George Anca
Mahavakya (tat... Tu?)
Pe lângă personajul feminin (shakti?), alternarea
troheilor cu iambii și dactilii („dactile”?), în manuscrisul eminescian din
1880 Tat twam asi, ambiguizeză și mai mult destinatarul
upanișadic, Svetaketu, al acestei mahavakya, tradusă, mediat, de Schopenhauer
ca „”Dieses Lebende bist du” și, după el, de Maiorescu, „acest viețuitor ești
tu”.
Cele patru mahavakyas: Prajñānam brahma (Brahman
este Cunoaștere/Conștiință) – Rig Veda; Aham brahmāsmi (eu sunt
Brahman cf Eu sunt Luceafărul) – Yajur Veda; Tattvamasi (acela
ești tu; „Tu?”) – Sama Veda; Ayamātmā brahma (Acest Atman este Brahman)
– Atharva Veda.
Pentru Adi Shankaracharya, “tat twam asi”
înseamnă “svarupa aikyam” - identitatea între jiv-atman și param-atman (brahman).
Pentru Eminescu, mai puțin un filosofem indo-shopenhaurean, și, pe căi cu totul
necunoscute (?), o corespundere cu Sundarya Lahari de Adi
Shankaracharya, celebrarea feminin-mariană a lui Brahman (...Shiva).
Chândogya-Upanishad
sanskrit / deutsch
Übersetzung und Voranmerkungen: Paul Deussen
Sechster Prapâthaka
„tat tvam asi“ – „das bist du“
…......................
das ist
das Reale, das ist die Seele,
das
bist du, o Shvetaketu!“
.............
Arthur Schopenhauer
Die Welt als Wille und Vorstellung Drittes Buch.
Der Welt als Vorstellung zweite Betrachtung:
Die Vorstellung, unabhängig vom Satze des Grundes: die Platonische Idee: das
Objekt der Kunst.
§ 44
Die objektive [280] Betrachtung ihrer mannigfaltigen, wundersamen Gestalten
und ihres Thuns und Treibens ist eine lehrreiche Lektion aus dem großen Buche
der Natur, ist die Entzifferung der wahren Signatura rerum62: wir sehn
in ihr die vielfachen Grade und Weisen der Manifestation des Willens, welcher,
in allen Wesen der Eine und selbe, überall das Selbe will, was eben als Leben,
als Daseyn, sich objektivirt, in so endloser Abwechselung, so verschiedenen
Gestalten, die alle Akkommodationen zu den verschiedenen äußeren Bedingungen
sind, vielen Variationen des selben Themas zu vergleichen. Sollten wir aber dem
Betrachter den Aufschluß über ihr inneres Wesen auch für die Reflexion und in
Einem Worte mittheilen; so würden wir am besten jene Sanskrit-Formel, die in
den heiligen Büchern der Hindu so oft vorkommt und Mahavakya, d.h. das
große Wort, genannt wird, dazu gebrauchen können: »Tat twam asi«, das
heißt: »Dieses Lebende bist du.«
Tat twam asi
de MIHAI EMINESCU
Fiică gingaşă de rege, cînd în
haina ta bogată
Treci în faeton de gală şi te mlădii zîmbitoare,
Cum din frunzele-nfoiate rîde proaspătă o floare,
Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată.
Zbori cu şase cai ca vîntul şi răsai ca aurora.
Cu căciulele în mînă şi cu gurile căscate,
Oamenii salută-n cale pămînteasca zeitate,
Tu te-nchini. Te simţi născută spre norucul tuturora.
Dar deodată în mulţime tu fixezi ochiul tău mare.
De o umbră-nfiorată e gîndirea ta cuprinsă…
O femeie de pe stradă şi-a-nălţat privirea-i stinsă
Înspre tine… fără ură, fără-amor, fără păsare.
Tu ? Unde te-apropii codrul se preface în grădină,
Întristarea-n bucurie, bucuria-n fericire…
Secolii coroanei tale cu regală strălucire
Pot să scoată grîu din pietre şi palate din ruină.
Ea ? născută-ntr-o cămară în mizerie obscură,
N-auzi nici glas de mumă, nici a preoţilor psalme…
S-a trezit cu comedianţii cum juca bătînd din palme,
Pe-a pierzării căi părinţii o-ndreptară ş-o vîndură.
Ea ? De-o intra în templu sub negre boltituri
Al morţii spirit doară îl simte în tăcere,
Căci nu-nţelege blîndul cuvînt de mîngîiere
Din paginele unse a sfintelor scripturi.
Ce-nseamn-acele candeli ce ard în orice colţ
Sub chipuri mohorîte cu-adînci şi slabe feţe ?
Ce-nseamn-acea cîntare pătrunsă de blîndeţe,
Ce împle tînguioasă puternicele bolţi ?
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor !
Din valul ce ne bîntuie
Înalţă-ne, ne mîntuie !
Privirea adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie !
Răpită de duiosul organelor avînt,
Pe cartea cea de rugă alunec-a ta dreaptă,
Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndreaptă.
Ea ?… cade în mulţime cu faţa la pămînt.
*
De-ai muri copil de rege de-ale florilor miroasă,
Ca de marmură un înger sub boltirile înalte,
Pe un catafalc depusă – un popor ar plînge-ncalte,
După sufletul tău dulce, după sfînta cea frumoasă.
Ea ? Dacă va cădea moartă într-o noapte de beţie
Prin ciocnire de pahare şi prin danţuri desfrînate…
Vre un cioclu de pe uliţi va-ncărca-o-atunci în spate,
Dară nici în moartea însăşi linişte nu va să-i fie.
Nu. Nici maiestatea morţii nu sfinţeşte pe sărac…
Căci scheletu-acela care a purtat ast-avuţie
De amar şi de durere, preparat de-anatomie,
Va face-un pedant dintr-însul… Iar la urmă, într-un sac,
Va fi aruncat în groapa cea comună. O scînteie
Ce-a pierit fără de urmă. Şi cu toate astea-i semeni
Ca şi lacrima cu roua. Parc-aţi fi surori de gemeni :
Două vieţi în două inimi, dar o singură femeie.
Shankaracharya
SUNDARYA LAHARI
Frumoasa
Unduire
1
Shiva shakti una de
nu-i cu puterea-i cel augural
Nu poate zămilsli nici măcar să se urnească din loc nu poate
Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă
Tu venerată
de zeităţile facerii proteguirii şi distrugerii
2
Dintr-un fir de
praf de la picioarele tale făcătorul
Creează
lumi într-una proteguitorul le poartă cu o
Mie de capete distrugătorul le preface în scrum
Spre a împlini
ritul ungerii trupului său cu cenuşă
3
Indurătoareo eşti soarele alungând întunericul
nescrisului
Torentul trezviei negândindului piatra cintamani
Atoate dătătoare săracului celor înecaţi in marea naşterilor
Le eşti colţii mistreţului Varaha încarnand
pe Vishnu
4
Toti ceilalţi zei împrăştie daruri cu toate mâinile
Numai tu nu ci ne
aperi de înficoşare ne dărui
Roade mai mult decât dorinţa noastră în
toate lumile
Tu alinare numai la
picioarele tale aflăm adapost
5
Mama celor ce-ţi
îngenunche închinându-ţi-se
odată Vishnu
S-a făcut femeie şi l-a aţâţat pe sihastrul
suprem duşmanul lui Pura
Şi Amor prosternându-ţi-se distruse pocăinţa marilor întelepţi
Orbindu-i cu
forma-i colirul din ochii soaţei sale Rati
6
Fiica muntelui
Himalaia primind o tandră privire a ta
Amor cucereşte aceasta lume numai cu arcul său
Şi cinci săgeţi de flori strună fiind albinele surugiu
Primăvara caleaşcă adierea dinspre miăzazi
7
Apară-ne
dinainte cea fără seamăn fala distrugătorului lui Tripura
Faţa strălucindu-i precum plina lună de toamnă
Trupul greu de
urcioarele ţâţelor cât tâmplele de elefant
Mâinile purtând arcul săgeţile funia şi
boldul
8
Puţini aleşi ţi se închină
unda conştiinţei cidananda laharim
Aşezată pe genunchii
supremului augur în culcuşul formei augurale
Din sălaşul cintamani plin de arbori kadamba pe o insulă
Nestemata
tu inconjurată de ceri în mijlocul
oceanului de ambrozie
9
În lotusul cu o mie
de petale sahasrara petreci secret cu domnul tău
De-aţi suit calea toată kundalini pământ în
muladhara
Apă în manipura foc în svadhisthana aer în
anahata
Eter deasupra în
visudhi şi minte in ajna între sprancene
10
Slavită
te scobori din înălţimi ameţitoare spre sălaşu-ţi
Înrourâd toate vinele cu
nectarul picurat de picioarele tale
Şi prefăcându-te însăţi într-o
şerpuitoare încolăcire
Adormi în
golul fin muladhara precum rădăcina lotusului
11
Atotputernico sălasu-ţi se face în patruzeci şi
patru unghiuri
Cu patru roţi de bunăprevestire cinci alte roţi de putere
Nouă rădăcini temeinicindu-te din fire şi trei linii
Încercuitoare
acoperind opt şi şaisprezece petale
12
Ţie fiică
a munţilor înzăpeziţi frumuseţea
Zadarnic poeţi mari ca Brahma încearcă a o zugrăvi
A te vedea-şi
doresc zâne cereşti precum Urvashi ori
Rambha
Închipuindu-şi
îmbrăţişarea binecuvântătorului
13
Atotputernico arse
dau navală cu sutele codanele
Cu pletele despletite
panza dezvelindu-le sânii
Sariurile de mătase lunecându-le să
prindă
Urâtul hodorogit neiubit
de-l miluisei cu o ochire
14
Atotputernico
perechea picioarelor tale de lotus e
Mai presus de cele
cincizeci şi sase raze din
miezul terrei
Cincizeci și două din apă șaizeci și două din foc cincizeci și patru
Din aer şaptezeci
şi două din eter şi
şaizeci şi patru din gând
15
Amuţesc în
gura aleşilor vorbe mai dulci ca dulceaţa
Mierii laptelui
strugurilor numai ce o dată îngenunchiară
Dinainte-ţi
alba lună de toamnă purtând luna nouă giuvaer în coroană
În mână cu o carte şi rozar de cristal de dar şi nefrică
16
Puţinii şi
bunii închinându-se îmbujorată
splendoare
Precum soarele înfloreşte lotuşii roind în
mintea poeţilor
Încântând o lume cu adâncile lor incantaţii sringara lahari
Râurind unde feciorelnice
ale patimii zeiţei înţelepciunii
17
Mamă
cine la tine meditează la însoţitoarea-ţi
Vasini şi celelalte
Izvoditoarele
cuvintelor bune frumoase ca pietrele de lună
Devine compunător de mari opere de artă în
fragede expresivităţi
Precum faţa lotus a zeiţei înţelepciunii asemănându-se mărilor
18
Zâne cereşti precum Urvashi având frumoşi ochi tremurători
Ca ai porumbiţelor pădurii pălesc sub vraja celui meditând
La tine scăldând cerul şi pământul în
focul slăvit al razelor
Trupului tau asemănătoare bujorilor răsăritului de soare
19
Regină distugătorului cine-ţi meditează
kamakala
Văzându-ţi
faţa punct jos sâni pereche mai jos pântecele
Pe loc poate lua minţile femeilor ca pe nimica
Acela iute poate
cuceri trei lumi tu cu sâni soare şi
lună
20
Cine te meditează
statuie în piatră de lună
Izvorând ambrozie din
razele mii ale formelor tale
Surpă semeţia şerpilor ca sakunta regina Garuda
Şi vindecă
pe cel febril dintr-o privire atotlecuitoare
21
Aleşii unduirii preaînalte întru binecuvântare
Zăresc în
mintea-le nemaiizânită faţă formei tale
Fulger viere de
soare fulger foc miezuri sufletului
Pară
supremă-n luciul mahalotusului petale mii
22
Zămislitoareo numai tu mântuind cu adevărat
Plecându-ţi
la picioare coroana Vishnu Brahma Indra
Apleacă-ţi
bunătatea privirii asupra robului
Tău spunându-ţi zămislitoareo vezi-mă
23
Arcata-ţi
formă sub greul ţâţelor bujor de
purpură
Din trei ochi
privind pe creştet creastă purtând luna plină
Cum pare-mi-se jumătatea dreaptă ţi-o
ai apropiat
Neîndestulată de stânga binecuvântătorului
24
O clipă mişcându-ţi sprânceana a tandră poruncă
Lumea o face făcătorul o ţine ţiitorul
Distrugătorul o distruge spre
sine întorcandu-se
Dumnezeu îşi topeşte forma în binecuvântarea-ţi
25
Binecuvântarea puja închinării la picioarele tale
E şi
puja treimii zeilor dintru trei haruri născuţi
Cum se ţin
aproape într-una sub tălpile tale
Coroanele aplecându-şi mâinile împreunandu-şi
26
Înalt preacurato atoatefăcătorul moare
Atotţiitorul moare îngerul
morţii moare
Atotbogatul moare
atotveghetorul ciorchin de zei
Închide ochii în potop ca când soțul tuu te curtează
27
Cu ochii ţie
pierduţi vorba-mi în dodii fie rostire
Numelui tău mădularele închinare umbletul înconjur
Hrană
ofranda jertfită zacerea plecăciune ţie
Tot ce-mi e pe plac
prefăcandu-se în închinare
ţie
28
O mamă
dumnezeu dupa dumnezeu piere chiar bând ambrozie
Prăpăditoare de moarte bătrâneţe şi frică
de duşmani
Ci fără sfârşire-i zămislitorul binecuvântării
De inghiţi otrava cea mai rea şi cum ocrotit de
cerceii-ţi
29
Când te ridici a-ţi
întâmpina creatorul binecuvântării
Sosit acasă
pe neaşteptate şi dumnezeu după
dumnezeu
Ţi se închină
ei fereşte coroana lui Virinci
N-o frânge pe a lui Vishnu ocoleşte coroana lui Indra
30
Întruchipate cum
flamele disoluţiei sunt dar celui ce zice
Ţie mă închin înconjurată
pretutindeni de raze
De putere precum
anima izvorând din forma strălucindă
Şi cărui bunastarea celui
cu trei ochi îi pare abia iarbă
31
Dumnezeul fiinţelor când crease lumea în
totalitate
Cu şaizeci
şi patru de tantra mulţumise puterile ascunse
Ci la vorba ta a
adaos pământului a ta Tantra
La toţi dăruindu-le cele patru dharma artha kama
moksha
32
Mamă
tu lui Shiva shakti literele kamal ksitir atha
Ka a e la ha sa ka
ha la sa ka la adăugate
Celor trei hrims
vezi paramaraharyah
Se prefac în
numele şi chipul tău namavayavatam
33
Nestrămutato cei aleşi dorind a se bucura într-una
De binecuvantarea-ţi
te slăvesc înşirând în
rozariu
Pietre precum
cintamani picurând libaţii de unt pur
Incantând mantra cea mare
panchadasi incepand klim hrim srim
34
Prea luminato eşti trup zămislitorului de binecuvântare
Cu soarele şi
luna sânii-ţi fiindu-ţi sine cel pur cu nouă feţe
Asemeni lui şi
ţie potrivit incantandu-ţi-se
Nemuritoare binecuvântată samarasaparaananda
35
Minte eşti eter aer eşti şi
foc şi apă şi
pământ
Însăţi esti lumea nimic
nu există în afară
de tine
Har fericit dintru dezmărginire pre sine a te întrupa
I te hărăzeşti mireasă tânăra lui Shiva cid-ananda
36
Slăvesc pe atotfericitorul
dintre sprâncenele tale ajna-ceakra
Iradiind ca mii de
sori şi lune avându-te parte-i
atotputernicie
Asupra căreia meditând în
credinţă trăieşti pe lumea
Harică
nemaivoind lumina neatinsă de soare lună şi
foc
37
Mă închin atotbinevoitorului din a ta visudhi-ceakra
Pur cristal luminându-se eter şi tu părtaşă lui Dumnezeu jumătate
De lumina-va astrală
bucură-se lumea întunecată
la minte
Precum pasărea ceakori scăldându-se în
razele lunii
38
Ma închin
celor doua lebede fără seamăn ham şi sah plutind în mintea
Celor de seamă-ndulciţi la mierea ştiinţei din lotusul în
floare
Şi din gângureala cărora iau fiinţă optsprezece arte
Şi care cern binele
din rău precum laptele din apă
39
Mamă
mă închin
mereudistrugatorului din a ta svadisthana-ceakra
Arătându-se în
forma focului preaputernicei a cărei privire
Înrourată
de bunătate vindecă în
răcoare când uitătura
Mânioasă a distrugatorului
arde lumi întru apocalipsă
40
Mă închin celui albastru nor sălăşluit în
a ta manipura-ceakra
Înfulgerat întru
strălucirea puterii distrugătoare de întuneric
Înluminat cu arcul
lui Indra bătut cu geme şi ploi miloase
Peste cele trei
lumi arse de distrugător în
marea disoluţie
41
Meditez la a ta
muladhara ceakra având nouă feţe
Dansând cosmicul dans în
nouă rasam împreună
cu însăşi putinţa dansului
Astfel această
lume se mai naşte o dată din tată şi mamă
Prin bună-voirea
acestei perechi nicicând despărţindu-se
42
Fiica munţilor înzăpeziţi cine-ţi
zugrăveşte coroana de aur
Bătută în sori precum geme va zări luna plină în luciul
Multsplendidelor
pietre de preţ întru
aurul
Coroanei tale de
aur coroana ta precum arcul lui Indra
43
Bine vestitoareo risipeşte întunericul din minţile noastre
Cu pletele părului tău moale şi
des de lotuşi albaştri în
floare
Îmi pare cum că
florile arborilor dintr-a lui Indira grădină
Se pogoară
aici spre a se învrednici de adevarata-le mireasmă
44
Fie-ne bunăstare cărarea părului tău purtând sindura
Asemănându-se soarelui în
răsărire prim ostatic
În pletele tale dese
întunecoase şi pline de luptă
Îmi pare izvor undei
frumuseţii feţei tale
saundaryalahari
45
Faţa ta umbreşte radianţa lotusului tu blând surâs
Dinţi frumoşi tandreţe cu ochii sau ca
albinele
Distrugătorul lui Amor soarbe
mierea fericirii
Cârlionţi gingasi pe frunte ţi
se risipesc tot ca albinele
46
Îmi pare fermecata-ţi
frunte strălucitoare si pură
Ca o a doua lună
nouă în coroană prinzându-ţi-se
Faţă lânga faţă lună
nouă lângă lună
nouă
Întru o lună
plină înnourată
de ambrozie
47
Mamă
Uma încruntată a curma spaima
universului
Sprânceana ta aplecată
spre albinele ochilor îmi pare
A fi arcul lui Amor
înstrunat în mâna lui stângă
Şi astfel ascuns la
mijloc de braţul din faţă şi
degete
48
Ochiul tau drept întruchipand
soarele zămisleşte ziua
Ochiul tau stâng întruchipând luna zămisleşte noaptea
Ochiul tau de-al
treilea radiant precum lotusul întredeschis
Zămisleşte amurgul la întâlnirea nopţii cu ziua
49
Privirea ţi-e
vastă Vishala norocitoare Kalyani
De neînvins Ayodhya de către lotus unda Dhara
De bunătate atât de dulce Madhura
proteguitoare Boghavati
Avanti victorioasă
Vijaya capitale cuvinte
50
Ochiul tău de pe frunte parcă s-ar înroşi gelos
Pe ceilalţi ochi precum albinele gata a gusta nouă emoţii
Şi de nedespărtit de cele două urechi nerăbdătoare
A se bucura de
mierea florilor compuse de poeţi
51
Mamă
tandră ţi-e privirea de
dragoste spre auspiciosul Shiva
Plină
de împotrivire faţă de ceilalţi furioasă pe Ganga minunându-se
De al treilea ochi
al domnului speriată de şerpii-podoaba
vitează
Ivind sangele
lotusului buna cu ai ei miloasa cu mine
52
Putere ce împrospătezi într-una neamul înzăpezitului munte
Cei doi ochi ai tăi zburând spre urechi cu penele genelor
Au de gând să scoată din minţi pe distrugătorul lui Pura
Întocmai săgeţilor lui Amor trase până la ureche
53
Îndragito de Domnul
colirul îţi coloră cei trei ochi
Roşu alb albastru
precum triada harurilor rajas sattva tamas
Generatoare ale zeităţilor creaţiei protecţiei şi distrugerii
Întru tine dizolvându-se la vremea marii disoluţii
54
Zeiţă cu inima dată domnului creaturilor din ochii tăi
Plini de milă
prietenoasă şi împodobiţi cu trei culori
Roşu alb negru ai făptuit întâlnirea sfintelor trei
fluvii
Sonabhadra Ganga şi
Yamuna spre a ne purifica
55
Fiică
regelui munţilor spun învăţaţii că
atunci
Când tu închizi
şi deschizi ochii creezi şi distrugi lumea
Atunci spre a
protegui acest întreg univers născut prin
Deschiderea ochilor
tăi ţine-i mereu
deschisi neînchisi îmi pare
56
Eterno ochii deschişi ai peştilor se ascund în apă ruşinaţi
Negreşit de ochii-ţi
spunând poveşti urechilor tale
Zeiţă bunăstării sălăşluită în
ochii tăi părăseşte albastrul
Lotus închis
dimineaţa şi intră
printre petalele-i noaptea
57
Bineprevestitoareo şi
scaldă-mă biet de departe în ochii tăi
Ce ajung până la urechi şi se aseamănă întredeschisului
lotus albastru
Binecuvântat voi fi astfel şi
nici tu n-ai pagubă
Cum şi
luna îşi răspândeşte razele peste pădure şi palat la fel
58
Fiică
a regelui munţilor curbura dintre ochii si urechile tale
Pare oricui a fi
arcul lui Amor cu florile săgeţi
Astfel privirea îndărăt din coada ochilor tăi
Tăind calea urechilor seamănă tragerii unei săgeţi
59
În oglinda obrajilor
ţi se reflectă cerceii rotunzi
Şi faţa ta îmi pare carul cu patru roţi al lui Amor
Ce-l învredniceşte a lupta cu domnul peste Pramathas Shiva
Gata de năvală peste pământ roţi soarele si luna
60
O îndragită
domnului auzindu-ţi dulci laude cântate
De învăţata Sarasvati undă nectar amritalahari
Îti mişti capul cu încântată preţuire pe când
Cerceii clinchetează
cling cling aplauzele tale
61
Flamură
neamului înzăpezitului munte mladă de bambus
Nasul tău respire întru plinirea faptei noastre timpurii
Mlădiţei pline perle
eterice dând pe din afară
A le purta aduse de
aer prana pe nara
stangă
62
Zeiţă cu dinţi frumoşi buzele rosii din
fire iţi seamănă
Ţi-oi spune cu ce când lujerul coralului va rodi
Sângele poamă
de bimba tocmai iţi rasfrânge buzele
Cum nu s-ar ruşina asemuindu-li-se cât de puţin
63
Se satură păsările ceakora cu dulceaţa surâsului tău
Revarsată
lumina de lună plină a feţei tale
Apoi cu poftă
de acru beau unde nectarice amritalaharim
Ale razelor lunii
noapte de noapte ce le par ovăz acru
64
Mamă ţi-e limba roşie floare de hibiscus
recitând
Neîntrerupt norocitoarele
haruri ale soţului tău
Pe vârful ei cristal alb aşezată zeiţa Sarasvati
Se înroşeşte pană se aseamănă rubinului
65
Mamă
de-ai învins demonii şi apoi coifurile şi-au
scos de pe cap
Zeii razboinici
Subrahmanya Indra şi Vishnu ci mai purtând
Scuturi şi
neputându-se împărtăşi din nirmalya celui
auspicios
Le-ai dat camfor ca
luna alb de-l mâncară şi
se săturară
66
Când zeiţa sunetului cântă la vina faptele
domnului
Creaturilor tu
clatini capul rostind vorbe de laudă
Dulceaţa vocii tale atât întrece armonia strunelor
Că zeiţa muzicii ascunde vina şi-o face să
tacă
67
Fiică
a muntelui cum sţ-ţi zugrăvim bărbia fără seamăn
Mânerul oglinzii il mangâie cu vârful degetelor
Tatăl tău înzăpezitul munte apoi îl ridică
iar şi iar
Domnul tău învăpăiat de dorinţă buzele a-ţi
sorbi
68
Gâtul tău trupină lotusului ce faţă îţi este sub păr
Răvăşit zi-n zi de îmbrăţişarea învingătorului lui Tripura
Siragul de perle în
jos cât de alb pare întunecos
Frunza de lotus
dinaintea sandalului înmiresmant
69
Zeiţă hăruită întru ale muzicii
trei linii pe gât
Ca de la cordelele
ce domnul tău ţi le-a legat la
nuntă
Strălucesc asemeni hotarelor
celor trei sate de unde
Vin melodiile dulci
Shadja Madhyama Gandharva
70
Speriat de unghiile
domnului tău duşman lui Andhaka
De-i tăiase mai înainte unul din cele cinci capete Brahma
Născut din lotus înger creației cu cele patru rămase
Îti laudă frumuseţea mâinilor lujere de lotus
a-l mântui
71
Uma spune-ne tu cum
să zugrăvim răpitoarea frumuseţe
A mâinilor tale cu unghii mai radiante ca lotusul roşu în
zori
Ci roşul lotus nici împreunat culorii picioarelor lui Lakshmi
Nu ajunge nici a şaisprezecea
parte din frumuseţea mâinilor tale
72
Mamă
zeiţă risipească-ne durerea ţâţele tale
Cum îti
alăptezi deodată fiii Kumara şi
Ganesha
Cel cu fața de elefant își duce mâna la tâmpla a tata-ți
Neliniştit şi
grabnic întru fostul părinţilor râset
73
Zeiţă flamură regelui munţilor fără tăgadă
Ţâţele-ţi
sunt nestemate potire cu ambrozie
Fiii unul faţă de elefant şi Kartikeya ucigaşul demonului Kraunka
De-au supt rămân eterni copii nemuritori în feciorie
74
Mamă ţâţele tale poartă şirag
de perle de pe
Tâmplele celui cu faţă de elefant preacurate în alb
Ci oglindindu-ţi
buzele înroşindu-se ca poama de bimba
Astfel asemănăndu-se gloriei domnului tău rasfrânte în măreţie
75
Fiică
a muntelui laptele revărsat din ţâţele tale
Îmi apare ocean de ambrozie
izvorându-ţi din inimă
Unda de trezvie
ce-o beau cu voia-ţi şi
acest copil din Dravida
Ajungând să
compună opere cu ecou în minţi de renumiţi poeţi
76
Mamă
fiică a muntelui când flăcările mâniei
Distrugătorului îl
acoperiseră Amor plonja în lunca
Adancă
a buricului tău lumea se uita la suviţa
De fum ridicându-se ca la dâra tuleielor pe piele
77
Augurală
mamă părul de deasupra
zveltului tău mijloc
Precum mărunta undă a întunecatului râu Yamuna
Dă înţelepţilor şi părerea că hotarul dintre potirele
Ţâţelor s-ar exila în
adâncul buricului scapând din stransoare
78
Fiică
a muntelui buricul tău înfloreşte precum
Unda lina a
fluviului Ganga ori brazda lujerului de păr
Purtându-și lotușii sânilor ori flama lui Kama întru soața-i Rati
Ori gura peşterii unde ochii domnului tău îşi mântuie ispăşirea
79
Icoană feminităţii fiică muntelui ferită
fie-ţi mereu
Talia zveltă apăsată de greul ţâţelor
Încordându-se încet-încet
ca spre a pocni
Precum copacul spălat de potop de pe malul râului
80
Zeiţă mijlocul ţi-e prins ca de lujere de lavali
În intrarea pântecului altfel sânii grei l-ar rani
Potire de aur aţâţate de Amor zvâcnind în
părţi
A-și lăsa veșmântul dulce când tu ești cu gândul la domnul tău
81
Fiica muntelui
regele munţilor luă greul şi
Vastitatea versanţilor săi şi
ţi le făcu zestre
Aşa se face că şoldul îţi este greu şi
vast
El ascunde pământul şi-l face uşor ca fulgul
82
Fiica muntelui măiastră iubirii învingatoare rămâi
Coapsele tale bat
trompa elefantului sălbatic tulpina bananului
de aur
Frumoşii-ţi
genunchi întăriţi de prostrarea întru
Domnul tău prăvălesc tâmplele elefantului lui
Indra
83
Fiica muntelui
tremur cu tremur picioarele tale-s
Sagetate năstruşnic de Amor ci încă pe atâtea săgeţi
Tremuri a învinge
pe domnu-ţi distrugătorul cum vârfurile
Lucesc precum
coroane de îngeri şlefuindu-ţi
unghiile
84
Mamă
pune-ţi fii buna şi pe creştetul meu tălpile eflorescente
Împodobind upanişadele vedele încoronând
Ţi le udă
Ganga în rugă din răsăritul păr al domnului
creaturilor
IÎti radiază roşii precum rubinul din coroana lui Vishnu
85
Lasă-ne
a spune plecăciune picioarelor încântând ochii
Atât de strălucite şi aprinse de rosul
herborial
Domnul fiinţelor este gelos pe arborii de ashoka
Din gradină
ce tânjesc a fi călcaţi de tălpile tale
86
Când lotusul piciorului
tău loveşte fruntea domnului tău
Pe când drăgostindu-vă el spune numele
alteia şi-şi lasă
capul
Ruşinat atunci şi
Amor îşi răcoreşte ranchiuna pe
domnul tău
De a-l fi ars şi
victorios se proclamă în
clinchetul brăţărilor gleznelor tale
87
Mamă
nu e de mirare că picioarele-ţi întrec
lotusul locuinţa
Ferice zeiţei bunăstării petalele-i cad
iarna i se închid noaptea
Pe când picioarele-ţi slăvite hălăduie-n zăpadă şi noaptea
Ele îmbogăţesc nesfârşit pe rugătorii-ţi cu mintea în rit samaya
88
Zeiţă cum de asemănară poeţii spinarea ţestoasei
Cu vârful picioarelor tale apărându-ţi credincioşii
Şi cum să ţi-l fi înălţat dusmanul lui
Tripura graţios
Şi să ţi-l pună pe piatra de moară
la nunta voastră
89
Zeiţă de căsăpişi demonul Canda picioarele-ţi înstăresc
Săracii rugându-ţi-se tu râzi de arborii kalpaka
din cer
Rodind în
ramurile fragede poame numai pentru îngerii din cer şi-ţi
râzi
Şi de nimfe cereşti cu unghiile ca zece lune închizandu-le lotusul mâinilor
90
Lasă-mi
viaţa minţii şi
simţurilor să fie albină
Cu şase picioare păşind pe lotusul
piciorului tău
Ce îndestulează săracul după dorinţă cu miere şi frumuseţe nesfârşită
La fel de arătos ca un buchet de flori de kalpaka
91
Zeiţă frumoasă la umblet lebedele din preajma ta
Îţi tot învaţă paşii graţioşi mereu
poticnindu-se
Astfel lotusul
piciorului tău parcă le arată
cum să păşească
În clinchetul brăţărilor de la glezne bătute cu pietre scumpe
92
Zeii creaţiei protecţiei distrugerii se pierdură în sălaşul tău
Cel augural învelit
în alba-i preastrălucire
Îmbujorat de răsfrângerea razelor din tine izvorând
Bucură
ochii întruchipând rasa iubirii sringara
93
Graţioasă putere a celui
augural spre a protegui
Lumea înfloreşti îmbujorată cârlionţată surâzând
Cuminte blândă ca floarea de sirisa în inima diamant
Sânii atât de sveltă în
talie şi pulpele vaste
94
Pata lunii e mosc
luna e apă în albie de smarald
Amestecată
cu lunare raze de camfor văzând cum
Zi de zi întru
bucuria scaldei o goleşti creatorul
O umple iar şi
iar de dragul tău acesta-i adevărul adevărat
95
Tu eşti consoarta domnului suprem învingatorul lui
Tripura
Ci mintea
nestatornică nu e în stare a ţi
se închina
La picioare de
aproape astfel zei precum Indra se multumiră
La poartă
cu celelalte puteri ale tale ca anima
96
Prea curată
ideală feminitate mulţi poeţi se îndreaptă spre
Zeiţa înţelepciunii consoarta făcătorului alţii prin feluri de bogăţii
Se fac lorzi ai zeiţei bunăstării ci sânul tău îl atinge
Numai dumnezeu
marele nici măcar arborele de kuravaka
97
Regină supremului înţelepţii te văd fiind zeiţă
Înţelepciunii soaţă făcătorului zeiţă bogăţiilor
Soaţă proteguitorului fiica muntelui soaţă distrugatorului
Ci tu a patra forţă mahamaya de nepătruns orbeşti universal
98
Mamă
spune-mi când poate învăţăcelul tău bea apa
Ce picioarele ţi-a
spalat amestecată cu herburi înroşitoare
Prefăcând și tonți din naștere în poeți și semănând
Sângeriei licori din lotusul
gurii zeiţei înţelepciunii
99
Cel ce ţi
se încredinţă întru
ştiinţă şi
nenevoinţă
Întrecător făcătorului şi proteguitorului
acela cu trup orbitor
Dezmărgineşte gândul soaţei lui Amor şi
făra mai naştere
Trăieşte îndelung
şi se bucură de fericire nemărginită
100
Mamă lauda aceasta
compusă cu propriile-ţi cuvinte se
aseamană
Închinării luminii către soare cu chiar razele lui
Ofrandei către lună
cu apele revărsate din piatră de lună
Şi facerii pe plac
oceanului cu propriile ape
În
romaneşte de George Anca
