Colocviu/Colloquium, 15.10.2013, 5pm, Calderon 39

COLOCVIILE DE MARȚI / The Tuesday Colloquiums 15 octombrie 2013, 5 pm, Calderon 39

Anul IV, nr. 11 (49). Auspicii: Asociația Culturală Româno-Indiană, Academia Internațională Mihai Eminescu, Soceitatea de Etnologie din România. Addresses, Intervenții, Teatru de poezie, (Re)lansări de cărți, Proiecte, Portrete, Întâlniri

 

Tema: Scrisori către lumea din noi. Întâlnire cu doamna Mihaela Georgescu-Delafras (Portugalia)

Doamna Mihaela Nora Rogalski, nepoata celebrului editor Petru Georgescu-Delafras, este singura româncă proprietară a unui apartament în condominiul 'Rei Carol' din Lisabona. Plecată din România în 1971, a fost profesoară de engleză în Suedia, a predat literatură și istorie în America, unde a absolvit și un masterat la Universitatea Harvard, a continuat pe pământ lusitan activitatea educațională și de cercetare a istoriei. Scrisori către lumea din noi intersectează trăirile unei vieți pline de evenimente spirituale, sociale, politice. Autoarea va citi în premieră absolută din acest roman epistolar.

Invitați:

Ion Andreiță, Vasile Andru, Erika Băieșu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Aluna Bejan-Nottara, Angela Bilcea, Doina Boriceanu, Dumitru Borțon, Adrian Botez, Anca Brezean, Anne-Marie Codrescu, Luminița Cosma, Florin Costinescu, Petru Costinescu, Daniela Wanda Deca, Puși Dinulescu, Isabella Drăghici, Nicolae Drăgulănescu, Adina Dumitrescu, Doina Ghițescu, Monica Grigorescu, Omprakash Gupta, Neculai Hilohi, Mihaela Georgescu-Delafras, Sorana Georgescu-Gorjan, Mariana Gurza, Elisabeta Isanos, George Lupașcu, Toma George Maiorescu, Dan Mateescu, Ion Mânzat, Vasile Menzel, Bianca Beatrice Michi, Doru Moțoc, Ana Munteanu, Mircea Muntenescu, Gheorghe Neagu, Tudor Nedelcea, Lucia Negoiță, Claudia Negroiu, Radu Cristian Nema, Carmen Pesantes, Constantin Poenaru, Mitică Popescu, Vasile Pupeza, Andrei Radu, Arghira Ravanis, Arun Sharma, Coralia Roman, Cornelia Rotaru, Ana Sandu, Ștefan Sileanu, Felix Sima, Florentin Smarandache, Ion Soare, Viorel Speteanu, Mihai Stan, Marius Stănescu, Sorin Stratilat, Marian Stroia, Constantin-Dumitru Surdu, Aurel Ștefanachi, Mihai Teodorescu, Ben Todică, Nicolae Tomoniu, Victor Țăpeanu, Neagu Udroiu, Vladimir Ungureanu, Ion Iancu Vale, Viorica Vatamanu, Gelu Voican Voiculescu, Eugen Zainea, Corneliu Zeana

Amfitrion: Dr. George Anca

Scrisori către lumea din noi

*

Frunzele mele de New England cu faimă policromă au înghiţit de câteva zile trotuarul sub un veşmânt dens şi greu, şi, în bătaia vântului, îmi dansează rotocoale matisseene la picioare, antrenându-mi gânduri într-un vârtej de sentimente, culori, trăiri şi aduceri-aminte din ce în ce mai clare. Mi se oferă, alteori, sub talpa pantofului, pur şi simplu obosite, umede şi moi, pătrunzându-mi doar simţul mirosului—căci sunt mereu atât de înmiresmate! Când frunze galbene şi roşii de arţar suedez se adunau în faţa casei din Stockholm, le greblam cu zel gospodăresc, căci aşa cereau sensibilităţile estetice ale cartierului. O anonimă de apartament ce sunt acum, într-un imobil în grija proprietarului şi pe o stradă de care nu are grijă oraşul, îşi permite luxul să savureze acest spectacol apoteotic ce miroase tot mai puternic a toamnă bucureşteană. Într-un fel, cântecul lui Hruşcă, sosit în inima sezonului meu hărăzit, nu a făcut decât să-mi înteţească emoţii sub al căror imperiu mă aflam deja de ceva vreme... 

*

Şi totuşi…dacă aveam azi în spate o căsătorie de treizeci de ani, am fi ajuns şi noi, poate, blazaţi ca majoritatea cuplurilor, comentă Cristina pentru sine. O aprindere sentimentala asemenea celei prin care treceau ei acum, era rara, oricum. Rară oriunde, între soţi trecuţi prin încercările vieţii, aşa cum fuseseră chiar ea şi cu Eric sau majoritatea prietenilor pe care îi acumulase de-a lungul anilor. Cunoştea atât de puţine cupluri rămase intacte. Nu avea nici o indoială ca, în România ceauşistă unde omul era pe deasupra copleşit de nedreptăţi şi frustrat de neajunsuri materiale, sorţii de izbândă ar fi fost si mai improbabili. Apoi, Cristina avea puternice îndoieli că, pe timpul creşterii copiilor, personalitatea ei destul de independentă şi voluntară s-ar fi armonizat suficient cu a lui Victor, sau că zbaterile dintre ei ar fi putut coexista senin cu intervenţiile părtinitoare ale mamelor lor, cele mai minunate din lume dar încă şi mai voluntare, aşa cum bine le ştia astăzi pe amândouă. Nu ar fi făcut faţă, de altfel, nici tendinţelor lui posesive evidente încă de pe atunci, şi care cu siguranţă că s-ar fi accentuat mai ales în anii când copiii erau îndeajuns de mici ca să ocupe tot centrul vieţii Cristinei—fireşte, în defavoarea soţului.

*

Tu crezi că ăsta ar fi "un punct mort"? Dacă da, ce l-ar reanima? Am să fac tot posibilul să vin în ţară de Paşte. Poate vin şi la vară cu Michael. Şi la Florenţa. Timpul trece repede, îmi iau diploma in iunie după care sunt libera să decid încotro să o apuc. Aşa cum simt azi, recunostinţă şi bucurie pentru şansa ce ni se oferă (căci nu cred să fe vorba de vreo şansă ce ţi-o dau eu ţie ori tu mie) mi se pare starea cea mai reala din toate prin care trec. M-a apucat şi plânsul, dar nu de ciudă ci de dor şi drag şi nerăbdare. Îmi pare bine că-mi porţi ochii lângă inimă. Ei au harul şi tot darul.”