duminică, 21 iunie 2015

SHANTI INTERNATIONAL

de George Anca


SHANTI INTERNATIONAL


7.02. 81 Delhi
Fost student de-al meu îmi povestește prima lui tentativă de căsătorie, prin corespondență, cu o indiancă din Canada. A eșuat, fata era mai înaltă decât el cu un cap – s-au văzut deci o singură dată. În octombrie trecut a contramandat logodna cu o altă partidă – dedusese din actele de la serviciul ei că e cu trei ani mai în vârstă decât el, are 29 de ani. Totdeauna caută employed, când tocmai vrea să demisioneze din armată și, dacă nu reușește translator – și știe că n-are cum, se apucă de business cu ciorapi de nylon. Fetele l-ar înconjura.
Intrasem în Jawar Nagar. Am ocolit pe străzile exterioare cartierului, am pătruns prin ulița de după Dragona – recunoscusem tina umedă, strălucind întunecat, vărsată din formele de zei la uscat – iar negăsind amicul creditor, am luat-o de-a dreptul prin labirint (mă atrage întotdeauna), parcă neobservat de pâlcurile de bivolițe lingându-și umbrele feciorelnice întrupate în viței fără o pată albă, copiii cei mici tăvăliți pe grilaje de frânghie, printre băligile puse la copt, ușile ducând în încăperi de carne înghețată acum și aceeași în căldurile ce le vor putrezi suplimentar – știam îngustimile și mă temeam a nu avea loc, mă simțeam păcătuind la fericirea unor chipuri cunoscute, pe care le puteam observa într-o voie cutezătoare, fără a fi luat în seamă – infernul acela atât de primitor mântuia împingând în vreo vreme în care măcar vom fi murit și moștenitorii vor duce totul într-o depărtare mai puțin bolnavă.

Yourcenar – nu numai pe ea o aud
surd la suflet în curtea epitalamului
cine-mi visează morții când sunt treaz
mai și vâjâie odată cu mașinile Tata
pa laura Mallroad indianizându-mă spre Himalaia
printre turbanele dintre Chandigarh și Le Corbusier
asurzitoare duhoarea din tăbăcăriile surori ale Sonipatului

9.02. 1981
Lecția de dans Barathnatyam. Guru-ul lovește cimentul cu bățul. Copilele, cu picioarele goale. Singură Nana și-a păstrat ciorapii pentru că tușeșste. Nu prea înțelege comenzile suplimentare. Maestrul o trimite pe scenă, cu o fetiță și mai mică, să le instruiască o fată din grupa avansată. Era, spune Nana, cea care găsise, cu o săptămână în urmă, umbrela lui Nansi.
Spun „ji”. Sunt invitat să-l uit (pe „ji”). Dar Chaterjee (și profesorul apăruse auzindu-se strigat) îl are pe „jee/ji” indislocabil. Ar fi o anglicizare („distorsiune”, de la Chatopadyay, greu de pronunțat, la fel cu Mukerjee – Muktopadyay? - și Banerjee).
Abia terminând de citit Lina, mi-o reamintesc de la prima lectură, în România, cu vreo 20 de ani în urmă. Ne fascina, pe atunci, Arghezi trăind. Maeștrii nu ni-i contestam nici atât, ba îi lăsam pe ei să conteste totul, chiar și pe noi, în numele nostru. Am venit acum trei ani cu Sacuntala lui Voiculescu drept port-drapel. Lina și Jane Ayre îmi par acum protectoare pe care nu le înțeleg.
Autobuzul 26 își încetinise mersul. M-am simțit altul când a pornit-o cu toată viteza. Mukerjee Nagar, prin Timar Pur, tiribombele-spânzurători ale copiilor, gloata năpădită la una din stații – m-am înșurubat în spate, la colțul opus ușii – primul cerc mare, înMallroad, spe Kashmeree Gate – al doilea cerc, pe o bună porțiune încercelat de corturi mișunate de trupuri goale, animale, fum și aburi și goană de-a lungul Chondny-Chowk-ului, Darya Ganj, Peshwar (nu Peshawar, cum citisem în alt drum) Restaurant, nu mai bag în seamă „Himalaya”, am trecut de Tilak Bridge, a trecut aproape o oră, autobuzul se zguduie sărind parcă pe trotuarul din stânga.
Privesc în spate și-l văd, cu fața în sus, încremenit sub bicicletă, încercând să se miște, poate să privească. Sunt jos, toată lumea șiroiește pe asfalt, îl înconjoară pe cel căzut. Soare dintr-o bucată mai încolo. Umbra nu-i ascunsese îndeajuns căzutului albul cămășii. Doar părul și bicicleta îl strângeau împinse de umbră. Copacii scheletici se terminau în corole împuținate de februarie. Pământul se suise ca-n toată lumea către cer în zidării pe unde păienjenii se târau ca rădăcinile.
Iuțeala autobuzelor către India Gate semnala sărbătorirea nealiniaților trâmbițatî la Vygyan Bhavan – unde și eu cândva am fost un vorbăreț de Danubiu și Carpat. Curtea, Stadionul Netaji, Shahjahan. Ocolind prin stânga – și nu prin dreapta, ca de obicei – Muzeul de artă modernă (toposul minții mele la Roma).
Curând mă aflam printre ruinurile albăstrite de smalț și de sonde în cer ale foarte bătrânilor cârmuitori, înierbați pe adâncimi de alei necălătorite. Vechiul fort mă sorbise ca spre a reînchide, lângă trupul dărâmat, o circumferință mai largă decât a primelor două cercuri.
Un om din Madras, care venise, întâi, în Delhi pe vremea lui Pandit Jawaharlal Nehru, apoi cu patru ani în urmă – nevasta-i murise, el avea 39 de ani, 2 copii, limba maternă, malayali, o uitase, învățase hindi, uitase tamil, număra și în engleză – s-a oprit la Hotel Ambasador, unde probabil muncea, arătându-mi Taj-ul pe care-l știusem în schele. O oglindă uriașă se încropea în poarta swiming-pool-ului de la Claridges Hotel.
Curând mă vedeam cu cei frumoși, unii botezându-se în ascuns întru nealiniere. Omul de sub bicicletă și-a găsit, la plecare, pereche în băiatul care m-a dăruit cu o cutie de publicații și câteva cărți de care toți voiau să scape. Legile prohibitive le lăsasem în dinții unui cuplu căsătorit. Zâmbărețul M.D. vorbea de un profesor sau de o retragere și mă făcea în glumă ca pe o armă. Ochelaristul, mai bine că nu m-am mai sculat cu el.
Presiștii vor parale țărioase pe ceva mobilă și o stricăciune de scris, de pe afară de lege. Abia mi-am distrus noi ore de agonie cinstită prin deșertul de lux al păstăilor goale etichetate a țară. Se simte golul încropit laborios, pe nerăsuflatele unei sile și aproape scârbite false românități. Osândirea la rutină pe apă a mult-puținului, abstragerea mimetică a înseși intențiilor din orizonturi desenate prost.
Poemul e pierdut. Psihologia, uitată. Tot patrii și nimic. Propaganda rătăcirii în gogoloi. Și totuși, Dumnezeu l-a făcut pe Eminescu așa fel ca orcine l-ar arăta, și în bucăți, să aducă aminte de lumea poporului drag lui. Am văzut în engleză că Rebreanu a semnat Ciuleandra. „Ochiul de urs” de Sadoveanu ar fi. Și mai ce, din kilograme de hârtie?
Nu pe din afară, cu ochii usturați, cu o cutie vidă, în care parcă m-aș prăvăli să nu mai simt cum mă apasă bicicleta.

12.02. 1981 Delhi
După-amiezile ne întâlneam, găsind subiecte ne gândite dinainte. Parcă n-am fi ocolit nici unul. Ne preocupau tradițiile de ici și de colo. Sfârșeam cu istorii de viitor și elogiul prezentului. Copiii ni-i lăudam cum se cuvine. Ea obișnuia să ia aminte la fetița noastră. La fel, profesorul. Azi așa, mâine așa.
Ce n-am văzut-o niciodată. N-a răspuns curiozității noastre de a o vedea. Știm că femeile nu spun numele soțului lor, că musafira noastră nu și-a arătat niciodată palma bărbatului ei chiromant. Dar fata? Un tabu simplu întâmplător, că dacă am pleca acum nicicând n-am văzut-o pe aceea care, oricum ar fi, tot lumina ochilor ei se cheamă.
Seara, Nansi improvizează. Un cal căra o căruță foarte grea și deodată s-a făcut și mai grea pentru că o cioară s-a așezat și ea în căruță. Calul nu mai putea, când o veveriță s-a înhămat să-l ajute și au pornit-o împreună.
La această școală libertar-preparatorie, particulară, Nana își numește învățătoarele indiene: „tovarășe”. Nenoroc să i se dea mai puțin de lucru – suferă, ar vrea ea însăși să muncească mai mult, dar nu i-au dat „tovarășele”, și ea nu iese din cuvântul lor. Este terasa aia a școlii ei de-acum, plus papețoiul, vedantinismul devreme, alegerea unor obligații neliniștitoare, pentru început, dar pline de entuziasmul fie și al culorilor în compoziție, al succesului absolut, aici, la română (introdusă în școală prin invitarea mea), al dedublării matematicii și dialogului.
Noi, bătrânii, ne vedem îndrituiți și admiși să ne dăm cu părerea, să mimăm povești împreună, într-un timp care există, presant, mai rămânându-ne și ferestre de a invita conflicte cumplite și totuși armonioase. Ne afirmăm cum putem, de dimineață până seara.
Copilul vorbea engleză în somn, înainte de a fi împăcat cu gândul s-o facă și pe timpul zilei. S-a răcorit, mai apoi, interesându-se dacă prietenii ei indieni gândesc românește ceea ce vorbesc în hindi. Pe ajutorul de la bucătărie, ce-și zice servant, îl prelucrează în engleză, acesta neînțelegând nimic, nici opunându-se vreunei educații anume.

13.02. 81 Delhi
Doamna Elisabeth n-ar fi de acord cu Maria Monessori – pe care a cunoscut-o – pentru că ar fi văzut imaginația ca inteligență, nu ca putere a creativității. În schimb, îi convine belgianul Decroly, pentru că lucrează cu materia, merge de la întreg la parte. Pe Piaget îl alătură italiencei.
Recit cu copiii Baa, baa!Mouton noir, apoi facem ca trenul și jucăm câteva jocuri. Nici unul nu spune corect Roma deandoasele, așa că ”amoR”, „amo la terra” revin printre noi (dar ce mult amava Montale Genua...)
Poveștile în românește încep cu un urs – are coada cât capul? Cerul e jos, care ești cel mai înalt (o fată?) - atingi cerul cu degetul? (nu răspunde). Gata, facem povești de-un minut. Nu lungi ca data trecută. Mă uit la ceas. Cine începe?
A man was walking on the road. He met two lions fighting each other. He went to the beach, and lions believed he is into the sea, and the lions jumped in water. (I)
A king was wlaking on the road. The soldiers killed him. (II)
A man was walking on the road. He met two bears. He had a knife and killed the bears. (III)
A man had a beautiful daughter. Her name was Ined. She was 18 years old. „You are working day and night”, her father said... is all right”... And Ined had no friends because she was working day and night. (IV)
There was a man very cruel. His servant was very unhappy, the master was beating him (fata sufla „man”, nu „master”). „I shall go into another house”, said he. But the master, very furious, said: „You are cruel, not me”. (V)
(O poveste de trei secunde.) There was a man. And he had a daughter. Her name is Nana. An that man are you. (VI)
(O poveste de-o juma' de secundă:) (O bucată de aur umbla pe stradă).
A golden piece was walking on the road. A bicycle came and said: „Go out, otherwise I'll kill you”. The golden piece was very proud of her, and answered: “You can pass, I don't mind”. The bicycle passed. And the golden piece died.
Minutele trecuseră. Cum să le mai lungești? Vreo alți zece copii nu aveau chef să-și spună povestea pe ziua de azi. Reîncepem jocuri. Cine vrea să fie leader? Toți, și debandada s-a pornit. Unul că a năzărit un joc, i-am cerut o poveste despre jocul respectiv, a zis că da, n-a spus povestea.
I-am dat o piesă de aur, o floare și un băiat, să facă povestea. O fată uda o floare într-o pădure. Careva a venit cu o piesă de aur și nu știu ce zicea că s-a întâmplat.
Le cer cuvinte frumoase. Nimic. Abia: fairy story și delicious. Cuvinte urâte? Silly, stupid, mad, idiot, foolish, bastard. Mare aglomerație. Insist pentru vorbe frumoase: and, kake, pastry, toffy, chokolat, icecreem. Buju vrea să spună, cum îi invitasem, cel mai frumos cuvânt din lume – în hindi, adăugase: joti – gentle, tradusese tot el.
Scrisese și în caiet cum un vânător prinsese un leu, dar, daducându-l acasă, văzuse că nu e un leu real, ci statuia colorată a unui leu.

