luni, 19 martie 2018

ALEXANDRINI CU VERSIUNI


George Anca

ALEXANDRINI  CU  VERSIUNI



alexandrini

alexandrinul
în dodii nu ştie
să bată măsura

dodia trezeşte
prin stele neamul
la nemărginire

osul şi cu dodia
nu o să le ajungi
Volodia

dodie în golul
pământului
vocală cuvântului

om în groapă cuvânt
în dodie fulgere
în scurgere

ne omorâră
proverbele ne
bociră dodiile

sculpturi de vorbă
capăt de neant
dodiei noastre amant

zi darnică harnică
zadarnică pe
câmpii în dodii

lumea se plimbă
în meteori
sărută-mă de două ori

nu în da frate cu ba
c-o să mor dodiei
în ajutor

dar dacă tot tace
şi face dodia
lui vino-ncoace

n-oi prinde dodia
 din urmă de-ar muri
moartea nu şi-ar fi

totemul lui poetului
dodia mie
poetie

ţine-te pânză să nu
te rupi că şi eu
sunt rupt dintr-un basm

vorbesc în zodii
cu gura altuia
cu limbă de moarte


în dodii India
în Indii dodia
în inimi nimini

*

spune şi tu cuvintele pe care le ştii şi ceea ce simţi măi tovarăşe în crusta racului de-al doilea rac rik numai cei veseli sunt nemuritori numai nemuritorii sunt trişti fobia de iubire pauză de dumnezeu

Cu Mircea Eliade nu m-am întâlnit (m-a chemat la Paris, de la Roma, în 1972, mi-a fost frică). Cu Noica, m-am văzut trei ani, bilunar, numai în București (el n-a fost în India).

ruini adaos
ordine haos
numai pronaos

ziua versului fără timp aseară părăsit scriptură
rostul poeziei în discursul lui Böll la academia suedură

 poetul se duce în fiecare zi la servici deci e silitor are ochi verzi ca M. Eminescu deci e frumos scrie şi traduce frumos deci e talentat

am fumat şi-n Indore trepte de fum groază de vreun vers frumos de l-aş scrie fără voie şi pe soare şi pe jos şi în somn şi anevoie în formolul de la Noe românească toarsă Troie antimetafora autoimaginării tâmple pe cranii anonime Catul Tibul Propertiu porecliţi neoterici de Cicero

vârcanul de la podul lui Crâşmaru cel de la ulmul lui Stroe
al lui Elefterie al lui Piţoiu vârcolul lui Rat
valea albă bună curmezişă rea rece roşie scurtă
strâmtă verde vânătă ogaşu’ cu galbeni
mascul muscal străgheaţa strălumină

Plopşor poftit la masă ceru zeamă de varză
se duse însuşi floarea a da-o la o parte
pietroiul de deasupra mai mâinile să-i arză
era sărutul spune Paleolog prin arte


Tyrsis muze dragi începeţi sfârşiţi un cântec bucolic
ramurile mele de laur Teocrit
scâfâi cipăi bârcea bâzâlonc bubăn
pe la toate casele bat oamenii coasele

în vârful cuţitului începe omul sfârşeşte ucigaşul

beauty is truth truth is beauty Keats
spune-mi că nu e o-nscenare cunoaşterea
le beau c’est l’equité absolue Brâncuşi
cu goelanzii-n stoluri Ion Barbu

*
lin lin lin Olt sublim
linguri crânguri să cioplim
cu Ion Barbu

leagă-te bine
la ochi cu ochii
ucigaşului tău orb

siamo qui nelli occhi
de la tua anima
infinita

dimineţile
bacantele-şi sfâşie-n
cuie mătasea

blestemat mă arunc
singur din porunca
ta leprosule

zice Blaga sono
sempre un traduttore
nel romeno

lasă-ne dodiile
să ni le latre
jigodiile

haine grele duc la mal
iar încalec mă prăval
peste spin cu sânge cald
cad în apă de pe cal

să te mănânce lupii
în timp ce mor de
profeţia ta

în pieţe numai război
în războaie strigoi
în strigoi numai noi
în noi numai voi
în voi numai puroi
în puroi muşuroi
în muşuroi eroi
în eroi niciun roi


tată bun cu mamă rea mie nu mi se părea
mamă bună tată rău mie nu mi se pârău
amândoi de nu avură a părinţilor closură
cum şi tu şi-ai tăi părinţi aveţi minţile catrinţi
sfinţi cusuţi ceară topită în scorniciul de pe plită
numără containere scheletele rainere
Boeing e ori e airbusul garnitură cucuruzul
până peştele oceanic n-apucă a zice panic
ţi se pare porţia scrisă Shakespeare Portia
primul nume îl usucă ferăstrăul în ulucă
aer rece udătură noaptea pe fulgerătură
munţii tăi dar ţările zorii arătările
arătarea zorile şi spânzurătorile
v-am spus racii piramida sângerează cărămida
*


Versiuni de George Anca

după doctorat Baudelaire și întâlnirea cu Montale și Rima lui Coleridge

Samuel Taylor Coleridge

Genevieve 

Iubirii-mi zână! dulce Genievevă!
Aluneci pe lumina răpitoare;  
Ai ochi luceafărul de ziuă, 
A Serafimului cântare.   
Ci nu cereasca-ți frumusețe  
Dă luciul pasiunii sancte: 
În suflet viață prinde-o voce!  
A auzi ale durerii tacte.  
Când nicio mână nu se-ntinde
Spre cel ce-n jale se scufundă,
Ca sânul lebedei ferinde
Săltând cu grație pe undă,
Văzut-am pieptu-ți tresăltândă
Și, dulce Genievevă, îmi ești nuntă!

Argumentul Suicidului


Nainte de nașterea vieții-mi, de vreau ori ba 
N-am fost întrebat - ori n-o fi așa!  
De viața-i întrebarea, lucru trimis să vrei
Și să trăiești e DA; ce poate NU a  fi? să piei. 

RĂSPUNSUL NATURII

Întorci ce ai primit? Nu e mai răul rost?  
Gândește-ntâi ce EȘTI! Cheamă în gând ce-ai FOST!
Ți-am dat candoare, ți-am dat sperare, 
Dată sănătate, dat geniu și scop mare, 
Îmi întorci vină, letargie, boală?  
Fă inventar; inspectează, compară!  
Apoi mori de ai îndrăzneală! 


Kubla Khan

În Xanadu dă Kublai Khan
Decret de dom și huzurare:
Cât Alph se varsă, sacrosan,
Prin peșteri fără cot uman
În josul mării fără soare.
Cinci cu cinci mile rodnic sol 
Ziduri și turnuri dau ocol:
Grădini iluminate sinuos,
În floare arbori de tămâie;
Vechi codri dealurile cos, 
Petec solar să nu rămâie.

Dar oh! adânc romantic hău doboară 
Pe deal de-a curmezișul cedru verde! 
Un loc sălbatic! sfânt de-l fermecară 
Precum sub luna gata să dispară 
Bocelile femeii demonul de-și pierde! 
Și din acest abis, în zvâcnet clocotit,
Parcă suflând pământul greul gâfâit,  
Puternică fântână de-ndată se munci:
Prin iutea-i izbucnire sacadând 
Hălci mari boltiră ca sub grind,  
ori cereale întru treier rând:  
Și printre pietrele dansând risipă  
Sfânt râul se zvârli în pripă. 
Cinci mile șerpui prin labirint 
de văi și codri râul sacrosan  
Până la peșteri fără cot uman,  
Se scufundă tumult în mort ocean:
Și prin tumult Kubla aude noi 
Voci ancestrale profețind război!
Umbra cupolei de huzur
Pluti pe valuri împrejur;   
Unde chemară mână-n mână 
Mixate peșteri și fântână.  
Minune fu pe rară vrere,  
Gheață-caverne-dom-plăcere! 
 
O fată cu un dulcimer
În vis văzui cândva:
Era o abisiniană,
la dulcimer cânta
de Muntele Abora.
Putea-voi învia în mine
cântul și simfonia ei,
atât încânt mă cuceri
că-n aer domul aș zidi,
solarul dom, caverne, gheață!
Oricine ascultând  le va vedea
Strigând , Ia seama! Ia!
Ochi fulgerând, păr fluturând!
Țesut în cercuire nouă,
Închide ochii-n sfânt abis,
Că s-a hrănit cu miere-rouă
Și lapte a băut din Paradis.

Charles Baudelaire

               Gustul neantului


Trist spirit, altcând iubitor de luptă, 
Pinten speranța te trezea-n ardoare, 
Nu-ți mai priește șaua! Te culci fără pudoare,  
Bătrâne cal te-mpiedici de-orice cută.

Tăcere, inimă; dormi somn de brută! 

Spirit învins, sleire! Bătrâne hoțoman,   
Nu mai ai gust de-amor nici de dispută;  
Adio son de-aramă, suspinele de flută!   
Plăceri, lăsați în pace o inimă-n aman!

Fără miros și primăvara e în van! 

Clipă de clipă Timpul mă digere 
Precum zăpada corpul în înțepenire; 
Contemplu din înalt a globului rotire
Și nu mai caut de-adăpost unghere.

Vrei să mă iei tu, avalanșă, în cădere?
 O gravură fantastică

Acest strigoi pustiu n-are drept toaletă,  
Campată-n fruntea de schelet infectă,
Decât o diademă de-oribil carnaval.  
Fără de pinteni, fără bici, ia suflul unui cal,
Tot spectru, rupt apocaliptic,
Cu nări băloase ca de epileptic. 
Spațiul străbat - fantome neoprite, 

Și calcă infinitul în copite.  
Își plimbă cavalerul sabia flambaj
Peste mulțimi ce gloaba le ia-n gaj, 
Parcurge ca un prinț de-și inspectează casa  
Imensul rece cimitir tabula rasa,   
Pe unde zac sub soare alb de raze terne 
Popoarele istoriei antice și moderne.

Avertizorul

Fiece om ce demn de nume fu 
Un Șarpe galben are-n piept,
Suit ca pe un tron de drept,
De-i spui:  "Eu vreau!" răspunde: "Nu!"

Plonjează-ți ochii-n priviri fixe 
De Satirese și de Nixe,
Dintele zice: "Datoria doară!"

Copii fă, plante arborează
Vers polizează, marmoră sculptează,
Dintele zice: "Fi-vei viu diseară?"

Orice eboșă să-și certifice, 
Omul nu-i viu niciun moment
Fără  insuportabilul avertisment 
Al Viperei lăuntrice.

Eugenio Montale

Nu cereți cuvântul

Nu cere cuvântul ce ne înconjoară
informul suflet, și-n litere de catran
se declară strălucitor șofran  
pierdut în prăfuită vâlcioară. 

Ah omul ce-ntru crez purcede  
spre alții ci amic de sine,
cu umbra oarbă la canicula 
stampată pe surpat perete! 

Nu întreba formula făcătoare de lume
vreo silabă strâmbă dacă-i uscat  ram.  
Astfel acum vă voi putea  spune  
ceea ce nu eram, ceea ce nu voiam.


Bufera

Furtuna șiroind pe  frunze
grele de magnolie prelungi tunete
de martie și grindină,

(sunetele de cristal din cuibul tău
nocturn te surprind, aurul
stingându-se pe mahon, sub tăietura
cărților legate, încă arde
un grăunte de zahăr în coaja
pleoapelor tale)

Fulgerul însiropând
arbori  și ziduri surprinzându-le în acea
eternitate de moment – marmora mană
și distrugere – intrând spre a-ți sculpta
porturi pentru condamnare și legându-te 
mai mult decât iubirea cu mine, stranie soră, -
și apoi brusca prăbușire, sistre, freamătul 
tamburinelor pe groapă grapă,
călcatul fandangoului, și mai presus 
vreun gest depănând...
ca atunci când
te întorci și, cu mâna, liberezi
fruntea de norul părului,

salutându-mă – spre a intra în beznă. 


Arsenio

Vârtejuri spulberă praful 
peste acoperișe, morști, spații 
goale, unde cai înglugați 
adulmecă pământul, oprind întâi
la geamuri de hotel lucinde.
Pe corso, în fața mării, descinzi 
în această zi
sau poaie-piovorno, acum aprinsă, printre flashuri
tulburând orele,
în strâns egal complot, un ritornello 
di castagnette.

Și semnul unui alte orbite: tu-l urmezi.
Cobori la orizont ci, mai presus,
o trompetă de plumb, naltă peste bulboane, 
cele mai multe vagabonde: sarea nimbus
învârtejit, suflat de rebelul 
element al norilor; face ca pasul 
să scârțâie prin pietriș împiedicându-se
de ghemul algelor: acel moment
poate mult așteptat te scapă
de a-ți sfârși călătoria, zaua unui 
lanț, mers nemișcat, oh prea familiar
delir, Arsenio, de imobilitate ...
delirio, Arsenio, d'immobilità...

Ascultă printre palmieri tremurul
viorilor, stins de rotirea
tunetului cu un freamăt de lamă
bătută; furtuna e dulce atunci când
țâșnește steaua albă a Caniculei 
în depărtat cer albastru asupra serii
apropiate: dacă fulgerul o sfâșie 
ramuri cad ca un arbore prețios
în lumina ce se împurpură: și țambalul
țiganilor picurând silențios.
                                    e il timpano
degli tzigani è il rombo silenzioso
 
Coboari prin întunericul ce precipită
și mută amiaza întru o noapte 
de globi aprinși, legănându-se  la țărm -
și în afară, unde o umbră singură ține 
mare și cer, din lotci risipite palpită
acetilena -
până ce o picătură trepidă
cerul, fumegă solul ce te va adăpa,
totul în jur se zbuciumă, se zbat 
perdelele moi, un foșnet imens rade  
pământul, jos se moleșesc scârțâind 
felinarele de hârtie pe străzi.
le lanterne di carta sulle strade.

Astfel pierdut printre răchite și rogojini
picurătoare, rogoz  radacinile
trăgându-și, jilave, nemai 
svelte, tremuri de viață și înaintezi
într-un gol răsunând de lamente
sufocate, capcana te înghite
în veche undă ce te caută; și încă
tot ce te reprinde, stradă verandă
perete oglinzi te împing într-o solitară
multitudine de morți,
și dacă un gest te înfioară, o vorbă
îți cade aproape, aceasta e poate, Arsenio,
în ora când se topește, semnul unei
vieți strangulate de soarta ta, și vântul
o poartă cu cenușa astrelor.
                                    e il vento
la porta con la cenere degli astri.

·      Despre George Anca, AIME, București, 2003, 215 p.[29]
·      Marian Popa: Anca, Bibliotheca, Târgoviște, 2013 (212 p), reeditată la TipoMoldova,Iași, 2013 (215 p.)
·      Ioan Ladea: Jurnalul din Quito Comandat de George Anca, Ed. A.P.P., 1999, București
  

Un comentariu:

  1. Sunt absolut impresionat de traduceri! Cu cele mai bune ganduri, A G Sahlean

    RăspundețiȘtergere