miercuri, 1 iunie 2016

Kalidasa

de George Anca


Prof. Univ. dr. Sisir Kumar Das, President, Indian Comparative Literature Association

Prefață

            Poeții pretind că poezia este de netradus. Și, cu toate astea, poezia este tradusă și cititorul de rând se bucură de traduceri. Câți dintre noi pot citi pe Homer ori Dante, Firdousi ori Li Po, Pușkin ori Eminescu în limbile în care au scris ei? Ei ar fi fost simple nume pentru cei mai mulți, dacă nu ar fi fost traduși. În fapt, dependența noastră de traducere este atât de enormă astăzi, încât ar fi într-adevăr nerecunoscător dacă nu am face cunoscută datoria noastră față de cei care, atât de binevoitori, acceptă durerile traducerii unei lucrări de artă dintr-o limbă în alta. Există, desigur, traduceri de multe feluri – bune, rele, indiferente. Cititorul obișnuit, totuși, nu are niciun aparat să judece calitatea traducerii, cu excepția lizibilității în limba în care este reprodusă. El nu știe dacă traducerea este fidelă sau liberă, distorsionată datorită ignoranței autorului față de limba-sursă, ori schimbată datorită cerințelor limbii-țintă. Singurul criteriu de judecare a calității lucrării traduse, pe care cititorul obișnuit îl poate găsi, ar fi lizibilitatea și excelența, ca operă de artă.
            Dacă traducerea din Meghaduta a dr. George Anca poate să evoce un răspuns emoțional din partea cititorului și să dea satisfacție estetică sau nu, aceasta poate fi judecat de cititorii români de poezie. Eu, de aceea, mă voi abține să vorbesc despre calitatea traducerii dr. Anca. Ceea ce mă îndeamnă pe mine să scriu  aceste rânduri nu este să laud această traducere, ci admirația mea pentru el în acceptarea acestei munci provocatoare. Meghaduta lui Kalidasa, aclamată ca una din cele mai fine scrieri lirice din întregul lanț al literaturii antice, care a inspirat poeți majori ai Indiei, atât antici cât și moderni, prin ritmul răpittor și imageria opulentă, prin tandrețea și perfecțiunea ei, este o provocare pentru orice traducător. Nu știu despre nicio traducere a acestui poem, nici în limbi indiene, care sunt atât de apropiate de sanscrită, care să fi fost capabilă să reproducă farmecul și frumusețea lumii lui Kalidasa. Dar se vede că admirația lui pentru Kalidasa l-a făcut pe dr. Anca îndeajuns de îndrăzneț cât să-l prezinte în altă limbă.
            Am urmărit cât de meticulos a studiat dr. Anca textul poemului, cu ajutorul savanților sanscriți, a parcurs variatele sale interpretări, și cât de creativ a răspuns acestuia. Traducerea sa este traducerea unui poet care aspiră nu doar să fie fidelă originalului, dar să creeze o altă lucrare de frumusețe în altă limbă. Dacă această traducere a dr. Anca provoacă savanții români în sanscrită să facă o traducere mai fidelă a Meghaduta, și aceasta ar fi pentru el un premiu. Și dacă inspiră, fie și indirect, un poet român sau deschide o nouă lume a experienței cititorului obișnuit de poezie din România, aceea ar fi, natural, cea mai mare satisfacție a sa. Dar dacă această traducere nu reușește să întrunească nici unul din aceste lucruri, să fie știut, nu este din cauza deficienței sale, ci din cauza lui Kalidasa însuși. Poezia nu este traductibilă. Totuși, poezia trebuie tradusă.






Kalidasa

NORUL VESTITOR

Versiune de George Anca


I

paşnicei doamne departe-ntr-una aspru pe-un an detronat
spaime blesteme în loc de măriri inima tulburându-i
Yaksha sacru val de-a lui Janaka fată sfinţit îndură
'n umbră de codru într-un ashram pe muntele Ramagiri

astfel stând singur pe stâncă în dorul amorului
rupt de nevastă ruptă brăţara de aur pe-ncheieturi
ziua aceea îmbrăţişase văzu un nor muntele
prăpăduită piatră parcă de fildeşii elefantini

suflet statornic adornic lacrimi nemaicutremurându-şi
arde-şi privirea-n foc de vedenii al rajei rajahilor serv
nourul megha surpă suspine şi-n fericite inimi
cum dar sălaşul und-umerii ei dragi nu-i mai cutremură

parte luna se mântuise şi să-şi mai vieţuie viaţa
'n minte cu soaţa de departe se gândi să-i trimită veşti
zor veşti pe nor fire de kusha îl îmbăiară de zor
zburdnic inima-i tresaltă şi buna vestire îi încredinţă

fum apă rază-n împreunare ce altceva e un nor
vezi vestitorul cuvine-se a fi în toate minţile
uitând acestea jalnicul yaksha ţine norul de vorbă
Kama orbindu-l nu vede ce e viu şi ce nu e nici mort

salţi dintre faste neguri de hulă maghonei serv augur
chipuri ţi-nchipui după placul şi kama inimii tale
soarta zvârlindu-mă-n depărtare de draga-mi ţie mă plec
ţie nor harnic har revărsându-mi peste nimicnicie

nour cum coperi sufletu-n doruri du-mi dor din suflet pe sus
domn Dhanapati mă înstrăină strigă-i dragei răspunsul
du-te ca vântul în alba Alaka palatul aurului
Hara-n grădină de mână luna-ţi toarnă aur pe creştet

desperecheate soţii ochi-te-vor despletindu-ţi-se
prietene când vântul te poartă pe ceruri prietene
soţii şi-aşteaptă să se întoarcă bocetul cum să n-auzi
cum şi eu plecat voinţei altui sărmanul auzi-mă

haida lin haida lin ţi-e vântul bun cerul lung şi lat şi lung
mândre chatakas la stânga triluri cântecu-şi modulează
grele de ouă înconjurându-te una câte una
toate servindu-te privindu-te-n ochi cu dragoste veche

lung vei privi lung prelung vei privi prelung vei privi prelung
soaţa fratelui credincioasă zi după zi numărând
vie să vie viu să viu sfânt nădăjduitoareo
singură dăinui încă-mi dăinuie frageda floare de-o vezi

pară de trăznet auzindu-se auzindu-te bucuri
gliei rodire neguri în arbori bucuri tandre auzuri
naltă Kailasa către Kailasa în zbor ţi se călătoresc
hamsa înalte fluturând hrană tulpina lotusului

ave şi salve braţe în braţe cu muntele frate
lauri urmele lui Raghupati ghirlandează calea
vezi-ţi cu bine lung nevăzuţii semeni la timp călător
muntele plânge-n îmbrăţişarea plointe a cerului

calea-ntâi calea călătoriei ţine-o din rugăciunea-mi
sorbi mai apoi în ureche vestea către dalba-mi iubită
tihnă odihnă de osteni-vei munţi ţi-or aşterne sub tălpi
sorburi izvoare stâmpere-ţi setea subţiindu-ţi aripa

oare să zboare muntele-n boare câtă mirare ia uite
ochi de deochi ce mari neveste de siddhas ţi-aruncă megha
zbori miazănoaptea din plai cu trestii în slava tăriilor
zbori elefanţii dinnagas în opt zări trepte aruncându-ţi

arcul său Vishnu de pietre scumpe strălucitoare-ncoardă
larg peste vârfuri de muşuroaie furnicând cât cuprinsul
scaldă-te-n raze iluminează-ţi fiinţa petrecerii
întru lumină precum Gopala împăunat curcubeu

holde holdinde sub streaşina ta dulce codanele râd
zbornic văzându-ţi trup adumbrindu-le tresar dinainte
sar ară pe deal brazdele joacă tot întâmpinându-te
urma luându-ţi spre miazănoapte încă-ntr-o vrajă alene

Amarkuta jos timp de popas o lasă-te pe un vârfor
stins-ai adesea păduri în flăcări pe-aci cu torentele-ţi
nimeni mic mare nu uită darul dăruit de prieteni
pat şi-un nimicnic ţi-aşterne cula cum dar mai marele lui

cealaltă pantă prin munţi de amru copţi aurindu-ţi-se
înnoura-o-vei pletelor de fete-ngânându-le nor
cei fără moarte perechi deasupra privind năzări-te-vor
umbra-n miez palid alb jur-împrejur a pământului ţâţă

stai unde zburdă femei codrene-n zări să-ţi mai tragi sufletul
toarnă-le apă un pic aprinzându-le prin dumbravă pân' pe
Reva o vezi ghem la picioarele lui Vindhya parcă
frescă zdrelită pe-un elefant gaj din greu împodobindu-l

firav de ploaie cu-odor de gaj sorbi limpezi unde din Reva
unde brâu roşu de cunja-nchingă vadul vădindu-ţi-se
plin de aburul învietor cât de zbor să te întremezi
plinul vezi bine îngreună ce e gol e fulg de uşor

nipa-nflorite bucure-şi ochii pe vârfuri verzi arămii
cast antenate joasele padini muguri ospăţ arborând
înmiresma-se-vor în respirarea pământului din păduri
adulmecat-au călătoria-ţi în ale scaldei miruri

siddhas chatakas enumera-vor ploilor stropii răpăind
enumera-vor şiruri cocorii şi chatakas pe ceruri
îmbrăţişa-vor strâns nevestele auzindu-te tunet
laudă ţie cu multă frică şi cutremur înălţa-vor

libere frate grabnic vederii cu dragostea mea soaţă
flori pe tot dealul flori stătătoare te-or ţine aţine-te
păunii-n lacrimi penele-n lacrimi strigate strigate stri-
ga-ţi-vor păunii tandra iubire ci grabnic tu te mai du

poale de codru verde albite-n petale de ketaka
ploi de petale sacrosancţi arbori în dumbrava Dasharna
cuiburi de păsări pline de ouă crânguri iar înverzind
întunecate mere aprinse lebede hamsa te ţin

zbori în Vidisha cetatea lumii dumbrăvilor în floare
rupe-i poamele coapte de dragu-ţi a mai prinde putere
sorbi apă rece din Vitravati pe cel mal şuşotindu-ţi
galeş băutul de te întreabă apele ce ai de gând

jos sus pe Nichai odihneşte-te acum între kadamba
floare de floare munte înflorit despletindu-se nour
peşteri păstrează miros ibovnic de petreceri cu muieri
florile june prietene juni culegându-le harnic

treaz aripează picură bura pe iasomii în grădini
umbra pe mal de pâraie pielea-arsă a culegătorilor
lotus asurzit de bocetele năduşelii pe faţă
blând aripează în treacăt darnic şi lasă-i cu dumnezeu

laşi miazănoaptea cum la o parte norocul te îndeamnă să
vezi Ujjaini pe coperişe de case mai să cobori să trăieşti
veşnic şi ochii cochetelor lui clipindu-ţi la fulgere
fulgeri de drag ori doar să le sperii c-atunci zadarnic trăieşti

stâmpără-ţi setea-n Nirvindhya cu valuri valuri în horă
chiuitoare încingătoare din buric învârtejind
leneşa matcă de piatră calcă undele reîntrupând
şoapte dinţii dar murmură fete iubiţilor tot astfel

supt la apă vagă şuviţă silnic înrâurindu-se
frunze uscate din arborii de pe maluri o-ncărunţaesc
de despărţire liberă-ţi strigă numai iubire acum
unda-ntremează-i apa-mplineşte-i cumva repede curgă

zbori în Avanti asculţi bătrânii băsmind din Udayana
zbori în Vishala viptul şi fala falnicul Ujjaini
cer mic adus pe pământ din cerul mare de cei din ceruri
izgonindu-se zei sfârşiţi din cer pe faţa pământului

dulce adie în faptul zilei înmiresmatul Shipra
hora de lotuşi în cânt de cocori îndrăgostiţi adie
parcă vorbe în tandră şoptire de laudă dragostei
mângâiere pe faţa fetelor sleită în noaptea de-amor

zbori ci priveşte neguri de smirnă despletite-n pridvoare
împletindu-se-n cer şi păunii dansându-ţi la umbră
înfloratele bhavane talpa femeilor întipărindu-le cu
lac susurându-ţi parfumul iată venit-a alintă-te

domn lunii chandi lunii-ntreite adăpostindu-te zbori
peste lespezi şi arbori a lotus adiind parfumul trupurilor
junelor frumuseţi hălăduind în Gandhavati hăulind
asemuindu-ţi faţa cu gâtul lunii chandi

apa-ntrupând-o pe nalta cale de-ajungi la Mahakala
stai locului din ochi să-ţi dispară şi în seară
închinăciune domnului tridentului cântă
bate-te dobă rodind cântare de închinare-n amurg

trupuri de gratii centuri zăngănind laolaltă cu şoldul
moale şi mâini îngreunate de raza brăţărilor
ţi s-or întinde şir de albine privirile aţintin-
du-şi sub a ploii ploaie dinţii stropi înrourându-le ochii

închinăciune lui Pashupati dansând purpura împur-
pură-ţi împrumută şi mai roşie pară de joacă ochii
încercuindu-i braţele-n aer despuindu-l undele
elefantine piei cât fără spaimă privi-te-o Bhavani

chipeşe fete drumeşe către ibovnici zornici pe o
noapte neagră s-o tai cu cuţitul s-o-nţepi cu acu-n zadar
tot nu se vede deci fulgeră-le calea aur în piatră
arătându-le-o nu răpăi nu ploua speriindu-le

fulgerătura nevastă-ta a obosit de lumină
pe coperişe adorm columbele-n dor de odihna nopţii
călătoria grăbeşte-ţi frate zbori dis de dimineaţă
precum promis-ai prieteneşte fără răgaz a zbura

şteargă ibovnicii lacrimi de june femei îndurerate
de necredinţa-le aşadar nu mai sta-n calea soarelui
roua cea plânsă pe-a lotusului faţă tot să o zvânte
soarele vine nu i te pune dinainte nevolnic

Gambhira undă limpede sare oglindindu-te-n sânu-i
îndrăgostit de inima ta ca al apelor susur
urma urmându-ţi argint viul crin albul este Shafara
unda o-ntoarce ochii iubirii lor fără ţărm

spânzurat peste unde neveste pierzându-şi printre trestii
haine albastre prinse-n degete lunecând buci de maluri
greu adevărul să le laşi baltă cine-a gustat dulceaţa
îndărăt nu se mai dă văzând-o goală coapsa femeii

zbori cu grăbire spre Devagiri pe creştetul muntelui
vântul va bate în cer mireasma pământului frăgezit
de-aripa ploii-n răsufletul de elefanţi tresăltându-şi
nări uriaşe cum smulg arbori din păduri de jur împrejur

acolo Skanda nor de ghirlandă viază se scaldă în
ploaia de flori din cerescul Ganga preasfânt revărsându-se
dumnezeului curgerii stirpe slavă dansând în foc cu
sămânţa arsă ascuns de trupe trimise de zeul trăznetului

tune răstune peşteri scandeze danseze păunul zbu-
rând rai de pene strălucind şi fiu din zeiţa Bhavani
încercelată cu mari petale de lotus albastru şi-n
ochi cu lumina razelor lunii ţâşnind  lui Hara din cap

siddhas doi câte doi înstruna-ţi-vor drum liber
ruga zeului născut în tării şi scoborât pe pământ
Rantideva cel vestit prin jertfe de vite-n râu prefăcut
lumea străbate să te salute de e dată întâlnirea

hoţ de-ntuneric zeesc la vale prăvălindu-ţi ploaia
cei de sus vedea-vor aplecându-se vadul ducându-se
valnic şi totuşi depărtare subţire zărindu-se
lanţ de perle la al pământului grumaz în miez cu safir

râul trecându-l trupul zări-ţi-vor nevestele vesele
din Dashapura cochet chicotind cu meşterite ocheade
gene-nălţate ochi alb negru hipnotizându-te
precum albine zburând iasomii alb negru unduitor

zbori Brahmavarta împărăţie cu umbra-ţi de-ntuneric
pân la Kshettra pe câmp de luptă-al războiului kshatriya
unde Gandiva arcaşul harnic cu săgeţi împroşcase
faţa duşmană asemeni ploii tale peste blânzi lotuşi

domnul în pace cu-a lui iubire de neamul plugarilor
nu-şi războieşte ochii-n licoarea ce pe Revati-mbată
limpedea-i undă din Sarasvati prietene şi tu o
sorbi cu-nsetare deznegrindu-te-n a apei limpezime

zbori Karnakhala muntelui rege în jos pe apa sfântă
dusă la ceruri în zbor din ruga fiilor lui Sagara
prinzând cu mâna undei pletele zeului luna tâmplei
râzând din spume să se încrunte a zeei Gauri faţă

zărilor gaju-n înnourarea-ţi semen elefantului
sorbi apa sacră ce sparge-ngânând cristalele străvezii
fildeşii umbrei tale în braţe unduitoare-nnoptând
cât cu Yamuna nunta părelnic fulger ar săvârşi-o

susuri izvorul înzăpezirii-n muntele încoronat
unde capre pe pietre-mpreună aeru-n balsam de mosc
trage acolo sufletul trageţi împleticit în umblet
castă mocirlă strălucind parcă pe-al zeului alb taur

focul încinge tulpini de pini prin păduri vântul se-ntoarce
căprioarelor chamara zburând aprinzându-le coada
muntele orbind toarnă şi stinge dă o ploaie cu spume
cel prea puternic îndurerarea şi zbuciumul alină

cerbul sharabha din gelozie să te gonească saltă
caprele-mbulzind neoprite de tine faţă la faţă
doar îmbăiate îngrindinate de salvele furtunii
cer nebun ca de foc şi de streche stricând căprioarele

piatra tresaltă urma zeului de lună încoronat
nevoitorii siddhas sfinţite ofrande-i înalţă-n imn
pleacă-te-n ruga mântuitoare de truda păcatului
învredniceşte-te dupămoartea să-ţi zbori întru domnul

bambuşii ascultă legănându-se armonie în aer
glorii de cântec peste cele trei zări albastre răsunând
fete kinnara rostindu-le nor acompaniindu-le
muzici imn plinind lui Pashupati cu toate sunetele

înzăpezite himalaiene piscuri de cum le-ai plutit
zbori miazănoaptea peste Kraunchi cum în pelerinaj de
lebede hamsa vestitul Bhrigu înfăţişându-te pas
ca al lui Vishnu sfârşind pe Vali farmec reîntruchipat

mai miazănoapte oaspete fii muntelui Kailasa ce-i
albă oglindă din cer zânelor oglindindu-se dalbe
râd ochii trei ai zeului ultim ochi după ochi zi după
zi petrecându-se mâinilor în rugă la picioarele sale

nour prieten pulbere dragă ochilor a se înnegri
de-atingi ivoriul acelui munte limpede-n tăietură
manta-ntuneric pe umerii lui atotputernicului
fi-vei frumuseţe ochilor ţintă nour înseninându-i

zâne în cer ţi-or pune brăţări de diamante amante
îmbăindu-se-n apele tale cum pluteşti în înalturi
nu-ţi mai dau drumul vara te-au prins de nu te mai poţi libera
tună cu sete înspăimântându-le-n joaca lor de femei

sorbi din Manasa lacul de aur de lotuşi străluminat
leagănă frunze-n kalpa din ceruri ram în mătase gătând
zbori Airavata fulger în treacăt ca printr-un voal fericit
luminându-te pe munte-n multele-i hălăduiri iucunde

norule liber călătorule uite sus pe Kailasa
alba Alaka albastra Ganga dezveştind-o la umbra-ţi
norii răpiţi şi tu răpeşte-te plouând acoperişe
nourii perle ude în părul femeilor aninând

II

sună tambura dulce mândreţe de doamne prin palate
fresce podele de giuvaeruri turnuri săruturi de nori
fulger le fulgeri tunet cu ploaie liniştit curcubeu
apele-n ceruri nour în tării trecând petrecându-le

fragede mândre poartă în mână mereu jucării lotuşi
gingaş bobocii de lămâiţă ard în neagra cosiţă
galbene lodhra polen pudrează pe feţele bujorii
nipa în plete cercei de-amarant cu drag le împodobesc

negre nebune-n zumzet albine arbori veşnic în floare
ample peneturi poartă păunii dueturi strigând nesfârşit
hamsa pe lacuri plutesc brăţară lotuşii se tot desfac
nopţi luminate de lună lină spulberând supărarea

junii n-ar plânge de întristare ci doar de bucurie
doar de-ntristare şi săgetarea amorului bântuiţi
blând alinându-se-n îmbrăţişări nimeni singur pe lume
doar la vreo ceartă din dragoste-n veci nestinşi anii cei tineri

yakshas în parte cu drăgăstoase frumuseţi hălăduie
pietrele scumpe podind palatele de cristal îşi încarcă
luciul cu aur de trupuri din cer de crengi de kalpavriksha
sorb ambrozie sună tambure în ritm cu tunetul tău

calea le-o taie chipeşe zâne pururi de-amor
vântul le-ascultă le răcoreşte limpedea Mandakini
mandara pe mal le umbreşte cum se zbenguie vesele
semănând geme pe prund de aur apoi căutându-le

noaptea la lampa din pietre scumpe străluminat paradis
vane parfumuri de fum coperă trupurile sfiite
mândrelor ruja de vimba buza cum şi-au aprins rujat-o
strânse brăţări la mâini strânse-n braţe cu patimă de iubiţi

norii de ploaie pe coperişe-n aripile vântului
plâng peste fresce furişându-se-n chipuri pictate divin
sar pe ferestre apoi pulbere apa înfricoşată
fum imitându-i fum şi pulbere norii de-odinioară

pietre de lună ţesute-n fire de plase noaptea toarnă-şi
picuri de rouă lumina lunii nu mai sunt nouri pe cer
trupuri tresaltă iluminate femei braţe bărbate
îndrăgostite foc strângându-le singure întristate

bhavane aur nespus ascund al înamoraţilor lor
cerului nimfe înamorate şuşotind gură-n gură
glasuri de îngeri lui Dhanapati laude ziua-nalţă
însingurate vremea petrecu-şi în grădina Vaibhraja

zorii arată poteci de noapte cu umbletul fetelor
flori de mandara lunecate din vâlvoiate cosiţe
frunze şi aur din lotuşi de la ureche scuturate
perle căzute de pe coroană din coliere pe sâni

zeul zeilor şi-al aurului zeu hălăduie-alături
zeul iubirii abia-ndrăzneşte albinelor zumzetul
liber cum brave femei îndreaptă priviri căutătoare
dragilor săgeţi de-ale lui Kama în joacă şăgalnică

sute mătăsuri multicolore sfânt pom kalpavriksha
fragede ramuri eflorescente vinuri învârtind ochii
număr podoabe frumuseţile înfrumuseţându-le
lotus piciorul zugrăvindu-şi-l cu purpura lacului

miazănoapte de-al lui Dhanapati palat casa noastră se-nalţă
poartă arcată i-o recunoşti de departe un curcubeu
creşte-l ca pe un copil soţia-mi fraged mandaravriksha
stoluri în floare îl încovoaie florile mână n-ating

lacul oglindă zburând spirală de scări cu smaragdele
lotuşi de aur pe apa-i tulpini de safir tremurându-l
lebede hamsa etern plutindu-l limpedea-i faţă lină
bucurându-se de vederea-ţi ca-n zbor spre lacul Manasa

dincolo-aproape vezi deluşorul plai de petrecere
ramuri de aur împrejmuindu-l vârfuri în joc de safire
vrajă albastră ştii îngrăgit de fermecata-mi soţie
fulgeri asemeni îndurerându-mi fulger sufletu-aminte

ront de madhavi pe amarantul gardului vezi şi alături
roşu ashoka-n floare bakula ramuri în unduire
doi de dor unul cu mine atins a fi de picioru-i stâng
altul să-nfioare beat vinul buzei doamnei de doruri una

aur poteca-nre doruri arbori piatră cristal nisipu-i
pietre de preţ ca puieţi de bambus luminează poteca
aur clinchete brăţările ei dragei îndrăgitele
cling să danseze ades amicu-ţi gât albastru păunul

inima umple-ţi prietene de semnele dornic încredinţate
numere-n poartă-ne şi lotus vădesc bhavanul
dusă-i cu mine falnica viaţă dusă odinioară
lotus asemeni nu-şi seamănă când soarele e dus fără el

clipă odihnă-te pe creştetul dealului încoronat 
lunecă iute la vale cum fă-te un pui de elefant
fildeşii linişti pâlpâindu-i lin or fluturii luminii
uite-n odaie nelinişti ochii-ţi fulgere în odaie

zveltă frumoasă tânără dinţi albi mijloc fin buric adânc
buze de vimba rumene ochi sfioşi de căprioară
sânii aplecând-o de grei pulpe largi încetinindu-i mersul
dintr-o privire trup de muiere răsare ca-n fetie

vezi adorata-mi suflet îmi este şi eu sunt departe
însingurată fără o vorbă tot întristată chakravaka
de-amare zile dor să mă vadă de-o amară inimă
lotus în rouă fost-a ea fost-a lotus în brumă acum

stinşi ochii dragei mele de lacrimi de lacrimi de lacrimi stinşi
arsă suflare decolorându-i buza nemaiaprinsă
mâna prin plete nepieptănate pe faţa-mpălezită
luna temută în ochii-i cearcăn când lumiluna orbeşti

e-n rugăciune ori într-o doară de dor mă desenează
îndurerat slab de despărţire cum o doare de mine
ce-ar fi dulcele glas papagalul să-l întrebi într-o doară
pasăre şuie mai strigi tu oare pe nume stăpânu-ţi dus

neprimenită pe genunchi mută îi zace alăuta
tare-ar cânta cânt că mai sunt voce tremurătoare tare
lacrimi din ochii sunetele-noată fără liman lacrimi ochi
nemelodie nemaieaînsăşi neamintire cântă

numără lună după lună cât vom tot mai fi despărţiţi
florile mută din prag în grinda mută răsfirându-le
se-mperechează în închipuire cu mine-n braţe un trup
ştii muierile ştiu păcatele nesingure singure

trebăluieşte harnică-n casă ziua singurătatea
nedoborând-o ci noaptea amar o răpeşte amorul
din depărtare veşti veseleşti credincioasa-mi femeie
trează pe lespezi târziu în noapte nour din fereastra-ne

neagră şi slabă de-ndurerată zace pe-o parte-n pat
nouă ca luna pe orizontul dinspre soare-răsare
nopţile maya amorurilor noastre nemaiamăgind
trec nu mai trec o dată cu plânsul ochilor îndepărtaţi

îşi mai aduce aminte duce bucurii aminte
uită-se lunii lung raze reci cum amrita i-o picură
până-n fereastră grele genele de plâns nu se uită
ochi neînchişi nici deschişi lotuşi de ploaie supţi ochi

arsă suflarea-i usucă buza îi răvăşeşte părul
nemaiuna căzând peste obrajii bucălaţi altădată
vis mă visează dulce cum amândoi ne avem
plâns potopind-o somnul n-o prinde visul i se desprinde

părul legatu-şi-a ghirlande jos din ziua când ursita
îndepărtattu-ne-a păr împietrit că o dor degetele
când îl atinge păr despletit când despleti-voi blestem
degete-şi plimbă cu unghii nemaităiate prin păr

vezi prietena aceea sfânt cum mă mai iubeşte pe mine
nu e gătită de despărţire arată cum ţi-o arăt
ea mi-e norocul nu-nfumurare s-o-nchipui iubindu-mă
ochii-ţi vedea-vor frate vorbele astea când vei vedea-o

albul banan al coapsei stângi demult nici urmă nu poartă
zgârieturile-mi perlele blestem le deşiră de la gât
le deşirasem cu drag şi eu când amorul dulce sfârşea
coapsa ei stângă nour sări-va când te vei apropia

nour de ploaie de vei afla-o în undele blânde-ale
somnului încet apropie-te clipă fără de tunet
ea e la sânu-mi îmbrăţişându-mă-n focul visărilor
braţele nu i le lua de la sânu-mi îmbrăţişarea

blând vânt trezeşte-o fire de rouă pe boarea răcornică
foile florii înmlădieze trezirea-i statornică
ochii-i ţintindu-te dinainte-i din depărtare picat
sufletu-i murmur asculte cum lin îi vorbeşti din fereastră

tu de-ţi trăieşte bărbatul îi sunt prieten bun şi vestnic
omu-ţi iubindu-te mă trimise cu veste şi eu am venit
călătorit-am în suflet prin slăvi obositoare
despletind părul bietelor soaţe singure cu tunetu-mi

Sita văzându-l pe Hanumana tresări astfel şi tu
bucurându-te cu gâtul întins vei căuta-n depărtări
doamnă asculta-vei înmărmurită în visare răpită
veşti de la omu-ţi către soţie-şi trimise pe-un prieten

nour bogat în ani foloseşte şi la rugămintea mea
spune-i acestea doamnă în munte la ramagiri soţul
neliniştitul îndureratul la gându-ţi hălăduie
astfel celor cu spaimă de chipuri le grăieşti la-nceput

calea lui soarta tăindu-i neagră în depărtare zace
negru şi slab în suspine lacrimi plini ochii-i valuri varsă
vis îl revarsă-n fiinţa-ţi draga neagră şi slabă-n suspine
de despărţire de-atâtea lacrimi ocii-ţi vărsându-le

cel ce-n ureche-ţi şoptea spe-a-ţi mângâia obrazul
cele nespuse acum în faţă cu dragostea de soţ drag
ochiţi urechea departe de-ale lui mângâieri cu ochii
cântec îţi spune îndurerat în lacrimi pe mine trimis

trupul în iederi ţi-l văd în ochii lungi ai căprioarelor
privirile-ţi dulci păunii poartă părul tău lumiluna
faţa lumină a ta din unde ochii-ţi răsar din unde
aprigă doamnă caut zadarnic nu te aflu într-una

lespezii aspre închipuindu-i schiţa făpturii tale
pare supărată faţa încremenitei culori n-o vezi
cad dinainte-ţi la picioare-ţi zac şi iarăşi lacrimile
'ntunecă ochii tăioasă soarta unul de altul şi-n piatră

lacrimi de zei pe stânci cât perlele arborii codrului plâng
pare-mi când întind braţele după tine a te-mbrăţişa
braţele goale în aerul gol întinse şi tot te mai
dulce privesc în visuri cu tine nemaiîmbrăţişato

înzăpezite himalaice piscuri pini troznind crengi cu ace
sudică boare răşina îmbătătoare sevă
o-mbrăţişez cum vine la mine inimă la inimă
poate trecuse şi mângâiase faţa ta îmi închipui

veghe o noapte lungă o clipă de somn abia de-i înving
arşiţă ziua cât e de arsă cum mai ard toată ziua
şi-ncă-mi tremură ochii şi mintea mea ţi se prosternează
tulbure-n gânduri amaruri mereu mai amare îndurând

castă femeie îmi scormon mintea-n zilele nesfârşite
cum să te mângâi în inima mea nu te mai îndurera
vezi nesfârşită buna-vestire pe lume la nesfârşit
vezi nesfârşită şi suferinţa învârtindu-se roată

Vishnu pe şarpe din somn răsărind plinită vremea ne-o fi
trecute încă uită-te patru lunile despărţirii
plină în toamnă lumina lunii pline-atunci inimile
noaptea de doruri de-acum departe ni s-or împreuna

deseori omul tău cum mi-a spus la nevremea somnului
patul i-l calci şi cuprinsă în braţe îl trezeşti zguduindu-l
nemaizâmbindu-i aruncându-i în faţă trădătorule
altă femeie în vis văzut-am iubindu-te iubind-o

tu cu ochi negri semn fie-ţi visul că mă aflu în viaţă
i te încrede nu crede gurii lumii clevetitoare
ştii că iubirea adevărată presus de vreme-i şi foc
ţie departe creşte iubirea-mi de tine nebucurat

plânsu-mi departe lin alinând-o acum întoarce-te nor
lasă muntele taurului lui Shiva întoarce-te nor
adu-mi nimicuri dar adu-mi veste de ea încredinţată
ţine-mă-n viaţă să nu mă spulber asemeni iasomiei

nour prieten tu te vei duce veste-oi duce aduce
taci nour frate du-te departe mi-auzi şi pe tăcute
cum pe tăcute setea le-astâmperi  păsărilor chatakas
ruga auzi-mi cu îndurare du-te nor prieten

cu îndurare prietenie arată-mi nour frate
vezi-mi singur de singura mea dragoste du-te la ea
din rugăciunea-mi ploilor vine-le vremea ţie drum bun
fulgerătura ta soaţă nicicând nu te îndurereze


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu