăna turbulenţele ca ursitorile. Rase amestecate în aeroporturi. Se umple şi se goleşte moscheea aeroportului din Doha. Umbrele reflectate în peretele de sticlă îndesesc rugătorii la răsăritul invizibilităţii dumnezeeşti. Care în costum, care în courta, care cu copilul, care hindi între arabă, femei în negru împingând copii. Scris de Apolodor, nisipul se luminase slăvind peninsula. Mă dau antropolog zero în materia islamică, de-am iubit Coranul nu o dată. Şi câţi fac trimitere la sufişti. Din adâncul Arabiei respir Bucovina, discursul etnic, moscheea neoprind respectul efemerului ultim, spor sper. Confund lungul drum cu întâlnirea de sine, altfel pierdere în deşert ajuns oceanului cenuşă

Nu mai scriu, văd filme indiene şi chinezeşti peste americane. Benjamine ages backward. She Bungs the Drums. Ghost Town. Did you miss 2010. Catedrala ortodoxă în fostă biserică anglicană, cumpărată. Cor femeiesc. Aprind lumânări. Intru în filmul lui Benedictus. Tatăl nostru cântat. Praznicul tuturor sfinţilor, mucenicie şi sânge, duhul se coboară în chipul focului. Petromanuanţu din Petroma. Mormintele eroilor fugiţi. Nu ştiai că lumânările se aprind separat la vii şi la morţi. Şi lui Eminescu. Două nunţi, două botezuri, un invitat,eu. Am zis de sfântul voevod Constantin Brâncoveanu, de sfânta Filofteia şi de Eminescu, de victimele puşcăriilor comuniste şi ale emigrării forţate. Popa, că părul meu plin.

Grija chinezească de român. Southern Cross. Indiae imperatrix died 1901. De ce ai mâna tăiată? Heracles & Apollo. Dodiile sunt surori cu probabilităţile, Harry, vezi şi cartea lui Puşi, Einstein şi îngerul contabil. Mai toţi cu puşcării de transfugi în ideala Australie cu gratuite cursuri de engleză şi altele, trăitori din real estate. Sudură 30 de ani, cu banii – film şi radio. Pastorul pe camion. Poetul în oţelărie. Imnul l-a făcut un ceh, nu ştie nimeni decât refrenul şi prima strofă. Ming Ming nu condusese două luni în Shanghai şi tocmai la venirea mea a ciocnit o maşină, fără persoană, o să repare. Cui oi fi purtând şi eu noroc, cine mi-o fi purtând şi mie.

Euphemisms, how not to say what you mean. Aaron’s rod the penis, zoo a brothel, academy idem, Acapulco gold marijuana, Acteon one who cuckolds another, visible minority a black, Vatican method contraception, scalp to kill te scalpez la Găeşti, sauna parlour sapphic, peace a preparation for violence, in Abraham’s bossom dead. Fratricid adultery incest in exile. Only a stranger can reveal who we really are. A world where the wolf is always at the door.

Iunie 2010: Nu mă prinse Maria de pe urmă. Pe tine te apără Magdalena pe Swan Street. N-o fi să ne întâlnim. Aşteptare românească. Şi cerşetorul. Flux de pe Collins spre Little Lonsdale. Îţi spusesem de vineri. Maria la euthanasie. Îţi cumperi blugi. Murise Maria când v-aţi mutat vizavi de oficiul primilui ministru. Cercul protestului împotriva morţii calului, pentru interzicerea curselor. Ai vrut să-mi plăteşti cărţile lui Puşi Dinulescu. Slujită cenuşa Mariei şi aici şi la Stâlpu. Pe Bourke, we want justice, a resolution to fight is undertaken. George Gallaway. Free Palestina. Libertate australiană. A fiasco, virtues of pessimism, blame game, leg-pull, anglosphere, xenotext. Ăştia abia aşteaptă să fie împuşcaţi. Toată pleava la uraniu. Unu-i făcea nevesti-sii pizda cu creion chimic şi cauta pe toţi la pule să vadă care sunt scrişi. Pricess Highway. Maşină de generat hidrogen. Toţi lucrează în ascuns. Roboţi pentru Ford Nissam Toyota. Feldioara. Philip Adams.

Vă insuflaţi hormonul ori chiar amiciţie. De ce nu-ţi electrizezi salteaua. Business la golf. Suflet peste roboţi selfmade necomercializabili. Pui piesa şi se sudează singură. Ţi-ai scos ochelarii, nu ochii. Profilul plat, clapele degetelor în dans, ghilotina verticală. Din faţă, vrăjitoare. Fâşii de patimă a ne mai vedea. Urcă treptele râzând. Prima nevastă îţi semăna cu Michelle Pfeipfere, s-a sinucis din amor. Uniţi în dispariţie. Genii sfărâmicioase. Uite cine vine la şcoală. Mulţi greci, italieni, puţini români. Wurudjeri people of the Kulin nations, the traditional owners of the land on which the university stands. Cate din Sydney, well, George, you did almost everything. Faraday Street. Ce zi frumoasă să mori. Imax. Carici pe varză. Femeia nu ştia şah, mutase totuşi o piesă, i-am aratăta L, pentru cal, iar ea, la picturi, s-a oprit la tabloul cailor. Interesat în trecerea zilelor mai scurte de la sud. Ai dreptate, în scris nu sunt de pe pământ. Îmi uit visele, nu numai paşii. Mi se apropie bumerangul. Azi de-aş fi de-o zi acasă aici aş muri nenăscut.

Graţiile urâţeniei, altfel copilăroasă. The Troat by John Montague. Say your salam to the prophet. Hai, irlandezule! Her tender robe touch. Urlet. Epilepticul căzuse în timp ce irlandezul îşi recita coma (la mine, minute înainte, coma oceanului). Mai apoi, Nino, cu l’alba che muore un piccolo fiore. Puşi, Ezra ţi-e Ivănceanu.         Corin: I am the boss in this house and I have my wife permission to say so. Tradiţia îi ţine. Miroase a peşte. A pizdă. Astăzi vom mâca un peşte. Ceata de reverenţi. Că omul nu este numai materie. Adam e sedus de o femeie, Eva e sedusă de Lucifer. The Great Ocean Road. Lorne. Apollo Bay. De intrat în rezonanţă, minereu la suprafaţă, câinii mai valoroşi ca omul. La miezul nopţii va veni Isus. Fieştecare-n lucrul lui. Oamenii ăştia muncesc din greu pentru biserică şi vizitatori.

First Baptist Romanian Church of Australia, Endeavour Hills. Cel ce totul vede nu te va lăsa. Cina Domnului. Să-l pomenim nu numai pe buze, ci din adâncul inimii. O, de-aş avea eu limbi o mie. Sunt mai mulţi samariteni. Oi în mijlocul lupilor. Mă pocăiesc, mă mântuiesc. Veneam de la Caracal cu maşina. Nu există creştin nepocăit. Ne cufundăm în moartea lui Isus Hristos. Nu poţi să fii pecetluit cu două peceţi (la adresa cui?) Verificaţi-vă viaţa cu ce e scrisă în scripturi. Nişte necuraţi, nişte leproşi. Cui i se iartă mult iubeşte mult. Dă-mi şi mie siguranţa vieţii veşnice. Salutări de la Mocanu. Sophia Loren a deschis aici Spaghetti Carbonara.

Psalm 118. Fraţii de la Harul n-o să vă lase la Brisbane, vine fratele Mânzat. Lărgirea împărăţiei lui Dumnezeu. Colectă specială pentru acel copilaş. Tatăl tuturor, amin. O, dă-ne o harfă. Fratele Marin va predica. Nu v-aţi plictisit. De ce iubesc crucea? Unii n-au nicio credinţă, au draci. Poeţii români au crezut în viaţa de dincolo. Îţi mulţumim pentru moartea ta. În locul meu muri Cristos. Sticks and stones will break my bones but woods (?) will never do.

Helen, de trei ori botezată. Pastorul cu ţara în camion. Zaharia cu prăjituri şi nevastă frumoasă. Dom’ prof din lancrimă. Şi câtă strungăreaţă. Mai urcă. Suburbii, pământ în scumpie, Chapel Street, chinezuţa cu ochii închişi. Mai urcă vile, nu-n tramvai, lucruri numărate macro. Vecina veinătăţii pe-al meu scris. Ţară de muncă, în ’78 nu era pregătită să primească poeţi. Traversate grădini, terenuri de golf, mausoleul. Laud ce-o să tac. Vă recunosc ca pe Lupaşcu după şapte ani de secetă.

Bibeloul bătrâneţii frumoase coboară în Flinders. Duceţi-vă-n brânză. Carne macră de cangur, fragedă de crocodil de 400 de ani. Echilibrul în coadă. Dans.Sârbiţă-Sir-Puţă, mai mic decât ăilalţi c-o zi, venit aici să le fie leat, dar mort să-i fie penultimă ultima zi. Outback town of Leonora. World Oceans Day. Das Paradies und die Perl. Mă închid cu pleopele ca indienii cu obloanele în Mauritius, în Kamla Nagar. Mi se mai limpeziră, making eyes. Supăraţi incineraţii.

Pe William, de sus, tai Bourke, les Lees Tailors & Invisible Patch. Trecut de Eagle nu sar rând, naivităţi nemaidând, de ardei, de inimă rea, căcatul nu se mai supunea, Mirceo la Moscova. De ajunsesem vizavi, şi mai şi, am singurul fâş din Australia. Ce-o fi rămas de noroc, diseară recitator. Cât mă închinai în budă că supremul e în noi. Dai banii pe parcare în faţa bisericii. Olderfleet la antipozi. În conservare securitatea. Zi mohorâtă, oceanul departe, cine l-o înota după moarte.

Dandenong e şi departe. Ploaia lăcuie străzile. Nu se mai scula el Tom de noapte să ia Bucureştii la metrouri. Norocul Melbourne-ului cu mine. Cafea long cu studenţii. Negativitate. Vă învăţa cum să vă ţineţi minte visele. Să-mi fie frig mai ca în Argentina sub vara de la noi. O graţie ne-om improviza din aventură. În oglinda geamului, la intercepţie, sate ardeleneşti australiene. Vărsare în frig. Tot n-am nimic de făcut. În loc să scriu demăsurat răsură. Buy Australian. Ca indienii. Puţini şi mult. Rase decartate. Gene dominante. Vorbărie. Nu ne merităm. Bravează tu că râd eu. Fato, mă vezi bătrân, ori ce-ţi închipui. Mâna nu mi-o vezi condei. Trăsei în bojdeuca din Doveton. Voinic, asiatinca, fata popii, sinuciderea sinuciderii.

Groovy tunes underground sounds. Dumas: Ces mots si simple en aaparence. Flaubert: Il doigt vingt mille francs a un orfevre. George Sand: Ne vous accusez pas. Starbuke. Photo. Yes. Mulţi copiază. Adică eu spy. Sorry. Be. Nimeni în shop. Copiezi purcei sfârtecaţi. Mai şi aruncai căcatu’ cât să nu mă laşi să laud Australia. Banjo. Coming south. Avort cosmic. Ce timp om pierde de ne înghesuim asiatic. Green elephant. Old jail. Yellow flag. Sunt mai mult Cristina. Suntem mai mult asiatici. Viaţă de marsupiu fără viitor. Pakenham. Mi-o fi părut bine că vin, nu-mi pare rău că plec. Umblu în paşii lui Ionică de dragul Cristinei de-i plăcuse în Italia. Îmi stăteai la mână, te pozai grână. Oi fi având ce-mi aduc aminte. Sudură după sudură. Năpârlit incinerare. What’s wrong with anzac? The militarization of Australian history. O zbugheam, eram mort.

EA PLECĂ

ea plecă ploaie cu beznă

dansatoare într-o gleznă

din cascadă geam geamie

altei predici bagdadie

zacă zarca vulcăneşte

în Pacificul cu peşte

lese lese-ne câineşte

în peştele fără deşte

tir pe arte cărăuşe

trage-te pe stânga duşe

roţii radiourilor

morţii necadourilor

n-am parâma Parma zamă

Gaza raza şi-o destramă

stăm pe ploaie catifea

roşie art center prea

australian accent

reginei adiacent

Femei pe înalt verii opuse. Mai un strănut, o razie. Sentiamo vorba de muzică. Oraş muzical la diapazon european. Apărare de demoni. Muzica subliminalităţii saxone peste Pacific. Ascunsă muzica de mine. Lumea îşi respectă picioarele, serenada paşilor. The long portrait gallery. Tea and Zen, Chadao

when are the crimson leaves?

Only a little hut on the long

curving bay

stands in the serenity

of an autumn evening

Ăle mai bune vieţi pe Golgota pocăinţei. Recunoştinţa venitului, neplecatului. Fiecare să-şi vadă câlţii. Avem bani, nu-ţi fă probleme. N-avem nimic unul cu altul. Futaiul de pe lume. E excalibur, te taie, zbori prin perete şi-ţi dă de cap grăsoaia. River’s Terrace. Sadness never goes away. Guardians of gift of light. Eureka rămâi de mine. Pe Blaga i l-am dat Fionei. Bănci în Washington, ba-n Melbounre, de eucalipt. Libertate cu imigranţi. Preţuri lăsate pe spate, oarecare respectabilitate. Biserica plecării. Intense nostalgia and the fear of the unknown. The fresh water tortoise. Fear of aging. A dream within a dream. Accross the desert. Walk and don’t look black. O rogi pe Helen să te traducă, eu revăd originalul. Şi în chineză. Mi se va sfârşi Australia regretului de Australia. De n-oţi fi fost primii oameni a vă denatura ultimii. Iar se puse ploaia, m-apucai de scris, used syringes here please. Albă Melba, Dalida. Benedictus. A crea în virtutea lovirii. Nu voiam să-i dau poante măiestre lui Philip Adams. Colonişti în zale pe mătasea deşerturilor. Repatriere la antipozi.

în floare de ce-mi erai

pasăre te răscântai

diseară mă ahimsai

din Hristos ne mioreai

moira de o mureai

Aici am crezut că avem libertăţi. Nu există să nu fii primit ca alb. Îi mănânci mâncarea, îi fuţi muierea. Tulnice, soprane. Disperat că nu voi fi auzit. Ileana mi-a adus cartea lui Sică. Popa –  şi ăsta apostolesc – cu sluga la doi stapâni. Părintele Bosif vă va mirui, să mergem la hol. Părinte, tu eşti singur cu dracu. Văduva ţi-a dat Mlaştina disperării. Infinitatea de mii de îngeri la Philadelphia. Cu Isus vom zbura.

Pornisem spre locul sinuciderii. Ţi-am spus să rogi pe Corin să folosească o puşcă, să fim mai siguri. Doina glonţului. Imnul ortodoxiei româneşti voievodale. Australia primeşte criminali, daţi-ni-i nouă, ăştia sunt. Ghicito, evantaiul. Alte personaje. Adânceşte. Stăm un spălat. Imigraţie, libertinaj, multitoleranţă. Uite cum facem, o să le zic.

Interzis în catedrală. Rămâne vocea evangheliei. După baptişti, exil la penticostali. Apele plâng clar izvorând, dacii se nasc, vai nu mai mor. Secătuirea crucii. Voi merge pe jos în Arabia. Gritty and stylish. Spiral Mozart. Cu cât mai departe cu atât mai viermănos, rămaşi ouă de muscă în praful criminalităţii. Nor cu apă de întuneric. Nerostire. Satul munţilor, părinţilor. Pacific misogin. Covânt prin instinct decât conştiinţa limbii materne, plus estetică.

Anglie mai peste apă. Psihologii aborigenilor. Necunoscutele australianizării în hăţişul placerismelor de ghetto, totuşi românesc, împins la protestantism şi ajutor de şomaj. Nici când am ajuns n-am crezut că sunt acolo. How to train your dragon, vecino. Atât-mai-rostirile de subconştient al hazardului nepetrecut. Sinecdoca. Adam-Amsterdam, Austria-Australia. Talpă-n talpă, cap în cap, clone de Turcu. Cum să se mai transfigureze diaspora interioară, cum ar fi recunoaşterea în limba română a lui Dumnezeu şi a poporului dispreţuit în patrie, regenerat la antipozi, peste atavismele asasine pândind eminenţele originare, cum nu mai ştiu copiii din Australia numele lui Eminescu. Cei din vâltorile Pacificului n-au motive să ne iubească şi parcă totuşi o fac, paradoxal, din altă patrie ce n-o dislocă sufleteşte pe cea născătoare şi înnăscută.

Ce români s-or fi ducând la operă, a se recunoaşte australieni, iarba nisipului. Vor mai rămâne rânduri pentru totdeauna. Europa ierbii pe muzee, orânda norilor pe pajişti, dulceaţă de războaie înroşite în obraji, proaşca lehamitei şi ce mai respingând nu ne-am înţeles. Beste ingredienzien. Filmând epilepsia.

*

NESCRIŞII

nescrişii pinguini pufini

carnet în Jersey voi nestrini

no Ben Nobel prin camberrini

ne ţinem film în Dandenong

la venezuelean oblong

al Petcăi slab ca tine song

ai scrie cum îţi scriu dicteu

pe sfinte la futai ateu

din pleznitoare ochiul bleu

suiţi economiei de prozod

prozod altcând mormânt în pod

pe film şi soră-sii alt plod

încinsă zi plecării vară

din iarna ce mă împresoară

sans voce evangheliară

restrângem caţa din rechini

numai ocean sub paladini

lăsaţi de contingente crini

ce vin în sud a scrie mud

pretenţiei de paprud

cu Sânziene Ioane ud

iubire sub bătaie toi

ci scriitura de apoi

Ileana la copii stiloi

brâncuşian la staţie

cărăuşit nataţie

din golf în levitaţie

de n-am respir înghesuit

din pieptul minei răsărit

aer uraniu antracit

se va sculpta computer sant

portretelor trăit desant

alergătură adamant

din sub în sub prietenii

pe drojdii salt salate scrii

pe Kilda pinguinii chinezii

neaustralei cauze

închipuind aplauze

în cricket fără pauze

de antrenori less piei englezi

pe dragii aboriginezi

buldozere de vii retezi

nu te-o ajunge cosa nostra

sub zarzavat drogată mostra

noatratic rostul a sa rostra

la lucru voi eu singur cri

şi pinguini a drăgăli

cigale de Europa gri

ce dren că nu-ţi primii din flu

poveştile cu sfinţi adu

şi fute-le până acu

strânşi sfintei ape cabotin

sorbindu-ne arginţii vin

în două ore scrisul spin

pe ce filosofii bard lanţ

veniţilor din şanţ în şanţ

cât vă uitaseţi de Bizanţ

filme de voie ochii alţi

flăcăilor demult înalţi

mai negre mâini în bălţi de balţi

ce-mpuie statua hotar

pe hat tătari spre Călifar

femeii sinucidere de s-ar

Rodari lângă aparat

copiilor voi fi predat

nu numa-n India arhat

toţi preşedinţii de acad

mi se văzură camarad

şi tu în australiad

mai şi ajungem orei opt

cu bănăţeni şi moţi la copt

Cluj nevăzut în Melbourne stopped

din Bega Yarra barca parcă

torcându-te să te întoarcă

a nu te scrie Gyr libarcă

de host neplatei zarcă

somonului pe arcă

nalt sudul ne încearcă

fluenţa strămoşească

amnar zbucnit în iască

mai apa ne trăiască

nu mă închipui din dor

pe sarea apei comandor

al desalinizărilor

cu piedică judecător

mă controversă vărsător

de după sud versuitor

de suitor la mirador

pământ oceane Maldoror

ce voci sub lume lagăr or

agora a gomorilor

sodomelor şi tu sudor

pas tras în piept glonţ inodor

pe nespălate sânge cor

drag de băgaţi la rotisor

cum şi-o seduce ora or

verso pământului mă dor

o doară aurora nor

în coarnele toreador

ţi-oi fi recurs d’al vostru por

Mariei depresiv ocolitor

cu blugii cumpăraţi amor

dentistei că-ţi atârnă flor

Flagstaf ca Falstaff mai uşor

şi Flinders catedral călăritor

ce ne mai paşii de aviator

plictisul masculinilor

tu macho da’ doar narator

de autor neştiutor

or southern cross întorcător

metalice reţelelor

din neatenţie odor

trecui şi prapure mă lustrui

că Australia austru-i

mă las şi intersecţiilor

piano mama lecţiilor

*

DIDGERIDOO

cum s-a născut

cum s-a născut lumea

din coral şi s-a înecat

la un vals împiedicat în Viena

Mehta dirijează Turandot în Beijing

de nu la Sydney în paralel etnic

înecul formă de acces la profunzime

staroste Strauss în Galliopoli

Horia spre roată swagman

strigoii supărării pe împărat

Matilda valsând în roată

enjoy Rotary Gheorghiţă

şi cine-ţi mai barde bardă

Înainte de a pleca în Australia, mi-a venit în minte Costache Popa, ginere al lui Sadoveanu, pregătindu-se, pe strada Delavrancea, de dimineaţă, să ajungă seara la Viena la concertul lui Celibidache, lăsând-o pe Profira acasă, dânsa chiar dându-mi mie un interviu. M-o fi aşteptând, evident, nu ca pe el, Melbourne Symphony Orchestre? Ori, mai degrabă un didgeridoo, confundabil pentru tot românul cu buciumul, când colo, Dingo însuşi se aude astfel ca din Hadesul de sub deşert, tronând – muzical? – peste alte fiinţe ancestrale, chiar peste şarpele curcubeu.

Afişe din belşug. Vieneze. Melbourniene. The Band Who Knew Too Much. Schubertiade. Songs of Travel. Last Waltz (including Brahms and Haydn). Swan Lake (a new ice age). The Soul of Genius Requiem Mass in D Minor Wolfang Amadeus Mozart. Schumann Panorama. Haendel’s Messiah. Romantic Symphony. Mikelangelo and the Black Sea Gentlemen. La Sonnambula. Shen Yun. Grungada („gathering”. Conceived, performed and composed by Mark Atkins – one of Australia finest didgeridoo players and member of the Black Arm Band). 2010 Melbourne International Festival.

Românii au coruri la bisericile ortodoxe, iar la cele protestante cântă toţi, ori vorbesc în limbi. Tudor Gheorghe le-a furat inima în două rânduri. Hip „n” body rock poţi prinde, patriotic stoker-ean, la Dracula’s, pe Victoria Street. Pe cine să întrebi de un concert de vioară al Deliei Diaconescu?

Interpretul la didgeridoo respiră circular, pentru a obţine un sunet continuu, întrebuinţează tehnici pentru inducerea unor multiple rezonanţe armonice. Faimoşi sunt Djalu Guruwiwi, Mark Atkins, William Borton, David Hudson, Jol Geia şi un virtuoso alb, Charlie McMahon. Didgeridoo este cel mai vechi instrument din istoria muzicii. Dezavantajarea aborigenilor în Australia urbană se vede şi aude, eufemistic, în filmul „Wrong Side of the Road”, pe muzică interpretată de Us Mob sau  No Fixed Address. Cântecele Clanului, în anume ordine, ajută la deplasarea în deşert. Visul şi cerul nopţii sunt sursele poveştilor, legilor, muzicii.

Cum ar şterge băştinaşii visele noilor veniţi, între terra nullius şi black transnationalism. Ca la schimb cu generaţiile de copii – 1869 – 1969 – furate de guvern şi misionari (scuze atât de recente, pe când şi 21% din puşcăriaşii Australiei sunt indigeni, adică 2% din populaţie). Măcar kava ar fi o alternativă mai sigură la alcool şi tot înainte cu inhalarea petrolului „opal”.

La plecare, comutasem succesul barzilor australinazaţi de pe Waltzing Matilda – am citit-o în taducere românească la un festival de la Australian Poetry Centre – cu The Band Played Waltzing Matilda. Cum să mai valsezi fără picioare lăsate la Gallipoli? Dar fără didgeridoo? Campioni şi campioane, Lionel Rose (box), Evonne Goulagong (tenis), rugby, atletism, Indigenous All Stars, Flying boomerangs. Pe bancnota de 50 de dolari: Polimath David Unaipon.

O întâlnire ceremonială, corroborre, vis-cântec: balga, wangga, linga, jurba, ilma. Digeridoo e doar o onomatopee sunând aborigen (cf. emu, goanna-iguana). Cuvinte englezeşti de origine australiană aborigenă: boobook, coolibah, dingo, gang-gang, gidgee, kangaroo, koala, kookaburra, kurrajong, wonga-wonga, boomerang. Cooee (vino aici) dă cheia crimei, muzical, cocainomanului violonist între raţionamente Holmes.

Vis-cangur, vis-rechin, vis furnică de miere, vis-totem, vis-lege tribală. A mişcat copilul, spiritul-vis intră el în luna a cincea a sarcinii. Timp-vis-alcheringa. Şarpele curcubeu coboară din Calea Lactee şuierând luminos din întunecat prin ploaie. Spre a deveni adulţi, copiii sunt înghiţiţi de fiinţa ancestrală. Visul ordonează cosmosul prin cântece tingarri. Timp fără timp, creaţie necreată, tjukurpa, wapar. Bibliografie: Sandra McDonald, The Outback Stars, The Stars Down Under, Startrek, John Constantine in the Dreamtime, albume „Dreamtime” – formaţiile The Strangles sau The Cult, Daryl Hall.

Din didgeridoo, vocalic peste lătratul acela monosilabic, se aud chiar numele-vis ale lui canis lupus dingo antarcticus: Tingo, Joogong, Mirigung, Noggum, Boolomo, Papa-Inura, Wantibirri, Maliki, Kal, Dwer-da, Kurpani, Aringka, Palanganwari, Repeti, Warigal.

Didgeridoo. And the Band Played Waltzing Matilda. Citind în Ţara Kangurilor de Mihail Sadoveanu despre „Australia stutterilor” te afli în miezul mioriţei coloniale, aceştia sunt cei cărora nevrând să se dea viu, swagman-ul (fratele ciobanului) se sinucide şi, strigoi, mai cântă din bulboană acompaniat din dreamtime-vis-eon de didgeridoo. Poţi auzi chiar şi cele şapte porta-voci noi trimise de doamna Petrescu-Markakis din Sydney şi folosite în Piaţa Universităţii din Bucureşti, 1990.

*

Cu inima mai puternică decât glonţul, prin muncă fizică sponsorizându-şi faptele intelectuale, fenomen. Fericire banii, tocmai, limba noastră-i o comoară. Somnoroase păsărele. Waltzing Matilda-Mioriţa. Diaspora pe vatra universală. Internaţionalizarea dialectalismului. Sânge, apă de Pacific. Am lipsit două săptămâni din sinea casnică, m-am întors, ah, sacrosancte headquarters anti-Eminescu, anti-aborigeni. Căutat de adrenalină. Muzicalităţi tăiate în papgali şi mierle-Messiaen. Desecurizarea diasporei.

Deşertul visează. L-ai auzit cum respiră, în Tunisia, Puşi. „Şi mă încălzeam numai când deliram” (Cezar Ivănescu). Preda îl plăcea, i se bădase sub piele. Era foarte singur, bătea la uşă, cum adică, să-ţi aperi sărăcia. Pământuri, nume propriu. Şi Calu. Cu un singur l Belinda, mai autohton, ţi-a zis Preda-ţi. Aceeaşi operaţie la 7 secunde, timp de zece ore pe zi. Pornografie de idei. Davai paşli. Ce spui, praleo? Saul Paul. Voci pozate. Urcăm zece etaje şi recităm Paşa Hassan. Trădarea păsării. Arderea cărţilor. Patriotism horror. Ghiuzel. Dreamtime. No matter who you are. Artist independent.

Vise magnetizate de minge. Printre cei niciodată căraţi. Sub aceeaşi bombă. Umbrela o lăsasem deschisă, cineva a închis-o. Pleiada transfiguratorilor deplânşi de propriile personaje în replică. Prea insistaşi cu ştersul ochelarilor. Plouă cu morţi. Mi-oi trece pisicile dincolo când aş mai merge până la capăt. Aborigeni, Gallipoli. Vise şterse.