NOAPTEA UNA CU MUZICA

de George Anca

NOAPTEA UNA CU MUZICA

26. 11. 82. Delhi

Îmi întorceam reflex privirile dinspre corpul despicat al lui Frumosul când, peste Ring, m-am văzut ochi în ochi cu mama lui, Peticila. Mi-am îndreptat palma spre ea. Se scofâlcise și de frig. I-am cuprins botul rece. O doamnă „singură”, de-i dau ferstrele drept în locul unde Frumosul fusese despicat, se speriase la apropierea câinelui, în joacă. Invitat la ceai, am zis că n-avea de ce să țipe și...

Îl uit dinadins, la pas prin Asia, condensată simbolic în Delhi. Singurătatea clasei de mijloc – numai jos și sus se petrec lucrurile în codul moral deductibil din asemenea invitații. Mai degrabă întârziind la un șah mongol cu patru cămile; ducele de la Roque și episcopul nebun, caii, un rege cu coroană și o leoaică vazir; ca să nu mai iau seama la tremurul pionilor, la cele două corzi ale nesfrșit de lung-înaltului morin khur. Urc repede și-n atelierul Mourlot, rămânând -de ce? - la Magritte.

Mi-a făcut bine, Malone, s-o văd întorcându-se dinspre moartea fiului ei spre mine.

Cu pași ultimi, de după o febră musculară, mă bate gândul să-l plătesc pe lustragiu, fără a-l lăsa să purceadă la baro polish, marele lustru. Doar îmi sunt pantofii rupți. Chit că s-o supăra. Poate nu. Refuzându-l trei nopți, știe că știu că nu e cerșetor.

Chiar dacă mi-l croiesc pe viu zilele astea, renunț a-l mai transcrie. Necum a-l mai traduce în ficțiune. Cât să nu mă mai simt vinovat a fi exploatând corpul despicat al lui Frumosul. Mă iubea. M-a urmat și și-a găsit moartea. N-am decât să nu mă las urmat. Alte șocuri se vor învedera. Ofrande întru Ganapaty și Vasudeva.

Flăcări sincron, sirenă salamandră. S-o prinzi, arunci pământului urzoiul cu ursită. Deunăzi, pe cai și pe cămile, prin pești perechi de purpuri, nuntisem prostovol și scrumul înflorise lungi pozele cât Chile.

descovoiate săbii de-aseară peste ciumă cum morții sunt din alte petreceri pas de giulgi le strămutăm la ceaiul cu-a munților cutumă doar amintitei doamne sfârșitul de-i indulgi

un qatarian dintr-o mie îmi ieși din geamie mie după tălpi kathak sus micromigrenă palme tot qatariane paviloin oferind câteva pliante lui Ion fire-ai Jane Burkha Arabie cu dans numai de din bagdadie bate-mi-ar toba pe dimie qatarul tot și toți dintr-o mie

în teatre după teatre la chioșk unul în picioare unul în trecere unul cloșc dedesubt poposii fata cu mopșii bătrânul băietanul ritmează în hindi maidanul

căpitan Ashok Vihar Shalini Radha pe Chatra hai de la Tihar afar c-am lovit cu capul piatra cu Ganesh țesut cu Appu am lovit piatra cu capu îi pusei pietrei capac talpa lată în kathak

altă Penelopă Sită săptămâna juanită mai încoace de Madya nu se ninge păpădia nu se ia frigideria că te scot pe trotuar să rămâi pe dinafar

pici pe luate cât ai da cu nasul prin mahala mesteci Ram cu Inșala dai cu gura-n Mudrika

virtutea ce surâde în cel tot virtuos cu obiceiul nordic nekierkegaardios la ceai pețit gandharva de lapte de la țară tutunului wills poyal suflându-i în afară pe scările înguste mai largi cu servitorii un rug de așchii arse la zeii ce adori-i în față și costume de fastă ori incest la rândul de pe urmă nenumărat celest

nu aude alte motoare tot consumul de acum trei zile martorul și el eu de la început aștept de pe vizavi să o cumințesc de măcel mă adulmecase n-avusesem curaj să nu mă rupă reîncarnându-mă sloi spre prânz bate soarele nu mai apuc noaptea între faguri cei doi nebuduroi de apoi de pe zid de la noi

27. 11. 82. D.

Cățeaua-mamă Peticila doarme lângă zidul gunoiului, cu fața spre locul unde acum patru zile a fost crăpat fiul ei. Își înstrăinează privirile. Trăiește mângâierea mea decostumată. Alăuri, ceinarii oferă și bhang

Sunt în costum. Merg s-o văd pe la Presidente (Mitterand). Nu o Geante. E mignonă. Iau un scuter. Vedem Catedrala, Gânditorul, Balzac, tot Rodin. Madame Gal îmi spune că la Presidente a plecat, după inaugurare, să revin luni. Insistă să știu adresa. Că broșura mea cu Baudelaire și Eminescu în sanscrită e un eveniment. Nu chestionez frigitatea diplomatică.

În departamentul de sanscrită îmi aud că doamna cea mare (Indira) mă primește-n orice zi, după Asiadă. Mâine seară sunt la Inglabandhi. În tipografie, tatăl și fiul își spun povestea morții lui Frumosul. După bucuria ejaculantă a tiparului, trecem la educație – nu sfaturi, aproape nici păreri. Și nu întârzii la nepalezi.

Increbilitatea jurnalului poate fi o definiție a literaturii. Rodin pare un tantric de mâna stângă. De ce-ți trebuie atâta forță pentru a fi decent, și și mai și pentru a fi indecent? Ce nepalism, dacă nu văd Nepalul? Alți dependenți, liberi de problemele eului – eu asta fac, mă despoi de eu, îmbrăcând măști nerodiniene.

Bhairava Kali, facere-desfacere. Încă un foc înghițit. Dansase în jurul celor Panch Buddhas. Luptase în Himalaya. Trecuse șamanul. Se rostogolise roză însângerată. Sabia-i era deasupra capului, bărbătească. Atunci când cei cinci, argintii la coifuri, în veșminte verde-alb-roșu-oranj-albastru se trezesc, sabia cade alături.

 

28. 11. 82.  D.

Peste două ore, pentru o noapte, concertul în memoria lui Baba Allauddin Khan – Ingalbandhi, Ustad Ali Akbar Khan și Pandit Ravi Shankar, tabla – ustad Alla Rakha, Zakir Husain. În Shankar Lal Auditorium, Modern School, Barakhamba Rd. Delegația prezentă fără Mitterand. Analogie franco-sanscrită - Montagne, un Batrihari francez.

Bivran râde jakri, cere trei rupii mai încolo. O bătrână în saree aduce spusele Sfântului Pavel despre Asiadă, alergări, box, premiul Hristos, așteptarea reapariției lui. Totdeauna am contemplat identitatea creștinilor de aici. Nu știam dacă Paula a simțit nevoia să spună altceva decât să înmâneze pliantul de propagandă a Asiadei, cu două citate din Către Cornteni..

29.11 - 1.12. - 82. D.

Pe la 7.30, au apărut maeștrii – Ali Akbar la saroda, Ravi Shankar la sitar, Alla Rakha și fiul său Zakir Husain, la tabla, până la 1 și 10. La pauza de un sfert de oră de la 10, să fi plecat o mie, au mai rămas mii. Ultimele două ragas, după pauză – Jan Jyoti și Sindu Bhairavi. Între zorii vedici și „Zorilor, zorilor”. Așa so fi petrecând reîncarnarea.

Auzisem cu câteva ore înainte la radio, Stravinski, ragas vocale, un Brown cu ghitară electrică, la multă modă hindu-pop. Mâine se repetă trupa din Malayezia. Matilda exagerează cu decența. Am văzut-o acum două zile și că să avem întâlnire prin ziare. Ziarul ăsta nu zice nimic. Probabil și lista aia a ei pe latină-palestină s-o fi fanat la mormânt, unde aterizase cu al ei, doamne ferește.

După sute de ani, n-are rost nici discreția ei de acum. A ei încă poate reînvia, în caz că dă peste mine spiritul exact acum. Nu rescriu pre-tăcerea prezentă. Lucrurile se pot aranja. Fie și rata. Neuitând deci vizita asta la marmoră, îmi resping pretenția că aș fi meditat și eu într-o upanisșadă strict personală asupra unei vizite de marmoră.

În cazul acela, cu pădure și smeură, OK. Am notat fantezii mai lungi decât frica de marmoră, cred că marmora în persoană. Tot cuplu acolo eram. Azi a început iar ce va mai fi ori nu – dar nu tăcerea unei replici la vizita demarmorizată. Nu mai e chip – domage – chiar o pagină nici prea albă, necum marmoră.

Tocmai de-aia, înapoi ori înainte, foi opăcite în crângul de scrum, păsările se mai pierd de pereche în amintire. Vânătorul tot acolo. Cântăm o raga ce nu se va compune. Cât s-a descompus peisajul de rencontre, a nu se fi confundat cu raconte, katha. Aparokatha. Apucata.

Îmi spuneam. Ba nu, nici mie. Ca un secret. Nu cunosc secrete. Depndență de astrologi, nu de astre. Contrazicându-i pe ei, poate astrele te acceptă în secret. Ele pot să aibă, cum ar fi lumina. Doar consumăm dodiile astrologilor ziua întru secretul nocturn al astrelor. Ei încă ne amenință cu luna. Conubiul muzicii cu noaptea.

Ei încă ne amenință cu luna. Cunosc iarba. Nici de apă nu sunt străin. Doar depărtișor. Ce bine de frunzele căzute. Mă uit de stuf, nu se usucă. Fidel culorii apei. Orb. Fusese în alb, madame Gal. Orbenie sub capul podului nou și nu cunosc mașina care a rupt-o de pe pod peste mine rupt. Mi-a revenit vederea în stră-apă.

N-are toată lumea. N-o vede toată. Le-am spus-o, măcar să pună de-o parte cartea-carne de vacă. Aurica s-a supărat de subiect. Nu era în alb. Nici în cealaltă culoare. Tikhe și fără o mică istorie personală.

Îmi publicasem orbirea în două limbi. Așa și prezența – lasă – a noastră de mâine-poimâine. Nu vedeam, auzeam, cui (neclar pe plic) nu stătusem în gât. Și zburătorului de pe pod. Nu știu de văzut. Stadionul – și național – în spate. La noapte se înfrigură caldul de-acum.

Stau spre Jawa. Laboratorium. Tot ce fredonam înainte și după avea de-a face cu noaptea una cu muzica. Și delirul întregitor al contemplației. O pasăre înot. Noroc de strâmtoarea șopului. Și mai orbeam o dată. De lucii. Nu numai al cărnii de vacă (în text: vak).

Autorii, clasa, Beckett, Emile, de celălalt... Copilul lui Isac, de și-a tăiat, cu nașterea, mama. Nu și cu moartea. Cum de și-o mai amintește? Sunt 260 de ani. Destule religii dispărute. În fotografii. O pagină punjabă. Cititor 423, 425, din fortul roșu mijlociu. Nu eram mult mai tânăr.

Tot ape. Ziduri și orașul în spinare.Frunzișuri mai rare într-o parte. A junglă. Lumea e interesantă, s-ar zice. Până ai cunoaște-o. E frumos că se încape dar nu e poate încăpută cât să se sfârșească în timp ori în spațiu.

N-am nimic cu înalba. Aer primește. Eu îi mulțumesc. Aerului. Să fi bengalit-o și roșcatul vreun pic. De plus cu neamul daților. Ce-au mai ocolit Auro și Pondi. E frumos? Întreb. Cum voiam să însemn după dată.

Acum la Schoenbrun se primește, pe toată partea femelă. Nu știu dacă din același izvor s-a desumflat cocoașa. Eram OK. Atunci am orbit și cred că mă uitam așa, în locuri lăturalnice, prin mici maidane, chokidari, un copil, strada a doua. S-o fi vrând altfel fiecare.

Panglica roșie tăiată în cruce de trusoul alb. Apoi cu foarfeca, din același, deci, izvor. Ce țări s-or fi bravurând, cât de brambura, măcar în mare (probabil). Pe dedesubt luciu, în spate stadionul, naționalul (sic). Să nu le mai citesc. I-am (neclar). Să-i uit. Uite-i.

Nu e nicio interesantă, nu știu ce e nou. Ce e vechi mi-ajunge zidul. Atâtea personaje lipite la nevedere (aproximativ). Închipuindu-și că m-ar atrage dinner-ul. Nu mă întreb. Nici d-l Hal n-o să mă mai recunoască. Asta e soarta. După ce ne zâmbisem.

Peste o oră aș pleca de acasă. Mi-aș face probleme. Oraș, orient, mișcat și printre bazare de vânturi aiurea. Ce alte orașe... Dacă m-aș putea... Ce... Să le caut într-un memoriu de somn probabil reconstituibil când aș fi-n memorie. Iar „Regina” din Palermo, când povestea e până la Caltanisetta (Portofino, în text) parcă. Altfel de sus,ceva taorminian. Adio la Nanda Devi.

Din coborâre, înăuntru fusese symbolonul. Nu se înțelge care înăuntru. Nu scriu ce mi se întâmplă, nici nu mi se întâmplă ce scriu. Aș vrea, n-aș vrea, mi se întâmplă să scriu. Și scriu să mi se întâmple.

O lasă baltă. Asta verde. Porumbei albi reflectați coverde (lesne?). Peisajul afară dor (dar) de (pe) aici. Și, mai ales, de ce ocolim urmă (?) într-un timp mai de el? Dacă rămâneam orb, adică netăiat de nașterea mai sacrificiu al podului nou, terminat înainte de vreme.

Uitată mutră (?), degeaba văzătoare, află că m-am împăcat cu situațiile, și nu din compasiune, nici din eșec. Eh, m-aș fi îngrozit să-mi dau serios seama ce-mi bâiguiam în cap. Cred că din Baudelaire.

Domnule...m-am scuzat.. doamnă... mă vârâse pe gâtul... ce gât... încă o... câte... anunț... liniștită lumea. S-o fi simțind încă în slujba rajei. De unde, că vrea o țigară. Fumăm despărțiți. Uniforma asta – prticulară pentru particulari, rajală pentru cine?

Albastrul ferestrelor din zidurile descoperite n-ar putea intra într-o gurdwara. Ce-o fi asta? Alb pe metereze. E și un foișor. De ce numai zeci de mii?... de când... se vor fi (ilizibil)... ar fi bine... mâlc... întrebări nu de la mine... s-a lămurit... cine (ilizibil).

Distracții de orb. Mă sui în copac. Aici e pornirea. Se subțiază. Merg până n-o mai fi. Pare puțin. Am loc să pic în cap. De-aș fi albul de pe zid, s-ar schimba kalimera. Era în alb. N-am cum ajunge. Să nu primească, nu mai e înăuntru, bineînțeles, că madame Gal s-a tuns.

Oglinda e rezemată de copac. Maestrul nu face discriminare înre orbi și tăiați. Fusesem îmbrăcat. Mi-e cald și acum. Îmi nădușește și văzul pe care nu-l am. 88. Nu spun cine. Ați înțeles. Podul vechi. Nu cât înfățișatul fost neacoperit, fost (fort?) neacoperit.

Albul pe zid. Foișorul. Ceva mai spre casa neatinsă. Acolo, ziarul. Două. Mă încurc de cunoștințe. Mi-am mers secretele neadevărate. Nu. Le am eu și ele mă pot avea. Ce să fie mai ireal ca un secret?

Cu două banane aș înnădi laptele, nu carnea de vacă reală și sfântă... Mișel... e... latinistul a murit. Îmi pare rău. Ne revedem, drăguță, Apucata, de două ori. Renunțându-se în persoană orbului- de-aia-tăiatului. Habar n-avem. Încă o campanie (companie?). Sariul nu i se mișcă.

Vorba, ochii, da, perioada oarbă, nu numai aer. M-am întors cu spatele, mi-era tot una. Dacă vedeam, îmi străbătea coada ochiului pe covoare. Oo ce ochi. Covoarele foarte groase. Ele mi-au scufundat vederea. Du-te cu care (?) e mut. Dau și ție. Mai bine nu cer, deci nu primi. Cam așa îmi doresc ziua. De ce n-ai venit Tausq (totuși?)

Chiar dacă nu-ți dădeam, de ce n-ai ascultat și nu primești dar nu-ți spun sarod, aș vrea. Când o fi să mor, înainte, de mi-ai veni în minte. Nu te vedeam. Tu și ai tăi m-ați orbit, de-am spus n-am nevoie de o zi după noaptea asta. Mai rămăseseră puține ore. Nu știu ce s-a ales de ele. N-am idee pe unde și de ce.

Nici nu puteam rămâne izolați în arta numai a ta și-a guru-ului domnie tale. Săptămâna oarbă când m-am însurat, nu eu, cumnatu-tău, nici, așa și tu și eu... (mai) toți suntem cumnați... nu se mai întoarce, fie (-mi/-ne)-i de bine cui m-a tăiat.

Să-i repet pe Frumosul de-a fost câine dintr-o existență cu fapte bune. De l-am iubit. Iar acum, asta să-i fi spus lui muhamagul (?), cum zisesem, nu-i nimic. Să-i fi spus... în altă existență va primi și nu cine vorbim, jawaianul-calul-cai-cale-lipan-palmier-de-glastră-cinci-cruce-cal-falus.

Într-una amestecate parodic în călăria ritmată suprafreudian, nu mișcat Kajuraho al masturbației. Un pic de râs în audiență. Rigoare linga. Nu e coming călăreț, ritm al strunirii prin coming, recunoaște. Ai zice cu Petecila... Frumosul nu se întoarce pentru noi. De ce-ai crezut a doua zi că-ți vor toate coming-ul (în text, că vor toate să te fută).

Nici una, în fine, ai întors-o franco-sanscrit, pe istorie personală înfundată. Nici n-ai mai regretat, abia de-ai comentat cu Bej. Da, când cântă Ravi, Ganeșa dansează. Ia-te de astrologi. Le câștigi amiciția și fuga în Auro, dacă mai visezi un pic dimineața asta, pe esternizarea, iarăși, a imperiilor, acum și nordiste.

O luase de la Roma iar, prin mongrejicime, la zi, promoțional, de conjunctură orbești mult. Puțin. Prostii, și n-are a face. Chiar, ce-mi răspunzi la ce părere ai despre... rândul tău mai Uranus în colțul lunii... vorba-ți mă simt al naibii de singură în seara asta și sunt.

Got s-a dus la concert. Ține toată noaptea. Eu, leneșă, n-am vrut să mă duc, sigur aș fi putut intra. Naa doarme la Sha. Nici n-a dat azi pe acasă și sunt geloasă de parcă m-ar fi părăsit vreun amant (sic – la lectură, în fața copilului „iubit” - de aici lună și Venus amestecate).

N-a dat niciun semn de regret pentru mine, sau de compasiune că rămân singură. După un timp, m-am dus s-o ispitesc pe Naa să vină acasă. Când să intru pe scări, nu pot, ușa încuiată. Sonerie, nu. Strig până încep să iasă vecinii.

Și, în sfârșit, mă aude: „Nu pot și eu să dorm o noapte cu Raa!” Credeam că simte lipsa pe care i-o simt eu. Aș! „Bine”. Întorc spatele și plec amărâtă. Aș fi vrut măcar să văd că îi pare rău de mine, cât că părerea de rău ar fi fost mai mică decât plăcerea de a dormi prin vecini.

De, sunt orgolioasă. Acasă, iar m-am pus pe citit Laa. De nervi, i-am luat floricelele lui Jaa și i le-am mâncat. Noroc că m-am întrebat ce-i dau mâine să mănânce, că i le terminam. Cu asta, mi s-a făcut foame, dar n-am chef să mănânc singură.

Mă uit în frigider, ouă nu. Niște icre de vreo lună în sare, nefăcute. Lămâi, hh, nu. Rămâne laptele cu pâine. Când, văd cutia cu „drinking chocolate” a Naa și mă răzbun. Îmi pun trei lingurițe într-o ceașcă de lapte. De obicei, nu mă răsfăț, din motivele arhicunoscute de sărăcie.

I-am făcut-o, na. Dar tot n-am chef să beau laptele singură. Nici nu știu dacă o să-l beau (l-am băut la lectură, n.m.) Citesc și mă gândesc cum s-o „pedepsesc” (ghilimelele nemarcate), să simtă cum m-a umilit.

Să nu vorbesc cu ea, nici n-o să observe. S-o cert – mai are alt motiv să se care de acasă. Să-i explic ce prost m-am simțit, ar însemna să mă umilesc și mai tare. Dacă tac, nici măcar n-o să știe cum am suferit. Dacă-i spun, tot nu ajută la nimic. Și, pe chestia asta, nu pot să dorm.

Am să mă duc la ea în pat să mă culc. E mai cald acolo, că am pus un radiator pentru Jaa care tremură ca un aspic. Orele astea să visez că sunt copil și să fac pipi pe cearceafurile ei (n-am făcut – la lectură numai). Philipinez flamengo.

(replay), așezate, dansatoarele își unduie Malayezia mâinilor. Tinerii fumează între șlagăre purane. Nu numai Shankaracharya înțelege dansul.

2.12. 82. D.

Scofâlcită, nemaiprivind fix, mai mult învârtindu-se, sus pe zid, iar jos, în cărare, spre stradă, bangh și gunoi, cavalerul o curtează, poate nu inutil. E negru, șapte fii pierduți anul ăsta, durere d'annunziană o nouă inseminare.

3.12. 82. D

Ber aproape s-a năpustit aseară, asudat. Eu setam memoriile, partea a doua. Mi-a lăsat 11 întrebări lungi, să răspund, pentru cartea lui și Nav Bharat. Am urcat împreună la etaj, spre redacție, străbătând prin puzderie de anagajați într-un biou destul de elegant. L-am reîntâlnit după cinci ani pe Rajendra Mathur, care mă intervievase în redacția Nay Dunya din Indore. Acum, în Delhi, redactor șef al Nav Bharat.

4.12. 82. D.

Putran na Putri, băiat, nu fată. Roko mad ja ne do, oprește, nu fugi, nu opri. Ce dumnezeu ne înțelegem așa bine cu Shivji, Leela, Neeru, Shama?

13. 12. 12. D.

Maestra, pe care n-am mai auzit-o în ultimul timp, apare să discutăm Ardhanariswara. A citit-o, i-a zis lui Nansi. O invit vineri la stephenieni. O să cânte, cred, și Nana un bhajan, după invocație. Ceaiul începe să se răcească. Și-a luat valea și Bivran. Mataji iubește poemele mele.

30.12. 82. D

B. R. Sharma a venit pentru o copie a interviului cu mine și o poză, spunând că Rajendra Mathur n-a publicat în anul de când e redactor șef la Nav Bharat Time niciun interviu cu altcineva, dar că o va face, cunoscându-mă, pentru mine.