RAI VIRTUAL

RAI  VIRTUAL

          Athmosphere – Portrete ale Unirii – Întâlniri cu Dumitru  Stăniloae – Filocalii -    Anexă

SURENDER  BHUTANI

Atmosphere

The brooding atmosphere is here to stay
the dramatic density is no longer relevant
the existing anarchy will prevail...
without paying tribute to its maker

Coming out from life-long depression is not easy
half-truths create their own jitters
guilty twitches of neglect have their own history
no one will sing soul-searching hymns for anyone

One can see the absurdity of the image
the nastiness of the content is appalling
idiotic predictions are also visible
and one is trapped in the oppressive past

It is simple to make everything a mystery
when curiosity is assailed by unwanted questions
the so-called tranquil sanctuary is a mirage
a respectful distance is merely a dream

What script is there for such a condition?
the wounded veterans are deprived of self-esteem
the notion of identity is fast disappearing
and there is no way to confront loneliness

BOGDAN  MIHAI

 

Portretele Marii Uniri  

 

Regele Ferdinand I al României (24 august 1865 - 20 iulie 1927)

 Majestatea sa Ferdinand I, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen (n. 24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Sinaia--Castelul Peleş) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

Istoria menţionează că, datorită admiraţiei sale pentru România, Regele Ferdinand, în numai 13 ani de domnie, dintr-un "necunoscut", avea să devină regele României Mari, supranumit fie "Întregitorul", fie "Ferdinand cel Loial", pentru felul în care şi-a dedicat viaţa ţării sale. A trecut peste originea sa germană pentru a urma voinţa de unitate a poporului său, în timpul primului război mondial.  

Visul lui Ferdinand a fost, în egală masură, acelaşi cu al milioanelor de români - crearea României Mari prin alipirea Transilvaniei regatului român. Însă la acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii, care erau cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ale acelor locuri, nu aveau nici cele mai elementare drepturi.

Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanşarea primului război mondial. 

Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, intrarea României în primul război mondial de partea Antantei, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari.  

În cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă. 

În anul 1922, pe data de 15 octombrie, printr-o ceremonie spectaculoasă, Ferdinand este încoronat rege al României Mari la Alba Iulia, oraşul care avea să trăiască a doua Mare Unire. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania şi Bucovina de Nord.

El a fost cu adevarat un "bun român" aşa cum a jurat în momentul încoronării sale. Unii istorici insistă că ar fi fost de fapt cel mai strălucit rege al Romaniei, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă şi introvertită. 

După război, în ciuda gravei crize economice şi a instabilităţii politice, a condus ţara pe drumul reconstrucţiei şi al armonizarii administrative. A realizat reforma agrară împărţind pământ ţăranilor, prioritate având veteranii de război şi familiile celor căzuţi în războiul pentru reintregirea ţării şi a promulgat Constituţia din 1923. În urma acestor măsuri, Ferdinand îşi adaugă pe lângă renumele de "Lealul" şi "Întregitorul" şi pe cel de "Rege al Ţăranilor".

Ion I.C. Brătianu  (20 august 1864 - 24 noiembrie 1927)

Ion I.C. Brătianu, cunoscut şi ca Ionel Brătianu (n. 20 august 1864, Florica, azi Ştefăneşti, Argeş - d. 24 noiembrie 1927, Bucureşti) a fost inginer, om politic, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923. Devine membru al Partidului Naţional Liberal încă din 1895.

A condus guvernul României timp de 12 ani, contribuind direct la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, la legiferarea şi realizarea reformei agrare şi a celei electorale, la consolidarea statului naţional unitar român.

În momentul în care I.I.C. Brătianu preia conducerea Partidului Naţional Liberal, în anul 1910, se prefigurează şi opţiunea politicii externe a partidului, aceea de a desprinde România de Tripla Alianţă şi de a o orienta spre tabăra Antantei, singura orientare politică compatibilă cu idealul major, acela de a uni pe toţi românii în graniţele aceluiaşi stat.

Actul de Unire a Transilvaniei cu România de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 încheie procesul de formare a statului naţional unitar, la care Ionel Brătianu avusese o contribuţie majoră.

La 29 noiembrie 1918 se constituie un nou guvern liberal, condus de I.I.C. Brătianu, în componenţa lui regăsindu-se, pentru prima dată în istoria ţării, şi miniştrii din provinciile istorice româneşti unite cu ţara mamă.

Acest guvern ratifică actul de unire a Transilvaniei cu România (Decretul-lege din 13 dec. 1918 pentru unirea Transilvaniei şi a celorlalte ţinuturi din Ungaria locuite de români cu Regatul României) şi cel al unirii cu Bucovinei cu România (decretul-lege din 19 dec. 1918 relativ la Unirea Bucovinei cu Regatul României). După Marea Unire, oamenilor politici le revenea răspunderea de a găsi mijloacele adecvate pentru a asigura dezvoltarea României ca stat european. 

Ion I.C. Brătianu a dominat viaţa politică din România cu autoritate. Dintre cei care au încercat să-şi explice cauzele acestei dominaţii, toţi au căzut de acord că avea o vocaţie nativă de conducător.

Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie. Dominând cu autoritate viaţa politică a României timp de două decenii, Ion I.C. Brătianu a fost una dintre cele mai complexe şi controversate personalităţi ale istoriei naţionale.

El aprecia că nu există pentru oamenii politici îndatorire mai mare decât apărarea intereselor şi a demnităţii poporului român.

Alexandru Vaida Voevod (27 februarie 1872 - 19 martie 1950)

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu) a fost un om politic, medic, publicist şi unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc.

Aexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfăşurat lucrările Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român.

În cadrul acestora s-a hotărât ca naţiunea română din Austro-Ungaria, "liberă de orice înrâurire străină", să-şi aleagă "aşezarea ei printre naţiunile libere". Rezoluţia Comitetului Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie.

Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor "din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească" au votat Rezoluţia Unirii care "decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România".

După acest eveniment istoric, Alexandru Vaida Voevod devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat şi s-a numărat între cei patru delegaţi ardeleni (alături de Vasile Goldiş, respectiv episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea) care au adus regelui Ferdinand I Rezoluţia Unirii pentru a fi ratificată.

Deputat în Parlamentul României din anul 1919, ministru secretar de stat al Transilvaniei, preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al afacerilor străine, guvernul său semnează tratatul de pace cu Austria şi răspunde pozitiv la propunerea URSS de semnare a tratatului dintre cele două ţări.

La 30 martie 1938 este numit consilier regal, şi a participat la consiliile de coroană. În timp ce deţinea aceste funcţii importante în stat, el a militat întotdeauna pentru păstrarea patriotismului românesc.

Vasile Goldiş  (12/24 noiembrie 1862 - 10 februarie 1934)

Vasile Goldiş (n. 12/24 noiembrie 1862, Mocirla, azi Vasile Goldiş, Arad - d. 10 februarie 1934, Arad) a fost un academician român, om politic, membru de onoare (1919) al Academiei Române.

Slujind cu credinţă idealurile de libertate şi unitate naţională a românilor, Vasile Goldiş se numără printre inspiratorii şi organizatorii actului Unirii din 1918, cu tot ce a însemnat el pentru făurirea statului unitar român, printre gânditorii progresişti ai vremii care au promovat ideile generoase ale emancipării maselor populare şi ale înţelegerii între toate popoarele lumii.

La 10 ianuarie 1905, în cadrul conferinţei Partidului Naţional Român, cere cu insistenţă, alături de alţi membri, să fie abandonată tactica rezistenţei pasive faţă de politica oficială promovată de guvernele de la Budapesta şi Viena faţă de români şi să fie înlocuită cu o tactică activă, elastică, care să ţină cont de conjunctură şi de sarcinile imediate ce stăteau în faţa poporului român din Transilvania.

Vasile Goldiş însuşi, în calitate de deputat în parlamentul maghiar pentru circumscripţia Radna, între anii 1906-1910, a intervenit de numeroase ori (22 discursuri) împotriva diverselor legi asupritoare de naţionalităţi.

Redactează împreună cu Emanoil Ungureanu şi Ioan Mihu un memoriu pe care acesta din urmă îl înaitează guvernului la 13 septembrie 1910 din partea Partidului Naţional Român ca răspuns la propunerile de tratative ale acestuia.

Diferenţele de opinii faţă de tratativele cu guvernul maghiar crează în jurul anilor 1910-1911 grave disensiuni în cadrul Partidului Naţional Român având ca rezultat conturarea a două orientări diferite în problema formelor pe care este necesar să le îmbrace lupta de emancipare naţională: orientarea radicală susţinută în general de membrii tineri ai partidului grupaţi în jurul ziarului Tribuna, în frunte cu Octavian Goga, Ilarie Chendi, Onisifor Ghibu, Sever Bocu etc. şi cea moderată reprezentată de membrii mai vârstnici ai partidului.

Vasile Goldiş face parte, mai întâi, din grupul intransigenţilor, apoi dându-şi seama că un conflict ar putea avea consecinţe ireparabile asupra activităţii partidului, adoptă o atitudine de compromis între cele două orientări încercând alături de Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Vasile Lucaciu şi Ştefan Cicio-Pop să menţină unitatea de acţiune a românilor ardeleni.

În aceste condiţii primeşte să conducă ziarul "Românul" fondat la Arad de la 1 ianuarie 1911, care după încetarea apariţiei în martie 1912 a ziarului "Tribuna" a devenit cartierul general al luptei politice româneşti, pregătind Unirea cea mare, anunţând pe orice cale prăbuşirea iminentă a Imperiului Austro-ungar.

În calitate de director al ziarului, Vasile Goldiş refuză semnarea declaraţiei de fidelitate faţă de guvernul contelui Tisza în condiţiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. Acest act de curaj, calificat de autorităţile maghiare drept atitudine duplicitată şi lipsită de patriotism a determinat suspendarea, în martie 1916, a ziarului "Românul" care va reapărea abia în preajma evenimentelor de la Alba Iulia.  

La 1 decembrie 1918, Vasile Goldiş rosteşte la Marea Adunare de la Alba Iulia celebrul său discurs în care relevă asuprirea naţională şi socială exercitată de-a lungul veacurilor asupra românilor din Transilvania şi Banat, subliniind perenitatea acestora în condiţii vitrege, inevitabilitatea dezmembrării monarhiei austro-ungare, a eliberării popoarelor asuprite şi a constituirii pe ruinele acesteie a unor noi state naţionale.  

După Unire, Vasile Goldiş a făcut parte din guvernele de la Bucureşti conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), A. Văitoianu (1919-1920), A. Averescu (1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Naţional Român în circumscripţiile Radna (1919), Pecica şi Ineu (1922).

Ştefan Cicio Pop (1 aprilie 1865 - 16 februarie 1934)

Ştefan Cicio Pop (n. 1 aprilie 1865, Şigău, Cluj - d. 16 februarie 1934, Conop, Arad) a fost jurist şi om politic, membru al PNR şi mai apoi al PNŢ, deputat român în Parlamentul de la Budapesta, participant activ la Marea Unire din 1918, vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, membru al Consiliului Dirigent deţinând portofoliul apărării.

El nu a ezitat să-şi pună averea în slujba cauzei naţionale - spre exemplu, casa lui a devenit, în noiembrie 1919, sediul Consiliului. Momentul de glorie şi maximă activitate a omului politic român Ştefan Cicio Pop a fost noiembrie 1918, când a fost ales în fruntea Consiliului Naţional Român Central, în care s-au regăsit alte 11 personalităţi, reprezentând cele două partide româneşti, PNR şi PSD, între care amintim pe Vasile Goldiş, Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voevod, Ioan Fluieraş, Aurel Vlad şi alţii.

Casa lui din Arad a devenit în acea lună de noiembrie un loc de pelerinaj pentru românii din Câmpia de Vest şi, aşa cum menţionau ziarele vremii, "strada era plină de căruţe venite de departe, iar în apropierea casei se vedeau ţăranii români cu şubele lor, cu căciulile miţoase, soldaţi veniţi de pe front, domni îmbrăcaţi cu paltoane".

La Alba Iulia, în acea zi a împlinirii idealului naţional de unire a Transilvaniei cu Regatul României, Ştefan Cicio Pop a fost ales între cei 15 membri ai Consiliului Dirigent, cu atribuţii de guvern provizoriu al Transilvaniei, el ocupându-se de resortul Armatei şi Siguranţei publice.

După Unire a fost ales deputat, în 1919, în primul parlament al României Mari, ocupând şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri atunci când titularul, Alexandru Vaida-Voevod a fost plecat la Conferinţa de Pace de la Paris.

Pe 1 decembrie 1918, Ştefan Cicio Pop a avut onoarea de a deschide lucrările, iar apoi activează în Consiliul Dirigent pentru a pregăti unirea administrativă cu Vechiul Regat.

Rolul lui Ştefan Cicio Pop a fost unul covârşitor, el a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional Român Central, în timpul lunilor de graţie octombrie-noiembrie 1918, un adevărat guvern al românilor, cu sediul la Arad, înzestrat cu autoritatea necesară protejării, îndrumării, organizării naţiunii pentru Unirea cea Mare.

Episcopul Iuliu Hossu (30 ianuarie 1885 - la 28 mai 1970)

 Iuliu Cardinal Hossu (n. 30 ianuarie 1885, Milaş, comitatul Bistriţa-Năsăud, d. 28 mai 1970, Bucureşti), a fost un episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

Alături de predecesorii săi, episcopul Iuliu Hossu a contribuit decisiv la unirea Transilvaniei cu ţara-mamă. 

După terminarea primului război mondial, noua situaţie mondială favoriza formarea statelor naţionale. Prin urmare, românii din Transilvania, Banat şi Ungaria şi-au format organe politice proprii, aşteptând momentul prielnic înfăptuirii unirii politice cu România.

 Audio: Interviu difuzat la Europa Liberă în 1970, cu puţin timp înainte de moartea Episcopului Iulian Hossu, aflat pe patul de suferinţă de la mânăstirea Căldăruşani.

La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, din încredinţarea Marelui Sfat al Naţiunii, noul episcop de Gherla, Iuliu Hossu, a vestit lumii Unirea tuturor românilor, prin citirea Declaraţiei de Unire. 

"Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România. A biruit Dreptatea. Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui pentru suferinţele veacurilor purtate de un neam, cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui", a spus Iuliu Cardinal Hossu. 

"Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români", a spus Iuliu Hossu după citirea declaraţiei.

În ziua următoare este ales în delegaţia celor patru membri, doi uniţi (Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voevod) şi doi ortodocşi (Miron Cristea, Vasile Goldiş) pentru a prezenta la Bucureşti, Regelui Ferdinand, hotărârile Adunării Naţionale. În calitate de senator de drept al României întregite, activitatea sa parlamentară a vizat probleme vitale ale ţării precum întărirea unităţii naţionale, apărarea integrităţii teritoriale, apărarea drepturilor şi libertăţilor Bisericii.

George Anca

ÎNTÂLNIRI  CU DUMITRU STĂNILOAE

            Inițiatice și liberatoare, de vreme ce Grigore Popa, auzind că frecventez pe părintele Stăniloae și pe Constantin Noica, îmi augurase: asta te va salva mâine. M-a salvat de atunci și mă voi fi  pierdut mai apoi pe cont propriu. Ajunsesem la primul etaj de pe strada Cernica, reporter începător, hotărât pentru poezie, pe urmele lui Ioan Alexandru, Gheorghe Pituț sau Marcel Petrișor, invidiabili ca ardeleni, precum îndumnezeitorul, paternul amfitrion. O vagă șansă dădea poezia, practicată neostentativ hermeneutic, de Lidia, fiica Stăniloae. Cât despre lumina blândeței presbiterei Maria, numai îngerii ar putea-o scanda.

            A fost un timp nemăsurabil, într-un ritm de sus. Și după ce, târziu, am revenit din India la duhovnicul tuturor generațiilor, ca după o clipire de recunoștință, necum despărțire, puțin a mai fost până ce grandoarea-i, finalmente publică, să-l fi instituționalizat, înconjurat, să zicem – eufemistic – de o nouă birocrație. Bine de gloria teologului maxim al Ortodoxiei - la urma urmei, chiar și a celor ce i-au clamat-o impresarial. Nici la Păltiniș nu m-am dus, aveam un straniu sentiment că reformatorii atâtora fuseseră rearestați. Mi s-o fi părut și bine ar fi dacă.

            După primiri discret spoveditoare, și cu soția și fiica, am trecut, la fel de lin, la cateheză personalizată, pe iubire-icoană-rugăciune. Mi-a dat, pe rând, cărțile, cu seminarizare amicală, la înapoiere și continuare. Ortodoxie și românism – Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie – Viața și îvățătura Sf. Grigire Palama – Iisus Hristos sau Restaurarea Omului  – Teologia Dogmatică și Simbolică - prima cărticică a lui Olivier Clemant despre Stăniloae, despre teologia dogmatică ortodoxă, apostolică și profetică, teologia iubirii și comuniunii, a învierii și persoanei....

            În deosebire, probabil, de discipolii săi teologi, cât de timid, dacă nu timorat, dar și, hai, îndrăzneț, avansam elogii apologetice, paralel cu insinuări strecurate ca în apărarea literaturii. Cum să nu fi fost copleșit de restaurarea omului în Iisus, pagină de pagină, în vecinătatea lui Ioan Evanghelistul? Pe de altă parte, după dezvoltări vibrante asupra egoismului, păcat capital, întrebându-l ceva gen: ce-ați avut cu Blaga, mi-a răspuns sec: din egosim. M-am fâstâcit.

            Voi fi adoptat o tăcere și citind și ascultând elaborările polemice asupra uniatismului transilvan – nu eram în branșă. Mai târziu, când primeam spre lectură și mansuscrise și dactilograme, printre care memoriile tuturor stareților ortodocși români, culese de un călugăr ce-i  fusese student, publicate în mai multe volume, cu relaxarea interdicțiilor și cenzurii. Am citit înfiorat un volum – Profilul spiritual al poporului român (apărut tocmai în 1992 cu titlul: Reflecții despre spiritualitatea poporului român). 

            În textul prim - n-am văzut versiunea publicată, poate motivat de ceea ce consemnez acum – marele teolog scria că Eminescu n-ar fi reprezentativ pentru poporul român, situându-se creator prea  sus, poporul român fiind reprezentat de George Coșbuc. Normal, am comentat „profilul”, dar nu mi-a venit, stupefiat, să iau „apărarea” lui Eminescu. Le-am spus-o și altora, unii fiind de acord cu Stăniloae. Așa, nici Dumitru Drăghicescu nu-l pomenește pe Eminescu în Din psihologia poporului român, nici în altă parte, deși există afinități de profunzime între cei trei.

            Și am ajuns la Filocalie. La ora aceea, de fapt de cu ani înainte, urmați de pușcărie și interdicție – erau publicate patru volume.  Aici, duhovnicul se plasa deasupra, poate unde-l plasase pe Eminescu, însă într-o frazare amețitor de cursivă, de la Maxim Mărturisitorul la taină. Ce taină? Păi, i-am zis, în vreun interval, toți ne uităm la televiziunea bulgară, și acolo auzim într-una „taina-ta”. A, păi unde a ajuns taina la noi?!

            Din câte știu, la argumentarea mea, s-a vorbit prima oară din nou de părintele Staniloae, la Radiodifuziunea Română,  ca traducător al Filocaliei. De mai nainte, primisem cele patru volume pe vecie, și cu dedicație: „Poetului G. Anca / aleasă prețuire / D. Stăniloae”.  Prin 1970 mi-a dat și o recomandare manuscrisă la doctoratul cu tema Baudelaire și poeții români – am depus-o la dosar și nu o mai am. Să fi fost o frică până-n oasele de hârtie relația cu lumina teologiei sub comuniști? Lui Noica nici nu i-am mai cerut, deși m-a „îndrumat” în esențe.

            Sistemul teologic al lui Dumitru Stăniloae pare bruiat de encomiastica din jurul său, altfel comutată sistematic în uitare, dacă nu nouă obstaculare. 

Din intelepciunea filocalica a Parintelui Staniloae

Programul vietii descrisa in Filocalia este un program hristologic. Este trairea in Hristos din puterea lui Hristos pe care il au traitorii in ei prin rugaciune tot mai deasa. Este calea spre cea mai inalta noblete omeneasca, este singura cale care promoveaza unirea oamenilor intre ei in Hristos, opusa dezbinarilor care aduc atata suferinta omeneasca. (Filocalia I pag.7)

Deci cel ajuns la contemplatie nu paraseste activitatea practica, ci iubind pe Dumnezeu, ajuta si pe oameni. Acuza apuseana ca contemplatia Rasaritenilor dispretuieste practica vietii e gresita. (Filocalia II, nota 34, pag.303)

Cel ce va avea pe Dumnezeu va fi mai presus de timp, de spatiu si de veacuri, caci Dumnezeu nu exista impreunat cu vreuna din acestea. (Filocalia II, nota 71, pag.313)

Pana ce omul are idei, el trece de la o idee la alta. Dar aceasta mutare de la o idee la alta usor il poate muta si de la o atitudine la alta. Iar cand sunt multe idei, nici una nu reprezinta pe Dumnezeu. Numai cand se fixeaza mintea intreaga si statornic cu gandul la Dumnezeu, nu mai au loc nici mutari intelectuale, nici morale. Iar cel ce e fixat intreg cu gandul la Dumnezeu a uitat de sine, a iesit din preocuparea de sine. (Filocalia II, nota 87, pag.315)

Prin Botez am primit o nestricaciune virtuala, pe care o putem pierde. Ea inca nu e asimilata de noi prin vointa si fapte (e dupa trup, nu dupa duh). Dar prin staruinta in fapte, ne devine nestricaciune in duh si n-o mai putem pierde. (Filocalia II, nota 94, p.317)

Dumnezeu in calitate de fiinta superioara nu judeca pe om, ca fiinta inferioara, asa cum nici omul nu judeca animalele. Pentru ca a judeca inseamna a te lua pe tine ca masura. Dar Dumnezeu nu se poate lua ca masura pentru om. (Filocalia II, nota 31, p. 333)

Intreg urcusul de-a lungul celor trei trepte (faptuire, cunoastere si vedere descoperita a lui Dumnezeu) e sustinut de Hristos salasluit in noi, care urca impreuna cu noi, facandu-ni-se tot mai descoperit. (Filocalia II, nota 72, p.335)

Patimile cele de voie sunt cele care ne atrag spre placeri, cele fara de voie sunt suferintele de care vrem sa fugim. Deci sa nu ne pese nici de placere, nici de durere, nici de cele din fata, nici de cele din spate. (Filocalia II, nota 85, p. 336)

Sfintii Parinti aseamana pe Tatal cu mintea, pe Fiul cu ratiunea (sau cuvantul), iar pe Duhul cu viata. Deci Cuvantul intrupandu-se a ramas unit cu Mintea (Tatal) si cu Viata (Duhul Sfant) adica mintal si viu. (Filocalia II, nota II, p. 338)

Dumnezeu e simplu dupa fire, dar noi ne putem dezbina de fire prin vointa facandu-ne compusi. Deci tot prin vointa putem iesi iarasi din compozitie, unificandu-ne vointa cu firea. (Filocalia II, nota 37, p. 340)

Marea Imparatie a Duhului e lumea Sofiei, sau a energiilor divine, care umpland intreaga pe fiecare, pe masura puterii fiecaruia, cum aceeasi lumina ii umple pe toti, ii uneste pe toti. (Filocalia II, nota 39, p. 341)

Hristos prezent in noi de la Botez, desi nesimtit de noi, ne da putere de a birui patimile. Aceasta e puterea lucratoare a primei parusii. La inceput Iisus indemnandu-ne de sub val numai, prin porunci, ne apare aspru, fara "frumusete". Abia pe urma ni se arata si ne atrage prin dulceata si frumusetea cunoasterii Lui. (Filocalia II, nota 100, p. 317-318)

In credinta se ascunde toata puterea lui Dumnezeu-Cuvantul, avand sa se dezvolte ca grauntele de mustar. (Filocalia II, nota 111, p.319)

Iisus Hristos sau harul Lui se ascunde de la Botez in adancul inimii noastre, ca intr-un pamant, cum zice Marcu Ascetul. Cultivandu-L prin virtuti, El se dezvolta si iese la iveala, cuprinzandu-ne in intregime. "Ratiunile" poruncilor sunt sensurile lor, iar "modurile", modalitatile de aplicare. (Filocalia II, nota 112, p. 319)

Mintea e mai adanca decat ratiunea, iar ratiunea e autorevelarea mintii. Deci intre minte ca (o] cunoastere intuitiva si ratiune ca (o) cunoastere discursiva nu e o opozitie, ci ultima porneste si se intoarce la prima. (Filocalia II, nota 123, p.321)

Imparatia lui Dumnezeu e mai presus de miscarea de devenire a celor create. Cei ce ajung in ea se odihnesc de orice miscare. La ea nu ajunge nimeni prin miscarea naturala a spiritului, ci vine ca un dar al lui Dumnezeu, ca o incoronare a acestor eforturi, dar cand ele au incetat. Ea e ultimul lucru dorit spre care tindem si acesta e un nou motiv pentru care, ajunsi la ea, ne odihnim de orice miscare temporala. (Filocalia II, nota 219, p.329)

Sfintii Parinti numesc mandria si incantarea ascunsa de pe urma virtutilor, pacate de-a dreapta. (Filocalia II, nota 28, p. 333)

Harul dumnezeiesc se salasluieste in ascunsul firii noastre, dar el asteapta ca voia noastra sa se uneasca cu el. Numai unindu-se voia cu el, ne preface toata viata. Propriu-zis ceea ce castiga voia din impreunarea cu harul, din intrepatrunderea ei cu harul este tocmai dorinta ei de a se armoniza cu ratiunea firii. (Filocalia II, nota 60, p. 344)

Pacatul nu poate fi inspirat de fire. Firea nu poate da decat temeri si inspiratii bune. Pacatul vine ca un adaos, prin faptul ca vointa primeste inspiratii din alta parte, sau poate nu vrea sa tina seama peste tot de ratiunea firii. (Filocalia II, nota 62, p. 344)

Fara a avea cineva lumina dumnezeiasca (binele, dragostea, pe Dumnezeu) in sine, nu poate sa o vada nici in afara de sine, asa cum ochiul care nu e strabatut de lumina fizica nu o poate vedea nici in afara. (Filocalia III, nota 9, p.463)

Patimile sunt "faptele omului", in sensul ca nu se nasc din puterea lui Dumnezeu. Virtutile sunt faptele lui Dumnezeu pentru ca se nasc din puterea lui Dumnezeu. (Filocalia III, nota 29, p, 466)

Viata virtuoasa este o treapta mai inalta fata de credinta. Credinta simpla e treapta intai, viata virtuoasa a doua, contemplarea a treia. (Filocalia III, nota 66, p. 469)

Infierea cea dupa har, daruita prin credinta o au toti credinciosii. E prima treapta a vietii in Hristos. Dar la intelepciune, la cunoasterea simpla, unitara si mai presus de intelegere, se ajunge numai dupa curatirea de patimi si dobandirea virtutilor. E treapta cea mai inalta a urcusului duhovnicesc. (Filocalia III, nota 71, p.469)

Singuratatea ii deprima pe multi. Li se pare ca nu au nici un ajutor, nici o atentie de la nimeni. Pe nevoitori ii face sa se simta cu inima zdrobita. Simt mai accentuat ca nu sunt prin ei insisi si nu au viata adevarata prin ei insisi. Ii face sa nu se mai increada in ei insisi. Ajung la adevarata constiinta a ceea ce sunt prin ei insisi, la constiinta unita totdeauna cu smerenia. (Filocalia VII, nota 182, p.128)

Caldura inimii e de ordin spiritual. E infocarea inimii pentru Dumnezeu. E o iubire fata de Dumnezeu, care covarseste, prin alipirea mintii la El, atractia oricarui alt gand. Dar ea produce o caldura curata si in inima sensibila. (Filocalia VII, nota 250, p. 188)

Marturisind gandurile rele, le tintuim la stalp si le luam puterea, caci le facem de rusine, cum ne facem pe noi insine daca le-am da salas in noi mai departe. De aceea, prin marturisire, ne detasam de ele. Lumina in care sunt puse prin marturisire le arata in uraciunea lor si le ia puterea ispititoare. A le tine in noi, inseamna a ne ascunde intr-un intuneric; a le marturisi, inseamna a voi sa fim deschisi si a nu mai ocroti in noi ganduri pe care, din rusine, le tinem ascunse. (Filocalia VII, nota 82, p.65)

Nu trebuie primite in cugetare in vremea chemarii numelui lui Iisus nici macar intelesuri nepacatoase ale lucrurilor. Caci si prin ele duhurile rele incearca sa distraga cugetarea de la numele lui Iisus, sau de la rugaciunea curata, fara alte ganduri. (Filocalia VII, nota 238, p. 173)

In rugaciunea pe care mintea o face in inima, cateodata precede mintea lipindu-se prin gandirea ei iubitoare de Domnul si apoi aceasta lipire provoaca rugaciunea; alte dati precede rugaciunea si apoi ea atrage mintea in bucuria ei, legand-o de chemarea numelui lui Iisus si unind-o cu EL. (Filocalia VII, nota 236 bis, p. 171)

Calugarul trebuie sa se insingureze nu numai cu trupul, ci si cu sufletul fata de cele din afara. De aceea trebuie sa goleasca sufletul si de intelesurile lucrurilor, sa uite si vorbele fara rost. (Filocalia VII, nota 49, p. 47)

Nu trebuie indemnati toti sa faca rugaciunea mintii in mod neincetat. Pot fi indemnati la ea cei ascultatori, chiar daca sunt simpli, pentru ca cel ce asculta se impartaseste prin smerenie de toata virtutea. In ascultarea lui se cuprinde vointa de a implini tot ce i se recomanda ca bun. Dar nu trebuie indemnati cei neascultatori, chiar daca sunt invatati, pentru ca acestia sunt obisnuiti, sa faca numai voia lor si din aceasta se naste parerea de sine, din care vin toate ratacirile. (Filocalia VII, nota 244, p. 178-179)

Viata calugareasca este aleasa pe baza unei chemari de la Dumnezeu. Cel ce a ascultat de aceasta chemare trebuie sa prelungeasca in fapte raspunsul sau afirmativ. Numai asa raspunsul la chemarea lui Dumnezeu este deplin. (Filocalia VII, nota 48, p. 47)

Prin aceasta (prin rugaciunea lui Iisus - n.n) vine in suflet nu numai o bucurie, ci si o putere de a se retine de la placerile inferioare si de a stapani pofta si mania, care tulbura vederea clara a sufletului. (Filocalia VII, nota 47, p. 47)

Vietuirea calugareasca nu e o vietuire stearpa, ci ea creste in continut ca un pom inalt si stufos. Ea creste din radacina desprinderii de cele trupesti; pe nepatimirea ei de multe feluri, ca pe niste ramuri ale lipsei de egoism, odraslesc rodurile virtutilor ca tot atatea daruiri ale vietii proprii Iui Dumnezeu si altora, daruiri insufletite de iubire si culminand in iubirea ce indumnezeieste pe cel ce se daruieste. Sunt roduri ce sustin in suflet o bucurie curata si neintrerupta, care nu e ca bucuria de lucrurile si succesele lumii, mereu intrerupte de lipsa acestor lucruri si succese, sau fara o plinatate de substanta. (Filocalia VII, nota 41, p.43)

Nu ne dam seama de decaderea noastra de la umanitate prin pacat, daca nu ne cunoastem frumusetea originara, la care revenim prin curatirea de pacat si prin unirea cu Dumnezeu, modelul nostru, pentru care ne-o facem transparenta. (Filocalia VII, nota 150, p. 107)

Pacatul face sa se murdareasca chiar sangele trupului nostru prin sucurile naturale exagerate ce le exala. El e curatit prin lacrimile de cainta care ies tot din firea trupului nostru, dar dintr-o stare curata a lui, sau orientata spre curatire. Sunt altele sucurile puse in miscare de simtirea placerii si altele cele puse in miscare de simtirea durerii. Durerea este purificatoare, spre deosebire de voluptate, pentru ca durerea e opusa placerii. (Filocalia VI, nota 387, p. 239)

Din sufletul descurajat, pizmas, scarbit, plin de ura, trece si in trup o stare de tristete, de apasare, de slabiciune, de moleseala nevindecabila, toate aducatoare de moarte si intretinand moartea. (Filocalia VII, nota 715, p. 456)

In adierea subtire de lumina se arata desavarsirea rugaciunii, caci ea e semnul odihnei ferme a mintii in Dumnezeu. Unde mai e vifor si agitatie, sufletul inca nu s-a statornicit pe deplin in Dumnezeu. (Filocalia VII, nota 258, p. 200)

Mintea are puterea sa se depaseasca, dar numai prin Dumnezeu. Caci prin Dumnezeu aceasta putere a ei trece din potenta in act. Fiecare are puterea sa cunoasca alta persoana, dar numai cand aceea i se deschide, aceasta putere a ei trece in fapta. (Filocalia VII, nota 482, p. 325)

Lenesi in implinirea poruncilor. Acestia s-au instrainat de Dumnezeu si de aceea s-au intunecat. Ei nu mai vor sa stie de Dumnezeu, temandu-se de pedeapsa vesnica pe, care le-o va pricinui neimplinirea poruncilor. (Filocalia VII, nota 218, p. 154)

Luarea-aminte la sine, impreunata cu lupta impotriva patimilor de placere si a imprastierii gandurilor si cu tinerea continua a pomenirii lui Dumnezeu este un exercitiu care cere un mare efort si aduce o uriasa tarie de vointa celui ce le practica. (Filocalia VII, nota 184, p. 129)

Iubirea lui Dumnezeu tasneste de pretutindeni, din toate lucrurile si imprejurarile, aratandu-se in toate felurile. (Filocalia VIII, nota 597, p. 293)

Dumnezeu isi manifesta prin cei lipsiti trebuinta de noi, ca unul ce a luat asupra Sa indatorirea de a ne duce la realizarea completa ca fapturi ale Sale. Si cu cat devenim mai capabili de darurile lui Dumnezeu, prin milostivirea noastra, cu atat Dumnezeu se simte mai indatorat sa ni le dea, sa ne duca spre desavarsire. (Filocalia V, nota 105, p. 57)

Dar pentru ca diavolul se poate travesti in inger al luminii, amestecand ganduri la inceput cuvioase in rugaciunea noastra, ca sa ne imprastie mintea, trebuie ca rugaciunea sa constea intr-un singur cuvant sau gand, in cel al lui Iisus. Aceasta e rugaciunea lui Iisus. Ea trebuie sa devina obisnuita ca respiratia, "lipsita de respiratie", dupa formula lui Ioan Scararul. Rugaciunea aceasta respirata continuu va curati aerul inimii de nourii intunericului. Atunci ca intr-o oglinda ne vedem pe noi insine, dar si fetele negre ale etiopienilor spirituali. Cu numele lui Iisus putem zdrobi pruncii vavilonesti, adica gandurile nascute de satana in noi. (Filocalia IV, p. 39-40)

Caderea din rai s-a produs intai in planul constiintei omului. El nu se mai simtea in rai. (Filocalia VI, nota 256, p. 126)

Lumea aceasta insasi este un rai virtual, pentru cei ce pot sa vada prin lucruri ratiunile dumnezeiesti ale lor. (Filocalia VI, nota 577, p. 358)

*

George Anca

FILOCALII

Stăniloae-Maxim Noica-Aristot Corneanu-Scăraru

Bhose-Făgețan Bharata-Natyasastra Eschine-Marin

Bogdan-Hegel Drăghiceascu-Anca Ivănescu-Joyce

Biblio

            Talasie

treime în unime

unime în treime

unul și același spre Dumnezeu

priveghiați să nu

intrați în ispită

taina îndumnezeirii ne fie ținta

ia seamă la șarpe

să nu-ți dea din pom

omoară păcatul să nu învii mort

            Isihie Sinaitul

marea apă multă

rugăciunea fără gânduri

liniștea inimii pază minții

adevăratul subiect al

istoriei nu este omul

ci Dumnezeu apud Draghicesco 

silind sufletul să

vorbească lucruri străine

va dormi cu amar moartea uitării

adu-ți aminte de moarte

ca de răsuflarea proprie

prin moarte zboară sufletul în văzduh

saltă și se dau

peste cap

delfinii în marea liniștită

*

să se taie în două

să se rupă

să se facă el însuși dușman al său

omul dinlăuntru

petrece în trezvie

păzind și pe cel de afară

 

atâta tace încât

biruiește și pe Pitagora

om prin om să se mântuiască să se piardă

monahii din India

i-au scris lui Ioan Carpatinul

avva Filimon se închisese într-o peșteră 

*

începătoriile

stăpâniile

lumina neapropiată 

Ioan Damaschinul

intră într-o casă de desfrâu

să scape de la pieire o femeie piedută

*

            Drăghicescu

spirit separat de el însuși

conștiință inconștientă

gândire pietrificată

conștiința Dumnezeu

sferă cu rază infinită

eul causa sui

*

            20-10-14

de vei cădea în păcat

și nu te vei întrista

vei cădea iar

leoaica nu juninca

nerușinarea nu

întristarea lui Dumnezeu

căutăm casa

batem la ușă

în ceasul morții

*

faci bine

rabzi dușmănia

răutățile binefacerilor

îți intră în urechi cuvinte urâte

 mânie pe tine însuți

și nu pe cine le grăiește

șerpi în păduri

șerpi în case

se preschimbă între ei

            Nil

joacă pe scenă

mască străină

nume de gol

cea mai de pe urmă

neasemănare

chipului dintâi

ne-am răstignit lumii

am încetat a fi

oameni în firea îngerilor

întorși la cele dindărăt

prinși de cele ce suntem

datori să-le uităm

cuvioasă schimă

poză fariseică

stâncă în loc de liman

mormânt văruit

în loc de biserică

lup în loc de oaie

Nil nevorbirii

de bine de rău

nici în dodii

*

            21-10-14

            Drăghicescu

absența lui Dumnezeu

probează pe Dumnezeu

așa cum seceta probează apa

Dumnezeu însuși

se creează

gradual în lume

în om există

doar un Dumnezeu

embrionar

vița măslinul smochinul

n-au primit să stăpânească

peste copacii pădurii

mărăcinele

copacilor

asupra oamenilor

*

            21-10-14

vei fi țintă de batjocură

nu vei avea nour să-ți facă umbră

în vremea rugăciunii

după Dumnezeu mintea

se face nematerială

și săracă de toate

aibe ochiul neîmprăștiat

și lepădându-te de trup și suflet

trăiește prin minte

Ioan cel mic

marele monah

se îndeletnicea cu lucrul isihiei

atât i s-a împotrivit cel rău

că îndată ce întindea mâinile

acela i se înfățișa ca un leu

nu vor putea sta câinii

când tu stăruiești

în convorbirea cu Dumnezeu

sabie scoasă

lampă spre vedere

nu te turbura

când pismașul diavol

nu poate mișca memoria

în timpul rugăciunii

cel ce pătimește

împreună cu cei neștiutori

să te cerceteze și pe tine

apropie-te în chip

nematerial

de cel nematerial

se mânie

ține minte răul

își turbură ochii

nu-l mai preamărește

pe ziditor din făpturi

ci din el însuși

stă de vorbă cu el

de-a pururi

cum ar sta cu un tată

starea de rugăciune

răpește mâinea înțeleaptă

spre înălțimea spirituală

ești încă un mirean

înfrumusețând

cortul pe din afară

de patimi

de neștiință și de uitare

de toată ispita și prăbușirea

voia ta

voia lui

el voiește

roagă-te pentru dobândirea lacrimilor

să înmoi sălbăticia

din sufletul tău

se atinge de trupuri

stârnind întrânsele

fierbințeala dobitocească

            Marcu

nu te întrista

nu te lăsa întristat

de pricină tristă

nepăsarea țese

veșmântul norului

peste suflet

pe aripile sufletului

se răpesc în nori

și la judecată nu vin

            Isaia pustnicul

defăimaților

lipsiți de tot binele

vrednici nici de câini

se ascund în vicleșug

și răpesc sufletul

ca pe o vrabie

răsuflare

până la cea

din urmă suflare

vremea foametei

mila

cu sfinții

nimic nu te

învinovățește

de păcat

mintea

urmează

dragostei

pocăința

îl va naște

a doua oară

nepurtarea de

grijă adică

moartea față de oricine

            Drăghicescu

liberând timpul

de caracterul său pur temporal

în haosul timpului

distilarea timpului

pentru a face

să iasă eternul

            Diadoh

împăcați cu sine

nu suntem ai noștri

suntem asemenea

            24-10-14

înmuindu-se sufletul

prin înrâurirea temerii

vine la dragoste lucrătoare

temeți-l sfinții

iubiți-l cuvioșii

frica drepților

nu mai este gândul

vreunei temeri

ci o ardere neîncetată

sufletul acoperit

de lepra voluptății

nu simte frica

mai presus de laude

întâi frica

apoi dragostea

adâncul credinței

fiind apa

uitării relelor

se are

pe sine însuși

pârâș al său

iubind ce e înrudit cu sine

sufletul cer

trupul pământ

negura turburării

vicleșugurile pescărești

mintea contemplativă

mângâiere de veghe

arătare în somn

a vreunui bun viitor

zămislește îndoială

înțeles întinat

folosind sfântul nume

afecțiune

de o simplitate

infinită

vărsând untdelemn

în marea turburată

furtuna biruită

nu putem

să-l vedem

în chip văzut

spun lucruri mari

și amenință luându-și

chip de ostași

ni s-ar trimite vreo vedere

chipurile gândurilor

batjocurile dracilor

            Drăghicescu

idealismul critic

nu diferă esențial

de spiritualitatea creștină

Dumnezeu

și spiritul

religiei spiritului

adevărul este

binele este

Dumnezeu este

mintea se face

străvezie și-și vede

propria lumină

legea unității

într-o ființă

nemai a noastră

lovind sufletul cu sunete

până ce norul va fi împrăștiat

de valurile melodiei

            Antonie

somnul trezviei

ochii închiși

vedere

pentru om

se schimbă

Dumnezeu la față

celor din cer nemurirea

celor de pe pământ

prefacerea

demonul propriu

pururea cu tine

și cu Dumnezeu

            25-10-14

            Drăghicescu

a-l afirma pe Dumnezeu ca real

înseamă a-l nega

pentru că el aparține viitorului

se creează în inconștientul omului

nu poate avea altă existență în afara eului

este reflexul eului nostru

            27-10-14

            Joyce

în cruce o odihnă și un brici

cruci grăbite prin aer

o adevărată Christină Chrisostomos

tatăl este

el însuși

propriul său fiu

            28-10-14

            Drăghicescu

lumea un vis

fruct al imaginației

încetează cu visul

poate sunt creația

unui vis ori a imaginației

unui necunoacut incognoscibil

cele două infinituri

eul de jos e sufletul

eul de sus e dumnezeu

noțiunea de cauză nu este

aplicabilă fenomenului

de care ne ocupăm

            Casian

nu s-ar vătăma omul

de om dacă n-ar avea

înăuntru pornirile

fiarele sălbatice

cu tine în pace

fericitule Iov

întristarea n-a lăsat

pe Cain să se pocăiască

după ce și-a ucis fratele

            29-10-12

            Drăghicescu

atributele conștiinței

ordine coeziune libertate

introduse în haos

conștiința echvalentul

lui Dumnezeu

demiurgul

creatorul lumii

personificare a

conștiinței noastre

sinuciderea nu ar putea fi

pedepsită cu moartea

de către puterea supremă

aruncă-mă

în metafizică

și după sinucidere vorbim

ai câștigat întregul

univers și ți-ai

pierdut sufletul

să ne aprindem

prin amintire

de focul cel veșnic

s-au izbăvit

în largul mării

se îneacă în port

fugi de locurile

unde poți să cazi

după fructe nevăzute

            31-10-14

demonul este profet

totdeauna înșelător

pentru cine l-a disprețuit

            1-11-14

neispitit de diavol

ispitit de mântuire

îngropat cu sfinții

slava deșartă

se gonea pe sine însăși

și se ascundea dinaintea oamenilor

stând culcat la

pământ a rostit

toată psaltirea

            2-11-14

repeza reteza voia ta

pe pământ nor de vânt

de-ngropat de sărutat

vezi pământ fie fii

patru vede vanghelii

tuspatru patrii temerii

oarecând Ioan a luat-o

înaintea lui Petru alergând

la mormântul Domnului

contemplația te va urmări

și prinzându-te se va împreuna

cu tine într-o preacurată nuntă

iluminarea negrăită se vede

de către ochiul sufletului

nu și de către cel al trupului

piatră colțuroasă

lovindu-se de alte pietre

și devenind rotundă

din groapă în prăpastie

frică după frică

venin lângă venin

bucură-te cel dintâi

fii sănătos cel de-al doilea

fii fericit cel de-al treilea

se mâniau pe ei înșiși

pentru că s-au lăsat

cuprinși de mânie

spune numele celui ce te-a născut

porecla celei ce rău te-a adus pe lume

necuratele nume ale fiilor și fiicelor tale

            3-11-14

            Drăghicescu

sursa științelor este

în predispoziția naturii umane

de a realiza omnisciența divină

matca de repulsie a făcutului

vinovat de durere și de rupere

de desfacere din mintea universului

o nouă religie

pentru cele nevăzute

eliberare de neînțelesul imediat

hai hai hai

cu mândra-n rai

că din iad abia scăpai

în iconomia divină

un demon vindecă răul

făcut de alt demon

            4-11-14

simți făurarul divin

că sacra lui arcă nu este

precum o văzuse în vie

cu marea cetate clădită de zei

în mijlocul țării

cu munți de patru părți

plinul de sine

recunoscător devotatul tău

sclav și prieten Plinius

matematica este

cea mai clară moștenire

a omniscienței divine

cădeau fără de voie

alți mai nenorociți

voiau să cadă dar nu puteau

obișbuiesc prea ticăloșii ucigași

să ne războiască pe noi nenorociții

întru cele contrare firii

            5-11-16

            Bharata

santal alb santal roșu

mistuitorului de sacrificii

făcătorului de ziuă

după spargerea ulciorului

maestrul artei dramatice

va lumina scena cu o lampă

pe tron pe gunoi afară din cetate

dospitu-m-am și m-am topit

și socotitu-m-am pământ și ceruri

nu există un loc

mai sigur decât cerul

de unde au căzut îngeri

în erezie și hulă

din tulburare și veselie

cunoaștem teomahia demonilor

            6-11-14

lumea lui credulus și faber

se schimbă indefinit

formele geometrice sunt etern aceleași

sămânța stropul episodul

incidentul deznodământul sunt

cele cinci elemente ale intrigii

pământul să fie plin de roade

să piară necazurile și bolile

pacea să domnească peste vaci

arborele cunoașterii

nu trebuie tăiat

în timpul înfloririi

ne temem să vă filosofăm

în acest cuvânt de acum

despre limanul isihiei

în groapa adâncă a necunoștinței

întru întunecatele patimi și în umbra morții

începem să filosofăm despre cerul pe pământ

această desăvârșire a celor desăvârșiți

mereu nedesăvârșită foarte

extaz până la cer a contempla pe Dumnezeu

credința raza soarelul

nădejdea lumina soarelui

dragostea discul soarelui

cerbul scoțând pe șerpi din ascunzătorile lor

ucigându-i și mâncându-i este cuprins

de sete și caută apa izvoarelor

dar cine mă oprește a spune și a grăi

cuvânt cu cuvânt cele ce-mi sunt cunoscute

prea luminată răpire alergătorule spre cer

            7-11-14

numai viață numai farmec

nu numai ai lui Dumnezeu

nu numai ai diavolului

va interpreta înțepenirea

nemișcat și inconștient

cu membrele atârnând

nimic nu mă oprește

a continua istorisirea

în marea sărată a morții

izvor fără de apă

plin de broaște egiptene

și mai ales de cărbuni

            8-11-14

nu zgomot nu mișcare

nu incident sala plină

succesul e numit divin

adevărații spectatori de teatru

mulțumiți de mulțumirea altora

întristați de tristețea altora

îl omoram cu mâna mea

la venirea nemților

dar nu-l predam comuniștilor

omul lui Dumnezeu

acest om minte

Satana ia chip de femeie

comuniștii și-au întors

cămașa pe dos

și țipă lozinci democratice

război pentru a învinge

politică pentru a construi

întreprindere pentru a reuși

accident rutier din cauza ta

stop cardiac în plină sănătate

sinucidere din melancolie

pedepsitorul personalității

aducătorul deșertului

făcătorul de vid

            9-11-14

s-a ivit din același

principiu al subiectivității

mântuirea lumii

starea staționară

neagă stare inițială

menținând revenirea în univers

ce e fals și ce e adevărat

poartă asupra

îmbinării și diviziunii

rugămintea este o rostire

dar nu e nici

adevărată nici falsă

niciun om nu e alb

orice om este alb

există un om alb

în cele ce nu sunt neîncetat în act

există deopotrivă posibilitatea

de a fi și a nu fi

este necesar ca

existentul să fie când este

inexistentul să nu fie când nu este

nefericirea necesară

unității omului

cu Dumnezeu

participând la adevăr

este un moment

al ideii divine

râul curge în ocean

cu apa tulburată

de relele elefanților

bătut cu bice de fulgere

cerul plânge

cu stelele stinse

în cingătoare de fulgere

șirag de păsări albe

norul elefant pe cer

            10-11-14

de-ai fi unul din dușmanii mei

încetează de a mai fi

în fața cenușii mele

publicul trezit

din nebunie îi va face

pe cei puternici să roșească

versurile exilatului din Tomis

ca unele fraze ale lui Platon

ca Dieu est en nous de Ronsard

din veritate în veritate

puteți merge până la Dumnezeu

care este veritatea verităților

sălbăticia plebeiană

și infamia curtenilor

își găsesc justificare în religie

devenirea neidentică

a identicului și devenirea

identică a neidenticului

din aparența colorată a sensibilului dincoace

și din noaptea goală a surasensibilului dincolo

conștiința pășește în ziua spirituală a prezentului

legea inimii se găsește

în ființa pentru sine

a conștiinței

            11-11-14

în capul universului

sabei sarmați își duc izvorul

să-și potolească setea

nu culcuș în iarbă

nu umbră de măslin

alungat și din râpă

o aduc din orășelul din vale

dar nu pot să-i pomenesc

numele că aude căprița

să nu îndrăznești să uiți

fiecare din noi e Cristos

toți suntem răstigniți

acest individ singular

nu are decât valoarea

umbrei ideale

umbră lipsită de sânge

lege a slăbiciunii și întunericului

lege a zilei și a forței

principiul asuprit al ruinei

și al distrugerii apare la lumină

și este ceea ce are valoare

            12-11-14

separarea fenomenelor

nu prin foc ci prin spirit

un sort de foc divin

în urma unui accident

Dumnezeu a pierdut omnisciența

și o reface prin știința umanității

procesul universal al lumii ar fi reprezentat

printr-un singur imens sistem de

ecuații diferențiale simultane

falanga în șiruri

arcașii prăștiași

să tragă în barbari

nu mai putea rosti niciun cuvânt

făcea semne unora și altora

capul sus semne din ochi

spațiile dintre elefanți

spaima călăreților

pedestrași călcați în picioare

a vorbi frumos despre Homer

e putere divină

care te pune în mișcare

zvonuri false

zvonuri adevărate

mai ales în război

în timpul mulsului

nu se grăiește nu se cântă

nu se rostesc măscări

concordatio complexatio

explicatio via negativa

coincidența contrariilor

sărăcia umilința pocăința

nu carne nu vin nu căsătorie

numai Tatăl nostru

au accentuat dualismul

sporind rolul

diavolului

străin predicator vrăjitor

rezistență persecuție triumf

tu însuți te-ai fi convertit

grecii începutul filosofiei

Hegel desăvârșirea

azi descompunerea

un gol al persoanei

o existență întâmplătoare

o mișcare lipsită de esență

lumea înstrăinării

eterul conștiinței pure

conștiința în două lumi

            13-11-14

curtezana merge încetișor

femeia de neam speriată

servitoarea cu pași repezi

clinchetul bijuteriilor

alifii parfumate

vânt cu poala veșmintelor

depresia femeilor

când își văd iubitul

mergând alene

întruparea femeilor

celeste sub blestem

ori pentru a avea urmași

chemarea înapoi

cămara tainei

slava fecioriei

*

înțelegătoare scară

de taină cerului

gândind pogorând

gura ta cea de gând

tăcerea ta cea de gând

în luarea aminte

norule în chipul

porfirei porfirei

umbrește acea fierbințeală

sfat nespus

zid nezidit

brazdă nearată

văzând naștere străină

ne înstrăinăm de lume

mutându-ne mintea în cer

leproși curățați

diavoli sugrumați

credincioși împărați

ieșirea din ascundere

este ieșirea la iveală

în starea de neascundere

*

fie că trăiesc

fie că mor

eu nu sunt Osiris

nu spun să facem risipă de bani

și să construim atâtea trireme

pentru a ne păzi pe noi înșine

cei ce nu pedepsesc pe nelegiuiți

să nu aducă sacrificii

ofrandele lor să nu fie primite

i-a prins la o primejdie sigură

cu toate că sacrificiile s-au arătat

neprielnice și auspiciile funeste

*

în interiorul culturii

gândirea a apărut

ca o latură a înstrăinării

religia ne-a apărut conștiință nefericită

conștiința pură este înstrăinată de conștiința reală

esența este înstrăinată de existența ei

*

neispitire de nuntă

munte netăiat

pântecele tău m-a înnoit

roua pe lână focul pe rug

cuvântul cel dintru început

trecut-a umbra legii

din tine s-a închipuit

precum suntem noi

cel neîmpărtășit de chip

cel ce ține toate

numai cu voia

în brațele tale ca un om se ține

pruncul tău cu mâna sa

a cercetat vizuina cea

pierzătoare de suflete a aspidelor

din muntele netăiat

s-a tăiat piatra

cea din capul unghiului

nor luminos

al apei celei vii

ai plouat pe Hristos

îndoit în fire nu în fețe

Dumnezeu desăvârșit

om desăvârșit

Isaia dănțuiește

văzând născut din tine

pe Dumnezeu și omul

*

            14-11-14

inima pământului

inimă fără vină

inima cuvântului

ajută-mă să zidesc

în negrăita fire

din depănarea litaniei

bunăvoința de rouă

trandafirul cel plâns

al întoarcerii de taină

ascetică neprihănire

nemărginirea desăvârșirii

cu trup de nestricăciune

*

este de prisos ori nu

îndemnul oracolului din Delhi

cunoaște-te pe tine însuți

contingentul semnifică

ceea ce nu este

dar poate să se ivească

Socrate este viețuitor

omul este viețuitor

în chip întâmplător viețuitor

tot ce se petrece în univers

este o dovadă că există

o providență divină

            15-11-14

            Dinspre ambasada cu Demostene

ne-am înțeles să ia cuvântul întâi cel mai bătrân

și apoi ceilalți după vârstă

cel mai tânăr era Demostene

omul acesta în care totul este vândut

chiar și glasul simte dezgust

și disprețuiește venalitatea noastră

aceaastă ființă fioroasă începu să bolborosească

mort de frică un exordiu obscur

fără să mai poată găsi șirul cuvintelor

când ne întorceam acasă din ambasadă

vorbi cu fiecare dintre noi

într-un chip neașteptat de politicos

nu știusem ce înțeles au cuvintele

de om imposibil de înțeles de cameleon

m-a făcut să înțeleg viclenia sub toate formele

unuia îi promitea să-i înlesnească un împrumut

altuia să-l facă strateg

pe mine mă fericea pentru talent

fu cel dintâi care ne lăudă și jură

în fața consiliului că el felicită cetatea

că a trimis în ambasadă asemenea oameni

legiuitorul îndepărtează de la

purificarea lustrală din agora

pe cel ce refuză serviciul militar

pe cel lipsit de curaj și pe dezertor

și nu-i permite să fie încoronat

și nici să ia parte la sacrificiile publice

iar tu chemi în orchestră

pe timpul reprezentării tragediilor

pe cel ce a prădat dușmanilor templele

atenieni țineți seama de lucrurile pe care vi le-am spus

și de acelea pe care nu vi le-am spus și prin votul vostru

sprijiniți dreptatea și interesul statului

*

            Bharata 

semnificațiile pătrund în auditori cu ajutorul 

interpretării verbale gestuale și temperamentale

oh toate lucrurile s-au pătruns de acest miraj

starea emotivă stârnită de un înțeles aflat

în armonie cu sufletul pătrunde trupul

precum focul în lemnul uscat

mânie față încruntată față schimonosită de

de furie buze mușcate mâini lovite una

de alta și brațe amenințătoare

frica aparține femeilor și caracterelor inferioare

provenind din vinovăție față de superiori

fiare sălbatice și codri pustii

vederea elefanților sau șerpilor

amenințările vremea rea

noaptea întunecoasă auzirea bufniței

se va interpreta prin tremurul mâinilor

și picioarelor zvâcnetul inimii în măruntaie

gura uscată umezirea buzelor cu limba

sila trebuie subliniată prin acoperirea nasului

crisparea membrelor corpului

stinghereală și junghi la inimă

omul dezolat are ochii scăldați în lacrimi

chipul și ochii jalnici de oftat

stând ca yoghinul adâncit în meditație

omul suspicios are membrele tremurătoare

capul aplecat privește într-o parte și în alta

are limba scoasă și atârnând chipul pământiu

invidia se ivește la vederea norocului

prosperității inteligenței și exuberanței

jocurilor și desfătărilor altora

beția este moderată ușoară și josnică

unii bețivi cântă unii plâng unii râd

unii spun vorbe urâte alții dorm

grija se va interpreta prin suspine

răsuflare anevoioasă zbuciumul

gol în inimă neglijarea curățeniei neliniște

descumpănirea se naște din nenorocire

vătămare frică amintirea unei vechi dușmănii

se va interpreta prin tulburarea tuturor simțurilor

mulțumirea  înseamnă a te bucura de toate cele

de ascultat gustat pipăit văzut sau mirosit

ori întâlnite în cale și a nu te întrista de cele nedobândite

rușinarea se va reprezenta prin acoperirea feței

scrijelarea pământului roaderea unghiilor

pipăirea veșmintelor sau inelului

omul ce purcede la fapte nesăbuite

ca omorul sau vătămarea din lipsa de judecată

trebuie socotiți irascibili de către cei înțelepți

bucuria bărbaților se naște la atingerea celor de neatins

dobândirea averii sau reunirea cu cei dragi

ca și la împlinirea dorinței inimii lor

panica provine din semne rele rafale de vânt

ploaie foc elefanți turbați auzirea veștilor

bune sau rele atac al dușmanilor

aroganța provine din suveranitate

neam nobil frumusețe tinerețe

erudiție forță îmbogățire

se va interpreta prin iritare

dispreț dezaprobare nerăspundere

la întrebări și neacceptarea discuției

priviri peste umăr mișcări în toate părțile

ridiculizare vorbe jignitoare neascultarea superiorilor

și luarea lor în derâdere întreruperea vorbelor altora

disperarea la pesonaje de tip superior se va reda prin

căutarea unor tovarăși născocirea unui mijloc de scăpare

pierderea rigorii mintea dusă respirația anevoioasă

la cele de tip inferior prin alergare într-o parte și în alta

privirea împrejur gura uscată umezirea colțurilor gurii

somnolență respirație anevoioasă cugetare

visarea apare din scufundarea în somn desfătări senzuale

sau rătăcirea minții se va reprezenta cu ochii închiși

letargia simțurilor și vorbit în somn

resentimentul apare la bărbați energici

când sunt jigniți prin cei ce le sunt superiori

prin învățătură vitejie sau putere

disimularea întemeiată pe frică

se naște din fățărnicie înșelătorie se va reprezenta

prin dseconsiderare și vorbe în doi peri

violența apare când un hoț e prins furând

sau ca urmare a ofensei regelui interpretarea ei

se va face prin ucidere întemnițare lovire amenințare

certitudinea oamenilor se naște din înțelegerea

sensului feluritelor scripturi sau științe

interpretarea se va face prin instruirea discipolilor

otrăvirea slăbiciune tremurat arsuri

horcăit spume la gură prăbușirea

umerilor paralizia moartea

chibzuirea provine din îndoială cântărirea argumentelor

discuții în contradictoriu se va interpreta

prin ipoteze interogții deiberare planuri secrete

judecăți contrare cu privire la lucruri contrare

înțelepciunea e ceva bun

înțelepciunea e ceva rău

16-11-14

            Drăghicescu

a crede este a vedea în timp

a ști e a vedea în spațiu

a crede a vedea ce va fi

a nu crede în Dumnezeu

este a împiedica realizarea

destinelor umane

umanitatea crește

în măsura în care crede

credința îi determină creșterea

lumea se poate răci sorii să se stingă

dar este vorba de a menține înăuntrul

nostru ceva ce nu poate pieri

sângele și pasiunea existenței noastre

au fost reprezentate în perioada carboniferă

prin ceva cu sânge rece și piele vâscoasă

credința un soldat

mila un spital

speranța cimitir

            17-11-14

            posibil Peguy

în cer se diviniza lumina

pe pământ apele subterane

nopțile astronomice

înțeleg foarte bine

spune Dumnezeu

să vă faceți examenul de conștiință

bieți imitatori pe invers

puneți-vă seara jerbele

păcatelor de peste zi

oaspeți îmi sunteți spune Dumnezeu

și eu sunt Dumnezeul oaspeților

copii ai mei veniți în noaptea mea

se vorbește zice Dumnezeu

de imitația lui Iisus Hristos

imitația fiului meu de către oameni

a nu se uita că fiul meu

începuse prin această

singulară imitație a omului

a se naște

a suferi

a muri

nu iubesc pe cel

ce știe mai bine ca mine

ce voi face mâine

nu iubesc spune Dumnezeu

pe cel ce nu mi se încrede

mă vedeți punând capcane ca un rege barbar

sunt bun creștin zice Dumnezeu

credeți că m-ar amuza

a vă surprinde ca un asasin de noapte

            18-11-14

universul devine corpul omului

fenomenele fizice expresia materială

a voinței stărilor sufletești umane

încarnare empirică a lui Dumnezeu

omul imensificat se va revela scop umanității

și vieții dar și universului  material

evoluția omului provoacă o revoluție a universului

materia inorganică nu va mai fi moartă

va fi vivifiată prin viața omului

qui empti sunt de terra

vous voyez ce que nous

en avons fait

            19-11-14

orice crimă ține de un vis

se vrea comisă

naște tot ce-i trbuie

toată lumea asasinează

o mică mișcare secretă

un reflex asasin(ează)

privirea de-ar putea fecunda

morții de-ar putea ucide

străzi pline de cadavre și borțoase

            20-11-14

Turnavitu

pricopsitu

n-ai gânditu

veste

de răsmiriță

că este

balăur

scrâșnii

strășnicii

tunuri fumuri

trăznet pleznet

păr din creștet

            22-11-14

scenometrii Draghicesco & comp

transduse acoperăminte

acatistominte

a neignorării gnoza

în tranșeu vai

de cap de jansenist

scit exercit

Xerxex

exers

IOAN  CIOFU

Anexă

Şefu, pentru mine nu aveţi secrete în ceea ce priveşte citirea comportamentului dv., prietenia ce mi-aţi acordat, sprijinul total acordat în perioada iniţială (a „romantismului” în popularizarea teoriei mele – perioadă care, v-am explicat, de vre 2-3 ori o consider depăşită, încercând să mă înscriu pe o altă strategie. Aceasta fiind mai atentă cu un tip de  popularizare care viza sprijinul argumentului de autoritate ştiinţifică. Este motivul esenţial care m-a convins că în perioada anilor care vin trebuie să mă bazez pe o orientare propagandistică schimbată.

             Aceasă veste v-a deranjat. Vă spun eu motivul: bucuros că puteţi să concretizaţi ajutorul, pe acel stil vechi al fazei romantice – a apărut frustrarea, resimţită ca o ingratitudine din partea mea, de a nu mai putea s-o faceţi şi în continuare. Am avut vreo 2 discuţii despre treaba asta, şi am rămas uimit să constat că nu aţi înţeles mai nimic din rolul acestei teorii pentru viaţa mea, că nu aţi înţeles nici marile mele sacrificii pentru a o trata ca o singură prioritate, şi nici dreptul autorului de a lua deciziile care i se păreau necesare. Au fost acele discuţii un dialog al surzilor. Revenirea la trecut. Mecanismul acestor dorinţe eu îl cunosc f. bine la dv., de atâtea ori vi l-am amintit prieteneşte, că unele decizii le luaţi numai sub imperiul subiectivismului, în unele momente orice logică fiind anihilată (eu fiind tipul opus).Nu insist asupra acestui aspect care, pun mâna-n foc, în viaţă v-a pus pe destule căi eronate aducându-vă prejudicii.

            Eu nu sper că veţi înţelege ceva esenţial şi bun de reţinut din ceea ce afirm acum. Este doar un fel de întroducere, de fapt, pentru că, în cele ce urmează voi căuta ca din ciocnirea de idei avută să pun faţă-n faţă fapte care v-ar ajuta să  INTRAŢI,  ÎN SFÂRŞIT , ÎN REALITATE, pe baza unor ARGUMENTE din partea mea, cinstite de la cap la coadă (dacă veţi dori să le taxaţi ca atare) cu privire la încriminările făcute de dv. în subtext desigur, la aşa bănuita mea schimbare de atitudine care v-a nemulţumit atât de mult. 

                                                                        X

            Deci: în ultima perioadă îmi făceaţi, cu aceeaşi cunoscută bunăvoinţă, sunt sigur,  tot felul de propuneri pentru a putea continua popularizarea muncii mele. La anunţul că mă gândesc să folosesc altă strategie (şi v-am explicat de ce), dv. aţi considerat schimbarea ca o ingratitudine din partea mea, aproape ca un atac la persoană. Dar apare la un moment pe internet şi acel mesaj pe care l-am trimis Leocadiei. Este exact de ce aveaţi nevoie pentru a demonstra bănuiala dumneavstră: iată, cu mine nu mai vrea să conlucreze la popularizarea cărţii, teoriei, dar cu Coţovanu doreşte!

              Complet fals: eu am luat legătură cu ea în primul rând că sunt un om politicos. Dânsa mi-a mai trimis unele materiale şi altădat, anunţându-mă şi de unele reuniuni care, se gândea, mă interesează. Când am primit materialul cu Valeriu Popa, m-am gândit că e bine să-i mulţumesc pentru atenţie. Apoi, să profit de prilej pentru a trece pe la bibl. spre a dona ultimul volum, zicându-mi că e bine ca, lângă cele 2 care există deja, să fie şi aceasta. Mi-am mai zis însă că atunci când va apărea şi vol. II să fac acelaşi lucru. Nu m-am oprit aici, deoarece am fost montat, nemulţumit total de persoana care a făcut întroducerea la practicile lui Valeriu Popa, care, apropos de o teorie ştiinţifică (rolul gândirii în vindecare) a bătut câmpii, pur şi simplu. Preocupat oarecum de problemă, s-a legat imediat ideia ca, atunci când voi trece să aduc şi vol.II, să fac o prezentare a unora  din problemele capitolului paranormal din vol II, care puteau oferi exact contextul pentru a inţelege ceea ce nu s-a putut  înţelege din materialul cu Valeriu Popa. Recitiţi acel mesaj, domnule Anca: scrie undeva acolo că propuneam o cinferinţă cu public spre a-mi populariza cartea şi teoria? Adică ceea ce vă refuzam dv. dar ofeream Leocadiei? Nu scrie aşa ceva. Intenţia mea era de a-i propune ca, dacă dintre membrii bibliotecii vor fi 5 -10 persoane interesate să afle unele lucruri interesante cu acel subiect, eu voi putea să le fac o expunere, donând şi cartea, din care puteau eventual unii s-o împrumute pentru a vedea ce e cu acea problematică a paranormalului despre care ziceam că e „trăsnet” (aşa şi e). Scrie undeva în mesaj că propuneam să-mi popularizez teoria? Nu scrie aşa ceva. Nu e nici o mirare că fiind impregnat de de acel subiectivism aprins v-aţi considerat profund îndreptăţit să vă simţiţi jignit.

            Este şi motivul pentru care aţi încălcat orice uzanţă: într-un mesaj care, neavând nimic de ascuns, era trimis de mine pe o adresă colectivă, dar nominalizând o anumită persoană ca destinatar, dv. aţi găsit cu cale să răspundeţi. Ce anume? Păi oful dv., făcut acum cunoscut şi altora de pe adresele colective de acolo: că lansarea la Calderon cade şi  continuând cu un fapt care, zic eu, pe destui de la bibliotecă i-a lăsat perplecşi. Deoarece nimeni nu şi-ar putea imagina că schizofrenia la care vă refereaţi se referea în altă parte. Mi-a lăcut şi sfatul din subtext, să nu cad în ea. Pornit cum eraţi, nici nu vă putea trece prin gând că donarea volumului, ca şi acea prezentare propusă colectivului bibliotecii se dorea ca o atenţie faţă de câţiva dintre persoanele de acolo care m-au ajutat când aveam nevoie de sprijin de specialitate în PC, şi fără a-mi cere recompense care să depăşească decenţa. (Este adevărat că ajutorul acesta mi-era acordat şi pentru faptul că, în subsidiar, toţi ţineau cont de faptul că eram amicul dv. Asta e, ce să fac, vă rămân îndatorat până şi aici).Dar pentru că tot insinuaţi o ingratitudine din partea mea, să încerc şi eu una, asta pentru a vedea cum e: ce ar fi dacă , referindu-mă la faptul că odată cu apariţia vol. II voi trece să-l depun şi pe acesta la bibliotecă  - dumneavoastră comentaţi, „dacă va mai exista biblioteca până atunci!” eu aş comenta că fraza ascunde o bucurie mascată din partea dv., cum ar fi ...au găsit ceea ce au căutat!? N-ar fi deloc plăcut, aceasta e o ipoteză comparativă, la dv. ingratitudine care mi-o atribuiţi nu mai e doar o insinuare deghizată bine, ci o convingere care reiese din mesajul pe care mi l-aţi trimis substituindu-vă   Leocadiei. 

            În rezumat, ce vreau să afirm în plus cu acest pasaj. Faptul că, bănuiesc, în accepţiunea dv. era o ingratitudine din partea mea că, datorită mizeriei pe care v-au făcut-o unele persoane de la biblioteacă a trebuit să vă daţi demisia, iar eu, care atunci v-am ţinut partea, încercam de această dată să stabilesc unele legături cu ea. Dar chiar nu  vă daţio seama că eu îmi stabilesc relaţiile după principii personale, că sunt răspunzător de ele şi nu pot fi bănuit că alunec în capcane ca prostul?

           Pe lângă faptul că dv. doreaţi să ne întoarcem la acel tip de popularizare care, în trecut îşi avea rostul lui, depăşit actualmente, şi că vă doreaţi implicat  (binevoitor, desigur, şi cu bune intenţii) şi mai mult în proiectul meu prioritar, o constituie şi modul atent şi neîntrerupt de a mă face cunoscut opiniei publice, anunţându-mă în mod repetat despre diferite evenimente culturale, literale, invitâdu-mă chiar direct la unele din ele. Dacă eu a-şi totaliza lunga listă cu o asemenea agendă de preocupări pe care mi-o făceaţi, s-ar putea vedea, f.clar, că în pofida intenţiilor pe care le aveaţi, eu eram, practic, deturnat de la proiectele mele prioritare. Căci eu nu eram ca un pensionar care să se bucure că e invitat pe la nişte reuniuni culturale pentru a-şi petrece timpul într-un mod şi folositor, şi cu efecte în a-şi menţine imaginea de sine neerodată. Eu nu eram absolut de fel într-o asemenea poziţie, ştiam exact ce vreau, ce pierd şi ce câştig, motiv pentru care îmi vedeam de treaba mea, cu toată nemulţumirea dv. că eu nu prea răspundeam la campania dv.de ajutor benevol.

           La acest paragraf aş dori să fiu exact înţeles, pentru ca să nu se bănuie că exagerez sau sunt resentimentar. Să încercăm şi aici să INTRĂM  ÎN REALITATE, ca şi la paragraful anterior. Nu fac un bilanţ exhaustiv, nu e nevoie. M-aşi referi doar la propunerile făcute de dv. pentru agenda  mea personală de preocupări din ultimile  2-3 săptămâni, ca şi cea de la  Colocviile de Marţi. La vreo 3 din ele eram invitat la unele lansări de carte cu discuţii care, deşi cuprindeau poate autori şi lucrări care aveau merite, pe mine nu aveau cum să mă intereseze – şi aceasta desigur nu pentru că ele meritau aşa ceva, ci doar pentru că priorităţile mele erau cu totul altele, mult mai stringente. Aminiţi-vă că în acest scurt interval mi-aţi trimis vreo3-4 misive să vin să asist la lansarea lui Puşi , amicul dv. Ce treabă serioasă, sau interes, aveam eu cu cărţile lui? Cu ce mă ajutau ele în munca mea, singura care conta? Ca să nu mai adaug faptul că, rupt de capitolul cultural în care se înscria persoana, imaginea mea adăugată acestuia, nu era favorabilă. Şi dv ştiaţi aceasta. Vă amintiţi de la aceiaţi propunere de a veni la o asemenea lansare pe care mi-aţi făcut-o când beam o cafea pe o terasă, ieşid de la şedinţa de la Uniune şi mi-aţi prezentat coperta cărţii în care el se războia cu ambasadorul nostru Unesco de la Paris. V-am spus atunci că eu sunt agresat fizic în faţa grotescului ca instrument artistic (e adevărat ceea ce spun) şi că, deşi el poate fi folosit adesea în artă ca o imagine care-şi păstrează necesitatea, ca oricare alta, mi se părea de neadmis pentru un scriitor reputat, spuneaţi, să o ia ca o mobilizare încă înainte de a deschide paginile cărţii, la războiul şi bălăcăreala cu acea persoană cunoscută. Aici nu e vorba că poate Puşi al dv. nu ar fi avut deloc dreptate în unele acuze, aici e vorba despre faptul că un om de cultură deschide un scandal de tipul celora de la OTV, fapt care, în ochii mei, nu putea fi decât absolut condamnabil. Deplorabil. Şi în ciuda faptului că eraţi deja avizat că aveam încă de pe acea terasă un dinte cu acest Puşi, iată că dv. speraţi că, aducându-mă la acele prezentări de carte, poate că reuşeaţi să-mi schimb părerea. Presupunînd că aş fi fost prezent şi mi-aş fi făcut o bună parere despre el ca scriitor, cum credeţi că aş fi putut şterge părerea despre el ca ca om, ca scandalagiu adică?

              Episodul acesta e unul minor de fapt, dar l-am extins pentru a vă arăta ce capcane vă puteţi monta singur furat de acel val, ştiţi dv. care, când un scurt moment de atenţie, situat pe logică de aceast dată, v-ar fi oprit de a face erori.

              Bat câmpii, nu? Ei bine, atunci să vă aduc încă o probă, cea mai recentă. În ultimul mesaj, văzând că încă nu v-am răspuns (am avut unele probleme) mi-aţi trimis un mesaj de o deplină claritate că uneori evoluaţi complet în afara realităţii, în ceea ce mă priveşte. Ce efect au avut acele discuţii în contradictoriu privind continuarea campaniei publicitare pe acel tipic socotit de mine depăşit? Păi să vedem. Iată propunerea de a veni la Colocvii pentru a-l prezenta pe Eminescu şi NA, jumătate oră. Degeaba v-am tot explicat eu că experinţa îmi arată că un destin uman nu poate fi discutat înainte de a se şti nişte lucruri primare despre teoria NA, Că pentru aceasta numai, pentru a fi mai bine înţeleasă, trebuie cel puţin 2 şedinţe, abia după aceea putându-se face aplicări cu destinul. Degeaba v-am tot explicat că, din acest motiv, vol.I a trebuit să includă un capitol de 80 pagini cu teoria generală. Amintesc aceste chestiuni deoarece, iată, din toate acele discuţii nu aţi reţinut nimic atunci când, după şedinţa cu Eminescu şi NA, propuneaţi, la o altă dată, să prezint problematica vol.I  iar într-un alt context, teoria generală. Aşadar, la lamentările mele că destinul nu poate fi înţeles fără teoria NA, propuneaţi ca să vorbesc despre destinul poetului o şedinţă, iar în alta, ulterioară, să explic abia fundamentul pe care se poate situa destinul persoanei! Recitiţi-vă  mesajul tentant pe care mi l-aţi trimis. Cum pot eu, numai pentru a vă face plăcere, să fiu de acord cu o asemenea programare. Îmi puteţi spune care ar fi beneficiul meu, al cărţii, al teoriei? Evident că, în semenea cazuri, prieteni-prieteni, dar deciziile le iau singur. 

             Şi, să nu uit, încă ceva concludent. Dacă aş marşa pe o asemenea agendă de propuneri, continuaţi undeva în felul acesta: „mie mi s-ar părea că într-adevăr ne cunoaştem de o vreme”.

Dar cine v-a afirmat că n-ar mai fi aceiaşi situaţie, că ea  s-ar fi schimbat ? Schimbarea aceea pe care o blamaţi (desigur, dedusă din comportamentul meu de a da o altă orientare în legătură cu publicitatea teoriei mele) este doar în mintea dv. Nu o puteţi transfera intenţiilor mele. N-a fi corect, deoarece nu e adevărat.

              Să vă mai spun un secret, acum când după ce am scris dintr-un şut această misivă, sper pentru a lămuri definitiv contradicţiile, dacă nu, asta e -  poate vă gândiţi puţin şi la ceea ce afirm acum: ştiţi de ce am hotărât, alături de motivele cunoscute  a urma altă strategie, care, aşa după cum presupuneaţi la discuţiile de la mine presupune o cale nesigură de succes şi timp îndelungat? Iată pentru ce: deoarece, în loc să mă duc la atâtea acţiuni culturale folositoare in spe, am muncit obsedat pe proiect şi la o dovadă salvatoare pentru ca teoria mea să nu mai necesite neapărat susţinerea imediată a unor somităţi din domeniu. Vă amintesc la ce mă refer. La acel paragraf din Cap. Introductiv întitulat Validarea pe cale experimentală a teoriei ordonării prin NA. Când vor apărea cele 2 vol. împreună, dacă până atunci nu va încerca cineva să demoleze, după aceea nu va mai fi posibil. De aceea sunt mai liniştit cu privire la faptul că teoria va fi recunoscută de cei în drept. Eu sunt răbdător şi încrezător şi pentru un alt motiv. Unele idei preţioase, dacă au văzut tiparul şi unii au aflat despre ele, nu pot fi ucise. Cândva, vor răzbate. Chiar dacă după ce eu nu voi mai fi.

             Şi încă ceva. Nu mai fiţi ironic cu problema Pi, recte cu plăcerea mea de a lucra vreo 10 zile la o chestiune privind teoria unui matematician oarecare, în schimb evit să cheltui jumătate de zi venind la o întrunire de popularizare a muncii mele, care vă face dv. plăcere. Ar trebuie să ştiţi, şi v-am spus-o, dar aţi stins informaţia: toată acea bătaie de cap cu Pi a fost făcută având ca suport întregul aparat logic câştigat în problematica NA. A fost, dacă vreţi, o confirmare care mi-era necesară. Deloc ruptă de preocupările mele stringente. Deci la obiect.
                Aceste lucruri trebuiau spuse, pentru a înlătura neînţelegerile. Dacă sunt contra păreri, faceţi-le cunoscut şi să punem punct situaţiei.