13.02. 81 Delhi
Autobuzul se oprise la Delhi Gate și am pornit-o pe jos, îmi părea soare. Doar se sărbătorise Basant – primăvara. Avusesem vorbe despre 1 martie ce va să vie, cu flori mai omenoase ca ideologia date fetelor și femeilor, nu încă nedeilor, pe la noi pe acasă. Pe sub soare suflau vânturi tocmai din Himalaia înfoind praful și pulberea vehiculelor, oamenilor. Un bou căra un car amețitor de înalt, un munte de reviste și ziare proaspete, necitite încă la amiaz – ori, cine știe. O motocicletă mă va izbi la traversare. Mai încolo, pe nări și pe ochi, prin toți porii izbucnesc fierbințeli și ape. Reclamele de după Tilak Bridge îmi dau cu tifla. O piatră vânătă, unduind în fața școlii de dans Shri Ram, se gândește la Brâncuși. Copiii trebuie să mă aștepte și bucuria este de ambele părți.
Aveau ei programată dramă, dar ne înțelegem. Samuel îmi dă chiar scriptul, de-l citesc așteptând autobuzul. Primul în care reușesc să urc se oprește, iar, la Delhi Gate. N-o să ajung pe jos până acasă, e prea departe. Vânturile s-au întețit sub lumină, pe umbră.
Nu mă mai deranja, deodată, ce spunea Toilet Pot, unul din personajele-lucruri ale lui Samuel:„Man does not shit on you! He does not pees on your body! But man climbs on me and pours shit and urine on my mouth thrice per day! That is my daily sacred food from man!”
Spre sfârșit, însă, Fan făcea o politică grea copiilor: „Politics and living of authoritarianism has everything under control. Nobody is free, or sure. Day time can become night. In the communists politics and living, we all have to cooperate under must. And in case of social responsability, there will be out side pressure and coercition on us. But in the Libertarian, we will be free as birds in the sky. There will be self-determination, and pluralist concept of goud behaviour”.
Nigerianul îmi sporea guturaiul. Aștepta lume multă, multă. Omul avea să fie dat afară de lucruri, simplu, nu ca în Ionescu, din păcate enervant de serioase. Și dam dreptate, de la Aristotel, Claudiei Lewis, cu scrisul ei alb ca Pot ori Fan, dar fără discriminări coloristice. „Awe, Peace, Freedom, Power. Words like these are hard to get away from. We use them as thoughtlessly and as commonly as the pennies cluttering up our purses. But there is a way to get beneath them, as child would. Let's think of them in the sense of the words we ordinarily grasp at to describe our reactions when we are standing out in a landscape of great expanse” (Writing for Young Children by Claudia Lewis, New York, 1954). Așa era peisajul la Delhi Gate.
Cum și-l imagina americanca mai departe. Versurile reproduse de ea plăcuseră copiilor indieni, așa că politica lui Babatunde necesită o regie de un grotesc abil pentru a ieși din cuvinte și a intra în vreo traducere scenică, oarecare, chiar dacă acelorași copii le convenise să fie obiecte. Vântul îmi dobora sinusurile și găvanele ochilor. „In the house” se cheamă piesa lui Samuel. Trebuie să traduc repede pe „Sârbiță” (Sir Puță?), să-i păstrez pe puști în feerie și plăcere după capul lor, lăsându-le monoloage cât or vrea de referendiste, dar nu din pod.

Ding, ding, ding, way in the water deep
I hear that bell so far away, ding, ding, ding.
In the deep, deep waters of the ocean
It tells all the different ships
To not go near that bell, ding, ding.
Each day we hear it far away in the distance of the ocean.
Boats go sailing by, but not so near that bell,
For rocks are underneath, you see, and that is why we have that bell,
Ding, Ding, Ding.

Lal are doar un pat din frânghie. O plapumă va înapoia-o azi – zestrea cuiva din familie. I-a venit tatăl și i-a tăiat unghiile de la picioare cu cleștele de la Nansi. Ascultă muzică la radio și cântă și el. Își face baie rituală și tot nespălat arată. Aprinde toate luminile, poate să se simtă domn. I-a plăcut salata de vinete și s-a mirat de maioneză.
Pe Mallroad trece o nuntă. Toblele bat ca-n filmele cu osânde europene. Candelabrele concurează orbenia stelelor. Tocmai se îndrăgostise și unul din banda lui Barbu. În tobe nu bat numai mâinile muzicanților, dar convoiul întreg și luminile toate, descântând ploi acide și jungle căzute în șerpi și dictatori de aproape și de departe, redăruind lui Kama Vinerea și toată Venera. O călătorie în macrosexualitate. Iad fericit în nestrigat prezent al înserării. Trompeții suflă peste tobe deodată, o visată înfrângere, se duc la Tika, dacă nu chiar în noaptea nopților. Primăvara a dat glas mai mult decât numai dorință și porumbeilor și veverițelor. Sunetele reinventate de copii nuntesc neștiut.

13.02. 81 Delhi
Tantra și Kali, împreună cu adepții lor, ar face permisibilă descrierea abatorului de vaci al coromânului nostru, doritor să se facă madrilen. Ne spune doamna a cărei palmă soțul ei n-a văzut-o, el fiind un practician, dintre științele oculte, al palmestry. Cândva, ca universitar, abordând chestiuni de educație, semnase cu pen-name, Tara Devi. O cunoștea, oare, acum, pe Radha Arun?
Vinod, congresualistul, îl acroșase pe fizician, cumva încântat de campanii de presă prilejuite de semnalele sale de alarmă, dezamăgit că numai ziariștii îi ascultaseră profețiile ecologice, explicarea fenomenelor nenaturale – cicloane, indundații – prin experiențe nucleare sau vizite extraterestre. Imediat, conferința parlamentului indian își derula programul, insistența, apetitul.
Refuzul îl sprijineam și eu pe motivul că omul venise să-mi spună la ce oră plecăm mâine la conferința astrologilor de la Birla Temple, iar eu însumi, interesându-mă, nu dădusem curs invitației.
Curând, Vinod își deschidea palmele. Nansi adusese un bec – lanternă n-avea – în fața taciturnului savant. Știam că o poveste de 11 ani începea să se sfârșească nefericit pentru el. Fata pe care o văzuse, copilă, apoi domnișosră, studentă în filosofie, candidată la soarta stelelor de cinema – îl rugase să-i ghicească în palmă. El spusese că nu știe să vadă decât în propria-i palmă, apoi adăugase că palma ei este ca a lui și crezuse că e fiica unei rude îndepărtate și, prin alianță, soră mai mică a altei fete care, înainte de a se mărita, rudele ei l-ar fi preferat. Atașat de tatăl ei, interesat de avere și băutor, această fată refuzase măcar să-i răspundă la scrisori. Ba le oferise părinților ei, nefavorabili.
Profesorul începuse să-i destăinuie anii săi de studenție, complexul de superioritate, numărul mic de prieteni și puțina încredere reciprocă. Neprobabilitatea unei căsătorii cu cea pe care o iubește. Și nu curând. Poate la 40 de ani. Succesul, mai degrabă în logică decât în creație propriu-zisă.
Îi deslușea aproape părintește ce i s-a întâmplat, ce i se va întâmpla. La sfârșit, ghicitul insista cu o moneda mică să plătească simbolic, ori măcar s-o atingă, eu s-o iau și s-o dărui templului, mâine. Îi spun că traducerile lui în hindi din poezii române plătesc spiritual zisele maestrului – iată placheta, dar iau și moneda. Cel ce refuzase – încă un refuz: fusese invitat ca scientist și ocultist pe undeva într-un alt sud, și nu mai plecase acolo fiindcă nu acceptase plată decât pentru munca lui universitară.

14.02. 81. Delhi
Lakshmi-Naraian Mandir (Birla Temple). Cu Sudesh Kumar Trikha, nuclearist pe câmpurile Kurukshetrei din vremurile Mahabharatei – dintr-un Lahore, de familie brahmană – în departamentul de fizică unde-l ascultase complezent zilele trecute pe Abdul Salam.
Poate e de ajuns să intri o singură dată într-un templu. A doua oară, orice s-ar întâmpla, vremea despărțitoare s-ar anihila și parcă niciodată nu ieșisei.
Krishna străbătând infinitul oglinzilor puse față în față. Vacile îi ascultă flautul. Boul lui Shiva, în soare, privind spre tot. În față, stâncărie de elefanți – de călărit și de intrat în ei -, șerpi și iepuri, planete și ringuri de cremațiune ori dramă sacră. Hanuman și Ganesh, tot pe terasa din față. Vishnu și Lakshmi, în altarul central.
În stânga, Durga, în dreapta, Shiva. Brahma nu e reprezentat. Krishna are un templu în templu. Și, iar, scene din Gita, din Adi Granth. Armoniu. Flori și băncuțe, pâlcuri de pelerini ca și gloată ce va să paradeze mâine de marele kisan.
Astrologii au început să vină la 11 a.m., ora conferinței lor, după câțiva ani de nesănătate ai pandit-ului Goswami, mai marele lor, cu doctorat în astrologie sanscrită, în universitatea noastră. Îi sunt prezentat dinainte și mă întreabă ce-mi poate oferi. Îi răspund că binecuvântarea, pentru cântece bune: asta e datoria mea, răspunde cu umor maestrul. Se interesează de un ghid. Fizicianul îi pare, până la urmă, cel mai bun – venirea mea la conferință o face internațională, și iar surâde.
Shanti path, întru început. Lumea se strânsese în cerc, pe preșuri ponosite. Peste douăzeci de prezicători, nu de tot bătrâni, 4-5 chiar tineri, unul singur cu fruntea pictată a trshul. Ceilalți, împărțiți în moderni – animatorul lor este așa – și tradiționali, binefăcători prin arta astrelor, mai efectivi, se spune, decât psihanaliștii vestului, ei determinând rata scăzută a sinuciderilor în India, precum și schimbările de guverne, de epoci istorice dictate de eclipse – solare și ale lunii – intrate în reflexul gândirii lor.
La un timp, se cântă iar shanti path pentru cei ce muriseră de când nu s-au întâlnit. Controversele absolute – nici unul nu cunoștea cifrul celuilalt – se topiseră în discursuri. Și nu prea târziu, au deschis o chetă pentru cheltuieli curente. Se mâncase, din frunze cusute, un pateu sărat și două prăjituri mici, mov și albă.
Sanscrita și bengalezul mort de curând reveneau în discuții. Babaji, o revistă nouă. Editorul ei, în costum european, cu cravată. Afară, se zăreau grupuri-grupuri. Unii curioși aruncau câte-o privire spre bărbații așezați dinăuntru.
Anul rămăsese la zece luni, în ordine primordială – a șaptea septembrie, a opta octombrie, a noua noiembrie, a zecea decembrie. Julius Caesar, mai ales, dar, pe lângă el, și Augustus, erau excluși. Moderatorul predictase succesul lui Reagan. La Doamna I. mergea neanunțat. Nu deslușea nimănui din profețiile lui, decât celor interesați personal.
... „In a period of one year from March 22nd 1913 to 12th March 1914, there were seven eclipses followed by eight terrible eclipses in a further period of one year from 25th December 1916 to 29th December 1917. For the first time the entire world was involved in conflagration, resulting in unprecedented loss of human life and property.
Under the influence of these eclipses, Austria attacked Serbia in July 1914. Russia came to the help of Serbia, and Germani to that of Austria. Gradually all the powers in the world viz Russia, United States of America, Germany, Italy, Turkey, Japan, France, Serbia, Britain, Belgium, Rumania and India were involved in this devastating conflagration” (The Babaji, 6).

17.02. 81 Delhi.
„On Sunday, 19 February 1786 he went to a masked ball, disguised as an Indian philosopher, and distributed printed sheets with eight riddles and fourteen ' Selection from Zoroaster's Fragments' invented by himself. Many of these 'Fragments' display an irony and barbed satire which remind us Figaro. 'If you are a poor dunce, become a K-r (? Kleriker – cleric). If you are a rich dunce, become a tenant. If you are a noble, but poor dunce, become what you like, only – pray – not a man of sense'. 'If you are poor, but clever, arm yourself with patience and work. If you do grow rich, you at least remain a clever man... If you are an ass, but wealthy, take advantage of your good fortune and be lazy. If you don't become poor, you at least remain an ass” (Katharine Thomson: The Massonic thread in Mozart, 1977).

18. 02. 81. Delian
Românii n-au egal în ceea ce nu mai au și au avut – modernizarea lor a fost o ghilotină, de la un timp. Marii luptători – preclasicii. Umorul salvator – opera (fapta) mare (divină) într-o limbă (lume) mică (pieritoare pe neobservate).
Ezra Pound – când Ronsard a citit în trei zile Iliada a fost grec, după cum eu sunt român al Țiganiadei, pe o lectură de tot atâta vreme. Cu Dante, am pățit ca tine, netrecând de Infern, din cauza subsolurilor editoriale, iar ție am a-ți mulțumi pentru anii când m-am putut apropia de Brâncuși în cheia munților și mizeriei lui.

19.02. 82 Delhi
Țiganiada, în regia lui Satyajit Ray? Pe un scenariu comun. Homer e al grecilor vechi. Virgil, al latinilor de sub spulberat imperiu. Dante și Delian rămân popoarelor în limbă. Țiganiada n-are decât să marchese universul, cât nici românii, nici țiganii nu se învrednicesc de ea – de ce-o fi comandat Dumnezeu scrieri nemuritoare (pentru că netrăitoare?)
Limba română există în sine, nu se traduce decât pe sine, dar ieșită din timp și spațiu, exilată nedezmințit. Structura inspirației, profetismul și supertragismul grotescului vacarm.Un poematism de mare al izvorului de fluviu ca și neînviată pâlpâire în nesfârșirea oceanelor cerești. Religia efectivă a ritmului comandă nașterea cuvintelor din ideea demiurgică, glumită anume spre a balansa spiritele popoarelor. Nici din masoneria lui Lucifer nu se mai alege sub soarele vorbei împlinit ritualul. La trei, la trei veacuri fratricizii și-o iau unii altora înainte spre țeapă-țigănie-antibaroree.
Ideea (masonică?) a egalității (nu după Flautul fermecat or Faust, dar Măiastra?), dar mai ales forma, fie și englezească, o încântase pe bătrâna doamnă. Nigerianul preluase pe ne-ve regia. Dactilografiasem poemul și îl prezentasem profesoarelor, secretarei, când copiii se adunaseră. Le-am dat, pe lângă namastay și bongiorno, ca de obicei, bună ziua (mi-a răspuns Nana), apoi le-am invitat să-și aleagă biletele, din mâna mea, cu personajele.
O fată nimerise Brâncuși, mi l-a înapoiat. Am rămas cu el și Elf-ul. Sârbiță se nimerise o fată care nu vorbea englezește. Nana, total nefericită, se nimerise Lunca, în timp ce adversara ei înverșunată, Radha, era tocmai Regina Reginelor. Norocul, ori ghinionul. I-am întrebat, pe fiecare, ce au de făcut. Uitaseră.
Am reluat și am schițat scenele în balet și astronomie. Bătaia dintre luncă și pădure - dintre Nana și altă fetiță – a plăcut, un fel de numărătoare – Mustafa – ideea lor. Cum aprinde Sârbiță licuricii? Și cum zboară cu ei? OK, ei au fața acoperită cu palmele, așezați, întind mâinile, deschinzând ochii, și fac o horă de trei; în zbor, horă în care albinele sunt cu spatele la Sârbiță, ca niște cai, iar Vultur, Flutur și, al treilea, Puidepuf încearcă să se compună între ei în cine știe ce alt dans. Înțeleptisima regină și finalmente papagalul Pierrot mai dreg din poveste.

Poveste:
From a troop of children
playing round here
the gentle most so amicable one
was staying sulky in a slipper,
shrivelling by a little honey smelling breeze.
The others are taller than him with a day
so he will climb up in the garret
travelling to the antipode
where the nightfall is daybreak
(with which he greater will be).
An eagle from here
is there buterfly
called Puidepuf.

21.02. 1981
Anti-Baroreea? Armoniul deschide cântecul. 3 saci de ghirlande pe același Bot-gât. Cel din Hiroinsulă n-ajunge la înălțimea oaspetelui-șef, dar interpretul reverendului e și el înalt. Acasă-în-lume, prezentul neexistând fără trecutnt, dar omul se tot mișcă în cerc, vine și pleacă, la fel și națiunile – unele rămân, războaiele, proprietățile, oamenii.
Să deschidem ochii. Cine moare sau cine trăiește pentru religie. Animalele nu ucid decât pentru hrană. Fața omului e una (Gobind Singh). După naștere, omul e om, fie bogat, fie sărac.
Golful. Mahatma. Nanak. Innsbruck. Pondicherry. Goa. Parlamentul oamenilor. Parlament mondial provizoriu, 1982. The House of Peoples – The House of Nations – The House of Councellors. The World Ombudsmus. Twenty World Federal Zones. Five World Capitals. The Presidium. The People of the World. The Federation of Earth. Buddha. Toronto's mondialization. The old Indian Shatra. Non-violence. SSNP (Small States and Nations for Peace).
Cu ani în urmă, câtecul World for peace, cu sfârșit sanscrit. Trancendentation. Vetta Chetana. Adamah-Aditi, Adityam-Adatan-Atatan-Atan-Aton. Aditian-Adyan-Adian-Adan-Aden-Eden. Brahma-Abraham-Ibrahim-Ilahim. Elohim. Aditya Brahma – Adonay Elohim. Saraswati – Sarah.
Integral education. One Humanity – the World Family. The World State. World Union. United Human Peoples. War Prevention. Population. Food. Water. Health. Education. The Arts. Habitat. Ecology. Resources. Oceans. Atmosphere. Energy. Science and Technology. Genetic Research. Labor and Income. Development. Commerce and Industry. Transportation and Travel. Multi-National Corporations. Communications and Information. Human Rights. Distributive Justice. World Services Corps. World Territories. Capital and Parks. Exterior Relations. Democratic Procedures. Revenue.
The forms, anacronism, anticipare, etica politică (urgia/ura, dragoste/priința). Țări străine. Povestea țiganilor. Harta lui Herodot. Verosimile videtur (să vede a fi asemene cu adevărul). Limbă=popor. Nume, instituții (la întemeierea unui stat). „Firea lor nerăbdătoare”. „Deacă ar fi Satana muritoriu”. Dada=tată. Guladel. Vatră=pământ. Lele - „feliu de cântec”. Parpanghel. Jundandel. Țigăneasca în Siam, Malabar. „Fiii soarelui și frații lunii (titula crailor Indii)”. Fața pământului. Corcodel.
„Pentru aheia nebun e hăl care / Să scoală și dă războiu să gată / Asupra hălor dă peste mare, / Pă cari n-au văzut niciodată, / Apoi pă-acei ucide și strică / Cari lui nu i-au făcut nimică.” (Gogu).
„O! sfânt adevăr în proaste cuvinte învăluit! Căci după toate legile dumnezeiești și firești, nu suntem datori a pune în primejdie viața, numai la cea din urmă tâmplare, când ar voi cineva să ne lipsească de dânsa și să nu fie altă scăpare fără a o pune la perire. Androfilos.”
„Și cine va zice că țiganii nu au minte firească isteață? De bună samă socotind lucrul în sine cum este, Gogul bine grăește, căci când să scornește războiu între creștinii din Europa cu turcii, să tâmplă de vine unu din Sibiria sau din Ispania de o parte, și altul de la Anadol de altă parte, cari nu să au văzut nice o dată, și să tâmpină la Dunără tăindu-să ș-omorându-să cu cea mai turbată mânie! Ce-i mai de mirat, neavând și neștiind pricina. Însă aceasta este spre pohfala veacurilor noastre omenite... M.P.”
Țiganiada – compusă în timpul războaielor napoleoniene. Atacul împotriva războiului, moștenit de la enciclopediști.
Figaro-Beaumarchais-Mozart-da Ponte: „Why should they (soldier) kill and be killed for other people?”
„By chance of birth one man is born a king, another a shepherd. Fortune keeps them apart: only skill can change things. Death puts an end to twenty kings, but Voltaire is immortal”. (One of the most notable omissions in the opera – The Marriage of Figaro).

22.02. 82 Delhi
Pe marginea Țiganiadei, azi după-amiază, am monologat iluministic, și poate și mai nou, în comisia pentru ratificarea constituției mondiale în universități.
Petrecusem o dimineață revelatoare când, dorind să schimb două cuvinte în italiană - (ascult o cronică la o carte de Stăniloae) – cu domnișoara Edwige Bestazzi – mă închinasem ortodox: non sono catolico – atunci ea începuse să vorbească românește și să recite, să tot recite Eminescu:

Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci
Și gândirilor dând viață orizontul îl întuneci.”

Dacă o cunosc pe Rosetta del Conte? I-am extins invitația în India, în ospeția noastră. Am rugat-o să-i comunice Eminescu în limbi indiene. Păcat că are 76 de ani. Tinerii?
Elogiasem, tot de dimineață, pe Kierkegaard, stresând proporția culturilor mari din țările mici. Cu Jorgen Laursen mă înțelesesem să participăm la comisia a cincia – Alte căi de campanie pentru ratificarea constituției mondiale (decât prin parlamente, călătorii de persuadare, comunități, universități). O prietenă a lui Mitică se întinsese pe o canapea. Vis-a-vis, a intrat într-un somn-fulger Kierkegaard.
La lunch, N. R. Bheda mă introdusese la doamna Prachoomsuk Achava-Amrung, președinta comisiei Universități, așa că am părăsit dormitorul și m-am așezat în aripa, probabil autentic iacobină, a T-ului unde urma să dezbatem căile noastre. În cealaltă erau călătorii, care începuseră să se certe cu voce tare, iar în coada literei – parlamentarii, și ei cu plămânii deschiși la maximum.
Nu ne auzeam deloc cei 5-6 indieni, Sam Azhar Ahmed, din Sri Lanka (orașul Akurana, pe Matale Road), doamna din Thai și România (me). Ne-am prezentat fiecare, ca la adventiști. Invitați să începem, am solicitat-o eu pe presidentă să-și spună dintru început punctul de vedere. Domnul Abraham, din Trivandrum, devenise secretarul comisiei (lucrase, spunea, cu Pandit Nehru).
Mi-am deșertat sacul de trei nopți și o viață cu argumente de pace universitară. În aer se profilaseră două linii – a senatelor și consiliilor academice, pe de o parte, a asociațiilor studențești, pe de alta. Am argumentat permeabilitatea la constituția mondială în funcție de vechimea lor, trimițând la politehnici, facultăți de medicină, să nu mai vorbesc de facultăți de drept și conservatoare. Programele aveau să încorporeze, cum-necum, subiecte de pace. Ce ratificam? Punerea într-un circuit firesc (poate chiar de rutină bibliografică). Mă pronunț împotriva incestului Alama Mater și studenți.
O doamnă managing director la o companie de călătorii, pe nume Sundaram, a început să cânte deodată, eu am recitat mantra Gayatri, în românește. Se pierduseră celelalte voci de grupuri (se certaseră). După o pauză de cafea, am trecut la redactare, cele patru țări, câte o persoană. Italianca apăruse de două-trei ori, regăsise slogane ori forme ONU.
O parte academică, una neacademică. Doamna Thay reținuse și dreptul la poezie, odată cu studiile comparative asupra tuturor culturilor. Shanti-topusuri, ca la Shantiniketan și Mărțișor în măicuța noastră mondialitate, picolossimissimo mondo. La conferința de educație pentru pace de la București, din 1974, eu scrisesem mesajul oficial al Min. Ed. și Înv., pe care l-a citit, vai, Traian Pop. Ori doamna Amrung și președintele Asociației Anti-Crimă rămăseseră cu bune gânduri de România.

24.02. 81. D.
Am scris articolul „Cercuri rodariene”, pentru Riforma della scuola, convenit cu d-ra Bestazzi. Azi l-am tradus împreună, în pauzele conferinței și la lunch.
Ieri dimineață, comisiile pentru parlamente și călătorii au mers repede. A doua moțiune a fost a comisiei universitare, amendată de s.g. Iseley, a nu fi în litera constituției, nenumind obligația universităților de a o ratifica, precum și alegerea de consilieri mondiali. Indienii anunțaseră și o altă moțiune, d-na Anima Bose precipitând-o.
D-na Amrung a insistat asupra specificității universitare. Shrilankezul a apărut la rampă, la fel Abraham și Onach. Basu bengalezu se aruncase din mers în comisie. Mă duc și eu la președinta comisiei și îi spun că nu e bai dacă includem vorba ratificării, ea insistând să spun ceva, așa că am luat cuvântul în numele comisiei.
Făcuse impresie numele României, persoana mea fiind cumva agreată informally. Am evocat atmosfera din comisie. Am spus că nu e vorba numai de două capitole, ci de întreaga constituție, nu numai de studenții de la drept, ci și de cei de la politehnici, de toți, de universități ca Oxford și de altele noi. Am întâlnit- o pe Margaret Thatcher la București. Ratificarea formală din partea senatelor, a lui Basu, n-are decât să se facă mai devreme sau mai târziu, dar ce studenți și ce guverne vor fi fericite să li se impună o lege mai mult?
Iseley a revenit, citând pe gentleman-ul din România, contrazicându-se cumva față de primul amendament, și el acceptat de House. Călătorii s-au țigănit asupra numelor trecute în liste. Comunitățile, legitimațiile de cetățeni ai lumii, federația mondială a casnicelor ș.cl. au degenerat serios în discuții, uneori până la apostrofe.
Prin pauze, am avut ecouri, fotografii. La lunch, Iseley m-a abordat întrebându-mă dacă aș vrea să lucrez pentru pace și cum ar fi mai bine să vorbească cu personalități din România? Helenei Tuker i-am zâmbit în răspuns – vorbea de România – când mi-au revenit imagini ale ei din ziarele românești, în 1974: încep să-mi aduc amainte multe lucruri. Domnul Spencer din Bombay, zoroastrianul, nu știa Bucureștiul de capitală, dar pe Ceaușescu de lieder.
D-na Amrung nu părea nicicum. Făcea o figură brâncușiană. Federația internațională a religiilor? Doar rugăciuni. Mi-a arătat revista ei, promițându-mi-o pentru a doua zi și invitându-mă să colaborez. Un indian îl întrebase pe altul dacă are 70 de ani, de cât de greu a muncit, ăsta se luase la ceartă solid, că are 61: Sir, cred că zece ani am suferit că toți mă considerau prea tânăr, eu spunând că am mai mulți ani.
După-amiază, Anglia propusă de Iseley să fie țara viitoarei reuniuni. Ruge a preferat Australia, ca să nu se creadă că se merge în patria primului parlament, dar și centrul celui mai mare imperiu, putere nucleară. Ahmed a trecut la tribună optând pentru România ca punte între ideologii. Rumoare. Eu nu lucrasem în comisia respectivă. Triunghi ceylonid: Londra-Canberra-București? Hm. Anglia a bătut Australia.
D-l Bryant invitase cu argumente geografice. Eu tăcusem. Doar mă delegasem singur. Thailand și Sri Lanka mă luaseră în serios pentru argumente personale. Indienii începuseră să mă simpatizeze pe cont propriu.
La ceaiul de seară, d-na Amrung mi-a încredințat carnetul cu raportul manuscris al comisiei noastre, observând că am făcut treabă bună și rugându-mă să-l consult pe Iseley în legătură cu formularea amendamentului său, și să-i dau textul d-nei Sundaram să-l bată la mașină. Iseley opera corecțiile la chemarea, propusă de el, către parlamente, amendată în draci, ore. Îl rețin și pe Ahmed: Colaborezi la Newsweek, îm? - Sunt marxist, dar n-o spun. - Umbli și cu Coranul, ori Biblia? - Coranul. Iseley isprăvise, într-un sfârșit. Răsărise și Vinod.
Am tratat eu formularea și a rămas s-o includ unde cred că e mai bine, ceea ce am făcut, cedând textul la secretariat. M-am întors, și Iseley mi-a cerut un poem pentru revista lui Accross Frontiers. L-am poerclit Saviur. Apoi i-am discutat literaturi comparate, Brâncuși, universități deschise. „I am so glad that I met you”, mi-a spus, de m-am retras să scriu articolul pentru Italia. L-am lăsat pe Vinod cu americanul, după ce-mi dăduse Meșterul Manole în hindi.
Azi mi-am ținut ora în costum. Studenții au excelat la citit-gramatică-traducere. Apoi am ajuns cu un autobuz destul de înghesuit, dar suportabil, în apropiere de Patel Chok, apoi la Clubul Constituției. Mi-am luat locul spre fundul cozii T-ului, ultimul. Se discuta bugetul asociației.
D-na Amrung a venit la mine, mi-a lăsat revista, cerându-mi acordul să mă treacă în advisory board. Am zis da. La lunch, îmi spunea că mă vede activ – fac parte din generația nouă, care vine la rând, și de-aia dorește să mă treacă în colegiu, să-mi publice articolele. Îmi ceruse revista să i-o arate Helenei Tuker, m-a căutat, după lunch, în aceeași manieră, să mi-o înapoieze. Între timp, lucram pe unde apucam cu d-ra Bestazzi la citit-tradusul cercurilor rodariene.
În autobuz, Satya-Narayan Reddy, care avea să preziseze ultima sesiune și să declare conferința încheiată, mă invită să stau lângă el, promițându-mi să participe la programele mele și să se lase cu conferințe de presă – am adâncit subiecte româno-indologice.
Când, am zărit-o pe Edwige. Am chemat-o, m-am ridicat, și i-am dat locul lângă parlamentar, eu, în picioare, conversând acum cu ea. „In which language are you speaking?” mă întrebase Reddy. S-a minunat de italiană. D-ra Bestazzi a gustat, se pare, articolul, în principal din citate ale Nanei. Poemul Poetul i-a plăcut sigur. În română. De ce nu predau eu și italiană la universitate? Atmosfera de acum în Italia este molto peggiorata. Ahmed se interferase și făcea politică.
Anima Bose elogia România, mereu în trei puncte (nu-i reușise blocajul, era clar). Publicase o monografie Mahatma Gandhi – de ce nu o traduc eu în românește? Anastase îi trimisese salutări de Crăciun, și ce fericită era. Insista chiar pentru astă-seară să merg la un spectacol. Am refuzat-o, în palatul Haryanei, ea aranjându-și părul ca o tigresă, simțindu-se că îmbătrânește, sau cine știe? La sfârșitul lunch-ului, mestecasem pan și mă apucase, cu o inspirație de fun, o greață grea.
Discuțiile bugetare și de comitet s-au prelungit pe toată ziua. Femeile au ghirlandat-o pe ministra adjunctă a informațiilor. Prizele nu funcționau. Decât după consumarea evenimentului, pentru operatorii televiziunii. La cuvântarea lui Despandhe, șeful Curții din Delhi, a fost rândul bărbaților – strigați de caricaturalul Azad pe nume și țări, ultima, la coadă, România, de l-am mai sculat o dată pe micuțul bătrânel suprem judecător.
Era un accent și o finalitate. Îi impusesem și sardarului, treacă de la el. Falansterul turbanelor se cunsecădea. Succesul fusese al lor. Dar reverendul japonez și ambasadorul păcii din Thaylanda – care începuse cu un dolar și ajunsese la 4 milioane -, negustorii din Colorado, Mexico și Canada luaseră lead-ul peste iluminările parlamentare autentice ale unor bătrâni hinduși, ca și peste fanaticele fudulii ale sickhilor – în fond, gazde de facto, cumpărând lumea cu mărunțiș în buzunarele business-ului.
Nu era chiar așa. Jocul se înverșunase în mai multe direcții, între extreme religioase și comerciale, ambele aplaudate, între paisa fiecărui asiat ori donațiile unor zeci de bancheri. Cutia păcii și a milelor. Lao-tzâ în Franța. Am trecut poate printr-o experiență lansatoare. Pacea dinlăuntrul revoltelor sufletului meu să-și fi început vreun zbor oarecare? Ci vedremo.
Acasă, două scrisori din patrie. Măriuca îi scrie Nanei în termeni la fel de diplomatici. A două – aș fi fost confirmat de Uniunea Scriitorilor.

Vine vara, Rani,
până la Bangkok
hei, Betelgeuze,
poartă-ne noroc
scrie Măriuca
de la București
cu cerneală verde
s-o dezăpăzești
mâine dimineață

25.02. 1981, Delhi
Am deschis primul Shanti International cu studenții veniți azi la clasa suplimentară – Yoginder, Subodh, Vinay și electronistul. Subiectul: Luceafărul de Mihai Eminescu. Prima strofă – traducere, conotații culturale, prozodie. Comentarii la „o oră de repaos”, ca alternativă de shanti trăit întru moarte, existență nevie.
Pierdut sentimentul de roman epistolar. Spre dimineață, până mâine, aș vrea să am gata „Shanti International”, articol-program al ideii, cu scurte descrieri de forme noi, inclusiv cercuri rodariene, studiul comparativ al epopeilor naționale spre o epopee mondială, analize de capodopere ale locului și timpurilor, aranjamente de sine întru shanti pe termene nedeclarate și totuși asumându-se.
La 3 pm în Seminar Room, nu pentru extra clasa mea, ci pentru releas-ul cărții Political Sciences in Transition, editată de d-l Bains și un colaborator. Cărțile politice se apropie de suta de rupii fiecare. Years of Challenges de Indira Gandhi include speach-ul său pe aeroportul din București în octombrie 1967.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu