CATHARINA

CATHARINA

Radu Stanca – Adrian Botez –  George Anca  –  Jean-Yves-Conrad

RADU STANCA

                   Cea mai frumoasă floare

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »

O întrebă în şoapte într-o zi.

« Din insule pierdute-n depărtare,

Cea mai frumoasă floare - care-o fi. »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.

Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân,

O fată albă, alb măsoară largul

Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare

Corabia opri şi strânse-n ea

Morman de flori, căci fiecare floare

Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile prea multe, într-o seară,

Cu peşti de aur prinşi la subţiori,

Corabia de foc o scufundară

Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :

« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »

« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare ...

Cea mai frumoasă scoică din ocean » ...

ADRIAN  BOTEZ

ÎNŢEPENIT  DURERILOR CA PRADĂ

înţepenit  durerilor ca pradă

doar gura e de mine-n răzvrătire

...au fost odată făptuiri – cascadă...

...au fost odată ruguri de iubire...

da – sunt bătrân – Rozària – bătrân

tu – tânără-n vecìi - hermină

dar tu îngăduie-mi – afar' – pe rogojină

să-ţi fiu aedul orb şi – de har – spân

ori trubadur – pe strune – cântărind-o pe-Arlechina...

voi molfăi cuvintele de crin

voi gângăvi şi răstigniri pe spin

dar tu te-nduri şi nu azvârli cu pietre

ci mă ajuţi să-mi aflu vechi şi sfinte vetre...

...Iubirea-aduce-n  sânuri bunătate

din care ne-om clădi - -amândoi – Cetate...

     

GEORGE ANCA

Planul lui Dumnezeu şi Grădina Maicii Domnului.

Identitatea ortodoxiei latino-române în viziunea lui Ioan Paul al II-lea

                                                                         Dr. George Anca

Lumină dulce, clară,

O, maică prea curată

Şi pururea fecioară,

Marie!

(Mihai Eminescu)

Vom ţine minte întotdeauna pe Ioan Paul al II-lea recitând, în româneşte, la Roma şi în Bucureşti, Rugăciune – către Maica Domnului – de Mihai Eminescu.

„Mâine mă voi duce în România. E prima dată când merg într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi.” (6 mai 1999). În avion: „Noi am declanşat cearta, nu avem noi acum dreptul să stabilim pacea” (1). (Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luat citatele atunci când sunt menţionate alte surse).

Adresându-se iarăşi, la întoarcere, credincioşilor din Piaţa San Pietro, în 12 mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea , înainte de a-şi rosti, încă o dată în româneşte, „bucuria pentru întâlnirile de neuitat trăite în Bucureşti”, a sintetizat, în şapte puncte, luminile vizitei sale în România, ca după „planul lui Dumnezeu”, în „Grădina Maicii Domnului”: „Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a Papei ar fi fost atunci cu totul de negândit, dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil”; „Amintind că, după o răspândită tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic. O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în valorile spirituale şi morale, pe care se fundamentează orice societate pe dimensiunea omului şi atentă faţă de binele comun. Ţie, cerească Mamă a Speranţei, îţi încredinţez mai ales familiile şi tinerii, care sunt viitorul iubitului popor al României”.  Harul divin-omenesc învăluie, în mai dreaptă, înaltă judecată, identificarea şi recunoaşterea ortodoxiei româneşti: „Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român şi rădăcinilor sale creştine, coborând, conform tradiţiei, din lucrarea evanghelizatoare a Apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru”; „Recurgând la izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la cea bizantină”; „Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în Evanghelie va găsi lumina şi puterea de a-şi împlini vocaţia de a fi punct de confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu.”

În mesajul trimis de către Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sanctităţii Sale Papei Benedict al XVI-lea, se spune: „Relaţiile dintre Bisericile noastre au cunoscut , în ultima perioadă, o înflorire deosebită, graţie deschiderii ecumenice a Papei Ioan Paul al II-lea, predecesorul Sanctităţii Voastre.(...) Păstrând vii în amintirea noastră dragostea, preţuirea şi respectul manifestate faţă de ţara noastră – pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o ’Grădina Maicii Domnului’ – ne exprimăm nădejdea că Sanctitatea Voastră, ca unul ce aţi fost apropiat colaborator al său, veţi păstra şi sprijini acest dialog, întru împlinirea dorinţei noastre comune de realizare a unităţii depline a Bisericii” (2).

„Planul lui Dumnezeu”

Acesta este titlul unei cărţi-decalog a fostului Papă, tradusă şi în româneşte, pe care studenţii de la Facultatea de Teologie-Litere a Universitatăţii „Valahia” din Târgovişte şi-au apropriat-o.  „Prin cuvintele Papei, prin lungul drum al anilor pe care i-a parcurs, el a reuşit să ne ofere nouă, românilor, şi mai ales tinerilor, un mod de cunoaştere a sinelui. Noaptea întunecată a sufletului – „la noche oscura del alma” (Juan de la Cruz) – trebuie învinsă, pentru că Dumnezeu e cu noi”.

Supravieţuind atentatului asupra sa din 13 mai 1981, Ioan Paul al II-lea a mărturisit: „Sunt din nou îndatorat Sfintei Fecioare... Pot eu oare să uit că evenimentul din Piaţa Sf. Petru a avut loc exact în ziua şi la ora când s-a arătat prima dată Maica lui Hristos sărmanilor copilaşi, moment ce este sărbătorit de peste şaizeci de ani la Fatima, în Portugalia? În acea zi...i-am simţit extraordinara protecţie maternă, care s-a dovedit a fi mai puternică decât glonţul ucigaş.” (3).

Nancy Reagan, la moartea Papei, în aprilie 2005, i-a glorificat împreună, pe Papă şi pe Ronald Reagan: „ au fost foarte asemănători...actori...iubeau natura...sporturile, împărtăşeau titlul de Mare Comunicator...aveau un minunat simţ al humorului... când Ronnie a fost împuşcat în ’81, Papa a fost împuşcat în ’81... au fost foarte, foarte asemănători. Şi-au încrucişat multe cărări”. (4).

În 20 decembrie 1989, în faţa a 600 pelerini, Papa, de sub aureola sfinţeniei, va da îndemn  de supravieţuire „tuturor cetăţenilor dragului popor român”, după ce cu o zi înainte gloanţele regimului comunist făcuseră victime în Timişoara. (5). Căderea comunismului „ a fost ca şi cum Hristos a dorit să descopere că limita impusă răului, al cărui artizan şi victimă este omul, este, în definitiv, Milostivirea Sa Dumnezeiască” (6).

La 8 mai 1999, în Palatul Patriarhal din Bucureşti, discursurile celor doi Întâistătători de Biserci, urmaşul Apostolului Petru şi urmaşul Apostolului Andrei, au început prin aceeaşi invocare a dumnezeirii: „Dacă astăzi ne întâlnim, aceasta se datoreşte unui plan de iubire al Sfintei Treimi, care, în ajunul Marelui Jubileu, a voit ca noi, succesorii acelor apostoli, să putem rechema în memorie acea reîntâlnire” – Ioan Paul al II-lea; „întâlnirea de astăzi este vrerea Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt”; „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm” – P.F. Patriarh Teoctist. Mass-media au  generalizat, aproape, o astfel de percepţie. „Toţi românii, dar şi străinii au simţit ca un dar al lui Dumnezeu rugăciunea comună a celor două Biserici.” – P. S. Gherasim, Episcopul Râmnicului. „ ’Iubiţi-vă unul pe altul, după cum Dumnezeu vă iubeşte pe fiecare dintre voi’ – mă însoţeşte acest îndemn al Maicii Tereza. În puterea iubirii acesteia, care este mai întâi a Sfintei Treimi şi pe urmă a noastră, în iubirea Învierii sale ne rugăm în aceste zile zbuciumate, sub acoperământul Maicii Domnului, pe care deoptrivă o cinstim” – Ioan Alexandru, (7). „Am putea oare înţelege până la capăt miracolul eliberării popoarelor din Europa răsăriteană, dimpreună cu toate urmările lor, ilustru simbolizate azi de prezenţa Sanctităţii Voastre, fără un plan divin?” – Emil Constantinescu, preşedintele României.

„Dumnezeu a vrut ca eu să devin preot”, Dumnezeu a vrut ca Papa Ioan Paul al II-lea să vină în „România noastră”, cum ar fi numit-o cel al cărui nume, Voytila, e asociat cu cel de Voicilă (8), cel care a sanctificat pe Ieremia Valahul.

„Grădina Maicii Domnului”

„Cuvântul se face grădină, după asemănarea raiului” – Sfântul Grigorie de Nyssa.

„Arborele vieţii ascuns în mijlocul Edenului a crescut în Maria. Ieşit din ea, şi-a întins umbra asupra universului şi şi-a răspândit fructele la cele mai îndepărtate ca şi la cele mai apropiate popoare.” (9).

 Ioan Paul al II-lea, Rugă către ocrotitorii Europei:

O, Sfinţilor Chiril şi Metodiu,

                                                 care-n asprul apostolat misionar

                                                 aţi rămas profund ataşaţi

                                                 de Biserica din Constantinopol

                                                  şi de Sediul Roman al lui Petru:

                                                  faceţi ca Bisericile surori,

                                                  Biserica Catolică şi cea Ortodoxă,

                                                 depăşind prin iubire de Dumnezeu şi adevăr

                                                 elementele de dezbinare

                                                 să poată ajunge-n curând

                                                 la mult dorita unificare! (10)

Maria - „Mama astrului care nu apune niciodată”, „zorii zilei mistice”, „răsăritul soarelui gloriei” -, ne arată Orientale lumen, pe Hristos (11). „Rugămu-ne-ndurărilor, /Luceafărului mărilor” (Eminescu), a recitat, eufonic, Papa Ioan Paul al II-lea, cumva separat, în eterul sfinţeniei poetice .Între teologia divinizării a Sfântului Atanasie cel Mare şi a Sfântului Irineu – „Dumnezeu s-a făcut Om pentru ca omul să se îndumnezeiască” - şi încarnarea Evangheliei în culturile native evanghelizate de Sfinţii Chiril şi Metodiu, ortodoxia românească se va fi regăsind în genericul Răsărit Creştin, în cele două mari  capitole şi subcapitolele lor -  „Cunoaşterea Răsăritului Creştin. O experienţă a credinţei” („Evanghelie, Biserici şi Cultură”, „Între memorie şi aşteptare”, „Monasticismul ca model al vieţii baptismale”, „Între Cuvânt şi Euharistie”, „O liturghie pentru tot omul şi pentru tot cosmosul”, „O privire limpede spre descoperirea de sine”, „Un părinte în Spirit”, „Comuniune şi serviciu”, „O persoană în relaţie” „O linişte adoratoare”) şi „De la cunoaştere la întâlnire” („Experienţele unităţii”, „Întâlnirea unuia cu celălalt, cunoştinţa unuia cu celălalt, lucrul împreună”, „Călătoria împreună spre Orientale Lumen”).

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999), care se află, ecumenic, în continuitate cu abrogarea, la 6 decembrie 1965, de către Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Ecumenic Athenagoras I, a excomunicărilor reciproce din 1054, deschide  capitolul identificării şi recunoaşterii universale a Ortodoxiei române, prin chiar cuvântul pontifical, după  ce făcuse aceasta patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului (1995), ca punte, ca liant între Europa Răsăriteană şi cea Occidentală. În contextul în care Patriarhate mai vechi, cum ar fi cele de la Constantinopol, Atena sau Moscova, au evitat astfel de momente, Ioachim Navarro Valls, autoritate de la Vatican, apreciază cele două momente liturgice din Bucureşti ca reprezentând un pas important spre refacerea unităţii creştine, iar  ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a precizat, prin presă: „România este o ţară cu o ortodoxie care nu este influenţată de spiritualitatea elenă şi slavonă. România este o ţară cu o spiritualitate şi un creştinism latin, care o apropie de romano-catolicism. Ortodoxia românească era cea mai îndreptăţită şi îndatorată să întreţină cu Sfântul Părinte o relaţie concretizată printr-o vizită”. Văzută din interior  ortodoxia română are aceste  aspecte esenţiale, sintetizate de ÎPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul Târgoviştei:  „caracterul structural al sintaxei dintre cultul ortodox şi cultura latină, aceasta, graţie concomitenţei dintre etnogeneză şi ecleziogeneză; etosul şi civilizaţia ortodoxă română sunt inspirate, înainte de orice, de comunitatea care se adună pentru ’cina mistică’, trimisă să practice apoi propria ei ’liturghie’, în arena socială şi politică; receptarea creatoare şi inventivă a tradiţiei diacronice, graţie unei şcoli de teologie remarcabile. Cei mai mari teologi din Estul Europei, din perioada contemporană (1949-1989), se aflau la Bucureşti şi la Sibiu; determinarea de a juca un rol mai important în Mişcarea Ecumenică, propunând concepte semnificative în domeniul iconomiei, al reconcilierii în Europa, al ecumenismului local” (12). Acelaşi autor detaliază aspectele teologice inedite ale reuniunii şi dialogul ecumenic al celor doi primaţi, chiar dacă „n-au fost pecetluite de comuniunea euharistică” – dar „timpul de o mai mare comuniune se apropie”. „Vom trece acel prag cu martirii noştri, cu toţi cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă: ortodocşi, catolici, anglicani, protestanţi. Dintotdeauna, sângele martirilor este sămânţa generatoare de noi credincioşi în Hristos”, a spus Papa. În viziunea Papei, „vestirea Evangheliei şi renaşterea în Sfintele Taine, prelungite în slujirea fraţior” este „prima calitate pe care omenirea o aşteaptă de la voi”, iar „această sarcină coincide cu tradiţia voastră atât de bogată în exemple care au ştiut să unească o viaţă profundă în Hristos cu o slujire generoasă a celor nevoiaşi, angajare pasionată în studiu, cu o neobosită preocupare pastorală”.(13).

 „Există mulţi sfinţi printre români, dar nimeni nu i-a căutat”, scria la 1686, mitropolitul moldovean Dosoftei (14). Papa Ioan Paul al II-lea a căutat sfinţii din Grădina Maicii Domnului, unde şi plantele se numesc, prevalent, după fiinţa ei - „Mâna Maicii Domnului”, „Părul Maicii Domnului”, „Părul Sfintei Maria”, „Poalele Maicii Domnului”: „Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai Evangheliei, ca Sava Gotul, Nicetas de Remesiana – provenind din Aquilea – şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martiri daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru”; „Mă gândesc la Sfântul Ioan Cassian şi la Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale şi canonice ale Orientului grec Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt,’un adevărat atlet al credinţei creştine’, cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care Domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşi martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul XX”; „Românie, Ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Orientală şi cea Orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de ’Grădina Maicii Domnului’, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu” (16). Puţine publicaţii au relatat tragedia – martirică? – a lui Cătălin Vidu, căzut de pe schela unde se urcase spre a-l vedea mai bine pe Papă  (17).

Note bibliografice

Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luate citatele prezente, atunci când nu sunt menţionate alte surse.

În Adevărul, 23-24 aprilie, 2005, p.1).

Apud Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor, Humanitas, p.184

În Aldine, 8 aprilie 2005, p. 1.

Cf. Bernard Lecomte, La verite l’emportera toujours sur le mensonge. Comme le pape a vaincue le communisme, citat  în : Nicolae Mareş, Ioan Paul al II-lea. Papă pentru mileniul al III-lea, Hiparion, 2001, p.25.

Ioan Paul al II-lea, Memoria e identita, Rizzoli, Milano, 2005, p. 70, citat de prof. Norberto Gonzales Gaitano într-un interviu publica de ziarul Ziua, 15 aprilie 2005, p.3.

În România liberă, 8 mai 1999, p. 8.

Cf. „Rădăcină valahă?” de Nicolae Mareş, în România literară, 5-11 mai 1999, p.20-21; de asemenea, cartea lui Ion Coja România şi Papa Ioan Paul al II-lea, lansată în timpul vizitei.

Din Imne Mariei, apud Mitropolit Nicolae Corneanu, Credinţă şi viaţă, Dacia , 2001, p. 54.

(10)Din Rugăciuni, Ed. Piemme, 1993, tr. Teodor Capotă, Steaua, mai-iunie1999,

       p.20.

(11)Cf. Scrisoarea apostolică Orientale lumen a lui Ioan Paul al II-lea, marcând

       centenarul cele intitulate Orientalium dignitas, a papei Leon al III-lea.

(12)ÎPS Nifon Mihăiţă, Misiologie creştină, Editura ASA, Târgovişte, 2002, p. 252.

(13)Op.cit., cap. VI „Sensul ecumenic al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România,

       p. 2004-205.

(14)Apud dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tradiţie şi libertate în

       spiritualitatea ortodoxă, Pronostic SRL, 1996, p.270.

(15)Cf. Doru Radosav, Sentimentul religios la români, Dacia, 1971, p. 301.

(16)„România luminată (7-9 mai 1999). Din cuvintele adresate nouă de Papa Ioan

       Paul al II-lea în cursul vizitei sale în România”, în Aldine, 8 aprilie 2005, p.4. În

       timpul vizitei, Aldine a publicat şi... „Testamentul lui Petru cel Mare”.

(17)Cf. Cotidianul, 9 mai 1999, p. 3.

                       

JEAN-YVES CONRAD

 Pe urmele Companiei Franco-Româna de Navigaţie Aerianǎ …

O escala la Praga sub protecţie a lui Nicolae Titulescu şi a lui Gheorghe Tincǎ

16 - 19 octombrie 2004

La mai puţin de douǎ ore de la Paris cu avionul şi la 1.200 kilometri de capitala al Franţei, Praga, capitala cehǎ, este un oraş cu un patrimoniu arhitectural extrem de frumos, de stil baroc. Având de la copilǎrie o slǎbiciune afirmatǎ pentru Europa centralǎ a lui Franz-Josef şi ai Habsburgiilor, cred cǎ sunt puţin subiectiv când îl consider personal pe Praga, de mult, ca cel mai frumos oraş din Europa. Am avut ocazie sa îl revǎd, dupǎ exact 20 de ani, prin invitaţie personalǎ Excelenţei Sale Gheorghe Tincǎ, ministrul plenipotenţiar şi ambasadorul al României în Republica Cehǎ, un om minunat, un diplomat de cariera energic, iar plin de bun simţ şi foarte deschis, care a fost ajutat de consilierul Constantin Ştefanoaie, un slavist de seamǎ, un ardelean din Arad, inimos cum nu se poate, care aduce la un nivel înalt cultura româneascǎ în Praga, dupǎ când a adus-o la Bratislava. Ambele mi-au primit ca un rege (oare meritam primire aceastǎ?, în tradiţiile strǎmoşesc tipic românesc), şi cu ajutorul Domnişoarei Gina Mihai, secretarǎ D-lui ambasador, tot slavistǎ, care îl aduce acolo feminitatea înaltǎ unei ţara modernǎ din secolul XXI. Nu o sa uit nici pe D-na Tincǎ, pe D-nul Consul, pe D-nul consilier pentru afaceri şi pe toţi care mi au primit atât de frumos în frumosul palat Morzin din centrul capitalei, pe Str. Nerudova nr. 5 (Nerudova ulice 5), strada principalǎ care urca în cartierul Malá Strana spre celebrul castel, un oraş în oraşul. Palatul Morzin a fost reconstruit în ani 1713-1714 de cǎtre arhitectul Santini-Aichl şi prezinta o faţada originalǎ, cu un portal descentrat. Artistul F.M. Brokoff a realizat cele doi busti care simbolizeazǎ Ziua (la stânga) şi Noaptea (la dreapta). Acest artist a realizat şi cei doi Mauri care îl susţine pe balconul central: ambele susţine de fapt arme contelui Morzin, al cǎrui armoariile se admireazǎ mai sus, între ambele ferestre.

Cladirea ambasadei este deci o frumuseţe, un palat cumparat de statul român în 1936 – o idea a lui Nicolae Titulescu - unde steagul românesc se vede de departe pe faţada, cu tricolorul care se detaşeazǎ pe un cer senin, iar şi cu o placa la stânga care sǎrbǎtoreşte Mihai Viteazul, cel care a adus prima data, dupǎ cum se ştie, unificarea al principatelor române. Iatǎ ce este scris în ambele limbe: «În casa numitǎ U divého muže, care se afla pe aceste locuri, a poposit, în anul 1601, Mihai Viteazul (1558-1601), apǎrǎtor al creştinitǎţii, primul unificator al ţǎrilor române (Valahia, Moldova şi Transilvania). » Cum se scrie şi mai jos: « Aceastǎ placǎ memorialǎ a fost realizatǎ din iniţiativǎ Asociaţiei Cehia-România, cu sprijinul Fundaţiei Ghibu ».

Dacǎ faţada este o splendoare, cred cǎ interiorul, pe care am avut prilejul sa viziteazǎ, este de vis, sub protecţie acestui om de stat de anvergura internaţionalǎ care a fost Nicolae Titulescu. Mi au impresionat enorm de mult cristaluri de Bohemia (în sufragerie, o lampa are o greutate de 1,5 tone!), caloriferi originale de Bohemia, tot de porţelan autentic alb, lambriuri somptuoşi la tavanuri, covori, mobilierul, de fapt, totul este o de o frumuseţe rafinatǎ, o bijuterie care este desigur foarte greu de întreţinut cu bugetul ambasadei, chiar dacǎ palatul este reputat sa face parte din patrimoniul naţional ceh, republica cehǎ ne având nici o coroana sa da pentru întreţinirea! Asta este situaţie! Palatul renaşte destul de des prin concerte care sunt date în fastuoasǎ sala de concert, cum sunt date numeroşi concerte de fiecare searǎ în acest oraş cu tradiţiile muzicale de necrezut, într-un decor sublim. Nu trebuie sa uitam cǎ Wolfgang Amadeus Mozart a creat aici – la Teatrul Statelor -, în 1787, celebrul opera sa Don Giovanni. Când vreai sa fie recunoscut, aici veneai, în oraşul muzicii, unde amintirea marilor muzicieni cehi sunt înca atât de vii: Bedřich Smetana (1824-1884), cu celebrul sau poem simfonic Patria Mea (Má Vlast), care conţine acest frumos Moldau; Antonín Dvořák (1841-1904), cu celebrǎ sa simfonie nr. 9, zisǎ Lumea nouǎ; şi apoi, inventatorul unui limbaj muzical nou, moravian Leoš Janáček (1854-1928). Trei aniversari de sǎrbǎtorit în 2004, deci, cu trei muzicieni de seamǎ!

Luni seara, 18 octombrie 2004, la ora 18.30, la cafeneau al Institutului Francez din Praga (IFP), a avut loc o întilnirea de suflet cu cehi, cu francezi care trǎieşte în capitala cehǎ (chiar fiica femeii cei mai în vârsta – 93 ani - care trǎieşte în Praga), iar şi cu români, adicǎ 60 de persoane (oricum, locul nu putea sa încapa mai multe). D-nul director interimar la Institutul Cultural Român din Praga (care a fost inaugurat în aprilie 2004 de cǎtre Ion Iliescu, Preşedintele al României), stimatul Constantin Ştefanoaie, avea organizat aceasta manifestarea cu profesionalismul şi cu sprijinul IFP-ului. A fost o premiera împreunǎ, dar sub semnul francofoniei, se simte cǎ nu va fi ultimǎ. O atmosfera cordialǎ, cu prezenţa deosebitǎ ES Gheorghe Tincǎ şi D-nei Tincǎ, împreunǎ cu tot corpul diplomatic românesc, D-nul ambasador francez ne putând sa veni, aşteptând un oaspet de seamǎ cu Ministrul de Stat al Economiei, Finanţelor, Industrie şi Budgetului, Nicolas Sarkoszy. Iar a fost prezent şi D-nul director IFP-ului cu o partea de echipa sa, mai ales traducǎtoare de seamǎ, pe care o felicit încǎ o colaborare atât de minunatǎ. Au fost prezenţi şi studenţi cehi care învaţa limba şi civilizaţie franceze sau române. Deci, o atmosfera cu atât de placutǎ cǎ s-a desfaşurat sub semnul prieteniei deosebitǎ între trei ţare legate de mult prin relaţiile culturale deosebite. Şi vinuri românesc aduse de la ambasada românǎ au contribuit la o atmosfera deschisǎ, cǎ şi distribuire de cartea mea la sfârşit, pentru o şedinţa de dedicaţie prolungitǎ.

O ora (de fapt, a durat o ora şi jumatate, limba cehǎ fiind o limba “lungǎ”), am vorbit despre prezenţa strǎlucitǎ al românilor la Paris, în capitala luminilor, cu aportul lor cel mai tare. Prezentarea am facut-o sub forma de un diaporama de 23 de imagine, despre toate aspecte ale culturii: literatura, pictura, sculptura, muzica, gândirea, aviaţie, invenţii, religie, familie nobiliare, insistând pe nişte nume cunoscute, iar şi pe nişte nume care trebuie sa fie puse în valoare, ca de exemplu Filip Lazǎr, compozitorul; Antoine Goléa (critic muzical); fratele sau Berthold Goldman (profesorul universitar de seamǎ în drept, tatǎl dreptului economic european); George Belu, mecenul a lui Claude Monnet; Gherasim Luca şi Benjamin Fundoianu, mare poeţi francezi de origina românǎ; cei patru societari români la Comedie Francezǎ, adicǎ Eduard Max, Maria Ventura, Elisabeta Şǎineanu şi Jean Yonnel, care îl a fost chiar decan, fiind şi profesorul de dicţiune generalului de Gaulle. O pleiadǎ fǎrǎ sfârşit a copiilor dorului, care au adus inima lor românǎ în Paris. Ïn timpul evocarii, au fost momente mai lirice, cu trei intervenţii în ambele limbe evocând, cu texturi originale, pe Emil Cioran, Anna Brâncoveanu de Noailles, Tristan Tzara, iar şi prezenţa, prin magie vocii pe care o aveam pe Laptopul, a lui Gherasim Luca, cu poemul sau Passion… şi a lui Paul Celan, poetul de limba germanǎ, care a tradus pe Emil Cioran în limba germanǎ şi a studiat atât de mult pe scriitorul cel minunat din orasul oaspet, Franz Kafka. Am sǎrbǎtorit în aşa fel pe Milan Kundera, care a primit 75 de ani în 2004.

Înainte de evocarea, dupǎ un Dobrý večer ! (Bunǎ seara!) foarte apreciat, am insistat pe faptul cǎ ziua respectivǎ reprezenta al 22^-lea aniversarul decesului a lui Alexandru Boldur, un jurist de seamǎ care s-a nascut la Chişinǎu pe 25 februarie 1886 şi a murit la Bucureşti la 18 octombrie 1982, dânsul se aflând la Paris în perioadǎ 1925-1927 pentru cercetari legate cu drepturile istorici al Basarabiei sa face partea integrantǎ al teritoriului românesc. Cercetarile lui s-au concretizat, în anul 1927, cu tiparea, la casa de editura parizianǎ Gamber, al carţii fundamentalǎ, care a ramas foarte actualǎ: « Basarabia şi relaţiile ruso-române. Chestiune Basarabiei şi dreptul internaţional ». 18 octombrie reprezinta şi al 64^lea aniversarul decesului a lui Ion Inculeţ, nascut pe 5 aprilie 1884 tot în capitala Republicii Moldova, care a încetat din viaţa la 18 octombrie 1940, el fiind membru al Comitetului Naţional al Unitaţii Românǎ care avea sediu la nr. 22 avenue Opera. Acest basarabean a pus în evidenţa cuvintelor conceteanului sau, publicistul Leon Donici-Dobronravov, aparitor drepturilor ai romanilor, când rostisea: « De abia la Paris am simţit în ce fel o iubeam pe Basarabia. Nu Chişinǎu şi locuitori sai, iar Basarabia, acest pamânt splendid ».

Am şi pus în evidenţa legaturile mele strîmţe cu Cehoslovacia şi România, de la copilǎrie, deşi m-am nascut nu prea departe de unde s-a concretizat, la Darney, în Lorena, infiinţarea Statului Cehoslovac, la 30 iunie 1918, în prezenţa lui Raymond Poincaré şi lui Edvard Beneš, şi am trǎit copilǎrie şi adolescenţǎ la Dieuze, unde se afla cel mai mare cimitir român de Europa occidentalǎ, cu 947 mormântari de soldaţi români, unde se poate citi versurile Elenei Vǎcǎrescu: « Dal vostru vis eroic, Ştiindu-va stǎpâni / Dormiţi, vegheaţi de Franţa, dormiţi soldaţi români… ». Iar legaturile mele cu cehia vine tot din vremea copilǎriei, deşi la 15 kilometri de la Dieuze, la Moussey, s-a aflat o uzina care a disparut abia acum doi ani, care a fost legatǎ extrem de mult cu Cehia: este chestie de uzina de pantofi Bata, care îl a dat numele satului, care se numeşte Moussey-Bataville, dupǎ când comunişti au venit la putere la Praga, acest sat fiind sediul firmei în Europa, iar sediul internaţional fiind transferat la Toronto, în Ontario (Canada), cu directorul Tómas Bata, directorul la noi fiind D-nul Prohaska, primul ceh pe care am cunoscut în viaţa, mama mea fiind profesoarǎ fiului sau.

Am evocat dupǎ cǎ sunt urmaşul bunicii, care s-a nascut în Alsacia germanǎ, şi chiar cǎ din copilǎrie, am înţeles idea Europei, aceastǎ idea care s-a concretizat prima data prin Mica Înţelegere, cu Edvard Beneš, Tomáš Masaryk şi Stefanik, pentru Cehoslovacia, Jeftic şi Pacic, pentru Iugoslavia, cu Take Ionescu şi Nicolae Titulescu, pentru România. Am numit atunci numele de ambasadoare români la Praga, cât şi numele ambasadorilor cehi la Bucureşti, insistând pe personalitatea a lui Nicolae Titulescu, cel parizian dintre români.

Ïnainte de prezentarea, am pus în evidenţa cǎ desigur, opera mea « România, capitala … Paris » a avut inspiraţie într-o alta opera de seamǎ care este simbolul relaţiilor între Franţa, Cehia şi România, adicǎ înfiinţarea pe data de 13 aprilie 1920 al Companiei Franco-Românǎ de Navigaţie Aerianǎ, care a fost finanţata exclusiv de cǎtre banchierul român Aristide Blank, care a legat Paris şi Praga la 7 octombrie 1920, înainte de zborul istoric între Paris şi Bucureşti, la 15 septembrie 1922 şi între Paris şi Constantinopol, la 12 noiembrie din acelaşi ani, acest zbor fiind imortalizat pe fiecare aeroport cu un monument, ultimul care este înca « viu » stând în faţa aeroportului Bǎneasa, la Bucureşti.

(…) Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încǎ o datǎ

In patria-mi iubitǎ, în locul meu natal,

Sǎ pot a binezice cu mintea-nflǎcǎrǎtǎ

Visǎrile juniei, visǎri de-un ideal.(…)

[M. Eminescu, Din strǎinǎtate, 1866]

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

(…) Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ţara mea de suflet: un viitor de aur!

[M. Eminescu, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, 1867, adaptare lui Jean-Yves CONRAD, Praga, 18 octombrie 2004]

Am terminat intervenţie mea nu numai cu aceşti versuri, iar am insistat pe faptul cǎ cel mai frumos cadou pentru cel care are avantajul (şi nici inconvenientul) de s-a fi nascut român … într-o viaţa anterioarǎ, cel mai frumos cadou deci este oferit direct de cititoare şi de cititori, mai ales de studenţi şi de români mai în vârsta, care îmi rosteşte, cu lacrimi la ochii: cu cartea al Dvs, am regasit mândrie noastrǎ de a fi români!

Nu se termina nimic fǎrǎ o şedinţa într-un han tipic, în aşa fel cǎ la invitaţie minunatǎ ES Gheorghe Tincǎ, am simţit atmosfera Habsburgilor la restaurantul Hostinec u kalicha, unde am putut sa fie pe urmele celebrului soldat Jaček. Şi orchestrul nu s-a absţinut cu o melodie parizianǎ, cu accentul româno-ceh, când degustam un Strudel vienez cu frişca! Înca un gest minunat şi plin de sensibilitate din partea ambasadorului şi consilierului.

Jean-Yves CONRADParis, 1 noiembrie 2004, ziua tuturor sfântelor

VLAD ȘI CATHARINA

Cine ar fi crezut că inima de gheaţă a crudului voievod valah Vlad Tepeş a fost cucerită? De fiica unui ţesător sas din Corona, numele cetăţii
Braşovului din acele timpuri.

Katharina este numele femeii care a fost copleşită cu…multă tandreţe de
către cel intrat în memoria colectivă sub numele de Dracula. Timp de peste 20 de ani a durat această relaţie, din care au rezultat cinci copii. Se
pare că această femeie a fost singura fiinţă pentru care Dracula a făcut
crize de gelozie…
Se spune că din momentul in care a vazut-o pe Katharina, Vlad Ţepeş a
uitat complet de celelalte aventuri galante, printre care Ursulla din
Schassburg/Sighişoara, Erika din Bistriţa şi Lize din Hermannstadt/Sibiu.
Conform unor relatări ale cronicilor se pare că multe din actele pline de
cruzime ale voievodului se datorau frustrărilor, geloziei şi furiei pe care
o resimţea Dracula departe de Katharina.
*Nu-şi mai lua ochii de la ea*
Atunci când s-au cunoscut, frumoasa săsoaică avea doar 17 ani, iar Ţepeş
34. În apropierea Crăciunului anului 1465, câteva fete foarte tinere se
chinuiau să tragă la deal, prin zăpadă, o sanie mare, plină cu provizii
pentru soldaţii din Bastionul Ţesătorilor, aflat în apropierea casei lui
Vlad. Aflat împreună cu ofiţerii săi la baza dealului, a sărit să le ajute.
Galanteria voivodului li s-a părut tuturor ciudată, până au înţeles că
acesta nu-şi mai lua ochii de la codana blondă cu ochi albaştri.
Era vorba despre Katharina Siegel, care se remarca printr-o frumuseţe
ieşită din comun. Fata starostelui breslei ţesătorilor (Zunftmeister),
Thomas Siegel, copilărise la Mânăstirea Franciscanelor din Mahlersdorf,
după ce un incendiu cumplit îi lăsase pe părinţii ei săraci lipiţi. Sărac,
bolnav şi rămas fără casă, fostul conducător al breslei ţesătorilor locuia
împreună cu familia sa la rudele soţiei, Susanna, născută Fronius, în
aşa-numita Casă Tartler.

*Cruzime şi carnagiu*
Imobilul se află şi astăzi pe strada Poarta Şchei nr. 14 şi aparţine
Bisericii Evanghelice. Până în urmă cu câţiva ani, aici a funcţionat o
grădiniţă. Ţepeş îi comanda Katharinei cele mai frumoase rochii, din
mătăsuri şi dantele aduse din Veneţia şi Flandra. Cronica transilvană din
secolul al XVIII-lea arată că idila Prinţului Vlad, guvernator militar, şi
Duce de Făgăraş şi Amlaş, cu frumoasa Katharina a creat revoltă în
rândurile pretendenţilor la mâna fetei, trei dintre ei provenind din
familii înstărite ale comunităţii săseşti.
Conform cronicilor, la 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de
saşii din Braşov şi intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate
recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de
târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, pe care i-a dus
lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi şi i-a tras în
ţeapă. Dimineaţa, sângerosul domnitor a luat micul dejun printre muribunzii
care agonizau traşi în ţeapă. După moartea acestora, a poruncit jefuirea şi incendierea Bisericii Bartolomeu, precum şi arderea satului Codlea.
În timpul carnagiului, la urechile domnitorului a ajuns vestea că
nevestele negustorilor din cetate au atacat casa unde locuia Katharina. Au bătut-o şi au pus- o la Stâlpul Infamiei. Pentru că i-au tăiat cozile,
domnitorul a ameninţat cã va da foc întregii cetăţi. Ca s-o scape pe iubita sa, i-a eliberat pe ceilalţi negustori saşi ce urmau sã fie ucişi.
 

 
*Pe o pernuţă de catifea *
Legenda spune cã Ţepeş ar fi reuşit să recupereze una dintre cosiţele
Katharinei, pe care apoi a păstrat-o pe o pernuţă de catifea. Legenda spune
că, într-o zi, a surprins-o pe soţia sa că umbla în dulapul în care îşi
ţinea, ca pe un obiect sacru, cosiţa. S-a suparat foc şi a bătut-o.
Vlad Tepes vroia să o ia în căsătorie pe Katharina, dar rigorile religiei
nu îi permiteau, deşi avea mai mulţi copii cu amanta din Braşov. I-a scris,
chiar, de două ori Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându- i o scrisoare
de indulgenta pentru a i se anula căsătoria cu prima soţie, Anastasia
Holszanska, nepoata reginei Poloniei. În 1462, cetatea de la sud de
Carpaţi, unde s- a refugiat Ţepeş, este asediată de turci. Boierii l-au
trădat, trecând de partea fratelui său, Radu cel Frumos, care era sprijinit
de otomani. Legende locale relatează că, în 1462, Anastasia s-a sinucis,
aruncându-se dintr-un turn în râul ce înconjura cetatea.
Vlad Ţepes era liber să se căsătorească, în sfârşit, cu Katharina, cu care
avea deja trei copii: Vladislav "Laszlo" (n. 1456), Catherina (n. 1459) şi
Christian (n. 1461). Însă un complot al foştilor săi rivali sfârşeşte prin
întemniţarea lui Ţepeş la Buda, unde Matei Corvin i-a spus atunci că îl
eliberează cu condiţia să o ia in căsătorie pe mătuşa sa, Elisabeta Corvin
de Hunyadi. Astfel, Ţepeş a ratat oficializarea relaţiei cu Katharina. Însă
a mai avut cu aceasta încă doi copii - Hanna (n. 1463) şi Sigismund (n.
1468).
Katharina i-a ramas aproape lui Dracula chiar şi după căderea acestuia de
pe tron, în 1462, iar Ţepeş s-a îngrijit de toţi descendenţii săi, aşa cum
atestă cărţile funciare din 1850 ale familiilor Draguly, Laszlo sau Siegel.
Asasinarea voievodului, în 1477, a pus capăt celei de-a doua domnii şi
dragostei dintre el si Katharina. Iar frumoasa care l-a cucerit până la
moarte pe Dracula s-ar fi întors la mânăstire. De ce să nu recunoaştem, o
poveste de dragoste spectaculoasă, pe măsura fascinantei personalităţi a
lui Vlad Ţepeş.

  BANCURI

* Exista 3 lucruri importante in viata: sexul, secretul si prietenia. Asadar, faceti sex, pastrati  secretul si ramaneti prieteni.

  

* Nu-mi mai merge netu' prin wireless de doua zile. Cred ca  vecinul iar a uitat sa-si plateasca factura.

* - De unde vii la ora asta?
- Dar ce cauta barbatul asta in patul nostru?
- Nu schimba subiectul! De unde vii la ora asta?

* Culmea adolescentului rebel: sa locuiesti singur si sa fugi de acasa!
 

* Sotul intra rapid in casa, se arunca catre sotie, o saruta si primeste ca raspuns un sarut fierbinte.
- Acum, spune sotul, spune-mi cum arat fara mustati?
- Ah! Tu erai ?!!


* - Gandeste-te, draga, zece ani si nici o cearta!
- Stiu, laş ticalos ce esti!

  

* Unde credeti ca se roaga oamenii cu adevarat la Dumnezeu : intr-o biserica sau intr-un avion cu un motor in flacari?

  

* Nu lua viata prea in serios ! Oricum, nu scapi teafar din ea.

* Munca e pentru cei care nu stiu sa pescuiasca.

 * Exista doua feluri de oameni. Unul spune mereu ce gandeste. Celalalt are prieteni.

  

* Un barbat perfect e dispus sa astepte ore in sir pana cand prietena sa e gata in doua minute

* Daca o femeie vrea sa invete sofatul, nu-i sta in cale ! Daca nu-ti place cum conduce, dispari de pe trotuar !

* Fa jogging, sa mori mai sanatos.

* Nu-ti fa griji cu sanatatea. Trece.

* Dumnezeu probabil ii iubeste pe idioti, din moment ce a creat asa de multi.

* Si barbatul casatorit poate fi fericit, totul e sa nu afle sotia !

  

* Cine rade la urma, e greu de cap.     
- Nu schimba subiectul! De unde vii la ora asta?

* Culmea adolescentului rebel: sa locuiesti singur si sa fugi de acasa!
 

* Sotul intra rapid in casa, se arunca catre sotie, o saruta si primeste ca raspuns un sarut fierbinte.
- Acum, spune sotul, spune-mi cum arat fara mustati?
- Ah! Tu erai ?!!


* - Gandeste-te, draga, zece ani si nici o cearta!
- Stiu, laş ticalos ce esti!

  

* Unde credeti ca se roaga oamenii cu adevarat la Dumnezeu : intr-o biserica sau intr-un avion cu un motor in flacari?

* Nu lua viata prea in serios ! Oricum, nu scapi teafar din ea.

* Munca e pentru cei care nu stiu sa pescuiasca.

 * Exista doua feluri de oameni. Unul spune mereu ce gandeste. Celalalt are prieteni.

  

* Un barbat perfect e dispus sa astepte ore in sir pana cand prietena sa e gata in doua minute

* Daca o femeie vrea sa invete sofatul, nu-i sta in cale ! Daca nu-ti place cum conduce, dispari de pe trotuar !

* Fa jogging, sa mori mai sanatos.

* Nu-ti fa griji cu sanatatea. Trece.

* Dumnezeu probabil ii iubeste pe idioti, din moment ce a creat asa de multi.

* Si barbatul casatorit poate fi fericit, totul e sa nu afle sotia !

  

* Cine rade la urma, e greu de cap.     Daca nu-ti place cum conduce, dispari de pe trotuar !

* Fa jogging, sa mori mai sanatos.

* Nu-ti fa griji cu sanatatea. Trece.

* Dumnezeu probabil ii iubeste pe idioti, din moment ce a creat asa de multi.

* Si barbatul casatorit poate fi fericit, totul e sa nu afle sotia !

  

* Cine rade la urma, e greu de cap.