SHANTI INTERNATIONAL
7.02. 81 Delhi
Fost student de-al
meu îmi povestește prima lui tentativă de căsătorie, prin
corespondență, cu o indiancă din Canada. A eșuat, fata era mai
înaltă decât el cu un cap – s-au văzut deci o singură dată.
În octombrie trecut a contramandat logodna cu o altă partidă –
dedusese din actele de la serviciul ei că e cu trei ani mai în
vârstă decât el, are 29 de ani. Totdeauna caută employed, când
tocmai vrea să demisioneze din armată și, dacă nu reușește
translator – și știe că n-are cum, se apucă de business cu
ciorapi de nylon. Fetele l-ar înconjura.
Intrasem în Jawar
Nagar. Am ocolit pe străzile exterioare cartierului, am pătruns
prin ulița de după Dragona – recunoscusem tina umedă, strălucind
întunecat, vărsată din formele de zei la uscat – iar negăsind
amicul creditor, am luat-o de-a dreptul prin labirint (mă atrage
întotdeauna), parcă neobservat de pâlcurile de bivolițe
lingându-și umbrele feciorelnice întrupate în viței fără o
pată albă, copiii cei mici tăvăliți pe grilaje de frânghie,
printre băligile puse la copt, ușile ducând în încăperi de
carne înghețată acum și aceeași în căldurile ce le vor putrezi
suplimentar – știam îngustimile și mă temeam a nu avea loc, mă
simțeam păcătuind la fericirea unor chipuri cunoscute, pe care le
puteam observa într-o voie cutezătoare, fără a fi luat în seamă
– infernul acela atât de primitor mântuia împingând în vreo
vreme în care măcar vom fi murit și moștenitorii vor duce totul
într-o depărtare mai puțin bolnavă.
Yourcenar – nu
numai pe ea o aud
surd la suflet în
curtea epitalamului
cine-mi visează
morții când sunt treaz
mai și vâjâie
odată cu mașinile Tata
pa laura Mallroad
indianizându-mă spre Himalaia
printre turbanele
dintre Chandigarh și Le Corbusier
asurzitoare duhoarea
din tăbăcăriile surori ale Sonipatului
9.02. 1981
Lecția de dans
Barathnatyam. Guru-ul lovește cimentul cu bățul. Copilele, cu
picioarele goale. Singură Nana și-a păstrat ciorapii pentru că
tușeșste. Nu prea înțelege comenzile suplimentare. Maestrul o
trimite pe scenă, cu o fetiță și mai mică, să le instruiască o
fată din grupa avansată. Era, spune Nana, cea care găsise, cu o
săptămână în urmă, umbrela lui Nansi.
Spun „ji”. Sunt
invitat să-l uit (pe „ji”). Dar Chaterjee (și profesorul
apăruse auzindu-se strigat) îl are pe „jee/ji” indislocabil. Ar
fi o anglicizare („distorsiune”, de la Chatopadyay, greu de
pronunțat, la fel cu Mukerjee – Muktopadyay? - și Banerjee).
Abia
terminând de citit Lina,
mi-o reamintesc de la prima lectură, în România, cu vreo 20 de ani
în urmă. Ne fascina, pe atunci, Arghezi trăind. Maeștrii nu ni-i
contestam nici atât, ba îi lăsam pe ei să conteste totul, chiar
și pe noi, în numele nostru. Am venit acum trei ani cu Sacuntala
lui
Voiculescu drept port-drapel. Lina
și
Jane
Ayre
îmi par acum protectoare pe care nu le înțeleg.
Autobuzul 26 își
încetinise mersul. M-am simțit altul când a pornit-o cu toată
viteza. Mukerjee Nagar, prin Timar Pur, tiribombele-spânzurători
ale copiilor, gloata năpădită la una din stații – m-am
înșurubat în spate, la colțul opus ușii – primul cerc mare,
înMallroad, spe Kashmeree Gate – al doilea cerc, pe o bună
porțiune încercelat de corturi mișunate de trupuri goale, animale,
fum și aburi și goană de-a lungul Chondny-Chowk-ului, Darya Ganj,
Peshwar (nu Peshawar, cum citisem în alt drum) Restaurant, nu mai
bag în seamă „Himalaya”, am trecut de Tilak Bridge, a trecut
aproape o oră, autobuzul se zguduie sărind parcă pe trotuarul din
stânga.
Privesc în spate
și-l văd, cu fața în sus, încremenit sub bicicletă, încercând
să se miște, poate să privească. Sunt jos, toată lumea șiroiește
pe asfalt, îl înconjoară pe cel căzut. Soare dintr-o bucată mai
încolo. Umbra nu-i ascunsese îndeajuns căzutului albul cămășii.
Doar părul și bicicleta îl strângeau împinse de umbră. Copacii
scheletici se terminau în corole împuținate de februarie. Pământul
se suise ca-n toată lumea către cer în zidării pe unde păienjenii
se târau ca rădăcinile.
Iuțeala
autobuzelor către India Gate semnala sărbătorirea nealiniaților
trâmbițatî la Vygyan Bhavan – unde și eu cândva am fost un
vorbăreț de Danubiu și Carpat. Curtea, Stadionul Netaji,
Shahjahan. Ocolind prin stânga – și nu prin dreapta, ca de obicei
– Muzeul de artă modernă (toposul minții mele la Roma).
Curând mă aflam
printre ruinurile albăstrite de smalț și de sonde în cer ale
foarte bătrânilor cârmuitori, înierbați pe adâncimi de alei
necălătorite. Vechiul fort mă sorbise ca spre a reînchide, lângă
trupul dărâmat, o circumferință mai largă decât a primelor două
cercuri.
Un om din Madras,
care venise, întâi, în Delhi pe vremea lui Pandit Jawaharlal
Nehru, apoi cu patru ani în urmă – nevasta-i murise, el avea 39
de ani, 2 copii, limba maternă, malayali, o uitase, învățase
hindi, uitase tamil, număra și în engleză – s-a oprit la Hotel
Ambasador, unde probabil muncea, arătându-mi Taj-ul pe care-l
știusem în schele. O oglindă uriașă se încropea în poarta
swiming-pool-ului de la Claridges Hotel.
Curând mă vedeam
cu cei frumoși, unii botezându-se în ascuns întru nealiniere.
Omul de sub bicicletă și-a găsit, la plecare, pereche în băiatul
care m-a dăruit cu o cutie de publicații și câteva cărți de
care toți voiau să scape. Legile prohibitive le lăsasem în dinții
unui cuplu căsătorit. Zâmbărețul M.D. vorbea de un profesor sau
de o retragere și mă făcea în glumă ca pe o armă. Ochelaristul,
mai bine că nu m-am mai sculat cu el.
Presiștii vor
parale țărioase pe ceva mobilă și o stricăciune de scris, de pe
afară de lege. Abia mi-am distrus noi ore de agonie cinstită prin
deșertul de lux al păstăilor goale etichetate a țară. Se simte
golul încropit laborios, pe nerăsuflatele unei sile și aproape
scârbite false românități. Osândirea la rutină pe apă a
mult-puținului, abstragerea mimetică a înseși intențiilor din
orizonturi desenate prost.
Poemul
e pierdut. Psihologia, uitată. Tot patrii și nimic. Propaganda
rătăcirii în gogoloi. Și totuși, Dumnezeu l-a făcut pe Eminescu
așa fel ca orcine l-ar arăta, și în bucăți, să aducă aminte
de lumea poporului drag lui. Am văzut în engleză că Rebreanu a
semnat Ciuleandra.
„Ochiul de urs” de Sadoveanu ar fi. Și mai ce, din kilograme de
hârtie?
Nu pe din afară,
cu ochii usturați, cu o cutie vidă, în care parcă m-aș prăvăli
să nu mai simt cum mă apasă bicicleta.
12.02. 1981 Delhi
După-amiezile ne
întâlneam, găsind subiecte ne gândite dinainte. Parcă n-am fi
ocolit nici unul. Ne preocupau tradițiile de ici și de colo.
Sfârșeam cu istorii de viitor și elogiul prezentului. Copiii ni-i
lăudam cum se cuvine. Ea obișnuia să ia aminte la fetița noastră.
La fel, profesorul. Azi așa, mâine așa.
Ce n-am văzut-o
niciodată. N-a răspuns curiozității noastre de a o vedea. Știm
că femeile nu spun numele soțului lor, că musafira noastră nu
și-a arătat niciodată palma bărbatului ei chiromant. Dar fata? Un
tabu simplu întâmplător, că dacă am pleca acum nicicând n-am
văzut-o pe aceea care, oricum ar fi, tot lumina ochilor ei se
cheamă.
Seara, Nansi
improvizează. Un cal căra o căruță foarte grea și deodată s-a
făcut și mai grea pentru că o cioară s-a așezat și ea în
căruță. Calul nu mai putea, când o veveriță s-a înhămat să-l
ajute și au pornit-o împreună.
La această școală
libertar-preparatorie, particulară, Nana își numește
învățătoarele indiene: „tovarășe”. Nenoroc să i se dea mai
puțin de lucru – suferă, ar vrea ea însăși să muncească mai
mult, dar nu i-au dat „tovarășele”, și ea nu iese din cuvântul
lor. Este terasa aia a școlii ei de-acum, plus papețoiul,
vedantinismul devreme, alegerea unor obligații neliniștitoare,
pentru început, dar pline de entuziasmul fie și al culorilor în
compoziție, al succesului absolut, aici, la română (introdusă în
școală prin invitarea mea), al dedublării matematicii și
dialogului.
Noi, bătrânii, ne
vedem îndrituiți și admiși să ne dăm cu părerea, să mimăm
povești împreună, într-un timp care există, presant, mai
rămânându-ne și ferestre de a invita conflicte cumplite și
totuși armonioase. Ne afirmăm cum putem, de dimineață până
seara.
Copilul vorbea
engleză în somn, înainte de a fi împăcat cu gândul s-o facă și
pe timpul zilei. S-a răcorit, mai apoi, interesându-se dacă
prietenii ei indieni gândesc românește ceea ce vorbesc în hindi.
Pe ajutorul de la bucătărie, ce-și zice servant, îl prelucrează
în engleză, acesta neînțelegând nimic, nici opunându-se vreunei
educații anume.
13.02. 81 Delhi
Doamna Elisabeth
n-ar fi de acord cu Maria Monessori – pe care a cunoscut-o –
pentru că ar fi văzut imaginația ca inteligență, nu ca putere a
creativității. În schimb, îi convine belgianul Decroly, pentru că
lucrează cu materia, merge de la întreg la parte. Pe Piaget îl
alătură italiencei.
Recit
cu copiii Baa,
baa!Mouton noir,
apoi facem ca trenul și jucăm câteva jocuri. Nici unul nu spune
corect Roma deandoasele, așa că ”amoR”, „amo la terra”
revin printre noi (dar ce mult amava Montale Genua...)
Poveștile
în românește încep cu un urs
–
are coada cât capul? Cerul
e
jos, care ești cel mai înalt (o fată?) - atingi cerul cu degetul?
(nu răspunde). Gata, facem povești de-un minut. Nu lungi ca data
trecută. Mă uit la ceas. Cine începe?
A man was walking
on the road. He met two lions fighting each other. He went to the
beach, and lions believed he is into the sea, and the lions jumped in
water. (I)
A king was wlaking
on the road. The soldiers killed him. (II)
A man was walking
on the road. He met two bears. He had a knife and killed the bears.
(III)
A man had a
beautiful daughter. Her name was Ined. She was 18 years old. „You
are working day and night”, her father said... is all right”...
And Ined had no friends because she was working day and night. (IV)
There was a man
very cruel. His servant was very unhappy, the master was beating him
(fata sufla „man”, nu „master”). „I shall go into another
house”, said he. But the master, very furious, said: „You are
cruel, not me”. (V)
(O poveste de trei
secunde.) There was a man. And he had a daughter. Her name is Nana.
An that man are you. (VI)
(O
poveste de-o juma'
de secundă:) (O bucată de aur umbla pe stradă).
A
golden piece was walking on the road. A bicycle
came and said: „Go out, otherwise I'll
kill you”. The golden piece was very proud of her, and answered:
“You can pass, I don't mind”. The bicycle passed. And the golden
piece died.
Minutele
trecuseră.
Cum să le mai lungești? Vreo alți zece copii nu aveau chef să-și
spună povestea pe ziua de azi. Reîncepem jocuri. Cine vrea să fie
leader? Toți, și debandada s-a pornit. Unul că a năzărit un joc,
i-am cerut o poveste despre jocul respectiv, a zis că da, n-a spus
povestea.
I-am dat o piesă
de aur, o floare și un băiat, să facă povestea. O fată uda o
floare într-o pădure. Careva a venit cu o piesă de aur și nu știu
ce zicea că s-a întâmplat.
Le
cer cuvinte frumoase. Nimic. Abia: fairy story și delicious. Cuvinte
urâte? Silly, stupid, mad, idiot, foolish, bastard. Mare
aglomerație. Insist pentru vorbe frumoase: and, kake, pastry, toffy,
chokolat, icecreem. Buju vrea să spună, cum îi invitasem, cel mai
frumos cuvânt din lume – în hindi, adăugase: joti
– gentle, tradusese tot el.
Scrisese și în
caiet cum un vânător prinsese un leu, dar, daducându-l acasă,
văzuse că nu e un leu real, ci statuia colorată a unui leu.
13.02. 81 Delhi
Autobuzul se oprise
la Delhi Gate și am pornit-o pe jos, îmi părea soare. Doar se
sărbătorise Basant – primăvara. Avusesem vorbe despre 1 martie
ce va să vie, cu flori mai omenoase ca ideologia date fetelor și
femeilor, nu încă nedeilor, pe la noi pe acasă. Pe sub soare
suflau vânturi tocmai din Himalaia înfoind praful și pulberea
vehiculelor, oamenilor. Un bou căra un car amețitor de înalt, un
munte de reviste și ziare proaspete, necitite încă la amiaz –
ori, cine știe. O motocicletă mă va izbi la traversare. Mai
încolo, pe nări și pe ochi, prin toți porii izbucnesc fierbințeli
și ape. Reclamele de după Tilak Bridge îmi dau cu tifla. O piatră
vânătă, unduind în fața școlii de dans Shri Ram, se gândește
la Brâncuși. Copiii trebuie să mă aștepte și bucuria este de
ambele părți.
Aveau ei programată
dramă, dar ne înțelegem. Samuel îmi dă chiar scriptul, de-l
citesc așteptând autobuzul. Primul în care reușesc să urc se
oprește, iar, la Delhi Gate. N-o să ajung pe jos până acasă, e
prea departe. Vânturile s-au întețit sub lumină, pe umbră.
Nu mă mai deranja,
deodată, ce spunea Toilet Pot, unul din personajele-lucruri ale lui
Samuel:„Man does not shit on you! He does not pees on your body!
But man climbs on me and pours shit and urine on my mouth thrice per
day! That is my daily sacred food from man!”
Spre sfârșit,
însă, Fan făcea o politică grea copiilor: „Politics and living
of authoritarianism has everything under control. Nobody is free, or
sure. Day time can become night. In the communists politics and
living, we all have to cooperate under must. And in case of social
responsability, there will be out side pressure and coercition on us.
But in the Libertarian, we will be free as birds in the sky. There
will be self-determination, and pluralist concept of goud behaviour”.
Nigerianul
îmi sporea guturaiul. Aștepta lume multă, multă. Omul avea să
fie dat afară de lucruri, simplu, nu ca în Ionescu, din păcate
enervant de serioase. Și dam dreptate, de la Aristotel, Claudiei
Lewis, cu scrisul ei alb ca Pot ori Fan, dar fără discriminări
coloristice. „Awe, Peace, Freedom, Power. Words like these are hard
to get away from. We use them as thoughtlessly and as commonly as the
pennies cluttering up our purses. But there is a way to get beneath
them, as child would. Let's
think of them in the sense of the words we ordinarily grasp at to
describe our reactions when we are standing out in a landscape of
great expanse”
(Writing
for Young Children
by Claudia Lewis, New York, 1954). Așa era peisajul la Delhi Gate.
Cum și-l imagina
americanca mai departe. Versurile reproduse de ea plăcuseră
copiilor indieni, așa că politica lui Babatunde necesită o regie
de un grotesc abil pentru a ieși din cuvinte și a intra în vreo
traducere scenică, oarecare, chiar dacă acelorași copii le
convenise să fie obiecte. Vântul îmi dobora sinusurile și
găvanele ochilor. „In the house” se cheamă piesa lui Samuel.
Trebuie să traduc repede pe „Sârbiță” (Sir Puță?), să-i
păstrez pe puști în feerie și plăcere după capul lor,
lăsându-le monoloage cât or vrea de referendiste, dar nu din pod.
Ding, ding, ding,
way in the water deep
I hear that bell so
far away, ding, ding, ding.
In the deep, deep
waters of the ocean
It tells all the
different ships
To not go near that
bell, ding, ding.
Each day we hear it
far away in the distance of the ocean.
Boats go sailing by,
but not so near that bell,
For rocks are
underneath, you see, and that is why we have that bell,
Ding, Ding, Ding.
Lal are doar un pat
din frânghie. O plapumă va înapoia-o azi – zestrea cuiva din
familie. I-a venit tatăl și i-a tăiat unghiile de la picioare cu
cleștele de la Nansi. Ascultă muzică la radio și cântă și el.
Își face baie rituală și tot nespălat arată. Aprinde toate
luminile, poate să se simtă domn. I-a plăcut salata de vinete și
s-a mirat de maioneză.
Pe Mallroad trece o
nuntă. Toblele bat ca-n filmele cu osânde europene. Candelabrele
concurează orbenia stelelor. Tocmai se îndrăgostise și unul din
banda lui Barbu. În tobe nu bat numai mâinile muzicanților, dar
convoiul întreg și luminile toate, descântând ploi acide și
jungle căzute în șerpi și dictatori de aproape și de departe,
redăruind lui Kama Vinerea și toată Venera. O călătorie în
macrosexualitate. Iad fericit în nestrigat prezent al înserării.
Trompeții suflă peste tobe deodată, o visată înfrângere, se duc
la Tika, dacă nu chiar în noaptea nopților. Primăvara a dat glas
mai mult decât numai dorință și porumbeilor și veverițelor.
Sunetele reinventate de copii nuntesc neștiut.
13.02. 81 Delhi
Tantra și Kali,
împreună cu adepții lor, ar face permisibilă descrierea
abatorului de vaci al coromânului nostru, doritor să se facă
madrilen. Ne spune doamna a cărei palmă soțul ei n-a văzut-o, el
fiind un practician, dintre științele oculte, al palmestry. Cândva,
ca universitar, abordând chestiuni de educație, semnase cu
pen-name, Tara Devi. O cunoștea, oare, acum, pe Radha Arun?
Vinod,
congresualistul, îl acroșase pe fizician, cumva încântat de
campanii de presă prilejuite de semnalele sale de alarmă, dezamăgit
că numai ziariștii îi ascultaseră profețiile ecologice,
explicarea fenomenelor nenaturale – cicloane, indundații – prin
experiențe nucleare sau vizite extraterestre. Imediat, conferința
parlamentului indian își derula programul, insistența, apetitul.
Refuzul îl
sprijineam și eu pe motivul că omul venise să-mi spună la ce oră
plecăm mâine la conferința astrologilor de la Birla Temple, iar eu
însumi, interesându-mă, nu dădusem curs invitației.
Curând, Vinod își
deschidea palmele. Nansi adusese un bec – lanternă n-avea – în
fața taciturnului savant. Știam că o poveste de 11 ani începea să
se sfârșească nefericit pentru el. Fata pe care o văzuse, copilă,
apoi domnișosră, studentă în filosofie, candidată la soarta
stelelor de cinema – îl rugase să-i ghicească în palmă. El
spusese că nu știe să vadă decât în propria-i palmă, apoi
adăugase că palma ei este ca a lui și crezuse că e fiica unei
rude îndepărtate și, prin alianță, soră mai mică a altei fete
care, înainte de a se mărita, rudele ei l-ar fi preferat. Atașat
de tatăl ei, interesat de avere și băutor, această fată refuzase
măcar să-i răspundă la scrisori. Ba le oferise părinților ei,
nefavorabili.
Profesorul începuse
să-i destăinuie anii săi de studenție, complexul de
superioritate, numărul mic de prieteni și puțina încredere
reciprocă. Neprobabilitatea unei căsătorii cu cea pe care o
iubește. Și nu curând. Poate la 40 de ani. Succesul, mai degrabă
în logică decât în creație propriu-zisă.
Îi deslușea
aproape părintește ce i s-a întâmplat, ce i se va întâmpla. La
sfârșit, ghicitul insista cu o moneda mică să plătească
simbolic, ori măcar s-o atingă, eu s-o iau și s-o dărui
templului, mâine. Îi spun că traducerile lui în hindi din poezii
române plătesc spiritual zisele maestrului – iată placheta, dar
iau și moneda. Cel ce refuzase – încă un refuz: fusese invitat
ca scientist și ocultist pe undeva într-un alt sud, și nu mai
plecase acolo fiindcă nu acceptase plată decât pentru munca lui
universitară.
14.02. 81. Delhi
Lakshmi-Naraian
Mandir (Birla Temple). Cu Sudesh Kumar Trikha, nuclearist pe
câmpurile Kurukshetrei din vremurile Mahabharatei – dintr-un
Lahore, de familie brahmană – în departamentul de fizică unde-l
ascultase complezent zilele trecute pe Abdul Salam.
Poate e de ajuns să
intri o singură dată într-un templu. A doua oară, orice s-ar
întâmpla, vremea despărțitoare s-ar anihila și parcă niciodată
nu ieșisei.
Krishna străbătând
infinitul oglinzilor puse față în față. Vacile îi ascultă
flautul. Boul lui Shiva, în soare, privind spre tot. În față,
stâncărie de elefanți – de călărit și de intrat în ei -,
șerpi și iepuri, planete și ringuri de cremațiune ori dramă
sacră. Hanuman și Ganesh, tot pe terasa din față. Vishnu și
Lakshmi, în altarul central.
În
stânga, Durga, în dreapta, Shiva. Brahma nu e reprezentat. Krishna
are un templu în templu. Și, iar, scene din Gita,
din Adi
Granth.
Armoniu. Flori și băncuțe, pâlcuri de pelerini ca și gloată ce
va să paradeze mâine de marele kisan.
Astrologii au
început să vină la 11 a.m., ora conferinței lor, după câțiva
ani de nesănătate ai pandit-ului Goswami, mai marele lor, cu
doctorat în astrologie sanscrită, în universitatea noastră. Îi
sunt prezentat dinainte și mă întreabă ce-mi poate oferi. Îi
răspund că binecuvântarea, pentru cântece bune: asta e datoria
mea, răspunde cu umor maestrul. Se interesează de un ghid.
Fizicianul îi pare, până la urmă, cel mai bun – venirea mea la
conferință o face internațională, și iar surâde.
Shanti path, întru
început. Lumea se strânsese în cerc, pe preșuri ponosite. Peste
douăzeci de prezicători, nu de tot bătrâni, 4-5 chiar tineri,
unul singur cu fruntea pictată a trshul. Ceilalți, împărțiți în
moderni – animatorul lor este așa – și tradiționali,
binefăcători prin arta astrelor, mai efectivi, se spune, decât
psihanaliștii vestului, ei determinând rata scăzută a
sinuciderilor în India, precum și schimbările de guverne, de epoci
istorice dictate de eclipse – solare și ale lunii – intrate în
reflexul gândirii lor.
La un timp, se
cântă iar shanti path pentru cei ce muriseră de când nu s-au
întâlnit. Controversele absolute – nici unul nu cunoștea cifrul
celuilalt – se topiseră în discursuri. Și nu prea târziu, au
deschis o chetă pentru cheltuieli curente. Se mâncase, din frunze
cusute, un pateu sărat și două prăjituri mici, mov și albă.
Sanscrita
și bengalezul mort de curând reveneau în discuții. Babaji,
o revistă nouă. Editorul ei, în costum european, cu cravată.
Afară, se zăreau grupuri-grupuri. Unii curioși aruncau câte-o
privire spre bărbații așezați dinăuntru.
Anul rămăsese la
zece luni, în ordine primordială – a șaptea septembrie, a opta
octombrie, a noua noiembrie, a zecea decembrie. Julius Caesar, mai
ales, dar, pe lângă el, și Augustus, erau excluși. Moderatorul
predictase succesul lui Reagan. La Doamna I. mergea neanunțat. Nu
deslușea nimănui din profețiile lui, decât celor interesați
personal.
...
„In a period of one year from March 22nd
1913 to 12th
March 1914, there were seven eclipses followed by eight terrible
eclipses in a further period of one year from 25th
December 1916 to 29th
December 1917. For the first time the entire world was involved in
conflagration, resulting in unprecedented loss of human life and
property.
Under
the influence of these eclipses, Austria attacked Serbia in July
1914. Russia came to the help of Serbia, and Germani to that of
Austria. Gradually all the powers in the world viz Russia, United
States of America, Germany, Italy, Turkey, Japan, France, Serbia,
Britain, Belgium, Rumania and India were involved in this devastating
conflagration” (The
Babaji,
6).
17.02. 81 Delhi.
„On
Sunday, 19 February 1786 he went to a masked ball, disguised as an
Indian philosopher, and distributed printed sheets with eight riddles
and fourteen '
Selection from Zoroaster's Fragments' invented by himself. Many of
these 'Fragments' display an irony and barbed satire which remind us
Figaro.
'If you are a poor dunce, become a K-r (? Kleriker – cleric). If
you are a rich dunce, become a tenant. If you are a noble, but poor
dunce, become what you like, only – pray – not a man of sense'.
'If you are poor, but clever, arm yourself with patience and work. If
you do grow rich, you at least remain a clever man... If you are an
ass, but wealthy, take advantage of your
good fortune and be lazy. If you don't become poor, you at least
remain an ass” (Katharine Thomson: The
Massonic thread in Mozart,
1977).
18. 02. 81. Delian
Românii
n-au egal în
ceea ce nu mai au și au avut – modernizarea lor a fost o
ghilotină, de la un timp. Marii luptători – preclasicii. Umorul
salvator – opera (fapta) mare (divină) într-o limbă (lume) mică
(pieritoare pe neobservate).
Ezra
Pound – când Ronsard a citit în trei zile Iliada
a fost grec, după cum eu sunt român al Țiganiadei,
pe o lectură de tot atâta vreme. Cu Dante, am pățit ca tine,
netrecând de Infern,
din cauza subsolurilor editoriale, iar ție am a-ți mulțumi pentru
anii când m-am putut apropia de Brâncuși în cheia munților și
mizeriei lui.
19.02. 82
Delhi
Țiganiada,
în regia lui Satyajit Ray? Pe un scenariu comun. Homer e al grecilor
vechi. Virgil, al latinilor de sub spulberat imperiu. Dante și
Delian rămân popoarelor în limbă. Țiganiada
n-are decât să marchese universul, cât nici românii, nici țiganii
nu se învrednicesc de ea – de ce-o fi comandat Dumnezeu scrieri
nemuritoare (pentru că netrăitoare?)
Limba română
există în sine, nu se traduce decât pe sine, dar ieșită din timp
și spațiu, exilată nedezmințit. Structura inspirației,
profetismul și supertragismul grotescului vacarm.Un poematism de
mare al izvorului de fluviu ca și neînviată pâlpâire în
nesfârșirea oceanelor cerești. Religia efectivă a ritmului
comandă nașterea cuvintelor din ideea demiurgică, glumită anume
spre a balansa spiritele popoarelor. Nici din masoneria lui Lucifer
nu se mai alege sub soarele vorbei împlinit ritualul. La trei, la
trei veacuri fratricizii și-o iau unii altora înainte spre
țeapă-țigănie-antibaroree.
Ideea
(masonică?) a egalității (nu după Flautul
fermecat
or Faust,
dar Măiastra?),
dar mai ales forma, fie și englezească, o încântase pe bătrâna
doamnă. Nigerianul preluase pe ne-ve regia. Dactilografiasem poemul
și îl prezentasem profesoarelor, secretarei, când copiii se
adunaseră. Le-am dat, pe lângă namastay și bongiorno, ca de
obicei, bună ziua (mi-a răspuns Nana), apoi le-am invitat să-și
aleagă biletele, din mâna mea, cu personajele.
O fată nimerise
Brâncuși, mi l-a înapoiat. Am rămas cu el și Elf-ul. Sârbiță
se nimerise o fată care nu vorbea englezește. Nana, total
nefericită, se nimerise Lunca, în timp ce adversara ei înverșunată,
Radha, era tocmai Regina Reginelor. Norocul, ori ghinionul. I-am
întrebat, pe fiecare, ce au de făcut. Uitaseră.
Am reluat și am
schițat scenele în balet și astronomie. Bătaia dintre luncă și
pădure - dintre Nana și altă fetiță – a plăcut, un fel de
numărătoare – Mustafa – ideea lor. Cum aprinde Sârbiță
licuricii? Și cum zboară cu ei? OK, ei au fața acoperită cu
palmele, așezați, întind mâinile, deschinzând ochii, și fac o
horă de trei; în zbor, horă în care albinele sunt cu spatele la
Sârbiță, ca niște cai, iar Vultur, Flutur și, al treilea,
Puidepuf încearcă să se compună între ei în cine știe ce alt
dans. Înțeleptisima regină și finalmente papagalul Pierrot mai
dreg din poveste.
Poveste:
From a troop of
children
playing round here
the gentle most so
amicable one
was staying sulky in
a slipper,
shrivelling by a
little honey smelling breeze.
The others are
taller than him with a day
so he will climb up
in the garret
travelling to the
antipode
where the nightfall
is daybreak
(with which he
greater will be).
An eagle from here
is there buterfly
called Puidepuf.
21.02. 1981
Anti-Baroreea?
Armoniul deschide cântecul. 3 saci de ghirlande pe același Bot-gât.
Cel din Hiroinsulă n-ajunge la înălțimea oaspetelui-șef, dar
interpretul reverendului e și el înalt. Acasă-în-lume, prezentul
neexistând fără trecutnt, dar omul se tot mișcă în cerc, vine
și pleacă, la fel și națiunile – unele rămân, războaiele,
proprietățile, oamenii.
Să deschidem
ochii. Cine moare sau cine trăiește pentru religie. Animalele nu
ucid decât pentru hrană. Fața omului e una (Gobind Singh). După
naștere, omul e om, fie bogat, fie sărac.
Golful.
Mahatma. Nanak. Innsbruck. Pondicherry. Goa. Parlamentul oamenilor.
Parlament mondial provizoriu, 1982. The House of Peoples – The
House of Nations – The House of Councellors. The World Ombudsmus.
Twenty World Federal Zones. Five World Capitals. The Presidium. The
People of the World. The Federation of Earth. Buddha. Toronto's
mondialization. The old Indian Shatra. Non-violence. SSNP (Small
States and Nations for Peace).
Cu
ani în
urmă,
câtecul World for peace, cu sfârșit sanscrit. Trancendentation.
Vetta Chetana. Adamah-Aditi, Adityam-Adatan-Atatan-Atan-
Integral education.
One Humanity – the World Family. The World State. World Union.
United Human Peoples. War Prevention. Population. Food. Water.
Health. Education. The Arts. Habitat. Ecology. Resources. Oceans.
Atmosphere. Energy. Science and Technology. Genetic Research. Labor
and Income. Development. Commerce and Industry. Transportation and
Travel. Multi-National Corporations. Communications and Information.
Human Rights. Distributive Justice. World Services Corps. World
Territories. Capital and Parks. Exterior Relations. Democratic
Procedures. Revenue.
The forms,
anacronism, anticipare, etica politică (urgia/ura,
dragoste/priința). Țări străine. Povestea țiganilor. Harta lui
Herodot. Verosimile videtur (să vede a fi asemene cu adevărul).
Limbă=popor. Nume, instituții (la întemeierea unui stat). „Firea
lor nerăbdătoare”. „Deacă ar fi Satana muritoriu”.
Dada=tată. Guladel. Vatră=pământ. Lele - „feliu de cântec”.
Parpanghel. Jundandel. Țigăneasca în Siam, Malabar. „Fiii
soarelui și frații lunii (titula crailor Indii)”. Fața
pământului. Corcodel.
„Pentru aheia
nebun e hăl care / Să scoală și dă războiu să gată / Asupra
hălor dă peste mare, / Pă cari n-au văzut niciodată, / Apoi
pă-acei ucide și strică / Cari lui nu i-au făcut nimică.”
(Gogu).
„O! sfânt adevăr
în proaste cuvinte învăluit! Căci după toate legile dumnezeiești
și firești, nu suntem datori a pune în primejdie viața, numai la
cea din urmă tâmplare, când ar voi cineva să ne lipsească de
dânsa și să nu fie altă scăpare fără a o pune la perire.
Androfilos.”
„Și cine va zice
că țiganii nu au minte firească isteață? De bună samă socotind
lucrul în sine cum este, Gogul bine grăește, căci când să
scornește războiu între creștinii din Europa cu turcii, să
tâmplă de vine unu din Sibiria sau din Ispania de o parte, și
altul de la Anadol de altă parte, cari nu să au văzut nice o dată,
și să tâmpină la Dunără tăindu-să ș-omorându-să cu cea mai
turbată mânie! Ce-i mai de mirat, neavând și neștiind pricina.
Însă aceasta este spre pohfala veacurilor noastre omenite... M.P.”
Țiganiada
–
compusă în timpul războaielor napoleoniene. Atacul împotriva
războiului, moștenit de la enciclopediști.
Figaro-Beaumarchais-Mozart-da
Ponte: „Why should they (soldier) kill and be killed for other
people?”
„By
chance of birth one man is born a king, another a shepherd. Fortune
keeps them apart: only skill can change things. Death puts an end to
twenty kings, but Voltaire is immortal”. (One of the most notable
omissions in the opera – The
Marriage of Figaro).
22.02. 82 Delhi
Pe
marginea Țiganiadei,
azi după-amiază, am monologat iluministic, și poate și mai nou,
în comisia pentru ratificarea constituției mondiale în
universități.
Petrecusem o
dimineață revelatoare când, dorind să schimb două cuvinte în
italiană - (ascult o cronică la o carte de Stăniloae) – cu
domnișoara Edwige Bestazzi – mă închinasem ortodox: non sono
catolico – atunci ea începuse să vorbească românește și să
recite, să tot recite Eminescu:
„Lună
tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci
Și gândirilor dând
viață orizontul îl întuneci.”
Dacă o cunosc pe
Rosetta del Conte? I-am extins invitația în India, în ospeția
noastră. Am rugat-o să-i comunice Eminescu în limbi indiene. Păcat
că are 76 de ani. Tinerii?
Elogiasem, tot de
dimineață, pe Kierkegaard, stresând proporția culturilor mari din
țările mici. Cu Jorgen Laursen mă înțelesesem să participăm la
comisia a cincia – Alte căi de campanie pentru ratificarea
constituției mondiale (decât prin parlamente, călătorii de
persuadare, comunități, universități). O prietenă a lui Mitică
se întinsese pe o canapea. Vis-a-vis, a intrat într-un somn-fulger
Kierkegaard.
La lunch, N. R.
Bheda mă introdusese la doamna Prachoomsuk Achava-Amrung, președinta
comisiei Universități, așa că am părăsit dormitorul și m-am
așezat în aripa, probabil autentic iacobină, a T-ului unde urma să
dezbatem căile noastre. În cealaltă erau călătorii, care
începuseră să se certe cu voce tare, iar în coada literei –
parlamentarii, și ei cu plămânii deschiși la maximum.
Nu ne auzeam deloc
cei 5-6 indieni, Sam Azhar Ahmed, din Sri Lanka (orașul Akurana, pe
Matale Road), doamna din Thai și România (me). Ne-am prezentat
fiecare, ca la adventiști. Invitați să începem, am solicitat-o eu
pe presidentă să-și spună dintru început punctul de vedere.
Domnul Abraham, din Trivandrum, devenise secretarul comisiei
(lucrase, spunea, cu Pandit Nehru).
Mi-am deșertat
sacul de trei nopți și o viață cu argumente de pace universitară.
În aer se profilaseră două linii – a senatelor și consiliilor
academice, pe de o parte, a asociațiilor studențești, pe de alta.
Am argumentat permeabilitatea la constituția mondială în funcție
de vechimea lor, trimițând la politehnici, facultăți de medicină,
să nu mai vorbesc de facultăți de drept și conservatoare.
Programele aveau să încorporeze, cum-necum, subiecte de pace. Ce
ratificam? Punerea într-un circuit firesc (poate chiar de rutină
bibliografică). Mă pronunț împotriva incestului Alama Mater și
studenți.
O doamnă managing
director la o companie de călătorii, pe nume Sundaram, a început
să cânte deodată, eu am recitat mantra Gayatri, în românește.
Se pierduseră celelalte voci de grupuri (se certaseră). După o
pauză de cafea, am trecut la redactare, cele patru țări, câte o
persoană. Italianca apăruse de două-trei ori, regăsise slogane
ori forme ONU.
O parte academică,
una neacademică. Doamna Thay reținuse și dreptul la poezie, odată
cu studiile comparative asupra tuturor culturilor. Shanti-topusuri,
ca la Shantiniketan și Mărțișor în măicuța noastră
mondialitate, picolossimissimo mondo. La conferința de educație
pentru pace de la București, din 1974, eu scrisesem mesajul oficial
al Min. Ed. și Înv., pe care l-a citit, vai, Traian Pop. Ori doamna
Amrung și președintele Asociației Anti-Crimă rămăseseră cu
bune gânduri de România.
24.02. 81. D.
Am scris articolul
„Cercuri rodariene”, pentru Riforma della scuola, convenit
cu d-ra Bestazzi. Azi l-am tradus împreună, în pauzele conferinței
și la lunch.
Ieri dimineață,
comisiile pentru parlamente și călătorii au mers repede. A doua
moțiune a fost a comisiei universitare, amendată de s.g. Iseley, a
nu fi în litera constituției, nenumind obligația universităților
de a o ratifica, precum și alegerea de consilieri mondiali. Indienii
anunțaseră și o altă moțiune, d-na Anima Bose precipitând-o.
D-na Amrung a
insistat asupra specificității universitare. Shrilankezul a apărut
la rampă, la fel Abraham și Onach. Basu bengalezu se aruncase din
mers în comisie. Mă duc și eu la președinta comisiei și îi spun
că nu e bai dacă includem vorba ratificării, ea insistând să
spun ceva, așa că am luat cuvântul în numele comisiei.
Făcuse impresie
numele României, persoana mea fiind cumva agreată informally. Am
evocat atmosfera din comisie. Am spus că nu e vorba numai de două
capitole, ci de întreaga constituție, nu numai de studenții de la
drept, ci și de cei de la politehnici, de toți, de universități
ca Oxford și de altele noi. Am întâlnit- o pe Margaret Thatcher la
București. Ratificarea formală din partea senatelor, a lui Basu,
n-are decât să se facă mai devreme sau mai târziu, dar ce
studenți și ce guverne vor fi fericite să li se impună o lege mai
mult?
Iseley a revenit,
citând pe gentleman-ul din România, contrazicându-se cumva față
de primul amendament, și el acceptat de House. Călătorii s-au
țigănit asupra numelor trecute în liste. Comunitățile,
legitimațiile de cetățeni ai lumii, federația mondială a
casnicelor ș.cl. au degenerat serios în discuții, uneori până la
apostrofe.
Prin pauze, am avut
ecouri, fotografii. La lunch, Iseley m-a abordat întrebându-mă
dacă aș vrea să lucrez pentru pace și cum ar fi mai bine să
vorbească cu personalități din România? Helenei Tuker i-am zâmbit
în răspuns – vorbea de România – când mi-au revenit imagini
ale ei din ziarele românești, în 1974: încep să-mi aduc amainte
multe lucruri. Domnul Spencer din Bombay, zoroastrianul, nu știa
Bucureștiul de capitală, dar pe Ceaușescu de lieder.
D-na Amrung nu
părea nicicum. Făcea o figură brâncușiană. Federația
internațională a religiilor? Doar rugăciuni. Mi-a arătat revista
ei, promițându-mi-o pentru a doua zi și invitându-mă să
colaborez. Un indian îl întrebase pe altul dacă are 70 de ani, de
cât de greu a muncit, ăsta se luase la ceartă solid, că are 61:
Sir, cred că zece ani am suferit că toți mă considerau prea
tânăr, eu spunând că am mai mulți ani.
După-amiază,
Anglia propusă de Iseley să fie țara viitoarei reuniuni. Ruge a
preferat Australia, ca să nu se creadă că se merge în patria
primului parlament, dar și centrul celui mai mare imperiu, putere
nucleară. Ahmed a trecut la tribună optând pentru România ca
punte între ideologii. Rumoare. Eu nu lucrasem în comisia
respectivă. Triunghi ceylonid: Londra-Canberra-București? Hm.
Anglia a bătut Australia.
D-l Bryant invitase
cu argumente geografice. Eu tăcusem. Doar mă delegasem singur.
Thailand și Sri Lanka mă luaseră în serios pentru argumente
personale. Indienii începuseră să mă simpatizeze pe cont propriu.
La ceaiul de seară,
d-na Amrung mi-a încredințat carnetul cu raportul manuscris al
comisiei noastre, observând că am făcut treabă bună și
rugându-mă să-l consult pe Iseley în legătură cu formularea
amendamentului său, și să-i dau textul d-nei Sundaram să-l bată
la mașină. Iseley opera corecțiile la chemarea, propusă de el,
către parlamente, amendată în draci, ore. Îl rețin și pe Ahmed:
Colaborezi la Newsweek, îm? - Sunt marxist, dar n-o spun. - Umbli și
cu Coranul, ori Biblia? - Coranul. Iseley isprăvise, într-un
sfârșit. Răsărise și Vinod.
Am tratat eu
formularea și a rămas s-o includ unde cred că e mai bine, ceea ce
am făcut, cedând textul la secretariat. M-am întors, și Iseley
mi-a cerut un poem pentru revista lui Accross Frontiers. L-am
poerclit Saviur. Apoi i-am discutat literaturi comparate, Brâncuși,
universități deschise. „I am so glad that I met you”, mi-a
spus, de m-am retras să scriu articolul pentru Italia. L-am lăsat
pe Vinod cu americanul, după ce-mi dăduse Meșterul Manole în
hindi.
Azi mi-am ținut
ora în costum. Studenții au excelat la citit-gramatică-traducere.
Apoi am ajuns cu un autobuz destul de înghesuit, dar suportabil, în
apropiere de Patel Chok, apoi la Clubul Constituției. Mi-am luat
locul spre fundul cozii T-ului, ultimul. Se discuta bugetul
asociației.
D-na Amrung a venit
la mine, mi-a lăsat revista, cerându-mi acordul să mă treacă în
advisory board. Am zis da. La lunch, îmi spunea că mă vede activ –
fac parte din generația nouă, care vine la rând, și de-aia
dorește să mă treacă în colegiu, să-mi publice articolele. Îmi
ceruse revista să i-o arate Helenei Tuker, m-a căutat, după lunch,
în aceeași manieră, să mi-o înapoieze. Între timp, lucram pe
unde apucam cu d-ra Bestazzi la citit-tradusul cercurilor rodariene.
În autobuz,
Satya-Narayan Reddy, care avea să preziseze ultima sesiune și să
declare conferința încheiată, mă invită să stau lângă el,
promițându-mi să participe la programele mele și să se lase cu
conferințe de presă – am adâncit subiecte româno-indologice.
Când, am zărit-o
pe Edwige. Am chemat-o, m-am ridicat, și i-am dat locul lângă
parlamentar, eu, în picioare, conversând acum cu ea. „In which
language are you speaking?” mă întrebase Reddy. S-a minunat de
italiană. D-ra Bestazzi a gustat, se pare, articolul, în principal
din citate ale Nanei. Poemul Poetul i-a plăcut sigur. În
română. De ce nu predau eu și italiană la universitate? Atmosfera
de acum în Italia este molto peggiorata. Ahmed se interferase și
făcea politică.
Anima Bose elogia
România, mereu în trei puncte (nu-i reușise blocajul, era clar).
Publicase o monografie Mahatma Gandhi – de ce nu o traduc eu
în românește? Anastase îi trimisese salutări de Crăciun, și ce
fericită era. Insista chiar pentru astă-seară să merg la un
spectacol. Am refuzat-o, în palatul Haryanei, ea aranjându-și
părul ca o tigresă, simțindu-se că îmbătrânește, sau cine
știe? La sfârșitul lunch-ului, mestecasem pan și mă apucase, cu
o inspirație de fun, o greață grea.
Discuțiile
bugetare și de comitet s-au prelungit pe toată ziua. Femeile au
ghirlandat-o pe ministra adjunctă a informațiilor. Prizele nu
funcționau. Decât după consumarea evenimentului, pentru operatorii
televiziunii. La cuvântarea lui Despandhe, șeful Curții din Delhi,
a fost rândul bărbaților – strigați de caricaturalul Azad pe
nume și țări, ultima, la coadă, România, de l-am mai sculat o
dată pe micuțul bătrânel suprem judecător.
Era un accent și o
finalitate. Îi impusesem și sardarului, treacă de la el.
Falansterul turbanelor se cunsecădea. Succesul fusese al lor. Dar
reverendul japonez și ambasadorul păcii din Thaylanda – care
începuse cu un dolar și ajunsese la 4 milioane -, negustorii din
Colorado, Mexico și Canada luaseră lead-ul peste iluminările
parlamentare autentice ale unor bătrâni hinduși, ca și peste
fanaticele fudulii ale sickhilor – în fond, gazde de facto,
cumpărând lumea cu mărunțiș în buzunarele business-ului.
Nu era chiar așa.
Jocul se înverșunase în mai multe direcții, între extreme
religioase și comerciale, ambele aplaudate, între paisa fiecărui
asiat ori donațiile unor zeci de bancheri. Cutia păcii și a
milelor. Lao-tzâ în Franța. Am trecut poate printr-o experiență
lansatoare. Pacea dinlăuntrul revoltelor sufletului meu să-și fi
început vreun zbor oarecare? Ci vedremo.
Acasă, două
scrisori din patrie. Măriuca îi scrie Nanei în termeni la fel de
diplomatici. A două – aș fi fost confirmat de Uniunea
Scriitorilor.
Vine vara, Rani,
până la Bangkok
hei, Betelgeuze,
poartă-ne noroc
scrie Măriuca
de la București
cu cerneală verde
s-o dezăpăzești
mâine dimineață
25.02. 1981,
Delhi
Am
deschis primul Shanti International cu
studenții veniți azi la clasa suplimentară – Yoginder, Subodh,
Vinay și electronistul. Subiectul: Luceafărul
de Mihai Eminescu. Prima strofă – traducere, conotații culturale,
prozodie. Comentarii la „o oră de repaos”, ca alternativă de
shanti trăit întru moarte, existență nevie.
Pierdut
sentimentul de roman epistolar. Spre dimineață, până mâine, aș
vrea să am gata „Shanti International”, articol-program al
ideii, cu scurte descrieri de forme noi, inclusiv cercuri rodariene,
studiul comparativ al epopeilor naționale spre o epopee mondială,
analize de capodopere ale locului și timpurilor, aranjamente de sine
întru shanti pe termene nedeclarate și totuși asumându-se.
La
3 pm în Seminar Room, nu pentru extra clasa mea, ci pentru releas-ul
cărții Political Sciences in
Transition,
editată de d-l Bains și un colaborator. Cărțile politice se
apropie de suta de rupii fiecare. Years
of Challenges de
Indira Gandhi include speach-ul său pe aeroportul din București în
octombrie 1967.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu