ZENGLEZA

ZENGLEZA

SAHLEANJOKES

Engleza pe Glob

Accentul scoţian

E cel mai dificil, presupunând mari sacrificii din partea vorbitorului. Tehnic, este nevoie de un cui foarte ascuţit, bătut în limbă astfel încât vârful să iasă pe partea cealaltă. În momentul în care încercarea de o pronunţa un cuvânt presupune atingerea cerului gurii sau a gingiei, cuiul va provoca durere, iar vorbitorul se va opri subit în mijlocul cuvântului şi va scoate un icnet, un oftat sau va spune fuck! Urmat, desigur, de un alt icnet sau oftat. Astfel, circa 75% din cuvinte vor fi pronunţate în cel mai bun caz până la jumătate şi în absolut toate cazurile ultima silabă se pronunţă ouch, aigh, ough sau fuck. Pentru dezinfecţia rănilor se foloseşte, de preferinţă, single malt.


Accentul Texan

Faptul că texana seamană foarte mult cu lătratul unui dulău este unanim recunoscut, cu toate că, până în prezent, nu s-a putut stabili cu precizie rasa dulăului. Deşi mai multe asociaţii cainologice îşi dispută vehement întâietatea, se pare, totuşi, că texana provine din lătratul unui Shnautzer uriaş căruia îi lipseau ambii canini de jos si era discret atins de Alzheimer.Lingviştii susţin că abilitaţile de comunicare ale câinelui cu cireada erau remarcabile, vacile intrând docile în ţarc încă de la primele mârâituri, ceea ce i-a determinat pe cow-boy să preia elemente lexicale din vocabularul dulăului.

Cei mai aprigi opozanţi ai acestei teorii sunt nişte motociclişti din Houston, care susţin că limba Texană s-a născut din încercările unui tovarăş de-al lor de a comunica cu Harley Davidson-ul, care i s-a defectat la intrarea în Nevada.

Accentul de Alabama

Pare greu de crezut că ceea ce vorbesc locuitorii statului Alabama, cunoscuţi sub numele generic de bamas, are la baza cuvinte din vocabularul limbii engleze. Organizaţia Mondială a Stomatologilor a demonstrat recent că un accent bama acceptabil se poate obţine dacă încercaţi să pronunţati orice cuvânt englezesc plimbând fără grabă vârful limbii pe cerul gurii de la al doilea molar de sus, dreapta, până la primul molar de jos, stânga şi înapoi. Pentru rezultate mai bune, este recomandabil să vă lipsească cel puţin doi dinţi din faţă şi să menţineţi tot timpul în gură un pumn de tutun, o scobitoare şi două-trei capace de bere.
Şi nu, nu încercaţi asta acasă, în faţa oglinzii, decât dacă aveţi la îndemână un ştergător de parbriz!

Accentul Sud-African

Dacă Texana se confundă cu lătratul unui dulău, engleza vorbită în Cape Town seamănă cu lătratul unei hiene, care, după cum se ştie, este un fel de câine mai mare, care se crede cal şi încearcă să necheze.

Inflexiunile cabaline din accentul sud-african nu sunt rezultatul influenţelor dialectului local Zulu, aşa cum aţi putea crede, ci ale limbii olandeze, vorbită de primii colonişti ai regiunii. Este evident până şi pentru persoanele cu disabilitaţi de auz că limba olandeză, mai curand o boala de gat avansata, nu este ceva care trebuie amestecat cu zulu, dar inevitabilul s-a produs, rezultatul fiind limba numită Afrikaans.

Sunt sigur că Dumnezeu s-a distrat copios în ziua aia, iar faptul că inventatorii vuvuzelei sunt vorbitori de engleză cu accent Afrikaans pare o consecinţă firească..

Engleza Italiană

Cunoscută şi sub numele de Maccheronic sau Spaghetti English, engleza vorbită de italieni presupune o condiţie fizică excelentă, întrucât, la fiecare trei cuvinte, trebuie efectuate câteva flotări în aer. Nu poate fi vorbită de către persoanele cu disabilitaţi fizice şi nici de către cei care au mâna în gips sau suferă de febră musculară.

Vorbitorul perfect de maccheronic este capabil nu doar să prelungească vocalele, ci şi să adauge câte o vocală după fiecare cuvânt. Scopul final este ca nici un cuvânt să nu se termine în consoană:

 "Darlinga, pleasa clooose da doooora anda sita downa on the flooora".

Engleza germană

Este opusul englezei spaghetti, în sensul că vocalele trebuie ignorate, iar consoanele pronunţate cu voluptate. Cum se poate pronunţa voluptuos o consoană? Folosiţi limba ca pe un fel de ciocan. Ştiu, doare, dar cu timpul o să vă obişnuiţi (pont: stingeţi cu multă bere bătăturile apărute pe gingii!).

Cea mai violentă lovitură de limbă trebuie dată în momentul pronunţării grupului TH, care se va rosti ca un T foarte dur (veţi şti că aţi pronunţat corect atunci când veţi constata o mica sângerare, la baza incisivilor superiori).

Teoretic, engleza teutonă ar semăna destul de mult cu engleza, dacă nemţii nu ar pronunţa pe W ca pe V şi pe V ca pe F.

"Ve ar' valking on ttisss strrre'ttt, aft'rrr a long traf'l by train"

Engleza poloneză

Polonezii pronunţă W-ul la fel ca nemţii, un fel de jjjjj continuu se aude pe fundal şi fiecare al treilea cuvânt este "kurwa".

"Tis kurwa beer is kurwa good for notting, kurwa! I vant a kurwa vodka, please!"

Engleza filipineză

Filipinezii nu pot pronunţa sunetul F, pe care îl rostesc P. Din acest motiv, engleza vorbită de filipinezi nu poate fi luată în serios, aşa cum nu poţi lua în serios un ins de 1,5 m care spune "Pack you!" în loc de "Fuck you!". My fav is "Pipth Avenue"

Engleza de India

Fixaţi-vă colţurile gurii de lobii urechilor, folosind nişte cleşti de rufe puternici, astfel încât să imobilizaţi buzele într-un fel de zâmbet larg. Acum, încercaţi să vorbiţi engleza, pronunţând cuvintele după următorul algoritm: un cuvânt la 3 secunde, un cuvânt la 2 secunde, trei cuvinte pe secundă, 5 cuvinte pe secundă, 14 cuvinte pe secundă, un stop brusc, apoi un cuvânt la 5 secunde. După care, repetaţi. Rezultatul e ceva de genul:

"Good mooo rningSir! Howareyoutoday? I hooope everythingiiiis finewithyouandyour faaamily, Sir."

Engleza românească

Cheia de boltă a acestui inconfundabil dialect este grupul THE, pe care majoritatea românilor îl pronunţă Ză. Dacă vrei să afli din ce regiune a ţării provine un român, după engleza vorbită, îl provoci să numere până la trei.

Răspunsurile variază de la "uan, ciu, srii", până la "oan, tu, trii" în funcţie de poziţia pe harta patriei a localităţii natale. Un alt obicei românesc este ca fiecare propoziţie să fie precedată şi urmată de o pauză lungă, marcată de sunetul ăăă.

"ăăă . you go straight on zis street and after zat traffic light . ăăă . you go to ză right for about . ăăăă . sărty meters and zen you go to ză left and you will see .. ăăă . ză building zat you are looking for. May be ză office is not open today, but zey have ză orar . ăăă . ză program on ză door."

BALADA LUI LUCIFER

în savane chelesc leii

fac scurt-circuit cu beii

lăfăit pe cinci tipsii

măcelăresc galaxii

vino moarte – vino viaţă

în piaţă arde-o paiaţă

mă-ncovoi peste inìmă

ca să-mi iasă iar de-o crimă

alelei – acizii mei

storşi de zei – umpluţi de zmei

îmi fac casă-ntr-o idee

din liră îmi fac femeie

dar spre ziuă – lăutare

lăutare cu samare

scoate-mă pe coş spre lună

căci îmi stă în gât o strună

încă nu te chem – Lumină

fiica mea curat deplină:

telegarii fără splină

răstignitu-m-au pe roate

...mi-au străpuns şi tălpi – şi coate...

mi-este bine - mi-este cald

îmi recapăt iar Smarald:

scris de vulturi – sunt un rege:

...”la bufet Satan se drege”...

„să trăieşti - Luciferică

ai făcut iarăşi burtică

să întorci slova-n hrisov

Crist să fie iarăşi Iov...”

...Lucifer cel trist – văpaie

s-a născut tot între paie:

Prinţul Alfa - Prinţ de Bezne

cu gloata nu-i este lesne...

GEORGE ANCA

            În Franța se dă foc automobilelor din cartierele unde trăiesc săracii – volonte d'assassiner des policiers – camera pour filmer leur crimes – ceux qui ont decapite un pretre en Normandie - „l' extremisme juif est plus dangereux que l' extremisme islamique” - „la culture francaise n' existe pas” (Macron). Virginia Wolf / Dorothy Richardson: „How I hated marrying a Jew”. „My Madness Saved me”. Irene Coates'  book „Who' s Affraid of Leonard Woolf” - Edward Albee (1962): „Who' s Affraid of Virginia Woolf” - Alan Bennett (1978): „Me! I' m Affraid of Virginia Woolf”.

BORIS  MEHR

Poemul cel tare

Poemul cel tare e o căldare în care căzură
Multe capete de regi blegi, vin și țuică,
Tăietori, o tarantulă-n scrisori.
Domnii Ana și Caiafa, toți bărbați privindu-și ceafa,
Tăietorii rad păduri, bărbi, hipopotami impuri,
Toți se mută-n Europa că acolo-și găsesc popa.
Am viziuni de vizuină, spune vesela găină,
Cu o vulpe în amor septicemic și cu spor.
Fără gratii, liberal, tigvă tristă, psiho-deal.
Iar în loc de pod avem brațe să ne alintăm,
Buze să fim mai intimi, la copii să ne gândim.
Bate pendula în oasele tale, Foucault a făcut-o,
Ole și oale, desfac dușumeaua, găsesc doi burgheji
Ascunși de prin vremea lui Gheorghiu-Dej.
Frunze de laur tot mestecăm, numai mesteacănul
Să nu-l tăiem.
BMM

Ermitaj

Dimineața ne doare capul, că este dimineața,
Demimondenele au fost ghilotinate cu grijă,
În Angola se doarme bine pe bani,
Orele și surorile, egal dragoste, egal incest,
Inexact, erau vitrege, viforoase,
Schisma s-a rezolvat cu cuțitul de la bucătărie,
Ne-am îmbrățișat ca două lalele căzute în labele leului britanic,
Pendula se agață de centrul universului detronîndu-L pe Demiurg,
Gata cu Apocalipsa din vremea portocalelor lipsă,
Căzut în genunchi, număram secolele în care te-am iubit
Fără să suflu. Ca un scafandru-robot. Dar,
Dama de la etaj și-a făcut tatuaj,
Canibalii la bal au răpit-o virtual.
Granitul nu moare de foame,
fugi de aici, Charlesmagne,
pompierul Allegro integrul salvează Corbul cel negru,
ah, Cavaler Nevermore, scoate masca, eu mor,
un vârf din Sinai arde, vai, Violeta-n lumină tresare
de multe iubiri precare, totul se stinge în Ermitaj,
hoțul plânge.
BMM

Vei intra în istorie, îmi spuse grămăticul Ling,
eu ning, am intderat în istorie ca în casa mea,
ce treabă au alții, eu ascult de litera A,
litera B zice Bre, litera D, de ce,
astfel o simfonie de leagă fără șpagă,
primăvara, în lenjerie intimă,
nu cunoaște istorie, ea știe să dăruie, iar eu, din întâmpare,
sunt primul favorit, na-te-vă- sic!

ION  COJA

Stimată doamnă Gabriela Firea,

Nu este prima oară când vă scriu și o fac din nou sub același impuls: să vă ajut să fiți la înălțimea așteptărilor! În primul rând a așteptărilor pe care le aveți domnia voastră de la propria persoană.

Îmi pare rău că trebuie să vă avertizez / atenționez că ați comis o mare greșeală, a cărei îndreptare nu va fi ușoară, dar nici imposibilă!

Este vorba de o greșeală pe care multă lume o face, la vremea respectivă, când eram mai tînăr, am făcut-o și eu: să te încrezi în cine nu merită încrederea ta!

Mă refer la Comunitatea Evreiască din România, o entitate onorabilă sub toate punctele de vedere. Mai puțin din punctul de vedere al onorabilității câtorva din liderii actuali cei mai vizibili și mai zgomotoși ai comunității, acei falși lideri care de ani de zile au încetat în fapt de a-i mai reprezenta pe bravii noștri compatrioți evrei. Ați făcut greșeala de a-i lua în serios, de a le acorda un credit total! Total nemeritat!

Spre deosebire de dumneavoastră eu am acces direct la surse de informație din rândul comunității evreiești din România, cunosc bine prostul renume de care se bucură acești lideri în masa de evrei care alcătuiesc majoritatea concetățenilor noștri evrei. Situația este aceeași și în privința evreilor din Israel, a evreilor plecați din România și care au păstrat trainice legături cu țara de obârșie, de baștină! În Israel, în presa și mediile „românești” din Israel, prostul renume al acestor falși lideri este de notorietate publică indiscutabilă.

 

Cine sunt acești lideri? Îi cunoașteți prea bine, sunt cei care de ceva vreme au făcut presiuni asupra Primăriei Capitalei cu scopul de a primi „în administrare” una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din București. V-au asaltat cu argumente a căror valoare nu vă era la îndemână să o verificați, iar consilierii dumneavoastră i-au susținut pe petenți cu argumente care, din păcate, nu au ajuns și la publicul bucureștean. Se poate afirma cu totală acoperire că procesul de cedare a acestui spațiu s-a desfășurat fără consultare publică serioasă, fără transparența cuvenită. Și doar e vorba de o clădire emblematică: Palatul Dacia, de pe Lipscani 18-22.

Cunosc destul de bine subiectul: istoria evreilor din România. Și o spun de la bun început: această istorie nu a lăsat urme materiale suficiente pentru a face necesară o clădire atât de vastă, de cuprinzătoare cum este palatul de pe Lipscani. Spațiul de expunere al acestei clădiri este, se pare, mai mare decât cel care găzduiește, la doi pași, Muzeul de Istorie Națională al României.

Există deja la București un Muzeu al Holocaustului din România! Se înțelege că acest muzeu rămâne în funcțiune, astfel că va lipsi din Muzeul de pe Lipscani secțiunea care, în principiu, nu poate lipsi dintr-un muzeu al istoriei evreilor: cea dedicată Holocaustului. Absența acestei secțiuni nu ar fi însă nepotrivită într-un muzeu al istoriei evreilor din România, deoarece – părere personală, în România, inclusiv în Transnistria, nu poate fi documentată și dovedită producerea unui genocid anti-evreiesc, a unui Holocaust. Va fi foarte corect ca această secție să lipsească în orice Muzeu de istorie a evreilor din România. În felul acesta însă spațiul excedentar din Palatul Dacia devine și mai mare, în păcate!

Se pune firesc întrebarea: cu ce vor fi populate cele circa 100 de încăperi ale muzeului? Un muzeu al istoriei evreilor din România în funcțiune pe vremea studenției mele avea vreo 3-4 încăperi, cu câteva exponate rarefiate, deloc spectaculoase, cu excepția celebrului săpun Reines Judisches Fetten. Mai sunt disponibile suficiente bucăți din vestitul săpun spre a fi expuse la Muzeul de pe Lipscani? După știința mea, nu prea!

Ultima oară am mai văzut vestitul săpun chiar în clădirea Muzeului Național de Istorie, de pe Calea Victoriei, într-o expoziție itinerantă despre Holocaust, expoziție care, la vremea aceea, în urmă cu vreo 10 ani, m-a convins definitiv că în România, y compris Transnistria, ce a fost nu se poate numi nici genocid, nici holocaust!

Poate că liderii evrei se gândesc să strămute în clădirea muzeului vreun monument al săpunului RJF, sunt mai multe în România. Unul mai impozant ca celelalte! Totuși, cel de la Dorohoi mi se pare cel mai reușit! Ar putea fi montată măcar o copie a acestuia în holul vast de la intrarea în muzeu, dar rămân celelalte încăperi prin care va bate vîntul!... Nici dacă s-ar aduna în acest muzeu toate monumentele săpunului din România – vreo 20, nu rezolvăm problema spațiului: este exagerat de mare pentru nevoile unui muzeu de istorie a evreilor din România!

Dacă se vor găsi totuși câteva bucăți de săpun RJF sau dacă va fi adus un monument al săpunului pentru a fi expus în muzeu, la intrarea în muzeu ar trebui pusă o avertizare în mai multe limbi: „interzis accesul pentru cei care neagă existența săpunului evreiesc”. Textul englezesc va fi valabil și pentru chimiștii americani care au demonstrat în anii 70 că săpunul RJF nu conține nicio urmă de ADN uman. Ceea ce, la nevoie, ar putea să însemne și că la evrei nu găsești nicio urmă de ADN uman. Concluzie cu care eu nu pot fi de acord, dacă cumva mai contează pentru cineva părerea mea de persoană supusă cheremului rabinic!

Iau în calcul și celebrele abajururi confecționate la Auschwitz din epiderma unor deportați evrei. În afară de abajurul aflat în posesia mea, știu că altul nu mai există în România, iar eu nu mă despart de al meu, fiind amintire de familie. În plus, se știe că Yad Vashemul a interzis circulația transfrontalieră a acestor artefacte, astfel că nu se pune problema unui spațiu, a unor săli de expunere, dedicate vestitelor obiecte „epidermice”!

Ca să aibă ce expune, le-aș sugera administratorilor să organizeze și o secție despre anti-sionismul din România. Cu materialele care pot ilustra această realitate, se vor putea ocupa câteva zeci de camere! Ar fi o soluție pentru a justifica parțial spațiul excedentar atribuit istoriei evreilor din România. Alte încăperi ar putea fi rezervate efectelor pe care le-a produs recenta lege „antilegionară”, ale cărei ținte ar trebui extinse și la alți autori, începând chiar cu vechii cronicari. De Vasile Alecsandri, Vasile Conta sau Eminescu însuși, nu mai vorbim că și-ar avea locul la secțiunea ANTISIONISM, care va fi o secțiune pridigioasă ! Se poate astfel acoperi o bună parte din spațiul excedentar. Face parte din istoria evreilor din România ANTISIONISMUL românilor? ...Întreb și eu! Nu contează ce cred eu!

Dacă răspunsul este pozitiv, tot vor rămâne libere mai mult de jumătate din încăperi!

O parte din aceste spații ar putea fi dedicată unui subiect pe care sunt convins că nimeni de la Institutul beneficiar al contractului cu Primăria nu-l are în vedere: ANTI-ROMÂNISMUL LA EVREI. Căci au existat evrei cu asemenea preocupări. Sunt ei evrei? Fac parte din istoria evreilor  teroriștii care au pus la Senatul României bombe ucigașe, de exemplu? Au evreii din România obligația de a-și asuma păcatele acestora, deseori împinse până la crimă sau persecuții inumane? Va avea un asemenea muzeu și secțiunea EVREII COMUNIȘTI ȘI ROLUL LOR ÎN ISTORIA ROMÂNIEI ?

Prin antiteză cu secțiunea care va ilustra RĂUL provocat de unii evrei în țara care le-a oferit găzduire generoasă, un Muzeu al istoriei evreilor din România ar  trebui să expună și dovezile reconfortante ale existenței categoriei de EVREI PĂMÂNTENI, adică evreii care au decis să pună capăt condiției lor de „evreu rătăcitor” și să se împământenească, adică să devină cetățeni statornici și loiali ai României. Au fost așa de mulți acești evrei pământeni încât au avut un partid al lor, cu reprezentanți în Parlamentul României. Și aici aș putea veni cu informații care lipsesc din circuitul public, încredințate mie de cel care mi-a fost profesor și mentor spiritual: Alexandru Graur. Din păcate, evreii pământeni au fost repudiați și hăituți de evreii kominterniști și de evreii sioniști, iar conducerea comunității evreiești din România, după alungarea lui Wilhelm Filderman și a lui Alexandru Șafran, a încăput pe mâna evreilor kominterniști și sioniști, aflați într-o cârdășie extrem de păguboasă pentru suflarea evreiască...

Din fericire, am destui prieteni printre evrei, acei evrei nebăgați în seamă de liderii de la FCER. Mirându-mă în fața acestora cu întrebările și nedumeririle de mai sus, am primit deslușiri neașteptate...

Doamnă Firea, șmecherii care au venit la dumneavoastră cu roaga să le dați pe mână așa mândrețe de palat, numai la istoria evreilor din România nu le stă mintea! Mulțimea de încăperi pe care nu le pot ocupa cu exponatele acestei istorii va fi sub-închiriată! Termenii vagi în care s-a făcut contractul dintre Primăria Capitalei și reprezentanții ilegitimi ai evreimii românești le permit acestora să facă din clădirea respectivă o vacă bună de muls pe timp nelimitat, un veritabil vițel de aur!...

Nu știu dacă au avut încredere în dumneavoastră ca să vă mărturisească intențiile lor, dar – îmi permit să spun, ce fel de consilieri aveți de nu și-au dat seama că termenii în care s-a redactat contractul le permite șmecherilor de la Institutul Elie Wiesel să încaseze în dauna statului român, a Primăriei București, sume mult mai mari decât sumele care le sunt deja alocate prin buget acestor veritabile lipitori la banul public! Lipitorile statului!... În viață și azi, mai ceva ca pe vremea lui Alecsandri.

Nota bene: Federația Comunităților de Evrei din România nu este beneficiara contractului, situație care va avantaja pe cei care vor manipula beneficiile materiale ce se vor obține din sub-închirieri și alte manevre oneroase. Acest detaliu trebuia să atragă atenția onor Primăriei, că nu avem de-a face cu o treabă cusher! Ce soartă va avea contractul atunci când Institul amintit se va desființa?!...

Vă stau la dispoziție și cu alte detalii privind lipsa de onorabilitate a partenerilor Primăriei în acest contract pe care l-ați aprobat!

Din fericire, cu ajutorul unor evrei corecți, contractul dintre Primărie și șmecherii de la Institutul impostor ELIE WIESEL a fost contestat în justiție și, sper, justiția își va spune cuvîntul.

Totodată îmi permit să vă dau o sugestie: ca să evităm comentariile politic incorecte pe care le-ar declanșa rezilierea contractului, aceeași clădire ar putea căpăta o destinație mult mai potrivită, urmând să găzduiască Muzeul de Istorie a Minorităților Naționale din România!

Ce  ziceți de această propunere: Palatul Dacia gazdă a tuturor celor care, venind din toate cele patru zări, și-au aflat pe aceste meleaguri tihna și demnitatea unei Patrii?

Cu cele mai bune gânduri,

Ion Coja

31 octombrie 2017