HINDUITATE DODIASTICÃ

Marian Popa

 

Marian Popa

 

HINDUITATE DODIASTICÃ

 

Anca are douã iubiri: România și o Indie în care poate regãsi în felul lui ceva din România în care s-ar gãsi ceva din India.

Bate la ochi înainte de toate celelate enciclopedizarea hinduisticã, redusã la noțiuni și nume proprii mitologice, politice, culturale, cuvinte și sintagme ca imagini-borne pentru un labirint fãrã ieșire și fãrã scãpare, uzându-se de ceea ce Cicourel & Garfunkel au numit Principiul Etc.; se livreazã esențialul în zbor, avându-se cumva certitudinea cã lectorul știe la fel de bine ca autorul despre ce este vorba. Termenii indieni sunt angajați pentru a explica un context, ca elemente pentru asociații, uneori aiurea, India e apropriabilã metaforic, cu termeni românești și europeni:“aici e vorba de a te lãsa vizitat de metaforele poetismului românesc biciuit de primãvara hindu.” Astfel, se poate referi la “romantismul lui Krishna” (Ion Iuga în India). Rareori, în poeme din New York Ramayana, dominã sapiențialul descriptiv, dacã nu și decriptat. Via-vai prin texte: Seeta, Rama, Hanuman, Ravana, Ganesh, Savitri, Radha, Kali, Vidu, Bali, Kalidasa, Gandhi.

Rama/yana constituie un soi de jolly joker: element de coordonare, compensare, de îmbogãțire semnificativã, de saturare. Doar câteva din Rechinuri: “Cãlãtoria în diaspora Ramayana”, “Rama de treci codrii de aramã crenguțe de fontã ram-ram...”, “mai toate ramayanele pre creștet”, “pe rotile o pisicã-și/toarce Ramayana”, “copiii indieni englezi nu mai sunt cu Ramayana ci cu Harry Potter”, “tovarãșul Bengal Ramayana”, “Ravana deghizat în Rama”, “ce sobru mã port în conferințele Ramayana nici eu nu mã mai recunosc din khanda în khanda”, “rutina Shakespeare/ în zarcã/în Ramayana/alb în nealb...” Așadar, dodieri constând în cãutarea de distanțe geografice, enciclopedice, istorice, culturale în cadrul unei sintagme raportabile la termenul unic sau în diverse sintagme de confruntare. Dacã s-ar avansa în acest sens genealogic: Rama e al șaptelea avatar al lui Vishnu, Parasurama, distrugãtorul șatriilor al șaselea, Balarama e fratele mai mare al lui Krishna, s-ar putea afirma: Pancha Anca sau Paranca al 1946-lea.

 

Sunt jucate personaje reale și literare din spațiul indian: mãritatã cu Valmiki, Sita produce fiul Kusha (Rama better than Rama, New York Ramayana). Se exploateazã personajele mitice în alte relații: “între ciclon și înec/pe sub umbre de libelule/Rama nu-l bate pe Ravana/de-l va izbi pe

demon el e Rama/Ravana numai nu-l ucide nemuritor” Se și transplanteazã, se aclimatizeazã nume cu încãrcãtura lor de semnificații în alte zone: “lord Hanuman” (Rechinuri). Hindusul e valorificat în asociații de aproximare a altor realitãți: “Ganesh în America ar fi tema” (Ganesh, New York Ramayana). Și încã, se creeazã nume în bazã indianã și europeanã, conferindu-li-se valori politice, etice, evaluãri: Ravanaraja Marx (Ramaraja, idem).

Asocierile de realitãþi spirituale și culturale române și indiene sunt numite “animalitãți remitologiza(n)te”. Anca se referã temerar la “Poetica ramayanicã a basmelor românești” (Rechinuri), “Rama și Varaha ca Harap Alb”; “Harap Alb e Rama, Fata Împãratului Roș e Sita, Ravana Spân și Roș.”; “Maimuța (Hanuman) sãrise Himalaia în China și de acolo pe drumul mãtãsii în Harap Alb”;“Brahma Vishnu Shiva/Rig Veda Voluspo Luceafãrul/Strigoii Memento Mori/devenirea nihilistã bhava vibhava”; “Ramayana e Sita România”. Raporturi uneori complicabile spațial: “opritu-m-am gând meteorilor/vaporul tot pe apã ce-i pasã/Indiei de un român în Egipt/treceam la alt subiect” (frumos mi-ai fi, partea nimãnui).

Sanskritikon (2002) este cel mai voluminos și relativ cel mai complicat țãcãnit montaj dodiesc determinat de hinduitate și de relaþiile ei cu românitatea, în mãsura în care haosul primește eventual un aspect cantitativ, nu structural relevant. Pentru cine a parcurs textul, titlul va implica douã realitãți prin vocabulele de bazã unificate, dar și o trimitere latino-elinã, mãcar la Petroniu. Volumul format A4, 530 pagini, include tot ce trebuie pentru a dezechilibra echilibre și a echilibra dezechilibre: prozã, documente, eseuri, adaptãri, versiuni, retroversiuni, poezii populare românești, poezii proprii. Motivația apariției: un mod de a susține o manifestare cultural-știinþificã româno-indianã, ocazia fiind un simpozion din anul 2001 și acordarea titlului de doctor honoris causa unui profesor indian de cãtre celebra Universitate din Oradea.

Primul text: Sanskritorium. O prezentare, s-ar putea îndrãzni, un raport dodiesc al simpozionului: “simpozionai pe școalã sanscritã”. Puncte spațiale centrale: Oradea și Vâlcea. Din perspectiva Anca, deja excedarea printr-un tip de scris pe care nu-l agreeazã: “ce de condens nealergizant o naturã ficcionezi personaje idee subiect pretext nu homosexualitate nu tutun nu mafie dharma de interior coagulant neirositor cu prindere în miere și nici nor abia soare scuturãtor...” Scrie, totuși. Sintetizând în funcție de câteva Schwerpunkte, revenind și chiar conferind textului sensul, oricum nonsintetizabil, text parțial rimat, uneori succesiune de versuri de 6-7 silabe, în manierã folcloricã și bolintineanã: Oradea, prostata cuiva, granguri centrali, locali, români, indieni, unguri, țigani, laudatio, pisoare, circ politic curent în ocazii festive, participanți fãrã habar, totul în perimetrul formalismului penibil și grotesc. “nu mã interesa nimic pe nimeni totul umpluturã”...“Satya Vrat cu Iliescu unu’ zice cã bine veni în România ãlãlalt cã mare fericire de l-ar vedea în India ce-și puteau spune mai știi...”

 

Trimiteri în toate pãrțile — foc de artificii, paie și uneori rachete multifocoase: “... se cantilenizeazã în Nord poezia e numai revelație cantilatrizeazã Pãunescu piața Ferdinand Isaia româno-maghiar ce scrii acolo perle de boalã concert fata asta indiatã mâini de pianistã sãrmanã largo pianul monosilabe thai alb-galb suferiți-vã incontinența paraliziei fericiți mai repede thailandezii din Chicago...” El însuși: “curran a și murit culoar albastru ce destele pe fulgiverzi pepiedest eyes wide shut meci maci mã înecai cu biscuiți în vecinãtatea lui Iliescu ce nãpãd iar nu-mi mai trebuie India cum o sã faci ce face președintele doamneferește și-n sanscritã pe o sare semene iasca arsã...” Detalii extraștiinþifice ale manifestãrii știinþifice formale cuplate cu cele politico-polițiste oficiale: “sepepul vã roagã sã fiți cât mai scurt sepepeul vã roagã sã nu mai fiți deloc taie microfonul la guerra delle parole silenzio leni întrupate puiuți stresul se duse fetele sã-și fi ras caracterul în India atâta kitsch la vârf stimulație persuționatã”...“aici vorbiți-le ungurește din gesturi fãrã secrete”...“cheamã-ți câinele ungurește”...“avan pe românește țigãnește”...“Așteptãm sanscritiștii și cu mine sã ne ducem din Hurezi la Râmnic sã ne conferențiem ca la piațã la bâlci subiectul fiind pe tapet onorariu i-am scris numele și nimic la sumã...” Pe parcurs, versificãri turistice în maniera Apunake: “...pe aceastã coajã spartã în obrazul indiot îmi acced pisica moartã ka trei zile antidot ce-mi tragi biciul de sub coarne cã te-ncornozez orez filigoarne de pe zer ne ceartã în auz Hurez când și regele dormise pe aici o sãptãmânã el știuse ori trecutul nevoirii ori fântânã unde-i stanța mijlocitã o-ngroparãți pe Anica hunduie hinduși faianța de titanic la mãmica.”

 

În fine, cu ocazia acestui event, și lehamitea de India: “nici așa n-am ce mai cãuta în India precum nici în America nicãieri poate nici în RSA”, “sunt gata sã mã spãl de India sã-mi nãpârlesc zorzoanele organizaționale întru promovarea țiganiadei...”, “India e țigãnia lumii”, “nu mã mai întorc în iad indian mi-ajunge supraiadul românesc sulfuric...” Indienii sunt hoți de hoteluri și trenuri: “un indian mai înainte la o reuniune ecumenicã n-a mai lãsat nimic în camerã și omul din vagonul de dormit mã pusese sã le spun cã nu sunt de unicã folosințã prosoapele și sã nu le ia mai bine nu...” Indiațiganii:

“...de-am pus-o-n prizã pe coana mare ce se trezea croncãnind ce unic se ucide indienește cât de obligați om fi sã ne lãudãm țiganul cu ciocanul și d-ãilalți sã ne doarã piciorul lovindu-i cu predice...” În ansamblu, “... viața s-a tuciurit poza sanscritã mã va însoți în toatã agonia n-am decât sã mã amuz de rafinamente cacofonice românizate școalã mai vedea ne-am pierdut idealismul”. De aici, la ilustrarea prin hinduși a sensurilor globale ale aiurelii: “din vechi își fãceau viața așa nesuferitã cã se epopeizaserã dupã vede și upanișade apropiați așa evrei prin greci în timp ce dacii precum celții or noi arãtarea în scris prin nemți vreun artificiu studios ce povârnire de nonsens...” Finalul, un soi de anacolut pentru textul anterior : “și-ai lui Tiberiu zoaie otrãvite pe toatã spãlãtura sug și umbra sângelui de rãdãcinã sã-ți tot omoare pãrinții dã-le la români cancer la plãmâni lansãm Baudelaire cu Chirata Faust cu Coja interzis și de CIA și de KGB și de SRI nu se poate fãrã diplomã se include în steganograma prezentã zero imaginație pratibha”.

Cum s-a mai precizat, o unitate de realitate propriu-zisã sau descrisã nu e dodiacã, dar devine prin relaționarea cu o alta, cu un alt nivel de percepþie spațialã, temporalã sau, în ansamblu, situaționalã. Rațiunea unui atare tip esteaproximabilã prin exemplul fractalelor, în viziunea lui Mandelbrot: pe hartã, coasta americanã a Atlanticului e olinie de aproximativ 2400 kilometri, cifrã obținutã cu ajutorul unei scãri anexate hãrții de cartograf; concret, ținând seama de ceea ce hãrțile ignorã obiectiv — golfuri, capuri, peninsule —, aceeași coastã mãsoarã peste 20000 kilometri. Dupã Sanskritorium, urmeazã 15 pagini cu documentația “Întâlnirii Culturale Româno-Indiene” din sept.-oct. 2001, tutelatã de Academia Internaþionalã “Mihai Eminescu”, fondatã în 1981 în New Delhi, având ca misiune “promovarea studiilor eminesciene în lume, organizarea unei școli de indianisticã în România, cercetãri de antropologie literarã” Activitãți: “întâlniri academice, expoziții, lansãri de carte, publicații proprii, acordarea de premii și diplome.” Scopul manifestãrii concrete: “Conferirea titlului de Doctor Honoris Causa a Universitãþii Oradea, d/lui prof. Univ. Satya Vrat Shastri, Susținerea unor conferințe; Sinergia culturilor și civilizaþiilor.” Ținte: specialiști în cultura indianã, cercuri academice și culturale, elevi, studenți, cei interesați în cunoașterea spiritualitãții altor popoare, reprezentanți ai minoritãții romanes. și tot așa, gazde, coordonatori, cazare, transport, experți, buget, sponzori, precizarea etapelor itinerariului dus±întors... E suficientã nu confruntarea, dar numai gândul automat al alãturãrii celor douã prime secțiuni ale cãrții pentru a produce fractalitatea-nonsens.

Norul vestitor. Meghaduta, în similimetru antic european, Kalidasa: soțul trimite la soațã un prieten care sã-i transmitã intensele lui sentimente: în locul lui vorbește amicul, ocazie pentru o variantã de uniune artificialã mai complicatã, sfârșitã echivoc. Imagini idilice în cadru indian natural: “spânzurat peste unde neveste pierzându-și printre trestii/haine albastre prinse-n degete lunecând buci pe maluri/greu adevãrul sã le lași baltã cine-a gustat dulceața/îndãrãt nu se mai dã vãzând-o goalã coapsa femeii” Culori fãrã nuanțe: “compacte iederi formulate a yeti verde pe zid roșu/între arcade cãlãtorite fãrã forme salutare arhitecte”.

 

Poemul frumos nescris, dificil de diferențiat de adaptãri; iar metru de anticariat, solemnitate; sarcasm; autobiografie, codificare a unei iubiri, voyeurism:

“aburesc monștri mistici//se converseazã în așteptarea douãpicioarelor supãrate/în cazul supraviețuirii cu ce se va ocupa stânga dreptul/grãiește șefa organizației menopauze ca o soacrã/fericitã numai pentru atât și totuși vai e dimineațã”

“fie-mi fumul fãrã umor și negri plãmânii de râs/pe ziua de azi se gândi chiar zeița sã-mi zicã prieten/de fumez cu tatãl niponei fãrã lotus în minte/o cafea marathã și amabilitãți întru Ganesh//de-am fumat asearã la șuetã cu o zgâtie de stea/numele bunicului ei și al unui cartier vecin în sens opus/pașii domnișoarei Saraswati pãrãsind de basant vecinii/de-i vizitase cam pe jumãtate cred cã și-n altã atmosferã”

“text ºah în décorde nuntã strãinã chiria gustului de noi/noaptea unei extinse scoții ºi bãtãi de farfurii iuți/mozartian consum de baterii în apropierea coatelor/mutasei vizuina pe nemâncare morții nuntașe de ce”

Miroase a moarte, una întâmplatã inspirând “estetica sinuciderii”; existã o copilã. “cu plãcerea vechilor incesturi în neprotovolar remeber”;“nu dezgrop aluzia la sinucidere și asigurarea de tinerețe/cronica și ea cânta-n monorime prelungi de acoperire/multe nunți ne-o fi dat soarta a mai ascunde/în câte-o scenã de masturbație incestuoasã”; ești acolo prin naștere nuntã și incinerare/nu ești acolo la naștere la nuntã la incinerare”; “demulta ruinã se încãlzea nevãzutã”/pârjolind incestuoase limbi de balaur înverzit”; “s-a nãscut/la noi fiind al vostru s-a nãscut la voi murindu-ne”;“

perversiunea iubirii de orice fel hãrãzindu-se reflecției”; “sã vã spun cum erați când nu vã eram aproape/sã vã spun când veți fi când nu vã voi fi aproape”;“teanc astrogramele tanc incomunicabilitatea brânci ancore/diafanitatea aruncã ochii înapoi privirlor afunde horã/coada se rupe în gheaþã și totuși voi pierde laptele dublu/învrednicitã disperare îndestulând singurãtatea cu sare”. “semnul murãturilor simetric reînvierilor tevaturate/împãcat nu numai cu țãrușul înfipt în urechi strãbune/nu numai cu gândul rãzgândirii neadormiților/relativi umilindu-se mai tuturor umilitorilor omili//timp tãiat împrejur ras de cvasitotalitatea firelor/ carte format mare deschisã pe genunchii toropiți într-una”

 

Codificãri de situații prin numere, indicând douã vârste diametrale copulabile: “nu se vorbește nu se tace noi zidurile și hârtii peste nãri/nu așteptare nici amintire cu adevãr minciunã cucu/jucam lecturi mai liber cât gândurile proprii pironindu-se/trecuții patruzecișicincilor necopții unsprezecelui plus//entuziasmul cãlãtoritului înapoi apoi cãzânda inadaptare/proiecția falei și injuriei într-o emisiune de autodistrugere/dacã nu creștere dinspre unsprezece plus pânã la patruzeci și cinci/și retragerea într-un sat loc pretutindeni pentru cea castã/binele boicotului dintr-un fragment împuiat ca de limbi/îl discutarãm pe marginea acestei întreisprezeciri în/onoarea adulterãrii tãcerii și nu pe tema adulterului/celei de-un aer fumãtor expirat nefumãtorului ras//de-l expirase și ea invitatoarei zecimale

iart”...“acum copilãria-i se însingurase/cât sã permitã dragoste și adulter și doliu în amurg”...“la revedere limbilor reprimate vorbirii celui ce-ai fi fost/a doua oarã doar simetrie pãrãsitã cu dragã inimã-n zare/accentul împins peste hazardul familiar și sfârșindu-te/nelimpede habar n-ai de ceartã și cine te mângâie acum.”

 

Precizie voyeuristicã și ambiguizãri prin ermetizare: “cine la fel hãlãdui-se-va-n ore și ani inflaționate/în dos de pervaz la distanța dosnicei misteriozitãți/convertite dupã cuvântul de-asearã mai la urmã/pe sobrietatea suferindu-se tot mai înghițitã îmbucãturã/n-ai ieșit panseul ți s-a exteriorizat însã odalisca la țintã genunchii depãrtați tangenți coatelor palmele pe obraz acum/cotul drept sub palma stângã streașinã frunții pâlnie bãrbiei/tâmplã și-n diagonalã gâtul se ridicã și reintrã-n întuneric”

Ultima strofã: “domnu’ poreclit optimist și-a bãtut joc de respectabile bocitoare/face pe prostu’ pânã la ziuã și nici nu se trezește nimic/ceea ce chiar n-ar fi nimic pretenția poemului râdeți/cu alte gânduri decât cele promise și necuvenite”. Poemul frumos n-a mai fost scris pentru cã fundamentalã este dodia.

Ganesh. Upanișadã în soninde. 126 bucãți de câte 14 versuri. Ganesh? Cel determinat de Shiva, cel care îndepãrteazã orice obstacol din cale? Zeu suprem, ca la o oarecare sectã? Remarcabil înainte de toate: Anca a renunțat la bibliografia de inimã: Eminescu, Brâncuși, Eliade. Colecția nu prezintã semnificație în succesiune; se începe în mediu satirizabil sau chiar pamfletar local românesc, se ancoreazã în depresiv.

“zilele-și fãceau nevoile-n closetele vieților noastre/te rog sã nu profanezi cu porcãrii trecutul/vreau sã spun pânã în ziua de doisprezece/trece pe dinaintea curții de jos privegheatul/oalele și ulcelele glazurate de îngheț/cum cã la tropic asta nu se pomenește/o lungești și sari spune ce ai de spus/n-aș mai vrea cum deschid gura și aștept sã vã speriați și sã începeți sã râdeți de/mortul cu gura deschisã pe nepusã masã/când noi știm cã îi este sete și nu poate bea/poate doar din bãrbile lãsate în amintirea lui/din dumicați picați din gurã cu dinții/din mânã cu degetele din zile din zile” (3)

“nu eu port crucea clopotului cu automobilul negru/ nici ea nu mã poartã mi-am cenzurat lirismul/de când am plecat în cãutarea fetelor rujate/ce-și pãrãsiserã pãrinții fie și-ntr-un spital/mi-am imaginat cã sunt mama mea pãrãsitã /de tatãl meu cã sunt sora mea pãrãsitã/de bãrbatul meu ce fel de femeie credeți/cã poate fi o femeie de-o clipã douã trei/de pânã la sfârșitul zilelor numai/de un timp mai scurt ca o liturghie/gândindu-se în capul lui Zeus din nou/și încã nehotãrâtã de a mai fi zeus/de-a face curat în oul lui Brahma/acum și pururea și-n vecii vecilor amin” (17)

Autoprezentându-se fãrã reticențe:

“îmi jurasem sã mã rãpun ori sã fiu liber/retoric în toate lanțurile ocazionale aveam/limba juratã mâinile bãtãtorite cu tremurici/sexul masturbat de muște anticoncepþionale/cã nu eram bãrbat cã nu eram femeie nici /bou nici vacã și când spun vacã mi-e bine/îmi jurasem sã intru ori sã ies dintr-o vacã/nu abia dacã-mi dorisem abia dacã-mi lãsasem/ochii în ochii lor de mã împiedicam de orbi și ei de mine/cãci ei știau suprema decențã de a nu se/ciocni cu vacile și nu cã-mi doream sã fiu vaca/orbilor nici nu e vorba despre mine nici despre/orbi doar cã nu mã vãd niciodatã în cei mai mari ochi” (42)

Timpul: “n-a venit nimeni ieri a venit cineva azi/cel ce n-a venit ieri poate vine mâine/împreunã cu cel de azi noi ne ducem/care ieri care azi care mâine sã nu/mai venim nici nici ieri nici azi nici mâine/nu se poate zice cum se zice așa nu mai merge...” (26)

O gagicã: Dora. “Ce s-a ales de Dora s-a ales și de cei cu Dora/ce s-a nãscut din împreunarea lor a/venit a plecat și Dora se fãcea cã vine/noaptea sã pizduie strigoii prostituați/ în oficii altfel impotent o știe toatã lumea/am o amețealã o vãd pe Dora bipeda/unisexuala pișãcioasa și pe ochii curviei/ arde soarele peste nimic decât peste/prãjina de Dora s-a pișat din picioare/s-a-nvârtit și parcã se mișcã nu se/știe încotro spre a potrivi ochiul în cãtare” (53)

Scene bazate pe grotescul definit kayserian: “ne-a ieșit înainte un cap de femeie de elefant fum/tãiat de sabie în ceațã de totdeauna roșu/ca un penis de câine ca un slogan ca umbra/urinei pe zi de pe copac aruncatã pe câine” (50)

Ultimele versuri din 126: “homeopatie patie liniștitã de simptomele/nedezvãluite din asemãnarea cu Ganesh.”

 

Care Ganesh? Unul care s-a nãscut pentru dodii.

Tulsidas. “mai bine aș porni înapoia parodiei pe românește rãzboiul nunții într-un echilibru tulsidasian Cãlin Nebunul Sfânt Hanuman mena ar vorbi omenește mierlã darmite oștenii lui dumnezeu ne scenarizãm ori strãini pe maidan ori pe surpriza ultimului crãciun”

“din zece-n zece zile înshumarea câte unei litere insinucrate ca pentru lungirea kuberalã de la al banilor puber omului i-o mai fi și fricã și nu de ce-a auzit copii și la business exagerat caietul și ziua simbologic am rãmas de cãruțã morenã.” Tulsidas, cãlcând peste douã veacuri, autorul lui Rãmcaritmãnas, al unui Rama care este al lui ca Tulsidas al lui Anca.

Milarepa: versete de aproape patru rânduri, (totuși: leșia versetelor, se scrie), rimare pânã în final, unde se permite rostogolirea vorbelor fãrã ritm. De asemenea, pentru referința la dodii: “într-o casã din Dodești mi-am adus aminte vești dodie pe unde ești prin delirul indigo zise Iona lui Godot du copacul dincolo cheia ochelarilor lachei chelãlãitei dependențe a literelor în haos unde-am scris ligninei stai pe o scorpie de scai sãrutând-o prost încai împotrivindu-și blonda prințesã indianã aici apelam la

metru”; “... și nu-s bucuria de iubire la Tismana-n mânãstire logos cuvânt dodie Brahma Vishnu Shiva se limpezesc în ceartã ne înțelegem iar pentru un cântec de Milarepa”

 

Evident, inevitabilul Milarepa, ca Brâncuși: “Milarepa fãrã Milarepa Brâncuși fãrã Milarepa Milarepa fãrã Brâncuși adio reîncarnare vis liberat repetãm regretul nimicului din jur dusã traducere viața o ducere” Triada: “aud într-una vocea Eminescu-Milarepa-Brâncuși.”

 

Verbe pentru douã propoziții sau douã predicate în înserierea ororii: “... cãdere/mâine/poimâine numai crima /face bine zarul zvârle criminalul/din castelul de pe timbru”. Orori în cea mai smucitã dintre realitãți: “nebunii-n morgã morții-n balamuc ne pare rãu ne pare bine cuc vrei șase versuri la mormânt aduc și cucul îmi ia foc pânã la muc pe pagina cu literar flaimuc monoritmat mason și mantracuc cititul scris pe orient nãuc nebunii-n morgã morții-n balamuc sorei noastre Augustina fie-i dumnezeu odihna și brazda-ne de chin dã-ne sã o înflorim”

 

Mahavir întru ahimsa este textul cel mai bogat în indicații prețioase pentru meditaționism derivat ici și colo dodiesc. Sunt multe cuvintele și sintagmele create pentru necesitãți contextuale: greciturã hindimorfã, Capodimente Piciordemunte, învãțãtorizare, giulgiu losangeliu. Construcþii monstre: “o artilerie trãgãtoare de preșuri de sub picioarele corvezilor or mai fi și bolnavi...” Asociația dodiescã cu ajutorul unui ãla oficial: “bhagavan Mahavir ultimul thirtankar suflet liberat atarang în englezã de his holiness lucrând împreunã frați surori papa în India Vigyan bhavan politețe lotus pentru anuvrat nu-s granițe ca pentru o scrisoare în fraza finalã Mahapragya exemplificã ființa umanã cu România creștinã Om Brahma Murariah Tripurantkari Bhanuha Shashi Bhoomi Suto Buddhscha Guruscha Shani Rahu Ketvah Sarve Graha Shanti karah Bavantu.” Pentru un ignorant, cuvinte inventate, oricum, dodie și pentru neignorant.

Miștoul își are un pretext în exercițiile de respirație meditaționalã: “egal inspiri-expiri altfel Vivekananda alt pranyam vine gândul ne fie indiferent rãsãritul coloreazã apa dupã vas apa din sticlã roșie are efect energetic radiația leshya sã nu greșești culoarea psihicã vizualizeaz-o mereu pe cea strãlucitã faci temperaturã meditând copile”; “în circul trup/de respirații/purușa zdup/în acrobații/plãcere cu p/lãcere ia-ți-i/purușa zdup/în respirații/a cere cer/reia azur/val efemer/adâncul pur/sperjur oier/poporul pur” (Dodii); “mâini pe corzi schingiuie lorzi ao a om fârși-ne-om sabie înfiptã în cutia milelor...”, apoi... aum (idem); “mare e India ta doamne ce-om mai scrie și azi tãcerea ca meditația aruncã în pãrți gândirea și memoria ce ambiții ce înþelegere a lu Mahavir forța ashramurilor de înțeles aici intelectual în zidiri de marmorã namoarihantaam namo sidhaanam namo ayariyanam namo loye sava sahunam cãutãm sufletul prin puterea adevãrului dincolo de sîmþuri mantre în traducere

dã-le sã te faci moralist sã te purifici și pac încã un geet”

 

Finalul prelucreazã comic reprimarea penibilã a meditației transcendentale în România lui Ceaușescu: “...de unde atâta meditație vãd efectul așa și epopeile mantrã și avionul cu

sor’sa muream de somn și-mi doream kayota unde și preksha m-o fi crestat cucurigu sã nu mã pun rãu cu comuniștii dacã am tv nu mai fac preksha se alege praful de roman d-aia Thailanda a fost idealã fãrã somn sonete thai tetha thai liber ci cuprins pânã ajungi la simpatia nediscriminatorie Mahavirule anuvrata mici jurãminte”

 

Secvenþe de context de reþinut pentru absurdul lor și pentru prelucrarea în regimul absurdului: “Uite mãicuțã din paranoia ne frecãm de praful picioarelor chinezoaica ține la trapezã conferințe despre evrei la douã indience confirmate impenetrabilitãți pe indiscutabilitate a-ți fi vãzut dosar cum seamãnã vocile dupã ceartã dupã mantrã și sex irecuperabil eu o sã-mi dau drumul din ascezã în luxuria recunoașterii de formã și apoi în papucii lui Sergiu...”

 

Burlesc:

deschisesem gura sã zic ai mâini de criminal am zis de artist oineal deranjatã omul ajunge bestie mid brain part mi se par spart pituitara maser gland tiroida fluture sub mãrul lui Adam timol celulele T ale imunitãții insulele din pancreas orchestra endocrinã mã adoarme pe glanã sistemul neuroendocrin al treilea ochi te adoarme omul și-n picioare chakra settled in Seattle începu bârfa postpinealã pe trezie se mai dã jugoslavã altã șarlã bine cã mã spãlai pe cap nesoamne radiologul ia singur singura sticlã de apã pânã nu mai vorbirãm de români americani Ivanka își face mitinguri mãcar și pletosul sugându-și degetele dupã modelul lui Truman te dai actor cum se dã Blaier evreu am plecat la ceai acum contemplație nu știu ce sã fac cu pãrul spãlat apropo de dubla cetãțenie Joseph indianul cu frații lui la faraon

 

Tagore, Gandhi și Hanuman sunt texte cu care e ilustrabil un alt aspect dodiesc: cu cât numele este mai mare, cu atât textul se ocupã mai puþin de el. Un soi de asindeton radicalizat: termenul principal este zadarnic cãutat în hãțișul sintactic care urmeazã. Un pasaj oarecare din compactul de zeci de pagini:

... i-aș spune lui Tagore ce știe spune-ne ce neștiind vom afla de la tine tu vei vizita cenușa lui dumnezeu absorbind cataclismele a le dirija în feerii indiferente frumuseþea popoarelor într-o reveberație câte andrade îmi vine sã dantelez darnicia arniciului nemaisangvin abia în zori de voi mai abrevia aluviul fluviului cu numele tãu și pod tot tu ajungându-ți ne înfruptãm și noi din gloria postumã a bucuriei bine stinsei vieții întrupãrile nimeni nici Goliat nici Gandhi fiecare și Eminescu și Tagore mai bine pe pãmânt decât în subpãmânt gardiști prostesc și rasismul curmalei toatã mardaua pe spinarea spinalã supin suspin mãgãrit mãrgãrint în toatã prasada santiniketanã pe o așteptare cãlugãrã bac negrul mi-a insinuat antiroșul cinic îmbâcsirii de o ființã flautul de pe la radio melopee pee aveam o coadã în sonoritatea ascultãrii...

 

Dacã nu Tagore, atunci Amita Bhose, unchiul ei, circumstanțe ale vieții ei, Eliade, Sergiu Al-George, și el însuși, acaparat de eventul româno-indian definit de “cuvântologia laudativã”: “...așa e biblioteca mai târziu acum batem marginile mari și mici a nu te inhiba când ai prins argumente oi fi fost dezlânat dar ritmic astelalte zece zile cum mi-a zis Noica de-aș merge pe inteligențã sã-mi ordonez asocierile sursele documentele chiar sã-mi ritmez programul sã-l fac norocos nu prea tare extrasistola venise imediat dupã conferinþã îmi pare bine c-am ținut-o pãcat cã mã îndoisem când mersesem cu Sunil sã vãd sala mai bine fãrã tablã scriam corect aveam turbulențã depresie douã ore și 50 sau și 5 le-om trece noi cã suntem indienei-voinicei diminutivã și viața noastrã cât de țigãnitã...” Și toropeala: “mã trezeam notificând trecerea teșind elanul convenției cum și sub scaunul din fațã citești ss line austriac neneamț corsican nefrancez american neevreu când și crima nașterii de mamã același copil de la venire orãcãie...”

 

În încheierea lui Tagore, poezii traduse care nu sunt de Tagore. Una e Dodiei de Nilima Das, care , poate, nu este cine este: “dodie dodonã/vak și chip/mãiastrã/pene de ființã /bronz Brâncuși/albastrã.”

 

Gandhi: Frecvent ca numele din titlu este acela lui Martin Luther King. Dar existã și folclor comparat constant: “se îmbracã femeia-sati în mireasã Parvati încã supãratã pe neglorificarea soțului Savitri l-a pãcãlit și pe Yama așa și mireasa ciobanului nostru moartea nunții zidirea în nefoc.”

 

Bârfãraia academicã: “conferința Ramayana n-ar fi numai academicã dar și spiritualã iar lui inspirația impulsul divin i le-a dat el aratã spre Hanuman seamãnã cu Stoberski și Sãhleanu”; “șantier chelios cu ochi albaștri pe zâmbet albastru da un fel de nu te lãsa am auzit nu știi nu știe nimeni cum a pus-o Mary sã-l radã pe Mârza și Mârza a pasat-o lui Omer de care ea iar s-a îndrãgostit cum face sex cu cineva cum se îndrãgostește dupã ultimul a întâlnit șaptezeci de-aia zâmbeai nentule un punjabi vãduv de opt ani are rituri mergi pe colo umbli pe dincolo nu prea se acomodeazã pe cine sã mai violeze virgini trecuți de 50 de ani nu râde...”

 

Pe lângã toate celelalte, constatarea cã indienii, de fapt orice popor, nu trebuie cunoscut prin ai lui, ci prin alții, din alte țãri, sau plasați tactic în alte țãri: un german se ocupã de indieni la Oxford. Românii, însã, n-au parte nici de atât: “cine sã mai înoate pãsãrilor cerșetorilor le dai firimituri din poartã supã de grab de român plictis de cinci stele piscina supa de român supa de raci în toatã vaporos vaporeana hulã barbeque fripturi vegetale nescriptoriale vacã-n India noi cu boul mai lup dac...”

 

Și Hanuman este rareori deranjat în textul consacrat lui prin titlu.

Hindușii rãzboinici au zei cu arme Jinnah mânca zilnic carne de porc era în al treilea stadiu de tuberculozã Phulpur al florii pur purpur câtã vopsea roșie pe frunte atâta oaie pe munte strigat a mia oarã pe numele Hanuman Chalisa nahi he ba e nu e literaturã în literaturã e foarte literaturã în

neliteraturã ai mai zis-o odatã tatã așchia sãritã departe de Asia nepalezul citind cã Gandhi de la 32 de ani nu s-a mai atins de nevastã 12 ani și-a neatins-o și el pe a lui în timp ce oamenii de câmp și de munte cotorosesc o zi-douã feele prea menstruate m-am dus la fereastrã...

 

Comparatism în final: “de la noi Eliade dupã Alecu Ghica apoi Sergiu Al George și noi abia mai nimerirãm plecarea vãzui adevãrul Ganga coada ochiului citind Hanuman Chalisa Cãlin Nebunul e Hanuman kalidasianeminescian cryta tretha satya kali.”

 

Dodii, 44 pagini din Sanskritikon, text în mare parte versificat, adesea rimat, altã parte prozificat, dar tot versuri în parte rimate; Anca nu mai face aici teorie, ci oferã

modele de dodii.

...ce e-n minte printre expresii din altã cãcãnãrie/se cheamã fricã de mintea însãși ieșitã din ea/cu groaza expresiilor de dincolo//jur mitului credințã neomeneascã de piatrã în așteptare/prin mit înțelegând disprețul mitologic/ pentru haitã și hãitași ciocnindu-se în sine hãulind...

...numai câinii rãi sunt de înțeles/mã înþeleg și pe mine /lãtrându-mã în somn de un avatar/de-aia e dumnezeu/a nu se putea face nimic/a-l invita etern chiar și pe la noi/sã i ne dãm de pomanã/de sufletul celor ce n-am/avut de gând sã fim/fiindcã nu se putea fãrã el//rãmân ce las nu ce m-a lãsat

de lãsata eului/accept canibalii aflându-mã sãtul/îmi pierd ruralitatea urbanitatea mințile/mã hotãrãsc pentru mãsuri nedepãșind o zi/începutul or sfârșitul incredibilului...

...Bistrița și Oltul apele cu mortul/Dunãrea și Rinul barcagiu destinul/dodii indodii în India dodei/fãrã mamã pe pãmânt luminatã a mormânt...

Uneori, în manierã epigramaticã abandonatã în zona poantei, substituitã cu un epifonem ca poantã, în sensul unor exersãri de goetheene și eminesciene: “huma noaptea ne tresare/stea împãmântenitoare/blânde ierbi de stejãrei/ bãtrânești turme de miei/leneș muls nevrednic supt /laptele pe dedesubt” Sau scurt, asiatic: “ceruri joase atinse de vãrfurile ierbii/cad din levitație bronzul/femeii ochi fãrã hotar/coapse mãtase/plâns oglindã/saree verde/inimã albã” “Germaine nu era proastã/cum o sã moarã toatã/în muritoare astã/indodie de fatã/mai are timp de alte/religii sã încete/doar stelele mai salte/înalte și tibete”; “mã tot duc în Himalaya de vreo patru sãptãmâni/de la patrușcinci de grade la rãcoarea de la stâni/un gândac mã gulereazã și cu aripi mari mai azi-noapte/a mea are alergie zice yoga face fapte/credem Buddha citim Budai indienii și țiganii/și românii și romanii toți indoeuropanii”;

Alte tipuri epigramatice, ca table de materii ale vieții, bilanțuri reflexive:

“ce e viaþa noastrã primãvarã nunți/lampã cu ulei de castor pe la nunți/stele deplasate ocnã îndulcitã/cu un cal de zahãr din bazar clipitã/orã zi de muncã lunã de vacanțã/ bãtrânã baladã sãltãreațã danțã/movul zeitãții îngerul de pazã/care dodioara asta îmi scurteazã.”

“ți-am smuls din limbã viermii cu dinții mei de divã/prin vise-ți fierbe grâul sã te trezești colivã/din vea de ațã ruptã în ape cânepii/târându-te sub troscot te-ai naște pe câmpii/atât cã-n rugãciune neașteptând tãmâie/un scrum de greier mie din mine-o sã rãmâie”

“mi se vor duce zilele întoarcerile/doar cerul cu stelele greierii ierburile/niciodatã cernicile mumele apele/zeițele avataruri gãtelile lelițele/eram nuntã erai mireasã era dansul/de unde venise și încotro sã cãlãtoreascã/atât ne-am învârtit viațã de viațã/am progresat și am dat înapoi în ritmul/eternei întoarceri întoarcerile/zilele stelele greieriiierburile.”

 

Haoticul tot mai dens, și asta în cadru indian: “...prin turbanele dintre Chandigarh și le Corbusier visam o venã în ochi aed orb mâna cotropește propriul gât coloana vertebralã împroașcã cenușã în creieri niciun început tãlpile plutelor pe ape însângerate foi în spânzurãtoare cuvinte în delir sudori plebee toamna decapiatã de fum încins cu sãbãã lucrat balanțele o-ul oribilului concentric la tot ce se rotește...”

 

Aiureala crește, cu temei în precizia numerelor: “închidem hora repede de la antipod și tropice cu Bob și Rose și surioara bate îngerii obraznici deci un numã înmulțit cu sine însuși rezultã cât și numãrul imediat mai mic plus suma celor douã numere înmulțite cu ele însele ex doi or doi egal unu or unu plus unu plus doi sau 1982x1982=1981x1981+1982 sau 555x555= 554x554+ 554+555 yoga în

matca azurului...”

 

Finalul: “A murit Christos Christos a înviat iertare idolilor ce te rod anume zburãtãcindu-te din coada de pãun dansând în Arya Figaro adu-ne pepene în patratul dimineții de dupã paralelipipedul nopților în ochi de om de floare induus tri a lã eu cu mâna salutam”

Așadar, în propria evaluare: “indodii în dodii/în India dodii/cu taina jocului/de mama focului/adevãr de babe/ palavre sahabe/întru dorul lelii/Delhi perihelii/munte Meru gurã/vulturul ne furã.”

 

Cum s-ar putea defini pe scurt Sanskritikon?

Cu un citat definitiv din Mahavir: “a fost mișto

 

Mahabharata asta”.