joi, 29 noiembrie 2012

Revista VATRA VECHE: Adina Dumitrescu - Privire de jos în sus

Înscris de-o viaţă la şcoala benevolă a literelor şi literaţilor, dau de tratatul – curs al distinsului om de litere Marian Popa despre poetul şi scriitorul George Anca. Mărturisesc că am „citit” subiectul, fără să am pretenţia că în totalitate, dar ici-colo, în câte-o revistă de cultură sau atunci când mi-a căzut în mână vreo carte din multele scrise de domnia-sa. Parcurgându-i demult poetului primele versuri, am rămas şocată. Erau versuri dintre acelea cu tâlc, cu sensuri multiple, când ascunse, când la vedere, la bună vedere, aşa cum le stă bine acelora scrise de poeţi care trebuie să spargă bariere de timp, de percepţii critice, dar mai ales de percepţia ta de simplu cititor. Şi mi-am spus atunci că asta e literatura viitorului, asta e cea cu expertiză în simţăminte, în exprimări literare, în extinderi exhaustive spre lumea din noi, cea de ieri şi de mâine, dar mai ales în cea care ne obligă să ţinem pasul cu modernul, cel care se grăbeşte, nu se joacă! Şi am numit-o atunci Literatură Academică şi am mai scris despre ea. Nu m-a mirat deloc faptul că un nume precum Marian Popa îşi opreşte privirea, dintre sutele de autori, asupra lui George Anca. Şi nu m-a mirat nici structurarea operei acestuia într-un veritabil curs de predat săptămanal, pe semestre de viaţă. Fiindu-ne subiectul ambilor cunoscut din scrieri, mi-am putut lua permisiunea să aştern doar câteva vorbe, amatoristice, despre „cursul Anca”.
   În Premise, autorul defineşte termenul de Dodii şi faptul că acestea, conţinând date despre realitate, persoane şi timpuri, sunt premeditate. Premeditate, deci programate, elaborate îndelung, încadrându-se într-un ritm şi o rimă care să le facă lesne de parcurs. Unele au un sens inexistent, fantastic prin asocierea de părţi ale altor cuvinte, inovativ, ce vor penetra rapid limita lingvistică a viitorului. Acestea sunt asemănătoare efectului Debussy în muzică, scrierile depărtandu-se sau mergând paralel dar concentrat, de scrierile academismului tradiţional, intrând într-un academism modern, cel al secolului XXI. Vorbind despre Dodii în general si apoi particularizând la Dodiile lui Anca, autorul plasează exprimarea în dodii „într-un anume spaţiu socioprofesional, etnic sau general. Ele sunt datorate celui ce le emite, avand caracter voluntar, involuntar sau, altfel, indiferent faţă de recepţia discursului său.” Marian Popa plasează de asemenea existenţa Dodiilor „local si global; definesc folclorul şi literatura cultă, în genere, microcontextual.” Rezultă că aria lor poate fi exhaustivă, dar identificarea ei depinde şi de nivelul neurovegetativ al individului. Cititorul limitat, iritabil şi năzuros ar socoti-o gratuită sau nocivă, cel deschis şi îndreptat spre descoperire – distractivă şi „demenţială”, iar filosoful ar considera-o ca „totalitate sau ansamblu de dodii”. Cât de ilustrativă este deducţia pentru neomogenitatea cititorului nostru!
   Interesantă şi ideea că „europeanul e definit de dualitate, antiteze, contradicţii simple, absurdităţi. Anca este unul care depăşeşte dualul prin trăire de tip hindus”. Adevărat, scrierea poetului este îndelung cântărită, iar exprimarea îi este mantrică. Mantric şi melodios îi e şi cuvântul, el ne duce cu gândul la Magical Healing Mantra: Om Mani Padme Hum, ea începe ca susurul Gangelui auzit de departe, ca apoi să intre brusc în curgerea-i continuă spre aval, aşa cum poetul se angajează în recitalul poezie-proză-teatru-legendă şi viaţă.
   Parcurgând Cărţi, Poezia, Romane, Relaţii de călătorie, Politice, Interetnice, Religii, Erotice, Traduttore, realizezi profunzimea, acurateţea şi profesionalismul omului de litere Marian Popa. Îi mulţumeşti acestuia în gând pentru ceea ce tu nu ai putea reda. Ai revelaţia la revelaţie, doi oameni ce-şi scurg lin viaţa în scris pentru scris şi pentru încă nescris!
   „Nu statuie după om/ carte nu după monom/ nici binom nici astronom/ că ne potopi sodom/ tu pe cine eu pe gnom/ fără de niciun incom” (OM) G.A.

ADINA DUMITRESCU

(REVISTA VATRA VECHE – Lunar de cultură * Serie veche nouă* Anul IV, nr. 12(48), decembrie 2012, pag.31)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu