Unul Dumnezeu /
Imn egiptean
Dumnezeu este
Unul, Singurul, nimeni altul nu este cu el.
Dumnezeu este
Unul, Cel ce-a făcut toate lucrurile.
Dumnezeu este
Duh, Duh ascuns, Duhul Duhurilor, marele Duh al Egiptului, divinul.
Dumnezeu este
dintru început și a existat dintru început.
Ele este Cel
primordial, a existat când nimic nu exista:
A existat când
încă nu era nimic, și orice este
l-a făcut după
ce El a fost. Ele este Tatăl începuturilor...
Dumnezeu este
ascuns, nimeni nu i-a zărit forma, nimeni nu i-a adâncit asemănarea, El
e ascuns făță
de Zei și oameni, este mister pentru creaturile sale.
Dumnezeu este
adevărul... Este Regele Adevărului.
Dumnezeu e
Viață și omul trăiește numai prin el.
Dumnezeu este
Tată și Mamă: Tatăl taților și Mama mamelor.
Dumnezeu dă
naștere, dar el nu este născut...
El naște
Însuși, își dă naștere Sieși: El face, dar nu este făcut...
Ceea ce emană
din inima lui se înfăptuie de îndată și odată ce El
a vorbit,
aceasta vine să treacă și să dăinuie mereu
și mereu.
Din
Bhagavad Gita
Dă-mi întreaga ta
inimă,
Iubește-mă și adoră-mă,
Roagă-mi-te
într-una,
Pleacă-te numai
mie
Și mă vei afla:
Asta mi-e
promisiunea
Iubindu-te
blând.
Lasă-ți toate
îndatoririle
Întru mine,
adăpostul tău,
Fiindcă te voi
mântui
de păcat și din robie.
Zoroastru
Imn / Gatha
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr: când e vremea laudei, cum să o compun către Unul ca Tine, o
Mazda? Unul ca Tine s-o rostească întocmai unui prieten ca mine, astfel prin
Dreptatea Ta întru noi să ne dai prietenesc ajutor, astfel încât Unul ca Tine
să ne vină aproape prin Mintea Ta Bună întru suflet.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr: cum, spre a fi plăcut Lui, avem a sluji pe Cel Suprem al lumii
mai bune?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr: cine prin facere a fost primul părinte al Dreptei Rânduieli? Cine
a dat soarelui și stelelor recurente calea lor neschimbătoare? Cine a hotărât
cum să crească și cum să descrească luna, afară de Tine? Aceste lucruri, O Mare
Creator! aș vrea să știu, și încă altele asemeni.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr: cine de dedesubt a susținut pământul și norii deasupra ca să nu
cadă? Cine a făcut apele și plantele? Cine a înjugat vântul la norii de furtună
grabnic și iute. Cine, O Mare Creator? este inspiratorul gândurilor bune întru
sufletele noastre?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr: cine, ca un dibaci artizan, a făcut luminile și întunecimea?
Cine, atât de îndemânatic, a făcut somnul și avântul orelor treze? Cine a
răspândit Aurorele, amiezile și miazănoaptea, sfetnice omului cugetat, meniri,
adevărate călăuze?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr aceste lucruri pe care o să le vorbesc mai departe, dacă ele sunt
cu adevărat astfel? Evlavia (pe care noi o împărtășim) în fapt sporește
rânduiala sfântă întru faptele noastre? Acestor sfinți adevărați ai Tăi le-a
dat ea Tărâmul prin Mintea Bună? Pentru cine ai zămislit Tu Mama-vacă,
aducătoarea de bucurie?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr: cine a modelat iubita-ne pietate-Âramaiti, deodată cu Puterea Ta
Suverană? Cine, prin înțelepciunea sa călăuzitoare, a făcut fiul să-și
cinstească tatăl? Cine l-a făcut îndrăgit? Cu astfel de întrebări, atât te
abundente, O Mazda! Te presez, O Spirit frumos, Tu făcător a toate.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr că aș putea cumpăni cele ce sunt ale Tale revelații, O Mazda! și
cuvintele cerute Ție de Mintea Ta Bună întru noi, și cum să atingem, prin
Rânduiala Ta, perfecțiunea vieții. Și cum cu bucurie sufletul să-mi crească în
bunătate?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr că sfânta credință ce este a tuturor Lucrurilor bune și care,
mergând mână în mână cu poporul Tău, îmi va purta pământurile în Asha,
Rânduiala Ta, și, prin cuvintele evlaviei- Âramaiti, vom avea fapte drepte.
Rugăciunile înțelegerii mele te vor căuta pe Tine, O Ahura.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi
întru adevăr: cine este cel drept în privința în care pe Tine te întreb? Și
cine este rău? Pentru ce este hain? Sau cine este însuși cel mai nemernic? Și
ticălosul ce-mi stă împotivă în această căpătare a binecuvântării Tale, de ce
nu e ridicat și declarat a fi păcătosul care este?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cum să alung acest
Demon-al-Minciunii de la noi către cei de dedesubt ce sunt plini de revoltă?
Homer
Iliada
(Funeraliile
lui Hector)
mai întâi rugul
stropiră cu vinul de codru pâlpâitor,
astfel puterile
focului învăluindu-l cu totul,
iar
între-acestea frații lui Hector și ceilalți strânseră oasele-i
albe, tot
comândându-l, cu ochii în lacrimi potopind obrajii -
le
așezară-ntr-o urnă de aur sub purpurie pânză
și la iuțeală
urna o puseră într-o groapă scobită,
și-o astupară
cu lespezi una aproape de alta,
repede-apoi
grămădiră movila și-n jur privegheau gărzi,
parte de parte,
ca nu cumva mult înarmați aheienii
pretimpuriu
năvălind. Iară tumulul sus gata durat,
cale întoarsă
făcură strângându-se pentru mărețul praznic,
în rânduială,
la casa lui Priam, cel ajutat de Zeus.
Astfel îl
îngropară pe Hector îmblânzitorul de cai αλογομάχου Εχτόρου.
Seneca
Menirea
ființei
Menirea ființei
este a-l afla pe Dumnezeu!
Și ce e
Dumnezeu? O Forță atotputernică
Mare,
nemărginită, a cărei aspră voie
Duce la
îndeplinire ce-și dorește.
El este numai
spirit. Ființă infinită,
Tot ce vedem și
tot ce nu vedem.
Stăpân pe cer
și pământ, Zeul Zeilor.
Fără El nimic
nu e. Ci noi nu cunoaștem
Ce este El!
Când încercăm a înțelege,
Ghicelile ne
pierd mai toată taina.
Lui
datorăm bunul numit al nostru,
Trăim ai Lui,
ai Lui îngăduindu-ne.
El e un prieten
mereu de partea noastră.
Ce-i pasă Lui
de jertfa sângeroasă?
Cu inimă curată
du-ți viața întru bine!
Nu-n fala
templelor de piatră
E placul Său,
ci întru pietatea
sufletelor
sacrate, a vieților crezând.
οἶδα δ᾽ ἐγὼ ψάμμου τ᾽ ἀριθμὸν καὶ μέτρα θαλάσσης, καὶ κωφοῦ συνίημι, καὶ
οὐ φωνεῦντος ἀκούω. ὀδμή μ᾽ ἐς φρένας ἦλθε κραταιρίνοιο χελώνης ἑψομένης ἐν χαλκῷ ἅμ᾽ ἀρνείοισι κρέεσσιν, ᾗ χαλκὸς μὲν ὑπέστρωται, χαλκὸν δ᾽
ἐπιέσται.
Pitagora
Katharsis / ΚΆΘΑΡΣΙΣ
Τοὺς τε γονεῖς τίμα,
τοὺς τ᾽ἄγχις᾽ ἐχγεγαῶτας.
Toús te goneís tíma,
toús t᾽ánchis᾽ echgegaó̱tas
Fii un bun fiu, frate
drept, soț tandru, tată bun.
Alege-ți ca prieten
prietenul virtuții;
Ascultă-i sfatul blând,
învață de la viața lui,
Nu-l părăsi la nicio
supărare niciodată;
Dacă nu poți, atunci
măcar pentru că legea cea mai aspră
Leagă Puterea cu
Necesitatea.
Ți-e încă dat să lupți
învingându-ți
Nebunele patimi, nesupus
supunându-le.
Fii sobru, harnic și
neprihănit; nu te înfuria.
Între oameni ori în
taină nicicând să nu-ți îngădui
Vreun rău; mai presus de
toate respectă-te însuți.
Nu vorbi, nu făptui
înainte să fi cumpănit.
Fii drept. Adu-ți aminte
că o putere de neînvins
Ordonă a muri; că
bogății și onoruri
ușor agonisite, ușor
astfel se pierd.
Cât despre relele
mișcând Soarta,
Ia-le cum sunt:
îndură-le pe toate și te zbate
Cât poți de mult a le
schimba amenințările:
Nici zeii cei mai cruzi
nu l-au primejduit pe Înțelepț.
Ca Adevărul și Greșeala-și
are-ndrăgitori
Grijuliu Filosoful încuviințează sau
ceartă;
Dacă triumfă Greșeala, el pleacă;
așteaptă.
Ascultă și crestează-ți în inimă
vorbele mele;
Ochi și urechi fii împotriva
prejudecății;
Teme-te de-al altora exemplu;
gândește mereu cu capul tău:
Consultă, deliberează, alege liber.
Lasă nebunilor faptele fără țintă și
cauză.
Tu, din prezent, ai a contempla
viitorul.
Ce nu ți-e cunoscut nu pretinde a
ști.
Înțelepțește-te: timp și răbdare la
toate-s prielnice.
Veghează-ți sănătatea: împarte cu
măsură
Hrană trupului, iar minții odihnă.
A ocoli prea multă ori prea puțină
seamă; că tot astfel
Invidia se leagă de orice prisos.
Luxul și avariția au urmări
asemănătoare.
Alege în toate cale dreaptă și bună.
Πρῆσσε δὲ ταῦθ᾽, ἃ σε μὴ βλὰψη·
λόγισαι δὲ πρὸ έργου.
Sfântul
Augustin
Mare ești Tu, O
Doamne
Mare ești Tu, O
Doamne, și mult a fi lăudat;
Mare e puterea
Ta, iar înțelepciunea Ta n-are sfârșit.
Și omul, fiind
o parte a creației Tale dorește să Te laude,
Omul, care-și
poartă cu el mortalitatea,
Martorul
păcatului său, chiar martorul căruia Tu 'alungi trufașul',
Ci omul, această parte a creației Tale, dorește să Te laude.
Tu ne porți în
fericire când Te lăudăm:
Pentru că tu
ne-ai format pentru Tine,
Grigore de
Nazianz
O, tu, Cuvânt
de adevăr divin!
O, tu, Cuvânt
de adevăr divin!
Luminii toate
nu ți-am fost afin,
Nici ziua
Ție-ntreagă să o țin;
Că pete negre
ai văzut întin.
Ziua căzu,
noaptea s-a răspândit:
Crez, Doamne,
Ți-am ămpărtășit;
Jurând, gândind
s-ajung, m-am rătăcit,
Pașii în altă
parte au pășit.
O beznă a venit
de dedesubt
Întunecând ai
mântuirii fii.
Lumina Ta,
Hristoase, dar de frupt,
Francesco
d'Assisi
Cântecul
Creaturilor
Atotnalt,
Atotputernic, bune Doamne
ție laudele,
slava și cinstea
și toate
binecuvântările.
Numai ție,
Atotnalte, se cuvin
și nu e om demn
de tine.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu,
pentru toate
creaturile,
mai ales pentru
messer Frate Soare,
cel ce aduce
ziua ce ne ilumină
și este frumos
și strălucitor în splendoare:
de tine,
Atotnalte, poartă significație.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu,
pentru sora
Luna și Stele:
în cer le-ai
format
limpezi,
frumoase și prețioase.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu, pentru fratele Vânt și
pentru Aer, Nori,
Cerul senin și orice vreme
prin care dai
susținere creaturilor tale.
Lăudat fii, o,
Doamne
al meu, pentru
sora Apă,
ce-i mult
folositoare, smerită, prețioasă și castă.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu, pentru fratele Foc
cu care ne
ilumini noaptea:
e robust,
puternic și vesel.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu, pentru a noastră Mamă Terra,
care susține și
guvernează și
produce
felurite fructe cu flori colorate și iarbă.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu
pentru cei ce
pierd pentru iubirea ta
și îndură
moartea și suferința.
Fericiți cei le
vor suporta în pace
pentru că de
tine vor fi încoronați.
Lăudat fii, o,
Doamne al meu,
pentru Sora
noastră Moarte corporală,
de care niciun
om viu nu poate scăpa.
Vai de cei ce
mor în păcat mortal.
Ferice de cei
ce se află în voia ta
pentru că
moartea lor nu va face vreun rău.
Lăudați și
binecuvântați pe Domnul și mulțumiți-i
Thomas Aquinas
Sacre solemnii
Sacre solemnii
cu bucurii
și ale inimii
ecouri vii;
ce-i vechi
s-acoperă,
toate-s noi
noimii,
inimă, voci,
operă.
Noapte aminte
cina novissima;
Christus
credinte
mielul și azyma
fraților dată,
dreapta
legitima
din vechi încredințată.
După miel typicum,
ospățul s-a încheiat,
Corpus Dominicum
ucenicilor dat,
astfel tot totului,
fiecăruia dat
chiar din mâinile lui.
Le-a dat firava
carne a trupului,
trist a-ntins, na-vă,
pocalul sângelui,
zicând: Accipite
pahar ofrandă;
toți din el bibite.
Astfel jertfire
instituit-a,
cărei slujire
preoți menit-a,
numai prelații
congrui din vipt a
da și la alții.
Pâinea angelică
se face hominum;
dar pâine cerică
simbol terminum;
ce lucru mirabil
a mânca Dominum
pauper, rob, umil.
Sfântă treime
într-unul, ne rugăm:
vino-ne, divine,
cum te adorăm;
pe calea-ți divină
voia ne urcăm,
Dante Alighieri
Într-o zi veni
la mine Melancolia
Într-o zi veni
la mine Melancolia
și zise: „Vreau
să stăm de vorbă puțin”;
ci-mi păru că
adusese la cin
Durerea și Ura
să-i țină compania.
Și eu îi zisei:
„Pleacă, va via”;
și ea îmi
răspunse grecin:
eu, gândind
într-o doară latin,
mă uitai și
văzui Amorul che venia
în haină nouă
din pânză tare,
de pe cap o
capelă scoate;
e cert, cu
adevărată lăcrimare.
Îi spusei: „Ce
ai, răutate ?”
îmi răspunse:
„Necaz, când îmi pare
că domana
noastră muri, dulce frate”.
Teresa de Avila
Trăiesc
fără-a trăi-n mine
Trăiesc
fără-a trăi-n mine,
De-altă
viață îmi e dor
Că
mor pentru că nu mor.
Trăiesc
deja în afara-mi,
Mor
din dragoste de rai;
Că
în Domnul aflu trai,
Și
facă-se voia sa:
Când
vorbește inima
Pusă
în acest versor
Că
mor pentru că nu mor.
Astă
temniță divină
A
iubirii-n trai schismatic
L-a
făcut pe Domn ostatic
Liberându-mi
inima;
Pasiunii-mi
cauza
Văd
ocnașul domnitor,
Că
mor pentru că nu mor.
Ay,
ce lungă-i viața asta!
Aste
surghiuniri ce grele!
Astă
carceră, zăbrele
De
țin sufletul în gheare!
Doar
sperata evadare
Și
mai îndurerător,
Că
mor pentru că nu mor.
Ay, că viața e
amară
Domnul de nu e
ferice!
Pentru că-i
iubirea dulce,
Dar speranța
este rară:
Ia Doamne astă
povară,
Mai grea ca
plumbuitor,
Că
mor pentru că nu mor.
Numai cu o
confianță
Trăiesc
trebuind morir,
pentru că
murind vivir
Îmi asigur
esperanță;
Moartea de
vivir se-agață,
Neîntârziat,
espero,
Que
muero porque no muero.
Uite că
iubirea-i forte;
Viață, nu te
supăra,
Uite, doar te-i
prescurta,
A te câștiga,
te pierde,
vino ya la
dulce muerte,
Morir
vii luminător,
Că
mor pentru că nu mor.
Viața-aceea din ogivă,
Care-i
viață-adevărată,
Până nu-i
viața-asta moartă
Nu se bucură
că-i vivă:
Moarte, să nu
faci eschivă;
Viva muriendo
primero,
Que muero porque no muero.
Que muero porque no muero.
Viață, ce-ai putea să dărui
Domnului trăind
în mine,
Dacă nu
pierdută-n fine
Pentru a te
mântui?
Vreau să mor
spre a trăi,
Rog iubitul meu
cu dor,
Că
mor pentru că nu mor.
Pues tanto a mi amado
quiero,
Que muero porque no muero.
Que muero porque no muero.
Ioan al Crucii
Stai, umbra mea
Stai,
umbra mea, pe loc, în apărare,
imagine
de vrajă încă-n dor,
iluzie
frumoasă-n care vesel mor
ori
dulce ficțiune viața-mi doare.
Imamul
grațiile de-ți năzare,
mi-nfige-n
piept oțel ascultător,
la
ce de lingușire să m-amor
de-aș
fi batjocorit în evadare?
Mai
blazonat nici că se poate, fală,
că
tirania ta triumfă-n mine:
lăsând
batjocora, tot strânsă zală
încercuind
fsntasticele mine,
puțin
importă-n brațe, piept năvală
dar
fantezia-n temniță nu-mi ține.
Joost
van den Vondel
Lăcrimările
poeților
Ce
prăpăd, ce năpastă peste părul meu sur!
Ce
ocară și eu vai-eilacy! încă îndur!
Ce
durere, ce dor, suferire, tot alean,
În
toiul iernii de-n curând fi-va dantan!
Când
mi-aduc aminte cum eram înainte
Iară
acuma esență de grele cuvinte;
Mă
uit în oglindă nevoindu-mă altul,
Prea-prea
suferință, și mai și păcatul.
Ci
dacă-indien suferit-am curenții
Atâtor
suferințe providenții,
Le
sufăr iar de la capăt, nu-mi pierd paciența,
Adaug,
după un timp, cum urlă accidența.
Daar
tu, Mary! și tu, O, cor murmurat de virgine!
Atât,
viață și bunuri, și rugăciune,
Ai,
primește-mi cu blândețe respectul ardent,
Aibi
milă de soarta-mi ce mi-e accident!
Ai,
ție ți-am încredințat toate zilele,
După
ce s-a aprins iubirea cu milele;
Devoțiunii
Tale ofrandă să fiu
Ai,
iar (pentru că poți) cu Tine veșnic viu!
William Shakespeare
Toată lumea-i o
scenă
Toată lumea-i o scenă,
Și toți bărbații și femeile
jucători;
Își au exituri
și intrări,
Și un om în
viață joacă multe roluri.
Actele sale
fiind șapte vârste. Întâi, infantul,
Scâncind și
vărsând în brațele doicii,
Apoi școlarul
smiorcăit cu traista lui
Și față
strălucind dimineața, târâindu-se melc
Nedornic de
școală. Apoi îndrăgostitul,
suspinător
cuptor, cu jalnică baladă
Întru
sprânceana dragei lui. Apoi soldat,
Jurând stranii
sudalme, bărbos precum un pard,
Gelos onoarei,
grabnic și iute la gâlceavă,
Căutând bășica
reputației
Până și-n gura
tunului. Apoi judecătorul,
Rotund la foale
bine căptușite cu clapon-capon,
Cu ochi severi
și barbă formal tunsă,
Plin de-nțelepte
ziceri și pilduiri moderne;
Și-așa își
joacă rolul. A șasea vârstă se shimbă
Într-un
sfrijit, papuci, un panataloon,
Cu ochelari pe
nas și punga pe o parte;
Ciorapu-i
tineresc, bine ținut, prea largă-i lumea
pentru țurloi
împuținat, iar vocea mare de bărbat,
Întoarsă iar
sopran copilăriei, în sunet
De fluiere,
șuiere. Ultima scenă din toate,
Ce-ncheie
strania istorie d'evenimente,
E a doua
copilărire, numai uitare,
Făr' dinți, făr' ochi, făr' gust făr' orișice.
Luis de Camoens
Rime / Sonete
CXCIV.
Aici e Babilonul unde în chip de mană
Materia creează
atâta rău în lume;
Aici unde
Amorul nimica nu înseamnă;
O mamă
profanându-i pe toți cu alte nume;
Aici e răutatea afină de pomană,
Poate că
tirania mai onorată cum e;
Aici e monarhia
greșită și corbană
Pe dumnezeu
luându-l în râs deșertăciune;
Aici e Labirintul unde nobiliarii
Valoarea și
Știința le văd abia capcane
Spre porți de
Lăcomie și Lașitate varii;
Aici e
negrul e haos,
confuzele eoane
Prin curgerea
naturii, cuprinsele fruntarii,
Ci
vezi-mă uitării de-o să te dau, Sioane.
Miguel de
Cervantes
Dansează
gitanele
Dansează gitanele,
privește regele;
regina, geloasă,
trimite să le
prindă..
De Paștele
regal
făcură regelui
un dans gitan
Belica și Ines.
Belica,
tulburată,
căzu lângă rege,
regele o ridică
din pură
curtoazie,
regina,
geloasă,
trimite să le
prindă.
Mirabai
Cel Oacheș e Krișna
Norii de sus
ai musonului
desfată inima
fierbinte.
Anotimpul ploii
în nestrunite
șoapte -
Oacheșul se
întoarce!
O, inimă
umflată,
O, cer de umezeală
-
limbi fulgerate
întîi,
apoi tunet,
convulsiile
ploii,
apoi vânt
hăituind căldura verii.
Mira spune:
Oacheșule,
Te-am așteptat
-
e timpul să-mi
iei cântecele
în stradă.
Lalleshwari
Acolo am văzut
Acolo am văzut pe Șiva și Șakti
Împreunați în
unul:
Absorbită în
acea VIZIUNE,
M-am dizolvat
în El de vie.
Realizând
esența și
Gustând
dulceața
Secretului
divin, voi muri fiind vie,
Cum mă poate El
opri?
Mary Qjieen of
Scots
Rugăciune
înaintea execuției
O, Tată
milostiv, speranța mi-e în tine!
O, Milos Mântuitor,
pogoară la mine!
Robia-mi jelind
cu dureros vaer,
Mi-e dor să fiu
liberă;
Plângând,
renunțând, smerită căindu-mă,
O, Iisus, Salvatoru-mi, mă sting
pentru tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu