ȘI UN LENIN ROȘU

de GEORGE ANCA

25.08. 82. Delhi.

Bat la mașină direct. Este vorba de o scrisoare semnată de secretarul University Grants Commission, din partea guvernului, către universitate, asupra înființării „Institutului de limbi slave”. Ludmila Jivkova: eventual că și un departament separat, incluzând și româna și maghiara. Scrisoarea e disputată în două tabere – una, care vrea institutul și mă provoacă de ani de zile, inclusiv azi.

Alta, actuala șefie, care n-ar avea de câștigat personal și, deci, după ce nu se mai putuse ține secretul, în ședința de consiliu tot de azi, a surâs platonic la argumentele de bun simț pe care nu numai eu le-am adus, precizând că departamentul a răspuns ori are de gând să răspundă că româna nu e slavă. La atâta evaziune, tot ce-am putut face, după o oră pe alt subiect înrudit, a fost să invit secretarul UGC în clasa de română.

Nesemnat, nenimic, povestea fiind mai lungă. De dimineață – trecutul, numeralul, sorcova. Oprit pe culoar, strigat „Dr. Tagore”. Întorc: „Am auzit că ați băgat româna la slave”. „Cunoaște pe Dr. Subramanian (de rusă), mare specialist în română ” de-l întreb „știți română?” „Nu.”

Iar fostul șef al dept. reia: „Româna e sub bunyan tree, de la Moscova”. „Acolo nu crește bunyan-ul”. „Ba da”. „Dar în orice copac, păsările cântă alte cântece. În plus, e un copac cu rădăcinile în cer și ramurile pe pământ”. „Așezi lucrurile cu capul în jos”. „Nu eu, mata. Nu e bunyan-ul un copac indian? Și arborele indo-european nu cuprinde întâi indo-iraniana, abia sfârșind unde zici mata?” Apăruseră, inclusiv marinarul negru: „Oare știe ce înseamnă bunyan tree?” „Cred că da”.

Mă retrag să mă văd cu AVP și studenții de franceză. Citim Malarmee. Trecem la teatru, după un colocviu asupra modernității. Introducerea la teza lui, pe care tot voiam eu s-o cunosc – ne-o citește la toți, nu numai, sper, din prudență. În orice caz, suntem inspectați de șef – întors pe dos – se grăbește ora ședinței.

Ofer crestomația, pentru Camus, parcă dansatoarei. Mă anunț și eu, pentru data viitoare, cu „L'imagination de Baudelaire”. AVP traduce prathibha cu l'elan vital. Impresionantă introducerea lui. Poate chiar vom scrie o carte împreună. Din ușă, fostul șef al dept., GM: voi duce acum o luptă – sunt gata să mor glorios, îi zic.

Mai devreme, pe culoar, îi spusesem d-nei V. că-mi rămâne s-o iau pe jos până acasă dansând bangra , ea sărind că – vai, ce element disruptiv aș fi. Intru. Că se aștepta pentru mine. - S-a anunțat la 11. - Nu e 11? - E fără un minut. Mai vin alții. Lângă mine în dreapta stă neamțul, în stânga sârbul. Cum bura e pe sârbește vifor, mă pregătesc de bură de-a noastră. Se traduc numele indiene ale colegilor noi și vechi, zei și sublim. Se preferă ceai, cafea, răcoritoare.

Deschizând, șeful, că numele lui e Neînfricatul. Alegem pe AVP secretar, cu aplauze. Mă ridic, absolut sobru: ca unul de la secția romanică și din departament, propun un seminar de studii latine (ori romanice) în India. Există argumente numeroase, le pot aduce și aici. S-au adus și la Aurangabad, unde am fost. Spaniola e in news, franceza și italiana sunt importante pentru India, indo-portugheza merită mai mult studiată, româna se predă numai aici.

Am vorbit și cu secretarul tocmai acum ales, e de acord. Cred că departamentul poate lua un good lead în această direcție.

Perplexarea de la început – șeful era în fața fostului șef, cel cu bunyan-ul – s-a diluat. Un seminar, mai multe seminare. Să facem un comitet care să se ocupe de organizarea seminarelor. Cine se oferă voluntar?

Nimeni. Pe cine propuneți? Câteva voci: Anca. Replică: Indu Leka. Să fie de la mai multe limbi, vrei Gerhard? - Da. De la toate limbile, și cel care e singurul, la una dintre limbi. Cine să fie convenor? Pol: Anca are experiență internațională și academică mare etc. Șeful: Indu Leka. J. L.: Anca.

Discuții separate. Intră Julka. E anunțat că s-au tradus numele. L-am ales pe AVP. Am format un comitet cu câte un profesor de la fiecare limbă pentru organizarea de seminare și simpozioane. Mar. se plânge de asistența medicală. Mai sunt probleme ale visiting-ilor?

Că mi s-a scris o scrisoare... că ăla răspunde de aia, ăla de aia... biblioteca... cluburile... vine

în 6 sept. bulgărescul, apoi rusescul și celelalte... Întreruptă întrebarea lui Shu. Despre Institut-Institute. Digresiuni kilometrice. BA, MA courses în colegii, cum să se intre acolo, să nu se vină aici. Alegera studenților și gunda-ismul lor. Alegerea unui comitet de cercetare, toți profesorii din dept + 3 de la istorie, MIL, hindi, poate și sanscrită. Esa, nemaiadmis în M. Phil committee, pe chestie de pensie.

A, institutul. A venit o scrisoare semnată de secretarul UGC, să se înființeze un institut de limbi slave, ca un departament separat, ha, și acolo sunt trecute și româna și maghiara. Am vorbit cu Gyulla. Am zis că româna nu e slavă. Ne-am întâlnit șefii de dept. Se prevăd, obligatoriu, cursuri MA în rusă, un puternic sector de traduceri, îndeosebi științifice, din rusă. Să propunem, da, institute germanice și romanice.

Mă ridic: cum e cu româna? Vedeți, n-aveți decât să mă puneți să predau româna într-un institut de limbi slave, dar ei trebuie să-mi mărească salariul foarte mult. Iar eu voi cânta ceva neînțeles pentru ei, știți, eu sunt un artist? Pot să invit pe secretarul UGC la mine în clasă? Lucrurile au luat-o în coadă de zvârlugă. Nici măcar aici n-ar fi ajuns, dacă nu pleca fostul șef, GM.

Pe drum, GV, la sentiment, că povestea a apărut de la niște nebuni de la JNU, cu ani în urmă, care au vrut ei un institut est-european și de-aia ne-au inclus. Dar cum să pună ei limbile noastre la slave, de, cum? Ne interceptează Marinarul Negru. „Tocmai vorbeam și noi. E greu să faci cursuri de MA, îți trebuie lingviști și literați, plus discipline generale, zic. E bună ideea să se ia subiecte despre țările noastre la MA din istorie”. Gyula: și ideologia? „Ce ideologie, neică, la Andrei Bathory?”

28. 08. 82. D.

Romanian Literary Club invites everybody any weekend to: ÎNCURCĂTURA - a Caragiale show, featuring: „D'ale carnavalului”, „Amici”, „Mitică”, „Moftul Român”, „Căldură mare”.

Dincolo, la franceză, după Camus, La peste, în organizarea mea și propria-mi „Imagination de Baudelaire”, decidem alt show, cu „En attendant Godot” de Beckett.

30 august 1982. D

Văd celebra scrisoare semnată de Chabra – schimburi culturale cu țări precum Bulgaria, România, Ungaria. În timpul vizitei primului ministru în Bulgaria, s-a convenit un institut de limbi „slavinic”, din care să facă parte „Bulgaria, România, Ungaria și o parte din Jugoslavia”. Un ordin? Că nu. Că Universitatea Delhi este autonomă (față de cine, că nu și de Moscova?)

Nansi vine sub scut: s-ar fi aprobat să ne mutăm la parter, în D5, cu grădină. Că schimbăm locul, schimbăm și norocul. O fi. Se bucură și Nana, când vine.

A fi luând ușor scrisoarea Chabra și a-l declara simplu ignorant o fac noii șefi ai dept., din anti-indirism, nelingvismul fiind din capul locului limpede. Pura politică brodită la Sofia într-un spectacol în care simbolul limbilor se subsumează hegemonismului la distanță prin intermediari exportând cât mai departe dogma neiertătoare, asta le convine. Iar a mima bunul simț al unui adevăr care nici pe ei nu-i interesează, poate dimpotrivă îi și amuză...

N-am nicio idee ce va urma. Știu că mă aflu în plină bătălie și n-am decât sufletul, verva și inspirația, care încep să-mi fie luate la ochi. Soacra mică m-a remarcat și azi vorbind franceză – cu câtă ură. N-am cum juca pe Mitterand. Joc pe mine. Nu fac politică. Fac pe mine. Și nimeni nu știe un nume românesc.

1 septembrie 1982.

Nesomn – după opereta tragodică a eseiștilor. Rugby-ul comprimis în grămadă. Nostimada mesageristică – făcutul că plouă. Interzicerea normalului, obișnuitului, intelectualului, tristului ins. Opoziție freudistă. Rîsul uitării de mâine. Vagheța sensurilor graseiate.

Azi, după clasă, aranjată biblioteca în dept., cu 2 – 3, apoi doar Ramesh – l-am numit bibliotecar. Nu pot ști de acum care-mi vor fi cei mai devotați. Există o atmosferă de respect și participare. Nana întârzie. Kamla a adus cățelul înapoi. Banca a fost azi cinstită. Cald. Confuzie. Nana: Frumosul – cățelul preferat, Micu – nu-l cunosc.

din Madras ca eliazi allied pe numele meu în departament expediază o listă aș fi înțeles-o de la Varanasi ori Jaipur chiar de la Bombay Calcutta ori Bangalore și cam atât mai mereu mi-am făcut idei de sud foarte necritice pe tăcute neliric și acest Madras măcar le răspunde n-am imn în minte imn în inimă dacă am cum să-l redestinez ca eliazilor surprinzătorilor allied poate fi pe de altă parte ouatul de titluri în cuibul cu bugete și neouători de acum până în februarie apăsarea pasului pe cadavrul ficțiunii la o vreme de ciuruire ziarelor cu oprirea și a rikșelor ainsi sa creation est comme dans les trois regions de la Roumanie

1 sept. 82. D.

magnum a doua oară în studiu cântec de din vale de sec. 19 ce-mi fredonează studenții în codul sângelui lor încă magnum să fi vrut bătrânii din bătrânii aceluiași romantic Magnum cantonamentul doinei în ritm indian „la anii tineri 20” numai Eminescu și Caragiale dăruindu-ne uitare de magnum

Apoi am lucrat pe magnum. Yogi a adus „Moftul român” și „Amici”, pe stencile de la guvern, rugându-mă să nu le arăt la C.B.I. I-am spus că-i dau eu alte texte. Noi trecem mâine în D5, la parter. Și, vreodată, la loc la noi în D., pe Izvorul Crișului. Nansi plecată, lacăt, pe terasă apoplectic de căldură, pe hârtia pachetului de țigări:

hârtie muson cățea pe scară vizită albă cu domnișoară tamil poșta pe bicicletă dacă și poșta de azi cu revelații rupte nerupte vânt umid repatriind morții – nefericirile fluturelui sunt următoarele viața viața viața de fluture pe umbră căscată până când sub nori cât tropicul nu-n nopți nu-n zile nu-n ore nu-n clipe cum ar sfârși – pentru artist interiorul peisajul vederea nu l-am înțeles s-ar fi zis vin vino vin de ce zici vii și te gândești că nu vii și nu vii vino când vii cine vine – paiele de pe terasa filosoafei înflorite alb deasupra corolelor întunecate se înmlădie între eucalipt și zid mi-a plăcut din naștere stejarul pe nicio terasă în plin – curtea de nisip casa de piatră curtea de iarbă asfaltul grădina gardul a treia a patra grădina casa

De pe terasă, în casă. Căzut. Au mai trecut ore. Inundațiile își trimit miasmele. Amestecul de viață și moarte dă sens majusculei fertilități. Suferința e în conștiința fizică. Sufletul rămâne neantului. Vom împlini, deci, cinci ani de la venire, luna viitoare (24 oct.) pe pământ – câte case schimbăm, doamne, până la moment, unde? În noi încă avem loc. Îmi vine-n minte toporul pentru Troțki în Mexic.

3 sept. 82. D.

Mi-ai dat regina, n-am primit-o, ți-am oferit-o pe-a mea, ai luat-o. Ne-am ruinat cu măcel de piase, pe negândite, pe ceartă și comentariu, până-ai închis ușa – voi fi vorbit tare. Am dărâmat resturile de pe tablă. Ai pornit-o spre ieșire, după ce te blestemasei, făcându-și cruce, vorbind direct cu Dumnezeu, împărtășit, că faci rost de bani și pleci acasă și mă lași singur, egoist, rău, iar la ușă ți-ai prins capul între pumni să ți-l zdrobești.

A venit copilul. Am mâncat. Care, te-ai dus pe terasă. Nu știam. Când să dai mâncare papagalului, că să te sărut. M-ai scuipat cu sunete mâțești, în timp ce Nana îmi căra șuturi în spate, numai pe jumătate amuzată. N-am mai ascultat radio. Am dormit. Tu, nu.

Am gemut amărât: nu existase niciun motiv între noi, dimpotrivă – supraviețuisem verii, ne mutăm în altă casă, aproape am depășit șocul sărăciei și represiunilor din toate celelalte părți. Când... dracul, între noi. A doua zi ți-am povestit iar gândul meu de sinucidere, în armată. M-ai numit, simplu, armata ta pe viață. Te-ai legat de abuzurile mele verbale. Un descântec în clasa de azi se pare că i-a mișcat pe studenți.

5 sept. 1982 Delhi D5 (D14).

Aseară, singur, în D14 – ale mele, în D5, la parter, la pământ, în verde și țânțari, dar la răcoare, relativă. Iar că am trăit în trei capitale – București (trei locuințe), Roma (3, socotind și strada călcată), Delhi (3). 20 de luni în D14. Alte 20, înainte, în 38/15. Acum, încă 20 în D5? D5, reușita Nanei, lumea vorbește – ea a scris în hindi vice-cancelarului/rector. Nansi zisese flori. Relația de vecinătate, în India – pe verticală și pe ușă?

În D14, am încheiat cinci cărți, plus manuscrise și studii. Detașarea din Gita. Ieri nu au apărut ziare. Fixurile aberațiilor politice nu ne mai paralizează. Ne luăm și noi mai în serios. Ne mișcăm printre tot felul de lucruri, de răsturnări anihilându-se între ele. Duminică D5, un fel de contemplație. Un verde atât de greu. Puiandri țânțari vor crește din noi.

Neastâmpărul papagalului. Bârfa. Sanaa. Nici măcar fie ce-o fi nu-mi mai vine ză zic la disperare. Nici la venire nici la placare din D14 n-am făcut vreo puja – săraci – s-o fi văzând. Nici în D5. Bătrânii ne-au lăsat o machetă de lut a unui templu. Alte abțibilduri de panteon, pe pereți și uși.Subiectele își permit figurarea unei conștiințe de sine mai liniștită.

Cu păsările noi, m-aș simți în Ramayana. Glasul matei de vizavi ne transfigurează respectul. Văd și balconul poetului malayalam pe o rază ce atinge frunzele bananierului. După ce a trecut, frigarea celor două veri aproape ucigașe ni se însuflețește altfel. Se poate transforma ființa cât aproape să nu ți-o mai recunoști.

Iar – detașare. Liberi pe căile domnului. Tot ce auzi ai mai auzit, ce-ai respirat respiri. Cine se naște moare, cine moare se naște? „Memoriile la mijlocul vieții” le-am dus din tipografie în D5 – asta mi-o fi fost puja. Am citit o pagină-două. Parcă nu m-ar mai fi obsedând expresia expresiei, nici a impresiei, ci viața la ea acasă, mutându-se în căutarea mamei pământ, cum ni se întâmplă.

Nansi n-are nostalgii. Nana: să-ți spun adevărul, mă învățasem aici. Ieri: de ce să ne mutăm la JNU, aici ne cunoaște vice-cancelarul, acolo nu ne știe nimeni. Astfel, tete-a-tete-ul aerian cu arborii, ciorile, camp-ul, audiția Mallroad-ului, sentimentul capătului/colțului (D14 încheie D-urile), specificitatea vederii prin fiecare geam de sus în jos și de sus în sus, cu trecători și scene-ofrandă, rara planetizare de pe terasă, geamătul izolat, familia cu zborul și sexualitatea păsărilor, adresa ancademiei care a fost și n-a fost, dar câte probe de iluzie adeveritoare a vieților drumețe n-au lucrat în suspensia D14.

Să vedem ancora D5. Venim de pe catarg? Poate un farmec mai pământean. Nu mă mai intrigă indianizarea – e o floare de stil. Înviețuirea, ca-n sfinții părinți. Înzilirea. Mesajul îmi va fi straniu. Păcat? Om fi toți părtași la cosmosul mutual al păcătoșilor și sfinților. Cumpănă nezdruncinată de vechi și viitoare himere. Vom putea mărturisi câte ceva poate frumos ori îngândurând.

Nu mă mai simt trăgând lumea de mânecă – ia uite ce e aici, ce mi s-a întâmplat, ce-am văzut. Mi-ar plăcea să știu că știu mai puțin despre mine decât cei cărora le spun că nu știu decât cutare și cutare. Al-George, Orwell, Beckett. Vetala, Geet-Kavya, Divyagraha. Zile lungi, zile fără timp. Scrisori din cer. Răscruci. Simboluri. Boema ermetică. Rigoare până la umilință. Jurnalului D14 îi urmează povestea D5.

Nu e de descoperit un devorator nou. Dar de redescoperit totul vechi și neîntâmplat. Cărțile de ce-au trebuit să se nască? Discuțiile? Miturile supranumerare. Alune și banane. Așteptăm vizita lui R. Nu rezistă sincerității dure a realității înrăutățită chiar acum. Ne va dezamăgi cu preștiința noastră în ceea ce va pretinde că face în ajutorul nostru. Trebuie să dactilografiez cereri și scrisori, mașina îmi va fi ridicată. Probabil azi.

D5, prima zi, prima duminică, prima scatoalcă: sensibili la povestea cu trestia, ni-l retragem dacă. Termenii mei. Nansi crede că voi avea slujbă, unde aș ști să mă bat, lucru știut până sus cu ocazia asta. Consăteanul fixează ziua asta și – singhul. N-am zis nimic. O bicicletă dezumflată. Vom umfla-o. Nu pusese bombă, nici nu trăsese apa. O țigară. Joacă.

După-masă. Memna. „Sfânt Mare” - l-a tradus în hindi și în sanskrită, plus muzică – se cântă în colegiul ei. Mai mult decât traduceri publicate. Prima partidă de șah în D5 a fost a lui Nansi. Profesorizarea (tropicalizarea) mea. Timp, relație, presiune. Jignire cod. Angajamente delegate? Asumări uneltitoare? De ce nu se înțelege că eu nu pot unelti? Știm toți că dincolo de povestirea noastră, jur-împrejur înghețul terorizează anticipator. Tropic lins de antipod.

6 sept. 82. D. / D5.

Nansi a lucrat folder-ul Nehru. Eroică. Ziua bulgarilor – Hristo Botev, cu evocarea exilului său în România. Ai noștri se afișează cu ai lor. Al lui C., cu al lui P. Noi avem cenzură. Nu-l băga-n seamă. Nici nu este cazul. Cadoul – o bicicletă dărăpănată – de ieri ne-a purtat pe Chhatra. Un băiat de 11 ani a început reparația, și frate-său mare a sfârșit-o.

Copilul s-a afirmat, până acum, în societate, determinând, prin scrisoarea ei, în română, pe Mircea Eliade să-i trimită bilet D-P lui Enric Becescu, adică să-l salveze. Și, a doua oară, cu scrisoarea în hindi către Gurbhaksh Singh, de ne-a schimbat casa. De fiecare dată, a făcut-o din proprie inițiativă. În toată viața ei are talentul dăruirii și conștiința că nu poate fi refuzată în cauzele superadulte.

7 sept. 82. D / D5.

o să mă sfătuiesc astă-seară cu tine

parcă n-aș avea nevoie să-ți mai spun

cine sunt cât despre tine îți cer

tocamai sfatul cum s-ar mai discuta

mai sunt niscai ore până ne întâlnim

despărțirea va fi temporară probabil

ne vom înțelege chiar dacă nu are

importanță de unde plecăm și unde ajungem

îmi însemn vezi să ne vedem să nu uit

altfel țin minte ce e trist în Caragiale

ce e Caragiale în India tu nu-l știi

pe primul știi India nici el n-o știa

eu nu știu pe nimeni cu el e o stare

de avatar și cine crede avatarul fericit

 

Senzația din ziarele de azi: Nastase in his best. Nu e ușor și de-aia o fi frumos, dar nici să nu creadă careva că o domnim – Nana, da, ieri și azi, pe bicicletă – o să știe și din viteză copacii, iarba, casele, oamenii compound-ului.

fiind în lume și nicăieri până mâine îmi e

tot ieri cum am fost pe unde odată

de-am dat pe deal și foc la roată

trecutul spasm plecat cu mama mă va

fi-nvrednicit în veac de Rama în clipa

asta n-am biografie grădina mică ochii

să mi-i ție mai grele dimineți

amieze cu lăieți

reiau pictura cu ochii închiși sariuri

și surâsuri cupole și pietriș invit lentile

de-oglinzi sterile spun ce și cum

filtratul fum de nu azi de mult

sufletul mi-am smult mă duc

să-mi văd vecinul vădindu-și crista-

linul complexele dușmanului

lăsămu-ne atman-ului

e noapte n-a oprit bicicleta la somn

de mamă și de beta la radio vorba

polonia shakespearizează pronia

îmi vine în minte eneida de-aș

celebra-o în pofida bâlciului cavaler

regretat de o prințesă și un exilat

dormitez lămâi câini vagabonzi rishi-i

feresc ferit de anti-bonzi aici ascund

neoteric nu o noapte ce-ntuneric

mă gândesc la ce bun mă arăt cui nebun

ție-ți spun azi de azi înzilit în troi

și bozi paurabad

8 sept. 82. D / D5

Sfânta Maria mică, pe bicicletă, în zori, înconjurând compound-ul. Clasă Latinitas. Peste vârfuri, atmosferă poate eminesciană.

Te salut în Alcatraz ălcăposule de-o faci pe Elvira să plângă. Te dai cu India, ca noi cu America. Adică n-o halesc rușii? Uite-mă pe mine, de-au vrut să-mi ia limba într-un institut slav. Am un șef hrănit cu lingurița la muscali și exact în stilul ăla mă vânează. Că, sper, nu te îndoiești că sunt cel mai bun: apariția mea în facultate e de mult de film, păcat că mi-am tăiat barba.

Oricum, bunul meu indian mă acuză că recit public lucruri religioase – mâine-poimâine, - am vrut să-l rad pe Tănase. Și totuși, șucărindu-se domnișoara Nana, că murim de căldură la etaj, a scris în hindi lui visi-rector și ne-am și mutat din D14 în D5, la parter, avem grădină. Gagica nu ne-a salvat numai pe noi – prin toamna trecută era un român pe moarte aici și ea i-a dat ordin lui nea Mircea de-a trimis ăla urgent bilet de avion muritorului.

Și încă ceva. Românii, de-i scârbesc, ne-au cadorisit c-o bicicletă veche. Am reparat-o și a învățat, la 9 ani, într-o zi, să meargă perfect, de-a trezit șeile generației și pedalele suflului. Diminețile își ia revanșa de vedetă și gonește fantomele nopții de pe aleea în cerc, de-ți pare o divinitate plină de sine și de toți ceilalți. De-ai ști ce putere ne dă.

Ne sfătuim în toate. Nansi ce m-a ținut să nu plec pe jos unde vrei și tu, în căcatul vechi. Nu știm nimic din ce vine. Oricum, un an, cel puțin, suntem aici, în alarmă. Se înțelege că ajungi mai devreme în București. Te acomodezi. Mă obsedează că te-ar putea strânge de coaie, d-un par egzamplu, și nu ți s-o aprinde bricheta Alcatraz.

Noua locuință – o aterizare, forțată ori nu. Voi ajunge să mă bucur a nu fi publicat? Se îngroașă cercul dușmăniilor. Cu zece milioane de orbi și alte 50 de sașii, probabil încă pe atâți nevropați, cine-ar putea-o concura pa mama India? Mutat printre ei, știu că nu-mi vor lipsi elanurile, până la sfârșit. Voi reîncepe cântece de viață pentru fiecine și mai ales pentru un nimeni din noi înșine.

Nansi a aranjat camera mare pentru lecția de muzică indiană clasică. A ars bețe parfumate. Pături pe jos. Ghivece maschează pereți de mult nezugrăviți. Canapele spălate. Am sărit azi biblioteca. Poimâine predau, oricum, latină.

ce mexic în a ta californie ce antilatinitate

în sus-josul înnegrit rasă de rasă

îmi faci de-o vreme piele de găină mitul

al doilea rufuind pe primul și ultimul

ne-ating morminte îndulcite de oase

prea muzicale asurzirilor prin străini

vocația de strigoi euforizează gesturile

eu m-am asociat de exemplu lui Vetala

crede-mă îmi sint sângele în insecte

neatinse de criză și de politică

te văd întorcându-te la estetica nemișcării

cărat de o salvare pentru care n-ai bani

și nici măcar neputința bătrânilor

mai ai și talentul comparației de sine

a ființei din ființă cu ființa din afară-i oare fiul

tău cu o japoneză ar ști să conducă mașina furată

de ți-ar scrie Horatius i te-ai potrivi

nopților blânde dezveninate de companie

satira aproape s-ar dezice îndărătnicită

în vinul odei ce aproape ar glumi-o

cu bani imposibili cu bani imposibili cu bani imposibili

să vă descriem Himalaya ba California ba nu

nu e timp de nimic am ajuns pe Anchises

știm de exact două mii de ani ce grijă are tatăl

nostru carele este în Aeneida vorbesc serios

împăratul ne e frate abia iapa chioară soră

ne facem treaba cu ei până cine știe cine-i fură

cât ar fi de necunoscut însuși tatăl

ne facem de lucru toată viața și cu ascultarea-i

conflictul deci ar fi cum ești împiedicat

să-ți asculți tatăl și afli că tatăl te împiedică

nu crezi și o pățești chipurile din parte-i

la mijloc e o tristețe din cu totul alte vremuri

vederea spre muzică de o zi prin frunze de lămâi

îmi transformă sensibilitatea în ritmul dimineții

e seară de septembrie indian nu-i nimic

îmi depășesc mijlocul vieții de-o viață salve

i-am spus întâi lui Kalidasa apoi studenților mei

ceea ce mi-a cășunat contradicții în termenii

afirmației prin afirmație am insistat

uitând cu cât mai convenabil ar fi con-

textual să înjur și eu în dreapta și-n stânga

să regizez adică nonsensul în loc să-l sfințesc

tot începuturi de scenarii retezate de soartă

sa-re-ga-ma-pa-da-ni-sa și înapoi

au fost lumini de soare pe pietre necălcate le

vedeam din vârful valurilor le revedeam în

ghimpii limbii soacrei ficuși himalaieni

n-au fost priviri de-a doua dăruire zăpăcită

doar dacă s-a-ntâmplat sub nalții pini

cu ochii spre zăpada de pe Nanda Devi

unde păcatul nu încape decât ca eroism

ca inspirație a dureroaselor singurătăți

gata de orice și de iubire adulteră și amor

dezbat potrivnicia malurilor înghețate

de la distanța seacă a neînlăcrimării

îmi e necaz pe amintirile frumoase când știu

că stau la pândă cu aceeași doză de iluzii

în fiecare zi roata din spate se sparge parcă dinadins

neînțărcată bicicletă am o vorbă cum aud

copiii cântând sunete eterne și sanscrite

i-aș zice nu te-am cunoscut ori vezi

în ce încurcătură ni se află cățeii sloi

în casă cu noi zău ne-ai aflat necazurile

abține-te vreau să zic roata din spate

ce ambiție e aia nu-mi vei spune că se sparge

spre a auzi mai bine spre a se umfla nu

cu aer cu muzică atunci cum de mai e

gratis umflatul cu pompa aerul fiind

pe de geaba nu și spartul nu și muzica

aproape mă îndemni să-mi sparg capul

să văd cum se aude atunci un cap spart

în fiecare zi în spate cum ascultă el și ce

muzică durata muzicii sufletul muzicii un

fel de altă viață de dinainte și după spargere

acum nu se sparge în același loc și a

ajuns tot o gaură de găuri cucui de cucui

înțelegerea muzicii se apropie de absolut

și atunci ne ducem iar pe Chatra și

mai lipim un petic pe spărtura roții din spate

problema câinilor nu se rezolvă cu vaccinul

committee people încă e un mit de am avut onoarea

spitalul e dominionul unui maimuțoi hipersexual

de zic fetele când îl văd are păsărică de băiat

sau ca a băieților considerați englezi mili-

oanele de urinări în văzul lumii instantaneu

m-am abătut conștient de la subiectul

nașterii celor șapte căței din Peticila roșie și

cavalerul bălțat băieții seamănă cu ea fetele cu el

celui mai urât i se zice Frumosul și dacă

te uiți bine e cel mai frumos și i-ai zice urâtule

ce să remarci de Europa de Est și pantalonii scurți

ai părinților de copii cu copii năzăriți între

problemele tuturor ființelor inclusiv ale câinilor

și ale poveștii ce-a fost odată o fată ori un elefant

evident un elefant și el avea două trompe

recunoscând pe filiera blocului a fi un prost

poet de amor îmi închipui că n-am fost crezut

nu mă cred eu în primul rând a nu scrie

amor nu înseamnă mă opresc am ghicit

negrul la șah trebuie să-l joc în

dragoste de mii de jocuri cine-o

scrie poeme jucând șah o fi

jucat șah scriind poeme mă opresc

trompeta pâinii când o auzeam din colț

aveam timp să consumăm deschiderile până la noi

acum îi suntem mai în drum pe pământ

vom juca mai apoi piesele-s la vedere

pe verandă la lumină în noapte unde

eu am haine fără gust tu fascinezi natura

vazirul l-am ales în loc de elefant și totuși

cu elefantul m-alegeam pe mine-mi pare

ai ce-mi ierta nepetrecut dar și nescris

precum desăvârșit-ai discreției tăcerea

fie ce-o fi erotic bloc decompensându-se

în atacuri la amorul nespus oarecum

9. 9. 82. D.

(Room 36). Maestre, m-au ajuns momentele, se lungesc, așa, dacă mă văd cu măgarul degeaba-l salut, cățeii-au crescut și copiii vin special ca să se sperie și să ne facem numele de Ploiești, mi-ar plăcea, dar India e neisprăvită, mare, nopțile cu țânțari niciodată bere necum jamaica, niciun magnet, măcar toate personajele matale, femeile, maestre, și romanticii de satiră, latinii neoterici, ca mata, încă pe românie greci, ăia se fățuiesc în mie de chipuri, și să vezi bananierii, lămâii, profesorii.

Ajută-ne să te jucăm pe aici în original. Va fi în intimitate, de. Ne vom lua în serios prin toți și toate ale matale, vom visa, cred și eu. Mai știm și câte un rost ca o, ori în loc de, distracție. D-un par egzamplu, repetiția de azi am scurtat-o c-a murit șeicul Abdulah în Kashmir? Din clasic, în modern, din modern în indian – mi-e greu să te pun în Nirvana – măcar asta e suspectă ici-colo.

Domnia-Matale apare cu o națiune, râzând-o, merge. Ne ia valea în cunoștință de cauză. Cauza literelor aplecate. Moftul cauzei cât e de internațional... Ca focu. La Roma, Rosa îți lucra Scrisoarea, mie-mi rămân Momentele și Carnavalul, dacă mi-ajută și Pierrot. Mi-aduc ăștia și masă-n clasă, ba scaun. I-am scris măgarului, după ce-mi trecuse măseaua. Ăștilalți pas să vină la repetiție, a, ne-am făcut teatru.

(D5) I-am salutat – aproape niciun răspuns de la el; ea a rămas în urmă și am convenit despre mutarea noastră și vara grea eu aruncând despre un paradox. Deci șeful nu vorbește cu mine. Ce pagubă. M-am simțit fericit. Își confirmă stofa – eu nu sunt pentru convenție. Mai vedem. Mă aranjează pe tăcute, știind că mă paște. Am a mă apăra deschis. Clasa e curată, mi-au oferit, deocamdată, numai scaun. Cine îl va fura până mâine, imputându-se mie apoi?

Afacerea mesei a prins. După ce fusesem eu desființat de la masă, sesizez că a fost desființată masa. Cât s-ar chema că am căutat nod în papură – ce-i stă-n gât, de nu-mi vorbește. De-acum să te ții noroi în direcția, nu a mea, a României, cum are menirea. Că nu știam cine mă ponegrise, în numele acelorași, doamne ferește.

E joi. Grădinarii mi-au tuns frunzele-muze postmusonice, văd gardul încă verde, strecurător. Ne doare sufletul să renunțăm la dulăuași, dar Tara a țipat serios dimineață când a vrut unul să se joace cu ea. Aseară s-au jucat toți patru în toate felurile, mușcându-se, doborându-se, împingându-se, mârâindu-se drăgăstos, schimbându-se doi câte doi ori încropindu-se în de toți. Ca-n orice afect. Dragostea acestor câini indieni pentru noi, de n-o fi deranjantă pentru vecinii, care nu iubesc câinii, pretinzând bune sentimente pentru noi, ca oameni și străini.

Ieri a fost ziua unei scrisori și a muzicii. Mata ji vaporizează, alături, la etaj, norii realului. În tinerețe, simțământul ăsta îmi venea prin cântece spaniole, auzite la radio, în Găești. Relația cu muzica indiană îți face inofensiv infernul, substanțiindu-l. Maxima relativitate a celorlalte relații abia îți rarefiază surpriza.

Plus, practicând Caragiale în cea mai neguroasă vreme a indianității noastre, ce dreptate. Eliade? Parcă-mi mai aduc aminte. Ceva din fruntea șeicului – Nansi nu e de acord – mi-a evocat pe Salg, de fapt, ochii: s-ar putea să fie inima, boala de ea, la 20 de ani diferență de vârstă – albastrul cardiac.

Scriptul lui S. îl scot sub egida academiei, cu probabila introducere a mea, mă mai gândesc. I s-a luat și ăluia de călătorit, de lume. Ni se întâmplă la fel. Suntem mazochiști sadea. Au ieșit albinele la soare. Nansi s-a retras pe verandă, „mi-au stricat trei flori ăștia, futu-i în cur să-i fut”. Iar în grădiniță. De ce nu mi-oi fi pregătind eu mâine lecția de latină?

Intenționez să le dau câteva saluturi, ceva fraze și maxime din clasici, paralele latino-române. Aș celebra și Eneida. Asta, dacă le pun pe hârtie – n-au decât să le primească diferiți și diferite. Chestia o pot da gata azi, cu multiplicare cu tot, seara. Numai 2 stencile, în câte cincizeci, ori trei. Primul număr din Latinitas, hai! Totuși, întâi bibliotecă.

Singur, printre vechiturile lingvistice revoluționare; sunt invitat să nu mai scotocesc, biblioteca închizându-se azi. Și studenții-mi spuseseră că aș fi avut o clasă neoficială, cursurile fiind întrerupte din cauza morții șeicului Abdulah. Dar apoi se apucaseră să cânte colinde în gura mare, încât i-am oprit și le-am ținut un cuvânt de doliu.

10 sept. 82. D.

Prima mea clasă de latină propriu-zisă în India, începută cu : Seicus Abdulahus mortus est. Alte propoziții, Gaudeamus, essere, habere, citate faimoase. Studenții de la română, unul de la lingvistică (a învățat și italiană). Vinerea viitoare, lume de la franceză. Va fi un curs comparativ de latină și limbi romanice. Buletinul va reflecta subiecte originale de știință, clasa va fi mai conversativă.

Am clasificat principii și scopuri. Fiecare a avut să spună da sau nu. Manju a ținut un discurs despre Titulescu, la alegerea ei, dintr-o „Lumea”. Până și măgarul a venit să mă întrebe dacă e bun scaunul – îmi răspunsese la salut și-mi confirmase că avem, cu tot doliul, ore. Anunțul cercului meu l-au acoperit alte helea. Nu după scaun intrase, cât știind că va fi prima clasă deschisă de latină.

Cât despre propriile-mi sentimente despre latină, rămân un neoteric. Limbile moarte îmi dau, e drept, chef de viață. La rând, vine limba veche. Tăcerea, însă, (tempus tacendi) va fi răspunzând limbilor viitoare. Buletinul îmi va concretiza contribuția la lupta latină pe românește în India, călare pe argumente și pe Breazu. Tema clasei de azi a fost, la o adică, moartea. A fost bine și c-am cântat. Și c-am vorbit de cancerul lui Vasile și al Vetei. Europa creștină.

Sunt în D5. Nansi e la OUP, chemată de managerul general (pliantul Nehru?) Dhobi e în baie, spală. Stătea cu ușa încuiată. Mi-a deschis, tăcută. Trebăluia prin bucătărei, poate-și bea ceaiul. Aud apa în rufele frământate de ea. Peste drum, mata ji cântă raags, acompaniată de saranghi și table. Bătrâna încă o țin ca pe o zeitate, nu vreau să vorbesc cu ea, doar s-o ascult. Nana, în schimb, i-a obținut toate binecuvântările și laudele. Ieri, a treia oară, a mers să repare bicicleta cu d-na T.

Marek mi-ar putea da ceva latină polonă. C-o să caute. Au ieșit prin grădină. Un șarpe, la vecini. Oboseli și agenți. Văd în Latinitas un jurnal de lecturi și practici lingvistice, cu indiscreții intelectuale, cu umor – dacă s-o găsi. Renunț la tipar, mă ucide. Ce s-a ales de Milkyway-uri și de cărțile mele? Mă retrag în dactilo-anonimat.

11 sept. 82.

Ideea latină prinde teren. Parasnis: pourquoi pas? Deci el și studenții lui de la franceză mi s-au asociat. S. K. Das, cerându-mi Latinitas și spunându-mi că sunt mulți interesați (el ar vrea și greacă), Beckett nritti. Am un Dandanache de la Marek, din clasa poloneză. Pe lângă ai mei. Citit azi cap. IV din „Întâia moarte a lui Micula Mircea”, de Marin Preda, cu Yoginder, Vimal, Harjinder, Gupta.

Scrisoare de la M. C. Upadhyaya (Bhabha Atomic Research Centre), tocmai când ziarele scriu de o fabrică nucleară pe care s-o facă rușii în România. Sentimentul parterului va fi concurând pe cel al tuturor etajelor posibile (iar mormântul...) Uit amărăciunea mausoleului. Las natura să se fălească cu toate creaturile ei. Nu mă îngrijorează ocolul sistemului în galaxie. Mi s-au cumințit și coșmarele. M-am lecuit și de Vede, pe moment.

Înapoi la Horatius și Eminescu. L-am contrazis mai mereu pe Eminescu în principiul său că traducerile merită fpcute numai în limbile mari. Acestea l-au pierdut, aproape, în timp ce, poate, în bengali ori malayalam, poezia sa va fi răsunând evocator. Seară latină: botanică, sanscrită, malayalam. Ce vârtos mai trăiesc părinții în noi. Un pui mi-a zburat pe piept, l-a prins Nansi. O.M. Anujan era pe terasă, la iluminare. Părinți sănătoși: la parter.

O. M. Anujan a publicat versiunea sa malayalam la Scrisoarea I în: „Matru Bhumi Weekly”, Kalikut, 1979, May, 27. Jun. 3, vol. 57, no. 11, cu un cuvânt introductiv:

„Mihai Eminescu (1850 – 1889), care a scris multe poeme lirice și filosofice, este poetul național al României și se cuvine totdeauna amintit de indieni. El a scris o gramatică sanscrită în limba sa și a tradus câteva imnuri din Rig Veda. A introdus cuvinte indiene în română prin poemele Scrisoarea I, Kamadeva, Nirvana / Luceafărul.

Această Scrisoarea I a fost publicată în 1881. A fost tradusă în germană, latină, greacă, poloneză, maghiară, engleză, franceză, armeană, bulgară, spaniolă, rusă. Este o singură traducere în limbi indiene, anume în bengali, de Amita Ray, Eminescu kavita, 1969. (...) Am făcut această traducere cu ajutorul dr. George Anca, profesor de română la Universitatea Delhi, cunoscut poet în limba sa.”

12 sept. 82. D.

Nansi-mi spune că „National Herald” a republicat recenzia la Ardhanarisvara. Într-adevăr, numai titlul – în loc de „A Collection of poignant poems” - este acum „Musical throughout”. Însă pe aceeași pagină, sus în dreapta, sub titlul „A drab experiment”, de același V. K. Gaur, descopăr o și mai lungă recenzie la Parinior. Cam un sfert din pagina respectivă a ziarului se află sub semnul „International Academy EMINESCU, Delhi”.

Că interpretarea romanului e obiectiv ne la obiect, câcâită în definiția romanului „englez” (știam de roșu englez) și nepotrivirea cărții mele cu acel sirop, abia îmi confirmă presentimentul că niciodată, cel puțin nu curând, nu voi fi gustat de nimeni în India, cum s-a întâmplat și-n România. Recenzentul îmi spusese că nu sunt în mijloc ori, chiar dacă aș fi, voi ajunge în vârf. Care vârf?

Ca scriitor român, mă bucur oricum de cea mai mare atenție, și așa, încât pe temeiul unei firești neînțelegeri interculturale și interreligioase (îmi pare bine că mi se deduce nehinduismul) îmi văd recunoscute încercările personale din ultimii zece ani. Fie și-n pustiu. Noi și Gaur dacă observăm republicarea recenziei „bune” - pentru a neutraliza-o pe cealaltă, în aceeași pagină?

Nansi n-o agrează pe-aia, mie nu-mi pică rău, cum spun. M-am dus în Kamla Nagar să mai cumpăr exemplare. Pe drum, bulgarul, cu fie-sa, el, curios dacă am văzut în ziar despre afacerea cu asasinarea unui scriitor – o, zic, o tentativă de bulgarizare, însă autorul nu există, n-a avut loc povestea, la noi e totuși altfel.

Când organizez un nou program? Poate în vreun colegiu, îi spun. În dept., n-am cum – mă contrazice cu un vag „de ce?” Îi laud amabasadorul și confirmă că-și ajută oamenii. Auzise că al nostru ar fi om de litere, cald. Nansi l-a dat afară pe Kusram, căruia îi lucesc ochii de ciudă, plângându-mi-se tardiv. Nana cântă la armoniu, pianul săracilor (și pentru un sfert de patru mâini).

Ce va fi fost noaptea asta, unde am latinizat până târziu după miezul nopții, spălat cu apă rece pe cap, cu tortoise-ul aprins, cu otrava unei furnici lăsată sub buric, pe întuneric – dimineața mă găsesc la pământ și cu măseaua în vrie.

Toată săptămâna trecută mă mișcasem între jumătăți de gânduri de a nu mai tipări. Cel mult a multiplica lucrările pe care le produc, pentru un număr știut de interesați, întorcând spatele falsei istoricități. Nu voi mai fi având nevoie de târziul record, o, cât a făcut, când trăia, în India, uite aici. Mai bine fac clară agonia la care și în care am fost împins de împrejurări niciodată înțelese, mitizate la o adică și prin Mitică, bulgărește. Măcar niciun subiect „la sigur” nu mă văd alegând – rezist la îmbierile străzii, ziarelor, universității.

Voi mai dedica litere și mirări totului pulverizat în stări care nu numai că nu ajung, dar mă covârșesc, de o viață, în loc să le iau, deci, pe ale altora, le ofer pe-ale mele, oricât de neprimite ar fi: mă simt, după toate cele, animat de un permanent simț al normalității și compasiunii, iar apărându-mă pe mine, apăr un ins mut, încercat așa, de tancul internațional al măruntului nostru departament deschis nonsensului.

Poate că viața e mai grea decât o vădesc paginile mele – mi se reproșează un fel de tragism la nivelul expresiei, totuși. Și luam distanță de Curtius. Acum mă și dezic. Cum și-o fi trădând critica obiectul general, aici totul pare pre-teorie. De mâna a doua, tradiția teoriilor estetice sanscrite nefiind utilizată, s-ar zice.

Să vedem și al meu „Latinitas”, cel puțin 2 dacă nu trei numere am a le da gata, prospectiv, câtă vreme nu se știe timpul, chiar nu se știe. De exemplu, azi, să tai cel puțin unul, fie și de trei pagini. Mâine altul și uite așa. Le distribui împreună.

Un șir de vineri până la Asiadă. Neplăcută – ca și muzica indiană – dublului meu vecin de nevoiește Dunăre. Un antrenor de haletre de-al lor ar fi pe aici. Ne întrebăm dacă mai marele se bagă. Cu sportivi din republicile asiatice. Și bârfim reinvitarea Israelului.

Eu, în India, simt măseaua mea, de-un timp. Durere caragialiană. Viu în ochii lui Stratilat. Presa. Ieshwant Raoji Jadhav (numele guru-ului nu e cunoscut, ca una din cele 21 de porunci pe care i le-a dat vindecându-l de paralizie și învățându-l să vindece pe alții, numai după moartea sa). The speech therapy class. Laryngectomy: oesophageal speech. The decline of authority, crisis of character, confusion of values. Elite phenomenon. Vaishya Varna. Replacing theology by technology. Developmentomania.

Nansi depresată. Grădina primenită din rădăcină. 2 căței în Rana Pratap Bag. Nevasta unui diplomat, întoarsă după trei ani din Polonia, ar fi refuzat să se mute cu postul în România, unde ar fi mai rău ca-n Polonia; englezii ar fi cei mai neplăcuți oameni. Lali a venit cu Anmol și cu un iepure de casă să se joace Nana cu el – i-am oferit o cușcă metalică, să n-o mai roadă.

13 sept. 82

Paralel latin EMR – Hasdeu. Peoverbele boului. Expresii română-hindustani. Cele mai plăcute/frumoase vorbe românești. „Singur” de Bacovia, citit în grup. Chanchal l-a prezentat pe Nicolae Bălcescu. Campanie de alegeri, cinci minute, în hindi. Azi e Diwali, ne vom îndulci.

subțiri acum umflate în pirogi

prescurile se crapă și se udă

înoată ultim brațe de milogi

babele-mpart din cer pe rudă

pe rudă pe sămânță îți arogi

în sticlă zvelta paparudă

și ienii scaloienii hodorogi

apar la proră veșnic plini de ciudă

rup uneori în aer din prescură

cam cât mai poate sângele o plută

de frimituri să poarte-n vărsătură

respir din greu recit încet pe gură

aud cum plouă fără parașută

pe tropic în ecouri la derută

14. 9. 82. D.

Cu juma de oră înainte, invitat. Convocation Hall, gol.Copiii de la Spring Days, cu bătrâna lor profesoară blondă de rusă, au mai mascat deșertul. ViSi venise din timp, cuminte. Salve Gorki. România cap de serie și-n speech-ul lui ViSi. O recitare, două. Katiușa. Încă un cor. Peste 30 de artiști. Film Moscova, o oră.

Mâine sunt alegerile studențești. Candidații dept-ului nostru, la vedere ici-colo, ba au oferit rușilor și un Lenin roșu, pictat, pare, de careva din ei. Mi se așezase alături Gyulla, care-mi zisese că noul ministru al educației este profesor de franceză, născut în Transilvania. Poate unde vorbeam în franceză cu Parasnis – care se întreținu-se cu mine în clasă (36), că vrea să convorbim.

Ventilatoarele mutau fumul cu plămâni cu tot. Zăream capul câlțos și stacojiu al neamțului, nu chiar când se cânta Katiușa. Noi ne mâncăm între noi, și uite realitatea, istoria – mânca-o-ar câinii. Ăla nu venise la programul meu, și acum mă întreba cum și ce, cu „țară mică, sală mică”.

Nansi a plecat la OUP, cu patru proiecte de copertă Nehru. Eu mă câcâi cu Latinitas – voi include o pagină de psihologie a românei în India, cu nume de studenți, citate. Răceală roșie am păpat și azi. Începusem în clasă „Scrisoarea pierdută”. Francezului marathi i-am sugerat, în hall, cercul „Andre Malraux” și nu sovieticul „Romain Rolland”.