Peste câteva ore, Vasile Andru îşi lansează, la Bookfest, Yaatra
Jurnal în India, ediţia a doua. E vineri. Acum trei zile, la Colocviile de
Marţi, ne povestise, ca pe sârmă, pelerinajul său ortodox în Kerala sau
Karnataka. Cu o săptămână înainte, împlinise 70. Incognito, în rugăciune?
Oricum, ubicuu, bucovinean, guru atonit, de ashram. Aveam la mine titlul său,
împrumutat de la Osip Mandelştam, Veacul meu, fiara mea (2011).
Nu demult, îl aşteptasem să împărtăşească duhovnicia arhimandritului
Cleopa, acum se gândea la părintele Pârâianu, la umăr cu episcopul dintre
oceane. Altădată, ne întreţinuse asupra rugăciunii inimii, Ananda, Ulpius,
Baudelaire, Gasparic, Alina Diaconu. Vedeţi-l pe you tube, filmat de Ben
Todică, şi puneţi-vă în locul copiilor de români care renasc în limba mamă sub
clopotul acţionat de scriitor în Melbourne.
Ca şi în Athos-Himalaia.
Are scris drept, ca Galaction sau Coşbuc, dar mai strâns, cât să-l
strecoare printre slovele tipărite deja, pe sinonimia tapas-askesis, aducând,
de mână, tradiţia carpatică - „Dacă n-ar fi existat sufletul, asceza l-ar
fi inventat” - lângă tradiţia indiană, de tipar: „Cele trei lumi: Pământ, eter,
cer – au rezultat dintr-un tapas cosmic...” Cărţile sale sapienţiale ar
putea fi reducţii scrise ale puterii cuvântului rostit după un gong cartezian,
pe definiţii-trăiri, de prozator-antropolog-religios.
Mereu în pelerinaj, mai degrabă interior, pe decorul locurilor sfinte
de pretutindeni, metoda şi a pelerinului o vedem literară, a nu fi concurând pe
Max Weber, nici pe Mircea Eliade, dar a se proiecta purtat mantric de
nesfârşite nuanţe ale rugăciunii inimii proprii, perpetuu metarfozate spiritual
şi ancestral. Chiar fixând, deliberat, cu Jung, un „document psihologic”:
„Fotografia este document chimic. Pe mine mă interesează mai întâi documentul
psihologic. Uneori desenam sau făceam schiţe cu peisaje, chipuri. / Maestrul
intonează 'Tatăl nostru' sanscrit, dă tonul: 'Asato ma sat gamaya / Tamaso ma
jotir gamaya / Mritior ma amritam gamaya.' / În româneşte: 'Doamne, condu-mă de
la nefiinţă la fiinţă. Condu-mă de la întuneric la lumină. Condu-mă de la
moarte la nemurire'. Când terminăm de intonat, chiar în acest moment, soarele
s-a arătat în întregimea lui. Roşu întreg.” (Yaatra, Allfa, 2002, p.
130).
Îşi începe notiţele de călătorie iniţiatică sub „karma scrisului”, spre
a se adânci în dharma, ca într-o seducţie preştiut divină, adept ad hoc al
spiritualităţii hinduse, oricum, dacă nu slăvitor, admirator karmic. Cititorul
îi e comanditar, auscultător, este el însuşi învederând la fine: „ne apropiem
de Rameshwaram ca de o margine de pământ de unde omul are o mai bună vedere
spre cer” (ibidem, p.233).
George Anca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu