VIPERE - CAPODOPERĂ
Aurel
Iordache, Nimeni nu trebuia să moară (schițe, evocări, nuvele), 1973,
îngijirea volumului și selecție, Danielea-Olguța Iordache, cuvânt introductiv
de Marin Ioniță, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2013
Aurel Iordache (1919 - 1975)
este autorul
total al Găeștiului: monografist, mentor,
poet, dramaturg, epigramist, fabulist, traducător, publicist, actor... Volumul
de proză Nimeni nu trebuia să moară întregește opera sa scrisă: Râsul
în ceață, traduceri din Mark Twain și St. Leackok (1941), Pălăria
doamnei Jipescu, teatru (1945), Cutia Pandorei (1968, 1999), Lumea
mare dintr-o floare, versuri (1971), Nani, pui de cufundac, Ion
Creangă, București, 1976), Din epigramiștii lumii Bibliotheca,
Târgoviște, 2000), Gura Humorului (Bibliotheca, 2001), Ci undeva la
poalele tăcerii, poezii (Bibliotheca, 2004), Accidentul, teatru –
1941-1972 (Bibliotheca, 2013).
Un roman fusese și monografia
orașului, cu pajere de cronici și crai. Prezentele proze par rupte dintr-un
proiect epopeic. Versatilitatea umoristului sarcast se abandonează, poate
cehovian, poate urmuzian, să
zicem, între expresionism
nordic și morbiditate d'annunziană. Ne-am
depărtat de Găești? Cu Aurel Iordache, nu se iese, se rămâne în Găești, precum
în Calea Lactee.
Se prind vipere cu duduronul, parcă
în eufonie cu bandoneonul sau didjiridoo-ul. Vraja Linei poartă haiducie. Cu un
picior de lemn și celălalt retezat în război, Tudor al Vasilinii lu'
Tănase primește, de la majur bocanci, 'fie că
nu și-a dat seama, fie c-a vrut să
mai nădăjduiesc' (p.35),
sau să își facă pomenile de viu. Bolovanul
rostogolit de excavator e tigva dispărutului
de la ateliere, iar printre oase, un inel cu
numele lui. Comenzile absurde n-ar trebui executatate, de fapt, n-ar trebui
date (p.61). Sinucidere, sau victimă a curajului și datoriei? (87). 'Cest
le cherubin Gabriel' (p. 100). Neagoe Basarab: luați-i
scara; Ana rămâne singură pe acoperișul înalt. (p.109). ... pe sacul de bicarbonat fusese vizibli lipită eticheta 'sare
de lux'. (119) 'Moș
Dode, vorbești cam în
dodii' (129). ... actor 'grim'. (137).
'Pe scena improvizată
din piedestalele catedrelor, se perindaseră,
pe rând, pe rând, Ion Minulescu, Claudia Millian, Aida Vrioni, Șerban
Cioculescu, Vladimir Streinu, Mihail Ilovici, Em. Dumitrescu și mai des
invitatul I.C. Vissarion, familiar numit aici, Nenea Iancu'
(p.132). I.C. Vissarion: „Eu iubesc pe toți oamenii și
le-am arătat alte drumuri. (...) Voiesc ridicarea oamenilor și pace și-nfrățire
între noi toți. În cartea Ber Căciulă le-am spus să fie isteți; în Ion
Cepeleac, să nu fure. În Zapis-Împărat, să-și respecte cuvântul; în Ber
Căciulă Împărat am arătat cum trebuie să se poarte cei mari, în Agerul
Pământului, un drum către pace și fericire. Arăt acum și aici motoare
ieftine ca să împlinesc făgăduiala dată în cărțile mai sus pomenite.” (p.136).
Dacă romantismul profesoral se ia de
mână cu copilărirea argheziană, războiul (Vipere/ Bocancii/ Războiul trebuia să
treacă prin junglă/ Sarea) și sinuciderea (Vipere/ Zâmbetul/ Mama/ Îngerul
morții/ Ion Anghel Romanescu) tronează
asupra misterului din amulete ad hoc – bocanci, inel, zâmbet, stropi, sare,
hârtie de o sută de lei (misterele Gaeștiului sunt mai mari ca ale Parisului,
intimează Dumitru Ungureanu; deodată Aurel Iordache citează thanatic taina
tăinuită). Clasicul folcloric dialectal, onomastic, topografic, de târg,
haiducie, război se cinematografiază uneori la perfectul simplu, cu suspans
omisionar (lacuna lui Poe): 'To
Dumnezeu de viață – Lespedea Ucigașului
– Tanteleci, acompaniindu-se din cobză la nunta țații Nastasia:/ Radu lu
Anghel din Greci, / Cu Soare din Hulubești / Și cu Udrea din Furești, / Cu
Ioniță din Conțești / Și cu Tudor din Frunzești, / Hoți ca ăștia nu găsești.../
Cu mustăți în varvarichi, / Cum stă bine la voinici, / Cum stă bine la
haiduci... (23-24) – Într-un an a cunoscut târgurile din Cârcinov, Găești,
Titu, Târgoviște. A intrat în orașe. A-nvățat drumurile Câmpulungului,
Piteștiului, Slatinei, a coborât Dealul Negru spre Vâlcea și-a răscolit
crângurile Târgșorului și Piața Ploieștilor. A străbătut pădurea Râioasa, a
călărit cu Gheorghe caii pe deșălate și pe șa, a dormit nopțile în pădure lângă
ruguri aprinse, la stâni în saricile ciobanilor, dar Gheorghe n-a dus-o la
voinicii lui și niciodată-n lume nu și-a scos nasul din tulpan, din basma sau
broboadă. (25).
Basmul magnifiază halucinațiile de
război. Întors cu un singur plămân, după ce fusese rănit de trei ori până-n '43,
Ștefan Cojocaru, șantajat de farmacistul Rattenau, pentru că salvase copilul
vecinei sale, angajându-se să se plătească cu 30 de vipere, reîncepe, probabil
ca pe timp de pace, de mai nainte, să le vâneze. 'Începu
apoi să fulgere la Cornu'
Caprei și Ștefan se văzu pe munte, singur printre vipere. Toate aveau pe cap
câte-un 'v'.
Alungă cu trestia câteva, apoi lângă el se ivi deodată o viperă mare, mare,
aproape de-un cot. Nu mai văzuse alta la fel. Litera de pe cap semăna cu
coroana domnească a lui Basarab din cartea de citire. Și vorbea:/ - Te fac om,
Ștefane, dacă mă lași cu viață. Eu sunt crăiasa viperelor./ - Nu pot să te las,
surioară! Îmi trebuie bani! N-ai văzut? Vreau să mă-nsor.'
(12).
Spectrul zmeului se insinuează și
în dezertarea cvasisomnambulică a ofițerului german Otto Kreid, din dragoste
pentru Ianka, fiica lui Ianoș Szolvay: '… - Sonata lunii are vreun text? / - O infinitate
de texte./ - Spune-mi unul/ - .... Lupta se sfârșise. Zmeul zăcea tăiat în
bucăți de paloșul voinicului. Fata, care uitase să respire, suspina ușurată/ -
Dacă zmeul e mort, ce se va alege de dragostea noastră?/ - Ne vom iubi fără
nicio teamă/ - Și ce fel de iubire este asta fără nicio teamă?/ ... - Și nu pot
fi amândoi ... Feți-Frumoși?' (59).
Schițele din școli sunt când
idilic-medelniene (Stropii Bistriței, când premiale (Ana), când
comunist-kafkiene (Apropiere de soț), când euthanasice (Îngerul Morții). Ceea
ce scrie Aurel Iordache este abia o magică aruncare de buzdugan, bine
intelectualizată, cu stil și calofilie, o fudulie cabotină a naratorului cât să
inducă lectorului deliciul detașării de oroarea tragică a vieții. Ești
transfigurat până la uitarea de literatură. Empatia dă în fericire.
Nesfârșească-se vipera, capodopera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu