Rodica Anca: Poeme

 

R U G Ă C I U N E  (1966)

O, Părinte,

Caută-mi inima în răsuflarea gheţarilor

închişi de veşnicii în negurile peşterilor;

Caută-mi gândurile în crucea văzduhului

unde se lovesc toate stihiile împărăţiei Tale;

Caută-mi trupul umflat şi murdar sub

rădăcinile păcatelor ce cresc ca sălciile

găunoase lângă apa vieţii;

Găseşte-mi-le, Doamne, şi adună-le dinaintea

bunătăţii Tale, spală-mi-le cu lacrimile Tale

de Părinte iertător şi purifică-mi-le cu

flacăra puterii Tale divine de tot ce e rugină

şi putreziciune în ele şi lasă din mine, doar

un pumn de cenuşă curată;

Amestec-o cu sângele din rănile palmelor

Tale şi plămădeşte din ea un nou Adam,

purificat, iar pe mine nu mă mai scoate

din coasta lui, ci lasă-mă să trăiesc în el

şi prin el, până la sfârşitul lumii.

PIETRE SECI (1965)

Pietre seci cheamă noaptea

stropi de lumină lichidă,

ca să se fălească

cu strălucirea stelelor.

Ape galbene şi tulburi

strigă că-s de aur topit,

când e lună plină.

Nu-şi mai amintesc că le-au murit peştii.

O VENIRE

Veni fumul şi zise: Nu!

Veniră ochii şi ziseră: Da!

Mai slab fumul.

Mai albaştri ochii,

goniră cenuşiul.

Când?

DOUĂ, UNA

Două urme de paşi spre lumină

în noroiul verzui de la popii întunericului

merg, merg una în urma celeilalte

cu sonor de liră

Un pas înapoi – o destrămare.

De aici, numai una...

Îşi strânge pământul lacrimile norilor

în urmele paşilor.

Mergând spre lumină

una în urma alteia,

                              cântau, poate...

Ajunge un singur pas înapoi

pentru o destrămare în viaţă!

De aici numai una mai oglindeşte cerul gol.

MAMĂ

Nu voiau mama şi fiica şi fiul

să vină la fiu în casă...

Fiul nu mai putea de dor

şi vorbea despre toate:

casa cu porţi la curte,

rândunici,

sub garduri -plante,

în fânar sunt cuiburi,

zemuri în pivniţă

căci vinurile s-au vărsat

în cinstea tuturor;

cum coasta

nu se ştie pe ea,

lăsând cireşii

să-şi facă de flori

şi să le coacă

numai pentru îmbrăţişarea

hoţilor doar, lacomi,

demni de vârf.

Eu zic:

mai bine ar fi fost

să fi plecat pe munţi în căutarea

noastră,

mamă, pomenită într-o dragoste.

 

Rodica Anca