VEVERIȚELE N-AU RĂBDARE

de George Anca

VEVERIȚELE N-AU RĂBDARE

 

6. 5. - 23,10 1978

De două zile, cu prețul somnului după-amiază și a culcatului devreme, merge la Gandhi Bhavan să facă yoga, să se joace, să vadă cine strănută, cine râde, cine se ceartă, cine face ca leul, se concentrează. Nu s-au mai nimerit copii zilele astea, o fi mândră a se vedea la rang. Diminețile pe la Grigore cel Negru și pe la Grigore cel Gri, pe la capre, cocoși, găini, păduricea veverițelor pe zid, pe la palmieri (unul ea, altul mama, altul eu, într-o zi ne-am mutat toți într-un singur palmier).

Ieri, mama a înfiat un pui neputincios de papagal. Eu l-aș fi botezt Victor, Nansi preferă Goguță, iar Nana: Yaminică Sughițel, Pondiche, Cucu, Napoleon, Așok Kumar, Nataraja, Yaminică Siminică, Roomclean, Tănase, Tayaji, Șișir.

Primii munți pe care o să-i vadă: Himalaia, primul muzeu vizitat – cel maharajal din Indore. Pictează cu tempera Greierul și Floarea, se privește în oglindă. Nemergând la yoga, se teme să nu lăsăm ușa deschisă, le-ar fi urât lui Șișir (păpăgăluțului) și Sarafinei (puișorul de vrabie, scăpat de ciori).

I-ai oferit flori lui Swamiji Premananda Mritunjaya, din Himalaia. Auzind că nu cântă Hari Rama, Hari Krishna, nu te prea interesa. Venisei cu mama, în ultima zi de grădiniță. Aseară, într-un pliant, ai văzut doi munți despărțiți de o vale: ăștia sunt? - da – ce bine-mi pare.

Dharamsala.

Mama ți-a adus în bojdeucă zece clopoței, ești pe rând NATARAJ, apoi Yamini Krishnamurti, Bijoi Laxmi, Sonal Mansing, Uma Sharma, iar acum vrei să fii SHIVA. Uneori, un licurici se oprea pe mâna noastră. Te jucai cu Priti. A pictat și mama și v-ați certat pe acuarele și subiecte. Ai colorat pești. Ai pictat la lumânare, cu spatele la luna plină, cu toate cele 12 culori de apă, pe rând, de le-ai amestecat și-a ieșit scandal, că mama făcea cu atâtea culori cinci picturi. I-ai zis picturii: Să iubești templul.

Ce zi rea, dacă a dispărut papagalul! L-a mâncat o pisică, mama n-ar omorâ-o. Ai pictat Amintirea papagalului, la biblioteca tibetană. Ai petrecut cu copii tibetani. Bibliotecarul, că să râmâi cu copiii lui dimineață. Noaptea a plouat cu piatră și fulgere cât Himalaia. Are mai multe țâțe, e vacă, are numai una, e bou.

Mergi la școala tibetană, după cele română și indiană. Eu când eram mică am fost și la creșă, adaugi. Ca să nu dormi, pictezi în roșu, galben și albastru, ți-ai mai luat apoi verde pentru iarbă, maro – când ai zis, acum mă fac pe mine –, începusei cu o sferă galbenă, mingea de pe masă, apoi cu mine, ochi-urechi galbene, nas și gură roșii – o bară albastră pe jos, ca să nu treacă mingea în râul alb, iar alta sus – cerul –, iarba urcă din câmp până la el, 28 de fire. Pe tine te-ai văzut îmbrăcată în culorile steagului românesc, ți-ai făcut urechi verzi, cât ale mele, kilometrice, mai încolo, ce-ai zis: ia să-mi fac și păsărica – dar de băiat.

Semnează-te – prima silabă, mai vizibilă, Na, cealaltă mai pierdută – așa, scrie ca Shamanism-ul lui Mircea Eliade.

Mamă, unde-ai pus tu laptele e fum și fumul nu e bun de mâncat. Nansi mă întreabă dacă am văzut cum a intrat azi broasca în casă – eu eram întins pe pat – n-o lungi – și spiritul meu a ieșit din corp, s-a dus lângă zid și s-a prefăcut în broască, iar ea m-a dat afară cu mătura – te minte, mamă, era broască, nu era el, nu-l crede.

În prima zi la grădinița tibetană ai fost încântată de tăbliță. Profesoara a zis că ești sweet. Când coboram, ai pus trei scrisori de piatră, în iarbă, lângă pompa fără apă, la poștă, pentru un greier (o să-ți răspundă cu o partitură), o furnică (îți trimite trei poveri de averi), și un ursuleț (face de miere să ne iubești cu ea), în România. Dacă pot arunca o pietricică peste Himalaia, să-i distrug. Ceri unei pisici să-ți dea papagalul pe care l-a mâncat.

Am fost împreună la cursul de buddhism, l-ai remarcat pe Dalai Lama, în tablou, apoi pe Buddha. Ai pus un plic cu pietre la poșta ta. A apărut Bapu la pictură, el pictează același steag, întâi, apoi vrabie, autoportretul său, niciodată altceva. Ca să scape de cerșit?

A fost odată un împărat și un moș. Și împăratul avea o casă numai din argint care-ți lua ochii în soare și nu mai puteai să vezi Dhauladarul, că nu mai era. Și vrea să ia autobuzul la Delhi, urcă într-un înghesuit, care nu mergea la Delhi, mergea la Kangra, dar moșul i-a spus că-i arată el, și autobuzul mergea, mergea, până a început să zboare, așa de departe mergea. Și a ajuns într-o pădure și na că s-a rărăcit.

Un copil cu fustă – mama zice că e fată, tu, conspirativ, că e băiat. Te invită să mergi pe platoul de sus, îi spui no. El se duce la privată, dai să o pornești „la colegi”. Drumul trece pe acolo. Mama e sigură că vrei să-l vezi pe copil în exercițiu. Te reținem, te descoasem: da, mă, vreau să văd dacă e băiat sau fată, că după față e verziu.

Ai pictat făcând-o lungă spre a nu te culca: Fata cu peria zburătoare, Muntele lui Venus, Fișcavan, Cârmele încurcate. Ne culcăm, nu adormi. Oftași o dată – oftezi că ai vărsat culoarea? - da, bine că nu e masa noastră.

Mâine e ziua ta, faci cinci ani, dar draftul cu leafa cei din Delhi n-au reușit să-l facă să ajungă în 13 zile. Aniversarea ta se va mai păstra până vom avea bani de party. Te bucuri la niște bomboane. Mama te vede dansatoare, pictoriță, scriitoare, nu ceva practic. Parcă te văd luând calea politehnicii, ca fiii artiștilor noștri, spre arte ajungând barosanii. Nu sunt prea sentimental, nici prea modern, un tată de copil, avem de-a face cu arta și India. Le împărtășim pe toate cum vrea destinul.

Cum se învârtește pământul, se dă peste cap, sau? (Îți arată mama, pe capul ei). Dacă eram în România, ce bine îmi părea, mă jucam cu Liliana așa de frumos. Mamă, eu nu știu acuma cum e în București, dacă e după-amiază și se face soare? Mă dor călcâiele – mai ai alt subiect? - cum se zice la găleată? – în hindi, balti – dar pe pahari? pe pahari, pe pahari, așa se zice? happy birth to you, hapi bade puiu.

S-a dus să potcovească un cal de-l văzuse de beat. Șarpele a topit zăpada pe Dhauladar. Pasărea a luat foc s-o stingă pmpierii. Caverna a furat pușcăria și a făcut-o ocnă. Plictisindu-se, o broscuță s-a îmbolnăvit dinadins de râie, și când s-a uitat în oglindă s-a bucurat că e o părere.

Ursul ajunsese pe mâna ursarilor, care-l îmbătau, un bețiv s-a prefăcut el în urs și cel adevărat s-a întors la bârlog. Altor urși bogați nu le lipsea niciun fel de miere și cumpărau de la piață numai să vadă dacă nu cumva a apărut vreun soi nou.

Bărbierul a primit o scrisoare de la un client, să-l radă, și s-a speriat, cum vine asta? A chemat-o pe nevastă-sa Nuța, care-l spăla pe Nicu, născut slut. A venit și clientul și și-a pus un mintean în cap, nu l-a mai cunoscut câinele și l-a mușcat de obraz. Era fiul bărbierului.

Ai primit de la colege o pasăre albă de cârpă. Ai cinci ani. Hai să ne broșotim, adică să ne spălăm pe dinți.

De la Mehra, pe acoperișul de jos am văzut la masă două maimuțe, cu puii sub burtă, călugărește, de le-ai aruncat cartofi prăjiți. S-au făcut nevăzute când a reînceput ploaia de la cinci anii tăi.

La 10 fără 20, noaptea, a fost cutremur. Ai țipat când ieșisem. Mama, în genunchi, tremurând, eu căutându-ți bătăile inimii. Îți spun să nu uiți limba mamei și zici: mamă, mă duc, mamă, vino, mamă, vin – vezi? de ce-i înveți pe studenți românește?

Ai organizat o grădiniță, ești tovarășa. Pe mine mă pui director, ca să pot să stau jos. Ai trei studenți: Rățușcă, cel mai bun la grafică – dăm premiile -, un copil mic – aia mică – și fata de cinci ani pasămite. Aia mică a zis roiu și i-a ars una peste bot, bine i-a făcut, nu? - nu – nu știi că asta mică e totdeauna nervoasă și neascultată? - neascultătoare – neascultată, în orice caz.

Scularea! – ne-am sculat, ne-am sculat! cum ați dormit? - bine, bine! Hai, Nana, să te îmbrac, că a venit inspectorul, și dacă te vede - ea a dormit despuiată, că așa i-a zis mama ei, să doarmă dezvelită. Că plouă, că nu știu ce, dar lasă că e bine că a dormit așa că era transpirată de căldură, a venit cu puloverul, că mama ei a știut că plouă.

I-a uitați-vă ce rochie lungă. Mama ei a făcut-o, i-a dat-o lui Felicia și a născut. Nu mai știi că m-a crescut în București, m-a botezat, da, pardon. Când era asta de un an, că acum e de doi ani, vrea să ia toate jucăriile lui Dragoș. Nu-i e jenă pe la nas că și-a strâns mai multe jucării ei. S-o bat, ce să fac?

Nu. Eu așa m-am învățat cu bătaia. Pe toți. Și Răciușcă. Să se ducă de-aici. Că dacă mai vine cealaltă zi, nu zi, știți, de mâine să nu mai vină, să se ducă undeva Nana asta că n-o mai suport. E rea cât e acasă, nu am copii buni, am copii foarte răi. Alții au plecat pe stradă, vedeți ce răi sunt. Poate să-i calce vreo mașină. Ați văzut că un copil era cu piciorul în ghips, săracul.

Așa să fie copiii, cuminți. Acum sunt și ăia cu mâinile în ghips. Vedeți, dacă n-ați ascultat – n-au fost cuminți.

Delhi

De ce tataia Nase are obiceiul să meargă la război? Citeam o revistă românească, ea, literele, când: lumea. Cum adică? - păi lumea din România.

Tată, ai curaj să-ți gonești șobolanul singur? - nu – te ajutăm noi. - ne gonește el pe toți – și rămâne casa lui. De ce nu le place șobolanilor să stea în ploaie? - n-au umbrelă – și dacă le dărâmă casa, ce?

Ce e aici? - mașina în care l-au adus răpitorii pe Moro mort – de ce l-au omorât? - pentru că nu au primit niște răpitori din pușcărie în schimb – de ce când era mama mică a venit tataia Nase îmbrăcat în soldat și ea s-a speriat? - venise de la război – de ce se dusese la război? - când te faci mare, să nu lași băieții să pună mâna pe țâțele tale – o pun singură – facem o expoziție Flori indiene pictate de o fată din România – mă apuc serios de pictură – Viki e un băiat bun? - e un băiat foarte rău, se dă numai el cu frânghia.

Muzică la radio, am fredonat un pic – nu mai cânta că te aud ăia din radio și se opresc, zic, mă, ăsta își cântă singur, și vreau să-i aud – raag la saroda, ursul doarme pe saltea și comandă o cafea când să guste din caimac hop în gură un gândac – de ce nu le place veverițelor să stea cu oamenii? - n-au răbdare – ăștia nu sunt studenți de-ai tăi, de ce îi înveți românește? - săpun și la noi și la ei – ce-a făcut tornada, a smuls copacul fără milă – ai fost premianta clasei B la desen.

Fugi toți patru ursuleți p-ici încolo, până la groapa de fundație a poveștilor. Deștepții au început să se dea de-a berbeleacul până jos. Au venit meșterii de-au înălțat palatul, după planurile noastre Ăia cântau, nimeni să-i audă: mor-mor-mor mor-mor-mor nu avem un dirijor. Nitam-nisam, aude lupul: hau-hau-hau hau-hau-hau să vă fiu eu diri-bau. Speriați, ursuleții nătăfleții o zbughesc prin temelia de povești acasă unde-i așteaptă părinții cu miere.

Te trezești din somn vorbind hindi sau englezește. N-ai suferit prea tare că Manta s-a mutat. Sundip rămâne cel care vă aruncă frânghia în copac. Între Viki și Vikram, te mai joci cu fetele. M-ai însoțit zilele trecute pe la mai multe departamente, și al lui Indera Singh, dar nu știai cum te cheamă. Când am lipit, în iarbă, la umbră, timbrele, cât te-ai rugat, n-ai scos de la mine nici unul, dar le-am încurcat de mai aveam de cumpărat două. Mă, nu vrei să iei trei – am luat și a fost pe-a ta. În drum, careva ne-a fotografiat pe ascuns, ca pe incogniți – mă-sa pe gheață.

Trei ursuleți foarte cuminți în clasă. Treizeci obraznici foc. Mezinul celor trei dă sfaturi în dreapta și-n stânga să se mai potolească obraznicii și-i dă unui răufăcător o lăbuță, de-l iau toți la bătaie serios, dar vitejii lui frați îi înving imediat și-i pocnesc și-n plus, de-și ia mezinul frații la trei-păzește că de ce sunt violenți pentru el, iar obraznicii se cumințesc imediat, cerându-i mezinului să-și ierte frații și gata.

Două albine, ani de zile s-au jucat și nici prin cap nu le-a trecut să culeagă miere. Dansau cu fluturii și alergau, mai bine, după umbre de avioane, zicând, ce frumos miros au florile. Dacă aveau timp, păi?

Le vine într-o zi mintea la cap și se duc la regină, care era amărâtă de fetele astea – ce-o să se aleagă de ele? - Vreți să vă faceți un fagure al vostru în stup, să aduceți nectar în căpăcele? le-a întrebat – Păi?

După un timp, fagurele lor era și el tot amărât. Regina știuse ce știuse și le-a spus că nu e nimic, ba, că merge. Fetele s-au dat peste cap și au strâns a mai bună miere. Dulceața ta, i-au zis reginei, gustă întâi tu – ba voi – ba tu – bine. Îm, n-am mai mâncat așa dulce, gustați – nu ni se pare mai bună ca alte mieri – ba da, că ați strâns-o voi.

O albină zbura din floare-n floare. Întâlnește un ursuleț care o întreabă de nițică miere. Ea, bâz-bâz, de-ncep amândoi să danseze. Într-una, de s-au strâns și veverițe și iepurași, păsări și niciun elefant, șoricei și cățeluși să danseze bâz-bâz-bâz, și licuricii, că-i apucase seara, bâz-bâz-bâz. Apar părinții cu miere și de-ale gurii, de încep și ei, bâz-bâz-bâz.

Erau patru iepuri. Frați. Fugilă, Auzilă, Morcovilă și Viteazul. - Erau ten. - Tot aia. - Și? - Se jucau. - De-a pitulatul. - Da, jucau într-o vale și s-a pus ăl mic. Frații mai mari au alergat departe, în sus pe coastă, că de, au picioarele din spate mai lungi, când să se întoarcă, nei, că la vale e mai greu.

Între acestea, Fugilă ajunge la armată, la infanterie. Îi era căpitan un vulpoi. - Fugi, domnule, de aici, îl măsoară vulpoiul din privire, nu ești de vizuina noastră, să mă mai gândesc la instrucția dintre cotețe și poligonul de atragere.

Doi elefanți, angajați civil îi fac un semn discret grăbitului de Fugilă, apoi mută cu trompele un deal spre lună: Fugi acum. Căpitanul, OK, te duci și vii, vii și te duci. În lună, Fugilă dă de un leu. Se întoarce degrabă, dă raportul, o dată, de două ori, până se plictisește – sau se sperie vulpoiul cu leul din lună.

Dă ordin elefanților să mute dealul în jos, spre ocean. Fugi la marină, pe baleniere de cocostârci, ai ajuns? Tocmai era o bătălie și nu se mai vedeau nici steaguri, nici catarge, doar unul. Atunci Fugilă își face coada steag, sperie toate escrocodilele și...

Oceanul ajunse o oglindă să te dai pe gheață, iar bravul marinar a fost chemat la vânători, unde ursar era un lup. Ăsta i-a promis că i se vor recunoaște meritele iepurelui. Va avea labă liberă să-i scape de toți dușmanii, să binevoiască a se odihni puțin, da, da, fără frică, se poate. Fugilă, cu ochii deschiși mereu, dar adormise. Lupul, haț, jumătate de ureche. - Și i-o lipește la loc. - Acha ji, că era o reîncarnare nu un iepure oarecare.

Era un rotar care făcea roți. - Nu, un iepure. - A, da, Auzilă. S-a dus la conservator. Clasa de privighetoare era pentru păsări. Să cânte la tobă, sperie iepurii. Se duce la rector: Domnule Cuc... - Cucuu, zice big bosul. - Am și eu ureche muzicală. - Ai urechi minunate, frate iepure, să te faci critic muzical. - Poate un instrument. - Încearcă la pian.

Acolo, maestru de pian, un maimuțoi. - Să-ți tai urechile că-ți pică pe labiatură. În plus, ai și coada scurtă. Dă-i drumul, tikhe, labe lungi – nu roade clapa, să-ți aduci morcovul. Aha, topul, viezure, treci, atacă un șopel, la patru labe. Tu, Auzilă, ești gata la pian, marș la vecin să cânți din sonerie. Din ce te răpește, fuga, pe scara principală – ai venit?

Iepurașii intră în cafenea. Îi servește un arici cu tiriplici. Ăia se sperie de tiriplici, intră sub masă. Ariciul le aduce cafele, unul se sperie iar, sare și varsă cafeaua, apoi le spune – haideți că este doar un arici – n-are tiriplici? - a plecat.

Tocmai venise schimbul ospătarului, un bursuc cu surtuc. Iar se sperie iepurașii de bursa bursucului, c-o fi înghițit tiripliciul și ariciul, dar erau de jucărie. Așa că unul, Ureche Bleagă, pleacă după soda, că și mâncaseră – pe bursuc, fiindcă era de jucărie – și li se făcuse sete.

Aveți soda? Campa, Orange? - Paisa do. - Gold charminar? - nahi – dar? - ureche bleagă (îi taie urechea a bleagă lui Ureche Bleagă, o face țigări și i-o vinde șarpelui). Ureche Bleagă se întoarce în cafenea cu băutura. Șarpele tocmai bea tutun. Dar ăla își trage urechea, că era legată.

Pleacă la plimbare. Un elefant adormise drept pe gaura unui șoricel. Ăla nu mai putea să iasă. - Dă-te mă elefantule la o parte, că nu mă mai pot ține, nu te mai pot ține, mă. - Mi-e lene, lasă-mă să dorm că-ți dau o trompă.

Iepurașul se așază și el pe elefant. - Mă, zice elefantul, care ești? - Care e, zice și șoricelul din gaură. - Ureche Bleagă. - Ia-l șoricelule și-l mănâncă, ține trompa. Șoricelul îl mănâncă pe Ureche Bleagă, că era de jucărie – toți iepurii își făcuseră și de jucărie. - Mai vreau, zice șoricelui și-l mănâncă și pe elefant, că era de jucărie, uite atâtica, bașca trompa cadou.

Spune-o cu elefanții și apa lor - asta e a mamei – nu, e a ta. - Elefanții se scăldau cuminte în lacul lor. Trompone, mai mic și mai rău, se apucă să tulbure dinadins apa, o tulbură de o înnegrește, iar frații și părinții lor nu știu cine este răufăcătorul.

Se duc toți la lord Ganesh. Uite-așa, așa. Lord Ganesh zice: sunteți toți? Se numără ei, nu e Trompone. Du-te unu și-l caută. Se duce ăla, găsește lacul și mai tulbure și prin adânc o ființă, zice, e un crocodil. - Va, va, răspunde lord Ganesh, să nu vă mănânce trompele, că nu-l vedeți. Du-te altul și vezi cine e.

Era Trompone. Ei sar la pâră în fața lordului Ganesh, că umblă cu trompa pe sus, că și-a luat-o la purtare. Nu e frumos, se mulțumește zeul să-l certe pe Trompone, de se potolesc spiritele. Ba toți îl roagă să vină să facă o baie în lacul lor.

Că n-are timp. Bine, o să vină. Unde se scaldă lord Ganesh, apa se limpezește și lacul rămâne ca o lacrimă. Trompone îi lasă pe ceilalți să plece după ce luaseră o baie și cam tulburaseră iar apa, nu cine știe ce: ia s-o tulbur de tot, zice. Când colo, apa se limpezea. Scormonea mâlul, plescăia cu trompa, se răsturna cât era de matahală, și apa tot mai mult se limpezea.

Se întorc frații. Va, va, a fost lord Ganesh și s-a scăldat. Să mergem să-i mulțumim. Nu l-am călcat, zice zeul, și-l oprește apoi pe Trompone, la o discuție, de ăsta se pierduse. Voia să-i spună că-i pare rău că nu putuse să tulbure apa. Ce discuție mai era aia?

Știu ce e în capul tău. Ce zici să fii cu mine, ca un sfânt? - Doamne ferește, îngaimă Trompone. N-am stofă. Mă mai joc și eu, mai îmi vine câte-o idee. Bine, du-te, reia blând Ganapathi ji.

Acum, ai lui se duceau în vizită prietenească la niște iepuri, lângă un deal. Urecheații s-au speriat și au luat-o la fugă pe deal în sus. Elefanții au strigat, a, suntem prieteni, și ce să se ia după ei, au înconjurat dealul.

Acum, Elefantul cel sfânt, că nu mai era Trompone, venea și el în vizita aceea. Pe drum, aude niște lei flămânzi – aș mânca și un elefant, zice unul. Elefantul cel sfânt se gândește să se ofere: mâncați-mă, zice. Leii încremenesc și i se prosternează – noi pe tine? și-și rupeau câte-o jumătate de coamă. - Dar nici iepuri să nu mâncați, adaugă elefantul cel sfânt. - Dar șoarecii, mai lasă leii. - Cum, cărăușii lordului Ganesh? Poate pisici? - Sunt rudele noastre. - Faceți cum credeți că este mai bine, tikhe?

Adevărat, cum spui tu, Alexandra, niște furnici află că elefantul cel sfânt se duce spre frații lui la muntele iepurilor și vor să-l salute. Fiind mititele, se strâng vreo sută de milioane și se fac o furnică uriașă ce vine să i se închine sfântului, care rămăsese micuț. Frații lui vin tot o sută de milioane.

Exact, Alexandra – vrem să mergem la Bombay, spun ei, dar e departe. Fă-ne furnici. - Cu aripi, fără? - Cu. Și zboară. Când, un copil – ia uitați-vă la furnică, are aripa ca o trompă. Imediat se preface în elefant la loc. Alta, zice alt copil. Alt elefant. O sută de milioane de elefanți, câte zece de fiecare copil și persoană. Și noi.

Trebuie să ne culcăm. Avem și noi elefant, vrea să doarmă. Avem, zici, Alexandra. Fiecare. Uite, dormim pe spinarea elefantului și te prefaci că te culci, iar eu adorm legănat pe spinarea alui meu.