1 DIN 21

de George Anca

1 DIN 21

Viena-AbuDhabi-Bombay

People's Beauty carte fără Bonaparte nici americanii mai frumoși ca banii eu vă port antarcta prin deșert Siddharta vezi-te colină să te întrețină mai traduceți lira din coran hegira nu-ți închipui vasta cale Indraprasta aici se compune noncreațiune apa din Abu Dhabi îmi spălă mie ochii ce deșerturi primene friguri ipochimene ce străin și nici străin dragostelor fără chin douășpe fără un sfert Bombay sub argintul fiert norul povestească-și mirii pe muntele Rama Giri

30 Aug. 1992, New Delhi

fiece lespede din Taj are om pe dos tu stai la conferință și planta muncește te aude îți cere apă îți spune când să n-o tai din simpatie s-a terminat și țuica vestul coboară cu nas strâmb la lecție în est stau și eu ca persienele citind Perșii nici pe Hafiz nu le mai caut traducere

1. 09. 1992, Lodhi, New Delhi

Sisir: you are Ganesh... ganappati bappa morya, mangal murti morya. Lucille: we applaud you, George, but our section... Someone else: we do war, we can do also library. Nilima: apka chia nam hai – mera nam George hai – I didn't recognize you, had curles, now grey. Margaret: cu româna am probleme, babuji. Spune-mi ce valori sunt în est, 1, 2, 3, libertatea nu e, fraternitatea nu e – o țineam cu Grecia... Margaret, you are greatest of great East... Yoga, doar argument pentru lene. S.: în ce hal a ajuns India. M: Ne-om cunoaște din religii, dăm din umeri, împreunăm mâini... G: Viață mondenă a la Puși. S.: Cristos a făcut greșeala că a murit prea tânăr.

adormit pe sânge-n clocot vrei lumină dai de clopot și cu focul și vătala loja de la Patiala îmi bătea Vetala beta când mă legănam ca Veta ce cadavru în țânțari prefăcut înțeapă țări el țânțarul Elțân țarul țara mi-o făcu jumări adormit la pălimar te cauți în Șalimar tălpile cu palmele pianul sudalmele fetele asiste-le tivite batistele mijlocia când urgia Durgii înroși fâșia templului adresele sexelor miresele din lumină ți se-nchină o lumină masculină

Joi 4. 09. 1992, Maharani Bagh, New Delhi

Este 2 a.m. Acum cinci minute, m-a trezit tatăl lui Vinod: telefonul, România. Nansi: mame, ne omoară iranii, ăștia dau foc Bucureștiului, te-au amenințat cu moartea. Nu te întâlni cu Molavi, c-ai vorbit și la Moscova, c-ai vrut să te culci cu ea, zice bărbatu-său. Au scrisoarea, au și bilețelul. Ei știu unde ești. Eu nu-i cred pe ei, am vorbit cu Jean, a zis că protestează și vorbește le Externe să protesteze și ei. Salută-l pe Vinod.

Eu i-am spus că nu e adevărat, și să aibă grijă de ele. Cât m-au pozat la Moscova iranienii, mă puteau curăța pentru a fi scris pro Rushdie (bine că m-a semnat pe mine T pe articolul Nanei). Dar Vinod a afișat, cu scrisul lui, adresa. Mă miram cine a luat anunțul, îi bănuiam pe indieni sau români, nu mă supărasem.

Pe Molavi o întâlnisem aici, tot cu Vinod, niciodată singur cu ea. Trăia și ucidea Khomeini. Cu temerea de a fi luat fără întoarcere de acasă, thanatosul exclude erosul. Voi reciti India Interlude să văd dacă apare numele Fereshte. De n-ar intra și biblioteca în ținta bezmetică a amenințării. Pentru gazete, aș vorbi din Calcutta – la Abu Dhabi, nu cobor din avion – la Kuweit, la București?

Mi-e teamă de retorică și de moarte. Semne de la venire, când să fiu coborât din avion în Calcutta – nu e vorba numai de bani, îi spusesem directorului, care mi-a lăsat și cartea de vizită, că tot prin A.I. mă întorc. Se instalează o presiune stranie în creier. Poetul Molavi n-o fi scris numai să se distreze, să-și facă nume. De s-ar potoli și Vinod cu Islamul.

Aseară, dinner-ul la Shivaramaya începuse cu o primire a lui Shivji, pe prispă, aplecat, cu mâinile împreunate, într-o postură de templu prietenesc ganapathian. Am vorbit despre copii, începând cu Nana și Niru (își face doctorat la Columbia – mai toți copiii compound-ului au reușit câte ceva de gen). Apăruse Shama, 22, Nana întreagă. Am băut rom.

La masa propriu-zisă, am discutat mai ales sistemul de învățământ teatral indian, cu subiecte și personalități, pentru alegerile Nanei. Shiv ajunsese și la Tennison – Calm on sea –, că tot îl făcuse Leela cel mai calm om din lume. Ganesh ne-a spiritualizat ca o convertire.

Cu Shama, care face sociologie, am discutat separat, după dinner. Gândea atât de clar și cunoscut dar proaspăt, în concepte primite – stratification, religion, development. Le-am luat pe rând, critic, adăugând, la un moment, kitsch (n-auzise) și Chie Nakane – Vertical Society –, n-o știa (pe Ruth Benedict, da).

Nu e o flatare să fii amenințat cu moartea, mai bine nebăgat în seamă. Cum o să ne amintim peste un an? Credința de-ar întrece fanatismul umbrelor negre primite cel mai numeros la Moscova și Delhi. Când am întâlnit-o pe Fereshte în Delhi, la conferința Literatură în traducere, februarie 1984, eram tot sub amenințare – cam pozam că tot cu moartea – pentru a fi publicat Doina de Eminescu.

Nu ieșeam din casă, îmi cerusem la vice-cancelar demisia. Nu mi se aprobase. Maurya de azi, pe atunci șef, presa nu numai psihologic. Până când chiar am plecat, în 12 aprilie (împlineam 40 de ani). Trăisem un semestru de (auto)terorizare – sub dublă teroare Khomeini-Ceaușescu.

Lucille ar persifla sugestia vreunei rezoluții, iar președintele IFLA, care mă cunoaște, nu m-ar crede. Geaba membru votant în Standing Committee. Amenințat cu moartea de un necunoscut pentru a-i fi răspuns soției sale (nu eu am abordat-o), cu opt ani în urmă, unde se află o librărie de unde să cumpere pentru domnul Molavi, poet, The Seagull Livingstone.

Ce rău îmi faci, domnule Molavi, chiar dacă nu mă omori. Poate mai ajung la simpozionul (internațional) de la Câmpulung Moldovenesc al lui nea Romică Vulcănescu: o mai avea curaj să-l conduc în Mexic? Ba-n Bucovina aș sta niște zile. Poate nu mă duc și la mare, să nu mor pe neînotate. Tot pe atunci, Nansi: te-ai gândit și la sinucidere? - da. Repulsia lui Maurya și amenințările lui Molavi se întâlnesc.

Când aș fi în București, acum, lumea m-ar crede în India. Shama, că de ce să fie ultima călătorie? L-a deplâns și ea pe Sergiu – Nansi ar primi mai multe scrisori decât Dorina. Bine, zic, dacă rămân sau trec la indianistică, americănește, atunci n-au decât să existe navete dese. Chiar fără să mă apere nimeni... lipsa focului... fumul sunt eu...

Descriptivismul juvenil-indianist al lui Eliade poartă subtil atmosfera asta crud indescriptibilă, da, samsara, mă pomenisem recunoscând în Shalimar. Ce-am scris și eu în India, nici de-aia n-aș mai putea rescrie. Începe să-mi placă mediocritatea congreselor... vrusesem o anume tiradă din underground... lumea știa că mă expuneam... we applaud you...

 

Vineri 5 septembrie 1992, New Delhi

Până la iranieni, mă termină țânțarii, în acompaniamentul bastoanelor de paznici. În Malta, ce-aș mai zice sub un islam gaddafic? Metabolismul țărilor în transă. Friptura de țânțari, bucăți de mine. Prin toate ungherele, păianjenii-sepii. Voi scrie Frica de Orient. Vinod vrea persoana reală a Fricii de Orient – Kashyap, Maurya, eu mă gândeam la Kipling, Orwell, Eliade.

Fiecare indian se crede Vivekananda. Ashram fusese capitală sub moghuli. Să-mi dea fetele scrisori pentru Nana. Și Dante. Toată ziua ar fi umblat un amploaiat indian, va fi și la aeroport, să mă vadă plecat. La chong, n-am timp, să nu mă aibă Jamuna.

Cu pitaji – în imperiul englez nu apunea soarele – se zicea, acum în Anglia nu răsare soarele. O găsisem pe Margaret la telefon – numai puțin, că iau un medicament – plec mâine, m-au amenințat iranienii – sorry for reason, thanks for presents. Esha: scrisori, nu numai masala. Citită poezia lui Gyr, Teiul lui Eminescu. Crime doesn't pay, cita pita din ziar.

Wood Land, gulmoharii, Hanuman temple – nicio maimuță, ah. Rectoratul, gărduit. Nehru Vatika, un bust de la centenar. Lipsă cei doi palmieri preferați, mai ales cel cu burta mare. Antropologie – Fizică – Zoologie – Botanică. Facultatea de Arte, goală. Singur. La tibetani, închis, aș fi luat orez de la ei. Miranda. Chhattra. Shiv. Ne-am întors la el. Leela. Apă, cafea. Intimidare. Să nu mă cenzurez.

Dante venise (a aflat Shama la telefon). Era și Amrita, cu părinții, Sisir și Shushmita. Dante – civil engineer. Laura mi-a adus scrisoarea la Shama – mi-a atins mâinile cu dragostea de copil. La Andre, exact la 5. Fiecărora le-am povestit în ce vizite am mai fost, 5-6 ore de nostalgie.

6. 09. 1992, Maharani Bagh, New Delhi.

Pitaji îmi bârfi Iranul că e fantastic (fanatic), a decapitat pe unul care a vorbit de rău coranul, cine n-a greșit? De dimineață - că să mă duc la Lotus Temple, al tuturor religiilor, să meditez. Hinduismul tolerează tot, zice. Petulantă vegetație ferestruită leneș cât s-o străbată, ca pe luciul tulpinii de bambus, siluetele zilelor-nopților dimensionate hindus.

Leela și Shiv au scris la familii – fie în Maharastra, la ea, fie în Andra, la el (lumea nu vede cu ochi buni că s-au luat din regiuni diferite) care au băieți tot în America, să se cunoască cu fata lor în vederea căsătoriei. Au dat și anunț în ziar: căutăm familie brahmină cu băiat în America.

dacă vers atunci rămân pe tărâm cu scrum în sân am mai fost am mai plecat lumea n-are râs rasat că mi-o scrie cast pe grabă a vedere ne întreabă își răspunde mai încoace fără lume fără pace insistența inversă înflorirea crimversă mai miroase chiparosul Durga mâine și Cristosul dacă se mai auzise cine-n viață cine-n vise cine cu amenințare soarelui nu mai răsare

deci pe când scriam poem încheierii de ne-avem și ne întrebăm de nume nemaiscriși iubeam pe lume ceea lume se oferă vulturului din panteră stăm de vorbă până azi palmierii către brazi vine deșertul sub talpă ucide-ne cămilei de flacără calpă corbul din oază închipuită norilor sonda pe dinamită numai fereală și de ce somnul pistolul i-l tremură și nu e domnul pasc depănarea cu spaimă oii o moarte sub soarele Troii

de fiecare dată visul se sinucide paradisul sankara tanka hebefrenă și-o tace în aceeași scenă nici n-ai venit nici n-o să pleci amenințărilor pe veci femeile după guru în nordul fără sudul cu frumos ai mai cădea-nvoială pomenii fără îndoială

spălatelor pe față că mă aflați în viață zănatice zăbrele engleza în obiele ne urmări din yoga ayatolahă goga descinse femeiuște din Dante ne împuște postireneic trenos pe demos ca un frenos mi-or recunoaște hinzii spărturile oglinzii plăcerile robiei alegerea fobiei sus la zburare ploaie motoare mușuroaie în rest pe aer prispă nesomnul mă încrispă oferă consolare băltoacelor de sare încarcă să ne zboare costișele de mare

Noiembrie 1999, dinspre Varanasi

fratele ucigându-mă în landă nu-mi fie răutatea ghirlandă spune-mă cămilei de Ramadan pasăre din deșertul Rajathan nu-mi scriu poemul cu jurați nu mă lăsa din împărăteasă mumă sau genul mutat renunțării sau și claritatea caducității dintre vii

aici am însemnat urmă(ri)torilor postura meditativă și ajungerea la Shantiniketan test bengalez pentru catedrala neamului burez țară cu țară mară cu mară gheară bară numărătoarea spânzurătoarea m-am jucat sub secundă m-am împiedicat pe umbră

azi 22 noiembrie 1999 ne amintim nesfârșirea șoptirii de Gange în Dunăre toată lumea exclamație ce ofițerul Tolstoi ce pilotul Exupery Tagore profetul vorbise bucureștenilor în teatru cincisprezece ani înainte de a fi bombardat acum și eu în Shantiniketan bărbierit ridicându-i barba în slăvi voi încheia sub tirul colonelului Zbarsu în apocalipsele de serviciu tratabile sigur cu o doză de Tagore

mi s-au terminat cărțile de vizită sub banyanul din Calcutta pe cine să mai iubești când Shivaramaya fu asasinat venind de la bancă toți oamenii buni sunt asasinați fă-mă doamne orice nu asasin de-o mai fi trăind vreunul din scrisoarea fără niciun ucigaș poate destinatarul nu știi niciodată nevastă cui trimiți exaltarea națională când tu primiși amenințarea din Iran și pe mine mă liniști în Delhi Shivji

în ființa ta era și sine și lume dar ce-ai făcut spre a-l ajuta în stele scăparea nu aduce victoria și coroana trebuie să te învrednicești cumva din Necunoscut nimic nu sfârșește muncită-i numai doimea zeului cosmic ți s-a apropiat doar veșnic Nu și te-a privit în ochi și inima-ți ucis-a unde-i nepieritorul Da al iubitului nemurirea-n inima secretă vocea spre focul creator

am mai trăit aderențe povățuitoare Kasi flăcările fumul de mort lemnele ne reîmpădureau ne cotropim alergiile avem loc precum în oglindă nenumărată față de pod ridicat la sosirea venei

mă credeam de drum de nor și aproape zac grămadă într-un tren Allahabad ne-o mai ține mult și bine timpul jos sus proteză neaoșă poetizare ghazal telepatic ucide-mă cu frumusețea credinței vers

n-au decât jignire să li se pară nevorbirea mea scrisă meditat odată le spun că sunt din Nepal de-aș recita Hanuman Chalisa ca pe-un fetiș mi-o smulsese o conjunctură

unde ești tu Gandhi gară după gară rară și sucală patima răscoală am mai scris proscrisa de anevoire India pe foaie înfoierea fire ne moralizează intelectualii ori nelămurirea de la saturnalii bune și necoapte alunișuri lunii furt nici peisajul hinzii poate hunii

iar mă supărasem pe India dinăuntru-i mă putea avorta a mia oară m-am smerit din vreo întâmplare nici dușmanii mei nu scapă de naștere își scoaseră publicațiile străine poate ale trenului se uită ca mine la poze că s-or fi plictisit de acest scris altfel înviorat prin retezare

ori că n-am observat în imperturbabilitatea mea că stăm ori eu oi fi pe dedesubt cu părul alb nepieptănat unde magneții își spală creierii în Gangele poluat de ghirlande albinele culeg mierea morții și noi nu ne veselirăm

ai voștri mă înfipseră în necălătorie ăsta-și dă drumul din parașuta nepăsării nojiță îmi spânzură descălțarea xenofobiei mi-or fi ei mie dragi dar dacă n-ar fi vegetarieni m-ar mânca să nu mă ia drept nuc de cocos scriind cocoșește găini

am căutat în ritm alin din înconjurul rozmarin îmi pecetluiesc pecii în sucul cu liliecii aia se crăci ăsta se împinge în mine desumflată minge se mai și face a citi ăla din fereastră tipsii

întâietatea discipolului pățit supra guru-ului alb înflorit mai tânărului în grijă înțelepciunea ție schijă nu cuvintele stanțe batjocoresc distanțe nici uitarea unui aproape nu scoate Gangele din ape

erau vise înghețate japonez ierarhii varanasiene Gangele numai cenușă moartea o corespondență petrecerea timpului între parâme ne-om păcăli contemporanii și între noi ce viteji în Ramayana Yatra premileniu

acolo te chemase universitatea Shivaramaya aici la noi dintre palmieri și noi garduri asasinii săriră asupră-ți chiar că erai cel mai blând lăsasei avocatura a nu minți ce gânduri ți-au răspuns nu te-a salvat nimeni

oi fi glumit păcatele mele când ți-oi și povesti carnele cum că moartea nu ridică prețul uite-mi cotcodăcit cotețul păi vă iau din zori de an nou nicio cloșcă pe niciun ou India viilor vechi apă ceri și vinzi curechi

răpire nemărginită femeia revelantă niciun personaj fără aură eremitul își lăsase arcul destinului demonul își lăsase spuma ascunsă cât și-a iubit Tulsidas nevasta cum ea l-a sfătuit către Rama și Hanuman toată iubirea lor se făcu epopee cum de nu se satură lumea ascultând

dintre demonițe Trijata visă Lanka în foc pus de o maimuță douăzeci de brațe și capetele lui Ravana tăiate Sita va fi dezlegată toate în patru zile adună lemne și arde-mă mamă Trijata scânteie stelele-n cer nu și pe pământ satya nama karu haru mama soka adeverște-ți numele durerea ia-mi

închină-i-te și moartea devoratoare a raiului și iadului se teme de el ascultă-mă și dă-i înapoi nevasta pe Janaki fără Rama nu e vorbă dulce cum frumoasa podoabă dezbrăcată neiubește femeia Shiva Vishnu Brahma șarpele cu o mie de capete nu te scapă de ți-l faci dușman pe Rama samkara sahasa bishna aja tohi

semne bune și Vaidehi simți fior în stânga semne rele regelui Ravan urși și maimuțe arme având munții copacii și ghearele în aer pe uscat și elefanții pământului țipară șarpele sahi saka na bhara udara se cutremură pământul ajung la țărm și iar potolesc fructăria nevestele demonilor iar născură înainte de vreme dă-i drumul Sitei noapte de iarnă zise Mandodari

spune-mi Sugriv Vibhishan și tari viteji cum o să trecem adânca mare și valurile-i rugă zeului mării la ce de-o poți praf usca scrisoarea lui Lakshman către Rama prin spioni diavole nu îți distruge tot clanul glumă de eretmit cade aducătorul cerului pe pământ adu-mi Lakshman arcul și săgețile cu foc în vârf marea se va zvânta într-o clipă

cu puterea-ți de mă usuci treci oastea dar măreția mea-i dusă frații Nila și Nala de ating stâncile nu se mai scufundă și o să țin și o parte adaugă oceanul astfel un pod vom crește pe loc Tulsidas spuse o mare veche poveste cel ce ascultă treaz rugile către Rama binecuvântat trece oceanul vieții fără barcă

ultima stanță de mai sus am scris-o după cafea mă lăsaseră ochii se înființase un sardar mai mulți în părți șiruri goale de scaune altfel am băgat cartea în bagaj că una e India alta Ramayana

cad lacrima Sitei o slăvesc cu umilință și dor ci maica va naște pe Domnul să-l înălțăm să ne mântuie simbolurile ramayanice oricât de săltate ne podifică întru credința noastră pelerinajul se întoarce

Decembrie 2007 – Ianuarie 2008, Rajsamand

citesc în crizanteme un jain dansant în sculpturare bust cu neștiința nudului prin in copiii se aud ajun isust mai brațelor pe verde strin făr' de ucidere în Zlataust citi-vom vârcolacul submarin din Rajsamand deșertului kaust și liniștea de te-nflorise la întâlniri trahee solo fără o zi de școală vise apoi petale în tremolo brusc avatar brav Dyonise cu vinul stros cât mai încolo

cum mă trezesc război în pace că nu Vasile Voiculescu sunt în Rajsamand jain la carapace cum și istoriilor Selinunt din cântul prim întors încoace TA ba Mircea Eliade munt' când muntele întreg ne zace ori decât anuvrata mai mărunt țipa-vom meditații de cu dor că nu vă auzii instantaneu lui Mahavira neucis odor pe rupere că bunul Dumnezeu în ocna marmorei ci orbitor din mătrăgună în sanscritul eu

acuma țin sonet jain la cheie din ziua lui Arihantanam uman sfinție dumnezee a doua-n fapt namo sidhanam prin sufletele eteree a treia-n jos Ayarianam cu pe pământ chiar sfântul ce e a patra namo Uvjhayanam cu diaconi de-aure înalți namo loye saba sahunam într-o cincire psalto psalți rebreniana Gungunam într-o plecare mă încalți

întreacă-mi-se-nchis crăciun de scriu la umbră cu mai bun mai înțeles din turbanun în turn decorturându-și tun la monorime palme bați să nimerești microluați ci Tulsi flutură-le v-ați prea învățat să vă bărbați ne va ucide și mai și cin' nu ne mai afurisi prin păci palate și copii ah mantra de jain jian în ieslea moașă peste an cu nași în Rajsamand aman

per dactilica ritualitate recitativă pterodactil a nu ucide nici mort îmi încununasem albirea frunții stivă după albăstrirea respirației în cort am uitat să-l mai fotografiez pe sfânt pe masă ca de Blaga văzut Gandhi pierdui și mi se va mai întâmpla să fiu pământ să calce invizibilitatea vătui mi-e de tristețea animală plante nonvegetarienii de-un continent forțați-vă genele pe caii ante și descotorositul condiment că nu ne-o mai încăleca Pazvante până la judecata de advent

în graba către 13 terapantha vedem de tribul pierdut din 12 traducem pe Husain cu Masut Rana între țiganii din România pe spirit o bibliografie și copiii recită nume de înțeles Nehru așa și înțeles-am anul morții lui Eminescu nașterea zisului pandit aflată ziua a doua de Crăciun rar în pangal fără știința secundei următoare ce dyana fragmentată nonpreștiinței nici dumnezeu speriindu-ne nici din creștinătate ieșind

18.11.2015, Otopeni, 4.05 a.m., apoi Berlin, Abu Dhabi, Delhi.

Dar de unde mai puține destinații. Roma Berlin chek-in nedestin. Nu-mi îngheța genunchiule când ne-om muia în Gange. Aventură creștin-siriacă. Mai cine din Siria?Rece nemțesc răpuse orhidee, dreptatea supărării desărez marionete, urnit chininei arlechin. Curajuri indescifrabile o oră petromax. În grădina îngrădirii jnana gnosis coborâm. Trecui poliție security. Yoga air ochi de închis. Tu ce-i avea de citit, viciul e incursivitatea, o literatură la loc. Amprentări secrete cu timpul în proțap. Zborul desfundă urechile, niciun spațiu folosit de ochi. Bengaluru Ethihad.

20.11.2015. New Delhi

În Rashtrapati Bhavan, în camera Brahmaputra, tablouri, telefon, calculator, televizor, papuci. Vorbii cu Plata. Citii Statesman. Nu pot dormi de visul indologic al lui Pranab. Sunday 22^nd Nov. 2015 at Dinner in your Honour, 7.30. Sogit Benjamin. Nu se deschid geamurile. Conferință recepții pelerinaj sudhanidhi ratarea studenților. Plec la recepție să schimb colivia. Cred că mi-au înregistrat dubla conversație cu Nansi. La o sută, Tola nu-și mai aducea aminte de mine, nici de Sergiu. Cu diplomatul gaucho și tânăra-i octogenară veniseră și fetele lor la un hotel pe lângă. O pocnitură ca de Diwali. Pe culoare aer de zarcă. Instantul bru cu ceaiul tulsi, busoiciți la majores în uischiuri.

21-23 11. 2015. New Delhi

Brahmaputra trezit la 5, neștiind unde, ba da, RB, după Majores, Streitencorn cu fi-sa și ginerele Racanello, arhitect. Marietta paradită, chilianul după Eliade, sanscrită la Ibsen. Felix Toposki The East, 1948. Că e conferință politică. N-are habar de India, vag din cărți. Stau iar ca-n avion. Fiecare cu închisoarea lui, același nume de sanscrită. Eticheta eminenți. Sagiayana. I am a Romanian writer filling like an Indian. A încuviințat. Jucăm în piesa indologia președintelui rashtrapati. Față blajină sticloasă-n privire. Am mestecat pan. Tripathi, in our country, any act is acted as a illusion of reality. Edwin Lutyens. Mongoli moguli persianizați. Patru adevăruri și dharma. Se va incinera per tradiție. Ravana Varana. Arheologie de centru cosmic. Satya valedictory Rajasekar vote of thanks. Strietencorn se oferi să susțină cursurile românești. Aryan story. Scrisoarea principală dată. Nu mă mai uit în urmă. Sutra frumoasă. Cam facere de râs.

24-11-2015. New Delhi

La 6.30 breakfest, la 7.30 avion Dehradun-Haridwar-Rishikesh. Indieni acasă în sanscrită, neindieni cabotini forțamente. MaGanga MeKong. Buddha-Shiva. Teravada nu se înțelege cu mahayana. Buddhiștii predică pacea și în război. Prastara piatră în sanscrită, nu și piatra din unghi. Din pietre aruncate podul spre Ravana. N-a bântuit nimic, doar un câine lătra azi-noapte în vreo curte a bhavan-ului rashtraptian. Interviu pe New Chanel DD Lok Sabha pe sanscrită macabră to die for sanskrit sub comuniști și bengalezi. Jos e Jamuna. K. K. Paul governor of Uttarakhand. Din Rishikesh back în Haridwar. Paramatha. Pandit Jagannath Benares Ganga Lahari. Aarti. Govinde Govinde. Rama-Krishna. Om-Shalom. Lumini stinse clopote copii în brațe foc gras Cidanand. Am ezitat, swami, în fața ghirlandelor de foc, 60 de tineri în România muriră de foc la concert, ajută-i cu agni. Că Obama îl crede mare om pe Cidanand intimează public ambasadorul american în India. Dev Sanscriti University. Gayatri. Nemțoaica - iar uită România - sunt prea bun. Prietenii-mi rămăseseră-n Bhavan, dar pomeniți.

25-27. 11. 2015.

Badrinath după Gange incendiat. Ce-a mai tras de mine Cidanand să mă duc să-mi dau foc colectiv – mi-au încălzit mâna forțe politice militare religioase eliadesc americănește la Rishikesh pe partea cealaltă. Luceafăr cer adânc în Haridwar cu munți din Gange zornăiți, a voce de vestală peste tufișuri, pe laudă oriunde gurii iernatori ca swami orice zi numai în poza doxă puja netremurată, ba luînd foc de Gange pe un comerț Golden Tulipe, hotelul cu poliția înainte. Hari heritage Geeta Bhavan Shanti Kunj 1917 human compassion Pandit Sriram Sharma Acharya Gayatri Hymalaia Temple meditație rotundă vârfuită Jamdagni Bhavan Lordess Gayatri Temple vâjul părului Sarvesh Vara Nand ji Vi-ci kumba mela unique unity trinity meditation. Per Gynt și indienii de noi, norvegul era neamț, din Frankfurt are avion direct la Delhi. Cu toată lumea mă înțelesei minus UGC dar mai vedem. Cameră pe jos, chinezul întreba pe ceh, e a mea, uite chiar ultima poză până la finirea memoriei o făcuse chiar el eu muindu-mi mâna în Gange. Vipralamha. Aarti. Ashram. Șapcă japcă treacă zacă meargă marga. Te uită în palatul președintelui cu Vacev. Ce-o fi zicând Satya. Timpul meu nu există. M-am simțit tânăr în India. În vitrină farfurie town hall Rîmnicu-Vâlcea. Cărțile Luminiței Cioabă. Bartrihari și Vitgenstein. Political thought in Sanskrit Kavya. Satya Vrat, Discovery of Sanskrit treasures, Vash Publication 2006, 7 volume, I Grammar and Linguistics II Epics and Puranas III Classical Sanskrit Literature IV Modern Sanskrit Literature V Philosophy and Religion VI South-East Asian Studies VII Society and Culture. Human values: Satya, Dharma, Dana, Acara sau Sadakara, Karun, Propukara, Titikșa (kșama), Udyoga, Udyama, Santoșa, Sanca, Sila, Dhairya, Cittajuddhi, Andarya (Liberality). Tamara Ditrich indolog Austria. Satya Vrat omonim Jaipur, Panoramic of Sanskrit Literature. Origin of Elephant Rider. Citeam biblia Satya, apăru Esha introdusă de chowkidar, prezentabilă, cu două ex. Tagore, cercei, inel. Andre, cancelar la două universități. Chaos Theory by Anuval Pal, Picador India, 2012. „What is this quintessence of dust?” (Hamlet). Peshavar. Samskritsudhanidi. Trece timpul indienește. Mirosul budelor conspicuos. God universal phenomenon. God and human right. Născut în Punjab, Lahore. Poet shakti. Miracol indian. Chairman of Indian Sanskrit Council. Ashok Pradan începe cu mine, că eram chief guest. Cultul lui Satya. Esha a sunat că și-a uitat ștergarul, că trimite șoferul, i l-am dat lui Vinod. Mă simțisem hindu anii aici, rămânând creștin, am comparat pe Rama cu Hristos nu o dată. A cucerit România ca Alexandru India, pe care a pierdut-o, Satya nu. Românii popor mic, indienii ăl mai mare. Râma apei în deșertul mării. L-am făcut fratele meu, mă întrebase câți ani aveam, el 85. How to Get Away with Murder. Casele Romei roșii. Ulisse, Griffa. Iau jerseul lui Vinod. Ceață albă ca cetatea. Cantine di Ermes. Nu pierdeam mobilul în Indira Gandhi, acum vorbeam cobelile, așa fără anunțuri ne-om fi învățând minte. Scheletul de rechin avio să nu zică vinul roșu că nu l-am băut.

LUCIA DE ADIO

de George Anca

LUCIA DE ADIO

23.01. 84. D5. Delhi

Turuie plictisul miorlăitului călcat pe coadă, tot ignorând consumul devorant. De s-ar abține de la coada octopussy. Îmi spui ce-ți spun pe aceeași îmbătrânire tăiată. Te uitai lung la nala, bărbații dormeau pe țeavă, femeile scădldându-se. Te-ai îneca nevindecat cu.

24. 01. 84. R.36, D5, Delhi

Îmi închipuisem că ziua fusese bună, nu mai era nimic din ce mă temusem, mă liniștisem de moartea aceleiași ambigue vieți. Mai că aș pomeni detaliul nopții. Dincolo de conflictele neînchipuirii, revăd cățelul înghețat ieri-alaltăieri, parcă pe Chhatra. Soarele-l macină mai târziu, după ce termin întâlnirea Bacovia cu studenții de la diplomă.

Pisica ar fi găsit pe cine să muște, doar nu-i rănisem eu stăpâna. Care, abia întoarsă din Puerto-Rico, îmi recomandase să rup scrisorile. Praf pe pian. Soțul, neam, dușmani. Doamnă, n-am niciun plan. Nu pot mișca mâna nici să tai o scrisoare. Mă rupe istorioara ce-mi pare că te împiedică. Se juca bridge, se edita poezie.

N-am trișat la șah nici în metastază. Pisica și are habar. Merci de traducere. Ne despart speciile acum turcite, acum corcite. Uită-te că asiaticilor nu le-ajunge pe-o măsea Europa, iar europenii dumneatale în Asia au pus-o de mămăligă. N-ai recluzat concertul. Mă mir că nu te-ai dus la Octopussy, te delectai sigur, uite-așa.

Aștept și eu o scrisoare. Nu știusem că e noon, 12 nu 2, și bine s-a nimerit. S-ar fi conciliat zodii orfane. Tare mi-aduc aminte de gloria voastră la interne. Ați rămas trei femei să răsfățați un birocrat, iar își preferă, până la divinizare, mama, după tipic. De ce n-om fi spunând nimic despre asta, nu știm tot fiecare? Doar acum am aflat când e noon. Nu va mai fi. A fost o dată.

25. 01. 84. Delhi

„prin târgu-nvăluit de sărăcie”, „spațiu infinit de tristețe armonioasă” , „o, plânsul tălăngii când plouă”. Darya Ganj, Model Town, via Kamla, zonele mausoleului și jamiei. Revelația trișului fără alin.

nu mai număr palmieri nu trec de ei țestos zbor de țânțari îmbălează așteptarea

ia numai palmierii ce-ți trebuie obraz cerul e cald n-o răsări luna a te-mpinge-n prăpastie

bună era numărătoarea depresiunea palmierilor vocile premaritale soarele complice

îngăduiții pași grădina glorificându-i prologul papagalului în ritmul umbrei neduse la cinema

papucii șterși cu hârtie de ziar apoi iarba traversată-n alee între jumătate din palmieri

28. 01. 84. D5. Delhi

limpede vedere până la film prin mori de dinți fărâmând dulcele bețelor

costumierii cerșetorilor șomeri ochii orbi de-o vrajă nemaianotimpurile lui Chandu Mian

Rafai netrădându-și sentimentele când cerșește față de cal căruia îi cere karma dharam

Hera Peri unka kam hai pe 2000 de rupii și-ar pune ochi noi nu s-ar mai muțumi cu

palatele astea de-ar câștiga la loterie ar da banii guvernului în numele lui Mahatma Gandhi

diformitatea-i e tichet de drum Rafai ar construi ceva ca ăst masjid spre Meena Bazaar

hai utni i karib mant în ziua de azi sunt mai mulți hoți decât bani maan maryaada ho gayi

30. 01. 84. R.35. D5. Delhi

Lucia. Voi începe astăzi un text, pe sărite, cu lecturi din ziare și apariția Luciei. Cât am regretat a nu fi întrebat-o de Ion. Deci și copiii, ieri dimneață, la cântece, apoi, după amiază, la vedere, mă urmăreau în uitatul suflet. Doar uitasem și că Lucia fusese asasinată. Ani după Iorga și Gandhi. Ion se născuse înainte de asasinatele acelora.

Nelămurirea mi-e ca o groază și o risipă, de-aia aș scri-o oricum, pe scurt, ca o scrisoare lui Ion. Cu măsura lungului timp ce s-a spulberat între noi. Cred că anii ăștia, în vreun fel, el a făcut ceva, poate un parastas, pentru Lucia, maică-sa. Era frumoasă și tânără. N-o fi fost ea.

Paranteza a rămas deschisă. Cum intrase Bector și am citit, curând, Spune-o-ncet n-o spune tare. Autorul o cunoscuse pe Lucia. Eu i-am văzut doar portretul îndoliat. Parastas pentru Lucian convenisem încă mai din timp, când îi filmasem mâinile alea de pianist.

Rajesh nu va auzi decât numele de Lucian. Cazurile, îndeosebi genitiv-dativul, întrebări de sintaxă, teste-India (în materie de predat, reamintesc, punând și de la mine, că un lab ultra-modern nu face cât un teacher așa și așa) – de-astea-mi ardea, decât de nenorocirea atâtor pagini ținute la icoană.

Nu, Lucia era o plăsmuire neangajată. Stătea-n picioare și o fi fost jucând în vreun film – nici Shabana Azmi, nici Julie Christie, nici hindus, nici semit. N-aș putea preciza în termeni pozitivi, ci tocmai vreau s-o exprim altfel decât aș fi încercat înainte de a o visa, înainte de a mă obliga, practic, s-o visez.

Doar îi proiectasem o scrisoare despre o – adjectivul îmi scapă, hai, călătorită imposibilitate. Să-mi fie secretară la Paris, nu la Roma. Își trimisese fetele ieri dimineață mai mult să-mi strice bruma de cerc rodarian, pe care îl reîncropisem din cenușa ranchiunoasă a unei neînțelegeri. Tema revoltei copiilor față de adulți, cum un adult nu prea se poate revolta dinaintea puștimii.

Ailaltă tăbărâse cu fiii, plini de zăbale, să transforme, mongolic, totul în cai. De i-ar fi folosit mama lor. Îmi puteam permite fie s-o vizitez – a, ți-au venit fetele – fie de ce nu? - s-o aștept. Mai e timp. Mai era. Că visul ăla m-a pus pe alt foc. Și nu dintr-odată.

Pierdusem – după înjumătățitu-ne rodarianism... nu... încă nu pierdusem... iar de la revedere ajunsesem... de-do... egalitate. Uitasem că India a inventat șahul, iar Sudeep, că asta s-ar fi întâmplat pentru a-i face pe indieni nefericiți, el fiind indienii.

Neavând, prin tradiție, ca temă de conversație, ceea ce se cheamă prietena mea, ori girl friend, tot n-aș avea cum i-o povesti, domnule, pe Lucia. Cum jucam și întrerupeam jocul, mai și discutam în ultimul timp. Eu unul n-am stofă de atacant, el, da, zic.

Nu se luminase de ziuă în Jaipur. Eram, să zicem, cu Lucian. Am luat-o pe străzi și am ajuns la pușcărie. Scria mare: prison. Eu m-am speriat. El, că de ce? Ce dacă? Parcă după aia... dacă nu cu o zi înainte... ceea ce înseamnă că încă și mai târziu... cum ziua aia fusese rândul meu să înving... și doar nu-nvinsesem... pentru subiectul cenzurii... tot ieri... tot...

Că mă interesa Ardha Satya, filmul, nu, citez din el, „brutalitățile reale” ale poliției. Uite, cenzura și închisoarea din Jaipur le-am discutat în aceeași întrerupere, mi se pare sigur. Nici nu trebuie s-o aștept pe ea neapărat. În film se îmbolnăvea de cancer.

Întâlniri strămutate. Prin campus, sistemul e că băieții stau tolăniți pe spate, iar fetele așezate pe iarbă ca-ntr-un tron. Dacă sunt mai intimi, atunci se află prin apropiere și vreun copac. Probabil, să nu fie văzuți din toate părțile. Ori să ofere iluzia că ei înșiși se ascund unii de alții. Au o îmbrăcăminte de lemn auster, pedepsitor la câte-o vorbă lunecată.

Lucia evolua în sine. Mi-e și necaz că se eclipsa numai prin irealitatea aia alungându-te de la treburile somnului și necugetării. Ce să mai zic de revisata vecinului. Acum costă trei rupii. O citisei când costa una singură, și tocami pe vremea aceea mi se vădise povestea Luciei.

De-o pățesc din veme-n vreme iarăși, mulțumită unor discontinuități care, evident, te infatuează ca de altă, vai, altă viețuire... nicicând aceeași Lucie... să nu-ți mai vină să te duci la operă. Schimbarea revistelor pe ziare, care și ele se scumpiseră.

N-am mai zis nimic de absența tenorului. Ca să n-o mai spun nici cum poliloghia asta a unui viol, cam așa, sub-masculi violează super-curve de aiurea... nu mi-e clar... nicio paranteză... nu saree... femei-orhidee... nici visate... da' tenorul, unde se strămutase?

Tema diferă, uite-o. Tot ieri era și asta. Cam înainte de vizita a doua a copiilor. Expirase programul muzical. Lucia ieșise, deci, în balcon și defilase în T. Se așezase, sărise. Iar se așezase. Desfășurase o eșarfă roșie. Se privea în sân. Apoi privise lung eșarfa. Mai paradase de câteva ori. Își luase fața în palme. Se uitase și-ncoace. Se lăsa soarelui. Până a venit fata ei și au dispărut eșarfa, sânul, soarele.

Chipurile, se odihnise ieri, o știu prin mesager. Altă cale s-o întâlnești n-ai. Te vede, te aude și din vis umbra acelei Lucii fără eșarfă, fără fată, fără Ion. Azi a dat o oră – de vânzare, are obiceiul -, dacă ar fi tot ea. Să se grăbească și se grăbește de obicei atât de tare să plece încât nici nu mai vine.

Sigur că e și periculos, cât că greșește. Îți râde-n nas și-ți întoarce spatele în același timp. Depășește balconul și, când s-o ia pe terasă, iar îți râde. Desigur nu toate femeile cred în zodii. Parcă n-ai avea surori, Ioane, și-ți ai referință doar Mama, Lucia asta asasinată.

Iar întrerupem șahul. Taică-tău are fason de astrolog. Nu ți-o mărturisesc, mă gândesc abia acum, că-n cazuri, o lungisem cu o teorie la minut, anti-frecvența fondului străin. Mă-ntorsesem la feminin și imperfect. Azi, iar mistica asta a vieții noastre de stele. De stai în dezacord cum nu poate fi dovedită. Cât că e mai veche decât moda dovedirii.

Foștii dușmani reîncarnați rude apropiate – tot din ziarul de ieri. Pe-aici s-ar desluși sfârșitul săptămânii de ieri. Mereu de ieri, ah, Lucia, trecusei de miezul nopții luminoase. Nu-ți face iluzii de amor. Uită-te la mine ce te-am mai visat în hazardul cosmic de-o conversație la șah.

Refuz explicații. Nu mă-ncred în vizita plătită. Am mai și cheltuit bani. Îi fumezi. Mi s-a întâmplat când era cald și acum încă ar fi frig să fi convenit. Zisesem, peste o oră. Am început un text de nu se mai sfârșea. Noroc de-un dușman.

A, p-ormă că oricând, adică niciodată, că nici în vis nu puteam merge prea departe. Nu rețin atâtea coduri. Numai represiuni de sine ne sunt hărăzite. Ce minciună rotundul dramelor de mainte. Așa și cu uvertura de acum, încă mai nelămurită. Am catadaxit să n-o premăsor și iar n-am ghicit.

O, cum mi-am biciuit, o vară, cerșetorii imaginari. Iar ieri ne-am pomenit cu ei și ziariștii de duminică judecându-mă ca pe hoții de cai. Noaptea, visându-te, închipuindu-mi că te visez, Lucia, în picioare, nu în balcon. Ori eram și eu tot acolo. Nici pe terasă. Morala e spațială, frumoaso.

Distanța și întreruperile alea ne muncesc pe neanunțate. Atât că nu mai putem, demult, de sentimente. Hotărât, ori sentimentele colcăie cu praful cât îl pompam cu fostele existențe, veacuri. De-am schimbat gândul, Lucia, când mături tu, diminețile, și numai noi parcă ne-am întâlni.

Ce-mi stăteai cu spatele mai adineauri. Nu înțeleg, ai un soi de recunoaștere. Cam respectuoasă. Nu știu eu de unde vii. La intersecția cu Mallroad, cred că îți consideri datoria împlinită. Cu toate că acum două ore năzărisei în alee, spre gulmohar.

În chip de greșeală, ori minciună, ca-n visul nostru, tu, așa cu spatele, ești mai religioasă. Nu te joci cu dharma. Dar am impresia că ai greșit-o, luând și dharma mea în serios, ceea ce eu, să-ți spun drept, n-am chef.

Să zicem că te-aș scrie. Ce-ar zice lumea, și chiar ce-ai zice chiar tu, care-ai fi a doua. Măcar ți-aș da și ție țigări, nu numai primei. De n-am scris-o eu. A scris-o Ion. Să-ți dea el, atunci, țigări că și eu îi dau alei lui și-am și visat-o pe maică-sa, când el nici nu se născuse.

Nici ea nu fusese asasinată (glumesc – mi se pare că eu îmi fac astfel datoria). Parcă tu te-ai simți datoare să nu te-nfățișezi decât în cine știe ce vis și chip, de-o-ncercare. Tocmai asta vream să probez și eu. Cum stăm cu încercatul ăsta de ieri până azi, măcar, dacă nu ne dă mâna să fim epici.

Mi-oi fi exteriorizând, îmblânzită, schizofrenia. Ne-om fi împăcând oricum și nici nu ne zdrobim de ceasurile morții. Prânzului. Prinderii. Nici eu doar nu te-am prins, mizerabil asasin. Ți-a fost scris. Nu-i mai scriu lui Ion.

Genoveva. Dacă regizez cumva o proză de Handke, nu alta, chiar pe plăcerea ta, aș vrea să dansăm împreună, să joci ca azi-dimineață. N-am luat seamă cu cine erai. Ți-am auzit însă, din bună vreme, tocurile pe ciment. Nu așa de năpraznic – mi-a fost și jenă – ca acum trei zile.

Vinerea trecută, dacă nu mă înșel. Când erai singură. Te-aș ruga să accepți chiar să joci desculță. Merci de fața aia de-un perfect artificiu traductibil într-o întârziată adolescență de inocent surâs. Cam greoaie complimentare.

Pentru că mi se întâmplă să distribui, în ultima vreme, în piese nescrise, persoane pe care nu le-am văzut. Ne-am scris, ne-am schimbat un fel de încurajări. Dar n-am avut cum ne întâlni. Nici n-o să ne permitem asta.

Acum, că te-am salutat de câteva ori, hai să ne tratăm, într-adevăr, fără povara cunoștinței. Și-ți propun rolul ăsta, încă nearticulat, cu precizarea, rugămintea, cum vrei, să nu mai faci, dracului, uz de pantofii ăia asurzitori. De-aia oi fi și abuzând de surâsul ăla de Genovevă, că dregi hărmălaia dusă la un bun, nebun sfârșit.

Puteai să te oprești și vineri și luni. Dacă ai trecut, măcar de ce n-ai troșit ca înainte? Treaba ta, la ora asta, îți joc eu rolul. Încă nu m-am descălțat, îți pășesc partea silențioasă, de după surâs. Lucia s-a înființat în balcon Azi are sari verde. Nu iese din casă. Da' îmbracă zilnic alt sari, pentru fata ei. Asta s-a retras, până să ajungi, în camera germană.

Abia când vei ajunge te vei preface preocupată. Acolo, cu Martin Luther și harta voastră. Fata secretarului arată, în fine, dezvirginată, via ghetto. Te-ai învățat să stai cu spatele la zid. E ca la voi. Când ne-am privit, dincolo de zid, nu zâmbeai.

Trecusem probele de repertoriu. Eu propusesem metoda surâsului. Chiar râs, ca activând mai mulți mușchi. Nu știu dacă am zis plânsul, ori încruntarea. Tu mi-o repasasei la momentul oportun, pe culuoarul pașilor nebocăniți. Asta ar apărea altă metodă. Da' eu port tălpi de elefant.

Nu-ți pot răspunde. Iar rolul ce-ți gândesc e, pe potriva ignoranței, cu căprioară. Să n-o sperii. Iar eram cu persoana aia de legătură. Înțeleg că nu de-aia ai și bocănit. Ai și surâs. Astea aveau de a face cu mine personal, dacă-mi pot visa atâta. Înseamnă că ai purces la vreun gest acolo, cu spatele la zid.

Stai, să mă uit. Sunt amândouă. Cred că și-au luat prânzul. Se soresc. Lucia e mai puțin săltăreață ca ieri. Tot desculță, însă, ca tine, în rolul Genovevei, cu spatele la zid. N-ai nimic de spus, ori spui ce catadicsești.

Până la urmă – că e posibil -, părerea mea e că nu eposibil să spun nimic. E o părere. Ține-te desculță. Chiar bărbatu-tău se purta în sandale locale, vădindu-și degetele picioarelor, roșietice, încât s-a și însurat cu o capră neagră. De-ai ajuns să calci așa-nțepat și cât p-aci să accepți un rol de la mine.

La asta te gândești cu spatele la zidul marxist. Ce-ți zici? N-a venit nimeni. Ai bătut pașii pentru urmașii fostului tău bărbat. Ăla umbra cerb ovrei, cum vă nimeriseți. Chemase regizorul de peste zid. Și ăla, numai catifea aproape toată încărunțită.

Totuși, când tu ai ajuns la picnic, ți-au adus pantofii din vacanța germană. De-ai coborât și prin Goa, comparând vremea și constatând că e ca aici. O fi. Descălțarea... Măcar eu fac râie cât tot zidul ăla. De-aia m-am gândit să-ți ofer un rol.

Mă mai gândesc, nu ce rol – te privește -, cum să te fac să nu-l poți refuza. Să-l exiști de comun acord. Să-i capitulezi – surâsul rămâne. Uită-l pe bărbatul tău cu toată stânga lui și-a ta, cu Hemuddth Smith faimos în Rodope, nu și în Pădurea Neagră, cum suna o tiradă a lui la lansarea revoluționarului din Brăila.

Mâine, bagă de seamă la pantofi, ne mutăm pe Criș. Știi să înoți. Nu-ți stă bine. De-aia nu mai poți – ai fi, însă, în stare să înoți cu pantofii. Se poate? Șalvarii te prind păpușă. Grație surâsului. Da' oricum, ai potrivit-o. Ai schimba acești șalvari, Genoveva. E mult Beethoven bașca de Imperial.

Doar nu-ți asculți numai pantofii și, în spate, rinichii zidului. Personal, îți schițez participarea la micul program în onoarea Genovevei, a ta, fără să mă fi schimbat. Scuză-mă, anume, văd acum, nu ți-am răspuns asemenea la zâmbet, ți-era zâmbetul de pe tot parcursul pașilor bocăniți, dinaintea camerelor slave.

La urma urmei, o țineai așa. Eu stăteam pe loc. Tot așa m-am ținut și mă țin și acum, când te destăinui neantului. Observi că nu-mi sfârâie călcâiele. Încerc să te înțeleg și-mi fac probleme cavalerești de recunoștință.

Pe amândouă culoarele și-n toată raza scenei mele ești cea mai cea mai, prefer surâsul, exclud culoarele, improvizăm zidul. Îți fac capul mare cu detalii care te pot și interesa. Dar nu e cazul. Două-trei glume nesărate, pe tema cine e cel mai cel mai.

Îți răspund la celelalte servicii de care ești curioasă. Pronunțăm și patul. Te dai germancă de câte ori și cum vrei. Te bucuri că n-ai copii și nu citești biblia. Te declari literată. Vânezi un apartament. Plătești taxiul. O iei pe la yogin și cățelul mort.

Ți-aduci aminte prima și a doua călătorie pe aici. Vezi ce a zis și n-a zis Gunter Grass despre poeți. Citești Indian Express. Faci conversație mamei de la voi. Faci față de zece ori mai plătită. Ironizezi reformat.

Te abții de la feminism și carieră politică. Plănuiești încă un sud, masiv, pregătitor de mărunțișuri-posibilități-plictisuri, pe urmă te descalți frumos și joci rolul Genovevei, al tău, în onoarea-ți.

Numai cerșetorii iubesc dictatorii. Rimă? Atunci, nu, cerșetorii nu-i iubesc pe dictatori. Ori, dictatorii rar iubesc (nici) pe cerșetori. Definit, indefinit. Ar fi timpul să mă întâlnesc cu maimuțele. Trec printre ele în mare grabă. De-aia le-o fi și cuprinzând mirarea. Adică, la ce-oi mai fi trecând, cu atâta dor – ducă-se. Chiar aud: Hanuman.

Le bat. Altceva n-am să-le dau. Trec repede, să nu mă ia de dictator, ori eu sle văd cerșetoare. Puterea e a lor. Cum se mai miră. Singure comandante cu haz. Nici câinii n-au nas să le latre. În ce le privește, adevărații dictatori au apus, nu mai au loc de mainuțe.

Sosește vânzătorul de semiprețioase. Coboară de pe scuter și-l trădează valiza diplomatică, altfel îl bănuiam a fi tipograful romanului cu dictatori. I se aude motorul de plecare. Se întoarse – cum să ajungă la casa străinilor? Cum te uiți, în wood land, la maimuțe, în stânga, ai casa lor. Am dat chix, țipă papagalii la motorul ăluia.

Mă duc, da' n-ajung. Această întrebuințare de sine nu mă înverzește. Palmierii. Umbră peste iarbă. Nu-s mere-n jungla sprâncenelor de palmieri, nu e femeie, nu e șarpe. Târziu, după cântare și predică, mă-ntrerupsese Lucia cu un verset din Gita.

În pantă, adjunctul controlorului de examene, urcă fiul lui Lucian pe bicicletă, salutându-ne. Tinere flori mă luaseră cu unchiule, la venire. Când pe un zid, pe alt zid, pe toate zidurile, zazz, roșu, sari verde alternat.

Cât îmi dictează dukha și cerșesc spectacol de uitare. Mie-n aer tema. Rost sinucigaș. Avort cu datura. Beție. Toi crickettist. Ce putea face și Christ? Da' maimuțele verzi? Dar cerșetorii adevărați din dictatori adevărați? Întreb ca prostu'. Mâine e marți. Atât ne trebuie să fim prinși cu Hristos la zazz. Ne-ar rima maimuțele acuplându-se ambigen.

31. 01. 84. D5. Delhi

Moașa se-ntoarce de la altă naștere, ocolindu-ne. Tăiem prima oară unghiile copilului și le aruncăm într-un mușuroi de furnici. Aș duce scrisoarea-plic din etapa organizării mesei, dar n-au plecat bine vizitatoarele și mai aștept pe cineva. Gnothi seauton, ba atmanam vidhi, sanscrit Socrat.

1. 02. 84. D5. Delhi

Bine ți-a făcut Lucia. S-a frământat oriental, întinsă sub soare, sărind să facă loc îngrijitorului. Forza, conducătorule. A privit, desigur, musulmanul bengalez, de-o căutase și pentru fie-sa. Lucrează numai pentru mirese și râde.

Dă-i întâlnire Luciei prin toate fotografiile în timp ce e asasinată. Treaba nevestei colonelului. Nu i-ai zis nimic fotografului. Ne-am văzut ăi din vorbă. Uzul pumnilor te calmează. N-ai sentiment, n-ai voie. Până și Lucia s-a lăsat nărăvirii, greșelii tipografice. Nimeni din numele colonelului în alpinismul himalaian. De-i zici brigadier pe chestia asta.

2. 02. 84. D5. Delhi

Ai schimbat poza. Numai în spirit. Răzbunarea uciderii femeilor. Numai elevii. Îngere. Simetric exclusivism. Vom reveni. Din o sută, o cută. Nu, decimare. Ba argint. Locul era pământul, de ce? Străina vorbă de străina îngropăciune. Astfel te apropiasei de focul electric.

Femeile, cu picioarele prea desfăcute. Facere de-a-ndoasele. La ce-ai consuma cenușa celuilalt sex? Ordin etnic. Ba-ncă. Arde-l pe tătar. Doctorii prescriu doctorii. Schimbă de două ori accentul. Nu mai ai loc pe listă de litere.

Suprapune-ți vânzoleala sfielii. Aici te-ai dat de gol. Habar n-ai de doctorii. Nici doctorii n-au habar că n-o duci cu Lucian. Bătrâna ți s-a-ntors la mărunțiș. Se bucură deodată și de islamizarea-ți sărată sarrată nu s-arată. Ai parol.

Tot mai cântă ce-a cântat, cât nici nu te-arăți. Se-mpuținară ochii, se-mpuțiră, dușul te ciujdise, cât nu-ți dădeai seama și bunul simț al crăcirii de-o parte și de alta a unei surse de foc încă puteai să ți-l permiți. Te spurcasei brusc la sărut și tăvăleală only.

Păi ia-ți un pic seama tăieirii înăuntru. Nu te-aduna în depărtări închipuite puindu-ți facerea inversionistă, intensitățile depresive, părelnic recuperatoare, adâncind gropile capului în și mai vechi singurătăți. Pleznite arbitrar în stilul frigidității tale.

Ți-ai lăsat și chiloții-n dulap la tropic. De ziua de naștere a fie-sii, a, sunt buni de mine, și și i-a tras mă-sa. Aia cu mâna arsă, jupuită, cu buricul bulbucat, singura parte grasă a corpului ei. Iar dedesubtul ăla roz încă-i era căptușit cu albeți din ochii furați ai asasinatei. Record de furat. Judecată pentru întâietate.

Trecută purtare. Pedepsite-ar Pâna, ciot în ciot. Ăla-l trăgea pe băiat în pământul celălalt. Luase acoperișul și-l vâra pe sus, că doar nu era ziua lui de naștere. Cam de-aici se născuse un sentiment. Te-ntinsesei cu spatele la măturător, ridicasei o mână, scăpasei cleștele, să-l măture cel de jos.

Chiar nu se mai ridica. De-ar fi pornit căpătâiul, de-ar fi fost muson, și cine să-l certe, ori demoni, ori cenușă de mistuit. E vremea. Nu. Soarele se spăsi. Îți mai aduci aminte de a bătrână. E vreme de când cu recunoștința că te-a născut.

Cât ai da-o iar pe panch mahabhuti, clara-ți preferință pentru prithvi, îngânând și caldul la uitări în prana. Spațiu și licoare, nu te mai certa aici în numele preamarelui și nemainevoitorului. Crede-mă, de-ți muri și-al șaptelea soț.

Bine, ești vie, ho, lasă confuzia plătită prost cu învierea de apoi. Că nu ți-e pe gust a îngeră. Iar cazna aproapelui ți se datorează de a-l fi inspirat cel puțin a doua oară negativ. De-oi fi fost odinioară mai venerabilă decât codrii, iar zilele trecute întinerisei cu sâc pădurii negre.

28. 02. 84. D5. Delhi

Ai lăsat, domnișoară, lumina aprinsă toată noaptea-n baie. S-a ținut porumbelul cu ciocul lipit de geam până, târziu, a picat în puț. Perechea i s-a pleoștit pe balconul fals prânzul următor. Ți-a bătut vântul sariul pe pulpă. Te-ai retras. Se bălăngăne ușa.

Naționala se ecuează invazie. Vorbitor de vorbitor, nu taci și vei fi lichidat. Asta nu-ți place dumitale. Vinde din târnă și la revedere. Vezi de lubrifiant. Aliniază-te cât mai ai timp. Ți-a trimis copilul în inspecție. Probabil nu vei îndrăzni să nu-l mângâi.

Tocmai te ocupi de consoane staliniste. Schimbi amintirea. Parterul se aprinde de Shivratri. Ce să mai aștepți corespondența, de la ce guvern? Infarct repetitiv. Pe drum îți explica viața până la ora trei din noapte, de s-au tras, în lunile din urmă, concluziile corespunzătoare.

Și s-o fi-ntorcând în nord cocoana, abia ușurâdu-și bătrânul, și trebuie condusă acasă. Lecție ei inutilă, eu anticipație compradorului de odinioară, cocktail zidit în mizerie. Femeia se dedă vizibilului mai cu democrație, singuratică. Dincoace, pereche. Charpaiul strâmt. Suspiciune săgetătoare.

Împușcături din templu. Idoli tremurând în arc de murtikar. Pacea omorurilor. Onoarea națională insultată. Fervoarea religioasă în râurile sfinte. Fuga la Shankaracharya, ba-n Kailash, la Manosravar. Nu s-au ucis pe zestre. Mireasa era, în ascuns, nebună. I-au găsit loc în balamuc, unde a fost violată. A născut un copil mort și s-a făcut bine, dar n-are unde se duce.

Nu mai asculta gabrioleta, parlamentul. Nu te uita la vrăjitor doar pentru că a fost bandit și nu te uita nici la cel bandit pentru că va fi vrăjitor. Altfel, ea e o femeie. A fost o frumusețe. Nu te mai zgâi la frumusețe și lasă femeia în plata soțului, prin poștă.

Ia-o bleaura prin geometria iluziei, că tot te pierde drogat cu ceapă. Vânzătorul de ceapă ține cu ceapa. Ceapa e de apă. Criză de apă. Vânzătorul de ceapă face scandal inimii înlăcrimate. Își vâră agenții în stomac și se declară academician.

Ai apa pe foc. Noapte peste juma de oră. Obosite femei de-acum un veac, reginele, șahul. Du-te și citește până dă-n fiert. Care te-a lovit cu portocala putredă, cumpără-l pe el, n-ai cum să i-o arunci înapoi. Admiră-l, să-ți poți vedea de treabă, în balenă.

1. 04. 04. D5. Delhi

Depresia va fi având o cauză involutiv gramaticală. O intensificare a împușcării pe la spate. Bananierii pleoștiți casteist. Matrapazlâc armat. Respectă-ți suferința de dinainte de naștere, că n-ai murit. Descalță-te cât mai ai ce.

3. 04. 84. D5. Delhi

Uite-o cum se-ncinge, fără a fi nevoie, privindu-și pântecul, netezindu-l. Nu te vede peste alee prin fereastră. Stă-n picioare cu brațele goale-n șolduri. Se reașează. S-a ascuns după creangă. Privește-i degetele. Așteaptă vremea de sosire, copile.

4. 04. 84. D5, Delhi

Te întinsesei pe covor zâmbind eliberată de o primă vedere, iar bărbatul tău, cu oferta din pahare, spărsese altă prohibiție. Și copiii-și regăsiseră sfiala. Sunt ani și-atâtea mile dinspre copilăreasca toacă. Bate Raghu. Ceilalți compun o poveste în uitarea cântecelor franțuzești.

5. 04. 84. D5. Delhi

Și murind îi spui de iubire, cum iubind-o i-ai spus de moarte. Orbul nu se vede. Se știe. Nu mai ține conferința. Repari încurcătura, iar el descrie ce s-a întâmplat copilei, care se nedumirește că de unde știe de ea, că poate vede – o impresiona înfățișarea iluminată. Și vocea.

Apare și soră-sa, bine-i zici să-și mai cânte bhajanele. Femeia guru ar fi venit și la examentele ăsteilalte, dar uite ce e, să nu le uite, să le cânte iar în societate. C-ar scrie-n scriptele sanscrite de permisiunea sărutului pe frunte.

Noaptea, oarba o însoțește pe Elena în călătorie pe Chhatra și vă întâlniți. A venit în locul tău. Mareșal mai bătrân ca-n salvele plutonului. Măturătorul, permanent în casa caprelor ălora. Bătrâna, după orb, la șah. Înțepata aia își mută jyotirmaya, adică aura, în vis.

Se termină pâinea. Lângă Termini, maestra spaniolă și al ei. Că sufletul ți-ar fi afin slăbănoagei cu tată și frați fasciști. Sadhu-ul bucurând că mama, începutul vieții, e mai mare decât dumnezeu. Uitasei că ești măritată, învinuind-o pe Elena că face Chattra.

Nu prea are trotuar. Îi sufli curtezanii. Ăla cu labradorii ar face cavalerism să-i ofere unul, pentru a o ghida în locul Elenei. Amândouă sunt independente, una vede, una e văzută. Cât să vă sinucideți odată împreună, carte lângă carte, fără mai rotund bindi, inele, brățări, lanțuri, văl.

Revoltată că femeia e redusă la un orificiu sau două. Pe amintire, mama dharti, tatăl akash – mama agni, tatăl varsha – mama negrul, tatăl albul – mama sângele, tatăl oasele. Preferința bhakti din versurile lui Basavanna. Piatra din drum e dumnezeu.

I-ai cerut scuze auxiliare, ciuci după conferința brâncilor, și fata se combinase între a oarbei și a Elenei. Dansați, fetelor și pe terasă. La ce țipi trântind ușa pe-afară? Fă-o cu grație, în țigăneasca păsărilor, păsăreasca țigăncilor.

Iese cu scandal aerograma, dacă ajunge. El spune adevăruri, voi băteți-l cu minciunile. Vrei să cânte ciocârlia numai duminica. Pedeapsă luni, miercuri zdupul. Ahimsa lui Hristos. Moksha. Pește mâncat după înviere. Șir deșiri, Șișir, grec-latin, semit-protestant.

Nici balta, nici seceta. Întors pe partea intrării în cuptor. Nu te-ai sinucis înainte de trageri. Frumusețe la deal, la vale. Ai grijă, mâine nu mai e azi, cum te-ai și fofilat de ieri, las-o și pe-a geloziei, un teatru demolat, dă-ți planurile pe aramă.

MEDITATION TO AN INVENTED ANTHOLOGY

by George Anca 

 MEDITATION ON AN IMAGINARY ANTHOLOGY

3. 07. 83. București

La Delhi pe iarnă moartea mi se uita în gât

ieri în centrul Bucureștiului mi s-a uitat gâtul la moarte

am revăzut-o și eu de nemaivzut o tristețe în picioare

încă nu cădeam m-au dus Nana și Nansi de colo colo

ori în care loc aș fi căzut putea fi cruce

schimbarea climei zice înfocată Mariana

anghina pulcelată pe același fond nu

e nicio problemă și nu se moare așa

dar dacă eu le-am cerut iertare și le-am spus că

le-am iubit și am călătorit împreună și

prin subteran nu puteam altfel traversa

simțind că n-o să mai pot urca de acolo

ieșisem în oraș cu 40 de grade pentru Mahabharata

1. 11. 83. Delhi (D5)

I play chess with Vasile

wolves dream a drink

you play piano alone

2. 11. 83. Delhi

the wives'minds rejuvenated

beyond tragic purification

when forgetting the sins of game

in dream you had arrived at down

with other appearance mounted

on the white ants tree

laughing from lungs halving

the pay of sitar illusion not

knowing the ten adventures

and who singing other music

had pushed us in the sin

of riverside coppices

I quote negations from the gallows

over a woman in the ghost

replacing the nonsense

it rings with an invitation

three days after in Hanuman

Mandir at his daughter shadi

since yesterday no more distant pallor

since today morning contributing

to my sin with the birth

distinguishing the mogul

from Turk I retired

in the nearness of Kublai

I was distinguishing the love from death

Radha loving only in the meaning

that she will lose will lose Krishna

I'll not transcribe the trembling

in the abyss of awakening

to not lose Radha not lose Radha

the alley slips under monkeys

thoughts shadow up to the tower

palm-tree growing me green

guarded by her child

this untouchable woman

is looking into the mirror

the child sees me sees me

and I see both covering with touches

the matter of white mirror

a paisa for Dusshera a paisa for

puja jae mata immaculata

harijan gone in the mirror

now that it came the time

of quiet word jiu-jitsu

how without irmi and judo

in tempo of kempo tae kwan-do

tang soo-do aike-do

karate kung fu

you were painting annunciation

saying lalat netra agun basan

from Rabindranath ashes-eyes

and again ma bole dakis nore mon

n-o chema-n minte pe maica ta

run like the calf after the cow

6. 11. 83. Delhi

non sono sola

jae jagadisha hari

accompanied at piano-forte

say something before

next concerto for credibility

of yaksha's meghaduta

7. 11. 83. Delhi

Confused I am by all snake's symbols – Achilles died in the Island of Snakes, Leuke by name, and the island went some while ago unnoticed to Yama. A letter I red in red ink from madness to madness, then once again I met you within confusion and Monday morning in a kind cosmos.

It's black ink over a page and a half. The empty white half doesn't help. The child hadn't time after falling for the second time. No color. It is written „nu s-a împiedicat”. Free fall. Past. Three weeks plus two weeks and now, similarly postponed.

Said, you understand. Other colors. Walk. The unseen garden. Said, you saw. Left the same. Seen nothing. Second time, at night, laughs over any face and a half. Loved the white cow. Disturbing. Killing kidneys. Economy, phallus and belonging. Jacket, urine, jacket. Commercial name Rivatril, nothing in India, understand Kamla.

„Nine years ago on a November afternoon, two weeks later, I was sitting on the same verandah, on the same chair turning my back half to the sun, with half of my senses turning towards the child on the other verandah.

We were trying to make out the sense of English sentences, hearing the crows, feeling the coming noise of nature. Another subtle voice of birds, same feeling like under painted plantains. The child walking in the dark, green shadows (with lures of brown, yellow and red) of a late afternoon – it should last forever. The child now ten years old is watching intensely Juliette and Hermione who I am not. My brain is touched. We are going to explore it.”

God, take my life, make two for my child, let him old in me and grown up in him, a girl, a boy, unaware of us all. The night you did passed, and a beautiful Indian November also today and all children and you and me.

The dream you gave me not long nights ago wasn't true, wasn't untrue, like you an me, and a few troubles, not more sins. Cursed be you for my enjoyment of being. You push me to those prints of child's fall.

I thank to first mother immolated, burned like a sati, in my very place and of child's. It happens with no why, maharaj, good Bhagavan. There was a story of stories you'll bitterly remember, giving a wind and a rain with no why.

„I should understand. But with anger and longing, I don't. I regret the steps, the same steps I walk down through the same roadside, pebbles and known and unknown stones, faces watching, everything in alert dressing to meet the acquaintances.

I need to hold your hand, feel you for long, long time, so long that I could forget about everything, the noise outside, phalwala shouting, waiting whores and raven crowing the hour of our death, drown around my mouth, eyes, palms of my hands.

On a nice worm Delhi winter evening, I was surrounded by nice, polished young men. Then I could have told you and myself the truth about you, about myself – half open windows, half drunk coffee, abandoned books, type-writer half-filled with dust, my mother opening the empty letter-box, Luiza in a guise of patience at the entrance, Vijay and Terry playing a big game of scrabble.

And the children loving being incarnations of all who have once been and loved India, great possibilities of life and disappointment. I always dreamt about reaching here, walking in the dust in the footsteps of many, going with books in my hand, in a (cold) November morning, smelling the fresh stark and crowning on my saree forever and of course dying here, my ashes thrown into the Yamuna.

And I find you here from the same and alien stock with all the middle-European complexes, frailty, self-destroying depressions, fears from being in the patch, Freudian complexes – we are doomed. It is all fatal, too heavy for me.”

Did you find Rivatril? - I didn't understand description of it. - Bad E.E.G. How are your children? - Loving incarnations like ever. - I eave the place to try again, Margaret, snake is wise indeed, no time to be on one's way.

I like it, after all. - Understanding another description. - Middle... - That's. - For us. - Over -

And now? - Rivatril. - American? - The doctor thinks also British, he was furious when I said German. Why cannot God make myself Rivatril for my child?

I take profit in it (dear she), while, „stately, plump came Buck Mulligan” „at work with syllables to submit language as living” „and delighting proof of” his „gregariousness”, and far from the middle your Dumrul, „not I”, „MOUTH: ... out... into this world...”, well, Billie, L R(omanian), left, right, „M: Mother”, „It all”, „Nothing to be done”, „Yes, let's go”, „about fifty”, our children know November, our children take awards. „You love me so!”, „Birth was the death of him”, I tried to start as SPEAKER, ending „the sad tale a last time told” through „The globe alone, alone gone”, „Prematurely old” „rock her off” as reader, „Little is left to tell”, a little more, „Ah!” (Krapp), „No, I wouldn't want them back”, „On” (Henry), „Not a sound”, „Finished”, „You remain”, „Desert”, „He looks at his hands”, „pick it up”, „what time you went back”, „and gone in no time gone in no time”, „Good-evening” (Female voice), „Repeat”, „When I thought of her it was always night”, „among the deepening shades”, „A penny for a poor old man”, „Eh, Billie?”, „Well” (B), „Well I'll be...!”, „Madam” (HE), „Tomorrow... noon...”, „Ready, miss?”, „Tomorrow, who knows, we may be free”.

At superbazar I was advised to visit, not to see, Chondni Chowk, that is Medical Bureau, opposite Chatne Wale Sweet Shop. I dropped in Young Friends Chemist, knowing that no drugs are being imported in India.

And so in The New Book Depot, I got the following imports: The Book of Dede Korkut, for our rivatril; for mine, by Beckett: „Ends and Odds”, Endgame, Occasional Pieces, Happy Days, Waiting for Godot, Foot falls, Not I. But for my wife's rivatril, Joyce's Ulysses, as you already saw through the beginnings and endings, remaining all alien in the middle in search of the needed rivatril.

Please do say your sincere thoughts and impressions in the last 24 hours since I am searching for RIVATRIL (bad EEG, two falls on the street OF THE CHILD – the theme already arisen. Do not agree again be Kafka's avatar, past are those times.

Yes, how much can he tell. The last 24 hours – one had a long walk with one, bumping up and down on the pavement all the known buildings of the university all different now with one, one's knees still trembling, shoulders, elbows, hands touching just a bit – once on four steps.

Why they don't walk to the end of world? No, let they go to Pondicherry, lie down on the rock, put one's head on one's belly, listen to the sea and one's body working. They appreciate all what they miss in life. Long paths leading to unknown houses. Wild roses on the window frames.

Oh, no that is the end of romantics. Shops, business to be done, this is the travel one has to take up alone. Never should admit when one con-fused, wandering looks here and there, and immediately comes some one.

One is with the child, all the child's life, longer than their sum. Laughing at roses. Little same dukha. Nothing of the middle park, with a French mother carrying her Walachian Christ. Could be a movie at Batta shouses.

Tantric answers from Asian Southern hemisphere. Paise. See a skin cut by dance of hastened desertion of the last darkness before the first half. God listened one's prayer, as for an end of one's life for nothing.

The child came from the tutor. Went to tutoriality. If you'd written more, half of a half more. Their listener from Cismigiu-Musoori plantains didn't bother, you think, for the child's illness. Like many other trees did. And difference between day and night at birth, etc.

The half empty white repeated in your friend's letter as for Rivatril. Canceled visit and journey near Interstate Bus Stand, I love the earth-goddess, feeling her help to the remained incarnations.

Cold night. Joking knee. Morning Hindu-Muslim prayers. And that bottle of perfect form. You are that. I always drink you like for the first time, and you keep not only my thirst. Looked to child nose to nose to parrot. Our children know November, our children are in good health.

„E-n zadar, copile”. Isn't in vain, nu e-n zadar, copile, „copii eram noi amandoi” - „When I was little tiny boy”. Nobody learned about rivatril in India. There's colder than in child's winters here. Could be also the pre-puberty.

No scandal by Amita-Calamita moves me by now. Bibi speaks on Romanian rugby team, to go there. I'll fall in your place. Fist my nose. You, falling woman. The newly married couple was not in that bus – Andhra. Pendant que des parfums de roses viendront embaumer nos vingt ans!

Sconosciuto. Chiar? After all seas begin to boil on the main road. It returned the eggs to be broken in its own memory. Only answer. Proof of dialogue. And orgy. Who is the thief? One started dancing. God, says the whore. Bones as ivory, well, respect the doctor, don't be like that with me.

I need only rivatril. I cannot kill myself. Spring isn't for me any more. Only sweet November. With sins full of graves. Sorry saying doctor is god. Has no idea. The people look through window. Fools. Something more than thieves. Confusion of lost senses.

After, the whore said, for the third time, pray to god. Precising she is a bachelor. Rhythmically: I pray for your child. Saint god is only one. God is love and love is god. The sister of the flower-dealer saw privately the Pope on 20^th October, in the fifth Room in Rome's Vatican.

It was a November morning in Delhi. A cold nip, mist around leaves and branches, child's knees shivering in the air. „Hurry, we may be late for the school bus. And don't fall into the wholes dug in the middle of the road”. On child's legs – what's there, snow or smell of wet leave?

Each morning is full of anticipation. I understand it only now. How miserable. I was a wife. How much fuller of happiness one's life is setting out every day for a new adventure. It's no moral, no feminist teaching. I can't sum up my situation as: I am happier than any wife. Perhaps, only luckier: to be able to manage on my own.

To see the children from far away is a relief. To reach bus stop. To feel I fulfilled for this morning my duty as a mother. Prepare to meet the students. My inspiration must work. I have ready in my mind what I thought till now. And still there is a little hope – they may not come today.

As I think just now: what if you come? I turn my face and you are there. But, as you never come, they always come. Some very faithfully. Some just a bit late. A bit not there in thought with their thoughts.

Why did you come to love women in blood? Jerusalem seen by Jeremiah like a whore. And so seen Canterbury by Passolini. Rivatril was the theme. Letter to brain-surgeon. Even you, Falstaff, don't drink, say, because of Mallory.

When I wanted to jump from the top o Jantar Mantar, repeat, I saw the water down there was dirty. I renounced also to don't regret in the air. Dear Falstaff, you think one cannot try everything. I played it all. I do everything. Anything. But...

We have the freedom to do anything. Become painters and paint, spoil colors. Children started crying at gate. Loving Falstaff was not compulsion, but applications. Yet yesterday, an understatement: don't embarrass one's agony.

16. 11. 83. Delhi

Ajung acasă la ora șase. Acum e șapte. Mi-e foame. Am avut o zi grea. De dimineață, am fost la ora de română. Ultima lecție: La teatru. Ce teatru, domnule? Că apoi am mers la serviciu. Am probleme personale.

Vreau să mă însor, dacă sunt masculin. Dacă sunt fată, mă mărit. Îmi trebuie ceva bani și câte și mai câte. Teatru? O scrisoare pierdută? Eu cu cine votez? Curat examen. „Să-le spui curat / Că m-am însurat”. E din Miorița, fără niciun măritat.

Ba da. Că „a lumii mireasă” asta face. Votez cu ea, domnule profesor. Altfel știi că îți vorbesc cu dumneavoastră. Mai știm că nu se poate preciza asta pe englezește, și facem o traducere pe cinste, liberă.

Nu am înțeles floarea albastră chiar atunci, în grădină. Ați spus de două ori Eminescu și încă o dată floare albastră. Nu știu la ce vă gândeați. A, da, ne-ați pus în temă cu structuralismul de la Panini la Saussure. Și alte nume.

De ce nu ne-a mai vizitat și anul ăsta Sergiu Al-George? Mă gândesc să mă gândesc, am de tradus ce mă gândesc. Nu ne mai dați proverbe. Nici latini. Păi da, anul trecut studenții tăi au învățat latina serios, de-au înțeles româna în istorie.

V-ați ocupat cu știința, știm noi. Dar nici cu teatrul nu mi-e rușine. Am început jocul cu vorbe. Am întâlnit substantivele pe drum, la sărbători naționale și în expoziții. Astea sunt propoziții, din câte înțeleg. A mai trecut, totuși, timp. Uitați-vă la ceas – certificat de română, 1984, trei ore. Traduc titlurile lecțiilor din cursul Cazacu.

20. 11. 83. Delhi

The jamadarnis came in a long line. They filled up the path where I wanted to come to you. In rags, the brest of some hanging out from under blouses. Darkness fell and they passed by me giggling and anticipating the pleasures after day work. And you went by with jamadarnis. I saw you making love with them. It stroke me it wasn't literature. It was you with same hands taking their measured but love for 10 rupees.

20 steps more. I reach the steps. Nobody there. But the lock. The light is deceit just your words to me, to put me to a good night's sleep. There is not hesitation. Away from the closed door, from the lock whose key is not in my hand. Away with all rhetoric of sailing ships from island of cannibals. Away to listen to the palpitation of our hearts.

Delhi, Delhi at night, I never loved you so much. Love to stand on street. I never knew one can stand so at night, waiting and watching the cars which turn up and disappears in their own rhythm. I never new Probyn Road so urban. Waiting for the prince, after his battles, on stage and in life. Delhi on night, uncover me not, hold my hand, I have a long way to go.

The time was over, Nothing to do but smoking, running, hallucinating, laughing, regretting, trying, remembering, writing, asking, keeping, opening, drinking, listening, booking, breathing, chattering, provoking, embracing, kissing, worrying, smelling, forgetting.

All already in the great game. No able to reach his mother breast, to say the word I. Closed up in the darkest square of the carpet. Lives based on half truths. Daring not to say a sentence. Exaggerating murderous wishes. I am the child, I played in all my orifices, let me listen to God.

I wouldn't say you are conventional – not exactly conventional, but sometimes – value of official marriage, child having to love his mother best, grimace when speaking about Mircea fucking Stella, if daughter would fuck a black man. Appreciating people who would just devour everybody just because they are a family. Or am I unjust?

Uncle Billie, now, on top of Jantar Mantar. Sorry, son, do not suffer. I do it for you. I did it immediately. Jumped by mistake. Even saint fathers. I wanted simply to play with you. Looking in no mirror. In no eye. Awfully burning sun.

I moved into void under your conventional protection and love. Bad looking uncle after fall. Say your mother why didn't she take care. There is water in front of you, think of fishes. Can swim by my fatty being and no-being.

Kid, I didn't it to can say I did it. Happy your mother when given birth to you. I give you this my death. The birth of my I. As I am not a family and can jump alone. No, in the air, I wish I fly. But I want you to see me among invented fishes.

I don't know swimming. Water almost doesn't exist. Some dirty liquid. I did it for so little water. With fire in it. With you following me by camera, never realizing where I was, where I am, where I will be. You click and turn playing: I pay homage to the Translator.

You know no one of my ten professions: Killing, stealing, adultery, cheating, double-talk, coarse language, talking nonsense, covetousness, anger and perverted views. Young people of misery adventure, connoisseur of real India killed himself, said the story teller.

10. 12. 83. Delhi.

Within modern Indianity and Indian modernity, condition of poetry surpass condition of poet. As today revolt is universal, freedom of poetry is limited. An anthology of underground poetry will be not published anywhere, it can appear as an interference into internal affairs of poetry, an unpublishable manuscript. A sclerotic idea of both poetry and its belonging are making the job at least unpleasant if not impossible.

There is a great country of India, with poetry in different languages, with poets feeling individually as everywhere, greatly concerned with symbols and liberties of general hope. The feast of old aesthetics passed through alankara science. Genuine subjectivity within undivided inspiration of consciousness may preferable destroy before building.

One has indeed to feel loosing from one's hypocrisy. There is a softness in the strong voices, a silent strength in the mystic melodies of delicate singers. An ambition of modern poetry in India appears to be the expression of Kali Yuga survival on one hand, on another, the rediscovery of ancient perfection, like in any renaissance.

Translating Indian poems, one feels getting indianized, using quiet virtual Sanskrit, Bengali, Malayalam, Hindi, actually renouncing to translate. Foreign poems written in India are still Indian. Religious pressing on secular minds, the disregard of sympathy, shock carried by crisis, entropy can be easier accommodated in a translation than in the original. But for what use?

Theories of poetry and poetics are all of a sudden forgotten, a new poem comes into existence. With end or new beginning in translation, under primordial attractive originality. To which extent the metaphor is free of language and the language is a metaphor? Is poetry a morphology?

Is the society co-author with an individual poet against its progress? India of poets and poets of India are in logic connection. Human mankind is shaped in a considerable measure by poetry. Normal decadence doesn't fit political pretensions of advancement.

What is truth on poetry-lie? To translate is to create again a creation, killing original author or killing self. If poets don't read poetry to be not influenced, do readers read it to be influenced? Posthumous reading of a poet is nobody's job?

Nobody likes anthologies. Anyone knows poetry through own itinerary from poet to poet. The few occasion of revelation could have come from poetry, be it a prayer or a curse. Somehow poetics kills poetry as poetry kills poet. The show excites less young imaginations busy with reopening generation's eye, nourishing philosophies and children.

11. 12. 83. Delhi, D5.

Remembering of Romanian poetry while reading an Indian poet, a commercial optimism is as if doubled in divergent mirrors. Gone are the times of bhakti poetry everywhere but not entirely here. Sad and silent are revolutionary voices. Even anti-poetry age speaks metaphorically. Crust of study doesn't cover crest of poetry. One chats easier with Kalidasa.

Poetry as personal experience and translation brings an utter impression mixing lost impressions with received enthusiasms, sorrows and rejection. Linguistics of translations have nothing to do with poetry. Frankly speaking, linguists can work properly only on generative errors with Wittgenstein and Jacobson. Let everybody learn renunciation.

Poets love each other most in occasion of one's death. Those poems written as acknowledgment are worth to be not rewritten in a translation, but slightly reshaped through metaphors and diction according to a different colorfulness.

Poems dedicated to critics will be most commented by fellow-critics. Poems dedicated to poor and heroic require a messianic good-sense in front of Babel ideologies and historical assassinating tragedy. Same about contradictory god, hypocritical tolerance, Lucifer's atheism.

In the beginning, translations were Greek-Latin. For Sanskrit alankarikas, realizations were only samples. Unless religious ones, the bodies of poetry are left. The Logos-Brahma resisted. Golden pages share poverty of translator if not greatness of a Marpa, of a Luther. Somehow, smallest translate greatest and vice-versa. There are more anonymous translators of Shakespeare than better known translators and original authors.

Translation is most censurable work, firs by translator – most refined censorship. Convention is of special omniscient criticism, applicable to any other „introduction”. Destroyers of anthologies are practically endless, translator included.

Readers aren't programmable. They have not only last word, but also first stimulation. Don't wait for writer of other culture – the code will be bot rejected and completed by their share. A translator is a reader of or for readers, a re-writer. After all, reader isn't angel, not easy acceptor of eternity.

Eminescu refined Romanian poetry, also through his reader, to the extent of dangerous universality. Coșbuc made a still more Romanian Sanskrit Anthology. Blaga reopened mono logically the gate. Anti-poetical 20^th century contributed to cold literary war. Let next century to give a new chance.

Teaching in hell of paradise, the heavy truthfulness of poetry comes from outside, not from inside of poet. Poet's dream-negation-dream language is to be translated, retold, as an outside work. It is enough for a Romanian to know he exists in Punjabi under Mrs. Pritam signature and in her magazine. While she confessed she was forgotten in Romania.

That can not happen after all. Be seen her poetry as gurdwara did. As happened to Baudelaire from his contemporary judges, and later from Sartre. Who Sartre was himself well fined in similar manner. Largest way of remembrance-forgetfulness is still an anthology.

From Tagore without Tagore, down Ghalib, preference to Walathol, free underground poet, measured university one, traditionally musical Sanskrit modern kavi as saint in speech as political father. Gurudev's Child Christ. Aurobindo Greek-Latin involvements. Bharati's many religions also out of religion's idiom.

If poetry belongs to a higher order, the crisis of it is a good thing. The poetic rights will be not claimed like human rights. Poetry of eating, surviving, thinking, poetry of generations or generations of poetry. Stories in process of translating are different than previous ones. A translator transforms intellectually the feelings. A translator seeing Jamuna thinks of poems on Jamuna.

Poet is most unhappy being. Poetic being isn't human or divine only. Kalidasa's Cloud Messenger became symbol of jails. Vergil's and Horace's propaganda poetry for emperor and empire knows, within greatness of Greek like perfection, the opposite dimension, sometimes in the myth of India.

Rationed translation-poetry doesn't damage poetry. Vastness of another poetry comes to intensity of translation during hard times in one's own country, or of his exile in country of which poetry he tries to translate. Hardly can one speak of a free translator. Pity for unpopularity of translations with writers and literature – readers like them more.

Inhibiting craft of excellence in another language isn't easily connected – almost imaginatively – with original's quality. Sound is and isn't too much. Meaning is and isn't too obvious even for reader of the original. Inspired expression will be out of canons of poetry itself.

When one starts to feel poet, who and how does one remain a poet while translating, and if so, what kind of a relation exists between himself and original authors? I met a Jewish old gentleman preferring to read Solomon Song of Songs in Latin – Cantica Canticorum.

No matter of translator, but of translation, of language. If not a poet, translator talks as an avatar or sacrilege through poetry, on behalf of another creator. On the other hand, more than one complete version, direct from Sanskrit, Rig Veda will not shadow Eminescu's Roamian replies to it. On the contrary, will increase its singularity, as well as mystery of poetical creation, poetical stand against senseless time of history.

If something can be free of provincialism, language considered, poetry comes in mind together with music. Orchestras of translators can color differently, age after age, bibles in version. Religious beauty will separate again and again accordingly sacred and profane, tot use preferred terms in Mircea Eliade's Hermeneutics.

But quiet translatable religion isn't as much tied with quiet untranslatable poetry. Not only poets appeal, sometimes, to god, but also god turns to be a gnostic poet. Time by time, and almost always in translation. Are they not first translations Brahma's words in Sanskrit, Buddha's in Pali, Jehovah's in Hebraic, Christ in Aramaic and Greek, Allah's in Arabian, Zarathustra in Persian?

Unknown writers in their own literature happen to be recognized by translation. „That is not poet at all”, one can learn of a dear representative already translated. „This is not publishable with us” is suggested in other bank. „This cannot publish us in exchange” things almost everybody.

Does ghazal answer some European form? Was Michel Madhusudan sure enough about chances of sonnet in Indian languages? Is fashion of kai-ku a western sign in Indian poetry, or remains a seventeen syllable Sanskrit mandakranta meter? Daring innovators of forms are showing solidarity in decadence too.

Page on which a poet wrote his poem is it white again in translator's imagination? Does it matter if the first wrote with left hand and the second transcribes it with right hand? Are beliefs and morals of translated author stimulating energy and choice of translators? What the reader will say? Is cultural sclerosis blocking the way from poetry to poetry?

The confession beyond translation is of a third author. The voice of silence from which both sound and echo play truest lie, most promising illusion. Objectivity seems to be with founders, currents, involvements in progress revolution, etc. How much a poet translated, translator and reader belong to subjectivity, reducing full mystery of imaginary India to a short black verse? Or, by contrast, encountering revelation.

Poetical myth in modern Indian poetry may be less myth, actual sensibility being recognized in terms of general humanism and specific tradition. Greater poet not lesser Indian, lesser Indian not greater poet. Poetry isn't only creation of poet, but an appointment, a marriage. Ubiquitous feelings are expressed and re-expressed as for first, as for last. Poetry outside poet, poet inside poetry, poetry inside poet.

Poetry is only beautiful death-misery-sin together with love-life-purity. Discussion with a poet, translation of a poem, thinking of its making, according to author's talent inspiration mean appointment, never disappointment.

How translatable are politics, morals, superstitions? Is mystical readership of poetry equal to non-riding it? Is poetry a recital of language in poet's interpretation? Is it remembrance, prophecy, rehearsal of reality through illusory illusion?

Absolute blackness of Kali provides poetry daemon in poet's speech, apparently one with that of reader, listener. Silent secret of poetry is unknown to poet himself in other language than that invented and simultaneously forgotten of his poetry. Poetical inspiration doesn't belong to cosmos, nor cosmos to its projections.

Sever game of objectivity leaves to object only professional rejection if not interested acceptance of its re-inspiration. Through mechanical categories of comparative literature as body of methods, a translator can check themes, guess influences, open ways to affirmative readings. A formulation like „India in Romanian”, i.e. Romanian poems of Indian inspiration, try to accede sphere of poetical awareness.

The proof an anthology could make isn't of an experience of changing principles described in this attempt, but extensive super-cultural mythological India. Poetic civilization doesn't rebuild surroundings, but contemplate and attack the ever existing ones. Practical love reform by Tulsidas or Francisco d'Assisi, series published by Sahitya Academi are seducing the anthologizer. South American analogy crosses interest for African voices.

With Tagore, in Bucharest and on Black Sea bank, we have infinitely more than whitest beard in view. Reasserting poetry sacrifice is a lead to sculptural abstraction re-imagined by Brancusi in Indore. With Eminescu, Blaga, Arghezi, Eliade, other less famous but not less poets, we have some real and imaginary Indian new mantras.

Brotherhood poetry slows self alienation. Poetry of self increases need for brotherhood. Color of tropic can get richer through diminutive mountain-verse, less monumental for eye than Himalaya. Adaptation up to renunciation. Renounced anthology suits still be tribute payed to poetry expectations of worshiper.

Artifice-creation as worship seems revenged. Critical job is by far other job than for an anthology. Critical instrumentation, tired for imposing and destroying, will stop working, at best. Poet's choice will be also crushed by unemployed critics. Better a reader, a teller of those, say, interesting poets of twentieth century.

Who is poet's India, who is India's Poet? Selfishness but freedom before getting it. Freedom of country, freedom of poetry. God has a temple in poetry. Modernity self is to be seen with third eye. Felt with sixth sense. Regretted nostalgia of lost paradises and hells.

Older clarity of systematic perfection makes place to clear disintegration of former patterns. Universal entropy by natural balance its poetry fascination. Poets repeat the former creator playing his last sound. The first and the last young poet aren't unknown to each other. Old modern Indian poet, a father.

You know poetry anthologies published here. If you don't find there a poem known everywhere, please share some to present intended translator. Between poetry sonority and hearing there is a space of imaginary reconstruction of human consciences, a living poetical opportunity.

An imaginary anthology would mix primordial language with modernity, be it in terms of Bremond and Tagore. Let lose intention, take methodological ignorance or irony making Peguy to write a thesis in verse, like Sanskrit treaties. Physician poet Vasile Voiculescu, who applied a versified application to Health Ministry, actually rewrote Kalidasa's Sakuntala in Carpathians.

Histories of literature are spoiled anthologies as anthologies are renounced histories. Unlike poet, the poetry faces victoriously the history. Poets' biographies include personal epitaphs full of not so black humor like philosophies, reconstructions, enthusiasms, dandy poses, revolutionary calls. Let out age, audience, glory, suspicion as negative stimulation.

From Latin neoteric to Indo-Anglian bard we see reversed dispositions for fashion in different times, geographies and cultures. Neoteric liked finer Greek pattern differently from Indo-Anglian face to poetical European English. Indian muse may have adapted to that language which is not any more foreign.

In a general anti-fiction age, non-poetry, essays or poems on poetry are rather fashionable. For publisher, poetry is loss. Poetry of censorship and censorship of poetry thrones on Nobel convenient winners, schizophrenic realism, poetry of recovery in asymmetry to poetry of improvement.

The few changes in poetry during centuries, poet's eternal necessary poverty are encouraging and educating facts for readers and society. Transformations could even be balanced by return to poetical mysterious depth, beauty and soundness beyond exemplary sufferance.

So many members of anthology, or absents mentioned afterward are moving. Is it worth to translate children, thinking to children of next century? Long centuries after, like now in their choices in return to old masters thinking to us not like children.

Children weren't so popular with Sanskrit poet. Not so in aesthetic codes for modern children, grown-ups, old, dead. Poetry life, life poetry. Is middle class kind of middle-poetry class? Solar system, poetic system.

Beautiful conclusion to death, fear of ambiguous ends, Archimede's invading disorder of circles, dear disorders – poetry of disorder, still order? Aestheticians may be happy with broken patterns, reminding, rebuilding, saving. Likewise, administrators could find consolation for small interest to writing from ivory tower.

With much more questions for a single unsure answer – what is to be poetry itself – one can wonder, after a few years, what one's indianization may mean? It's better to clarify it in India with no regard how he will play a fool. Than to be confused in his own play with prohibited corrupter of the right. Worship disposition clears verse directness of negation.

Avoided influences are at work. Open dissidence puts together tradition and literary denial. With a new poet, poetry re-finds its origin which cannot be younger than god. Remaining young, patriarch poet may be rather god's father than his son.

Perfect happy poet, like Milarepa, would be also stoned or poisoned like Socrates, Dante and so many moderns. Unaccepted poet makes his poetry silently accepted – only poetry isn't conspirator, on the contrary is a reply to power brutalities. Poetry power: unchallengeable by other powers. Poet-poetry challenge Sanskrit Ardhaniswara, Plato's androgynous.

Anthology retains poems in an adventurous way of choice. Some poems having to be present are unknown to translator. He may translate masterpieces in the picture, jumping from peak to peak under an illusion of essences. What other image than a summary, beyond preimage if not prejudice?

Answerable anthology connoting Asian spirit can attract a better judgment of own tradition. Birth and rebirth of poetic meaning repeats samskara. Like eggs double, birds songs mix with human love songs. Orpheus knows all other beings than his. Birds aren't consoled by Ramayana inspired by their sorrow.

Poetry as an integrated, sonorous soul of all beings chose the poet and gives him a secret of novelty within permanence. Modern distortions confirm perennial beauty of contraries. God and devil play episodic roles in poetry like in a Mozart opera a king, singing very little if at all.

17. 12. 83. Delhi, D5

True way to love and hate is poetry, through Radha, or, otherwise, through modern verse pushed by politicians. Some answering ghost-compassion to previous meditations in surplus. Poetry-contemplation, poetry-action. Different from earthly muddy conflicts.

Avoidance of poetry – hate for poet. Pretensions of tensions. Rimbaud, isn't enough excellency to be free to see a movie? Hunter of poets, poetry murder keeling a poet-two, many-all. Logic of poetry and killing isn't unknown. Lyrical explosions are opposed to killing explosions.

21. 12. 83, D5, Delhi

Hearing about death of a poet, the language of thought returns to ritual of powerful silence. On 13 December 1983, poet Nichita Staneascu passed away. We evoked his poetry in our class of Romanian language. We translated his last poem signed by him, Towards Peace. It is more shanti than pax.

Translator translates poet as wood-cutter. Forest of symbols correspond with forest of non-symbols. Wood-cutter thinks to Savitry without translation. How silent Yama is taking-giving life there.