DRUMUL ROBILOR
6 ianuarie 1981 Delhi
În 2 ianuarie am plecat din
Otopeni cu Tarom, conduși de T. Geoabă, Gh. Și M. Rizoiu, Ion, F.
și B.D. Iuga, S. Mircea. Nansi a plâns cumplit la despărțire. În
avionul de Moscova eram patru persoane – a patra, o rusoaică
măritată tot pe strada noastră. Dinner în ruble pe Șeremetievo.
Toată noaptea în zbor până la Delhi (aterizare mai puțin lină
decât cea românească la Moscova).
Neanunțați (și neprimiți la
universitate). Două nopți într-un apartament deminud al ambasadei.
A treia, la Guest House. Aici, ca și cu ani în urmă, l-am visat pe
Vasile Văduva, era bolnav, într-un timp nu mai era decât o schiță
de schelet, apoi un convalescent incurabil, discutându-și savant
agonia, în fine, un copil al refacerii memoriei în alergări și
fripte cu copiii, cu noi toți, recuperându-ne în Anul Ăsta
(internațional al disbled-ilor), insinuându-ne, cine știe,
conversația kieviană, netresărirea la toată reîntoarcerea
într-un loc atât de familiar, cu toată absența, găsindu-ne
totuși schimbați, iar el ni se alătura capricios ca totdeauna,
același.
Palmierii verzi și eucalipții.
D-14 Chatra Marg, noua adresă, la un etaj spre colțul din răsărit.
Încă o tot mică diferență de trecut. Nana a scris Măriucăi, am
expediat scrisoarea, în vreo trei-patru săptămâni primim răspuns.
Etajul nostru româno-indologic, în patru ani, ce sens va căpăta?
Biblioteca „Eminescu” mai greu s-ar putea cocoța acolo, poate-n
Maharani Bagh să-i fie locul.
Vechilul romantism – văd că
am scris, în loc de „vechi”, „vechil”, așa să fie – al
sosirii de odinioară rămâne doar nescris, altfel, intens, aproape
insomnios. Ultimele două nopții, Nana s-a trezit la miezul nopții,
pentru mai mult de o oră, cu grijă de taclale. O ligă creștină?
Masih mă introduce mâine la Vice-Chancellor. Nu sunt necunoscut,
nici Nana, persoana internațională (va putea ea merge chiar de
săptămâna viitoare la Queen Mary College? Parcă da.)
De n-aș fi descoperit prea ușor
de studențime și într-una. Prima lecție, poimâine. Am de evaluat
nu numai româneasca lor, dar și spiritul general, ca de obicei.
Ceva teorii noi va fi mai bine să nu le lansez dinaintea lor? Sau
da? Cât voi reuși în materie de organizare? Pentru vicecancelar –
de ce în India? Indian-Romanian Studies; part of world indology –
great names, thems and fields of research; Amrita Pritam, Mulk Raj
Anand, Harbhajan Singh.
7 ianuarie 1981 Delhi
Sardarul vicecancelar m-a primit
cu căldură. În departament, 41 studenți înscriși. În
bibliotecă, un raft masiv, la vedere – fosta bibliotecă
„Eminescu” - măcar cu atât s-au soldat insistențele și
absența mea. Prolog la Continua: bibliotecară de la biblioteca
Universității-mamă din București – doar acolo puteam consulta
primul volum Eminescu din ediția Perpesicius, scurtă vreme, cât
să-mi copiez Doina, într-un carnețel vernil (apoi, într-un
caiet de matematică, tip școală, pentru India). Atât de-ar dura
amintirea blândei Continua.
8 ianuarie 1981 Delhi
Prima clasă. 5 studenți fără
românească – vom mai vedea. Fără cărți – consum multă
cretă. Fonetică, vocabular, tot. După ore, bătrânul sardar
italienist Alhuvalia se interesaează serios de dodie. Parasnis, de
franceză – cinematografic. TOI despre înghesuiala la un film
maghiar, o carte a departamentului de romani, „Roma”, revista
țiganilor, Chandigarh. Recitare, gri, cu insistență pe „Fie
vreme bună rea / Mie-mi curge Dunărea. Eminescu, Arghezi,
Sadoveanu.
În toată Kamla Nagar, cu Nana,
după cărți de-a doua („Twenty froggies went to school”). Ne
vizitează Martin Bharat (2 ani), Marek și Edward, apoi Ajay. Noi,
la Masih (Rajesh, Anita, Parita, Richard și d-na). Nana va merge la
Queen Mary College, ca o creștină ce e. O maimuță în vizită la
Vice (TOI: ca și cum nu erau de ajuns greviștii). Nansi a visat pe
tataia Nasa cu capul tăiat.
Mi-e teamă că nu vom mai simți
același fior mistic în fața dansului clasic. Am văzut puțin din
India. Întrebări despre Continua. Aștept să-mi dicteze Nana
povestea ei de azi – va fi cu broscuțe? Nu-mi vine la îndemână
să scriu scrisori. Nici poeme – niciun vers, încă, în India.
Or, la plecare, puțin înainte, acasă scriam. Ce să fie mijlocul
vieții și până când Continua? Ar trebui să isprăvesc și eu
subiectele de examen (după o unică întâlnire cu studenții) –
cred că luni le depun, cu un efort. Ce m-o mai fi părăsind?
Fraza îmi trădează o
superficialitate în care nu trăiesc, un roi de ocol, poate unde văd
oameni viețuind în copii lor, un tată spunând că de mici i-a
spălat și hrănit și de-aia fata mare i-a dedicat un poem. Și
poate ne-am întors în India spre a fi împreună mai mult, aproape
mereu? Să avem parte de zilele noastre? Câte-un subiect pus pe
tapet începe să ne ia ore. Somnul se zgârcește în visări pe
apucate. A zburat careva ființă de deasupra și se pregătește o
alta mai de dinăuntru. Sunt patru flori galbene, de la parter.
9 ianuarie 1981
Nana îmi scrie manu propria, în
caiet: 9.01.1980. Delhi / Veverița fermecată / Veverița se
pregătea de culcare. Când de odată aude un fîlfîit. Pe o
creangă. Se așezase o porumbiță. „De ce plângi, fetițo”?
„Am niște prieteni amărîți, n-au bani...”.
10.01. 1981. Delhi
A doua clasă – foarte
precipitată, cu lume nouă. Viteză (reproșată?), plus compliment
pentru „natura” mea bună. Peste 20 din 41 înscriși. Nansi a
intrat bine în depresie (încă nu regretă că am venit). S-a ars
siguranța. Nu numai grija cursurilor ne muncește. Faruqi a
îmbătrânit; vag: să ne vedem; nici nu l-am mai întrebat de
Netty. Fără lumină, Nana n-a avut cum să-mi dicteze o poveste.
Oare va fi mai rău de data asta? Betonul urcă din mână în mână
– vreo cincizeci de salahori hăulind – femeile cărând pe cap
îi pun în mișcare.
Lectura predicțiilor asupra
jumătății de procent a globului populată de o șesime a
umanității, în 2000, lasă un gust înfricoșat, de Malthus
rătăcit prin camere de gazare ori zăcând printre adormiții
Bombay-ului.
Soarele și luna de Nana,
Mama și Tata
Este șapte și un sfert
Am pus laptele la fiert
Și luna s-a ridicat
Laptele în foc a dat
Ouăle vi le-am gătat
Hai cu toții la mâncat
Soarele s-a supărat
De pe ouă s-a sculat
Și s-a dus în Kings Way Camp
De mașini s-a îmbătat.
Și gata s-a terminat
Poezia lui Bharat
St. d. p. M.E(liade), nu știm
ce presiune ne-a împins din nou în I(ndia), pentru încă patru
ani. Paranteza noastră indiană – de doi ani – petrecută în
patria mamă nu ne-a adus vreo explicație specială a vieții, nici
a suferinței. Am tipărit abia o carte - Gramatica fanteziei de
Gianni Rodari – pe care o tradusesem din italiană încă din 1974,
ceva articole, literatură mai deloc. E drept, am confernțiat ici și
colo, ca pentru o consolare în surdină; ca slujbă, am funcționat
la Facultatea de ziaristică unde am predat română și la africani
și arabi; la un moment dat, pentru 12 zile, am participat la lecții
de tv ale unui profesor de la Universitatea dv. din Chicago.
Conferințele despre India, prin
diferite orașe, mi-au confirmat setea generațiilor tinere pentru
opera dv., protestul de a nu-și putea procura cărțile (Zalmoxe)
dv. - distribuite confidențial. În ce mă privește, mi-am adus
acel mirific M.E. Reader, pentru care încă vă mulțumesc, împreună
cu multe kilograme de cărți și foi tăiate din zeci de volume
românești. În atmosfera de acasă, nu mi-a mai dat mâna să-l văd
pe d-l Noica, altfel celebrat (neoficial) ca filosoful nr. 1. L-am
văzut pe M. Ș., care cred că v-a trimis Sarea pământului. Pe
Grig. P., de asemenea. Un spalt, De la Eminescu la Mircea Eliade,
i l-am cedat lui M. Ș.
Cu o zi înainte de a porni din
nou încoace (îmi plătisem singur, cu ajutorul rudelor și
amicilor, biletele pentru mine, soție și fiică, oricât ne
trimitea statul), când să dau în Calea Victoriei, prin apropiere
de Palatul Telefoanelor, o statuie cu umblet molcom, cu capul înfășat
într-o căciulă arhaică, monumentalizându-l suplimentar, părea,
din tainița traiectoriei sale, să absoarbă orice trecere; l-am
atins ca într-un templu, spunându-i: „maestre, merg în India”.
S-a tulburat alb, în părelnicia acelei treziri ciupite cu îngăduită
nerușinare: „da? Bine”. Apoi: „du-te, du-te, că onanistul de
Titulescu nu trecea de Cairo, îi mirosea. Și Marx, dacă a zis ceva
bine, a făcut să ne dăm seama că trăim pe o planetă întreagă.
Și ce faci acolo?” I-am spus. A fost încurajator, mai departe. A
venit vorba despre dv. „A, M. E e un om realizat. Dacă-l vezi,
spune-i din partea mea toate cele bune...” Era P. Ț(uțea).
Psihanaliza unor asemenea
întâlniri voi încerca-o în ce voi scrie acum, aici am început un
roman „Eres pentru Continua”. V-aș fi mai departe îndatorat
dacă, pentru o, sperată cât mai curând, călătorie la Calcutta
mi-ați preciza detalii de abordare a tinereții dv. aici, cumva
altele decât cele legendare inserate în anale românești
disparente. Căci rămân la dv., B. și A. Ghica – Calcutta,
Indore, Puri, după ce numai Indore mi-a fost dat să-l străbat în
prima venire de prea sărac și speriat ce eram.
Unde eram sentimental și cerșetor
de Dumnezeu
mi se părea tot o viață pe după
ploaie fără vatră,
mânam o insulă cu ceafa lovind
cu gâtul un resteu
și fața îmi cădea pe brazdă
și gura îmi striga aratră.
Am ascultat o noapte-două cum
taie briciul barba moașă
căluș dansând pe vorbe rele
pământul neslăvit altfel
mai spune și tu, mamă, fața
mormântului când se desfașă
să flutur cu folos cenușa
feciorului ce-l spulberă Sahel.
Duminică 11.01. 1981 Delhi
A sunat Margaret – atât și-a
spus din nume, invitându-ne la ceai, doar trebuie să avem ori să
fim vecini, adăugase. Ne-am îmbrăcat frumos, cu emoție. Ne
aștepta – am remarcat pianul. Ne-a oferit cafea neagră, la
alegerea noastră. A insistat să stăm comod, iar ea s-a cocoțat în
vârful patului, în lotus – purta șalvari. Baticul din Sri Lanka,
Păun dansând, era același. Mama londonezei, de 86 de ani, căzuse
la pat și – după Ierusalim, Grecia și Budapesta, filosoafa
avusese să rămână infirmieră de bună voie.
A pus-o pe Nana să deseneze. A
promis să revadă versiunea Eresului pentru Continua. E prietenă cu
Florence Hetzler – ce mică e lumea – și Brâncuși i se pare un
subiect bun. Găsindu-se cu Mircea Eliade, Maytreyi Devi – amândoi
îmbătrânind – n-ar fi regăsit vechile sentimente (am pledat
pentru constanța românilor, totuși). I se pare util a continua
Milky-Way-ul. E creștină protestantă (mai bine, zice, decât
ortodox ori catolic...)
Se interesează de arta Rodicăi,
are o amică legată de producția ceramicii albastre, pe care Nansi
o observase. Mulk R. A. e din Moskow line, iar la 75 de ani –
bătrân. Nu sanscrita e domeniul meu, mă explic, dar literatura și
indologia prin brâncușologie, eminescologie și Eliade (poate,
eliadologie). Se interesează de Baudelaire-ul meu, dezvolt
ipostazierea spiritului universal în universul marilor poeți.
Nu cunoaște, spune, Sfinții
Părinți. O introduc în dodie. Apare prof. Catterjee, soțul,
îndemonit al jocurilor, întâi bridge. Șahul e un joc militar
sanscrit – infanterie, cavalerie, elefanți, marină. Are o cameră
a jocurilor, pe care, la despărțire, am salutat-o.
Acum ce al Continuei? Dacă las
„povestiri” separate – unde va ajunge fiecare? Împreună n-au
dorit să rabde până la o recunoaștere de o ființă. Viziunile se
vor chema între ele întru o armonie neștirbită. Sunt, doar, și
întâmplări, nunți și suferințe. Ce bine cu timpul, altfel
nemobilat decât de Himalaia, toridități, muson, ceva părelnice
jocuri, scrisori de cloță, speranțe de nimic. Să mulțumim,
deodată, soartei pentru noi. Dacă nu ne-ar fi dat nouă înșine?
Nana a gustat mult fotografiile colorate ale animalelor de pe lume.
Ritmul interior, supraprozodia,
rima în haos. Pasha, zarurile nemaisanscrite, hindi doar. Lumea în
tamil. Vechi tentații spre tot ce se petrece academic și clasic,
ațipite. Cum e noaptea asta. Încotro și de nicăieri pe ce cale
înapoi? Margaret găsește bună ideea unui subiect de examen cu
Gita în românește. Cred. Mă văd mai mândru de cultura română
ca oricând.
Să fie acolo Microrăsăritul,
refondator al întregului Orient, cu altoiuri alternativ
universalist-autohtone? Aceleași gânduri, odată trăite la
înălțimea lor adevărată, n-au decât să revină altfel, deși
în aceleași vorbe. Doar 10 puncte din 350 am oferit studenților
mei pentru răspunsuri – în temă – asupra „istoriei” țării
mele. Eu de câte puncte voi fi știind-o, aici (340?) - să conteze
vechimea, continuitatea, unitatea, independența în robie?
Dimensiunea (fără joacă) a
timpului indian încă nedeslușește calea obișnuită, transhumanța
carpatică, inclusiv drama suprapopulată a culcușului și hranei
pentru un hiperpopor. Nu știu de ce aș mai poematiza pagina. Spre o
regăsire de mai apoi și adăugire la decenzurata Continua?
Prologul-doină mă încurajează
spre o structură document, cât să se spună că diferite stories
se află în același dosar de poezie respinsă, dar pe undeva de
nebiruit. Destule subiecte și accente vor depăși obiceiul de
percepere al criticilor dâmbovițeni. Altfel neadăpați în
interiorități de rigoare, așteptate pe tavă. Excelența
protestatară a paginilor celor mai bărbătești și eu o voi sluji
însă, pe calea asta.
Ce multor închipuiri și
personaje dintr-o oază simulată îmi adresam din trecuta-mi Indie.
Le las, văd în suspensie (oare ele îmi vor trimite, de data asta,
apeluri?) Doar mă observ într-o demnitate necrâmpoțită, până
la urmă, oricât vom trage mâța de coadă mereu și mereu. Poemul
nu mai vine azi – pentru visatul coup de des, zarurile-pasha se
insinuează, într-o pierdere consimțită în joc în loc de viață
(mi-am făcut simțită străluminarea) la gândul tuturor jocurilor,
plus că mă așteaptă, sigur, clubul, timpul trebuie păcălit,
într-o escaladă simulacră, oricum). Ce semn de bătrânețe mai
receptabil decât lunecușul jocurilor? Pe urmă, sunt jocurile
Indiei, de rescris, poate. Ca o reîntoarcere la matematicile
copilăriei mele.
Iarnă până la veverițe,
frunze doar veștede în șirul maimuțelor, scutere purtând
încruntări în viteză, boabe în sos, chapati, arisi tamil
(colonial mango), lumea cealaltă e prin case înainte de culcare, în
locul somnului, gândului, schimbului, încă o viață copiilor
mărturisitori întru soare și fugă în sine, aș vrea să fiu
pasăre să zbor deasupra norilor – e un gând nu de pasăre,
copila mea, doar ai fost acolo, a, vrei chiar în nori să-ți moi
aripile, să-ți fie frig, apoi i-o fi venit vreunei păsări ideea
să fie tu, plus că uneori te mai gândești și la Queen Mary, plus
că mama citește o fantezie tristă și vizitează baticuri
înmiresmate, plus eu și uite florile celor mari cum mai sunt azi
ale noastre, un pic ofilite, ei și?
12.01. 1981, Delhi
Azi ar fi fost și Lodi, pe
lângă nașterea lui Guru Gobind Singh. Copii au venit să ne vadă,
Vikey a cântat trei cântece patriotice indiene, Nana tot trei. Un
Imre s-ar zice că mi-a reproșat mie personal Transilvania ori
preferința lui Suto Andras pentru scena budapestană, ori
nedeschiderea unui centru cultural unguresc în România, replică
unuia românesc în Debreczin. Că aș fi avut certuri cu Geza, și
totuși acela m-ar fi numit un „enlightened Romanian”.
Nansi a avut un fel de criză la
toată discuția. Eu, nu. Îi spuneam că mai bine e să lași
lucrurile să se consume. Povestea cu polemismul maghiar o
improvizasem, mediocrul notar al regelui Bella încă rămâne, pe
acolo, neîntrecut, păcat de atâta sinucidere românească însă,
ca să nu mai comentez și eu.
Micuța Anu mi-a sărit în
brațe – ca-n zilele bune, când nu-mi rezista niciun copil. Asta
s-a întâmplat înainte de lunch și întâlnirea prăpăstioasă de
acolo, dar să nu uit întâi de toate ce e frumos. N-are decât să
ne fie viața cât de modestă și pe picior cât de mic, o operă ne
va clădi memoria adevărată.
Am scris subiectele pentru
examen, se cheamă că nu mi-am văzut de ale mele. Și tot m-am
bucurat și așa, de-al treilea, banalizat, finiș. Puterile limbii
se revelează la orice nivel. Sarea, eresul, paradisul, Gita, emindia
– într-o glossă fie și de examen pentru proficiancy. Îmi pare
că trăiesc dintotdeauna în mine însumi.
Ceaiul indian s-a celebrat azi
cu prisosință, la un centenar asociat – noi l-am băut, cu lapte.
Trăirea aceea de sine se smulge cu greu din hotarele naive
pecetluite, deși poate nu numai ancora contează în navigația
terestră, nici numai pământul în picurarea stelelor.
Ce moarte își poate permite un
patriot născut? Scoțând și temperamentul, mormintele prin care se
mișcă. Știu că în curând voi avea bani de caiete și le voi
acoperi cu variante spre definitiv. N-are decât să-mi pară rău de
vremuri legănate, de pelerinaje pe loc. Se va fi devastat tot mai
mult din planeta interioară, voi fi vâslit aparte de limbaje, îmi
voi fi contemplând soarta de mistere condamnat – și așa nu mă
grăbesc să dau glas adevărurilor dinăuntru, mi le las necunoscute
mie însumi, mă tot eliberez în necunoștință de cauză, mereu
mai placid cu cât revelația ar tresări.
Ce stranie vindecare de Dumnezeu
imprimă India. Prin orice alte îmbolnăviri? Măcar de n-ar fi cu
Nansi vreo încercare cum i s-a mai întâmplat și, încă, înainte
de martie. Refuză – și Nana o imită - să scrie câte-un rând
în scrisori (am expediat, totuși, șapte abroad, una aici). Ne
stăpânește, orice s-ar spune, o discreție. Și între noi. Mai
bun să fi fost entuziasmul fără alegere?
Scrisul Nanei este masiv,
neoprit ca mersul salamandrei – cum va evolua? Se zice că a trecut
puțin, dar și mai puțin va trece, tot multul care a rămas. „Nimic
rău nu e bun”, totuși – are dreptate Margaret. Cum vom găsi
tandreți pentru lumea asta de departe?
Chiar și cuvintele vor face o
figură bună. Hazul timpului în de el, prin grădina Universității,
se consumă fără a face necesar alt spațiu mai timbrat. Frunzișuri
și fugi de ființe ne invită la cicluri neexpansive. Probabil nici
de data asta nu vom vedea ce e de văzut, mulțumindu-ne cu noi, în
mină și înflorire. Vom fi renunțat la autorul de sus, la
coautorate fără sorți.
Și careva ori ceva o să ne
urnească în pofida liniștii înstăpânite. Ar trebui să mă
îngrozesc de lâna lipită pe pielea atâtor jurnale, bălțând cu
cerneală și vechime rânduri fără rând. Mereu îmi spun să
încetez antonimicul pentru treburile ce se cer, se știu și se
adâncesc, se pun în mișcare. Fie-i Nanei poemele despre Nehru
ușoare și în hindi – doar grea mi s-a mai părut azi conversația
despre Dumnezeu prin grădina Universității (și ce credincios eram
eu la anii ei).
Am nu numai idee de Bella Bartok
Chiar dacă nu am studiat muzica Îmi petrecui mai mult de o noapte
în viori bihorene Din Rajasthan i-am văzut scris numele în
dreptul unor cântări române Sunt din Regat nu știu să vorbesc
ungurește dar am încercat în tinerețe și cinste să intru în
vobă cu o româncă (nu după limbă) la Cluj E drept, sunt fericit
că dragul Bella nu a avut un notar ba chiar mă bate gândul să mă
numesc eu însumi în funcția asta noul notar și nu al regelui
Bella de odinioară iar datoria să-mi fie studiul muzicii
maestrului, pierzându-mă când și când în viori bihorene la
întoarcerea din Rajasthan.
Nu văzusem luna de sărbătoarea
Lory când ne-am trezit la daruri de mâncare am mai fumat în
conversație preponderent sanscrită am încercat să zicem
bogdaproste Dumnezeu să primească dar stăpâna sărbătorii
adormise cu adevărat deci am recitit începutul de poveste –
copiii să deschidă poveștile și atât – trezimu-ne să privim
luna încă o noapte cu lumina lor.
13 ianuarie 1981, Delhi
Este unu noaptea, m-am trezit de
la 6, n-am stat. De ce-avusesem iluzia unui timp liber când poate e
vorba de libertatea timpului? Cât m-aș clătina și privi cu
neîngăduință ce-am făcut, elanuri de vastă contemplație mă
restrăbat. Româneasca nu mi-e identitate, mi-e hașiș, ca și
India. De dimineață, aplauze la sosire, în deptt. Bârfe
ungurești, la mâna a doua, complimente în fals, rate de plătit.
Nansi se va apuca de baticuri. Nu-mi găsesc pantalonii de pijama
și-am încălecat pe-o șa.
14.01.1981
De dimineață, o imagine de
icoană pravoslavnică, senectă și albă, în scuter. Esaulof, la
prânzul mic. Shakuntala, profesoara de persană, în zori, își
așteapră spudeii; ai mei au venit, am mers în altă clasă, apoi
în bibliotecă, unde am privit și mânuit cărți românești,
Eminescu, gramatici, Etymologicum Magnum, Brâncuși. Galeria
italiană din București îl atrăgea pe Vinay etc. Micul sardar de-i
zic Fulbright îmi tot laudă natura.
Succesul meu reîncepe. Contul e
gol (22 Rs.). Alte alergături, în fine committee of course –
Romanic group – Diploma românească – programă, cu severă
dezindianizare, aprobată; senzațională prescriere, însă: 15
poeme, alese de profesor.
Încă trei-patru ore de
comentarii pentru câte un rând de răspuns la scrisuri oficiale -
5% locuri rezervate, în universitate, pentru copiii văduvelor din
războiul indo-pakistanez din 1971, dar și pentru toți cei care
mor, se îmbolnăvesc ori se accidentează în timp de pace; aproape
de definiții ale războiului și păcii, sinonimizarea acțiunii cu
războiul, poate a vieții social-personale cu pacea – s-a răspuns
a nu se fi justificând cererea militară; pe urmă, ministrul
marinei cerea un curs intensiv de franceză și rusă – unii
vorbeau de un marinar, alții de o navă întreagă, dacă nu de o
flotilă, de 20-30, mâine 40 de ministere, de doctoranzi ca
profesori, de minimum două luni-cursuri, de imposibilitatea de plată
– s-a răspuns pozitiv; să se intre, la limbi străine.
Intervine Nana cu povestea ei de
astă-seară – când, apare Vinod, așa că punem țările la cale
până după zece (el are să prindă Mudrika), iar eu mă apuc să
dactilografiez subiectele de examen – terminându-mi curând, vai,
țigările – și iar am trecut de două. S-a dus și porția asta
de jurnal în noi iluzii.
15.01. 81 Delhi
Indienii (pe care-i cunosc) au
personalitate, între ei. Preocupați să trăiască deplin ori să
colocvieze, să se hărțuie ori să se roage, parcă nu le-ar păsa
de alții, de străini – cu oricât cosmopolitism aparent. Nana se
roagă frumos de timp să treacă mai încet. Și iată o invitație
pe care, după ce, după ce subțirii vopsitori ne-au lăsat în
curăție, n-o știusem cum va fi: Andre Beteille, numai jumătate
francez, soția și fiica lor cea mică, Tara. Întrebări exacte,
răspunsuri ca pentru mine însumi, cu puțină băutură și o
groază de oboseală. Probabil ne vom mai vedea și mai pe odihnă,
alias Cambridge.
Dă, Doamne, să urmeze zile
altfel. Și totuși, ce seri, cu Margaret, cu Vinod, cu Andre, cât
de diferite și totuși ce libere de ideologii deodată, într-un
fel, începătoare. Pentru fiecare, o invocație, două invocații și
ceva mai mult, știut numai de Dumnezeu.
Venind ideea religiozității
mai aproape de noi, se făcu, destul de curând, că prima muzică
ascultată în India fu să fie de orgă, Bach, în capela Colegiului
din Cambridge. Astfel jumătatea catolic-protestantă ne va plăti
oricând bucuria să răspundem de viață în locul morții grație
nașterii. Deci nu numai contra-jăcmăneală DIMAT (mat. dial. și
ist.). Și de ce-aș scrie, chiar acum, să-mi stric visele,
scrisoare lui Miti? Cu asemenea reprezentanți, așa renume.
Întotdeauna, în biblioteci, am
fost cuprins de o puternică, obsesivă neliniște, copleșire în
vanitate, invidie în divin și, muncit-clasat, m-am apărat în
plinătatea instinctului descoperindu-mi armele sălbăticiei
intelectualului-pământ în cușca ruginită de praf și șoareci:
dar mereu m-am lăsat mutat într-acolo, în tinerețe la Fundații,
apoi la Alessandria Romei și, în ultimii ani, văd, până azi, în
Biblioteca delhiană a Universității noastre, cu sir Gwyer pe
firmament. Neliniștea a scăzut, eram într-un sistem familiar,
primordial englezesc, cu Sadoveanu printre sanscrită și universale
lingvistice, de o mai vastă masonerie, poate.
Eu – traduceri, pentru Nansi –
religii și, înapoi, în D14, unde la amiază, pe stâlp de telegraf
-beton și metal – un veverițoi a cântat cănărește, peste oră,
chemând vreo iubită altfel mișunătoare pretutindeni, pe schelele
de bambus, venind într-un sfârșit, urcând stâlpul și iubindu-se
deasupra; iar pe linia de înalt a blocului de alături, în aceeași
vreme, nemișcați doi porumbei, iar în vestirea întâmplării cu
veverițele s-au mângâiat și iubit brusc, neînfricoșător. Noi
ne citeam, în cheie deosebită – origine și translare – biblia,
continuând (am pus baterii străvechiului radio indian) audiții și
priviri.
16.01. 1981 Delhi
De azi, Nana și-a început o
școală mai bună decât la Queen Mary, poate – cu prietenele din
apartamentele vecine: se vorbește serios românește, chiar dacă
una e să zici„mouse” și alta să te lungești la „șoarece”,
pe rând, în șir indian. De ce și-o fi făcut totuși probleme cu
„tomorrow”? S-a mai calmat aflând că e mâine.
Prânzul de azi s-a disimulat.
Persoane cu panașe, la poartă la Guest House, în fața intrării
în clădire. Masih și un coleg de-al lui – se aștepta un înalt
demnitar, s-a exprimat el. Le trimisesem pe Nansi și Nana să se
intereseze de bucătari, de unde doamna manager ne-a condus și ne-a
descuiat o cameră – un premiat Nobel, a precizat ea. Între timp,
un Mercedes poposise și-l întâmpinase pe atomistul pakistanez, ori
pe demnitarul așteptat, cu simplul „Namaskar, Sahib”. Am avut
acolo, deci, prânzul, paralel cu mitul personalităților din sala
de mese, împodobită aparte, cu flori, vegetarian totuși.
Îmi invidiam în zadar pantofii
pentru călătorii fantastice
când i-am văzut amar strivind
ochii tâlharilor
aruncați de poliție
dinaintea bombeurilor -
dar orice viziuni mă vor fi
așteptând
la descălțare,
mă apuc să ascult
trompetiștii ocheșiți de nebune
albe alămuri
doar-doar vor ajunge la nuntă
odată cu mine petrecând
cismarul așezat etern pe asfalt
cu pingelele de elefant pregătite
17 ianuarie 1981 Delhi
Scenele de dragoste de ieri ale
veverițelor și porumbeilor probabil nu se vor mai repeta azi – să
scap, așa, și de vizita morții? Acuzativul pronumelui personal și
subjonctivul prezent i-au disciplinat îndeajuns pe vidhiarty-ii mei.
Luni e nașterea lui Mohamed. Miercuri, conferință pentru chiar
studenții mei: România. (Marți, gramatică). Traducere? mai mult
teorie, și-mi pare rău.
Îi
voi scrie lui Peter. Voi plănui și International Milky Way, sau
World Milky Way / World Akaash Ganga. Vinod tocmai s-a înființat de
astă-seară, nefiind sigur că poate veni mâine. Am intrat direct
în revistă, scriind vreo 25 de nume alandala, bătrâni și tineri,
buni și necunoscuți. Titlu de moment, Akaash Ganga Chronicle.
Editorial Board (pentru astă-seară): Eu, Vinod, Rodica, T.
Chaudhury. Fiecare are de scris câte un editorial (pentru
confruntare), un sumar, liste de abonați, susținători etc. Cele
mai bune poeme indiene dedicate poeților. Mi-e frig (în tricou cu
mâneci scurte). Văd cumva rece povestea, poate tocmai de-aia să
iasă. Pentru sumar: Poetul român către poetul român (comentariu,
citate). Poetul indian către poetul indian. (To be continued). Dodia
lui Seth este congressualismul.
Dacă
așezăm azi un poem pe numitul Drum al Robilor, poate așa întâlnim
ființa Akaash Ganga, prea vastă pentru cușca oricărui telescop.
Și totuși, A.G. viețuiește într-o cușcă. De-am ști cum s-o
spargem, am redeveni nemuritori? La ce bun?
19.01.
1981 Delhi
se
apropia altă țară în văzduhul rădăcinilor
de
ne apucam cu mâinile de beregata cântăreață
și
mai apucam să oftăm vecia post-mortem
ca
un Nistru unda călătorise-se
prin
creierii dezoxidați ne prăvăleam
de
bună voie și de bună nesilire
tot
altă țară maharaj Culae
dunga
aorta decolteului de abatoare
închipuite
printre mațele de genii
Mlaștină
fumătoare voi adormi în neant
întru
tusea nisipului excitat de alune
de-ați
văzut cât de mult a sporit electricitatea
potența
veverițelor v-ați fi ucis care să
vă
electrocutați mai întâi și când crăpam
cu
prioritate vă zgâriați pe vieți de ciudă
20
ianuarie 1981, Delhi
O
clasă cu năbădăi, corectând testul și repetându-l cu cei care
nu l-au susținut, văzându-i că participă, se distrează,
concurează. Eram 13. Deodată 12+5 au testul și alții vor veni
și-l vom repeta. Mâine, o Românie generală, conferință. Care
face judo, care electronică - am convenit în diferite feluri că-i
primesc la examen.
Ajuns
acasă, mă aud strigat: Dr. Anca! - era Satendra Ruhela, cu reproș:
de ce din 3 ianuarie și abia acum îl căutasem? Și-a adus propriul
scuter mai aproape, am băut ceai (se repezise el după zahăr) –
am recapitulat care cum stau și am pornit-o la plimbare, întâi
vizitându-i fabrica de lustruit (? - glazing, vernishing) hârtie,
unde, client, se află Anil Arora, gata să-mi tipărească o carte
în condiții așa și așa, același preț ca acum doi ani.
Apoi,
goană în New Delhi prin băncile cele mari, să schimbăm cele 23
de ruble – de la State Bank la Punjabi Bank, de aici la Indian Bank
– vaste supape ale occidentului refuzând neîncurcați rubla
superputerii, se vede, doar militară, propagandistică. Nu am
suferit – ca de un adevăr bine confirmat.
Am
cumpărat un kilogram de cafea de la Mohan Singh Place cu 18 rupii
împrumutate de la Vickey. El ne așteaptă pe la ei. Capitala lui e
și a noastră. Fratele mai mare lucrează în Abu-Dhabi, pe 10.000
rupii lunar – nu-i plac țările arabe, doar banii. Fratele
mijlociu s-a însurat. Nana va fi ușor admisă, crede, în școală.
Va
veni imediat la cursul pentru diplomă. Cel mai bun film în oraș:
Dostana. S-a ciocnit de o rikshă mică, un biciclist iar s-a șters
de noi pe la Lido-Cinema. Se simțea la el o emoție aparte. Se știa
cel dintâi ce fusese chemat și aproape își domina confrații de
română, retrăind experiența unică a primului certificat de
română în India, primit de la clasa mea.
Radha
i-a oferit Nanei o gumă de șters. Arefuzat-o, plângea, că apoi o
s-o facă pe ea hoață. La culcare, Nansi, c-o omoară – da, da,
și rămân hainele de n-ai ce face cu ele, ai prăpădit banii să-le
cumperi – de-au râs amândouă printre lacrimile copilului, amețit
de oboseală. Altfel, e ziua de naștere a Radhei, împlinește 8
ani, îi oferă o păpușă de acasă.
Nana
a vrut să detoneze elefanți, pe vânătorul Tache. Eu am început
să-i citesc balade: Miorița, Meșterul Manole, Novac și Zâna,
Soarele și luna, Scorpia, Chira Chiralina. Va merge la culcare după
ce-i voi mai spune o dată Meșterul Manole, care-i plăcuse cel mai
mult, de două ori zisese. La prima lectură, mă privise când m-a
cuprins un frământ amintindu-mi, de amândouă dățile, vocea și
patosul mamei când îmi recita, repetat, la cererea mea, balada.
22.01.
1981. Delhi
Nopțile se auresc de zile fugărite în jertfe. Promisiunile
neținute puiesc în jurul strigoilor, încât până și pe ursul
cel înțelept Nana l-a botezat Moroi.
Soții
Lamba, înființați în fapt de seară, ne-au întreținut în
atmosfera de odinioară, forțând complimente pentru sardari –
uneori le credem și noi întemeiate. Se miră că n-am adus lucruri,
tranzistoare, televizoare să-le vindem pe-aici – abia se plânge
că, pe televizorul lui, Geza l-a păcălit cerându-i 1200 de rupii.
Așa că mai bine zlabi în negustorie și tari în virtute. Nansi ar
fi bine să deschidă o școală, este de părere Khore.
23.01.
1981. Delhi
Umor
ne-ar fi prins bine să avem
cât
un imperiu ori și mai mult cât un scav
altel
regretăm o carte de Bacovia
măcar
o poezie un vers despre umor
Dar
de care bogăție să râdem
de
care nenorocire doar aparentă
și
de unde râsul fără râs?
Hai
să ne jucăm teatrul zarurile viețile morțile
ca
și cum nimic nu s-ar întâmpla
cum
nimeni niciodată nu râdea
Parcă
spuneam ceva despre Bacovia
Am
recitit de două ori povestirea Nanei – o dată cu ea, a doua și
cu Nansi. Ritmul este determinat de viteza în scris, al meu, după
dictarea Nanei, de acceptarea ei din punct de vedere epic,
caracterologic, al dialogului, lungimii episoadelor – în funcție
și de dispoziția ori gradul ei de oboseală -, varietatea în
unitate, grija pentru personaje, formalismul semi convențional și
fantezist didactic, substituibilitatea
povestire-transcriere-
Mai
toate zilele le deliberăm pentru admiterea Nanei în școală.
Lamba, ieri seară, îmi dăduse și el o scrisoare către manager/a
de la Queen Mary school, Madam Loba. Azi mă aștepta M. Kashyap,
fostul vecin, pentru a mă introduce la Dampath Mal school, în Roop
Nagar. Faruqi și alții vorbesc de o școală pe Mall Road. Cred că
fiul cumnatului lui Naviug, care s-a oprit cu scuterul pe Chhatra
Marg, în fața bungalllow-ului lui vice-ch., merge acolo.
După
mai nicio șansă și un quasi eșec la Queen Mary, o concurență de
încurajări subite aproape ne descumpănește. Familia Beteille e
determinantă, cumva pentru colegialitatea fiicelor noastre (depășind
bătaia de cap a taxiului zilnic, pentru un loc rămânând la
discreția lui Sundaram). Recomandarea către bătrâna nemțoaică,
văduvă de câteva zile, se pare că avea greutate reală numai
venind de la Margaret – ne-am dus la ea.
Cânta
la pian. S-a întrerupt. Un minut, i-am zis, pentru o recomandare.
Partituri Bach. - Am auzit un program Bach al (tău?) dv. la All
India Radio. Acum îi era mama țintuită la pat și n-auzea, din
camera de alături, deși i-ar fi plăcut foarte mult (trebuia să se
mulțumească cu câte-o casetă). Scriind recomandarea, se interesa
dacă Nana cântă la pian (tocmai recitase frogs at school), apoi
într-adevăr au cântat împreună. Nana, cu un deget.
Din
nou la Andre. Președintele Mexicului va fi doctor honoris causa al
Universității din Delhi. E latin. Andre s-a mirat de stress-ul meu
din nou pe latinitate. O creștinătate atât de mixată în sorbul
hindus – filieră de educație anglo-franco-germană-română pe
tren indian.
Sardar
Charanjit, însurat de nici un an, se înființă, obișnuit, între
noi, cu un turban roz. Din 7 decembrie în 15 ianuarie, muncitorii
din fabrica lui au fost în grevă împotriva introducerii sistemului
de muncă pe contract. Nevasta lui ar proveni dintr-o familie tot de
fabricanți, este încă mai religioasă decât el, ajută la
bucătărie și curățenie în casă, vor să aibă 4 copii, doi
băieți și două fete, dar mai bine trei băieți.
Esha
este foarte exactă în măsurarea avantajelor trezirii de dimineață,
de la 5, atât pentru ea cât și pentru copii: este timpul cel mai
bun pentru muncă în țările calde. A fost impresionată de
talentele textile ale Rodicăi și a văzut-o agonisind. Mașină
electrică de cusut Usho se poate și închiria. Propunerea mea de a
colabora cu fantezia fetelor ei înregistrându-le invențiile a
entuziasmat-o. Îmi mulțumește pentru Nana
in the Himalayas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu