REMINDER CARACTERE COMPARATE - Colocviile de Marți 26 aprilie 2016, 5 pm, Calderon 39

CENTRUL SOCIO CULTURAL „JEAN-LOUIS CALDERON”

Vă invită

Marți, 26 aprilie 2016, orele 17.00, la evenimentul cultural

Colocviile de Marţi „Caractere comparate”

Caractere Caragiale - Recital de Nicolae Urs

Comunicări:

• Dimitrie Grama: De la Taj la Aurora Boreală
• Corneliu Zeana: Caractere aromânești
• George Anca: La Bruyere în România
• Mariana Nicolae: B.R.Ambedkar 125
• Sorana Georgescu Gorjan: Cumințenia pământului – la zi
• Iulia Rășcanu: Mumbai – un doctorat

Teatru de poezie

• Puși Dinulescu: Pe muzică
• Poeme de: Florin Costinescu, Liliana Popa, Gabriela Tănase, Vasile Răvescu. 
  
  
  Coordonator: George Anca

În speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre, vă aşteptăm cu drag la Centrul Socio - Cultural ”Jean-Louis Calderon” , din Str. J.L. Calderon nr. 39, tel. 0213156670. 

 

La Bruyere

*

Vedem cum unii oameni cad dintr-un rang inalt din pricina acelorasi cusururi care ii ajutasera sa se catere acolo.

*

Marimile cheltuiesc atat de putin fiind darnice doar in fagaduieli, iar rangul lor social le scuteste in asemenea masura de a-si tine frumoasele fagaduieli facute, incat este o dovada de stapanire din partea lor faptul ca nu fac o risipa si mai mare de fagaduieli.

*

Adesea este mai folositor sa pleci din preajma unor marimi decat sa te plangi de purtarea lor.

*

George Calinescu

Un om adevarat face binele fara a se gandi la urmar .
*
Frica de durere duce la renuntare, care tot una cu refuzul de-a trai.
*
Bucuriile premature ne impiedica sa ne realizam.
*
Putina durere este ca un toxic ce imunizeaza organismul impotrriza otravirii.

*

MONAHUL ACTOR VALERIAN DRAGOŞ PÂSLARU

Clopotul bate. Monahul se întrerupe: este pentru sufletul morţilor. Parastasele se mântuiseră.

Stă în uşa chiliei, cu faţa spre intrarea bisericii, stă de vorbă aproape silit, “am o mângâiere”, de n-ar fi cerut cuţit, ai fi zis cum părea chinuit pe sub luminozitate sau rugăciune şi ea întreruptă – nici la slujbă nu coborâse cele câteva trepte. Martori, indianul Surender din Varşovia (e ortodox? întrebase un călugăr, da, răspunsese) Costel, şoferul de la “Ivireanu”.

Seara, la “Antim”, după Eminescu-Brâncuşi-Blaga-Eliade-Mioriţa-Ahimsa, pe speculaţia “cultura indiană în Europa via România”, înaintea lecturii poemului “Copilul” de Rabindranath Tagore”, povesteam vizita la Frăsinei şi întâlnirea cu părintele Valerian, fostul actor Dragoş Pâslaru. Nimeni să ştie că “a fost” nominalizat la Kyoto Prize, poate un Nobel japonez, împreună cu psihologul Ioan Ciofu, acesta din urmă pentru teoria generală a numărului de aur cuplată cu zvîrlirea la munca de jos în contextul represării meditaţiei transcendentale. Actorul călugăr, tocmai pentru destinul ce, aparent, şi l-a autoconstruit, răspunzând şi criteriilor premiului - savant sau artist cu faţă moral-spirituală. Nu era nevoie, sau că n-ar fi fost la valoarea aceea, îngăimase isihastul.

Cam ştiam că lumea e a lui Satana. Mai încolo, ca în apărarea duşmanilor, avea să citeze pe apostolul Pavel, a urâ păcatul şi nu pe păcătos. Doar duminica trecută fusese ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, mă gândeam, dar şi a tuturor apostolilor, 12, plus 70, fără cruce roşie, şi chiar a sfinţilor români, la coadă, altfel începuţi cu apostolul Andrei. Cu două zile înainte, pe 2 iulie, aici se făcuse pomenirea a 5 ani de la adormirea Părintelui Ieromonah Ghelasie Gheorghe, 18 martie 1944 – 2 iulie 2003. Îi tot pomenea numele-isihie, mai ales că scriitorul Vasile era de părere că scrierile aceluia n-ar fi prea sus, totul e patristic, să-şi ţină părerea, nu ştie, venise blând, totuşi, replica. Toţi scriu,a, şi atunci el la ce să scrie, să-i aflăm rugăciunea, să ne ajutăm, că sus e Ghelasie, l-aţi continua, am scris un acatist, e în magazie.

Am făcut caz de ahimsa, tot pentru a-l pune în temă cu interesul unor ahimsaki din mai multe ţări când am evocat “moartea” lui – am fost mort, a confirmat, iradiat în spital, 25 pe listă; când m-am ridicat şi am umblat, am văzut o cruce, deasupra unei biserici, înainte am fost un rebel, pentru prima oară, fără să fi ştiut-o, am spus rugăciunea inimii, Doamne, Iisuse Hristoase, mântuieşte-mă pe mine păcătosul.

A ajuns călugăr, de voie, din brusc imperioasă vocaţie.Am crezut că ahimsa şi isihia merg împreună. Isihia, a adîncit, e altceva decât ahimsa (pronunţată ca jainii, ori însuşi Mahapragya, cu h discret, aproape mut). Ei nu-l au pe Hristos. Dar papa s-a exprimat că Dumnezeu decide. Ei se exprimă altfel. Şi indianul de lângă mine scrie ghazaluri, rubayate, poeme triste. Triste pentru că sunt fără Hristos.

Filmele vi se joacă. Nu mai sunt ale mele, sunt ale lumii, nu le pot opri. Se dă la tv. “Ochi de urs”, nu şi “Domnişoara Christina”. Vin cu scenarii şi filme începute – după ce au scos ceea ce nu trebuie să vadă un călugăr - să-i ajut să fie creştine. Un film adânc creştin este 4-3-2-1 al lui Mungiu. Ce face Dan Puric e bine? Perfect. Din 1995, actorii au un sfânt al lor, Filimon, îl pomenesc. V-aţi luat numele Valerian, ca episcopul Trifa. Îl pomenesc. Vă vedeţi familia? Vin jos (la biserica unde au voie şi femeile) şi le văd, cu binecuvântare. Sunt de acord? Fără voia lor n-aş fi fost aici.

Am vorbit cu ierarhi. La parterul reşedinţei mitropolitului Antonie Plămădeală era o vitrină cu cărţi, şi i-am spus, Înalt Prea Sfinţia Voastră, am văzut două cărţi având pe copertă raiul şi trei cu iadul, din care una a Sfinţiei Voastre, “Trei ceasuri în iad”. I-oi fi spus monahului Valerian asta probabil ca insistenţă la scris şi detaşare de “concurenţă”, altfel, când mi-a spus că, da, a scris un acatist (atunci a promis că mi-l dă, mi l-a dat), mi-au venit, la hazard (?) în minte icos-urile lui Horia Stamatu (în fapt, contextual, îi vorbisem ierarhului despre poemul “Imperiu”, pe care i l-am şi trimis xeroxat, ulterior, întrucât lucra la un studiu despre Tatăl Nostru).

Are 56 de ani, pare de mult mai mulţi. Mă conduce în magazie şi-mi dă cărţi de şi despre Ghelasie ( Ecce Homo, 1999, OMUL, HOTARUL de Taină, 2001, amândouă în Colecţia Isihasm, iar apărute la Platytera, Crucea Avvei Ghelasie de Gheorghe Mustaţă, 2008, şi nr. II/2008 al revistei Sinapsa) dar şi una, ediţia a doua, după descrierea CIP a BNR – VALERIAN, DRAGOŞ PÂSLARU, monah Sfânta Cuvioasă Muceniţă Tomaida/ Monah Valerian Drgoş Pâslaru – Bucureşti: Platytera, 2008. Titlul complet: Sfânta Cuvioasă Muceniţă Tomaida ACATISTUL celor chinuiţi de îndreptăţirea de sine şi al celor ce doresc eliberarea de patimi. Cu binecuvântarea IPS Teodosie. De fapt, Acatistul e opera monahului actor, “către Sfânta Cuvioasă Muceniţă Tomaida”, precedată de viaţa ei, urmată de o savantă (nu de critical fiction, dimpotrivă) “concordanţă biblică”: Adulterul, Bărbaţii, Castitatea, Căsătoria, Copiii, Femeile (soţii), Fericirea credincioşilor în viaţa pământească, Fericirea păcătoşilor, Fericirea veşnică, Fericit şi binecuvântat, Iadul, Idolatria, Ispitirea, Martiriul, Mărturisirea păcatelor, Mândria, Minciuna, Numele diavolului, Orbirea spirituală, Patimile şi suferinţele celor răi, Pedepsirea celor răi, Porunci (Cele zece porunci), Prietenia, Prudenţa, Robia spirituală, Tatăl şi mama, Uciderea, Uitare de Dumnezeu, Umblarea în căile Domnului, Ura, Ura faţă de Hristos, Viaţa spirituală, Viaţa trupească, Viaţa veşnică, Zavistia. Totul pe 60 de pagini.

Sfânta Muceniţă Tomaida, din Alexandria, măritată la 15 ani, ucisă de socrul ei pentru a se fi împotrivit poftelor sale, este trecută în Pateric, între monahii. Acatistul este compus din 13 condac-uri şi 12 icos-uri, deschise de un tropar:

“Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tomaida, strigă cu mare Glas: Pe Tine, Mirele Meu, Te iubesc şi pe tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru Rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre” (p. 11).

În condacul al 6-lea aflăm (poate, sigur, şi la persoana I) ce înseamnă a fi monah:

“A fi Monah înseamnă a-l iubi pe HRISTOS pe Cruce, a fi Monah înseamnă a Iubi desăvârşit şi curat, a fi Monah lepădarea de toate ale lumii plăceri şi bucurii cere, a fi Monah presupune Ascultarea cea peste fire a Poruncilor ce ucid trupul păcatului în care omul a căzut. A fi Monahie în cuget ai ales şi tu, Sfântă Muceniţă Tomaida, şi de aceea vei cânta nesfârşit şi fără prihană dumnezeiescul: ALILUIA!” (p. 16).

Condacul al 13-lea:

“O, Sfântă Taină a Iubirii lui DUMNEZEU pentru Chipul său de Ţărână, Lucrare prin care HRISTOS Se răstigneşte în fiecare dintre Sfinţii Lui, Înviindu-i şi Lucrători în ogorul cel răsădit cu lacrimi punându-i, Sfântă Cuvioasă şi Muceniţă Tomaida, caută, caută degrabă la rătăcirea minţii mele şi-mi dă mie Voinţa ta cea Sfântă, ca împotrivindu-mă cu totul vrăjmaşului, focul pârjolitor al patimilor mele trupeşti să-l ating cu curgerea sângelui tău neprihănit, în care rebotezându-mă eu, cel căzut din cele Sfinte, să redevin Chip al Tatălui Ceresc, Fiu întors la cele dintâi şi ţie recunoscător, ca împreună cu toţi să-I cântăm SFINTEI TREIMI: ALILUIA!” (p. 23).

Refrenul “Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul Întregii Înţelepciuni Creştineşti!”, după fiecare icos, încheie primul condac, nestrăin eposului creştin românesc, neauzit, neştiut:

“Multe flori a odrăslit Dreapta Credinţă şi toate de Taină, dar ca Tomaida, nevasta cea întocmai cu monahiile, apărătoarea cea prea tânără a fecioriei, păstrătoarea de Aur curăţit a Întregii Înţelepciuni, Pomul sub care ne răcorim cei aprinşi de arşiţa desfrânării, Baia în care sângele Muceniţei ne spală pe toţi înainte de a merge la Nunta Mielului, nu poţi afla.” (p.11)

Lanţ nesfârşit de “Bucură-te”... “copilă a unor Drept Credincioşi Creştini alexandrini”... “Strălucire fără umbră sau schimbare”... “Ţară în care îşi află scăparea cei urmăriţi de patimile trupeşti”... “Iubire ce ai biruit Patima”... Tinereţe fără urâciuni şi Viaţă fără de moarte”... “că în două ai suferit a te tăia desfrânatul, pentru a putea uni cu HRISTOS pe cei despicaţi de desfrânare”... “Înţelegerea ce copleşeşte firea”... “întocmai ca Maria Egipteanca, Sf. Ioan Valahul, Moise Ungurul sau Xenia cea înţeleaptă”... “Chipul de Rai al Evei”... “Jertfă de sânge a Coastei lui Adam”... “că Iudita a ucis pe Olofern desfrânatul, dar a murit”... “că tu, Tomaido, te-ai lăsat ucisă de cel defrânat şi trăieşti veşnic”... “Minune pe care n-o înţelegem, dar la care ne Rugăm”... “că picăturile sângelui tău umplu de viaţă deşertul păcatelor noastre”... “că te-ai făcut Maică tuturor părăsiţilor de Virtuţi”... “că trupul tău tăiat taie dorinţele blestemate”... “Fiica Lumii şi Dar al Fiului Tatălui Ceresc”... “Copilă-Nevastă-Monahie, Maica neputincioşilor”...

Condacul al 7-lea:

“Te cinstim după cuviinţă cu lacrimi şi bucurie, dar înţelegerea vieţii tale ne este peste putinţă. Căci frământarea aşternutului pierde strălucirea Întregii Înţelepciuni, dar tu cele contrare le-ai unit prin Adumbrirea Harului şi Mirul sângelui tău, arătând lumii că cine în HRISTOS se-mbracă poate să împace sfâşierile prăbuşirii din Rai: ALILUIA!” (p.17)

Rugăciunea către Tomaida, “luminătoarea celor din întunericul îndreptăţirilor de sine”, se face dintre fărădelegi şi păcate înnăscute, “în vârtejul apocaliptic fiind crescut, cu tristeţea fiind înfăşat, cu laptele satanic al urâciunilor televizorului alăptat, înţărcat cu mânie şi ură, lipsit cu totul fiind de Întreaga Înţelepciune Creştinească” (p.24).

Cunoştinţa imnică şi rugăciunea autoflagelantă se obiectivează teologic printr-o concordanţă biblică, o sinecdocă ce ne poate menţine într-un univers creştin de clasic iudaism românizat, dacă nu românism creştin pur şi simplu (p. 27-60), citat plus surse (aici, câteva extrase, fără trimiterile din carte, altfel simfonice): În cer nu va fi căsătorie. Fericirea credincioşilor e lepădarea fricii de moarte. Fericirea păcătoşilor e împreunată cu întristare . Obiectele de idolatrie trebuie nimicite. Credinţa cea deşartă se minunează de martiriul sfinţilor. Vai celor mândri! Minciuna adeseori e însoţită de crime mari. Vorbirea de rău nimiceşte prietenia. Prudenţa este ştiinţa sfinţilor. Hristos eliberează de robia spirituală. Uciderea poate fi şi spirituală. Dumnezeu respinge rugăciunea ucigaşului. Iudeii vor trebui să caute pe Domnul. Viaţa veşnică e dată acelora care cred în Hristos. Credincioşii vor fi pururea cu Dumnezeu în viaţa veşnică.

Crucea văzută de Dragoş Pâslaru, întors la viaţă, parcă transmutându-l în monahul Valerian, îl transfigurase, ceva mai devreme, pe Avva Ghelasie în compunător al Acatistului Sfintei Cruci, având ca refren: “DOAMNE, CRUCII Tale ne ÎNCHINĂM, Întâlnirea dintre Tine şi Lume, HOTARUL VEŞNICIEI!” I-am spus monahului Valerian că voi scrie despre Acatist, mai bine nu, mi-a replicat, cred că mai bine da.

Şi pentru că, poate, alde Acharya Mahapragya, patriarhul jainilor, ar vedea în Tomaida o întruchipare ahimsa/nonviolenţă şi întru Hristos şi întru Mahavira. Iar isihia sună aproximativ ca “isai”, numele creştinilor la indieni.

George Anca

*

din deal cântec nu din vale

să-mi iau lumea într-un joc

plecai de acasă jale

că n-o să mă mai întorc

la un pas clipit agale

ce izvor ascult în loc

din mejdini nu din cavale

sufletului mi-l dezgrop

nu e zare în unghere

înapoia noastră nici

curcubeul de şopârle

peste ploaie să ne-azvârle

în tăcere şi vedere

mai departe de aici

*

Embassy of India, Bucharest

in association with the Bucharest University of Economic Studies

requests the pleasure of the company of

Mr. George Anca

to the seminar ‘Ambedkar and the Social Change’

at the Bucharest University of Economic Studies (ASE), I.N. Angelescu Building, Aula Magna, no. 6, Piata Romana, Sector 1, Bucharest, on Thursday, 14 April 2016, from 10:00 to 12:30.

*