D.
DRAGHICESCO
ETICA,
ECONOMIA ȘI RELIGIA
Etica este o estetică a
moravurilor și estetica o etică a formelor și a mișcărilor. - Domeniul eticii este mai
restrâns decât cel al esteticii. În timp ce estetica se raportează la
realitatea obiectivă la fel de bine ca și la realitatea subiectivă, etica se
referă numai la viața individului și la cea a societății. Imperiul ei nu se
întinde decât asupra istoriei; jurisdicția sa se exersează asupra vieții politice,
economice și juridice. Pe terenul vieții economice, întru cât ea este producție
tehnică de bunuri, etica se întâlnește cu estetica, fiecare considerând-o pe
cealaltă dintr-un punct de vedere foarte special.
În fapt, realitatea
obiectivă care îmbrățișează știința și estetica scapă moralei. Lumea fizică
este amorală, după cum viața politică și juridică sunt inestetice. Frumusețea
vieții politice și a vieții juridice și chiar a vieții economice în general nu
este decât o metaforă sau o manieră de a vorbi. Doar procedeele producției
tehnice și produsele industriei pot fi apreciate din punctul de vedere al
artei.
Etica ne pare a se comporta față de drept,
politică și economie, de aceeași manieră cum estetica se comportă față de
natură, pe de o parte, și viața istorică a omului și a societății, pe de altă
parte. La fel cum există, în natură sau printre produsele industriei obiecte
urâte şi altele indiferente sau frumoase, și în viață, activități frumoase și
altele simplu utile, la fel, există o politică morală sau imorală, legi morale
sau injuste și imorale, o viață economică imorală sau morală.: politica morală
nu este ca atare politică, dar ca atare ar trebui să fie; legile și dreptul nu
sunt totdeauna ceea ce ar trebui să fie dreptul; la fel se cere ca viața
economică să nu fie lipsită de morală și de justiție, ci să fie pe cât posibil
ceea ce ea trebuie să fie, adică justă și echitabilă.
Viața politică, juridică și economică par să
aspire la morală așa cum produsele industriei aspiră la o formă artistică.
Dreptul, politica și economia, fără morală sunt ca și oarbe și se rătăcesc; le
lipsește orientarea. Etica este lumina politicii, a dreptului și a economiei
empirice.
Etica și utilul așa cum ar
trebui să fie. - În activitatea spiritului, se disting două forme diferite,
din care una poate fi numită utilitară sau economică și alta etică. După M.
Croce, prima vrea și realizează ceea ce se raportează doar la condițiile de
fapt în care omul se găsește; a doua vrea și realizează ceea ce se raportează,
în același timp ca la aceste condiții, la un lucru care le depășește. În
această distincție între util și moral găsim o formă specială a distincției ce
se poate stabili în general între lucrurile care sunt așa cum sunt și lucrurile
care s-ar vrea ca ele să fie sau ar trebui să fie. Viața economică este
utilitate așa cum este ea și etica este utilitate așa cum ea ar trebui să fie.
Dar M. Croce, precizându-și definițiile activității economice și ale
activității etice, o concepe pe prima ca răspunzând la scopuri industriale și
pe a doua ca răspunzând la scopuri universale (28).
(28) Philosophie de la Pratique, p. 193.
Acțiunea economică ne satisface ca indivizi
particulari, plasați la un punct al timpului și al spațiului, dar nu ca ființe
depășind spațiul și timpul. Dar M. Croce recunoaște în același timp că această
satisfacție este bine efemeră și se poate transforma în sațietate și chiar în
dezgust „dacă nu știm să despuiem contingentul de caracterul său de contingență
rupând maleficența și oprindu-ne brusc în acest progressus ad infinitum,
din lucru în lucru, din plăcere în plăcere, spre care el ne împinge, dacă nu
știm, în contingent, a insera eternul, în individualul universal, în plăcerea
datoriei ” (29).
(29) Ibid., p. 196-197.
Urmează că, după M. Croce, utilul nu rămâne
astfel decât dacă el devine moral. Altfel, el devine sațietate și se transformă
în insatisfacție și dezgust. În alți termeni, trebuie ca interesul individual
să coincidă cu interesul general, el nu poate fi garantat față de pericolul
care-l pândește decât cu această condiție.
Înseamnă a spune că dacă utilul individual,
momentaneu, circumscris într-un timp și un spațiu determinate, adică utilul
real, așa cum este, este instabil, efemer, și pentru ca el să rămână util
trebuie să fie ceea ce ar trebui să fie, adică să se identifice cu interesul
general care nu este circumscris într-un timp și spațiu determinate. Pentru ca
el să continue să rămână util, trebuie să pună universalul în individual și datoria
în plăcere. Plăcerea este deci utilul așa cum este, eticul este utilul așa
cum trebuie să fie. Putem conclude din aceste premise ale lui M. Croce că
utilul, realul așa cum este, tinde irezistibil către ceea ce el trebuie să fie,
și că, pentru a rămâne util, trebuie să devină moral. Activitatea economică
tinde să devină activitate etică, de sort că etica de astăzi va fi utilitatea
de mâine. Deci, irezistibil, activitatea economică evoluează și se transformă
în activitate etică; aceasta este forma evolutivă spre care tinde utilitatea
economică și pe care ea o va realiza cu timpul.
Or, M. Croce vrea să reacționeze în același
timp contra două concepții curente ale eticii: el respinge concepția care pune
caracterul etic al unui act în renunțarea la interesul individual, care face
din ideea de dezinteresare principiul moralei; dar el respindge de asemenea
concepția morală a empiriștilor și a utilitariștilor, care reduc moralul la
utilul materialist sau senzualist. Într-adevăr, pentru empiriștii materialiști,
etica nu există. Când ei vor să definească morala, o distrug și o neagă,
reducând-o la la egoism bine înțeles, la altruism, de unde teoriile hedoniste.
Noi am spune că pentru empiriștii materialiști și hedoniști, realul este cel
care trebuie să fie, sau foarte bine că realul care trebuie să fie, realul care
ar trebui să fie, nu va fi niciodată. În principiu, empiriștii, negând astfel
eticul, neagă evoluția; sau atunci, dacă ei îl admit, este pentru a se
contrazice. Pentru a reacționa contra eticii utilitariste, M. Croce adoptă
ideea unei distincții tranșante între activitatea etică și activitatea
economică și pentru a reacționa contra eticului utopic al dezinteresării, el
afirmă că etica este totdeauna utilă. El ia deci o atitudine imposibilă,
contradictorie, afirmând că etica este utilă, dar că utilul nu este etic.
Nu există acțiune morală care să fie inutilă,
căci, fiind inutilă, ea nu mai este morală, „Care este, spune el, onestitatea
omului care tolerează să fie judecat ca inutil? Ce acțiune morală ar fi
într-adevăr morală, dacă ea n-ar fi în același timp utilă? (30)”.
De aici, se conchide că utilul propriu-zis
n-are nimic de-a face cu moralul, cu toate că moralul nu poate fi decât util.
„Utilul nu este infinitul mic moral, ci premoral. Este vorba, în acest
caz, de o diferență non aproximativă, ci riguroasă, non psihologică, ci
filosofică. Trebuie în fine considerat... ca o mărturie a autonomiei acestui
moment spiritual, tentativa care prezintă conștiința utilitară ca o conștiință
morală, diferită și inferioară, față de o altă conștiință morală care i
se suprapune” (21).
(30) P. 213.
(31) P. 214.
Bref, utilul este în el însuși amoral, dar
moralul nu este și nu poate fi niciodată inutil.
Această afirmație, ne gândim noi, este o
eroare; și o putem corija prin rațiuni și printr-o argumentare împrumutate de
la autorul însuși.
Utilul este totdeauna
moral. - Dacă
utilul imoral este la fel de imposibil ca moralul inutil, utilul amoral este și
el egalmente și pentru aceleași rațiuni. Tocmai am văzut că, după M. Croce
însuși, luat individual, este nu numai o satisfacere efemeră, dar că el se
poate întoarce în dezgust. În acest caz, nu mai este util, ci contrariul său.
Nu este deci cu adevărat util decât întru cât noi îi putem insera eternul,
universalul, datoria, adică moralul; adică așa cum îl armonizăm, atenuându-l,
cu interesul general. Utilul veritabil nu este, deci, ca fiind moral; numai
fiind moral el poate rămâne utilul și nu să degenereze în contrariul său. Prin
urmare, dacă M. Croce are dreptate, spunând că moralul nu poate fi dacă nu e
util, noi trebuie să-l completăm, și să spunem că utilul nu poate fi
veritabilmente, dacă el nu este, în același timp, moral. Dacă imoralul este de
asemenea inutil, cum ni se demonstrează foarte bine, amoralul este egalmente
inutil și pentru aceleași rațiuni. Utilul individual este intenabil dacă nu
devine moral, căci, cum tocmai am spus, pentru ca el să nu înceteze de a rămâne
util, trebuie ca el să se transforme în etic, adică să se atenueze pentru a
coincide cu interesul general.
Pe scurt, el este economic față de etic
precum realul individual față de universal. După părerea lui M. Croce, realul
nu există decât în măsura în care conține universalul: „el nu poate rămâne la
mijlocul drunului, sub pedeapsa de a deveni neant, el nu poate afirma o parte
din el însuși fără a afirma pe cealaltă... cel ce s-ar opri la această afirmare
a individualului, considerând ca punct de odihnă ceea ce este primul punct de
dezvoltare, s-ar pune în contradicție cu eul său profund. El trebuie să vrea nu
numai eul său individualizat, ci în același timp acest eu care, fiind în toate
eurile, este Tatăl lor comun”. Dar atunci, separând de-un fason tranșant utilul
de moral nu înseamnă oare precizamente să riște reproșul de a se fi oprit la
mijloc de drum, de a împiedica precizamente evoluția utilului în etic și în
consecință, chiar prin aceasta, să împiedice utilul de a fi util?
Nu se poate deci avea util amoral. Și dacă
este fals și periculos a reduce moralul la util, cum vor empiriștii utilitari,
este încă și mai fals și mai periculos a separa moralul de util, cum vor
utopiștii. Căci utilul tinde spre moral pentru a se realiza și a se conserva
deplin, așa cum individul însuși nu se realizează decât universalizându-se.
Rectificăm deci pe M. Croce prin el însuși,
spunând că sferele moralului și a utilului sunt concentrice și, contrar opiniei
sale, ele tind să se acopere exact una pe cealaltă, căci eticul și economicul
se adresează acelorași fapte; dar, una le anvizajează din punct de vedere al
individului ca ființă particulară, cealaltă din punct de vedere general,
social, universal sau etern, adică din punctul de vedere al individului
totdeauna, dar ca ființă socială. Economicul le vede așa cum sunt și pot fi
în acest timp și acest spațiu, etica așa cum ar trebui să fie și vor fi, în
același spațiu dar într-un alt timp. Este suficient ca utilul răspunzând
unui scop individual să devină utilul răspunzând scopurilor supra-individuale,
universale, sociale, de exemplu, și este suficient ca interesul individual să
se atenueze sau să se șteargă, pentru a se armoniza cu interesul colectiv, în
care se modifică de asemenea sort încât el poate coincide cu interesul general,
pentru ca utilul economic să devină ceea ce trebuie să fie, adică etic, și ca
activitatea egoistă să devină activitate morală. Universalismul scopurilor, și
interesul colectiv determină evoluția activității economice, transformarea sa
în activitate morală, constrângând-o în oarecare sort spre a deveni cea care
trebuie în loc de a rămâne cea care este.
În sferele lor concentrice, se poate constata
că, spre periferie, utilul ca și eticul se diminuează până la zero; și către
centru, utilul și eticul se condensează în oarecare sort și se augmentează și
unul și altul în aceeași măsură. În această sferă, pe care o putem numi sfera
pozitivă, corespund, sistematic, o sferă negativă în oarecare sort, cea a
imoralului, care este de asemenea cea inutilului, sau mai degrabă nociv. În
aceasta din urmă, indiferent, zeroul utilității și al moralității este plasat
la periferie, și nocivul, care face pereche cu imoralul, merge condensându-se
și intensificându-se spre centru.
Diferență de grad. - De altfel M. Croce
sfârșește prin a reveni la un punct de vedere care ne confirmă, recunoscând că
diferența dintre util și etică este o diferență de grad. „Economic și etic
reprezintă două grade totodată „distincte și unite, unul inferior, celălalt,
eticul, superior; ceea ce înseamnă că primul grad poate subzista fără cel
secund, dar că secundul nu poate trece de primul”. Iată sub o altă formă,
aceeași eroare pe care noi tocmai am semnalat-o și corijat-o. Momentul unității
ar consista în aceea că moralul nu poate fi inutil, și deci moralul se confundă
cu utilul, dar utilul există fără moral, și aici există principiul distincției.
Deci, în acest caz, ar fi acțiuni lipsite de moralitate, și totuși perfect
economice,atunci când nu există acțiune morală care să nu fie în același timp
perfect utilă sau economică. De unde negarea ideii de dezinteresare ca principiu
moral și a tuturor principiilor etice propuse de moraliști. Totuși, nu este
deloc dificil a cita exemple de cea mai înaltă moralitate, care să contrazică
principiile cele mai esențiale ale economiei, în timp ce nu s-ar putea da
niciun exemplu de activitate cu adevărat economică care să nu fie în același
timp direct sau indirect o acțiune morală. De aici, M. Croce trage această
concluzie, la care toți materialiștii și hedoniștii pot subscrie: „Trebuie
rejectată, în ultimul rând, teoria care subordonează plăcerea, sau
fericirea, utilitatea sau economia, datoriei, virtuții, activității morale.” Și
noi îl vedem vorbind cu dispreț despre „frapanta îngâmfare a celor care pretind
să regleze moralmente funcțiunea artei, a științei sau a economiei și
profetizează o știință economică moralizată” (32).
Universul etic și concretul
economic, - În
ceea ce privește arta și știința, M. Croce are dreptate. Dar pentru ce privește
economia el se respinge pe sine când vrea să respingă „teoria celor care
subordonează utilitatea sau economia datoriei, virtuții, activității morale”.
Căci noi tocmai am văzut că el însuși subordonează economia eticului –
considerând etica superioară în grad economiei . - Dar există o altă cale
pentru a degaja eroarea. Etica este, după el, și cu just titlu, universalul și
eternul, și economicul contingentul și individualul. Or, sau universalul
există, sau nu există. Dar, el exită; și M. Croce afirmă că el nu poate exista
decât în individual. Dar atunci: există individual sau universal care să nu fie
conținut? M. Croce răspunde textual: „individul este real în măsura în care el
este în același timp universal” (p. 276). Dacă individualul nu poate exista
realmente decât în măsura în care el conține universalul, nu există individual
care să nu conțină universalul. Deci, nu există nu există act util care să
nu fie în același timp moral. „Moralitatea, M. Croce recunoaște, exersează
un imperiu absolut asupra vieții și nu există niciun act al vieții cât de mic
care să vrea a presupune că ea nu-l reglează sau trebuie să-l regleze. (33). Atunci, cum să spui că există
(32) P. 225.
(33) P. 224
utilități amorale? Tot ce s-ar putea acorda este că
există utilități în care caracterul etic este foarte aparent, subliniat, și
altele în care el este mai puțin, pentru că consecințele sale morale sunt
indirecte, depărtate, complexe. Așa zisele acte inocente, adică inconștiente,
par a fi amorale, dar ele nu sunt fără consecințe morale mai mult sau mai puțin
directe.
Ceea ce-i pare lui M. Croce amoral nu poate
să-i apară astfel decât pentru că efectele morale sunt puțin aparente. O
invenție ale cărei consecințe economice sunt imense poate să pară un act
moralmente indiferent, dar, în fapt, dar nu există un act calificat de înaltă
morală care să nu fie mai morală decât o asemenea invenție, din cauza
repercusiunilor sale.
Altfel, M. Croce recunoaște și afirmă deseori
implicit teza pe care el o neagă explicit. Moralitatea nu acordă permisiune de
a nu face, „ea impune totdeauna datoria de a face, de a realiza totdeauna
universalul în viața ordinară, în ocaziile ce se prezintă în fiecare zi, la
orice oră, în orice minut.” (34). Cum să să se spună mai elocvent că orice act
util este moral, că el trebuie făcut? Și M. Croce adaugă: „Economicitatea este
forma concretă a moralității...”
Este bine înțeles că, dacă moralul există, el
nu poate exista decât de-un fason concret, și dacă forma sa cea mai concretă
este utilul, care poate fi forma abstractă a utilului, dacă nu eticul? A spune
că eticul este util, dar că utilul nu este totdeauna moral înseamnă a zice că
abstractul nu este concret, și aceasta este evidența însăși; dar a spune că
utilul nu este totdeauna moral ar fi a spune că concretul nu conține niciodată
abstract, ceea ce n-are niciun sens.
Dacă, într-adevăr, economicitatea este forma
concretă a moralității, cum să denunți atunci dreptul economiștilor germani sau
catolici de a concepe o știință economică fondată pe etică? (35).
(34) P. 210.
(35) Pp, 235-236.
Căci aceasta ar însemna a spune că
principiile, abstracte fără îndoială, ale vieții economice, sunt precizamente
obiectul științei etice.
M. Croce crede a găsi în distincția între
formal și material diferența între util și etic. Dar formalul este abstract sau
universal, și materialul este concret, de sortul la care revine în
raționamentul precedent. Grație acestei distincții, el ajunge să izgonească din
domeniul etic toate aceste principii morale care s-au formulat până în prezent:
sacrificiu de sine, bună-voință, ideal, adevărată plăcere, plăcere durabilă,
demnitate personală, armonie, just milieu, justiție, perfecțiune, bine
superior, Dumnezeu, imperativ categoric, ca fiind formule materiale sau
formaliste sau tautologice.
Dar el demonstrează puținul validității
acestei distincții prin faptul că, după ce le-a izgonit pe o ușă, în capitolul
I, denunțându-le ca erori și cauze ale atâtor nelegiuiri contra logicii,
ajungem să vedem că el nu le-a izgonit decât pentru a le reintroduce pe o altă
ușă, în capitolul II, decernându-le de această dată toate elogiile.
Erezia antimoralismului. - Pentru a preciza punctul
său de vedere, M. Croce adaugă: „...principiul nostru etic formal nu este o formă vidă...
este o formă plină, o formă care este în același tim conținut și în consecință
conținut universal.” „Nu ne-am mărginit la a defini forma etică precum o formă
universală, ceea ce ar fi rezultat în tautologism; dar am definit-o ca pe o vrere
de universal, distingând astfel forma economică care este simplă vrere
de individual... Universalul a fost obiectul întregii noastre Filosofii a
spiritului” (36).
(36) P. 275.
„Ce
este universalul? Dar este Spiritul, este Realitatea, atât cât este ea reală,
adică fiind unitate a gândirii și a voinței.” „Și individul moral, care vrea
universalul, adică ceea ce-l depășește ca individ, se întoarce precizamente
spre Spirit.” „Cel mai umil act moral se reduce la această voliție a Spiritului
în universal... Acest criterium al spiritului, al Progresului, al Realității,
este , în conștiința morală, măsura intimă a actelor noastre, cum el este
fundamentul mai mult sau mai puțin clar exprimat al judecăților noastre
morale... De aceea nimic nu este mai stupid decât antimoralismul, atât de la
modă în zilele noastre, această urâtă rezonanță a condițiilor sociale
nesănătoare și a teoriilor unilaterale și rău înțelese (marxism,
nietzsceanism)” (37).
(37) Pp. 276, 277, 278.
Economicul, eticul și Religia. - Universalul, conceput ca
spirit, libertate, creație, progres continuu, și în același timp ca suprem
principiu etic, permite lui M. Croce să reintroducă în etică toate principiile
mai mult sau mai puțin empirice pe care el le izgonise și, printre ele.
Dumnezeu. Or, spiritul, astfel cum tocmai l-a definit, este un sort de alter
ego al lui Dumnezeu. El are foarte bine sentimentul acesta: „oare această
afirmație că actul moral este iubire și vrere a Spiritului în universal este
mai ales manifestă în Etica religioasă și creștină, în Etica iubirii și a
cercetării anxioase a prezenței divine? Acesta este caracterul fundamental al
Eticii religioase”.
„Nu
este, pentru a spune astfel, adevăr al Eticii... care să nu se poată exprima în
cuvinte pe care noi le-am învățat, fiind copii, de la religia tradițională și care ne vin spontan pe
buze ca cele mai elevate, cele mai apropriate, cele mai frumoase... Dacă omul
religios nu poate să nu vadă în filosof adversarul său, să vadă inamicul lui
mortal, acesta, dimpotrivă, vede în celălalt pe fratele său mai mic, celălalt
eu al său așa cum era el la un moment anterior. De aceea el se va simți
totdeauna legat printr-o afinitate mai strânsă de o Etică religioasă austeră,
zguduită și tulburată de viziuni decât o Etică superficial raţionalistă: nu
este, în fapt, decât o aparență că acesta este mai filosof decât celălalt”
(38).
(38) P. 279. (Sublinierile noastre).
Cum toate faptele realității subiective sau
obiective, cu care interferează dorințele noastre, sunt valori (și aspectul
valoare al lor este cel care le distinge de fenomenele fizice propriu-zise), utilul
ar fi o formă a valorii și etica ar fi o alta. Utilul este valoarea unei
acțiuni în care interesul individual predomină, și eticul este acțiunea în care
interesul general predomină. Rezultă că valoarea etică este ca o condensare a
valorii economice sau, în alți termeni, că valoarea este mai sus decât simpla
utilitate economică. Această superioritate, acest primat al eticului implică
pentru util datoria de a se căzni să se eleveze la nivel moral. Am văzut că
etica nu acordă permisiune de a nu face ci ea impune totdeauna datoria
de a face, pentru că nu există act al vieții pe care ea să nu-l regleze și să
nu trebuiască să-l regleze. Într-adevăr, valoarea cea mai mare se impune
valorii mai mici și o atrage. Dacă utilitatea este viața așa cum este, etica
este viața așa cum ea ar trebui să fie; etica prescrie normele pe care trebuie
să le urmeze utilul; ea arată calea pe care utilul se poate eleva și poate
deveni o valoare superioară; prescriindu-i ce trebuie să facă, eticul
ajută utilul să evolueze, îl împinge, îl forțează într-un anume sort să
evalueze. Eticul de astăzi trebuie să fie utilul de mâine și, prin urmare,
scopul spre care tinde utilul de azi. La fel de bine, morala a fost concepută
ca știință a datoriilor, a normelor și a scopurilor. Care sunt normele și
scopurile vieții, unde se găsesc cele mai pure, cele mai înalte? M. Croce, care
este unul din spiritele cele mai clare și cele mai libere ale timpului nostru,
fără nicio slăbiciune față de dogme și clericalism, le găsește cu toate acestea
în etica creștină.
Chestiunea este de a ști în ce măsură etica
poate ajuta și împinge utilul să evolueze, să fie ceea ce trebuie să fie, sau
mai degrabă – căci aceasta ar fi mai exact – în ce măsură utilul este dispus să
evolueze spre etic, să fie ceea ce trebuie să fie? În fond, aceasta echivalează
cu a se întreba: în ce măsură și cum este posibilă etica, în ce măsură starea
de fapt permite stării de drept să se realizeze? În acest sens noi admitem bine
că există o diferență între util și etică. În fapt, etica este expresia
aspirațiilor noastre care nu se pot realiza decât în limitele pe care le impun
condițiile de fapt, care sunt exterioare și independente. Căci evoluția morală
a umanității se face după exemplul evoluției formelor vieții. Aceasta a fost
frumos determinată în structura intimă a celulei, a germenului și a
embrionului, ea nu se efectuează decât în condițiile pe care i le oferă milieul
cosmic, care are puterea de a reduce formele ce nu-i corespund, și să dea
formelor vieții anumite caractere exterioare în armonie cu condițiile. La fel
este de asemenea rolul condițiilor economice, istorice și sociale, prin raport
cu evoluția etică. Condițiile de fapt care decid ceea ce este util decid în ce
măsură etica poate incita evoluția utilului.
Nu e mai puțin adevărat că evoluția, atât
economică cât și morală, ca și cea a embrionului, este dirijată din interior,
adică, aici, prin aspirațiile profunde și infinite ale sufletului uman,
condițiile exteropare nefăcând decât să dea măsura în care starea de fapt
permite realizarea acestor aspirații și prin urmare de asemenea această
evoluție.
Dacă noi suntem de acord cu M. Croce pentru a
recunoaște că „nimic nu este mai stupid decât antimoralismului atât de la modă
în zilele noastre”, dar nu vom mai fi când el afectează un anume dispreț pentru
cei care „pretind să regleze moralmente economia... și profetizează o știință
economică moralizată”. Și nu suntem de acord pentru că, așa cum se vede, nu
este el însuși de acord cu sine însuși și cu faptele. Se vorbește astăzi, din ce
în ce mai mult, despre o economie dirijată; și socialiștii nu pretind la
nimic mai puțin decât să dirijeze și, prin urmare, finalmente, să moralizeze
viața economică. Nu există deci decât diferența între util și etic, utilul
tinde să devină etic în măsura în care condițiile de fapt ale evoluției
sociale, istorice și economice îi permit; etica împinge utilul să evolueze și
condițiile sociale și economice îi opun anumite rezistențe, care nu fac decât
să tempereze puseul interior exersat prin aspirațiile noastre. A ignora sau a
neglija etica și rolul său este ca și cum dacă s-ar face abstracție de
structura intimă a germenului de viață și de rolul său, care este de a dirija
dezvoltarea embrionului, atribuind acest rol condițiilor mecanice
fizico-chimice; aceasta înseamnă a postula în lumea morală determinismul
fatalist, valabil cel mult în lumea fizică.
Iată cum eticul ne împinge irezistibil spre
religie, la care esteticul deja ne-a condus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu