marți, 8 septembrie 2015

TRAMVAIUL CU RĂSCOALA

de George ANCA





TRAMVAIUL CU RĂSCOALA


15. 12. 81. Delhi. Gară, 7.15 p.m.
Peste 2 ore, şi nu un sfert, plusase. Parcă nimic nu e de crezut în iureşul de aici. Mă stăpâneşte mişcarea de nestăpânit a călătorilor, preponderent săraci. D-na T. m-a mai sfătuit. Andre-mi spusese că e frig, dl. C., că nu, spre sud încălzindu-se. Scriu, în palton – nimeni nu mai are aşa ceva (câţi nu văd prima oară?)
Nu scriu. Stau. Vacarmul e spart de câte-o voce comercială – “hai băieţii”. Din estetică, în etică spre o ascunsă apatie religioasă retrospectivă. Sigur că îmi fac de lucru. Intră în vorbă un bătrân cu turban alb, în punjabi, de la ţară, explicându-mi, cu pauze şi priviri, ceea ce voia să afle de la mine. Ca el sunt şi eu, aş iscodi pe toată lumea, ca şi cum un singur tren, o singură oră, pe care nu le ştiu, ar lua-o din loc.Se afişează rezervările. S-ar zice că lumea are plăcere să-şi vadă numele scris cu litere mari şi expus public.
Dl. Chatterjee, în Sydney, a discutat – erau 14 ţări – cum să se pună de acord politica muncii cu studiile din universităţi. Erau în grevă cei de la electricitate. Pleacă un tren, în fine. Urnirea stoarce exclamaţii. Îmi curge apa din bretele. În Sydney erau 38 de grade. Decanul încă îi cere vice-cancelarului o dată. O femeie goală, dezbrăcată de tren: linia 1. O săptămână de despărţire-împărţire.
16.12. 81. Aurangabad
Un cuvânt de noapte ortodoxă tărăgănează viaţa statuilor. Camera 1. Brazilianul Juse Ferera se trezeşte, îmi dechide, discutăm Camoens şi Pessoa, antologiile indo-portugheze. Mă culc în patul de lângă el, adorm, mă terezeşte un rus cu “my place”, într-una-cucu. Mă cărăbănesc şi mă spăl, îmi citesc paper-ul, renunţ la celebra notă cu Soren. S-a luminat demult. Aştept Douăzeciul peşterilor. Se aud saluturi.


17. 12. 1981. Aurangabad - Marathwada

Contemporary languages. O limbă în plus faţă de 2 + sanscrită. Frustrating teaching. Leaders of the subjects.

18. 12. 81



Colinele Aurangzeb

pe Gayatri şi nu pe greb

brazinianului Ereb

ce va fi mâine nu întreb
afară poza miercuri joi
tot alte secte cu mierloi
noi înăuntru savalah
e ora doisprece valah


Puteam să scriu despre puietul de banyan (nu s-a prins), sau despre prima dulceţă muscală, cu complimente la paper-ul meu, “brillant”, “scientific”, cu întrebări că ce sunt, plus intenţia de a întoarce-o pe limba aia (nu-n secţia mea), şi iar Indore, interviul luat de telugu şi Puna.

Mangalsutra. Nilikanta. “To my mind is nothing new in Chomsky's subcategories”. Eresier. How to clean the black board... begin on the right side. Indian bilingualism operates in favour of English. Prefixes have their own meaning
Periander. The letter - “the Holy Scripture is written in a foreign tongue”. “Who is not alone with God's word is not reading God's word”. The Cellar. Tenant – the sorry and ludicrous condition of the majority of men that in their own house they prefer to live in the cellar. A Possibility. “He never tired of telling tales about dancing halls in London and larks with girls and then about India.” Soren Kierkegaard – having taught classical languages in the Borgerdydskole in Copenhagen.



    19. 12. 81. Aurangabad

pe verandă Juse dormea pe

cât se exilase din patul său

de nevoia altei insistenţe
noi doi locatari pe verandă
căci al treilea şi-a adus
reacţia la noroiul morţilor
şi ei s-au dus la toaletă
de ultimă preferinţă
numai pantoful format lung
i l-am confundat ca
într-o frică de moarte
cu care am şi plecat
spre subiectul unei
afirmaţii în râs de
dedesubt

iar înăuntru mai ascultam mai
aşteptam câte unii ceva
din noi înşine şi era şi un
gol agresiv toţi îl auzeam
detunând printre încercări de
supravieţuire cu Louis de Funes
ne-am fi tot încrâncenat ca
o evoluţie de-am zis de
trei bărbi de ne-am regăsit
în gândul raderii tot gânduri
căci iluzia are ecouri în
peşterile lui Aurangzeb care
şi-a ucis tatăl şi fii
şi imperiul şi nu auzim
mare lucru nici pe noi prea
prea încercăm doar acelaşi
pantof şi cu adevărat după
ce am descoperit că nu e
al lui Aurangzeb fiul
şi poate prietenul de iluzie
s-o fi descălţat ca o
peninsulă în goliciunea
mării a mării a mării
noroc că ne-am scos dinţii
să nu ne doară şi lumea
şi veranda dă spre o plantaţie
ca de gulmohari încercelaţi
de roşcove sângerii mutându-ne
într-un omagiu de sfârşit de
viaţă cu adâncă seninătate
sărindu-ne peşterile taţii
şi ceilalţi supăraţi pe atâtea
vecii şi fuse orare toarse

a mai fost o coridă într-o fabrică
atomică rezervată cu prosopul coridei
şi tauri reci întrebându-te ba spu-
nând în numele cine ştie cărei
sănătăţi că fumezi prea mult
mai mult beedies zic n-am bani de
ţigări şi dacă mă apucă sudul mi
se mai topeşte sărăcia în moarte
oricum dar şi-a pronunţat public o
a doua şansă românească la
porţile Ajantei şi Ellorei ce se
deschid într-un poem de
sine stătător şi neumoristic
adică fără morţii umbrei

o ludhiană încă de-un nord turban
pe sabie nedosnică un şal
deccan o lume de aduceri
în izolare şi mai mult
nimic şi tot deodată
călare pe simboluri împo-
triva cărnii lacome de
suflet străin de-aş
mai chema losangelesianul

auzisem pe Juse apărându-mă
în somn iar acum că un pic
ne ştim nu numai noi doi
îi spune lui dormim neîncuiaţi
intră pe uşa uşilor tu pogo-
rând din neuşa uşilor neuşilor
urşilor şi dacă intră Camoens
dar el e mereu pe mare


20.12. 81. Aurangabad – Ellora - Ajanta

Jatakas. Previous lives of Buddha. Pedeapsa unei dansatoare. 1000 budhas. Padmapani. Vajrapani. Buddha dormind. Mahaparinirvana.



Dumnezeu ştie că am trecut pe di-

naintea lui în chipurile lui
Buddha izvorând din stupa
Shiva înălţându-se din Linga
Bahavapali în susul scorpionului
din Agrigento în Ajanta pe vale
de temple dăruitoare de Ellora
întru pedeapsa dansatoarei de
lângă boddhisatva lebădă
Buddham Sharnam Gachamy
ca pe vremuri în Indore
să fi văzut Brâncuşi peşterile
dacă vecinii maharaji se aveau bine
în treizeci chiar ar fi sculptat templul
să-şi fi zis ca sfântul fără ploaie

ajanta ellora în somn pe o parte
vishnu pe şarpe buddha pe moarte
ţine-mă daltă lapis-lazuli
în cer afară curtat de ulii
până-n polonia jae polonia
ecou în ajanta ellora eonia
toast de izvoare în tors de mioare
piatra crăpată în nemişcare
jură-te gură te fură-te oame
mâinilor mâini gurilor foame
shunyata tu de dumneata ne
înfiorasem între tampoane
ajanta ellora în somn pe o parte
vishnu pe şarpe buddha pe moarte

      21. 12. 81. Aurangabad. Panchakki
Daragh Mazar Samadhi
Buhari Pilang şi Musafir
nu prea demult şi acum
nicidecum în Panchakki
izvorul de sine nestătător
sub un banyan până la cer rădăcină
sus şi-n adâncul primei limpezimi

panch paisa cinci bani din buzunarul
paltonului în mâna musulmanului
apoi pe jos prin inima aurangabadului
şi departe spre gară pe drumul bunyanului
pe treapta când mergi express-indianului
bunyani întregi şi veşnici în văzul ochiului
bunyani tăiaţi din aer nu din sufletul norocului
staturi subţiri risipindu-se în jurul umbrarului
de rădăcini niciodată atinse de faţa pământului
colaci împletiţi de cărunteţea cioplitorului
până-n sărăcia dinainte de puja a pasagerului

nimeni nu va şti nici eu din Aurangabad
de-am plecat cum venisem pe viaţă
între optzeci de profesori de limbi străine
înconuraţi de zeii din peşteri şi coline
ce ne erau bunyanii apele dintr-o moară
vorbele marathi ploile luminate
că întreind călătoria glumeam în bazar
o iubire de scene frângând compania obişnuitului
dar copiii de şcoală cu baiera trăiştilor pusă coroană

călare pe ore blânde de India
încotro din cuvinte să ajung unde visasem
târând în uitare statui şi nevinovăţie
descălecând din strămoşi în căluş
soartă secată la locul şi timpul părăsite
cu bucuria de a o porni-o îndărăt spre Delhi
cum numai inimile ne-ar mai putea fi

scandasem la o flacără jai
Poland ne dăruisem ochi cu
ochi înaltei stupa ţinusem dinţii
bine să nu muşte piperul războit
plus o ocheadă vomitată pe un
cuvânt frumos nepronunţat ahimsa
vegetariană homeopatică masculinitate

ca prostul fericit măsor curentul
cu urechile în gară la Aurangabad
e două personalul de două vine la patru
aşa şi eu ajung peste două zile dacă
vrea bunul dumnezeu oricare şi toţi
acolo unde mi-e inima oricare şi toată

am întâlnit aievea statui de la Ellora
adesea tandre cupluri slăvind amândurora
bărbatul şi femeia am întâlnit femeia
şi-n gară nu-n afişe Nirvana Galileea
într-un profil ca altul pe partea dimpotrivă
copacilor de bunyan în dans de rădăşivă

ce temple ce de temple măreţe
puţini copii şi deloc bătrâneţe
unul dumnezeu într-o tinereţe
ce temple ce de temple măreţe
copii şi moşnegi să dezgheţe
din feţe adânci din morţi răzleţe
înăuntru şi afară de piatră cu feţe
ce temple ce de temple măreţe
linga a douăsprezecea stupa-n bineţe
în alte vremuri de ţări colindeţe
ce temple ce de temple măreţe
tot copii şi tot bătrâneţe
întru Nandi la mijloc de iad şi bineţe
împungându-şi în joacă o tristeţe
ce temple ce de temple măreţe

scrie-mi note muzicale
şi statui de femei goale
în mormânt cu alb chipiu
cu patru copii de viu
şi de mort că nu se ştie
dacă tot patru chipie
treacă vremea pe degeaba
pe la Himalaya dhaba
am plătit-o nu s-a prins
laptele de munte nins
şi se schimbă feţele
ruini fortăreţele


Manmad. Fără răbdare, devanagare, o floare. Din Aurangabad în Daulathabad, Potul şi încă două staţii, pe acoperişul trenului, ferindu-ne de fumul locomorivei, de ramurile de nim şi de acoperişurile de gară. Cu Dauli, copil de şofer din Mumbay, dat la şcoală creştină, în oraşul sultanului mogul.

Am coborât la un timp, şi am fumat, privindu-mă cu Lakshmi, care mi-a făcut şi loc şi-am glumit cu ochii, ea nescoţându-mă din “accha”. Galeria s-a ales cu ţigări. Ar fi mers nevasta şi cu mine la Mumbay, dar eu o luam în sus. Două ore, conversaţie în marathi de o tandreţe invincibilă, poate ajantină.

Rotundul pomilor de mango, din fumul de pe acoperişul trenului, răsărit în amurg, întunecându-l dulce. Cerul placid şi masculinitatea în cămaşă contra vijeliei vitezei de personal indian. Nu sunt pe listă, dar sunt în Manmad. Cei trei crai de pe listă n-au ajuns încă. Cinci ore până vine Jhelam.

Voi fi de naşterea lui Christos în Delhi. Tânărul meu companion de pe acoperiş, din vagon şi, puţin, pe peroanele Manmadului, are 14 ani şi s-a apucat de fumat. A început şi el să creadă în Christos, ca şi părinţii lui, altfel, hinduşi. Cel mai bun prieten, Prakash, e din Ellora, buddhist. Şi Dauli iubeşte cel mai mult peştera nr. 16, buddhistă. Prakash nu a început, zice Dauli, să creadă în Christos.

Iar despre inaccesibilitatea Aurangabadului pentru femei şi copii, comentează “trebuie să faci un efort ca să vezi lumea”. Nu-l încreştinez în plus. Regret, la un timp, că n-am mers mai departe cu Lakshmi, să-i dau idei de păcat pe care mi le represasem mie însumi. Dar, oare, voi fi fiind, în vreun fel, “genul” unor femei indiene? Mai ales că locurile apar destul de sfinte, până la livada de bananieri şi mai încoace.
Îmi cere, redescoperindu-mă, adresa. E mai tânăr ca Ghill, în Dharamsala, care mi-a scris, în 78, şi chiar ca Timur, care a trimis prima oară o scrisoare în străinătate, din Bucureşti, în Delhi, cerându-mi poze de actori. Văd că politicile pe care le ştiu sunt bune numai pentru copii. Visele lor, evitate, abia trezesc grijă şi scârbă de evitatori din partea adulţilor. Se evită popor, adevăr, frumos, prin exploatarea viselor, dar altfel se reprimă.
Contemplu nesfârşitul acestei naturi închizând culoarea oamenilor parcă pentru a îndrăgi mai din adânc floarea de bumbac, ce se regăseşte în costumele subţiri ale micuţilor călători spre Mumbay, temeiuri ale lui. În fine, prin Manmad, mai mult de-un tren. Se făcuse frig şi noapte, ce ne făceam pe acoperiş? Aici se anunţă şi-n engleză, şi chiar întâi. Dacă mă apuc de proză, nu-mi ajunge caietul.
Juse se bucură văzându-mă în Manmad. Se îngrijorase de vestea călătoriei pe acoperiş, împărtăşită în vorbă de italian. Le povestesc de efectul Ellora. Nu se clasifică, se clasează. Ne vom întoarce în mai proprie companie vreo 28 de ore.



22. 12. 81.

Obaidulda Ganj. A trecut. Poate din nou jungla, niscai tunele. Companionul de la cucurigu eliberează un ton pe din dos. Toţi ne tragem nasurile. Dar fiecare a dormit pe valuri de şine, aproape alinătoare, aici la clasa I, egală cu, dar neînghesuită ca celelalte. Diseară la opt, vom fi în Delhi. Începe să fie ziua lungă. Eliade o fi văzut Ajanta şi Ellora? Lui îi trebuiau-nu-i trebuiau, dar Brâncuşi?

Bine, un român pe acoperişul trenului de Manmad, însă cum se doarme azi în Polonia, oare exact aşa cum se moare, aşa cum se trăieşte şi se naşte? Poemele cybelliene ale lui Ion Barbu, citite până la Jhansi. După Jhansi, plângând După melci, în soare de cenuşă. Curcanii au mutat pe soare şirul bojdeucilor şi minelor. “Încolăcite ceasuri”. Expressul trece printre lucrători. Ion Barbu, printre pietrele încolibate, înstupate.

Cu el şi Nae Ionescu, a fi român, cu toată fericirea de blestem, ce iremediabil. Încă şase ore şi Ţiganul Aurar, aromit în somn cu trenul după-amiaza. “Faptul fundamental că influenţele între culturi sunt numai aparente şi că orice cultură nu împrumută alteia mai ' înaintate' decât nume pentru realităţi proprii, originare – sâmburele însuşi, elementul esenţial şi caracteristic, generator fiind însăşi natura lui, netransformabil şi deci netransmisibil” (Nae Ionescu).


Delhi, 22. 12. 81.
Noaptea la miez: Nansi, Nana, Shadow-căţeluşul. Scrisori de la Amita, Sorinache, Ionică, Cristina, Tatiana, Kapur, plus record-ul Nanei. Esaulov, în vizită de Crăciun. Polonezii, ca la înmormântare. Nansi, înaintea unui contract de ilustraţii cu Burma. Vederi şi eseu. Povestirea Aurangabad. În casă la noi, altă Marathwada.


23.12. 81. Delhi.

După săptămâna marathwadă, în niciun fel. Poate mai departe (înainte?). Liste de fapte viitoare (ca în trecut?) Dumnezeul întâlnirii plănuieşte ori conchide? El e întâlnirea însăşi, reîntâlnirea. Report-ul Nanei e mai eseistic-critic la engleză-matematică (madame Bhatnagar e aşa), dar plin de tandreţe şi bucurie de învăţătoare, la hindi.

24. 12. 81. D.
Bună dimineaţa la Moş Ajun! Ieri, Inedited. Contabilii şi toţi karamcharii, în grevă. An Nou, fără o paisa. Şi Nana tânjeşte după pom de iarnă, zicându-ne că am fi încă mai săraci decât în alţi ani. Nansi, cu desene dzonga.


Crăciun – 25. 12. 1981 Delhi
Totul pe datorie şi împrumut. Ieri, Florence, cordială. Azi, invitaţie la înscriere la revelion românesc. Şi la All India Radio, un concert, pe 1 ianuarie. Nansi lucrează zi şi noapte – în mai puţin de o lună să ilustreze cinci sute desene-cuvinte, o carte întreagă pentru copiii din Bhutan. Nana vrea la români. Oarecum şi Nansi.
Salariu improbabil, din cauza grevelor. Bolnav. Universitatea Marathwada din Aurangabad intenţionează să deschidă lectorat românesc, oferind însă numai locuinţă, nu şi salariu. Am fost, acolo, singurul neindian chairman al unei secţii. Sărbători fericite!
26. 12. 81. Delhi.
În Aurangabad, m-am ras cu lama care acum n-ar tăia nici un cartof. Nansi desenează din greu. Brâncuşi în sanscrită. Beauty is absolute balance – Sameiaky samata yoga sundaram. Reintrăm nedureros în atmosfera sanscrită buddhistă şi brâncuşiană. Eminescu şi Eliade îi sunt deja familiari d-nei T. Rămâne Lucian Blaga - douăzeci de ani de la naştere.
27. 12. 81. Delhi.
Părinţii bătrâni şi bill-urile de rejecţie. Albii, KO la tropic. Pet child. Nana şi Nansi în discuţie despre ce e un bastard. Ok, Nissim. Omul e o părere de rău. A cui? Lui i se pare, a lui însuşi. Dumnezeu a făcut lumea şi i-a dat frâu liber să se descurce. Dar el cu ce se ocupă, de atâta timp? Bacovia sună sanscrit, nemaidepresiv.



poeme Indie aleluia Iisuse
domn domn ani noi vechi noi în juxtapuse
nescrise necălătorite necântate
crezut într-unul o eternitate
cuvinte margarete cu petale
nesinucise domn domn înălţa-le


Alergare cu Shadow. Nansi, la OUP. Nana, la Radha. Florile de pe scară, udate. Voci de copii de pe terenul de fotbal. Dacă am merge la vară în Bhutan? Sună poştaşul. Scrisoare de la Jean Leblan, din Seez, Franţa, cu o fotografie a ei, datată, sper aberant, 28 decembrie 1914-1981. Ce ne scrie ea e din 21 decembrie, iar fotografia e din 30 septembrie 1979, La Grand-Motte - “Souvenir du Sud de la France, a cote d'Aigues-Mortes, ou Saint-Louis s'est embarque pour la Croisade”. În noiembrie ar fi fost într-un circuit prin Sri Lanka, Madurai, Bangalore, Madras – ”Toute est beau dans l'Inde“.
După-amiază, poştaşul mi-a adus, recomandată, Gita-Govinda în spaniolă, de Fernando Tola. Nansi m-a găsit citind-o cu glas tare. Ne-am întrerupt numai să privim feţe şi peisaje bretonate din Bhutan. Ea a trebuit să se culce – nu doarme de nopţi. S-a trezit când eram la cântul al 12-lea, poate apocriful. A ieşit cu Shadow şi, când s-a întors, isprăvisem lectura. “El cielo esta cubierto de nubes... anda donde Radha... apasionada Radha... Encantadora Radha... Amada Radha”.



28. 12. 81
de-o viaţă dansăm conga
la vară vorbim dzonga
ne locuise timpu'
ci vom petrece-n Tinfu
copii din Groenlanda
primească-ne ghirlanda



Nansi, din nou la OUP. Desenează în transă himalayană, nemercantil spiritualizată. Camionul cu munca ei va urca în munţi încălziţi de culturi de orez. Săptămâna de după Aurangabad, am tras şi eu la patru eseuri pe teoria poetului. Supravieţuitor, sinucigaş, horaţian.


din Văcăreşti la Scala
tramvaiul cu răscoala
până pe Chatra Marg
ce capete se sparg
indealist Terente
pe inimă amprente
Laurence recită-n boltă
din Văcăreşti revoltă
Coridaleu neteofob
nici Teofil după ce rob
şi corul de-o în raft ruptură
pe-a Greciei dezbucătură
că vechi te pomeni norii
îi usturi ceapa ciorii
măcriş îi strepezeşte
pe apă creştineşte
tot solz măgar de ştiucă
se culcă unde-apucă
îl zvârle tingirarul
în brazdă unde aru-l
din Văcăreşti la Scala
tramvaiul şi răscoala
Bhutan pe Chatra Marg
tot capul gol mi-l sparg
prin ce munţi cânt şi tac
mormânt mi-e un brotac
mai am vreo două rânde
la morţile mai blânde




30.12. 81. Delhi

Seară Alecu Ghica (1809 - ?) Weimar, Jena, Herţa, Jod Puri, Badrinath. Teză. Depresiune. Vreau să dactilografiez bibliografia şi să închei manuscrisul pentru decan, moi-meme în aşteptarea maşinii de scris promise de la vecini - teoria suferinţelor birocratice, a realizabilităţii artistice, a non-ofertei de viaţă, a raţiunii prin copii, mereu în aluzii Alecu Ghica.

La şapte ani, Neetu ştie cum se nasc copiii, maică-sa nu ştiuse la nouăsprezece. Aceasta din urmă a scris un capitol cu personajul ei român – nu-şi permite modernism, cu familia şi ţara ei. Scriitorii de vază pretind că n-ar exista giganţii în epoca noastră. Îi contrazic optimismul academic.

31. 12. 81. Delhi

Mâine, anul se-nnoieşte.
 

2 comentarii:

  1. Dragul meu prieten, iată ceva ce pot citi. E adevărat şi încă mi-au fost accesibile şi plăcut. Ce-i cu doisprezecele peşterilor, cu, Aurangabad, când cu Colinele Aurangzeb

    pe Gayatri şi nu pe greb ce-i aia greb??!

    brazinianului Ereb; brazinianului sau brazili etc.
    Am găsit în la gioia (pe care nu sunt capabil să o citesc), la pag. 14 " Ce s-o alge de literatura mea ejaculată precoce, nemai periată, poate acum, cu memorii, mă reducţionez" etc.Şi cât de nuanţat eşti, câtă experienţă, trăire, cultură zac în tine, îngropate sub acest voit bombasticism abracadabranto-haotico-nebunesc!!!!!
    Tu crezi, oare, că poţi transmite aşa, mai mult decât ai face-o altfel? Mie, nu. Şi ai atât de mult de spus!

    RăspundețiȘtergere
  2. uite,mai m-am gândit la ceva, încercând să mai citesc/recitesc/să descopăr: Îl determini pe cel care se încrâncenează să te citească, să preia nuanţe, frumuseţi de la tine şi să-şi facă el operă din sugerările/sugestiile tale, opintelile şi dureroasele tale contorsionări şi răsucirciri...

    "de-o viaţă dansăm conga
    la vară vorbim dzonga
    ne locuise timpu'
    ci vom petrece-n Tinfu
    copii din Groenlanda
    primească-ne ghirlanda"
    Ştiu, cu n-aş şti? Eu am inventat, înainte de a şti să vorbesc:
    an tan tina/saoraca bina/saoraca tica ta/ala-bala buş/ou cu albuş/şi cu gălbenuş/şi-o cafea amară/te rog să ieşi afară...
    Îmbrăţişări

    RăspundețiȘtergere