NAȘTERE

de George Anca

NAȘTEREA DOMNULUI 

DUMITRU DYLAN SHANKARA 

DOGMA TRINITĂȚII

materie, viață și spirit; sferă, biosferă, noosferă; (Sf. Augustin):ființă, cunoaștere, iubire

Ființa noastră este unu, dar în același timp triplu, exact ca universul care este inorganic, organic și supra-organic.

În om, trinitatea ia la unii teologi această formă: memorie, inteligență, iubire. Interpretarea realistă pe care o dă teologia de asemenea nu este mai fericită. Astfel, Dumnezeu Tatăl ar fi spiritul, și fiul ar fi gândirea, care este incarnarea spiritului, produsul lui; și Sfândul Spirit ar fi personificarea iubirii reciproce între Tată și Fiu. Se poate spune la fel de bine: sentiment, inteligență și voință.

În persoana lui Iisus Hristos, există două naturi într-o singură persoană. În persoana lui Dumnezeu , care este una, există trei naturi, sau mai curând trei ipostaze. Este mai întâi Dumnezeu Tatăl existând din toată eternitatea; apoi Dumnezeu Fiul, existând din toată eternitatea ca și Tatăl, dar care s-a manifestat în timp, căci el s-a născut la un moment dat al eternității; și apoi Dumnezeu Sfântul Spirit, care procedează din Tată prin Fiu, deci din Tată și din Fiu, și se manifestă ulterior, căci este Paracletul, spiritul verității pe care Iisus l-a trimis discipolilor săi, dar a existat din toate timpurile. Astfel sunt cel puțin raporturile pe care teologia le stabilește între cele trei ipostaze.

G. H. Wells opune lui Dumnezeu „inimile Ființei voalate, care există în spatele tuturor lucrurilor cunoscute, ca o perdea impenetrabilă, care pare a nu ști nimic nici de viață nici de moarte, nici de bine nici de rău… Ea se poate să fie dotată cu o complexitate și posibilități aproape ilimitate. Noua religie nu pretinde decât ca Dumnezeul vieții sale să fie această ființă… Într-o zi, într-un foarte îndepărtat viitor, va străluci poate o cunoaștere, o comprehensiune… care va traversa aceste voaluri opace. Poate Dumnezeul nostru, Căpitanul umanității ne va conduce până acolo”. Dar științele naturale au îndeplinit deja o parte din misiunea pe care M. WELLS o așteaptă de la Căpitanul Umanității și au traversat mai mult de unul din voalurile opace ale Ființei voalate.

CĂDEREA

Paradisul terestru era la drept vorbind un sort de grădină zoologică în care omul și speciile domesticite se plimbau liber. Arborele cunoașterii binelui și răului, cu interdicția apăsând pe el, simbolizează probabil ordinea socială, societatea și disciplina pe care ea o impune. Căderea și consecințele sale paradoxale nu vor face decât să eleveze omul, ascensiunea din regnul biologic în regimul social cu interdicțiile sale, cu durerile și recompensele sale, adică cu tot binele și tot răul pe care le furnizează animalului uman din primele timpuri.

Ceea ce este în om divin, spiritual, inteligență, infinit împinge la toate exagerările, la toate anomaliile. Fericirea este un atribut al divinității, omul caută natural – prin natura sa divină – fericirea infinită; or, simțurile nu pot să i-o dea în limitele funcțiunii lor normale. Viața în limitele normale ale simțurilor este plată, monotonă, ternă. Pentru a învinge platitudinea și ternul uniformității vieții, nu există decât excesele; trebuie lărgită la infinit funcțiunea normală a simțurilor și a instinctelor, lărgită până la imposibil, până la destrucție. Și de aceea mâncatul degenerat în glutonerie; setea în alcoolism; instinctul sexual în desfrâu; concurența în războaie, în lupte destructive, dominație și crimă etc. A nu păcătui înseamnă a face proba că nu există în sine infinitudinea divină, germenul divin, și nu se poate proba contrarul decât prin eroism, sfințenie, care sunt consecințele de sens opus ale aceluiași germen divin.

Omul cade și a căzut totdeauna în păcat pentru a se fi eforțat spre divinitate. Este aici unul din sensurile păcatului originar.

Nu este oare aici explicația acestui fapt, care părea paradoxal la Iisus Hristos și suleva revolta indignată a fariseilor: solicitudinea sa pentru păcătoși. Acest om-Dumnezeu nu se înșela: mai mult decât oricare altul, el știa că există divin în păcat; el își dădea seama că nu trebuie convertiți păcătoșii pentru a face din ei sfinți și eroi, în timp ce, fariseul mediocru în bine ca și în rău, nu avea nimic de scos de aici. Fariseii, oamenii comuni, din just milieu, nu-l intereresau pe Iisus. – Astfel Diavolul va face totdeauna contrpartea simetrică a lui Dumnezeu.

DYLAN THOMAS – BALADA NA(IA)DEI CU PICIOARE LUNGI
…
Drăgăstosul nisip murmura
Şi pe orbitul chei – bastionade.
De dragu-mi du-te, nu privi-n urmă,
Zise ţărmu-n ocheade.
Pânze băură vântul, el alb lapte
Goni în bezna betivă;
Vest soarele naufragiu-n perlă
Şi luna înot peste ogivă.
…
Pe cimitir din mare
Nunţi galerii lahare
Hiena-privighetoare
Săltând la moartea mişcătoare
Cânt urla-n nisip anemone
Vale-sahara-n ghioc
Oh vruta carne, demone,
O aruncaşi mării cu fata boboc
…..
Cel ce marele foc porni
Şi muri în şuier de flame
Ori pe glie-n amurg păşi
Numărând gliei calame
O prinde de păr şi-o întinde;
Cine cânt le învăţară buzele
Plânge ca răsărit soarele
Din trib de coruri lichide.
…
Jos, jos, jos, dedesubt
Sub pluta satelor
Se-nvârte-n lanţ de lună, de-apă supt
Metropolisul peştilor,
Nimic rămas, ba-al mării son,
Vocală mare sub pământ,
Pe pat de-ogrăzi corabion,
Na(ia)dei întru clăi mormânt,
Glii, glii, glii, nimic îndure-se
Din pas marin doar predică
Şi-n șapte morminte gureşe
Jos ancora printr-o biserică.
Adio, noroc, zic ancore si lună
Pescarului singur pe lunci
Stă-n pragul casei ţinând în mână
Inima lui cu picioare lungi.
Shankaracharya – SUNDARYA LAHARI – Frumoasa Unduire
….

1

Shiva shakti una de nu-i cu puterea-i cel augural

Nu poate zămisli nici măcar să se urneasca din loc nu poate

Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva săţi se prosterneze în rugă
Tu venerată de zeităţile facerii proteguirii şi distrugerii

2

 

Dintr-un fir de praf de la picioarele tale făcătorul
Creează lumi într-una proteguitorul le poartă cu o

Mie de capete distrugătorul le preface în scrum

Spre a împlini ritul ungerii trupului său cu cenuşă

3

Indurătoareoeşti soarele alungândîntunericul nescrisului
Torentul trezviei negândindului piatra cintamani
Atoate dătătoaresăracului celor înecaţi in marea naşterilor
Le eşticolţiimistreţului Varaha încarnand pe Vishnu

4

Toti ceilalţi zei împrăştie daruri cu toate mâinile
Numai tu nu ci ne aperi de înficoşare ne dărui
Roade mai mult decâtdorinţa noastrăîn toate lumile
Tu alinare numai la picioarele tale aflăm adapost

91

Zeiţă frumoasă la umblet lebedele din preajma ta
Îţi tot învaţăpaşiigraţioşi mereu poticnindu-se
Astfel lotusul piciorului tău parcă le arată cum săpăşească
În clinchetul brăţărilor de la glezne bătute cu pietre scumpe

92

Zeii creaţieiprotecţiei distrugerii se pierdură însălaşultău
Cel augural învelit în alba-i preastrălucire
Îmbujorat de răsfrângerea razelor din tine izvorând
Bucură ochii întruchipând rasa iubirii sringara
…

98

Mamă spune-mi când poate învăţăcelultău bea apa
Ce picioarele ţi-a spalat amestecată cu herburi înroşitoare

Prefăcândşi tonţi din naştereîn poeţişi semănând

Sângeriei licori din lotusul gurii zeiţeiînţelepciunii

99

Cel ce ţi se încredinţăîntru ştiinţăşi nenevoinţă
Întrecătorfăcătoruluişi proteguitorului acela cu trup orbitor
Dezmărgineştegândulsoaţei lui Amor şi făra mai naştere
Trăieşteîndelung şi se bucură de fericire nemărginită

100

Mamă lauda aceasta compusă cu propriile-ţi cuvinte se aseamană
Închinării luminii către soare cu chiar razele lui
Ofrandei către lună cu apele revărsate din piatră de lună
Şi facerii pe plac oceanului cu propriile ape