Scriitorul George Anca alaturi de actorul Vasile Pupeza |
Vineri , 7 septembrie 2012, orele 17.00 a avut loc evenimentul cultural
Colocviile de Marţi – Recital George
Coşbuc, sustinut de actorul Vasile Pupeza (SUA)
Evenimentul a avut loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională
Str. J.L. Calderon nr.39
„Cu ani în urmă am prezentat un recital
Eminescu la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti în prezenţa poeţilor şi
scriitorilor vremii de atunci şi de acuma. La final Nichita Stănescu m-a
întrebat: " De ce nu şi Coşbuc?" Acum la sugestia şi în memoria lui
încerc să-l aduc pe Coşbuc printre noi cu atât mai mult cu cât de locurile
natale ale lui Coşbuc (ţinut grăniceresc) mă leagă o bună parte din viaţă.
Tatăl meu fiind născut în comuna Salva, la 8 Km de satul Hordou, satul lui
Coşbuc, şi la 6 Km de oraşelul Nasaud, toate vacanţele eu mi le petreceam pe la
stânele din Munţii Rodnei, pe dealurile şi apele din zonă, la şezători, la
hore, la nunţi şi înmormântări, la sărbătorile de Crăciun şi Paşte. Primele
două clase primare le-am urmat în comuna Salva, iar apoi două clase liceale la
liceul din Năsăud, aşa că am simţit demult pulsul inspiraţiei lui Coşbuc.
Fie ca intenţia mea de acum să fie bine
venită. În mod deosebit îi multumesc doamnei Maria Butaciu, prietena din
copilărie, unica interpretă a cântecului autentic ardelenesc din zona Bistrita
Năsăud şi nu numai. Ea s-a născut cu acest cântec, l-a pastrat nealterat şi l-a
ridicat pe cele mai înalte culmi ale artei. Îi multumesc pentru încuviinţarea
dată de a folosi câteva din aceste cântece în recitalul meu.
Îi multumesc în acelasi timp doamnei
directoare Mihaela Popescu si domnului Dr. George Anca, amfitrionul meu şi al
altora, care îmi dă ocazia ca după Eminescu să îl aduc pe Coşbuc în acelaşi
locaş de cultură.
La discursul de primire în Academia Română
a lui Coşbuc, rostit în şedinţa solemnă la 30 Mai 1923, sub preşedinţia
Majestăţii Sale Regelui, dl. Octavian Goga, în finalul discursului său a spus:
Noi stăm smeriţi în faţa geniului creator al neamului care şi-a răscumpărat cu jertfe actul de justiţie de care s-a împărtăşit, şi acum când stăruie înaintea noastră umbra lui George Coşbuc îi închinăm şi ei cuvintele scrise pe mormântul marelui florentin, în biserca Santa Croce: Onorate l'altissimo poeta!” VASILE PUPEZA
Noi stăm smeriţi în faţa geniului creator al neamului care şi-a răscumpărat cu jertfe actul de justiţie de care s-a împărtăşit, şi acum când stăruie înaintea noastră umbra lui George Coşbuc îi închinăm şi ei cuvintele scrise pe mormântul marelui florentin, în biserca Santa Croce: Onorate l'altissimo poeta!” VASILE PUPEZA
Actorul Vasile Pupeza, născut la Cjuj,
trăieşte de peste 20 de ani în SUA. Până la plecare, a jucat diverse roluri ca
angajat al unor teatre din Bacău, Piteşti, Bucureşti (Teatrul Mic). Recitalul
Eminescu, în engleză – traduceri de Petre Grimm, Corneliu Mihai Popescu, Adrian
George Sahlean – l-a susţinut pe Calderon, ca şi premiera românească în
original (premiera internaţională a avut loc în 15 ianuarie 2010 la Frankfurt,
Rumanische Gemeinde im Rhein – Main Gebiet e. V. / Comunitatea Românilor din
Rhin – Main). Recitalul
George Coşbuc, de acum, este în premieră mondială.
Invitaţi: Irina Petrescu, Elena Negreanu,
Maria Butaciu, Ileana-Stana Ionescu, Elisabeta Isanos, Codrina Vieriţă, Tatiana
Iekel, Ruxandra Sireteanu, Catrinel Dumitrescu, Ani Toboşaru, Anca Sigartău,
Corina Chiriac, Rodica Negrea, Catrinel Paraschivescu, Irina Velcescu, Sorana
Georgescu-Gorjan, Lucia Negoiţă, Janine Stavarache, Genoveva Preda,
Ioana-Victoria Mihail, Elena Liliana Popescu, Marina Maican, Victoria
Dragu-Dimitriu, Grete Tartler-Tăbăraş, Victoria Milescu, Violeta Berbiuc, Elena
Silvia Săracu, Doina Gheorghiu, Lucia Mayer, Adriana Popovici, Alice Mănoiu,
Ana Mendea, Claudia Voiculescu, Veronica Anghelescu, Tanţa Pelin, Lăcrămioara
Stoenescu, Julieta Strâmbeanu, Margareta Drăgan, Ariana Mihăescu, Gela Lazăr,
Ion Toboşaru, Adian Vieriţă, Aurelian Octav Popa, Marcel Iureş, Mitică Popescu,
Florin Zamfirescu, Florin Călinescu, George Mihăiţă, Puşi Dinulescu, Dan Condurache,
Mihai Dinvale, Ştefan Velniciuc, Andrei Ionescu, Cornel Patrichi, Radu
Gheorghe, Sorin Medeleni, Nae Cosmescu, Florin Alexe, Gabriel Gheorghiu,
Nicolae Gheran, Radu Cârneci, Nicolae Iliescu, Vasile Andru,Vasile Menzel,
Florin Codre, Nicu Alifantis, Florin Piersic Jr, Dan Verona, Emanuel Engel,
Mihai Stan, Sorin Stratilat, Ion Andreiţă, Dan Rotaru, Ştefan Dimitriu-Irava,
Nicolae Nestor, Emil Buruiană, Ionel Drăgan, Dan Scărlătescu, Claudiu Braniski,
Constantin Mendea, Mihai Teodorescu, Corneliu Zeană, Petru Costinescu, Liviu
Pop, Tiberiu Văsieş, Matei Ladea, Sebastian Văduva, Horia Mihăescu, Nicolae
Mihăescu.
La eveniment au participat scriitori, artişti, ziarişti şi membrii Centrului.
La eveniment au participat scriitori, artişti, ziarişti şi membrii Centrului.
***
Vasi Pupeza a facut lumea sa
planga si sa rada doua ore. Peste. Molipseste cu pofta lui de a retrai in
graiul lui Cosbuc, al poeziei si cantecului (Maria Butaciu). Pare in varful
unui drum ascuns, pornit din copilarie, batatorit prin teatre romanesti din vremuri
cenzurate, rafinat prin gruparea recitantilor, cu alde Puiu Velcescu, Gabi
Gheorghiu, renuntat, sihastrit in America si inapoi la Bucuresti si
Nasaud, a jubila.
Empatia, iubirea-bumerang,
vitalitatea ostentativ humoresca insirand greetings poate si ale
dusmanilor, ce pot, la o adica, avea fason de recunoastere a unui destin, a
unei vocatii de ne astupat, arborarea unui autojoc tonic, isi afla
climaxul in recitarea epopeica a lui Cosbuc, peste actorie si trucuri premiale.
George Anca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu