Narendra Modi – Sohan Lal Gandhi – Adrian Botez – Ion Lazu -Valeriu Ciobanu
This message was sent to George Anca from Prime Minister’s Office
NEWS FROM THE WEEK
PM Modi’s Development Push for North East India, PM
visits cyclone Ockhi-hit areas, Dedicates Made in India submarine to the
nation and more…
Putting North-East India on the fast track to Growth
Prime Minister Narendra Modi visited
Mizoram and Meghalaya to launch various projects. The government has
taken a number of measures to fast-track North-East’s development since
2014. From boosting its tourism potential to improving connectivity, it
is actively transforming the region.
60 Mega-Watt Tuirial Hydro-power Project Inaugurated by PM in Mizoram
Adding another milestone to the
development of the North-East region, Prime Minister Narendra Modi
commissioned 60 Mega-Watt Tuirial Hydro-power Project. The project is
slated to give a big boost to Mizoram and ensure socio-economic growth
of its people.
PM meets Cyclone Ockhi Affected People and Extends Centre’s Help
Shri Narendra Modi met and interacted
with people, including fishermen and farmers, affected by Cyclone Ockhi,
during a visit to the cyclone affected areas of Lakshadweep, Tamil Nadu
and Kerala.During the visit he assured Centre’s full assistance for
people in distress.
Naval submarine INS Kalvari is a Prime Example of ‘Make in India’
Hailing the naval submarine built with
Indian technology and expertise, Prime Minister Narendra Modi, commended
the strength INS Kalvari will add to the Indian Navy. He reaffirmed
India’s commitment to safeguard its global, strategic and economic
interests in the Indian Ocean and to play the role of “first responder”
for its partner countries.
Click Here For Highlights
MEDIA COVERAGE
MUST WATCH VIDEO
9th ICPNA
Sohan Lal Gandhi <slgandhi@hotmail.com>
To:george_anca@yahoo.com
Dec 23 at 2:41 PM
Dear all,
I hope you have safely arrived home
after attending the 9th ICPNA in case you came from a distant part of
India or abroad. I am writing this to thank you for your active and
intensive participation. I humbly tried to bring together some
scientists, spiritual leaders and grassroots activists to find out how
they can cooperate with each other and how a lasting peace can be
created in the world. You also heard them and gave them a big applause
at the end of their observations. But I would never claim that this
conference has succeeded in its objective of creating a viable forum for
these two important categories of individuals of this planet at which
they can sit and chalk out a strategy of cooperation. It has, however,
generated an ambience towards that step. I feel heartened by the fact
that highly committed individuals like you responded to my invitation
and extended support to my mission of seeing a world free of the forces
of hatred and violence and dominated by the forces of love and ahimsa.
I still believe that spirituality alone
has in it a potential that can halt the naked dance of communal forces
and religious frenzy. It is the most significant ingredient of
spirituality. If we succeed in creating an awareness of nonviolence,
people will give up unnecessary violence to begin with. It will
ultimately lead to the advent of a culture of peace through nonviolence.
Nonviolence alone is an answer to all our problems including the
eco-sustainability of the future.
I am grateful to Dr. Thomas Daffern who
has drafted a beautiful declaration which he read at the concluding
session. He has been a constant source of strength to me. I enclose this
declaration for your reflection and endorsement. Dr. Daffern is still
busy writing detailed notes. I hope to send you the finally edited
version of this declaration with explanatory notes soon.
I look forward to staying in touch with you.
Yours sincerely,
Dr. S.L. Gandhi
International Coordinator – 9th ICPNA and
International President –
Anuvrat Global Organization (ANUVIBHA)
Jaipur INDIA
Ph : +91-98280 16989
ADRIAN BOTEZ
Stimate si draga domnule (si frate intru Duh), GEORGE ANCA -
…Va urez, din adânc de inimă:
UN CRĂCIUN LUMINAT!
SĂRBĂTORI FERICITE! – şi:
LA MULŢI ANI, MULT PESTE 2018!!!
Evanghelia după LUCA spune vorbele (şi despre conţinutul vorbelor), pe care îngerii le grăiesc păstorilor, spre a-i linişti şi a le putea, astfel, binevesti NAŞTEREA PRUNCULUI SFÂNT:
“Şi deodată s-a văzut,
împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi
zicând: <<Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace,
între oameni bunăvoire!>>” (Luca, 2/13-14).
Vedeţi? “Şi pe pământ PACE, între oameni BUNĂVOIRE!” Nu războaie fratricide, nu minciună, nu ipocrizie, nu TRĂDARE! Grija Lui Dumnezeu, în ce-l priveşte pe OM, este să nu fie/devină, de-a binelea, FIARĂ!
CRĂCIUNUL este, în esenţă, Lecţia Demonstrativă a CAPACITĂŢII DE OMENIE (din fiecare dintre noi…), câtă va mai fi rămas în noi…
Sau, cum grăieşte, strălucit şi teribil de adevărat (şi logic!), eminentul teolog, “Stea a Răsăritului”, care a fost DUMITRU STĂNILOAE:
“Între oamenii care se ceartă, PACEA SE POATE RESTABILI TEMEINIC NUMAI PRIN SUPUNEREA LOR UNUI FOR CARE-I DEPĂŞEŞTE: LUI DUMNEZEU”.
Şi tot el, în studiul teologic “Despre omenie”:
“Omenia e contrariul
individualismului, al nepăsării de ceilalţi, e contrariul chiar al unui
individualism prin care nu s-ar fi urmărit interese egoiste, ci simpla
nepăsare faţă de ceilalţi, sau afirmarea de putere gratuită, în stil
nietzscheian. <<Mă omenesc>> faţă de cineva înseamnă că îi
acord atenţiune şi cinstire aceluia, mă feresc să-l tratez într-un mod
grosolan, aşa cum ar merita, poate”.
Pare puţin, oare, în comparaţie cu aspectul total mercantilizat, dat (de către “atotstăpânitorii”
Negustori-ZARAFI ai Planetei PĂMÂNT!) Sărbătorii MISTERULUI CRĂCIUNULUI
/ ÎNTRUPĂRII LUI DUMNEZEU (TOT pentru păcatele noastre!), de către “societatea de consum”, care a călcat în picioare “societatea DORULUI DE SFINŢIRE” – VOIEVODALA SOCIETATE TRADIŢIONALĂ…?!
Mie, sincer, îmi pare (…cel
puţin, văzând decăderea moral-spirituală, precum şi îmbeznarea
progresiv-accelerată a minţilor, din ultimii ani…) – ENORM! – şi
INCREDIBIL DE MĂREŢ!!!
…Multă, multă sănătate!
Doamne,-ajută-ne, ocroteşte-ne şi ne călăuzeşte, înspre Sfântă Lumina Ta!
Cu, mereu, aceeaşi admirativă preţuire şi caldă prietenie, frăţie întru Duh,
Cu, mereu, aceeaşi admirativă preţuire şi caldă prietenie, frăţie întru Duh,
Adrian Botez
Ion Lazu: Valeriu Ciobanu, inedit
Poeziile ce văd acum pentru întâia oară
lumina tiparului fac parte din ciclul ”Cântece de zgură” și au fost
scrise cu aproape patru decenii în urmă, mai exact spre sfârșitul celui
de al doilea război mondial. Poetul debutase încă în 1933, în revista
liceală Unirea, și publicase sporadic în Gândirea, Națiunea, Viața
românească. Imediat după război, ca strălucit absolvent al facultății de
litere, este asistent universitar la catedra lui D. Caracostea, apoi
la catedra de istorie a literaturii moderne a lui G. Călinescu, iar de
la înființarea în 1949 a Institutului de istorie literară și folclor al
Academiei, colaboratorul apropiat al divinului critic, remarcându-se el
însuși prin lucrări de primă importanță în varii domenii: literatura
română, franceză și rusă, prin numeroase studii și monografii, dintre
care câteva publicate iar multe rămase inedite. Într-un mod care ar
putea să pară ciudat, dar numai la prima vedere, poetul de mari resurse,
considerat de G. Călinescu un echivalent în poezie al lui Goya,
apreciat cândva de Tudor Arghezi care și-a exprimat dorința de a-i
prefața un volum, și-a încheiat practice activitatea poetică la numai
29 de ani, impunându-și (cu câtă durere, cu câtă forță sufletească!) să
uite de cele peste 1000 poeme, păstrate în manuscris. Răpus de o boală
necruțătoare, în 1966, când nu împlinise încă 49 de ani, Valeriu Ciobanu
nu a mai avut fericirea să asiste la apariția, în 1969, a volumului de
poezii Fiul Lunii, îngrijit și prefațat de Dinu Pillat.
Descurajator e chiar faptul în sine că acest volum a putut să treacă
neobservat de critica literară a vremii, dar și de colegii de la
Institut ai autorului…
Poetul care ilustrează poate cel mai
convingător și mai plenar la noi conștiința umană ultragiată de ororile
războiului (”Unde să fug / Să n-aud murmurul cărnii arse pe rug?” Unde să fug?),
cel care ni se confesează: ”Am ascultat șoapta mugurilor ce se desfac /
Am privit la timpul ce nu se oprește din curs / Și printre saltimbanci
cu suflet sărac / Am dansat stingher ca un urs:” – Rugăciune, având
astfel de intuiții poetice fericite. ”Pădurea sună crengile stoarse /
Toate turnurile și scările ce duceau / Dincolo de cotidian / Sunt în
pământ întoarse” – Viziune, care notează: ”Sunt frate frunzelor strivite pe drum” – Inutil,
sau consemnează, cu amărăciune conținută: ” Poeții mari treceau
stingheri pe sub garduri, pe lângă porțile închise / Praful fierbea în
jur. Ei nu publicau / Ascunzând morminte de vise.” – Poetul veacului XX, autorul unor memorabile versuri precum: ”Iar cucul năruia primăverile liniștea din grădină” – Atavism, ”Și sufletul va porni bolid spre vid descătușat” – Voluptate,
cel care se temea să mai spere în zadar: ”Va veni poate timpul / Când
câmpul / Ne va cânta iar pe strune de iarbă și clape de fructe coapte /
Sau acest amurg de secetă va avea o noapte?” – Pânda (poezie citabilă în
întregime); acest poet care a simțit mai acut decât oricine că…”Soarta
are tăios pinten ”, ne reține atenția și ne stârnește entuziasmul cu
virtuozitatea sa de truver, cu arta ”capriciilor” sale, creând până la
urmă, cu mijloacele poeziei din totdeauna, un univers inconfundabil în
peisajul liric actual, a cărui fascinație se exercită nemijlocit asupra
lectorului: Drumul lung al mesajului acestei poezii spre inima
cititorului român intră, după un prea mare și nemeritat ocol, în linie
dreaptă.
Ion Lazu, 1984
VALERIU CIOBANU
Cântecul de zgură
Ascult suspinul Saharei, geamătul mării, plânsul cerului,
Toate aceste vuiete vinete, mortale,
Inima pământului bate încet, ruptă,
Zilele mele sunt negre, iar nopțile pale…
Mai simt pe născuții în zodii nebuloase și reci,
Orbi pentru care lumea-i stinsă, ciungi fără drumuri,
Surzi ce n-ascultă armonia apelor și strigătul privighetorii
Și muții tăcuți ca niște mușuroaie de scrumuri.
Frate nevăzut, iubito imaginată,
Vom vedea zările toate sângerând, vom bea cupele nedreptății, toate.
Vom râde orice egoist de orice ingrate,
Nevăzută iubită, imaginat frate.
Dar să nu uităm, dincolo de acest putregai, de această lume meschină,
Cea de pe celălalt tărâm, a celor care au urmat
Plini de speranță ai profetului neexistenți pași prin neghină,
A celor încleștați de patul suferințelor supreme,
A ocnașilor singuri, lipsiți de tată și mamă,
Lumea închipuirii ce se destramă.
Hei schilozi, oropsiți purtând greutăți infinite
Vagabonzi și bolnavi cu inima rănită,
Să facem altă viață pe pământ mai bun, imaginar,
Veniți voi toți, prieteni loviți. În mreje de dispreț și ură
Să țesem cântecul nostru de zgură…
Cântecul negru
Cântecul negru a făcut să tremure perdelele,
Și-apoi s-a înfipt ca un cui, îl simt în inimă, aici.
Neexistentă iubită, vino să ridici
Gânduri mai rele ca cele mai rele.
Lanurile, unde sunt lanurile mele,
Unde-s limanurile de grâu și secară?
Cântecul negru cu note rebele
A rătăcit prin ele și au să moară.
Cântecul negru apasă pe casă,
Simt că se va prăbuși cu mine acum, acum,
Neexistentă iubită, voioasă ca o nouă cuirasă,
Ascultă pașii rahitici ce trec noaptea pe drum…
Parc-ar bate toaca morții,
O toacă mai toacă ca orice toacă
Neexistentă iubită, dă-mi mâinile tale de promoroacă
Și praful cântecului strivit de oțelul porții…
Mâna mi-e ruptă ca un suflet, ca o cetate veche,
Gândul mi-e străin ca pe uscat un delfin,
Neexistentă iubită, cântecul s-a oprit la ureche
Și-și înfige gheara imensă de deget fin.
Dar ce să fie pașii rahitici ce trec noaptea pe drum,
Și toaca mai toacă poate ca orice toacă?
Pantera, pantera ca un pisoi mic se joacă
Acum ca alt-dată, acum… și acum…
Singur
Cântecul susurat în fluier de mărgean se auzea
Ca o speranță
Crescând undeva.
Muntele enorm de fier și rugină
Sorbea
Lumină.
Mâna, frate,
Mâna cine să mi-o dea?
Cărările astea surpate
Să le străbatem amândoi, prin soartă.
Toți plecară, fără mine, s-au dus,
Singur m-au lăsat, să-mi izbesc pumnii și fruntea de poartă.
Sălaș
Câmpul era numai coclauri și așchii de carne și oase
Corbii, șacalii, guzganii, viermii, câinii lipsiți de case
Înfigeau suliți de colți și nevăzute coase…
Ruinele zăceau ca niște descompuse babe,
Putoarea își plimba aburii prin boare,
Cerurile slabe
Erau zăvorâte cu înghețate zăvoare.
Treceau nopțile oarbe și zilele fanate
De ivoriu luna își ducea marginile de vecii forfecate,
Ca alții mi-am făcut sălaș din carne putredă și ciolane
Și mi-am trait anii stranii printre cranii,
Legat de schelete cu de păr odgoane…
Cântecul viu
Viața se prelingea ușoară – suspin și lacrimi de fată de 16 ani.
Dar a venit într-o zi sufletul respirației tigrilor din cuști
Arzând, usturând fier ros. Bolovani.
Au clipit atunci ochii vieții înguști.
L-am rugat: – Dă-mi un suflet, cabotin bătrân,
Vezi, lanurile mele toate au murit.
Luna arată un obraz chel și spân
Iar lebăda neagră a pogorât.
Te-ai ascuns după un nor hohotind tărăgănat
Pe lanurile moarte spini și flori te-au căutat.
Hohotul tău fu viață dar mai mult moarte,
Nu mi-ai spus nimic de rotofeiul bancher
Nici de drumul greu spre cer.
Cântecul viu gemea undeva departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu