Ivan Ivanovici Ivanov

 Ivan Ivanovici Ivanov

 DIMITRIE GRAMA

Dialoguri

....ma plimb adesea pe langa

o banca de piatra cenusie

intotdeauna rece si neocupata

doar astazi sta pe ea om om

ma asez si eu langa acest om

care imi pare cunoscut

parca l-am mai vazut undeva....

... tine in mana o carte si,

din cand in cand, o deschide

si scrie ceva in ea

apoi tace si priveste

inainte, in gol....

....il intreb:

ce scrii acolo?

se uita mirat la mine

si-mi raspunde

aproape suparat:

 - ce nu stii?

am scris ca ne-am reintalnit!

te-ai intors fara

sa dai de veste

si nici macar buna ziua

nu mai stii sa spui!...

... imi pare rau, ai raspund,

cu toate ca imi pari

cat de cat cunoscut

nu stiu cine esti!...

  

vad ca se intristeaza

ca si cand un nor negru

i-ar fi cazut in ochi,

pe fata...

  -sunt tatal tau!

vezi aici, in cartea asta,

cartea noastra,

ti-am scris si tie viata!

da, dar stiu ca voi,

oamenii tineri

oameni noi

nu mai aveti rabdare

sa scrieti si sa cititi

ca mine....

.... deschide cartea la o pagina

si mi-o arata.

vad scris pe ea

un singur nume

in rest pagina e goala...

  -intr-adevar nu pot citi

ce-ai scris aici, ai spun

nu-mi raspunde

si cand ridic privirea

el nu mai e acolo.....

... raman singur pe banca

si incep sa rasfoiesc

cartea aceea pagina

de pagina....

acum vad ce scrie in ea

si pot si eu sa continui

sa scriu.

Dimitrie, Uppsala, 7/7 2017

MARIANA  GURZA

ZBUCIUMUL MUT

Ca să mă păcălească,
Doamna cea Neagră,
s-a îmbrăcat în mireasă.
Nuntea laolaltă cu primăvara,
cu vântul cel nestăpânit,
nuntea
cu dragostea mea de viaţă.
Mi-am dat seama că nu e
ea aleasa, când i-am dat
vălul alb la o parte şi
prin fereastra sufletului ei,
a ieşit un porumbel negru,
în cioc cu şiragul meu
de lacrimi fierbinţi,
ca lava unui vulcan.
Mi-a fost teamă
atunci să nu ard cu ele
tot ce aveam mai drag.
--------------------------------

(Ultimul strigăt – Editura Eubeea, Timişoara, 2006)

SILENT STRUGGLE

In order to trick me,

the Black Lady

dressed as a bride.

She was getting married to spring

to the unrestrained wind,

she was getting married

to my love for life.

I realized that she was not

the one, when I pushed

her white veil to one side, and

through the window of her soul,

a black dove came out

holding in his beak a neckless

of my tears as hot as

the lava of a volcano.

That moment I was afraid

they might burn

what I loved the most.

----------------------------

(The Last Shout, Eubeea Publishing House, Timişoara, 2006)

-----------------------------------

*Translated by Valentina Teclici

DOINA  BORICEANU

văgăuna lupilor

se surpă, ai zice, lumea sub viscol,

lupoaica aleargă năucă printre troiene,

în spatele-i uriaşă zăpada o răscol

puii sfârşiţi ce-i calcă pe urme...

se mai opresc să răsufle dar vânt îi mână,

lupoaica dă câte un urlet de nimeni auzit

căci o rafală se-ncolăceşte nebună, 

cer în cleşti gerului, copacii-n amorţit.

totul părea mirific dar fără viaţă,

doar imense troiene cât colosală stânca,

vânt nemilos lovea lupii-n coastă, în faţă,

vreunul neputincios, lupoaica de ceafă-l căra.

singuratici, rătăciţi cum se credeau,

în faţă le răsare întâmplare adâncitură,

abia târându-se, sleiţi, puii scânceau,

acolo lupoaica încearcă să ajungă.

câte unul, cu ultime puteri, puii îşi trage

îi linge şi îi strânge să-i încălzească,

sângerând la picior, unul cum amar plânge,

lupoaica îndârjită în juru-le trupu-şi adună.

şi ninge troienit şi sus, sus la stână,

ciobanii la foc de  buşteni să biruie iarna,

zăpada a potopit văile, stânca şi-n năpastă

dă să îngroape adâncă pădurea...

pe margine de adăpost, pe lângă oi,

un câine stă aprig, cam sloi, de mare pază,

priveşte trist la animalele cu ochii moi,

deodată... pe urlet de vânt... urlet răsună!

şi cheamă, cheamă nespus, în neştire,

o jale cumplită răzbate prin nins,

o jale şi-o închinare cum numai fiarele

ştiu să o ducă cerului, dar asta s-a mai scris!

se uită către-ncolo, în stânga, dreapta,

apoi în afară şi-n iarnă se strecoară.

ia urletului seama, întâmplătoare urma,

iar cerul ca făclie în ochii-i se coboară.

mergea întins, bătut de neaua îngheţată,

dădea câte un scheunat ca un semnal,

când, ce să vezi?!, i se răspunde, iată!,

un urlet sfâşiat, şi iar... şi iar...

ajuns la văgăuna aproape înzăpezită,

câinele se apucă de săpat fără răgaz, adânc,

lupoaica, puii ies cu toţii la vedere...

în ochii de sălbăticiuni, lacrimi se strâng...

pe urma câinelui plecau încrezători de-acolo

către stâna muntelui ceva mai sus, în sârg,

îşi adunau picur de forţe spre o vatră nouă,

orbiţi de viscol înteţit acum, ajung...

ciobanii privesc lupoaica, din cale-i se feresc,

puii-i înconjoară, li se lipesc de picioare,

cu ei la foc se pun, buştenii dogoresc,

lupoaica stă în prag, ochii-i ard, cade în sleire.

ciobanii nu o ceartă, nu o alungă, ce îngheţ!

iar lână ea, cam ruşinat, un oarecare câine...

lupoaica, pas după pas, păşeşte înăuntru încet,

cum o prinţesă, în sala de bal, pe  parchet.

se zice că în primăvara ce-a venit

în văgăună creşteau doar vesele zambile

şi dintre crengi o cruce s-a desprins

s-a aşezat locului în frunze povestinde,

lumea adesea de crezuri pustiită să afle

şi-n dezlegarea de vorbe să ştie...

PAȘCU  BALACI

 Ivan Ivanovici Ivanov 

Ieri am văzut áura de uraniu...

Ieri am văzut áura de uraniu

Cum strălucea pe-o cască de miner

Crezui la început că-i un mister,

Un fenomen montan, stingher şi straniu:

N-o fi un abur transpirând din craniu

Când omul iese din pământ la ger,

Sau luna plinăde acol΄ din cer

Nu se reflectă ca-n oglinzi de staniu?

Dar azi, Liudmila, când ieşea din şut,

Văzui iar pâcla aceea nefirească,

Vie şi caldă ca al tău sărut,

Ce mi l-ai dat în izba ta rusească.

Românul cobora spre Ştei, tăcut,

Făr΄ ca lumina - acea să-l părăsească.

-

Cu bucurie văd cum limba rusă...

Cu bucurie văd cum limba rusă

Se-nvaţă pe la şcolile de-aici:

Cu note de la unu pân΄ la cinci.

Cu faţa concentrată, descompusă,

Şcolari cu atitudine supusă,

Află că oamenii sunt... cialovici

Şi că... nagaikae un fel de bici

Ce nu se dă din România dusă.

Tî gavariş΄ po ruski?^[6] îl întreabă

O profesoară pe-un elev ce-i place,

El e un înger, ea este o gloabă;

Cel întrebat o las΄ de-ndată-n pace

Şi nu-i răspunde barem c- o silabă.

Ia tebia liubliu!^[7] Dar el tot tace.

Se spune pe aici că un anume…

Se spune pe aici că un anume

Vasile Roba, moţ din Apuseni

La o serbare, chiar între săteni

A smuls, de faţă cu atâta lume,

Portretul lui Stalin plin de cunune

Şi l-a călcat pe scenă. Vai, ce vremi!

Tot auzind , începi ca să te temi

De ai lui «Dumnezeu haiduci», aşa le spune!

Deci, nu mă miră, scumpa mea Lidmila,

Un strigăt: « Ţine doamne partizanii,

Până vin americanii!». Sila

Tot creşte-n inimă-mi încet cu anii

Şi cred c-o să ne cadă-n Ştei acvila

C-aici dormim în pat cu toţi duşmanii.

Sovrom Kvarţit , născut exact la Ştei...

Sovrom Kvarţit , născut exact la Ştei,

Sovromtransport, năşit în patru΄ş΄cinci,

Fost-a şi Sovromfilm cu caterinci,

Sovrompetrol cu sonde printre miei,

Un Sovromlemn, cu brazi făcuţi scântei,

Un Sovrombank: ruble, dolari, şilingi,

Iar Sovromgaz ,să sugă de su- opinci

Sovrommetal, d-Urali la Pirinei,

Cu Sovromchim şi Sovrom în construcţii,

Sovromnaval , Sovrom de neferoase,

Sovromcărbune pentru revoluţii,

Sovromasigurare pentru oase,

Sovromtractor pentru mai mari producţii

Şi chiar Sovrom la zboruri ΄nalte- ori joase...

Aur, argint şi platină, uraniu…

Aur, argint şi platină, uraniu,

Molibden, bismut, fier, titan, iridiu,

Plumb, cobalt, mercur, crom, beriliu,

Nichel, magneziu, fosfor, tungsten, staniu

Cadmiu şi ceriu, galiu şi germaniu,

Sulf, calciu, bor, carbon, azot, paladiu,

Cupru, mangan, zinc, wolfram şi berkeliu,

Galiu, siliciu, litiu şi poloniu

Lantan, lawrenţiu, osmin şi krypton

Curiu şi fermiu, bohriu, franciu, stibiu,

Natriu şi iod, zirconiu şi neon,

Vanadiu, gadoliniu, mendeleeviu,

Stronţiu, teluriu, fermiu, flor, radon

Scandiu, potasiu, stibiu şi einsteiniu…

În mina de uraniu, ieri, văzui…

În mina de uraniu, ieri, văzui

Un cap de mort. Ce tare am urlat

Ca şi cum cineva m-ar fi-njunghiat.

Liudmila mea, la nimeni să nu spui

Această întâmplare. Când mă sui

Pe muntele Băiţei saturat

Cu atâtea elemente de furat

Mi-aduc aminte ca de un cucui,

De o legendă-n care el, Tătucul

Popoarelor, pe care-l ştim, Stalin,

Vrut-a să vadă-n taină, el, năsucul

Lui Tamerlan în copârşeul fin.

Era-ngropat în Samarkand, năucul,

Năvălitor, cu sumbrul lui destin.

  

Te-ntreb, Liudmila: după ce eu chipul…   

Te-ntreb, Liudmila: după ce eu, chipul,

Din sarcofag de-uraniu dezgropai,

Câţi ani preascumpi de viaţă îmi mai dai ?

Ca-ntr-un deşert, mereu simt cum nisipul

Umple-al clepsidrei mele tainic şipul,

Iar eu, când praful tulbur c-un vătrai,

Îmi văd tot trupul: arde ca un pai

Şi nu mai ştiu cum aş afla tertipul

Să fug de –aici: văzui în mort blestemul

Unui atomic Timur Lenk modern.

De-aici, din Ştei-ţi trimit acum îndemnul,

Că-n caz că peste mine pulberi cern,

Să te măriţi cu altul : ăsta-i semnul

Tău de Iudită rusă, eu sunt Holofern!

Aici in Ştei, iubita mea, eu sunt..

Aici in Ştei, iubita mea, eu sunt

Un upravdomî; ştii tu, şef de bloc:

Toţi ruşii m-au ales, mi-au spus: «Noroc!».

Chiar am nevoie, după câte-nfrunt.

Le sunt duhovnic, frate, tată, sfânt,

Doctor ce pune oasele la loc,

Judecător, când între ei fac troc

Sau un hamal când beţi cad la pământ.

Le-am auzit atâtea întâmplări

Din Rusia cea mare şi de-aici;

Cerneală albastră nici din două mări

Nu mi-ar ajunge să le scriu. Ce zici?

Mereu golesc a inimii cămări

Şi plâng când şi- amintesc de-ai lor bunici…

Iubita mea, minciună păgubaşă…

Iubita mea, minciună păgubaşă

Este SOVROM-KVARŢIT. Ca denumire:

Ea este pe de-a –ntregul o scornire

Să piară adevărul chiar din faşă.

Nu-mi place nici postura noastră laşă:

Suntem ca struţul cel lovit de-orbire

Ce capul îşi îngroapă cu grăbire

Sub duna de uraniu uriaşă.

SOVROM-URANIU ar fi fost mai bine

Şi mai cinstit să botezăm frăţia;

Să nu le fie ruşilor ruşine

Că au minţit întreagă România.

Un neadevăr cădea-va de la sine

Şi va vădi întragă viclenia.

Tot muntele Băiţei e filon...

Tot muntele Băiţei e filon

De-uraniu pur, Liudmila,- a mea feerie!

Dicţionar de mineralogie,

De la argint şi aur la krypton.

΄Nalt turn de avuţii. Alt Babilon,

Cu flori de mină, nu cu limbi, ne –mbie;

Din toată carpatina bogăţie:

Noi am ales războinicul atom.

Noapte şi zi, cărăm spre Uniune

Şi ultimul bobuţ de minereu.

De sună goarna iar, spre Soare-Apune,

Am să mărşăluiesc în rând şi eu.

Înfrângerile vor să se răzbune,

Dar am învins şi vom răzbi mereu.

Frumosul Saşa e leningrădeanul...

Frumosul Saşa e leningrădeanul

Ce patimi mari stârneşte la femei;

Când iese la plimbare el prin Ştei

Muieri întind pe feţe sulimanul,

Şi vor în Rusia, la el, hatmanul,

Chiar dacă le-ar trânti într-un bordei,

Vor să îşi facă din spinări fuştei

Pe care să danseze hoţomanul.

Ce oarbă-i dragostea! Ce mare proastă!

Iar mintea la muieri, cât e de mică!

Eva-i creată dintr-o slabă coastă,

Căci ale ei urmaşe, totul strică:

La Ştei, rimez nevastă cu năpastă,

Liudmila mea, tortură bolşevică.