de George Anca
VOLTAIRE
– VIVEKANANDA
17.II.
1978
Pe
la patru din noapte, fulgere și tunete, ca acum două zile după
ce-mi aruncasem ochii peste gardul unui cimitir creștin. Aseară,
seară românească la Federația indiană pentru ONU. Federația
română de handbal a pierdut campionatul mondial (Flacăra – Tis
ar vrea interdicția de a se trimite out această revistă). Ploaia
se întețește, va fi iar noroi la School of Economics. Tis mi-a
luat cărțile, să mi le citească, să vadă cât de nebun.
Il
e vechi, nu nou, ca Tis. A mai fost în 6 locuri. Are două fete, una
studentă. Nana se bucură să se întâlnească cu copii români, ca
și noi. Filmul România, țara mea, altă Explozia informațională.
Un păcat e sigur: nefolosirea în exterior a personalităților.
Broșura din 15 ianuarie atinge, ca la yoga, și organele interioare.
Mateescu
îmi scrie neciteț, nu-i răspund cu interpretare de personaj. Or
nu e vorba despre niciun personaj în cazul nostru, doar o aceeași
acțiune de a nu fi noi ci personajele, riscând uneori să părem.
Care e poza, care e copilul de țăran? Care e proza? Respect
cauzat de o recentă cunoștință, ce se va învechi cum va
putea, ducându-ne și pe noi mai la adânc, în fum de lemn, să
ne îmbătăm cu horincă pe o altă ploaie fără leac.
18.II.
78
Donația,
la 4 pm, la 3.30, ploaie cu găleata. Invitat pe la 1, de G., să
scriem speach-ul. Un student se interesează de Brâncuși, un
profesor de engleză de la Universitatea Guru Nanak, de Călinescu
(cum ar putea să aibă Studies
in poetics...)
Suntem
foarte bucuroși să vă avem... (Mrs. N) în mijocul nostru... Y:
oaspeți... Puțină lume (I.B.)... să-i fi pus în fiecare zi să
repete (Mrs. N)... în România, când vine Brejnev, e mai ușor să
strângi lume, de pe stradă (C. M.)... Cafea n-ai? (C. G)... Ce
înseamnă homosexual, că are două sexe? (Mrs. G)... Nu m-am
așteptat să nu fi organizat și ei sala (Mrs. G)... Vorbești bine
italiană, domnu (M. Ist.)... Ce faceți, mă, Columna (filmul meu
despre ruda lui) frumos film (mai multe cunoștințe indiene)...
Frumos textul (dacă rom.)... Ceaiul dintre function, dinainte de
film... de a da un parti (Parasnis)... (Ge a vorbit cu Gi: doi
nerușinați cu viitor impotent, unul în șt., altul în polit)...
Mai ai nevoie de bani acum? (A. P.)... E foarte romantic... Cum cer
băutură, nu sunt studenți?
O
profesoară de rusă care nu mă cunoștea. O neplăcută
stinghereală. Am iubit-o pe Nansi, care m-a ajutat și ședea bine,
chiar dacă mi-a acutizat alergia la tutun (nu știu de ce mi-am
amintit ceaiul de la Oxford, cu urcat și coborât scări până la
locul respectiv. Protocol (sub)universal. Columna, vorbit în
englezește, primul film pe ecran mare văzut de Nana.
De
dimineață, clasă obișnuită, fără comentarii, altele decât în
treacăt, asupra zilei de ieri, cu întâmplările, întrebări și
răspunsuri în românește, cuvinte-cheie: bine-înțeles,
deocamdată, tocmai. Nici în departament decât puține aluzii.
Probabil voi preda și la Nehru din iulie, asigurându-mi-se taxi.
M-am dus după lucrare, la A, unde am fost rece și eu și ei,
lăsându-le adresa (păcat că unul mi-a oprit și două cărți ale
mele, exact când a fost cazul).
M-am
întors să ajung la Târgul mondial al cărții, trecând prin fața
Trienalei tocmai închisă la ora 1 pm, apoi pe dinaintea
restaurantului în care știam că se ține reuniunea națională a
scriitorilor indieni. Îndreptându-mă spre intrare, m-a întâmpinat
cineva cu întrebarea dacă sunt de la ambasada rusă, nu, sunt
român, poet, lector, bun, bine-am venit și mă așez în fund, în
pauză sunt prezentat la prezidiu secretarului general al
scriitorilor, aveam să primesc ceva publicații, raportul anului
1977, în special.
O
scriitoare pentru copii îmi arată cartea ei, când mă întorc după
pauză cu profesorul de franceză Trilochan Das, exeget indian al lui
Voltaire, care l-a scandalizat pe prședintele Academiei Sahitya cu
comparația Voltaire – Vivekananda. Vorbisem tot timpul în
franceză, atrăgând atenția. Luasem împreună chula și dosa. A
scris un articol și despre Baudelaire ți chiar despre Tristan
Tzara.
Mai
cunosc o scriitoare din Bengal. Ascult discuțiile. În pauza
următoare, un tânăr (Vinod Seth) vrea să mă cunoască, îmi face
o fotografie cu profesorul de franceză și-l instruiește cum să ne
facă una și nouă. Când intrăm, îmi propune – sugerase o poetă
din Assam – să recit o poezie românească de-a mea, el s-o
traducă. Îi scriu Parinior și o variantă în engleză. Convenim
titlul Paradise și accepțiile. În pauză, lucrăm, apoi mai cunosc
doi poeți, din Calcutta, ce-mi oferă cărțile, și unul din
Punjab, medic ayurveda, care vrea s-o vadă pe Nana. Și alții.
A
urmat șezătoarea de poezie, prezidată de fostul ministru Karan
Singh, tânăr și bine dispus. Al patrulea sau al cincilea am fost
strigat eu, de el, întrebându-mă care e numele meu – după ce-l
spusese foarte corect – eu nerăspunzându-i. M-au impresionat
sonoritățile poeziei malayalam și tamil, bengali și urdu, punjabi
și hindi. Malayalam mi-a creat euforii. Mare interes pentru engleză,
la poeți. Teme religioase și politice. Poezie a demității –
vezi nepalezul, sau a aspirației antisepratiste -vezi Kashmir.
Geometria vieții nu e cercul ci totdeauna parabola (poet din
Bengal).
Karan
Singh a cântat în final un poem propriu, apoi unul englezesc, Who,
ceea ce a încheiat întâlnirea poeților, fără a fi rămas timp
pentru lectura în francerză a imnului ridicat lui Voltaire de către
Trilochan.
Pe
16 la YMCA Tourist Hotel, cu studenții (nu se stingea lumina, să se
proiecteze filmul). Pe 17, în Vivekananda Hall (după function și
ceai, mai era lumină naturală și au trebuit acoperite geamurile:
n-am venit pentru Brâncuși? Iată că numai pentru el ați venit).
Pe 18, Parinior.
Aflu
acum că, ieri, după ce, poate nevrând să-mi dea peste cap
expoziția, venise să-i ajut să scrie discursul, că el nu știe,
că de 3 ani aici, a scris treburi politice, ,mi-a luat, cu neluatele
în seamă proteste ale lui Nansi, dosarul cu toate operele mele
inedite. Pas de le mai vezi, dacă ți le mai dă înapoi.
Măcar
în Italia am pierdut (?) caietul italian, aici îmi este luat de un
sinistru analfabet totul – chiar dacă mi-l înapoiază, văd că
nu e de glumă și, cât din prostie, cât din îngâmfare, cât din
stil și sistem, din oboseală agresivă și neînțelegeri
regretabile, refulări de haită și spasme grandomane, scleroză și
teamă de tot și de moarte – nu mă pot exclude vai, dar nici nu
pot avea inițiativa, sunt singur, s-ar putea să devin pur.
Cine
să-i dea porcăria de drept de a-mi lua munca de recunoscut
ermetism, rafinament și puritate – de-aia mânjită și așa de
boicoturi – cine dacă nu eu, dacă nu noi? Pentru că vechea gardă
e la putere?
19.11.
78
Nana
a desenat un copil ținându-se de sfoara unui zmeu cu două capete.
Spune că vrea să-l pună-n expoziție. Cred că da – yes, Mrs.
Jafa? Doctorul i-a luat Nanei pulsul și va citi în cărți, îl va
întreba pe tatăl său și-mi va scrie ce crede despre vechea
poveste; ne întorsesem acasă la mine – el sugerase – în pauza
reuniunii de azi. Poeți mi-au scris în caiet poeme în malayalam,
sindhi, nepaleză, bengali, hindi, punjabi, assameză.
Triluchandas
mi-a zis, mehenghi, Verlaine roumain, răsfoindu-mi Invocațiile,
sugerându-mi să le traduc în franceză. Am dat Once upon a time,
de Nana, unora care, văzând-o, mi-au cerut-o; am mai arătat
albumul Brâncuși (sunt picturile d-stră?). De-abia că n-am
răspuns lui Mateescu, nici universității din Chandigarh. O aud pe
Nana povestind cum Charanjit ne-a invitat la Veena.
De
dimineață, îi cerusem lui Mulk Raj Anand un interviu, el mi-a dat
întâlnire după amiază, a venit spre sfârșit (fusese anunțat A.
B. Bajpaye, de câteva zile, dar a trebuit să meargă în
Maharastra). Un poet din Madras m-a întrebat dacă o cunosc pe Ana
Blandiana, iar o profesoară și scriitoare din Poona s-a interesat
dacă Mircea Eliade e român.
Am
trecut, apoi, după încheierea celei de-a patra convenții naturale
a autorilor indieni, prin World Fair Books, împreună cu doctorul,
care avusese impresia că văzusr numele României – confundase cu
Cehoslovacia, Bulgaria – și de care m-am despărțit curând.
O
înghesuială precipitată m-a făcut să cred că s-a furat vreo
carte. Ce se întâmplă? zic. Primul ministru al Indiei, primesc
răspunsul, și curând îl văd. Peregrinând prin Târg, văd un
Edgar Poe ilustrat, ca Dante, o față niciodată senină, Germanii
despre India, carte alcătuită de departamentul cultural al RFG,
Artă Indiană.
20.II.
78
Clasă
complicată de furia de acasă a Veenei pentru că nu am vizitat-o
(mâine, cu Nansi și Nana, în drum spre scriitorul...) Propoziții
pe tablă, nu ca descrierea Indiei după model Bogza. Chattopadyai se
însoară vineri-duminică, ne-a invitat, ne vom duce, înainte de a
pleca în Punjab trei zile. Lux, ca la Indore?
Urinalele
din Delhi, cele mai multe, nu sunt înconjurate decât de corpul
celor ce urinează. Au apărut pepenii cu semințe rotunde. Bananele
s-au rărit. O fanfară se zbate de sâmbătă până luni în
ditirambice perioduri. Cu viteză de vizită politică, un grup
răsfirat urmează un cadavru înfășurat în pânză și frânghii,
aruncându-i flori galbene din mers, nebăgat în seamă, așteptat
doar la locul arderii de alți indiferenți.
Vesel,
îmi întâlnesc, la puțin, compatrioți, chiar mă întrețin cu
unul de la care recuperasem dosarul cu munca mea – de la o doamnă,
cărțile mele împrumutate tocmai când aș fi putut să le arăt
scriitorimii indiene zilele trecute -, vorbim oficial despre soția
mea, bursieră pentru arta indiană, bună idee, ne împăcăm,
deodată, ca și cum, gata, se ține cineva de cuvânt.
Mă
lasă la Târgul de cărți, unde petrec șase ore, copleșit de
număr, nu și de calitatea cărților indiologice, impresionat de
industria editorială americană, engleză sau germană
(reprezentate, se pare, totuși, mai mult simbolic, cu titluri de
toată mâna, atât de comerciale). Virginia Woolf pare în vogă.
Psihologie, medicină, tehnică. Tehnologia americană – expoziția
de alături – se încheie cu cea mai vizitată secțiune –
Viitorul, accentuat cosmic și catastrofic.
În
afară de Vedantologie, am răsfoit catalogul muzeului muenchenez de
artă, al regizorilor americani, al icoanelor medievale (fără
România, dar anunțând o carte despre icoanele pe sticlă de Cornel
Irimie și Marcela Focșa), de glume, inclusiv internaționale,
inclusiv una românească (despre regele Carol II), de elefanți
indieni, de cinematografie. Moravia pare să bată recordul romanelor
de buzunar, cu coperți semipornografice, concurat de nume obscure
pentru mine. Shakespeare apare rar, ca Iisus Hristos. Sunt cărți
despre Gandhi, câteva, mii despre India, e loc de scris un: De pe
Tilak Bridge.
România
în istoriile Europei, istoria literaturii române lipsă dintr-un
tratat englez asupra literaturii mondiale, din anii 60, prezența
prin accident a latinității – Cicero, printre marii gânditori
politici antologați, începând cu Platon și Aristot, de Gaulle
opus, ca figură și timbru propagandei hitleriste și mussoliniene,
un portret jovial pe o copertă risipită, în aer liber pe maldărul
unei tarabe, la cărți cu preț redus, semnată de Stan N.
Vânătoare
de imagini excitante, disimulată formal. Vagi întâlniri într-o
înghesuială memorabilă. Muzică, de la stand la stand mai puțin
indiană. Telegramă românească: din lipsă de fonduri...
Cumpărători de timbre blond-slavi. Voiajori din alte părți.
Apsaras. Paul Klee printre cărțile vârstelor mici. Micile cărți
japoneze despre țări, imensele despre Karate. Zgomot al facerii și
nu al genezei.
Pădure
scuturată în structurile de beton confident de la Pragati Maidan,
imprimând, mai departe, entropia din nervuri, în visul suferințelor
omenești. Pe câte undeva, Poe, Coleridge, Novalis – nu Eminescu,
doar Baudelaire. Zare-segment, cărturar-privitor, lume-voință,
Sat-cid-ekam Brahma. Reduceri până la 75%.
21.II.
78
Towards
the Sculpture – străine Pogany și Prințesa X, alăturate de
comentator. O sărbătoare mahomedană a întrerupt grădinița, dar
și universitatea. Studenții m-au vizitat. Mai încolo am mers
împreună după ceva cumpărături, iar la întoarcere am intrat în
Templul lui Hanuman, cu poarta blocată de puștime cerșetoare, cu
mame și frați mai mari.
Am
sunat clopotul, ne-am recules în fața zeilor – Rama, Sita,
Lakshman, Krishna și Radha, Durga, Șiva, Hanuman – desene și
statui smulgând rugăciuni, prosternări, bani. Fumul, ca la noi în
casă, înmirezmează modestul locaș. În Linga lui Șiva – Ganesh
din piatră.
Charanjit,
care sikh fiind, singur îmi închipui că nu intră, susține că un
lucrător de la fabrica lor ar fi ridicat acel templu. Întrebându-i
pe el și pe Satendra, a cui este, ce fel este lumea de astăzi,
sikh-ul s-a pronunțat că drumul omenirii merge spre spiritualitate,
acceptând că aceasta este cea mai bună dintre lumi, în care este
loc și pentru limba română, și pentru studii economice, pentru
tot.
22.II.
78
Veena
era într-adevăr în pat, fără permisiunea de a se mișca, cu
plaster pe toată lungimea piciorului. Mama ei ne-a răspuns la salut
în hindi, sora ei și copiii de prin casă s-au întreținut cu noi.
Voiam să ascultăm un disc al Mariei Tănase, dar n-a mers
player-ul.
Sagar
Aluwalia stă departe de noi, la peste 30 km. O casă elegantă,
spațioasă, curată, modernă. Discutăm când apar și două
americance, una Evelyn J. D. Varady, căsătorită cu un ungur, și o
alta, de fel, după părinți, din Polonia. Ungurul mă provoacă la
o lungă, amețită conversație despre romani-români, dacă între
limba țigănească și cea română ar fi similarități (săracul
Sagar vorbește despre țiganii indieni care se aseamănă mult cu
indienii). Unguroaica știe pe Brâncuși, pronunțat străin,
poloneza pe Eliade, drept cel mai faimos istoric al religiilor.
Sagar
a fost în Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria etc, nu în România, pe
care însă o laudă ca deschisă, liberală etc. Îmi dă o carte a
lui despre Kissinger – Omul miracol -, din 1974.
Dacă
vreau eu să scriu o carte? Zicând că Brâncuși a fost nefericit
aici, Eliade pe jumătate fericit, iar eu în întregime fericit –
dar nu fericirea mea este obiectul cărții – răspund că da, dar
caut un instrument de cunoaștere, altul decât ziaristic ori
romantic poetic. Dacă vreau s-o public în engleză, aici, ori în
România etc.?
Cât
despre full-happiness – de ieri m-am gândit că, dacă deodată la
vederea mortului aceluia în drum spre incinerare am sesizat o
liniște ca o cale, o explicație socială a unor mentalități...
inigienă, impolitețe, îngâmfare, buluceală, xenofobie. Ce viață
și ce artă poți înțelege așa cum le vezi, instrumentul și
perspectiva ești tu însuți.
Am
răsfoit și eu mai multe cărți engleze despre criticism. Acum
consum aproape o oră pentru o pagină din Tribuna citind jurnalul
englez – 5-6, 8-9 iunie – al lui Adrian Marino (v. și Z. D.
Bușulenga, din aceeași călătorie, în România literară).
Debutul lui Petru Romoșan este așezat în descendența lui Pound.
Ulici recenzează ironic rubricist patru debuturi la Litera. Plus
apologia marinistă a lui Manolescu la Bălăiță.
Jocurile
latinității, 8-16 mai 1978, Avignon/ Franța.
am
întâlnit
am întâlnit Baudelaire
la Tomi pe Ovid
urbea era schimbată
poetul împietrit
și marea cu mal văduv
de Andromaca plâns
cu lebăda ta tristă
și vastu-i ochi de sfinx
mai bine iar la Roma
pe străzi să te recit
schimbată este Urbea
poetul împietrit
bengal Voltaire să poarte
către zeița Maya
sufletul meu carpatic
latin în Himalaia
ci unde e Parisul
ce malheureux, myth
schimbată este urbea
poetul împietrit
Beauty,
you are my way to the Divine (Mira Richard). I can see
cloude a thousand miles away, hear ancient music in the
pines (Ikku). Sitting silently, doing nothing. Spring
comes... and the grass grows by itself (Zenerin)
23.II.
78
Baudelaire
ura, în jurnal, Eliade se iubește. Rousseau nu se iubește. Ori
toți ne iubim? Din alte vremi să fie moștenită impersonalitatea
interlocutorului proporțională cu sinceritatea până la rugăciune
a confesatului? Strângem soare și obiceiuri politeiste prin temple
de suferințe mărturisite. V-am citit articolul despre premiera la
Nottara a piesei Audiență la consul, prima poveste diplomatică
de-a noastră pe scenă.
Era
nevoie să predea cineva limba română la Universitatea din Delhi.
După zile și luni: mitul – mit, sărăcia -cosmică, goma
diplomaților – numai a lor. Dacă ceva a prins viață, a și
apucat-o că tre ruină. Nu vreau să trăiesc aici, nici să mor. Mă
săturasem de mine, eram omul sătul.
Să
cred politic, nu știu. Religios, n-aș avea cui. Umanitatea are
nevoie de sine ca alibi. Un instinct jalnic pare să-mi fie crez, un
echilibru de bolovan în scorbura unui copac pe ducă – și de ce
pe ducă? - da, izvoarele în puhoaie limpezi și literare se dezic,
miracolele spiritului se corelează marital, forța vitală își
coboară cotele spre minciunile înțelepciunii de împrumut. Câtă
umbră fără duh, icter și suprarealism. Totul – sanscrita,
atâția Kalidas și Sakuntala.
Bhagavan
Shri Rajneesh. Sannyas. Daily Ashram programme: Dynamic Meditation;
Discourse by B. Shree; Kundalini Meditation; Darshan. Special
programmes, classes and therapies: Groups: Enlightenment Intensive,
Bioenergetics, Shaj, Hypnotherapy, Centering, Primal, Soma,
Encounter, Shynyam, Tantra, Satori, Tao, Vipassana, Relation Leela
Intensive, Gestalt. Other classes: Rolfing, Massage, Postural
Integration, Alexander, Shiatsu, Individual Therapy Counsselling,
Prassadan Women's
Group, Tai Chi, Mime, Polarity Balancing, Neo-Rolfing, Sufi Dancing,
Hatha Yoga, Karate, African Dance, Nadam Music and Dance, Chanting.
24.II.
78
Tehnicile
meditative sunt fie știute, fie luate în râs. Nu știu, Sorin,
să-ți fi ticluit pe loc o mărturisire după proiecția filmului
nostru dedicat lui Brâncuși în Vivekananda Hall. Cert e că am
bătut primul din palme și, după mine, ceilalți, mari și mici. Eu
am fost fericit, chiar dacă nu era tradus (ba încă). Un critic,
A.K. Duta, azi, îl vedea pe Brâncuși ca pe o sinteză, ori punte,
nu-mi amintesc, între Orient și Occident. Episodul indian al
Măiestrei se petrece într-un ashram, la un sanyas.
Nansi
e vorba că primește o bursă pentru studiul artei indiene, cine
știe. S.P. Gupta i-a trimis o scrisoare cu formularele de completat,
opțiunile de rigoare, pentru Colegiul de Artă din Delhi, ceva
stagii în Shantiniketan și Baroda, poate Bombay și Madras, apoi la
revedere, de ce ne-am zdrobi în presupuneri? Asistentul editor al
ziarului pentru Națiunile Unite, de la Federația Indiană, m-a
căutat acasă, să-mi propună o conferință despre literatura
română – îmi convine (de-aș obține o stenogramă... o
invitație tipărită...)
Mergem
astă-seară la nunta lui Chatopadyai, profesor de spaniolă. Îmi
vine în minte Nunta însângerată, de Lorca – oare de ce e atât
de des difuzată în România? Pentru Miorița? Și le-or fi aranjând
traducătorul, regizorul?
Mâine
vom pleca trei zile în Punjab, voi întrerupe jurnal și restul.
Nansi se gândește la sănătate, adică mai atenți cu drumurile. O
să asistăm la încă o nuntă, în rit sikh, la Ludhiana. Beri se
însoară în octombrie, mi-a spus azi – am o bucurie de așteptat.
Dragostile
dintr-o lună
Le
făcui grămadă-n mână,
Le-aruncai
peste grădină;
Dragostile
dintr-o vară
Le
făcui grămadă-n poală,
Le
scosei pe gard afară.
Nu
știu vânturi le luară
Ori
în apă se-necară?
Mă
gândeam la mama, n-am înțeles-o. Are dreptate Ladea, și cu yoga
lui chinezească și cu amintirea de mamă, după ce ființa ei nu
mai este. Mă tot răstesc, îi spuneam, iar el mă potolea, că,
altfel, o să-mi pară atât de rău mai târziu.
Place
Nehru ete, vorba lui Nansi, la Ploiești. Dar am văzut, în amurg,
orașul, pe coloana lui vertebrală. Lume avută. Mă întrețin cu o
doamnă care mă asigură că totdeauna scrisorile de la J.N.U. și
Shantiniketan îmi vor fi deschise, pentru că sunt universități
centrale etc. Îmi explică potrivirea lunii și timpurile de nuntă
etc. Bem cafele cu spumă. Ascultăm muzică.
La
un timp, suntem invitați să-l vedem pe Chato sosind într-o mașinnă
îmbrăcată în flori, pictat pe față cu alb, ca un zeu, cu un
coif alb, înalt ca un templu. Ne salutăm – el cu o figură
cuminte mirată, nu fără un zâmbet de umor (pe mireasă o
salutasem). Mai apoi (după ce îi aprinsesem țigara lui Nansi,
trăgând ca un fum) ne-am dus să asistăm la ceremonie, înconjurul
pătratului ritual al miresei, purtată de patru bărbați, cu
lumini, flori și sacri bananieri – ginerele, oarecum absent, cu
întâlnirea lor înăuntru pătratului, în ui-turi și cioroavă,
de cu cu schimbarea înfierbântătoare a ghirlandelor și aruncarea
de către mireasă peste mire a unor bani, frunze – mai ales pan –
apoi panditul citind din cartea sfântă Geeta și nemailăsându-i
multă vreme.
Între
timp, lumea a plecat la masă – am fost invitat, dar am spus că mă
interesează ceremonia, așa că am intrat în rândul al doilea,
așezându-ne chiar lângă M., șeful dept.-ului meu, el ținându-mă
de clever față de alții care mă cred inocent. Regretă (ipocrit?)
că nu poate merge la Keyna la spital. A vorbit aseară la un party
polonez. După masă, mă prezintă prim-secretarului ambasadei
cubaneze, de trei ani în a doua lui țară, care-l știe pe Geza,
considerând limba maghiară ca foarte grea – toate limbile sunt
grele – sau ușoare? Întreb și pe decanul Facultății de limbi
străine de la Nehru University, care se interesează de română, de
mine (a vorbit cu amba) – predă acolo tot rusă, ca M.
Ne-am
luat curând la revedere de la ginere și mireasă, deranjându-i din
rugi, cu un : noroc, și M. Ne-a dus până la stație la Mudrika,
de-au împins-o câțiva să pornească, iar spre Red Fort s-a oprit
– noroc cu o alta în care ne-am înghesuit și am ajuns, pe sub
stele și lună nouă, acasă, s-o pornim spre Ludhiana.
25.II.78
Obezitatea
insomniei, drimuri cu picuri din tavan, neamul sikh al aceluiași
Punjab. Veniți încoa și cu dragostea la Chandiga. Suntem pozitivi,
oamenii suferă. Proprietatea hrănește religiile și ideologia.
Multe nu merg, dar orbii, șchiopii, da. Meditația.
27.II.
78
Scrisoare
de la Bombay, Biblioteca Universității – cărți românești,
primul, Baranga, lipsă Eminescu, ca în toate celelalte
universități, totul în engleză, nimic în română sau limbi
indiene.
Am
sosit după unu noaptea din Punjab, Ludhiana, cu Charanjit și
fratele lui mai mare. Plecasem sâmbătă la prânz, după ce
ascultasem discuri – Ananda Shankar, Maria Tănase. Unei indience
cu cetățenie canadiană îi plac evreii din Toronto, îmi spunea
azi-noapte, la dinerul celor două familii, sau trei, ale miresei și
mirelui sichiți.
Am
citit despre religia lor prima oară în Mircea Eliade, reținând
atât o simpatie românească pentru noutatea și vivacitatea acestei
religii, cât și o anume traductibilitate a cutumelor
sikh-ortodoxiste. Un activism vital – nu de smbele părți dublat
de sentimentul gratuității și al deșertăciunii – se insinuează
a fi comun. Basmaua phulkari ar avea motive românești, după
cineva, într-o carte, alții o vorbesc de rău și preferă șalurile
etc. Un milionar din Bombay erijează învățătura fără ideal.
Sevak
Singh, din Ludhiana, a condus automobilul la ducere. Ne-am oprit în
două rânduri, întâi pentru un dejun pe iarbă, fiecare stând în
lotus, în vecinătatea unui crâng de maci, a doua oară în curtea
unei fabrici de cherestea, pe filiera familiilor nuntașe, cu mese
întinse. În Ludhiana, alte tratații, alte pledoarii pentru
industria de biciclete Hero. Ajungem la o reședință spațioasă.
Televizorul nu prea merge, dar recepționează Delhi, Amritsar,
Lahore, Kashmir. La fel radioul – am ascultat cântece urdu din
Lahore. Fotografia color a unei fete de 16 ani și a unui băiat de
19 – stăpânul milionar al acestei case (tatăl lui a murit în
accident).
Înainte
de această găzduire, poposisesm sub acoperișul color al nunții,
la casa fetei, unde am conversat cu tânărul Sohal, de 26 de ani, cu
maniere sclifosite și replici stâlcit franțuzești, reminiscență
a unei călătorii occidentale și, îmi spune mai târziu, a școlii
londoneze urmate. El a căzut la pat seara, n-a mai mers cu noi
într-un du-te vino de la școală, amenajată pentru ginere, la casa
căruia avea să se meargă azi, și la casa miresei, cu fanfară și
twist-bangra. Școala, cu plafon înalt, are câteva inserții
religioase cu litere negre de-o șchioapă, dând o impresie austeră.
Fusesem
invitat să predau într-o sală goală, de la etajul unei catedre,
suspendat pe suporți improvizați gata oricând să se fărâme și
să vin damboulea, rușinat dinainte, deși nimeni n-ar fi fost să
mă vadă, puțin speriat de oase rupte, luat prin surprindere de
succesorul meu care inovează: va preda de jos, nu de deasupra
baldachinului-tribună-catedră.
Sichiții
sunt cei mai frumoși oameni din India, spune studentul. La ambasada
sovietică este o plajă pentru toate țările socialiste, zice
Lidia. În Ludhiana sunt și oameni bogați și săraci, în Amritsar
numai aristocrați, se laudă amritsăreanul Arora. Biata Tulsi și-a
făcut falca dreaptă ca a lui Hanuman, însângerată de piatra
zvârlită de Balint. Nansi fumează a doua țigară de la Mary. Două
inse discută: - Tot cu soțul tău? - Nu, răspunde cealaltă – tu
ai putea suporta pe cineva care fumează, bea, citește ziarul la
masă? - Nu. - Nici el n-a suportat.
Nunta
se sfârșise, în actul de la mireasă, suta lăiață a
cerșetorimii, femei cu prunci trențăroși se aliniaseră împotriva
zidului sikh, mașina mirilor a pornit-o prin mlaștina lor supusă,
au început să plouă monede, sfârtecându-le ciurda, care mai de
care aruncându-se fără știre de nimeni și nimic să nimerească
o monedă, alta, o femeie vâra în gură ce găsea, începuse să se
ridice din mers, alți bani azvârliți într-un ritual de
antisocietate, iar plecăciunea posesivă cu chiote adânci de uitare
și totuși bucurie, puțin periculoasă, o nouă destindere, alt
pumn de sfanți, praf ca la călușari, gata de încăierare
altădată, după zeci sau suta de metri spectacolul se epuizase,
organizatorii și lucrătorii sociali au aruncat, în fine, bani în
părți, pentru a debarasa drumul noilor fericiți întru familie. Cu
greu s-a reușit acest contract.
În
urmă, femeile povesteau cu vorbă mare, pantomimând cu frumoasă
nostalgie, fiecare loc în care găsiseră câte ceva, poate se
certau împleticite printre persoanele de vază. Bunuel, în
Viridiana, mersese pe cerșetori, aici dominau cerșetoarele, pe tot
parcursul nunții cerșetorii dăduseră, în avans, o bătălie, mai
ales copiii atingând, în mătănii, pantofii sardarilor, cu
maharaja, cum povestea, pe drept, Eliade, dezinteresați aproape dacă
vor primi ceva, amuzând până la excitație și socotindu-se,
poate, astfel răsplătiți.
Fata
avea un dinte pe ducă... Tulsi cu obrazul însângerat... Verișoara
Lucia cu capul spart... Nansi, pe potecă, lângă fântână, cu un
cucui de piatră. Nu numai noi îi observam lăindu-se pe cerșetori.
Sau aproape numai noi?
Casele
sunt ca la Veena, decretase Nana, dar Charanjit, cum că sta într-o
casă foarte mică – nu mi se păruse -, poate cu gândul la cele
două propuneri-fabrici pentru el, peste doi ani, după ce sora lui
acum numai de 16 ani va zbura în aceeași Ludhiană bogat-săracă
(săracii cerșetorimii, nesichiți); mă mir că ne mai interesa de
X dacă a făcut căsătorie din dragoste sau interes, că se mai
vedea cu franțuzoaica Nadine, dacă nu și cu vreo româncă.
Tocmai
în dansul de la urmă, când însuși mirele fusese împins s-o
facă, s-a văzut un corp în cămașă albă, fără turban,
zvârcolindu-se în sus, lovit cu piciorul în ritm, înroșindu-se
pe spinare, și dispărând cu greu în afara cercului dansatorilor
și trompetiștilor și ei excitați de bacșiș. Unde ești beție
curată și directă, fără toate răbufnirile violenței străfund
cultivate, în vise de religie, avere și pricopseală continuă,
fără ochii albiți prin privirea a la Gobind Singh în azururi
incerte de sabie și forță vegetarian-mașinistă.
N-am
mâncat niciodată carne și n-am băut – cine nu spune asta? Se
pornise convoiul cu muzică, de la școală. Dansul era flancat de
rachete-umbrelă, de focuri de pușcă – trase cu o singură mână,
în sus – și de revolver. Pirotehnia avea să se reveleze mai apoi
în floare.
Nansi
îmbrăcase, prima oară, un sari roșiatic, cu fluturi, și se temea
să nu-l calce, ori să i se ducă în jos. O mașină se oprește
lângă mine și suntem invitați, urcă Nansi, Nana, apoi eu; n-au
pe unde conduce, un timp, când se deschide portiera și un cunoscut
din mulțime îmi spune să cobor, cum de am urcat acolo; cobor,
coboară și Nana.
Mașina
a pornit. E un om rău, aud, bea, cum de ai lăsat-o pe Nansi acolo?
Alerg. Mașina merge. Bat în geam. Nansi nu înțelege. Până la
urmă mașina se oprește și femeia mea răpită coboară senină,
deși contrariată, tot drumul, cu Nana în brațe, printre focuri,
încercând să deslușim ce era să se întâmple în compania unui
om rău care bea și aleargă după femei frumoase – ce compliment,
Nansi, care va veni în timpul serii și mâine – într-adevăr,
mi-a spus că e încântat să mă întâlnească, iar fiul lui m-a
acostat și el, încercând mai s-o brutalizeze cu afecțiunea lui pe
Nana, despre Nansi în acea seară rămânând doar vorba că arată
ca o indiancă punjabi.
De
altfel la fel ca și despre mine, care, totuși, spunând unor
bătrâni curioși că sunt din România – a trebuit să precizez,
Europa, Creștinism – iar și ei își permiseseră acolo, la
slujba cu bhai-ji și sfânta carte Adi Grant, cu barzi umpluți de
bacșiș, proporțional cu popularitatea, să fie hinduși – oare
simbolic? - eu însumi mă retrezisem deodată cu gesturi, cântece
și rost în datina botezului meu. Sunt de partea cerșetorilor,
poate îmi spuneam, dar ei înșiși sunt de partea celor care li se
prosternau, desigur considerându-i mai mult decât oameni,
complicându-și credințele și religia.
Am
dreptul să-i condamn pe cei bogați, care tocmai m-au invitat cumva
spre a-i celebra? Mi se și zisese: veți fi fericit să vedeți
atâția sikhși. Acum, fericirea ca fericirea, era limpede – și
slujba religioasă dura de ore în cântecele a trei profesioniști,
cu lecturi scurte din Carte, apoi recitări, discursuri politice și
iată – ghirlandele de flori, plastic și cele de bancnote aruncate
nimicitor pe gâturile mirelui și miresei, cu capul înfășurat
într-un gros veșmânt roșu; fiecare trece prin spatele perechii
atingându-le creștetele a binecuvântare și aruncnd ceva hârtii –
rude ale miresei și mirelui le culeg mimând valoarea fiecărei
oferte, mai mult nemulțumite. Pentru că se filmează, se insistă
să trec și eu, o fac – încerc să fiu un actor diplomat, în
fond.
Într-adevăr,
cineva cerându-mi părerea despre nunta punjabi, eu spunând că și
pe românește – tot un băiat și o fată, rude și cunoscuți, cu
cântece, petrecere și slujbe – iar ei, da, banii, de... aveam din
ce în ce amintirea similarității altor nunți, a tuturor nunților,
și a lui Garcia Lorca.
Perechea
era tânără, 21 și 18 ani. Părinții, foarte prieteni, asociați.
Mireasa privise pe fereastră când venise mirele, nepermis fiindu-i
acestuia s-o vadă înainte de ceremonial. (Și au pornit-o împreună,
în mașină, spre orașul mirelui, în alt stat, Uttar Pradesh, în
spate cu plânsul tradițional al rudelor și părinților, înaintând
prin huma vie a cerșetorimii). Femeile zornăind brățări de aur
și giuvaericale corect anunțate în discuții, fâșâind în
șalvari kilometrici, sau în sariuri abundent sclipitoare, cu
spatele, pântecul și gușa în mica slavă a plinătății de sine
familial-religios-capitaliste.
Mese
bogate, meseni bogați și flămânzi (ziua, de afară se auzeau
cerșetorii implorând spre cei ce își puneau diferite feluri iuți
sau dulci pe farfuria albă). La sfârșit, se dărâmă repede
întregul cort în care câteva sute de oameni se rugaseră,
plătiseră, dansaseră, mâncaseră, se afișaseră pentru fotografi
și operatorul de film.
Nu
e nicio mască pe nunta aceasta – un camion duce departe viestrea
fetei. Televizorul este împachetat chiar deasupra automobilului cu
care mergem noi. Nu știu ce e fericirea. Acest televizor îmi
închipui că e bun. Îmi închipui că și eu sunt bun. Mă simt
absurd. Nu pentru că am acceptat o invitație, oarecum și ea
absurdă, dar și sinceră , în mentalitatea exclusivistă ce a
propulsat-o. Absurd pentru că eu însumi în Ludhiana, mă regăseam
– de unde până unde, ca oricând în nord, ca acasă ori în
Italia, ca în eșecurile profunzimilor mele de tristeți și
întâlniri.
Mă
abordase un sikh, săptămâna trecută la convenția sciitorilor, în
Delhi, și de pe cartea de vizită aflasem prima oară de Ludhiana;
era doctor în agricultură (în oraș exista o facultate făcută de
americani, ca și un spital, vreo patru biserici creștine și patru
cinematografe), îl cheamă Pruthi; măcar de dragul Prutului îi
telefonasem imediat la sosire în orașul lui și îmi răspunsese
deodată rece: bucuros de prieteni români și romantici – fără
însă a fi vrut să ne revedem etc.
Fiecare
fuse el însuși, comunitatea însăși, poate socialismul religios
sikh este o expresie a capitalului. Un joc al afacerilor neîngrădite
de sentimente sau suferințe accidentale pare să sacrifice, totuși,
explozia unei vitalități de temut, standardizarea viitorului, cu
surprize doar de domeniul profiturilor. Această carte parcă ar fi
distrugând tot ce este altă carte și chiar carte în general.
Exclusivism sikh, exclusivism francez, englez, rus.
Nana
mă întreabă cum se zice în franțuzește la trandafir. Ea nu
comentează deosebirile dintre nunți, le raportează celor de acasă,
din România. Dumnezeu ne vede pe toți odată dar și mai trimite pe
cineva să stea cu ochhi pe noi. Nansi face lecții, litere engleze
și devanagari. Sfântul din Poona folosește râsul în meditația
dinamică.
noi
vorbim pe românește doamne
ne
dai vin nu-l bem să ne condamne
doar
o furie ca a le ține tira
ne
mănâncă minți harimandira
aurul
cu gurile brățară
mai
să ne înghită de ocară
și
turbanul cumpărat pe-un sfanț
gheară
ți-l oprește să te țipi în șanț
