Kalidasa
NORUL VESTITOR
I
paşnicei
doamne departe-ntr-una aspru pe-un an detronat
spaime blesteme
în loc de măriri inima tulburându-i
Yaksha sacru val
de-a lui Janaka fată sfinţit îndură
'n umbră de codru
într-un ashram pe muntele Ramagiri
astfel stând
singur pe stâncă în dorul amorului
rupt de nevastă
ruptă brăţara de aur pe-ncheieturi
ziua aceea
îmbrăţişase văzu un nor muntele
prăpăduită piatră
parcă de fildeşii elefantini
suflet statornic
adornic lacrimi nemaicutremurându-şi
arde-şi
privirea-n foc de vedenii al rajei rajahilor serv
nourul megha
surpă suspine şi-n fericite inimi
cum dar sălaşul
und-umerii ei dragi nu-i mai cutremură
parte luna se
mântuise şi să-şi mai vieţuie viaţa
'n minte cu soaţa
de departe se gândi să-i trimită veşti
zor veşti pe nor
fire de kusha îl îmbăiară de zor
zburdnic inima-i
tresaltă şi buna vestire îi încredinţă
fum apă rază-n
împreunare ce altceva e un nor
vezi vestitorul
cuvine-se a fi în toate minţile
uitând acestea
jalnicul yaksha ţine norul de vorbă
Kama orbindu-l nu
vede ce e viu şi ce nu e nici mort
salţi dintre
faste neguri de hulă maghonei serv augur
chipuri
ţi-nchipui după placul şi kama inimii tale
soarta
zvârlindu-mă-n depărtare de draga-mi ţie mă plec
ţie nor harnic
har revărsându-mi peste nimicnicie
nour cum coperi
sufletu-n doruri du-mi dor din suflet pe sus
domn Dhanapati mă
înstrăină strigă-i dragei răspunsul
du-te ca vântul
în alba Alaka palatul aurului
Hara-n grădină de
mână luna-ţi toarnă aur pe creştet
desperecheate
soţii ochi-te-vor despletindu-ţi-se
prietene când
vântul te poartă pe ceruri prietene
soţii şi-aşteaptă
să se întoarcă bocetul cum să n-auzi
cum şi eu plecat
voinţei altui sărmanul auzi-mă
haida lin haida
lin ţi-e vântul bun cerul lung şi lat şi lung
mândre chatakas
la stânga triluri cântecu-şi modulează
grele de ouă
înconjurându-te una câte una
toate servindu-te
privindu-te-n ochi cu dragoste veche
lung vei privi
lung prelung vei privi prelung vei privi prelung
soaţa fratelui
credincioasă zi după zi numărând
vie să vie viu să
viu sfânt nădăjduitoareo
singură dăinui
încă-mi dăinuie frageda floare de-o vezi
pară de trăznet
auzindu-se auzindu-te bucuri
gliei rodire
neguri în arbori bucuri tandre auzuri
naltă Kailasa
către Kailasa în zbor ţi se călătoresc
hamsa înalte
fluturând hrană tulpina lotusului
ave şi salve
braţe în braţe cu muntele frate
lauri urmele lui
Raghupati ghirlandează calea
vezi-ţi cu bine
lung nevăzuţii semeni la timp călător
muntele plânge-n
îmbrăţişarea plointe a cerului
calea-ntâi calea
călătoriei ţine-o din rugăciunea-mi
sorbi mai apoi în
ureche vestea către dalba-mi iubită
tihnă odihnă de
osteni-vei munţi ţi-or aşterne sub tălpi
sorburi izvoare
stâmpere-ţi setea subţiindu-ţi aripa
oare să zboare
muntele-n boare câtă mirare ia uite
ochi de deochi ce
mari neveste de siddhas ţi-aruncă megha
zbori
miazănoaptea din plai cu trestii în slava tăriilor
zbori elefanţii
dinnagas în opt zări trepte aruncându-ţi
arcul său Vishnu
de pietre scumpe strălucitoare-ncoardă
larg peste
vârfuri de muşuroaie furnicând cât cuprinsul
scaldă-te-n raze
iluminează-ţi fiinţa petrecerii
întru lumină
precum Gopala împăunat curcubeu
holde holdinde
sub streaşina ta dulce codanele râd
zbornic
văzându-ţi trup adumbrindu-le tresar dinainte
sar ară pe deal
brazdele joacă tot întâmpinându-te
urma luându-ţi
spre miazănoapte încă-ntr-o vrajă alene
Amarkuta jos timp
de popas o lasă-te pe un vârfor
stins-ai adesea
păduri în flăcări pe-aci cu torentele-ţi
nimeni mic mare
nu uită darul dăruit de prieteni
pat şi-un
nimicnic ţi-aşterne cula cum dar mai marele lui
cealaltă pantă
prin munţi de amru copţi aurindu-ţi-se
înnoura-o-vei
pletelor de fete-ngânându-le nor
cei fără moarte
perechi deasupra privind năzări-te-vor
umbra-n miez
palid alb jur-împrejur a pământului ţâţă
stai unde zburdă
femei codrene-n zări să-ţi mai tragi sufletul
toarnă-le apă un
pic aprinzându-le prin dumbravă pân' pe
Reva o vezi ghem
la picioarele lui Vindhya parcă
frescă zdrelită
pe-un elefant gaj din greu împodobindu-l
firav de ploaie
cu-odor de gaj sorbi limpezi unde din Reva
unde brâu roşu de
cunja-nchingă vadul vădindu-ţi-se
plin de aburul
învietor cât de zbor să te întremezi
plinul vezi bine
îngreună ce e gol e fulg de uşor
nipa-nflorite
bucure-şi ochii pe vârfuri verzi arămii
cast antenate
joasele padini muguri ospăţ arborând
înmiresma-se-vor
în respirarea pământului din păduri
adulmecat-au
călătoria-ţi în ale scaldei miruri
siddhas chatakas
enumera-vor ploilor stropii răpăind
enumera-vor
şiruri cocorii şi chatakas pe ceruri
îmbrăţişa-vor
strâns nevestele auzindu-te tunet
laudă ţie cu
multă frică şi cutremur înălţa-vor
libere frate
grabnic vederii cu dragostea mea soaţă
flori pe tot
dealul flori stătătoare te-or ţine aţine-te
păunii-n lacrimi
penele-n lacrimi strigate strigate stri-
ga-ţi-vor păunii
tandra iubire ci grabnic tu te mai du
poale de codru
verde albite-n petale de ketaka
ploi de petale
sacrosancţi arbori în dumbrava Dasharna
cuiburi de păsări
pline de ouă crânguri iar înverzind
întunecate mere
aprinse lebede hamsa te ţin
zbori în Vidisha
cetatea lumii dumbrăvilor în floare
rupe-i poamele
coapte de dragu-ţi a mai prinde putere
sorbi apă rece
din Vitravati pe cel mal şuşotindu-ţi
galeş băutul de
te întreabă apele ce ai de gând
jos sus pe Nichai
odihneşte-te acum între kadamba
floare de floare
munte înflorit despletindu-se nour
peşteri păstrează
miros ibovnic de petreceri cu muieri
florile june
prietene juni culegându-le harnic
treaz aripează
picură bura pe iasomii în grădini
umbra pe mal de
pâraie pielea-arsă a culegătorilor
lotus asurzit de
bocetele năduşelii pe faţă
blând aripează în
treacăt darnic şi lasă-i cu dumnezeu
laşi miazănoaptea
cum la o parte norocul te îndeamnă să
vezi Ujjaini pe
coperişe de case mai să cobori să trăieşti
veşnic şi ochii
cochetelor lui clipindu-ţi la fulgere
fulgeri de drag
ori doar să le sperii c-atunci zadarnic trăieşti
stâmpără-ţi
setea-n Nirvindhya cu valuri valuri în horă
chiuitoare
încingătoare din buric învârtejind
leneşa matcă de
piatră calcă undele reîntrupând
şoapte dinţii dar
murmură fete iubiţilor tot astfel
supt la apă vagă
şuviţă silnic înrâurindu-se
frunze uscate din
arborii de pe maluri o-ncărunţaesc
de despărţire
liberă-ţi strigă numai iubire acum
unda-ntremează-i
apa-mplineşte-i cumva repede curgă
zbori în Avanti
asculţi bătrânii băsmind din Udayana
zbori în Vishala
viptul şi fala falnicul Ujjaini
cer mic adus pe
pământ din cerul mare de cei din ceruri
izgonindu-se zei
sfârşiţi din cer pe faţa pământului
dulce adie în
faptul zilei înmiresmatul Shipra
hora de lotuşi în
cânt de cocori îndrăgostiţi adie
parcă vorbe în
tandră şoptire de laudă dragostei
mângâiere pe faţa
fetelor sleită în noaptea de-amor
zbori ci priveşte
neguri de smirnă despletite-n pridvoare
împletindu-se-n
cer şi păunii dansându-ţi la umbră
înfloratele
bhavane talpa femeilor întipărindu-le cu
lac susurându-ţi
parfumul iată venit-a alintă-te
domn lunii chandi
lunii-ntreite adăpostindu-te zbori
peste lespezi şi
arbori a lotus adiind parfumul trupurilor
junelor frumuseţi
hălăduind în Gandhavati hăulind
asemuindu-ţi faţa
cu gâtul lunii chandi
apa-ntrupând-o pe
nalta cale de-ajungi la Mahakala
stai locului din
ochi să-ţi dispară şi în seară
închinăciune
domnului tridentului cântă
bate-te dobă
rodind cântare de închinare-n amurg
trupuri de gratii
centuri zăngănind laolaltă cu şoldul
moale şi mâini
îngreunate de raza brăţărilor
ţi s-or întinde
şir de albine privirile aţintin-
du-şi sub a ploii
ploaie dinţii stropi înrourându-le ochii
închinăciune lui
Pashupati dansând purpura împur-
pură-ţi împrumută
şi mai roşie pară de joacă ochii
încercuindu-i
braţele-n aer despuindu-l undele
elefantine piei
cât fără spaimă privi-te-o Bhavani
chipeşe fete
drumeşe către ibovnici zornici pe o
noapte neagră s-o
tai cu cuţitul s-o-nţepi cu acu-n zadar
tot nu se vede
deci fulgeră-le calea aur în piatră
arătându-le-o nu
răpăi nu ploua speriindu-le
fulgerătura
nevastă-ta a obosit de lumină
pe coperişe adorm
columbele-n dor de odihna nopţii
călătoria
grăbeşte-ţi frate zbori dis de dimineaţă
precum promis-ai
prieteneşte fără răgaz a zbura
şteargă ibovnicii
lacrimi de june femei îndurerate
de necredinţa-le
aşadar nu mai sta-n calea soarelui
roua cea plânsă
pe-a lotusului faţă tot să o zvânte
soarele vine nu i
te pune dinainte nevolnic
Gambhira undă
limpede sare oglindindu-te-n sânu-i
îndrăgostit de
inima ta ca al apelor susur
urma urmându-ţi
argint viul crin albul este Shafara
unda o-ntoarce
ochii iubirii lor fără ţărm
spânzurat peste
unde neveste pierzându-şi printre trestii
haine albastre
prinse-n degete lunecând buci de maluri
greu adevărul să
le laşi baltă cine-a gustat dulceaţa
îndărăt nu se mai
dă văzând-o goală coapsa femeii
zbori cu grăbire
spre Devagiri pe creştetul muntelui
vântul va bate în
cer mireasma pământului frăgezit
de-aripa ploii-n
răsufletul de elefanţi tresăltându-şi
nări uriaşe cum
smulg arbori din păduri de jur împrejur
acolo Skanda nor
de ghirlandă viază se scaldă în
ploaia de flori
din cerescul Ganga preasfânt revărsându-se
dumnezeului
curgerii stirpe slavă dansând în foc cu
sămânţa arsă
ascuns de trupe trimise de zeul trăznetului
tune răstune
peşteri scandeze danseze păunul zbu-
rând rai de pene
strălucind şi fiu din zeiţa Bhavani
încercelată cu
mari petale de lotus albastru şi-n
ochi cu lumina
razelor lunii ţâşnind lui Hara din cap
siddhas doi câte
doi înstruna-ţi-vor drum liber
ruga zeului
născut în tării şi scoborât pe pământ
Rantideva cel
vestit prin jertfe de vite-n râu prefăcut
lumea străbate să
te salute de e dată întâlnirea
hoţ de-ntuneric
zeesc la vale prăvălindu-ţi ploaia
cei de sus
vedea-vor aplecându-se vadul ducându-se
valnic şi totuşi
depărtare subţire zărindu-se
lanţ de perle la
al pământului grumaz în miez cu safir
râul trecându-l
trupul zări-ţi-vor nevestele vesele
din Dashapura
cochet chicotind cu meşterite ocheade
gene-nălţate ochi
alb negru hipnotizându-te
precum albine
zburând iasomii alb negru unduitor
zbori Brahmavarta
împărăţie cu umbra-ţi de-ntuneric
pân la Kshettra
pe câmp de luptă-al războiului kshatriya
unde Gandiva
arcaşul harnic cu săgeţi împroşcase
faţa duşmană
asemeni ploii tale peste blânzi lotuşi
domnul în pace
cu-a lui iubire de neamul plugarilor
nu-şi războieşte
ochii-n licoarea ce pe Revati-mbată
limpedea-i undă
din Sarasvati prietene şi tu o
sorbi cu-nsetare
deznegrindu-te-n a apei limpezime
zbori Karnakhala
muntelui rege în jos pe apa sfântă
dusă la ceruri în
zbor din ruga fiilor lui Sagara
prinzând cu mâna
undei pletele zeului luna tâmplei
râzând din spume
să se încrunte a zeei Gauri faţă
zărilor gaju-n
înnourarea-ţi semen elefantului
sorbi apa sacră
ce sparge-ngânând cristalele străvezii
fildeşii umbrei
tale în braţe unduitoare-nnoptând
cât cu Yamuna
nunta părelnic fulger ar săvârşi-o
susuri izvorul
înzăpezirii-n muntele încoronat
unde capre pe
pietre-mpreună aeru-n balsam de mosc
trage acolo
sufletul trageţi împleticit în umblet
castă mocirlă
strălucind parcă pe-al zeului alb taur
focul încinge
tulpini de pini prin păduri vântul se-ntoarce
căprioarelor
chamara zburând aprinzându-le coada
muntele orbind
toarnă şi stinge dă o ploaie cu spume
cel prea puternic
îndurerarea şi zbuciumul alină
cerbul sharabha
din gelozie să te gonească saltă
caprele-mbulzind
neoprite de tine faţă la faţă
doar îmbăiate
îngrindinate de salvele furtunii
cer nebun ca de
foc şi de streche stricând căprioarele
piatra tresaltă
urma zeului de lună încoronat
nevoitorii
siddhas sfinţite ofrande-i înalţă-n imn
pleacă-te-n ruga
mântuitoare de truda păcatului
învredniceşte-te
dupămoartea să-ţi zbori întru domnul
bambuşii ascultă
legănându-se armonie în aer
glorii de cântec
peste cele trei zări albastre răsunând
fete kinnara
rostindu-le nor acompaniindu-le
muzici imn
plinind lui Pashupati cu toate sunetele
înzăpezite
himalaiene piscuri de cum le-ai plutit
zbori
miazănoaptea peste Kraunchi cum în pelerinaj de
lebede hamsa
vestitul Bhrigu înfăţişându-te pas
ca al lui Vishnu
sfârşind pe Vali farmec reîntruchipat
mai miazănoapte
oaspete fii muntelui Kailasa ce-i
albă oglindă din
cer zânelor oglindindu-se dalbe
râd ochii trei ai
zeului ultim ochi după ochi zi după
zi petrecându-se
mâinilor în rugă la picioarele sale
nour prieten
pulbere dragă ochilor a se înnegri
de-atingi ivoriul
acelui munte limpede-n tăietură
manta-ntuneric pe
umerii lui atotputernicului
fi-vei frumuseţe
ochilor ţintă nour înseninându-i
zâne în cer ţi-or
pune brăţări de diamante amante
îmbăindu-se-n
apele tale cum pluteşti în înalturi
nu-ţi mai dau
drumul vara te-au prins de nu te mai poţi libera
tună cu sete
înspăimântându-le-n joaca lor de femei
sorbi din Manasa
lacul de aur de lotuşi străluminat
leagănă frunze-n
kalpa din ceruri ram în mătase gătând
zbori Airavata
fulger în treacăt ca printr-un voal fericit
luminându-te pe
munte-n multele-i hălăduiri iucunde
norule liber
călătorule uite sus pe Kailasa
alba Alaka
albastra Ganga dezveştind-o la umbra-ţi
norii răpiţi şi
tu răpeşte-te plouând acoperişe
nourii perle ude
în părul femeilor aninând
II
sună tambura
dulce mândreţe de doamne prin palate
fresce podele de
giuvaeruri turnuri săruturi de nori
fulger le fulgeri
tunet cu ploaie liniştit curcubeu
apele-n ceruri
nour în tării trecând petrecându-le
fragede mândre
poartă în mână mereu jucării lotuşi
gingaş bobocii de
lămâiţă ard în neagra cosiţă
galbene lodhra
polen pudrează pe feţele bujorii
nipa în plete
cercei de-amarant cu drag le împodobesc
negre nebune-n
zumzet albine arbori veşnic în floare
ample peneturi
poartă păunii dueturi strigând nesfârşit
hamsa pe lacuri
plutesc brăţară lotuşii se tot desfac
nopţi luminate de
lună lină spulberând supărarea
junii n-ar plânge
de întristare ci doar de bucurie
doar de-ntristare
şi săgetarea amorului bântuiţi
blând
alinându-se-n îmbrăţişări nimeni singur pe lume
doar la vreo
ceartă din dragoste-n veci nestinşi anii cei tineri
yakshas în parte
cu drăgăstoase frumuseţi hălăduie
pietrele scumpe
podind palatele de cristal îşi încarcă
luciul cu aur de
trupuri din cer de crengi de kalpavriksha
sorb ambrozie
sună tambure în ritm cu tunetul tău
calea le-o taie
chipeşe zâne pururi de-amor
vântul le-ascultă
le răcoreşte limpedea Mandakini
mandara pe mal le
umbreşte cum se zbenguie vesele
semănând geme pe
prund de aur apoi căutându-le
noaptea la lampa
din pietre scumpe străluminat paradis
vane parfumuri de
fum coperă trupurile sfiite
mândrelor ruja de
vimba buza cum şi-au aprins rujat-o
strânse brăţări
la mâini strânse-n braţe cu patimă de iubiţi
norii de ploaie
pe coperişe-n aripile vântului
plâng peste
fresce furişându-se-n chipuri pictate divin
sar pe ferestre
apoi pulbere apa înfricoşată
fum imitându-i
fum şi pulbere norii de-odinioară
pietre de lună
ţesute-n fire de plase noaptea toarnă-şi
picuri de rouă
lumina lunii nu mai sunt nouri pe cer
trupuri tresaltă
iluminate femei braţe bărbate
îndrăgostite foc
strângându-le singure întristate
bhavane aur
nespus ascund al înamoraţilor lor
cerului nimfe
înamorate şuşotind gură-n gură
glasuri de îngeri
lui Dhanapati laude ziua-nalţă
însingurate
vremea petrecu-şi în grădina Vaibhraja
zorii arată
poteci de noapte cu umbletul fetelor
flori de mandara
lunecate din vâlvoiate cosiţe
frunze şi aur din
lotuşi de la ureche scuturate
perle căzute de
pe coroană din coliere pe sâni
zeul zeilor şi-al
aurului zeu hălăduie-alături
zeul iubirii
abia-ndrăzneşte albinelor zumzetul
liber cum brave
femei îndreaptă priviri căutătoare
dragilor săgeţi
de-ale lui Kama în joacă şăgalnică
sute mătăsuri
multicolore sfânt pom kalpavriksha
fragede ramuri
eflorescente vinuri învârtind ochii
număr podoabe
frumuseţile înfrumuseţându-le
lotus piciorul
zugrăvindu-şi-l cu purpura lacului
miazănoapte de-al
lui Dhanapati palat casa noastră se-nalţă
poartă arcată i-o
recunoşti de departe un curcubeu
creşte-l ca pe un
copil soţia-mi fraged mandaravriksha
stoluri în floare
îl încovoaie florile mână n-ating
lacul oglindă
zburând spirală de scări cu smaragdele
lotuşi de aur pe
apa-i tulpini de safir tremurându-l
lebede hamsa
etern plutindu-l limpedea-i faţă lină
bucurându-se de
vederea-ţi ca-n zbor spre lacul Manasa
dincolo-aproape
vezi deluşorul plai de petrecere
ramuri de aur
împrejmuindu-l vârfuri în joc de safire
vrajă albastră
ştii îngrăgit de fermecata-mi soţie
fulgeri asemeni
îndurerându-mi fulger sufletu-aminte
ront de madhavi
pe amarantul gardului vezi şi alături
roşu ashoka-n
floare bakula ramuri în unduire
doi de dor unul
cu mine atins a fi de picioru-i stâng
altul să-nfioare
beat vinul buzei doamnei de doruri una
aur poteca-nre
doruri arbori piatră cristal nisipu-i
pietre de preţ ca
puieţi de bambus luminează poteca
aur clinchete
brăţările ei dragei îndrăgitele
cling să danseze
ades amicu-ţi gât albastru păunul
inima umple-ţi
prietene de semnele dornic încredinţate
numere-n
poartă-ne şi lotus vădesc bhavanul
dusă-i cu mine
falnica viaţă dusă odinioară
lotus asemeni
nu-şi seamănă când soarele e dus fără el
clipă odihnă-te
pe creştetul dealului încoronat
lunecă iute la
vale cum fă-te un pui de elefant
fildeşii linişti
pâlpâindu-i lin or fluturii luminii
uite-n odaie
nelinişti ochii-ţi fulgere în odaie
zveltă frumoasă
tânără dinţi albi mijloc fin buric adânc
buze de vimba
rumene ochi sfioşi de căprioară
sânii aplecând-o
de grei pulpe largi încetinindu-i mersul
dintr-o privire
trup de muiere răsare ca-n fetie
vezi adorata-mi
suflet îmi este şi eu sunt departe
însingurată fără
o vorbă tot întristată chakravaka
de-amare zile dor
să mă vadă de-o amară inimă
lotus în rouă
fost-a ea fost-a lotus în brumă acum
stinşi ochii
dragei mele de lacrimi de lacrimi de lacrimi stinşi
arsă suflare
decolorându-i buza nemaiaprinsă
mâna prin plete
nepieptănate pe faţa-mpălezită
luna temută în
ochii-i cearcăn când lumiluna orbeşti
e-n rugăciune ori
într-o doară de dor mă desenează
îndurerat slab de
despărţire cum o doare de mine
ce-ar fi dulcele
glas papagalul să-l întrebi într-o doară
pasăre şuie mai
strigi tu oare pe nume stăpânu-ţi dus
neprimenită pe
genunchi mută îi zace alăuta
tare-ar cânta
cânt că mai sunt voce tremurătoare tare
lacrimi din ochii
sunetele-noată fără liman lacrimi ochi
nemelodie
nemaieaînsăşi neamintire cântă
numără lună după
lună cât vom tot mai fi despărţiţi
florile mută din
prag în grinda mută răsfirându-le
se-mperechează în
închipuire cu mine-n braţe un trup
ştii muierile
ştiu păcatele nesingure singure
trebăluieşte
harnică-n casă ziua singurătatea
nedoborând-o ci
noaptea amar o răpeşte amorul
din depărtare
veşti veseleşti credincioasa-mi femeie
trează pe lespezi
târziu în noapte nour din fereastra-ne
neagră şi slabă
de-ndurerată zace pe-o parte-n pat
nouă ca luna pe
orizontul dinspre soare-răsare
nopţile maya
amorurilor noastre nemaiamăgind
trec nu mai trec
o dată cu plânsul ochilor îndepărtaţi
îşi mai aduce
aminte duce bucurii aminte
uită-se lunii
lung raze reci cum amrita i-o picură
până-n fereastră
grele genele de plâns nu se uită
ochi neînchişi
nici deschişi lotuşi de ploaie supţi ochi
arsă suflarea-i
usucă buza îi răvăşeşte părul
nemaiuna căzând
peste obrajii bucălaţi altădată
vis mă visează
dulce cum amândoi ne avem
plâns potopind-o
somnul n-o prinde visul i se desprinde
părul legatu-şi-a
ghirlande jos din ziua când ursita
îndepărtattu-ne-a
păr împietrit că o dor degetele
când îl atinge
păr despletit când despleti-voi blestem
degete-şi plimbă
cu unghii nemaităiate prin păr
vezi prietena aceea
sfânt cum mă mai iubeşte pe mine
nu e gătită de
despărţire arată cum ţi-o arăt
ea mi-e norocul
nu-nfumurare s-o-nchipui iubindu-mă
ochii-ţi
vedea-vor frate vorbele astea când vei vedea-o
albul banan al
coapsei stângi demult nici urmă nu poartă
zgârieturile-mi
perlele blestem le deşiră de la gât
le deşirasem cu
drag şi eu când amorul dulce sfârşea
coapsa ei stângă
nour sări-va când te vei apropia
nour de ploaie de
vei afla-o în undele blânde-ale
somnului încet
apropie-te clipă fără de tunet
ea e la sânu-mi
îmbrăţişându-mă-n focul visărilor
braţele nu i le
lua de la sânu-mi îmbrăţişarea
blând vânt
trezeşte-o fire de rouă pe boarea răcornică
foile florii
înmlădieze trezirea-i statornică
ochii-i
ţintindu-te dinainte-i din depărtare picat
sufletu-i murmur
asculte cum lin îi vorbeşti din fereastră
tu de-ţi trăieşte
bărbatul îi sunt prieten bun şi vestnic
omu-ţi iubindu-te
mă trimise cu veste şi eu am venit
călătorit-am în
suflet prin slăvi obositoare
despletind părul
bietelor soaţe singure cu tunetu-mi
Sita văzându-l pe
Hanumana tresări astfel şi tu
bucurându-te cu
gâtul întins vei căuta-n depărtări
doamnă
asculta-vei înmărmurită în visare răpită
veşti de la
omu-ţi către soţie-şi trimise pe-un prieten
nour bogat în ani
foloseşte şi la rugămintea mea
spune-i acestea
doamnă în munte la ramagiri soţul
neliniştitul
îndureratul la gându-ţi hălăduie
astfel celor cu
spaimă de chipuri le grăieşti la-nceput
calea lui soarta
tăindu-i neagră în depărtare zace
negru şi slab în
suspine lacrimi plini ochii-i valuri varsă
vis îl revarsă-n
fiinţa-ţi draga neagră şi slabă-n suspine
de despărţire
de-atâtea lacrimi ocii-ţi vărsându-le
cel ce-n
ureche-ţi şoptea spe-a-ţi mângâia obrazul
cele nespuse acum
în faţă cu dragostea de soţ drag
ochiţi urechea
departe de-ale lui mângâieri cu ochii
cântec îţi spune
îndurerat în lacrimi pe mine trimis
trupul în iederi
ţi-l văd în ochii lungi ai căprioarelor
privirile-ţi
dulci păunii poartă părul tău lumiluna
faţa lumină a ta
din unde ochii-ţi răsar din unde
aprigă doamnă
caut zadarnic nu te aflu într-una
lespezii aspre
închipuindu-i schiţa făpturii tale
pare supărată
faţa încremenitei culori n-o vezi
cad dinainte-ţi
la picioare-ţi zac şi iarăşi lacrimile
'ntunecă ochii
tăioasă soarta unul de altul şi-n piatră
lacrimi de zei pe
stânci cât perlele arborii codrului plâng
pare-mi când
întind braţele după tine a te-mbrăţişa
braţele goale în
aerul gol întinse şi tot te mai
dulce privesc în
visuri cu tine nemaiîmbrăţişato
înzăpezite
himalaice piscuri pini troznind crengi cu ace
sudică boare răşina
îmbătătoare sevă
o-mbrăţişez cum
vine la mine inimă la inimă
poate trecuse şi
mângâiase faţa ta îmi închipui
veghe o noapte
lungă o clipă de somn abia de-i înving
arşiţă ziua cât e
de arsă cum mai ard toată ziua
şi-ncă-mi tremură
ochii şi mintea mea ţi se prosternează
tulbure-n gânduri
amaruri mereu mai amare îndurând
castă femeie îmi
scormon mintea-n zilele nesfârşite
cum să te mângâi
în inima mea nu te mai îndurera
vezi nesfârşită
buna-vestire pe lume la nesfârşit
vezi nesfârşită
şi suferinţa învârtindu-se roată
Vishnu pe şarpe
din somn răsărind plinită vremea ne-o fi
trecute încă
uită-te patru lunile despărţirii
plină în toamnă
lumina lunii pline-atunci inimile
noaptea de doruri
de-acum departe ni s-or împreuna
deseori omul tău
cum mi-a spus la nevremea somnului
patul i-l calci
şi cuprinsă în braţe îl trezeşti zguduindu-l
nemaizâmbindu-i
aruncându-i în faţă trădătorule
altă femeie în
vis văzut-am iubindu-te iubind-o
tu cu ochi negri
semn fie-ţi visul că mă aflu în viaţă
i te încrede nu
crede gurii lumii clevetitoare
ştii că iubirea
adevărată presus de vreme-i şi foc
ţie departe
creşte iubirea-mi de tine nebucurat
plânsu-mi departe
lin alinând-o acum întoarce-te nor
lasă muntele
taurului lui Shiva întoarce-te nor
adu-mi nimicuri
dar adu-mi veste de ea încredinţată
ţine-mă-n viaţă
să nu mă spulber asemeni iasomiei
nour prieten tu
te vei duce veste-oi duce aduce
taci nour frate
du-te departe mi-auzi şi pe tăcute
cum pe tăcute
setea le-astâmperi păsărilor chatakas
ruga auzi-mi cu
îndurare du-te nor prieten
cu îndurare
prietenie arată-mi nour frate
vezi-mi singur de
singura mea dragoste du-te la ea
din rugăciunea-mi
ploilor vine-le vremea ţie drum bun
fulgerătura ta
soaţă nicicând nu te îndurereze
I
