George Anca – Ion Stoica – Adrian Bucurescu – Katya
Kelaro – Marilena Apostu – Magda Botez – Liliana Popa – Streche Nicolae
Florentin – Dana Logian – Lora Levițchi – Moș Nelutzu G – Noruca Isac – Ioan
Iancu Vale – Vișan Dragoș
George Anca
FIII LUCEAFĂRULUI
Lumi eminesciene la Lawrence şi Eliade
„Ca un luceafăr...”
„Lumea
iese din scenă”.
Din şcoală,
ne urmăresc ultimele cuvinte ale luceafărului-geniu - „în lume mea mă simt /
Nemuritor şi rece”. Din prima poezie publicată, din prima strofă aflasem că „se
stinse un luceafăr”, Aron Pumnul. Citim într-un manuscris: „Un luceafăr, un
luceafăr/.../ În viaţa-mi de-ntuneric/.../ cu braţele-amândouă cătră dânsa mă
îndrept”. Dimitrie Vatamaniuc numără 19 subvariante la varianta (... după model
german) Iar când voi fi pământ,
printre care:
Luceferi în cetini
Luceferi pe veci
Luceferi dulci pe lac
Luceferi ce apar
Luceferi blând răsar
Luceferi blânzi ce rar
Se strecură-n cetini
Luceferi ce s-aprind
Luceferi mari de foc
Luceferii de foc
Întrebat,
pe e-mail, de la Universitatea din Târgu-Mureş, ce titlu are comunicarea mea,
am răspuns, din Washington Convention Center: Lumile lui Mircea Eliade (literatura vs ştiinţă?). Am precizat,
după câteva momente: Lumile eminesciene
ale lui Eliade (româneşti, luceferi?). Cititor, în India, al lui D.H.
Lawrence, mi-am amintit de morning star - Quetzalcoatl, din Plumed Serpent şi am început să pregătesc un paper cu titlul
(intenţie): Lumi eminesciene la Eliade şi
Lawrence (luceafăr). Îmi
argumentam, cumva gen critical fiction, legătura dintre cei trei, destul de
ilustrabilă în ce-i priveşte pe români. Pentru traducătorul în româneşte al Revoltei în deşert a colonelului
Lawrence (şi cu un articol despre geniul personajului interpretat, mai târziu,
în film de Peter O’Toole), ar putea scandaliza tăcerea asupra scriitorului afin
D. H. Lawrence, şi totuşi, încă în Şantier,
Eliade evocă: „La Uttarapara, zemindarul mă primeşte iarăşi în biblioteca lui
magnifică, şi îmi arată ultimele achiziţii, printre care şi Lady Chatterley’s Lover”. D. H.
Lawrence, se vedea, într-o scrisoare, „queer and desolate in my soul - like Ovide in Thrace” (starea o transferă
şi unui personaj feminin de roman). Şi fără a substitui pe Ovidiu lui Eminescu,
tema independentă a luceafărului (şi apocalipsului?) se oferea ca un subiect
tentant. S-a spus, de altfel, că Ovidiu este „un D.H. Lawrence al
antichităţii”.
Cum
se întâlnesc lumile celor trei? Eliade vorbeşte de Brahma locas comparabile
subînţeles lumilor eminesciene, Lawrence îşi asumă cosmosul (chiar „împreună”
cu Eminescu).
O
călătorie prin lumea lumilor lui Eminescu n-are, probabil, sfârşit,
continuându-se până şi în „tăcerea”-deconstruire pecetluită pe creaţia lui mai
cu seamă în postmodernism. Poetul nostru împărtăşeşte „damnarea” cu Ovidiu,
Eliade, Lawrence. Înainte de a privi luceafărul fiecăruia, ne amintim din
universul de formulări-lume eminesciene:
Fără naţiunea mea nu e lume
Mundus sensibilis şi inteligibilis – Mundus phaenomenon, mundus noumenon
Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte
ARBORE
... Adeseori m-adâncesc în noaptea acestui suflet
bătrân şi rece, în marea lui cea adâncă şi întinsă... căci alta-i lumea ce-o
vezi cu ochii – şi aceea tristă, şi alta-i lumea ce-o vezi în oglinda speranţei
şi în visul cel frumos al trecutului – şi aceea-i frumoasă... alta-i fundul cel
amar al mării, alta-i faţa apei cea lucie. Adeseori iau de la basmu, de la
păzitorul cel posomorât al trecutului, cheile lui de aur şi deschid porţile
inimii mele. Adeseori, în sufletul meu, întorc înapoi roata cea uriaşă a
timpului cu codrii să-i de secoli, cu popoarele sale... Cu creştinătatea şi
Păgânătatea sa... Într-un loc îmi place să opresc roata... să privesc cu tot
estasul lumea ce se-ntinde înaintea ochilor! Lumea... Roma! Roma, coroana de
marmură a pământului, cu împăraţii ei mari ca Dumnezeii seninului. // Pe
tronuri cu trepte multe, îmbrăcaţi în aur, fruntea lor încinsă cu luceferi,
privesc la lumea îngenuncheată la picioarele lor. (Ştefan cel Tânăr)
Şi inima-i bătrână din nou o mai inspiră,
De cugetă lumi nouă – cum cugetă o liră
Mira, Doamna lumii, ar fi încă femeie, şi eu vreau
ca iubita sufletului meu să fie o zeitate, să domnească peste mult mai mult –
adică peste inima mea. Inima mea, acest pustiu nemărginit populat de urmele
durerii, de lumile palide ale trecutului, tu ai înflorit-o cu zânele râzânde
ale viitorurilor. /.../ tu nu ştii că bătăile astei inimi sunt orologiul după
care se-ndreaptă o lume, lume necunoscută, a cărei Dumnezeu sunt eu – bătăile
astei inimi sunt destinul unei lumi – la tremurul ei tremură lumea – la
zâmbetul ei se-nsenină pustiurile sale – şi când orariul stă – timpul stă –
timpul neci nu mai esistă căci se topeşte-n vecinicie şi lumile inimei mele s-a
stins//ca o clipă. (Mira)
Minunaţi ginii ai pământului cari luciţi în fier, cari pâlpâiţi flăcări,
cari zvâcniţi în inima omenească, cu voi vreau să înving lumea.
Sălbatec fulger răsculat împotriva lumilor şi esilat de univers în
spăimânta lui într-un veşted corp de om.
Văd caosul că este al lumilor săcrii,
Că sori mai pâlpâi – roşii gigantice făclii –
Şi-apoi se sting. Nimicul linţoliul se întinde
Pe spaţiuri deşarte, pe lumile murinde (Mureşanu)
Şi ce nu se pun de-i cer trei luceferi de pe cer
O, Adonai! al cărui gând e lumea
Muzica sferelor: Seraphi adoară
Inima lumilor ce-o înconjoară
Ah! îmi îmblă ades prin gând
O cântare veche.
Parcă-mi ţiuie-aiurind
Dulce în ureche:
Lume, lume şi iar lume!
Ca un luceafăr am trecut prin lume
(Citatele sunt extrase din: Eminescu Opere,
vol. I-V, Ediţie îngrijită de D. Vatamaniuc, Univers enciclopedic, Bucureşti,
1999)
Lumi
eminesciene ritmează Mircea Eliade în Secretul
doctorului Honigberger – „Este o lume nouă, dar rămâne totuşi o lume ...
lumea spectrală... lumea supranormală... lumea noastră... zborul lui Buddha...
zborul însemnă, în limbajul simbolic şi secret, capacitatea omului de a
transcende lumea simţurilor şi, deci, de a avea acces în lumile nevăzute...
lumea întreagă, în totalitatea ei, o vedea – ca să citez din manuscrisul lui –
’cu totul contrarie decât pare unui om în stare de veghe’ ... lumea celaltă...
lumea cunoscută-n extaz, ’cu totul contradictorie celei pe care o vedem cu
ochii trupului’ ... ’noua viziune pe care o dobândeşte iniţiatul prin acest
ochi’ nu are nimic de a face cu lumea formelor şi a iluziilor, ci se referă
exclusiv la lumea spirituală, adică are acces la niveluri suprasensibile”.
„Lucifer e în deplină libertate numai în Răsărit” (Meditaţie asupra arderii Catedralelor).
Din
lumile lui D.H. Lawrence: „Vrem să scăpăm de ’universul’ nostru mic, înghesuit
şi maşinal, şi să revenim la marele cosmos însufleţit al păgânilor ’neluminaţi’
”... „Suntem una cu cosmosul”... „ ’lumea’ se sprijină pe cifra doisprezece,
numărul doisprezece este esenţial pentru tipul de cosmos stabilit. Ciclurile
evoluează sprijinindu-se pe cifra şapte”. „Luceafărul de dimineaţă a fost
întotdeauna un zeu, de când au început să existe zei. Însă atunci când cultul
zeilor muribunzi şi renăscuţi a devenit frecvent în toată lumea veche, cam în
jurul anului 600 e.n., el a ajuns să-l simbolizeze pe zeul cel nou fiindcă
domneşte în amurg, între zi şi noapte, şi din acelaşi motiv se presupune că
este stăpânul ambelor şi stă în toată strălucirea cu un picior pe întinderea
nopţii şi cu celălalt pe lumea zilei, cu un picior pe mare şi cu celălalt pe
uscat. Ştim că noaptea era o formă a aburilor sau a şuvoaielor” (Apocalipsul, Holding Reporter, 1993,
traducere de Radu Paraschivescu). Apokalypto,
filmul lui Mel Gibson din 2006, relansează zeul aztec Popol Vuh, sfârşitul
lumii fiind programat pentru 21 decembrie 2012.
Domnişoara Christina
Motto-ul
din poemul filosofic Queen Mab de
Shelley (altfel nelipsit de „luceafăr” – „And Vesper’s image on the western
main/Is beautiful still”, canto IV; ori, în The Revolt of Islam, XXVI: „A blood-red
Comet and the Morning star/Mingling their beams in combat) ales de Eliade
pentru romanul său Domnişoara Christina
– spre deosebire de cel în bengali la Maytreyi
– nu pare direct legat, aici, de povestea răsturnată a Luceafărului eminescian.
Totuşi, „The perefect semblance of its bodily frame” este ceea ce caută mai
orice personaj eliadian, mai orice bărbat iubind câte două femei, una reală,
alta ideală, fie şi strigoaică. „Nu i-au mai găsit corpul să i-l îngroape/…/
oamenii spun că s-a făcut strigoi/…am să străpung inima strigoiului”. „Şi
totuşi, din bezna dezgustului, se împlânta tot mai adânc otrava atât de dulce a
aşteptării; dezmierdări cum nici în vis…/ ’Nu mai vreau să fiu în vis, îi
continuă domnişoara Christina gândul. Nu mai vreau să fiu rece şi nemuritoare.”
Avatar feminin al Luceafărului, Christina preia
replicile fetei de împărat (de la prima, la ultima întâlnire), în atmosferă
insinuîndu-se autoral şi o stanţă de rol feminin din Strigoii:
„Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde”
„Arald, nu vrei pe sânu-mi tu fruntea să o culci?
Tu, zeu cu ochii negri… O, ce frumoşi ochi ai…
Las’ să-ţi înlănţui gâtul cu părul meu bălai…
Viaţa, tinereţea mi-ai prefăcut-o-n rai –
Las’ să mă uit în ochii-ţi ucizători de dulci!”
Ritualul
luceafărului – ca şi al Şarpelui (în
romanul cu acest titlu) – are ceva de operă, de înscenare epistemică, la nivel
de arii poetice (anti)macabre, început snob-boiereşte cu lectura în franceză,
din carte – …„Je pourrais pour ton sang t’abandonner ma vie/Et mon ame” –
pentru a suprapune, din memorie, în delir, Luceafărul,
până la strofa de mai sus, „Mă dor de…”, „cele mai frumoase versuri din Luceafărul”. Recitalul în transă al doamnei Moscu este partea luminoasă din
vraja de roman erotic-thanatic al destrigoirii.
The Plumed
Serpent
În
the Plumed Serpent, D. H. Lawrence
rescrie mitul lui Quetzalcoatl, şarpele cu pene care uneşte cerul cu pământul,
moartea cu învierea în chip de luceafăr.
„Then the
drum began softly to beat, as if of itself. And a man began to sing, in a small
voice:
The Lord of the Morning Star
Stood between the day and the night:
As a bird that lifts its wings, and stands
With the bright wing on the right
And the wing of the dark on the left,
The Dawn Star stood into sight. /.../
Stood between the day and the night:
As a bird that lifts its wings, and stands
With the bright wing on the right
And the wing of the dark on the left,
The Dawn Star stood into sight. /.../
‘Listen!’ said Ramon in the stillness. ‘We will be
masters among men, and lords among men. But lords of men and masters of men we
will not be. Listen! We are lords of the night. Lords of the day and night.
Sons of the Morning Star, sons of the Evening Star. Men of the Morning and the
Evening Star.
‘We are not lords of men: how can men make us
lords? Nor are we masters of men, for men are not worth it.
‘But I am the Morning and the Evening Star, and
lord of the day and the night. By the power that is put in my left hand, and
the power that I grasp in my right, I am lord of the two ways.
‘And my flower on earth is the jasmine flower, and
in heaven the flower Hesperus.”
Ceyks şi
Daedalion
Lucifer
creştin - deşi însuşi Cristos s-a văzut ca luceafăr - este mai adesea luat
drept Satana, de Dante, Milton, Goethe. Diferit, Shelley îl laudă pe Dante ca
„the Lucifer of his age”. Ca exilat, Eliade preferă pe Dante lui Ovidiu, iar
Lawrence se simte Ovidiu şi crede luceafărului mexican. Păgânismul, cosmismul,
erotismul, genialismul, ritualismul par elemente comune luceafărului la
Eminescu, Lawrence, Eliade. Mai nimic din Satana miltonic. Eos, Usha,
Quetzalcoatl generează continuu parcă o lucerferie antiapocaliptică faţă de
luceferismul satanic în vogă.
În
antichitate, Hesiod, Homer, Virgiliu, Ovidiu, Seneca plătesc tribut lui Eosphoros-Lucifer.
Ovidiu creează genealogia mito-tragică a lui Lucifer în Metamorphoses, pe care o reîntâlnim în modernitate, inclusiv în contextul prezentului colaj comparatist.
Keyx domnea în Trachina fără vărsare de sânge şi
pe faţa împărătească purta strălucirea tatălui său, chiar dacă atunci, când
Peleus, fratricidul, venise să-i ceară adăpost, el plângea cu durere pierderea propriului său
frate, Daedalion, acesta metamorfozat în erete când se aruncase de pe o stâncă
pentru că Diana, jignită, îi ucisese cu o săgeată fiica, pe frumoasa Chione.
Keyx , pe cărarea păcii, şi Daedalion, războinicul, erau fiii stelei care
trezeşte zorii (Eosphoros/Lucifer) şi părăseşte ultimul cerul. (Metamorphoses, 11.270).
Neînduplecat
pornind pe mare, nu pe uscat, să consulte oracole, Keyx îi spune soţiei sale
atât de iubită Alcyone: Ard cu lucirea tatălui meu în jurământ, dacă îmi
îngăduie Fata (Moirai, Fates) mă voi întoarce până ce luna să-şi umple de două
ori orbita. (Metamorphoses, 11.42).
Corabia
fiindu-i distrusă de furtună, cu mâna ce odată a purtat sceptrul, Ceyx se
prinde de o scândură, cerând în zadar ajutor de la tatăl soţiei sale,
Aiolos/Eol, şi de la propriul tată, Eosphoros/Lucifer. Un val negru îl îneacă
în timp ce el o tot cheamă pe Alcyone. Tatăl său, acel Lucifer de ziuă, arăta
stins şi ascuns, neputând părăsi cerurile, îşi învăluia faţa îndurerată într-un
acoperământ des de nori plângători. (Metamorphoses,
11.452). Din graţie divină, cei doi soţi sunt prefăcuţi în păsări (alcioni –
poate pescăruşi, poate albatroşi; cf. Ovidiu, Metamorfoze, 1972, traducere de David Popescu)
Lucifer ne întâmpină peste tot în cărţile (liberi)
lui Ovidiu:Metamorphoses:
Lucifer et caeli statione novissimus exit. (II)
quanto splendidior quam cetera sidera
fulget
Lucifer, et quanto quam Lucifer aurea Phoebe (II)
Lucifer, et quanto quam Lucifer aurea Phoebe (II)
dum Lucifer ignes
(IV)
Lucifer ortus erat (IV)
Lucifero cadit Eurus (VIII)
Quae dum Lucifero genitus
miracula narrat (IX)
Ars amatoria:
Ars amatoria:
Roscida luciferos cum dea
iungit equos
Tristia :
Lucifer ortus erat. ( I)
Lucifer albus equo!(
III)
Lucifer amborum natalibus affuit idem
(III)
Ex Ponto:
qualis ab Eois Lucifer ortus aquis (II)
qualis ab Eois Lucifer ortus aquis (II)
Fasti:
non habet officii Lucifer omnis idem. ( I)
Quintus ab aequoreis nitidum iubar
extulit undis
Lucifer, et primi tempora veris erunt. ( II.)
Lucifer, et primi tempora veris erunt. ( II.)
nec tamen haec ultra, quam tot de mense
supersint
Luciferi, quot habent carmina nostra pedes. (Fasti, II, 567-568)
Luciferi, quot habent carmina nostra pedes. (Fasti, II, 567-568)
Restat ut inveniam quare toga libera
detur
Lucifero pueris, candide Bacche, tuo (III)
Lucifero pueris, candide Bacche, tuo (III)
Tres ubi Luciferos veniens praemiserit Eos,
tempora nocturnis aequa diurna feres. ( III)
tempora nocturnis aequa diurna feres. ( III)
Sed iam praeteritas quartus tibi
Lucifer Idus
respicit; hac Hyades Dorida nocte tenent. ( IV)
respicit; hac Hyades Dorida nocte tenent. ( IV)
Lucifero praeveniente, dies? (
V)
muneris est tempus qui Nonas Lucifer
ante est (VI)
et vigil Eois Lucifer exit aquis ( VI)
Lucifero subeunte Lares delubra tulerunt ( VI)
Heroides:
iam noviens erat orta soror pulcherrima
Phoebi
et nova luciferos Luna movebat equos; ( XI)
et nova luciferos Luna movebat equos; ( XI)
ut tibi luciferas adferat illa manus? ( XX)
praevius Aurorae Lucifer ortus erat; ( XVII)
ut tibi luciferas adferat illa manus?
(Heroides XX)
Arundhati
Cătălina-Kate-Christina
iubesc până la identificare avatarică luceafărul blând şi atotputernic în
dedublarea sa cosmic-erotică. Prin 1980, când Eliade a salutat (într-o
scrisoare către noi) versiunea sanscrită a Luceafărului eminescian, Dyviagraha,
de Urmila Rani Trikha, va fi avut în minte personajul său Domnişoara Christina,
- ...avatara divyagraha ... - dar poate şi pe divina Arundhati, întruchipare a
luceafărului vedic şi a şarpelui spiral kundalini, soţie ideală - a lui
Vashista - invocată de Sita în Ramayana lui Valmiki.
La
D.H. Lawrence, Kate se abandonează luceafărului dincolo de lumea
tauromahic-militară, dincolo de bine şi de rău, în rol de Malintzi:
„So, when she thought of him and his
soldiers, tales of swift cruelty she had heard of him: when she remembered his
stabbing the three helpless peons, she thought: Why should I judge him? He is
of the gods. And when he comes to me he lays his pure, quick flame to mine, and
every time I am a young girl again, and every time he takes the flower of my
virginity, and I his. It leaves me insouciante like a young girl. What do I
care if he kills people? His flame is young and clean. He is Huitzilopochtli,
and I am Malintzi. What do I care, what Cipriano Viedma does or doesn’t do? Or
even what Kate Leslie does or doesn’t do!” (The Plumed Serpent, XXV)
Între
Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi Tracia, glasul
alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe Ovidiu. După cum
indienii Pawnee se ştiu născuţi de fiica luceafărului de dimineaţă masculin
(Marte) şi a luceafărului de seară (Venus).
Plecarea
în lume, cu iubita, are, pentru Cătălin, un tâlc momentan antipărintesc şi
anti-luceafăr:
Vom pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.
(Eminescu, Luceafărul)
Ion Stoica
De ce a respins Justitia reabilitarea lui Mircea Vulcanescu, decedat in temnitele comuniste de la Aiud
Un proces inedit s-a derulat in ultimii trei ani in
instantele din Bucuresti. Mariuca Vulcanescu a cerut judecatorilor sa constate
caracterul politic al condamnarii tatalui sau, Mircea Vulcanescu, dar nu a
reusit.
"Este vorba de o persoana care a fost condamnata, umilita, care a suferit si a fost omorata pe nedrept, ba mai mult, imaginea si memoria ii sunt patate si post mortem, prin existenta si mentinerea efectelor hotararilor de condamnare, iar aceste efecte se rasfrang si asupra mea", scria fata cea mica a lui Mircea Vulcanescu, in cererea de chemare in judecata.
In prima instanta, femeia a castigat, dar solicitarea a fost insa respinsa definitiv in vara anului 2019.
Ziare.com a analizat cele doua decizii contradictorii date in acest caz, fara precedent pe rolul instantelor din Romania, de Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti.
Moartea de la Zarca
Filosoful si economistul Mircea Vulcanescu s-a stins din viata pe 28 octombrie 1952 in inchisoarea din Aiud. Statuse timp de sase ani in puscariile comuniste, fiind arestat in 1946 in lotul al doilea al fostilor membri din guvernul Antonescu, acuzat de crime de razboi. Sentinta: 8 ani temnita grea si 3 ani detentie riguroasa pentru crime de razboi, primita in 1947. Inalta Curte a respins recursul in 1948.
Economistul a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul dintre stalpii rezistentei din inchisoare si, prin urmare, i-au aplicat cele mai grele torturi si dese izolari la crunta Zarca.
Aceasta era o celula de exterminare, de 1/4 m, din beton, fara mobilier, detinutii fiind nevoiti sa doarma direct pe beton. Intr-un frig cumplit, fara mancare si apa, imbracati doar in haine vechi si dormind direct pe beton, supravietuirea devenea aproape imposibila, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).
Intr-una dintre izolarile de la Zarca, un tanar detinut nu a mai rezistat si s-a prabusit din picioare. Un martor a povestit ca Vulcanescu a incercat sa-i salveze viata, s-ar fi asezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborat.
"Sa nu ne razbunati, dar sa nu ne uitati!" ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Vulcanescu.
Procesul
Pe 3 august 2018, Mariuca Vulcanescu (86 de ani), fiica cea mica a economistului, a cerut judecatorilor Tribunalul Bucuresti sa constate caracterul politic al condamnarii suferite de tatal sau. Un proces deschis in baza Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
La randul sau, si Mariuca Vulcanescu trecuse prin ororile inchisorilor comuniste, dupa ce a fost inchisa intre anii 1952-1954 pentru activitate potrivnica regimului comunist.
"Tatal meu a fost condamnat, prin 10 hotarari judecatoresti, la un total de 8 ani de inchisoare, fara sa i se fi putut retine vreo vina ori sa se demonstreze valabil savarsirea vreunei fapte penale.
In realitate, instantele comuniste l-au judecat la comanda politica, intr-un proces 100% politic, nedrept, abuziv, absurd, ba chiar aberant. L-au etichetat criminal de razboi, vinovat de dezastrul tarii", explica Mariuca Vulcanescu.
In perioada guvernarii lui Ion Antonescu, Mircea Vulcanescu ocupase functia de subsecretar de stat in cadrul Ministerului de Finante. Pe 30 august 1946, el a fost arestat in lotul al doilea al fostilor membri ai guvernului Antonescu, denumit lotul Aurel Aldea, acuzati de crime de razboi.
Mariuca Vulcanescu sustine ca procesul a fost o inscenare judiciara pusa la cale de comunisti.
"In realitate, a fost exterminat cu buna stiinta de factorii politici ai vremii, folosindu-se de aparenta creata de un fals proces, fiind trimis, intentionat, deliberat si cu buna-stiinta, direct la moarte, cu o escala necesara pentru punerea in practica a exterminarii fizice", mai spune Mariuca Vulcanescu.
De ce a fost condamnat Vulcanescu
Potrivit deciziei de condamnare la 8 ani de inchisoare, Vulcanescu a fost gasit vinovat ca a militat pentru hitlerism intrucat a luat parte la 68 de Consilii de Ministri si la 58 de sedinte ale Delegatiei Economice, ocupandu-se si de problema finantarii armatei germane venita in Romania, alaturi de activitatea desfasurata la Ministerul Finantelor, unde ar fi fost unulul dintre colaboratorii cheie, datorita capacitatilor sale.
"S-a mai stabilit ca intrucat acuzatul Mircea Vulcanescu a continuat sa ramana in Guvern si dupa data declararii razboiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice si sa conlucreze cu acesta pana la 23 august 1944, rezulta ca el s-a solidarizat cu actiunea intreprinsa de Guvernul Ion Antonescu, pe care a inteles sa-l sprijine si astfel a achiesat la hotararea de continuare a razboiului in contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice si Natiunilor Unite", se arata in motivarea condamnarii la 8 ani de inchisoare, aflata pe masa Tribunalului Bucuresti.
Prima instanta: "A fost condamnare politica"
Dupa ce a analizat toate actele din dosar, pe 31 mai 2017, Tribunalul Bucuresti a constatat caracterul politic al condamnarii dlui Mircea Vulcanescu.
Instanta a facut trimitere la prevederile Legii nr. 221/2009 care stabilesc situatiile in care se incadreaza condamnarile cu caracter politic pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
"Tribunalul apreciaza ca tatal reclamantei a facut obiectul unei condamnari cu caracter politic, prin raportare la art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, precum si persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive", explica instanta.
Articolul la care se raporteaza judecatori este acesta: "exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalitatii, terorii comuniste, precum si abuzului de putere din partea celor ca re au detinut puterea politica".
Procesul si decizia Tribunalului Bucuresti, pe portalul instantelor.
Statul Roman declara recurs
Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, a contestat decizia Tribunalului, sustinand ca este insuficient motivata.
"Considerentele hotararii atacate, rezulta ca instanta nu a facut altceva decat sa enumere actele depuse in cauza, fara insa a motiva in drept si in fapt considerentele care au condus la admiterea actiunii, solutia exprimata prin dispozitiv ramanand nesustinuta si pur formala", explicau reprezentantii Statului Roman.
A doua instanta: Nu a fost condamnare politica
Dupa ce a analizat toate datele din dosar, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul Ministerului Finantelor, a anulat decizia Tribunalului si a rejudecat intregul caz.
Sentinta: "Respinge cererea de constatare a caracterului politic al condamnarii autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu".
Procesul si decizia Curtii de Apel Bucuresti, pe portalul instantelor.
Curtea de Apel a sustinut ca instanta inferioara a motivat insuficient legatura dintre condamnarea lui Mircea Vulcanescu si prevederile OUG nr. 214/1999.
"Instanta trebuie sa prezinte motivele care au determinat-o sa pronunte solutia, respectiv sa arate in concret, in raport de probele dosarului, situatia de fapt pe care o retine in cuprins si sa demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, referirea generica la probele administrate sau expunerea unor texte de lege, fiind insuficienta pentru a satisface standardele normei a caror incalcare va conduce la desfiintarea hotararii, fiind vorba de o lipsa a motivarii", explica Curtea de Apel Bucuresti.
Instanta a analizat sentinta primita de Mircea Vulcanescu cu prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, in baza carora se pot constata caracterul politic al sentintelor.
Condamnat pentru rolul sau de la Finante
Concluzia judecatorilor a fost ca prevederile acestui act normativ nu se pot aplica in acest caz. Instanta arata ca Vulcanescu a fost condamnat pentru rolul sau de la Ministerul Finantelor in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial si pentru faptul ca a ramas in in guvern si dupa data declararii razboiului contra URSS si sa conlucreze cu acesta pana la data de 23 august 1944.
Practic, s-ar fi solidarizat cu actiunea intreprinsa de Guvernul Ion Antonescu, pe care a inteles sa-l sprijine si astfel a achiesat la hotararea de continuare a razboiului contra URSS si Natiunilor Unite.
"Asadar, anchetarea, judecarea si condamnarea autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu, nu au privit fapte de natura politica de impotrivire la regimul comunist instaurat dupa 6 martie 1945 si nu exista nicio legatura intre faptele avute in vedere ca temei al condamnarii si ipoteza reglementata de art. 1 alin. ( 1) teza finala din Legea nr. 221/2009 si de art. 2 alin. (1) l it. a) din OUG nr. 214/1999, si chiar daca in hotararea de condamnare s-a retinut acceptarea si sprijinirea efortului de razboi impotriva Uniunii Sovietice, Curtea considera ca nici aceasta fapta imputata, prin ea insasi, nu poate fi nicicum asimilata exprimarii protestului impotriva terorii comuniste sau abuzului de putere din partea celor care au detinut puterea politica, in sensul Legii nr. 221/2009, chiar in contextul pronuntarii hotararilor de condamnare si specificul actului de justitie realizat in acea perioada si chiar daca s-ar avea in vedere ca judecata s-a desfasurat intr-o perioada in care Romania se afla sub ocupatia trupelor sovietice", motiveaza Curtea de Apel Bucuresti.
Cum poate fi reabilitat Vulcanescu
Totusi, instanta arata in motivarea sentintei o cale prin care numele lui Mircea Vulcanescu ar putea fi reabilitat.
Judecatorii au observat ca din actele depuse in instanta, privind dosarele din 1947-1948, rezulta aspecte care pot determina o concluzie in sensul incalcarii principiilor de drept la acel moment, fata de lipsa de echitate a procedurilor si lipsirea inculpatilor de garantii rezonabile privind dreptul la aparare, lipsa de impartialitate a instantelor, tribunale ale poporului sau instante obisnuite, lipsa a doua grade de jurisdictie si pronuntarea condamnarilor prin hotarari ramase definitive dupa adoptarea Constitutiei Republicii Populare Romane dupa anul 1948.
Magistratii atrag atentia ca procese deschise in acea perioada vizau nu numai tragerea la raspundere a celor vinovati de crime de razboi sau impotriva umanitatii, ci si in scopul eliminarii celor care ar fi putut opune rezistenta noii oranduiri sociale si consolidarii sistemului totalitar.
"Cererea reclamantei excede dispozitiilor Legii nr. 221/2009, iar reparatia morala urmarita, constand in stergerea consecintelor penale ale condamnarii autorului ei, nu poate fi realizata pe aceasta cale, ci, eventual, prin achitarea inculpatului Mircea Vulcanescu astfel cum s-a procedat in privinta inculpatului Netta Gheron, condamnat prin aceleasi hotarari penale si in baza aceleiasi legi", explica Curtea de Apel Bucuresti.
Cazul lui Netta Gheron
Netta Gheron a fost un profesor universitar si om politic care a detinut functia de ministru de Finante in Guvernul Ion Antonescu.
Asemenea lui Vulcanescu, Netta Gheron a fost arestat si condamnat in lotul Aurel Aldea si a decedat la penitenciarul Aiud (1955).
Pe data de 17 ianuarie 2000, un complet de 9 judecatori de la Inalta Curte l-a reabilitat pe Netta Gheron, dupa ce a fost admis un recurs in anulare declarat de procurorul general al Romaniei.
In decizia de achitare a lui Netta Gheron, Inalta Curte arata ca nu se poate considera ca acesta a savarsit fapte susceptibile de a fi apreciate de "continuare a razboiului contra Uniunii Republicelor Socialiste Sovietice si Natiunilor Unite" si ca, atat sub aspectul laturii obiective, cat si sub aspectul laturii subiective, nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii pentru care a fost condamnat sau ale altei infractiuni.
Concluzia
"Considerentele reclamantei vizand caracterul politic al acestei condamnari, sustinerile potrivit carora scopul condamnarii nu a fost acela de a suprima o activitate infractionala reala sau punctele de vedere exprimate de institutii si entitati de profil in analiza din perspectiva istorica, politica si etica a perioadei in care s-au luat deciziile de condamnare impotriva autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu, in opinia Curtii, nu pot fi considerate ca relevante in analiza cererii de constatare a caracterului politic al condamnarii autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu, la pedeapsa de 8 ani temnita grea si la pedeapsa de 3 ani detentie riguroasa (...) in sensul Legii nr. 221/2009, esential fiind faptul ca la baza condamnarii in discutie nu a stat impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 si nici unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999", conchide Curtea de Apel Bucuresti.
"Este vorba de o persoana care a fost condamnata, umilita, care a suferit si a fost omorata pe nedrept, ba mai mult, imaginea si memoria ii sunt patate si post mortem, prin existenta si mentinerea efectelor hotararilor de condamnare, iar aceste efecte se rasfrang si asupra mea", scria fata cea mica a lui Mircea Vulcanescu, in cererea de chemare in judecata.
In prima instanta, femeia a castigat, dar solicitarea a fost insa respinsa definitiv in vara anului 2019.
Ziare.com a analizat cele doua decizii contradictorii date in acest caz, fara precedent pe rolul instantelor din Romania, de Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti.
Moartea de la Zarca
Filosoful si economistul Mircea Vulcanescu s-a stins din viata pe 28 octombrie 1952 in inchisoarea din Aiud. Statuse timp de sase ani in puscariile comuniste, fiind arestat in 1946 in lotul al doilea al fostilor membri din guvernul Antonescu, acuzat de crime de razboi. Sentinta: 8 ani temnita grea si 3 ani detentie riguroasa pentru crime de razboi, primita in 1947. Inalta Curte a respins recursul in 1948.
Economistul a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul dintre stalpii rezistentei din inchisoare si, prin urmare, i-au aplicat cele mai grele torturi si dese izolari la crunta Zarca.
Aceasta era o celula de exterminare, de 1/4 m, din beton, fara mobilier, detinutii fiind nevoiti sa doarma direct pe beton. Intr-un frig cumplit, fara mancare si apa, imbracati doar in haine vechi si dormind direct pe beton, supravietuirea devenea aproape imposibila, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).
Intr-una dintre izolarile de la Zarca, un tanar detinut nu a mai rezistat si s-a prabusit din picioare. Un martor a povestit ca Vulcanescu a incercat sa-i salveze viata, s-ar fi asezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborat.
"Sa nu ne razbunati, dar sa nu ne uitati!" ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Vulcanescu.
Procesul
Pe 3 august 2018, Mariuca Vulcanescu (86 de ani), fiica cea mica a economistului, a cerut judecatorilor Tribunalul Bucuresti sa constate caracterul politic al condamnarii suferite de tatal sau. Un proces deschis in baza Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
La randul sau, si Mariuca Vulcanescu trecuse prin ororile inchisorilor comuniste, dupa ce a fost inchisa intre anii 1952-1954 pentru activitate potrivnica regimului comunist.
"Tatal meu a fost condamnat, prin 10 hotarari judecatoresti, la un total de 8 ani de inchisoare, fara sa i se fi putut retine vreo vina ori sa se demonstreze valabil savarsirea vreunei fapte penale.
In realitate, instantele comuniste l-au judecat la comanda politica, intr-un proces 100% politic, nedrept, abuziv, absurd, ba chiar aberant. L-au etichetat criminal de razboi, vinovat de dezastrul tarii", explica Mariuca Vulcanescu.
In perioada guvernarii lui Ion Antonescu, Mircea Vulcanescu ocupase functia de subsecretar de stat in cadrul Ministerului de Finante. Pe 30 august 1946, el a fost arestat in lotul al doilea al fostilor membri ai guvernului Antonescu, denumit lotul Aurel Aldea, acuzati de crime de razboi.
Mariuca Vulcanescu sustine ca procesul a fost o inscenare judiciara pusa la cale de comunisti.
"In realitate, a fost exterminat cu buna stiinta de factorii politici ai vremii, folosindu-se de aparenta creata de un fals proces, fiind trimis, intentionat, deliberat si cu buna-stiinta, direct la moarte, cu o escala necesara pentru punerea in practica a exterminarii fizice", mai spune Mariuca Vulcanescu.
De ce a fost condamnat Vulcanescu
Potrivit deciziei de condamnare la 8 ani de inchisoare, Vulcanescu a fost gasit vinovat ca a militat pentru hitlerism intrucat a luat parte la 68 de Consilii de Ministri si la 58 de sedinte ale Delegatiei Economice, ocupandu-se si de problema finantarii armatei germane venita in Romania, alaturi de activitatea desfasurata la Ministerul Finantelor, unde ar fi fost unulul dintre colaboratorii cheie, datorita capacitatilor sale.
"S-a mai stabilit ca intrucat acuzatul Mircea Vulcanescu a continuat sa ramana in Guvern si dupa data declararii razboiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice si sa conlucreze cu acesta pana la 23 august 1944, rezulta ca el s-a solidarizat cu actiunea intreprinsa de Guvernul Ion Antonescu, pe care a inteles sa-l sprijine si astfel a achiesat la hotararea de continuare a razboiului in contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice si Natiunilor Unite", se arata in motivarea condamnarii la 8 ani de inchisoare, aflata pe masa Tribunalului Bucuresti.
Prima instanta: "A fost condamnare politica"
Dupa ce a analizat toate actele din dosar, pe 31 mai 2017, Tribunalul Bucuresti a constatat caracterul politic al condamnarii dlui Mircea Vulcanescu.
Instanta a facut trimitere la prevederile Legii nr. 221/2009 care stabilesc situatiile in care se incadreaza condamnarile cu caracter politic pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
"Tribunalul apreciaza ca tatal reclamantei a facut obiectul unei condamnari cu caracter politic, prin raportare la art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, precum si persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive", explica instanta.
Articolul la care se raporteaza judecatori este acesta: "exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalitatii, terorii comuniste, precum si abuzului de putere din partea celor ca re au detinut puterea politica".
Procesul si decizia Tribunalului Bucuresti, pe portalul instantelor.
Statul Roman declara recurs
Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, a contestat decizia Tribunalului, sustinand ca este insuficient motivata.
"Considerentele hotararii atacate, rezulta ca instanta nu a facut altceva decat sa enumere actele depuse in cauza, fara insa a motiva in drept si in fapt considerentele care au condus la admiterea actiunii, solutia exprimata prin dispozitiv ramanand nesustinuta si pur formala", explicau reprezentantii Statului Roman.
A doua instanta: Nu a fost condamnare politica
Dupa ce a analizat toate datele din dosar, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul Ministerului Finantelor, a anulat decizia Tribunalului si a rejudecat intregul caz.
Sentinta: "Respinge cererea de constatare a caracterului politic al condamnarii autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu".
Procesul si decizia Curtii de Apel Bucuresti, pe portalul instantelor.
Curtea de Apel a sustinut ca instanta inferioara a motivat insuficient legatura dintre condamnarea lui Mircea Vulcanescu si prevederile OUG nr. 214/1999.
"Instanta trebuie sa prezinte motivele care au determinat-o sa pronunte solutia, respectiv sa arate in concret, in raport de probele dosarului, situatia de fapt pe care o retine in cuprins si sa demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, referirea generica la probele administrate sau expunerea unor texte de lege, fiind insuficienta pentru a satisface standardele normei a caror incalcare va conduce la desfiintarea hotararii, fiind vorba de o lipsa a motivarii", explica Curtea de Apel Bucuresti.
Instanta a analizat sentinta primita de Mircea Vulcanescu cu prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, in baza carora se pot constata caracterul politic al sentintelor.
Condamnat pentru rolul sau de la Finante
Concluzia judecatorilor a fost ca prevederile acestui act normativ nu se pot aplica in acest caz. Instanta arata ca Vulcanescu a fost condamnat pentru rolul sau de la Ministerul Finantelor in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial si pentru faptul ca a ramas in in guvern si dupa data declararii razboiului contra URSS si sa conlucreze cu acesta pana la data de 23 august 1944.
Practic, s-ar fi solidarizat cu actiunea intreprinsa de Guvernul Ion Antonescu, pe care a inteles sa-l sprijine si astfel a achiesat la hotararea de continuare a razboiului contra URSS si Natiunilor Unite.
"Asadar, anchetarea, judecarea si condamnarea autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu, nu au privit fapte de natura politica de impotrivire la regimul comunist instaurat dupa 6 martie 1945 si nu exista nicio legatura intre faptele avute in vedere ca temei al condamnarii si ipoteza reglementata de art. 1 alin. ( 1) teza finala din Legea nr. 221/2009 si de art. 2 alin. (1) l it. a) din OUG nr. 214/1999, si chiar daca in hotararea de condamnare s-a retinut acceptarea si sprijinirea efortului de razboi impotriva Uniunii Sovietice, Curtea considera ca nici aceasta fapta imputata, prin ea insasi, nu poate fi nicicum asimilata exprimarii protestului impotriva terorii comuniste sau abuzului de putere din partea celor care au detinut puterea politica, in sensul Legii nr. 221/2009, chiar in contextul pronuntarii hotararilor de condamnare si specificul actului de justitie realizat in acea perioada si chiar daca s-ar avea in vedere ca judecata s-a desfasurat intr-o perioada in care Romania se afla sub ocupatia trupelor sovietice", motiveaza Curtea de Apel Bucuresti.
Cum poate fi reabilitat Vulcanescu
Totusi, instanta arata in motivarea sentintei o cale prin care numele lui Mircea Vulcanescu ar putea fi reabilitat.
Judecatorii au observat ca din actele depuse in instanta, privind dosarele din 1947-1948, rezulta aspecte care pot determina o concluzie in sensul incalcarii principiilor de drept la acel moment, fata de lipsa de echitate a procedurilor si lipsirea inculpatilor de garantii rezonabile privind dreptul la aparare, lipsa de impartialitate a instantelor, tribunale ale poporului sau instante obisnuite, lipsa a doua grade de jurisdictie si pronuntarea condamnarilor prin hotarari ramase definitive dupa adoptarea Constitutiei Republicii Populare Romane dupa anul 1948.
Magistratii atrag atentia ca procese deschise in acea perioada vizau nu numai tragerea la raspundere a celor vinovati de crime de razboi sau impotriva umanitatii, ci si in scopul eliminarii celor care ar fi putut opune rezistenta noii oranduiri sociale si consolidarii sistemului totalitar.
"Cererea reclamantei excede dispozitiilor Legii nr. 221/2009, iar reparatia morala urmarita, constand in stergerea consecintelor penale ale condamnarii autorului ei, nu poate fi realizata pe aceasta cale, ci, eventual, prin achitarea inculpatului Mircea Vulcanescu astfel cum s-a procedat in privinta inculpatului Netta Gheron, condamnat prin aceleasi hotarari penale si in baza aceleiasi legi", explica Curtea de Apel Bucuresti.
Cazul lui Netta Gheron
Netta Gheron a fost un profesor universitar si om politic care a detinut functia de ministru de Finante in Guvernul Ion Antonescu.
Asemenea lui Vulcanescu, Netta Gheron a fost arestat si condamnat in lotul Aurel Aldea si a decedat la penitenciarul Aiud (1955).
Pe data de 17 ianuarie 2000, un complet de 9 judecatori de la Inalta Curte l-a reabilitat pe Netta Gheron, dupa ce a fost admis un recurs in anulare declarat de procurorul general al Romaniei.
In decizia de achitare a lui Netta Gheron, Inalta Curte arata ca nu se poate considera ca acesta a savarsit fapte susceptibile de a fi apreciate de "continuare a razboiului contra Uniunii Republicelor Socialiste Sovietice si Natiunilor Unite" si ca, atat sub aspectul laturii obiective, cat si sub aspectul laturii subiective, nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii pentru care a fost condamnat sau ale altei infractiuni.
Concluzia
"Considerentele reclamantei vizand caracterul politic al acestei condamnari, sustinerile potrivit carora scopul condamnarii nu a fost acela de a suprima o activitate infractionala reala sau punctele de vedere exprimate de institutii si entitati de profil in analiza din perspectiva istorica, politica si etica a perioadei in care s-au luat deciziile de condamnare impotriva autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu, in opinia Curtii, nu pot fi considerate ca relevante in analiza cererii de constatare a caracterului politic al condamnarii autorului reclamantei, Mircea Vulcanescu, la pedeapsa de 8 ani temnita grea si la pedeapsa de 3 ani detentie riguroasa (...) in sensul Legii nr. 221/2009, esential fiind faptul ca la baza condamnarii in discutie nu a stat impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 si nici unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999", conchide Curtea de Apel Bucuresti.
Adrian
Bucurescu
Mitologie daco-română
Peștele
În limba tracă, peștele avea mai multe denumiri, după
dialecte, toate însemnând ”Iute; Vioi; Agitat; Zvârlugă”, de pildă, PHYSCA; cf.
rom. pește; a pescui; boască; fișcă; a foșcăi (reg.) ”a foșgăi”;
latin. piscis, alban. peshk, got. fisks ”pește”; alban. pehkoj, got. fiskon ”a pescui”. O altă denumire
era ACTIOS; cf. latin. actus ”mișcare”;
grec. ichtys ”pește”.
Firesc, peștele era și ”Cel din (de pe) Apă”, spunându-i-se de aceea REB și
RHAVON; cf. rom. râpă; râbnic (arh.) ”iaz;
heleșteu”; rovină ”mlaștină;
băltoacă”; latin. rivus ”râu;
val”; ripa ”mal al unei ape
curgătoare”; ripensis ”vecin
cu malurile Dunării”; slav. ryba ”pește”.
Pe o gemă de onix, descoperită în cetatea de la Potaissa-Turda, Îl vedem pe Însuși Apollon- Zalmoxis, ca păstor, alături de ”Miorița” prevestitoare. Pe gemă apare și inscripția ICHOYS ”Vestea; Prevestirea”; cf. latin. echo ”ecou”. Aceeași inscripție poate fi citită și ICH THIUS, deoarece Dacii notau sunetele iu și ui cu Y, și se tălmăcește prin ”Cel Drag; Cel Bun; Cel Milostiv; Cel Divin”; cf. latin. hic ”acesta”; rom. duios; tei; tui ”însemn voievodal”; Teiuș (loc.); latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu”; alban. dua ”a iubi; a dori; a plăcea”. Dar ”ICH THYUS ”Cel Duios” se traducea și prin ”Cel Impresionat ; Cel Mișcat; În Mișcare”, fiind o variantă pentru trac. ACTIOS și grec. ICHTYS, adică ”Pește”. De aceea, Peștele a fost mai întâi simbolul lui Zalmoxis, preluat de primii creștini, așa cum de altfel au preluat aproape toată religia zalmoxiană.
Înțeles ca ”Divin; Sfânt”, peștele este considerat și astăzi cu carnea cea mai curată, posturile fiind punctate din când în când cu ”dezlegare la pește”. Mai mult, după cum era desenat, acest simbol era și litera a, zisă alpha, inițiala de la Apollon.
O legendă culeasă din satul Sărățeni, în vatra căruia s-a aflat cetatea Netindava, unde S-au născut Gemenii Divini, este clar inspirată din Viața Zeilor, legată și de simbolul Peștelui. Legenda spune că Viforul s-a îndrăgostit de o zână, frumoasă ca toate zânele, și-a luat chip de om și s-a dus s-o pețească. Zâna însă l-a recunoscut și i-a adus aminte că Dumnezeu le-a lăsat dragostea numai oamenilor, ca să le mai îndulcească necazurile pe care le întâmpină pe pământ. Aprins de dor, Viforul s-a făcut nevăzut și, prinzând momentul când ea dormea adânc, cum-necum, a lăsat-o grea. Peste nouă luni, zâna a născut un băiețel și o fetiță. Fiindu-i rușine de suratele ei, i-a încredințat pe gemeni unei pământence și s-a ascuns tocmai în străfundul apelor, spre a nu mai fi găsită niciodată de Vifor. Acolo, și-a făcut un palat de cleștar, unde primea fetele și feciorii înecați.
Femeia și soțul ei, care îi adoptaseră pe copiii zânei, i-au crescut mai mult pe ascuns, căci se vedea limpede că aceștia nu sunt pământeni, iar tutorii se temeau că împăratul, care era foarte rău, îi va oropsi. Odată, au venit în satul lor oșteni ai împăratului, căutând un tâlhar. Aflând că niște supuși se cam feresc de lume, au căutat și l-au prins pe băiatul zânei, pe care au vrut să-l ia și să-l ducă în cetatea de scaun. Flăcăul s-a luptat cu ei, dar până la urmă aceia l-au ucis. Sora lui, care era mare tămăduitoare, s-a dus și a luat apă moartă, cu care i-a lipit toate rănile. Apoi a adus un ulcior cu apă vie, cu care l-a înviat. Atunci a venit și mama lor adevărată, care devenise Zâna Apelor, și, după ce le-a povestit ai cui erau de fapt, i-a luat cu ea în palatul de cleștar, orânduind-i să fie Craiul și Crăiasa Peștilor, să nu mai aibă de-a face cu pământul cel plin de răutate. De atunci, cei doi fii ai zânei rânduiesc pescuitul, după inima pescarului; îi golesc plasa plină sau îi umplu plasa goală, îi răstoarnă barca pe vreme frumoasă, ori, dimpotrivă, îi feresc barca pe furtună.
În descântece însă, peștele este o vietate rarisimă. Este propus totuși, în magia neagră, pentru a-l face pe un om bețiv! Întru aceasta, se petrece de trei ori, prin gât de rață și de știucă, rachiu și vin, zicându-se de trei ori descântecul, și apoi se bea, fără ca omul cu pricina să știe, ca el să cadă în patima beției. Descântecul este acesta:
Cum nu poate peștele și rața fără apă,
Cum peștele nu poate trăi pe uscat,
Așa să nu poată trăi N. niciun ceas
Ca să nu bea rachiu și vin!
Să umble după băutură,
Cum nu stă apa mergătoare
Și oastea călătoare!
Cum nu se poate opri
Plumbul din pușcă.
Așa nime să nu-l poată opri pe N.
De a nu bea rachiu și vin!
În mitologia românească, Pământul se sprijină pe patru pești uriași, numiți Începătorul, Ascultătorul, Arătătorul și Somnorosul. Când ei se mișcă, Pământul se cutremură.
Ca o amintire geto-dacică a sfințeniei sale, peștele este invocat în cântecele de leagăn:
Vină, soamne,
De-l adoarme,
Vină, știucă,
De mi-l culcă,
Și tu, pește,
De mi-l crește!
Ghicitorile descriu peștele astfel:
Apa mă naște,
Soarele mă crește,
Și când nu văd pe mama, mor.
Are aripi, dar nu zboară,
N-are picioare, dar merge.
Unde omul moare, el trăiește,
Unde omul trăiește, el moare.
Soldat oțelit,
De oaste gătit.
Dialogul dintre iad și rai
Citind textul Evangheliei de la Luca 16, 19-31, devenim martorii judecății dumnezeiești, drepte în profunzime și extrăgând adevărul după îndelungă chibzuire, lăsând timp de îndreptare celor chemați a face milostenie din ploile bogate revărsate din belșug asupra casei lor.
Să treci zi de zi, îmbrăcat în porfiră și în vizon, cu pietre scumpe în loc de nasturi, pe lângă un sărman al sorții, fratele tău dintru începuturile și sfârșitul lumii, săracul ce-și avea sufletul în porfiră și trupul în zdrențe, răbdarea căptușită cu blănurile de vison și samur ale duhovniciei, cel care trăia cu nădejdea că starea de așteptare în care se află e temporară, nicidecum veșnică. Văzându-l pe bogat trecând ca un împărat în toată slava sa, săracul avea preînchipuirea împărăției de dincolo, unde tristețea va fi uitată, unde nu e ,,nici întristare, nici suspin, ci doar viață fără de sfârșit”, avea în oglindă proiecția trăirii înalte, împărătești în așteptarea căreia pătimea din greu. Bubele sale aveau să devină muguri, mugurii mângâierii, stigmatele răstignirii sale pe crucea vremurilor, la răscrucea drumurilor vieții și a hotarelor dumnezeiești ale existenței. Lazăr, căci Hristos ne spune cum îl cheamă pe sărac, Lazăr era ca un zarzăr înfrigurat de gerul vieții, cu mugurii îmbolnăviți de nepăsarea celor din jur, care aștepta un semn de iubire, un copac plin de muguri mucegăiți dar care așteptau primenirea razelor de soare ale iubirii, cu seva puroindă, el, despre care Mântuitorul ne spune că era nu doar sărac, ci ,,zăcea înaintea porții celui bogat”, se afla în starea de neputință în fața căreia nu poți fi indiferent. Săraci sunt mulți pe pământ, ei nu cerșesc, ci trudesc pentru o bucată curată de pâine, dar Lazăr din pilda Domnului nu mai era demult doar sărac, era bogat în boală, în nevoință, starea lui de cădere era avansată, căci zăcea,adică nu mai putea merge, nu mai putea lucra să își câștige existența. Era dependent complet de ajutorul aproapelui, vlăguit de putere, lucid pentru a înțelege starea în care se afla, dar incapabil de a se hrăni sau a-și câștiga existența. Faptul că Dumnezeu ne-a spus cum îl cheamă ne arată că nimeni nu e uitat, nimeni din cei pentru care mai marii zilei nu au timp, dar pentru care Dumnezeu își face timp să le aline rănile. Săracul Lazăr cel care zăcea precum paraliticii pe care prietenii sau familia îi aduceau înaintea Domnului spre vindecare, ședea ca o piatră în poarta bogatului. Lazăr, acest El’azar care în ebraică înseamnă ”Dumnezeu ajută” e numele vecinului cu șapte copii și căruia soția i-a plecat la muncă în Italia, e numele colegului de bancă a căror părinți au murit și îl crește o soră mai mare, Lazăr e pruncul pus la cerșit în gurile de metrou sau de autobuz ale metropolelor lumii, Lazăr e cel rămas fără casă căci i-a luat-o banca după faliment, Lazăr e bătrânul care vinde flori în colțul străzii și care cu banii primiți ia o pâine pe care o împarte în cimitir pentru cei adormiți din familie, Lazăr e bolnavul care nu are bani de operație dar care așteaptă firimiturile anesteziei și ca mâini îngerești să-l scoată din ghimpii agoniei, Lazăr e fiul, fratele, tatăl, ruda noastră pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o în grijă să ne privim în el ca în adevărata oglindă prin care dobândim veșnicia, Lazăr e terminația văzută a mâinii invizibil întinse de Dumnezeu spre noi, să ne încerce mila atunci când ne e bine. Dumnezeu care transformă darul nostru în harul bogate și milă revărsată din belșug peste sufletul nostru care altfel se deșertifică din nepăsare. Lazăr a îndurat la poarta bogatului nu doar foamea, ci a îndurat boala fără cârtire, a privit bogăția fără invidie, nu l-a coborât pe bogat în gândul lui cu nimic din splendoarea în care se scălda, nu l-a pizmuit, nu l-a urât pentru asta, și-a spălat sufletul de temnița gândurilor viclene, înjositoare. A îndurat pâinea amară a râsetelor ascuțite ce ieșeau din casa bogatului, disprețul lui, umilința, ironia, Lazăr a fost ca pomul dojenit de boală dar mântuit prin ucenicia muceniciei răbdării căci Domnul m-a certat, dar morții nu m-a dat.
Pustiu a fost însă în cămările odinioară pline cu bunătăți dar unde inteligența a nesocotit cuviința, moderația, modestia, măsura, generozitatea, dialogul, înțelegerea, compasiunea, unde luxului i-au crescut colți devenind fiară iar puterea a devenit demon, unde omul a închis fereastra către Dumnezeu și către fratele sărac, nemaicunoscându-l. Nerecunoscătorul care a refuzat izvoarelor recunoștinței curgerea și a oprit binefacerea și a pus stavilă, poartă milosteniei, care a văzut în Lazăr insignifiantul, punctul ignorabil al conștiinței când toți pelerinii din alte galaxii ale conștiinței, când intră în ulița galaxiei noastre văd o cruce imensă străjuind cosmosul și știu că acolo domnește bunătatea ca lege supremă a tuturor formelor de existență și a modurilor de existență în viața de aici și cea de dincolo. Cel care a crezut că Dumnezeu ia cina cu strălucirea nu l-a văzut pe Dumnezeu cerșind în ploaie lângă cel suferind, căci Lazăr flămândul era suferind, era plin de bube. Cine îi aduceau alinare lui Lazăr? Doctorii din lumea celor care nu cuvântă, câinii lingeau bubele lui Lazăr, așa ne spune Hristos. Lazăr ședea la poarta bogatului preș de călcat, având pământul drept targă și propriile lacrimi drept hrană, împodobit cu mărgăritarele suferinței, cu bubele bolii, copac invadat de omizile sufletești, care s-ar fi alinat fie doar și cu firimiturile de la masa bogatului, părăsit având drept rude și prieteni și companioni doar câinii, considerat un stîrv viu, cadavru ce respiră. Lăsat câinilor care se dovedesc a fi mai milostivi decât oamenii, decât orbul orbit de bogăția peste măsură, stropit cu porfira împăraților și înfășurat cu blana de vison, veselindu-se cu veselia nefirească a nebunilor. Îngerii șezut-au nevăzut și au așteptat ca moartea să umple cupa așteptării, trosnind poarta închisă a milostivirii cu pecetea dreptății lui Dumnezeu. Moartea l-a luat întâi pe Lazăr, și apoi a venit după bogat. De ce? Pentru că Dumnezeu a mai dat încă o șansă venirii în fire a omului bogat, ar fi putut face bine la moartea lui Lazăr, s-ajute trecerea lui curată la cele veșnice. În marea lui milostivire și răbdare, Dumnezeu a respectat întru totul voința omului, libertatea acțiunilor lui, a deciziilor lui, nu l-a constrâns să facă un bine chinuit, forțat, nu, a suportat până la capăt inflorescența malignă a răului omenesc. Când moartea a cules sufletul omului bogat, timpul a ars lumina binelui și toată strălucirea a luat locul întunericului. Căci moartea vine aici ca o naștere într-o altă lume pe care o prefigurăm încă de aici, o pregătim, o conturăm. De ce a moștenit bogatul iadul? Pentru că Domnul din cer, care a dat lumii daruri pentru veșnicie, care a dat omului lumina ochilor, a zilei, a sufletului, a înțelegerii, a frumuseții, a sănătății, a vorbirii, a iubirii, a dat omului daruri în lipsa cărora bogăția materială nu valorează nimic. Iar Dumnezeu e un generos până la capăt, El știe că starea de veselie adevărată a omului cu conștiință, adică a adevăratului bogat, bogat în dumnezeire, e starea de recunoștință, stare ce se exprimă în milostenie. Omul recunoscător e cel ce înțelege sensul lumii, al creației și al timpului trăit, dă sens vieții și e un culegător al roadelor duhului. El știe că nimic din ce are nu are veșnic decât dacă îmbracă cerul cu porfiră și vison prin dăruire, pe cei plini de bube ai lumii îi alină, nestrivindu-i cu veselia lui casantă, nestrivind porțelanul sufletesc al celui suferind. Nu știm noi câtă porfiră și vison e în sufletele celor îmbrăcați în zdrențe, ale celor prea neputincioși a mai striga după ajutor, în ajutorul cărora nu trebuie să stăm pe gânduri a veni. Sufletul drept al lui Lazăr și-a sfârșit chinul și a plecat în sânul lui Avraam condus de îngeri. De dincolo, bogatul privește cu jind la starea lui Lazăr. Ce ne spune asta? Că din iad, osândiții privesc fără putință de izbăvire pe cei pe care i-au torturat cu nepăsarea lor și în ajutorul cărora nu au venit și le-au refuzat salvarea și mântuirea. Cei din iad privesc bunătățile raiului inaccesibil, ei văd ceea ce ignoraseră cu desăvârșire: că există rai, că există răsplată, că există viața de apoi, că Dumnezeu nu e inexistent, nici adormit, nici neatent, nici părtinic, nici nedrept, ci milostiv. Hristos, în pedagogia Sa subtilă, merge la granița dintre rai și iad, ne prezintă dialogul dintre cele două lumi, la ceasul sentinței. Osândit la iad pentru orbirea și trăirea sa indiferentă, bogatul se uită spre Avraam și spune...Părinte Avrame...cel care nu avusese timp în viața de aici pentru cele veșnice, nu recunoscuse legea dată după care trebuia să trăiască, din iad cu glas mâncat de febra regretului spune spre cer...părinte Avraame...se recunoaște ca fiu al cerului, își asumă rădăcinile duhovnicești, se revendică așteptând milostivire din partea cerului, strigă spre cer, își face curaj, zace în iad cu ochii spre rai unde vede pe cel pe care-l chinuise...știe dintr-odată cum îl chema pe săracul de la poarta lui...își aduce aminte numele lui, starea lui, diferența dintre stările lor existențiale, se vede pe sine în locul lui Lazăr la poarta veșniciei, paralizat de propriile-i acțiuni, robit de patima bogăției, scuturat din egoism cu prețul suferinței veșnice, îndrăznind spre cer...Părinte Avraame, implorând din cușca cu stârvuri suferinde și colcăind de cozile de șobolan ale demonilor spre curăția lui Lazăr cel îmbogățit și luminat în duh, a lui Lazăr cel prigonit. Acest părinte Avraame îngrozește pe ascultătorul cel atent căci arată osândirea neamurilor nerecunoscătoare către Dumnezeu, părinte Avraame arată pe fiul risipitor și nepocăit, de samarineanul nemilostiv, pe cel căruia știința, conștiința și bogăția nu i-au folosit la nimic. Primul care strigă e cel din iad, bogatul al cărui nume catastiful mântuirii nu l-a scris cu litere de suferință. Ajuns în stadiul cel mai de jos, bogatul sărăcit de bucurie strigă spre rai...către Avraam, neîndrăznind către Lazăr pe care-l ignorase ani buni, pecetluindu-i în uitare sfârșitul și de moartea prematură a căruia nu era străin, ci s-a adresat vistiernicului cortului drepților a-l trimite pe Lazăr cu degetele înmuiate în apă a-l răcori...semn că rănile lui Lazăr se vindecaseră, că dispăruseră bubele care-l duruseră, văpaia din trup s-a stins, curățindu-l. Hristos ne arată că bogatul ajuns în iad visa la o picătură de apă pe vârful degetelor, la o firimitură din viața veșnică după cum odinioară Lazăr visa la firimiturile de la masa bogatului. Mărturisirea bogatului din iad e cutremurătoare ,,mă chinuiesc în această văpaie” pentru că el avea să aibă înaintea ochilor veșnici imaginea lui Lazăr cel ignorat, părăsit pe patul suferinței când putrezea de viu în suferință și a cărui stare o disprețuise, și adevărata imagine a lui Lazăr, în toată splendoarea vindecătoare a veșniciei, îmbrăcat în porfira martirilor și visonul iubitorilor pustiei, cel cu chipul curățit de boală, în chipul cu care l-a creat Dumnezeu întru desăvârșire. Bogatul avea să-și vadă pustiul sufletesc, vanitatea, autosuficiența, avea să fie vindecat de orbire având pentru totdeauna înainte pe cel pe care-l omorâse sufletește prin ignorare, avea să îl vadă în starea de grațioasă strălucire, binemirosind și cu blândețe gustând din bucuria mântuirii, săturându-se cu pâinea vieții. Dialogul dintre iad și rai ne mai arată un lucru, că, dacă dintre iad a venit implorarea și nevoia de înfiere întru veșnicie, din rai nu vine desfierea, ci înțelegerea peste puterea omului față de condiția celor ce se duc spre iad. Avraam îi răspunde întru adevăr...nu-l reneagă doar pentru că e în iad, îi certifică apartenența la umanitate, la cina binecuvântării și a faptei bune, îl recunoaște, nu minte, nu se preface orb, nu se bucură de porfiră și vison abandonându-l, nu-l alungă, nu-l exclude din veșnicie, ci îi arată starea în care a trăit și libertatea cu care și-a semnat singur condamnarea de bunăvoie. În răspunsul lui Avraam se simte compasiunea față de starea în care se află bogatul după moarte, sufletul lui muncit de regret, față de mărturisirea bogatului ,,mă chinuiesc în această văpaie” ce reflectă regretul, remușcarea copleșitoare, sufocantă, convulsiile râsului sarcastic preschimbat în urlet, devenit spasmotic și demoniac, râsul prefăcut în răget, în răcnet, în înfricoșatul plâns al celor înghițiți de iad. Când Avraam îi spune Fiule, acest fiule are efectul picăturii de apă pe buzele fierbinți ale celui din iad, arată în același timp nepocăința iudeilor față de legea nouă, a iubirii Fiului lui Dumnezeu, ne învață milostivirea ca fiind starea ce ne apropie cel mai mult de Dumnezeu. Milostivirea cuprinde iubirea ca stare superioară a materiei și desăvârșită în energia nematerialnică, e iubirea lui Dumnezeu către oameni, nu a oamenilor către oameni, nu e condiționată, nu așteaptă răspunsul obișnuit, nu e o echivalență a mulțimilor, ci e o saturare a densităților firii cu starea de conexiune la energii increate, fără început și fără sfârșit, o conectare perpetuă la starea de generozitate, de recunoștință, la izvorul înțelegerii și compasiunii față de tot ce a fost înzestrat cu conștiință, adică cu viață. Milostivirea arată că sacrificiul hristic a avut sens atunci și în toate timpurile, că omul a fost smuls din iadul vederii doar de sine și a trăirii doar pentru sine, că sinele a fost învins și scos la lumină, înflorind, ieșind din simpla existență către împlinire. Bogatul se înconjurase de obiecte plecând sărac din lumea care îi dăduse tot, săracul Lazăr ieșise din viață la aparenta condiție a animalicului, dar chiar și animalicul căpătase chip și comportament uman, se umanizase la vederea suferinței căci și animalele au empatie și rezonează cu fragilitatea firii. Atât de subtil se adresare Dumnezeu omului în porfiră și vison, cel pentru care știința era templu și cunoașterea era o casă, cel care făcuse școală și căruia nu-i lipsea nimic, decât esențialul: dramul de conștiință și mâna întinsă căci mâinile lui fuseseră umplute până la refuz. Dumnezeu îl făcuse bogat pe om, iar omul se făcuse nemilostiv uitând sursa de unde izvora bogăția lui, fântâna lui secase și bogăția lui a rămas o amintire a unui timp irosit, al risipirii.
Citind textul Evangheliei de la Luca 16, 19-31, devenim martorii judecății dumnezeiești, drepte în profunzime și extrăgând adevărul după îndelungă chibzuire, lăsând timp de îndreptare celor chemați a face milostenie din ploile bogate revărsate din belșug asupra casei lor.
Să treci zi de zi, îmbrăcat în porfiră și în vizon, cu pietre scumpe în loc de nasturi, pe lângă un sărman al sorții, fratele tău dintru începuturile și sfârșitul lumii, săracul ce-și avea sufletul în porfiră și trupul în zdrențe, răbdarea căptușită cu blănurile de vison și samur ale duhovniciei, cel care trăia cu nădejdea că starea de așteptare în care se află e temporară, nicidecum veșnică. Văzându-l pe bogat trecând ca un împărat în toată slava sa, săracul avea preînchipuirea împărăției de dincolo, unde tristețea va fi uitată, unde nu e ,,nici întristare, nici suspin, ci doar viață fără de sfârșit”, avea în oglindă proiecția trăirii înalte, împărătești în așteptarea căreia pătimea din greu. Bubele sale aveau să devină muguri, mugurii mângâierii, stigmatele răstignirii sale pe crucea vremurilor, la răscrucea drumurilor vieții și a hotarelor dumnezeiești ale existenței. Lazăr, căci Hristos ne spune cum îl cheamă pe sărac, Lazăr era ca un zarzăr înfrigurat de gerul vieții, cu mugurii îmbolnăviți de nepăsarea celor din jur, care aștepta un semn de iubire, un copac plin de muguri mucegăiți dar care așteptau primenirea razelor de soare ale iubirii, cu seva puroindă, el, despre care Mântuitorul ne spune că era nu doar sărac, ci ,,zăcea înaintea porții celui bogat”, se afla în starea de neputință în fața căreia nu poți fi indiferent. Săraci sunt mulți pe pământ, ei nu cerșesc, ci trudesc pentru o bucată curată de pâine, dar Lazăr din pilda Domnului nu mai era demult doar sărac, era bogat în boală, în nevoință, starea lui de cădere era avansată, căci zăcea,adică nu mai putea merge, nu mai putea lucra să își câștige existența. Era dependent complet de ajutorul aproapelui, vlăguit de putere, lucid pentru a înțelege starea în care se afla, dar incapabil de a se hrăni sau a-și câștiga existența. Faptul că Dumnezeu ne-a spus cum îl cheamă ne arată că nimeni nu e uitat, nimeni din cei pentru care mai marii zilei nu au timp, dar pentru care Dumnezeu își face timp să le aline rănile. Săracul Lazăr cel care zăcea precum paraliticii pe care prietenii sau familia îi aduceau înaintea Domnului spre vindecare, ședea ca o piatră în poarta bogatului. Lazăr, acest El’azar care în ebraică înseamnă ”Dumnezeu ajută” e numele vecinului cu șapte copii și căruia soția i-a plecat la muncă în Italia, e numele colegului de bancă a căror părinți au murit și îl crește o soră mai mare, Lazăr e pruncul pus la cerșit în gurile de metrou sau de autobuz ale metropolelor lumii, Lazăr e cel rămas fără casă căci i-a luat-o banca după faliment, Lazăr e bătrânul care vinde flori în colțul străzii și care cu banii primiți ia o pâine pe care o împarte în cimitir pentru cei adormiți din familie, Lazăr e bolnavul care nu are bani de operație dar care așteaptă firimiturile anesteziei și ca mâini îngerești să-l scoată din ghimpii agoniei, Lazăr e fiul, fratele, tatăl, ruda noastră pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o în grijă să ne privim în el ca în adevărata oglindă prin care dobândim veșnicia, Lazăr e terminația văzută a mâinii invizibil întinse de Dumnezeu spre noi, să ne încerce mila atunci când ne e bine. Dumnezeu care transformă darul nostru în harul bogate și milă revărsată din belșug peste sufletul nostru care altfel se deșertifică din nepăsare. Lazăr a îndurat la poarta bogatului nu doar foamea, ci a îndurat boala fără cârtire, a privit bogăția fără invidie, nu l-a coborât pe bogat în gândul lui cu nimic din splendoarea în care se scălda, nu l-a pizmuit, nu l-a urât pentru asta, și-a spălat sufletul de temnița gândurilor viclene, înjositoare. A îndurat pâinea amară a râsetelor ascuțite ce ieșeau din casa bogatului, disprețul lui, umilința, ironia, Lazăr a fost ca pomul dojenit de boală dar mântuit prin ucenicia muceniciei răbdării căci Domnul m-a certat, dar morții nu m-a dat.
Pustiu a fost însă în cămările odinioară pline cu bunătăți dar unde inteligența a nesocotit cuviința, moderația, modestia, măsura, generozitatea, dialogul, înțelegerea, compasiunea, unde luxului i-au crescut colți devenind fiară iar puterea a devenit demon, unde omul a închis fereastra către Dumnezeu și către fratele sărac, nemaicunoscându-l. Nerecunoscătorul care a refuzat izvoarelor recunoștinței curgerea și a oprit binefacerea și a pus stavilă, poartă milosteniei, care a văzut în Lazăr insignifiantul, punctul ignorabil al conștiinței când toți pelerinii din alte galaxii ale conștiinței, când intră în ulița galaxiei noastre văd o cruce imensă străjuind cosmosul și știu că acolo domnește bunătatea ca lege supremă a tuturor formelor de existență și a modurilor de existență în viața de aici și cea de dincolo. Cel care a crezut că Dumnezeu ia cina cu strălucirea nu l-a văzut pe Dumnezeu cerșind în ploaie lângă cel suferind, căci Lazăr flămândul era suferind, era plin de bube. Cine îi aduceau alinare lui Lazăr? Doctorii din lumea celor care nu cuvântă, câinii lingeau bubele lui Lazăr, așa ne spune Hristos. Lazăr ședea la poarta bogatului preș de călcat, având pământul drept targă și propriile lacrimi drept hrană, împodobit cu mărgăritarele suferinței, cu bubele bolii, copac invadat de omizile sufletești, care s-ar fi alinat fie doar și cu firimiturile de la masa bogatului, părăsit având drept rude și prieteni și companioni doar câinii, considerat un stîrv viu, cadavru ce respiră. Lăsat câinilor care se dovedesc a fi mai milostivi decât oamenii, decât orbul orbit de bogăția peste măsură, stropit cu porfira împăraților și înfășurat cu blana de vison, veselindu-se cu veselia nefirească a nebunilor. Îngerii șezut-au nevăzut și au așteptat ca moartea să umple cupa așteptării, trosnind poarta închisă a milostivirii cu pecetea dreptății lui Dumnezeu. Moartea l-a luat întâi pe Lazăr, și apoi a venit după bogat. De ce? Pentru că Dumnezeu a mai dat încă o șansă venirii în fire a omului bogat, ar fi putut face bine la moartea lui Lazăr, s-ajute trecerea lui curată la cele veșnice. În marea lui milostivire și răbdare, Dumnezeu a respectat întru totul voința omului, libertatea acțiunilor lui, a deciziilor lui, nu l-a constrâns să facă un bine chinuit, forțat, nu, a suportat până la capăt inflorescența malignă a răului omenesc. Când moartea a cules sufletul omului bogat, timpul a ars lumina binelui și toată strălucirea a luat locul întunericului. Căci moartea vine aici ca o naștere într-o altă lume pe care o prefigurăm încă de aici, o pregătim, o conturăm. De ce a moștenit bogatul iadul? Pentru că Domnul din cer, care a dat lumii daruri pentru veșnicie, care a dat omului lumina ochilor, a zilei, a sufletului, a înțelegerii, a frumuseții, a sănătății, a vorbirii, a iubirii, a dat omului daruri în lipsa cărora bogăția materială nu valorează nimic. Iar Dumnezeu e un generos până la capăt, El știe că starea de veselie adevărată a omului cu conștiință, adică a adevăratului bogat, bogat în dumnezeire, e starea de recunoștință, stare ce se exprimă în milostenie. Omul recunoscător e cel ce înțelege sensul lumii, al creației și al timpului trăit, dă sens vieții și e un culegător al roadelor duhului. El știe că nimic din ce are nu are veșnic decât dacă îmbracă cerul cu porfiră și vison prin dăruire, pe cei plini de bube ai lumii îi alină, nestrivindu-i cu veselia lui casantă, nestrivind porțelanul sufletesc al celui suferind. Nu știm noi câtă porfiră și vison e în sufletele celor îmbrăcați în zdrențe, ale celor prea neputincioși a mai striga după ajutor, în ajutorul cărora nu trebuie să stăm pe gânduri a veni. Sufletul drept al lui Lazăr și-a sfârșit chinul și a plecat în sânul lui Avraam condus de îngeri. De dincolo, bogatul privește cu jind la starea lui Lazăr. Ce ne spune asta? Că din iad, osândiții privesc fără putință de izbăvire pe cei pe care i-au torturat cu nepăsarea lor și în ajutorul cărora nu au venit și le-au refuzat salvarea și mântuirea. Cei din iad privesc bunătățile raiului inaccesibil, ei văd ceea ce ignoraseră cu desăvârșire: că există rai, că există răsplată, că există viața de apoi, că Dumnezeu nu e inexistent, nici adormit, nici neatent, nici părtinic, nici nedrept, ci milostiv. Hristos, în pedagogia Sa subtilă, merge la granița dintre rai și iad, ne prezintă dialogul dintre cele două lumi, la ceasul sentinței. Osândit la iad pentru orbirea și trăirea sa indiferentă, bogatul se uită spre Avraam și spune...Părinte Avrame...cel care nu avusese timp în viața de aici pentru cele veșnice, nu recunoscuse legea dată după care trebuia să trăiască, din iad cu glas mâncat de febra regretului spune spre cer...părinte Avraame...se recunoaște ca fiu al cerului, își asumă rădăcinile duhovnicești, se revendică așteptând milostivire din partea cerului, strigă spre cer, își face curaj, zace în iad cu ochii spre rai unde vede pe cel pe care-l chinuise...știe dintr-odată cum îl chema pe săracul de la poarta lui...își aduce aminte numele lui, starea lui, diferența dintre stările lor existențiale, se vede pe sine în locul lui Lazăr la poarta veșniciei, paralizat de propriile-i acțiuni, robit de patima bogăției, scuturat din egoism cu prețul suferinței veșnice, îndrăznind spre cer...Părinte Avraame, implorând din cușca cu stârvuri suferinde și colcăind de cozile de șobolan ale demonilor spre curăția lui Lazăr cel îmbogățit și luminat în duh, a lui Lazăr cel prigonit. Acest părinte Avraame îngrozește pe ascultătorul cel atent căci arată osândirea neamurilor nerecunoscătoare către Dumnezeu, părinte Avraame arată pe fiul risipitor și nepocăit, de samarineanul nemilostiv, pe cel căruia știința, conștiința și bogăția nu i-au folosit la nimic. Primul care strigă e cel din iad, bogatul al cărui nume catastiful mântuirii nu l-a scris cu litere de suferință. Ajuns în stadiul cel mai de jos, bogatul sărăcit de bucurie strigă spre rai...către Avraam, neîndrăznind către Lazăr pe care-l ignorase ani buni, pecetluindu-i în uitare sfârșitul și de moartea prematură a căruia nu era străin, ci s-a adresat vistiernicului cortului drepților a-l trimite pe Lazăr cu degetele înmuiate în apă a-l răcori...semn că rănile lui Lazăr se vindecaseră, că dispăruseră bubele care-l duruseră, văpaia din trup s-a stins, curățindu-l. Hristos ne arată că bogatul ajuns în iad visa la o picătură de apă pe vârful degetelor, la o firimitură din viața veșnică după cum odinioară Lazăr visa la firimiturile de la masa bogatului. Mărturisirea bogatului din iad e cutremurătoare ,,mă chinuiesc în această văpaie” pentru că el avea să aibă înaintea ochilor veșnici imaginea lui Lazăr cel ignorat, părăsit pe patul suferinței când putrezea de viu în suferință și a cărui stare o disprețuise, și adevărata imagine a lui Lazăr, în toată splendoarea vindecătoare a veșniciei, îmbrăcat în porfira martirilor și visonul iubitorilor pustiei, cel cu chipul curățit de boală, în chipul cu care l-a creat Dumnezeu întru desăvârșire. Bogatul avea să-și vadă pustiul sufletesc, vanitatea, autosuficiența, avea să fie vindecat de orbire având pentru totdeauna înainte pe cel pe care-l omorâse sufletește prin ignorare, avea să îl vadă în starea de grațioasă strălucire, binemirosind și cu blândețe gustând din bucuria mântuirii, săturându-se cu pâinea vieții. Dialogul dintre iad și rai ne mai arată un lucru, că, dacă dintre iad a venit implorarea și nevoia de înfiere întru veșnicie, din rai nu vine desfierea, ci înțelegerea peste puterea omului față de condiția celor ce se duc spre iad. Avraam îi răspunde întru adevăr...nu-l reneagă doar pentru că e în iad, îi certifică apartenența la umanitate, la cina binecuvântării și a faptei bune, îl recunoaște, nu minte, nu se preface orb, nu se bucură de porfiră și vison abandonându-l, nu-l alungă, nu-l exclude din veșnicie, ci îi arată starea în care a trăit și libertatea cu care și-a semnat singur condamnarea de bunăvoie. În răspunsul lui Avraam se simte compasiunea față de starea în care se află bogatul după moarte, sufletul lui muncit de regret, față de mărturisirea bogatului ,,mă chinuiesc în această văpaie” ce reflectă regretul, remușcarea copleșitoare, sufocantă, convulsiile râsului sarcastic preschimbat în urlet, devenit spasmotic și demoniac, râsul prefăcut în răget, în răcnet, în înfricoșatul plâns al celor înghițiți de iad. Când Avraam îi spune Fiule, acest fiule are efectul picăturii de apă pe buzele fierbinți ale celui din iad, arată în același timp nepocăința iudeilor față de legea nouă, a iubirii Fiului lui Dumnezeu, ne învață milostivirea ca fiind starea ce ne apropie cel mai mult de Dumnezeu. Milostivirea cuprinde iubirea ca stare superioară a materiei și desăvârșită în energia nematerialnică, e iubirea lui Dumnezeu către oameni, nu a oamenilor către oameni, nu e condiționată, nu așteaptă răspunsul obișnuit, nu e o echivalență a mulțimilor, ci e o saturare a densităților firii cu starea de conexiune la energii increate, fără început și fără sfârșit, o conectare perpetuă la starea de generozitate, de recunoștință, la izvorul înțelegerii și compasiunii față de tot ce a fost înzestrat cu conștiință, adică cu viață. Milostivirea arată că sacrificiul hristic a avut sens atunci și în toate timpurile, că omul a fost smuls din iadul vederii doar de sine și a trăirii doar pentru sine, că sinele a fost învins și scos la lumină, înflorind, ieșind din simpla existență către împlinire. Bogatul se înconjurase de obiecte plecând sărac din lumea care îi dăduse tot, săracul Lazăr ieșise din viață la aparenta condiție a animalicului, dar chiar și animalicul căpătase chip și comportament uman, se umanizase la vederea suferinței căci și animalele au empatie și rezonează cu fragilitatea firii. Atât de subtil se adresare Dumnezeu omului în porfiră și vison, cel pentru care știința era templu și cunoașterea era o casă, cel care făcuse școală și căruia nu-i lipsea nimic, decât esențialul: dramul de conștiință și mâna întinsă căci mâinile lui fuseseră umplute până la refuz. Dumnezeu îl făcuse bogat pe om, iar omul se făcuse nemilostiv uitând sursa de unde izvora bogăția lui, fântâna lui secase și bogăția lui a rămas o amintire a unui timp irosit, al risipirii.
IN MEMORIAM RODIAN DRĂGOI
(1 februarie 1951 - 9 noiembrie 2018)
Un an de când în această culoare Poetul Rodian Drăgoi -
cel lipsit de moarte s-a întors în lemnul de scorțișoară. Acum adună tăcerile
prietenilor ce nu-l pot trezi.Poezia lui acum se odihnește în căință când
ploile se usucă pe mâini.
,, Din lună rup un cântec și mă bucur /că morții își învață mormintele să zboare" (Rodian Drăgoi)
A plecat să scrie cu îngerii un poem nesfărșit...poemul absenței sale.
Născut pe 1 februarie 1951, com.Segarcea Vale, Jud.Teleorman. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat literar în revista Ateneu, martie 1967.
A colaborat la: (selectiv) România literară, Luceafărul, Contemporanul, Flacăra, Amfiteatru, Săptămâna, Familia, Argeş, Convorbiri literare, Cronica, Opinia studenţească, TVR 1, TVR 2, TVR Cultural, Antena 1, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Tineret, Radio Iaşi. Colaborări Premii : (selectiv) Premiul I la Concursul naţional de poezie „Nicolae Labiş”, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul revistei „Luceafărul”, Premiul I la Concursul de literatură „Eminescu la Oraviţa”, Premiul TVR la emisiunea – concurs „Duelul poeţilor”, Premiul Editurii Albatros. Cărţi publicate : Tulbure Ninsoare, versuri, Editura Albatros, 1981 ; Către iarnă, versuri, Editura Albatros, 1984 ; Fotografia absenţei mele, versuri, Editura Amurg sentimental, 2001. Poeme de trecere, Editura Deliana, 2006; 2017 Lumină de mireasă, Editura Muzeul Literaturii Române, colecția ins-Urgent, 2007, Către Iarnă , Editia II , Editura RAFET, 2017; Tata, Minodora și Trandafirul,antologie lirică, Editura eLiteratura, 2017
Prezent în antologiile literare : Glasurile câmpiei, 1969 ; Idealuri, 1972 ; Catarge, 1978 ; Cântecul Patriei, 1986 ; Nepoţii lui Moromete, 13 scriitori din Teleorman, 2003 ; Cinegetica, 2003 ; Regina nopţii, 2004; Gradina, 2006; Poemele Iașilor, 2008; Antologie lirică, 2009; Balcanica, 2010, Maratonul de Poezie, Blues și Jazz, 2012.
Autori care au scris despre poezia lui Rodian Drăgoi : (selectiv) Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Eugen Barbu, Laurenţiu Ulici, Alexandru Condeescu, Dan Cristea, Cezar Ivănescu, Horia Gârbea, Constantin Stan, George Alboiu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Florentin Popescu.
,, Din lună rup un cântec și mă bucur /că morții își învață mormintele să zboare" (Rodian Drăgoi)
A plecat să scrie cu îngerii un poem nesfărșit...poemul absenței sale.
Născut pe 1 februarie 1951, com.Segarcea Vale, Jud.Teleorman. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat literar în revista Ateneu, martie 1967.
A colaborat la: (selectiv) România literară, Luceafărul, Contemporanul, Flacăra, Amfiteatru, Săptămâna, Familia, Argeş, Convorbiri literare, Cronica, Opinia studenţească, TVR 1, TVR 2, TVR Cultural, Antena 1, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Tineret, Radio Iaşi. Colaborări Premii : (selectiv) Premiul I la Concursul naţional de poezie „Nicolae Labiş”, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul revistei „Luceafărul”, Premiul I la Concursul de literatură „Eminescu la Oraviţa”, Premiul TVR la emisiunea – concurs „Duelul poeţilor”, Premiul Editurii Albatros. Cărţi publicate : Tulbure Ninsoare, versuri, Editura Albatros, 1981 ; Către iarnă, versuri, Editura Albatros, 1984 ; Fotografia absenţei mele, versuri, Editura Amurg sentimental, 2001. Poeme de trecere, Editura Deliana, 2006; 2017 Lumină de mireasă, Editura Muzeul Literaturii Române, colecția ins-Urgent, 2007, Către Iarnă , Editia II , Editura RAFET, 2017; Tata, Minodora și Trandafirul,antologie lirică, Editura eLiteratura, 2017
Prezent în antologiile literare : Glasurile câmpiei, 1969 ; Idealuri, 1972 ; Catarge, 1978 ; Cântecul Patriei, 1986 ; Nepoţii lui Moromete, 13 scriitori din Teleorman, 2003 ; Cinegetica, 2003 ; Regina nopţii, 2004; Gradina, 2006; Poemele Iașilor, 2008; Antologie lirică, 2009; Balcanica, 2010, Maratonul de Poezie, Blues și Jazz, 2012.
Autori care au scris despre poezia lui Rodian Drăgoi : (selectiv) Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Eugen Barbu, Laurenţiu Ulici, Alexandru Condeescu, Dan Cristea, Cezar Ivănescu, Horia Gârbea, Constantin Stan, George Alboiu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Florentin Popescu.
.
,, Absenței tale i-a albit părul și are riduri/ se-aud cum înfloresc sălciile pictate pe ziduri/de mii de ani te aștept în zadar pentru tine păstrez atâtea duminici într-un sertar/ peste mine se dărâmă greșelile tale/ în loc de cuvinte îți vorbesc cu petale/ dar nu mai aduceți întuneric mi s-au lipit buzunarele/ singurătatea stă în fotoliu și citește ziarele/ drumuri aspre dorm într-un călător nevăzut/ pe unde-o fi trupul ce l-am purtat anul trecut?/ cu pleoapele sting ultimile lumânări/ și lacrimile mamei îmbătrânesc prin gări." Singurătatea stă în fotoliu și citește ziarele.
Scrisoare către iubită: ,, Stau la marginea unei frunze și mă gândesc la tristețea drumului pe care niciodată n-am umblat împreună. Acum mă visează o ploaie de toamnă și vântul nu mai obosește să-mi îndoaie cuvintele.Cele câteva nopți în care ne-am iubit îmi zornăie și acum prin buzunare. Acum iarba dansează pe clapele părului tău și-mi simt viața mototolită de trup. Să ne ascundem iubito: iarba e pe urmele noastre! Un călător se oprește lângă însetata fântână. Lumina vine desculță prin mărăcini. Eu am văzut un drum biciuit, am văzut o mireasă înhămată la o căruță de greieri, am văzut un trandafir arzând în părul iubitei și nu m-am oprit.Cine poate să meargă cu mine!"
Fie-ți blândă veșnicia Rodian Drăgoi, noi ne-am fi bucurat să te avem aici pe pământ ca un dar de preț, ca o metaforă a vieții!
Orice plecare așteptată sau neașteptată a oricărei persoane, și cu atât mai mult a unui Poet, lasă în cei rămași un gol.Un abis care atrage în sine gânduri, amintiri plăcute, regrete și multă dragoste. O profunzime a existenței care condensează timpul și spațiul.
În această situație se vede cel mai bine nevoia de credință în înviere și realitatea răspunsului pe care Iisus Hristos, Dumnezeul creștinilor îl oferă.
Dacă nu aș crede și aștepta ,, învierea morților și viața veacului ce va să fie" - nu știu cum mi-aș explica sensul vieții mele. Până atunci rămâne firul dragostei transpus în rugăciunea pentru cei plecați, prin care ne revărsăm în eternitate și așteptăm întoarcerea Dumnezeului nostru. O veșnicie în Ceruri, Rodian Drăgoi!
,, Absenței tale i-a albit părul și are riduri/ se-aud cum înfloresc sălciile pictate pe ziduri/de mii de ani te aștept în zadar pentru tine păstrez atâtea duminici într-un sertar/ peste mine se dărâmă greșelile tale/ în loc de cuvinte îți vorbesc cu petale/ dar nu mai aduceți întuneric mi s-au lipit buzunarele/ singurătatea stă în fotoliu și citește ziarele/ drumuri aspre dorm într-un călător nevăzut/ pe unde-o fi trupul ce l-am purtat anul trecut?/ cu pleoapele sting ultimile lumânări/ și lacrimile mamei îmbătrânesc prin gări." Singurătatea stă în fotoliu și citește ziarele.
Scrisoare către iubită: ,, Stau la marginea unei frunze și mă gândesc la tristețea drumului pe care niciodată n-am umblat împreună. Acum mă visează o ploaie de toamnă și vântul nu mai obosește să-mi îndoaie cuvintele.Cele câteva nopți în care ne-am iubit îmi zornăie și acum prin buzunare. Acum iarba dansează pe clapele părului tău și-mi simt viața mototolită de trup. Să ne ascundem iubito: iarba e pe urmele noastre! Un călător se oprește lângă însetata fântână. Lumina vine desculță prin mărăcini. Eu am văzut un drum biciuit, am văzut o mireasă înhămată la o căruță de greieri, am văzut un trandafir arzând în părul iubitei și nu m-am oprit.Cine poate să meargă cu mine!"
Fie-ți blândă veșnicia Rodian Drăgoi, noi ne-am fi bucurat să te avem aici pe pământ ca un dar de preț, ca o metaforă a vieții!
Orice plecare așteptată sau neașteptată a oricărei persoane, și cu atât mai mult a unui Poet, lasă în cei rămași un gol.Un abis care atrage în sine gânduri, amintiri plăcute, regrete și multă dragoste. O profunzime a existenței care condensează timpul și spațiul.
În această situație se vede cel mai bine nevoia de credință în înviere și realitatea răspunsului pe care Iisus Hristos, Dumnezeul creștinilor îl oferă.
Dacă nu aș crede și aștepta ,, învierea morților și viața veacului ce va să fie" - nu știu cum mi-aș explica sensul vieții mele. Până atunci rămâne firul dragostei transpus în rugăciunea pentru cei plecați, prin care ne revărsăm în eternitate și așteptăm întoarcerea Dumnezeului nostru. O veșnicie în Ceruri, Rodian Drăgoi!
Cel mai bun si mai iubit prieten imi atrage atentia ca
ceea ce scriu nu este folositor,ca poate duce la depresii ,sinucideri sau
altele.
Sper ca nu.
Am uitat sa spun ca prietenul este destept foc,are un simt al umorului royal,poate ca il deranjaza subiectul din cauza varstei sale …
Imi atrage atentia ca scriu de inima albastra.
Nu cred..caci traiesc in cea mai buna si frumoasa din lumile posibile,traiesc on my own terms,inconjurata de animalele mele iubite ,muzica si oameni in doze mici.
Caci...nu suport oamenii...presunpun ca reciproca este valabila.
Dis de dimineata ma intalnesc cu cainii amarati din padure iar la intalnire vine acum si un cal costeliv.
In viata mea este ...ca sa zic asa...cel mai de pret lucru ...prietenie.
Cu riscul de a va zapaci ,plictisi,etc,il citez din memorie pe J.L.Borges care spunea ca prietenia este faptul esential al vietii,fara prietenie dragostea se opreste janic la jumatate de drum.
Si daca ma gandesc bine,dragostea in viata mea a fost dublata de prietenie solida.
In ziua de astazi,in acest moment ...nu as da pentru nimic din lume (daca mi s-ar cere sa dau “ la schimb” ) prietenia cu A.H. cu nimic din lume.
Si acum povestea de azi.
Dragoste la varsta a 4-a,Alma si Karenin
Alma era amarata,de ani si ani de zile viata ii era pustie.
Apoi l’a cunoscut pe Karenin.
Karenin era ...fireste insurat.
Alma era vesnica vaduva...adica in suferinta pertetua dupa un barbatul ei.
.
Karenin i-a atras atentia Almei ca ...de fapt nu poate da nimic.
Discursul lui Karenin era complicat,spunea ca nu “are tandrete acasa” ,ca mariajul lui s-a terminat de mult si ca nu mai are relatii fizice cu sotia lui.
Spunea toate aceste lucruri fara sa fie intrebat.
Sper ca nu.
Am uitat sa spun ca prietenul este destept foc,are un simt al umorului royal,poate ca il deranjaza subiectul din cauza varstei sale …
Imi atrage atentia ca scriu de inima albastra.
Nu cred..caci traiesc in cea mai buna si frumoasa din lumile posibile,traiesc on my own terms,inconjurata de animalele mele iubite ,muzica si oameni in doze mici.
Caci...nu suport oamenii...presunpun ca reciproca este valabila.
Dis de dimineata ma intalnesc cu cainii amarati din padure iar la intalnire vine acum si un cal costeliv.
In viata mea este ...ca sa zic asa...cel mai de pret lucru ...prietenie.
Cu riscul de a va zapaci ,plictisi,etc,il citez din memorie pe J.L.Borges care spunea ca prietenia este faptul esential al vietii,fara prietenie dragostea se opreste janic la jumatate de drum.
Si daca ma gandesc bine,dragostea in viata mea a fost dublata de prietenie solida.
In ziua de astazi,in acest moment ...nu as da pentru nimic din lume (daca mi s-ar cere sa dau “ la schimb” ) prietenia cu A.H. cu nimic din lume.
Si acum povestea de azi.
Dragoste la varsta a 4-a,Alma si Karenin
Alma era amarata,de ani si ani de zile viata ii era pustie.
Apoi l’a cunoscut pe Karenin.
Karenin era ...fireste insurat.
Alma era vesnica vaduva...adica in suferinta pertetua dupa un barbatul ei.
.
Karenin i-a atras atentia Almei ca ...de fapt nu poate da nimic.
Discursul lui Karenin era complicat,spunea ca nu “are tandrete acasa” ,ca mariajul lui s-a terminat de mult si ca nu mai are relatii fizice cu sotia lui.
Spunea toate aceste lucruri fara sa fie intrebat.
Alma era complet imbecila cand venea vorba de sex si de
dragoste.Ea avusese tot,traise o mare poveste de dragoste si prietenie cu sotul
ei.
Nu-si putea imagina ca un barbat batran poate minti atat de urat ,fara scrupule,fara privire inapoi,doar ca sa isi atinga scopul.
Care era scopul?
Karenin era in primul rand foarte foarte batran,foarte daramat fizic,prin urmare asteptarile Almei erau slabe spre inexistente.
Dar care era scopul lui Karenin?
In mod bizar vroia sa bifeze inca o amanta…
Faptul ca fizic nu mai facea fata acestui lucru nu-i trecea prin cap,cu incapatanare isi dorea inca o amanata care sa stea in calea mortii.
Caci Karenin era ingrozit de moarte.
Iar moartea stiind cat de frica ii este ii juca feste urate batranului.
Ii arata in mod constant ca este prezenta -doar o miscare gresita si-i ia gatul cu coasa deschisa…
Deci Karenin dorea ca Alma sa fie un scut in fata mortii,iar Alma era.
Scut.
Pentru Alma situatia era cu totul alta,ea chiar crdea ca K o iubeste ca nu poate fi cu ea ...din motive tehnice.
Pana in ziua in care si-a dat seama .
Dar asta este deja alta poveste..cea in care Alma se trezeste din visare si vede...realitatea.
Iar realitatea este amarata,este sordida si cumva fara maretie ...mica ..
Inima albastra
Nu-si putea imagina ca un barbat batran poate minti atat de urat ,fara scrupule,fara privire inapoi,doar ca sa isi atinga scopul.
Care era scopul?
Karenin era in primul rand foarte foarte batran,foarte daramat fizic,prin urmare asteptarile Almei erau slabe spre inexistente.
Dar care era scopul lui Karenin?
In mod bizar vroia sa bifeze inca o amanta…
Faptul ca fizic nu mai facea fata acestui lucru nu-i trecea prin cap,cu incapatanare isi dorea inca o amanata care sa stea in calea mortii.
Caci Karenin era ingrozit de moarte.
Iar moartea stiind cat de frica ii este ii juca feste urate batranului.
Ii arata in mod constant ca este prezenta -doar o miscare gresita si-i ia gatul cu coasa deschisa…
Deci Karenin dorea ca Alma sa fie un scut in fata mortii,iar Alma era.
Scut.
Pentru Alma situatia era cu totul alta,ea chiar crdea ca K o iubeste ca nu poate fi cu ea ...din motive tehnice.
Pana in ziua in care si-a dat seama .
Dar asta este deja alta poveste..cea in care Alma se trezeste din visare si vede...realitatea.
Iar realitatea este amarata,este sordida si cumva fara maretie ...mica ..
Inima albastra
Cel mai bun si mai iubit prieten imi atrage atentia ca
ceea ce scriu nu este folositor,ca poate duce la depresii ,sinucideri sau
altele.
Sper ca nu.
Am uitat sa spun ca prietenul este destept foc,are un simt al umorului royal,poate ca il deranjaza subiectul din cauza varstei sale …
Imi atrage atentia ca scriu de inima albastra.
Nu cred..caci traiesc in cea mai buna si frumoasa din lumile posibile,traiesc on my own terms,inconjurata de animalele mele iubite ,muzica si oameni in doze mici.
Caci...nu suport oamenii...presunpun ca reciproca este valabila.
Dis de dimineata ma intalnesc cu cainii amarati din padure iar la intalnire vine acum si un cal costeliv.
In viata mea este ...ca sa zic asa...cel mai de pret lucru ...prietenie.
Cu riscul de a va zapaci ,plictisi,etc,il citez din memorie pe J.L.Borges care spunea ca prietenia este faptul esential al vietii,fara prietenie dragostea se opreste janic la jumatate de drum.
Si daca ma gandesc bine,dragostea in viata mea a fost dublata de prietenie solida.
In ziua de astazi,in acest moment ...nu as da pentru nimic din lume (daca mi s-ar cere sa dau “ la schimb” ) prietenia cu A.H. cu nimic din lume.
Si acum povestea de azi.
Dragoste la varsta a 4-a,Alma si Karenin
Alma era amarata,de ani si ani de zile viata ii era pustie.
Apoi l’a cunoscut pe Karenin.
Karenin era ...fireste insurat.
Alma era vesnica vaduva...adica in suferinta pertetua dupa un barbatul ei.
.
Karenin i-a atras atentia Almei ca ...de fapt nu poate da nimic.
Discursul lui Karenin era complicat,spunea ca nu “are tandrete acasa” ,ca mariajul lui s-a terminat de mult si ca nu mai are relatii fizice cu sotia lui.
Spunea toate aceste lucruri fara sa fie intrebat.
Sper ca nu.
Am uitat sa spun ca prietenul este destept foc,are un simt al umorului royal,poate ca il deranjaza subiectul din cauza varstei sale …
Imi atrage atentia ca scriu de inima albastra.
Nu cred..caci traiesc in cea mai buna si frumoasa din lumile posibile,traiesc on my own terms,inconjurata de animalele mele iubite ,muzica si oameni in doze mici.
Caci...nu suport oamenii...presunpun ca reciproca este valabila.
Dis de dimineata ma intalnesc cu cainii amarati din padure iar la intalnire vine acum si un cal costeliv.
In viata mea este ...ca sa zic asa...cel mai de pret lucru ...prietenie.
Cu riscul de a va zapaci ,plictisi,etc,il citez din memorie pe J.L.Borges care spunea ca prietenia este faptul esential al vietii,fara prietenie dragostea se opreste janic la jumatate de drum.
Si daca ma gandesc bine,dragostea in viata mea a fost dublata de prietenie solida.
In ziua de astazi,in acest moment ...nu as da pentru nimic din lume (daca mi s-ar cere sa dau “ la schimb” ) prietenia cu A.H. cu nimic din lume.
Si acum povestea de azi.
Dragoste la varsta a 4-a,Alma si Karenin
Alma era amarata,de ani si ani de zile viata ii era pustie.
Apoi l’a cunoscut pe Karenin.
Karenin era ...fireste insurat.
Alma era vesnica vaduva...adica in suferinta pertetua dupa un barbatul ei.
.
Karenin i-a atras atentia Almei ca ...de fapt nu poate da nimic.
Discursul lui Karenin era complicat,spunea ca nu “are tandrete acasa” ,ca mariajul lui s-a terminat de mult si ca nu mai are relatii fizice cu sotia lui.
Spunea toate aceste lucruri fara sa fie intrebat.
Alma era complet imbecila cand venea vorba de sex si de
dragoste.Ea avusese tot,traise o mare poveste de dragoste si prietenie cu sotul
ei.
Nu-si putea imagina ca un barbat batran poate minti atat de urat ,fara scrupule,fara privire inapoi,doar ca sa isi atinga scopul.
Care era scopul?
Karenin era in primul rand foarte foarte batran,foarte daramat fizic,prin urmare asteptarile Almei erau slabe spre inexistente.
Dar care era scopul lui Karenin?
In mod bizar vroia sa bifeze inca o amanta…
Faptul ca fizic nu mai facea fata acestui lucru nu-i trecea prin cap,cu incapatanare isi dorea inca o amanata care sa stea in calea mortii.
Caci Karenin era ingrozit de moarte.
Iar moartea stiind cat de frica ii este ii juca feste urate batranului.
Ii arata in mod constant ca este prezenta -doar o miscare gresita si-i ia gatul cu coasa deschisa…
Deci Karenin dorea ca Alma sa fie un scut in fata mortii,iar Alma era.
Scut.
Pentru Alma situatia era cu totul alta,ea chiar crdea ca K o iubeste ca nu poate fi cu ea ...din motive tehnice.
Pana in ziua in care si-a dat seama .
Dar asta este deja alta poveste..cea in care Alma se trezeste din visare si vede...realitatea.
Iar realitatea este amarata,este sordida si cumva fara maretie ...mica ..
Inima albastra
Nu-si putea imagina ca un barbat batran poate minti atat de urat ,fara scrupule,fara privire inapoi,doar ca sa isi atinga scopul.
Care era scopul?
Karenin era in primul rand foarte foarte batran,foarte daramat fizic,prin urmare asteptarile Almei erau slabe spre inexistente.
Dar care era scopul lui Karenin?
In mod bizar vroia sa bifeze inca o amanta…
Faptul ca fizic nu mai facea fata acestui lucru nu-i trecea prin cap,cu incapatanare isi dorea inca o amanata care sa stea in calea mortii.
Caci Karenin era ingrozit de moarte.
Iar moartea stiind cat de frica ii este ii juca feste urate batranului.
Ii arata in mod constant ca este prezenta -doar o miscare gresita si-i ia gatul cu coasa deschisa…
Deci Karenin dorea ca Alma sa fie un scut in fata mortii,iar Alma era.
Scut.
Pentru Alma situatia era cu totul alta,ea chiar crdea ca K o iubeste ca nu poate fi cu ea ...din motive tehnice.
Pana in ziua in care si-a dat seama .
Dar asta este deja alta poveste..cea in care Alma se trezeste din visare si vede...realitatea.
Iar realitatea este amarata,este sordida si cumva fara maretie ...mica ..
Inima albastra
Cel mai bun si mai iubit prieten imi atrage atentia ca
ceea ce scriu nu este folositor,ca poate duce la depresii ,sinucideri sau
altele.
Sper ca nu.
Am uitat sa spun ca prietenul este destept foc,are un simt al umorului royal,poate ca il deranjaza subiectul din cauza varstei sale …
Imi atrage atentia ca scriu de inima albastra.
Nu cred..caci traiesc in cea mai buna si frumoasa din lumile posibile,traiesc on my own terms,inconjurata de animalele mele iubite ,muzica si oameni in doze mici.
Caci...nu suport oamenii...presunpun ca reciproca este valabila.
Dis de dimineata ma intalnesc cu cainii amarati din padure iar la intalnire vine acum si un cal costeliv.
In viata mea este ...ca sa zic asa...cel mai de pret lucru ...prietenie.
Cu riscul de a va zapaci ,plictisi,etc,il citez din memorie pe J.L.Borges care spunea ca prietenia este faptul esential al vietii,fara prietenie dragostea se opreste janic la jumatate de drum.
Si daca ma gandesc bine,dragostea in viata mea a fost dublata de prietenie solida.
In ziua de astazi,in acest moment ...nu as da pentru nimic din lume (daca mi s-ar cere sa dau “ la schimb” ) prietenia cu A.H. cu nimic din lume.
Si acum povestea de azi.
Dragoste la varsta a 4-a,Alma si Karenin
Alma era amarata,de ani si ani de zile viata ii era pustie.
Apoi l’a cunoscut pe Karenin.
Karenin era ...fireste insurat.
Alma era vesnica vaduva...adica in suferinta pertetua dupa un barbatul ei.
.
Karenin i-a atras atentia Almei ca ...de fapt nu poate da nimic.
Discursul lui Karenin era complicat,spunea ca nu “are tandrete acasa” ,ca mariajul lui s-a terminat de mult si ca nu mai are relatii fizice cu sotia lui.
Spunea toate aceste lucruri fara sa fie intrebat.
Sper ca nu.
Am uitat sa spun ca prietenul este destept foc,are un simt al umorului royal,poate ca il deranjaza subiectul din cauza varstei sale …
Imi atrage atentia ca scriu de inima albastra.
Nu cred..caci traiesc in cea mai buna si frumoasa din lumile posibile,traiesc on my own terms,inconjurata de animalele mele iubite ,muzica si oameni in doze mici.
Caci...nu suport oamenii...presunpun ca reciproca este valabila.
Dis de dimineata ma intalnesc cu cainii amarati din padure iar la intalnire vine acum si un cal costeliv.
In viata mea este ...ca sa zic asa...cel mai de pret lucru ...prietenie.
Cu riscul de a va zapaci ,plictisi,etc,il citez din memorie pe J.L.Borges care spunea ca prietenia este faptul esential al vietii,fara prietenie dragostea se opreste janic la jumatate de drum.
Si daca ma gandesc bine,dragostea in viata mea a fost dublata de prietenie solida.
In ziua de astazi,in acest moment ...nu as da pentru nimic din lume (daca mi s-ar cere sa dau “ la schimb” ) prietenia cu A.H. cu nimic din lume.
Si acum povestea de azi.
Dragoste la varsta a 4-a,Alma si Karenin
Alma era amarata,de ani si ani de zile viata ii era pustie.
Apoi l’a cunoscut pe Karenin.
Karenin era ...fireste insurat.
Alma era vesnica vaduva...adica in suferinta pertetua dupa un barbatul ei.
.
Karenin i-a atras atentia Almei ca ...de fapt nu poate da nimic.
Discursul lui Karenin era complicat,spunea ca nu “are tandrete acasa” ,ca mariajul lui s-a terminat de mult si ca nu mai are relatii fizice cu sotia lui.
Spunea toate aceste lucruri fara sa fie intrebat.
Alma era complet imbecila cand venea
vorba de sex si de dragoste.Ea avusese tot,traise o mare poveste de dragoste si
prietenie cu sotul ei.
Nu-si putea imagina ca un barbat batran poate minti atat de urat ,fara scrupule,fara privire inapoi,doar ca sa isi atinga scopul.
Care era scopul?
Karenin era in primul rand foarte foarte batran,foarte daramat fizic,prin urmare asteptarile Almei erau slabe spre inexistente.
Dar care era scopul lui Karenin?
In mod bizar vroia sa bifeze inca o amanta…
Faptul ca fizic nu mai facea fata acestui lucru nu-i trecea prin cap,cu incapatanare isi dorea inca o amanata care sa stea in calea mortii.
Caci Karenin era ingrozit de moarte.
Iar moartea stiind cat de frica ii este ii juca feste urate batranului.
Ii arata in mod constant ca este prezenta -doar o miscare gresita si-i ia gatul cu coasa deschisa…
Deci Karenin dorea ca Alma sa fie un scut in fata mortii,iar Alma era.
Scut.
Pentru Alma situatia era cu totul alta,ea chiar crdea ca K o iubeste ca nu poate fi cu ea ...din motive tehnice.
Pana in ziua in care si-a dat seama .
Dar asta este deja alta poveste..cea in care Alma se trezeste din visare si vede...realitatea.
Iar realitatea este amarata,este sordida si cumva fara maretie ...mica ..
Nu-si putea imagina ca un barbat batran poate minti atat de urat ,fara scrupule,fara privire inapoi,doar ca sa isi atinga scopul.
Care era scopul?
Karenin era in primul rand foarte foarte batran,foarte daramat fizic,prin urmare asteptarile Almei erau slabe spre inexistente.
Dar care era scopul lui Karenin?
In mod bizar vroia sa bifeze inca o amanta…
Faptul ca fizic nu mai facea fata acestui lucru nu-i trecea prin cap,cu incapatanare isi dorea inca o amanata care sa stea in calea mortii.
Caci Karenin era ingrozit de moarte.
Iar moartea stiind cat de frica ii este ii juca feste urate batranului.
Ii arata in mod constant ca este prezenta -doar o miscare gresita si-i ia gatul cu coasa deschisa…
Deci Karenin dorea ca Alma sa fie un scut in fata mortii,iar Alma era.
Scut.
Pentru Alma situatia era cu totul alta,ea chiar crdea ca K o iubeste ca nu poate fi cu ea ...din motive tehnice.
Pana in ziua in care si-a dat seama .
Dar asta este deja alta poveste..cea in care Alma se trezeste din visare si vede...realitatea.
Iar realitatea este amarata,este sordida si cumva fara maretie ...mica ..
dacă mi-ai mîngîia glezna
aș trece Bosforul în Levant
acolo visele mele se ascund după copaci
hăitași altor himere
ce nu pot trăi fără iubire
aș trece Bosforul în Levant
acolo visele mele se ascund după copaci
hăitași altor himere
ce nu pot trăi fără iubire
dacă mi-ai săruta glezna
aș amesteca culorile
din ochii tăi
ce se dedublau cu fiecare amurg
în nenumărate eu-ri,
și ți-aș picta sărutul
aș amesteca culorile
din ochii tăi
ce se dedublau cu fiecare amurg
în nenumărate eu-ri,
și ți-aș picta sărutul
dar visele mele se întorc
pe drumul dintre două lumi
și le găsesc
ghemuite cu zorii la ușă
dimineața
pe drumul dintre două lumi
și le găsesc
ghemuite cu zorii la ușă
dimineața
Vino, vino ! - Marie Laforet
"Vino, vino, este o rugăminte,
vino, vino, nu pentru mine, tatăl meu,
vino, vino, revino pentru mama mea,
vino, vino, ea moare după tine !
Vino, vino, ca totul să reînceapă,
vino, vino, fără tine existența
vino, vino, nu este decât o lungă tăcere,
vino, vino, care nu se termină !
vino, vino, nu pentru mine, tatăl meu,
vino, vino, revino pentru mama mea,
vino, vino, ea moare după tine !
Vino, vino, ca totul să reînceapă,
vino, vino, fără tine existența
vino, vino, nu este decât o lungă tăcere,
vino, vino, care nu se termină !
Știu bine cât de drăguță este această
fată,
că pentru ea, tu îți uiți familia,
nu am venit ca să te judec,
dar pentru a te aduce înapoi.
Pare că iubirea sa îți ține sufletul,
crezi că asta valorează iubirea femeii tale,
care a știut să își împartă destinul,
fără să renunțe la tine !
că pentru ea, tu îți uiți familia,
nu am venit ca să te judec,
dar pentru a te aduce înapoi.
Pare că iubirea sa îți ține sufletul,
crezi că asta valorează iubirea femeii tale,
care a știut să își împartă destinul,
fără să renunțe la tine !
Vino, vino, mamă în septembrie,
vino, vino, si-a vopsit iar camera,
vino, vino, ca înainte, împreună,
vino, vino, unde voi dormeați !
Ah, vino, vino, este o rugăminte
vino, vino, nu pentru mine, tatăl meu,
vino, vino, revino pentru mama mea,
vino, vino, ea moare după tine !
vino, vino, si-a vopsit iar camera,
vino, vino, ca înainte, împreună,
vino, vino, unde voi dormeați !
Ah, vino, vino, este o rugăminte
vino, vino, nu pentru mine, tatăl meu,
vino, vino, revino pentru mama mea,
vino, vino, ea moare după tine !
Știi că Jean a intrat la școală,
el știe, deja, alfabetul, este amuzant,
și când se preface că fumează,
este cu adevărat asemeni ție.
el știe, deja, alfabetul, este amuzant,
și când se preface că fumează,
este cu adevărat asemeni ție.
Vino, vino, este o rugăminte,
vino, vino, tu zâmbești, tatăl meu,
vino, vino, o vei vedea pe mama,
vino, vino, este mai frumoasă ca înainte
ca înainte, ca înainte, ca înainte, ca înainte !
vino, vino, tu zâmbești, tatăl meu,
vino, vino, o vei vedea pe mama,
vino, vino, este mai frumoasă ca înainte
ca înainte, ca înainte, ca înainte, ca înainte !
Ah, vino, vino, nu spune nimic, tatăl meu,
vino, vino, îmbrățișează-mă, tatăl meu,
vino, vino, ești frumos, tatăl meu,
Vino, vino....!"
vino, vino, îmbrățișează-mă, tatăl meu,
vino, vino, ești frumos, tatăl meu,
Vino, vino....!"
Dana Logigan
to
|
|
|
to
|
|
|
doină
lume, tu, nebună lume,
lasă-mi toamna să mă fure
să mă ducă în pădure!
urle-mi lupi, lupoaice sure!
urle-mi șaptezeci de iele
depletite în vâlcele!
toate dorurile mele
le boteze-n cețuri grele!...
lasă-mi toamna să mă fure
să mă ducă în pădure!
urle-mi lupi, lupoaice sure!
urle-mi șaptezeci de iele
depletite în vâlcele!
toate dorurile mele
le boteze-n cețuri grele!...
lume, tu, nebună lume,
lasă-mi iarna să mă fure
să mă ducă în pădure
să sap rădăcini de mure!
lume, tu, lume nebună,
să m-arunce stele-n lună
să fac vrăji cu mătrăgună
să-i fiu iară zâna bună!
lasă-mi iarna să mă fure
să mă ducă în pădure
să sap rădăcini de mure!
lume, tu, lume nebună,
să m-arunce stele-n lună
să fac vrăji cu mătrăgună
să-i fiu iară zâna bună!
lume, tu, nebună lume,
lasă-mi primăveri pe strune
și-apoi veri să mă adune
la ureche să-i pot spune
că mi-s ochii grei ca plumbul
fără el mi-i gol pământul,
bate-mi fără rosturi vântul,
numa-mi sapă-n jos mormântul...
lasă-mi primăveri pe strune
și-apoi veri să mă adune
la ureche să-i pot spune
că mi-s ochii grei ca plumbul
fără el mi-i gol pământul,
bate-mi fără rosturi vântul,
numa-mi sapă-n jos mormântul...
DOINA NOPTII
Noaptea e un sfetnic bun,
Ce-si insira margarite,
Pe-ale tale vise multe
De iubire si virtute.
Noaptea e mireasa mea,
Ce- o diezmierd cu-n dor nebun,
Ca ma lasa sa visez
Libertatea s-o conjur,
Sa ma ia pe-a ei aripe,
Sa ma zboare tot mai sus
Sa vad doar vazduhul liber
Varful muntilor strabuni,
Cu centuri de brazi-mprejur,
Sa pot contempla apus de soare
Ce se pierde-n foc de jar,
Intr-un ametist amurg,
Cu accent de chihlimbar
Si rubine purpurii
Proaspat culese din verzi vii,
Ce stropesc cu a vinului margele
Cerul sublim de cristal,
ce straluce de placere
Din a vietii adanc pocal,
Tineretea si iubirea sunt naluce,
Si cest vin parca vrajit
Ma imbie ca sa-l beau,
Sa mai uit de batranete,
Sa ma simt iara flacau,
Sa culeg placeri razletze,
De pe guri de frage dulci,
A codanelor sprintzare,
Ce imi fac din clipe scurte,
Zile-ntregi de sarbatoare.
Si in salt pe cai voinici
Negrii roibi cu coame dese,
Calari - voi munti si vai,
Dar si cer cu astre alese,
Asezate-n armonie pe o bolta
Acoperita, de safir cu albe perle,
Unde-n taina voi vedea
Vieti, destine, printre vise;
Doar acolo eu voi afla,
Linistea ce imi doresc
Lin sa trec din moarte-n viata
Permis a-mi fi cest revers
Vesnicia s-o gasesc,
Doar atunci cand imi doresc.
Cant la frunza, stau pe prispa,
Cerga din lana mitzoasa
Mi-e la sale dragoste mare,
Vara noptile sunt scurte
Dar intense si placute
Inbalsamate in miresme,
de fanete parfumate.
Doamne, tu mi-ai dat de toate
Si mai bune si mai rele
Rogu-te cand duh voi fi,
Sa continui sa pot doini,
Despre-a vietii frumuseti
Ce creat-ai pentru noi.
Din a ta marinimie.
Ce-si insira margarite,
Pe-ale tale vise multe
De iubire si virtute.
Noaptea e mireasa mea,
Ce- o diezmierd cu-n dor nebun,
Ca ma lasa sa visez
Libertatea s-o conjur,
Sa ma ia pe-a ei aripe,
Sa ma zboare tot mai sus
Sa vad doar vazduhul liber
Varful muntilor strabuni,
Cu centuri de brazi-mprejur,
Sa pot contempla apus de soare
Ce se pierde-n foc de jar,
Intr-un ametist amurg,
Cu accent de chihlimbar
Si rubine purpurii
Proaspat culese din verzi vii,
Ce stropesc cu a vinului margele
Cerul sublim de cristal,
ce straluce de placere
Din a vietii adanc pocal,
Tineretea si iubirea sunt naluce,
Si cest vin parca vrajit
Ma imbie ca sa-l beau,
Sa mai uit de batranete,
Sa ma simt iara flacau,
Sa culeg placeri razletze,
De pe guri de frage dulci,
A codanelor sprintzare,
Ce imi fac din clipe scurte,
Zile-ntregi de sarbatoare.
Si in salt pe cai voinici
Negrii roibi cu coame dese,
Calari - voi munti si vai,
Dar si cer cu astre alese,
Asezate-n armonie pe o bolta
Acoperita, de safir cu albe perle,
Unde-n taina voi vedea
Vieti, destine, printre vise;
Doar acolo eu voi afla,
Linistea ce imi doresc
Lin sa trec din moarte-n viata
Permis a-mi fi cest revers
Vesnicia s-o gasesc,
Doar atunci cand imi doresc.
Cant la frunza, stau pe prispa,
Cerga din lana mitzoasa
Mi-e la sale dragoste mare,
Vara noptile sunt scurte
Dar intense si placute
Inbalsamate in miresme,
de fanete parfumate.
Doamne, tu mi-ai dat de toate
Si mai bune si mai rele
Rogu-te cand duh voi fi,
Sa continui sa pot doini,
Despre-a vietii frumuseti
Ce creat-ai pentru noi.
Din a ta marinimie.
Necredinciosul
Cărămidar
De cărămizi nearse
Nu vrea să ştie
Cum din munca lui
Se fac pereţi de case.
De cărămizi nearse
Nu vrea să ştie
Cum din munca lui
Se fac pereţi de case.
Pe cei ce cred
Nu-i vede bine,
Nu intră-n temple,
Nu se roagă...
Nu-i vede bine,
Nu intră-n temple,
Nu se roagă...
În Iad o să ajungi,
Îi spune cel cu teamă
De Cel de sus.
Îi spune cel cu teamă
De Cel de sus.
În Iad ai fost,
De ştii că e osândă?
Sau ştii pe cineva
Întors din Paradis
Şi-a zis că e răsplată?
De ştii că e osândă?
Sau ştii pe cineva
Întors din Paradis
Şi-a zis că e răsplată?
Norica Isac
***
Frida Kahlo, scrisoare către Diego Rivera
traducerea - Norica Isac
Frida Kahlo, scrisoare către Diego Rivera
traducerea - Norica Isac
minciunile tale au culoarea vântului.
libere şi compacte încât taie respiraţia.
fiecare lacrimă pictată pe orizont
adaugă un plus speranţei
pentru ca al meu mâine să încalţe în sfârşit
pantofii săi de cristal.
totuşi azi încă alerg cu picioarele goale
prin dorinţa de tine
în timp ce fiecare cuvânt gol al tău
coase pe pielea mea un voal de pudoare abia redeşteptat
ştiu că te ascunzi în viitorul meu şi atunci eu te caut, cu ochii închişi, acolo
unde luna se întâlneşte cu marea
dar liniştea trăieşte din vise naufragiate
la chemarea batjocoritoare a sirenelor
tu
cântul meu maladiv.
încătuşează în abisuri rumoarea acestor voci ascunse ce nu încetează şi lasą-mă să exist dincolo de hotarul iluziei
salvează visul acesta!
oferă-l ca dar artei tale
pentru a putea fi remediu pentru fiecare absenţă a ta şi nutriment pentru fiecare cucerire
acum pune sub tăcere fiecare minciună şi fă adevărată fiecare respiraţie a ta
eu voi exista în viaţa ta
în mod liber
pentru că am dreptul absolut
la fel ca şi tine
libere şi compacte încât taie respiraţia.
fiecare lacrimă pictată pe orizont
adaugă un plus speranţei
pentru ca al meu mâine să încalţe în sfârşit
pantofii săi de cristal.
totuşi azi încă alerg cu picioarele goale
prin dorinţa de tine
în timp ce fiecare cuvânt gol al tău
coase pe pielea mea un voal de pudoare abia redeşteptat
ştiu că te ascunzi în viitorul meu şi atunci eu te caut, cu ochii închişi, acolo
unde luna se întâlneşte cu marea
dar liniştea trăieşte din vise naufragiate
la chemarea batjocoritoare a sirenelor
tu
cântul meu maladiv.
încătuşează în abisuri rumoarea acestor voci ascunse ce nu încetează şi lasą-mă să exist dincolo de hotarul iluziei
salvează visul acesta!
oferă-l ca dar artei tale
pentru a putea fi remediu pentru fiecare absenţă a ta şi nutriment pentru fiecare cucerire
acum pune sub tăcere fiecare minciună şi fă adevărată fiecare respiraţie a ta
eu voi exista în viaţa ta
în mod liber
pentru că am dreptul absolut
la fel ca şi tine
ȚIPĂT DE TOAMNĂ
E toamnă-afar cum n-am văzut
Potop fecund de galben mut
Și Dante în divin îndemn
Pentru Papini lasă-nsemn
E toamnă-afar cum n-am văzut
Potop fecund de galben mut
Și Dante în divin îndemn
Pentru Papini lasă-nsemn
Se rupe frunza din copac
O prinde solul surd, opac
Iar Goia cu ducesa-i albă
Capricii noi aduă-n salbă
O prinde solul surd, opac
Iar Goia cu ducesa-i albă
Capricii noi aduă-n salbă
Din boltă milion de nori
Se frâng lipind lacrimi pe sfori
Cu un Dali grotesc și trist
Bacovia dansează twist
Se frâng lipind lacrimi pe sfori
Cu un Dali grotesc și trist
Bacovia dansează twist
În vânt se înșurubă strechea
Van Gogh își mângâie urechea
Și-n umbra rară de mesteacăn
Esenin își durează leagăn
Van Gogh își mângâie urechea
Și-n umbra rară de mesteacăn
Esenin își durează leagăn
Nu mai sunt flori decât în sere
Un țipăt umblă printre sfere
Iar Dostoievski prins de draci
Cu Joice cată flori de maci
Un țipăt umblă printre sfere
Iar Dostoievski prins de draci
Cu Joice cată flori de maci
E toamnă iar ca-ntr-o romantă
Tristețea picură în stanță
Când oare vom putea să știm
Unde plecăm, de ce venim
Tristețea picură în stanță
Când oare vom putea să știm
Unde plecăm, de ce venim
Vişan Dragoş
.
Am zgârieturi de fiorduri pe trupul meu
sunt aureolat iubito boreal
sunt protestatarul
ce s-a luat foarte rău ieri
când tocmai se lăsa
noaptea de Halloween
de primarul Robert Sorin Negoiță
în ședința spiritelor
straniu încinse
în glume infecte de el
.
Capul primarului pramatie și paiață
are mii găuri
de la cuiele
smulse cu foste sinapse și sânge
după ceea ce i-am spus ieri neașteptat -
exact câte i-au bătut nucile de cocos
din născarea sa depărtată
.
Capul de Oblio gogoman hoț
dădea din bărbie fără să recunoască ceva
nici că i-au dat la gioarse odată
copacii dezrădăcinați feliați
.
Iubito ce mi-ai ținut pumnii constant
m-ai urmărit în direct pe desktopul laptopului
presimțeam că n-o să mă lași
singur cu monstruosul edil
criminalul unui sector 3
Antihristul Bucureștiului verde
pe care-l vrea acoperit de pavelele kitsch
aduse în paleți de la fabrica sa de betoane
din Popești-Leordeni pe care n-o mai vinde odată
.
Îmi venea să mă dezbrac după cuvintele spuse de el
după ce am arătat pozele cu tăierea copacilor
numărul mașinii de la ADP mutrele angajaților săi
să-mi dau jos geaca cu figuri geometrice de camuflaj
cămașa cernelii pe care crescuseră frunze și flori
să-mi arunc pantalonii boxerii în fața președintelui
ședinței de consiliu sectorial - o blondă încrezută
și a altor figuri capucine de aplaudaci ai primarului
.
Dacă îmi etalam fiordurile tăcerii mele trupești -
operația zonei inghinale din dreapta ca o crevasă
le-aș fi dat peste nas
umilința nu e doar simbolică
ci și o umilință fiziologică
atunci când nu sunt parcuri nu sunt copaci nu-i nici iarbă
oamenii dintr-o Capitală europeană sunt morți mutilați
cu copii condamnați să devină și ei avortoni
și ceea ce le-aș fi făcut
de voiau să continue pornind dezastrul
noilor alei pietonale mai largi din pavele
prin care ni se confiscă dreptul de a păstra grădinile
neexcavate încă de cioclii de la drumuri și poduri
mai bine să nu afle primarul nicicând
.
Am zgârieturi de fiorduri pe trupul meu
sunt aureolat iubito boreal
sunt protestatarul
ce s-a luat foarte rău ieri
când tocmai se lăsa
noaptea de Halloween
de primarul Robert Sorin Negoiță
în ședința spiritelor
straniu încinse
în glume infecte de el
.
Capul primarului pramatie și paiață
are mii găuri
de la cuiele
smulse cu foste sinapse și sânge
după ceea ce i-am spus ieri neașteptat -
exact câte i-au bătut nucile de cocos
din născarea sa depărtată
.
Capul de Oblio gogoman hoț
dădea din bărbie fără să recunoască ceva
nici că i-au dat la gioarse odată
copacii dezrădăcinați feliați
.
Iubito ce mi-ai ținut pumnii constant
m-ai urmărit în direct pe desktopul laptopului
presimțeam că n-o să mă lași
singur cu monstruosul edil
criminalul unui sector 3
Antihristul Bucureștiului verde
pe care-l vrea acoperit de pavelele kitsch
aduse în paleți de la fabrica sa de betoane
din Popești-Leordeni pe care n-o mai vinde odată
.
Îmi venea să mă dezbrac după cuvintele spuse de el
după ce am arătat pozele cu tăierea copacilor
numărul mașinii de la ADP mutrele angajaților săi
să-mi dau jos geaca cu figuri geometrice de camuflaj
cămașa cernelii pe care crescuseră frunze și flori
să-mi arunc pantalonii boxerii în fața președintelui
ședinței de consiliu sectorial - o blondă încrezută
și a altor figuri capucine de aplaudaci ai primarului
.
Dacă îmi etalam fiordurile tăcerii mele trupești -
operația zonei inghinale din dreapta ca o crevasă
le-aș fi dat peste nas
umilința nu e doar simbolică
ci și o umilință fiziologică
atunci când nu sunt parcuri nu sunt copaci nu-i nici iarbă
oamenii dintr-o Capitală europeană sunt morți mutilați
cu copii condamnați să devină și ei avortoni
și ceea ce le-aș fi făcut
de voiau să continue pornind dezastrul
noilor alei pietonale mai largi din pavele
prin care ni se confiscă dreptul de a păstra grădinile
neexcavate încă de cioclii de la drumuri și poduri
mai bine să nu afle primarul nicicând
o piatră vie
încovoiată
de-o lentă sângerare
nu e nimeni
aici
să-și îngroape mâinile
deasupra sunetului inversat
mă tem
pentru moartea mea
arată rău
stă într-un colț
din creier
marionetă dosnică
ecou al ecoului
ritmului cardiac
care aruncă din sine
propriul sânge.
George Anca
ACELEAŞI
ZILE
6.9.07 matricea ta e profund degenerată genetic –
strâmb pentru că nu-i drept şi înclinat pentru că nu-i perpendicular – cer
iertare limbii române – aruncă în popor cu isteţimi gramaticale de mahala -
8.9.07 căci toate cele adevărate nu trebuie spuse
tuturor – plângând de plânsetele lor disimulare oximoronică -
9.9.07 trăiască toţi românii din lume – cetăţean european al României
şi Transilvaniei – invitaţie la americani poate şi cu Mob – Visiot prezice pe
puncte paranoia şi spune ce nu se spune moartea întâi cariera nedorită sau
necrezută nefezabilă -
13.9.07 două luni cu Mob pe noi e nebun nu
ştiu face Nana ea a stat 2 zile în Chillicothe ăsta ce-o fi vrând de la
România în total oi fi stat şi eu atât
în America pe rând cu chin – Mob Tinnar Chillicothe Il there were other options
this cop opted to kill he should be charged wit murder plain and simple – nu
poţi din asta să-ţi dai seama că e nebun ce facem două luni şi cu un sănătos
picat din aventurism chillicothean -
14.9.07 nu e el de Angela – femei contra americani – o fi şi el vreun
retardat cunoscător al
libertăţii după America peste lume – şi dacă am
secretar american ca Brâncuşi pe Ezra Pound – victoria sionismului asupra
românilor în 1989 este evidentă chestia cu patriotismul este apă chioară aşa
merităm dacă suntem un neam de proşti asasinarea cultului eminescian refuz să
cred în naţiunea română este de o prostie iremediabilă drumul spre lumina
românească cea profund creştină şi diavolul are ce învăţa de la acest preot
mason şi turnător dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea împărăţia lui
Dumnezeu – Mob se înfiinţă 3-4 ore şi cu Plata îl aduseră copiii mâncă sarmale
pentru prima oară îi plăcură îi urmează
lui Phillip Zarrilli va merge în Kerala pentru kallari kathakali aşteptat de
Sudhaekhan brutar în vremea colegiului 50 evrei şi 3 gentilies unul el evreu de
onoare altfel botezat congregaţionist la United Church of Christ au şi rabin -
15.9.07 Hello out There de William Saroyan &
Hartful of Rain de Michael Gozzo letter to Kathy mulţumiri pentru invitaţie că
stă două luni ar putea lectura pe la a.m. din r. de unde şi amr a mai rămas
dicţie pentru actori şi alţi vorbitori American poetry reading American theatre
hello – vorbesc de bine numai pe morţii din cetatatea noastră artă teatrală
dialog şi dezbatere scriere creativă de ce e bine să faci bine şi de ce e rău
să faci rău casa Petre Diaconu sat Seciuri comuna Setirle -
16.9.07 cum nu ne ţinem minte ginerii in spe şi ei ne bântuie la o
adică păi ani era poza lui Mob la vedere gen fiu american de ţară actor în
scris şi umblet dat pe articole şi cameră de filmat acum kallari kathakali că
nu se mai poate mă băiete mă încă 3-4 ore de psihanaliză după 432 de v-a plăcut
cu duritate urmează concert Beethoven fără cuvinte nici Ravi sunteţi 4 fraţi
unul milionar tu mezin căzut 2 luni pe capul nostru fie-mea vrea să te duc la
Castel Film mi-am adus aminte de Radu Gabrea de Alternative televiziuni edituri
singurătăţi amr a mai rămas încă nepornit oricine ştie cum ne-or fi
predestinate şi întâlniri de-alde-astea reception in honor of the Beaux Art
(sic) Trio timpul cu un străin ce piesă ce soldaţi sănătate pe fumate îmi şi
plimb hipnoza indusă hindusă dormind neadormitul vest cu aţipirea mierlei câmp
voi face şi eu eschibiţie la paper Vivaldi după Bach Veneţia pe viaţă cu moarte
la Viena nu-l cunosc nu ştiu să comunic cu el jazz fusion I thought of being a
doctor prosthetics cabaret show thrice a weak actorii n-au vândut bilete -
17.9.07 ce-o mai fi prin copii începe America
şcoala -
19.9.07 asta era înainte de
recepţie nu-ţi place când plec nici să tot rămân te-ai bucurat că renunţ la
Târgovişte şi ea mi-ai pus creion şi broşură cu integrame nu şi pieptăn România
înainte de India tema ţi-am dat-o la Arcul de Triumf rămăsesei să-ţi scrii
numele pe cartea mea de vizită îmbrăcat în costumul meu maro eram doi pe
rol-haină vorbeai des de măşti eu o luasem pe sub arcul stejarilor la apă te-am
găsit cu pepsi stătusei acum lăsasei locul la 2 fete că te lăsau picioarele şi
eu am avut după ani noaptea febră musculară mai ales Jannette tocmai operată de
cancer şi încă mai afabilă ca înainte afla de adoptarea ta în familia noastră
nu a lui Das unde cândva îţi fusese expusă poza la vedere mi-a şi zis că fiind
entuziast de multe lucruri ar fi cazul să mergem la mâncare food tu te
încinsesei într-o conversaţie fără febră cu o ochelaristă am aflat că-i zice
Mia s-a întors de la bursă Fulbright a prins de veste că vei lăsa 100 p A4
şi-ţi vom face carte dacă eu fiind prea plin de România şi India iar tu nu ştii
nimic unde eşti pe când de India ai învăţat de la zece ani ai o vârstă parcă
noi vine Piaţa Romană anticipez sau scurtez intriga pui suspans de la tine fata
de la Iaşi seamănă cu Nana dacă am mână bună depinde îl vrea pur şi simplu
poate nu mai ajungi în India înainte de a mă apuca de versuri în proză să-mi
personalizez povestirea ta de-a lungul timpului i-ai scris fetei am mai citit
şi noi mi s-a părut literar le-am spus şi Jannettei şi Estherei cum că-mi dau
seama cine le are cu scrisul nu-i aşa Stanley să-mi dai voie să preiau că te
gândeşti la vreo 10-15 ani piratizam se publica a Jannette ori Esther ori Mia
îi vrem roman românesc eu nu pot publica în America nimic doar sunt român sau
sunt doar român pe când un american în România poate orice niciodată nu ştim ce
şi de ce ni se întâmplă ţi-ai trecut yoga în cv pe la Medison treaba ta nici a
lui Eliade vezi tu în India da mr. sun eu sunt sătul am zis ăle două ţări a
mică înaintea ăleia mari că şi voi pe feţe – nu ştim ce ne aşteaptă înaintăm
spre ploaie ne ducem din pozele familiei mama 71 taică-tău dus la 72 mama la 53
tata la 79 a ta şi-a revenit cum ai fi
visat-o cum n-ai dormi cum c-aseară ai vorbit numai cu femei v paranteza că şi
pe mine m-o fi chemând Anca bine că nu Joyce i-ai mai spus Platei că aş face
milioane în America pe public relations a le-am făcut la telefon cu Giulietta
Massina căutându-l pe Fellini în nopţi de Amarcord dl Lungardi avea 14
anagajaţi la biroul de adetto stampa al lui Fellini ce furtună ne-ar separa că
după nici un plan n-aveai a te prăvăli peste familia mea fie-mea geloasă că
te-am adoptat măcar în placheul ăsta să ne lămurim ce-ai avut în cap venind aşa
peste noi nimic răspunzi şi atunci cum să nu spun că eşti cel mai bun să te
liciteze toţi Mia de Iaşi te ia cu lene cu tot câte nu ţi-or face programe
pentru mai târziu ok subiectul unu dragoste la prima vedere pe asemănare cu
fata noastră pe corespondenţă România al doilea fie înainte de fie chiar India
asemănări confirmări yoga de cv fata-semenişte dacă nu te indianizezi opreşti
în România râdea Plata iar să daţi peste noi 2 zile fata la voi 2 luni tu la
noi că ea s-a măritat astă-seară trec pe la noi voi că pe mine ce aţă mă trage
la Tg. Mureş nici că le duc cărţi ca la Iaşi mi-oi scoate programul în trenul
următor ne făceam capul mare unul la altul mă şi urc spre nord pe e-mail Laxmi
eseu de Kumar la concurenţă ăla şi face masterat via Anca-Yeats comparaţia
Laxmi-Brâncuşi-Eminescu scuze ea female ei male când şi răspundeam lui Margaret
de ce a lăsat-o Mircea pe Maytreyi păi el e male mai mult decât ea female
probabil asta oi fi gândit şi Ashok a sărit la Plata că nu numai Eminescu dar
şi Blaga în filosofie s-a inspirat de la indieni cum nu Pelerini şi-n traducere
hindi ăsta are copii mari simpatici ca o cerneală pe ălălalt l-a dezvirginat o
ucraineancă în ce te priveşte văzutul lumii pe ce femei shakti te-o ochi când
prociteam cu Pasi ness-ul mai târziu am luat Cişmigiul până la cartea lui
Taubman de-ai citit-o singur numele bombardatorilor Bucureştilor şi Ploieştilor
comensurând comparaţia ta New York-Bucureşti şi restul colo şi aici Pasi că
Bucureştiul e business dar are 14 teatre Iaşul unul şi opera fapt e că ne
pomenisem cu tine zicând Iaşi de unde vezi lecturi că nu indiene I de la India
aşi San Francisco istoricul ăla seara s-a şi materializat anglista
fulbrightistă de la Iaşi ca şi cum tu m-ai fi dus la recepţia dată de Jannette
pentru trioul Beaux Arts scris greşit fără s şi nu i-aş fi scris eu de tine –
n-am şi eu pahar ca tine te faci de ploaie parcă v-aţi cunoaşte ori vă duceţi
se-ntunecă şi tu tuşişi ori norii înnegrind nu mai citesc scrisei fără crimă
peisajul sub nor n-am auzit exact sfârşitul Plata nu vrea să iasă din stress pe
Mob îl mai însurai de distracţie s-or ţine femeile lui de cuvânt care mai
indian mai american pe româneşte întinseşi adevărul să nu-mi proptesc caietul
cu mesele astea vreo nedreptate nu mă mai duc în Norvegia nici în grădinile
ambasadorilor un epic de m-ar vizita a tras plimbându-ne pe sine somnambuli
grafomanie mântuind ani de mai vin te faci 11 te faci toate orele umbrela mea
prin Târgu Mureş cu iubirea care n-a apus îmbătrânirăm ai trecut cu aromânii şi
alta se strigă macedoneancă rămânem mai puţini nici unul cine ne face viaţa
până unde coborâţi domnu' dă-mi doamne un subiect pe gustul tău ocolind staţia
amorului pe roţi ne mai şi lăudăm am mai avut şi noroc şi d-alea şi d-alea
fiecare nu mă ineteresează dacă îţi plac femeile profanările mişună pe vreme
goală involuntariatul păcătoşeniei treacă de la noi de mântuială spre mântuire
(ne)norocitorului diferenţa făcută de clişee americane că ştiu româneşte mi-am
închipuit mai stăm de vorbă plus cititorului încet să nu vă scriu să nu mă
vorbiţi litere-cuvinte se opri întunecarea rana vorbitului din gât
neînecăcioasă când ai fi telefonist(ă) problemă tăcuţii încotro să se vorbăluie
nu-mi dedeşi doamne subiect ăsta se înregistrează la ambasadă vreun caz de
accident da'n Kerala e şcoală până la urmă accente femeieşti rece genunchiul
stâng nici la Iaşi nici la Tg. Mureş bucureşteni eu pe indianistică uite că
luni cine să mai spună munţilor legendele cum v-aţi scufundat şi voi cu ele
nepovestind tot trăiesc în august trecut cald căldărar subţirică Prahova citesc
în frunză caravelă inutilă brazi în locul pescăruşilor n-am mai îndrăznit
dependenţa de altă metamorfoză nici Orfeu abia pridideam forma personalitatea
stilizează bârfa subconştientului literal hai cu tata hai ku şi eu din lecţii
karma arcane pe măiastră când n-ai din case frunza a scutura leuke te-apuci de
metri vraişte poetul mameluc e pe cine mai zidim noiţă împădurită sinait ce
cronici muzicii de viţă ne călăreşti nu-n Zalomit la ce la revedere din lume
neplăcere pe avion ajută cu ţapul capra ciută să scrie şi Mob ca mine în
America de-o Românie cu India din capul lui de ce ne-ar mai citi şi altcineva
nici ieşiţi din şcoli de creative writing mă norilor pe vârfuri şi cerului
călări regina dor cu speze plouate în căldări bine atunci şi alte ciurligăi
montane cu mine singur înscăunat în iatagane era al dumitale pe împrumut vitale
citea-le noroc de Râmnic iar copii cu poze faceri de ţară picnic linişte
călugără nici Frăsinei cum vă veţi călători rudenia ameră câte femei văzând
prima dată Furdui Pitiş cu versurile lui Walt Whitman la toartă cu Omar Khayam
păcătuirii iar n-avem femeie de serviciu zici n-a mai venit daţi-i un trup
sămânţă himalaică mălai hamal tocmai voi de vă lunecă lemn şi piatră cade pe
capul omului să-l invite arte marţiale unul pe selfawarness altul pe kalari
payut mai rar recele mării pe creste biserica sub întreite triunghiuri tren de
vers întuneric la prânzul mare fără moarte luminată călătorie de la noi pleacă
tineri voi veniţi bătrâni mi-ai fi tradus cerul de cetină înghit păduri
nescrise inspiraţii cosiţi voi şi vaca paşte răcoare corală iar piere umorul pe
rugul stins fuga în oglindă strivindu-ne dublu penele de pescăruşi mă scriu
iubirea de frunză copacilor rânză s-o tai în bucăţi numărate cenuşă vagoane
puţine Ioane în ungurime şi în transilvanime statuia lui Csomo iar tibetană
n-aş mai intra în liniştea încuiată ce-o face americanul în situaţii de tren
manevrezi ambra în oglinjoară katha niet subconştientul nemâncaţilor de-o vreme
numai noi doi dai perdelele la o parte vitele pe geometrie ai putea să mă
întrebi dacă mi-e rău sau mă simt bine unde merg cât e ceasul cât inspiraţia
dacă mi-e somn de unde sunt de-o viaţă bilingvă sunt maghiară călcam pe şerpi
aveam 12 ani în 68 în Rubla Deda 9 noiembrie am visat furtună în câmp deschis o
biserică în noi Maria şi Iisus cât era cerul de mare vast lapsus poetul pe lotus cu temple albe de-o persoană prin Trinidad
Farid îmi vine-n minte Surdas mai orb femeia Mira Bai voi sacrifica propriii
nasturi de pe pieptul lui Sandor
1781-1812 Novalis al tibetanologiei narativitate personală şi apersonală
la Eliade la narrazione come principio di liberta ficţiunea ficţiunii la MHS se
tu non raconti non sei veramente libero la tomba e vuota Dio e presente
21.9.07necroză femurală aseptică Bachelard Csomo
descriindu-te statuie lăsându-ţi vederea spre India în spate cu Universitatea
Petru Maior e prea tânăr să-i spun că sunt român dus-întors din Himalaia el
acolo în eternitate la Darjeeling sau să i-l scriu tinereţe Tibet cu struguri
daci maghiari toate lucrurile sunt mamele noastre caietul de sanscrită cu
notiţe tibetane sună Plata bându-şi cafeaua cu Mob uitasem de american în Mureş
romanticii de-a valma întorcându-se-n noi transilvăneni cu spatele la regat
statuia ta cu faţa spre răsărit ne deosebim prea ponegriţi dinăuntru nu mi-e a
pleca a rămâne pe soare şi-n parcul copiilor şi tibetanii cât să ne liniştim
patriotismul pe exprimările carismei zero doi cu cravată nu ne mai putem
desaluta căluţii tot văd bradul ştiind după cetini statuia misionară a lui
Csomo peregrin un fum albastru pe verde scrie aum accente conotate curajului
bătrân a ne băga în seamă încă fără de moarte statuia te aşteaptă tot în
Pietrari Builă nu noi ne-am strâns poeţii picaţi a se constrânge în paralel
decarul aici antologie vorbii şi cu nevasta pe bancă lângă Csomo în drumul spre
înaltul bisericii reformei urâtul fără mine să mai trăim Peorii cum i-ai lăsat
ori dânsul Cristinei pe robot să-l sune sau teroarea cu lene-americană ex
orient din vestă ţesută auzite îmi iau tainul csomic prin Bucureşti trecând cum
statuat iar norul a-mi duce doritura cuvintele hispane din firul cornelin
Rodrigo viitorul botez pe la coride am tot sperat să mi te-aduc aminte nume ce
mi te interzici nu litere mai multe de numele Ram ca să nu te ştim din versete
mă întrebasem cum îmi spusese că nu te putea ţine copil greu lotusul şi nu te
mai găsiră nici hinduşii nici musulmanii să-ţi dai seama câte versete ai în Adi
Granth Sahib şi numele numele nu mi-l nu mi-le milelor de memoria asta cum
moartea mi-ar fi uitarea şi a celelalte şi tu făcuşi începutul cum ar începe
uitarea cu Dumnezeu n-o să am ce-ţi povesti din Târgu-Mureş un transport ca al
Mănăstirii dint-un Lemn ce primise invitaţie în Washington rămâne să se mai şi
publice om fi sancţionat aici cotruţa de m-o căra acasă noaptea bun de culcare
în albie limpezi Drăgăşani cu Gib mormânt mă toropiţi şi pe mine în curte cruce
cu basorelief testament lui Vlădescu ori urmaşului şi primarului de la cetăţean
de onoare în spatele blocului la Topârceanu cu americanul azil de actori
cromagnon ne şi revedem vulnerabilităţile respectabilitatea pe compromis ăia or
fi zis că trăsesem ceva înainte explică-mi morbiditatea diplomaţilor americani
prin Mureş ar trebi să te cunosc rege călăreţ Liviu de nu te-ai face swami adio
Eliade şi vei îmbătrâni silvan diploman cum viza de India bate America se
defulează şi ei pe cine pot îşi tutuie studenţii profesorii în Bucureşti eu cu
fetele teologiei târgoviştene nevastă-mea nu-mi dădu nici o veste am ajuns
noaptea am umblat singuratic pe corso până la Conti rezervarea anulată nu se
ştie de cine că rezervare la cămin că mâine două nopţi dormite strident nici
aşa nu se prea deschide cu cheia unde ţi-or fi pensiunile mai mult francezi şi
japonezi breakfast pe neanunţate dădea bine americanul i-am spus Luminiţei ceva
în familie cu excepţii ca mine covor preotului catolic de la Roma Cistelecan
l-a adus pe Staparo pe post de mumie fiecare din lemnul lui eu cu bhakti
încarnarea-avatar a lui Rama din Vishnu om la Valmiki dumnezeu la Tulsi chiar
Tulsi dumnezeu pentru unii maRAMAra Shivo hum Gayatri Rudra în Eliade
soka-sloka-melancolie-vers-Valmiki-Eminescu subiect în temă necreştină muream
ca şi acum neamintindu-mi poetul ca Tulsi meciuri pierdute n-am răbdarea aia
nici mijloacele să-i explic temporal-conceptual împreună v-am spus lucruri noi
şi faceţi pe niznai strigoaica recitând Eminescu călare Avram Iancu între
biserici calul se uită la noi în jos tichia lui Tudor Vladimirescu plete comune
după decapitare tu pe prispă supărat pe împărat hrănindu-te din primitul cult
flămânzi morţi până la înviere cea mai mormântală statuie dinspre catedrala
ortodoxă românească vă iubesc Avrame şi Şandore pentru moţi şi tibetani statui
spate-n spate cetate eclipsă vitejia până-n Tibet am mai văzut americani albi
cameleoni daltonişti poemul lui Iancu în
Târgu-Mureş după cenuşa lui Eliade în celălalt neant ce te faci dacă nu eşti
poet am sărit peste Lucifer în Ovidiu că vă povestisem ce nu mă inspiraţi până
la urmă nu de primire era vorba lume circumspectă înspre sud umbra peste
trandafirii albi m-ajunge Rosenberg Westfalia benvenuti tu te uiţi la perechea
dimpotrivă singur bănuindu-mă că n-am fost tânăr extirparea epicului n-am ştiut
de ce m-am dus în Washington cum aş afla ce m-a adus în Târgu-Mureş porumbelule
de nu mă-nbătrâneşti literatura voastră pe salutate printre oraşe medievale
zarafi mă opresc oriunde-n lume scriind ce-mi vine tot aşteptând chiar să vină
făină americănaşul nici de la miori nu mai ştii a cui e limba de-o şi
gramaticalizaseră pe-a duşmanului v-am spus că îmi fac de scris florarul îşi
izbeşte cu muşcătură căţeaua eliberarea patriei kulturpalota aş amurgi cu
Dandea pe strada gării brusc Kabir după statuia lui Nicolae Bălcescu când şi
doha lui statuată rară fericire uitat amintit în Târgu-Mureş cravata udată de
jet merem unde vrei coloane şi triunghiuri dom secretele readucerii aminte de
m-ai ierta Kabir des zisesem Kamban s-avem Kabir ai auzit vestea kilometrică în
tunelul capului tăiat amurg luminos transilvan închipuindu-i statuie în
Târgu-Mureş lui Kabir simetric lui Csomo de ne sfătuisem ascetic hai să merem
câţi citiseţi Lawrence de Kabir n-aţi auzit nici de la mine întrucât
traducându-l pastişându-l uitatu-l-am pedeapsă de la el templu cărunt în
amenajata bhakti nelăsată acum nu mai am cui tot mie şi lui împărăteşte cântat
căutat amurgul paralelipiped coloana alb-roşie a gării Agar ce să mai iubeşti
amintire ce să te mai agăţi de căciulă cravata până urci că şi-n avion hawaiene
te observau ştiam că-mi voi aminti nu şi când mă bucuram dinainte Kabir acum
autoidentificare pierdută argonie argo şi agonie Iason cioara voce de pescăruş
ăsta-mi va fi poemul memoriei cu faţa la perete bhakti repetrec târgul
necunoscut amintindu-si marele necunoscut muream să-mi aduc aminte numele
poetului Kabir în aula magna a universităţii Petru Maior chiar acum o ţigancă
de noroc voi povesti bhakti nume de mantre geaba voiam să-l scriu pe Kabir te
ucid ţarule ţânţarule auzi să vii pân' la Târgu-Mureş pentru a-l uita pe Kabir
tocmai când vrei să-i spui numele la cinşpe metri de statuia lui Csomo unde
tibetano-hinduse-buddhiste interferând şi am recitat-cântat ce nu uitasem lumea
s-a cam tulburat ca de Kabir pomenisem la început de Montale că fiecare cu
misticismul lui nici eu nici Kabir azi la masă aţi numi strada aia Kabir la
propunerea unui kabirist de vorbea la telefon cu Cabiria de-mi zicea Giulietta
Massina dottore băiete mi-ar spune Kabir o stradă o cale nelactee Iancule cu
noi să fii refrenul gării mureşene atenţie la linia 5 vine Braşovul o
locomotivă pe 2 da-mpărate d-aia nu-şi aduce aminte nimeni de noi că murim
neamintindu-ne de Kabir şi el de unde să ne ia să ne vină în minte dom'ne mai
ţii minte mai şi uiţi în Târgu-Mureş dom' primar uitarea-amintirea Kabir o
stradă ceva vin cu ambasadorul nou mă sună şi Bordaş de martor nu i-am mai zis
i-oi spune să râdă şi el de cine nu râsese rămâne poematic după cenuşă femeia
întrebase azi la decan ce trişuri ce gogonată antitutelă şi invers ce nevoie de
clienţi Clinton cărţi de vizită n-am mai dat secretelor tema uitării atunci şi
de crime am scris poezii pe unde vă omorârăţi de ură poetul Kabir îşi uită-n
mine numele ladă pe roţi cărând copilul tras într-un triumf cu şal şi dal am
rămas dator numai cu setea nu cu numele lui Kabir e şcoală cu trenul de 2-3 ori
mai încet am scris chiar cam multă uitarea cocoaşa pe altă linie ascute roţile
or adormi liniile sub mine altă cocoaşă pe ochiul poetului cocoaşele se
succedează tot mai global ia du-te la Deda plecare iniţiatică atică n-am
caravana oprită în vad o tinereţe nu mi-ar mai trebui că destul le pierdeţi voi
dulceaţă viaţa Transilvaniei pe încercate unde să mai dai lovitura vatra
discuţia nu se congruase pe graţia întâlnirii prieteneşti nu era un spontan era
un aşteptător fără ceas deşteptător cam ca tine critic dealurile alea cu munţi
ai şi ştiut că-mi duceam viaţa la adăpost cocoaşa dublă pe trăgaci de linie
păienjenii cu ţânţarul Siberii de unde să nu întârzie totalitatea oranj
întunecându-se voci de copii cum vă par statuie scriind într-o metanoia
înghesuită spicuindu-se a noastră sectă fără dare de seamă de mână abia noaptea
cardiocăprie nici n-ai fost vreodată vesel de-ai fi ştiut în viaţă să râzi
gloată de seriozitate glutie de bună-voie ce eşti bolnavă la cap o să-l sunaţi
pe bulamer ne-om primi căraciul cruci prin mine precreştine mai şi trăind în urma
fraţilor bântuie cocoaşe adică locomotive geometrii la pătrat paşi repezi o
cortezie de coviltir melos câte ofense nu ocolesc nescriindu-le criticule ai
boala stilului de pe la Făgăraş pe Mureş cu amintirea lui Rebus aştept să nu
mai vină cineva altfel poate vorbi şi ungureşte de ce ne-am fi fost cloacă
domuri reverberate în barbă pe unde noaptea mai urcând şi noi la Ilinca
luaţi-vă la revedere şi de la mine oricum eu vă salut nevenind din Kabir
memorie din Tulsi busuioc Mob se suie-n pat cu pantofii ca pe el măcar pe drum
măcar pe şină v-am spus ce nu vă putea spune nimeni româneşte puseu de uitare
îmi fac din transpiraţie pieptăn ne îndoapă cu seceta a doua aţi aflat toţi
ceva în sanscrită Kabir dă titlu puseului de uitare cine să râdă primul ţânţarule
ăla anunţă întârzierea de răcoreală ori că ne mai rumeneşte ce subconştient de
nimic statui românce nebilingve pe după grofi de secole brune dansându-l pe
Atila în Edda oriunde te-ai duce îţi răsai corcoduşă fata o fi şi ascultat
spiciuri şi-n excursie mă alesese de ne-am văzut şi în poză oi lua două ziare
şi o apă mergi unde te cheamă Luminiţa după Ofelia har ramayanic de-acum Eliade
ce Bachelard la Călinescu încă Baudelaire nu ştiţi ce vă spun şi vă vreţi
metoda nimic decât literatură nimic vise pare Bacovia per tineri şi muzica lui
pe versuri de Eminescu nu ţi-am lăsat nici cartea de vizită nu ţi-am mulţumit
că m-ai publicat şi mi-ai trimis revista la menuetto dansează Plata scroafe pe
om hai sănătate du-te-n pm habar n-ai ce bestie vrea şi el îi place că e dulce
să-ţi dea tata pişu bă du-te-n pm în casa asta numai nebuni cucu la voi ţi-au
venit musafirii mâine grande punto m-aţi făcut scriitor văd eu cu grămăjoiu
dobitocule idiotule numai femeile astea mi-au mâncat zilele pe rug mi-au făcut
bine un pic de bun simţ nesătule câte 5000 şi noi zero nu te uita degeaba că nu
pot să termin
24.9.07 hoaţa l-a stropit pe
agentul de pază cu lapte din sân Gârlescu din Galicea cu troaca după aur mai
vinde un pic din România m-am gândit mult şi m-am răzgândit puţin şi-a spus
repede textul fără nici o intonaţie cearta pe net e ca şi olimpiadele pentru
handicapaţi chiar de câştigi tot retardat rămâi
25.9.07 zero cu majuscule
capete sărutându-se prin claustrofobie o reuniune indianistică de nu
whitmaniană cum am fost înainte sunt şi acum în viaţă decât suferinţa străini
mărăcini ţara de peste veac holocaustul asupra conştiinţelor şi vieţilor
Churchill afuma-l-ar iadul biserica şi-a îngropat groparii Calinic praful de ei
că şi pe inima mea e jale multă în adâncul pământului cele mai trăitoare
rugăciuni romanizarea o absurditate matematică traco-trago Tragia Ţapia
zalmoxismul a fost de totală îngăduinţă de totală ospitalitate cu sabia în mână
şi-au forţat coexistenţa genocid când puşcă ăştia în lac se ridică apa cât
bisserica şi-a luat la bătaie calul ferească dumnezeu să fii cal la rom ai băut
apa mânzului de dimineaţă în mecla sa de cal sălbatic naţie de animale
cuvântătoare fără conştiinţă spui şi tu ce ştii numai că nu ştii ce spui
orbecăie dar în acelaşi timp tropăie pe sfoară singurul popor din lume care
ne-am împuşcat propriii oameni şi am votat 87% cu cei care ne-au împuşcat we
hired to protect America but Americans Dacia pe Mob gramata omul cu terorile
29.9.07 country boy a mai
îndatorată America i-am agresat monoton după ce căzusem cu faţa pe parchet
zgomot fără rană nouă şi strigoilor din guşă cu ochii pe nimeni frică vă mai e
de voi crima de a-l ascunde pe campionul Tănăsie să-mi trag sufletul dacă revin
la viaţă lege lene somn momn n-am mai citit de zeci de ani din mine mă
închipuiaţi numai voi Coandă că studenţii mă laudă cum făceam noi ziare
împreună
30.9.07 lene americană al
nostru country boy round and round mergi bre că-i femeie cumsecade şi nu ia
bani turma cuvântătoare în ţară şi departe nimic pantera gata Tibrus se bucură
bisericile lui Dumnezeu din toată lumea cptain my captain Lincoln Aron Cotruş
Bram Stocker based Dracula mainly on Long Island's Walt Whitman father and
mother and wife Trickle Drops nu Vlad
Ţepeş tot pământul de minuni e acoperit Isus a zis să vă renaşteţi au plecat
prea mulţi oameni din ţară ca să mai plec şi eu
2.10.07 du-te şi te atmosferă
spovedeşte toamnă cu american de pâslă cum de merg ăştia la război că vorbesc
mult şi singur se uită pe unde trece nu aşa ar fi în România mai rău că scrie
cum e în România te invită şi nu te ţine mai mult de o lună pe potol pijamale
costum abuz de ţară casă identitate ofensă gesturilor de salvare a unui
retardat american Bad că Vas nu se poate lega la şireturi mă simt aproape dat
afară de un american în propria casă cum să mai mergem la prânz la Aurelica
spre Dervent exact ce-am strigat la el din Târgu-Mureş că n-o găsise pe
Pristina acum iar în căutarea a ce-o fi scriind lui frate-său alt tâmpit pe
invitaţie original fact vs real fact Mabus Edgar Cayce fata că să nu dea drumul
la gaze nu ştie s-o facă nici să spele o farfurie ori mai ştii ce prefăcătorie
că la internet e zmeu din retardare de american pe film pare bun a dedicat
recitarea lui taică-său audienţa i-am asigurat-o mai mult ca altora alţii de pe
lângă fotbal crede că de minunat ce e cine-i va da costum în provincie ci viză
indiană şi-o mai lua bine că se băgă CIA pe fir cum să nu ne asculte SIE
telefoanele că nu-i zic să nu-i dau idei de gaz o ia şi fie-mea pe arătură Gene
Six pe aer cum şi-a schimbat el dolarii în euro cum te-ai înţeles cu Bece lauda
în dispreţ minori despre minoritari pe ţară nu-şi dă seama decât de demenţa
mumă-sii pe care care-o mai ţine de fustă ne-a arătat poze genealogice casa
l-am dus de mână să se dea Whitman şi
Bece murdar o vedea diferenţa versiuni editing nu le-a deschis cartea de la
Pasi n-a deschis-o atunci o fi având misiune televiziune danieliune ce ţi-e şi
cu americanii lui Taubman ăsta înţelege prin invitaţie să-ţi ia hainele ideile
identitatea şi să nu-l dai afară atunci care mai e hazul lăsării batjocorit cum
să te duc în zdrenţe la Dalles poate la ţigani în Sibiu te mănâncă
doamne-fereşte Darwin veriga lipsă monştri Whitman Dracula nu Ţepeş la Stocker
poate scăpăm şi se împodobesc înşişi introvertire să sperăm neucigaşă tu te mai
închipui te temi pentru noi fato de te credea muma geloasă pe musafir şobolanul
Apolo la împăiat murder call vânător împuşcat cap tăiat van piesă cum îţi
povesteam după paparudă personaje pentru batjocorire liberă nu te spun fie-tii
că vorbeşti cu el trebuie să vin repede acasă să te apăr întins ca Dracula
taxidemia I could have done it nebunia asociată crimei stress pe schizo puncher
Fantasio ferestrăul decapitării sunteţi loviţi cu spaima nu facere e prieten cu
mine la cataramă v-aţi inflamat nu ştie nu e mult v-aţi escaladat acest stress
foarte tare să nu te-ntorci târziu să-mi aduci film ţineţi-vă firea că nu
sunteţi copii mici a fost în pat cu el şi nimic şi părţi bune s-a şters
tradusesem dar şi ăsta e un semn să mi se fi şters traducerea ştii ceva ne
sperii de lălâu şi infant şi ăla m-a scos pe mine din text nu ţi-oi fi omorât
părinţii de acasă nici pe noi chiulul fumatul şi pupatul în şcoală plăcerea ca
funcţie a finalităţii finalitatea obiectului depinde de plăcere nu cred că citesc
Kant pentru că mă gândesc la idei ca să nu fie inechităţi viaţa pentru Whitman
Weber la Viena acasă ce renată nevoie de şansă neplăcut contemplativ ai
înfiinţat 13-14 organizaţii vaca era foarte tristă medicamente f. puternice
atmosfera superdecăcat cartele din nou se va ponta reproş că fac lucrurile prea
bine perfecţionistă şi ăilalţi nu m-am dat cu capul de pereţi tu şi restul
oamenilor
3.10.07 cârciuma e
parlamentul poporului parlamentul e cârciuma mea nu mă supăr nici cât un
epsilon pe doi tăiat postul de profesor pentru contra mea neacreditată
socio-psiho id fata a plătit degeaba un an nici nu mai priveghem şi tu te
făcuşi ambasadă e vorba de nanotehnologii nu de hibrizi de sfeclă să cadă dreaq
de pe un perete când e cutremur să vină peste degetele de la picioare şi să-mi
înnegrească unghia muriţi încet imposibil peste imposibil ca şi cum ai cumpăra
un trabant defect ca să zici că ai maşină eşti şi proastă şi ai terminat la
stat încearcă doar să bage puţin teama în amărâţi îi învaţă pe alţii cum să fie
incompetenţi nu l-a ţinut ostatic decât propria neputinţă are comportament de
şef de haită câte-o gură de apă o foaie de ceapă cu mămăligă poporul român naiv
ca de obicei Gabi că-l ia în memoria lui frate-său cum creştinismul tâmpeşte
proinzi cum că ea nu mai are ce pierde nici hepatita dirty American beggar on
us itinerabil hoit interpopular liberali ocupaţi forumurile cu americanu' că
dacă moare e mort din naştere acest individ sleios abia aştept să crape
betzivul să vă văd atunci scursorilor păros ca Marx ascet ca Gandhi dar ce
folos agăţarea ziaristelor înfometate cel puţin Tur ne provoacă şi mai multă
silă clonaţii vor vota încă vreo zece ani aşa şanasa mare ar fi revenirea lui
Mu bandiţii au acaparat deja totul frate mort clonă şi mai moartă nu te-am
invitat să mă scoţi din virtualitate pe burtă dacă omenirea va mai exista se ia
imbecilitatea americană n-aş vrea să fac infarct de mă perpeliţi cu
perversitate măreaţă ucigăşenia impotenţei mila femeilor de malac spulberaţi-l
din viaţa voastră acum revelaţia a fost de la -ism la -xie hoiturile aceştia de
politicieni hămesiţi înfometează asupriţii soartei să scuturăm jugul colonial
al celor ce ne-au furat drag tomberon tu mi-ai rămas de-a pururi cel mai bun
prieten îţi jigneşti fratele mort fiica moartă cu musafirul l-aş putea face
criminalul lor postum
4.10.07 noi ţi-am ajuns de
vii treci la morţii lui Gabi apoi ţări mai pişi câine deochind în ocol sau să
mă duc frate lui Gabi pe jos când erau pline când se-nvârteau de tot asasinat
de la bun început robot din toate ficţiunile România salvându-şi veneticii
punându-i domni coroane ajutându-l îi induci antiromânism nu-i las în pace
distrugerea din prima nu e câine e hoit pentru o haită represii statice
ecstatice statistice conducerea neantului schizofrenic destui nebuni destui
destui capete pe capete de biliard o fi intrat şi-n ăsta papruda că ai cu cine
semăna merci dormeau pe ei şi bombardau pe noi zicea aviatorul din satul
Licurici să nu ia o treanţă că jaf aduce nenorocirea pe cât îşi face noroc
câinesc n-are voinţă pe făcute desfăcute dansează parkinson pe dosarul SUA
contra invitatorilor răpus he is out of any reality and you knew brother e
dracul din Dracula Stocker Whitman îi spun lui Gabi bine o zi bună îţi ia
morţii proasto pe noi ne-a luat de vii o să-i ia morţii te uitai băiatul parcă
ieşise Cornelia făcea cafea infarct sub invazie down şi la mănăstire te ţine
2-3 zile droguri iar controlate bătut de poliţişti ăştia doi sunt să mă
aresteze pe mine aduci nenorociri fata că e o experienţă id neacreditat
salvarea lui a fost Răzvan s-a mai muiat situaţia viza şi Noana control drog
noi mai buni la inimă ca fraţii lui vorbise în retardare copil de 3 ani ai lui
l-au trimis să moară în lume ucigaşii dintr-ai tăi şi tu cobe ne întoarcem ca
să nu te mai terorizez psihologic azi aşa mâine invers numai un nebun îţi vine
2 luni pe cap eu o lună în New York Boston de-mi ispăşesc neştiinţa încă pe
normalitate
5.10.07 piedestal Ararat pe
el un retardat morţii lu' Gabi luaţi acum la fraţi la boieri Rudeni capul lui
Mihai trotuare luate pentru road show bus numai case de lemn şi Nonici în capul
Platei rafinament dumnezeesc cu nebunii ăştia rămân la suprafaţă pe înrăite
dedesubturi să nu facă vreo depresie să-l găseşti rânj pe câţi americani
terminatori de români Răzvan înţelept cu tatăl rus mort cred că nu l-a călcat
nici o maşină doar a doua zi am căzut eu from now your relation with my family
is ever ended mai văzuşi atunci te pun pe recitări şi la ţigani mă jigneşti pe
la spate şi nici n-am mitraliera n-aţi fost homosexual mai bine eram la vache
folle nu e adevărat zice troll cum vă zboară genele penele altor vieţi
exhaustivitatea cenzurii judecată la puşcărie poliţistul de-a-mpuşcat ostaticul
american între găinile Noanei repede cu eroul zilele muzicii suedeze la o băută
ahoe dă-l afară ce ţi s-a opus ai zis brutal nu păţit năduşit aolit până-n
argou de garou garoi roi ne denaturăm pe căutate be again a mixt nu scop de
gărgăuni zero turist zero tot vampir pe al nostru pir pe cine mai moderând act
mut sectă şapte zile portativ de note gamă trafic abia nu ne-om mai retort(ur)a
tunelul ne lipseşte de sine transpiraţi atunci nici fluidul energiei nici măcar
karma arhitectului cum ne-ar proiecta el biblioteca să ne aducem aminte de
liberali de mi s-ar părea maleficitatea scenariul se va ficţiona după
trimiţător cu doctorii în décor de omor pe nehorror cu pozele părinţilor prune
nu pepene lui i-ai dat nu îngrijesc bolnavi americani Codex Gigas Biblia
Diavolului Podlazice Mărcuţa în incendiu cum o fi după secetos Canalele din
Saint Maritn ţări repatriatoare de minorităţi supravieţuirea repetată de
germene gripal hipoferena prezideaua cine a votat cu paracetamolul pocăinţă
politică dar preţul pâinii bolnav de puteri tv tru popor provincie ochelarii pe
dos se descurcă singur să înjure către guvernul american cărai azi pepenele
pentru homeless-ul vost România e pilotată din străinătate CIA moluscă ăsta să
mă sufoce familion va emana până la antipod Bădică în mintea ta roasă de
efectul cretinismului preş Băse eşti calvarul unui asfalt ca ăsta ostatecul meu
mă ia ostatec să-l car ţară de pustiit şi furat de hrănit monument bombard
nostalgici criminali gândeau normal aveau păreri du-te la izvorul de lapte şi
rămâi acolo într-o vacanţă eternă rromă eşti o cauză pierdută bolnav în agitaţie
psihomotorie logoreic şi cu fugă de idei ai vrut nimirlicule să dai partidul pe
mâna libidinosului mai lasă-ne în pace că ne faci o silă imensă capii
asasinatului o duc bine merci şi în bogăţii tatăl fiu de emigrant rus mama
ţigancă bulgăroaică acest criminal şi autor al tuturor relelor nu mai au nici
un venin să ne otrăvească zilele păcat că nu m-am născut în altă parte onorată
Americă ia-ţi hoitul nu merită mai mult decât un zâmbet pe fugă te urmăresc
securitatea sri sie die kgb cia mossad ceea ce urmăreşte el este să te
scârbească cine vii de la serv nu speli vase doc vorbeşte cu Parisul n-aveţi
nici unul loc de mine sărisem cine e am spus liber acum tu oferta financiară e
mai tare ca oferta tehnică sărut-mâna cum a fost la licitaţie în cont o sumă mai
mare mărire de salariu pe Victor l-am lăsat să-l dea p-ăla afară reguli de
supravieţuire bestie involuntară eu cum rabd fără Victor o săptămână rabdă şi
tu cu ăsta
6.10.07 recepţie la rege te
cheamă majestatea la telefon şi Eliade te aşteaptă la nervi americani sub Saul
cât trece săptămâna emozioni fosilizându-se tinerii părinţii şi cântăreţii lor
de construire inoculată noilor veniţi argou m-ai fi făcut al cincilea frate pe
toţi patru ţinându-vă terorişti tu cel mai terorizat terorizator te ţin şi te hrănesc
teroare parcă m-aş chema Iraq să bage cireada de bandiţi la zdup românii în
majoritate sunt nişte impostori aurolacul nostru american teroristul nostru
parafrază adjectivată pe stăpân după exarh şi dă-i cu Brâncoveanu primul mason
român fraţi încorporaţi în eternitate masoneria delle moderne rivoluzioni della
Valacchia prea mulţi sclavi în ţara asta să muncească nu mai sunt homo
galacticus nu soare îmbătrânit bombe Max Goldstein americanii şi ruşii s-au
înţeles în decembrie parcă ar gândi în altă limbă a explodat nu a explorat
metroul pe acel palpit americănit nechit
îi tot scriu în gând lui frate-său o frază a misunderstanding about
invitation we could not normally host an American for more than two months we can
be philanthrops my sister received him out of Christian Orthodox merci with no
any think to do than a vaguelly writing and sleeping hope he is not carrying
with him any illness even we have no obligations he obliged us with his
helplessness no money no will for anything to do get him down yet it is at
least emparassing if not issueless such situation having air of aggression
molie fluture triunghi er4 sus he
actually ofended our good-will stating that he is not interested in Romania and
came out of invitation which wasn't an invitation just if here we will let
tourist not being in family nu mai vrea la Vâlcea c-aşteaptă telefoane din
neantul diplomatic spirist ieşean n-are 25 d pe noapte la Fulbright Plata că să
nu-i scriu lui freate-său încă în două zile afară cu India zici că a minţit nu gândeşte
oricum nici să mintă că iar fi spus şi Jnt să plece de aici că aş fi un om
dificil crezi că n-ar fi putut spune oricum nediplomatic nu i-aş mai trimite om
la training tot ea pierde de nu m-ar represa tot în prelungirea moluştei bine
că o salvarăm pe Noana-Gabi nu-mi vine nici mie nu e casă de aşteptare un
singur lucru mâine găseşte-ţi alt loc ai netul să vorbeşti cu familia comunică
I had mai văzuşi în somn
8.10.07 cu stresul aurolacului actor
american canasta câştigată de gazde fără supărare că tot la noi Plata că simte
că se va întâmpla ceva rău s-o fi gândit că nu pleacă musafirul ori sparge da'
plecând Popeştii Lenuş cade şi mâna i-o sparge caloriferul prăvălit peste ea
sânge salvare ghips venit cu fata consiliu minute va sosi şi Jan de la conopidă
nor în cap de carceră gardianul că s-a lovit de scară la o adică ne înţelegem
cu judecătorii am deşertat multe nopţi împreună mai bei tot nu beau n-am cum mă
schimba că promise că pleacă după-masă c-ar fi găsit două hosteluri să fie
sănătos cu bagaj şi la revedere migrenă că frate-său şi nu-i dă bani scăpai de schizo şi de Jan cu nouă pătrăţică
după prima Lenuş internată îi operează mâna a ei şi a caloriferului cu
poltergeist paraamerican fata nu credea c-o să vii eu încă nu cred c-o să pleci
păţiră şi alţii cu americani pe somn şi mâncare s-a auzit şi la Chillicothe
chestia numeai tragedie călcătura pe noi nu dramă ăsta n-o să mulţumească nici
eu că pleacă totuşi ce pacoste America şi prin dormicioşi de corp ce agenţie-i
instruieşte ai început să ai alergie la engleză ca la spaniolă hostel cu 18 d
pe zi sacrificată Lenuş era rândul să mergem la ei şi nu ne-am dus din cauza ta
take shower and back out ok ok aseară nu băteam nici mort azi opponent mates
Te8 Pa6 De6 Rg5 vs Re7 ăştia sunt cei mai periculoşi americani şi după indieni
Ashok ce dor tu auzisei cum au fost alţii ca tine măcar unul sedusese fata şi
ce scandal le-a făcut ea părinţilor când l-au dat afară că vindem casa tot
microbul tău ne dărâmăm de-o lume nouă deja tu parles d'un autre to the end the
only good think was to live us free never thanking for having us under
occupation and terror dacă este mişcarea asta a lor de călcare a caselor
romîneşti cu fete ori Whitman I have bad throught Lenuş cheag mare nefractură
dorul lui Ashok conferinţele lui Vertsman şi Charlot Ionică adjectivul lui
iubitor de societatea românească puneţi mâna pe dânsul şi-l prindeţi şi-l
legaţi one wish alone I have bohemian rapsody e în situaţia australianului care
şi-a cumpărat bumerang nou dar nu poate scăpa de ăla vechi oase de plastic s-a
tăiat într-o damigeană nu plecaşi bine şi-mi căzu un dinte bun că altul mâncai
când erai poezia lui Ivănescu se distinge printr-un ton aflat la conjunctiv ce
să mă plâng de-o schizofrenică ori un american puturos şi nesimţit când aţi făcut
puşcărie şi v-a fost ucis fiul nu-şi spăla yankeul farfuria nici mort Dumnezeu
şi la Cluj şi la Bucureşti şi în India metoda copiilor miezului de noapte
americani risipiţi pe net materializându-se virilus potentus faceţi patul
pentru fată acum câteva ore molusca se demigrena şi-o fi uitat ori lăsat
iconiţa de la Dintrunlemn Socola e nebun ca noi Piersic am făcut camera asta
locuibilă sectanţii somnului american în România declarabili la ambasade de
drog de cip de congregare reţea de sine stătătoare prin frână de mediocritate
magneţi schizofreniei locale ruperi de mâini ploi de dinţi centre
interschimbabile acum pe noi Lunia se va sfii nu numai să-l ţină nu s-ar mai cu
India pământul se micşorează n-am zis în detrimentul vostru că nu ştiţi omul
era văzduh Adrian era în chinul Hamletului Piccolomini virgine ucigaşe
asociaţia de apărare împotriva somnului american în românia represată prin
intensificarea trimiterilor paramilitare mămăligari instruiţi de ţiganii din
Texas românul nu vede decât viermele din măr ameninţare din Iran ordin
americanizabil via Canada îmi timisese şi o româncă s-o aducem pe aia ca pe Mob
că n-am mai ajunge-o covor îşi vând casele ne calcă ni le vindem şi noi de
urâtul din somnul drogului nume greşit România în loc de Tracia sau Tragia mai
dionisian ospitalitatea sinucigaşă a zalmosienilor speculată de reţea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu