George Anca
PÂN' LA
DUMNEZEU
Cuprins:
Geniul
Draghicesco
Sfânta Maria
Du Role
Ancient
Professeur
Geniul Draghicesco
8-1-14 Eram înscris cu un paper la
un simpozion, în aer liber, într-o terasă, pe mijlocul unui bulevard, cu sute
de scaune ocupate pe rând. Am mai plecat până la Sahitya, clădirea roșie a
scriitorilor din Calcutta. Stăteam în secretariat și vedeam o ședință a
șefilor, în sala de consiliu, deschisă. Aveau delegație românească.
Se spuneau nume. Am auzit și Anca.
Am zis, Anca is here. Parcă nu s-a auzit. Mai apoi, au ieșit patru haidamaci.
Nu-i știam. Nici scriitori nu erau. Securiști de afacere. Se uitau la mine, nu
veneau, nu m-am dus. Or fi spus ălora, Anca e zațul din filtrul lui M.
Am luat-o printr-un macroparc, cu
mormane floricole și banyani, fără nimeni. Până apăruseră, tufă de tufă,
trebăluind.
M-am întors. N-am mai ținut
paper-ul. Pe holul academiei, Lucreția. Da, tot pe Dristor. Mai vino. Am trecut
și pe la Găești. Casa Beciu mi te-a amintit.
Pedagogica, secție a Universitarei,
ce se mai scufundă, la ieșirea din Micescu. Ben-Rugină. Bine de întâlnirile de
douăzeci de ani, cu centauri ceată, inclusiv un scorn centenar, nume de
grădinițe. Schizofrenia a dublat centrala peștelui în pieire.
Ești culmea, bă, ești hoțul. Unul
hoț, unul asasin. O plimbare pe fundul Dâmboviței cu bocanci de beton. Dau
senzația că nu sunt oameni. Literatură persoana a treia.
9-1-14 A sări după invitația amiezii, sub clopote
electronice, cu toacă limbută. Reculeg suspensiv crampa lacurilor. Neprimind
replici, nu mai auzi piesim.
10-1-14 Bejenire la Blaj. It's already tomorrow in
New Zealand. Iar conflict cu soacra?
11-1-14 The Labour of the Self and
of the Many. Regizorul vrea revoluție. Toți, un strigăt. Urletul din capul lui
să se masifice agitatoric. Nevasta se face că nu se supără. Parcă ai găsit
scenă de sine, mai buni francezi decât americani. Piesa nescrisă s-o juca în
nimeni.
12-1-14 Radu sărise peste degetele tăiate, când ne
sună un băiat de la Nemo. Că are un pachet. Cu ce, nu știe. 13 milioane vechi.
N-avem. Am mai împrumutat 4 de la Luci. Era Donosteea, de Plata. (Kaos, în
bască). Juma-juma, cu restul de la ale mele. Și intră autoarea în depresie, că
tot nu avem ce mânca. Lasă. Bine arată cartea. S-o mai citim. Treaba Eshei când
o scoate-o în engleză, la Delhi-Oxford.
15-1-14 Nu răspunsese Parisului și ne-a sunat pe noi.
Apoi vorbiseră. Că la plecare fusese greu, sau rău de tot. Scenă medeică. La
răstire, că el e fericit acolo – mai vedea. O preferase, oricum, pe Leana,
între 7 și 9. Nici nu era hotărâtă să mă duc ori nu și eu să-i extragă mucii
lui copilaccio.
16-1-14 Belea – accent pe primul e – premiat de față
cu Iliescu. Sute, la costum. Dorel Vișan – Luca Arbore. Distribuită gratis
ediția Perpessicius, retipărită. Bilderberg. Un pic antisemit. Tractoristu: ar
fi fost azi unu ca Iliescu. Îngeri radioși sub sudalme.
18-1-14
Canastă, nepoți, propolis. Sosirea din Paris a lui Victor. Botez, cu
aromânii, prin Cândroveanu – dus în decembrie trecut. Blindness de Saramago.
Valsuri 7 zile pe săptămână. Sunanda Pushkar, soția ministrului Shashi Tharoor,
găsită moartă în hotelul Leela Palace. Dependența de apă dă intoxicație cu apă.
19-1-14
N-ați fumat nimeni toată canasta. Nici Tumalalika. Uleiul roților de pe
pustii, bun de măturat plita. Guvern cu majoritate neromânească. Parcă ai uitat
ușa deschisă la baie, mâna stângă ai avut-o în ghips în repriza a 13-a. Nu
vreau să mă salut cu nimeni de pe aceste platouri. Una gramatica pasiva que le
permite entender muchas oraciones emitadas por los adultos.
22-1-14 Nu mai ajung la Jung. Îmi ia tensiunea, pe
împăcate. Piesențe poezise. Mai relaxant vadul bistroului decât academismul
pensionar. Saroda Indore, salutată de Plata. Eu nu m-am prins de scrisul
revelat. Nessuna tradizione umana trovata.
26-1-14 Șah viscolului din Stângăceaua – dreptul
penal special, civilistule – negligency – promitem că n-o să-ți simțim lipsa,
mai bine urcă în avion – și avionul în aer – și sufletul la cer. - Svastica și
fulgerul în cimitirul din Graz. - Steaua lui David, peste tot. - Voi scrie o
carte cu titlul Geniul lui Draghicesco?
28-1-14 D. Draghicesco: Verite et Revelation,
Paris, Felix Alcan, 1934. Verneux R.: Verite et revelation, R.P., 1936, 159-65,
(Etude critique du livre de Draghicesco). L.L. Bernard: Draghicesco: Verite en
(sic) revelation, in Social Forces Reviews – IV (1938-1939). Nicolas Berdiaeff:
Verite et revelation (sic), traduit du russe par Alexandre Constantin,
Delachaux et Niestle, 1954 (...eon, sobor, theandrism, kenosis...)
Schingiui Schengen. Ce-o fi comparat
Lăzărică de nu adevărurile-revelațiile Draghicesco-Berdiaev (în ordine
cronologică franțuzească)? 1944: Republica Socialistă Evreiască Botoșani.
1-2-14 Venisem în marea clasă plină de elevi și
profesori, pentru întâlnire și lectură de poezii. Înzăpezire-Mușatin, cu
închiderea școlilor și neieșirea din casă. Mai așteptam poeți locali,
oficialități și ne foiam fără o vorbă. Au mai venit și din străinătate, un
american, un diasporean. Ne știam, ne însemnam.
Școlărimea scoasă la zăpadă. Poezime
nemaicitită. Ca la boemă, vorbind pe fereastră, întrocând capul în clasă,
goală. Poeții locali își citeau versurile, dintr-o plachetă color, cuiva
străin, ca-n franceză. Și râdeau între ei, în surdină, ca și cum asta e regia –
să apară poeți seniori copiilor, pozând critic, bonjurian. Și am zis străinului
- ar mai fi așteptat Vornic – nu mi-a spus nimeni. Îmi venea să zic – am venit,
copii.
2-2-14 Aseară, în râsul cu adresă, Valeriu își
parada toate ale primului an – sunet și lumină, jucării și scene,
esoterism-ascensiune-pășire-bipedie-auscultare-aruncare-primire-siguranță-glumire-ambiție-poză-atenție-echilibru-drum.
3-2-14 Dintre chirurgi, nu Marius taie-n creștinism,
ci Dimitrie, fostul sprinteur, că Dumitru e simi-pueril, cu mintalitatea,
secund augustinismului. Ilidiul dă și-n Euken. Ești bănățean, sunt vâlcean.
După 45 de ani pe neromânește, un cuvânt-două, distorsionate. Draghicesco
fusese la tinerețe neutru religios. Augustinian cu sistem, avansând pe
Berdiaev, la maturitate, în coacerea sinuciderii.
5-2-14 Să fie nepotul mai zăpăcit ca tine. Muzeu cu
noi. Să-i scriu și lui Pițu. Coloșenco mă așteaptă la 6 la Sigma să filmăm
cărțile, 50 minute, plus Draghicesco. Spamat la greu. Varză. Tot cu voi de gât.
6-2-14 Oi fi vorbit dodiile cu spărturi. Parler a
tort et a travers. Rodica: Preotul a terminat / Veșnica mea pomenire, / Bulgări
de pământ uscat / Cad cu zgomot peste mine. / După-o vreme toți s-au dus /
Și-am rămas iar singurică, / Lumânări la cap mi-au pus.
AUGUSTINUS SANCTUS – DE
CIVITATE DEI CONTRA
PAGANOS – LIBRI XXII
xxii 30.6
(Augustinus se dimittit) ... / „quibus autem satis est, non mihi, / sed Deo
necum gratias / congratulantes agant. Amen”
DE
DIALECTICA / „1. Dialectica est bene disputandi scientia.” // CONTRA FAUSTUS
MANICHAEUM // DE
RHETORICA
Augustine's ancestors included
Beberes, Latins, and Phoenicians. He considered himself to be a Punic. Berberi:
Jugurta, Apuleius, Sf. Augustin din Hippo, Edith Piaf, Zinedine Zidane.
8-2-14 Corp de capul lui, în capul visându-se
călător liber. Fraze reci pe deghizări ezoterice. Vremuri de îngândurare
generală. Cât să traduc neuman. Să-și interiorizeze nepotul rezistența prin
toate silabele și dodiile. Contemporanii de la noi ai lui Augustin or fi făcând
verticala lui Draghicesco, mai ales, ori inclusiv, berberii din armata romană
lăsată pe aici.
18-2-14 Gabriel Tarde (1843 – 1904) i-a influențat pe
Eugen Lovinescu, Sigmund Freud și D. Draghicesco.
19-2-14 (Editorial 2000:) Mulțumesc lui Carreira
pentru corectatrea misspelling-ului cu Draghicesco.
22-2-14 Adevăr-revelație după existență-adevăr, în
tinerețe. Acumu-s humus. Termen-germen. Măciuceanu: eroii fac posibilă
îndumnezeirea.
23-2-14 Băui și vin și bere de
împărțeală. Sarmale, friptură, colivă și cozonac. Mi-oi lua mere (de plăcintă),
iar ție apă. Oi termina de tradus concluzia la adevăr și revelație. Cât oi mai
trăi? Cât va avea nepotul? Merelor, învățați-mă să miros a comă diabetică.
25-2-14 Contract Măciuca. A traduce ca Sanda din
Hazard, zece pagini pe zi. Întrerupt și Divorțul șamanului.
26-2-14 Mai gata aseară să termin cu Colocviile, pe-a
scurtă – mă și coșcovise frigul-coastă. Probabil voi continua, dacă-mi trece de
cenzură (?) și-oi avea timp. Am tăcut, diferit, de atâtea dăți. Ce fac cu
diasporenii, cu Teo? Noroc cu profesoarele, mai solidare ca bărbații. Oi chema
și eu, mai des, pe mai mulți?
28-6-12 Mă rebegisem prin Cișmigiu și, apoi, pe
Academiei cu Angi. În cabina lui Pasi, m-am înțeles cu Velniciuc prin oglindă.
Ritualul scenic, fără Albulescu și Seciu, cu sala negoală, lumini, microfoane,
proiecții, muzică de Vasile Menzel, o oră jumate, gong. Cipariu a vorbit în
general, la prima vedere, pe afară.
Eu am încercat să ies din frig și am
tăiat-o cu subliminalul ia-mă-iamă-Yama. Mă făceam nemulțumit. Sfârșeam cu
Diogene. M-a sunat, yet, Sorinache, că ce bine am vorbit. Nu rămăsesem la
șampanie.
Cu zile în urmă, Pasi ne firitisise
public și el, pe Plata și pe mine, la târgul de carte. Zicând... JURNA LAMAR de Rodica Anca. Apărut la Bibliotheca
din Târgoviște. Cartea începe cu data de 16 sept. ora 4 dim. „Nu se poate dormi
pe tristețea asta”, mărturisește autoarea, și începe ziua obișnuită.
Cumpărături pt. fiică, țigară aprinsă, sacoșe, legume, fructe. Piața. Tot
spectrul zilei îmbâcsite și dezamăgitoare, cu televiziune cu tot. Homo
mizerabilis.
Apoi altă zi, care începe altfel, și
la fel de plictisitoare și humoristică. Bucătărie, crătiți, tacâmuri, vase
nespălate, haos general, dar... cândva o să iasă totul la liman. Homo happyens.
Urmează integrame și găuri negre și așa mai departe. Interesante povestiri
scrise sub formă de jurnal, cu simța acut și și pline de humor. O carte
fermecătoare.
SCENOMETRIE TEATRUX
de George Anca. Trebuie să mărturisesc că titlul cărții m-a surprins. Nu
cunoșteam cuvintele. Apoi, cunoscându-l pe autor, am zâmbit, amintindu-mi că
este un celebru „dodist” și că în mod deliberat ne pune uneori în încurcătură.
Și, atunci, mi-am construit propria interpretare.
Replici scurte, uneori în versuri,
în maniera teatrului poetic, care ne amintește de trecut, de Renaștere, de
Shakespeare, altele exprimate prin lungi monoloage, altele chiar fără semne de
dialog, proze. Aceste piese au o varietate bogată în exprimare, profunzime în
discursul dramatic, devenind antrenante și prin diversificarea lor.
După părerea mea, ele sunt foarte
ofertante pentru spectacole-lectură. Nu v-am povestit nicio piesă pentru a vă
lăsa să le interpretați cum doriți. Îl felicit pe domnul G. Anca pentru acest
demers și pentru culturalitatea sa, evidentă și în carte, ce lasă să plutească
un parfum de ermetism, trimițându-ne și către un viitor încă necunoscut.
(Vasile Menzel).
2-3-14 Iarman
Popaart – Uncubus, parte a unei pentapatopii – Herr Tropmansky, Georgia,
Verena, Gudruna.
4-3-14 Sociohermeneutica lui Draghicesco. Eu traduc,
nepotul crește istoriat. Mi-or lăcrima ochii de scularea la 3.
8-3-14 Gligor îmi cere carte despre Eliade, tocmai
acum când mi-am găsit dodistul de tradus. Sorana a descifrat cuvintele neclare
din scrisorile manuscrise ale lui Eliade către mine.
9-3-14 Îmi voi pune în vedetă convivii distanți de
prin debarale, fiecare cu seara lui. Uneori nu-și plătea cafeaua. Vor pune
dușmanii ochii. Altfel, și intimidați. Conceptualizare adjectivală. Ne pomănesc
vecinele, ne pomenesc surorile. Și primitorii om fi creștini. Nici să refuzi
n-ai cum, nici nu dăm, că așa ne-am pomenit. Abia aprind lumânări, dacă nu la
rece. Tandrețe pentru morți.
11-3-14 Ieri, fără pix. Oi recupera. Ce? Ba da,
drăghiceschia. De i-ar apărea francezele. Stăm de vorbă, cât și cu dușmanii
lui. Cât s-ar isca un curent? Cine-o fi Bazil, printre personajele cu mine, la
Ștefan cu Dostoievski?
12-3-14 Jucătorul din telenovela Dostoievski și
traducerea din Draghicesco. Pe noapte, etaje gravitaționale – estetici – iar că
profesor în India, cu o foaie de la Aluna, că numire – gravitaționată în alte
încăperi, pierdută – iar sesiuni pustiite – cămașa albă cu mâneci lungi.
13-3-14 Cam a doua oară, la rând, cu Șora, unde l-aș
întreba de Draghicesco. Grama, entuziamat de tratat. Cred că voi termina
traducerile, de mă scol nopțile. Și dreptul penal special, cam tot cât primul
volum al Cetății (nu m-a mai interesat, l-au tipărit pirat ai lui Vlad sau
Bănșoiu).
14-3-14 De noapte, direct din sinapsă onirică,
adormeam în odaia din Găești. În patul de vizavi dormea tata, se mai trezea,
până a dispărut din câmpul vizual. Oi fi murit, nu, dacă încă eram eu. Tocmai
sunt jenat cu subcapitolul ideologii, rezumat după F. Lot. Dar construcția
contează.
15-3-14 Chiar întâlniri în somn. Văd, aud pe Victor
cu vocea lui Puși ori Șora. Care mai sunteți, care or veni ore-ani. Nana luă pe Plata în tură cu Val,
ieri. Căci eram la UNA și mă dezamăgeam ce puțină lume, niciuna, la Paul Neagu,
prin grafică teatral-cratimală, Scoție. Salpensa. Triburi barbare coborând din
nord-est, de unde și sinuciderea ta, Desco.
16-3-14 Anchetă în interesul familiei. Noapte pe
tăiate. Nu mai tradu. Ieșire – atârnări, abdomene. Sat Antonești ridicat de prizonieri ruși plătiți
de Antonescu. Universalistul buzzatian din Măciuca. Pe ce orar și-a scris și el cartea? A treia parte, mai gata.
Voi schimba prefixul traducând din franceză vâlceană în dodiască.
Pledoaristule, hai că te traduc în
hint, de azi-mâine, să recuperăm neglijența cu retardare consecventă. Cronograf
socio-religios, în jargon sorbonard, cu surdina prelegerilor rabinice ale lui
Durkheim, pe uitarea copilăriei și a pre-sinuciderii. Perfect – simplificare și
sinucidere la Dresco.
17-3-14 Ignat: Rusia ne-a făcut și bine – pe cine nu
ne-a omorât? - nu va fi război. La umăr, arm'!
18-3-14 70 Gyr – 70 Drăghicescu – 70 eu (a o mai
duce?) Luna din bani de drum, pe ducă. Între Dumnezeu și numărul de aur. I
Ontologia umană II Din psihologia poporului român III Problema conștiinței.
Realitatea spirituală IV Idealul creator V Marea Unire VI Partide politice și clase sociale VII Noua
Cetate a lui Dumnezeu VIII Adevăr și revelație (1) IX Adevăr și revelație (2) X
Dumnezeu și destinul omenirii.
20-3-14 Vedem feudalitatea prin Dumnezeu. Gali nu
prea e gata. Cam ține. Și-o viață. Diverșii, enervați pe psihologie. Scoși din
orice evoluție globală. Patrimoniul Anei Sandu? Abecedarele jumulite de
Comitetul Central, că a învățat Ceaușescu pe ele? Erasmus? Varlaam? Nu e de
glumă cu procurori-ingineri la cap frustrând patrimonii mitomane, mai ca-n
proletcult.
22-3-14 Cum ar fi propus Cora (?) că mă pusese
(cine?) ministru al sănătății (cu nervii?), și nu ziceam nu, cât că unii știau,
unii aflau, nu prea se stupefiau. Plata nu se exprimase. Seară de grație, în
rândul 1, locul 1, sală plină, ca la Moliere în tinerețe.
24-3-14 Mă apropii de jumătate, trec, ajung, ce
încep? Cum mi-oi trata caietele, tot covor de bombe? Cafea, restul ceai. Varză
cu ardei și smântână. Mâine seară, apatie printre ai deținuților politici. Pe
12 aprilie, la Râmnic, aviversat malgre moi meme.
Ce franceză are Dragesco, de carte,
de prelegere? De mic, și cu ai lui, ci evoluția la larg, pe forme. Am lăsat
rejeton-ul între noi, că vlăstar-mlădiță-avorton. Cât să fi priceput cineva că
ai tăi te-ar fi aruncat de pe acoperiș. Ci, cruciat, cu Brâncovenii.
Mâine-seară ai putea auzi Dylon, apoi Voluspo. O fi trecut ziua lui Taras prin
Crimeea.
Asceză traductivă, concentrare
mentalitară, retro. Nepomenire contra nepomenire.
26-3-14 Am citit, cât am putut de grav, lista
scriitorilor de prin pușcării. Recrudescent Pitești. Două ore de forță
memorială cu urmașii deținuților, invitați de doctorul Zeana. Mare ton între
foști deținuți și aromâni. Metoda cu zece minute a creat polifonie consolatoare.
M-a sunat Marian Popa, că să iau un
stick de la Nae Nae și să i-l dau lui Stan. Nae, că nu i-a spus Marian lui asta
și a vorbit el cu Stan și se întâlnesc când vine la analize. Și să-i dau (lui
Nae) textul despre mine.
28-3-14 Dintr-un interviu universitar acordat în
Mexico de primul ambasador român în America Latină, D. Dragicesco: ... Titu
Maiorescu „quien en el desarrollo de nuestra vida intelectual tiene la
signification que en Mexico asume don Antonio Caso. / Pero quiza el mas
respetable de nostros pensadores, en las disciplinas de la Estetica y de la
Ciencias Sociales, haya sido Dobrogeanu-Gherea, quien ne pudo dar todo lo que
prometia, porque durante muchos anos tuvo que ganarse la vida arrendondo un
restaurante en una estacion feroviaria de provincia”.
31-3-14 Nu norma, ci fervoarea
universalist-comunistă? Egal Societatea Națiunilor? Adio lui Augustin și
adevărata Cetate a lui Dumnezeu? Pe al cui proletar? Vom trece la alte
capitole, la lectura lui Corbin, a americanilor.
1-4-14 Numai noi în (altă) biblio, de-o condusesem.
Acum, să recit. Nu încropisem foi, n-aveam cărțile. Diverși vorbind, dispărând
când să mă adresez. Că diseară, la Mandir.
2-4-14 Te-ai uitat la el? Femeile se strânseseră
să-l aștepte, să-l intimideze pe tata. Eram eu în odaie și nu mă arătam. Poate
nici nu știam că sunt aolo. Mai vedea. Voiam să notez creșterea scenariului. Că
nu el era de vină. Nu violent. Oare?
La mata în curte, regi și comuniști.
Abia Ioana d'Arc, o dată. Virginia nu. Mumă-sa, la fereastră, din moșie. Idem
țăranii, ba Marx galicean. Mă rad la teatru, mâine. Dar revelația? Că titlul,
de vedere? Cât Berdiaev? Nu te sinucideai, mureai în pușcărie. Afla lumea de
acasă opere ale tale din Franța, de le traduc eu acum, în amurg. Tot neînchis,
luni de sinucidere exorcizată.
Milică m-a sunat c-a murit fratele
Cici. Tiz de poreclă cu doctorița Gheorghiu, de-o mai via și ea. Jucam picata
și mâncam smeură – mama lor ne făcuse trei. Tatăl, Stan I. Stan, mort după
pușcărie.
4-4-14 Doru Ana, Trahanache plus regia. Trahania,
tipătia, agamia. Dăscălime, cetățenie. Arhei sub comic metafizic. Bravos, Ana.
Traha peste Ili, abia Tra. Crimeea. Benignitatea adulterului. Zoe – Nane, fostă
miss. Urs-Farf. Sala, trei sferturi.
6-4-14 Drăghi, nici în Petrovici. Ca plecat din sistem.
Tu, cu fuga. A plouat, mai târziu, e frig. Cu Hilohi, Valentin, Monica, la
Ignat. La 96, aude greu și cu aparat. Are tirade la nume cheie – Pascal, Kant,
Toma, Augustin, Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Noica (primul filosof, peste
Nae...) A băut, a trăit. Micu l-a făcut dublu, grafică-poezie (nu
comunist-comunist). Scânteiști nerupți.
7-4-14 Mazilu, Somnoroasa aventură, cu Iacob, la F.
Mic. Zetu dă mâna cu Puși în timpul spectacolului.
8-4-14 Armani Apparto: Excubus. „... principiul
amânării temei, pentru excitarea curiozității până la iritarea aflată în drumul
fatal neabătut spre paroxism ” (p. 221).
11-4-14 Mâine se rupe Veta de mine. Iubească-mă
vâlcenii... O mai ploua și mâine? Azi, dinner la Sharma, flori, samose. Cine-o
veni mâine seară la mine, în Râmnic-Ivireanu?
De Gib a zice, de Dumitru. Biblioteca și Biserica. Pann, Vrânceanu,
Anania.
12-4-14
Soare m-a sunat la Arun, când să vină fiică-sa să mă ia cu Mercedes-ul
de acasă, am zis că nu. Îi dăduse primarul bani de benzină pentru întors,
refuz.
Orice indian e neindian, orice
neindian e indian. Ce să fii din România? că din Europa. O mai ploua? Prima
ieșire a Platei, la indieni, pe Puțul de Piatră. E cadoul de ziua mea.
13-4-14 Drăghicescu pân' la Dumezeu (piesă). 212
friends posted on your Timeline for your birthday. Binecuvântați ani, sănătate
maximă, iubite maestre, mari izbânzi
literare.
15-4-14 N-or da ochii bir cu orbii. De la Drăghicescu
la Noica. Cetatea lui Dumnezeu (Augustin-Drăghicescu), cf. Organon (Aristotel),
Novum Organum (Bacon), Tertium organum (Uspensky).
16-4-14 Traducere. Restituire a unui original
francez(-românesc), a gândirii neglijate sistematic de conaționali, ca o
acceptare a represiunii, prin ignorare absolută.
Franțuzisme în text francez.
Retorică profesională cu accente polemice, colocviale, ultracosmopolite,
istoriste, rabinice. Perfectul simplu francez suprapus celui românesc ar denota
familiaritatea cu subiectele maxime, altfel inaccesibile, de profetism.
Amintiri parabolice.
Construcții discursiv-asociative
sincronizând ideatic secole și milenii de gândire și societate –
conceptualizată evolutiv dogmatic. Ca și cum ar dicta cuiva ciorna
(româno-)franceză, nu fără improvizații – inspirații sintactice, pe un text,
altfel, liniar-științific. ÎNLĂNȚUIREA de idei STILISTICĂ improvizativ inspirat
profețională – în dialog armonic cu sursele scenarizate cvasi teatral, muzical
– reunirea sistemelor – definiții rezonante ale creatorilor și creațiilor din
istoria spiritului omenesc.
Se poate spune despre Draghicesco ce
spune el despre Comte: „Comte este universalist; il n'a en vue que la humanite
morale et intellectuelle”. Frazarea și cuvintele se desprind din continua
demonstrație a unei teze ce pare a se dispensa de discurs. Schimbarea formelor
(înlănțuite ca pe loc) - „metoda” apelului la „un esprit non prevenu”
intenționată paradoxal polemic, „o filosofie sistematică”. Știința? „Persoana
savantului n-are nicio importanță”, „operă pur pesonală” (Nietzsche). Cât pe ce
să se vrea Simmel. Se crede kantian.
De zi... God bless you, your family
and friends! La toți anii fericiți! Felicidades, benediciones! Aprilii multe
înainte! La mulți ani cu ce-i mai bun! Bun, inspirat, sănătos! Și o poezie
bună! Viață lungă și frumoasă! Aniversare frumoasă la Râmnic!
17-4-14 Anti-Spengler. Contra omologări. P. 528,
analogii de filosofia istoriei (la persoană). Sosește Blondel cu fasonul.
18-4-14 Înlănțuire de idei împrumutate, pe o
construcție poliedrică – istorie, evoluție, profeție -, cu empatii versatile
sau alergice la personaje, Cezar, Ioana, artiști, Beethoven, Goethe, gânditori,
de la Euken la Blondel, și rabini – toate pe tonuri ale cursului, ca vorbit
aulic, sau ca arabesc sintactic aproape anacolutic.
Exhaustivitate selectivă, afinitivă,
epistemologică, ideologică întru filosofia sociologică a istoriei, cote
socialist ateu-religios. Ca un violoncelist ce-și schimbă aria și chiar
instrumentul după impulsiile și disoluțiile spiritului
social-istoric-evolutiv-fatidic-dogmatic-esperanto.
Transă (delphică?) a înlănțuirii, pe
aproximare de rudimente și arabescuri; sentințe de rădăcină biblică
sincronizate cu frunzișul referințelor, pe o tulpină proprie; comentarii afine
la citatele ideatic-stilistice, inducând o polifonie dinamică; universalitatea
operei sale, dincolo de (auto)prohibiția de
după publicarea Psihologiei poporului român și, mai ales, după
sinucidere, la venirea rușilor, 1945.
20-4-14 Adecvarea traducțională are de ținut seamă de
distanța lingvistică și temporală dintre original și rendiție, precum și de presiunea
ignorării unei opere majore. Faustianismul autorului este extins tacit prin
paralelismul cu Viața lumii sau Memento mori. Ca una din posibilele
soluții-disoluții structurale a transpunerii eruptivei viziuni drăghiscesciene.
Mai toate axiomele corectitudinii politice actuale sunt pre-încălcate,
neavizat, cu vizionarismul sincerității. Altfel, „trăim timpuri apocaliptice”,
resortul de care depinde destinul umanității: „universalismul unei societăți
mondiale”.
21-4-14 Universalismul este legat necesarmente de
individualism (creștin). Autorul împinge cititorul român, după 85 de ani de la
apariția perenei sale trilogii, la societăți dintru început la zi. A lăsa
satisfacția egoismului strâmt pentru dincolo. Egoism infinit mai mare, încă un
pariu pascalian, sau un joc dostoievskian la ruletă, făcut de rațiunea critică
pentru a crede, ca alternativă la dispariție.
Claritate extremă, până la ditiramb
epistemic, sau pamflet. Teoretician al determinismului, conștiinței,
spiritului, de la psihologia poporului român la cea universalistă. Un discurs
într-un colegiu metafizic pentru novici și neosacerdoți, reformulând
ultrasintetic mai toate filosofiile și ideologiile.
24-4-14 Admite legea morții – pentru trecut și
prezent – nu și pentru viitor . 4 mai 1875-14 septembrie 1945. Scrisese (p.
586) că sinucigașii nu-și merită nemurirea – la ce-ar fi renunțat la ea un om
de spiritualitatea lui?
Argumentarea traducătorului –
restitutio – ubicuu-atemporal-utopic – trăirea inteligenței spirituale – idila
nemorții și neverosimilitatea sinuciderii – rapsodia socialismului cu
Musolini-Brătianu între Marx-Kautski. Schițe ideologice, scenarizate
religios-științific, pe propria doctrină, a conștiinței-imortalitate, aici pe
temei social-politic-antropologic. Thriler între războaie? Cel mai neînțeles în țara lui?
26-4-14 Conștiința, „cea mai reală
din toate realitățile”. Evanghelia lui Renouvier a scăpat atenției
contemporanilor (ca a lui?) O carte reacționară? Sau una corect politică avant
la lettre? UE în act. SN (1919-1946) – 21 sesiuni – sortită eșecului prin
absența SUA și lipsa armatei. Titulescu, președintele adunării generale în
1930-1932.
Fetișizarea societății și
socializarea divinității, „divinitatea nefiind altceva decât ipostaza
societății”. Roman de anticipație, catehism, totem. Acesta e primul volum.
Memento pentru pasionați de idei și istorie, pelerini în timp, regizori. Ajuns
la final, regreți, nu fără tentația de a relua Psihologia poporului român
(1904), pe aceeași schemă, la scară românească, aici universală. O
carte-experiență, simfonizând ideile-cheie ale istoriei european-catolice,
Neologistic. Aforistic. Paradoxuri, silogismul vieții. Te poți întreba dacă
autorul știe cum se va sfârși cartea, dar trilogia?
„Virtuțile și crimele având aceeași
sancțiune ne devin indiferente” (p. 610). „Această religiozitate morală fără
dumnezeu poate fi frumoasă, sublimă într-un sens, dar ea este iluzorie și
ineficace” (p. 611).
28-4-14 Povestea lui Dumnezeu ca istorie. Dispariția
de la sine prin sine. Dacă se admite pledoarismul autorului, lectura poate fi
și de catehism. Dacă recepția intră în dificultate – tematic, stilistic,
ideologic – folosul va fi și mai substanțial decât admirația pasivă a unei
creații de evidentă grandoare. Poate niciun autor român n-a vrut atât de mult
să fie el însuși abandonându-se, challenging, printre creatorii maximi.
15-5-14 Buican îi spuse lui Drăgulănescu că n-a auzit
de Drăghicescu, s-a interesat la mine, de la cărticele, la monumente gnostice.
Bine că nu l-am întrebat și pe Astalos. Am tot scăpat pe Șora. Noroc că mă vede
doctorița în rebus și mă întreabă dacă-i cunosc, unde m-or cunoaște ei, sau
lipesc numele pe câte-un citat de pe net.
Pitirim Sorokin – 1928 -
„Contemporary Theories” - „Durkheim, whom he puts in a sociologistic school
along with now mostly forgotten names of De Roberty, Draghicesco, Espinas,
Izonlat, and Cooley”. Așteptând războiul, a venit Rasmusen, apoi rușii.
18-5-14 S-a spânzurat în garaj. Își luase lumânare,
să fie aprinsă. Nevastă-sa plecase în Italia. Nu se înțelegeau cu băiatul
înfiat. Dăduse faliment cu cârciuma, lada de bani se golise. O sută de aromâni de-ai lui l-au
comândat. Au și rămas la pomană. 30 lei tacâmul, 100 lumânarea. Se și lasă bani
la mort. A dat și Mihai zece milioane. Reveniți acasă, le-a murit și motanul de
cancer, pentru că nu-l duseseră la pisici, le-a spus doctorul. Cățelușa a stat
lângă el ultimele zile – că s-o scopiți, să nu pățească și ea, nu-n Italia.
Năstimp, lauda lui Bergson dădu în
separare. Că nu e magia obstacol științei. Câștig de germene-dumnezeu al lui
Renouvier. Dat pe mâna lui Radu, adică iradiat. Să fi băltind Draghicesco în
Bergson?
19-5-14 Slujba mi-o fi plăcând nu lumânare, feștilă-n
ochi, de s-ar și publica traducerile, dar de și-ar face efectul. Nimeni n-ar
putea încropi tablou cronologic pentru el, nici Virgil. Care și Pițu, mi-a zis
să fac cv-cv, nu slujbe.
27-5-14 Fatih Khan grup, Rajasthan, 6 cântăreți, 3
dansatoare. Manimekalai le-a dat crini. Lămâia, între Ganesh și sufi. Kajala,
șef Humor și invers. Andru vorbea greu, se internă, și-și ura redivivat.
Doamne, ține-l. Mă întristai ca de Iuga, atât de diferiți, când jurizam
Gasparic în biroul meu din Micescu.
30-5-14 Elveția-n tramvai, Bergson-Drăghicescu. Tatăl
nostru, Gayatri zilnic. Vasi cu Hamlet despre Shakespeare la tânărul Ivireanu.
Scăpasem de Te Deum și soprană. Izborski împotriva atlantismului - „Il a bon espoir que ses amis neofascistes
prennent bientot le pouvoir en Roumanie, en Grece ou aux Pays-bas” (Le Nouvel
Observateur).
1-6-14 Biserică mutată din auzite, cu ochi diferiți,
de icoană-idee, sau interiorizare, întoarcere de neducere, pe la biserică ai
mai fost? Șase luni pe paragrafe litere italice. Dictatonie. Plata: mi-ai
amărât bătrânețea cum mi-ai amărât și tinerețea, vrei să-mi strici o prietenie
de-o viață, te-am trimis și la curve. Păcat că n-am avut cuțitul lângă mine.
3-6-14 Sunt 48 de ani de când ne cununarăm la
primărie și ne cinstirăm acasă pe ploaie, din părinți doar cu Nase, neamuri
Maria, vara tot a Rodicăi. De la mine, Dinu Gheorghe, coleg de liceu, uite că
și de studenție. Poate Cristina, avem poze.
5-6-14 Uitările onirice de bagaj în gară, pe pasaje,
întoarceri mereu rătăcite, ore șterse, întâlniri ireparabile, a ne vedea nici
de zi, nici de reveliuni. Cu țăcăneala traducerii silogistice, voi
transcrie faptic, pe date, ce se ține.
7-6-14 De-am fost și la piață. Furtună, ceasuri
oprite pe noapte. Ați mai pleca voi la Râmnic și Val? Ajunsesem pe scenă, să
joc într-o piesă, nu știam care, am improvizat o dezbrăcare de pantalon și mă
simțeam părăsit, cimitir, mormânt, culise. Concurența mă cutrea tacit – joci? -
joc – aproape rictusă – ce piesă e – patrușopt – a, din alea.
Dreasă descărcare, tot pistonată, de
te auzi neborșului, ce-i fi cunoscând. S-a țicnit, adică nici la ciclu, nici al
ei, aha, compari iar, asta jiganie, așezați printre cercuri încă aruncate. Cum
e-afară? e frumos, o, good. Trilogia franco (2/3)-română (1/3), fără nimic
românesc, nici vorbă, dar de cu atât mai român, de nicăieri și de pretutindeni.
Modelat rabinic, remodelat sinucidar. Picur de mai ce și roșu. Construcția de
punct Halep.
9-6-14 Grupuri din noduri socio anomii mai cămine
rituri sport pacifie stafie amici în rătăcire alții alte nimeni singur tuturor
lăsat mai hai la a doua a treia cheie răscruci pline de diferențe diferenți gen
uman proiectat chiu pietonal valand draft pe necorectat anume să sară ascunșii
cumințirilor semn de accent previziv îngropat dezgropat pe-o primire
subliminală pastile grafem corben furtuni calificate așa face mereu altceva
caprele voce d'erori cod bengal congrese bene mai curgere frâie iar dans
dușmanii cine nu mă grăbește greșeli genuine eranță analizabilă operă
necorectată cu efect corectant să trăiți
Dumitru Drăghicescu – Adevăr și revelație – natura umană poartă în ea predispoziția de a
realiza divinul (p. 100) – devenirea și
ființa – energia noastră conștientă (p. 121) – ipoteza noastră umano-divină
(164) – divinitate embrionară (167) –
Dumnezeu, simbol al umanității perfecte – omul poate diferi de el însuși (204),
uneori, mai mult decât de alții (205) – eticul utopic al dezinteresării (382) –
spiritul este un sort de alter-ego al lui Dumnezeu (389)...
26-6-14 Conferințe
invitate-întrerupte-trezite la Trento, la Florența? – acuși, Veronik Bucată.
Pornit furtună. Câte avorturi? Pictori din Baia Mare, ora 6. Jocul îl vom și
pantomimat – onomatopeic.
27-6-14 Get-together with
Manimekalai. Carmen din NY, că mă știe cu literatura lor. Husserl prin
Levinas-Drăghicescu, apăsător, hai, Camil. Spătarul Teodosie și Stanca Rudeanu
de la Ruda-Budești, în Cronica lui Mihai Viteazu de Bhaltazar Walter.
30-6-14 Georg Simmel, leat cu
Durkheim, de nu trăiră mult din mari moșteniri și ciraci ca dumneata, Dumitre.
Costaricanii masați în careul grec. Tratament pentru hormoni de creștere
(Messi).
Traducerea mă refranțuzește
colonial. Aurobindo, yoga esoteric, creștin ortodox. Kerber ia decisivul.
2-7-14 Magula unga zornăie cătușele.
Echipă de psihiatri. Serena fără serviciu. Simona nu vede mingea.
3-7-14 Spectacolul e în prelungiri.
Găină-pisică. Avem și pinguină. Ți-ai strâns poezii șaive.
4-7-14 Saunders din Hotel Mara,
ultimul etaj, 47, nu 70, nu de ruși, Dumitre. Nici Marcea, Nicule. I-ai trimis
mâncare grea, ai uitat că stă la 4. Ce-a putut să-ți spună cât să faci infarct?
Ai corectat Husserl și restul sinagogii filosofice. Degeaba. Atunci nici
greșelile nu le-oi fi vizionat. Nepotului îi căutasem:
Franța-Germania-Brazilia-Columbia-România și, pe silabe, ciorapi de figurație –
duel, dansuri, încă nu yoga. M-oi și opri din traducere, la 4?
9-7-14 Veritatea se revelă, nici contract, nici
normă, personaj-gândire, cu alibiuri-trimiteri, fără ani. Să-i fi fost
sinuciderea/aruncare revelație (sub ruși)? Cariocas vs teutoni. Teoria primei
lovituri. Trezește-te Filipao, că e opt – cee, am luat încă unul?
10-7-14 Tango argentin-olandez, știe
și nepotul. Bând mate, oi nota destui mate cunoscuți: Onicescu, Moisil, Mihoc,
Nicolescu, Botez, Teodorescu, Deac, Labiș-Galois, Ixaru, eu. Și teorema Popescu. Fizicienii
sunt altfel.
11-7-14 Matematicienii
comemorându-și pe Nae Popescu vs Nae Ionescu? Care și Nae Teodorescu, nimic.
Fata lui Teleman, creștină. Și Ioniță, țuțist – cu Noica-Vulcănescu. Solomon,
cu Lalescu după Miller-junimist. Cât un meci de fotbal, două, cu prelungiri.
M-am întors acasă, pe netraducere,
abia o colaționare și o expediție de capitol. La piață, cu ploaie și nevastă,
apoi în parc la nepot, cu fata, de-a venit și Victor, cinci cu anturaj, minge,
bule, leagăn, tobogan.
După meciul Brazilia-Germania, Bung
Mohtar Radin (Malaiezia): „Trăiască
Hitler!” Cu albastru de dat în gât. Cel mai mishto, Titulescu. În maro de
Babadag. Când cu Justin și Policarp (și Drăghicescu, preparându-și,
inconștient, dintre martori, sinuciderea, amintindu-mi că zisesem, la un metru
de Solomon Marcus: a practicat bergsonismul. Uite că asta scrisei de juști
policarpi, că au lăsat ambiții pentru a practica bergsonismul, pardon, sărăcia.
Irealiști în loc de idealiști. Mălin (merisier), malin (malign).
Lipsesc două pagini, o foaie, n-am
cum o recupera (n-am originalul), merg mai departe (că nu se va observa, că voi
reveni la final?) - semn că (deja) nu voi ajunge să traduc următoarele 7-8 sute
de pagini. După foaie, șters un rând, sper perifrastic, merg mai departe, pe
nevăzute.
12-7-14 14 sept moartea lui
Drăghicescu . Zilele D la Râmnic. Ne aruncăm în lavă. L-aș vedea pe Virgil,
poate și pe Paula. Ce-am vorbi pe alături de festiv, cât că ritualitatea
reparatorie se cuvine sinucisului. Poate vine și Plata, la Noana, că pe
drumurile Măciucii am prididi – deși le are cu DD, îl iubește, îl corectează.
Și-a fasonat cartea de poezii – Dantele de hârtie – în atmosfera lui.
13-7-14 Căderea Braziliei. Pe cine,
Ioane, de la academie, că surdu nu-aude măciuca.
14-7-16 Fiu-său lucrează pentru împărat, n-a mai
venit pe acasă. El s-a însurat cu o craioveancă de-a fugit după două luni cu de
toate. Scrie el o carte să i-o lansez eu. Să mă duc la parlament la lansarea
unui produs. Atacați Malvinele ca să vă apropiați de Normandia. Roșu de Moscova,
Galben de China, verde de Paris.
29-7-14 Ce colocviu diseară? Ce Savitri, Brâncuși, ce
Cezar? Deodată, frații Baltag mă bântuiră.
31-7-14 Daecubus de Inmaar Popaart „Ăsta care a scris
cartea avertizează că trebuie citite
capitolele de la coadă la cap” (p. 333). Industria ocaziei, „Personal, m-am
referit la variabilele ascunse, travestite”. Rallyul celor șase hoteluri
muzealizate: Ritz-Paris, Dorchester-Londra, Adlon-Berlin, Gritti-Veneția,
Hassler-Roma, Inperial-Viena.
Iubirea durează cât produce stres.
Cine are bani caută idei, cine are idei, caută bani; cine are talent și idei și
bani o caută pe Ravannah. Eufrosina în duet cu Fausto. Aici se studiază doar
cadavre găsite în spații libere. Pregătirea fizică a exterminărilor
previzibile. Uzez de termenul revelație, care este în acest caz sinonim
cuvântului nedunerire.
13-8-14 Sunt Emil Cioran – ce înseamnă asta – unde e
predanța... M-am trezit cu bătaie. Oi fi citit din revistă. Vâscul de salcie te
deprimă-tumoare – una e când îmi aduci o floare și alta e când mi-aduci o
tumoare.
Sfânta Maria
15-8-14 Celofanul orhideelor, rupt când să-l pui la
loc. Să mă duc să cumpăr altul. Te-ai dus tu. Las' că mâncăm samoze și gulab
diseară, de ziua Indiei... Picior rupt, operat la Bagdasar. Fractură a secțiunii
intertrohanteriene a femurului. Cădere de la același nivel datorită
împiedicării. Fractură trohanteriană stânga. Reevaluare la 30 zile sau la
nevoie.
Vineri 22-8-14 PUȘI – Robert – pușiade – bandaciade –
șochete – 1971. Firul de nisip în angrenaj.
23-8-14 După ceaiuri, lumi în floare se răvășeau în
meditative destrăbălări în regia casei. Boemă interioară în cabaret vopsibil
capelă. Din purgatoriu, ezitând spre infern sau spre paradis. Paradisiacă se
mentolase ceimea.
Burlacul. Fără căpătâi. Niciodată
fericit în iubire. Petrecerea de sâmbătă a intelectualilor. Seară sinistră.
Corp frumos, da-i pare psihopată. Problema burlacului de 35 de ani – ratarea.
Acest morbid anturaj. Se macină singur, moară fără grăunțe cu prea mulți
morari. De l-ar duce o fată tânără în provincie. Humor confesiv.
Prima oară s-a îmbătat la șase ani.
Față de Gabi, se întreabă dacă e mai bună trădarea decât credința. Armata,
Marea. Se satură de umor, nu-l poate avea la infinit. Da, limbajul
internațional al valurilor și fetele, mai ales fetele (p.96).
Monica, în marșul stelelor. Ceiștii
intră homeric-budaist. Trei tablouri de Bursă – pictează și naratorul,
Alexandru. Atmosferă de sinucidere în totalitate. Curg invitați primiți cu
milă. Dans-vin. Ceaiul se sparge. Monica avea ceva de fiară.
Boema domiciliară a ceaiului – totem
alcoolic tantric, pe grupuri, ierarhie, afinități. Gabi își găsise alt băiat
când Sandu era în armată. N-are curaj s-o invite la ceaiul de după eliberare.
Vin prietenii lui Hipodrom, Bursă, Mănițoiu, Alcoolicul, Albinel, Tedi și, în
afară de ei, cei din gașca lui Costel și a lui Șerifu, in celelalte două găști,
Coco, Florică, Sandu, Nicu și Răzvan și bineînțeles Costel și Șerifu. Au mai venit încă două fete, Sănviș-cu-Șuncă
și Viplă. Apoi a venit Monica, soră cu Lotte sau Julieta după întâlnirea la
bal. Sandu pozând în Werther.
Romanul Sfintei Mogoșoaia.
Rezervație de zimbri sriitori, de exhibiționism elitist. Încă o dată femeia
ideală. Mituri ironice pușiene. Personajul-autor pășește ca în Olimp, alibi de
mare scriitor. Dar și topos exil. Aventura se încheie când Cornel Popescu
striga: nu mai este niciun scriitor aici! La care, autorul se anunță: sunt eu
aici! Dar, mai aude: A murit Preda.
Ajuns, prin destin și excludere, la
Sfânta, se pornește să facă un roman din cei zece ani ai săi de dinaintea
acestei ascensiuni. Cum numai aici se putea ea transfigura. Are două paturi în
cameră, unul în care doarme, celălalt plin de probe stilistice, materiale
epistolare, astrale, topo, psiho, poetice, tot ce nu scapă unui
experimentalist, nici oniricului, romanticului etc.
Lui Preda, Mazilu, Ivănescu li se
vor fi adăugat, prin al treilea ochi, Salinger, Pucă, Pepelea. Prin filtrul
Mogoșoaiei trepidează o vâslire halucinantă prin ceaiuri dansante, dependență
de sex, formare-filologie, reformare-teatru, bere, magnetofon deschis.
Canon foto, schițe pe hârtii
dispersate, puzzle. Ironie, parodie, umor statistic, cosmic, domenial, sexual,
politic (cenzurat atunci – nemaicenzurat și recent), porno (?) ... Întâlniri
interpretabile, cumva absorbind mediul represiv. Tevatura marelui scriitor e
romanul în lucru, încă nu existența. Peste fantezie, trece totul în
fantastic-fantomatic-euforic, nici numai maniacal, nici numai fericit. Ce mai,
tot anunță romanul de iubire al vieții lui.
Nu se mai vădesc însă
Lotte-Dulcineea-Urvashi-Rusoaica-Ondine, alias Monica din Burlacul / Galaxia
burlacilor. Idealul se fărâmă în ceaiuri dansante, drumuri Mogoșoaia-București,
scenarii narcisiste ale studenților de la regie. Mai mereu vaporos, dacă nu
hăituit din bere în bere și celelalte. Ierarhie dipsodică, literară. Hedonism
în râs, probabil martiric. Vagi isme, sinucideri, nu la prezent.
Romanul își precipită amoralitatea.
Fete noi, verbiaj neoepisodic. Spre un epic de-umorat, spre vreo pecetluire.
Da, moartea lui Marin Preda și a
Mogoșoaiei respective. Dar ce să se încheie delirul nitzscheean al lui
Puși? Reapar feele, legiuni, Circe, Gina, Florina, cu vorbă tăcută comunist,
post-studente, post-pubere. Pe audiție cu dans tolerant, sex, armonie.
O bolgie boema, alta ceaiul, departe
Mogoșoaia. Dar telemetria ce zice? Unde vei ști tramvai-taxi,
București-Mogoșoaia, iad-rai, de nu din sfântul roman? Romanul sfintei a apărut
când nu mai exista nici stabilimentul de creație, nici interes pentru altcineva
decât trebuia. Și-o fi unul din romanele ca lumea, eu îl văd unic.
La început a fost Robert. Robert
Calul. Alter-egoul inginerului șansonetist. Mitul dublului, insertat ca din
Eminescu-Dionis, pe volubilități din Salinger, cosmisme din Sebastian. Parcă
încă nu Caragiale, nu Cehov, nu Hamlet.
Dacă ar fi fost singura scriere a
lui Puși, încă l-ar fi postat printre scriitorii cheie. Așa cum numai prin
Roagă-te pentru mine, tot în colecția Luceafărul, Vasile Văduva mi-a rămas
nemuritor, ca și fiicei sale Alda Zaira. Cu Dostoievski cu tot, care se
insinuează actualist și în Robert, cu partea magică spre Eliade.
N-o fi Mantaua lui Gogol sau
Nechifor Coțcariul al lui Creangă, de unde să puiască scriitorimea de după, dar
toată opera lui Puși, cu calabalâcul dedesubturilor – că teorii, că icoane după
natură urbană-cosmică – se resimte de misitica amatorească a lui Robert. Cât să
ajute misterul feminin a se isca și dezlega în Burlacul, psiho-terapia din
Romanul Sfintei Mogoșoaia, transcendența comic-cosmică a Îngerului Contabil.
Căci umorul lui Robert-Puși-Calu ne asigură cronicizarea acestui versant și
proza prozelor și personajele dramaturgiei dumisale.
De mirare c-a apărut când a apărut.
Față cu canonul dominant. Mogoșoaia n-a mai răzbit decât după mulți ani.
Frumusețea microromanului, nuvelei își este suficientă. Contrară
idiosincraziei, de la început până la sfârșit, a cuiva, altcuiva.
PRIVEGHI. Tase, mort, se ridică de
pe masă. „Aprinde o țigară” - a început să lunece – sicriul îl facem pat pentru
copil – Tase frunzărea o carte – a murit coana Năstăsica – a murit Ticu – bun
era ca zăhărul Tase-al mamii – Tase, mort?
O PLIMBARE CU PORCUL – și schit și
cu maici – ciudată asemănare între ochii tăi și ai lui – să aibă cinci prăjini
de pământ în cer – bătea la ea ca la lup – această fracție fermecată, cu flori
de falfă – Pantazi, Padrescu, Petrică, Peroneu, Pache, Ponor, Pantelimon,
Sultana, Adalbert.
SANDA GOALĂ – o soluție ar fi
spiritismul – nu fotografiez pe oricine – portretistică dialogată sau mono, la
culoare – rar fotografiam morți, dar la Sanda nu puteam refuza – taifas
povestitor de lume închipuită – făceam plimbări cu mașina și povesteam
întâmplări – toată viața mea dinainte executa rotiri și se oprea pieziș – Sanda
sta culcată, zâmbea. Scoase din poșetă pistolul și trase. Vizitatorul căzu. -
Cine era? întrebă ea. - Câtă sexualitate, atâta dramă, zise Camil Petrescu -
mă, știi că n-am zis așa – spiritul nu mi-a răspuns – Hamlet? - bucata asta pe
care o scriu e mizerabilă – am altă metodă – arsesem cadavrul vizitatorului –
și a venit Victor Ion Popa – spirit.
PETRECEREA – de la Solange –
regizorul – nu s-a sfiit să-mi prevadă un mare viitor – veni și Diana. Pe
vremuri îi ziceam Dana – de-atâta gândit mi s-a făcut somn – tablou vivant,
DUPĂ TEATRU - femeia leșină. Ion o
luă în cârcă – Ion se transformă în broască etc.
POVESTE CU MONICA Monica din Linda Belinda și Burlacul ar fi
floarea de pe mare din calea fluturelui nestătător, pe muzică de roi.
COANA VETURIA tablouri, crochiuri –
Marcu Ronea plănuia să scoată ziarul Raderea – Holf, chiriaș al Veturiei, nu-i
suportă cocoșul – îl taie – Holf găsit mort – Gheorghe o visează a doua oară pe
Maica Domnului, care-i spune când o să moară – Albert și combustibilul cosmic –
cineva plecase de-acolo direct în altă lume.
DESPĂRȚIRE – POVESTE LA MARE – CU ȘPRIȚUL DE VARĂ – ȘARADA – SPRE
SULINA – ISTIHIA – AMANTA, MAMA ȘI COPILUL – JUCĂTORII DE PINGPONG –
FAPT-DIVERS – EU, LIZA ȘI NAE – EU ȘI EA – ÎN NEȘTIRE – GALAXIA BURLACILOR – EU
ȘI ROBERT CALUL – ROMAN DE FAMILIE.
Argument – La cinci ani de întâlniri
– Poezie-tabu la Puși Dinulescu – Sub talpa arhanghelului Puși – Un picaro
duios-amar – Nick – Puși scrie o piesă – Robert Calul (abstract scenometric) –
Scenometrie tentativă / intermezzo pușian – De la Augustin la Drăghicescu – De
la Drăghicescu la Puși.
10-9-14 Albatrosul suprem este al lui Coleridge.
Statuia Ancient Mariner și, separat, a Albatrosului – Opiu Coleridge-Baudelaire
- ... păi albatrosul licita / calenda-ntre banchize / de opiu plăiă cavaleria /
plutonului de execuție.
12-9-14 Cum tradusesem Rima anticului marinar /
Samuel Taylor Coleridge The Rime of the Ancient Mariner (1797-1798), m-a prins
pe Mezzo Olandezul Zburător / Vasul fantomă / Richard Wagner: Der Flyiegende
Hollander (1873.)
13-9-4 Rupându-mi piciorul stâng, de Sfânta Maria și
Independența Indiei, am intrat întâi în două transe – o scenometrie Puși
Dinulescu; traducerea Rimei anticului marinar. Apoi alte tentative și
antichități.
Dinspre Seneca
ultimul mort de ciumă
în Castilia semne-n măruntaie
leul Idei tigrul Gangelui
geții umblă rătăcitori pe umbre
Pontul cel de gheață
triplă Hecate Diana
femeia ta-i năpastă mai rea decât Medeea
Dinspre Părinți
vindecă-mă trup veninos al viperei
în ființa generală a lucrurilor
cetatea se afla la malul mării
pânzătura nerăpită iar la cer
firea împotriva harului harul împotriva firii
pomul vieții și celălalt pom
iată Adam s-a făcut unul din noi
Iuda se tălmăcește mărturisire
Ierusalimul adevăr și dumnezeire
22-9-14 Dinspre un
logofăt mare
descălecatul dentâi
de la Trajan împăratul Râmului
cu mare ocară înfundat
neamul acesta de o seamă de scriitori
este inimei durere
prietene târziu este
Moise au scris Letopisețul de la zidirea lumii
Omer filosoful în două sute și
cicncizeci de ani au scris după risipa
Troadei resboaiele ce au fost
Titus Livius au scris cursul a toată
împărăția Râmului, în șepte sute de ani și mai bine
laud osârdia lui Grigore vornicul
carele au făcut din dragostea
țerii Letopisețul său
făcutu-ți-am izvod întâiaș dată
de mari și vestiți istorici
cărora trăiesc și acmu scrisurile
în lume și vor trăi în veci
Iisus Hristos ne învață zicând
ispitiți scripturile
cetește cu bună sănătate
și primesce a noastră cu dragoste osteneală
de toate fericiri și daruri
de la Dumnezeu voitor
Miron Costin care am fost
logofăt mare în Moldova
24-10-14 Dinspre
Drăghicescu
idealismul critic
nu diferă esențial
de spiritualitatea creștină
Dumnezeu
și spiritul
religiei spiritului
adevărul este
binele este
Dumnezeu este
mintea se face
străvezie și-și vede
propria lumină
legea unității
într-o ființă
nemai a noastră
lovind sufletul cu sunete
până ce norul va fi împrăștiat
de valurile melodiei
28-10-14
Drăghicescu
lumea un vis
fruct al imaginației
încetează cu visul
poate sunt creația
unui vis ori a imaginației
unui necunoacut incognoscibil
cele două infinituri
eul de jos e sufletul
eul de sus e dumnezeu
noțiunea de cauză nu este
aplicabilă fenomenului
de care ne ocupăm
3-11-14
Drăghicescu
sursa științelor este
în predispoziția naturii umane
de a realiza omnisciența divină
matca de repulsie a făcutului
vinovat de durere și de rupere
de desfacere din mintea universului
o nouă religie
pentru cele nevăzute
eliberare de neînțelesul imediat
hai hai hai
cu mândra-n rai
că din iad abia scăpai
în iconomia divină
un demon vindecă răul
făcut de alt demon
15-11-14 Dinspre
ambasada cu Demostene
ne-am înțeles să ia cuvântul întâi cel mai bătrân
și apoi ceilalți după vârstă
cel mai tânăr era Demostene
omul acesta în care totul este vândut
chiar și glasul simte dezgust
și disprețuiește venalitatea noastră
aceaastă ființă fioroasă începu să bolborosească
mort de frică un exordiu obscur
fără să mai poată găsi șirul cuvintelor
când ne întorceam acasă din ambasadă
vorbi cu fiecare dintre noi
într-un chip neașteptat de politicos
nu știusem ce înțeles au cuvintele
de om imposibil de înțeles de cameleon
m-a făcut să înțeleg viclenia sub toate formele
unuia îi promitea să-i înlesnească un împrumut
altuia să-l facă strateg
pe mine mă fericea pentru talent
fu cel dintâi care ne lăudă și jură
în fața consiliului că el felicită cetatea
că a trimis în ambasadă asemenea oameni
legiuitorul îndepărtează de la
purificarea lustrală din agora
pe cel ce refuxă serviciul militar
pe cel lipsit de curaj și pe dezertor
și nu-i permite să fie încoronat
și nici să ia parte la sacrificiile publice
iar tu chemi în orchestră
pe timpul reprezentării tragediilor
pe cel ce a prădat dușmanilor templele
atenieni țineți seama de lucrurile pe care vi le-am spus
și de acelea pe care nu vi le-am spus și prin votul vostru
sprijiniți dreptatea și interesul statului
Dinspre Bharata
semnificațiile pătrund în auditori cu ajutorul
interpretării verbale gestuale și temperamentale
oh toate lucrurile s-au pătruns de acest miraj
starea emotivă stârnită de un înțeles aflat
în armonie cu sufletul pătrunde trupul
precum focul în lemnul uscat
mânie față încruntată față schimonosită de
de furie buze mușcate mâini lovite una
de alta și brațe amenințătoare
frica aparține femeilor și caracterelor inferioare
provenind din vinovăție față de superiori
fiare sălbatice și codri pustii
vederea elefanților sau șerpilor
amenințările vremea rea
noaptea întunecoasă auzirea bufniței
se va interpreta prin tremurul mâinilor
și picioarelor zvâcnetul inimii în măruntaie
gura uscată umezirea buzelor cu limba
sila trebuie subliniată prin acoperirea nasului
crisparea membrelor corpului
stinghereală și junghi la inimă
omul dezolat are ochii scăldați în lacrimi
chipul și ochii jalnici de oftat
stând ca yoghinul adâncit în meditație
omul suspicios are membrele tremurătoare
capul aplecat privește într-o parte și în alta
are limba scoasă și atârnând chipul pământiu
invidia se ivește la vederea norocului
prosperității inteligenței și exuberanței
jocurilor și desfătărilor altora
beția este moderată ușoară și josnică
unii bețivi cântă unii plâng unii râd
unii spun vorbe urâte alții dorm
grija se va interpreta prin suspine
răsuflare anevoioasă zbuciumul
gol în inimă neglijarea curățeniei neliniște
descumpănirea se naște din nenorocire
vătămare frică amintirea unei vechi dușmănii
se va interpreta prin tulburarea tuturor simțurilor
mulțumirea înseamnă a te bucura de
toate cele
de ascultat gustat pipăit văzut sau mirosit
ori întâlnite în cale și a nu te întrista de cele nedobândite
rușinarea se va reprezenta prin acoperirea feței
scrijelarea pământului roaderea unghiilor
pipăirea veșmintelor sau inelului
omul ce purcede la fapte nesăbuite
ca omorul sau vătămarea din lipsa de judecată
trebuie socotiți irascibili de către cei înțelepți
bucuria bărbaților se naște la atingerea celor de neatins
dobândirea averii sau reunirea cu cei dragi
ca și la împlinirea dorinței inimii lor
panica provine din semne rele rafale de vânt
ploaie foc elefanți turbați auzirea veștilor
bune sau rele atac al dușmanilor
aroganța provine din suveranitate
neam nobil frumusețe tinerețe
erudiție forță îmbogățire
se va interpreta prin iritare
dispreț dezaprobare nerăspundere
la întrebări și neacceptarea discuției
priviri peste umăr mișcări în toate părțile
ridiculizare vorbe jignitoare neascultarea superiorilor
și luarea lor în derâdere întreruperea vorbelor altora
disperarea la pesonaje de tip superior se va reda prin
căutarea unor tovarăși născocirea unui mijloc de scăpare
pierderea rigorii mintea dusă respirația anevoioasă
la cele de tip inferior prin alergare într-o parte și în alta
privirea împrejur gura uscată umezirea colțurilor gurii
somnolență respirație anevoioasă cugetare
visarea apare din scufundarea în somn desfătări senzuale
sau rătăcirea minții se va reprezenta cu ochii închiși
letargia simțurilor și vorbit în somn
resentimentul apare la bărbați energici
când sunt jigniți prin cei ce le sunt superiori
prin învățătură vitejie sau putere
disimularea întemeiată pe frică
se naște din fățărnicie înșelătorie se va reprezenta
prin dseconsiderare și vorbe în doi peri
violența apare când un hoț e prins furând
sau ca urmare a ofensei regelui interpretarea ei
se va face prin ucidere întemnițare lovire amenințare
certitudinea oamenilor se naște din înțelegerea
sensului feluritelor scripturi sau științe
interpretarea se va face prin instruirea discipolilor
otrăvirea slăbiciune tremurat arsuri
horcăit spume la gură prăbușirea
umerilor paralizia moartea
chibzuirea provine din îndoială cântărirea argumentelor
discuții în contradictoriu se va interpreta
prin ipoteze interogții deiberare planuri secrete
judecăți contrare cu privire la lucruri contrare
înțelepciunea e ceva bun
înțelepciunea e ceva rău
16-11-14
Drăghicescu
a crede este a
vedea în timp
a ști e a vedea
în spațiu
a crede a vedea
ce va fi
a nu crede în
Dumnezeu
este a împiedica
realizarea
destinelor umane
umanitatea crește
în măsura în care
crede
credința îi
determină creșterea
lumea se poate
răci sorii să se stingă
dar este vorba de
a menține înăuntrul
nostru ceva ce nu
poate pieri
sângele și
pasiunea existenței noastre
au fost
reprezentate în perioada carboniferă
prin ceva cu
sânge rece și piele vâscoasă
credința un
soldat
mila un spital
speranța cimitir
17-11-14
posibil Peguy
în cer se
diviniza lumina
pe pământ apele
subterane
nopțile
astronomice
înțeleg foarte
bine
spune Dumnezeu
să vă faceți
examenul de conștiință
bieți imitatori
pe invers
puneți-vă seara
jerbele
păcatelor de
peste zi
oaspeți îmi
sunteți spune Dumnezeu
și eu sunt
Dumnezeul oaspeților
copii ai mei
veniți în noaptea mea
se vorbește zice
Dumnezeu
de imitația lui
Iisus Hristos
imitația fiului
meu de către oameni
a nu se uita că
fiul meu
începuse prin această
singulară
imitație a omului
a se naște
a suferi
a muri
nu iubesc pe cel
ce știe mai bine
ca mine
ce voi face mâine
nu iubesc spune
Dumnezeu
pe cel ce nu mi
se încrede
mă vedeți punând
capcane ca un rege barbar
sunt bun creștin
zice Dumnezeu
credeți că m-ar
amuza
a vă surprinde ca
un asasin de noapte
18-11-14
universul devine
corpul omului
fenomenele fizice
expresia materială
a voinței
stărilor sufletești umane
încarnare
empirică a lui Dumnezeu
omul imensificat
se va revela scop umanității
și vieții dar și
universului material
evoluția omului
provoacă o revoluție a universului
materia
inorganică nu va mai fi moartă
va fi vivifiată
prin viața omului
qui empti sunt de
terra
vous voyez ce que
nous
en avons fait
19-11-14
orice crimă ține
de un vis
se vrea comisă
naște tot ce-i
trbuie
toată lumea
asasinează
o mică mișcare
secretă
un reflex
asasin(ează)
privirea de-ar
putea fecunda
morții de-ar
putea ucide
străzi pline de
cadavre și borțoase
20-11-14
Turnavitu
pricopsitu
n-ai gânditu
veste
de răsmiriță
că este
balăur
scrâșnii
strășnicii
tunuri fumuri
trăznet pleznet
păr din creștet
22-11-14
scenometrii
Draghicesco & comp
transduse
acoperăminte
acatistominte
a neignorării
gnoza
în tranșeu vai
de cap de
jansenist
scit exercit
Xerxex
exers
27-11-14 A scrie înseamnă a scoate zgura dintr-un text (Puși).
28-11-14 Taică-meu visat și de soră-mea, cu Jenica
lui, ce bătrân, nu mort. Vise muncitoare treziei pensionare.
29-11-14 rămas bunătății din luncă pe asemănare cu
tine zidi-mă-voi pe laviți
1-12-14 revelații Draghicesco
5-12-14 Fântâna Ancâ – a nu se dezgropa în îngroparea
mea. De când nu eram născuți și ce traduceam. Dumnezeu, fructul suferinței,
Dumitre. Că nu ne primea în rânduri mai mulți de-am fi puterea rasei a
primitoare. Neștiutori de noi, că de el nimeni.
7-12-14 De-oi fi disperând achievenementul și-apoi
m-am întors între Neguleasca – avion în tâmplă – și Le Guern, ca din Pavel
homofobie. Mai care te uiți la ceas? Măcar și Baudelaire, așa Eminescu
sanscrit. Fete sinucise. Bifidus cu Walter.
8-12-14 Licita liota. Sari la edde – ba tu – ci de pe
la noi, din vechi. Rvăzuți adormirii, nu-i adora. D între Momsen și Freud, eu
între D și Eliade – ruperea carierei românilor extra-infra.
11-12-14 Foști bibliotecari ne întâlnim și vorbim
despre biblioteca noastră, desființată după 130 de ani. Fie și simțindu-ne încă
în viață. Strigoi printre normaliști și pedagogi din veac. Îi mai aproximăm
istoricul, prin stoparea căruia, educația românească a fost decapitată.
Păstrând M(onsieur), înaintea
oricărui nume (încă în viață în 1934), nici măcar tradus cu D, lumea va spune
de M. Croce, de exemplu, ba este B(enedetto) Croce. Este una din transmisiile
inter-temporale și inter-lingvistice dus-întors, poate drăghiceschiene. Cu
fason și sort, cât să repunem în drepturi, in spe, validitatea semnificantului
original, ironizat în uzanța unui verbiaj central-sud-estic. Cum ar fi o
demilitarizare prin exersare în loc de exercitare. (N-am decât să fiu împușcat,
plus alte idiotisme ad hoc, perpetrate ca-ntr-o conversație spiritistă).
12-12-14 Empatia conceptual-stilistică, în
ticuri-cuvinte-expresii-revelații, de exemplu, sublimarea sexuală extinsă
mântuirii – ori mimarea unui snobism franțuzit, ori literaturizarea involuntară
la inspirația enumerativă a peniței. Fără abatere de la conturul unei
crestomații de înțelepciuni vivante, refasonate în utopisme, auto-teologic,
luând pe cont propriu toate conceptele din cale.
Hai că răsăriși, soare, după o lună
– și timp și sferă -, când tocmai făceam socoteala că toți, în afară de MP,
întâlnindu-se cu nonsensul dodiilor mele, au zis:piei. Și nu s-au uitat măcar
pe unde e crima, nerăsărirea.
Vorbește în numele lui Dumnezeu în
devenire. Șeful CIA scuză agenția.
13-12-14 Răsfiruri. Am sanscritizat propria mea
română, de ce n-aș și franțuzi-o? Cauzalitatea grației, grația cauzalității.
Apostolul Pavel și Marx citați afin (în continuitate?) Ce-a zis Cioran, după
Drăgicescu? Eliade nu s-a băgat. Viitoristul D desenează sociologia de pus la
rugăciune, cât să simetrizeze infinitul idealizării sinucigașe.
14-12-16 Ce an 70, picior rupt, traducere, psaltirion.
Carmen regretând-o pe Saly. Întrebând de Nana.
Eseu fluviu proustian via Berson
& comp. Ipoteza umano-divină, o aducțiune din intermediari divino-umani se
augmentează la nemurire. Pe nesecată regăsire. Cu efectul fatal că Dumnezeu
este. Și nu în inexistent, ci în noi. Mai în noi decât în el, aproape –
aproapele.
15-12-14 Grație – socio – vesele suiciduri. Dar
autorul? S-a sinucis pentru că suicidul era antipodul geniului? Și dacă a fost?
28-12-14 Poate nu termin astăzi traduul. Ți-am tradus
sinuciderea – mai aveai 11 ani – la 70 ai făcut-o – la 70 am tradus.
8-1-15 Popa Tanior s-a mutat la biserica de pe
Covasna. Mundus imaginalis al lui Henry Corbin – recenzia la Adevăr și
revelație, de serviciu - ales și el cu
un necrolog de Eliade, și mai de serviciu.
D. Draghicesco, Verite et
Revelation (Bibliotheque de philosophie contemporaine), Paris, Librarie
Felix Alcan, 1934, 2 vol. In 8, xiv + 1000 p. Să mai vedem.
Du Role
GEORGE H. MEAD DESPRE D. DRAGHICESCO
Recenzie la Du Role de l'
individual dans le Dterminisme Social
și Le Probleme du Dterminisme Social , Dterminisme
Biologique și Dterminisme Social. D. Draghicesco .
și Le Probleme du Dterminisme Social , Dterminisme
Biologique și Dterminisme Social. D. Draghicesco .
Du Role de l' individual dans le Determinisme Social . D. Draghicesco . Paris , Felix Alcan , 1904 . Pp 367.Le Probleme du Determinisme Social , Determinisme Biologique et Determinisme Social . D. Draghicesco . Paris , Editions de la Grande France , 1903 . Pp 99 .
M. Draghicesco , într-o broșură
intitulată Le Probleme du Determinisme Social și într-o carte urmând cu
un an mai târziu, Du Role de l' individual dans le Dterminisme Social, a
prezentat o declarație asupra relației dintre sociologie și psihologie, care,
în orice caz, scoate in relief puternic problemele legate de relațiile acestor
științe .
În prima sa lucrare, M. Draghicesco se ocupă de diferența pe care
el o concepe ca existând între științele sociale și științele naturale
pozitiviste. Acestea din urmă, potrivit lui, servesc să profețească viitorul,
printr-un studiu al trecutului. Trecutul le oferă faptele care în uniformitatea
și invariabilitatea lor dezvăluie legile care determină succesiunea necesară a
evenimentelor în viitor. Acestui grup de științe trebuie să aparțină biologia,
iar dacă individul urmează să fie
definit și analizat de o fiziologie și o psihologie dependentă de fiziologie,
și de o sociologie care urmează același traseu, determinismul științelor
sociale va fi cel al biologiei .
Îpotriva acestui fapt, autorul face un protest viguros. Baza protestului este că evenimentele de conștiință nu pot fi predicate, pentru că ele izvorăsc dintr-o sursă care se află mai sus decât cea a fenomenelor naturale. În primul rând, el constată că fenomenele de conștiință sunt de un caracter cu totul diferit . Ele sunt într-o mare măsură raționale și teleologice în structura lor, în timp ce fenomenele naturale sunt mecanice. De aici el trece la discuția despre natura relației dintre corp și conștiință. Ipoteza că conștiința este un epifenomen este respinsă din cauza eficacitatății evidente a conștiinței în conduita noastră, în timp ce doctrinele paralele ale materialismului și spiritualismului sunt trase în țeapa contradicțiilor și implicațiilor lor metafizice.
Îpotriva acestui fapt, autorul face un protest viguros. Baza protestului este că evenimentele de conștiință nu pot fi predicate, pentru că ele izvorăsc dintr-o sursă care se află mai sus decât cea a fenomenelor naturale. În primul rând, el constată că fenomenele de conștiință sunt de un caracter cu totul diferit . Ele sunt într-o mare măsură raționale și teleologice în structura lor, în timp ce fenomenele naturale sunt mecanice. De aici el trece la discuția despre natura relației dintre corp și conștiință. Ipoteza că conștiința este un epifenomen este respinsă din cauza eficacitatății evidente a conștiinței în conduita noastră, în timp ce doctrinele paralele ale materialismului și spiritualismului sunt trase în țeapa contradicțiilor și implicațiilor lor metafizice.
Alternativa pe care autorul o
substituie acestei ipoteze este cea a societății, sau o conștiință socială
generală (este imposibil să se determine pe care anume dintre acestea o are el
în minte), care este matricea din care apare conștiința individuală. Relațiile
sociale sunt reale , obiective , și, potrivit autorului, sursa tuturor stărilor
de conștiință care se află mai presus de de cea mai simplă senzatie și impuls. În loc, deci, de un
creier cu epifenomenul său, conștiința, care nu este decât umbra realitatății,
acolo se află plexul social, care nu este doar ca o țesătură și bătătură de
fapte, dar este, la urma urmei, însăși substanța conștiinței. Fazele mai simple, nereflexive, ale
conștiinței ar fi, prin urmare, dependente de determinismul fiziologic al corpului
fizic, în timp ce procesele superioare din care apare individul conștient s-ar
ridica din și ar depinde de complexul social și determinismul său, un
determinism care este teleologic pe când cel dintâi este mecanic.
Autorul aduce în această discuție
problema moștenirii de trăsături dobândite, ajungând la concluzia că pot fi
precizate numai acele trăsături care decurg din condiții permanente în mediul
înconjurător, și care vor continua să aibă aceeași valoare pentru forme
descendente pe care le-au avut acele forme parentale în care a apărut variația.
El conclude de aici că acele condiții atât de instabile și variante precum cele ale mediului social nu pot fi, eventual,
temei pentru moștenirea trăsăturile dobândite ale vieții conștiente. Astfel
apare un alt tip de moștenire în lumea socială prin care caracteristicile
dobândite sunt pronunțate pe calea instituțiilor sociale. Baza moștenirii în
lumea biologică este că rezultatele dezvoltări au fost asimilate în
textura materiei biologice, astfel încât
forma-copil aduce caracteristicile sale
complet determinate cu ea în lume; în timp ce în lumea socială forma vine pe
cât posibil ca o pagină albă, cu nicio caracteristică încă înscrisă pe ea , dar
gata pentru determinarea mediului său social prin educație și formare . Astfel,
se face o distincție capitală între cele două lumi, care pare pentru M.
Draghicesco cel mai important moment .
Așa
cum am indicat, există o întreagă lipsă de analiză a acestei dependențe
de mediul social. La un moment dat, autorul subînțelege că complexul social
este un mediu obiectiv antecedent existent înainte de conștiința căreia îi este
substratul într-un anume sens. Altădată el implică faptul că există o
conștiință socială generală din care apare conștiința individuală. În timp ce
părea să respingă poziția lui Wundt că această conștiință socială trebuie să
apară în cea a indivizilor, el nu discută nicăieri în mod adecvat această
asumare, nici relația acesteia cu o teorie a conștiinței cognitive.
Se adugă la aceasta prezumția autorului
că evenimentele din lumea conștiinței
pot rezulta din cauzație fără nicio serie fixă ori recurentă, și, finalmente,
urmând pașii lui Tarde, sugerează că lumea socială este tânără în comparație cu
aceea fizică; că nenumăratele ere necesare pentru a clădi sistemul solar și una
din planetele sale au rezultat prin evoluție continuă într-un curs aproape
invariabil al evenimentelor; că lumea socială este , prin comparație ,
decât într-o epocă de haos, comparabila
cu stadiul nebular timpuriu al sistemului solar; că scientiștii care vor fi speculat la începuturi perioada nebulară nu puteau
cumva prezice evenimentele ce aveau să vină în cadrul sistemului, așa cum pot
acum prezice cu certitudine o eclipsă; și vedem că o mare varietate de
considerații pe niveluri cu totul diferite logic sunt aduse în față. La un
punct, el sugerează că este de conceput o perioadă viitoare când o astfel de
evoluție va avea loc în cadrul lumii sociale, că se va petrece o integrare
socială completă, astfel încât procesele de drept și metodă vor fi trecute
complet în conștiința omenirii și toate acțiunile sale vor fi determinate, așa
cum sunt evenimentele mecanice ale lumii fizice. La un alt punct el implică
faptul că inițiativa conștiinței face orice astfel de rezultat o imposibilitate.
Când ne întoarcem la cartea lui M. Draghicesco despre rolul individului în determinismul social, găsim un efort mai detaliat pentru a dovedi identificarea sociologiei și psihologiei, care este teza finală a broșurii sale . El insistă din nou că lumea fizică nu poate fi la temei pentru explicarea conștiinței din cauza complexității extreme a conținutului conștient. Pentru autor, lumea fizică este extrem de simplă, făcută din serii care se repetă fără excepție, neoferind nicio varietate, pe de-o parte, și niciun principiu de sinteză, pe de alta. Varietatea și activitatea sintetică sunt acceptate a fi condițiile conștiinței noastre personale, iar varietatea infinită a lumii fizice și sintezele sale sunt oarecum disprețuitor respinse ca fiind destul de inadecvate pentru trezirea conștiinței reflexive umane, în timp ce acestea ar putea fi suficiente pentru stimularea proceselor vitale ale formelor animale inferioare . Mediul social este cel la care trebuie să ne uităm pentru condițiile în care poate apărea reflecția .
Când ne întoarcem la cartea lui M. Draghicesco despre rolul individului în determinismul social, găsim un efort mai detaliat pentru a dovedi identificarea sociologiei și psihologiei, care este teza finală a broșurii sale . El insistă din nou că lumea fizică nu poate fi la temei pentru explicarea conștiinței din cauza complexității extreme a conținutului conștient. Pentru autor, lumea fizică este extrem de simplă, făcută din serii care se repetă fără excepție, neoferind nicio varietate, pe de-o parte, și niciun principiu de sinteză, pe de alta. Varietatea și activitatea sintetică sunt acceptate a fi condițiile conștiinței noastre personale, iar varietatea infinită a lumii fizice și sintezele sale sunt oarecum disprețuitor respinse ca fiind destul de inadecvate pentru trezirea conștiinței reflexive umane, în timp ce acestea ar putea fi suficiente pentru stimularea proceselor vitale ale formelor animale inferioare . Mediul social este cel la care trebuie să ne uităm pentru condițiile în care poate apărea reflecția .
Procesele sociale, în plus, merg în
paralel cu psihologicul. Întreaga evoluție socială este un proces de integrare,
iar această integrare are două faze ale sale, care răspund direct celor două
cerințe ale conștiinței reflexive. Toată istoria arată societatea măturând
continuu tot mai multe comunități una în alta, în timp ce însuși acest proces
de creștere a extensiei societății implică o diferențiere a noilor funcții sociale și o organizare mai
profundă decât ar fi putut exista în oricare dintre comunitățile mai mici .
Această mișcare este atât de continuă și neîncetată încât nu i se poate pune nicio limită,
cu excepția integrării finale a rasei,
deși pas cu pas cu această răspândire a vieții comunitare, trebuie să crească
adâncimea și intensitatea conștiinței sociale. Atunci, aici avem ivirea
continuă a sintezei noi și neîncetate.
Dacă
vom examina procesele de conștiință și procesele sociale mai în detaliu vom
găsi că percepția este exprimată în termeni de psihologie modernă ca o formă de
sugestie, că asociația de idei revine la procesele de atenție și repetiție, și
că atenția este decât expresia subiectivă a prestigiului, autoritatea cu care
un element din mediul înconjurător ne comandă, în timp ce repetarea este o
chestiune de educație, dacă luăm educația în sensul său cel mai larg. Dar
sugestia și prestigiul , autoritatea și educația pot fi concepute doar din
punct de vedere social . Avansând la imaginație, este de a fi identificată cu
invenția, iar abstractizarea cu funcționarea controlului social prin legi și
obiceiuri, în timp ce activitatea voluntară își găsește marea și de adâncime
expresie în ceea ce M. Draghicesco
definește ca geniu. Geniul este persoana care dă expresie noii legi și prin identificarea lui cu mediul
său pe de o parte , și inițiativa lui, pe de altă parte, imprimă ideea asupra
comunității , și ridică masa până la ea , astfel că ideea devine o parte din
conștiința întregii societăți.
Aceste legi sociale sunt inculcate tinerei
generații, prin toate instituțiile sociale . Schimbările care au loc trebuie să
facă acest lucru prin geniul care face avansul posibil, care este voința
socială . Avansul este necesar datorită însuși procesului de continuă integrare
socială care implică absorbția
neîncetată de conținut nou și tot neîncetată organizare nouă. Concluzia întregii materii este că psihologia
este decât pedagogie aplicată , declarația în termeni individuali ai operației
prin care societatea își controlează membrii, și ia din timp măsurile necesare
pe care le implică integrarea socială. Astfel, sociologie și psihologie devenin
identificate, fiind decât aceeași știință privind spre același domeniu prin
ferestre diferite.
Recenzentului îi pare o chestiune de
nicio mare importanță că un paralelism complet se poate urmări între conștiință
și mediul pe care-l cunoaște. Cunoașterea este universal recunoscută ca fiind
constructivă, așa încât astfel de paralelism între proces și produs este de
așteptat. Cu siguranță, ceea ce M. Draghicesco reproșează psihologului
fiziologist că face este ceea ce el a
făcut cu niciun mandat mai bun ca psiholog social. Psihologul a subliniat că
lumea fizică este alcătuită din reprezentările noastre, că legile sale sunt
doar asociații ale ideile noastre, și că obiectele sale au unitatea apercepției noastre sintetice . Dacă ar fi fost de
conceput că o conștiință ar putea obține o putere de sinteză din sintezele
care-o afectează prin mediul său , cu siguranță, acestea puteau fi găsite în
lumea științei fizice. James Mill a dedus asocierea ideilor din succesiunea de evenimente în
natura fizică despre noi . Dacă stimulul social poate comanda atenția noastră,
cu siguranță cel fizic a exercitat această autoritate pentru perioade mai
lungi, și obiectele sale au dat mai departe sugestiile cu care impulsurile
native au răspuns la percepția naivă. Legea naturală prezintă cu siguranță
cazuri clasice de abstractizare, și cine va trage linia între impuls și voință?
Există , totuși , o problemă ridicată
aici care merită o analiză mai profundă decât îi acordă M. Draghicesco.
Este problema relației individului, de care se ocupă psihologia,
cu acel proces de conștiință în
ansamblu. Pe de o parte acest lucru este cu deosebire o problemă de psihologie socială, dar
problema care apare deodată este dacă individul cu care se ocupă psihologul este același cu cel al
sociologului. Autorul nostru insistă că sunt aceiași și că științele sunt doar
o știință .
Există un punct de vedere din care obiectul social pare esențial diferit de cel al percepției fizice . Celelalte sine stau pe o bază diferită de cel a obiectelor fizice. Obiectele fizice sunt doar obiecte de percepție, în timp ce alte sine sunt subiecte perceptive precum și obiecte percepute . Se pune întrebarea dacă această diferență are vreo semnificație pentru procesul de cunoaștere . Înțeleg că simțământul acestei diferențe este ceea ce stă în spatele poziției autorului după care conștiința socială stă pe un plan mai înalt decât conștiința fizică. și prevede mecanismul de cunoaștere în sine. Potrivit prezumției sale, conștiința reflexivă, reprezentativă este esențial o conștiință socială.
Pusă în termeni oarecum diferiți, situația este aceasta : cunoașterea este în esență un proces de sinteză care implică un sine organizator, dar acest sine apare numai în măsura în care alte sine, alii, apar în conștiință . Profesorul Baldwin în a sa Dezvoltare mentală a descris, poate , la fel de satisfăcător ca orice psiholog, procesul prin care personalitatea proprie a copilului rezultă din diferențierea unei conștiințe sociale generale într-un ego și alii. Și aceste alte sine sunt acceptate ca subiecte ca întru subiectul cunoscător, și deci nu ca obiectul cunoascut. Acest fapt, din punctul de vedere al eticii, este de o importanță capitală. După cum a afirmat Kant, aceste alte sine nu pot fi simple mijloace așa cum sunt obiectele fizice. Ele trebuie să fie recunoscute ca scopuri . Are vreo importanță acest fapt pentru psihologia cunoașterii? Dacă ne întoarcem la conștiinta imediată, nu găsim nici o dovadă directă specifică a unei valori cognitive care să fie inerentă în percepțiile noastre sociale în comparație cu percepțiile fizice . Una este la fel de reală precum cealaltă . Din punct de vedere psihologic, intrebarea devine aceasta : prezintă introspecția sinele cunoscător cunoscătorului ca un conținut social implicând necesarmente alte sine, în timp ce obiectul fizic cunoscut este subiect de analiză în stări care să se refere la acest sine? Dacă acesta ar fi cazul, am putea într-adevăr deduce întreg procesul cognitiv dintr-o conștiință care a fost în primul rând socială și în al doilea rând fizică. Dar fapt este că acest sine pe care intrespecția noastră îl revelă este așa-numitul sine empiric, și este la fel de mult un construct ca și obiectul fizic. Un sine constructiv nu apare niciodată ca obiect al introspecției. El nu mai poate fi ajuns pe masa de disecție, decât pe cea a ego-ului transcendental al lui Kant. Este, egal, adevărat că nu putem construi sine empirice, fără a construi alte euri. Este la fel de adevărat că nu putem construi corpurile noastre fizice ca obiecte, fără a construi alte obiecte fizice, și aceasta este o bucată de idealism berkeleyan de a raporta conștiința obiectelor fizice la conștiința sinelui empiric, dând precedență în realitate celui din urmă asupra celui dintâi. Este greu să vezi că psihologia, ca o analiză a conștiinței reflexive, este, în esență, socială în caracterul său .
Există un punct de vedere din care obiectul social pare esențial diferit de cel al percepției fizice . Celelalte sine stau pe o bază diferită de cel a obiectelor fizice. Obiectele fizice sunt doar obiecte de percepție, în timp ce alte sine sunt subiecte perceptive precum și obiecte percepute . Se pune întrebarea dacă această diferență are vreo semnificație pentru procesul de cunoaștere . Înțeleg că simțământul acestei diferențe este ceea ce stă în spatele poziției autorului după care conștiința socială stă pe un plan mai înalt decât conștiința fizică. și prevede mecanismul de cunoaștere în sine. Potrivit prezumției sale, conștiința reflexivă, reprezentativă este esențial o conștiință socială.
Pusă în termeni oarecum diferiți, situația este aceasta : cunoașterea este în esență un proces de sinteză care implică un sine organizator, dar acest sine apare numai în măsura în care alte sine, alii, apar în conștiință . Profesorul Baldwin în a sa Dezvoltare mentală a descris, poate , la fel de satisfăcător ca orice psiholog, procesul prin care personalitatea proprie a copilului rezultă din diferențierea unei conștiințe sociale generale într-un ego și alii. Și aceste alte sine sunt acceptate ca subiecte ca întru subiectul cunoscător, și deci nu ca obiectul cunoascut. Acest fapt, din punctul de vedere al eticii, este de o importanță capitală. După cum a afirmat Kant, aceste alte sine nu pot fi simple mijloace așa cum sunt obiectele fizice. Ele trebuie să fie recunoscute ca scopuri . Are vreo importanță acest fapt pentru psihologia cunoașterii? Dacă ne întoarcem la conștiinta imediată, nu găsim nici o dovadă directă specifică a unei valori cognitive care să fie inerentă în percepțiile noastre sociale în comparație cu percepțiile fizice . Una este la fel de reală precum cealaltă . Din punct de vedere psihologic, intrebarea devine aceasta : prezintă introspecția sinele cunoscător cunoscătorului ca un conținut social implicând necesarmente alte sine, în timp ce obiectul fizic cunoscut este subiect de analiză în stări care să se refere la acest sine? Dacă acesta ar fi cazul, am putea într-adevăr deduce întreg procesul cognitiv dintr-o conștiință care a fost în primul rând socială și în al doilea rând fizică. Dar fapt este că acest sine pe care intrespecția noastră îl revelă este așa-numitul sine empiric, și este la fel de mult un construct ca și obiectul fizic. Un sine constructiv nu apare niciodată ca obiect al introspecției. El nu mai poate fi ajuns pe masa de disecție, decât pe cea a ego-ului transcendental al lui Kant. Este, egal, adevărat că nu putem construi sine empirice, fără a construi alte euri. Este la fel de adevărat că nu putem construi corpurile noastre fizice ca obiecte, fără a construi alte obiecte fizice, și aceasta este o bucată de idealism berkeleyan de a raporta conștiința obiectelor fizice la conștiința sinelui empiric, dând precedență în realitate celui din urmă asupra celui dintâi. Este greu să vezi că psihologia, ca o analiză a conștiinței reflexive, este, în esență, socială în caracterul său .
Există
o altă atitudine a autorului, care duce mai mult sau mai puțin direct la
această chestiune. El presupune că științele fizice ne dau o teorie fixă a
naturii, care nu se schimbă , nu este supusă reconstrucțiilor constante care
fac obiectul unor teorii sociale. Ipoteza este una neîntemeiată . Ar fi dificil
pentru teoria socială să se schimbe mult mai rapid sau mai fundamental decât a
făcut-o teoria materiei în ultima jumătate de secol. Fapt este că atitudinea
noastră față de teoria fizică este exact aceeași ca și față de teoria socială .
Fiecare nouă ipoteză aduce cu ea o schimbare radicală de un asemenea caracter încât ar fi fost imposibil pentru omul de știință
de a fi prezis noua ipoteza de la cea mai deplină cunoaștere posibilă a lumii
în vechime. Din punctul de vedere ptolemaic, nimeni nu ar fi putut vreodată
argumenta sau prezice pe cel copernican. Și este esența nu numai a
pragmatismului, dar a celor mai multe alte doctrine filosofice moderne ale
cunoașterii, să apeleze la această cunoaștere științifică realmente teleologică precum cea a științelor sociale.
Punctul care trebuie accentuat este faptul că conștiința reflexivă, atunci când
întâlnește o dificultate esențială și formează o ipoteză pentru a rezolva
această problemă, are întocmai aceeași atitudine față de teoriile sale sociale
ca și aceea pe care o are față de teoriile fizice, și vice- versa. Întregul corp de
cunoștințe este deschis reconstrucției.
GEORGE H. MEAD .
Universitatea din Chicago .
Publicat în Psychological Bulletin 2,
(1905): 399-405.
Traducere din limba engleză: George Anca
Nota editorilor:
De peste un deceniu, am ortografiat greșit numele
lui Draghicesco. Mulțumim lui Filipe Carreira de Silva pentru corectare.
ALBERT THOMAS Prefață la NOUA CETATE
A LUI DUMNEZEU Paris, 1928
PREFAŢĂ
A trecut deja mult timp de când
prietenul meu Draghicesco mi-a vorbit de marea sa operă şi mi-a dezvoltat, într-o conversaţie
încrezătoare, ideile principale ale acesteia. Încă de atunci, i-am promis să
i-o prezint publicului francez.
Unii poate că s-ar mira.
Într-adevăr, în această carte, sunt multe idei la care eu nu pot subscrie.
Prietenul nostru a notat el însuşi că mai multe concluzii ale studiului său
erau în contradicţie cu „manierele sale obişnuite de a vedea”, cu „vechile sale convingeri”. Acestor vechi
convingeri, eu rămân, din partea mea, obstinat credincios. Nu pot subscrie la
critica sa faţă de Democraţie. Nu pot ajunge să înţeleg nici legătura pe care
el pretinde a o stabili între ideea Societăţii Naţiunilor şi unele principii
teologice. Aş fi gata să mă bucur de o înnoire a tradiţiei creştine. Marele
nostru Saint-Simon trăgea din această tradiţie, acum ceva mai mult de un secol,
primele afirmaţii socialiste, principiile unei
reconstrucţii a comunităţii umane. Neo-creştinismul pe care Draghicesco
îl prezintă ca ideologie a Societăţii Naţiunilor îmi pare dificil a trebui să
integreze toate afrmaţiile fremătătoare care afluează astăzi din mii de
tradiţii diferite şi care toate tind egal la stabilirea unei solidarităţi
internaţionale noi. Mi-e teamă că în bucuria sa mistică de a descoperi „Noua
Cetate a lui Dumnezeu”, prietenul nostru să nu se fi aservit un pic prea mult
urmăririi fidele a dezvoltării vechimii.
Şi totuşi, după ce am citit-o, am
simţit mai mult ca niciodată datoria de a-mi ţine promisiunea. Nu numai pentru
că Draghicesco este un suflet sincer şi pasionat, unul din acele suflete „care
sunt foc”, cum spunea un mare
mistic; nu numai pentru că eu mă simt antrenat de valul abundent al gândirii
sale! Dar mai ales pentru că lupta pe care el vrea s-o intreprindă, şi ca
apostol şi ca profet, în favoarea Societăţii Naţiunilor, este urmare a marii
bătălii care ne-a unit în trecut, bătălie pentru dreptul popoarelor de a
dispune de ele însele, bătălie pentru independenţa naţionalităţilor. Prietenul
meu reaminteşte în introducerea sa cum, în 1918, la Roma, noi am acţionat
împreună pentru libertatea românilor, a sârbilor, a cehilor şi a polonezilor şi
pentru antanta lor solidară. Societatea Naţiunilor este astăzi complementul
indispensabil al acestei politici. Noi continuăm lupta noastră fraternal. Câteva
divergenţe de opinie nu ne pot face să ne renegăm amintirile.
Apoi Draghicesco pretinde a da
Societăţii Naţiunilor titlurile sale. „Filosofia istoriei, spune el, o justifică.” Or, o astfel de
justificare este preţioasă. Spiritul uman este astfel făcut. Chiar când
logica pare a impune o soluţie, lui îi
place să-i găsească antecedente, îi place să simtă că ea se inserează în trama
eforturilor generaţiilor trecute. Societatea Naţiunilor nu este numai o
improvizaţie a generaţiei umane ucisă de război. Ea este reuşita întregii
istorii. Foarte puternic, Draghicesco preia o idee dragă lui Wells sau lui
Ferrero, ideea că toată istoria universală se rezumă într-un efort al rasei
umane spre unitatea sa. „Această tendinţă a unificării are atot-puternicia unui
fatum şi aliura unei providenţe. Ea stăpâneşte umanitatea ca voinţă esenţială,
dacă nu unică, a unei divinităţi implacabile.” În Asia şi în Africa, precum şi
în Europa, în antichitate ca şi în timpul lui Carol cel Mare, în vremurile
moderne cu tentativele lui Carol Quintul; mai târziu, cu Ludovic al XIV-lea, cu
Napoleon I, „atâtea aspiraţii de a constitui umanitatea într-un vast corp
organic”. Au existat multe tentative ratate. Au existat de asemenea reuşite
momentane. Cea mai mare este cea a Romei. Societatea Naţiunilor, pe un câmp mai
vast şi pe o durată mai lungă, nu trebuie ea să realizeze din nou „pacea
romană” sau, mai degrabă, acum, „pacea umană”?
Astfel este marea teză a cărţii.
Este necesar a sublinia, pe de o parte, cum ea prelungeşte tradiţia marilor
filosofi ai istoriei, de la Vico la Michelet şi la Ferrero? Este necesar, pe de
altă parte, cât este ea de reconfortantă pentru cei care, astăzi, şi-au plasat
cele mai înalte speranţe umane în stabilirea solidă a unei Societăţi a
Naţiunilor?
Dar meritul esenţial al acestei
opere enorme este că ea este un act de
credinţă antrenant.
Societatea Naţiunilor are adversari
franci. Sunt oameni care cred în permanenţa, în binefacerea războiului. Cu
excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Rusiei, cea mai mare parte a
statelor, este adevărat, participă la
opera sa. Dar această participare nu este adesea formală? Cancelariile nu se
resemnează adesea acestei colaborări internaţionale ca unei activităţi
secundare? În fond, ele consideră Societatea Naţiunilor ca o oportunitate
diplomatică putând la rigoare să nu fie lipsită de interes. Nu este, în
sfârşit, starea de spirit curentă la Geneva că lucrările Societăţii Naţiunilor
trebuie să se desfăşoare cu o extremă prudenţă, cu o rezervă atentă? Ce de
apeluri la înţelepciune, la legile naturale, la necesităţile vieţii! Societatea
Naţiunilor rămâne, în deciziile ei cotidiene, cu totul pătrunsă de grija
intereselor particulare, interesele naţiunilor, interesele claselor, interesele
industriilor.
L-am criticat pe Drăghicescu de a fi
fost poate obsedat de marele său model, Sfântul Augustin. Dar cum să nu
recunoaştem puterea convingerii şi a speranţei care se degajă din opoziţia dintre
„Noua Cetate a lui Dumnezeu”, Societatea Naţiunilor astfel cum a
conceput-o prietenul nostru, şi Societatea Naţiunilor empirică zbătându-se
mereu în greutăţile ei de după război. Fără îndoială, profeţii, utopiştii sau
„cranks” (căci, pentru pretinşii înţelepţi, toate aceste epitete sunt
echivalente) sunt denunţaţi cotidian la Geneva drept cei mai răi duşmani ai
instituţiilor noastre. Dar fără ei, vom ajunge noi cu adevărat, din mijlocul
dificultăţilor şi nevoilor noastre zilnice, la menţinerea intactă a marii
speranţe care, pregătită de secole, s-a formulat după război? Draghicesco are
dreptate, „Oameni fără
credinţă nu vor putea să dea viaţă unei Societăţi a Naţiunilor eficace şi
durabilă”. „Noua Cetate a lui Dumnezeu sau Republica socială trebuie să se
completeze cu Liga Naţiunilor, nu va fi niciodată opera unei umanităţi
sceptice.” Mai mult, Societatea Naţiunilor nu va putea fi stabilită decât dacă
crearea sa se însoţeşte cu o mare redresare morală, cu un mare efort de
civilizare. Eu nu ştiu, încă o dată, dacă această redresare morală, această
regenerare religioasă, în sens larg al cuvântului, se vor acompania în formele
precise pe care le imaginează Draghicesco. Eu nu le recunosc mai puţin şi
necesitaea şi deja existenţa.
Pentru că el ne face să simţim
această credinţă, cartea lui Draghicesco va fi binefăcătoare.
Viaţa noastră de administratori
internaţionali, viaţa noastră din Geneva solicitată de mii de detalii ale unei
activităţi cu totul universală şi embrionară, imensă şi încă reţinută, este în
orice zi aspră, adesea chiar descurajantă. Pentru a o trăi, noi avem nevoie,
mai mult decât alţii, de a reflecta la
„Noua Cetate a lui Dumnezeu”, de a ne întreţine şi exalta credinţa.
Între discuţiile abstracte şi bizantine unde comisiile şi sub-comisiile par
deseori a se înfunda, între aritmetica şi marile visuri ale filosofului, parcă
există adesea un abis. În orele de tristeţe ce urmează deseori după zilele
epuizante de muncă sau de dezbateri suntem, noi, recnoscători gânditorilor, de
a veni să reanimeze flama speranţei noastre şi a credinţei noastre. Bătaie de
joc cine va vrea entuziasmele noastre. Celor sceptici sau celor realişti, vom
răspunde prin admirabilul cuvânt al luiVilliers de l'Isle-Adam: “Îmi place mai mult să am capul în
nori decât picioarele în noroi”.
Albert THOMAS
D. Draghicesco, Vérité et
Révélation
(Bibliothèque de philosophie contemporaine),
Paris, Librairie Félix Alcan, 1934, 2 vol. in 8, XIV 1000p.
Cele două mari volume ale lui D. Draghicesco fac
dovada unei mari bunăvoințe. Proiectul este generos: vicisitudinile Conferinței
de Dezarmare nu sunt deloc străine conceptului acestei opere care ar vrea să
arate umanității drumul mântuirii sale (p. vi). Autorul și-a impus o sumă
considerabilă de lecturi care antrenează cititorul în vârtejul unei anchete a omni
re scibile. Se va regreta totuși că unele capitole, de exemplu cel care
este consacrat fenomenologiei (I 235 ss), sunt în întregime de mâna a doua. Se
pare că un contact direct cu textele ar fi „informat” gândirea autorului și poate ar fi modificat
fasonul său de a filosofa. Căci nu se poate îndrăzni într-adevăr a spune că
truda sa, cert incontestabilă, a ajuns la o reușită filosofică, doctrinele cele
mai diverse sunt confruntate ca obiecte, cântărite ca lucruri, alese, rejectate
sau date ca rețete.
Schema fundamentală, care asigură
legătura destul de liberă a cercetării, este că „globul terestru este ca un ou
imens în care Dumnezeu ar fi conținut în germen în substanța vie a umanității
(p.2)”. Ideea de Dumnezeu este cea mai înaltă expresie a sufletului uman;
prelungind la infinit facultățile acestui suflet, se poate anticipa asupra
termenului evoluției progresive în care este angajată umanitatea istorică,
realizarea lui Dumnezeu în umanitate, sau pentru a spune mai bine la deificarea
umanității, și venirea Cetății lui Dumnezeu; că sufletele bune își eclozează
visele la umbra lui Bergson sau a lui
Vivekananda, nu vedem niciun inconvenient; dar serios, este acesta un „Dumnezeu” pe care umanitatea este în curs de a-l „cloci”?
H.
CORBIN
Recherches
philosophiques, IV
1934-1935, Paris
Dumnezeu , om , și Dimitrie Draghicesco
de John H. Hershey
de John H. Hershey
Omul creează pe Dumnezeu, mai degrabă decât Dumnezeu să fi făcut omul. Acesta a fost punctul de vedere al regretatului filosof român Dimitrie Draghicesco, profesor de filosofie la Universitatea din București. Draghicesco a fost un om de acțiune, precum și de idei . El a scris-o pentru acum defunctul săptămânal liberal Democrația. Și-a servit țara pentru o vreme ca consul în Mexic. În 1940, la vârsta de șaizeci și cinci de ani, Draghicesco a murit de propria lui mână .
În timpul vieții sale a scris mai mult de o duzină de cărți, dintre care cele mai multe au fost publicate în limba franceză. Amploarea intereselor lui Draghicesco poate fi văzut în cărțile sale al căror subiect variază de la America și Liga Națiunilor la rolul individului în societate, de la mintea omenească la problemele monetare.
Suntem interesați aici, cu toate
acestea, în special de lucrarea sa în două volume de mai mult de o mie de
pagini în limba franceză intitulată Vérité et Révélaion ( Paris, 1934). Aceasta țintește să
formuleze o „nouă religie și o nouă idee a lui Dumnezeu” pentru raționaliști , necredincioși deranjați, și
chiar atei.” Întocmai cum creștinismul,
susține Draghicesco, nu a fost un neo-iudaism, ci o nouă religie, astfel și
noua, universala religie pentru timpul nostru nu poate fi un neo- creștinism.
Deși autorul abordează mai multe probleme în această lucrare uriașă, ne vom
concentra atenția asupra punctului său
de vedere despre univers și a noii sale idei de Dumnezeu.
Universul , după filosoful român , este o unitate totală constând, totuși, din diferite diviziuni, sau tărâmuri. Cele trei tărâmuri importante, fundamentale ale universului alcătuiesc ceea ce termeni Draghicesco numește „treimea cosmică.”
Primul și principalul domeniu al cosmosului este lumea anorganică a materiei nevii și a energiei în variatele ei forme fizice. Acest domeniu este reglementat în întregime de legi mecanice; Intenționalitatea este exclusă. Evoluția a avut loc aici în trecut , dar acum a ajuns la un impas practic în comparație cu următorul tărâm mai înalt – cel al vieții. Într-un sens , această lume anorganică a lucrurilor se poate spune că deja au ajuns la stadiul de " maturitate ". Acesta este mediul fizic la care omul încercă și să se adapteze și s-l modifice, prin intermediul științei practice.
Universul , după filosoful român , este o unitate totală constând, totuși, din diferite diviziuni, sau tărâmuri. Cele trei tărâmuri importante, fundamentale ale universului alcătuiesc ceea ce termeni Draghicesco numește „treimea cosmică.”
Primul și principalul domeniu al cosmosului este lumea anorganică a materiei nevii și a energiei în variatele ei forme fizice. Acest domeniu este reglementat în întregime de legi mecanice; Intenționalitatea este exclusă. Evoluția a avut loc aici în trecut , dar acum a ajuns la un impas practic în comparație cu următorul tărâm mai înalt – cel al vieții. Într-un sens , această lume anorganică a lucrurilor se poate spune că deja au ajuns la stadiul de " maturitate ". Acesta este mediul fizic la care omul încercă și să se adapteze și s-l modifice, prin intermediul științei practice.
Tărâmul organic al
ființelor vii este cea de-a doua diviziune principală a cosmosului. El consistă
în plante, animale și specia umană.
Acest tărâm de viață nu este acum atât de stabil sau fix ca lumea anorganică
. Astfel, se poate spune că evoluția domeniului vieții a ajuns la stadiul de
„adolescent”. A provenit această lume organică din cea anorganică? Judecând
după observare, pare să existe o
diferență radicală între voi și neviu. Cu toate acestea, mintea umană caută să
unifice diferențe. Se pare probabil, dintr-un
punct de vedere rațional , că viața este potențial în toată materia
nevie.
Cel de-al treilea și
cel mai înalt tărâm cunoscut al universului este a treia și cea mai mare
cunoscută domeniul universului este societatea
umană, trecută și prezentă. De vreme ce
ordinea socială este mai mult decât organică , se poate corespunzător
numi superorganică. Evoluția în acest tărâm pur uman nu este limitată,ci
indefinit deschisă. Schimbare neîncetată este regula. Prospectul este pentru
progresul continuu al omenirii . Oamenii și societățile sunt agenții cei mai de
seamă, fabrica determinant în evoluția creatoare a omenirii a lungul
veacurilor. Spre deosebire de stadiul anorganic, care a ajuns deja la maturitate,
și tărâmul vital, care a ajuns la
adolescență, ordinea omului este încă în
copilărie. Deși legea evoluției operează
în toate tărâmurile cosmosului, aceasta nu
atinge aceeași stare peste tot
la momentul identic.
Astfel universul, deși
o unitate, este compus din cele trei distincte, dar inseparabile, ordine:
anorganic, organic , și super organic. Evoluția acestor trei tărâmuri poate fi
considerată ca un film care se derulează în fața ochilor noștri. Prima parte a
filmului, arătând drama nevie și vie a creației, ne-a a trecut deja pe
dinaintea ochilor. prin ochi. Dar epopeea evoluției umane este încă în
derulare, cu omul însuși actor principal în dramă.
Având în vedere aceste trei etape, există, corespunzător , tot atâtea filosofii ale universului : anume, materialism, vitalism, și idealism . Fiecare este doar o explicație parțială.
Materialismul este unilateral, deoarece se aplică doar la domeniul anorganic al materiei nevii. Vitalismul se aplică numai la domeniul organic. Și idealismul este limitat la lumea superorganică. (Ar trebui, probabil, explicat că, prin idealism Draghicesco nu înțelege idealism practic sau etic, ci de acel tip care susține că universul este mintea pură sau expresia unei minți).
Să ne întoarcem acum la "noua idee de Dumnezeu" a lui Dragbicesco. Spre a ne ajuta la înțelegerea concepției sale despre deitate in intelegerea concepția sa de divinitate, vom arăta mai întâi anumite idei cărora el se opune .
Având în vedere aceste trei etape, există, corespunzător , tot atâtea filosofii ale universului : anume, materialism, vitalism, și idealism . Fiecare este doar o explicație parțială.
Materialismul este unilateral, deoarece se aplică doar la domeniul anorganic al materiei nevii. Vitalismul se aplică numai la domeniul organic. Și idealismul este limitat la lumea superorganică. (Ar trebui, probabil, explicat că, prin idealism Draghicesco nu înțelege idealism practic sau etic, ci de acel tip care susține că universul este mintea pură sau expresia unei minți).
Să ne întoarcem acum la "noua idee de Dumnezeu" a lui Dragbicesco. Spre a ne ajuta la înțelegerea concepției sale despre deitate in intelegerea concepția sa de divinitate, vom arăta mai întâi anumite idei cărora el se opune .
Ideea tradițională
teistă a unei zeități care există ca Ființă
atotputernică, atotbună, atotînțeleaptă este respinsă.. „Un cer , spune
Draghicesco, în care rezidă un singur
Dumnezeu, trinitar, real și concret este
de neimaginat în stadiul actual al cunoștințelor.” În plus, dacă ar exista un
Dumnezeu atotputernic, atunci El , și nu omul, ar fi responsabil de durere,
suferință și rău. Rezultă că un astfel de Dumnezeu nu poate fi „bun.” Ateismul, simte autorul pe de altă parte , ca
o idee negativă, nu este de ajuns . Există posibilitatea unei noi idei de
divinitate pe care ateii, în general vorbind, nu sunt suficient de receptivi
pentru a o accepta . Dar „cei care cred într-un Dumnezeu diferit de ideea
curentă vor fi întodeauna considerați atei.”
Ateismul , cu toate acestea , în măsura în care respinge punctul de vedere
asupra lui Dumnezeu menționat în paragrafului precedent, este justificat. „Ideea de divinitate ca o Ființă reală,
externă va deveni ștearsă din mintea oamenilor inteligenți, așa cum s-a
întâmplat cu tirania regilor și
împăraților absoluti în guvernare. Fundamental, mișcarea democratică este
legată de ateism . Când omul devine capabil să se îndrume și controleze el însuși, atunci autoritatea externă a
monarhilor nu mai are niciun motiv pentru a exista. De asemenea, în măsura în
care omul realizează în el însuși unele
dintre atributele divine, o zeitate exterioară
încetează să mai existe , pentru că El nu mai este necesar.” Panteismul, în sensul că întregul univers
este gandit a avea un suflet analog
corpului și minții omenești, este , de
asemenea, respins. Draghicesco - CESCO
numește ideea panteistă a unei
lumi-suflet „absur”, „imposibil de verificat,” „himerică.”
Să ne întoarcem acum
la ideea proprie a lui Draghicesco despre Dumnezeu. Omenirea, spune el, a avut
întotdeauna numite dorințe și aspirații de bază. Omul, de exemplu, dorește din
ce în ce mai mult control asupra aspectelor fizice ale universului, în scopul
de a le face să servească scopurilor sale . Mai mult, prin intermediul științei
și filosofiei, omul ajunge continuu la mai multă cunoaștere despre toate cele trei stadii ale
universului. Omul aspiră, de asemenea, tot la " bunătate " în el
însuși, și " dreptate " în viața socială. El nu pune nicio restricție cu privire la cât
de departe ar trebui să avanseze. Aspirațiile sale sunt, prin urmare, practic
infinite. Putere perfectă, înțelepciune perfectă, bunătate perfectă sunt
obiectivele sale, idealurile sale. Greșeala
teismului ortodox este presupunerea sa că aceste idealuri sunt deja realizate
complet și veșnic într- o bubuitură divină în afara omului.
Astfel, ideea unui atotputernic, atotînțelept, atotbun Dumnezeu este doar o proiecție a idealurilor omului. Zeitatea ortodoxă nu există în realitate, ci este un scop sau un ideal în mințile oamenilor. O astfel de zeitate, cu toate acestea, există în stare embrionară. În măsura în care omul însuși a atins un oarecare grad de cunoaștere, de bunătate, de putere, el însuși a realizat parțial divinitatea pee care a proiectat-o asupra Dumnezeului său imaginar.
Astfel, ideea unui atotputernic, atotînțelept, atotbun Dumnezeu este doar o proiecție a idealurilor omului. Zeitatea ortodoxă nu există în realitate, ci este un scop sau un ideal în mințile oamenilor. O astfel de zeitate, cu toate acestea, există în stare embrionară. În măsura în care omul însuși a atins un oarecare grad de cunoaștere, de bunătate, de putere, el însuși a realizat parțial divinitatea pee care a proiectat-o asupra Dumnezeului său imaginar.
Acest concept duce la
o umanizare a teologiei. În domeniul
moralității, de exemplu, oamenii ar trebui să fie morali, nu pentru că
Dumnezeu poruncește, ci pentru ca Dumnezeu să existe. "Printr-o societate
universală și cooperarea tuturor, puterea și cunoașterea omului pot crește spre
infinit, și cu putere și cunoaștere, bunătatea și dreptatea omului se pot
apropia de perfecțiunea divină".
Business-ul oamenilor este de a
crea pe Dumnezeu în ei înșiși. Dar ceea ce am realizat până acum este foarte
puțin în comparație cu ceea ce încă putem atinge . Din acest motiv, trebuie
spus că Dumnezeu există ca o realitate în numai într-o stare embrionară .
Rezultă, deci, că Dumnezeu ideal devine din ce în ce mai mult o realitate, în măsura în care omul își realizează aspirațiile sale pentru o viață mai plină. O analogie cu geometrie este sugestivă. Triunghiul perfect este o concepție numai în mintea noastră, mai degrabă decât o realitate în fapt desenată pe hârtie. Nu contează cât de atent trasăm o astfel de figură , nu vom face niciodată, probabil, triunghiul perfect, deși cu grijă suficientă îl putem apropia cât mai mult ne-am dori . Dumnezeu , ca și figura geometrică, niciodată nu poate fi absolut creat într-adevăr de către om, dar poate fi din ce în ce aproximat. Deși puterea, înțelepciunea și bunătatea nu sunt îndeplinite în totalitate, cu toate acestea, avem nevoie de idealul de perfecțiune ca de un obiectiv spre care să facem eforturi. Noi nu ar trebuie să punem nicio limită aspirațiilor noastre. Idealul perfect, deși posibil de neatins, ne stârnește să ne dezvoltăm la maximumul de care suntem capabili. În calea deschisă a evoluției continue a omenirii, omul poate lupta pentru a face dinDumnezeu o realitate în sine și în societate. " Misiunea noastra ", precum Draghicesco și rezumă gândul lui , " este de a crea divinul în om . "
Rezultă, deci, că Dumnezeu ideal devine din ce în ce mai mult o realitate, în măsura în care omul își realizează aspirațiile sale pentru o viață mai plină. O analogie cu geometrie este sugestivă. Triunghiul perfect este o concepție numai în mintea noastră, mai degrabă decât o realitate în fapt desenată pe hârtie. Nu contează cât de atent trasăm o astfel de figură , nu vom face niciodată, probabil, triunghiul perfect, deși cu grijă suficientă îl putem apropia cât mai mult ne-am dori . Dumnezeu , ca și figura geometrică, niciodată nu poate fi absolut creat într-adevăr de către om, dar poate fi din ce în ce aproximat. Deși puterea, înțelepciunea și bunătatea nu sunt îndeplinite în totalitate, cu toate acestea, avem nevoie de idealul de perfecțiune ca de un obiectiv spre care să facem eforturi. Noi nu ar trebuie să punem nicio limită aspirațiilor noastre. Idealul perfect, deși posibil de neatins, ne stârnește să ne dezvoltăm la maximumul de care suntem capabili. În calea deschisă a evoluției continue a omenirii, omul poate lupta pentru a face dinDumnezeu o realitate în sine și în societate. " Misiunea noastra ", precum Draghicesco și rezumă gândul lui , " este de a crea divinul în om . "
In: Humanist (Buffalo, New York) (Published by The American
Ethical Union) v.13 January 1,1953, pp.267-270.
Traducere din limba
engleză: George Anca
DE LA AUGUSTIN
LA DRĂGHICESCU
Un argument al traducătorului
Prezentăm, în traducere-restituire
românească, prima din cele mai vaste două opere edificate, fasonate de Dumitru
Drăghicescu în franceză: Noua Cetate a lui Dumnezeu, Paris, Marcelle
Lessage, 1929, prezentul volum, și, în două volume, urmând: Adevăr și
Revelație, Paris, Felix Alcan, 1934, alcătuind o trilogie monumentală
împreună cu Dumnezeu și destinul
omenirii, scrisă și publicată în românește. O ediție in spe în zece volume
a operei lui Dumitru Drăghicescu propusă de profesorul Virgil Constantinescu-Galiceni ar include: I Ontologia umană; II Din
psihologia poporului român; III Problema Conștiinței. Realitatea
spirituală; IV Idealul creator; V Marea Unie a românilor cu
românii; VI Partide politice și clase sociale; VII Noua Cetate a
lui Dumnezeu; VIII Adevăr și revelație, partea I; IX Adevăr și
revelație, partea II; X Dumnezeu și destinul omenirii.
Ca Maurice Blondel axându-și opera
pe doctoratul Action, Dumitru Drăghicescu își aprofundează determinismul
sociologic doctoral, de la indestructibila structură Din psihologia poporului român la
trilogia profetică a sfârșitului de viață. Actualizând revelator nu numai De
civitate Dei a sfântului Augustin – cf
Organon de Aristotel, Novum Organum de Bacon, Tertium
Organum de Uspensky -, dar purtând și ecouri poate subconștiente din Viața
lumii sau Memento mori.
Noua
Cetate a lui Dumnezeu revelează o construcție poliedrică – istorie,
evoluție, profeție – de exhaustivitate
epistemică afinitivă cu empatii și
alergii la personaje arhetipale, artiști,
gânditori, o epopee socio-filosofică, un
cronograf socio-religios în jargon sorbonard, o hermeneutică sociologică a
dumnezeirii în umanitate. În țesăura textuală rezonează sentințe de rădăcină biblică sincronizate cu frunzișul
referințelor, pe o tulpină proprie. Înlănțuirea de idei, subânțeles
teoretizată, frazarea și cuvintele se desprind din continua demonstrație-fluviu
a unei teze ce pare a se dispensa de discurs.
Într-o terminologie deschisă, continuu
recizelată, cumulativă, spiralând repetiția și insistența clarificativă,
diferitele registre ideatic-stilistice se pot solda cu receptări integrate,
dacă nu preferențiale, respingând sau admirând, retușând, inducând și
cititorului o reactivitate pro sau contra. Neuitând patina de epocă
interbelică, Paris-Geneva, în care chiar ne afăm întru imensă grație
drăghicesciană, cu un limbaj conceptulal devenit între timp literatură, precum
revoluta dulaitate păgânism-creștinism. Cu avantajul unei percuții
paraconceptuale, pe formulări modelatoare, de gândire directă, de empatie
diacronică dispecerată de teză, de ideal.
Adecvarea traducțională a
avut de a face, pe de o parte cu o operă veche de opt-nouă decenii, pe de alta,
cu una nouă pentru noi, după o ignorare absolută, zguduitor de actuală și cu
soluții-disoluții de viitor. Și este vorba de a o pune în circulație după
„schimbările la față” (formula sa) anticipate de contemporanul lui Eminescu,
Brâncuși, Arghezi. Faustianismul lui Drăghicescu pare dublat tacit de modelări
din Viața lumii sau Memento mori.
Dumitru Drăghicescu este un scriitor în schițe
și arabescuri religios-științifice pe propria doctrină a
conștiinței-imortalitate. Poate oare fi, retro, receptat de-a valma ca tens,
arid, utopic, socialist, tautologic, idealist, sinucigaș, aristocrat, cosmopolit,
moralist etc.? Am apelat și la eufonii-româno-franceze, ca de epocă, spre a da
totuși impresia unei pledoarii tragice din viitor și iar din viitor.
Vor putea fi atrași pasionații de
idei și istorie, fantaștii, pelerinii în timp, poate și regizorii de teatru și
film. Filosofii și sociologii vor măsura pierderea irecuperabilă, cu ce
consecință, a mesajului său vizionar. Dacă i se admite pledoarismul, lectura
poate fi de catehism, singura religiozitate auctorială fiind aici Societatea
Națiunilor. Dacă recepția intră în dificultate – tematic, stilistic, ideologic
– folosul va fi și mai substanțial decât admirația pasivă a unei creații de
evidentă grandoare.
Trei excerpte din Noua Cetate a
lui Dumnezeu:
„Studiul nostru, pe care-l dăm
sub vocabula pe care o utiliza sfântul Augustin, și sub invocarea sa, va fi ca
o transpunere modernă a Cetății lui Dumnezeu, în ansamblul ei, acesta va fi
același paralelism între cetatea empirică, terestră, și idealul său, conceput
în cetatea lui Dumnezeu schițată la Geneva și după care realitatea trebuie să
se modeleze. A rezista superbilor și a da grație umililor nu este de asemenea,
teoretic, scopul Instituției de la Geneva, unde votul unei țări mici contează
tot atât cât al imperiului britanic? Din nenorocire, se face încă distincție
între națiunile cu interese limitate și
cele patru sau cinci națiuni cu interese nelimitate: vestigii brutale ale
cetății terestre care fac erupție în această nouă cetate a justiției, a
egalității și a păcii. Cetatea lui Dumnezeu care este, acum, pentru noi,
Societatea Națiunilor, își va continua, precum cealaltă, pelerinajul său de-a
lungul timpului și impietății scepticilor, care se pretind realiști, și aceasta
va fi prin trăirea, și a ei, aici, a credinței.” (Noua cetate a
lui Dumnezeu, ed. fr., p.12-13 )
„Să vedem
acum dacă logica dreptului de bun simț este într-atât opusă unei vieți
individuale infinite.
Cert, conștiința concepe foarte bine această idee a
infinitului. O concepe atât de bine încât nu se poate concepe în act ea însăși
fără ea. Dacă conștiința concepe infinitul și se concepe ea însăși infinită -
și altfel cum ar concepe-o? - este logic că ea este finită, că ea trebuie să
dispară ca stare de fapt în trecut și în prezent, dar dispărând în drept, în
pură logică?
Logic, o conștiință finită, efemeră bășică de săpun care
concepe infinitul, nu se poate susține. Dacă ea concepe infinitul, ea însăși
este infinită în principiu, în drept dacă nu în fapt.
Să facem apel la întreaga
onestitate, dacă se poate spune așa, la loialitatea logicii.” (Ibid. p.596).
„Societatea
Națiunilor și Neo-Creștinismul se spijină și se condiționează reciproc. Una,
realizându-se, provoacă apariția celuilalt și Neo-Creștinismul trebuie, pentru
a ameliora moravurile, să anuleze egoismele individuale și naționale ca ambiția
și orgoliul, și să dezvolte abnegația pentru a face posibilă și a consolida
instituția de la Geneva. Viața însăși a națiunilor depinde de aceste două mari
evenimente: altfel, le așteaptă suicidul prin războaiele de rasă, de clasă și de
preponderență. Dar anularea egoismului și ambiției nu se poate obține
atenuându-le și reducându-le, ci, dimpotrivă, împingându-le până la capăt,
procurându-le satisfacția condiționată dar integrală. Omul nu renunță voluntar
la un bun real decât în schimbul unui bun mai mare care să vină. Această
dispoziție, care îi este naturală, trebuie folosită și aceasta face
creștinismul. Numai o viață infinită care implică sancțiunile transcendente,
pentru a completa și desăvârși justiția empirică a acestei lumi, poate modifica
și disciplina egoismele și ambițiile.” (Ibid., p. 617)
Despre volumul următor, Adevăr
și revelație, recenzat și de Henri Corbin, a scris un articol și John H.
Hershey „God, Man, and Dimitrie Draghicesco” In: Humanist (Buffalo, New York) (Published
by The American Ethical Union) v.13 January 1,1953, pp.267-270.)
George
Anca
Ancient
Professeur
18-1-15 Versete dintr-un caiet indian. Oi fi crezut
în India că mă voi elibera de dodii,
chiar dând-o pe indodii. La întoarcere, după ani, tot în comunism, reflexul
înnăscut al dodiilor m-a reprimit. Revenit în India, după comunism, am citit
mai mult sanscrită și Lawrence, cum se vede în jurnalul Rodicăi.
Într-un
caiet „coops” - Long exercies book -, cât pentru un roman, am scris-transcris
trăiri și studiu aranjate până și în
dodoxii. Indianiștii n-au decât să obiecteze la lejeritatea asonantică-dhvani a
asocierilor din șastre, postmoderniștii să strâmbe din nas, serioșii să
balanseze pedeapsa. Că tot nu a sesizat-pro mai nimeni dodiile mele, cu
excepția lui V. G. Paleolog, a
vâlcenilor și a lui Marian Popa.
Noroc
că nu se mai citește? Tot nu e pentru citit, se va repeta, ca totdeauna, în ce
mă privește. Dar petrecerea (anti)comunismului, a Indiei, a fatalității poate
interesa măcar patologii, suferinzii. Poate pentru o distracție mentală, în
locul chinului convertirii, de care eu voi fi scăpat tocmai debitând,
dependent, dodoxiile.
21-1-15 Cu lopătarea spre neant a cărților, uită că
mă lăsă somnul Cețurile iernii, neshakespeariene? Că să nu-l arunc, să-l dau al
anticariat. Rămâne nepotul și fără dicționarul româno-țigănesc. Probabil n-oi
mai scrie de ei. Nici India nu prea. Am de trimis la Houston rânduri asupra
Manas.
22-1-15 Iarnă singuri. Artificii, nici amintiri,
panici resemnate. Cât n-am mers, a mers timpul pentru mine, să nu sesizez
șaptezeciul. (N-)am murit la Sf. Ion, cauză necunoscută.
24-1-15 Femeia de la patru a murit brusc de un virus.
Fiica ei a împărțit ieri și fie-mea a explodat, că nu trebuia să gustăm nici
din mâncare, nici din băutură. Fata moartei împărăți și a doua zi, Plata înșiră
ghenele să arunce prăjiturile, coliva, băutura o vărsă. Ne-o fi afectat
aruncarea mâncării.
30-1-15 Oprirea curentului i-a adus pa Val și Nana pe
la noi. Nepotul nu ne mai cunoștea, aproape. Mâine seară îl sărbătorește în
avans cu două zile, la doi ani. Data trecută, își făcuse din riglă baston,
învțându-ne mersul. A recunoscut fotografii, numere, culori, personaje, a
mișcat trenuri, a dansat cântece, a vorbit cuvinte. E cel mai cuminte de la
creșă.
31-1-15 Mateescu face 86. Discuție mai mult despre
Drăghicescu, pentru care ar avea un cult, și cu care ar fi rudă prin alianță, mai pe ocolite. Ginere-său,
Nașu Marian fiind răcit, se amână aniversarea sărbătoririi aniversării la 2 ani
de poimâine a lui Val. Va chefui la grădiniță și cu ai lui.
1-2-12 Întors din Turcia, după ceva, ca să revin și,
oarecum, să merg mai departe cu lucrurile lăsate acolo. În țară, chiar între
lume, cu RP, vreau să vorbim. Conversează cu altcineva și aproape s-a răstit –
că să aștept. A venit și: - ce faci? - terebuie să mă întorc acum în Turcia –
n-ai bani, ia, du-te și ia-ți biletul.
În
fapt, RP e la azil, cu un picior tăiat. Reieșea lumea. Omonimia, până mâine, la
întâlnire. Grosul însă rămăsese în Turcia. Aprind la vii. Congres turcesc.
PPN Dăbuleni.
3-2-15 DRP
a fost entuziast să publice, în
zece vols., opera lui Drăghicescu.
Discuție de-o oră – și pe India și Marian Popa. Către senator: e bonav (eu -
după Drăghicescu). Am sunat la Gali, să-i dau vestea bună. Mi-a răspuns soția.
De ce n-a fost și el chemat? Nu vrea să mi-l dea la telefon. Să nu facă infarct
– să nu-l omor.
9-2-15 Tradusesem (2014) , prima oară în românește, mia de pagini Verite et revelation (1934) / Adevăr și revelație de Drăghicescu. La
douăzeci de ani după român (1954), apăruse tot
în franceză, din rusă, o carte (sub 200 de pagini) cu același titlu, de
Berdiaev. Nicio altă legătură, între
ele, decât verite et revelation. Coincidență?
O fi. Nenorocirea, tot în românește... Operele lui Berdiaev în
românește, inclusiv coincidența de titlu, circulă înseriate, fără ca sistemul
augustinian-drăghicescian să aibă încă loc în românește.
VÉRITÉ
ET
RÉVÉLATION
PAR
D. DRAGHICESCO
Ancient Professeur à l'Universite de Bucarest
PARIS
LIBRAIRIE FELIX ALCAN
1934
Vérité et
révélation
de Nicolas Berdiaeff
Traduit du russe par Alexandre
Constantin
Delachaux et Niestlé, 1954
Adevar si revelatie - Nikolai Berdiaev
1993 Editura de Vest, Timișoara 193 p.
Atât de diferite ca dogma de profeție
liberă.
Colonial Policy, volume I, General
Principles, Dr. A.D.A. De Kat Anselino, translated by G. J. Renier, Cambridge
UP, 1931. P. 163 (Lambe...) „It stands parallel with the opinion of Professor
Draghicesco who in his turn warns psychologists that 'psychology should turn
from its researches regarding the individual as such in order to study the
relations between the individual and his kindred organized as a society' ” (D.
Draghicesco, La Realite de l'Esprit, 1928, p. 25).
On the Practice of Sociology –
Pitirim A. Sorokin, Chicago U.P. - C. Novicov, „exchange (l'echange) as the
basic phenomenon of human association”) - p. 61: „we see the very same thing
sharply formulated by Giddings, Draghicesco, Bougle, Espinas, Fouillee, de la
Grasserie, Ward and others” ... D. Draghicesco. On the Role of the Inndividual
in Social Determinism (Paris, Alcan, 1904), 136-90...
Lineamentos da teoria sociologica de
D. Draghicesco – Gerardode Oliveira Maldonado, Profesor da Facultade de Direito
de UFMG (incipit) D.DRA..., jurista e filosofo, sociologo de Deirito, no seu
interesante livro „La Realite de L'esprit” chega a afirmacao de que nao so
as institucoes humanas mas mesmo a
consciencia do proprio eu rao uma resultante, uma pura criacosa de ambiencia
social... Boutroux, Bergson et Chevalier... Beethoven... Wundt... doctrina de
Draghicesco relativemente do problema da determinacao da causa eficiente...
forte pensador rumeno... Comte... Izoulet... Emerson... (p. 61-67, Revista da
Facultade de Direito (1977 – Maldonado).
D. Draghicesco, „Philosophie du
droit et du droit naturel”, 1935.
D. Draghicesco' nun sentez denemesi
ve ilahi hukuk tezi
A – Hukuk problemlerinin
te teikine musbet metodlar tatbik edilemez
B – Hukuk ankak sezgi
veya vahy ilâhî gibi bihâ vasita yollarla ogrenilebilir
C – D Radhicesco (sic)
'nun fikirlerinin isabet dereceesi
(Dr. Hâmide TOPCUUOGLU Universitesi
Hukuk Fakultesi).
19-2-15 Arhiva MAE. Fondul „D. Drăghicescu” /1918/
Paris / birou de presă: Emmanuel Martonne, Elena Văcărescu, D. Drăghicescu.
Vara 1917, din cauza operațiunilor
militare, spre Paris, un ocol prin Petrograd și Londra.
„Pe la finele lunii iulie 1917, la
stăruințele regretatului I. G. Duca, am fost trimis de către Ionel Brătianu la
Paris să mărturisesc acolo – în cercurile în care trăisem 15 ani în timpul
studiilor și ulterior mergeam pentru cercetări sociologice și filosofice –
împrejurările tragice în care se găsea țara – din cauza revoluției ruse – să
arăt suferințele și lipsurile cu care luptam, sacrificiul ce făcusem și făceam
în Moldova și să susțin drepturile noastre naționale”. Dumitru Drăghicescu („Un
episod din lupta noastră națională din războiul trecut”, în „Pământ românesc”,
anul II, nr. 17, 1944, p. 17).
... Întâlnire cu Eduard Beneș la
Paris ... în tren spre Roma... liderii mișcării de eliberare cehe... emigranți
polonezi și jugoslavi... idealul național în spiritul generației...
... În Cartierul Latin, la Cafe
Voltaire, Drăghicescu cu Toma Dragu, Radu Mandrea, A. Suciu, N. Titulescu, cu
sârbi și bulgari, asociație studențească, „Union des pays danubiens”.
... „Este orașul prea mare, este
lume prea multă, închipuiți-vă un bâlciu Râureni care ar ține tot anul ca în
ziua de Sf. Mărie, apoi tot-dauna prea gălăgie și aer necurat și fum și
praf”... „îmi trebuie neapărat să știu bine nemțește, căci altfel n'ași putea să-mi fac studiile mele așa cum
doresc eu”.
D. Drăghicescu, „Titu Maiorescu, 100
de ani de la naștere”, Buc. 1940... „N-am găsit ceva aproximativ decât la
Delavrancea. În viața mea n-am întâlnit artă în felul acesta la noi, decât în
generația mea la la prietenii Titulescu și Micescu. În Franța numai cursurile
lui Bergson, Boutroux și Durkheim au putut să-mi redea emoțiile și entuziasmul
lecțiilor lui Titu Maiorescu”
Licența, 1901, apoi Paris, filosofie
la College de France, apoi la Ecole des Hautes Etudes Morales et Sociales, cu
Henry Bergson, Emile Boutroux, Gabriel de Tarde.
... „ași vrea, am zis, ca toată
lumea să vă pismuiască, să fie geloasă că aveți un frate cu care să vă puteți
făli în lume, unde și ori către cine”.
Contemporary Sociological Theories.
/ Revista de la Univesidad de Mexico No 16 Mayo (1937): Dialogo con Demetrio
Draghicesco / Rafael Helionoro Valle.
11-2-14 Poanson. De sar topi, a vedea Murnu. Nu mă
lasă. Berbuncă. Fonds Maurice Blondel: Draghicesco (cu) Dumitru RO.
14-2-15 Cartea scenometriilor va topi replici de
chat-forum, dar și versuri și excerpte de prin caiete, cu autori în original –
cam mult engleză, cu ani, corespondențe, trăiri.
16-2-15 Ce conflict decât al expresiei de idei și
sinucidere? Cu Parisul s-a împăcat. Cu Bucureștiul a rupt-o. Cu imperiul, la
fel. Șueta cu mărimile? Lecturile? Pe repede, pe una-alta, în bibliotecă, în
scris? Propriii muncitori la vie? Cu Titulescu sau cu Clemenceau?
18-2-15 - Rinenzi de Wagner, La Roma, scenometrie? Să
n-aibă loc de cetate revelația? Să las să se omoare revelațiea. Berdiaev, cu
doi ani mai mare decât Drăghicescu.
22-2-15 Înainte de a scrie o piesă, făcea un
scenariu, un sistem, să caroieze drumul. În primul rând, o întâmplare – Hamlet.
Despre ce e vorba? O răzbunare. Fundamentală. I-a zis ta'so: Claudiu m-a omorât, i-ai capu'.
22-2-15 Am reinaugurat teatrul de cafenea al lui
Puși. Cu el cu tot. Era bosumflat: criptic. N-a zis de actori, erau alături. Și
puștiul l-o fi auzit zicând că nu i-a plăcut, că o și citise. Unora ne-a
plăcut. Chiar a fost teatru. Și spiciul Hamlet-Pescăruș-Scrisoare. Opozanți
sinuciderii: Sf. Augustin, Toma din Aquino, Imm. Kant.
26-2-15 Măciuca – Michelet – Bibliotheque Nationale
de France. Măciuca are opt sate mari: Oveselu, Bocșa, Botorani, Ciocănari,
Măciuceni, Popești, Ștefănești, Zăvoieni. „Urcai dealul la Măciuca”. „Avem
echipă, avem valoare / avem măciuca cea mai tare”.
Paul et Virginie, 1788 – Mauritius –
Ile de France. Născuți în 4 mai: I. C. Brătianu (1821), Dumitru Drăghicescu
(1875), George Enescu (1881), Audrey Hepburn (1929). Morți în 14 septembrie:
Dante (1265-1328), Isadora Duncan (1878-1927), Dumitru Drăghicescu (1875-1945).
2-3-15 Din ateu, credincios – din naționalist,
universalist – sau credincios-credincios, ateu-ateu? Infraevolutiv? Din 45,
casa ar mai fi. A lui Mayo, de vizavi, nu mai e. Scenometrie teatrux. Inițiere
tulbure. Mai ce?
3-3-15 Acțiune-Blondel. Crestomație în refufugu,
claustru pe teren de golf sub report confederal. Umbre căzătoare. Intrare în
vorbă de bibliotecă la o recapitulare. Simpozian socratic. Predici-predicate.
Revelație Drăghicescu.
6-3-15 Teroare în ce-a rămas din pedgogică.
Neprimire, polițizare. Ce li se întâmplă? Mânuitori cu masterate. Blestemul
japonezului.
13-3-15 Cum ar fi fost plătit. Sau și-ar fi
răscumpărat alianța. Prin arhi-identificare. Și-un masochism anti-național. De
radere rutinieră – para-rituală. Însușirea subiectului cu împărtășiriea bolii
și nararea unei euforii eufemistice mimând a-eroicul propagandei.
16-3-15 Moroienii i-au adus frezii și parfumuri
franțuzești. Cella era vară mumă-sii – o spunea când era el șef și putea avea
vreun interes. Așa are el multe descendențe.
Mă înham la jurnalul indian –
volumetric, cronologic – psiho-orient.
Auschnit și Malaxa jucau în fiecare
seară pocker cu Carol și Lupeasca, lăsându-i să câștige, pe interes.
25-3-15 Vasi a vorbit cu Uricaru NY să facă recital
Eminescu. Ea a zis iunie. El, că pregătește Friedman. Ea n-a mai răspuns de
două ori. Când se răzgândise, că iunie, iulie, vezi că la toamnă sau în
ianuarie. De-o mai fi acolo. De-or cădea.
Cum că face Drăghicescu, dar nu
învață pe din afară proză. O să citească alternativ fragmente din cele trei
recitaluri. Dimi mă invidiază și felicită pentru productivitate. Jurnalul
indian îmi face bine. Din partea Editurii Academiei, Mădălina mă sună că a
terminat corectura la Cetatea lui Dumnezeu. Să mai trimit o copie printată,
pentru aviz. Că pe exemplarul ei se văd multele corecturi.
Puși își scoate poezii „revoltătoare”
- Tandrețe tărăgănată. Nu citește marți din ele. Că s-ar dărâma Calderolunl.
Codrescu l-a deplâns pe studentul lui, Sorin, că n-a primit permisiune de a
veni la înmormântarea lui nea Paul. Când eram elev în Găești, același Codrescu
mi-a citit la radio prima pozie – Continuitate – publicată în Luceafărul.
Hans K. Klem, race or Ethnicity:
White.
27-3-15 Jurnalul indian nu curge previzibil-memorial,
ci se revelează retrăire obiectivată. Ca spovedania de ieri a Platei,
nemaifenomenală, trăgând grijanie și 40 de zile. În fine, libido ritual. Și
chiar în ziua spo, ne scrise și Esha că, după 2-3 ani de așteptare, într-o
săptămână, ar fi gata cu cartea spoveditei.
29-3-15 Ne-om regăsi – personaje familiale – în
Teatrul limbii române. M-oi disponibiliza și pentru bibliologia decartată a
caietelor. Fratele Eugen se întreabă de ce s-a desființat pedagogica? Lasă
clădirea, s-a distrus altceva. Și managementul meu de 20 de ani, din 130.
Neselectat Seneca și Menirea ființei.
31-3-15 Seara cu plezne, paranoime. Neapărat concert
pian-vioară-aprilie. Vara, toamna. Te-aș ține să nu mănânci și te-aș duce și la
împărtășanie. Nici să fumezi. Hei, cum să-ți păzesc trezirea? Poate vezi
lumina.
Și Ben ne cheamă la anul la pigmeii
din Congo, la Corin, între baptiști.
1-4-15 Ne-a fost bine amândorura la Calderon. Ștefan
uitase CD-ul în mașină. L-a adus. A lăsat rusoaica fără el. De-i zisese și Jan:
Cântă. Iar pe nevastă-mea a întrebat-o
cum m-am lăsat de băut, că beam odată. Nu și a doua zi, a treia, ca el.
Noni mi-a dat două volume cu Tolstoi
în București. De la Kovacs și Longinovskaia. Să le lansăm, am zis. Iar ruși,
evrei, unguri. Că să-i dau Micescu-Vlahide, pentru un film al lui. Nu mai e
biblioteca.
2-4-15 Spovedanie-grijanie în doi, la Paraschiva.
Coadă parastasul, păcatul, nicotina. Naște Paște.
Ne împărtășim de Sfânta Egipteanca –
iertarea. Omul vitruvian, da Vinci. Androginul Gherardini - iubitul lui
Leonardo. Gian Giaccomo de Caprotti - Mona Lisa.
3-4-15 Vărsând cafeaua după comanda pernei, la mop,
eu lemn, seară-gheară-meci-somn-nejurnal-surrarealism. Bătaia teatrelor Baha'i
în Delhi. Vise-ședințe. Să fiu băut și eu? Scrisoarea lui Ionuț, printre atâtea
incluzii, tot neglisate în favorul foii prinse-încă-nedeprinsă-la-rând.
„Au fost două submarine care au
acostat pe coasta Argentinei, iar Hitler și Eva Braun au fost la bordul celui
de-al doilea”
7-14-15 Sfânta noastră Paraschiva e pe Ion Mincă,
între Brâncoveanu și Alunișului, intersectând Împăratul Traian, Ciocodeică,
Boccaccio, Duminicii. Privindu-ne prin vitralii muzicale, ne închide ochii în
Tatăl nostru și Gayatri.
8-4-15 Trece el și Paștele. Bine că vine. Cu
persoana mea în indianitate. Fără picior rupt, nici filocalie? Dubitabil. „Îl
va poate umple” (Isa) – nepedepsire – desistare – denunțătorie.
15-4-15 Ina trase de vremea pedagogicei. Cum ar veni,
când mai existam. Îmi dai să-ți dau refuz. Atâția cred că a înviat agnostic.
Marx (Berlin) – act de botez (Karl) – din familie de rabin.
16-14-15 Cum aș da de volumul scris de un evreu despre
Tolstoi, tradus de Esaulov, în India, și dăruit mie de traducător, la
despărțire, după ani. Și să dezgrop iudeo-tolstoian pe Drăghicescu, pe puncte,
cu public. Altfel, ce de noutăți am în jurnalele indiene, libere, divulgative.
12-5-15 Ne licitase unde stăm și acum. Nu transcriam
funcționalitatea securistă. Am tăcut India anume. M-au sunat din Bistrița
Margareta, Victoria, Valentina că tot director le sunt. Remedii la distrugerea
culturii? A omenimii? Ce ne costă prăbușirea continuă? Rândul, la ce? Cum dai
de greu, hop Dumnezeu, te duci l-apuci.
Brâncuși cântând în strană la
Mavrogheni – portret în curte, de Silvia Radu. Ipodiacon și la Paris.
Adevăr și revelație cam dat la o
parte de Gali. Furt de identitate prin contrast?
14-5-15 Franceza, cea mai sexy limbă, apoi italiana
și spaniola. Cele mai frigide, germana și chineza. Halep și Williams. Marionetă
timorată – vraiște de om – cu finișorii fură tot – nu știe nici cum îl cheamă –
toate cele suculente – să nu cumva să nu-l mânjească și pe dânsul – să i se
umple gura spirală.
17-5-15 Ieri, copiii ieșiseră cu
pneumonie și virus. Urmează ieșiri: Bookfest, Calderon, Târgoviște, Herăstrău.
Pe mal, am strigat: Vulpe! S-a întors. Tatăl ei, Dumitrescu, scrisese Eminescu
și marea.
20-5-15 Retârându-ne prin India lectorilor – uite că
ne-ar căuta. Eliade la Cuscais. Și Grama. Victor la Paris. Gali: de ce-am depus
lucrarea la academie – nu eu, senatorul; i-am zis redactorului șef să facă așa
cum vrea, traducerea e a mea.
21-5-15 Cetatea lui Dumnezeu va apăreala Editura
Academiei, în traducerea mea, cu introducere de Virgil Constantinescu.
Lăcrămioara, că să iau taxi, că-l plătește ea (de când cu piciorul rupt?) Erika
n-o plăcuse pe Florica, vrea Tagore. Nu Carmen Sylva? Te pomeni și cu indieni,
prolog la Namaste. Oom shanti cu Val.
22-5-15 Ratio Revelatio. Alin Aliuță, din Pomătești,
la Art. Sannyasinii lui Andru. Între ashram și slănic isihast. La 12 Pas-ează
Johanis.
25-5-15 Demetrian a murit în ashramul Ramana.
28-5-15 Theodor Palladi: eu nu admit nimănui să mă
decoreze.
29-5-15 Sună de două ori Ashok,din Delhi, - cine a
predat în 1979, în absența mea, Gâdea?
30-5-15 Nicolae Ionel, luat de suflet. Dumitru, făcut
trădător de Olguța (pupa-l-ar în cur mort pe Rațiu). Goma să fie președinte. La
întoarcere, în microbuz, am citit recenziile la târgovișteni ale lui Ionel. Am donat la Evidență: Dodii; Barba
lui Hegel.
Ședința s-a lăsat cu medalii aurite
24 k (tiraj 100). Careva că e proastă româna de București prin comparație cu provincia (replică la Stan
și Adam). 15 ani de Litere.
2-6-15 Șora, 99, la Nașul, același dintotdeauna,
discret-asiduu-ascuns-pedant-filosofic-nebrebanian. Florin Călinescu, probabil
beat. Judecătoarea de Palais face cancer la sân. Groșescu, nu Josesescu, a fost
în redacție la Târgoviște și e prieten cu Emilia. Puși dă poimâine spectacol cu
Miere și venin, la Calderon, cu Ioana Calotă, Radu Zetu, Hule. La Namaste India
(Muzeul Satului), eu voi confernția pe Teatrul limbii române în India.
8-6-15 Mâine la raze, azi la proteze, pe radere.
Canastă cu cireșe și tv. Jurnalul pe 79, numai
plecarea acasă – abia aluzie la o compoziție Nizamudin, pierdută.
Golurile, dacă s-or observa. Noana ne-a trimis cireșe, căpșuni, varză, nucată –
am gustat și cu Popeștii. Băciuț publică Partida de șah.
14-6-15 I translated Hanuman Chalisa into Romanian in
Bucharest, but I red it in India - including Rama yatra, New York, Houston,
Trinidad, Mauritius, Durban, Birminghan, etc.
20-6-15 Drăghicescu interzis la Academie. Comuniștii
abia îl fac Hristos. Să-mi crâcnesc jurnalul? Ultrainterzis și eu de cum scot
capul? Cine nu? Pocniți și D.R.
Ppopescu, M. Popa, G. Vlăduțescu, G.Boboc, D.R. Nițu, V. Constantinescu, G.
Anca. Dacă s-ar sinucide (film?) Gata și cu scenometria Drăghicescu. Poate nu
apare la Stan.
4-7-15 Grama: un suflet... un bisturiu... un
orizont... și gata tabloul.
11-7-15 Dreptul penitenței în panică. Nu alea două
balize sunt bune, că între ele e o traversă. Mare trasă-n țeapă. Nu dau de
Pontica.
24-7-15 Pe text, mai-iunie 1981 în Delhi, tot pe-așa.
Atunci scris, acum transcris. Re-respirat-resufocat. Re-spulberat instinctul
statal al lui Eliade.
28-7-15 Căldura rugului lui Hus în picturile
bolnavilor din San Remy. Și mai cine, Veneției? Biserica adventistă Jan Hus din
Huși. Utraquist Eucharist. Și pâine și vin.
31-7-15 Utopie Morus-Drăghicesco, no Drăghicescu.
7-8-15 După Dreptul penal special, piratizat din
franceză, nesemnat-nevăzut, acum vreo 20 de ani, prin Radu Vlad, acum Ion
Bănșoiu mi-a publicat (prin?) la Paidea (sic), traducerea mea din Noua cetate.
8-8-15 Să nu fi știut ce-am scris, să nu fi scris
ce-am citit? Cine netraducând nici Eneida, nici Cetatea?
9-8-15 Câte strânse-constrânse povestioare, v.
Buchenwald de Eliade. 2000 de oameni la înmormântarea lui Nae (fără Cella).
15-8-15. Valeriu internat la Medlife, viroză duoden.
Azi-dimineață, acum un an, îmi rupeam piciorul, mă internam la Bagdasar.
16-18-15 Nepotul ieși în mai puțin de 24 de ore, de-a
zburat pe tricicletă.
18-8-15 Ion Șugariu – destin catedralic. Românie
catedrală. Erou la Brezno.
20-8-15 Sâmbătă 5 sept., la Ploiești, la Nichita, cu
promoția de liceu – cum l-am predat studenților în India.
Nichita-Noica-Șugariu, pe blog. Alții nu au prepoziția întru.
21-8-15 Dan Botta: Oh, mă cheamă-ntr-una / Palida
nebuna / Fata verde Una.
26-8-15 Am vrut să fac centrul prezentării din
Drăghicescu (Dumitru lui Eliade?), cum făcuseră și ceilalți pe subiectul lor –
Moroienii cu Bach, Spica cu moartea lui Hasdeu, femeia din Vâlcea cu masalele,
Puși cu Mortul de sub pat.
28-8-15 Gata nominalizarea lui Goma pentru Kyoto
Price, la Inamori, și recomandarea lui Gh. Mihai pentru Uniunea Scriitorilor.
30-8-15 Frumoasa poetă parlamentară din Serbia ieșise
din sala bibliotecii unde-și ținuseră ședința și rămăsese, de una singură,
printre standuri și rarii bibliotecari. Eram singur și eu și aș fi vrut să-i
spun că scriu, dar nu aveam nicio carte de-a mea și eram prost îmbrăcat. Cred
că o admiram cum se mișca și se rostea – nu era lipsă nici traducător. Femeile
se strânseseră în fostul meu birou de director și chicoteau, flatau.
1-9-15 Isla: Freedom go to Hell. Motanul încălțat,
La Țăndărică, în parc, cu Val și Vic – vecinul lor de jos a jucat Motanul. La
un festival în Potenza, actorii Agostino Carullo și Donato Gianfredi, uciși pe
scenă de explozia unei arme crezută falsă – în piesa The Night of the Bandits.
Les Mardies de Stephane Mallarme, rue de Rome.
3-9-15 Dar sâmbătă 5, da, nu 6. Atunci, la 9, la
Inter. La Nichita, în Ploiești. Dhvani - Elegia I – Nasadya. Tată – Bly, Elegia
11. Gayatri – mantre – litanii.
Azi poate plec la Aurangabad, cu
jurnalul – nenorocirea fericirii – cât ajuns pe repede – sudul.
Nansi a văzut, pe ecran, copilul
vomitând și a alarmat-o pe Nana. Ea a sunat educatoarea. Ce trebuie să agraveze
sensibilitatea ei (de spital) – mă omori – am să te omor, să vezi cum e.
6-9-15 Nichita janmashti 82. M-am improvizat pandit.
Ioan Grosescu și Nicu Stan, tot filologi. Alții, chirurgi, ingineri, în cap cu
acad. Mircea Petrescu. Suntem Leana lui Eliade în compania poetului disparent.
Ioan a scris Mahalalele Ploieștiului.
7-9-11 Tasoni – la Secchia rapita: „Verrai, s'al
cantar m'o porgi l'orecchia, / Elena transformarsi in una secchia”. Ion
Budai-Deleanu – Urgia, fiica lui Satan cu Zavistia - „Că-ai scornit legea
mahometană”.
9-9-11 Ioan Ciofu (chiar el), trimite alarma unui
virus cu „viața e frumoasă”. Elisabeta Isanos a cunoscut pe Neculai Hilohi în
Pedagogică.
10-9-15 Faust Popescu, piesa-poem a(l) lui Puși, pe
ce actori, ce teatre? De iese seco dracul. La final, mai ceva? Islamul
preferențial pe decapitate.
Cum nu s-ar mai juca Medeea, opera
lui Charpantier? Ceha Magdalena Kozena. Franceză tragică, erotică întru Hecate,
cu toate ale infernului și eumenidelor. Libretto, Thomas Corneille.
11-9-15 Nopțile, scenarii cu indieni, cobieni,
bucureșteni, studenți, comercianți, tipografi, angajați-neangajați. Judecători
ucigând prostituate. Trec, în jurnal, numai pasaje reale, sar panseuri. Cât
m-au sedus Medeea-Charpantier-Kojena-Basel.
12-9-15 Uite-l pe Satya, cu Padma Bushan premiu, cu
Sirindhorn studentă, cu Hurezul maicilor și, acum, cu indologii lumii, și eu,
de ne făcu lodging în Rashtrapati Bhavan, palatul prezidențial. Nu degeaba, de
luni de zile, transcriu în virtual viața noastră în India. Și tocmai ieri, când
îmi scrise, trecuse ziua-cheie a anilor de acolo – cu Sanskrit studies in
Romania, conferința mea, cu participarea vice-cancelarului Gurbhaksh Singh și a
decanului Satya. Ah, Ramayana. Și cum mi s-a tot făcut viața Indie.
Cum au ei grijă de mine președinții
Indiei, Dyal, Mukherjee. Mai greu cu Ceaușescu, Johanis? Tot Rama, Ayodhya,
Mathura... Dar Shiva, dar Lakshmi. Walmiki, Kalidasa, Tulsi. Lumânare,
Eminescu.
21-9-15 M-a sunat Dimi, pe mobil, vreo oră. Mai mult
de islamizarea Germaniei, care n-a bătut niciodată și vrea să bată cu
musulmanii. La pensie, și-ar lua un apartament, ca la șosea, verile, în nord,
că atunci e plăcut, la el, în Suedia. Numai fiul mezin știe românește, vine
prin țară, și cu amica.
23-9-15 Invitatorii mi se adresează cu dear Dietrich.
Săhlean, că dacă-mi ziceau dear Marlene, ar fi fost hoax. Dimi, că Germania ar
fi obligată pentru asta să-mi dea rezidență.
7-10-15 Album și expo Cioca la ICR. Și Emiluț. Și
Aurel Octav Popa. Sorinache cu Enescu. Neluțu: Aici curge sânge de poet.
Calderon – Sima Felix: fericiților vorbitori. Mihaela Gligor: și cu India
noastră.
8-10-15 La UNA, expo raku. Expune postum și Ionel
Cojocariu-Raku, șeful școlii nipono-românești, alături de discipoli.Cristina
Iliescu îmi spune că a murit Tereza Bubă. Opera lui Călinești, tatăl său, este
depozitată la Snagov, încă nemuzeu. În timpul spiciului lui Vlad Ciobanu, mă
uitam la Scutul negru al lui Gh. Dumitru – autorul mi s-a prezentat – cruce pe
o placă rotundă, da, scut – și soarele e cruce, după Young, i-am zis – el,
soare negru – da, le soleil noir de la melancolie.
Pe Calea Victoriei, la Galateea,
pământuri arse ale lui Aurel Vlad – primul om, martorul tăcut, acompaniat de
Iacov învingând îngerul, cu tumuli mumificați ca la capucini, să te uiți după
Bălcescu.
A murit Felicia Iuga. A găsit-o
Dragoș în pat. Seara vorbea cu o prietenă la telefon, când i-a spus că nu se
simte bine. Înmormântată la Bellu, cu Ionuț, lângă Eminescu.
13-10-15 Trei ore cu Leon Buburuzan, la Casa
Universarilor. Mi-a dat o monografie Humor și o plachetă, Copilării. Doctorat
în sociologie cu Nathan, la Iași. Selectat pentru ministru al cultelor, în
1990. Are 74 de ani, sănătos, trăiește la Humor. Am discutat și Drăghicescu și
India. Știa de jainism – i-am scris ahimsa, n-o știa.
16-10-15 Între 4-5 pm, prin telefon, cu Ion Predescu,
pe tema mea. Săptămâna viitoare, încă o oră, pe tema Noii cetăți a lui
Dumnezeu, de Drăghicescu. I-am aruncat, aseară, ceva despre excesul e motivație.
Mama Veta era story-teller,
cântăreață la școala fratelui mai mare Ion, mort pe frontul rusesc, în
inspirare și a fratelui mai mic Costică, versificator al milităriei, toți sub
epica versurilor lui Anton Pann. Și toată viața am produs stări fără titlu, în
formă vetană, de-a mamei Veta, Elisaveta, dacă și betan—Elisabetană. Am învățat
bine la școală și în facultate și doctorat,
am făcut ziaristică de radio, revistă, apoi educație, indianistică,
bibliotecă, pentru living, pentru pâine. Împreună cu Rodica, fiica noastră
Alexandra-Maria, acum și ginerele Victor, nepotul Valeriu.
Substratul vieții rămânând
însăilările neîntrerupte, cu bazine de alcătuiri mai meditate, cu răspuns la
întrebarea ce rămâne, ce lasă, ce deslușești din negura unei singurătăți bâiguite
deliberat în dodii, ca dintr-o spaimă metafizică. Suma scrierilor dicteu, mai
mereu elegiac, dacă nu terapeutic va fi însemnând ceva. Marian Popa vorbește
despre un sistem al dodiilor pe care, antisistem, l-ar fi formulat această sumă
a rostirilor. Betanismul a fost și manism cu A. Maniu, zoism cu Zoe, pritanism
cu Amrita, kapilism cu Kapila, margitism cu Margaret. Eminescu, Blaga – temple.
17-10-15. Aseară, la telefon, pentru
tv, cu Ion Predescu, am ținut un recital de poezii, predarea românei în India,
Drăghicescu, Noica, Haosul. Mă înfierbântasem în apărare, împăcat cu frica – de
ce, de cine, totuși?
18-10-15 Lenin – sovietizarea Italiei, Cehiei,
României – pedeapsa cu moartea pentru preoți – prin decret, interzisă bătaia de
clopote – 2 milioane de monumente Lenin în fosta URSS – Grișka Zinoviev lui
Lenin: Te pup pe tine și fundul tău marxist – Institutul „Creierul lui V. I.
Lenin” - Lenin: un ticălos poate să fie omul de care avem nevoie.
19-10-15 Hai profeția dată pe sinucidere – Drăghicescu
– a-l înzili în Izvorani – Măciuca – Bibliotheque Nationale. Grama dă o cafea
la Intercontinental – poezie depresivă, uppsaliană. Castruccio Interminelli (în
Machiavelli și Sachetti), signore di Luca – vezi Il Principe: Iubesc trădarea,
dar urăsc pe trădător. Basso din Ferrara, dictându-și testamentul pentru muște
– un coș cu pere răscoapte de Sf. Iacob – singurele care nu-l părăsiseră în
ciumă. Notarul: Bosso, tu mereu vorbești în dodii. Bosso: să fii sigur că nu
vorbesc în dodii – scrie deci - dacă regula asta nu se va ține pe fiece an,
îi dezmoștenesc pe copiii mei.
29-10-15 Lui Ștefan Dumitrescu, din Tulcea, i-a spus
fiică-sa, din Delhi, că a auzit că mă duc în India, și când? I-a zis și ei
Ashok. Vedem ce-o zice azi Narcis Afrusinei, director la ICR, după ședința
comitetului director. Merg pe neducere, dar cine știe?
30-10-15 Cum voi cita din Kalidasa în original, cu ce
alfabet? Cum oi extinde Sakuntala? Oi ajunge în India, de adio? Pe abhijnanam
după semn? Oi uita Vâlcea, nu și pe Drăghicescu.
3-11-15 Ar fi să încep scenariul alankara,
rasa-dhvani, neînsanscrită, așa cum se poartă, abia concepte comparate. Vreau
sau nu în Delhi – parcă nu depinde de mine – vreo fatalitate. Trimise și
Satyavrat invitația de chief guest la sudanidi al lui, după Conferință.
4-11-15 Cu Dimi – Intercontinental – Calderon – Casa
Universitarilor – Bloc Union – Cișmigiu – Telefoane de la Alui Gheorghe, îmi
trimite azi prin curier cărți de Grama și leuștean. Din Delhi, ICCR vrea să fac
abstractul pe dramă sanscrită. O treime din drum mi l-ar sponsoriza Dimi.
5-11-15 Am vorbit cu Afrusinei –
poate-mi aprobă comitetul bilete de Delhi, că-i interesează India. Pornită
drama sanscrită. Citite cărțile dimiene.
9-11-15 Paper-ul, pe înghesuite. Nemâncat toată ziua,
cu efecte intelectuale. De l-aș termina azi-mâine, cu inspirații. L-oi trimite
încolo și încoace, nededicat. Ori, cine știe? Să mă fi iubind indienii, cum
s-ar vedea? Să-mi vrea jurnalul?
Răspunse chiar Narcis Afrusinei,
confirmând că a aprobat comitetul director, da, sigur, se face, e birocrație,
dar, da.
10-11-15 Pest opt zile, pe 19, în avion, la miezul
nopții. Om ajunge și la Rishikesh, Ioane. O prezență, altădată tânără, se
insinuează în Raj. Semnat contractul cu ICR, o să-mi trimită biletele pe mail.
13-11-15 Mi se cer la ICR pașaportul și viza pentru
licitația biletelor, că nu se mai face, pentru India, luni. Am dat fuga la
poliție, eram mâine programat să iau pașaportul nou.
14-11-15 Ce caut iar în India? Ca și cum nu s-ar fi
putut altfel.
15-11-15 Aș xeroxa coperți de cărți indianistice
proprii. Pornii de la Sergiu, Bibliotheca Indica, a noastră. Suntem 21 din 21
din lume și opt din India, în Palat la Pranab Mukherjee la World Indology
Conference.
16-11-15 Neamul Popeștilor sărbătorindu-se în noiembrie
– aseară și cu noi – pizza, palincă, vin alb, canastă. În Delhi nu mă văd ieșit
din conferința de la palat. București – Berlin- Abu-Dhabi – Delhi –
Abu-Dhabi Roma – București (19 – 27
noiembrie).
19-11-15 Pelerin tras în invitație ireală.
28-11-15 Indology is the understanding of world
civilization. Decolonizing indology.
29-11-15 Nana și-a pus cerceii de la Esha aseară. S-a
făcut cu șaluri academice. Nansi arătase inelul. Cu Val, ne-am îngânat: om
shanti shanti om. Lui Victor i-am mulțumit pentru ajutor. Cred că am fost
recunoscut în India. Mai ales ca oaspete de onoare la Satya. Nu m-am pus rău cu
nimeni.
5-12-15 Săptămâna în Rashtrapati Bhavan a fost extra
reală, ca aceea cu piciorul rupt în Bagdasar-Arseni, follow up. Pe Vacek îl
puse-n vedetă ambasada cehă, ca pe rusoaică – mai la trap ai ei. La noi, o și
dădură afară pe Adriana, de se ocupase de biletele mele. Val e pe perfuzii.
27-12-15 Romeo e Giulietta – Babiloniaka – Ephesiaka
(Abracome e Anzia) – morte aparente – Dante, Commedia, Canto vi del purgatorio,
versi 105-106-107: „Veni a veder Montecchi e Cappelletti, / Monaldi e
Filippeschi, / nom senza cura: / color gia tristi, e questi con sosppetti”.
„-stemma del cappello sulla chiava di volta dell'arco di entrata al cortile
dell'edificio duecentesco”. - Marioto e Ganoza di Masuccio Salernitano 1446 (a
Siena): Luigi da Porta: Historia novellamente ritrovata di due nobili amanti
(1530) / rinominando giovani Romeus e Giullietta – Giulia e Romeo (1553) di
Clezia, Hadriana di Luigi Groto (1578), Matteo Bandello (1554) /„due
nobilissime famiglie per contraria fazione overo particolar odio” - Tragical
Historye of Romeus and Juliet 1562 da Arthur Broke – la fonte primaria da
R&J shakesperiano (The Most Excellent and Lamentable Tragedy of Romeo and
Juliet) – gli amanti „sfortunati e disonesti” descritti da Brooke diventarono
personaggi archetipici dell'amore tragico – (1599) – il comune di Montecchio
Maggiore – Gnomeo e Giulietta -
29-12-15 Nu mai e voie nimic. Pleșu-l confundă pe
Platon cu Liiceanu. Sergiu-Florian de nu-l scot pe Puric sofist, dar legionar,
ca pe Dragoș Pâslaru. Robespierre – the thirty voices – M.R.:
„Cetățeni, vreți
o revoluție fără revoluție?” (poate 200 ani după) – virtuoasa teroare – timp a
horifia toți conspiratorii – ultimele vorbe: „Merci, Monsieur” celui ce i-a dat
o batistă să-și șteargă sângele – 28 iulie 1794, ghilotinat – avere 100 L –
terror and virtue – robes / pierre – Robert Speirs (Irish).
30-12-15 Crezusem că e gata jurnalul. Încă niște
caiete de conferințe-India (cele din diaspora indiană) – altfel, pe-astea le-am
inclus prin cărți, nu sunt lăsate la vatră din pornire, ca jurnalul de clasă.
Primul film aromânesc, de-am sunat-o pe Lenuș să-l vadă, că înțelegeam și noi.
Djuvara, însoțit de Chiliman, Pleșu, Liiceanu, luă discret dr-hon-ca, la
univ-Buc.
31-12-15 Cum aș vrea, totuși, să finesc jurnalul, pe
ciupite, cum necum. Abia noiembrie-decembrie 1999, o lună în India (atunci a
murit nea Romică?) Unde caietele din 2007 – Eliade – Rajsamand? Dar Port Louis,
Port of Spain, New York, Durban, Houston, Birminghan, tot alți ani? Pe anul
ăsta, de sub 24 de ore, om mai trăi. Voi lua câte ceva din groasele caiete de
transport.
4-11-16 Înapoi la Eminescu, via Arhiepiscopia
Râmnicului. Atotom. Frumusețe divină. „Sufletul nostru ubiguu”.
Hyperion-Androgin-Ardhanarisvara. Mistica răului baudelairean ca iubire.
Arsenio din Dante-Montale.
12-1-16 Început traducerea din Mukherjee. Hiperbola
națiunii. Ideologie practică. A reurcat în sanscrită (un timp interzisă,
rusește, în Bengal). Spirit de viziune de nerupt.
17-1-16 D. Stăniloae – nu ecumenismului masonic –
sfințenie – iubire – icoană – rugăciune – taina – mărturisirea – compasiunea –
iertare – egosism – dogmatica – isihasm – Filocalia (12 vol – 45 de ani).
Olivier Clement – teologia dogmatică ortodoxă (apostolică și profetică) –
teologie a iubirii și comuniune personală, trinitară – învierea – persoana –
Stăniloae comparat cu Sf. Ioan Evanghelistul – creștinism-naționalism –
sentimentul tainei. De D.S. - Ortodoxie și românism (1939) – Poziția d-lui
Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie (1942) – Viața și învățătura Sf.
Grigore Palamas (1938) – Iisus Hristos sau Restaurarea Omului (1943) – Teologia
Dogmatică și Simbolică (1958) – Reflecții despre spiritualitatea poporului
român (1992) – Filocalia. „Poetului Gh. Anca / aleasă prețuire / D. Stăniloae.”
19-1-16 Scrisoarea de la Talwar (cabinetul lui Lokesh
Chandra) mă ambalează la tradu. I-am zis, latest in May – de nu cumva chiar
tipărită până atunci.
Trimisesem, dacă nu la o sută,
gândurile lui Pranab și începusem traducerea primului discurs de inaugurare, ca
președinte al Indiei. Discursurile pranabiene s-au adresat elitei – publicate,
să fie citite de toți alfabetizații, iar analfabeții să le audă citite, ca la școală
ori templu (al mamei Kali).
17-1-16 Cu taxi Meridian, întors Cristaxi de la
Crowne Plaza. Ballroom plin. Amba Riva – să ne vedm mâine la 10 a.m. și
discutăm publicarea cărții lui Pranab și conferința ei la colocviul meu din 23
februarie. Plata a plâns la Imnul Indiei. Când a venit amba Americii, Hans, m-a
trimis să vorbesc cu el – Matei Călinescu, aa, Taubman,a, American Corner,
thanks, am schimbat cărți de vizită. Am mai vorbit cu dir. Neagu, din Externe,
ambasadorul Venezuelei și un Uzunov român.
29-1-16 Riva vine pe 23 februarie la Calderon și
vorbește de India în general, modernă. Așteaptă în scris proiectul cărții
traduse de mine din Rashtrapati. Cumpără ea și distribuie, pe lansate, cartea.
Îi arătasem cărți afine. Partha Ray își lua notițe.
Povestiri cu Pranab, Rajasekar,
Lokesh, Esha. Târgoviște e un Lucknow (de unde e ea), zisesem într-o doară. Că
să intervin pentru acceptarea profesorului de sanscrită la Cluj (i-am scris lui
Marga). Se rezolvase lectoratul de română (și pe scrisoarea mea lui Pranab?
I-am rezumat-o și Rivei). I-am pomenit mai toți ambasadorii lor la noi. Lui
Stan i-am scris să detalieze oferta de publicare.
9-2-16 Ambedkar în lojă? Riva dete titlu: India:
Making a Modern Country. Surender laudă noul ambasador. I-am trimis și lui
Talwar half ready translation.
23-2-16 Cel puțin o dată pe lună am nevoie de mine –
fiecare ultimă zi de marți – și azi sunt
răgușit și nădușit și tușit – cum te duci în halul ăsta? zice Nana –
traduc pe ambasadoarea Riva, curgându-mi nasul
1-4-16 Jurnal de traducere – Drăghicescu, Mukherjee
– jurnalul teatrului limbii române în India - pe ce intrigă, pe ce deznodământ?
Imaginația, „nebuna casei” (Malebranche citat de La Bruyere)
Eu rămân ce-am fost: un sceptic...
RăspundețiȘtergereunui necunoacut incognoscibil - asta-i şopârlă
RăspundețiȘtergereA scrie înseamnă a scoate zgura dintr-un text.Dar a şterge?
Mata pui omu' să-şi dea doctotate în ştiinţe exacte, inexistente dar şi inexacte...
Păi da. Şi neuronii au nevoie de gimnastică!Nu?
Mulţam fain!