de George Anca
EMINESCU TEATRUL LIMBII
ROMÂNE ÎN INDIA,
Muzeul Satului, Namaste
India, 6.6.015, ora 12
Gayatri
*
Sion Sion și biblii scrise
în carne doina plânse-ni-se
Catolicei gratia plena
ave Maria Magdalena
Apoi tot nebăuți ne fie
porumbul scrumului trezvie
Lumină harului fiind
împreunându-i-se ind
Sion Sion și evanghelii -
în carne suflet doina ce li-i
*
asat oma
*
Ziua Eminescu, torențială, se
arătase construcție a timpului, joc al tentațiilor spirituale
necunoscute până în clipa teatrului limbii române. De atunci, la
cuvântul: „departe”, mai fiecare izbucnește: ”mai departe”,
recitatorul continuă: „mai încet”: „tot mai încet”.
...O aud pe Amita (Bhose) cu
shanti-repaos. Cicerone (Poghirc) cu mantra supremă. Cineva tot
zicându-mi să închid ochii, să-i deschid înăuntru.
*
31 mai 78 Dharamsala
Am citit ieri, cu voce tare,
pentru toți trei din Eminescu. Ne-a apărut obsedat de sine, de
Atman, de universul crud, desferecat, cu ploi de suflete și meteori,
epopeic nu retoric, ritmic nu elocvent, ritual arhitectonic nu
descriptiv, cult naturist nu idilic, trăindu-și continuitatea
proprie în reînvierea chipurilor și rostirilor dinainte, ca un
istoric mistic, și așternând cadrele literelor urmașe mânate de
duhul bun dar trinitar, de guru, yogi, sigur, poetica pranei, a
apropierii de un infinit ce să spargă încântul fermecării. Ca
romantic, corespunde în geniul temei, în intuiția fantasticului
reîncarnării sau măcar a strigoilor, în muzicalitatea epopeii
destinului. Clasic, cuprinde dezarmanta hipnoză a perfecțiunii
antume, trezia din intimitatea nevăzută, a antitezei propriului
spirit poetic, revanșa contra compătimitorilor geniului și
împărțitorilor creației, autoironia frigidității cosmice
scârbite de refuzuri muritoare, forța și căldura până la
lacrimi a acestora din urmă, din viață. Formele artistice și
voința creatorului merg împreună. Cine l-ar plânge a nu fi avut
puterea să se deosebească de sine și a crea caractere, fie și
dramatice: dar formele din versificație, tonalitățile
mistico-morale, șivaismul, etapele – tânăr să-i citești cu
toată voluptatea poezia începuturilor -, filosofia deschisă,
dumnezeul nemărturisit și netemut, kantianismul și critica lumii
necutreierate, sublimate intelectual, buddhic și herculean,
libertatea față de alte culturi și autonomia valorilor sale
supraetnice, infrauniversale, robirea profetică sub valurile vremii.
*
Trebuie
să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre etaje. O comisie
asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze
adânci, de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării
al milionarului va fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita –
începutul teatrului de limbă română al Universității din Delhi
– Peste
vârfuri,
La
steaua,
Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii de
Blaga, în engleză, Păunul
de
Barbu – română, hindi, Shatranj
de
Sorescu, hindi, Cartea
de
Anca, punjabi. Cântăreți de sitar și veena. Studenții se înscriu
la universitate, plătesc taxa, dar renunță, atingându-și scopul
de a obține permise de autobuz.
*
Piesă fără text. Sau Examenul.
Sikhul va fi Sică, Viki rămâne așa, Vina – la fel, Vadwa apare
cu numele mic de Yogindra, iar alte apariții o să le anunțe el.
Copii și studenți, în teatrul nostru, transformat în loc de
întâlnire și de examen. Suntem în scenă, pe o pagină,
despărțiți în silabe, fără să ne dăm seama când sfârșește
ori începe paragraful. E a doua viață a mea, pe care n-o trăiesc,
nu obișnuiesc să văd piesele mele. Fiți fără grijă, o să
auziți replici bine jucate, o să vedeți chipuri și sugestii din
lumea largă. Nu e un teatru de călătorie, doriți conferințe? Vă
țin una despre repertoriu, reclama, separat, veți pleca după o
mică durere de fericire.
*
Mihai Eminescu: Revedere (recită
Kashyap Manica); Vasile Alecsandri: Cântecul gintei latine (recită
Yogindra Vadwa); George Coșbuc: Trei, Doamne, și tiți trei (recită
Devesh Mohan); Mihai Eminescu: La steaua (recită Charanjit Singh);
Marin Sorescu: Șah (recită Veena Rani Gupta); Ashok Beri: Gândul
meu (hindi:)
gândul meu sub arc de munte
limpezit de râuri sfinte peste-a ierburilor frunte izvorâtele
cuvinte România gândul meu
*
Am
recitit seara Shakuntala de
Vasile Voiculescu, după ce, dimineață, sfârșisem Ramayana,
traducerea românească a versiunii repovestite în englezește de
Rajagopalachari. Cheia eminesciană din Luceafărul
psihanalizează
ortodoxist consacrarea persoanei sau cunoașterea apofatică.
Vorbisem despre Sita ca destin sfânt prin Rama, sacrificiu.
Shakuntala românului Voiculescu este destinul însuși . Sita
concretizase absolutul, Shakuntala-Rada absolutizase realul
existenței. Persoana-Dumnezeu se realizează în stadii brahmanice,
poate și kierkegaardiene, strălucește în iluzia Shakuntalei -
Maya, Dulcineea-Shakuntala.
Gala Galaction recrease o imagine bucureștean-constănțeană a
Mariei Magdalena.
Voiculescu s-a emancipat, în
aparență, de morala evanghelică. Păcatul Shakuntalei nu există.
Ea incarnează frumusețea indiscutabilă, ca o religie în sine.
Este tot atât iluzie, halucinație sau reminiscență, cât și sens
al regenerării, eroismului și îndumnezeirii.
*
noi vorbim pe românește doamne
ne dai vin nu-l bem să ne
condamne
doar o furie ca a le ține tira
ne mănâncă minți harimandira
aurul cu gurile brățară
mai să ne înghită de ocară
și turbanul cumpărat pe-un sfanț
gheară ți-l oprește să te țipi
în șanț
*
De vorbesc în satul nostru pot
s-audă și străinii
Azi mă abătui din cale să fac
yoga kundalini
Cu picioarele în cruce mâinile
la pancreas
scapi de diabet sau alte suferințe
într-un ceas
Dar ce se alege-n urmă pe la
patruzeci de grade
nu știu eu astrologie să arăt
mai cumsecade
Norocul că-mi scrie carte mai din
sus de primărie
tata de la stupi ce dulci mi-s
viforâți și pe hârtie
De-i răspund s-o țină taină
ori de veste și comunii
cum că noru-sa cunoaște personal
pe Sakyamuni
Și fiind așa destinul de malarie
scăpat
au luat o doctorie să se facă
doctorat
rasă ori prezicătoare (nava
rasa-s sentimente)
unul altuia în viață să ne fim
medicamente
*
Om Troian român
pe trei ochi stăpân
moartea ia-mi dă-mi trai
plaiului meu rai
Și-ar fi tot un fir
fir de trandafir
mângâie-l să-l am
agatârul neam
Și-ar fi fără chin
și fără suspin
și-ar fi din bătrâni
zid de duh de mâni
Din nesat în sat
curat luminat
la zorii de nea
snaga să ne ia
Am și n-am a da
de aici colea
omul șoptitor
șoptitorul dor
*
ba te iau pe românește și îți
fac un acatist
mi-a sosit sosia aflu să mă bage
în vreo oală
bat la ușă iese slavu din
împărăția yală
să fumăm boieri grofi pașă
fără sabie în vlah
în foiță de cămașă cu
tutunul lui Alah
batem câmpi armonios la arsul
lumânărilor
ba ne cântă și din tabla mucul
lumii nărilor
se deschide ușa intră un băiat
la noi în cușcă
Teatrul limbii române în India
Data: sâmbătă, 6 iunie 2015
Ora: 12:00
Locația: scenă
Ora: 12:00
Locația: scenă
O sinteză-lectură a jurnalului în
lucru incluzând capitole precum: Indore – Iubești India? – Voltaire-Vivekananda
– Jai Mihai – Înțepături de timp – Jurnal himalaian – Celălalt român – Fum în
mijlocul vieții – Se poate și hindi.
George Anca este membru al Uniunii Scriitorilor, Președinte al
Asociației Culturale Româno-Indiene (RICA), titular al primului lectorat
românesc la Universitatea din Delhi, India (1977-1984, 2002-2003). Printre
cărțile dedicate Indiei: Sanskritikon, ApoKalipsa indiană (în mai multe
volume). Referinție: Anca de Marian Popa (Ed. Bibliotheca).
Teatrul limbii române în India
Data: sâmbătă, 6 iunie 2015
Ora: 12:00
Locația: scenă
Ora: 12:00
Locația: scenă
O sinteză-lectură a jurnalului în
lucru incluzând capitole precum: Indore – Iubești India? – Voltaire-Vivekananda
– Jai Mihai – Înțepături de timp – Jurnal himalaian – Celălalt român – Fum în
mijlocul vieții – Se poate și hindi.
George
Anca
este membru al Uniunii Scriitorilor, Președinte al Asociației Culturale
Româno-Indiene (RICA), titular al primului lectorat românesc la Universitatea
din Delhi, India (1977-1984, 2002-2003). Printre cărțile dedicate Indiei:
Sanskritikon, ApoKalipsa indiană (în mai multe volume). Referinție: Anca de
Marian Popa (Ed. Bibliotheca).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu