Anul VI, nr. 6 (67). Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Academia Internațională
Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din România, Asociația Culturală Aromâmească, Fundația Dumitru Drăghicescu, Liceul de Artă Dinu Lipatti, Centrul Român de
Istoria Presei, Teatrul Robert Calul. Format: Addresses. Intervenții, Teatru de
poezie, întâlniri, (Re)lansări de cărți și publicații, Concerte, Proiecte, Portrete,
Ateliere Creative.
Aniversări
în iunie: Constantin Stere, 150 n (1) Nae Ionescu 125 n (4/16) Saul Bellow 100
n (19)
Poeți
naționali: William Shakespeare, Charles Baudelaire, Friedrich Hölderlin, Giacomo
Leopardi, Whalt Whitman
Poeți
recitând din versurile proprii
Lansare
de carte
Toma George Maiorescu: Sinucigaș plonjez
într-un real imposibil, Palimpsest, 2015
prezintă Ion Cocora
Coordonator:
George
Anca
MIHAI
EMINESCU
Memento
mori (fragment)
...
Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine:
Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline,
Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim;
Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde,
Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari ș-apoi se pierde
În cetatea ce-n văi doarme miticul Ierusalim.
Și în Libanon văzut-am rătăcite căprioare
Și pe lanuri secerate am văzut mândre fecioare
Purtând pe-umerele albe auritul snop de grâu.
Alte vrând să treacă apa cu picioarele lor goale
Ridicară rușinoase și zâmbind albele poale,
Turburând cu pulpe netezi fața limpedelui râu.
Am văzut regii Iudeei în biserica măreață,
Unde marmura în arcuri se ridică îndrăzneață
Și columnele înalte cătră cer pare c-arat;
Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată
Zdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată,
Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat.
Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire
Și făcând-o să răsune o psalmodică gândire,
Moaie-n sunetele sfinte degetele-i de profet;
El cânta pe împăratul în hlamidă de lumină,
Soarele stătea pe ceruri auzind cântarea-i lină,
Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet.
Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă,
Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă,
Raze moi în ochii negri el dă lirei alt acord:
Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire,
Brune unele ca gânduri din poveștile asire,
Alte blonde cu păr de-aur vise tainice de Nord.
Dar venit-a judecata, și de sălcii plângătoare
Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare;
În zădar rugați pieirea muri se năruie și cad!
Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă
Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă
Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat.
Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine.
Pe Sion templul se sparge nici un arc nu se mai ține,
Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri .
Cedri cad din vârf de munte și Livanul pustiește,
Jidovimea risipită printre secoli rătăcește
În pustiu se-nalță-n soare desfrunziții palmieri...
Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline,
Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim;
Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde,
Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari ș-apoi se pierde
În cetatea ce-n văi doarme miticul Ierusalim.
Și în Libanon văzut-am rătăcite căprioare
Și pe lanuri secerate am văzut mândre fecioare
Purtând pe-umerele albe auritul snop de grâu.
Alte vrând să treacă apa cu picioarele lor goale
Ridicară rușinoase și zâmbind albele poale,
Turburând cu pulpe netezi fața limpedelui râu.
Am văzut regii Iudeei în biserica măreață,
Unde marmura în arcuri se ridică îndrăzneață
Și columnele înalte cătră cer pare c-arat;
Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată
Zdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată,
Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat.
Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire
Și făcând-o să răsune o psalmodică gândire,
Moaie-n sunetele sfinte degetele-i de profet;
El cânta pe împăratul în hlamidă de lumină,
Soarele stătea pe ceruri auzind cântarea-i lină,
Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet.
Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă,
Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă,
Raze moi în ochii negri el dă lirei alt acord:
Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire,
Brune unele ca gânduri din poveștile asire,
Alte blonde cu păr de-aur vise tainice de Nord.
Dar venit-a judecata, și de sălcii plângătoare
Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare;
În zădar rugați pieirea muri se năruie și cad!
Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă
Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă
Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat.
Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine.
Pe Sion templul se sparge nici un arc nu se mai ține,
Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri .
Cedri cad din vârf de munte și Livanul pustiește,
Jidovimea risipită printre secoli rătăcește
În pustiu se-nalță-n soare desfrunziții palmieri...
MIHAI
EMINESCU
Povestea
Magului Călător în Stele (fragmente)
*
Cand
suna-n viata lumii a miezenoptii ora,
Atunci prin ceruri umbla zambind amorul orb,
De ingeri suflete-albe vazandu-l se colora
Si ochii lor albastri privirea lui o sorb:
Plecand spre pamant ochii ei timizi se-namora
In pamantesti fiinte cu fragedul lor corp,
Si prin a lumii vama cobor bolnavi de-amor
In corpurile de-oameni ce-astept venirea lor.
Dar pan’ ce corpu-n lume un inger il cuprinde,
Deasupra vamii lumii pe luminoase cai
Imperiul lui cel mare o stea in cer aprinde —
Acolo el domneste, lasand a lumii vai.
Dar de viata-i lumeasca domnia-n cer depinde:
De-i rau, steaua s-arunca in noaptea celor rai
Si lumile nestinse pe-a cerului cununi
Imperii sunt intinse a ingerilor buni.
Atunci prin ceruri umbla zambind amorul orb,
De ingeri suflete-albe vazandu-l se colora
Si ochii lor albastri privirea lui o sorb:
Plecand spre pamant ochii ei timizi se-namora
In pamantesti fiinte cu fragedul lor corp,
Si prin a lumii vama cobor bolnavi de-amor
In corpurile de-oameni ce-astept venirea lor.
Dar pan’ ce corpu-n lume un inger il cuprinde,
Deasupra vamii lumii pe luminoase cai
Imperiul lui cel mare o stea in cer aprinde —
Acolo el domneste, lasand a lumii vai.
Dar de viata-i lumeasca domnia-n cer depinde:
De-i rau, steaua s-arunca in noaptea celor rai
Si lumile nestinse pe-a cerului cununi
Imperii sunt intinse a ingerilor buni.
*
Desi
nu sunt aievea aceste lumi solare,
El tot le vede, simte, le-aude si le are.
Cand omul risipitu-i, un lut fara suflare,
Sufletul in afara ramane surd si orb:
Un cantec fara arpa, o raza fara soare,
Un murmur fara ape, e suflet fara corp,
Dar inauntru-i este o lume-ntinsa mare,
Aievea-i pentru dansul. Cum picaturi ce sorb
Toate razele lumii intr-un graunte-uimit,
In el is toate, dansul e-n toate ce-a gandit.”
Seraful isi sfarsise vibrata-cugetare,
Gandirea tace-asemeni in fiul de-mparat,
Si galbena ca gheata rupta din nori rasare
Luna si trece moarta pe cortu-nnourat
Si cerul nori gandeste, nori mari de razbunare,
Ce vor sa bicuiasca pamantul rasculat
Si noaptea-insira ceasuri pe firu-i incolor
Ca raul care-si mana trecutu-n viitor.
El tot le vede, simte, le-aude si le are.
Cand omul risipitu-i, un lut fara suflare,
Sufletul in afara ramane surd si orb:
Un cantec fara arpa, o raza fara soare,
Un murmur fara ape, e suflet fara corp,
Dar inauntru-i este o lume-ntinsa mare,
Aievea-i pentru dansul. Cum picaturi ce sorb
Toate razele lumii intr-un graunte-uimit,
In el is toate, dansul e-n toate ce-a gandit.”
Seraful isi sfarsise vibrata-cugetare,
Gandirea tace-asemeni in fiul de-mparat,
Si galbena ca gheata rupta din nori rasare
Luna si trece moarta pe cortu-nnourat
Si cerul nori gandeste, nori mari de razbunare,
Ce vor sa bicuiasca pamantul rasculat
Si noaptea-insira ceasuri pe firu-i incolor
Ca raul care-si mana trecutu-n viitor.
*
Primejdii
te-asteapta si, fara de mine,
Se poate de ele ca n-ai fi scapat.
De-ai fi ca alti oameni, atuncea se poate
Ca soarta ta-n bine din rau as schimba,
Dar semnul tau nu sta in cartea mea toata.
A sortilor stele de mine-s purtate,
Da’ tu in tot cerul nu ai nici o stea.
De-aceea eu nu pot nimic pentru tine.
Scrisoarea-ti menita eu nu pot s-o schimb.
Ce e pot preface Ce-n stele senine
Nu-i scris — eu nu pot sti. Sunt scrieri streine
Gandite de Domnu-ntr-a sorilor nimb.
Dar pot sa-ti arat a pierzarilor cale,
Ca-n ea sa n-aluneci, ca neademenit
De-un inger c-ochi verzi cu trasurile pale,
Ce lumii aduce durere si jale
De moarte, de care adanc esti iubit.
Se poate de ele ca n-ai fi scapat.
De-ai fi ca alti oameni, atuncea se poate
Ca soarta ta-n bine din rau as schimba,
Dar semnul tau nu sta in cartea mea toata.
A sortilor stele de mine-s purtate,
Da’ tu in tot cerul nu ai nici o stea.
De-aceea eu nu pot nimic pentru tine.
Scrisoarea-ti menita eu nu pot s-o schimb.
Ce e pot preface Ce-n stele senine
Nu-i scris — eu nu pot sti. Sunt scrieri streine
Gandite de Domnu-ntr-a sorilor nimb.
Dar pot sa-ti arat a pierzarilor cale,
Ca-n ea sa n-aluneci, ca neademenit
De-un inger c-ochi verzi cu trasurile pale,
Ce lumii aduce durere si jale
De moarte, de care adanc esti iubit.
*
Magul
ramas in munte, din el iesi afara,
Pe-o piatra detunata el sede peste vai,
Priveste. — Codrii mangai cu vant de primavara
A lui frunte uscata, adancii ochi ai sai.
Se suie-n varf de munte, o stea din cer coboara —
O stea, vultur de aur, cu-aripele de foc,
Pe ea sezand calare, in infinit el zboara,
Stelele sclipeau sfinte si-n cale-i faceau loc.
Si rasfirati in spatiu ingeri duceau in poale
A lumilor adance si blande rugaciuni
Si intinzand in vanturi aripele regale
L-a lumii trepte-albastre le duc si le depun.
Pe magul cel puternic ei il saluta-n cale,
El trece dus pe steaua ce zboara ca un gand
Si cand veni sant, mare, pe-a haosului vale
Da drum stelei, s-arunca in haul fara fund.
Deasupra vedea stele si dedesuptu-i stele,
El zboara fara preget ca tunetul ranit;
In sus, in dreapta,-n stanga lanurile de stele
Dispar. — El cade,-un astru in haos azvarlit.
Caci la un punct albastru privirea-i atintita:
L-a haosului margini un astru bland usor;
Cale de mii de zile el cade-ntr-o clipita,
Zboara ca gandul care l-arunca-in viitor.
Din ce in ce s-apropie de lumea departata,
O zi mai are inca s-ajunge-n luna lui.
Pe-o piatra detunata el sede peste vai,
Priveste. — Codrii mangai cu vant de primavara
A lui frunte uscata, adancii ochi ai sai.
Se suie-n varf de munte, o stea din cer coboara —
O stea, vultur de aur, cu-aripele de foc,
Pe ea sezand calare, in infinit el zboara,
Stelele sclipeau sfinte si-n cale-i faceau loc.
Si rasfirati in spatiu ingeri duceau in poale
A lumilor adance si blande rugaciuni
Si intinzand in vanturi aripele regale
L-a lumii trepte-albastre le duc si le depun.
Pe magul cel puternic ei il saluta-n cale,
El trece dus pe steaua ce zboara ca un gand
Si cand veni sant, mare, pe-a haosului vale
Da drum stelei, s-arunca in haul fara fund.
Deasupra vedea stele si dedesuptu-i stele,
El zboara fara preget ca tunetul ranit;
In sus, in dreapta,-n stanga lanurile de stele
Dispar. — El cade,-un astru in haos azvarlit.
Caci la un punct albastru privirea-i atintita:
L-a haosului margini un astru bland usor;
Cale de mii de zile el cade-ntr-o clipita,
Zboara ca gandul care l-arunca-in viitor.
Din ce in ce s-apropie de lumea departata,
O zi mai are inca s-ajunge-n luna lui.
*
Tu
cugeti. Cugetarea cu raze reci patrunde,
Loveste chipul dulce creat de fantazie
Si acest chip devine palid ca o stafie
Si-ndata ce-l privesti tu el sta sa se confunde
Cu locul de-unde vine, cu norii ori cu unde.
Dar eu eu nu sunt astfel Mie-mi place visarea.
Fie ea chiar un basmu, numai fie frumos,
Inger c-ochi mari albastri, cu chipul luminos
Si iert ca el se stinge, cum aprind lumanarea.
Caci n-o aprind din contra Ca cel ce-i place-un vis
Si chiar trezit de friguri el tine ochiu-nchis,
Ca mai departe visul frumos sa il viseze,
Asemenea uit lumea si eu sunt bucuros
De pot prelungi inca visul meu radios.
De n-ar fugi-nfidelul O, de ar sta mereu
Sa oglindez intr-ansul adanc sufletul meu,
Cu cantecu-mi ferice simtirea sa-i desmierd
Si-n ochii mari si bolnavi fiinta sa mi-o pierd
De n-ar fugi! dar fuge Fuge cum luna plina
Incearca dupa codri greu capul de-l inclina
Si fuge si se duce pe-o raza iar in sus,
Se pierde in ruina castelului zdrobit
E sufletul meu palid, e sufletul meu dus
Ce paraseste lumea de cer ademenit.
Loveste chipul dulce creat de fantazie
Si acest chip devine palid ca o stafie
Si-ndata ce-l privesti tu el sta sa se confunde
Cu locul de-unde vine, cu norii ori cu unde.
Dar eu eu nu sunt astfel Mie-mi place visarea.
Fie ea chiar un basmu, numai fie frumos,
Inger c-ochi mari albastri, cu chipul luminos
Si iert ca el se stinge, cum aprind lumanarea.
Caci n-o aprind din contra Ca cel ce-i place-un vis
Si chiar trezit de friguri el tine ochiu-nchis,
Ca mai departe visul frumos sa il viseze,
Asemenea uit lumea si eu sunt bucuros
De pot prelungi inca visul meu radios.
De n-ar fugi-nfidelul O, de ar sta mereu
Sa oglindez intr-ansul adanc sufletul meu,
Cu cantecu-mi ferice simtirea sa-i desmierd
Si-n ochii mari si bolnavi fiinta sa mi-o pierd
De n-ar fugi! dar fuge Fuge cum luna plina
Incearca dupa codri greu capul de-l inclina
Si fuge si se duce pe-o raza iar in sus,
Se pierde in ruina castelului zdrobit
E sufletul meu palid, e sufletul meu dus
Ce paraseste lumea de cer ademenit.
*
O,
de ar fi o moarte, fara ca eu sa mor,
Eu as cuprinde-o-n brate si as strange-o cu dor.
Magul adanc gandeste si-n minte-si desfasoara
Soartea omului care l-avea naintea sa.
Sarac, uimit fusese in lume-odinioara,
Dar gandul lui puternic viata-i apasa.
Acest cap trist si palid coroana vrea sa poarte
Si azi pe el se vede un negru comanac.
Acesti umeri voit-au sa duc-a lumei soarte
Si azi acopar trente si rasa de siac.
Si capu-acest ce-n perini de tron ar fi dictat moarte
Azi doarme-n pat de trente, drept perina un sac,
Picioarelor ranite-n sandale li-era dor
De salele de marmuri, de-a tronului covor.
Descult umbla pe uliti, de visuri mintea plina
Si-n lungele-i mizerii, ca-n mare cufundat,
Visa ca-ntreaga lume la dansul o sa vina,
Ca el de lumea-ntreaga va fi incoronat.
Eu as cuprinde-o-n brate si as strange-o cu dor.
Magul adanc gandeste si-n minte-si desfasoara
Soartea omului care l-avea naintea sa.
Sarac, uimit fusese in lume-odinioara,
Dar gandul lui puternic viata-i apasa.
Acest cap trist si palid coroana vrea sa poarte
Si azi pe el se vede un negru comanac.
Acesti umeri voit-au sa duc-a lumei soarte
Si azi acopar trente si rasa de siac.
Si capu-acest ce-n perini de tron ar fi dictat moarte
Azi doarme-n pat de trente, drept perina un sac,
Picioarelor ranite-n sandale li-era dor
De salele de marmuri, de-a tronului covor.
Descult umbla pe uliti, de visuri mintea plina
Si-n lungele-i mizerii, ca-n mare cufundat,
Visa ca-ntreaga lume la dansul o sa vina,
Ca el de lumea-ntreaga va fi incoronat.
*
Din
cer cade alene o dulce stea desprinsa
Si se preface-n inger, plans de iubire, alb,
Si-n inima-i aude un dulce glas de-argint
Ca sunetu-unui clopot prin noapte aiurind.
Magul isi razgandeste-a calugarului soarte!
“E-aievea acea fiinta, visele-ti nu te mint,
Dar nu-i aci in lume E sufletu-unei moarte,
Pe care-nsa eu insumi pot ca sa-l reaprind.
Pot s-o topesc in forma de lut care s-o poarte
Si idealu-eteric in lut eu pot sa-l prind,
Dar nu aici. — Aicea de viata n-are parte;
Vom merge-n lumea unde traieste mai departe.”
Si se preface-n inger, plans de iubire, alb,
Si-n inima-i aude un dulce glas de-argint
Ca sunetu-unui clopot prin noapte aiurind.
Magul isi razgandeste-a calugarului soarte!
“E-aievea acea fiinta, visele-ti nu te mint,
Dar nu-i aci in lume E sufletu-unei moarte,
Pe care-nsa eu insumi pot ca sa-l reaprind.
Pot s-o topesc in forma de lut care s-o poarte
Si idealu-eteric in lut eu pot sa-l prind,
Dar nu aici. — Aicea de viata n-are parte;
Vom merge-n lumea unde traieste mai departe.”
POEȚI
NAȚIONALI (versiuni de George Anca)
William Shakespeare
Toată lumea-i o
scenă
Toată lumea-i o scenă,
Și toți bărbații și femeile
jucători;
Își au exituri
și intrări,
Și un om în
viață joacă multe roluri.
Actele sale
fiind șapte vârste. Întâi, infantul,
Scâncind și
vărsând în brațele doicii,
Apoi școlarul
smiorcăit cu traista lui
Și față
strălucind dimineața, târâindu-se melc
Nedornic de
școală. Apoi îndrăgostitul,
suspinător
cuptor, cu jalnică baladă
Întru
sprânceana dragei lui. Apoi soldat,
Jurând stranii
sudalme, bărbos precum un pard,
Gelos onoarei,
grabnic și iute la gâlceavă,
Căutând bășica
reputației
Până și-n gura
tunului. Apoi judecătorul,
Rotund la foale
bine căptușite cu clapon-capon,
Cu ochi severi
și barbă formal tunsă,
Plin
de-nțelepte ziceri și pilduiri moderne;
Și-așa își
joacă rolul. A șasea vârstă se shimbă
Într-un
sfrijit, papuci, un panataloon,
Cu ochelari pe
nas și punga pe o parte;
Ciorapu-i
tineresc, bine ținut, prea largă-i lumea
pentru țurloi
împuținat, iar vocea mare de bărbat,
Întoarsă iar
sopran copilăriei, în sunet
De fluiere,
șuiere. Ultima scenă din toate,
Ce-ncheie
strania istorie d'evenimente,
E a doua
copilărire, numai uitare,
Făr' dinți, făr'
ochi, făr' gust făr' orișice.
Charles
Baudelaire
Correspondances
Natura e un
templu unde piloni în viață
Lasă adesea
vorbe confuze-n ascultare;
Prin codri de
simboluri străbate fiecare,
priviri
familiare primindu-le în față.
Precum ecouri
lungi de departe se confund
Într-o
întunecată adâncă unitate,
Vastă ca o noapte și claritate
Parfumuri și
culori și răsunete-și răspund.
Sunt proaspete
parfumuri de cărnuri de copii
Dulci ca oboaie
ori ca preerii înverzite
- Și altele
corupte, bogate, sincopii,
Având expansiune
de lucruri infinite,
Ca ambra,
moscul, ambra și rășina, tămâire
Ce
cântă transportarea de spirit și trăire .
Friedrich
Hölderlin
Cîntec de soartă al lui Hyperion
Sus în lumină călcați
Pe sol blând,
genii binecuvântate!
Din cer Dumnezeu
Vă pogoară lin,
Cu degete de
artist,
Pe sfinte
strune.
Fără soartă, ca
somnul
Cereștilor,
respiră pruncul;
Păstrându-se
curat
În fașa săracă,
Pe totdeauna
cast
Spiritul său.
Și ochii
binecuvântați
privesc în
liniște
eterna
claritate.
Ci ne-a fost
dat
neunde a ne odihni
scăzând, căzând
lume în
suferință
orbind de la
o oră la alta
ca apa din
stâncă
în stâncă
prăbușindu-se,
în lungul
anului necunoscut.
Giacomo Leopardi
Infinitul
Mereu mi-a fost drag acest deal
pustiu,
gardul viu ce o bună parte
din ultim orizont ascunde privirii.
Dar stând în contemplare, nesfârșite
spații de dincolo de el, tăceri
supraomenești, cea mai adâncă pace
îmi vin în minte; cât pe ce
să se sperie inima. Și cum aud
vântul foșnind prin tulpini,
infinita
liniște cu această voce o compar:
și-mi amintesc eternitatea
și duse anotimpuri și prezentul
viu și sunetu-i. Atfel în această
imensitate gândirea-mi se îneacă:
mi-e dulce naufragiul în marea
aceasta.
Walt Whitman
O, Căpitane! Căpitanul meu!
O, Căpitane! Căpitanul
meu! Sfârșită ni-i
călătoria înfricată;
Nava și-a aerat
fiece colț, premiul râvnit l-am câștigat;
Portu-i
aproape, aud clopote, lumea exultă,
Urmând cu ochii
prora stabilă, vasul sumbru și îndrăzneț:
Dar, O, inimă!
inimă! inimă!
O, sângerânde
picuri de roșu,
Când pe punte
îmi zace Căpitanul,
Rece și mort
prăbușit.
O, Căpitane!
Căpitanul meu! Ridică-te, ascultă clopotele;
Ridică-te –
pentru tine s-a desfășurat steagul – pentru tine răsună goarna;
Pentru tine
buchete și cordelate coronițe – pentru tine țărmul-o-îmbulzeală;
Pe tine te
cheamă unduitoarea massă, fețe dornice întorcând;
Aici, Căpitane,
tată drag!
Brațul acesta
sub capul tău;
Vreun vis o fi
cel de pe punte,
Te-ai prăbușit
rece și mort.
Căpitanul meu
nu răspunde, buzele-i sunt palide și mute;
Tatăl meu nu-mi
simte brațul, n-are puls nici voință;
Nava e ancorată
în siguranță, voiaju-i închis și făcut;
Din drum de
spaimă, brava navă se întoarce cu ținta atinsă;
Exultați, O,
țărmuri, sunați, O, clopote!
Dar eu, cu pas
de doliu,
Calc puntea,
Căpitanu-mi zace,
Prăbușit
rece și mort.
Dylan Thomas
Iar moartea să nu aibă dominion
Iar moartea să nu aibă dominion.
Mortul nud să fie unul
Cu viul prin vânt și west-lună;
Când oasele li se curăță și oasele
curate plecară,
Ei să poarte stele la cot și la picior;
Și de înnebunnesc să fie sănătoși,
Și de se scufundă-n mare să reurce;
Iubiții de se pierd nu și iubirea;
Iar moartea să nu aibă dominion.
Iar moartea să nu aibă dominion.
Sub șerpuirile
marine
Ei lung zăcând
nu moară șerpuind;
Suciți în plase
când îi lasă mușchii,
Pe roată trași,
să nu se frângă,
Prin răul
inorog străpungă;
Spărgând cărări
n-au cum să piară;
Iar moartea să
nu aibă dominion.
Iar moartea să
nu aibă dominion.
Nu le mai
strige pescărușii în auz
Ori valuri să
izbească huind țărmii;
Unde țâșnea o
floare nemaifloare,
Capul sus la
răpăiala ploii;
Nebuni și morți
be mad and dead ca melcii,
Capetele
personajelor bat calea margaretelor;
Iar
moartea să nu aibă dominion.
ION
IUGA
Autoportret
Almanahul Literar 1970
Almanahul Literar 1970
Un cântec alb pahare înghețate mov
răspund cenzurii care mă dezmiardă
firav ghioc pe jilava mea palmă
și sfântă iarbă în alcov brumatul cântec
în mersul meu cădelniță și rugă
cine-n mări alin să-l fiarbă
când salcia țâșnită prin jocul grav de pântec
e schilav policandru o vai pe-o clapă oarbă
și doarme-n sine somn al meu
mai vânăt iarăși și mai clar
ca un cuvânt
pedestră rariște uitată-n mine
pe unde-am fost pe unde sunt
același Ion Iuga rug prea sfânt
din sfântul Gheorghe coborât albastru
și sclavele în mine se fac un nou mormânt
în sabie m-așază de ceață rele chipuri
odihnă-n semn pe unde trec proscrișii
tăiș să-mi fie scrumul osu-mi blestemat
pe fir de plumb în jos
pe alba-mi zodie
răspund cenzurii care mă dezmiardă
firav ghioc pe jilava mea palmă
și sfântă iarbă în alcov brumatul cântec
în mersul meu cădelniță și rugă
cine-n mări alin să-l fiarbă
când salcia țâșnită prin jocul grav de pântec
e schilav policandru o vai pe-o clapă oarbă
și doarme-n sine somn al meu
mai vânăt iarăși și mai clar
ca un cuvânt
pedestră rariște uitată-n mine
pe unde-am fost pe unde sunt
același Ion Iuga rug prea sfânt
din sfântul Gheorghe coborât albastru
și sclavele în mine se fac un nou mormânt
în sabie m-așază de ceață rele chipuri
odihnă-n semn pe unde trec proscrișii
tăiș să-mi fie scrumul osu-mi blestemat
pe fir de plumb în jos
pe alba-mi zodie
Bărbatul din nord
ant. O mie şi una de poezii româneşti
ant. O mie şi una de poezii româneşti
Sunt cel mai frumos bărbat din nord
cu ochii trişti de-atâta spălăcit albastru
- păduri de bălţi -
Sunt cel mai frumos bărbat din nord
cu trupul descojit de arbori
zvelt, unduit de aspre vânturi,
brăzdat de trăsnete şi-asemeni crud,
port brâie de lumină fulgerată
să plac şi cerului şi fetelor deodată.
Sunt cel mai frumos bărbat din nord
latin la vorbă, turbure în sânge;
cânt şi păduri boreale hăuie
sufletul meu printre stâncile ţării.
Sunt cel mai frumos bărbat din nord;
port pe chip ceaţa bunilor mei,
între pleoape hârburile lumii viitoare,
inima în româneşti cuvinte
se mistuie neagră
ca un soare.
cu ochii trişti de-atâta spălăcit albastru
- păduri de bălţi -
Sunt cel mai frumos bărbat din nord
cu trupul descojit de arbori
zvelt, unduit de aspre vânturi,
brăzdat de trăsnete şi-asemeni crud,
port brâie de lumină fulgerată
să plac şi cerului şi fetelor deodată.
Sunt cel mai frumos bărbat din nord
latin la vorbă, turbure în sânge;
cânt şi păduri boreale hăuie
sufletul meu printre stâncile ţării.
Sunt cel mai frumos bărbat din nord;
port pe chip ceaţa bunilor mei,
între pleoape hârburile lumii viitoare,
inima în româneşti cuvinte
se mistuie neagră
ca un soare.
GHEORGHE
AZAP
Desigur
că odată va fi ca niciodată
Tu nu mi-ai zis "ai lav iu!",
Aneto, niciodată,
Deşi te-aştept ca bou', la opt, să ieşi din tură,
În fiecare seară, în mână c-o lopată,
Gonind toţi pinguinii ce stau la cotitură.
Deşi te-aştept ca bou', la opt, să ieşi din tură,
În fiecare seară, în mână c-o lopată,
Gonind toţi pinguinii ce stau la cotitură.
Firesc, o să-mi dai ţeapă şi astăzi ca şi mâine
Şi vei fugi de mandea în tempo allegretto...
(Auzi? de dimineaţă cand am călcat un câine
M-am speriat teribil şi-am spus:"tu eşti,ANETO?").
Ai vrea să-mi leg de guşă un bolovan,
scumpete,
Să mă turtesc cu vodcă iar p'ormă, fatalmente,
Să mă arunc în Someş, în sunet de trompete,
Ca să-ţi rămână ţie vreo trei apartamente!
Să mă turtesc cu vodcă iar p'ormă, fatalmente,
Să mă arunc în Someş, în sunet de trompete,
Ca să-ţi rămână ţie vreo trei apartamente!
Prea mulţi au stat la coada să-ţi ungă cuzineţii,
Curând o să te saturi şi-o să te-ntorci agale,
Călcând ca raţa-n străchini...Voi nărui pereţii
Cu fruntea ta de tablă, în ritm de geamparale!
Ah, ce făcuşi, măi fato, de te-ai
cărat aşa
moto: „Tot ce-mi rămîne acum de
făcut
este să-mi ridic gulerul canadienei”
(Julio Cortazar – Şotron)
este să-mi ridic gulerul canadienei”
(Julio Cortazar – Şotron)
Am vrut cu două sute să cumpăr azi o
ploaie
Dar n-a ţinut, Roxana, nci chiar cu un bacşiş
Aşa că iar mă duc la filmul cu Charles Boyer
Să mîngîi pe-ntuneric, în buzunar, un şiş
Dar n-a ţinut, Roxana, nci chiar cu un bacşiş
Aşa că iar mă duc la filmul cu Charles Boyer
Să mîngîi pe-ntuneric, în buzunar, un şiş
Ah, ce făcuşi, măi fato, de te-ai
cărat aşa
Precum un OZN cînd încă era noapte
De m-ai lăsat statuie-n papuci şi-n pijama
Fără amor, făr’ orizont şi fără lapte?
Precum un OZN cînd încă era noapte
De m-ai lăsat statuie-n papuci şi-n pijama
Fără amor, făr’ orizont şi fără lapte?
De unde, tu, Roxana, atîta nepăsare?
Au nu ţi-am luat seminţe şi nici chewing-gum?
Au nu te-am dus la meciuri, nu te-am trimis la mare?
Alei, Roxana, dragă, dar cîte nu făcum?
Au nu ţi-am luat seminţe şi nici chewing-gum?
Au nu te-am dus la meciuri, nu te-am trimis la mare?
Alei, Roxana, dragă, dar cîte nu făcum?
Şi-acuma ce-mi rămîne, să beau
întruna, nu?
Şi-apoi la loc să umplu, cu lacrimi, damigeana
Măcar de nu-ţi spusesem cu-atîtea ocazii: tu,
Eu te-am iubit ca popa şi cum pescarul mreana
Şi-apoi la loc să umplu, cu lacrimi, damigeana
Măcar de nu-ţi spusesem cu-atîtea ocazii: tu,
Eu te-am iubit ca popa şi cum pescarul mreana
Ah, slabă eşti femeie, precum zicea
Shakespeare
Deşi bărbata fire e încă mai malignă
Că altfel care dracu’ e al meu chilipr
De te mai ţin la pieptu-mi la fel ca pe-o insignă?
Deşi bărbata fire e încă mai malignă
Că altfel care dracu’ e al meu chilipr
De te mai ţin la pieptu-mi la fel ca pe-o insignă?
Şi uite că acuma îţi scriu scrisori
în rime
De las eternităţii surîsul tău de pai
Şi să nu-ţi pese dacă de mine n-a şti nime
Eu te-am iubit. Atîta. Cât şapte samurai.
De las eternităţii surîsul tău de pai
Şi să nu-ţi pese dacă de mine n-a şti nime
Eu te-am iubit. Atîta. Cât şapte samurai.
Tu n-ai să-mi scrii, Roxana, şi asta
mă îngheaţă
Iar scrisul meu se face încă mai neciteţ
Aş vrea să pot a plînge de-acum întreaga viaţă
Dar fără mătăluţă nici plînsul n-are preţ
Iar scrisul meu se face încă mai neciteţ
Aş vrea să pot a plînge de-acum întreaga viaţă
Dar fără mătăluţă nici plînsul n-are preţ
Aşa
că voi rămîne pe mai depa-pa-parte
Poetul mediocru ce te iubea ardent
Iar tot amorul nostru va fi decît o carte.
Aşa îmi trebui’ dacă n-am fost perspicient.
Poetul mediocru ce te iubea ardent
Iar tot amorul nostru va fi decît o carte.
Aşa îmi trebui’ dacă n-am fost perspicient.
VIAȚA ASTA
Viaţa
asta, mai ales deşartă,
în care unii se consumă-n artă,
Uitându-şi, zilnic, rânza la aman,
în timp ce alţii, iuţi ca hidrargirul,
Cu marafeţi îşi ghiftuie chimirul:
Să-i toace-n vreun sejur de pandişpan.
în care unii se consumă-n artă,
Uitându-şi, zilnic, rânza la aman,
în timp ce alţii, iuţi ca hidrargirul,
Cu marafeţi îşi ghiftuie chimirul:
Să-i toace-n vreun sejur de pandişpan.
Viaţa asta-ntreagă: netto, brutto,
Cu tot tacâmul, Doamne, n-am umplut-o;
De fapt, am pus într-însa mai nimic:
Vreo poezică, niscai sticle goale,
Pesmeţi, trăscău, iluzii, angarale,
Tranchilizante, ceapă, tiriplic…
Cu tot tacâmul, Doamne, n-am umplut-o;
De fapt, am pus într-însa mai nimic:
Vreo poezică, niscai sticle goale,
Pesmeţi, trăscău, iluzii, angarale,
Tranchilizante, ceapă, tiriplic…
Viaţa asta,-n dor de şugubine,
M-a scărmănat în chip şi fel pre mine,
Buşindu-mă adesea-n vreun podmol,
Însă am fost, la rândul meu, în stare
Să-mi readun tendoanele-n picioare
Şi, oţărât, din smârcuri să mă scol.
M-a scărmănat în chip şi fel pre mine,
Buşindu-mă adesea-n vreun podmol,
Însă am fost, la rândul meu, în stare
Să-mi readun tendoanele-n picioare
Şi, oţărât, din smârcuri să mă scol.
Viaţa asta, dreasă-n elegie,
Ursită fost-a silnică şi mie,
Chit că să-i fac hatâruri m-am zbătut.
Ci, tam-nisam, oricât mi-ar da de furcă,
Dacă ar fi posibil pot să jur că
M-aş strofoca s-o iau de la-nceput.
Ursită fost-a silnică şi mie,
Chit că să-i fac hatâruri m-am zbătut.
Ci, tam-nisam, oricât mi-ar da de furcă,
Dacă ar fi posibil pot să jur că
M-aş strofoca s-o iau de la-nceput.
NINGE
Ninge urat, ninge maro, ninge scalen.
Din nou calic sunt si salhui, si iar mi-e rau.
Beau si fumez, pana devin eterogen,
Ca un poet, fara de trup, de la Bacau.
Ninge posac, si diletant, ninge murdar.
Satu-i pustiu, somnul s-a dus, focul s-a stins.
Oile plang, crangu-i obscur, lupii apar,
Iarna de-acum face hibrizi, cu dinadins.
Ninge caznit, ninge jegos, fulgi jerpeliti.
Nu mai cunosc - nu mai produc - nici un chiolhan.
Dreptu-i al tau, dragoste-n veci, sa ma eviti:
Pana la brau, pana la gat, pana-n tavan.
Ninge mahmur, ninge-n zig-zag, ninge strain,
Tamplele dor, ochii-i destup, inima-i grea.
Inca putin! Inca putin! Inca putin:
Sper sa rezist, pana-ncoltesti, IARBA A MEA.
Ninge urat, ninge maro, ninge scalen.
Din nou calic sunt si salhui, si iar mi-e rau.
Beau si fumez, pana devin eterogen,
Ca un poet, fara de trup, de la Bacau.
Ninge posac, si diletant, ninge murdar.
Satu-i pustiu, somnul s-a dus, focul s-a stins.
Oile plang, crangu-i obscur, lupii apar,
Iarna de-acum face hibrizi, cu dinadins.
Ninge caznit, ninge jegos, fulgi jerpeliti.
Nu mai cunosc - nu mai produc - nici un chiolhan.
Dreptu-i al tau, dragoste-n veci, sa ma eviti:
Pana la brau, pana la gat, pana-n tavan.
Ninge mahmur, ninge-n zig-zag, ninge strain,
Tamplele dor, ochii-i destup, inima-i grea.
Inca putin! Inca putin! Inca putin:
Sper sa rezist, pana-ncoltesti, IARBA A MEA.
IUBITO, NINGE PESTE HĂT
Iubito, ninge până hăt
Şi-am să oftez cu mult mai des
Pentru că tumbele-n omăt
De unul singur n-au succes.
Dansează fulgii coliliu
Şi-mi cer măcar un zurgălău
Dar nici un clinchet nu mai ştiu
De când lipseşte râsul tău.
Îmi ninge-n gând ca un puhoi
Zăpada albă-mi creşte-n prag
Sporesc omăturile moi
Şi totuşi nu mă mai atrag.
Tu nici măcar nu te prelingi
Pe-o indulgenţă să mă vezi
Şi-am procurat nişte seringi
Să-mi faci injecţii cu zăpezi.
Vezi, nici zăpada n-are rost
Din zbucium dacă nu mă smulgi
Oricât de proaspăt şi intens
Lucrează fabrica de fulgi!
P.S. Redată din memorie, eventualele omisiuni rog a-mi fi scuzate! (Anda Andries, 2007)
FELIX SIMA
copiii care
merg prin flori
mai mulţi copii
mergeau prin flori
le vizitau ca
la muzeu
acest băiat
strângea culori
această fată nu
sunt eu
afară-i
aşteptau părinţii
şi parcă-aveau
ceva de spus
le tremurau în
gură dinţii
copilul meu
este mai sus
mai mulţi copii
mergeau prin flori
ca fluturii
strângeau mătase
acest băiat
strângea culori
această fată mă
uitase
aveau topoare
de argint
cu coada lungă
şi sculptată
copiii noştri
nu ne mint
copiii noştri
ne zic tată
şi se înţeapă
în stamine
li se deschide
apoi uşa
privesc la ei –
privesc la mine
o fată şi-a
pierdut păpuşa
mai mulţi copii
mergeau prin flori
le-au vizitat
şi-au coborât
acest băiat a
strâns culori
cu greu l-m mai
recunoscut
călătorul
să-ţi intre
într-o seară-n casă
un călător
fără sandale...
tu să-l
primeşti nepăsător
şi rezemat
pe scaun moale...
să-ţi
spună-n câteva cuvinte
ura şi
dorurile sale...
tu să-l
asculţi nepăsător
şi rezemat
pe scaun moale...
ştiind că-n
camera vecină
mâncarea
fierbe-n şapte oale...
tu să-l
inviţi nepăsător
şi rezemat
pe scaun moale...
de-ai pune să i
se aducă
şi un palton
mai scurt în poale
când ţi-ai
aprinde o lulea
stând rezemat
pe scaun moale...
sunându-ţi apoi
buzunarul
i-ai da în silă
trei parale
doar să se ducă
să rămâi
tot rezemat pe scaun
moale...
el umilit peste
măsură
ţi-ar pune
pielea-ntre pumnale
şi te-ar lăsa
nepăsător
și rezemat
pe-un scaun moale,
doină
dacă am
şi dacă sunt
o lopată de
pământ
dacă am
dacă nu am
frunză verde
prinsă-n ram
tot scriam
la poezii
pentru morţi
şi pentru vii
frunză verde
strop de moarte
primăvara
ne desparte
toamna vine
iarna
vara
între noi e
primăvara
frunză verde
foi de carte
toamna -
iarna
sunt departe
nici nu ninge
nici nu plouă
se tot rupe
cartea-n
două
dacă am
dacă nu am
trei mici
capete
la geam
lupul tânăr
tot eram
tot prin fum
călătoream
trup de fată
doină mică
am cântat şi
nu mi-e frică
am cântat
un os de
plug
şi o frunză
prinsă-n jug
toamna vine
iarna
vara
între noi e
primăvara...
nici nu ninge
nici nu plouă
se tot rupe
cartea-n două,
s-a scumpit
apa de ploaie
lui Nei
Darie
s-a scumpit
apa de ploaie
s-a scumpit
apa din vin
s-a scumpit
pielea de oaie
s-a scumpit
un cer senin
s-a scumpit
ceaiul de plante
s-a scumpit
zăpada albă
s-a scumpit mai
mult încalte
şi moneda cea
mai calpă
s-a scumpit
adică leul
(leul nostru
blând şi drag)
tipărim
bancnote sute
tot pe frunzele
de fag
s-a scumpit
laptele mamei
s-a scumpit
gogoaşa ţării
pe un ţărm
uitat de lume
s-a scumpit
nisipul mării...
dacă vrei să
ari grădina
şi-ncă nu ai
plug să-o ari
visul ţi-l
plăteşti în ruble
sau în lire sau
dolari...
s-a scumpit
lumina zilei
dar şi
Peştera Muierii
şi-au
scumpit covrigii câinii
s-au
scumpit, zâmbind, minerii
de când,
Doamne, la prefectul
şi la alţi – de
sus în jos -
caut drum
să-mi fac dar iată:
s-a acumpit
mersul pe jos,
a fost un secol
XX
ne întâlnim din an în an
cu Prea
Cinstitul Anton Pann
ce trage fesul
peste noi
ca peste turmă
- când vin ploi
când nu vom fi
- nu vom zări
nici drum de
noapte şi de zi
pe care tot mai
mergem dar
ieşim dintr-un
Abecedar
al lui Antim cu
„Didahii"
şi georgianul
dintre vii
care pe deal se
pârguiesc
şi-n scaun tot
mitropolesc
din an în an,
din bani în bani,
să mai trăim
contemporani
că nu e alta
de trăit
decât un fel
de om cinstit
şi-o naştere
- a doua-n cer
peste
născutul efemer
acolo unde-i
cuib cu pui
să mai trăim
în proza lui
a BOULUI DE
PIATRĂ...
deci,
A FOST UN
SECOL: XX
înaintând în
labirint
unde de mult mă
simt te simt
să-o luăm
adesea de la cap
în el - mai
multe ne încap...
când am plecat?când am sosit?
ne paşte zilnic
un sfârşit
un scrib
balcanic - secular
o lună
legănată-n par
văcari căprari
oieri şi hoţi
dricarul ce îi
vrea pe toţi
tăciuni
aprinşi, enibahar,
sticle de
lampă, rom, pahar,
Moara lui
Ghelci şi căruţaşi
altar trăsuri
nuntaşi clăcaşi
zapcii zugravi
zarafi ocnaşi
fierari rudari
ţigani sadea
notar aprod
lulea peltea
scufiţe roşii
strănepoţi
şi boschetari
şi idioţi...
dricarul ce îi
vrea pe toţi...
şi „Macul
roşu" „Trei mustăţi"
un casier ce
face plăţi
ogrăzi de meri
de pruni de peri
bărbaţi în pomi
mai jos - muieri
sutane sfinte
lumânări
icoane-n ceruri
închinări
copii pierduţi
case de bal
sifonerii
pescari spital
margini de sat
şi de oraş
la mijloc:
Bobul ucigaş
un arhivar un
pompier
o farmacie pe
sub cer
în aer liber
aşadar
la seminar: un
calendar
şi ceară-n
preot în amvon
şi domnişoare-n
pension
fântâni cu apa
ca vioara
în ele se
scufundă Ţara
şi-o scoatem
iar cu o găleată
şi-o dăm pe
jgheab la lumea toată...
FÂNTÂNI CU
APA CA VIOARA...
ÎN ELE SE
SCUFUNDĂ ŢARA...
ŞI-O SCOATEM
IAR CU O GĂLEATĂ...
ȘI-O DĂM... PE
JGHEAB... LA LUMEA TOATĂ
Iar mai jos, la
Dumnezeu,
Oasele
tatălui meu…
Albe sunt,
nimic nu sunt
Şi nu scot nici
un cuvânt
Şi pământul
le-nconjoară
Ca o graniţă de
ţară…
Oase sunt din
trup de om?
Crengi căzute
dintr-un pom…
Şi trec ape
printre ele
Ca prin gardul
de nuiele
Ridicat în
dosul stânii
De bătrânii şi
stăpânii…
Să cântăm:
„Florile dalbe”,
Graniță din
oase albe
George Anca
EMINESCU
TEATRUL LIMBII ROMÂNE ÎN INDIA,
Muzeul Național
al Satului, Namaste India, 6.6.015, ora 12
Gayatri -
sanscrită, română
*
Sion
Sion și biblii scrise
în
carne doina plânse-ni-se
Catolicei
gratia plena
ave
Maria Magdalena
Apoi
tot nebăuți ne fie
porumbul
scrumului trezvie
Lumină
harului fiind
împreunându-i-se
ind
Sion
Sion și evanghelii -
în
carne suflet doina ce li-i
*
asat
oma
*
Ziua Eminescu, torențială, se arătase construcție a
timpului, joc al tentațiilor spirituale necunoscute până în clipa teatrului
limbii române. De atunci, la cuvântul: „departe”, mai fiecare izbucnește: ”mai
departe”, recitatorul continuă: „mai încet”: „tot mai încet”.
...O aud pe Amita (Bhose) cu shanti-repaos. Cicerone
(Poghirc) cu mantra supremă. Cineva tot zicându-mi să închid ochii, să-i
deschid înăuntru.
*
31
mai 78 Dharamsala
Am citit ieri, cu voce tare, pentru toți trei din
Eminescu. Ne-a apărut obsedat de sine, de Atman, de universul crud, desferecat,
cu ploi de suflete și meteori, epopeic nu retoric, ritmic nu elocvent, ritual
arhitectonic nu descriptiv, cult naturist nu idilic, trăindu-și continuitatea
proprie în reînvierea chipurilor și rostirilor dinainte, ca un istoric mistic,
și așternând cadrele literelor urmașe mânate de duhul bun dar trinitar, de
guru, yogi, sigur, poetica pranei, a apropierii de un infinit ce să spargă
încântul fermecării. Ca romantic, corespunde în geniul temei, în intuiția
fantasticului reîncarnării sau măcar a strigoilor, în muzicalitatea epopeii
destinului. Clasic, cuprinde dezarmanta hipnoză a perfecțiunii antume, trezia
din intimitatea nevăzută, a antitezei propriului spirit poetic, revanșa contra
compătimitorilor geniului și împărțitorilor creației, autoironia frigidității
cosmice scârbite de refuzuri muritoare, forța și căldura până la lacrimi a
acestora din urmă, din viață. Formele artistice și voința creatorului merg
împreună. Cine l-ar plânge a nu fi avut puterea să se deosebească de sine și a
crea caractere, fie și dramatice: dar formele din versificație, tonalitățile mistico-morale,
șivaismul, etapele – tânăr să-i citești cu toată voluptatea poezia
începuturilor -, filosofia deschisă, dumnezeul nemărturisit și netemut,
kantianismul și critica lumii necutreierate, sublimate intelectual, buddhic și
herculean, libertatea față de alte culturi și autonomia valorilor sale
supraetnice, infrauniversale, robirea profetică sub valurile vremii.
*
Trebuie să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre
etaje. O comisie asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze adânci,
de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării al milionarului va
fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita – începutul teatrului de limbă
română al Universității din Delhi – Peste vârfuri, La steaua,
Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii de Blaga, în engleză, Păunul de Barbu – română,
hindi, Shatranj de Sorescu, hindi, Cartea de Anca, punjabi.
Cântăreți de sitar și veena. Studenții se înscriu la universitate, plătesc
taxa, dar renunță, atingându-și scopul de a obține permise de autobuz.
*
Piesă fără text. Sau Examenul. Sikhul va fi Sică, Viki
rămâne așa, Vina – la fel, Vadwa apare cu numele mic de Yogindra, iar alte
apariții o să le anunțe el. Copii și studenți, în teatrul nostru, transformat
în loc de întâlnire și de examen. Suntem în scenă, pe o pagină, despărțiți în
silabe, fără să ne dăm seama când sfârșește ori începe paragraful. E a doua
viață a mea, pe care n-o trăiesc, nu obișnuiesc să văd piesele mele. Fiți fără
grijă, o să auziți replici bine jucate, o să vedeți chipuri și sugestii din
lumea largă. Nu e un teatru de călătorie, doriți conferințe? Vă țin una despre
repertoriu, reclama, separat, veți pleca după o mică durere de fericire.
*
Mihai Eminescu: Revedere (recită Kashyap Manica); Vasile
Alecsandri: Cântecul gintei latine (recită Yogindra Vadwa); George Coșbuc:
Trei, Doamne, și tiți trei (recită Devesh Mohan); Mihai Eminescu: La steaua
(recită Charanjit Singh); Marin Sorescu: Șah (recită Veena Rani Gupta); Ashok
Beri: Gândul meu (hindi:)
gândul meu sub arc de
munte limpezit de râuri sfinte peste-a ierburilor frunte izvorâtele cuvinte
România gândul meu
*
Am recitit seara Shakuntala de Vasile Voiculescu, după ce,
dimineață, sfârșisem Ramayana, traducerea românească a versiunii repovestite
în englezește de Rajagopalachari. Cheia eminesciană din Luceafărul psihanalizează
ortodoxist consacrarea persoanei sau cunoașterea apofatică.
Vorbisem despre Sita ca destin sfânt prin Rama, sacrificiu. Shakuntala
românului Voiculescu este destinul însuși . Sita concretizase absolutul,
Shakuntala-Rada absolutizase realul existenței. Persoana-Dumnezeu se realizează
în stadii brahmanice, poate și kierkegaardiene, strălucește în iluzia
Shakuntalei - Maya, Dulcineea-Shakuntala.
Gala Galaction
recrease o imagine bucureștean-constănțeană a Mariei Magdalena.
Voiculescu s-a emancipat, în aparență, de morala
evanghelică. Păcatul Shakuntalei nu există. Ea incarnează frumusețea
indiscutabilă, ca o religie în sine. Este tot atât iluzie, halucinație sau
reminiscență, cât și sens al regenerării, eroismului și îndumnezeirii.
*
noi
vorbim pe românește doamne
ne
dai vin nu-l bem să ne condamne
doar
o furie ca a le ține tira
ne
mănâncă minți harimandira
aurul
cu gurile brățară
mai
să ne înghită de ocară
și
turbanul cumpărat pe-un sfanț
gheară
ți-l oprește să te țipi în șanț
*
De
vorbesc în satul nostru pot s-audă și străinii
Azi
mă abătui din cale să fac yoga kundalini
Cu
picioarele în cruce mâinile la pancreas
scapi
de diabet sau alte suferințe într-un ceas
Dar
ce se alege-n urmă pe la patruzeci de grade
nu
știu eu astrologie să arăt mai cumsecade
Norocul
că-mi scrie carte mai din sus de primărie
tata
de la stupi ce dulci mi-s viforâți și pe hârtie
De-i
răspund s-o țină taină ori de veste și comunii
cum
că noru-sa cunoaște personal pe Sakyamuni
Și
fiind așa destinul de malarie scăpat
au
luat o doctorie să se facă doctorat
rasă
ori prezicătoare (nava rasa-s sentimente)
unul
altuia în viață să ne fim medicamente
*
Om
Troian român
pe
trei ochi stăpân
moartea
ia-mi dă-mi trai
plaiului
meu rai
Și-ar
fi tot un fir
fir
de trandafir
mângâie-l
să-l am
agatârul
neam
Și-ar
fi fără chin
și
fără suspin
și-ar
fi din bătrâni
zid
de duh de mâni
Din
nesat în sat
curat
luminat
la
zorii de nea
snaga
să ne ia
Am
și n-am a da
de
aici colea
omul
șoptitor
șoptitorul
dor
*
nu
muncești și barba crește zice Geza fatalist
ba
te iau pe românește și îți fac un acatist
mi-a
sosit sosia aflu să mă bage în vreo oală
bat
la ușă iese slavu din împărăția yală
să
fumăm boieri grofi pașă fără sabie în vlah
în
foiță de cămașă cu tutunul lui Alah
batem
câmpi armonios la arsul lumânărilor
ba
ne cântă și din tabla mucul lumii nărilor
se
deschide ușa intră un băiat la noi în cușcă
bună
vreme moale vintră numără și ne împușcă
EMINESCU LA TÂRGU-MUREȘ
Ştiai ca la Tg. Mures s-a votat in Consiliul Local schimbarea numelui a treizeci de strazi (printre care si str. Eminescu) in nume maghiare.
Cum?
Consilierii PNL-PDL au votat impreuna cu cei UDMR, in regim de urgenta (inainte de motiunea de cenzura). Troc politic iresponsabil peste interesele strategice nationale. Deci, nimic luminos.
Emi
Consilierii PNL-PDL au votat impreuna cu cei UDMR, in regim de urgenta (inainte de motiunea de cenzura). Troc politic iresponsabil peste interesele strategice nationale. Deci, nimic luminos.
Emi
Dimitrie
Grama:
Draga Emilia,
Eminescu nu sufera din astfel de nimicuri. El isi are locul lui de cinste oricum.
Cum am mai spus, in tara aceea sunt necesare schimbari radicale cu privire la cinste, mandrie nationala si mai ales atitudine civilizata in mai toate domeniile cultural-social-politice.
Multi romani, din alte regiuni ale tarii , nu se pot identifica cu tara lor!!!
Ardelenii si banatenii get-beget au o mare dilema sa se identifice cu valahii, cu mentalitatea corupta, imorala, introdusa de la Bucuresti dupa 1918.
Austria si nemtii in general au avut o mare influenta in Ardeal si Banat si, cu toate ca sunt foarte critic fata de nationalismul sovonist maghiar, aceasta "civilizare de tip vest european", s-a petrecut si in Ungaria. sa nu uitam ca aceste regiuni au fost parte a unui imperiu de tip vest european mai multe sute de ani.
In fosta Austro-Ungarie a existat un cod moral, seriozitate in munca si disciplina si aceste virtuti au fost spulberate de mentalitatea damboviteana, introdusa prin functionari veniti din Bucuresti, functionari care au primit posturi si functii inalte, nu bazat pe merite, ci pe "nepotism", "mita", "coruptie".
Incet-incet o guvernare "fanariota" bazata pe "baccis turcesc" a inlocuit decenta din Ardeal si Banat.
Ar fi fost mult mai bine, daca Muntenia si Bucurestiul s-ar fi schimbat, trecand la o treapta mai superioara de atitudine morala, aliniindu-se atunci tarilor din Europa Centrala si de Vest.
Dar nu s-a intamplat asa, ba din contra, "balcanismul corupt" a fost finisat si dezvoltat la noi, mai mult decat in celelalte tari balcanice.
Deci, dece sa-i injuram pe cei de la Tg Mures? Ei nu se pot identificacu Romania/Valahia, pentru ca Valahia nu a depus nici un efort sa unifice atat national cat si spiritual toate tinuturile vechi, istorice, de pe actualul teritoriu al Romaniei.
O delasare tipica guvernelor politice incompetente de dupa 1918 si venirea la putere a comunistilor, adusi din URSS, a agravat si mai mult aceasta situatie.
Dar, oricum, e bine ca fiii celor veniti din URSS la 1944, ne dau acum lectii de comportament si sunt tratati ca "victime" ale persecutiilor comuniste. Romanii sunt "pocheristi morali" si accepta cu usurinta orice "cacialma".
Si atata timp cat conduita morala la nivel national este ignorata, romanii vor suferi de o "insuficienta grava de civilizatie" si vor fi tratati ca atare.
De asemenea, o "debandada" social-politica in tara romaneasca, va fi posibila oriunde si oricand, deoarece orisice structura sau ambitie de organizare morala, nu este luata in serios.
Eminescu nu sufera din astfel de nimicuri. El isi are locul lui de cinste oricum.
Cum am mai spus, in tara aceea sunt necesare schimbari radicale cu privire la cinste, mandrie nationala si mai ales atitudine civilizata in mai toate domeniile cultural-social-politice.
Multi romani, din alte regiuni ale tarii , nu se pot identifica cu tara lor!!!
Ardelenii si banatenii get-beget au o mare dilema sa se identifice cu valahii, cu mentalitatea corupta, imorala, introdusa de la Bucuresti dupa 1918.
Austria si nemtii in general au avut o mare influenta in Ardeal si Banat si, cu toate ca sunt foarte critic fata de nationalismul sovonist maghiar, aceasta "civilizare de tip vest european", s-a petrecut si in Ungaria. sa nu uitam ca aceste regiuni au fost parte a unui imperiu de tip vest european mai multe sute de ani.
In fosta Austro-Ungarie a existat un cod moral, seriozitate in munca si disciplina si aceste virtuti au fost spulberate de mentalitatea damboviteana, introdusa prin functionari veniti din Bucuresti, functionari care au primit posturi si functii inalte, nu bazat pe merite, ci pe "nepotism", "mita", "coruptie".
Incet-incet o guvernare "fanariota" bazata pe "baccis turcesc" a inlocuit decenta din Ardeal si Banat.
Ar fi fost mult mai bine, daca Muntenia si Bucurestiul s-ar fi schimbat, trecand la o treapta mai superioara de atitudine morala, aliniindu-se atunci tarilor din Europa Centrala si de Vest.
Dar nu s-a intamplat asa, ba din contra, "balcanismul corupt" a fost finisat si dezvoltat la noi, mai mult decat in celelalte tari balcanice.
Deci, dece sa-i injuram pe cei de la Tg Mures? Ei nu se pot identificacu Romania/Valahia, pentru ca Valahia nu a depus nici un efort sa unifice atat national cat si spiritual toate tinuturile vechi, istorice, de pe actualul teritoriu al Romaniei.
O delasare tipica guvernelor politice incompetente de dupa 1918 si venirea la putere a comunistilor, adusi din URSS, a agravat si mai mult aceasta situatie.
Dar, oricum, e bine ca fiii celor veniti din URSS la 1944, ne dau acum lectii de comportament si sunt tratati ca "victime" ale persecutiilor comuniste. Romanii sunt "pocheristi morali" si accepta cu usurinta orice "cacialma".
Si atata timp cat conduita morala la nivel national este ignorata, romanii vor suferi de o "insuficienta grava de civilizatie" si vor fi tratati ca atare.
De asemenea, o "debandada" social-politica in tara romaneasca, va fi posibila oriunde si oricand, deoarece orisice structura sau ambitie de organizare morala, nu este luata in serios.
Ben
Todică 9.6.015, 5:48
E un punct de vedere care nu mai are valoare acum ca
suntem in Europa dar poate fi folosit intentionat ca sa ne puna in conflict, ca
sa creeze o alta ucraina. Desparte si controleaza e deviza pe tot pamantul.
Romania e a evreilor acum si atata timp cat sunt americanii in ea nu se va
intampla nimic. Ungaria e despartita financiar de banca internationala
americana asa ca nu are succes sa ia Transilvania decat numai daca face un targ
cu ei. Avem exemplul Yugoslaviei care a fost despartita ca sa fie subjugata pe
bucati si asa se poate intampla si cu Romania daca incep sa se certe regiunile.
Situatia in Romania trebuie observata la nivel mondial si daca analizezi ce se
intampla in toate tarile lumii vei concluziona ca regimul de acum o aranjeaza
cel mai bine. Pe moment in nici o tara lucrurile nu merg inainte ci inapoi. E
adevarat ca sunt tari care o duc mai bine decat Romania dar in raport cu
nivelul real la care ar fi trebuit sa fie, ele stagneaza sau merg inapoi. Daca
cineva ar stabiliza Romania ar pati exact ce a patit Libia. Suntem pe drumul
unei mari schimbari planetare. Toate resursele sunt directionate spre industria
de razboi. Toti se inarmeaza, frica si terorismul se promoveaza intens.
Debandada social politica devine norma peste tot. Cand vor apare varfuri clare,
exemple sanatoase de morala si justitie atunci le va avea si Romania. Ce face
al mare face si al mic. Noi mimam.
Bine, Romania poate fi comparata cu Bulgaria, Turcia, Bosnia, Ucraina si intr-o oarecare masura (destul de mica) ,cu Grecia, dar nu cu GB, Franta, Germania, etc, cu toata criza si stagnarea economica a Vestului.
RăspundețiȘtergereRomania are "o traditie" in criza de moralitate si aceasta criza trebuie rezolvata local. Va lua mult timp, dar lumea trebuie sa fie constienta ca aceasta situatie nu depinde de procese si situatii internationale si nu trebuie acordate scuze coruptiei care stapineste viata social-economica si politica din Romania de mai bine de o suta de ani.
Poporul roman ar fi trebuit sa accioneze direct dupa 1989 si sa se alinieze altor democratii, inlaturand total practica fanariot-comunista. Nu au facut-o atunci, din pacate, dar poate ca totul nu este pierdut si, cine stie, poate ca in timp, ne vom putea mandri ca suntem romani traitori in sec. XXI?