George Anca
Rajsamand
George Anca
Îmi
spuneai de yoga lui de tânăr. Mauli, acum Natwara. Raja Khan se însoară în
februarie pe cântece de Margareta Pâslaru. Iubeşte-mă mereu. Ajunserăm şi-n
Rajsamand, to be known through the Poems from Rajsamand by yet another poet.
Verdeaţa deşertului din împrejurime, din vale, papar din Bikaner concurând nisipul ce te îngroapă.
Vedere, pe vară, atât de încinsă. O luarăm prin sărării neferentare, apoi în
vârful dealului, pe malul lacului. Cum om coborî în mina de marmură, ce cupru,
chiar alb-alb, neaur-aur.
Mă
lăcuiesc. Palat şi asceză. Domnul Lal ne luă pe terasă, cu luna drept în
creştet. Suntem trei. Bernard Edward Meyer îl portretizează cu persoana lui de
70 de ani pe Mahatma Gandhi. Şi Venus, cea mai. Meyer că de ce cea mai. Că
Eminescu. Qutzalqoatl.
Mă adusese
Raja Khan pe muzică pâslăreascăo-simileaţă. Cum am ajuns, un urs indian, cu
ochelari negri-pal, nu sunteţi domnul Gandhi, ba sunt domnul Gandhi.
Amfitrionul, L.S.Gandhi. Vorbeam şi apare înalt, chel, Gandhi American,
romano-catolic, căsătorit, închis trei luni, divorţat, trei copii, un nepot de
zece luni. C-a trăit viaţa lui Gandhi şi indienii îl porecliră Gandhi al
americanilor, adică nu Martin Luther King, nu Eliade, nu hippişii.
Chiar
acum un turbanard condus , atingându-mi genunchiul, produse lapte cu zahăr şi
spiritualitate. Praf te fac, nu te cerşesc. Chiar în deal, în partea lor nu se
pescuieşte. Lapte da, ouă nu. Cu apa lângă mine, mă voi chiar poetiza. Voi
tălălăiţi, eu o să mă apuc de scris, ce credeaţi. Americanul n-a scris nimic.
Are acum un disc de 149 pagini, îl citeşte Gandhi şi poate îl traducem şi în
româneşte, dacă ni s-o părea – încă un scandal, cu voia lacului.
Pat
fără saltea. Papar din Bikaner.
Sabji, chapati. Toţi le însăilăm, pe-aici deşert ce-om afla, ce-om nota pe loc,
n-o să dea bine. Laptele lor de vacă sfântă. Ăştia vorbesc afară ca reparatorii
din tinereţe, de la Guest House, deşi cântau noaptea. Lucru spre spiritual.
Vedem. Jaini, gandhieni, alţii, eu eliado-gandhian.
Abia
aştept clătirea yoga, ca alte dăţi, în treacăt. Cum că Zitba tot drogată. Ne-o
veni rândul castei comunist – kerale - bengaleze. Vor fi 4, cu mine 5, în
camera 13. Meyer în 12. Câine pocnit marţial de copilul ospătar. Şobolan negru
de neucis. Ahimsa. Ăla, nimic. Vom preda non-violenţă în Europa, via români şi
americanul.
Indienii
n-au egal în diversitate spiritualizabilă. Scăpaţi de stradă, daţi în templu şi
nu cu aarti la tv. Lux la Rohia. Aduci un scaun, te sui pe el,
n-ajungi, îmi muţi pantalonii, îl pui peste ălălalt, te întinzi să-mi pui mie
bec roşu, ca de tractir, să-mi facă somnul clientelă. Teatru cu voi, non
crăciunian, cine ştie, al nisipurilor. Cică ar fi vibraţii speciale aici pe
deal. Nu ne putem picta cu aceeaşi pensulă. Anca e în tithankar. Precum Kali în
apokalipsă. Va fi timp, va fi ahimsa. Azilanţi colinari pe lac sub lună.
Regia
conferinţei mele cât să mă scoată ca pe Vivekananda la Chicago, pe tema aoleu,
ce ne facem fără indieni. În scenă, Dragoş Pâslaru la Frăsinei, eu aici, Irina
la Rădeşti. Planul e să prindem răsăritul Soarelui. Şobolanul mă mângâie
Kremlin. Metoda Eliade e prea tinerească. Sanyasy.
Euforia
tăiată de tortură sonoră, nici o milă, nici o înviere, în 13 numai holocaust,
ce Cleveland, ce Olympia, ce apă caldă, ce arest anti-catolic în America, aici
se ispăşeşte cu ureche extinsă la tot corpul, timpan meliţat, căzănit,
bumbăcit, cositorit, auzi câinii luminilor, neliniştea sclivisirii din ciocan.
Şi mai sunt 2-3 ore până la paşii răsăritului. Hobbiţi de viţă Rajasthană, din
Hobiţa. Marmoreeni fără milă de Mayer, că mie urechea mi se pisă, ah mina,
peştele ferit de nemâncare, silue, netezeşte, sparge, de unde, meşteri de adân,
hefaistoşi, asuras,de unde, treabă de nopate, zahei ocnaşi,
nebrai-nebrailles-nebrăili-nebrătei, fasonatori ai infernului, muzicanţi din
ciocane, ferăstrae, scoabe, kababe, kalimere, asurzitori de ziduri pentru
viitor, ce să fi dormit să ai de unde te trezi, şi frigul să nu se nisipească,
recele deşertului îl crapă, gheţari aşchiaţi căldurii globale plus retorica
fiecărei batoze bildingare. Vom uita, Bernard, noaptea asta, şi ţie ţi s-o fi
luând de cartea pe Irak globalizat. Ne obligăm din toată amintirea liniştii,
alt chin crengist să nu-l povestim de va trece, de ne vom strânge ţăndările urlate
în audiţie, tăietori de timpane, fărâmători de oase, să te auzi rumeguş de
monoliţi, pe femeie, râde ea prima, înconjur fain, neunda frigului, conversaţia
de după Ibsen. Rupendra cu Arthur Miller, nu mai ciocăni constructiv. Personae
sub bătuci. Vă trageţi sufletul să-i însărsănaţi pe-ai lui Ravana. Ne
recunoaştem demoni zvârcolindu-ne în zgomot. Rebântuitor, scrijelare holistică
în auz, violenţa asurzirii constructive, după caşerarea câinelui. N-ar ciocăni
atât nici aurul nibelungilor. Încet, din ce în ce mai iute, pe ritmuri,
replicativ, hoardă, netezire, dinspre lac oarece urlet discret, gen coiot. Cu
cât va fi construcţia mai ciocănită noaptea asta, cu atât mai tranşaţi pe
surzenia neadormirii pavloviene, auschwitziene. Mayere, ne conturnăm, abia vom
spune că n-am putut dormi de muzica ghilotinelor, ciocane şi ferăstrae
wagneriene. Creieri loviţi de copită în deşert, ritual primirii în sfărâmare sonoră.
Aş fi la
1907, confundat cu un arendaş, în furcă, în bâtă, în montaj. Până la urmă or fi
tăcut. Să fie şase. Intonează imamii rugi. Ne întrec, întorc răsăritul îngropat
nemarmorei temporale de o noapte. S-ar putea să supravieţuiesc, nici aşa
religios, nici eliadian, ţinând-o pe a nimănui. Bine că mai trecu noaptea,
muezine, de te audiai dimpotrivă, de sus, de la jaini, nu de la El Axa. Lal te
numise Diwali, oraşule noaptea, nu de-o zi, de mereu. Dritirashtra was blind.
Numai jainii merg în rai. Meyer n-a mai putut dormi după ce s-au oprit
ciocanele. E surd. Cărămizile bătute, lemnele ferestruite, vorbele desticluite,
stivele destivite, noptea zidului urzită-surzită. Glend înscrise palatul păcii
la ONU. Nu se ştie dacă vine şi acum cu tinerica, l-o fi lăsat, o fi lăsat-o.
Cum se nimerea în costum şi cravată, eu în treningul neadormirii.
Achaya
Mahapragya ne-a primit pe Meyer şi pe mine la reşedinţa lui temporară din
Rajsamand. Era înconjurat de sadhus şi sadhis. Atinge-i piciorul, mi-a
recomandat una acid. I l-am atins, România? România. Am vrut să-i ofer un mic
prosop românesc, vărgat, aceeaşi că nu, nu e alb. Da, am spus aşezându-mă, şi
Kabir tot alb. Eram feştelit. Culorile caracterizează şi oamenii, am perorat,
fiică-mea se temea că viitorul ei soţ e alb, când colo e culoarea cea mai
puternică, aveţi dreptate. Am marşat ambalându-mă, am întrebat în România
despre ahimsa şi psihologul Ioan Ciofu, care se ocupă de numărul de
aur, mi-a spus că ar fi dezamăgit dacă pe stradă unul ar izbi-o pe fie-mea şi
eu n-aş reacţiona. Ei, atunci s-a băgat Mahendra, că trebuie să ai putere
interioară ş.cl. Albastru alb şi roşu nu. Piciorul gol şi, după, în şoşoni
frez.
Dragilor,
vă pup din Rajsamand, 70 km de Udaipur (unde m-a aşteptat la aeroport un taxi,
şofer musulman, l-am cadorisit cu două CD-uri, de-a pus şi juma de drum
Margareta, face nuntă în februarie şi o să pună şi atunci muzică românească.
Aici e un institut / academie jain(ă), se lucrează la o văzoaie cu 25 de
cercuri crescătoare, pentru 25 ani. Tocmai fuserăm primiţi de Mahapragya,
vrusei să-i ofer un prosopaş, săriră maicile că nu în culori, numai alb, şi-l băgai
coadă între picioare. Dar îi povestii câte ceva, şi cum dintre culori – a scris
o carte despre ele în hindi, Victor s-a nimerit alb, a mai tare, că te face
fearless, bravo Victore, victoriosule, în gând.
Noaptea
n-am dormit că se zideşte o casă zi şi noapte (să nu se dărâme, da' ne-au
dărâmat pe mine şi pe Gandhi al nostru, că ăl mare, Gandhi, unde punea capul
dormea). Fostul popă catolic, arestat după ce se şi însurase, n-a auzit de
Mircea Eliade. Da, alaltăieri conferinţa mea despre Eliade, ca lumea. Am aprins
lumânarea. Buchete, Leela, Vinod, Rupendra, studenţi vechi şi noi, cu Olivia,
mulţi scriitori, avocaţi, universitari, Bathacharya, mama colegei Nanei, unul
de la italiană, s-a povestit de Alhuwalia, că mă lăuda. Ashok a numărat la
lunch, când a plătit, 250 de inşi prezenţi, cu du-te-vino cu tot (aici, în
Rajsamand, vor fi 300, aşteptaţi 20 străini, 2 am venit, Bernie cu mine, am
face bine să ne colindăm cât se dă el de Gandhi şi ce bulă e – acum scriu în
caiet, ceea ce el nu face şi-şi dă drumul pe net.). Leela m-a invitat la
dinner. Seara, cu Shama m-au răpit în Connaught Place, la Embassy, şi am bufat
clasa I, kebab, peşte, nan, ananas, conversaţie pe cinste, voi lipseaţi şi vă
înghit în sec porţia.
Deşi nu
prea dormisem azi-noapte, ziua a început cu văzutul răsăritului de soare, de pe
terasă, lângă lac, apoi la Mahapragya, care curând s-a adresat la mii de oameni
sub un vast cort, pandal. Le are, cu aurele şi harisma, maici-sadhis
înconjurându-l şi sadhus, toţi cu plastic la gură, vorbind în consecinţă. Eu
fac mult caz de ahimsa pe la noi, cu Eliade întâi şi, probabil, eu al doilea.
Facem şcoli pe chestia asta, via ONU, nu stai de vorbă.
N-am prins
poza celor de la Id, într-o piaţetă – şi ei tot în alb, da' ce-aveţi, fraţilor.
M-aş pripăşi pe acolo. Şi coborârea în mina de marmoră. O laudă Gandhi din
Jaipur pe croaţiană, numai acum nu vine, cum i-aş fi luând eu locul, cineva cu
Europa. A, am fost în trening la Mahapragya, în papuci. După ăl mare, am
seminarizat cu al doilea, nu se scapă uşor – învârtecuşuri de indianităţi de
export. Uite cât mă ţine americanul out (of computer), tot pe aşteptate.
Am stat în
avionul din Delhi peste două ore până să plece
la Udaipur,
zborul doar o oră, cu lunch, nu ca la americani, foame. Mai termină, măi Berni,
nu cumva înjuri de zidari, ce-ai visat, ce te crezi, cum salvezi lumea de Vietnam. În
puşcărie putea scrie, dar n-a făcut-o. Nici nu ştiu dacă te mai transcriu.
Scrisul acum e cât de cât. Bat ăştia de-am fi şi noi cărămizi.
Noi am
venit pentru Mahapragya, s-a întâmplat aici. Cum scriu eu, scrie şi
el. Şi începuse de un timp. Ferăstrău în loc de apă. Trec ele zilele, e-a
cincea şi-n afară că primesc în oase-măruntaie tesle, barde (cântă), ciocane,
ferăstraie, mă albesc jain copilăriilor. Mob, la 70 nu cheleşte, să-l joace pe Gandhi,
Vivekananda a murit la 38, el are deja 43 să-l portretizeze, poate pe Subhash,
la bobeală, ar vrea el Mountbaten. Mă tot îndemnaţi la rest, a scăpa. Scriu de
sus, până ajung mă mută. Aud numele România, cine s-o vrea. Cumva în Rajsamand
veni rând bun acelei ţări, că americanul se rebelează nemţeşte. Om clama ahimsa
complementar, pe aceeaşi neşansă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu