Hus
şi noi
Alexandru
Niculescu: Avatarurile protestantismului românesc
Puşi
Dinulescu: Faust
George
Anca: Middleton
Victoria
Milescu: Feeding Illusions
Mariana
Gurza: Zenon
Bianca
Beatrice Michi Nema: Irişi Van Gogh
Gabriela
Tănase: Îngeri
Rodian
Drăgoi: Recital
Cristian
Radu Nema: Uite Cannes
........
Anul VI, nr. 7 (68). Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Academia Internațională Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din România, Asociația Culturală Aromâmească, FundațiaDumitru Drăghicescu, Liceul de Artă Dinu Lipatti, Centrul Român de Istoria Presei, Teatrul Robert Calul. Format: Addresses, Intervenții, Teatru de poezie, Întâlniri, (Re)lansări de cărți și publicații, Concerte, Proiecte, Portrete, Ateliere Creative
Poeți
recitând din versurile proprii: Rodian Drăgoi,
Gabriela
Tănase, Coca Popescu
Film:
Cristian
Radu Nema: Uite Cannes
Lansare
de carte
Nicolae Dan
Fruntelată: Lambretta, Semne, 2015
Prezintă:
Dumitru Radu Popescu
Ioan
Aurariu: Prin vremuri de război, Semănătorul, Tismana, 2015
Coordonator:
Dr. George Anca
.......
.........
PUŞI
DINULESCU
FAUST
fragment
Nevasta
(intră
precipitată) :
Am
auzit de la bucătărie zgomote lugubre
Și
becurile s-au stins și
chiar televizorul!
Ce
se întâmplă? Faci iarăși
vrăji de alchimie?
Doar
mi-ai promis că noaptea, măcar,
Vei
sta și
tu mai liniștit
și
vei citi, vei scrie…
Dar
cred că iarăși
duhuri se flendură pe-aici…
Ne
flutură prin camere tot felul de strigoi
Și
spiriduși,
bătându-și
joc de viața
noastră…
Faust
:
Când
te-ai măritat cu mine, un om de geniu,
Ai
fi putut să știi,
că dracul și
cu Domnul
În
capul meu sunt prieteni și
sunt egali,
Chiar
dacă noi, oamenii, ne zvârcolim degeaba
În
luptă cu destinul și
doar pe undeva, prin găuri
De
materie putem să-l dibuim și
să ni-l facem
Singuri.
Doar cei ca mine, însă, cei puțini,
Care
cunosc aceste taine, sunt demni de-acea putere!
Iar
tu, femeie proastă, du-te la bucătărie!
Acolo-i
soarta ta: să fii între castroane,
Între
zacuști
și
mămăligi și
arpacașuri
și
bulioane!
Nevasta
:
Ei,
bine, de-i așa,
te pun la post, tirane!
Ia-ți!
Fă-ți!
Dă-ți!
Sau ia-ți
o menajeră!
Eu
plec la fiica noastră! Uleiul e pe terminate!
În
frigider sunt două ouă, niște
brânză și
un pachet cu unt!
Mă
duc mâncând pământul! Mă duc la fiica noastră!
Și
află c-am găsit, în bloc, acolo, la un apartament vecin,
Și
un bărbat, puțin
mai tânăr, mai reavăn decât tine,
Ce
mi-a propus deja să fiu a lui
Și
tu la ușa
noastră, dacă-i veni să ceri,
Ți-om
da o supă caldă, poate, în bucătărie!
Rămâi
cu cărțile-astea,
care put a DTT
Și
a căcat de șoarec
și
lasă-mă sfârșitul
vieții
Să-mi
petrec cu cineva, care m-o prețui…
La
revedere și
adio, bou bătrân, și
tu să știi
că niciodată
Nu
m-am simțit
la tine-n brațe
decât o cârpă moartă!
Tu
n-ai știut
nicicând, bătrâne om, să-ți
valorifici
Potențialul
energetic, cu care te-a-nzestrat natura,
Ca
să te facă om, nu bou! La revedere! Și
adio chiar!
Orvoar!
(Iese)
Faust
:
Femeia
asta avea în cap ceva, probabil, de dinainte încă!
Să
stau cu ea în casă de patruzeci de ani și
dintr-o dată,
Dac-a
găsit pe unul mai cu păr, mai zdravăn poate, chiar!
Să-mi
facă mie treaba asta? Cât o fi stat ca să clocească
În
gândul ei bolnav dorinți
de sex la șaptezeci
de ani!?
O!
Doamne, ce caraghioasă-i lumea, chiar de se vrea a’ dracu’
De
morală! O, lumea noastră de gâște
cenușii
se vrea de lebede!
Vai!
Cum a putut femeia asta de mine să se lepede!
Ca
de un adidas sau un bocanc murdar, ce nu mai merită spălat!
O!
Doamne! Iartă-mă! De lumea asta azi m-am săturat!
Ce
să fac? Un ștreang
să-mi fac sau să m-arunc de la balcon?
O!
Doamne, cum se moare mai ușor!?
Dar, stai, că Domnul
Pedepsește
pe cei ce singuri seama-și
fac!
Se
pare că n-am dreptul… Cel puțin,
așa
se zice:
Că
numai Milostivul, singur, poate să ia ’napoi
Ce-a
dat, atuncea când, în loc să fii un vierme,
Sau
un bou, numai de muncă bun sau cal,
Bun
doar de alergat și
de bătut, el te-a făcut pe tine!
Păi,
când el te face om, la propriu și
la figurat,
Să-ți
bați
tu joc de grația
lui? Cum poți
să faci așa
ceva?
Atuncea
când nici nenorociții
viermi, devoratorii de cadavre,
Sau
boii sau caii, nu fac asemenea tâmpenie!
Ei
nici nu știu
să facă asta! Doar pițigoiul,
Bietul
pițigoi,
își
bagă unghia sau ghiara-n gât!
Păi
dac-am fost făcuți
cu chipul Lui,
Cum
scrie la Scriptură și
ne-a mai dat și
dreptul
De-a
gândi, oare ne-a dat și
dreptul de-a ucide?
Și
nu doar pentru a mânca, ci chiar și
din plăcere
Sau
din răzbunare sau din orgoliu sau din lașitate,
Avem
noi dreptul să ne condamnăm la moarte
Singuri,
când am mai fost odată condanmați,
Chiar
de la naștere,
cu timpul execuției
amânat?
Soluția,
deci, nu e nici ștreangul
și
nici balconul!
(Sună
soneria)
Or
fi iar dracii? Nu, că ăia intră fără ușă!
Ca la ei acasă!
(Iese.
Deodată, efecte pirotehnice, ca o explozie – și
întuneric. Reintră, pe o muzică drăcească, Mefisto și
Duhul, tot așa
de neîmbrăcați.
Duc niște
torțe.
Scurt număr de dans pe ritm de tobe. Lumină spectrală. Dans
macabru. Pe lumina care se reaprinde încet,
Faust intră împreună cu administratorul blocului, fost colonel
de securitate)
…......
George
Anca
MIDDLETON
A
Game at Chess de
Thomas Middleton, lectură mistic-șahistică, liberă de alb-negrul
anglo-spaniol. Nu pare să fericească pe solitarul neprins în
mrejele șahului, fie turmentat de confuzia și imposibilitatea atât
a unui ex-șah, cât și a incluziunii sale în mutări alegorice.
Dincolo de spectacol și de simultaneitățile vieții cu șahul,
cineva se poate socoti în singura realitate simbolică posibilă,
indiferent la conflictul retoric.
Animarea dinăuntru
a unor fantoșe solide consumă toată viața la îndemână. Un
șah-înviere, derutant și întristător, care modelează nu
conștiința, nici plăcerea, cât teroarea unei sorți
fantasmagorice. Drama nu e în piesele aparent vii, nici în singura
întruchipare, de prolog, Ignatius Loyola. Nu lumea e o tablă de
șah, dar nu există nicio lume, doar tabla de șah.
Eroarea, maya
regizează. Psihologia șahului este și a coroanelor. Teatrul
șahului nu există. Calul negru intră și iese numai de formă, își
rezervă un avatar emfatic. Piesele zac din eternitate unele contra
altora. Nu apar jucători și, oricum, ei nu sunt Ignațiu și
Eroarea.
A
juca șah după A
Game at Chess pare
periculos psihologic. Fiecare epocă își are accentele ei, iar
generalizarea lui Middleton scoate șahul din realitate. Dar ar fi
prea mult pretext, pe prea puțină dramă. În fapt,
masca-auto-play-ul are ceva pentru spectatorul de pretutindeni și de
oricânt, ori pentru nicăieri și niciodată.
Sunt opere în
care, cu autorii chiar, nu poți vorbi de metafore, de alegorii, de
procedee și principii, oricât acestea ar evoca perfecțiunea. Dar,
față de eternitatea formelor, ai deodată parte de a trăi într-o
viață nouă, personală a lor, odată cu artistul ce le-a refăcut.
Pionița reginei
albe, suspectată de extremă naivitate, poate și de paranoia, îl
cheamă nu numai în oglinda egipteană, dar și direct în vreun
local improvizat în palat, de nu chiar în jungle tropicale, pe
însuși pionul iezuit, devenit bărbatul predestinării. Neconvertit
în negru. În imacularea Casei Albe, cavalerii și episcopii mai
aveau loc de duci și de cuplul regal. Cei de dincolo de curte nu mai
existau, decât eventual ca tâmplari și masoni ai iadului, demult
neînsuflețiți.
În lumea asta pusă
pe autoevacuare, tatăl tocmai a părăsit în necunoscut ce mai
rămăsese din cămin. Copiii săi, mai nu se căsătoriseră, ca sub
un blestem. Ei absorbeau înapoi pe cei plecați de capul lor spre
a-i rătăci comunitar. Modernitarea așezămintelor cu nume antic se
ritualiza în vis. Bărbatul din casa cealaltă își găsise un
confesor zgârcit în răspunsuri, din prudență astrologică,
prezervatoare, chipurile, de vieți, în locul sinuciderilor.
Va apărea aleasa
vieții lui, ori nu, că e nerăbdător. - Fiindcă insiști: numai
dacă vei avea noroc să se reîncarneze zeița Saraswati, te vei
căsători. O căsătorie nefericită era singura să se întâmple.
La un an după nuntă, el și rodul ursirii lui fuseseră părăsiți
fără explicații, pentru cinci ani.
Și așteptase
pentru că bătrânul sanyasi îi scrisese că, neputând însuși
să vină în capitală, putea să meargă la o fată, într-un
ashram, să afle ce e de făcut. Iar aceea, ca și el, se mirase de
asemenea legătură. Spusese o rugă, meditaseră, apoi îi vorbise
nu din partea ei. Dar ca urmând un glas al altcuiva.
Cât de plăcut lui
Dumnezeu este copilul lui, menit unei vieți alese, tocmai prin
devoțiunea cu care avea să-l crească, dedicându-i-se total. Iar
dacă mama pruncului se va întoarce vreodată, oricând, el să o
primească. Așa se întâmplase. Ajuns el acasă, copilul lui afla
și cine-i fusese mamă.
Astfel
de anecdote sunt în afara jocului. Iubirile n-au decât să se
rateze magic. Middleton și nici Shakespeare n-au epuizat mutările.
Preferam să ne bucurăm de Mahabharata.
Oricât am fi învățat-o de la femeia care părăsise locul.
…...
Victoria
Milescu
MY
BIRTHDAY
I’m
waiting for you
my
table is full of sweets
but
under the table I fit a pistol
the
bed is gorgeous
but
under it there are some guns
in
the classical drawer I put two ampoules
with
strong poison
just
in case…
come
into my arms
each
with an atomic bomb
come
my new day, my birthday
I
was always proud of your courage…
IN
THE RAIN
I
walk and cry
I
walk in the rain
my
friends not to see my tears
rain
and me are sisters
of
the same sorrow
I
walk in the street
with
my broken umbrella
I
see you every corner
and
I can’t stop running
to
your chest
as
in the yesterday tube
when
I pretended I’m a Scarlet
just
to hung on your arm
I
see you in front of my eyes
but
you look elsewhere and smoke
you
don’t hear my whisper
you
wait for somebody else…
IN
THE CENTRAL SQUARE
To
Belgium, country of pigeons
The
pigeons come down
on
my head
they
are hungry
and
are pecking my hair,
my
brain, my visions
of
course, when they will finish
will
be able to fly away and write
on
the blue paper of sky
the
poem
I
have dreamt too much long…
PROTECTED
FLOWER
To the flowers of Switzerland
I am a protected flower
if you pick me up
you’ll pay the fine
if you crush me
you’ll go to jail
only the butterflies are
allowed
to stop and rest on my
vibrating corolla
only they can bathe into
my golden pollen
and smell my fragrance
with their tiny, delicate
feet
and then fly away…
I am a protected mountain
flower
turning my face to the sun
as the cows come closer
and closer
and graze me into delight
so giving their marvelous
milk…
SEARCHING
FOR AN EDITOR
My
friend is searching for an editor
he
wants my manuscript to be publish
in
America or elsewhere
(for
me UK is OK)
at
all his risks
at
all my costs
but
who will pay hard?
he
tries to find a publisher
as
I deserve it
he
thinks my provocative lines
are
about him
I
think it’s about humans
about
their weakness that
make
them so human
I
work night and day
not
to disappoint my still loyal reader
I
work and cry and write
a
never ending book…
IF
ALL
If
all goes well
I
should be with you next week
If
all goes well
the
trees would bloom next Monday
as
blessing
If
all goes well
you
should come here
one
day
with
flowers and champagne
for
longing
If
all goes well
we
should grow old together...
.
PATRU
POEME CU ÎNGERI
.
I
Mi-a
crescut
un
înger
în
palmă
de
teamă
să
nu-l ucid
am
rămas aşa
cu
mâna întinsă
cerşind.
Fascinată
privesc
mâna îngerului
ţine o carte
cu cealaltă
risipeşte norii
deasupra lor
deschide
o poartă
de unde
curg
cuvinte clare
luminoase
precise
şi se aştern
liniştite
în carte.
Poarta se închide
se face frig
îngerul tremură
se face
mic-mic
strâng palma
când o deschid
nu mai era
nimic .
Bine , dar ce treabă am eu
cu
povestea asta ?
II
Perspectivă
(privită de sus lumea pare mai mare)
Perspectivă
(privită de sus lumea pare mai mare)
A
fi bine aşezat
nu
e întâmplător
trebuie
să ai poziţia mentală
cea
mai fertilă
ca
să fii vecin de balcon
cu
un înger
care
în fiecare dimineaţă
desenează
cercuri imaginare
cu
o pană
şi
le împinge uşor şi sigur
cu
aripile peste balustradă.
Nimeni
nu le vede
cum
se preling subţiri şi alungite
de
la înălţimea celor opt etaje
şi
încoronează pe rând
capetele
trecătorilor
care
zâmbesc fără să ştie de ce
şi
se grăbesc spre singura ieşire.
Eu
le fac semne disperate cu mâna
îi
salut ca şi cum ar fi
veşnici
şi fericiţi
fericiţi
fiindcă iubesc
iubesc,
îi iubesc, îi iubesc
ei
sunt trişti fiindcă iubirea e o pacoste.
Semn
lângă
ceaşca de cafea
o
pană vie de înger...
III
Picur
ceară
pe
pielea delicată
a
unui înger
el
nu mişcă
nu
clipeşte
ţine
doar ochii larg deschişi
şi
luminează un întuneric
unde
lumina lumânării
nu
ajunge.
Uite
aşa ocolesc eu moartea.
.
.IV
Cea
mai frumoasă poezie de dragoste
este
aceea pe care Dumnezeu o scrie cu tine
apoi
te priveşte cum o trăieşti.
RODIAN DRĂGOI
POEME
Tata, Minodora şi trandafirul
Când era foarte supărat
tata cobora în pivniţă
se aşeza lângă butoiul cu vin
şi se certa cu întunericul de acolo
până se răcorea
când am cunoscut-o
Minodora era încă vie
şi târâia după ea
legat cu o sforicică
un bloc de patru etaje
când voi muri
vă voi lăsa
acest trandafir
care vă va povesti
viaţa mea
niciodată înmiresmată
Rază de soare pe care nimeni nu o poate clinti
Pe această hârtie
aş fi putut să aştern un poem
dacă nu s-ar fi aşezat
această rază de soare
pe care ştiu că nimeni
nu o poate clinti
prietenul meu din copilărie
a trecut ieri pe la mine
el are şi acum tot
13 ani
eu clatin întunericul
cu barba mea albă
Sub preşul de la intrare
De o săptămână Ioana
e foarte bolnavă
nu mai coboară din pat
tuşeşte transpiră
nu ştie nimic despre mirosul
care a pătruns pe sub uşă
şi acum îi ronţăie fără grabă
papucii perdelele
întors de la farmacie cu buzunarele
doldora de medicamente
intru în casă încet încet
să nu trezesc moartea ghemuită
sub preşul de la intrare
Pe strada Reşiţa
În costumul meu negru
puţin uzat pe la mâneci
mă întorc de la înmormântarea
unui prieten
abia îmi mai târăsc picioarele prin aerul obosit
de pe strada Reşiţa
plouă
gura mi se umple de întuneric şi nici măcar
nu ştiu în ce zi suntem
cineva a închis
calendarul într-un arici
Trandafiri
Noapte de noapte
vorbesc cu fratele meu mort acum o mie de ani
nu de mult
stătea într-o grădină cotropită de trandafiri
şi mă tot ruga şi eu să mă duc
nu m-am putut ridica
eram greu ca pământul îmbibat de blesteme
dimineaţa m-am trezit
cu zăpada afară cât gardul
şi eu îngropat
sub mormane de trandafiri înfloriţi
mama atât de rău s-a speriat
că i-a ţâşnit din gură un roşu trandafir
care a despicat satul în două
deîndată oameni trăsniţi de mirare
au început să îşi plimbe pe trupul meu
privirile ca nişte viermi hămesiţi
eu râdeam din toate puterile
apoi mi s-a făcut milă de ei
şi am vrut să le spun...
dar gura mea gura mea
încet încet se veştejea
Visam să scriu o carte cât o corabie
Iubito părul tău
şi cea mai lungă noapte de iarnă
acoperă oraşul în care eu
visam să scriu o carte cât o corabie
despre prietenul meu de mii de ani
înhămat la o căruţă cu lacrimi
casa în care atâta timp am trăit
de mult nu mai este
dar în nopţile geroase de iarnă imaginea ei
mă caută cu căldură
prin lume
Ai plecat lăsându-mi o lacrimă mai lungă decât toţi anii
Ai plecat lăsându-mi o lacrimă
mai lungă decât toţi anii
pe care i-am trăit împreună
căldura mâinilor tale
mi-ar fi fost de ajuns
să topesc nămeţii
celor
mai năprasnice ierni
când voi muri
tu vei fi atât de departe
încât nu vei afla
vei continua să-mi trimiţi
scrisori
la care desigur
nu vei primi răspuns
niciodată
mă vei blestema
şi vei continua să trăieşti
mai departe
Seară ploioasă de toamnă
Întuneric pe străzi
întuneric în case
doar în gura poetului
este lumină
în această seară
ploioasă de toamnă
singurătatea mă roade
ca un bocanc de soldat
şi nici nu mai ştiu
ce gust are pâinea
mâncată împreună cu tine
Ninge stau în ninsoare
Ninge stau în ninsoare
şi îţi vorbesc de primăverile
pe care le-am inventat special pentru tine
zăpada mi-a ajuns până la genunchi
şi tu continui să râzi
ninge stau în ninsoare
şi îţi vorbesc de ultima noastră vară
petrecută împreună
zăpada mi-a ajuns până la piept
şi tu continui să râzi
ninge stau în ninsoare
şi îţi vorbesc despre dragostea mea
care poate aprinde zăpezile
zăpada mi-a ajuns până la gură
şi nu vreau să îţi vorbesc cu zăpadă
în locul cuvintelor
iată zăpada definitiv mă acoperă
şi tu continui să râzi
şi râsul tău viscoleşte zăpezile
Iubita mea îmi ţine sângele în braţe şi plânge
Iarăşi m-am întors acasă rănit
iubita mea îmi ţine sângele în braţe
şi plânge în timp ce îmi şopteşte
că ar vrea să fie gaura
din pieptul duşmanului meu
de când Iisus a fost crucificat
mama mea Maria
umblă printr-o lacrimă
bătută în cuie
azi-noapte am visat
că ea a venit pe la mine
dimineaţa am găsit
uşa deschisă…
În duminicile ploioase singurătatea
În duminicile ploioase singurătatea
are cel mai mare efect asupra bătrânilor (singuri)
le stoarce lacrimi îi loveşte cu capul de pereţi
îi urcă în ştreang
dinspre cimitir vine o femeie îndoliată
ţinând strâns în braţe amintirea unui copil
ziua tocmai se sfârşeşte în băltoaca
din faţa casei
Viaţa mea ca o căţea credincioasă
„Opreşte-te”
mi se strigă în toate limbile pământului
dar eu nu mă opresc nici o clipă
am acasă un poem care plânge
şi mă aşteaptă
„dar
tu nu mai ai casă
dar tu nimic nu mai ai
numai numele ţi-a mai rămas”
îmi ascund numele
sub cămaşa mea zdrenţuită
şi alerg mai departe
şi după mine
viaţa mea ca o căţea credincioasă
Mâinile
poetului s-au amestecat cu mâinile nenăscutului
Mâinile poetului s-au amestecat cu mâinile nenăscutului
şi cu mâinile mortului
cu mâinile copilului
şi cu mâinile bătrânului
cu mâinile soldatului
şi cu mâinile generalului
cu mâinile judecătorului
şi cu mâinile criminalului
acum poetul cu disperare îşi caută mâinile
dacă va greşi
cu mâna cui va scrie poetul de acum înainte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu