duminică, 31 mai 2015

ÎN OCHII STRĂINILOR

de George Anca

ÎN VĂZUL STRĂINILOR

13. 11. 78 D.
Delhi University, English Association, Prof. Herbert Mainush to speak on „Towards a Theory of Comedy”, Seminar Room, Arts Faculty, 3 pm. De dimineață, văzând în ziar, m-am perpelit, mi se părea că nu poate exista o temă mai atractivă. Am întrebat-o și pe Nansi. Niciun răspuns. Am fișat cărți indologice și la trei am fost în seminar room, printre engleză. Am observat și pe studentul meu (lector) sickh.
Confernțiarul, tânăr, planturos, cu păr bogat, timid, pedant. Dr. Khol a apărut, prezentări convenționale. Vorbitorul citează dintr-o carte a amfitrionului, numindu-l „autoritate în comedie”. Trece la Steiger, la opoziții (comic-tragic, vesel-serios, fericit-nefericit), râs, conflict, Platon, apoi Cicero, cu limitarea vieții, englezi de mijloc, ceva italo-anglo-franco-german – împotriva confuziei între psihologie și literatură -, Scaliger, drama în termenii dialogului în consecință și lipsa de katharsis, a amuza: rizibil-ridicul. Iar Aristot, Philippe Sidney, Fr. Schlegel, lipsa noii societăți în comediile lui Ben Johnson (Alchimistul, Volpone). Iarăși Shyllok – comedie-tragedie-conciliere -, acesta deplângându-și soarta de evreu, oratorul trimite la sfinții creștini din epocă asupra exilării evreilor din Anglia – este grav, cumva tragic. Jaspers – grandoarea tragediei, victoria în înfrângere a eroului. Brecht (Arturo Ui) – optimism, libertate, free laughter, impudence. Apoi Aristofan. Iar Ben Johnson – nu judecăți morale ori modele de societate. Novalis. Tragedia, de domeniul trecutului (inspirație) – comedia: viitor. Utopie. Comedia, specie a libertății. Diferit de Campanella. Fără legătură cu realitatea.
Tempeste, 3 pagini analizate – se renunță.
Cineva îl întreabă de accepția libertății. Se răspunde vag cu bucuria la ascultarea simfoniilor lui Beethoven (?) Se cere o definiție. Se refuză. Totuși, ce va spune studenților la clasă, dacă e întrebat ce e comedia? Nimic, orice, proferă Mainush. Privește Taj-ul, e suprauman? Te bucuri? Etc.
Domnule, eu sunt din România. Sunt familiar cu anume comedii moderne, cu filosofia despre comic a lui Schopenhauer și Bergson. Ascultându-vă teoria despre comedie, am uitat toate comediile văzute în viața mea. Îmi permit să văd în „free laughter” un katharsis. Teoretizați comedia din Divina commedia și La comedie humaine. E minunat. Îl respect pe Aristotel. Iubesc însă comedia absurdă, dacă mai e comedie. Am două probleme concrete: Nu acceptați, pentru „utopie”: fantezie ori fantastic? Și care e relația teoretică între comedie și teatru, mă gândesc la actor, dubla actor-reâncarnare, conceptul lui Rolland Bathes, în legătură cu teatrul nejucat și necomic al lui Baudelaire.
Lumea se cam amuzase. Mainush se roșise. - Ce să zic? Ha,ha! Apoi mărturisește că și el a uitat toate comediile, vede trei pe săptămână la tv. Aici e o teorie, ce-a zis Friederich Schlegel. Trebuie văzut. Niciun răspuns la utopie-fantastic-comic-teatru. Taie firul, mi se adresează, renunț.
Cineva se mai interesează de libertate, și roșcovanul (la față doar, părul îi e negru) o califică, dubla întrebare, ca extrem de importantă și evocă schimbul de scrisori - în problemă! - dintre Fr. Engels, „cunoscutul marxist”, și Mina Kautsky (parcă) – insistă, nu mai ascultă nimeni, revine la imaginara parte a doua a întrebării, nu se știe ce mai spune. - Nu știu dacă am reușit să vă satisfac cu răspunsul meu.
În fine, dr. Khol conclude pe larg – e o teorie, lucru de merit pentru un conferențiar care, pe lângă lecții, se gândește să facă și o teorie. Ar fi bine ca toți cei de față, profesori în departament, în următoarele trei luni, să încerce și ei să teoretizeze (comicul?) El însuși a cheltuit săptămâni, luni, poate ani, cercetând comicul. A vedea comedia în corelație cu prezentul – punctul lui, realist, de bun simț – și cu viitorul, chiar a defini comedia în funcție de libertate (în contrast cu tragedia), este un punct de vedere. Desigur, comedia modernă se impune comentată. Ionescu spune despre comic ...
La ceai, Lamba îmi mărturisește că i-a plăcut foarte mult comentariul meu. Am schimburi de priviri uricioase, nerasiale, cu Mainush. Iau un biscuit și plec. Să se fi zis că ostentativ? Nu era de mine. Îl rog pe Lamba să-i spună lui Khol că vreau să fac o conferință pe același subiect. Ba încă, să nu-i spună. O să-i scriu eu.
Gupta, care e șef la deptt. de Istorie acum, pare să mă ia în serios, așa că voi face conferința 1918.
Voi scrie o carte de antropologie literară.

14. 11. 78 Delhi
Brian V. Street: The savage in literature, 1975. T.K. Penniman: 100 Years of Anthroplogy, 1952. G. D. Killum: Africa in English Fiction 1874-1939. A. Retzius: Cephalic Index, 1940. Heritage of Conquest by Sol Tax and members of the Viking Fund Seminar on Middle American Ethnology, 1952. John Gillta, Ethos and cultural aspects of peronality.
... so he will receive the minimum amount of punishment or misfortune and the maximum reward...

15. 11. 78 D
A căzut delegația la congres pentru că era română. Bestii corpii de aici, canibalii ministeriali de acolo. Dacă mai trăim, om mai vorbi. Nea Romică să-mi trimită măcar niște interese.
Anthropology and the public interest, 1976.
anthropology (the traditional paradigms): 1 essentially a graduate academi discipline; 2 primarily involved in basic research; 3 grounded mainly in non-western cultures; 4 requiring no special ethical code; 5 entitled to call upon federal an foundation funds for unrestricted support.

16.11. 78 Delhi (Deportație)
Nu se intră, ca străin, sub nicio formă, în Jaghanath Temple. Nici dacă aș fi reîncarnarea lui Alecu Ghica. M-aș arunca de pa Jantar Mantar.
(The phrase thirty three – seven times with different meanings:) Student: Page thirty three. Where's thirty three? Tutor: Thirty three. S. Thirty three, is this thirty three? T: Thirty three. S: We were on page thirty three. Where is it? T: This is it. S: OK is this it? T: That's what I said. S: I am rending it now.

18. 11. 78 Delhi
Sunt toată ziua în departamentul de antropologie, la Indera Singh et comp. Programul preliminar al Congresului are nume din toate țările, minus România.
Un peștișor și o vulpe argintie de la polul nord. Ghicitoarea peștilor i-a spus că-l va mânca un urs, o morsă, ori îl va prinde pescarul Ping. Ce se poate face? Să sară, la flux, într-o bălticică din ghețarul Bebe, pe unde trece Vulpea Argintie și să-l mănânce ea.
Peștișorul, bâldâbâc. Vulpea-l ia-n gură – îm, ce gustos e, dar să nu-l mănânc, cine știe. Peștișorul, disperat, bucuros, îi aduce prânz de meduze și alge. Dar într-o zi îl prinde pescarul Ping-Pong. Îl pune într-un vas cu apă, să se joace și copiii lui cu el.
Nansi și Nana vor primi biletele de despărțire, legitimarea impotenței statale, orientare oriental-fascist-anticulturală. Tărâmuri necunoscute subțiază granițele și gravitația. Băieți organizați, pușcării în familie. Sinucigași nesinceri. Yuvavani. Zăcământ deportat spre a fi.
Tov. Min...Eram remunerat cu 3400 lei lunar, ceea ce, împreună cu remunerația soției (pierdută prin însoțirea mea aici) și alocația copilului (și ea stopată) ne permitea să acoperim ratele la locuița amenințată de a fi scoasă la licitație, în condițiile detașării noastre oficiale.
Miercuri 22. 11. 78 Delhi (r)
Nansi primită direct la PhD în Calcutta. Se lasă greu, va avea de muncit, acasă.
Singura soluție, greva foamei? Amuză ca un OZN? Bacterie sub microscop, ai a te scălda în conștiința universului? Mediul constrângerilor totale e omogen, etajele se sprijină pe o temelie negativă din care faci parte. Exteriorizarea oricărei trăiri posibil acceptabile compune o sumă nulă. Punct de vedere și de orbire birocratic. Marfă cerebrală neprocreată. Veacul nu mai seamănă, de la o clipă la alta. Pasiunii de a fi îi răspund râuri stinse.
Leo făcu scandal după-amiaza aceea. Devenise de nerecunoscut. Bolborosea înjurături ce-l făceau ridicol, mai ales că el se lua în serios, se temea singur, în numele clanului, striga câtă dreptate are, că e sănătos, iar criminalii s-au înmulțit - de ce? Păi de ce, dragă Leo, calmează-te și stăm de vorbă, lua-te-ar mama dracului de bulache. Ți s-a suit sperma la cap și curvele astea își bagă rujuri între craci, fără să te întrebe ce duci tu în palmele bătătorite.
Secretariatul însă știe ce și cum. Nu ne facem griji de proveniența surprinzătoare a membrilor unei expediții morbide. Se ia act de punerea ei în mișcare. Se urmărește pe hartă simbologia emică. Ce zice de hegemonismul tribal? Oleacă de periculozitate le vom atribui și dumnealor. Dezorganizați cum sunt, nici ladino, nici indiano, nimic, se vor autodecima. Gust îndoielnic. Viroză asiatică. Nimic de zis. Drepți! la re vedere.
Fetele udă bananierii. Tunsul ierbii se face cu forțe din afară. O pisică ispășește prea-îmbuibarea și la prima bătaie sucombă. Geamăna se tăvălește prin toată grădina și miorlăie gonind fetele în cotloane intime.
Suntem trei zile în munți, apoi ne întoarcem fiecare unde vrea. Cei născuți între aceste vârfuri n-au coborât niciodată în localitățile de la poale. Studiul lor va fi studiul nostru. De ce râdeți?
To the President of Delhi University Women's Association. Dear Mrs. President, As homage to India we propose the organization of an exhibition entitled Indian Flowers painted by a Romanian girl from Romania – Alexandra-Maria Anca, student in the school of Association. We are happy to remember that she has received the first prize in drawing competition, last year.
24.11. 78 Delhi
Gura asta mare mi se traduce într-un surâs-plasă pentru trapeziști absenți. Mulțumită formalismului guvernant, vom crește de la mic la mare ca un scepticism familial de implicație folcloric-național-antinațională. Ne vom ruga îngenuncheați patriei să ne primească eșecurile. Nansi a promis că se sinucide pentru o rupie cu care a păcălit-o proprietarul de photostat. „Simboluri și reprezentări ale lui Șiva în arta indiană”, proiectul ei de doctorat, se mai amână cu o vestă.

25.11. 78 Delhi (r)
Mi-au scris Sorinache și Pricop, ultimul mi-ar fi dedicat o poezie în cartea lui Patima muntelui, primul dorește de Eliade și de noi. Puterea mistică a prieteniei nu și-a făcut literatura. Identificarea cu celălalt e un nume al infinității.
Inginerul ambasador umple table negre cu nemaiamintite formule. Cu automatism psihologic, interzisese La steaua și alte recitări în românește ale studenților indieni ca neatingând armonia lălăită de excrescența sa.
Ea e din Kashmir, îi zic, va recita în hindi „Șah”, de Sorescu. - despre ce e poezia? - despre șah, albe contra negre – dar care e ideea poeziei? - are o anecdotică a luptei, l-am auzit citit de autor, e dramatic, șahul e joc național indian – toate bălmăjelile alea copiii să-le spună înainte de a recita în englezește (atât de prost!) M-a întrebat ce zic de „interpretările! lui, care a fost profesor – sunteți tare, puteți fi combătut, dar sunteți tare.
Sunteți în delegație? - curierul. Scriu repede o scrisoare către Miu. Îmi promite că i-o dă. Îmi recită strofa cu frunza care a făcut explozie, din Topârceanu. E trist că n-aș avea timp să discutăm poezie. Marin Sorescu, unu, Nichita Stănescu, doi – nu vă plac? - ba da.
Costică. - Hello, Mister. N-am zis minister (?) Îi spusesem cu public mixt: faci România de căcat, îi dai bani lui Seth. - nu i-am dat – de, muncește ca mine, pe gratis. - Acum așteptăm după tine? sărise când îi apăruse bosul, și eu mă întrețineam cu Beri despre poemul lui dedicat României.
Amărăciunea mi-era relativă. Un mort înfășurat în galben era purtat fără jale, pe la Kashmeeree Gate.
Oare va fi sensibil Eliade la ideea mea de a scoate în India o nouă serie (măcar un număr) din Zalmoxis? El ar da un articol. I-aș evoca și eu Calcutta, Rishikesh, plus eminescian-brâncușiana mea de toate zilele. Șora și Noica ar reuși să-mi trimită ce și ce. India nu dacă are azi – cred că nu – un Komaraswami, dar poeticieni în sanscrită, da. Joshi ar colabora. Poate chiar Sahytia ar tipări numărul. Nu străin de un anume vag aer testamentar. Cum începutul revistei va fi fost profetic spre istoria religiilor, ori poetică?
Ceva mă solidifică. Mă cam uit după statui, oricât de boccii. Sunt totuși nume, Shivaji, Tilak. Satendra insistă pentru târgul de câini, eu îl întreb de film, el îmi zice de cutare că e bun, îmi închipui.
Au ales comitete și comitagii în deptt., totuși. Am uitat – precis, mai bine – de întrunirea aia. Sunt și așa în afara blocului. Cine ce-o să-mi facă. Vilele se confiscă deocamdată. O să mi se naționalizeze la licitație, în deportare, apartamentul? Ducă-se. Zece mii de polonezi în Varșovia contra opresiunii ruse îmi sună mai bărbătesc.
comitagii dar nu români indorusificată șfară mă duc cinzeci de săptămâni apoi acasă pe afară mă uit de Vlaicu pe Carpați mai lasă-te de gravitații bă munte tot descreierații în sine vulturi învârt na-ți-i o nație pronaos îngenunche femeile în față malii iar popa dulce la rărunche arată ca medievalii pe râul invadat imperiala aurărie lemn câinesc se pierde toată socoteala acuma când mă prinosesc.

încet să nu te dezrostești
cuvântule de templu vid
statuile prea muierești
rugându-le la muced zid
tăcere până-n Negrilești
de a ta umbră Baiazid
ocean îți sunt pământ îmi ești
fudulule ladinoid
când ora bate iar profană
de viață-n arc săgetul bleg
și câine și mușcată rană
prietenește îl întreg
pumn țeava labei de emană
pe curierul Ali Beg

muște sugeți leii mai cu milă vă rimez că-mi sunteți de prăsilă pline vă întoarceți peste mine în amoruri încă arhipline păsările zboară iar agale dar să nu ne ducă în greșale burțile funcționare chiorăie ia aminte cine sforăie sfoara peste sărituri țânțare că strivii biata reîncarnare

sâmbătă și morții mimeni cu o tuse
apasionată apa Sion US
înzăpezitoare himalaizantă
primită scrisoare vândută bacantă
catolică nu e că e protestantă
aversă zidită sâmbătă în pantă

îmi descriam auzul văd o cămilă concentrată asupra cocoașei ori eu înăuntrul centrului caravană părăsindu-se deșert munte aducere pe după lauri a unui cap numai tristețe se lasă o noapte oprită pe dungă ascult o vreme de copii trăim de mult în joacă parcă ne pare rău după o vale verde

a fi un sat C A Rosetti
în baltă și pe harta fetii
în Eminescu ferentară
călătorire-ai pe afară
păi facem noi literatură
și râurilor arătură
ascultă-ți indiana zodioară
în Eminescu ferentară

și prea târziu copilă pictor ți-e tată șarpele constrictor sicilian odată nu a înveninat țărâna sua păduri muntene doar slănicul călugărlor i-a zburat nimicul o viață bântuit de nime s-a strecurat prin dricărime și cât îl vezi de mort de-o viață se trezea dis de dimineață

a doua zi deodată tristețe ilustrată hârtie manescrisă neauzită missă o amintire parcă pe sine se încarcă olară piriformă o namilă de dor mă sub spumele de veghe somn îmbrăcată zeghe trezește dinainte de acoperăminte mai jos de somn în viciu insulă Mauriciu prietenii mă plâng din muntele Parâng

și iar și iarăși și iarăși
la samsar fără samsară-și
pedepsit împărtășitu
lutul smuls în cange și tu
tu iar tu iartă tu iartă
kamă mokșă dharmă artă


26.11. 78 Delhi(r)
Hindustan Times: Indo-Romanian Society – Sixtieth anniversary of the formation of Romania, India International Center, Lodi Estate, 5.30 pm. Indo-Soviet Cultural Society – Fifth anniversary of Brezhnev's visit to India, public meeting. Articol despre economia deschisă a Ungariei.
Mihai Eminescu: Revedere (recită Kashyap Manica); Vasile Alecsandri: Cântecul gintei latine (recită Yogindra Vadwa); George Coșbuc: Trei, Doamne, și tiți trei (recită Devesh Mohan); Mihai Eminescu: La steaua (recită Charanjit Singh); Marin Sorescu: Șah (recită Veena Rani Gupta); Ashok Beri: Gândul meu (hindi:)
gândul meu sub arc de munte limpezit de râuri sfinte peste-a ierburilor frunte izvorâtele cuvinte România gândul meu
păsări treze veșnic zboare inimii neînfricare peste iarbă până-n zare un pământ sub raza primă diamant se însenină România inimă
păsările-n clar de lună „pe la cuiburi se adună” de-aș fi pasăre spre ea din iubire aș zbura România dragostea
Întorși de la IIC, pe mine mă doare capul, Nansi e conciliantă, Nana aproape bine-dispusă. Mă risipesc în înțelegerea amănuntelor. Au plăcut Manika recitând Revedere și Ashok Beri cu al său Jae. Yogindra și Satendra s-au descurcat. Cine știe cât de românesc le-o fi destinul, dar astă-seară ne-am lăsat de-o amintire. Vorbire despre noua ordine – înconjurat de propria groapă – ne deranjam unul pe altul – însănătoșire în păreri – nu ne venea în minte nimic de încredere – pas căzut într-un abis mai familiar – chiar cu galoane – unde e țara noastră – paninginerie gol căpos.
27. 11. 78 Delhi (r)
Mai pot fi pentru creatori somnul și visele secularizate? Drumuri de intuiție amarnic ignorate, buluc de replici și ieșiri din stână, la lupi mai blânzi, în haite separate. Plus viitorul și hotarul spre mai rău, la infinit. Numai pe dinăuntru.

28. 11. 78 Delhi (r)
Pe la 10.30, poștașul aduce o invitație în Maharani Bagh, la o mundani ceremony. Curând, în Mudrika. Scriu dodii pe invitație. Peste o oră, urc pe terasa vilei. Vinod îmi face cunoștință cu Stephen Gill – îmi spune că m-a ascultat la „Către o teorie a comediei” - „conferința unui german, a spus ce-a spus ăla, ăla, dar nu părerea lui” spune lui Vinod, adaug și eu, confunda pe Shyllok cu Shakespeare.
Curând, Gill îmi spune că trăiește în Canada, s-a întors după 20 de ani, Delhi e același. A ascultat, în Canada, un dramaturg român, oarecum gras și, într-adevăr, chel, da Everac. Are și un prieten în România. Vrea să-i traduc un roman, să ne vedem, stă la Tourist Hotel, lângă stația de tren din ND, are și whiskey, dacă mă interesează. Dacă merg seara, mă așteaptă, că am idei bune. Se retrage.
Vinod mă conduce să mănânc, iau câte ceva, îmi curge nasul. Mă pune să mai iau.Vreau să dau telefon lui Joshi, mă duce la terasa din spate, unde se află mesele, trecem zidul cortului, văd cazanele cu delicatese. Castroanele excitante de dincoace sunt umplute cu mâna, bucătarul se spală, la felul următor, în aceeași găleată. Urcăm o scăriță, coborâm, pătrundem într-o altă vilă. În camera telefonului, un moș și două babe. Una scoate un geamăt intermitent. Le spun namaste și parcă-și amintesc de viață.
Îmi răspunde cineva în hindi, luându-mă peste picior. Închid, sun iar, aceeași voce, în engleză, Joshi nu este acolo, nici p.a.-ul lui. Mă întorc sus pe terasă în casă, apoi în partea de la stradă. Vinod mă lasă în compania lui Kapoor, tatăl cumnatei sale, colecționar de artă din Calcutta, neam de giuvaergii, atras de școala Kangra, devot al lui Krishna, mestecând tot timpul din câte două-trei cutii mirodenii diferite, alternate cu o Dunhill. Ochii de lotus, culturile vechi ale Chinei, Egiptului, Indiei – dragoni prima, monștri a doua, Dumnezeu a treia.
În Calcutta se poate avea companie, bun transport, artă, prietenie – Lingraj și Konarak în Orissa – Shantiniketan, cel mai bun loc pentru mine – bunicul, giuvaergiu al familiei Tagore – simplu, bătrân – Maytreyi Devi, faimoasă, și Sukumar Sen și, și – cine-o să aibă grijă de colecția sa, fata i s-a măritat – s-o doneze, nu e ca în România – sub influența rușilor – India încă are resurse – toți au luat opere de aici pe nimic.
Vinod apare cu înghețată și bețe de bambus pe post de linguriță. Vreo trei ore rămânem singuri pe terasă, el deșirându-și gândurile, mai luându-mi câte-o fotografie (mă impresionează lumina blitz-ului său) – congresualismul universal, un guvern al întregii lumi – funcționalismul religios al estului, materialismul doctrinar al vestului – estul (China, Egipt, India) înrobind spiritual vestul, vestul înrobind material estul – împotriva oricărei națiuni – eternul fascism, ori comunism – văile fertile și calde – apariția mijloacelor – cetățenie pentru maimuțe – șase luni în pușcărie – de ce, după mii de ani, 18 luni de emergency – ajutor străin – eu și vacuumul pe care-l ocup – a nu fi jurnalist pentru a rămâne sau a fi luat drept poet – un câine cară femurul poetului mort – ceilalți văd poetul femur – metalele armelor n-au naționalitate – Krishna Srinivas – zoroastrian – guild, preguild – prieteni sunt cei ce pleacă – cu frații trăiești împreună și nu te înțelegi, cu prietenii te înțelegi și nu trăiești împreună – din Puri la Trivandrum.
Mai vin musafiri – se întreabă cât vorbim, curând ne despărțim. Străbat pe jos tot New Delhi, în linie dreaptă, din Maharani Bagh, la India Gate și Connought Place – puține trotuare, schela moscheei, Max Muller Bhavan, o blondă și o grasă, C.P. , cele două. Se apropie, caută gara, sunt creștine, umblă prin toată lumea, vin de pe lângă Sidney. Ar merge cu clasa I. Maria și Frazy. Tourist Hotel, modest.
Gill credea că nu mă mai duc. Bea lapte. O să aștepte și o să luăm dintr-o sticlă mare, purtată ca o bombă pozitivă, whiskey. Sosește și un publisher hindi, Jain – n-o să ia alcool. Am în față cărțile lui, ceva poezii, Why, The Immigrant, studiu despre Wells. Le răsfoiesc, văd India printr-un exilat al ei ? O să-mi dea permisiune scrisă de a-l traduce, trece poimâine la 5 pm pe la mine. Face un discurs despre operle lui, să audă - dar cască - și Jain. E zece.
Rătăcesc drumul către C. P. Trecusem pe lângă șirul de adormiți de pe trotuarul de vizavi de gară. Șopulețe luminoase, Ramakrishna Mission. Disperat, întreb un solitar tânăr, în costum, despre Maurice Nagar – chiar e stația lui 100 aici. Vine, urcăm. E recepționer la Claridges Hotel – când am timp să trec să-l văd „in my hotel”. Coboară.
Mi-aprind de la vecinul din față ultima țigară. Merg spre coborâre. Șoferul cu basma își dă drumul. Oprește autobuzul, cobor, sunt aproape. Nansi fumează ultima țigară din casă, mai dondănim, povestesc, mănânc, dorm după 12.30 aproape bine, mă trezesc buimac. Improvizez asanas, un acord economic româno-indian. Băieții de la Khalsa de mă căutaseră ieri, împreună cu o fată, îmi spusese Nansi, reapar. Aranjăm conferința mea pentru mâine la 12.
Străbatem mai apoi prin Probyn spre Kingsway Camp. Apoi departe, în Tagore Park și petrecem patru ore, cinci feluri de mâncare. Un tablou al doamne Zberea, plus un portret al d-nei Chaudhuri, gazda. Fetele lor, biblioteca, dorința de a-l revedea pe Theban. Sărăcia (5000 lei) din București, servitor o dată pe săptămână (și nu 24 ore), greutăți de transport, boala de rinichi a doamnei (infirmată în India de cel mai bun radiologist).
Poeții, proști poeticieni (T. S. Eliot?). Poeții – supremii. Cel mai bun poetician sanscrit este S. Dasgupta. Fiecare suntem Dumnezeu. Nu e nimic misterios. Toată poetica, prin raționamentul cauză-efect. Aici s-a născut Dumnezeu, aici i-a plăcut. La noi i-a fost frică de Ceaușescu. Indranath citește „Shakespeare” de Sorescu. Nu te uiți la tv? A, ești Mannix. Greimas. Mama Kali este Ceaușescu.

29.11. 78 Delhi(r)
Ieri, la 2.15, în Deptt. of history, invitat de P. S. Gupta, șeful deptt, mi-am susținut, în catedră, seminarul despre Unire (1918) – conferința de pace de la Paris, aprecierea evenimentelor interne, ecoul în India. Unirea din 1859 îi este familiară profesorului Gupta.
Azi, la 12, în sala colegiului Khalsa, țin conferința „Cultura română și idealul unității naționale”. Prezenți, mai mulți profesori și 80 de studenți. Prof. Lamba s-a referit la latinitatea limbii și culturii române. S-au pus întrebări despre stadiul dezvoltării istoriei și culturii contemporane în România, despre elementele sanscrite în limba română, despre poziția românei între limbile romanice.
Țiganii, persecutați? - Ion Budai-Deleanu – dăm fier, primim... Poemul a plăcut și profesorilor de istorie. Câțiva studenți s-au dat francezi (din Mauritius?) Mi-au cerut să recit în franceză – maudit soit a jamais le reveur... la ou n'est qu'ordre et beaute... - allons, vieux capitain. Tajinder a făcut reclama dulceții limbii ca și a leacurilor reumatice de la Marea Neagră.
Am recitit romanele lui Gill. Seara am discutat. A scris despre Wells, dar autorul lui e Kafka. Ca autor și editor, mi-a permis în scris să traduc din cărțile lui. A scris o copie și pentru el. A oferit o reducere de 40%. Portretul lui făcut de un canadian îl dezindianizează, ca și al domnei Chaudhuri de madam Zberea.
Profesorul de punjabi zice că trei românesc și tre punjabi sunt cele mai aproape de sanscrită. Mergea la sigur cu orange. Vede în spaniolă nirank. Nirankar, da.

dacă tu ești frumoasă
eu cum sunt
șoptește dar nu acasă
pe pământ
ba în Maharani Bagh
dodie
la Mundan copil cu drag
Vinod e
tulbure de-o noapte fa
All Italia
la Lombardi se gândea
toată falia
reparație mogulă
cupolată
până către cea rotulă
nu de fată
Delhir Nou pe iarbă
cârpe uscă
radere de barbă
cu o muscă
nostalgic maidanul
la zoologie
eu aștept mundanul
din copilărie

dacă mai am la trei cenuși pe vetre-n iarbă fum de uși ce praf să trec din zidul bou să mă împungă în cavou nesigură ceremonie îmi adumbrește coada vie pereche câinii roșii tandri cum grădinarii taie leandri neîncurata-ne cireadă gândește jugul de zăpadă constrâns de ochii vitaliști ai gospodarilor cu briști sezoane sarbede la sobă vă dau de dezbrăcat o robă în schimb davai o ghilotină fără păcate în surdină doar latră candizii suspecți de-a fi tot câini de subiecți cu emic ton și o salivă savanților deopotrivă șipată-n fusta ruptă luna la noapte face pe nebuna cu nicio sexuală rază că nu ne mai îndoliază fie-ne anii fum nevastă trei vetre de cenușă vastă din două într-a treia fiecine să vadă ora stinsă cum îi vine apoi care la soare se chiorăște să dea să fie dat la pește duminica în șapte șapte în apele până la noapte buldogul negru ne anunță că ne acceptă de grăunță dar botului se dă pământul frunzele ronțăie cuvântul fii liniștită o secundă și se dărâmă valea mundă mă jur fumat de la orchestră cu dragoste abia terestră

30. 11. 79
să-i scriu biografia Margaretei căutător al rimei Mead cu marijuana-n Samoa încete-i din viață bătrânescul rid examen jumătate vor amicii din blocuri așchii la cicloane invită noaptea licuricii schițând biografii americane

Dear Sir, in connetion with your letter No. MEL/ 4877 dated 29/11/78, I propose Mondy 11th December (8.00 a.m. to 9.30 a.m.) as date for conducting the IInd Term Test for Certificate in Romanian.

mă latră câini se sting lumini la Ararat mi te închini modernul în Carpat bătut ți se arată petrecut pe viitor ne-or recunoaște roșite ouăle de paște ci înainte de crăciun pe la fereastra lui Arun din noapte ora unu fix amicul vinde hindu viks minuscul un armurier insomnios se dă de cer de ciochidarii gemeni cată și viața e înfrigurată

Vă rog. Clasicii dumneavoastră? Da? Aveți o limbă proprie? Vreau să-mi amintesc propoziții. 2 milioane în țara lor, 15 în lume, 1 în capitală. Nu Asiei. Mulatrul spune oare nu albului din el? Prin nevastă, unul era dravidian, altul canadian. M-a înjurat într-o limbă necunoscută. Jur pe yoga. Răspund propriilor întrebări din naștere, ca un mut. N-aveți a vă teme de mine, poate de voi. Sofistichez de dragul nici unei cauze extra. Mă cunosc de undeva. Destinele ni se găsesc fără limbă. Ne putem întâlni din întâmplare.
Individul sperie grupul, înțeleg. Amici imposibili și totuși funcționali. Jocul de-a marșul pe după canapele. Să lăsăm gemenele să fie soldați. Statuie în fiecare regret. Pustiul așteptării claustrate.
Comaraswani, Selected papers (1977). „Wallace Brockway, Joseph Campbell, Mircea Eliade, I. B. Horner, and Stela Kramrish have all contributed their mature judgment regarding both selection and editing”.
1. 12. 78 Delhi(r)
Nemaiinhibată de detalii. În jurul distrugătorului îndrăgostit. Va gira oare profesorul din Calcutta până la capăt formal destinul acestei șaivite? Lingraj și Konarak vor rămâne mereu permeabile gândurilor unei femei în dans? Atâtea disperări își vor lua la revedere.
Nu un român așteaptă la clasă studenți indieni, un neindian așteaptă neromâni în competiție sine qua non.
În timpul grevei dintre 10 și 12, pe Chhatra Marg, o competiție făcu zgomot, atrăgând public din case, câini de prin curți. Băieți și fete călări pe măgari îi conduceau autoritar. De lene, măgarii se lăsau îmboldiți. Obrazul unui colegiu sau al altuia se disputa în ochii privitorilor, nu și al celor călări. Victorie Ramjas College? De ce nu?
Cum sunt castele? milenare, indiene, ermetice. Backgroundul întunecos al acelei caste îl vezi după zece mii plus treizeci de ani. Lasă niște secole să mai vină. Lasă tot. Adio universurilor închise expulzându-și indezirabilii în exterioare casteiste. Lumina învățăturilor străbate prin frigul ucigător. Eh, întuneric, ascunzându-ne de flăcări și morminte. Vom nemuri cu totul altceva decât adevărurile de o ființă.
Ploaie rece, sezon contrastiv. Fanfară, step, lumini de nuntă. Oglinzile se fericesc sub convoiul bătăuș al dansului. Un copil, de vreo zece ani, jubilează, fără franjuri, împreună cu ginerele călare. O fi frig? Ploaia a trezit amintirea căldurii. Un nasture desfăcut la cămașa cerului. Nunta se prelungește și în a noastră Chhatra Marg pe seară, când Thirta, sfântul, a așteptat cu noi să-și dea drumul la filosofie – cei vechi au spus ce spun eu – după un pas mai încolo al nuntașilor, mii.
Subiectele de examen au ceva solipsist. Paper-ul secund cred că se va încheia cu Soorya namaskar. Lasă-l pe Mar să fie de la orice poliție secretă. Nu te răpși la el. Ai grijă să păzească vreun student holul. Vezi ce-ți dorești, nu prea concret, și nu o schimbare de la cei doi protagoniști. Vei fi mare pentru o oră, dezamăgit a doua zi. Mergi de luni, zi-i: proletcultist, umanitate – Veda se va tăia. Să nu amintească de papă ori de secretarul de state.
Oli nu se putea amesteca. Se fotografiase iar într-o toaletă diplomatică și nu-și mai făcea documentarea obișnuită la mai marii lui Mar. Pe băcan îl bârfise că i se vede cioaca, după ce acesta comunicase un fel de plângere în termeni asemănători: călătorind în autobuz către voi, un ins băgăreț m-a căutat la cioacă.
Se spune, de partea binevoitorilor, că atâta-i mai rămăsese după chixul cu nevastă-sa în curul gol: ce minciună, prin gaura fustei nu se deslușea nimic, se va stopa la întoarcere și o s-o poarte și la televiziunea internațională.
Și Oli se gândea câte femei mai mult goale... fotograful oficial... banii schimbați ... vodcile... cancelaria. Se stopa într-o oarecare proză de oboseală, de la burtă, o, cu puțină glorie, ce-i mai rămăsese, căci avea să înceapă, nu, nu în zona asta, căci băcanul se păzește, cicloane, inundații, îl propun, îl ajut, mâine la ședință. Și Oli se scărpină în buric îngropându-și în stofă paiul de băut Torino.
Zafar, în fața lui Oli, își mișca barba fără să vorbească fixându-o-l prin ochelari și obsedându-l-o cu bindi-ul natural din creasta frunții. Ălaia avea idee că băcanul ar da faliment și rumega ajutor sângeriu, anonim, turnător, ecuând dușmănii exterioare hermafroditismului său de succes, evident carierist, de proletcultă violență și prostească trădătorie apatizantă.
Se gândi la Italia. Auzise, pe filieră, și de Saba, numele mic Franco i se amestecă în capă cu al lui Mao absurd hispanizat simpatizând cu știrile despre Dalai Lama pe acea sete vampirică de a-l fărâma pe băcan. Ăsta ar fi și scris: Caro professore Saba, ... Ho sentito che all'Universita di Roma e all Magistero c'e bisogna di professori di romeno. Aspetto un segno da Lei. Con gli migliori ricordi e saluti...
Oli amestecase abil „Tehnologia trestiei de zahăr însoțită de considerațiile unui băcan” cu o teză de doctorat paneuropeană – probabil nu-și încărcase memoria cu numele lui Pascal, dar ar fi fost în stare să-l recunoască în mai multe persoane, pe rând. Pe calea propagandei, l-ar fi aprobat și ca dac, prevalându-se sporit împotriva lui Mit.
Mit însuși glumea cu numele inginerului de șosele Dante. Din Orientul subdezvoltat la creier, cum se exprimase androginul nostru, al cărui destin ni se va părea odată shakesperian de trist, umbrindu-l pe Shyllock, alesese un Kama camuflat funcționărește, ceva pentru ciochidari, la urma urmei.
Băcanul, cărunt peste noapte, luase ticul „să trăiți”, dar vechiul „vă salut, domnul meu” reînvia absurd uneori, făcându-l inabordabil mai ales lui Mit. Casele necunoscute, lifturile, căutările, interioarele populate anticivil îl făceau, a doua zi, agreabil oricum lui Mit pe băcan. Obsesia cafelei, de băut neamestecată cu lapte – iată că ura laptele, avea și el pasiuni -, se lăsă peste toate subiectele, situația transporturilor, fondurilor, cititul fără bani, invitarea „noastră”.
Campionul momentului bătea-n podea Hora Unirii. Purta cornet acustic numai înainte de culcare și-l împrumuta umanitar unui amic de suferință: guvernele nu cunoșteau această deficiență comună lui Beethoven și Vallathol. Marea cucerire se realizase în tăcere: naționalizarea caselor licitate șase luni, pe argumente aproape extraterestre..
Nu admiteau, cei din combinație, chestii de genul „ai auzit”. Evreii rămâneau „spanioli”. Conspirațiile internaționale, evreiești. Hegemonismul, universal. Probabil poveștile federaliste le-ar fi deslușit chiar pe altă cale decât a auzului. Diferențele între culturi și sloganele dezvoltării din gura lui Mit îi lăsase surzi.
Păcat de știință și de muncă, excelență. Suntem o echipă ca un ins bătut de vecinii lui Ismail. (Spune mata) cu ce inimă să mai crezi dincolo de idee. Sistemul prezentat cu ani în urmă e depășit. Informațiile domniei voastre n-au de ce să ne rănească vanitatea. Ce pierdem noi acum, ai noștri tot n-au avut niciodată.
Eu cred că au posedat totdeauna, replică Mit. - Se poate, auncă Baros lui Bun. Se serviră răcoritoare. Discuțiile se duc în dialoguri, unul cu altul, băcanul rămânând uneori în meditație, parcă gelos pe vorbitul celorlalți, fără haz și sens, după cele întâmplate, adică neîntâmplate. Oricum, descrierea situației va marca un pas.
A suporta un eșec de proporții, cu motivații bine concepute, vorba lui Oli, tot o pâine. Căci ce e viața? Ascultați aici, am inimă cu douăzeci de ani mai tânără, voi cu tot atâția mai bătrână. Din punctul meu de vedere, ați murit și încă prostește, fără luptă, săpați la rădăcină prea adânc. V-am ridicat prestigiile degeaba. Se mai miră dânsul, cu totul vizibil pentru campion, tolerat tocmai din motivul senioriei lui. Acesta se putea distra visător în tăcerea absolută a ultimilor zece ani pierduți cu atâta fără gălăgia ședințelor de agenție.
Avea dreptate sardarul cu istoria și repetarea ei, la fel ca și băcanul – s-o știi tocmai pentru a o repeta, de ce nu. Spectacolul se încheie oricum. Nu suntem ultimii. Nu suntem deloc, de la primul rege la prima adunare, în ruptura miilor de ani, cu săgeata tinerilor vânători de demult pătrunzând în craniile semenilor, întorcându-ne cinematografic printre ruinele tranzitului istoric, chipuri atât de tranzitorii însă, culturalizând cumva revolut, imperial, rostind șoapta numelor mari, unirilor, latinei, poeziei, mângîierii diminutivate, nemărginirii sufletului, bunătății bucatelor galbene, recitând călătorii galice în insule și înapoi, luxul, calmul, voluptatea, începuturile de carieră...
Campionul dormea. Ochii îi priveau cu aceeași expresie terenul operațiunilor nule, vitaliste. Predecesorul său revenise în floarea de cavou a apartamentului central din celălalt continent, nativ. Numele i se lustruiește pe creștetul ascultătorului prin excelență. Câte deșarte proiecte în fața rezoluțiilor, da, domnilor, vă dă mâna să săriți la umanizare, să vă alegeți reîncarnarea viitoare scociorând cu oase prizoniere minții, asta z'că faceț', țțț.
Se trezi. Repetă: da. Pe fereastră copacul anonim împuținat la frunze întrista amintirea pădurilor pustiite, simularea continuității vieții – astea nu se scutură niciodată, aha, nici morții, nici viii, nimeni, cum adică toamna-iarna, mă învață pe mine un fragment ce e alt fragment, nu ține, un viciu chiar, un absurd, altfel de optimism, de orice, ăștia mai vorbesc sub păsări călătoare?
O iritare excesivă, adică epidermică, îi producea amintire „băcanul a trecut la cărți”. Atâtea trusturi care îl băgau în seamă pentru oarecarele său farmec nu atârnau cât niște pagini fără glas. Și totuși gloria i se oferea aceluia ca nimic și nimicul ca o glorie.
Peștișorul vorbise. Adevărat, cu bun simț, în schimbul unui somn fără vise. Mal nesurpat, domnule. După cartea cu tehnologia, băcanul se aflase în audiență și-i strânsese mâna iezuit, că, vezi, doamne, oricine vorbește. Parcă ar citi considerațiile și ar ieși la raport pe tema lor.
Să fim serioși, tinerii înjurau mai puțin națiunile, fie și unite, decât puterile, impotența comuniunii decât finanțarea armată, asta adulmeca băcanul cel neverosimil și, culmea, pentru propria informare, într-o doară, sportiv, ostentat, fără carnet (îl aveam la mine, lângă telefon, doar nu i-l furase nimeni să i-l strecoare lui, pe șest, din respect și nemuritoare considerație).
Peștișorului i s-a adus în loc de mulțumire un „cu plăcere” aiurit. Cei ce stătuseră în picioare nu mai erau. S-au topit și câțiva premiați. Certificatul de merit l-a luat vântul. Sau băcanul? Pizda mă-sii.
Zilele următoare descinse din veșnica lui călătorie – toți am venit la fel, înjurând Mumba, doctorul Macbeth. Gambetta îi ținea de frig – ce sezon mondial, mai blând aici, piatra colea. Avu chef de teorie, îi merse, dar Oli se roși aflând de conjunctura respectivă din care nu lipseau până nici băcanul și peștișorul.
Încercă o tactică pasivă, indiferentă, totuși teoria doctorului îl impresiona fără voie, într-un chip ce-i impunea anturajul pricăjit, mult mai greoi în încâlceli și năbădăi decât noul venit. În plus, un obicei străvechi, izolaționist, se excepta. Contactele automat rupte se votau sudate. Își trase flegmele din nas și le înghiți. Fotografia îi ieșise politic, ăsta bate câmpii frumos, trece și milităria.
De exemplu, examină un toc primit de la blocari, linia, ce linie, mutrele, una, două – Macbeth ajunsese la Mircea Eliade, interesant, nimic nou – ălora de prin universitate – ce porcărie, mirosuri, greve, acte normative nix – balcanicul zice, italieniza doctorul – nu-i era de dumnealui că o va lua pe cale întoarsă, dar grupul turului (era vorba de turul lumii, dar el se gândea la propria muladhara incert vacuumată dinainte, doar se dădea domn și chiar era, mânca mult, vorbea la telefon, avusese șofer, cârtea prin acoliți – poți să știi ce și cum, obosise dirijând suspiciuni spre centru și unghere, nutrea o canibalică oboseală de viața altora – plăcinta și zahărul i se strepezeau în creier, se făcuse ora ordinului către Baboi să se dea emoționat de o veste neașteptată, evidentă o vizită, să declame din ușă chiar în fața lui Macbeth cum stă treaba – în fond, măgarul ăla mereu își dă aere în asemenea situații, mai bine că nu toarnă gaz pe foc, mă voi uita chiorâș la ceas...
Grădinarul a tuns și celălalt stufos copăcel de mango, să i se vadă tulpina și lumina. De-a lungul zidului, un papaia după luni de creștere a suferit aceeași soartă. Ca și goa, mai ales junglierul, alunul, apoi leandrul și trandafirul japonez. De dragul ierbii, mima malik-ul. Nicio curte vecină nu mai era înconjurată de copaci, dar de gard viu și câte un câine.
Furnica despre drum cu greierele în drum spre Paris își făcuse un ideal să cadă toți copacii cu minunate flori mai tot timpul. Iarba chelește oricum. Tufănicile și florile toate de brazdă se perpetuează casnic îngrijite de fantoma pustnică râzândă, asemănându-se poate singur unui copac condamnat, fără revoltă, cu forța cuțitului său răsărind în inspirații matinale, în scene pictorice, de Renaștere creștină, ridicându-se spre namaste.
Am purtat și eu cândva un costum din stofă ca asta, i-am spus conferențiarului de germană. Lectora rusă mă întrebase dacă îmi doresc să am zece studenți în loc de opt, număr foarte bun, zicea. Șeful cutreiera coridorul dimineața printre slavi, n-avea gânduri. Publicul funcționar se afla în grevă și n-avea să primească salariile în acest întâi.

6. 12. 78 Delhi(r)
Frig însorit. Maimuțele n-au somn. Toba Nanei crapă și de frig. Idealul uman excelează în negativul religios. Californii de virginitate ale Andamanului. Franco Mauriciu ne însoțește nu ca un vultur ci ca un cititor al lui Kalidasa, ori măcar știrile despre Yeti, sus în munți, într-o dezastruoasă expediție purificatoare – ei și?
Franco se bucura cu puștimea că Himalaia crește an de an cu centimetri buni și-și realiza talia înaltă la cafeneaua antialcoolică. Aparenta mândrie corporală îl condusese în compania sikh-ilor. Pletele lui n-aveau decât să insinueze turbanul apropiaților din Khalsa.
El se va simți în Tibet ca în Vygyan Bhavan sau în ashramul lui Rajneesh. Riturile federaliste celebrate de unii în claustrări de emergență și lunile de pușcărie îi montase a gândi împotriva națiunilor luate în parte, în favoarea tuturor luate la un loc. Să se opună doctrinelor pentru câte-o reminiscență până la Dumnezeu.
Plăcerea cu care atâția se declară atei părea a întări religiozitatea indiferentă a unor întregi culturi. Și a-și procura libertăți moderne îl prindea și pe el. Refuzul psihologiilor se corela cu studiul refuzului. Apoi, să refuzi pe dumnezeu în termeni proprii conferea o decență infernală neobișnuită demonilor, o originalitate în gândul celor trei lumi.
Se simțea un om întreg, minus el însuși. Din voință, dar și din educație, pe care și-o refuzase complice. Totdeauna a trecut drept un elegant, până la enigmă, în fața pedanților și a truiștilor. Amănuntele mizere bârfite în sanscrită îl ocoleau datorită tactului unui Kirk Douglas, unui film mut de Lodi.
Înapoi, înainte, drumuri comune, cu anonimi confrați, spre convivi neîmpărtășitori. Destine sfărâmate zgomotos, compensând brusc lungimea zilelor și generozitatea neprevăzutului, dar și această nonșalanță a absenței în act, nu timidă ori mândră, cât insulară, numită și realizată fără menajamente de ambele părți „mai târziu”, toată viața.
Poveștile ereditare încălecaseră pe o șa. Povestitorii, înecații, lupii de mare însângerată contrastau cu liniștea munților abordați rațional ori în expedițiile aderente. Dacă și-ar fi spus gândurile ar fi putut fi stimulat spre un minus Kyserling, spre spirit german, spre surpriză peninsulară.
7. 12. 78 Delhi(r)
Matheus nu e persoana întâi în ultimul timp. A fost vreodată? Oricum, va fi. Însuși Prem găsise putere să-i vorbească într-un chip straniu, aproape pasionat. Apaticul Matheus vădea totuși ceea ce, dacă numim eternitatea viitorului, ni-l poate face inamic.
Mahendra observă, sanscritic, urma Rigvedei în versurile lui Eminescu, apoi „jumătatea” tantrică, traduce chiar cu Șiva, Matrishanti, bindu versurile. Înțelege, spune, mai bine poetul. Începutul Rugăciunii e, încă, hindu. Odată mergând din Delhi la Ahmedabad, în stația Rajput, i s-a făcut rău, a simțit că moare, peste zece minute era bine. Să fi fost un astrolog? Fratele lui i-a confirmat că în acele momente trecuse pe deasupra Rajputului planeta Saturn.
Era la colegiu, studia dreptul. Citea Marshal Low, ajunsese la pagina 375. Ceasul din turn a bătut două noaptea. Pe zid a apărut un gentleman. (I-am dat să citească Se bate miezul nopții.) Umashankar Joshi i-a spus să înceapă un roman așa.
Tatăl său nu cerea douăzeci de paise rest de la un copil. Odată a plătit exact, a ieșit scandal, copilul s-a revoltat. Tatăl i-a zis să nu-și piardă armonia, că va trăi o sută de ani, și i-a oferit unceai, „ia”.
Lord Shiva e în creier, mama Shakti e în muladhar. El e sedentar, numai în unire cu ea este totul. Dumnezeu ne dă toate instrumentele, în afară de cele pentru a-l cunoaște pe el. Ești nebun dacă nu cunoști viața asta, spune Gita. Făcându-ți munca ta slujești adevărul, nu în ashram.
R. V. Joshi îmi lăsase versurile lui Eminescu în versiune sanscrită cu alfabet latin. Pe la trei a apărut și Anujan cu ele în malayalam. Dr. Dave m-a luat apoi la seminar, referat asupra dramei punjabi. Scaunele de Ionescu s-a jucat la Amritsar, o dată, cu public profesor, intelighenție. O s-o aducă și-n Delhi. Spre sfârșit, sunt invitat să-mi spun concepția despre dramă – comentez Orghast in Persepolis de Peter Brook, lumea ca teatru în Shakespeare și alții, moartea teatrului în luptă cu filmul. Mă ofer să prezint un referat „India în drama românească” - se primește.

8. 12. 78 Delhi(r)
Publicul strâns în seara aceea în cortul imens al teatrului în aer liber avea să petreacă patru ore în atmosfera propriilor amintiri înnăscute. Când ultimul vorbitor întrebă cu o voită bâlbâială, „nu știu, acum e mai bine să vorbesc în arya?” un tumult nu străin de dojană răspunsese, „în arya, în arya!” O bunădispoziție vorbăreață îi încălzi pe cei tineri. Rândurile oficiale nu se zguduiră. Speakerul o dă pe englezește.
Cam în aplauzele oferite pentru a-și fi încheiat adresa, patru scaune din rândurile trei și patru se ocupaseră și ele. Cei veniți de afară întârziaseră în pavilioanele din sud – în amurg, bazinul central fusese gol, un corp imobilizat, înfășurat în alb, cu gura căscată de bumbac, zăcea sub începutul întunericului la margine, pe fund. Curând, când programul va fi în floare, bazinul se va umple.
Și cei patru se lăsară purtați în cultul lordului Krishna. Urmară dansul Moksha – de ce ar mai fi salvați așa - avatar fiecare pe rând spre a se întâlni în amintirea lordului Ganesh, Durga Puja și-n războiul sfânt al lui Vishnu. Rămăseseră curând trei dintre ultimii veniți, acum scaunul vacant era ocupat.
Bazinul era plin de mult. Pe două dintre scaunele acelea mai stătea târziu în noapte, printre spații amuțite, în fața scenei defuncte, un cuplu vădit străin de Arya. Nu mai aveau cui atrage atenția, iar la un timp femeia rămăsese singură suspinând.
Bărbatul zbură în noaptea aceea în insulă, să-și vadă tatăl bolnav. Nimeri înainte de a fi incinerat. Murise înecat seara la lansarea întunericului, înconjurat de corul pescărușilor.
Încă spre dimineață, femeia se plimba pe bordura bazinului scrutând apa. O stafie albă dispărea în umbra nenorocită a lunii.
La ziuă, poliția de pe continent raportase banalități și cazuri de rutină, iar presa din insulă publicase, pentru prima oară, numele domnului Paul aflat într-un trip în capitala Aryei.
Fiul său, într-adevăr, se întorsese să-și culeagă nevasta din pavilioane. Au trecut împreună să vadă bazinul.Nu mai avea apă. Era complet gol. - Ce zici de dansurile indiene? - Nu le-am văzut, parcă. – Nu vrei să mergem în India? - Ce legătură vezi? - Poate mai apucăm să... - Potolește-te, nu s-a întâmplat nimic, am dat un anunț la ziar, acasă, aici am citit despre patru persoane din rândul trei și patru, aseară, hai, suntem așteptați.
Pictă din nou. Se privi în oglindă, rânjind. De fapt, surâdea. Nu se văzuse în ultima vreme – a experienței bărbătești. Poate i se făcuse dor de părinți. Era sigur că autoportretul e o crimă, în cazul lui Velasquez, o eternă sinucidere. Își pieptănă barba cu pensula. Călătorise atâta să picteze din nou.
Își scufundă capul în găleata cu apă, junghie pânza indigenă, glisă pe coridoare. Moderatorul vorbea politicos, arătând o ușă. Înăuntru, cuplul cu aer străin îl înfie de la prima cunoștință. - Ce faci? întrebă, cumva, bărbatul. - Pictez.
Femeia le dădu să bea. Între toți trei, din mână în mână, o poză de dansatoare, sub care scria „al meu”. Chipul fetei i se părea cunoscut. Ce-or fi vrând ăștia de la el, să picteze fotografia? Refuză un nou pahar de limonadă artificială.
Curând, dormea pe terasa din spate, nu prea mult. Cuplul cobora strada spre port. Se văzu umblând în urma lui. Femeia îl salută. Bărbatul vociferă surd. Nu se mai întoarseră. Fotografia căzuse însă pe asfalt.
Pictorul o ridică, o privi când se află sub o lumină, nu mai urmări pe nimeni, își căută prietenii în munți, excelând în cumpărarea legumelor și grăunțelor pentru preparat mâncarea, meditând, cu toți laolaltă și singur, îngândurat de trecerea timpului însorit spre vremea ploilor neîntrerupte.
Se construia un templu nou și asta încă îi punea probleme de conștiință, de acomodare, grijă de lucrători, de proiect, de bani. Într-o dimineață văzu chiar cuplul din sectorul sudic. Își mută sufertașul cu supă cumpărată în dreapta, scoase forografia din buzunar și i-o dădu femeii.
De ce nu înveți lmba? - Nu pot. - Sunt cursuri rapide. - Nu vreau să învăț așa, așa ceva. Existența îi era datornică necuvântătoarelor. - Vrei? - Da. Acest fel de a cerși numai de la egali îl încuraja uneori să spună nu.
O fată mai nu se ploconise, nu știa pentru ce o observase fără voie a i se asemăna întru totul. După refuzul lui neprevăzut, ajunseseră prieteni și chiar se iubeau însingurându-se noaptea uneori, pe iarba din curte.
Fata era atrasă de băieții locului, dar ei o pipăiau în văzul străinilor și se intimida, formal. Vorbea în limba localnică spre a-și justifica adevărata vocație ce-o mai asimila, fără voia ei, unei națiuni, decât unui sex.
Se cântau în cor silabele tronate ca în Arya de Om. O bubuitură zgudui zidurile, geamurile cedară, tabloul din spatele dirijorului căzu lovindu-i țeasta. El continuă să cânte. Corul, împuținat, la fel. Tabloul își reluase locul și habotnicii care-l puseseră se confundaseră unii cu alții în mulțimea în rugăciune.
Ploaia răzbătea înăuntru prin spărturi. Circumambulară.„Mane, mane”. Ieri-noapte, zidurile nu se știrbiseră, solidare cu munții. Văicărelile, absențele de dimineață îi eliberaseră pe băieți și îi luaseră fetei mâinile și sânii în mâinile lor în schimbul unei cărți pentru care ea mulțumise intelectual.
Împins de panica de cutremur, pictorul era una cu ea și-i ceruse cartea. Ea nu auzise, mai apoi întrebase: Vrei și tu? El își vedea acum de ale lui. Plecară împreună. Ploaia turna. N-aveau umbrelă. Stăteau pe terasa mare. Norii îmbucaseră vârfurile din stânga, jos, orașul devenise o baltă.
Nici ea n-are umbrelă. Cocoana însărcinată are și de soare. Nici el... Băieții ăștia sunt mai buni decât noi sau mai răi. Ușa monumentală zăngăni ca trăznită. Bubuitura se auzi din nou accidentată de pornirea circumambulară a zidurilor. Ieșiră instinctiv izbindu-se unul pe altul pe portiță, își prăvăliră pașii pe trepte sub puhoiul ploii.
Corul de după cursul filosofic de limbă iar nu s-o fi întrerupt. Zidul de la manuscrise căzu spre ei. Plafonul se prăbuși cam în același timp. Bucăți de cărămidă împroșcară tabloul din spatele dirijorului. Țâșni peste gâtul pictorului. Fata îl trase inutil departe de bibliotecă. Ploaia spăla sângele băiatului, ea îl târa pe dalele topite în jos, în trepte, spre balta din vale, spre încăperile monarhice, oriîncotro.
Vânzătoarea de țigări își pierduse copilul, gesticula, îi întreba dacă nu l-au văzut. Ei începură să-și amintească, să se uite în jur. Copilul apăru suind treptele. Fata luă pictorul în brațe.








































3 comentarii:

  1. Excelent! Când scrieți - transcrieți atâtea?

    RăspundețiȘtergere
  2. Excelent! Când scrieți - transcrieți atâtea?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ioan Groşescu4 iunie 2015, 08:34

    Domnule, parcă am mai spus, c reezi o stare de uluială. Obligi omul să se optrească într-una spre a se dumiri. O nebunie scrisă într-o topică absolut stresant de urmărit.
    să fii sănătos şi voios!

    RăspundețiȘtergere