DE LA AUGUSTIN LA DRĂGHICESCU

George Anca

DE LA AUGUSTIN LA DRĂGHICESCU

Prezentăm, în traducere-restituire românească, prima din cele mai vaste două opere edificate, fasonate de Dumitru Drăghicescu în franceză: Noua Cetate a lui Dumnezeu, Paris, Marcelle Lessage, 1929, prezentul volum, și, în două volume, urmând: Adevăr și Revelație, Paris, Felix Alcan, 1934, alcătuind o trilogie monumentală împreună cu Dumnezeu și destinul omenirii, scrisă și publicată în românește. O ediție in spe în zece volume a operei lui Dumitru Drăghicescu propusă de profesorul Virgil Constantinescu-Galiceni ar include: I Ontologia umană; II Din psihologia poporului român; III Problema Conștiinței. Realitatea spirituală; IV Idealul creator; V Marea Unie a românilor cu românii; VI Partide politice și clase sociale; VII Noua Cetate a lui Dumnezeu; VIII Adevăr și revelație, partea I; IX Adevăr și revelație, partea II; X Dumnezeu și destinul omenirii.

Ca Maurice Blondel axându-și opera pe doctoratul Action, Dumitru Drăghicescu își aprofundează determinismul sociologic doctoral, de la indestructibila structură Din psihologia poporului român la trilogia profetică a sfârșitului de viață. Actualizând revelator nu numai De civitate Dei a sfântului Augustin – cf Organon de Aristotel, Novum Organum de Bacon, Tertium Organum de Uspensky -, dar purtând și ecouri poate subconștiente din Viața lumii sau Memento mori.

Noua Cetate a lui Dumnezeu revelează o construcție poliedrică – istorie, evoluție, profeție – de exhaustivitate epistemică afinitivă cu empatii și alergii la personaje arhetipale, artiști, gânditori, o epopee socio-filosofică, un cronograf socio-religios în jargon sorbonard, o hermeneutică sociologică a dumnezeirii în umanitate. În țesăura textuală rezonează sentințe de rădăcină biblică sincronizate cu frunzișul referințelor, pe o tulpină proprie. Înlănțuirea de idei, subânțeles teoretizată, frazarea și cuvintele se desprind din continua demonstrație-fluviu a unei teze ce pare a se dispensa de discurs.

Într-o terminologie deschisă, continuu recizelată, cumulativă, spiralând repetiția și insistența clarificativă, diferitele registre ideatic-stilistice se pot solda cu receptări integrate, dacă nu preferențiale, respingând sau admirând, retușând, inducând și cititorului o reactivitate pro sau contra. Neuitând patina de epocă interbelică, Paris-Geneva, în care chiar ne afăm întru imensă grație drăghicesciană, cu un limbaj conceptulal devenit între timp literatură, precum revoluta dulaitate păgânism-creștinism. Cu avantajul unei percuții paraconceptuale, pe formulări modelatoare, de gândire directă, de empatie diacronică dispecerată de teză, de ideal.

Adecvarea traducțională a avut de a face, pe de o parte cu o operă veche de opt-nouă decenii, pe de alta, cu una nouă pentru noi, după o ignorare absolută, zguduitor de actuală și cu soluții-disoluții de viitor. Și este vorba de a o pune în circulație după „schimbările la față” (formula sa) anticipate de contemporanul lui Eminescu, Brâncuși, Arghezi. Faustianismul lui Drăghicescu pare dublat tacit de modelări din Viața lumii sau Memento mori.

Dumitru Drăghicescu este un scriitor în schițe și arabescuri religios-științifice pe propria doctrină a conștiinței-imortalitate. Poate oare fi, retro, receptat de-a valma ca tens, arid, utopic, socialist, tautologic, idealist, sinucigaș, aristocrat, cosmopolit, moralist etc.? Am apelat și la eufonii-româno-franceze, ca de epocă, spre a da totuși impresia unei pledoarii tragice din viitor și iar din viitor.

Vor putea fi atrași pasionații de idei și istorie, fantaștii, pelerinii în timp, poate și regizorii de teatru și film. Filosofii și sociologii vor măsura pierderea irecuperabilă, cu ce consecință, a mesajului său vizionar. Dacă i se admite pledoarismul, lectura poate fi de catehism, singura religiozitate auctorială fiind aici Societatea Națiunilor. Dacă recepția intră în dificultate – tematic, stilistic, ideologic – folosul va fi și mai substanțial decât admirația pasivă a unei creații de evidentă grandoare. 

Trei excerpte din Noua Cetate a lui Dumnezeu:

„Studiul nostru, pe care-l dăm sub vocabula pe care o utiliza sfântul Augustin, și sub invocarea sa, va fi ca o transpunere modernă a Cetății lui Dumnezeu, în ansamblul ei, acesta va fi același paralelism între cetatea empirică, terestră, și idealul său, conceput în cetatea lui Dumnezeu schițată la Geneva și după care realitatea trebuie să se modeleze. A rezista superbilor și a da grație umililor nu este de asemenea, teoretic, scopul Instituției de la Geneva, unde votul unei țări mici contează tot atât cât al imperiului britanic? Din nenorocire, se face încă distincție între națiunile cu interese limitate și cele patru sau cinci națiuni cu interese nelimitate: vestigii brutale ale cetății terestre care fac erupție în această nouă cetate a justiției, a egalității și a păcii. Cetatea lui Dumnezeu care este, acum, pentru noi, Societatea Națiunilor, își va continua, precum cealaltă, pelerinajul său de-a lungul timpului și impietății scepticilor, care se pretind realiști, și aceasta va fi prin trăirea, și a ei, aici, a credinței.” (Noua cetate a lui Dumnezeu, ed. fr., p.12-13 )

„Să vedem acum dacă logica dreptului de bun simț este într-atât opusă unei vieți individuale infinite.

Cert, conștiința concepe foarte bine această idee a infinitului. O concepe atât de bine încât nu se poate concepe în act ea însăși fără ea. Dacă conștiința concepe infinitul și se concepe ea însăși infinită - și altfel cum ar concepe-o? - este logic că ea este finită, că ea trebuie să dispară ca stare de fapt în trecut și în prezent, dar dispărând în drept, în pură logică? 

Logic, o conștiință finită, efemeră bășică de săpun care concepe infinitul, nu se poate susține. Dacă ea concepe infinitul, ea însăși este infinită în principiu, în drept dacă nu în fapt.

Să facem apel la întreaga onestitate, dacă se poate spune așa, la loialitatea logicii.” (Ibid. p.596). 

„Societatea Națiunilor și Neo-Creștinismul se spijină și se condiționează reciproc. Una, realizându-se, provoacă apariția celuilalt și Neo-Creștinismul trebuie, pentru a ameliora moravurile, să anuleze egoismele individuale și naționale ca ambiția și orgoliul, și să dezvolte abnegația pentru a face posibilă și a consolida instituția de la Geneva. Viața însăși a națiunilor depinde de aceste două mari evenimente: altfel, le așteaptă suicidul prin războaiele de rasă, de clasă și de preponderență. Dar anularea egoismului și ambiției nu se poate obține atenuându-le și reducându-le, ci, dimpotrivă, împingându-le până la capăt, procurându-le satisfacția condiționată dar integrală. Omul nu renunță voluntar la un bun real decât în schimbul unui bun mai mare care să vină. Această dispoziție, care îi este naturală, trebuie folosită și aceasta face creștinismul. Numai o viață infinită care implică sancțiunile transcendente, pentru a completa și desăvârși justiția empirică a acestei lumi, poate modifica și disciplina egoismele și ambițiile.” (Ibid., p. 617) 

Despre volumul următor, Adevăr și revelație, recenzat și de Henri Corbin, a scris un articol și John H. Hershey „God, Man, and Dimitrie Draghicesco” In: Humanist (Buffalo, New York) (Published by The American Ethical Union) v.13 January 1,1953, pp.267-270.

hermeneutică sociologică – pledoarist – cronograf socio-religios în jargon sorbonard, cu surdina prelegerilor rabinice ale lui Durkheim, pe uitarea copilăriei sau a presinuciderii.

O ediție in spe în zece volume a operei lui Dumitru Drăghicescu propusă de profesorul Virgil Constantinescu-Galiceni ar include: I Ontologia umană; II Din psihologia poporului român; III Problema Conștiinței. Realitatea spirituală; IV Idealul creator; V Marea Unie a românilor cu românii; VI Partide politice și clase sociale; VII Noua Cetate a lui Dumnezeu; VIII Adevăr și revelație, partea I; IX Adevăr și revelație, partea II; X Dumnezeu și destinul omenirii.

O ediție in spe în zece volume a operei lui Dumitru Drăghicescu propusă de profesorul Virgil Constantinescu-Galiceni ar include: I Ontologia umană; II Din psihologia poporului român; III Problema Conștiinței. Realitatea spirituală; IV Idealul creator; V Marea Unie a românilor cu românii; VI Partide politice și clase sociale; VII Noua Cetate a lui Dumnezeu; VIII Adevăr și revelație, partea I; IX Adevăr și revelație, partea II; X Dumnezeu și destinul omenirii.

Organon Aristotel – Novum Organum Bacon – Tertium Organum Uspensky.

Traducere-restituire a unui original francez – Perfectul simplu francez suprapus celui românesc – Înlănțuirea de idei (subânțeles teoretizată) în armonie cu surse (alese după metoda apelului la un spirit neprevenit) scenarizate pe alocuri cvasi-teatral-muzical, alternând paragrafe ample cu inermedii contrapunctice. Frazarea și cuvintele se desprind din continua demonstrație-fluviu a unei teze ce pare a se dispensa de discurs.

Noua Cetate a lui Dumnezeu revelează o construcție poliedrică – istorie, evoluție, profeție – de exhaustivitate epistemică afinitivă cu empatii și alergii la personaje arhetipale, artiști, gânditori, o epopee socio-filosofică, un cronograf socio-religios în jargon sorbonard. În țesăura textuală rezonează sentințe de rădăcină biblică sincronizate cu frunzișul referințelor, pe o tulpină proprie. Înlănțuirea de idei, frazarea și cuvintele se desprind din continua demonstrație-fluviu a unei teze ce pare a se dispensa de discurs.

Într-o terminologie deschisă, continuu recizelată, cumulativă, spiralând repetiția și insistența clarificativă, diferitele registre ideatic-stilistice se pot solda cu receptări integrate, dacă nu preferențiale, respingând sau admirând, retușând, inducând și cititorului o reactivitate pro sau contra. Neuitând patina de epocă interbelică, Paris-Geneva, în care chiar ne afăm întru imensă grație drăghicesciană, cu un limbaj conceptulal devenit între timp literatură, precum revoluta dulaitate păgânism-creștinism. Cu avantajul unei percuții paraconceptuale, pe formulări modelatoare, de gândire directă, de empatie diacronică dispecerată de teză, de ideal.

Ca Maurice Blondel axându-și opera pe doctoratul Action, Dumitru Drăghicescu își aprofundează determinismul sociologic doctoral, de la indestructibila structură Din psihologia poporului român la trilogia profetică a sfârșitului de viață. Actualizând revelator nu numai De civitate Dei a sfântului Augustin – cf Organon de Aristotel, Novum Organum de Bacon, Tertium Organum de Uspensky -, dar purtând și ecouri poate subconștiente din Viața lumii sau Memento mori.

Adecvarea traducțională a avut de a face, pe de o parte cu o operă veche de opt-nouă decenii, pe de alta, cu una nouă pentru noi, după o ignorare absolută, zguduitor de actuală și cu soluții-disoluții de viitor. Și este vorba de a o pune în circulație după „schimbările la față” (formula sa) anticipate de contemporanul lui Eminescu, Brâncuși, Arghezi. Faustianismul lui Drăghicescu pare dublat tacit de modelări din Viața lumii sau Memento mori.

Dumitru Drăghicescu este un scriitor în schițe și arabescuri religios-științifice pe propria doctrină a conștiinței-imortalitate. Poate oare fi, retro, receptat de-a valma ca tens, arid, utopic, socialist, tautologic, idealist, sinucigaș, aristocrat, cosmopolit, moralist etc.? Am apelat și la eufonii-româno-franceze, ca de epocă, spre a da totuși impresia unei pledoarii tragice din viitor și iar din viitor.

Vor putea fi atrași pasionații de idei și istorie, fantaștii, pelerinii în timp, poate și regizorii de teatru și film. Filosofii și sociologii vor măsura pierderea irecuperabilă, cu ce consecință, a mesajului său vizionar. Dacă i se admite pledoarismul, lectura poate fi de catehism, singura religiozitate auctorială fiind aici Societatea Națiunilor. Dacă recepția intră în dificultate – tematic, stilistic, ideologic – folosul va fi și mai substanțial decât admirația pasivă a unei creații de evidentă grandoare.

Trei excerpte din Noua Cetate a lui Dumnezeu:

„Studiul nostru, pe care-l dăm sub vocabula pe care o utiliza sfântul Augustin, și sub invocarea sa, va fi ca o transpunere modernă a Cetății lui Dumnezeu, în ansamblul ei, acesta va fi același paralelism între cetatea empirică, terestră, și idealul său, conceput în cetatea lui Dumnezeu schițată la Geneva și după care realitatea trebuie să se modeleze. A rezista superbilor și a da grație umililor nu este de asemenea, teoretic, scopul Instituției de la Geneva, unde votul unei țări mici contează tot atât cât al imperiului britanic? Din nenorocire, se face încă distincție între națiunile cu interese limitate și cele patru sau cinci națiuni cu interese nelimitate: vestigii brutale ale cetății terestre care fac erupție în această nouă cetate a justiției, a egalității și a păcii. Cetatea lui Dumnezeu care este, acum, pentru noi, Societatea Națiunilor, își va continua, precum cealaltă, pelerinajul său de-a lungul timpului și impietății scepticilor, care se pretind realiști, și aceasta va fi prin trăirea, și a ei, aici, a credinței.” (Noua cetate a lui Dumnezeu, ed. fr., p.12-13 )

„Să vedem acum dacă logica dreptului de bun simț este într-atât opusă unei vieți individuale infinite.

Cert, conștiința concepe foarte bine această idee a infinitului. O concepe atât de bine încât nu se poate concepe în act ea însăși fără ea. Dacă conștiința concepe infinitul și se concepe ea însăși infinită - și altfel cum ar concepe-o? - este logic că ea este finită, că ea trebuie să dispară ca stare de fapt în trecut și în prezent, dar dispărând în drept, în pură logică? 

Logic, o conștiință finită, efemeră bășică de săpun care concepe infinitul, nu se poate susține. Dacă ea concepe infinitul, ea însăși este infinită în principiu, în drept dacă nu în fapt.

Să facem apel la întreaga onestitate, dacă se poate spune așa, la loialitatea logicii.” (Ibid. p.596). 

„Societatea Națiunilor și Neo-Creștinismul se spijină și se condiționează reciproc. Una, realizându-se, provoacă apariția celuilalt și Neo-Creștinismul trebuie, pentru a ameliora moravurile, să anuleze egoismele individuale și naționale ca ambiția și orgoliul, și să dezvolte abnegația pentru a face posibilă și a consolida instituția de la Geneva. Viața însăși a națiunilor depinde de aceste două mari evenimente: altfel, le așteaptă suicidul prin războaiele de rasă, de clasă și de preponderență. Dar anularea egoismului și ambiției nu se poate obține atenuându-le și reducându-le, ci, dimpotrivă, împingându-le până la capăt, procurându-le satisfacția condiționată dar integrală. Omul nu renunță voluntar la un bun real decât în schimbul unui bun mai mare care să vină. Această dispoziție, care îi este naturală, trebuie folosită și aceasta face creștinismul. Numai o viață infinită care implică sancțiunile transcendente, pentru a completa și desăvârși justiția empirică a acestei lumi, poate modifica și disciplina egoismele și ambițiile.” (Ibid., p. 617) 

Despre volumul următor, Adevăr și revelație, recenzat și de Henri Corbin, a scris un articol și John H. Hershey „God, Man, and Dimitrie Draghicesco” In: Humanist (Buffalo, New York) (Published by The American Ethical Union) v.13 January 1,1953, pp.267-270.

Dumnezeu , om , și Dimitrie Draghicesco
de John H. Hershey

Omul creează pe Dumnezeu, mai degrabă decât Dumnezeu să fi făcut omul. Acesta a fost punctul de vedere al regretatului filosof român Dimitrie Draghicesco, profesor de filosofie la Universitatea din București. Draghicesco a fost un om de acțiune, precum și de idei . El a scris-o pentru acum defunctul săptămânal liberal Democrația. Și-a servit țara pentru o vreme ca consul în Mexic. În 1940, la vârsta de șaizeci și cinci de ani, Draghicesco a murit de propria lui mână .

În timpul vieții sale a scris mai mult de o duzină de cărți, dintre care cele mai multe au fost publicate în limba franceză. Amploarea intereselor lui Draghicesco poate fi văzut în cărțile sale al căror subiect variază de la America și Liga Națiunilor la rolul individului în societate, de la mintea omenească la problemele monetare.

Suntem interesați aici, cu toate acestea, în special de lucrarea sa în două volume de mai mult de o mie de pagini în limba franceză intitulată Vérité et Révélaion ( Paris, 1934). Aceasta țintește să formuleze o „nouă religie și o nouă idee a lui Dumnezeu” pentru raționaliști , necredincioși deranjați, și chiar atei.” Întocmai cum creștinismul, susține Draghicesco, nu a fost un neo-iudaism, ci o nouă religie, astfel și noua, universala religie pentru timpul nostru nu poate fi un neo- creștinism. Deși autorul abordează mai multe probleme în această lucrare uriașă, ne vom concentra atenția asupra punctului său de vedere despre univers și a noii sale idei de Dumnezeu.

Universul , după filosoful român , este o unitate totală constând, totuși, din diferite diviziuni, sau tărâmuri. Cele trei tărâmuri importante, fundamentale ale universului alcătuiesc ceea ce termeni Draghicesco numește „treimea cosmică.” 

Primul și principalul domeniu al cosmosului este lumea anorganică a materiei nevii și a energiei în variatele ei forme fizice. Acest domeniu este reglementat în întregime de legi mecanice; Intenționalitatea este exclusă. Evoluția a avut loc aici în trecut , dar acum a ajuns la un impas practic în comparație cu următorul tărâm mai înalt – cel al vieții. Într-un sens , această lume anorganică a lucrurilor se poate spune că deja au ajuns la stadiul de " maturitate ". Acesta este mediul fizic la care omul încercă și să se adapteze și s-l modifice, prin intermediul științei practice.

Tărâmul organic al ființelor vii este cea de-a doua diviziune principală a cosmosului. El consistă în plante, animale și specia umană. Acest tărâm de viață nu este acum atât de stabil sau fix ca lumea anorganică . Astfel, se poate spune că evoluția domeniului vieții a ajuns la stadiul de „adolescent”. A provenit această lume organică din cea anorganică? Judecând după observare, pare să existe o diferență radicală între voi și neviu. Cu toate acestea, mintea umană caută să unifice diferențe. Se pare probabil, dintr-un punct de vedere rațional , că viața este potențial în toată materia nevie.

Cel de-al treilea și cel mai înalt tărâm cunoscut al universului este a treia și cea mai mare cunoscută domeniul universului este societatea umană, trecută și prezentă. De vreme ce ordinea socială este mai mult decât organică , se poate corespunzător numi superorganică. Evoluția în acest tărâm pur uman nu este limitată,ci indefinit deschisă. Schimbare neîncetată este regula. Prospectul este pentru progresul continuu al omenirii . Oamenii și societățile sunt agenții cei mai de seamă, fabrica determinant în evoluția creatoare a omenirii a lungul veacurilor. Spre deosebire de stadiul anorganic, care a ajuns deja la maturitate, și tărâmul vital, care a ajuns la adolescență, ordinea omului este încă în copilărie. Deși legea evoluției operează în toate tărâmurile cosmosului, aceasta nu atinge aceeași stare peste tot la momentul identic. 

Astfel universul, deși o unitate, este compus din cele trei distincte, dar inseparabile, ordine: anorganic, organic , și super organic. Evoluția acestor trei tărâmuri poate fi considerată ca un film care se derulează în fața ochilor noștri. Prima parte a filmului, arătând drama nevie și vie a creației, ne-a a trecut deja pe dinaintea ochilor. prin ochi. Dar epopeea evoluției umane este încă în derulare, cu omul însuși actor principal în dramă.

Având în vedere aceste trei etape, există, corespunzător , tot atâtea filosofii ale universului : anume, materialism, vitalism, și idealism . Fiecare este doar o explicație parțială.

Materialismul este unilateral, deoarece se aplică doar la domeniul anorganic al materiei nevii. Vitalismul se aplică numai la domeniul organic. Și idealismul este limitat la lumea superorganică. (Ar trebui, probabil, explicat că, prin idealism Draghicesco nu înțelege idealism practic sau etic, ci de acel tip care susține că universul este mintea pură sau expresia unei minți). 

Să ne întoarcem acum la "noua idee de Dumnezeu" a lui Dragbicesco. Spre a ne ajuta la înțelegerea concepției sale despre deitate in intelegerea concepția sa de divinitate, vom arăta mai întâi anumite idei cărora el se opune . 

Ideea tradițională teistă a unei zeități care există ca Ființă atotputernică, atotbună, atotînțeleaptă este respinsă.. „Un cer , spune Draghicesco, în care rezidă un singur Dumnezeu, trinitar, real și concret este de neimaginat în stadiul actual al cunoștințelor.” În plus, dacă ar exista un Dumnezeu atotputernic, atunci El , și nu omul, ar fi responsabil de durere, suferință și rău. Rezultă că un astfel de Dumnezeu nu poate fi „bun.” Ateismul, simte autorul pe de altă parte , ca o idee negativă, nu este de ajuns . Există posibilitatea unei noi idei de divinitate pe care ateii, în general vorbind, nu sunt suficient de receptivi pentru a o accepta . Dar „cei care cred într-un Dumnezeu diferit de ideea curentă vor fi întodeauna considerați atei.” Ateismul , cu toate acestea , în măsura în care respinge punctul de vedere asupra lui Dumnezeu menționat în paragrafului precedent, este justificat. „Ideea de divinitate ca o Ființă reală, externă va deveni ștearsă din mintea oamenilor inteligenți, așa cum s-a întâmplat cu tirania regilor și împăraților absoluti în guvernare. Fundamental, mișcarea democratică este legată de ateism . Când omul devine capabil să se îndrume și controleze el însuși, atunci autoritatea externă a monarhilor nu mai are niciun motiv pentru a exista. De asemenea, în măsura în care omul realizează în el însuși unele dintre atributele divine, o zeitate exterioară încetează să mai existe , pentru că El nu mai este necesar.” Panteismul, în sensul că întregul univers este gandit a avea un suflet analog corpului și minții omenești, este , de asemenea, respins. Draghicesco - CESCO numește ideea panteistă a unei lumi-suflet „absur”, „imposibil de verificat,” „himerică.”

 

Să ne întoarcem acum la ideea proprie a lui Draghicesco despre Dumnezeu. Omenirea, spune el, a avut întotdeauna numite dorințe și aspirații de bază. Omul, de exemplu, dorește din ce în ce mai mult control asupra aspectelor fizice ale universului, în scopul de a le face să servească scopurilor sale . Mai mult, prin intermediul științei și filosofiei, omul ajunge continuu la mai multă cunoaștere despre toate cele trei stadii ale universului. Omul aspiră, de asemenea, tot la " bunătate " în el însuși, și " dreptate " în viața socială. El nu pune nicio restricție cu privire la cât de departe ar trebui să avanseze. Aspirațiile sale sunt, prin urmare, practic infinite. Putere perfectă, înțelepciune perfectă, bunătate perfectă sunt obiectivele sale, idealurile sale. Greșeala teismului ortodox este presupunerea sa că aceste idealuri sunt deja realizate complet și veșnic într- o bubuitură divină în afara omului. 

Astfel, ideea unui atotputernic, atotînțelept, atotbun Dumnezeu este doar o proiecție a idealurilor omului. Zeitatea ortodoxă nu există în realitate, ci este un scop sau un ideal în mințile oamenilor. O astfel de zeitate, cu toate acestea, există în stare embrionară. În măsura în care omul însuși a atins un oarecare grad de cunoaștere, de bunătate, de putere, el însuși a realizat parțial divinitatea pee care a proiectat-o asupra Dumnezeului său imaginar.

Acest concept duce la o umanizare a teologiei. În domeniul moralității, de exemplu, oamenii ar trebui să fie morali, nu pentru că Dumnezeu poruncește, ci pentru ca Dumnezeu să existe. "Printr-o societate universală și cooperarea tuturor, puterea și cunoașterea omului pot crește spre infinit, și cu putere și cunoaștere, bunătatea și dreptatea omului se pot apropia de perfecțiunea divină". Business-ul oamenilor este de a crea pe Dumnezeu în ei înșiși. Dar ceea ce am realizat până acum este foarte puțin în comparație cu ceea ce încă putem atinge . Din acest motiv, trebuie spus că Dumnezeu există ca o realitate în numai într-o stare embrionară .

Rezultă, deci, că Dumnezeu ideal devine din ce în ce mai mult o realitate, în măsura în care omul își realizează aspirațiile sale pentru o viață mai plină. O analogie cu geometrie este sugestivă. Triunghiul perfect este o concepție numai în mintea noastră, mai degrabă decât o realitate în fapt desenată pe hârtie. Nu contează cât de atent trasăm o astfel de figură , nu vom face niciodată, probabil, triunghiul perfect, deși cu grijă suficientă îl putem apropia cât mai mult ne-am dori . Dumnezeu , ca și figura geometrică, niciodată nu poate fi absolut creat într-adevăr de către om, dar poate fi din ce în ce aproximat.

Deși puterea, înțelepciunea și bunătatea nu sunt îndeplinite în totalitate, cu toate acestea, avem nevoie de idealul de perfecțiune ca de un obiectiv spre care să facem eforturi. Noi nu ar trebuie să punem nicio limită aspirațiilor noastre. Idealul perfect, deși posibil de neatins, ne stârnește să ne dezvoltăm la maximumul de care suntem capabili. În calea deschisă a evoluției continue a omenirii, omul poate lupta pentru a face dinDumnezeu o realitate în sine și în societate. " Misiunea noastra ", precum Draghicesco și rezumă gândul lui , " este de a crea divinul în om . "

In: Humanist (Buffalo, New York) (Published by The American Ethical Union) v.13 January 1,1953, pp.267-270.

Traducere din limba engleză: George Anca