Anul VI, nr. 9 (70). Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Academia Internațională Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din România, Asociația Culturală Aromâmească, FundațiaDumitru Drăghicescu, Fundaţia Culturală Ithaca, Liceul de Artă Dinu Lipatti, Centrul Român de Istoria Presei, Teatrul Robert Calul. Format: Addresses, Intervenții, Teatru de poezie, Întâlniri, (Re)lansări de cărți și publicații, Concerte, Proiecte, Portrete, Ateliere Creative
Tema:
DIAVOLUL
ÎN ISTORIE
Recital Viorica Vatamanu
Spectacol
lectură
Sorin
Petrescu: Atenţie,
se închid uşile
Distribuţia:
Julieta Strâmbeanu-Weigel,Ioana
Calotă,
Profira Serafim, Puiu Mărgescu
Regia:
Vasile
Manta
Comunicări
Vasile
Andru: Cum
se pisează dracii în Polinezia
George
Anca:
Alessandro Tassoni – Ion Budai-Deleanu
Puşi
Dinulescu:
Mefisto
Viorel
Speteanu:
Tratatul de frontieră româno-bulgar, 1940
Teatru
de poezie
Ioana
Calotă:
Mihai Eminescu, Ion Heliade Rădulescu
Gabriela
Tănase: Nichita
Stănescu, Dan Botta şi Emil Botta
Aexandru
Philippide Jr.:
Alexandru Philippide
Versuri
în lectura autorilor: Angela
Spica-Djigola, Maria Timuc
Lansare
Victoria
Milescu:
Cenuşa verii,
eLiteratura, 2015,
versiune franceză de Ion
Roşioru
Coordonator:
Dr. George Anca
ZEFLEMEAUA
de CAMIL PETRESCU
Motto: „Românii e deştepţi!“.
Cînd va veni sfîrşitul lumii
Românii nu vor fi atenţi
Isus a spus: „Talita kumi“
Dar nu pentru inconştienţi.
Iar Ziua Domnului, ca hoţul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soţul
Reviste porno va citi.
Reviste porno va citi.
N-avem conştiinţa tragediei
Şi totul luăm „à la légere“
Noi, campionii băşcăliei
Am compromis orice mister.
Avem o scuză de faţadă:
„Lasă, că merge şi aşa!“
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.
„Lasă, că merge şi aşa!“
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.
Senzaţia e de plutire
De infinit paraşutism
Noi am făcut mişto subţire
Şi de marxism, şi de fascism.
Ce Decebal şi Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclista
Şi berea rece la pahar!
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclista
Şi berea rece la pahar!
Mitică veşnic să trăiască
Şi noi pe lîngă el, noroc!
Filozofia chelnărească
E tot pe loc, pe loc, pe loc!
Întreaga drojdie se scurse
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.
Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simţi cum îţi umple toată gura
O moştenim din veac în veac.
Noi „facem“ şi
„băgăm“ de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.
La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolenţă-n oase
Şi-o zeflemea de prost fudul.
Ceac-pac!
Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.
Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pămînteni…
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.
Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decît să-nchideţi poarta
Dacă tot face ea pe moarta…
Hai, că românii e deştepţi!
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decît să-nchideţi poarta
Dacă tot face ea pe moarta…
Hai, că românii e deştepţi!
Vasile Andru
Cum
se pisează
dracii în Polinezia
Era pe vremea efemerei mele rezidențe în Aotearoa (numele Noii Zeelande, în
limba maori). Într-o biserică sobră
şi fără ornamente, am asistat la un ritual de „nimicirea diavolului”. S-a
produs după slujba de duminică. A îndrumat un pastor maori. A fost un fel de
exorcism colectiv.
Înainte de a descrie acel ritual voi spune că, în Polinezia, dracul este un obiect de import. Fiara
apocalipsei este acolo obiect de import din Occidentul nostru iudeo-creştin. Şi
încă n-a fost „naturalizat” definitiv de localnici.
Aşadar, înainte de a fi creştinaţi,
polinezienii nu cunoşteau noţiunea de drac şi nici de infern. Chiar şi după
creştinare, în adâncul lor, polinezienii nu cred că diavolii şi iadul există.
În credinţele lor străvechi, sufletele, după moarte, se duc toate în raiul
numit hawaiki. Ei cred că destinul omului este Raiul!
Raiul lor nu este omogen, ci are mai multe compartimente, în funcţie de un indice noetic al aparţinătorului sufletului.
(Hristos spunea şi El: „În casa Tatălui Meu, multe cămări sunt!”) Nici unul din
acele compartimente din hawaiki nu este, însă, prevăzut pentru ispăşire
sau pedeapsă.
Chiar şi astăzi polinezienii,
deşi creştinaţi, consideră că după moarte sufletele merg în raiul hawaiki,
de unde au venit cândva strămoşii lor. În Noua Zeelandă, există un loc
geografic predestinat, Capul Te Reinga, unde se află un canal de comunicare cu
lumea nevăzută şi, pe acolo, sufletele merg la rai. În acel pol geo-spiritual
Te Reinga, chiar resimţi efecte psihice speciale, produse probabil de „unde ale
formelor” şi de un electromagnetism special.
În mitologia Oceaniei, nu s-a cristalizat un exponent al Răului Absolut, diavolul. De ce? Poate pentru că acei
copii ai naturii nu apucaseră să trăiască Răul absolut, nici spaime
apocaliptice, aşa cum le-au cunoscut istoria de la Sumer încoace. Se pare că
cei din preistorie sau cei care trăiau în condiţii de preistorie nu cunoşteau
răul absolut, deci nu avea cum să apară diavolul …
Răul îşi face apariţia o dată cu
pășirea omului în istorie. Diavolul intră în istorie o dată cu Nabucodonosor …
cu Hasdrubal … şi tot aşa, până la Aushwitz şi Hiroshima … sau până la sârbii
care-şi castrau prizonierii bosniaci, la Sarajevo. Dar polinezienii n-au
cunoscut Răul Absolut, aşa că nici diavolul nu s-a arătat în reprezentările
lor.
Cercetătorii au stabilit că
Dracul istoric a fost inventat (mai bine zis, a fost dibuit sau identificat) de
profetul Zoroastru (660-583 î.H). Și nu este o invenţie halucinatorie, ci una
vizionară. Acesta a întâlnit în suprafiresc, sau a configurat în psihic,
expresia Răului Absolut, diavolul, Angra Mainyush în persană. El a fost preluat
rapid de evrei (care se aflau atunci în captivitate babiloniană), și apoi de
paleocreștinism (cei trei magi de la Răsărit erau preoți zoroaștri).
Astfel Diavolul intră în
viaţa oamenilor Uneori ca formaţiune psihică personificată; alteori probabil,
ca nişte coagulări de materie rătăcitoare sub un voltaj mental deosebit
(ipoteza noastră,V.Andru). De atunci, din sec. VI î.H., dracul s-a tot arătat
chinuiţilor asceţi sau personalităţilor accentuate… uneori semnând pacturi
solemne cu beneficiarii. Luther, într-o noapte, a aruncat o călimară în capul
lui Satana care-l tot vizita, provocator, deranjând-l din traducerea Bibliei!
Dar la polinezieni, copii ai naturii, n-a existat drac. Duhurile sau entităţile suprafireşti care bântuiau şi mai bântuie pe acolo,
sunt numite cu genericul akua şi hatane. Ele pot face şi bine şi
rău, depinde cine le invocă, pentru ce le invocă, depinde ce negociază
vrăjitorul (tohunga) cu ele, moarte sau viaţă. Aceste duhuri nu au rolul
să vâneze sufletele pentru Împărăţia întunericului, şi nici nu sabotează
creaţia Demiurgului.
Duhul atua este o putere neutră, nespecificată benefic sau malefic. Ci simplu, este o putere. Doar cel
care invocă face din atua o putere benefică sau malefică, în funcţie de
mintea sa bolnavă sau sănătoasă, sau în funcţie de manevra magică pe care o
face vrăjitorul tuhunga, la cerere. Acest fapt ar putea să ne dea una
din cheile raportului cu lumea nevăzută.
La fel în Polinezia nu există acea
boală psihică numită sindromul de posesiune demonică. Dacă nu există
drac, evident că nu există nici posedaţi!
Există şi acolo alienaţi care
se comportă ca şi cum ar fi locuiţi de un duh necurat. Dar acei bolnavi mintal
nu au delir cu tematică diabolică.
Ştim că tematica delirului este reperul de identificare a unui sindrom de
posesiune. Tematica delirului ne indică şi alegerea tratamentului, adică vom
şti dacă-l supunem pe bolnav la exorcizări preoţeşti sau îl trimitem la
Spitalul de boli mintale. Dacă tematica delirului este profană, îl trimitem pe
psihotic la spitalul de psihiatrie. Dacă tematica delirului este mistică, îl
trimitem la Sf. Maslu cu 7 popi. Asta e situaţia în lumea de azi.
La alienaţii Polineziei, tematica
delirului este din universul lor nevrotic/cultural; aşadar lipseşte
reprezentarea înfricoşătoare numită diavol. De aici am putea desprinde alte
concluzii medicale cu privirea la diagnosticarea şi tratarea acestei
dizabilităţi psihice. Doar etno-psihiatria ţine cont de aceasta.
*
Mult le-a trebuit misionarilor creştini să le bage în cap bieţilor polinezieni noţiunea de diavol. Până la
urmă, însă, au reuşit să-i garnisească pe băştinaşi cu credinţa în draci!
Astfel că la început de secol 20, băştinaşii au trebuit să preia acest balaur
mic, păros, negru, cornut, specializat în coruperea sufletelor şi-n capturarea
de fiinţe vicioase pentru iad.
Şi dacă misionarii i-au zăpăcit şi au reuşit să-i sperie că dracii s-au
furişat şi-n Polinezia, dânşii, polinezienii au învăţat să-l distrugă pe
vicleanul invadator, să-l piseze mărunt, duminica, printr-un ritual original.
Un pastor maori, creştin
fervent, a inventat procedeul de nimicit diavoli, un exorcism special. A zis
acel pastor:
„Dacă şi
aşa ni i-aţi adus, ei bine, găsim noi ac de cojocul lor negru!”
Acel procedeu de „exorcizare” este inspirat din „scenariul” HAKA, adaptat
la nimicire de diavoli.
Ritualul haka era, dintru început, un dans războinic. S-a practicat înainte de luptă. Astăzi se
practică înainte de meciul de rugby.
Prin haka, războinicii caută
să-şi înfricoşeze adversarul, să-i inhibe părţi din cortex, să-l blocheze.
Dintotdeauna, haka a avut un secret hipnotic, paralizant.
Astăzi, aşa cum e performat
de jucătorii rugby, procedura haka este doar exoterică, exterioară,
se manifestă prin gesturi fioroase şi strigăte teatrale. Secretul hipnogen sau
paralizant s-a pierdut, sau, oricum, nu se foloseşte în sport. Dacă echipa de
rugby a Neo Zeelandei este mereu campioană mondială, asta se datorează mai
curând dotării fizice extraordinare a unor jucători, de genul inbatabilului
Lomo… Şi nu credem că efectele magice ale ritului haka ar fi explicaţia
succeselor echipei maori!
Foto.
Scriitorul Vasile Andru
Aşadar, un pastor maori a avut ideea
să adapteze haka la exorcismul cel mai eficient din câte am văzut. Se
practică astfel:
Pastorul se află lângă altar.
Enoriaşii stau în faţa lui, la distanţă de patru metri de altar. Ei iau poziţia
specială, cu picioarele proptite într-un fel anume, cu mâinile ca pentru atac,
cu pumnii strânşi, cu o grimasă fioroasă!
Pastorul strigă:
Ka mate. Ka mate! (Pot muri. Pot muri!)
Ka ora. Ka ora! (Pot trăi. Pot trăi!)
Enoriaşii strigă şi ei, în
cor, cu putere:
Ka mate. Ka mate!
Ka ora. Ka ora!
Apoi fac gesturi de înfricoşare,
ameninţări vehemente cu pumnii la adresa diavolului, fac grimase: gura căscată,
limba scoasă de un cot! Pastorul incită acest vacarm, până la clocot. Totul e
în crescendo.
Spre sfârşit, strigă:
Ka upane. Ka upane!
Adică: „Pot birui. Pot
birui!”
(Traducera sintagmelor din maori, de V.A.)
Există şi obiceiul călcării
în picioare a diavolilor, pentru strivirea lor definitivă. Îi pisează frenetic
sub tălpi, până la epuizare. La urmă, enoriaşii, osteniţi şi parcă ieşiţi din
transă, au sentimentul că toţi diavolii au fost nimiciţi pe ziua aceea.
E un spectacol teribil să vezi
cum toată biserica, toţi participanţii, cu o dezlănţuire redutabilă, ajungând
până la transa şamanică, nimiceşte diavolii! Iar în final, ieşiţi din transa
„hăcuirii”, pleacă acasă cu o dispoziţie şi cu o seninătate admirabile, cu
senzaţia de purificare totală. Dar nu definitivă … Căci, nu ştiu de ce,
duminica viitoare, ei vor face din nou acest ritual de nimicire a dracilor,
deși eu credeam că i-au zdrobit o dată pentru totdeauna.
vasileandru @ yahoo.com
DIN
SPANIA
GERMAIN
Scurtă
descriere a inițiativei ”O poezie pe săptămână”
Născută din ideea de a publica săptămânal
o poezie din lirica lumii în ziarul de limbă flamandă al
comunității olandeze locuitoare în Spania, inițiativa traducerii
și publicării ritmice a creației lirice a poeților din întreaga
lume a crescut și s-a extins la nivel internațional, apropiindu-se
la ora actuală de poemul numerotat cu cifra rotundă de 400.
Ideea de a dărui pe cale tradițional-tipărită,
respectiv pe calea virtuală câte un moment de reverie, ca o pauză
de respiro în mijlocul vieții agitate pe care o ducem cu toții, a
câștigat din ce în ce mai multă simpatie în rândul iubitorilor
de frumos din întreaga lume, care așteaptă deja cu nerăbdare în
fiecare săptămână surpriza literară, pentru a o savura ca pe un
cadou prețios.
Limbii flamande i s-au adăugat între timp
versiunile în spaniolă, engleză, germană, chineză și română,
fiind pe cale a se extinde în curând și spre italiană. Simpla
dorință de a face ca inimile noastre să vibreze măcar pentru o
clipă la unison, unite sub diapazonul sensibilității artistice,
dobândește anvergură și nu poate fi decât o binefacere pentru
noi toți.
Autorul și coordonatorul acestei inspirate
sincronizări este prestigiosul poet belgian Germain Droogenbroodt,
promotor al liricii poeților mai mult sau mai puțin cunoscuți,
indiferent de țara lor de origine. Neobosit, se dedică acestei
pasiuni cu trup și suflet, promovând-o prin intermediul celor două
instituții pe care le-a înființat special în acest scop: editura
”PoInt” (presurtare după Poesie Internationale”) și Fundația
Culturală ”ITHACA”, specializată și pe organizarea de concerte
de muzică clasică și recitaluri de poezie. Ambele au sediul în
Altea, pe Costa Blanca, în Spania, acolo unde rezidează Domnia Sa.
E
o mare plăcere și onoare pentru echipa de traducători și
colaboratori la acest proiect să pună la dispoziția publicului
larg, fără niciun fel de cerințe sau obligații, acest regal liric
săptămânal. Vă invităm să gustați plăcerea poeziei și,
eventual, să continuați, lărgiți sau chiar îmbogățiți cu
creații personale acest proiect.
Germain
și colaboratorii săi
Cum
și-a furat filiala înapoi Nicolae Manolescu
Nu
mai este un secret că
Nicolae Manolescu violează de ani buni statutul U.S.R. asemeni unui
minotaur priapic ce-și înghesuie victima în fundăturile
labirintului avocățesc în care sălășluiește – și i-o trage
din toate pozițiile înainte s-o halească de vie.
Ciocoi
de tip nou, ieșit de la răcoare
la bunăstare în post-comunism, Nicolae Manolescu consideră
instituția pe care o conduce – Uniunea Scriitorilor din România –
drept moșia sa proprie și personală. A dobândit-o trecând prin
foc și pară orice scrupule morale și intenționează să o
păstreze cu cerbicie până la sfârșitul vieții, chiar dacă asta
înseamnă siluirea oricărei aparențe de legalitate.
Atitudinea
președintelui U.S.R. e simplă:
i se cuvine. Tot. Iar acest lucru face ca în anul de grație 2015
breasla scriitorilor români să arate ca un stat feudal. Deținătorii
de funcții – curteni vânând favorurile unui principe capricios,
care te poate exila, dar te poate și ierta, dacă ești dispus să
te faci preș și afară e noroi, deci e nevoie de tine – a se
vedea exemplul
lui Alex Ștefănescu.
Slujbașii de toate felurile, de pe la revistele uniunii sau de prin
alte părți
– iobagi ce așteaptă mila Măriei Sale și care pot fi lăsați
fără pâine oricând dacă ridică fruntea spre o brumă de
dreptate. Membrii de rând – turmă de manevră, bună de flocoșit
sau de prezentat în statistici. Bună și de pus pe blazon, pentru
legitimitate. Această viziune manolesciană este completată glorios
de filialele U.S.R., care în mintea Măriei Sale Nicky Întâiul au
rolul unor seniorii vasale, ce datorează supunere și tribut curții
regale.
În
acest context de Ev Mediu, revolta unor președinți de filială,
alături de alți scriitori, față de încălcarea și modificarea
ilegală a statutului U.S.R. trebuie că i-a părut lui Nicolae
Manolescu înaltă trădare și încălcarea dreptului divin prin
care domnește în Uniunea
lui.
Premiul Eminescu, decernat
arbitrar lui Gabriel Chifu
la începutul anului precum un favor acordat unui locotenent
credincios, rămâne
din perspectiva întregului doar punctul în care monarhia
absolutistă a lui Nicky Perenul a renunțat la orice jenă și a
abandonat până și aparența legalității și a echității.
Arbitrariul a devenit o evidență dincolo de orice tăgadă după
momentul Chifu. Iar reacțiile ulterioare ale președintelui U.S.R.
au demonstrat nu numai că acesta practică arbitrariul, dar îl și
consideră justificat, ba chiar dorește să-l legitimeze. Nu trebuie
să mă credeți pe cuvânt. Citiți editorialele lui Manolescu din
România
Literară
sau luările sale de poziție din alte publicații, de exemplu
Adevărul,
în care se referă la problema în cauză.
Paradoxal
– sau poate că
nu – ceea ce a generat revolta unor scriitori de marcă și tot
efortul ulterior de a reforma Uniunea Scriitorilor este fix această
reacție deșănțată a lui Manolescu și a ciracilor săi. Nu
neapărat problema premiului Eminescu în sine, cât reacția
conducerii U.S.R. la protestul exprimat de câțiva scriitori care
denunțau abuzul și impostura. A devenit clar că uniunea nu mai
funcționează pe principii democratice, că legalitatea este doar un
impediment ce trebuie ocolit, dialogul este imposibil și regulile
jocului se reduc la una singură: bunul plac al lui Nicolae
Manolescu. Situație care a dus la căutarea rădăcinilor răului:
modificări arbitrare ale statutului, lipsă totală de transparență
financiară, refuzul de a respecta legea căreia i se conformează
toate uniunile de creație – invocându-se un decret din 1949 –
și, poate cel mai important, posibilitatea ca Manolescu să fie
reales la nesfârșit – prin eliminarea prevederii statutare care
stabilea un număr de maximum două mandate pentru președintele
U.S.R. Astfel, reforma
s-a relevat ca o necesitate,
alternativa fiind un sindicat de tip comunist, condus dictatorial.
În
aceste condiții, cei trei conducători
de filială care au avut curajul să se alăture protestatarilor –
Dan Mircea Cipariu, Rita Chirian și Peter Sragher – au devenit
implicit purtători de cuvânt ai mișcării de reformă, fiind
singurii care aveau acces în Consiliul U.S.R. și puteau lua
cuvântul acolo. În ședința din 30 martie 2015 a Consiliului
atitudinea feudală de la curtea lui Nicky Necruțătorul s-a
manifestat în toată spendoarea ei. Am avut de toate: de la injurii
grosolane la demagogie, de la amenințări la silogisme falsificate
grosier – înregistrarea
audio a ședinței
este relevantă.
Încununarea circului a fost sancționarea cu avertisment a celor
trei șefi de filială: dacă mai faceți o să fiți excluși.
Să
ne înțelegem: Manolescu era și rămâne obligat să reducă la
tăcere cele trei filiale rebele. Altfel exemplul ar putea fi
contagios și revolta s-ar putea întinde. În logica dictatorială a
actualei conduceri a U.S.R. diferența de opinie este intolerabilă,
pentru simplul fapt că dinamitează tot eșafodajul unei puteri
deținute până la urmă ilegitim.
Dintre
cele trei filiale, cea mai periculoasă
pentru Nicky Magnificul era U.S.R. Poezie – București. Aceasta din
mai multe motive. Valoarea multor membri ai filialei este
incontestabilă – sunt scriitori recunoscuți și premiați. Cei
mai mulți rebeli sunt poeți și sunt din București – deci membri
ai filialei. Filiala a avut parte sub conducerea lui Cipariu de un
management corect, și are acum resursele financiare care îi pot
asigura o independență consistentă față de centru. Și nu în
ultimul rând, Dan Mircea Cipariu este singurul șef de filială care
are răbdarea și apetența de a descurca și de a combate hățișul
juridic cu care avocații uniunii încearcă să protejeze domnia
manolesciană.
Cu
alte cuvinte, Manolescu avea nevoie de capul lui Cipariu pe o tipsie.
Ușor de spus, greu de făcut.
Pentru că, ce să vezi, Cipariu a fost ales democratic în funcția
de președinte al filialei, prin alegeri. Greu de mazilit în
condiții legale. Dar să nu uităm că punctul forte al lui Nicky
Versatilul nu este respectarea legii, ci eludarea ei.
Acestea
fiind datele problemei, ce putea face Nicolae Manolescu pentru a-și
lua filiala înapoi, în fieful feudal din care evadase? O întrebare
la care Măria
Sa a găsit un răspuns simplu: dacă nu putem să o luăm legal, hai
s-o furăm. Zis și făcut.
Luni,
14 septembrie 2015, profitând de lipsa lui Cipariu din București –
acesta anunțase de ceva vreme că
va merge la Chișinău – Nicky Vicleanul a convocat o Ședință
extraordinară a Consiliului U.S.R. Peter Sragher, care a participat,
ne-a povestit ce s-a întâmplat acolo:
“Azi,
în Consiliul USR s-au petrecut lucruri mirabile. Dl Horia Gârbea –
am aflat de la președintele Nicolae Manolescu – a renunțat
intempestiv la funcția de președinte al Filialei de Dramaturgie și
de membru în Consiliul USR și și-a depus cererea de transfer la
Filiala de Poezie, dar nu la Filiala București-Poezie, ci direct la
președintele USR, cerînd calitatea de simplu membru în data de 7
septembrie 2015 – coincidență,
chiar ziua în care eram anunțați că va avea loc un Consiliu al
USR.
Dl
Manolescu a propus în ședința de Consiliu de azi – cu toate că
nu-i treaba Consiliului USR – să fie aprobată această cerere. Eu
am întrebat dacă, în conformitate cu statutul, Filiala București
a aprobat cererea dlui H. Gârbea. Nu. După ce Cipariu Dan Mircea a
fost suspendat din funcție, ghici ciupercă cine a fost propus
interimar în locul său?!? Proaspătul membru al Filialei
București-Poezie, nu altul decît dl H. Gârbea, care era tot un
zîmbet! Tot el va prelua și locul în Consiliul și Comitetul
Director al USR care-i revenea lui Dan Mircea Cipariu. Am votat
împotriva acestui interimat. Am fost iarăși singurul“.
Bun,
ce avem mai sus? Nicky Răzbunătorul
îl suspendă pe Cipariu dintr-o funcție în care acesta era ales
democratic. Fără altă justificare decât
aceea că
Cipariu a apelat la justiție pentru a contesta validitatea
articolelor adăugate pe șest de Manolescu în statut, astfel încât
să poată conduce la infinit uniunea, discreționar și fără să
dea socoteală de banii păpați de la buget. Pe scurt: dacă apelezi
la justiție pentru a-ți apăra drepturile te dăm afară. Curat
murdar, coane Nicky. Apoi, mai avem un țucălar care își dă
demisia din funcția de colector de pârțuri dramatice, se transferă
la Filiala U.S.R. Poezie – București total nestatutar, după care
este uns șef de trib de Nicky Binefăcătorul. Totul pe loc, în
aceeași zi, fără alegeri, fără consultarea membrilor filialei,
fără nici un scrupul. Păi dacă asta nu-i hoție, să-mi spuneți
voi ce e!
Într-un
final glorios, Nicky Cuceritorul a putut declara curtenilor în
extaz: “Fraților,
am învins. Ne-am furat filiala înapoi!”
Dar
cu ce rămânem
la sfârșitul poveștii? Dincolo de încă un abuz major al
președintelui U.S.R., dincolo de dezgustul provocat de complicitatea
explicită a unor scriitori de la care așteptam o minima
moralia,
dincolo de gustul amar lăsat lașitatea celor tăcuți, care au ales
complicitatea implicită, rămâne un ceas care ticăie. Și care
măsoară timpul până când funia va ajunge la par.
Îmi
aduc aminte de o discuție neoficială
pe care am avut-o cu un prieten, funcționar DNA, mai pe la sfârșitul
primăverii. I-am prezentat toate probele pe care le aveam privind
abuzurile în funcție publică, folosirea posibil frauduloasă a
fondurilor de stat și traficul de influență pentru care ar trebui
cercetat Nicky Perisabilul. Răspunsul a fost limpede: sunt întrunite
toate condițiile de suspiciune rezonabilă pentru a deschide o
anchetă împotriva domnului Nicolae Manolescu și a persoanelor care
îl secondează la conducerea U.S.R. Singura problemă este că nu au
resursele umane pentru a se ocupa de toate fraudele ce le sunt
semnalate – la câte s-au petrecut în țara asta. Îi iau mai
întâi pe barosani, ăia cu multe milioane de euro delapidate. Dar
vine rândul tuturor, mai devreme sau mai târziu. Și-a notat tot ce
i-am zis și mi-a promis că nu uită. Oricum o să-i aduc aminte de
asta peste câteva săptămâni – a rămas să ne vedem la o bere,
de ziua lui.
Până
atunci, mesajul meu pentru Nicky Invulnerabilul este unul simplu.
Jupâne, ia-ți o șubă groasă. Winter is coming!
Notă:
acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare.
Victor
Potra, 21 septembrie 2015
DIMITRIE
GRAMA
Omul masina si societatea
Omul masina si societatea
Fiinta umana se naste fara constiinta
sau cu o constiinta rudimentara asemanatoare celorlalte primate sau
mamifere, dar omul este inzestrat cu un creier extrem de creativ si
de efectiv, care l-ar putea ajuta sa-si dezvolte o constiinta daca
conditiile naturale, social-politice si economice sunt favorabile.
In general, filozofii, sociologii,
doctorii, poetii, jurnalistii si mai ales politicienii, vorbesc de
constiinta, ca si cum aceasta ar fi ceva banal si de la sine-nteles
si ca si cand constiinta ar apartine in egala masura tuturor
fiintelor umane. Aceasta atitudine se bazeaza si pe faptul ca
majoritatea celor care fac referinta la constiinta umana, nu prea
stiu despre ce vorbesc si cei mai multi dintre acesti indivizi, nu
au o constiinta proprie dezvoltata. Multi oameni cred ca atunci cand
esti loial unui grup anume, unui partid anume, unui tinut anume si
iti expui public si virulent aceasta loialitate, acel act de
solidaritate reprezinta actiunea unui individ plin de constiinta. De
asemenea sentimentul de "mila de la distanta", ca de
exemplu cei care plang la TV de mila copiiilor care cauta de mancare
prin gunoaie in Asia sau Africa, se confunda adesea cu o constiinta
devarata, cu toate ca este vorba doar de sentimentalism hormonal si
de multe, doar de propaganda ipocrita.
Cine nu a vazut la TV "healerii"
americani, care cu biblia in mana si cu citate din scripturi,
vindeca diversi contorsionisti, falsi paraplegi sau
psiho-hipocondrici. Mesajul healerului este simplu: "vorba si
cartea lui Isus te vindeca daca te desparti de toate posesiile
materiale si mai ales de toti banii si ai predai bisericii lui Isus,
deci mie healerului". Intrebati acesti healeri si cei din jurul
lor, ei se considera oameni cu constiinta. Biserica da din umeri si
nu condamna aceste emisiuni si obiceiuri desecrabile, dand vina pe
libertate.
In acest context voi incerca sa-mi
exprim cateva ganduri privitoare la ideia de democratie, atat din
punct de vedere general, cat si in raport cu Romania si romanii.
Nu sunt sigur, dar am impresia ca
majoritatea fiintelor umane actuale considera "democratia"
ca fiind stadiul cel mai evoluat al societatii umane si deci, cel
mai bun, unde o ordine bazata pe libertate deplina, egalitate
deplina si pe dreptul fiecarui individ sa-si aleaga liderii.
Democratia nu este ceva nou, ceva la
care o societate libera a ajuns deoarece vasta majoritate a
cetatenilor din acea societate au ajuns la un nivel intelectual si
moral ridicat, nicidecum, deoarece diverse forme de guvernare
democratica, asemanatoare cu cele din zilele noastre, au existat si
la grecii antici si la chinezi sau indieni acum 2500 de ani.
Plato descrie cinci forme diferite de
organizare a societatilor umane si le categorizeaza in acord cu
gradul de ratiune, succes si dreptate corespunzator fiecareia.
Dupa Plato, asa
cum analizeaza el acum aproape doua mii cinci sute de ani in
faimoasa "Republica", Aristocratia reprezinta cea
mai buna forma de guvernare. Aici societatea este condusa si
controlata de "regii filozofi" si in aceasta societate,
dorintele prostimii majoritare sunt controlate de intelepciunea si
tinta minoritarilor educati si antrenati in guvernare
social-politica bazata pe o etica solida si ne-negociabila.
Urmeaza apoi, pe o treapta putin inferioara,
Timocratia, sau dictatura militara si aici Plato da ca
exemplu Sparta. Dictatura militara a lui Plato, nu are nimic in
comun cu dictaturile militare actuale de tipul nord-korean sau
diverse altele din Africa sau America Latina. Dictatura spartana
este o societate austera bazata pe educatia militara,
responsabilitate si onoare, in care fiecare cetatean este antrenat
si dispus sa se sacrifice pentru binele acelei societati. O
societate in care "asceticul" este glorifiat si unde
onoarea este mai presus de orice dorinta.
O treapta mai jos,
gasim Oligarhia, unde toata patima sufleteasca este
subordonata dorintei de avutie. Totusi in oligarhia greaca, a lui
Plato, exista o retinere si se manifesta un control fata de
acumularea nelimitata de bogatie.
Dupa Oligarhie, pe
scara valorilor, urmeaza Democratia - o societate condusa de
oameni dominati intelectual si spiritual de o pofta nestapinita,
primitiva, pentru mancare, bautura sex si alte placeri. Plato
considera democratia, ca fiind o societate fara ordine sau
disciplina unde egalitatea politica duce inevitabil la o cultura
grosolana, de prost gust si la o moralitate bazata pe "lasa-ma
sa te las", unde orice siretlic este acceptat si "totul
este in regula".
Singura societate mai
proasta decat democratia, este Tirania. Tirania nu este polul
opus al democratiei, ci mai curand reprezinta o democratie "coapta",
ajunsa la apogeu si in care orice forma de expresie, de habit uman,
printre care nerespectarea legiilor si crima social-politica, devin
acceptabile.
Romania si romanii probabil ca, de-a
lungul anilor, au trecut, constient sau inconstient, prin toate
aceste forme de organizare sociala si statala pina cand au ajuns la
actuala forma de democratie. Pentru ca asa se numesc acum,
democratii, toate tarile unde toata lumea de la o anumita varsta
anumita, are dreptul la vot. Toata lumea, indiferent de educatie,
stare mintala, onoare, responsabilitate, interes egoist,
criminalitate, etc., etc.,etc., etc.
In ce masura este romanul liber
si democratic acum? Care sunt normele si valorile morale care
definesc societatea romana si pe care cetateanul obisnuit trebuie sa
le urmeze, deoarece asa li se cere de cei care conduc (exemplar)
tara si poporul. Cat de serios poate fi considerat un furt de un
pepene la targ, sau un furt de cunostiinte la o scoala sau
universitate? Cui ai mai pasa de asa ceva?
La alegeri, dece se duce lumea?
Sunt multe intrebari, la care eu nu pot sa raspund si nici nu
pretind sa am dreptul sa raspund, deoarece eu sunt un las, am plecat
de acolo, neavand curajul sa ma angajez si sa incerc sa schimb ceva.
Atunci cand eu am plecat din tara, in 1969, Romania era, conform
teoriei lui Plato, o Tiranie, dar nu sunt convins ca din punct
de vedere moral-social, exista vreo diferenta mare intre Tirania si
Democratia romana.
Cred ca atata timp cat orice
natie, deci si natia romana, refuza sa fie sincer angajata in
propria ei existenta si este nepasatoare la auto-critica si
auto-condamnare, nu sunt mari sanse de reconciliere cu propriul
spirit sau cu cel al altor natii.
Dupa 1989, odata cu instaurarea unei
noi ordini social-politice, Romania si romanul ar fi trebuit sa-si
asume raspunderea fata de trecutul comunist, pe care in mod
superficial si deci vulgar, al condamna.
O incercare, in aceasta privinta, a
avut loc prin asa-zisa Comisa Tismaneanu, dar aceasta incercare
reprezinta doar o cacialma si nu o analiza serioasa si profunda a
comunismului din Romania.
Compromisa fiind din start, aceasta
comisie a incercat sa protejeze diversi criminali comunisti si mai
ales a reusit sa ascunda adevarul. Care sunt adevaratii calai ai
comunismului? Unde si cand au fost ei judecati si de cine?
Un adevarat proces judiciar, ar fi
avut sansa sa separe oamenii buni de cei rai, comunisti ori
necomunisti, dar acest lucru nu s-a intamplat in Romania si de aceia
romanul traieste in continuare in jugul suspiciunilor si al
neincrederii. Spiritul romanului si al natiei, in general, in loc sa
se ridice dupa caderea comunismului, a ramas acelasi sau este si mai
fragil, si mai slab.
Un popor despiritualizat,
suspicios si neincrezator, cade usor victima fortelor diabolice si
imorale care, incet-incet, distrug si pe acei putini supravietuitori
decenti si constienti.
Recunosc ca nu-i usor sa ai
curaj si sa te lupti pentru demnitate si constiinta si poate ca o
mica consolare, eu consider ca, in general, romanii se comporta
asemanator altor natii, asemanator altor fiinte umane si e normal sa
fie asa, deoarece, cum am mai spus, 70% din oameni poseda o
constiinta minima, rudimentara.
O constiinta de supravietuire.
DG, 17/9 2015
Omul maşină (reîntâlnire)
Atunci cand faci parte dintr-un
colectiv sportiv si mai ales daca esti selectat sa reprezinti
asociatia sportiva, sau chiar natiunea, la nivel national si
international, ai impresia ca toti membrii acelui lot, fac parte
dintr-o mare familie, in care toti impartim aceaiasi mandrie si avem
acelasi tel. Vrand-nevrand esti nevoit sa te antrenezi cu anumiti
antrenori, sa imparti aceleasi stadioane, vestiare, cantine si
camere de dormit si in timp, esti convins ca toti gandesc
paroximativ la fel si iti sunt asemanatori tie in tinuta morala si
fapta.
Un grup de tineri
entuziasti, de fapt, doritori de performanta, veseli si deschisi si
in acest grup fiecare om se bazeaza pe un co-echipier, are incredere
in el atat ca sportiv cat si ca om. Petrecand mult timp impreuna, la
stadion, in cantonamente, la petreceri, te simti in largul tau,
vorbesti, mai spui, in intimitate, bancuri.
Cel putin asa
gandeam eu cand am ajuns atlet de performanta si am fost selectat in
lotul Romaniei de atletism. Eram tanar student la Cluj si aveam o
situatie putin deosebita din punct de vedere social, radacini
nesanatoase (pentru ca radacinile se mostenesc de la planta la
planta!) si bunici traitori din anii 1930 - 40 in New York, USA. Nu
mi-am ascuns niciodata originea, ba chiar cred ca am fost
intotdeauna mandru din cine si de unde ma trag si de aceea fiind in
lotul Romaniei, eu nu ma asteptam ca alti sportivi, sa fiu trimis la
concursuri in Vest, ci eram foarte multumit sa primesc o indemizatie
sportiva si sa reprezint tara in lagarul nostru socialist, in
Bulgaria, Cehoslovacia, DDR, URSS.
In schimb nu m-am impartasit nimanui,
nici macar familiei sau prietenilor cei mai apropiati, cu privinta
la visul meu de a parasi tara, dorinta bazata pe niste experiente la
varsta de 14 -15 ani la Ilidia, in Banat. Atunci la varsta de 14
ani, din tanar comunist indoctrinat, am devenit un observator critic
al unui sistem inuman. Precoce pentru un copil, dar asa a fost sa
fie si nelinistea psihica pe care mi-a creat-o acea revelatie
precoce, ar fi putut sa ma distruga, daca nu aveam un plan intr-un
vis in care puteam sa parasesc o tara in care eu nu puteam sa fiu eu
si nici neamul meu nu putea sa fie altceva decat o ofensa nationala.
Vara anului 1969 eram in
cantonament, cu lotul Romaniei de atletism, la Poiana Brasov si din
acel "lot mare" erau alesi sportivii care trebuiau sa
reprezinte tara, atat in Est cat si in Vest. Eu ma pregateam pentru
concursuri locale si, in cel mai bun caz, pentru vreun concurs in
vreo tara sora, socialista.
Sansa mea de a participa la vreun
concurs in Vest, s-a redus aproape la zero, atunci cand in aceiasi
vara, doi atleti, fratii Hodos, au "ramas" in Vest. Si ei
aveau, chiar mai rau decat mine, referinte comune cu tarile
capitaliste, mama lor fiind frantuzoaica get-beget.
Eram prieten bun cu fratele mai mare,
Silviu, cu care ma antrenam cateodata si faceam "cura de
struguri" sa ne intarim. Nu am discutat niciodata politica si
niciunul din noi nu ne-am dezvaluit intentiile, dar nu m-am mirat sa
aflu ca fiind impreuna la un concurs in Germania, fratii Hodos nu
s-au mai intors.
Acum in Poiana Brasov, ne pregateam cu
totii pentru un "triangular" la Stockholm si anume Suedia
- Italia - Romania si majoritatea sportivilor de incredere erau deja
selectati si informati ce si cum. Eu nu ma asteptam sa fiu
selectionat si de aceea am ramas, aproape naucit de surprindere,
atunci cand cu trei zile inainte de plecare, seful lotului vine
si-mi spune sa ma pregatesc ca mi s-a "facut incredere" si
am fost ales sa plec la Stockholm cu lotul.
M-am bucurat, dar in acelasi timp, m-a
coplesit si o neliniste, sora cu spaima, gandindu-ma ca acum a sosit
momentul sa fug. Nu-i usor sa pleci in necunoscut, fara nici un act,
far nici o reasigurare ca "totul se aranjeaza", dar totusi
nu puteam da inapoi acum. Ma gandeam ca s-ar putea sa fie ultima
sansa de a ajunge in Vest.
Coplesit de ganduri, stateam pe o
banca la stadion, cand asa, din senin, un aruncator de ciocan, pe
care il cunosteam doar superficial si care nu-mi era prieten sau
macar coleg de antrenament, el fiind aruncator si eu sprinter, se
aseaza linga mine si in mare confidenta imi spune: "Sti ca
fratii Hodos s-au intors? N-au primit azil in Vest si acuma-s la
Bucuresti. Si-au cerut iertare la Federatie si nu se stie ce se va
intampla cu ei, etc., etc.". Nu-mi mai aduc aminte ce i-am
raspuns, dar imi amintesc ca aceasta "veste" m-a pus pe
ganduri si aproape ca mi-a taiat curajul de emigrare. Am fost in
cumpana pina cand avionul a ajuns deasupra arhipeleagului care
inconjoara Stockholmul si atunci mi-am spus: fie ce-o fi, eu raman
si daca nu reusesc sa ajung in America la bunici, atunci, daca asa
mi-e soarta, voi ajunge acolo de unde am plecat, in aceiasi
inchisoare unde o sa ma prapadesc asa cum si altii se prapadesc.
Mi-am facut datoria fata
de tara si lot si am concurat atat la 400m individual cat si la
stafeta de 4X400m. Dupa concurs aveam o zi libera de cumparaturi si
in ziua aia eu m-am dus la Politia din Stockholm si am cerut azil
politic. Suedezii nu m-au trimis inapoi, ba din contra m-au ajutat
in toate eforturile mele de a-mi continua studiile si cariera
sportiva. Doar la trei - patru ani dupa ce am "fugit" din
lotul Romaniei de atletism, am fost selectionat pentru lotul
national al Suediei.
Am aflat mai tarziu ca
fratii Hodos nu s-au intors nicidecum in Romania atunci in vara lui
1969 si mi-am dat seama ca aruncatorul acela de ciocan, Ciobanu cred
ca l-a chemat, a fost instruit sa vina la "elemente" ca
mine cu zvonuri de intimidare, de dezinformare care sa ne
descurajeze sa "fugim", daca cumva asa o ideie ne-ar
fi trecut prin cap. El facea parte din doua loturi nationale si avea
obligatii pentru amandoua: lotul national de atletism si lotul
natinal Securitatea.
Facand parte din lotul
Suediei, m-am mai intalnit cu atleti romani la diverse concursuri
internationale, dar in afara de unu-doi sportivi pe care-i stiam de
la Cluj, nu am incercat sa contactez sau sa vorbesc cu nimeni,
dandu-mi seama ca acesti "detinuti sportivi", urmariti de
securisti cunoscuti si necunoscuti de ei, ar avea mai mult necazuri
decat placere sa stea cu mine de vorba.
O singura data insa am
facut exceptie de la aceasta regula de necomunicare cu fostii
co-echipieri si anume atunci cand am participat, in 1975, la
"Jocurile de Atletism de la Ostrava", un concurs de
atletism intr-o tara socialista. Printre atletii roamani era si
saritoarea la lungime, Alina Popescu, pe care o cunosteam bine,
fiind chiar inamorati intr-o relatie"platonica" in
1967-68.
Ne-am bucurat reciproc sa
ne revedem si dupa concurs ne-am intalnit, acolo unde eram cu totii
cazati, sa stam putin de vorba. Cred ca nici nu am apucat sa fim
singuri si sa vorbim 5 - 10 minute, cand prin usa s-a napustit
Mihaela Penes, mandria noastra olimpica, care fara nici un fel de
introducere a inceput sa ma besteleasca cu o voce plina de patos si
testosteron: Ce caut eu acolo cu Alina cu minciunile mele despre
Vest si studii false de doctor? Stie ea cu ce scop am venit eu
acolo, et., etc.
I-am raspuns ca nu am vorbit despre
Vest si nici despre sutdiile mele, dar Mihaela stia mai bine si
continua sa zbiere la noi.
Saraca Alina a amutit.
Parea paralizata. N-am avut altceva de facut decat sa-mi cer scuze
la Alina si sa plec.
Acum, recent am citit in presa romana
ca, din pacate, Mihaela Penes, care ar fi avut inca multe de dat,
"s-a retras" la o manastire din Moldova. O
comunista, securista a anilor 1960 - 70 - 80, care pe vremea lui
Ceausescu probabil ca ar fi denuntat, chiar si fals, si ar fi
combatut orice fel de manifestare religioasa, cere acum
refugiu la maicile unei manastiri. De unde atata piosenie? O mustra
cumva constiinta pentru serviciile secrete care s-ar putea sa fi
distrus aspiratiile multor tineri nevinovati?
Ma indoiesc
de asa ceva, deoarece atat acel aruncator de ciocan cat si M Penes,
nu sunt altceva decat "masini biologice", fara constiinta
si deci impasibile, fara remuscari. Sunt convins ca acesti
indivizi, atunci cand isi deapana amintirile, se prezinta celor care
nu stiu, naivilor, ca si cand ar fi fost oameni de onoare, chiar
"dezidenti" pe "vremea lui Ceausescu". Si tara
aia pare sa fie plina de ei, nu-i asa?
D Grama, Gibraltar, 18/9
2015
Actualii refugiați
Cand valurile de "refugiati nord
africani si asiatici, cu sutele demii au napadit insulele italiene
din Mediterana si cele grecesti din Adriatica si Egee si mai ales
cand prin Turcia, val dupa val de emigranti au trecut in Macedonia,
Sarbia si pina la urma in Ungaria, cancelarul german, Angela Merkel a
aparut in mass-media internationala si, ca un inger pazitor, a
promis hoardelor de refugiati, azil in Germania, in conditii umnane,
si neconditionat, drepturi de cetatean UE.
Unui milion de refugiati
le-a promis Merkel dreptul de a se stabili in Germania. Nemtii au
aplaudat-o cu mandrie si chiar incompetentii de la ONU si-au
exprimat uimirea si srijinul acestui efort umanitar german, care
statea ca un exemplu de comportament de inalta moralitate si
atitudine de solidaritate si altruism.
Se pare ca pe nimeni nu
l-a interesat si nimeni nu s-a intrebat serios: "cine sunt
acesti refugiati?", "reprezinta acesti oameni, adevarati
refugiati de razboi si persecutati religios de noul stat islamic din
Irak si Siria?" si mai ales nimeni nu pune intrebarea cea mai
relevanta care are importnata pentru viitorul omenirii, ca
invatatura, si anume: "cine sunt raspunzatori de aceasta
situatie haotica, acre afecteaza atat Africa, cat si Asia si Europa?
Cum s-a ajuns aici?"
Angela Merkel si diversi
politicieni germani, au fost primii care au criticat Grecia, Italia,
Macedonia, Sarbia si Ungaria pentru ne-angajarea si ne-asigurarea de
conditii "umane" refugiatiilor si germanilor, in acelasi
suflu umanist si altruist, li s-au alaturat austriecii si croatii,
care si ei au promis trecere libera, conditii umane, scoli, spitale,
in general au promis refugiatilor, o infrastructura decenta, umana
si au promis libertate!
Ungurii, care nu-si
doresc in tara lor refugiati despre care habar nu au cine sunt, au
imbarcat direct in trenuri si autocare cateva mii de refugiati si
i-au plasat austriecilor. La TV vad austrieci fericiti de venirea
refugiatiilor si aceasta fericire sfarseste cand Ungaria trimite
vreo 25 - 30.000 de refugiati. Austriecii isi aduc aminte de fratii
lor germani care au promis ca vor un milion si au trimis cei 25.000
la Munchen.
Scenariul se repeta: flori la gara,
fanfara, marsuri la primii cinci mii de refugiati si la numarul
critic de douazeci si cinci de mii, STOP!
Lacrimile de bucurie si
prietenie de pe fata lui Angela Merkel au spalat spoiala de
ipocrizie propagandista si, asa cum spune romanul, "neamtul
si-a dat arama pe fata". La fel si austriacul si croatul si
francezul si, general europeanul bogat, indolent, istoriceste
ne-educat, dar "inconstient angajat", care brusc, cand
jocul abia s-a incins si pare serios, nu mai vrea sa se joace. Vrea
sa inchida granitele Shengenului si sa ne lase pe noi balcanicii sa
avem grija de musulmani, ca si asa am aparat noi granitele Europei
de Vest de invazia musulmana, timp de vreo 600 de ani.
Nimic rau in asta, noi,
adica grecii, sarbii, bulgarii, romanii am fi putut asista UE la o
selectie serioasa, bazata pe conditia de refugiat si in timp
coordona repartitia in Europa a celor care indeplinesc acel statut
de refugiat si trimite inapoi in Turcia, Pakistan, Libia, Somalia,
etc., pe toti cei care au alte statute de emigranti.
ONU nu are resurser,
bani, dar critica si da indicatii. Germania are bani, dar vrea sa-i
tina pentru ea, deoarece crede ca este destul sa Promiti si sa
Pacalesti lumea cu ajutorul unei mass-medii de scandal.
Ma intreb de ce nu a
trimis Germania direct trenuri speciale, autobuse, camioane si alte
mijloace de transport, care sa le livreze mult doritii refugiati,
cei 1 million, acolo in Bavaria, Essen si Schleswik-Holstein? Si
belgienii si suedezii si olandezii si toti cei care-i critica pe
balcani, puteau s-o faca, deoarece in UE nu e razboi si nu sunt
granite. Dar se pare ca aproape toti cei mai sus numiti, se
multumesc cu Discursul Demagogic. De ce oare?
Pentru ca majoritatea
politicienilor lumii, la fel ca si populatia obisnuita, sunt oameni
masina, fara o constiinta proprie, ci doar una de grup, de interes.
De aceea poate, unui observator neutral, ai este usor sa vada in
spatele fatadei si sa demaste atitudinea superficiala, demagogica si
imorala a celor care detin puterea chair si atunci cand este vorba de
"principii umanitare si de solidaritate".
D. Grama, 19/9 2015, Gibralatar
NOMINALIZAREA LUI PAUL
GOMA LA KYOTO PRIZE
Dear Dr. Anca:
We duly received your nomination for the 2016 Kyoto Prize.
Your candidate will be considered in the selection committee starting
shortly.
Thank you for your kind cooperation and for your support of the Kyoto Prize.
Respectfully yours,
Kazuhito Himeda
Secretary General
Inamori Foundation
620 Suiginya-cho, Shimogyo-ku, Kyoto 600-8411 Japan
Phone: +81-75-353-7272 Fax: +81-75-353-7270
E-mail: c-nomination@inamori-f.or.jp
We duly received your nomination for the 2016 Kyoto Prize.
Your candidate will be considered in the selection committee starting
shortly.
Thank you for your kind cooperation and for your support of the Kyoto Prize.
Respectfully yours,
Kazuhito Himeda
Secretary General
Inamori Foundation
620 Suiginya-cho, Shimogyo-ku, Kyoto 600-8411 Japan
Phone: +81-75-353-7272 Fax: +81-75-353-7270
E-mail: c-nomination@inamori-f.or.jp
Era posibilă o invazie sovietică în România în anul 1968?
Trei zile mai târziu Dobrânin îl vizitează din nou pe ministrul de externe
Dean Rusk la biroul său de la Departamentul de Stat. „El mi-a cerut să-i
spun între patru ochi, care au fost adevăratele raţiuni de a trece la acţiuni
în Cehoslovacia. După care a adăugat pe neaşteptate, «Urmează România la rând?
Ar fi prea mult şi nu ne aşteptăm deloc de a fi în stare să controlăm opinia
publică»” (pag.181). Erau zile grele pentru Dean Rusk din cauza
Cehoslovaciei. Johnson se întâlnise cu câteva ore înainte cu vreo 20 de lideri
ai Congresului, care l-au supus unei critici ascuţite pentru reacţia sa
moderată faţă de invazia Cehoslovaciei. Revoltat de criticile acestora Johnson
le-a reamintit că Cehoslovacia se află în zona de influenţă sovietică: „Sugeraţi
cumva să trimitem trupe americane acolo?” i-a întrebat preşedintele
(pag.182). S-a convenit că SUA nu vor folosi forţa împotriva invaziei
Cehoslovaciei. Mai mult chiar, Johnson a ordonat să nu mai aibă loc nici o
condamnare publică în afara celor făcute deja de către Casa Albă şi
Departamentul de Stat.
Cu toatea acestea nervozitatea a persistat, scrie Dobrânin: „Pe 28
august Rusk m-a convocat urgent ca să-mi spună că a aflat despre mişcări de
trupe sovietice neobişnuite de-a lungul graniţelor româneşti în ultimele 24 de
ore. Fuseseră deja speculaţii în Occident despre posibilitatea unei invazii sovietice
a României, bazate în general pe refuzul acesteia de a lua parte la acţiunea
comună cu celelalte state ale Tratatului de la Varşovia, contra Cehoslovaciei.
Într-adevăr, scrie Dobrânin, Moscova era profund iritată de liderul României,
Nicolae Ceauşescu, şi trupe sovietice erau angajate în manevre tactice
demonstrative în apropierea frontierei româneşti. Dar Moscova nu se gândea
realmente să invadeze România, pentru că nu s-a îndoit niciodată de
stabilitatea regimului comunist de acolo” (pag.182).
Aceste mişcări de trupe erau atent urmărite de serviciile occidentale de
informaţii care le-au transmis rapid preşedintelui Johnson aflat în concediu la
moşia sa din Texas. Acesta l-a contactat telefonic imediat pe Rusk căruia i-a
dictat pentru Brejnev un mesaj „emoţional” descris astfel de Dobrînin: „În
numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele ar fi
imprevizibile. De asemenea sperăm că nici un fel de acţiuni nu vor fi luate
împotriva Berlinului Occidental, care ar putea provoca o criză internaţională
majoră, pe care suntem preocupaţi s-o evităm cu orice preţ. Toate astea ar fi
dezastroase pentru relaţiile sovieto-americane şi pentru întreaga lume” (pag.183).
Alarmat, Dobrânin s-a întors la ambasada URSS de unde a trimis Kremlinului
o telegramă cifrată cerând imperativ şi fără întârziere un răspuns pentru
calmarea situaţiei create de România la Washington. N-a durat mult şi Dobrânin
s-a întors la biroul ministrului de externe american cu următorul mesaj de la
Kremlin: „Sunt instruit să vă informez că rapoartele despre o mişcare
iminentă a forţelor militare sovietice în Romania sunt special concepute de
anumite cercuri pentru a induce în eroare guvernul american şi nu corespund
realităţii. Acelaşi lucru se aplică în totalitate şi Berlinului occidental”
(pag.183). Dean Rusk a răsuflat uşurat.
Bucharest, prima navă din convoiul sovietic ce mergea spre Cuba în 1962
Anatoli Dobrânin mărturiseşte în această carte că cea mai memorabilă zi din
cei 25 de ani ca ambasador sovietic la Washington a fost ziua de miercuri 24
octombrie 1962. Împreună cu toţi membrii ambasadei, el urmărea atunci sub
tensiune maximă, în faţa televizoarelor, apropierea convoiului de nave
sovietice de linia de demarcaţie a blocadei maritime declarate de preşedintele
Kennedy în jurul Cubei, în criza rachetelor nucleare sovietice instalate de
URSS în Cuba. Nave de război ale marinei militare americane aveau ordin să
oprească orice navă care încerca să treacă de linia de demarcaţie a blocadei
maritime contra Cubei. Nava care refuza să oprească, urma să fie scufundată de
submarinele americane din zonă. Nava sovietică din capul convoiului care ar fi
fost scufundată prima în caz că nu oprea, era un tanc petrolier care purta
numele capitalei României, „BUCHAREST”. În urma acestei nave sovietice urmau la
scurtă distanţă restul convoiului de nave care duceau material militar sovietic
spre Cuba. Întreaga Americă urmărea cu răsuflarea tăiată dacă acolo va începe
al treilea război mondial. „Cu vocea gâtuită de emoţie, comentatorul televiziunii
americane număra milele rămase până nava BUCHAREST atingea linia de demarcaţie
a blocadei, escortată fiind de distrugătoare şi avioane americane. Patru, trei,
două, în fine o milă rămasă de parcurs… Se va opri oare nava? În sfârşit, nava
a trecut linia blocadei fără ca distrugătoarele să deschidă focul. A urmat o
răsuflare generală de uşurare în principal printre membrii personalului
ambasadei noastre. Noi n-am ştiut în acel moment că toate celelalte nave-cargo
primiseră ordine secrete de a rămâne în afara liniei de blocadă. Noi la
ambasadă eram din nou neinformaţi de Moscova privind asta. Aşa că emoţiile
noastre au rămas la nivel ridicat. Ameninţarea unei ciocniri directe şi
imediate pe mare, a fost astfel amânată. Dar confruntarea arăta încă foarte
reală”(pag.83).
Kennedy era pregătit să ordone bombardarea rachetelor sovietice din Cuba,
ca fiind o ameninţare serioasă pentru siguranţa Americii. Fratele său, Robert
Kennedy se întâlnea după miezul nopţii, în secret, cu ambasadorul Dobrânin
pentru găsirea unei soluţii. „Robert Kennedy a recunoscut totuşi, scrie
Dobrânin, că bombardarea bazelor ar fi putut genera victime printre servanţii
militari sovietici, care în mod neîndoielnic ar fi provocat guvernul sovietic
să răspundă cu represalii în Europa. Şi atunci un război real ar izbucni şi
milioane de americani şi ruşi ar pieri. Partea americană dorea să evite asta
prin orice mijloace şi el era sigur că guvernul sovietic voia asta de asemenea.
Ca urmare, întârzâieri în găsirea unei căi de ieşire din impas puneau mari
riscuri ca situaţia să scape de sub control. Pentru a sublinia asta, Robert
Kennedy a remarcat, ca în treacăt, că multe persoane nerezonabile dintre
generalii americani, şi nu numai generali, se dădeau de ceasul morţii pentru
găsirea unei pricini de luptă cu sovieticii” (pag.87).
Două lucruri au contribuit la rezolvarea paşnică a crizei rachetelor
sovietice din Cuba: linia de telex directă dintre Kremlin şi Casa Albă, dar mai
ales întâlnirile secrete ale lui Anatoli Dobrânin cu fratele preşedintelui
Kennedy şi ministru al justiţiei Robert Kennedy. Aceste întâlniri secrete erau
organizate între miezul nopţii şi ora 3 dimineaţa pentru a se feri de presă şi
de ochii oamenilor, pe rând la biroul ministrului justiţiei şi la ambasada
sovietică din Washington. A fost un troc prin care sovieticii au acceptat să-şi
retragă rachetele lor din Cuba în schimbul retragerii de către americani a
rachetelor lor din Turcia. În plus, Kennedy a promis lui Hruşciov că nici SUA,
nici altă ţară din emisfera occidentală nu va mai interveni în Cuba, sub nici o
formă.
BEN TODICĂ
Filmul meu ca martor al realității
(sau Filmul meu Nebuna lui Coșbuc)
Abundența
tehnologică
ne îndreaptă spre o redefinire a realității. Suntem obligați azi
să explicăm realitatea în diferite feluri. Dacă în anii ’60
Jean Rouch a inventat cineveriteul, pentru ilustrarea adevărului,
azi lucrurile se schimbă, avem un alt fel de adevăr, un adevăr
care nu mai depinde de bani ca să-l cauți, ca să-l explici, un
adevăr dictat de finanțatori și contabili e un adevăr natural. De
acum încolo adevărul se desprinde de aceste forțe și intră în
nișa sa pură, liber și independent de forțele dinafară. Faptele
nu mai crează adevărul, ele crează norme, nu clarifică adevărul.
Așadar trebuie găsite alte căi prin care să aflăm adevărul.
Adevărul nu poate fi arătat cu sume mari de bani (cu cât ai mai
mulți bani cu atât adevărul e mai adevărat). Sumele mari rezolvă
aparent problema, însă crează doar iluzia de adevăr. Muntele
poate fi adus la Mahomed în curte cu banii lui însă acesta nu e
adevăratul munte ci doar o iluzie, o imitație. America (oricât ați
încerca) nu poate fi adusă în Europa, ea poate fi imitată doar.
Dacă vrei adevărata experiență americană trebuie să trăiești
în ea. Dacă vreți adevărul despre țara mea și locurile
trăirilor mele îl puteți avea doar trăind în ea sau vizionând
filmele artiștilor locali. Adevărul din ele nu va putea fi
niciodată reprodus de cineastul din afară. Arta reprezentării
adevărului din filmul meu nu poate fi egalată de Hollywood.
Hollywoodul nu este izvorul artei cinematografice. El poate ajuta
artiștii să se exprime, însă, în genere el a fost creat și
finanțat ca mașină propagandistică de manipulare a maselor, o
mașină de creat iluzii și senzații. Este un fel de “organizație
de partid” care protejează capitalismul. Artiștii au răzbit
singuri și când nu au mai putut, au fost acaparați de sistem.
Hollywoodul poate produce adevărate piese de artă, însă azi nu e
interesat în adevăr ci doar în manipularea și senzaționalizarea
lui. Este ca un centru fotografic care folosește tot felul de
mecanisme și tehnici pentru a scoate imagini care să imite aproape
perfect realitatea și să creeze adevăruri credibile, însă asta
nu e artă, ci înseamnă perfecționarea tehnologiei reproducerii
adevărului. Nu-i poți perfecționa pe Van Gogh, Picasso, Salvador
Dali, Rubens, Van Eyck, Rodin, Monet, Donatello, Turner, Da Vinci,
Rembrandt, Michelangelo, Grigorescu etc. i-am enumarat ca să vă
arat că ei sunt mulți și ei sunt unici. Arta produce “originali”!
Viața pe care o trăim azi e complet fabricată. E improvizată la
maximum. Exagerată! Umflată! Abuzată! (Buze îngrășate, țâțe
de plastic, mașini cocoșate, case strâmbe, oameni stau unii lângă
alții și comunică prin telefon mobil etc.) Nu intenționez să
jignesc pe nimeni, doar încerc să explic o rupere de natural și
realitate și îndreptarea spre caricatură a omului. Incapacitatea
de a mai identifica adevărul.
Filmul
Drumul
nostru
e un monument pe care îl dedic tuturor celor care au lucrat, trăit
și sacrificat în minele de uraniu ale Exploatarii Miniere din
Banat, Oravița. Filmările au început în 1974, s-au încheiat în
anul 2000 și prezentat în premieră în 2006 la Melbourne CH31 TV
și apoi recunoscut de lumea academică americană în New York și
Los Angeles, iar în România de elita intelectualității
in
Vaslui. După 30 de ani, începând montajul filmului am avut
impresia că trec prin holocaustul celui de-al doilea război
mondial. Că eu începusem filmările având ca temă sărbătoarea a
25 de ani de minerit în zona Banatului și priveam îndurerat la
bucuria pe care o aveam atunci de a sărbători aceste locuri și
condiții. Sigur că pentru noi era raiul pe pământ. Nu cunoșteam
un altul. Priveam adevărul.
După
revoluția din ’89 am crezut că lucrurile se vor limpezi, iar cei
din holocaust vor fi recompensați, însă după nu lung timp am
realizat că vinovații au fost înlocuiți și am pierdut totul, am
înțeles că acest film trebuie să confrunte minciuna și pe
vânzători, am înțeles că trădători sunt aceiași oameni
dinainte, doar că și-au schimbat hainele, am înțeles că dacă
sunt aceiași oameni la conducere nici societatea nu se va schimba și
atunci oamenii vor suferi mai greu sau chiar mai rău. Am început să
mă întreb ce naiba îi face pe acești răufăcători să triumfe
în crimă, să-și batjocorească frații, acești oameni și aceste
locuri. De ce atâta egoism și vânzare de neam? Și am concluzionat
că ei sunt ca niște animale egoiste, sunt ca struțul: își bagă
capul în pământ și trăiesc cu impresia că nu-i vede nimeni. Își
fură căciula singuri. Se mint pe ei înșiși. Adică suntem
conduși de mincinoși. Numai unul care minte de mic poate la
maturitate să doarmă liniștit. O comunitate mințită încontinuu
de conducătorii ei se molipsește după un anumit timp și se
complace, devenind complice. Când comunitatea acceptă minciuna ca
normă, totul e pierdut și atunci te gândești că numai un
Gheorghe Doja îi mai poate salva, să le scoată minciuna din AND.
În Holocaustul de atunci era mai multă fericire și speranță
decât există azi în zonă. Și nu numai în zona Banatulul dar în
toată Europa lucrurile sunt atât de tensionate încât îmi aduce
aminte de timpurile Germaniei în care Hitler a venit la putere. Îmi
vine să cred (și sper să nu greșesc) că singura salvare a
Europei sunt țările foste comuniste, care au încă oameni treji,
intelectualitate capabilă de manevre umane, raționale care încă
nu au fost spălate de tot la creier de propaganda corporatistă care
a înlocuit foarte profesional dictatura comunistă. Intenționat am
lăsat filmul fără povestitor ca să las imaginile să dea voce
glasului dumeavoastră, să dea voce vieții trăite de spectator în
acele timpuri. Locurile din film sunt foarte bogate în memorie, în
istorie. Am lăsat camera, montajul, dialogurile și muzica și, în
mod special tăcerea să dialogheze cu trecutul din noi, să ne facă
să vedem că e vorba de viața noastră. Că atât părinții cât
si copiii sunt viața noastră și nu-i putem trăda, nu avem voie să
ne mințim. Mișcările mele de cameră cu direcții clare sau
ezitări, cu ieșiri din claritate sau transfocări sunt parte din
dialogul meu cu istoria și cu dumneavoastră, cu trăirile
dumneavoastră. Suntem o “horă”! Noi, ca națiune suntem un tot
și contribuim la sănătatea și trăinicia ei. La dăinuire! Filmul
lasă loc (să intre în el) să se împletească cu povestea
fiecăruia dintre noi. Ne dă și spațiu să medităm între momente
ca indivizi și exprimă în același timp visul nostru colectiv.
Drumul
nostru e o piesă
istorică. Multe din lucruri, locuri și oameni nu mai există însă
cei care mai sunt, vor lăcrima că au trecut printr-o mare aventură
(ca să nu-i zic experiment) și au supraviețuit.
Acum
lucrez la un film a cărei
acțiune se petrece în orașele Timișoara și Arad. ”Tot pe drum,
pe drum, pe drum și acasă nici de cum”, sunt versurile unui
cântec popular. Îl însoțesc pe tata într-o călătorie pe jos,
prin gări și peste poduri, pe străzi largi, minunate, pe căi
ferate cu trenul și tranvaiul. Pornim de lângă catedrală, în
anul 2000 pe jos, pe străduțe înguste și potecuțe înghețe pe
malul canalului Bega, până la gară, de unde luăm trenul de Arad.
Sunt tot felul de peripeții și trăiri în timpul călătoriei, cu
oameni care își manifestă nemulțumirile față de noul nivel de
trai. Un film realist care nu urmărește nici o agendă politică,
sunt momente, scenarii și priveliști care nu mai există astăzi
dar care vor trezi amintire în sufletele celor ce le-au trăit și
iubit. Amândouă orașele sunt superbe, la fel și oamenii glumeți
și zgribuliți de frig, însă plini de încredere și speranță.
Am iubit și iubesc foarte mult aceste două orașe!
Aradul
mi-a dat primul meu aparat de filmat, Meopta, iar Timișoara primul
meu premiu substanțial: Medalia de bronz, premiul 3 pentru filmul
Visul.
Ciudanovița,
Bocșa, Oravița, Timișoara, Arad sunt orașe care vor muri cu mine,
au fost rampa mea de lansare cinematografică.
Pentru
mine România nu sunt granițele, o demarcare sau un teren, pentru
mine România este EA, MAMA și mă
doare atunci când este hulită și batjocorită. Am ajuns să o
tratăm ca pe nebuna din Nebuna lui Coșbuc. Saraca mamă! Voi
străinilor, voi tineri naivi, voi conți, voi domni nebuni, voi
știți povestea ei? Politicenii de azi ne interzic s-o mai iubim
și-i dureros! Râd toți de noi!!
Am
filmat toată
viața locurile pe care le-am iubit și respectat. Am filmat viața
și sufletele de lângă mine. Nu am făcut filme de comandă,
comanda pentru orice profesionist e o corvoadă. El trebuie să
raționalizeze idei și cost și atunci filmul se adresează unui
anumit grup de spectatori, ori eu dansez emoțional cu locurile și
istoria lor. Eu iubesc acest dans, mă sint ca la o reuniune școlară
în care doamna dirigintă elegant îmbrăcată, cu eșarfă la gât
și plăcut parfumată mă invită la dans, mă invită să gust din
acest nobil frumos, de aceea când îl împlinesc devine artă.
Frumusețea adevărată trebuie scoasă și împărtașită. Dacă și
alții iubesc alături de mine, atunci e confirmare, binecuvântare.
Acesta e artistul și toți avem potențialul de a fi.
Artistul
nu e un martor mort, un cui în perete, ci este un arheolog sincer și
pasionat care cu grijă
descoperă comoara. E ca un șarpe încolăcit în așteptare. Toate
înghețările mele de cadru sunt arestări ale adevărului. Adevărul
e ca mercurul, alunecă cu ușurință din fața ochilor. Adevărul e
căprioara speriată din cartea cu povești. Nu-i știm povestea,
însă avem datoria s-o aflăm.
Pentru
mine, filmul (monumentul) e povestea nebunei, e Nebuna lui Coșbuc în
care poetul ne aduce aminte să
n-o judecăm pe mama.
Judecând-o
pe ea, ne judecăm
pe noi. Ne judecăm viața. Altcum am trăit degeaba.
Ben
Todică,
Melbourne/Australia 2015
Cel mai scurt
discurs al lui Putin:
**Traiti in
Rusia...ruseste!**
Fiecare
minoritar, indiferent de unde provine, si care-si doreste sa traiasca,
munceasca si manance in Rusia, trebuie sa vorbeasca ruseste si sa respecte
legile rusesti.
Daca vreti sa
respectati Sharia si sa duceti traiul unor musulmani, va sfatuim sa va
stabiliti acolo unde acestea sunt regulile de stat.
Rusia nu are
nevoie de o minoritate musulmana. Minoritatile au nevoie de Rusia, iar noi nu
le vom acorda privilegii speciale si nici nu ne vom modifica noi legile pentru
a le sastiface doleantele, indiferent cat de tare vor striga
"Discriminare!"
Nu vom ingadui
tratarea cu lipsa de respect a culturii ruse. Mai degraba vom trage invataminte
din sinuciderea SUA, a Marii Britanii, Olandei, Germaniei si Frantei, iar noi
vom supravietui ca natiune. Musulmanii sunt acolo ca sa cucereasca aceste tari.
Civilizatia
rusa si traditia noastra nu sunt compatibile cu lipsa de cultura sau cu
preceptele primitive ale legii Sharia si ale islamului. Daca acest onorabil
Legislativ al nostru are in vedere crearea de noi legi, acestea vor trebui sa
urmareasca mai intai de toate interesele natiunii ruse si sa tina cont de
faptul ca minoritarii musulmani nu sunt rusi.
discursul a fost ovationat
in piciore, vreme de 5 minute, in Duma de Stat
ultima generaţie de copii
albi se naşte acum
> George Soros –
„Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de
copii
> albi se naşte acum”
> Ziarul austriac InfoDirekt, apropiat armatei austriece, pe baza unui
> raport al serviciilor de informații ale armatei (Österreichischen
> Abwehramts), afirma că ONG-urile lui SOROS din SUA ar finanța traficul
> de imigranți către Europa
> Iata ce spunea George Soros despre viitorul pe care-l doreste „rasei
> albe”:
> „To feel and even think that the white race is inferior in every
> conceivable plane is natural, given its history and current documents.
>> Let the white race west country perish in blood and suffering.
>> Long live the multicultural, racially mixed and classless ecological
>> society!
>> Long live anarchy!”
>> – Nya Dagbladet, Judisk miljardär bakom stöd till invandrargrupper
>> Publicerad – 9 maj 2014.
>>
> „A simți și chiar crede că rasa albă este inferioară în fiecare
plan
> imaginabil este natural, având în vedere istoria sa și documentele
> curente.
>> Fie ca țara vestică a rasei albe să piară în sânge și
suferință.
>> Trăiască societatea multiculturală , rasial amestecată și
societatea
>> ecologică fără clase!
>> Trăiască Anarhia!
>> Vom afirma în mod deschis identitatea noastră cu rasele din Africa şi
>> Asia.
>> Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte
acum.
>> Comisiile noastre de control vor interzice albilor, în interesul păcii
>> şi al eliminării tensiunilor inter-rasiale, să se împerecheze cu
albi.
>> Femeia albă trebuie să se împreuneze cu membri ai raselor negre,
>> bărbatul alb cu femei negre.
>> În felul acesta, rasa albă va dispărea, pentru că amestecarea
negrului
>> cu albul înseamnă sfârşitul omului alb şi cel mai sângeros inamic
al
>> nostru va deveni amintire.”
>> – În ziarul suedez Nya Dagbladet, din 9 martie 2014
>
> Incitarea la disparitie a popoarelor autohtone din Europe se regăseşte
> şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a gazdui milioanele de
> imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană.
> Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, Ianuarie 2000,
> pe nume „Population division” al Naţiunilor Unite la New York,
intitulat:
> „Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi
> îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane
de
> imigraţi.”
> Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât deprecisă
dacă
> imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei.
> Dacă privim în jur in Europa de azi, observam ca planul, pare că s-a
> realizat deja aproape în întregime.
> Războiul demografic din Europa e la apogeul sau, iar Extinctia
> popoarelor autohtone ale Europei pare mai aproape ca oricand: In 15 ani,
> jumatate din populatia Europei vor fi musulmani. Asta fara imigratia
> masiva de azi, a sute de mii daca nu chiar milioane de imigranti care
> bat deja la usa Europei, in aceste zile.
> Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii”
susţinută
> de evangelizatorii Mentalităţii Multiculturale, e adeziunea la
amestecul
> etnic forţat.
> Europenii sunt naufragiaţi în metisism, scufundaţi în valurile de
> imigraţi afro-asiatici.
> Sub dubla presiune a ignoranţei populaţiilor locale care nu sunt corect
> informate de dezastru demografic in care sunt tarate iar pe de alta
> parte sub presiunea smecheriilor „umanitare” propagate zilnic de
> organizatiile si ONG-urile bine sponzorizate de peste ocean precum si a
> apelurilor „la solidaritatea si umanitate” lansate continuu de
> mijloacele de comunicare în masă – se urmareste acceptarea „ca
> necesitate umanitara” a colonizarii Europei cu milioane de imigranti.
> Si ca sa fim bine intelesi si sa nu dam loc la false interpretari,
> afirmam deschis ca IMIGRANTII (proveniti din tarile distruse de razboaie
> si „revolutii”, razboaie si „revolutii” programate „de
aceeasi” care au
> programat si acest Exod), sunt VICTIME, la fel cum suntem si noi
> AUTOHTONII.
> In acelasi timp, se urmareste a se impune europenilor o ideologie care
> le neaga propriile origini si prin care se incearca distrugerea propriei
> lor identitati etnice, istorice si culturale.
> A-ti conserva identitatea etnica, istorica si culturala e un drept al
> oricarui popor si al oricarui grup etnic. Aceasta conservare a propriei
> identitati nu presupune in sine, atacarea vreunui unui alt grup etnic.
> Cei care incearca sa insinueze acest lucru sunt mincinosi si o fac fiind
> rau intentionati. Motivul care ii mana este ura lor fata de identitatea
> etnica, istorica si culturala a altor popoare.
> Dimpotriva conservarea propriei identitati etnice, istorice si culturale
> impune, pe principiul simetriei, sustinerea si conservarea identitatilor
> oricaror alte popoare si ale oricaror altor grupuri etnice.
> Prin urmare toti cei care califica drept „xenofobie, extremism,
etc…”,
> Dreptul inalienabil al fiecarui popor de a-si conserva identitatea
> etnica, istorica si culturala nu fac decat sa atace cu ura acel popor,
> nu fac decat sa se dedea ei insisi la actiuni pline de ura, xenofobie si
> rasism impotriva acelui popor.
> In lunga lista a acestor organizatii intalnim in primul rand
> organizatiile si ONG-uri de extrema stanga: comuniste, anarhiste,
> trotskiste, ecologiste, libertariene, progresiste, etc…multe dintre ele
> foarte bine finantate de miliardari ca Soros, miliardari care si-au
> cladit averea prin falimente si prabusiri ale monedelor si titlurilor de
> stat nationale, adica miliardari care au adus saracie si suferinta
> popoarelor si care numai „binefacatori ai celor multi de pe aceasta
> planeta” nu sunt.
> Susţinătorii Globalizării se obosesc să ne convingă că a renunţa
la
> identitatea noastră „e un act progresist şi umanitar”, că a
incerca
> sa-ti pastrezi identitatea e „rasism” si ca pastrarea identitatii
> culturale, istorice si nationale „e o idee extremista si complet
> greşita”, si fac asta doar pentru că vor ca noi să devenim doar
nişte
> cetateni orbi care sa consumam ceea ce ni se ofera atat mental cat si
> material.
> Este exact ceea ce propune si ziarul german „Der Spiegel” in aceste
zile
> – pentru Europa de Est: Cu ce propaganda incearca Germania sa scape de
o
> parte din refugiati si sa-i redistribuie fara voia acestora in Europa de
> Est. ‘Der Spiegel’: ”Imigrația: Europa de Est ratează o
oportunitate”
> Mai mult, cancelarul german, Angela Merkel ameninta statele Uniunii cu
> „actionarea lor in justitie si cu procese europene” daca nu vor
accepta
> COTELE OBLIGATORII cu mii de imigranti, cote fixate de Germania si de
> Uniunea Europeana pentru fiecare stat european
> Ceea ce rămâne sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor
inversată
> prin măsuri potrivite care să susţină familiile.
> Numai ca masurile economice si politice care se iau sunt exact contrare.
> Situatia depopularii masive a Romaniei si a Europei de Est in ultimii 25
> de ani prin pauperizarea populatiei precum si uriasul influx de
> imigranti care se pregateste acum sa fie trimis in tarile europene sunt
> fapte incontestabile in acest sens.
> Cazul Romaniei care a cunoscut cel mai mare exod din istoria sa cu 4
> milioane de romani plecati si cu o scadere a populatiei de 13% la
> fiecare 10 ani este relevant. Dupa 2100, daca actualele trenduri se
> mentin, Romanii vor ajunge o minoritate de doar 20%, in propria lor
> tara. Si asta fara sa luam in considerare marile fluxuri migratoare de
> care vorbim..
> Oricum am lua-o fenomenul este echivalent cu o epurare etnica.
> La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja
> prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci doar se
> accelerează dispariţia acestuia.
> Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele,
> transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune
etnică,
> istorică şi culturală. – sursa: fluierul.ro[1]
copii
> albi se naşte acum”
> Ziarul austriac InfoDirekt, apropiat armatei austriece, pe baza unui
> raport al serviciilor de informații ale armatei (Österreichischen
> Abwehramts), afirma că ONG-urile lui SOROS din SUA ar finanța traficul
> de imigranți către Europa
> Iata ce spunea George Soros despre viitorul pe care-l doreste „rasei
> albe”:
> „To feel and even think that the white race is inferior in every
> conceivable plane is natural, given its history and current documents.
>> Let the white race west country perish in blood and suffering.
>> Long live the multicultural, racially mixed and classless ecological
>> society!
>> Long live anarchy!”
>> – Nya Dagbladet, Judisk miljardär bakom stöd till invandrargrupper
>> Publicerad – 9 maj 2014.
>>
> „A simți și chiar crede că rasa albă este inferioară în fiecare
plan
> imaginabil este natural, având în vedere istoria sa și documentele
> curente.
>> Fie ca țara vestică a rasei albe să piară în sânge și
suferință.
>> Trăiască societatea multiculturală , rasial amestecată și
societatea
>> ecologică fără clase!
>> Trăiască Anarhia!
>> Vom afirma în mod deschis identitatea noastră cu rasele din Africa şi
>> Asia.
>> Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte
acum.
>> Comisiile noastre de control vor interzice albilor, în interesul păcii
>> şi al eliminării tensiunilor inter-rasiale, să se împerecheze cu
albi.
>> Femeia albă trebuie să se împreuneze cu membri ai raselor negre,
>> bărbatul alb cu femei negre.
>> În felul acesta, rasa albă va dispărea, pentru că amestecarea
negrului
>> cu albul înseamnă sfârşitul omului alb şi cel mai sângeros inamic
al
>> nostru va deveni amintire.”
>> – În ziarul suedez Nya Dagbladet, din 9 martie 2014
>
> Incitarea la disparitie a popoarelor autohtone din Europe se regăseşte
> şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a gazdui milioanele de
> imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană.
> Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, Ianuarie 2000,
> pe nume „Population division” al Naţiunilor Unite la New York,
intitulat:
> „Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi
> îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane
de
> imigraţi.”
> Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât deprecisă
dacă
> imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei.
> Dacă privim în jur in Europa de azi, observam ca planul, pare că s-a
> realizat deja aproape în întregime.
> Războiul demografic din Europa e la apogeul sau, iar Extinctia
> popoarelor autohtone ale Europei pare mai aproape ca oricand: In 15 ani,
> jumatate din populatia Europei vor fi musulmani. Asta fara imigratia
> masiva de azi, a sute de mii daca nu chiar milioane de imigranti care
> bat deja la usa Europei, in aceste zile.
> Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii”
susţinută
> de evangelizatorii Mentalităţii Multiculturale, e adeziunea la
amestecul
> etnic forţat.
> Europenii sunt naufragiaţi în metisism, scufundaţi în valurile de
> imigraţi afro-asiatici.
> Sub dubla presiune a ignoranţei populaţiilor locale care nu sunt corect
> informate de dezastru demografic in care sunt tarate iar pe de alta
> parte sub presiunea smecheriilor „umanitare” propagate zilnic de
> organizatiile si ONG-urile bine sponzorizate de peste ocean precum si a
> apelurilor „la solidaritatea si umanitate” lansate continuu de
> mijloacele de comunicare în masă – se urmareste acceptarea „ca
> necesitate umanitara” a colonizarii Europei cu milioane de imigranti.
> Si ca sa fim bine intelesi si sa nu dam loc la false interpretari,
> afirmam deschis ca IMIGRANTII (proveniti din tarile distruse de razboaie
> si „revolutii”, razboaie si „revolutii” programate „de
aceeasi” care au
> programat si acest Exod), sunt VICTIME, la fel cum suntem si noi
> AUTOHTONII.
> In acelasi timp, se urmareste a se impune europenilor o ideologie care
> le neaga propriile origini si prin care se incearca distrugerea propriei
> lor identitati etnice, istorice si culturale.
> A-ti conserva identitatea etnica, istorica si culturala e un drept al
> oricarui popor si al oricarui grup etnic. Aceasta conservare a propriei
> identitati nu presupune in sine, atacarea vreunui unui alt grup etnic.
> Cei care incearca sa insinueze acest lucru sunt mincinosi si o fac fiind
> rau intentionati. Motivul care ii mana este ura lor fata de identitatea
> etnica, istorica si culturala a altor popoare.
> Dimpotriva conservarea propriei identitati etnice, istorice si culturale
> impune, pe principiul simetriei, sustinerea si conservarea identitatilor
> oricaror alte popoare si ale oricaror altor grupuri etnice.
> Prin urmare toti cei care califica drept „xenofobie, extremism,
etc…”,
> Dreptul inalienabil al fiecarui popor de a-si conserva identitatea
> etnica, istorica si culturala nu fac decat sa atace cu ura acel popor,
> nu fac decat sa se dedea ei insisi la actiuni pline de ura, xenofobie si
> rasism impotriva acelui popor.
> In lunga lista a acestor organizatii intalnim in primul rand
> organizatiile si ONG-uri de extrema stanga: comuniste, anarhiste,
> trotskiste, ecologiste, libertariene, progresiste, etc…multe dintre ele
> foarte bine finantate de miliardari ca Soros, miliardari care si-au
> cladit averea prin falimente si prabusiri ale monedelor si titlurilor de
> stat nationale, adica miliardari care au adus saracie si suferinta
> popoarelor si care numai „binefacatori ai celor multi de pe aceasta
> planeta” nu sunt.
> Susţinătorii Globalizării se obosesc să ne convingă că a renunţa
la
> identitatea noastră „e un act progresist şi umanitar”, că a
incerca
> sa-ti pastrezi identitatea e „rasism” si ca pastrarea identitatii
> culturale, istorice si nationale „e o idee extremista si complet
> greşita”, si fac asta doar pentru că vor ca noi să devenim doar
nişte
> cetateni orbi care sa consumam ceea ce ni se ofera atat mental cat si
> material.
> Este exact ceea ce propune si ziarul german „Der Spiegel” in aceste
zile
> – pentru Europa de Est: Cu ce propaganda incearca Germania sa scape de
o
> parte din refugiati si sa-i redistribuie fara voia acestora in Europa de
> Est. ‘Der Spiegel’: ”Imigrația: Europa de Est ratează o
oportunitate”
> Mai mult, cancelarul german, Angela Merkel ameninta statele Uniunii cu
> „actionarea lor in justitie si cu procese europene” daca nu vor
accepta
> COTELE OBLIGATORII cu mii de imigranti, cote fixate de Germania si de
> Uniunea Europeana pentru fiecare stat european
> Ceea ce rămâne sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor
inversată
> prin măsuri potrivite care să susţină familiile.
> Numai ca masurile economice si politice care se iau sunt exact contrare.
> Situatia depopularii masive a Romaniei si a Europei de Est in ultimii 25
> de ani prin pauperizarea populatiei precum si uriasul influx de
> imigranti care se pregateste acum sa fie trimis in tarile europene sunt
> fapte incontestabile in acest sens.
> Cazul Romaniei care a cunoscut cel mai mare exod din istoria sa cu 4
> milioane de romani plecati si cu o scadere a populatiei de 13% la
> fiecare 10 ani este relevant. Dupa 2100, daca actualele trenduri se
> mentin, Romanii vor ajunge o minoritate de doar 20%, in propria lor
> tara. Si asta fara sa luam in considerare marile fluxuri migratoare de
> care vorbim..
> Oricum am lua-o fenomenul este echivalent cu o epurare etnica.
> La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja
> prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci doar se
> accelerează dispariţia acestuia.
> Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele,
> transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune
etnică,
> istorică şi culturală. – sursa: fluierul.ro[1]
