George Anca: VEDENII de George Anca

George Anca

VEDENII

de George Anca

cuprins:

m-am speriat

vor mai veni

sângele domnului

într-un pod

eu te putrezesc

un catehism aseară

zâne goale

vedenii

m-am speriat

m-am speriat

viaţa nu mi s-a dus

mi-am făcut rost de pâine

un rost bun pentru

după moarte

pâinea mea

făcută rost

şi dacă o să mor

n-am murit

pe o cale ca asta

nu se mai mergea

nu şi nu se mai merge

şi m-am împotmolit

pe calea asta

dormeam sub tufe

cârcâiau de insecte

sub ele dormeam

eu lângă apă

adânc întristat m-am întors

la cuibul cum se numeşte

un copac uscat

în apropiere de un spital

pe acolo treceau lucrători

şi alt fel de drumeţi

între noi lucrurile

prea nu se complicau

şi groaza te mai apuca

nu m-am luat eu la harţă

în ziua de cumpănă generală

am primit doar o lovitură în cap

unde de îndată

s-au şi prăsit viermii

dar chinurile s-au împărţit

încă pe când nu existau

dacă aşa s-au împărţit ele

să vedem ce ne-ar plăcea

pe vremea aceea nu judecam

numai pe vremea aceea pierdut

de colo până colo luam la ochi

şi nu le judecam tinereţele

fiind de râs

nu se obosea nimeni

să râdă

nici să-mi recunoască

un gust de nămol

gustul meu de nămol

când mă consumam

trebuie altceva

şi bine ar fi fost

altceva şi nu

de la început

nimic cu mine

altceva în afară

eu să încuviinţez

după ce încuviinţările

nu au prins

am încuviinţat zic

pe cine n-avea nevoie

am încercat ruşinea

de cuviinţă

m-am pus la post

şi nemâncare

cât a durat foametea mea

abia visam

că agonisesc pe curând

nu-mi pare rău

de ce-a urmat

sunt nenorocit

şi atâta tot

sunt foarte nenorocit

şi gata

şi nu ştiu de ce

mă trage cineva de mânecă

vor mai veni

vor mai veni şi altădată

slăvite zilele de zloată

o să mai strâng şi-n ochi ceva

asemeni gliei de halva

prin alte coşuri să răsar

mă voi abţine iarăşi în zadar

mi se va umple coama de nămeţi

răspunşi la rădăcină de lopeţi

voi mai seca întunecate căni

de apa revărsată peste răni

îmi va tăia vreun scut pecetea

viu înţepată-n gât cu setea

îmi va mai fi viaţă ia

şi stai cât va mai fi aşa

mi s-o mai rupe vreo bucată

din partea cea mai deşelată

voi şti să zic şi-a doua oară

cum mă feresc de văduvioară

mi se vor şterge iar şi jar

şi ce n-apare la contoar

voi mai suna tot liniştit

călătoria nepornit

mă voi simţi cuprins în van

de oameni din acelaşi clan

va dezmierda această labă

cândva cu totul altă treabă

îmi va fi groază de nimic

tot jalea închizând în plic

mi se va face rău mărunt

de la-nceput pân' la cărunt

voi stărui să las ce n-am

şi când n-oi şti c-acum trăiam

mi se va spulbera vreo ceaţă

de pe a hoitului ciupită faţă

mă va cuvioşi mereu

prea bunul unul Dumnezeu

voi suge lapte apoi sânge apoi zemi

pe-al căror nume-n veci te chemi

voi revedea strânsoarea rituală

pleznită în oglindă ca-ntr-o sală

mă va ghici uite-mă hoaşca

vorbindu-mi totdeauna başca

mi s-o ierta din nou prostia

că n-a tulit-o de acia

ce-i drept parcă urmau a

dărâma mâine şandramaua

sângele domnului

sângele domnului

pe faţa izvorului

fericit cine plânge

al domnului sânge

lacrimi de fată

în chip înoată

parcă se mărită

tare nuştiucită

zicând mă mărit

nu fi nuştiucit

domnul de pe apă

nuntă o să-nceapă

când a fost să-l soarbă

apa era oarbă

doamna cât ar plânge

domnul n-are sânge

suflet călător

pe lângă izvor

uită-te mai bine

apelor la mine

nici eu nu te ştiu

poate nu sunt viu

ce mi-ar plăcea mie

doamna să învie

tulburat pe ploaie

susură convoaie

măritatu-te-ai

undelor din rai

mire te-ai numit

în val de argint

limpezimii sale

năvălesc la poale

să se întărâte

câte şi mai câte

până la senin

susură amin

ramura de-i seacă

în adânc se pleacă

într-un pod

într-un pod

viu voevod

ceas din urmă

bate-n turlă

nimeni nu

se mai văzu

nici tu cruce

să usuce

alte ramuri

pentru hramuri

era om

scris în dom

domn mirat

de ce nu bat

cele

rele

în bătăi

fără răi

doar în rai

mă mirai

nu mai sunt

pe pământ

voevod

într-un pod

dar să vină

ceas de cină

nebătut

ca demult

eu te putrezesc

eu te putrezesc cu lacrimile

la o răscruce părăsită

înnămoliţi cu dinţii în aer

ne-am aplecat apoi ne-am prăbuşit

mâncarăm ne săturarăm

adormirăm şi visarăm

că de treabă ne cătarăm

ne trezirăm şi mâncarăm

vedenii nu mai am mamă am

glas n-am avut mamă am avut

noroc să n-am mamă să am

noroc aş fi avut mamă n-aş fi avut

într-o noapte pe la trei

or să urce la etaj

trei datornici muşterei

de pe vremuri ce curaj

scările fac un viraj

când se năruie cu ei

într-o noapte pe la două

or să intre la subsol

trei fetiţe dă-ne nouă

astăzi Doamne câte-un pol

somnul şi-au stricat că plouă

de un veac fără potol

într-o noapte pe la unu

borhot popor călătorii

transport o coadă chiţimii

vedere noduri orăşean

bătrâni moloz serai maidan

cap săruri morţi beţie

ani porci ureche mie

tir glod petarde zvon

gros lapţi mulaj galon

unde nu mi-aş mai întoarce

faţa faţa mi-e ciupită

nici potcoave pe copită

unde nu mi-aş mai întoarce

faţa faţa să mi-o vadă

maica ruptă din broboadă

ce-ar mai fi o călărie

într-o zi când nu se ştie

călărie cu tichie

într-o zi cu şa şoldie

ce-ar mai fi o călărie

şi să zicem c-o să fie

pe ochi mă sprijin

într-o prăpastie

leagăne de curpen

coborând pe nume

o mai fi mult

până la cer

o poate vom zbura cu avionul

vom lua şi rudele şi duşmanii

se poate întâmpla şi unui păianjen

să nu mai alunece peste crâng

luaţi-l de-ar fi să fiţi capre

cu cornul de aici în frunte

de-ar fi să fiţi berbeci

de-ar fi să fiţi cornul

căraţi-l de aici

în locul unde-l văd

eu sunt un biet convalescent

el este dumnezeu

din putrezime un ferment

n-am când să mă mai şi lament

întoarce-ţi faţa de la mine

nu mai privi în jos

sub Jupiter

sub glie

să o văd pe unde nimeni

n-a călcat şi eu în urmă

rugător urlând să-mi spintec

ochii doară m-a vedea

fluturată de cutremur

vechi cât muntele în jur mă

năpădeşte şi se umflă

până-n zare pentru ea

cânt o icoană primită în loc de nimic

cum mama lumii m-a dat în loc de icoană

eu nu mai am mâini şi pe creştet

alte mâini nu-mi stau căci nu mai am creştet

bate ceasul şi noi am plecat

ieri pe vremea asta acum

încotro s-o apucăm

se apropie acarul

ceea ce pronunţi acum

cu gura deasupra nisipului

poate fi un nume de vapor

sau rochia părăsită

spre a îmbrăţişa rechinii

goală

bocitoarea plânsul

şi-l înghiţi neplânsă

răguşiră pleznele

din iarba de puşcă

de pe drum în casă

din casă pe drumuri

de la masă în spânzurătoare

din spânzurătoare la masă

auzit-aţi de o apă

de o vale de un crâng

se întind la umbră mese

iar pe soare nu se strâng

doar la noapte când pomană

o să-i lase gura apă

mortului ci mulţumiţi-i

când el cască vă adapă

nu-i dar mai scump durerii mele

decât vedenia făpturii

mintoase când târam obiele

să-şi uite zânele condurii

mult am visat o gură sfântă

pe-aproape să nu se audă

cum dacă nu binecuvântă

îşi pică foi de paparudă

nebun adânc o lac de munte negru

mi te aduc aminte uite-ţi

ciobanul tânăr domnii nemţi

şi sărutarea mâinii noastre

ceasurile vin târzii

vremii date noi ne ducem

s-atârnăm pe terezii

ne merg fulgii juxta crucem

durerea altui domn într-o scrisoare

către a lui fugară doamnă

mă face să mă duc la închisoare

în poeziile de toamnă

voaluri uite-le suimu-ne pe cale de voaluri

al norilor mântuitor şi dintre moaşte aceea

sau mâna Fecioarei din ceruri la maluri

sau argintul din sălbile sfintei Filofteia

ce împietrite frunţile plecate mai

demult în graba morţii lui ucisul

când năduşea rugându-se pe plai

ace-l de-i prisoseşte paradisul

întoarce-ne poruncii doară cale

rămâie-ne cât aş putea s-o migăl

cu ochii în pământurile tale

de pe spinarea lui ucigă-l

toamna de niciodată pierdută

în cuvântul pieptului tremurător

sub năpârlirea ei zacem cu ochii

la mustăţile torcătoarelor

de ceaţă în noapte mai apoi

de adâncă înmlăştinare în gelatină

un ceas despărţindu-ne vezi ai grijă

malurile să nu se îmbolnăvească

turma noastră surioară

şchioapătă printre pâraie

lupii văile sub labe

le-au lăsat păşunii line

să-le umple iar sfâşie

cea mai grasă-a noastră oaie

dar noi o târâm ea ară

plug cu gheare de jivine

1970

un catehism aseară

sătul de ce era aseară unu noiembrie 1969

în grădină când lumina se împarte la tot mai puţini

obişbuit îmi luam în seamă propria persoană

persoane identificabile îşi fac siesta gălăgios

mă miram ce mă stinghereşte copacii iluminaţi

păreau cuprinşi de fiorul secretelor misterelor

nu prea ilustre nu prea vechi nici aristocratice

încât socotisem binevenit un actor de tragedie

acum e mort sigur nu mai joacă şi nu juca aici

poposea solitar între cei atraşi fiecare de alt magnet

inexplicabil actul jucat între bănci în ţărâna rece

averi pierdute câştigate necazuri de-o viaţă

personaje de aur şi argint oarecum aseară

aproape şi neamuri vom suferi la amintirea serii

dacă aş mai fi ca anul trecut cel puţin inspirat

ne întorsesem de la catedrală leşinurile sporiră

bolnavi nemărturisiţi pentru ce păcate

ce ziceam că vrem să ne treacă prin cap

strălucind lumina cobea frigul hugolian

n-a fost de vină foamea n-a fost de vină frigul

au venit la urmă când le-a îngăduit şeful

supăr tare pe ăştia când m-aş revitaliza spiritual

se numeşte inimă capul nu se amestecă

subiecte istorice şi sociale ruşinându-te

vine frigul întâi gâtlejul plămânii inima

cum să reziste capul n-are putere fără sânge

n-o să ajungă lemnele nu ajung de niciunele

ei şi scapă aproape toţi au scăpat întotdeauna

3 noiembrie 1969

mă temeam că voi paraliza aş fi vrut să se întâmple

îmi revenisem sufleteşte capul mi-era prea limpede

dar nu gândeam la nimic mă miram nu ştiu de ce

frunzele nescuturate din centrul oraşului la adăpost

spre deosebire din marginile încă aproape de câmp

asistam devreme la tot felul de scene foarte obişnuite

şi foarte degradate cei tineri alături de un bătrân-doi

îşi iroseau timpul cântând să iasă la iveală ori bani

vrei să te dezmeticeşti ca mine acum să te sperii

nu de ce s-a întâmplat şi o să se mai întâmple

hotărât ci fiindcă nu mai ştii ce-a fost ia ce va fi

aceasta e vremea nenorocirii capul să fie limpede

aveam mii de motive să fiu fericit dacă durerea

şi limpezimea capului nu m-ar fi paralizat

la ce iei totul de la ziuă chiar boala ameninţându-te

lucrul e clar n-am nevoie şi parcă aş avea mare nevoie

şi de banii pretinşi precum de ce nu şi de faima aceea

tremur nevinovat şi seara nu simt ca la ora nouă ziua

clopotele bisericii bat amnezii rar mintea limpezind

şi ce visa doamnă câinele oficialitatea de artă murind

aruncată de la etajul 9 în curte maestrul fratele

jucătorul îndoliat şi el de moartea mamei Lucia

aşteptat cu apa fiartă caldă călduţă seara târziu

s-a răcit oricâtă putere ar fi avut femeia şi voinţă

mă ruga în somn s-o trezesc ceea ce nu era nici

în interesul meu aveam mii de motive să fiu fericit

dacă durerea picioarelor şi limpezimea periculoasă

a capului nu m-ar fi paralizat intermitent

4 noiembrie 1969

succesul de idee al uneia dintre cântăreţe începusem

femeii îi era sete voci bărbăteşti femeieşti am deschis

amândoi uşa doi paşi cântăreaţa intră în scenă am

invitat şi presa a spus cântăreaţa către director

apă nu se putea bea ne-am retras muierea fuge

pe câmp deasupra carului cu fân şi croşetează

îmi scrie din câmp mama a rămas singură la vaci

se îmbrăca dacă se auzea vreo bătaie deschidea uşa

soţul cântăreţei fusese operat aseară trebuia să sufere

cântând mai puţin decât având succeas de idee

pe de altă parte femeia era veselă şi compătimitoare

putinţa unui câştig visat spre a micşora nevoile

descoperirea puterii în faţa ciubucarilor distrugători

car nu iubesc arta mai ales când izbuteşti să cânţi

5 noiembrie 1069

trăiesc seara dimineaţa parcă m-aş retrage

abia acum alerg pisica moartă avea o poreclă

mătuşa îşi începuse visul cu glas tare de împrumut

câinele mort al cântăreţei fusese poreclit din belşug

mătuşa trăieşte revolut joacă teatru zic să-i pun dinţii

îi tot dădea cu două broaşte doi băieţi doi soi dinţi

pe Bidileci poreclit vulturul l-a ascultat cineva blestemând

mătuşa se îmbolnăvise femeia a jucat o partidă de şah

melodrama bec mov mătuşa voia să cheme salvarea

hotărâsem să tac din gură ce-am cu profesorul ramolit

rămânea mila şi astfel n-am rezolvat nimic alte seri

ducându-se din viaţa ca altădată la curăţatul porumbului

a băut ţuică şi a plâns iar copiii au plâns şi ei îngroziţi

aşa se va întâmpla şi cu mama aşa se va întâmpla şi cu tata

6 noiembrie 1969

întâlnesc pe cine se gândeşte la mine în clipă întins

ca un bolnav protestatar poziţie de care nu are nevoie

până târziu pe un platou femeia s-a bătut până la epuizare

a spus cuvinte îndulcite numai spre a câştiga ce

m-am lăsat bătut n-a câştigat dar şi-a schimbat aerul că pierde

nu ştiam ce era în capul ei mi-a interzis să privesc la cerul rece

pusesem visul la cale şi o armă oarecum nepermisă

n-avea rost că nu ne certasem să zic bec mov ea bunic mov

ce-are a face mă pregătesc pentru a doua zi la clopote

când bat ele liber fiindcă va muri clopotarul a murit

iar eu tot nu sunt liber oricât mă zbat chipurile

n-are rost să întărât femeia ar sări însăşi mătuşa în sus

s-ar isca un scandal în lege din care n-aş mai ieşi ca aseară

s-a cam terminat nimeni nu ştie dacă bănuieşte nu te încrede

7 noiembrie 1969

îţi spune turcul că te agiţi nu e adevărat răspunzi dar te derutezi

şi a mai venit şi frigul cel adevărat în ultima zi însorită

te vezi la întâmplare cu franţuzul apoi cu fetele nu te vezi

la întâmplare odată cu secretara schimbi insinuări din memorie

promiţi roluri la toată figuraţia seara nu avea viaţa ei de sine

tânăra secretară şi-ar fi bătut joc de tine şi chiar de şefii ei

folosind foiţa de scris nu numai în scopuri igienice fu pedepsită

îi văd pe toţi un fel de a spune literaţi en vogue curtând-o

se împuţinează odată cu temutele restructurări de peste tot

mai pot să jur că femeia întrebată cum aşa serile sunt frumoase

de aceea las în pace secretara licenţiată împreună cu colegele ei

l-am întrebat pe franţuz de ce nu s-o fi însurând turcul

perdelele nu acoperă toate intrările luminii şi furat de becul

ce s'aprinde în faptul ultimei zile calde fotografiile se fac pe loc

8 noiembrie 1969

ordalii paliditatea feţei ochii roşii robul lui Dumnezeu Ducas

barbariu grimoire du pape Honorius Avestiţa boala copiilor

cărţile solomonarilor învăţate şapte ani sub pământ cuţit cununat

descântarea sângelui răni de arsură aşchiere de oase canzoncina

apeş apucător apucat arap alb arap buzat arap minunat codroniu

fetele câmpului fetele codrului fetele lui Şandru fete şi văduve

despletita diochioaia înfiorătoarea jupâneasa leoaica maica pădurii

mănâncă din aceeaşi farfurie cu un câine cu o mâţă durere de deochi

mirătoarea omu' ca şchiopu' cu barda cât cotu' proorociţa românca

trece vântul peste munte dedeochiul peste frunte ieşi soare sec

unde te duci fată albă cu mătura albă mă duc la biserica albă

ce să faci la biserica albă să mătur albeaţa roşeaţa şi săgetăturile

vavilele volburi mânioiase zâmbata zburătorul zmeoaica zmeul

de cine e deochiat de acela vindecat plecate româneşti pe mare

9 noiembrie 1969

ai aflat nu n'ai aflat mă asculţi baremi acum nu mă asculţi

biată femeie ţi-am dat de înţeles că ai ceva comun cu I Kant

după seri trăite ca lumea începi să sari în sus de ciudă

că mai suntem săraci o să mai fim aseară te răzbunasei

scrisoarea către Bunuel nu-i gata cărţile de filosofie nu-s citite

sănătatea bate clopotul ca la ora 9 bani la ce-am câştiga

găinile pitice nu le mai iubeşti Milton îl voi putea traduce

mi-aduc aminte de o întâmplare fericită mergând spre o viroagă

aşezată pe aproape de cişmeaua cu înger de marmoră m-am oprit

în stânga şi împreună cu preotul am intrat în baia publică

unde erau mulţi inşi femeile ieşiseră venise rândul nostru

după ce am ieşit uitând cred că l-am bruscat fără rost pe preot

lucru plin de urmări şi mi-am urmat drumul spre viroagă

ajuns acasă mi-am sărutat neamurile la un timp s-a arătat preotul

13 noiembrie 1969

zâne goale

zâne goale în ştiubeu

soitarii ele eu

trei tustrei de sub suflări

îşi trag cozile călări

zace cheful nu nechează

ia la cap din gât înghiorţ

în ureche screm de loază

leapădă coclitul sorţ

piuitele se spală

argăsitele se lau

se clocesc pe jupuială

puicile ce hâţânau

muritori la cataramă

jucătorii după-amiezii

domnişoarele din ramă

felceraşii patrupezii

maioerese cimpoiere

hoaşte de moştenitori

cu neveste în putere

putini largi de negustori

vătafi halitori în voie

veterani la dos vântoşi

vrăjitorii dintr-o joie

matracuce caltaboşi

căruţaşi strânşi la nădragi

beţivani fără cusur

prostănaci mai bine dragi

bătăuşi cu negru tur

ţigani proaspeţi pe corlăţi

rude coarnelor de drac

vânători ca să le-arăţi

la jnapani pierduţi pe crac

hăndrălăii la savante

mândrele pe bec acas'

păsărari cu diamante

foloştoci cu fulgi la nas

putregaiuri beţigaşe

limbi borhoturi dilimani

monştri desfăcuţi de faşe

colţi de nouăzeci de ani

chinuiţi de burţi din mână

încântaţi peste măsură

lingătorii de smântână

anagajaţii la untură

vorbitorii pe sprânceană

căzăturile de soi

jurăminţi pe damigeană

călătorii-n usturoi

şi milogii şi ţipaşii

şi maimuţele în mai

papucarii papuaşii

ordonanţele dihai

stingători socotitori

milostivii colectivii

înţărcaţii zeci de ori

convulsivi vânduţi colivii

credincioşi bin vorbiţi

lăudaţii în leşin

sifonarii de la schiţi

sâmbătarii la declin

câţi se-ncalţă se şi moaie

văcari muşcă-n grajd din ţâţă

muzgurită după ploaie

linsă-n somn de pui de mâţă

zice limba că tăiată

gioavla coada şi-o ridică

înghiţită o să pată

piele floare cu băşică

legănată leagă nadă

scuipând dinţii la duel

în odăjdii se înnoadă

ciucure de drob de miel

taie roatele la dric

cu paie aprinse-n bot

de murdarul copil mic

se sumete din borhot

mulţi beleujaţi fac bale

şi afaceriştii loc

la mirositoare poale

niciodată cu boboc

vinul fiert curge lişteavă

toţi hopiţii buşnigai

se încură beţi la glavă

din perceat cântar să sai

pofta mare la cemet

horcăie o horă vai

din leş capiu de borfet

după jintiţosul crai

smiorcăie zgârciţi la piei

doresc astfel ce şi ce

cară noaptea osul ei

din morman de piersice

descrobeşte galionul

proţăpit în capul trebii

pipăit cu marţigonul

clacă cioci de plosci jurebii

tatăl soarelui se-nscrumă

ca la vara din ceaun

fluştură a ploii mumă

mămăligă de magiun

în coşvane aşezuţi

şe aşază şi pe toci

fripţi de foale cu găzuţi

încroznaţi în gropi de hoţi

pălmăteşte durlăcel

fecior tulnic de tigori

blejdii sucăle niţel

viestre râcâie-n urdori

un ciuetic o pângare

urâtă trei zile strică

fapt în burtă şi călare

farmece pe rânduică

trăior şi murior

ce mai cârpoceană fleică

dibuie un cerşetor

prin gunoaiele de leică

trăscăoasă a beută

măruntaiele îi mişcă

boască seacă otrăvută

biciuită de o fişcă

bagă şube în dulap

cât sub ţoală să te vâri

cu păduche supt de cap

se lasă cu lasă zgâri

dintr-o prăpădită poală

cu negrime de nod sfânt

pe la ochiuri se îmbală

din călcâi până-n mormânt

horc şi-l crapă cu păleţ

hârâie în conciuri hâră

pârâie pe mălăieţ

se fărâmă doar o ţâră

leapădă pe beregăţi

şi-n cazan se ţigăneşte

cu laba după bucăţi

de-o borî ciorba de deşte

muge-n goniţa de vaci

peste lacul fără fund

se înghite cu brostaci

tauri putrezi îi pătrund

gâdilă leamna de pat

să se frichine apoi

apoi linge ce-a vărsat

într-o iesle făr' de boi

limpăie şi colarez

râncezit că nu mâncase

decât slinuri din crestez

de ţesătorii găzoase

cât bălăngăne pe crac

nu crăceşte se bulbucă

la tarabe cum desfac

ochi rotunzi pe după bucă

buşteşte un danf de caţă

de afară că leşină

la uşa de cotineaţă

uşuită de prăjină

nu se balegă pe toc

şi se gudură în geam

la noroi de pe chiştoc

într-un scârţ dintr-un balsam

pircoteşte cocoloş

boţ înghioarţă din izână

îndeasă pieptul în coş

îl desumflă la mârţână

se sumete un picuţ

ceflăie lingura dublă

bombăne de friguri scuţ

cu chiorala-n oală ciublă

iubi înghesuie în lele

ţârcâie să-şi facă suma

lefăie în jupuiele

se spurcă cu spurcăciuma

vedenii

a doua zi Dumnezeu nu mai e chemat

a trecut greul te simţi altfel nu-l mai chemi

te simţi rău şi uiţi să vrei să te simţi bine

când presimţeai că te vei simţi rău îl chemai

acum nu presimţi nimic e ziuă nu te sperii

numindu-l Dumnezeu a nu chema pe cineva

fără nume ocrotire de la cel ce poate cel

mai mult cere cel ce poate cel mai puţin

încă un apel parcă sigur există sufletul

sau cine răspunde fără să ne arate că există

ce parte a mea se prosternează fericit

noaptea sunt bufniţe pe dinuntrul nostru

oboseala sau excesul de tutun ale mele

de ce nu le-aş lăsa să-mi facă răul meu

20 septembrie 1970

cavalerul îşi ţine mâinile în apa fierbinte

care se varsă în partea cealaltă cu zgomot

o cavaler obosit nu ţi-e teamă de Domnul

au dispărut doamnele fără de cavaler

noaptea asta se întâmplă o nenorocire

semn din sălcii pică la picioarele broaştei

care se aruncă în lacul cel rece şi dincolo

mâinile cavalerului s-au opărit fără scăpare

încă puţin şi poziţiile tuturor vor îngheţa

nu din cauza iernii nu a cavalerului poziţia

stelelor va da tonul norii au îngheţat înainte

ce-o fi cu ăi de la băile oraşului chiar să nu

mai fi găsit de lucru după ce au fost daţi

afară pe motiv că încălziseră apa prea repede

7 octombrie 1970

îmi ieşiră înainte din fum patru câini uriaşi

stăpâna i-a ţinut la ea şi am mers mai departe

după ce treci prin pădure răsare luna iată

pe una din poteci îţi vine din faţă un maratonist

în costum albastru un maratonist aproape bătrân

ceva mai tânăr decât femeia cu câinii a trecut

se aud lătrăturile doi cai trag o căruţă goală

în partea cealaltă printre copacii încă verzi

se poticnesc ridicând capetele spre casa

îngropată în tufe şi pelin numai un geam

din partea de apus oglindeşte ce e afară

sub fereastra deschisă trebuie să se fi strâns

multă apă se văd din când sub cerul pădurii

mâinile cuiva răsturnând vas pline

8 octombrie 1970

pagini cataleptice cum citeaţi un roman de Eliade

tocmai vă spuneam paginile cărţii îşi spulberau

una alteia materialitatea energie magică Mircea Eliade

dacă vrei să urli urletul s-a pierdut în urlătorile amuţite

în realitate mă speriasem şi nu ştiam nu ştiu de ce

an cumpărat o japoneză fără a privi vai vânzătoarea

orice vorbă e o insultă mă insultase chelnerul cafenelei

la universitate v-am privit butoniera cârpită dinţii defecţi

destui îl invidiaţi femeile îl răsfăţau pe celălalt ca pe

nimeni altul femeile îl lăsau rece ele trebuie să-i fi fost

cărţile nemţeşti uneori ale lui Teilhard gemete în somn

priveam cocul înalt al taxatoarei cu aere de faraoancă

m-am suspectat singur şi parcă mă suspecta toată lumea

înainte de a deschide iar cartea să nu uit sirena maşinii miliţiei

9 octombrie 1970

atunci vom studia foarte puţin şi numai geografie

în Canada a venit iarna în Grădina Icoanei a răsărit luna

frunzele se încălzesc la focurile din sobele canadiene

bulevardul Dacia la doi paşi Canada ceva mai departe

în fotografie vă sorbiţi cafelele din ceşti de porţelan

autobuzul cutremură vitrinele o să vină şi aici iarna

acela care vorbeşte şi scrie înseamnă că are suflet

distins crepuscul salcâmi palizi printre conacuri

o cununie sub binecuvântarea focurilor canadiene

îi va aduce pe toţi foarte aproape iar dacă nu mai e nimeni

nu se va urni din loc de bună voie o să înceapă iar

telefonul oraşului actorul Storin va fi plecat la altă nuntă

socrul său cele trei bătrâne şi perechea căruntă vor sta

de vorbă atunci studiem foarte puţin şi numai geografie

9 octombrie 1970

îşi făcuse un scaun pentru a fi cu un capmai sus decât dascălul

şi vedea astfel peste el literele uitându-se la ceea ce auzea

l-a bătut bine pe băiat când în loc să înveţe crezul ci la etatea

tatălui presimţindu-şi sfârşitul a refuzat să se plimbe cu barca

armonia culturii morale la toţi cei ce prin rugăciune nu devin

mai puţin demni de respect când nimeni altcineva nu mai iubeşte

lumea ca dar în nesfârşirea energiilor divine în cântecul duminicii

biserica primăria banca batog salam de iarnă coniac şi noi tot una

timp de două săptămâni şi-a uitat de ai săi şi de sine

ziua căutând probe iar noaptea perindându-şi prin minte

formule prin care judecătorii să înţeleagă nevinovăţia femeii

vorbeşte totdeauna despre ea mărturisind o altă călăuză

decât cea a vorbelor sale şi-şi roagă fiul să exprime el

ce Dumnezeu frica începutul înţelepciunii te asigur nu

10 octombrie 1970

fire-ar a păcatelor coama verde de pe cal

prin ceţurile acestor dimineţi trecătoare

turbulenţă pe sub poduri călcate în picioare

ţipai aruncând pantoful în toate geamurile

cine să fie tocmai acum în întunericul nopţii

pe drumul ce duce mult spre sud la capătul

oraşului şi-a fracturat mâna stângă totuşi a purces

la a patra lectură în original a lui Platon

i-a fost urât cine ştie dar orgoliul său l-a dus

din staţie în staţie sub un surâs de îngăduinţă

pentru toţi ceilalţi acum vreo patruzeci şi cinci de ani

cum aţi fi dumneavoastră cu nume dublu în româneşte

se întâmplă minuni mari întâlniri spasmodice doamne

nebunii de la crăiasă au uitat şi de mine şi de tine

11 octombrie 1970

de la Jean nu cumpără nimeni de la Umberto cumpără toţi

dă-mi bani să mă duc să mă îmbăt adică fiica lui să-i arunce

că şi-a îndemnat mama să divorţeze şi mama n-a vrut

şi-a oblojit săsoaica mâna muşcată la carne când tot se tăiase

oraşul îşi mâncase norma de carne a mai rămas şi nevândută

şi-a cumpărat o sticlă a dus-o la gură ajuns pe lângă şine

curând sticla era goală şi tot atunci a trecut trenul în care

dormea nenorocita de Tiberia acum se cam terminase totul

s-a pus pe foc spânzurătoarea din veacul nemţesc al cetăţii

să fi înlocuit-o dunga lăsată de apele inundaţiei din vară

o să mă fac bine şi o să-mi cresc eu copilul am băiat bun

nu se luminase în compartiment de spaimă somnul neauzit

impiegatul călătorea pe lângă şine cu sticla goală în mână

dacă s-ar fi uitat ar fi văzut pe fundul sticlei o spumă de un deget

22 octombrie 1970

pretutindeni stâna oile şi lupii în strigătul italianului

lasă-l parcă ar fi spus tot se aruncă din vârful copacului

ciudat însă bubuie pământul cu el şi nu rămâne lat

ba aleargă îşi dă drumul şi pe râpă se scufundă în sânge

tăietorul disperat de a nu fi rămas la baza copacului

îţi cere să fii câine te încearcă a nu te mai încerca tu

ce-i trebuie să mai scadă de scufundător dovedească-l

dă-ţi la o parte capul să nu ţi-l strivească sub talpă

loveşte-ţi ţeasta de epave geologice destramă-te cu

mâinile în crăpături despică hopuri cu gâtul vâră-ţi

pieptul printre zdrenţele ţepene ale hăului de tăciune

toate pisicile fie frumoase nu pierde la niciun joc

facă-ţi-se justiţie din înţelegere în loc de milă

strigă în nuanţa cea potrivită la stână oile şi lupii

23 octombrie 1970

sihaştrii nu se joacă închinându-se nu se închină-n joacă

se rugaseră până la unul şi dormeau lângă vatra vestitoare

mâncăm spre a ne face timp să-i socotim nimeni nu ştie câţi

sunt ne-om fi şi minţind ascunzând fiecare câte o bucătură

poate-şi fac singuri de petrecanie îi urmăm până la marginea

pământului femeile şi copiii vor veni de pe urmă cu îngrijorare

cu ce se vor hrăni pe când s-a arătat apa unui râu ei rămăseseră

pe loc sfânt unul gândise la apă de unde să mai izvorască

pe unul dintre noi l-am omorât fără milă de a închis ochii

strângând în mâini ştreangul pe care-l înfăşurase în jurul

gâturilor noastre ale tuturor când înnebunise în somn

aşa e cum s-a arătat n-a trecut mult numai un mal să stăm pe el

un singur mal altul nu mai este şi cum să ajungem dincolo la ei

sihaştrii nu se joacă închinându-se nu se închină-n joacă

24 octombrie 1970

şi-a săpat în ape mormântul lăsând cinstitul şarpe să înoate

pleava mută vânturată în ochii trecătorilor Marcu îl face

porc pe Codru fostul primar spune pilda lui Aaron dă să se

arunce în puţ cu mâinile întinse după norul de pleavă

se răzgândeşte scuipând în ciutură apoi strigă după toţi

să vină să-i cinstească după ce îngenunche şi se închină

la crucile de peste drum dragă Fortunatus ferice mama

se întoarce sufletul de pe unde a a mai umblat nea Ion

hai suflete ia colea eu am scuipat nu veneticii tăi dacă

îi aduci o joardă să-şi bată copiii toată lumea va afla

cât de învăţat ai ajuns încât Dumnezeu n-are s-o judece

după ce a crescut în pădure joarda s-a uscat şi a rupt-o

Codru să fluiere cu ea pe spinare cred şi eu că i-a mai

scăpat din mână să ştii tot şi poftim să nu te apuce frica

25 octombrie 1970

fugi de la streaşină pete de sânge bucăţi de carne

prietenul tău ci se înfăţişează în carne şi oase

văitându-se de o lovitură cu care s-a ales la omoplat

pisicile au început să ne ia locul prietene zise copila

pisicile se mulţumesc să toarcă în poala femeilor tunse

adio echilibruri ochi năclăiţi de cleiuri rasa li s-a degradat

hrana nu le mai e carnea le place muzica ascetismul nu le

mai zburleşte înfloresc dumitriţele de Sfântul Dumitru

generalul îşi scoate o batistă de sub uniformă cuprinde

un lujer sticlos îl apleacă în tăcere puţin speriat spaima

se dovedeşte întemeiată auzindu-se salve în oraşul Găeşti

ce s-a ales din cei pe care i-am cules de pe jos şi i-am aranjat

cuminţi în patul acestei familii credeai că vor avea visuri

frumoase visul nu e vis dacă a picat de pe acoperiş

26 octombrie 1970

tresăltând într-o singură vină

s-au aşezat pe scaune şi cer de băut

şi domnul dumnezeu a intrat în casă

iar la plecare a mulţumit

şi-a uitat acasă ţigările a luat-o spre

căsoaie din doi podari unul nu fumează

tot va găsi după sobă un pachet neterminat

măcar niscai mucuri fie şi ale trecătorilor

nici rachiu nici ţigări nici peşte

cum e mai rău cum nu scrie nici în istorie

fiul nu a rămas pe pământul copilăriei

îl uit pe fi-mio de când numai istoria e de mine

de ce nu s-o fi ducând mai iute la căsoaie

nici Crist n-a prins peşte pe asemenea ploaie

din cei patru necunoscuţi unul avea alură de şef

şeful celor care cer un serviciu şi fură haine

trebuia să meargă la cursul de estetică religioasă

rugat forţat se trezi într-o camionetă pentru haine

geamul ochelarilor două coase nevăzute

o fi fost rănit îşi spuse domnule el să fie Murgu

o prostul ăla n-a ajuns niciodată la Piteşti

nici profesorul n-a avut drum până acolo

şi în ce hal e îmbrăcat s-a dus costumul lui

tăiat cu una din coasele şefului sau ale celorlalţi

ascunse printre boarfele din camionetă

i-au mai lăsat doar un crac de pantalon

haina o dezbracă şi o aruncă în pădure

tremurând de frig intră în Piteşti la curs

27 octombrie 1970

fratele gramăn al lui Dumnezeu ar fi deliberat

în aşa fel încât omul să nu mai ştie pe ce lume se află

coboară într-o vale şi umblă şi pe jos se spânzură

pe deal lăsând în urmă un lucru folositor o frânghie

pe această podea a murit Maria când aş puta spune

cât m-am tulburat găsească-se cineva cu palme curate

să ne sfărâme o pereche de înălţime ameţitoare femeia

îşi pusese în gând să se taie şi să fie vândută cu litra

murind femeia mai vine şi o zi a sfintei moarte

noi ne cinstim din când în când cu apă curgătoare

pe când funiile căpătă întrebuinţări necreştineşti

am văzut-o dinspre drum cu basma decolorată

mă da afară cât să las loc şi odăii să-şi dea sufletul

în timp ce peretele ţinea de tot ce-i trebuie

1970

noroc o să ne poarte calul din vis

el însuşi a câştigat la o expoziţie

ci dătătoarele de zăpadă nu visaseră

nimic în noaptea trecută

gândeau în felul lor mulţimile

perechea în cauză cutreiera

în secret un oraş mai mic unde

calul îşi alerga succesul absolut

rezultate scăpărătoare cu puterea

surprizei acompaniau superstiţios

calul dătătoarlor de zăpadă

fiecare se pusese pe dat zăpadă

femei cu pufoaice şi pantaloni groşi

piei şi oase într-o melodie premiată

1970

te amuţiră şirurile de roţi reînviate

cheltuieşte-ţi în ceas câştigul pe o lună

pe coastă caii speriaţi şi-au doborât

stăpânul sub roţi fărâmându-i oasele

nu mai avea nevoie să meargă în curtea

şcolii să se încălzească la piatra eroilor

cele dintâi se vor coace florile necomestibile

mormintele se vor primeni într-un glas

prinţesa a fost dusă până la urmă

din camera de spital unde fusese

cazată pentru a o face pierdută

acolo o cunoscuse mama îndeaproape

stătuse chiar de vorbă cu ea îi ajutase

la treburi s-ar zice că-i slujise

1970

în haine de modă străveche încât

parcă nimeni n-a îmbrăcat aşa ceva

va mugi în danf de mitraliere arătându-şi

fără ruşine faţa cu două fire în mijloc

denunţatul şi-a luat viaţa în pădure

a fost găsit după zece ani un schelet

vântul îl legăna parcă se mişca dinandins

mergeam să-l întâlnim cu bucurie

calea ne-a întrerupt-o denunţătorul

la ce m-au părăsit puterile înaintea luptei

a învăţat materialitatea întunericului

îmbătrânind îi vom cânta un imn şi lui

s-a arătat în capul dealului era pace

pe cine iubiră boierii morţi daică Parastiţo

mergeţi furiş când noaptea iar se va lăsa

se gândeşte la părinţi cu multă duioşie

îşi doreşte floarea lui de tei fără lacrimi

pe gât i se scurg dâre de sânge îl simt câinii

omorî-m-ar pe mine decît să se omoare

sinuciderile slăbesc balamalele măcelarilor

rufele întoarse pe dos aruncă nasturi de aur

alţi nasturi grei prin arături pe la streşini

un cântec poc muream de somn şi de foame

se apropiau zorile cu mai multă dinamită

cei puternici dormeau unul cuprins de dorinţa

de a-şi ucide fiul îl chema la fel şi fiul tot aşa că

mai bine dormeau decât să se extenueze alergând

şi mai mult decât miliţienii tăietori de nasturi

vreo patru ori doar trei înaripări

vreo două ori doar una ori nimic

sunt păsările fripte pe la cuvântări

şi câte să mai zboare-n pielea de calic

poate acelea neatinse de-mpuşcări

nu pentru a se fi ascuns de un alic

ci pe pământ că un vânat mai acătări

pe gură se defaşă să-l dumic

dar mieii nu-s nici ei în porcii lor

nici eu nici porcii şi nici pielea

salatele şi cojile unsorilor

covoarele de ceară-ale bisericilor Delea

ci fără de înaripări peste cotor

tot păsările neînfulecate-or fi acelea

George Anca

George Anca

miercuri, 5 septembrie 2012

VEDENII de George Anca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog