KYOTO PRIZE

Masachide Tsujimura – Dimitrie Grama – Colocviu – Borges – Ioan Miclău-Gepianu – George Anca – Salvina Pașca – Adrian Munteanu – Melania Cincea – Paperclip

Dear Dr. Anca, George I.,

We would like to ask you to nominate the 2020 Kyoto Prize candidates in Arts and Philosophy.

The closing date is September 18, 2019 (5pm in Japan time zone).

The field of 2020 Kyoto Prize in Arts and Philosophy is "Thought and Ethics."

In view of your highly respected contributions particularly in this field, the Kyoto Prize Selection Organization invites you to submit nominations for the most worthy candidate in this area. We would be honored to consider your esteemed recommendations.

Concerning the nomination, please visit the following website:

https://kpnomination.inamori-f.or.jp/en/login/

and please use the following account for the nomination:

ID: CF72530

password: dXqJPcgf

Please note that we do not offer save function. This is because of the security concerns.

An automatic confirmation e-mail is sent to you when your nomination is submitted successfully. The content of your nomination can be confirmed with the PDF attached to this e-mail. Please use the same password as above to open the PDF file.

Thank you in advance for kindly assisting us in our quest for the most deserving recipient.

Please feel free to contact us if you have any questions. 

Sincerely yours,

Masahide Tsujimura, PhD

Research Department

Inamori Foundation

620 Suiginya-cho, Shimogyo-ku, Kyoto 600-8411 Japan 

Email: c-nomination@inamori-f.or.jp

URL : https://www.inamori-f.or.jp/index_e.html

   

Dimitrie Grama

To:George Anca

Jun 18 at 6:53 PM

My dear friend!

  Even if in Denmark I was called a "Renaissance Man" because of the multitude of activities I practised and was recognised to be top of the range in all of them and in spite of much of my thinking and writing is gravitating around Thought and Ethics, I don't have a CV in these fields other than some poetry books, philosophical strange ideas and some other insignificant papers. 

There must be other people you know who are more interesting than me (I doubt that they are Romania, expect you, of course).

You see, my brother, I can't present myself, not even to you! 

 Sadly unaware of glory and comfortable in my "marginalisation"!!! But very proud and grateful that you were thinking of me as a candidate to such a prestigious prize!

Thank you, my friend!

DG

George Anca

Mai „Gândim”. Eu am nominalizat pe Goma, psihologul Ioan Ciofu, Marcel Petrișor, Puși Dinulescu etc. Nominalizați au rămas, fără câte 500 mii dolari. Pe tine, cine știe?

Dimitrie Grama

To:George Anca

Jun 18 at 9:01 PM

Ce sa zic? Nu prea stiu ce si cat au scris acesti nominati pe tema "thought and ethics" deoarece am citit doar o carte de Goma (lamentatii anti-comuniste, etc.) iar din ceilalti ce am mai apucat pe internet. Sunt destul de incult si neinformat cu privire la performantele de acolo. 

  Nomineaza si tu unul din gasca Carturescu (sau cum al cheama) Patapievici (filozoful!!!!), Liiceanu sau altul tinut de subtiori (de tot felul de uniuni) sa nu se prabuseasca!

Ce sa zic........?

Centrul Cultural MIHAI EMINESCU

Str. Jean Louis Calderon nr. 39

 Colocviile de Marți

25 iunie  2019, 5 pm

Anul XI nr. 6 (112)

  Tema:   COPIII  LUI  CARAGIALE 

Spectacol

Copii de la școala Corbii Mari, Dâmbovița,

sub îndrumarea prof. Ionela Ghiță Stanciu, prezintă:

Justiție  de Ion Luca Caragiale

Interpretează:  Neculae Andreea, Andrei Marinica si Iordache Ionut

Petre Carina - recită Povestea gastelor de George Cosbuc

Neculae Andreea - recită Catrenele fetei frumoase de Lucian Blaga

Intervenții

Bianca Michi, Cristian Nema: Cannes  2019 (film)

Gheorghe Lupașcu: Perpesicius cu Eminescu pe Dunăre

Corneliu Zeana: Evoluție (a)româno-europeană

Vasile Menzel:  Enescu, un Festival, o simfonie a iubirii

Puși Dinulescu:  Țeapa

George Anca:   Dodii Părinte

Anca Fanea: Legende toponimice ialomițene

Andreea Fanea : Neagoe Basarab, cel dintâi pedagog

Mihaela Paceagiu:   Flaubert față cu modernitatea

Anușa Sorescu: Destin

Viorel Speteanu:  Nicolae Bălcescu 200

Teatru de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase,  Bianca Michi Nema, Elena Armenescu, Doina Boriceanu, Gheorghe Lupașcu, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana

Lansare album

Papa Francisc în Grădina Maicii Domnului, fotografi Cristian Radu Nema, George Călin și Octav Ganea, Editura Integral, 2019

Coordonator: Dr. George Anca

Borges y el tango: una obertura La Biblioteca Nacional de Maestros invita a la charla de Gustavo Provitina -guionista, director de cine, escritor y docente universitario- en la que se referirá a la relación de Borges con el tango. Estará acompañado por las pianistas Cynthia Wainz y Mariana Bollero, quienes interpretarán obras de Juan María Solare -Reencuentro, Quince bajo cero y Milonga Nunca Más- y Astor Piazzolla -Muerte del ángel, Milonga del ángel y Adiós Nonino-. La actividad es libre y gratuita con inscripción previa Se entregarán certificados de asistencia CORCHEAS EN SU TINTA

Ioan Miclău-Gepianu

EMINESCU SI SPIRITUALITATEA

ROMÂNEASCĂ DE AZI!

        Se spune și cred cu convingere, că cea mai frumoasă etapă a istoriografiei

literaturii române a fost perioada  în care Vasile Alecsandri după o lungă și rodnică

creație literară, dând literaturii noastre o valoroasă operă, apunea, iar la zenitul nou

al literaturii românești apărea ca un luceafăr Mihai Eminescu.

        Zic cea mai frumoasă etapă, pentru că acum idea ierarhizării valorilor literare

devenea o chestiune tot mai discutată la agenda zilei. Spiritele vremii se agitau,

grupări scriitoricești se închegau, noi orientări și curente emancipau  gândirea, cât

mai ales legarea poeziei de realitatea vieții cotidiene. Asta însemna desigur și un

apus al romantismului. Lirismul profund a lui Mihai Eminescu, așa cum ll constata Titu Maiorescu, era totuși mai puțin romantic, tindea spre realismul lui Stendhal,

însă prin profunzimea filosofică din care Eminescu își scoate ideile inspiratoare,

ideile  social-economice si istorico-politice, se producea o dislocare complectă a

poeziei spre a fi redată interesului general, de emancipare națională.

      Poezia avea să fie acum, mai mult ca oricand înăși simțirea națională, și dacă

vreți, a acelei simțiri ce suferea, ce îndura, ce plange și luptă, și nu tocmai a acelei

simțiri vesele ce învăluia imaginația lui Alecsandri, omul deagata, ministru si moșier,

cum afirmau uneori G.Calinescu, Tutor Vianu, si altii.

Cel puțin în critica vremii puteau fi auzite des asemenea argumentări, mai ales la

generațiile în devenire, dar, eu încerc să  apuc o cale ceva aparte, desigur nu înafara

opiniilor făcute de înaintași la vremea respectivă, opinii ce stau precum acele coloane

de catedrale de susțin  zidirea prin vremuirea vremurilor.

      Și, era drept înțeleptul ridicat din Cristineștii Hotinului, B.P.Hașdeu când asemăna

literatura română cu o câmpie poetică, unde fiecare creator de artă e ca un ram ce

crește în individualitatea sa. Ba mai mult, e loc pentru fiecare, și pot răsări genii în

această câmpie literară deoarece e spațiu sufficient, ași zice infinit, pentru fiecare

talent desigur.

     Mai mult, B.P.Hașdeu afirma în studiile sale cum, Vasile Alecsandri nu a fost cel

mai mare poet român, dar a fost asemenea unui prototip, cuprinzându-se pe el însuși,

și nu cuprinsul întregii literaturi române, dar fără a umbri pe nimenea in jurul său.

        Aci e cazul să amintim, fără supărare, acea obișnuință românească de a adora, iar

în această adorație sentimentală răsfirată învăluim o valoare a personalității cu prea

multă supranaturalitate și neglijăm valorile din jur. Stând tot la exemplul hașdeian,

cum ar fi o gradina mare, cu un singur pom, mare și frumos, dar unul singur? Nu ar

arata oare ca un stejar stingher pe o costișă de deal? In realitate lucrurile nu erau chiar

așa, nu era Alecsandri un stejar stingher. Erau acolo multe suflete mari ca de exemplu:

Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Al.Odobescu, Mihail Kogalniceanu,

C.Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creanga, deci floarea literaturii noastre de îl

înconjurau în marele peisaj scriitoricesc. Dar să ne amintim că atunci se împlinea Unirea Principatelor Romane, sub domnia lui Al.I.Cuza, deci se făurea unitatea națională. Deci valoarea tuturor era inestimabilă!

     Acum, să ne apropiem de generația lui Mihai Eminescu, de însăși personalitatea sa

exceptională, de viitorul poet ce avea sa deschida cale literaturii romane pentru veacurile viitoare. Născut la 1850, Mihai Eminescu avea în jurul său deasemenea

pleiada multor oameni de seama ai culturii românești. Astfel amintim pe I.L.Caragiale, B.Stefănescu-Delavrancea, Titu Maiorescu, Al.Vlahuță, Miron Pompiliu, Iosif Vulcan, Ioan Slavici, G.Cosbuc, G.Ibraileanu, Ilarie Chendi, s.a.m.d.

     Semnul istoric, aducerea față în față a celor doi mari poeți și scriitori, Alecsandri și

Eminescu, și a disputelor locului operelor lor in ierarhia valorilor deci, se pare că îl da

Titu Maiorescu atunci in 1886, cand in “Convorbiri Literare” publica articolul, “Poeți

și critici” în care spunea: “În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generatia trecută, poetul Doinelor si

Lacrimioarelor, culegatorul cantecelor populare păruse  ași fi terminat chemarea literară. Și nici atentia publicului nu mai era îndreptată spre poezie, o agitare stearpă

preocupa toate spiritele. Deodată, dupa o lunga tăcere, din mijlocul iernei grele ce o

petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat in literatura țării sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor”.

Maiorescu spune iar imediat în acelasi discurs: “Alecsandri ne-a înavuțit poezia cu

“Ostașii noștri” si cu drame, îndeosebi “Fântâna Blanduziei”; Eminescu a adus lirica

română la o culme de perfecțiune…” iar in continuare Maiorescu citeaza un sir lung de poeți și scriitori, la finele căruia apreciază a fi “o întreagă mișcare ce dă ultimului

deceniu un aspect cu totul deosebit și îmbucurător”.

      Din acest moment grupările de opinii își încep cursul. Al.Vlahuță și B.Ștef.Delavrancea, buni prieteni a lui Eminescu, nu sunt de accord cu verdictul

maiorescian, și ca atare, se manifestau public și deschis. Vlahuță organizează la

Ateneul Român, conferințe în care demonstra superioritatea poeziilor lui Eminescu,

față de dulcegăriile lui Alecsandri. Ministrul Culturii se enervează, astfel polemicile se țin lant, trecute mai ales prin filele publicațiilor vremii și a cenaclurilor literare.

    De remarcat este însă faptul că atât Alecsandri cât și Eminescu, nu au dat semne de

pizmuire reciprocă, dimpotrivă, Alecsandri spunea în versurile sale:

          “E unul care cântă mai dulce decât mine?

          Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine,

          Apuce înainte s-ajungă cât mai sus,

          La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus”.

         

La fel Eminescu aprecia:

         “S-acel rege al poeziei, vecinic tânăr și ferice,

          Ce din frunză îți doinește, ce cu fluierul îți zice,

          Ce cu basmul povestește – veselul Alecsandri”.

Recunoaștem din aceste versuri, cele mai luminoase caractere ce înobilau mintea și cugetul

celor doi stâlpi ai literaturii noastre românești. Deci nu vreau să intervin cu subiectivismele

mele, ci în continuare să observăm opiniile  celor avizați în ale evaluarii unor opera literare,

celor luminați în a desluși în critica lor  acele subtilităti de interes social, educational, istoric, politic, economic, etc. spre care înclina viziunea poetica la cârma căreia se afla creatorul

Mihai Eminescu.

      Deci să ascultăm opinia celor ce aveau să vină!

Iată-l pe Tudor Arghezi: “Într-un fel, Eminescu  e sfantul preacurat al ghiersului românesc.

Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un Crucificat. Din pietatea noastra depașită,

dimensiunile lui trec peste noi, sus și peste vazduhuri”.

     Se înșiruiesc apoi sufletele mari ale literaturii, răsărind ca stelele: Lucian Blaga, Octavian Goga, Ion Barbu, Tudor Vianu, George Calinescu, Mihail Sadoveanu, s.a.m.d.

Acești maieștrii ai  poeziei și al scrisului românesc au  analizat/criticat  îndeajuns opera lui

Alecsandri, au analizat/criticat îndeajuns demersurile ministrului Instructiunii, Titu Maiorescu,  au dezvelit și înlăturat din noianul creațiilor literare ceea ce putrezise, dar pe

Eminescu l-au aflat întotdeauna curat, drept ca un sfânt și suferind ca un Hristos în credința

sa.

     Opera lui Eminescu este tot ceea ce ne dorim: speranță, fericire, lupta, idealul, trecut-prezent-viitor, credința,  e însăși geniul  national al Românilor!

     Spiritualitatea românească de azi, se pare că are atâta nevoie în orientare de gandirea eminesciană, asemănător cu ceea ce lumea căuta în învățăturile sfinților.

Limba și ființa neamului nostru, ca și al altor neamuri, sunt creații divine, pasibile deci

metafizicii, iar în lupta de continuitate existențială, Eminescu dă poeziei sale virtutea unor

forme de lupte,  gazetă a realităților zilei, el pune în poezie propria sa viață, de aceea  el credea în poezia sa.

    Azi când un sistem filosofic comunist dovedit utopic, se disloca din sistema filosofiilor

internaționale curente, cultura româneasca pare a sta arcuită pe doua maluri, se tulbură

parcă și ordinea firească în gândire, asta ca efect al decepției suferite, cum zic, în urma unui

system social utopic. Oricum, în asemenea situații istorice anarhia crește, iar literaturile preiau

starea de fapt, mediocritățile și nedăruiții în ale artei, cu interese ce murdaresc caracterele dau buzna cu  scrierile lor.  Pericolul certurilor aiurea se extinde punând în situații dificile adevaratele conștiinte și talente capabile a desluși prin norii și noianul evenimentelor.

                 Avem nevoie de o gazeta eminesciana? Avem cu siguranță!

     Acum răstorn tablorul vremurilor, și, iată ne aflăm scăpati de pecinginea ideologiilor utopice comuniste străine noua românilor. Ne apucăm  oare să distrugem totul? A zidit cineva

ceva aici în care sa nu stea truda și munca, banul si sângele romanesc?   La Eminescu se derula însă cu limpezime imaginația realității  și viitorului nației sale!

De ce il căutăm azi cu atâta însufletire? Oricum, nu pentru al adora ca pe un zeu mitic, ci

pentru că a avut, a simțit și a înțeles acel sentiment al propășirii neamului său românesc,

al căutării de adevăr și dreptate, veșnic ascunse în veșnicele strâmbări de realități istorice.

   Iata deci de ce Eminescu e mare, geniu, universal,  national. Spiritualitatea românească

de azi, de pretutindeni, renaște din greul istoriei trecute și se îndrepată spre lumina

unui viitor eminescian. Și daca a fost Eminescu poet, filosof, patriot, istoric, politician, gazetar, economist, liric ,  așa vor fi și cei ce azi se adună azi spre ai sărbători memoria și opera”.

(Bibliografie: De la arhiva bibliotecii ”Mihai Eminescu”- Australia)

George Anca

Poeme de Lora Levițchi

         După datări, surptinzătoarea scriere  a  Lorei Levițchi – ingineră la Cluj, MBA, MAFN în State – pare a se naște abia în anul  2019. Poemele  narative se ritmează în patru acte: În căutarea pietrei filozofale, Dragostea ideală, Ascensiune spirituală, Ideal de  neam și țară.  Poeme lungi  în metri diverși, colocvial-liric-totemic. Religiozitate patriarhală, americanizată. Jazzul și moartea mamei merg împreună. 

         Un folclor propriu oarecum în descendența bucovinenei Elena Niculiță-Voronca, evident în ecou cu propriul canto „Balada Sofiei Vicoveanca”. Altfel, versifică epatant:

 „Sunt M. Eminescu, I. Creanga, N. Stanescu, M. Sadoveanu, / Sunt G.Toparceanu, P. Ispirescu, L. Blaga si I. B Deleanu / Sunt D. Zamfirescu, M. Preda, Cosbuc si A Muresanu” (Zbor de dor și țară).

         Universalizare intimă: România a dat lumii, mai ales în secolul al XX-lea, o întreagă pleiadă de genii de nivel mondial: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu, Jean Pârvulescu, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan şi mulţi alţii. Nume proprii : Ca va numiti americani, chinezi, arabi ori indieni, / Romani, evrei, unguri, italiani ori coreeni. Încă nume proprii :Si-asa am readus la viata, cuferii plini de istorii, a dragostei neprihanite,/ Cantata de Dante, Shakespeare si Voltaire.

          Dintru început, poemele șochează prin eros zmeesc - solemnitate puberă - intensități eminesciene personalizate - prolixitate voită, transformabilă, - versatilism sensorial – reporterial ingineresc – baladism revelat primitiv...

         Moartea mamei se vădește ucidere medicală, de răzbunat după 7 ani. (Mama din vis; Martie). „Doamne, du-mă-n vis la mama mea”. Celei în transă, medium îi este însuși Dumnezeu. „Si intra, Doamne Atotputernic, tu, cu coasa~n ei, /Coseste~i ca pe serpii prinsi in sanul maicutzelor femei, / Rostogoleste pietroaie de credinta peste ei, /  Si ochi le da sa vada, cat sunt de rai si de misei! /…/ Doamne, du~ma in vis la mama mea” (Martie)  

         Autoarea mi-a spus: „eu sunt asa cum sunt, nici religioasă, nici nereligioasă...  Scrierile mele nu sunt onirice. I am sorry. Versuri ce le~am scris ad hoc conectandu~ma energetic cu dv” -

„Jazz, peste orasul New York/ Canta pentru tine saxofonul unei statui din Central Park/ Miezul noptii pierdut in luminile lui fascinante/ Radiaza a fantasme cu ingeri ce s~au pus pe a juca dart/ Jazz, intr~o lume normala dar si nebuna/ Ce~alearga mai mult, dupa ce~i efemer/ Cersetorii de suflete, intunecate fiinte ascunse in catacombe de metrouri/ Tanjesc in ritmul cantecelor ce le auzi in vis/ Ei fac ca dragostea a se prelinge din bunul potir/ In siroaie de lacrimi cu ritm de blues/Totul in acordanta cu~o noapte imbracata in safire/ Nici nu mai stiu...sunt in iad..ori paradis.

Excerpte - eros crud, pe cal, bocanci de armată, înapoisme, conăchisme ... :

„Nu mai sunt ca alta dat, / Toata fecioria mea, / Lui i~am dat si am ramas, / Ca pamantul ostenit” (Glăsuit-a roibul meu)

„Ce mi~i amorul dintre stropii ploii celeia marunte, /  Ce cad cadentat in ritm de Bach dintr-o opereta, /  In oglinzi mari  de cristal, se reflecta o iubire,  mult boema /  Aburindu-le in placeri, se tot preling pe la caturi. // Ce~i amorul dintre tine badje, iar eu soldovita aleasa, /  Stransa ~n talie cu brau / Impletit in nade maiastre, din raze de curcubeu”  (Paradisul amorului)

 „Cat desfrau, destrabalare, cat aur si nestemate,

 Aruncate~n troaca mare pentru porci si~al lor desfrau,

Iar ei imbatati cu totul, isi arata fatza hada, cu machiaje ca de curve,

Ce imagine urata, ce grotesc, nimic nu~i viu!” (Eliberarea)

„- Iubitul meu, hai, urca in sa si alearga pe calul tau cel mai destoinic de razboi,

lasand in urma campul de lupta ce mi te aduce la mine, prin suierat de gloante

Eu iti incredintez acest scump trandafir inrosit al inimii mele”

„Inapoisme din Evul Mediu, ce le~au incins abominatii~n dible.” (Albastre margarete).

„Pierduta-mi cunostinta, izbita-n cap si arsa,

Stransa de gat, lovita cu bocancii de armata, in spate si in burta,

Pe luciul  podelei de parul lung  de voi eu am fost trasa,

Batjocorita, scuipata, drogata si umilita” (Mucenicia spre mântuire)

 „Te voi gasi, oriunde ai fi, eu calarind pe murgul meu,
Chiar de pierdut in galaxii, ere intregi de voi parcurge, fara sa para ca mi-e greu.” (Suflete pereche)

„Tinand cu hotarare, amandoi, crampeiul de sfoara al zmeului hoinar,
Dar deodata, drumul, sfoarei impletite, tu, ai dat,
Iar eu, cu tot cu zmeu, cu teama, in aer de indat' m-am ridicat,
Si am plutit pe cerul albastru, si-n alt destin am navigat.

Ce poti de ale dragostei manipulari sa stii, cand ai doar 18 ani?” (Zmeul)

Din Lostrița Izvorului Muntelui

...

Murgu sa-si adape-n lac, sa primeasca al meu cantec,
Fermecat in a lor inimi pe vecie fara frica de neant.

...
Noi ajunseram, tu ai scos briceag din fildes de la brau si ai crestat
Din coada-mi ce te-anconjurat!
Si-atunci fu bai, nevoie mare, caci de durere am tipat,
Ti-am dat drumul din a mele brate, in haul apei te-am lasat,
Si tu nu te-ai impotrivit, din contra tu mi-ai spus soptit,
Eu nu mai am mult de trait...
In lupta eu am fost ranit,
Iar rana de la cap din sangerare nu s-a mai oprit...
Dadui sa iau cu ploasca apa, dar tu, moarte, se pare mai repede-ai venit
...Du-ma la groapa...ca sa uit de asta slabiciune mare.
Si-atunci, eu din visare-am tresarit, si ma vazui pestoaica pe jumate, cu coada
Iar el, om si ranit si innecat aproape,mi se zbatea in brate in drumul lui spre moarte
Si tare trista-am devenit...M-am ingrozit...
Atunci am inteles ca libertatea ce-am primit
Era himera, lacul crud cerea in schimb vieti omenesti

...

Si eu complice acum...mult m-am cait!...
Stai!...Stai!..Nu pleca din asta viata, voinice....
Stai!..ca si eu am fost odata ca tine.. intreaga.. cu picioare
Te voi salva indata...
La mal l-am tras si- am suierat spre ale padurii vietuitoare,
Sa vina sa-mi aduca iarba de fiare, ce acum mi-e grabnic trebuitoare
Am descuiat cu ea sufletul lacului si mi-am luat picioarele-napoi,
Si-apoi pe pat de frunze mi te-am pus
Te-am oblojit cu pulbere de vasc
Padurea a amutit solemn, si totul s-a redus la noi,
Ce am jurat de-atunci sa nu ne despartim
Tu scut, eu pavaza, sa fim,
Iar lacul a-nteles si-a tremurat.
Si spre baraj el s-a retras. 

Filozofale

...

„Ajuns-am acum pe camp de lupta si varful sagetii implantate-n spate ti l-am scos,
Si ale mele maini, de soapte, liant au devenit cand sangele din tine cu putere a tasnit,
Prin forta autosugestiei, am inceput al trupului tau vindecare,
Divinul in scanteie l-am pogorat pe al tau crestet, in ochi, in ale tale zdrobite maruntaie,
in ale tale maini, picioare, iar in suflet, ti-am asezat o floare alba,
Crescuta in penitenta, din a mea dragoste cea mare,
Ce-o port de secole cu mine inchisa in al meu cufar de suflet,” (Piatra filosofală)

...

„La tine,Doamne, in valuri de flori de magnolii pretioase,

Cusute  in dantelarii din  cele fine, gasite pe pamant,

Cu alb roziu in flori mari si in gradient, frumoase,

Venim  ca sa ne mantuim

Dintr-un  copac cu flori, mai incarcat ca niciodat'

In care fiecare floare~i acoperita de~o lacrima de sfant!” (Mucenicia spre mântuire)

…

„Guardian cu pusca~n spate, esti hain de nu se poate,

Patul armii mi~l infigi in ficati, in gat, in spate,

Gardiene, gardiene... si tu esti dator cu o moarte,

Ca si mine, ca si el...inceteaza a fi misel!!” (Gardianul)

„Caleidoscop de petale de chilhlimbar coniac si musgravit din trandafiri,
Plutesc in aer dansand in spirale, in turbioane fermecate, frematand,
O plasma infierbantata ce a zacut mocnit, ascunsa-n burta pamantului in adancuri,
Tasnit-a in vazduh cu forta eliberatoare, ca vinul cel mustit de mult.
Ce avut-a de secole calus la gura, sa nu mai poata a spune, nici un cuvant!” (Reunirea familiei)

...

Se zicea asa odat, ca femeia-i din barbat,
Ca ea far' de el, n~ar putea trai vreodat,
Dar si vice versa, e adevarat!” (Epopeea vieții)
 ...

„Pamantule, te rog, auzi-ma, sunt eu, acela care,
Alaturi de celelate vietuitoare imi duc traiul pe obrazul tau,
Te vad atata de mahnit, prin zbuciumul albastrului involburat al apelor din ai tai ochi, din mari si din oceane,
Iti vad durerea reflectata in oglinzi, prin matelotii cei de gheata,
icebergurile cele- nalte pana la cer, ce din prostia noastra, se topesc la poluri!” (Iertarea pământului)

 Salvina Pasca

Să iubim

Să iubim răsăritul de soare
și asfințitul ce doare.
Să iubim fiecare zi,
alta la fel nu va mai fi.

Să-l iubim pe cel de lângă noi
chiar de-i căzut în noroi.
Cu iubire creștină să-l scăldăm,
să-i întindem mâna,să-l ridicăm.

Să iubim tot ce Dumnezeu a creat,
de la firul de iarbă, la pământ aplecat,
la zborul păsării spre înalt.
Să iubim cast ,făr* de păcat !

Adrian Munteanu

CÂND MĂ PRIVESC ÎN TINE

Când mă privesc în tine, ce mirare!
Bizare gesturi curg necunoscute
Zidesc palate-n pulberi prefăcute
Zvârlind pe trepte semne de-ntrebare.

Mă ţin dorinţe-n glod, fără virtute
Şi patima se zbate în uitare.
O îndoială urlă şi dispare
Sub cer opac, pe tăinuite plute.

Privirea-mi este gata să aprindă
Scânteia îndoielii-n drob de seu,
Săgeata spaimei şerpuind spre grindă

Şi semnul vrajbei, furișat mereu.
Mă văd în tine ca într-o oglindă
Cu haina mea umilă. Sunt chiar eu.

 Melania Cincea

68 de ani de la Rusaliile negre

Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă un bestial proiect de epurare socială inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 17 spre 18 iunie 1951, fără niciun anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul din ei, născut abia cu două zile înainte)

"După trecerea anilor şi deceniilor, momentul prim al deportării şochează încă memoria tuturor, poate cu o intensitate mai mare decât cei cinci ani de detenţie care au urmat. Năvălirea miliţienilor şi activiştilor în plină noapte, alegerea la repezeală a brumei de obiecte care puteau fi luate, transportul sub pază la gara cea mai apropiată, aşteptarea fără termen a garniturilor de tren, îmbarcarea în vagoanele pentru animale, călătoria în ritm de melc spre o destinaţie ţinută secretă, în sfârşit (după multe zile şi chiar săptămâni) deschiderea vagoanelor, coborârea în gările din Bărăgan şi transferarea deportaţilor şi bagajelor în plin câmp sunt mii de clipe de coşmar pe care emoţia intensă le-a fixat în amintire şi le-a dilatat până la paroxism.

Singura consolare pentru zecile de mii de oameni a fost că nu au fost duşi în Siberia, că au rămas în ţara lor, chiar dacă o ţară devenită vitregă, înstrăinată ea însăşi.

Întrebarea pe care o nasc azi mărturiile acelei tragedii naţionale este dacă deportarea în masă a avut într-adevăr ca scop protejarea unei frontiere sensibile sau a urmărit mai degrabă epurarea societăţii de elitele ei adevărate, devenite mai primejdioase decât vecinătatea cu Iugoslavia lui Tito.

Dacă s-a urmărit această epurare, atunci scopul n-a fost atins, pentru că în Bărăganul pustiu şi sălbatic aceste elite s-au regenerat, devenind, prin câştigarea solidarităţii, mai puternice decât înainte." (Romulus Rusan, text pentru expoziția Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan, realizată în 2011, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Berlin)

Operaţiunea Paperclip a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti 

Criminali de razboi şi ofiţeri SS au căpătat poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică din SUA

"Paperclip" înseamnă agrafă de birou. Un nume inofensiv sub care se ascunde una dintre cele mai mari minciuni ale secolului XX. 1600 de oameni de ştiinţă nazişti au fost duşi în SUA, după cel de-al Doilea Război Mondial. Majoritatea erau susţinători convinşi ai ideilor naziste, ofiţeri SS, lideri ai celui de-al treilea Reich şi criminali de război. Serviciile secrete ale SUA le-au "curăţat" biografiile şi CV-urile şi, astfel, aceştia au primit cetăţenie americană şi au fost angajaţi să lucreze pentru armata SUA sau pentru diferite institute de cercetare.

Faptul ca în SUA, aceşti oameni de ştiinţă nazişti au pus bazele unor institute şi programe de cercetare (inclusiv programul spaţial al NASA), discipline, teorii, orientări educaţionale, oferă o perspectivă terifiantă. Sau, mai degrabă, ne ajută să înţelegem mai bine de ce ştiinţa contemporană este atât de destructiv orientată şi de ce educaţia este atât de defectuoasă.

Ultima bătălie a celui de-al Doilea Război Mondial nu s-a dat pe câmpul de lupta, ci a reprezentat o cursă disperată pentru a pune mâna pe tehnologia celui de-al Treilea Reich. În 1945, Aliaţii se confruntaseră deja cu o parte dintre rezultatele tehnologice ale nemţilor în domeniul militar: rachete teleghidate, farfurii zburătoare, avioane cu reacţie. Ei se temeau să nu existe alte proiecte secrete.

După o cursă disperată, agenţiile de spionaj ale SUA au reuşit să pună mâna pe o cantitate uriaşă de documentaţie ştiinţifică şi au dus în SUA sute de oameni de ştiinţă germani, pentru a-i interoga despre cercetările şi proiectele lor. Nu era vorba numai de tehnologie militara, ci şi de experimente de control mental, cercetări medicale, sociale, electronice, aeronautice, de fizică atomică. Apoi, din aproape în aproape, s-a ajuns la ideea de a-i aduce pe aceşti oameni de ştiinţă în SUA, împreună cu familiile lor, şi a-i angaja să lucreze în cadrul proiectelor ştiinţifice americane.

Operaţiunea LUSTY - vânătoarea de tehnologie aeronautică

Încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile de spionaj ale armatei SUA aveau în obiectiv, printre altele, investigaţii privind tehnologia militară germană. Echipe speciale erau trimise pe front sau în Germania pentru a pune mâna pe rapoarte tehnice şi ştiinţifice, arme, avioane, echipamente, inclusiv rămăşiţele avioanelor prăbuşite, pentru a extrage cât mai multe informaţii. Echipele de spionaj tehnic ale SUA erau antrenate la o şcoală militară specială din Ohio. Acestora li se adăugau 32 de unităţi de spionaj tehnologic ale Aliaţilor.

La încheierea razboiului, în 1945, spionajul tehnologic a fost declarat una dintre priorităţile serviciilor secrete ale SUA. Atunci a fost demarată operaţiunea LUSTY, care se referea la exploatarea tehnologiei aeronautice secrete a Luftwaffe (aviaţia armatei naziste). LUSTY a demarat, cu scopul de a extrage maximul de beneficii din documentele ştiinţifice, facilităţile de cercetare şi echipamentele aeronautice ale aviaţiei naziste. Operaţiunea avea două echipe şi direcţii de acţiune: prima, sub comanda colonelului Harold R. Watson, fost pilot de testare, colecţiona avioane şi arme, pentru analiza lor în SUA. Cea de-a doua echipă recruta oameni de ştiinţă, căuta documente ştiinţifice şi investiga laboratoarele de cercetare şi platformele de testare.

Echipa lui Watson a recrutat rapid un număr de piloţi de testare germani pentru a transporta aeronavele germane în SUA. În mod similar, au fost recrutaţi şi cercetători ştiinţifici, iniţial pentru a traduce documentaţia şi a da anumite explicaţii tehnologice. Ulterior, ei au fost "păstraţi" în SUA ca "resursă intelectuală". Proiectul s-a extins gradat şi pentru alte domenii, nu doar pentru aeronautică.

Oamenii de ştiinţă germani au ales SUA

Pierderea razboiului era iminentă pentru Germania , încă de la începutul anului 1945. Propaganda nazistă, una dintre cele mai eficiente în ceea ce priveşte manipularea maselor, încuraja populaţia vorbind de "armele minune" care vor distruge armatele aliaţilor, inclusiv de celebrele rachete V2, care ar fi făcut imposibilă apropierea oricăror avioane de Berlin. Totuşi, în diferite cercuri, existau oameni suficient de realişti, care să aibă în vedere anumite planuri pentru eventualitatea pierderii războiului.

În fabrica de rachete din Peenemunde, directorul tehnic Wehrner von Braun a intuit iminenţa capitulării, datorită ordinelor contradictorii primite de la ofiţerii superiori SS. În cadrul unei întâlniri secrete cu apropiaţii săi, el a avansat ideea că superioritatea tehnologică a germanilor poate fi o "carte-blanche" pentru oamenii de ştiinţă. Negociind diferitele resurse tehnologice şi ştiinţifice, aceştia vor putea beneficia de un tratament privilegiat din partea aliaţilor, după pierderea războiului. În viziunea sa, ei puteau să aleagă cui să se predea - URSS-ului, Angliei sau SUA - şi au ales SUA. În eventualitatea unui atac asupra fabricii din Peenemunde, 14 tone de documentaţie au fost ascunse în minele din munţi. Toată această documentaţie a fost predată ulterior serviciilor secrete ale SUA.

Victoria forţelor aliaţilor în Europa s-a proclamat pe 7 mai 1945, odată cu capitularea armatei germane. La scurt timp după aceea, Magnus von Braun, fratele profesorului dr. Wehrner von Braun, a fost trimis să contacteze autorităţile americane şi să le informeze că mulţi dintre cercetătorii şi tehnicienii de la staţia de rachete Peenemunde, care fugiseră după învingerea Germaniei, trăiau în sătucurile împrăştiate în munţii Alpi şi erau dispuşi să se predea armatei SUA.

Overcast şi Paperclip - "Vânatoarea de capete"

150 de oameni de ştiinţă au fost curând contactaţi şi investigaţi de serviciile secrete americane. Toţi au fost angajaţi cu contracte (pentru început, de cinci ani), în SUA. Primii dintre ei au început să lucreze pentru armata SUA chiar de la jumătatea anului 1945. SUA s-a angajat să aibă grijă de familiile acestora în Germania şi ulterior să le aducă familiile în SUA. Aşa a început Operaţiunea "Overcast", rebotezată ulterior "Paperclip". Realizând progresul tehnologic şi ştiinţific al Germaniei Naziste, autorităţile americane nu au văzut decât avantaje în aducerea acestor oameni de ştiinţă în SUA. Dar cel mai mare avantaj era, în viziunea lor, ca aceştia să nu ajungă să lucreze pentru Uniunea Sovietică, marele inamic al Americii.

După încheierea razboiului, a început vânătoarea criminalilor de razboi - ofiţerii superiori SS şi Gestapo şi liderii partidului nazist. Dar în afara serviciilor secrete "clasice" existau şi cele care "vânau capete" - aşa cum fac acum corporaţiile care caută să angajeze oamenii cei mai performanţi. O agenţie specială se ocupa de recrutarea cercetătorilor şi tehnicienilor germani pentru a lucra la proiectele de cercetare americane: Joint Intelligence Objectives Agency (JIOA), sub conducerea capitanului Bosquet N. Wev. "Vânătoarea de capete", familiară pe piaţa muncii în ultima vreme, nu e prin urmare, ceva foarte nou . . .

Operaţiunea a primit numele de "Paperclip" (cuvânt care înseamnă agrafă de birou) de la agrafa cu care formularul de imigrare era ataşat documentelor personale ale "recruţilor ştiinţifici", acest formular fiind o promisiune implicită a naturalizării sau acordării cetăţeniei americane. Sub auspiciile acestui program, urmat de alte programe similare până în anii '70, peste 1600 de oameni de ştiinţă germani au fost aduşi, pe ascuns, în SUA împreună cu familiile lor şi li s-a acordat cetăţenie. Politica guvernului SUA declara că "naziştii convinşi" şi criminalii de război nu au dreptul să intre pe teritoriul SUA. Din acest motiv, proiectul Paperclip a fost controversat încă de la început şi desigur, clasificat, pentru a evita discuţiile publice.

Paperclip, între versiunea oficiala şi manevrele CIA

Preşedintele SUA, Harry Truman, a autorizat în 1946 demararea oficială a proiectului Paperclip. La ora respectivă, primii 150 de oameni de ştiinţă fusesera deja aduşi şi angajaţi în SUA. Truman a introdus un amendament privind "inadmisibilitatea foştilor membrii ai Partidului Nazist, a suporterilor activi ai nazismului şi militarismului". Directorul JIOA a replicat că oamenii de ştiinţă germani erau numai formal membri ai organizaţiilor naziste (lucru obligatoriu pentru a putea ocupa anumite funcţii importante) şi erau politic inactivi. Convenabil, dar discutabil, în actele tuturor "recruţilor ştiinţifici" importaţi de SUA se regăseşte - aşa cum a reieşit după declasificarea documentelor respective din Arhivele Naţionale ale SUA - aceeaşi formulă: "membru formal al Partidului Nazist, politic inactiv".

Responsabilă cu investigarea trecutului oamenilor de ştiinţă propuşi pentru angajare şi imigrare în SUA, Agentia JIOA a finalizat cercetările pentru primul lot şi a înaintat primele dosare Departamentului de Stat şi Departamentului de Justiţie în februarie 1947. Reprezentantul Departamentului de Stat a declarat că dosarele erau acuzatoare şi că toţi cei selectionaţi sunt "nazişti convinşi", astfel că toate cererile de acordare a vizei au fost respinse. Wev, directorul JIOA, a scris un memoriu în care avertiza asupra faptului că oamenii de ştiinţă respectivi, dacă ar fi fost trimişi înapoi în Germania, vor putea fi folosiţi de inamicii Americii, şi această posibilitate ar reprezenta o ameninţare mult mai mare decât convingerile lor naziste. El se referea la precauţiile Departamentului de Stat în termeni ireverenţioşi: "eforturile de a lovi în continuare un cal nazist deja mort". Acelaşi personaj considera că, după înfrângerea Germaniei, comunismul era o ameninţare mult mai mare decât nazismul.

Nu este pentru prima dată în istoria serviciilor secrete când conducătorii acestora, convinşi că ştiu ei mai bine care este interesul naţional şi binele public, iau decizii peste capul preşedinţilor SUA şi al organizaţiilor democratice. Şi în cazul proiectului Paperclip, serviciile secrete şi-au urmat cu tenacitate scopul propus şi au reuşit până la urmă să aducă în SUA toate persoanele vizate.

Conexiuni la vârf între CIA şi spionajul nazist

Comandantul Wev a decis să ocolească legea şi a găsit sprijin la CIA. După ce JIOA a început investigaţiile pentru realizarea dosarelor oamenilor de ştiinţă nazişti, directorul CIA, Allen Dulles s-a întâlnit cu liderul spionajului nazist, Reinhard Gehlen şi au găsit împreună soluţia. Gehlen le-a oferit americanilor reţeaua amplă de spionaj pe care reuşise să o infiltreze în URSS, în schimbul promisiunii că SUA vor "importa" întreaga sa unitate de spionaj, care urma să continue să funcţioneze în cadrul CIA.

În acelaşi sens, Dulles a dat ordin să fie rescrise dosarele oamenilor de ştiinţă germani pentru eliminarea tuturor elementelor incriminatoare. Importarea spionilor, dar şi a cercetărilor "ştiinţifice" din domeniul spionajului, este o explicaţie posibilă pentru proliferarea ulterioară la nivelul CIA a proiectelor nebuneşti de genul ARTICHOKE, MK-ULTRA, Midnight Climax (proiecte de manipulare mentală incluzând tehnici de interogare).

Aşa se face că dosarele oamenilor de ştiinţă au fost "curăţate" de orice referire la nazism şi, până în 1955, numai în cadrul proiectului Paperclip, peste 700 de oameni de ştiinţă germani au primit cetaţenie americană şi poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică americană. Mulţi dintre ei fuseseră ofiţeri SS, membri ai Gestapo-ului, lideri ai partidului Nazist, făcuseră experimente inumane pe prizonierii de război şi erau criminali de război. Per total, numărul "recruţilor ştiinţifici" se pare însă că depăşeşte 1600 - incluzându-i pe cei aduşi în SUA înainte de 1947 în cadrul altor proiecte colaterale care au continuat şi după 1955.

Uluitor este nu doar succesul acestor manevre, ci faptul că au reuşit să fie ascunse faţă de opinia publică. În ciuda unor informaţii şi a unor lucrări care au apărut în anii '70, de-abia în 1985 dezvăluirile despre acest subiect încep să facă vâlvă. Linda Hunt scrie un cutremurător articol de investigaţie în Buletinul Fizicienilor Atomişti (Bulletin of the Atomic Scientists) în 1985, articol în care arată că a examinat mai bine de 130 de rapoarte asupra unor subiecţi ai proiectului Paperclip şi că fiecare dosar fusese modificat pentru a elimina menţiunile privind ameninţarea la adresa securităţii naţionale pe care respectivii o reprezentau.

Figuri proeminente: trei exemple

Un bun exemplu privind modificarea dosarelor este cazul lui Wehrner von Braun, despre care am mai vorbit. În ceea ce-l priveste, un raport din 18 septembrie 1947 îl considera pe acesta: "o ameninţare la adresa securităţii naţionale". În luna februarie 1948 însă, apare un nou raport care afirmă că "nu există nici o informaţie incriminatoare despre subiect. El nu poate fi o ameninţare din punct de vedere al securităţii."

Wehrner von Braun, ofiţer SS, a fost timp de opt ani directorul staţiei de rachete de la Peenemunde şi, sub conducerea lui, au fost produse armele care au devastat Anglia în bombardamentele din 1944-1945. În ciuda acestui fapt, el a fost printre primii recrutaţi de SUA şi angajat de armata americană. Mai mult decât atât, el a devenit celebru la începutul anilor '60 ca director al centrului spaţial NASA, Marshall Space Flight Center şi este considerat "părintele" programului spaţial al SUA.

Probabil cel mai proeminent medic adus în SUA de proiectul Paperclip a fost doctorul Hubertus Strughold. În timpul războiului, el a fost director al Institutului aeromedical al Luftwaffe (aviaţia nazistă). Naziştii au realizat experimente medicale criminale asupra prizonierilor din lagăre. Una dintre temele specifice de cercetare medicală în aviaţie era legată de influenţa condiţiilor extreme de zbor asupra piloţilor - în lagărul de la Dachau, de exemplu, existau anumite camere depresurizate în care se simulau condiţiile de înaltă altitudine. Deşi nu există dovezi care să îl lege personal pe Strughold de aceste experimente, cariera sa de succes atestă afilierea sa, nu doar formală, la Partidul Nazist.

Trecutul nazist al lui Strughold a fost uitat pe baza recomandărilor comandantului JIOA însuşi. După ce a lucrat ani de zile în cadrul SAM - School of Aerospace Medicine, Şcoala de Medicină Aerospaţială - aparţinând de Aviaţia Militară a SUA (US Air Force), Strughold este cunoscut acum ca "părintele medicinii spaţiale". Biblioteca de la SAM îi poartă numele şi a primit nenumărate distincţii publice în SUA.

Un al treilea exemplu este Erich Traub, care conducea în Germania nazistă un laborator de cercetare privind armele biologice şi lucra sub directa îndrumare a lui Heinrich Himmler (nr. 2 în al treilea Reich, după Hitler). Denumirea conspirativă a acestor cercetări era "Programul de cercetări despre cancer". Traub îşi făcuse studiile în SUA la Institutul Rockefeller în anii '30 şi era implicat în activităţi de propagandă nazistă pe teritoriul SUA încă de atunci. Rămas în Germania după sfârşitul războiului, a lucrat pentru ruşi în cadrul aceluiaşi laborator care urmărea crearea de arme biologice.

Adus în SUA în 1952 pentru a fi intervievat ca "expert virusolog" a fost imediat racolat în cadrul proiectului Paperclip. Trecutul nazist şi implicarea sa în rău-famatul program nazist de cercetare pentru obţinerea unor arme biologice au fost şterse cu buretele la solicitarea unor înalţi militari. În SUA, Traub a lucrat la un proiect extrem de controversat de elaborare a unor arme biologice în cadrul bazei experimentale Plum Island. La numai şase ani de la angajarea sa, el a fost numit director al centrului experimental. Aici se realizează, oficial, cercetări asupra bolilor la animale, dar în spatele acestei faţade este vorba de cercetări privind crearea unor virusuri şi arme biologice.

Două ramuri ale aceleiaşi organizaţii oculte

O altă operaţiune secretă cutremurătoare, asemănătoare proiectului Paperclip, este Proiectul Rat Line (sau Rat Run, fuga şobolanilor) - prin care au fost "salvaţi" ofiţerii superiori ai SS şi Gestapo, marii criminali de război fiind făcuţi scăpaţi în America Latină şi primind noi identităţi. În cadrul Operaţiunii Rat Line este dovedită deja implicarea lojii masonice italiene P2 şi a Vaticanului, precum şi a grupării masonice Cavalerii de Malta.

Oficial, Proiectul Paperclip a fost stopat în 1957, când Germania (RFG) a protestat faţă de SUA că a secătuit-o de "resurse umane ştiinţifice". Nu s-a făcut nici un comentariu la nivel diplomatic despre sprijinirea şi protejarea naziştilor de către SUA.

Consecinţele acestui proiect sunt incalculabile. Categoric, epoca pe care o trăim este determinată mai mult de acţiunile serviciilor secrete decât de istoria oficială. Faptul că "inteligenţele" aflate în spatele maşinii de război naziste au ajuns să aibă poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică din SUA şi în armata SUA şi-a pus amprenta asupra evoluţiei acestei superputeri.

Cruzimea manifestată de armata americană în confruntările militare recente şi arbitrarul acestor războaie nu are de ce să ne mire, pe acest fundal. Pe de altă parte, "frăţia" dintre Thule (societatea secretă ocultă nazistă) şi ordinul american masonic Skull&Bones şi-a spus cuvântul şi, prin proiecte precum Paperclip şi Rat Line, a dus la reunirea celor două ramuri ale aceleiaşi secte satanice.