Colocviile de Marți 28 ianuarie 2014, 5 pm, Calderon 39

Anul V, nr. 1(52). Auspicii: Asociația Culturală Româno-Indiană, Academia Internațională Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din  România. Addresses, Intervenții, Teatru de poezie, (Re)lansări de cărți, Proiecte, Portrete Întâlniri, Ateliere Creative .

Tema: Cultură, cunoaștere, societate

Ne vom conecta, lunar, și în 2014, la câte un congres/atelier creativ/festival din diferite părți ale lumii, pe temele: Cultură, cunoaștere, societate (ian); Lingvitică, literatură, arte (feb); Literatură și cultură fizică (mart); Reflecții globale asupra narării (apr); Marginile modernității (mai); Simboluri în istoria culturii (iun); Negocierea ierarhiilor estetice (iul); Literatură și traumă (aug); Festivalul fânului Cartagena (sep); Traducerea culturilor(oct); Frontiere arctice (noe); Culturi literare (LitCult).(dec). Aniversări în ianuarie:Roger Bacon 800, Victor Eftimiu 125 (11), Artur Gorovei 150 (19), J.G. Fichte 200 (28).

Invitați:

Ion Andreiță, Vasile Andru, Livia Ante, Mircea Barsila, Surender Bhutani, Vasile Boji, Doina Boriceanu, Adrian Botez, Rodica Burdușel, Petru Costinescu, Nicholas Dima, Pusi Dinulescu, Angela-Spica Djigola-Popescu, Nicolae Drăgulănescu, Adina Dumitrescu, Silvian Floarea, Petru Frangopol, Neculai Hilohi, Horace Gange, Mihaela Georgescu-Delafras, Dimitrie Grama, Natalia Grosu, Sorana Gorjan, Om Gupta, Mariana Gurza, Elisabeta Isanos, K. Gajendra Singh, Vasile Menzel, Mircea Muntenescu, Gheorghe Neagu, Lucia Negoiță, Claudia Negroiu, Gheorghe Constantin Nistotoiu, Romulus Iulian Olaru, Consantin Poenaru , Andrei Radu, Cornelia Rotaru, Adrian Sahlean, Florentin Smarandache, Ion Soare, Mihai Stan, Dan Stănescu, Marius Stănescu, Nicolae Stelea, Lăcrămioara Stoenescu, Aurel Ștefanachi, Mihai Teodorescu, Ben Todică Nicolae Tomoniu, Daniel Vorona, Paul Wood, Eugen Zainea, Corneliu Zeana

Amfitrion: Dr. George Anca

Intervenții:

Lucia Negoiță: Iartă-mă, Îți mulțumesc!

George Anca: Deconstrucție-pedagogie

Puși Dinulescu: Lungul drum al prozei scurte

Gheorghe Constantin Nistoroiu: Profetismul lui Eminescu

Horace Gange: Memorie sanscrită Eminescu

Bianca Beatrice Michi: Fichte 200

Paul Wood: 25 reasons why I love living in Romania, in no particular order / 25 de motive pentru care îmi place să trăiesc în România

Ben Todică: Când departe e sinonim cu aproape

Dimitrie Grama: Iovul Iminovici

Dan Stănescu: Neamul și numele lui Eminescu

Romulus Iulian Olaru: Limba originară și cuvântul pierdut

Adrian Botez:Geografie eminesciană. Arcade alchimice. Trei lacrimi

Adrian Sahlean: Eminescu în traducere la New York

Mihaela Georgescu-Delafras: Tumbalalaika – Eminescu, Saramago, Spinoza

Petre T. Frangopol: Scientometrie

Mihai Teodorescu: Filosofia limbajului

Corneliu Zeana: In memoriam Hristu Cândroveanu

Petru Costinescu: Vânzarea prin decret regal (1882) a unui loc de arătură din Hobița

Teatru de poezie:

Recital Claudia Negroiu

Lansări:

Mihai Eminescu: Opere/Poezii, Ediția Perpessicius, Academia Română, 2013

George Anca: Indoeminescology, International Academy „Mihai Eminescu”, Central Educational Library „I.C. Petrescu”, Bucharest 1994

Nicholas Dima: A Brief Sudy of Globalization, Exlibris, New York, USA, 2013

Sergiu Al-George: Corespondență (1952-1981), Biblioteca Pedagogică Națională „I.C. Petrescu”, București

Augustin Iuliu Petre: Compusul uman în concepția realistă moderată, Biblioteca Pedagogică Națională „I.C. Petrescu”, București

Marian Popa: Anca, Bibliotheca, Târgoviște; TipoMoldova, Iași, 2013

Florentin Smarandache: Frate cu meridianele și paralelele, Vol. VII, Duran's, Oradea, 2014

Aurel Iordache: Accidentul, Teatru (1944-1972), Bibliotheca, 2013

Alexandru Melian:Semnele apocalipsului, Semănătorul, Tismana, 2013

Rodica Anca: Donosteea, TipoMoldova, 2013

George Anca: Dodii pe viață, Poezie, TipoMoldova, 2013

George Anca: Barba lui Hegel, Proză, TipoMoldova, 2013

Portrete: Cristian Radu Nema

Excerpte

Rugăciuni:

"Iarta-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit! 
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc! 
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!

 Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea! 
-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace! 
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei! 
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa! 
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatãl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile si  va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin!"

George Anca:

Arundhati

Cătălina-Kate-Christina iubesc până la identificare avatarică luceafărul blând şi atotputernic în dedublarea sa cosmic-erotică. Prin 1980, când Eliade a salutat (într-o scrisoare către noi) versiunea sanscrită a Luceafărului eminescian, Dyviagraha, de Urmila Rani Trikha, va fi avut în minte personajul său Domnişoara Christina, - ...avatara divyagraha ... - dar poate şi pe divina Arundhati, întruchipare a luceafărului vedic şi a şarpelui spiral kundalini, soţie ideală - a lui Vashista - invocată de Sita în Ramayana lui Valmiki.

La D.H. Lawrence, Kate se abandonează luceafărului dincolo de lumea tauromahic-militară, dincolo de bine şi de rău, în rol de Malintzi:

„So, when she thought of him and his soldiers, tales of swift cruelty she had heard of him: when she remembered his stabbing the three helpless peons, she thought: Why should I judge him? He is of the gods. And when he comes to me he lays his pure, quick flame to mine, and every time I am a young girl again, and every time he takes the flower of my virginity, and I his. It leaves me insouciante like a young girl. What do I care if he kills people? His flame is young and clean. He is Huitzilopochtli, and I am Malintzi. What do I care, what Cipriano Viedma does or doesn’t do? Or even what Kate Leslie does or doesn’t do!” (The Plumed Serpent, XXV)

Între Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi Tracia, glasul alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe Ovidiu. După cum indienii Pawnee se ştiu născuţi de fiica luceafărului de dimineaţă masculin (Marte) şi a luceafărului de seară (Venus).

Plecarea în lume, cu iubita, are, pentru Cătălin, un tâlc momentan antipărintesc şi anti-luceafăr:

Vom pierde dorul de părinţi

Şi visul de luceferi.

Gheorghe Constantin Nistoroiu:

În această lume, care i-a curmat viaţa la nici jumătatea ei, prin uneltele iudelor şi caiafelor nimicitoare puse în pofta răului, a distrugerii Adevărului şi Iubirii, Eminescu s-a dăruit pătimirii Crucii lui Iisus Hristos, Golgotei Neamului, martiriului mărturisirilor sale. Asemeni tuturor Eroilor-Martiri, a Sfinţilor, a Marilor Mărturisitori, Cuvioşilor, Pedagogilor şi Duhovnicilor, Poetul era conştient că drumul mântuirii personale, împletit cu cel al mântuirii colective a Naţiei, va trece implicit prin Urcuşul martiriului, care se configurează în martiriul conştiinţei sacre şi cel al jertfei sfinte, a sângelui.

Paul Wood:

Românii. Sigur că oamenii reprezintă motivul principal pentru care îți place orice țară, dar peisajele de la țară și centrul istoric cam dărâmat al Bucureștiului sunt imediat pe listă. Românii sunt latini, înconjuraţi de maghiari şi slavi, uitați în partea greşită a Europei unde, surprinzător, îndură an de an ierni nemiloase. Deşi sunt săraci comparativ cu alţii, oamenii par mai fericiţi decât în cele mai multe ţări. Sunt deschişi, prietenoşi, calzi, întotdeauna omenoşi, de obicei la nivel emoţional.

Orice îi priveşte pe români pare a fi un paradox. Sunt foarte umani şi înţeleg tot ce este omenesc, nu în termeni abstracţi, dar când scriu despre asta întotdeauna pornesc de la abstract şi uneori de la principii de bază cam neclare. Sunt foarte afectuoşi, cei mai generoși şi buni oameni, dar pot fi surprinzător de cruzi şi răi. Când am venit în România, cineva mi-a spus “românii nu sunt recunoscători şi nu au milă” ceea ce este foarte adevărat, chiar dacă nu este valabil pentru toţi. Sunt foarte mistici, dar cu picioarele pe pământ. Sunt foarte “de pe altă lume”, dar și materialişti deseori.

Sunt foarte romantici şi totuși brutal neromantici. Încearcă din greu să fie cinici. Sunt foarte suspicioşi şi trăiesc într-o atmosferă de teamă. Sunt cu mult mai prietenoşi decât englezii, dar mult, mult mai rezervați. Respectul este extrem de important, pentru că puterea este extrem de importantă. Acesta este Orientul Mijlociu care se visează Franţa.

Romanians. Clearly the people are the main reason for liking any country, though the countryside and the crumbling inner city of Bucharest come close behind.

Romanians are Latins surrounded by Hungarians and Slavs, marooned in the wrong part of Europe where they endure with surprise each year the bitterly cold winters. Though theirs is a comparatively poor country the people seem happier than in most countries. They are open, friendly, warm, always human, usually emotional.

Everything about Romanians seems to be paradoxical. Romanians are very human and see everything in human, not in abstract terms, but when they write about ideas they always start from abstract and sometimes cloudy first principles. They are the very warm, the most generous and kind of people, but can be astonishingly cruel and malicious. Someone told me when I came here that ‘Romanians have no gratitude and no mercy’ and that is certainly true of many, though by no means all. They are very mystical yet have their feet on the ground. They are very other-worldly but are often materialistic.

They are very romantic yet brutally unromantic. They try very hard to be cynical. They are very suspicious and live in an atmosphere of fear. Romanians are very much friendlier than the English but much, much more formal. Respect is terribly important – because power is terribly important. This is the Middle East, dreaming that it is France.

Ben Todică:

... Desigur că tuturor ne este dor de România pe care am lăsat-o în urmă și acest dor va muri odată cu noi. Că unii vom reuși mai bine sau mai puțin bine să le-o transmitem urmașilor noștri rămâne de văzut, însă atâta timp cât ei continuă să învețe limba română și să cunoască istoria noastră, desigur că vor trăi și ei cu acest dor plantat în sufletul lor. Am întâlnit mulți tineri români născuți aici în Australia care și-au exprimat dorința de a merge în țară ca să vadă locurile părinților lor. Ei învață aici în Australia să scrie și să citească în limba română tocmai pentru acest scop. Australia e și ea o țară frumoasă însă nu se compară cu România, al cărui teritoriu este binecuvântat cu toate formele de relief, cu floră și faună specifică și deosebit de bogată și frumoasă. Munții înalți spre slava lui Dumnezeu, dealurile și podișurile pictare în toate culorile pământului, câmpiile și văile însorite și înflorite. Toate acestea brăzdate și scăldate de ape cugătoare, ori pigmentate cu lacuri și iazuri de o frumusețe aparte. Completează decorul de poveste al țării marea cea mare a lui Ovidiu și fascinanta Deltă a Dunării. Doamne, câtă frumusețe ne-ai dat! Și, vă rog credeți-mă: toate acestea nu le vom uita niciodată pentru că noi, exilații am învățat realmente ce-i dorul, dor despre care Arhiepiscopul Iustinian Chira spunea că: „Acela nu e om dacă nu-i este dor de alt om... Chinul cel mai teribil al iadului este că sufletele nu pot comunica unul cu altul: fiecare iși traiește propria catastrofă și nenorocire...” (un fel de democrație a iadului zic eu) „tuturor ne e dor de toți. Astfel viața nu inseamnă nimic.”

...Mulțumesc, dragă Mihai pentru cadoul pe care mi l-ai făcut mie și întregii națiuni. Ne-ai arătat cât de prețioasă e limba română, cât de eficientă și fără de margini este capacitatea și puterea ei de exprimare. Prin opera ta ai ridicat limba română la rang de regină, caldă și generoasă în a exprima lirismul specific românului, dar și dârză și hotărâtă atunci când exprimă revolta împotriva răufăcătorilor neamului. Dându-ne posibilitatea de a ne exprima o gamă diversă de sentimente și trăiri, o îmbrățișăm și o iubim cu toții, asemenea ție. În scrierile tale ai sângerat pentru sfârtecarea trupului țării, pentru lupta bietului popor român greu încercat de vremuri și ai lovit cu puterea cuvântului în dușmani, în cozile de topor trădătoare, ai persiflat infamia, lenea și reaua credință. Mulțumesc pentru că ne-ai învățat să observăm și să iubim, ne-ai învățat să fim înțelegători și generoși cu cei de lângă noi și să-i dojenim prin lecții de încântare și cântec. Ne-ai învățat să suferim și să iertăm cu noblețe. Mulțumesc pentru că ne-ai arătat cine suntem, mai mult decât atât, ne-ai dat în scris cine suntem cu adevărat ca document de identitate și ne-ai făcut să fim mândri. Ai stat drept și ne-ai apărat, ți-ai dat viața pentru această limbă și neam românesc. Tu nu ai ezitat să mori pentru credința ta, Mihai! Dă-mi voie să te declar sfânt. Amin!

Dan Stănescu:

În concluzie:

Pe la 1675 într-o familie românească înstărită din Banatul ocupat de turci încă de la 1552, s-a născut un copil care, ca adult a fost supranumit Iminu, fie pentru că a îndeplinit funcţia de emin în administraţia paşalâcului, fie penru că a fost poreclit Iminu datorită „aerelor de emin”, sau – zic eu – portului de iminei (papuci orientali).
Fiul acestuia, Iovul (al) lui Iminu, născut pe la 1705, a trăit evenimentele alungării turcilor şi anexării Banatului la Austria, cu punerea Banatului sub jurisdicţia ecleziastică a Bisericii sărbe unite, de rit grec, astfel că, la hirotonisirea sa ca preot, pe la 1730, i s-a sârbizat numele Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone la cancelaria mitropoliei de la Carlovăţ.
În legătură cu râzboiul ruso-austriaco-turc din 1735-1739, în urma căruia Banatul şi alte regiuni, abia cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă, şi pe baza apelului adresat de episcopul unit Ioan Inochentie Micu către românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, devenit scaun episcopal în 1738, preotul Iovul Iminovici băjeneşte din Banat spre Blaj pe la 1738-1740, unde se stabileşte imediat după această dată, beneficiind de libertăţi cetăţeneşti, lot agricol contra unei taxe, învăţământ gratuit în limba română pentru copii, condiţionat fiind însă de a se mărturisi „unit” (greco-catolic), lucru destul de obişnuit pe atunci, din motive de oportunitate.
În curând, preotul Iovul Iminovici îşi aduce la Blaj fraţi – probabil 2 - şi rude, acestea fiind luate în evidenţă oficială sub numele de afmilie al celui ce le-a adus, Iminovici.
Se cunoaşte unul dintre fiii lui Iovul – Iosif, elev de 10 ani la 1755, iar un Petrea Iminovici (cu an de naştere aproximat 1735) ar fi tot fiul preotului Iovul, deşi, la fel de bine, ar putea fi fiul oricăruia dintre ceilalţi 2 probabili fraţi ai preotului.
Din căsătoria lui Petrea Iminovici cu Agafia Şerbu au apărut mai mulţi urmaşi, cunoscută cu certitudine fiind doar existenţa mezinului Vasile Iminovici, născut la 1778, care face şcoala normală din Blaj, formatoare de dascăli de biserică, şi se însoaă cu Ioana Sărghei. După un timp, soţii Petrea şi Agafia se despart, Petrea decedând la Blaj în 1811, iar Agafia însoţind familia fiului Vasile în Bucovina şi stingându-se la Călineştii Cuparencu în anul 1818 la venerabila vărstă de 83 de ani.
Atras de condiţiile economice şi sociale oferite de Austria imigranţilor stabiliţi în Bucovina recent răpită Moldovei la 1775, Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, se mută cu familia la Călineştii Cuparencu în 1804, unde primeşte post de dascăl de biserică şi lot agricol din rezerva religionară. Dintre copiii lui Vasile Iminovici - 4 băieţi şi 4 fete - Gheorghe Iminovici (1812 - 1884) şi Ştefan Iminovici (1819-1848) trec graniţa vremelnică în Moldova. Gheorghe se căsătoreşte cu Raluca Iuraşcu la 29 ianuarie 1840, în acelaşi an primind rang boieresc de căminar (colector de dări de la crâşme)
Între cei 10 copii ai familiei lui Gheorghe Iminovici, re-numit Gheorghe Eminovici în 1849, tu, Mihai, eşti al şaptelea născut şi de-aici încolo cunoşti urmarea.

Recapitulez:

min(u) Iminovici Eminovici Eminescu
Banat Blaj Călineştii Cuparencu Botoşani Ipoteşti

Te-ai înălţat la cer la nici 40 de ani – 15 iunie 1889 - şi acolo probabil că tu deja-ţi cunoşti cu certitudine originile pe care cercetătorii nu le-au aflat cu certitudine nici în 120 de ani. Din înaltul spaţiului astral, inspiră-le şi lor câteva direcţii de cercetat.

Închei cu cuvintele – parcă definitorii şi lămuritoare – ale căpitanului Matei Eminescu: Mihai grozav iubea pe ţărani, mare simpatie avea pe Ardeleni.
Oare ştiai ceva din familie despre originea ta ardeleană sau era o amintire a subonştientului ancestral?

Adrian Botez:

Eminescu este obligat, prin misiunea sa de Spiritus Rector al NEAMULUI ROMÂNESC, să întindă, periodic, capcane iniţiatice, pentru a verifica gradul de virilitate spirituală al Neamului pe care-l ocroteşte. Cea mai cunoscută capcană a poetului Eminescu se numeşte MEMENTO MORI - panorama deşertăciunilor.

Una dintre cele mai puţin cunoscute capcane iniţiatice eminesciene este poemul MITOLOGICALE. Însuşi titlul, prin sufixarea cuvântului „mitologic”, avertizând asupra unei funcţii de împlinit în plan sacral – cu sufixul „-ale” – trimite la semnificaţia derizoriului, ilariantului (de tip zaharicale – sau, la Creangă: puricale...).

Numai în două cazuri, omenirea reacţionează astfel, faţă de sacru:

1- când mitul a fost uitat şi s-a degradat, formal, până la forma-funcţie de divertisment (dar orice mit poate reînvia oricând, autoenergetizându-se – pentru că el pre-există, din vecie spre vecie, în GRĂDINA ARHEILOR...);

2- când mitul trebuie protejat, cu orice preţ (chiar cu preţul aparenţei derizorii), de către iniţiaţi, în faţa valului agresiv-profan ( a se vedea măştile de tot felul – cele mai cunoscute fiind cele de carnaval... - dar semnificaţia esoterică a acestor măşti s-a pierdut, uneori aproape total... - puţini ştiu, de exemplu, că Arlechino are funcţie funebru-infernală...).

Textul eminescian oferă un traseu iniţiatic dintre cele mai interesante.

Aparent, pentru un lector plictisit şi neavizat – poemul este o parodie autohton-românească, de gust îndoielnic, a scenelor mitice olimpiene – având drept protagonişti, solitari şi bufoni, perechea mitică URAGAN-SOARE. Aparent fără rost, nejustificabil în economia unei scenete mitice riguroase, capătă relevanţă, spre final, o pereche uman-alchimică, împinsă de poet spre forma derizorie: MARGARETA nu e MARGARETA lui Goethe – ci o proastă frumoasă, care-şi aşteaptă un amant extrem de terestru(în aparenţă) – nu FAUST-întineritul prin magie mefistofelică – ci „scriitor la subprefectură”. Scriitor-Creator – trecut sub „zodia” derizoriului administraţiei pur terestre.

Mihaela Georgescu-Delafras:

Am petrecut cateva ore in muzeul dedicat lui José Saramago inaintea evenimentului care sarbatorea Ziua culturii romane la ICR Lisabona. In drum catre Lisabona, le-am citit prietenilor mei din poezia lui Eminescu in traducerea excelenta a lui Corneliu M. Popescu, le-am explicat de ce Eminescu inseamna atat de mult pentru mine personal si sper, pentru intregul meu popor. iar la Muzeul Saramago, le-am facut o sumedenie de comparatii intre cele doua personalitati culturale ale patrimoniilor nationale si universal: "I think", spunea Saramago, "it's time that we writers went out into the world again and occupied the place we once heldnd which is now filled by the radiothe press and by television. We must encourage hmanitarianism and spread the knowledge that thousands and thousands of people are still living in abject poverty"

Sunt coplesita de darurile tale! Mai intai biblioteca electronica in care intru nesatioasa si nerabdatoare sa trec prin toate minunile continute in ea, ca apoi sa ma opresc la Saramago, "Memorialul Manastirii" (tocmai va pomenisem de Saramago, constiinta poporului portughez la fel cum Eminescu e constiinta neamului meu) si acum splendoarea asta de melodie din Sinagoga portugheza din Amsterdam care ma duce cu gandul la Spinoza, evreu portughez a carui familie a fost alungata din Portugalia, ca apoi sa fie excomunicat si el din Sinagoga precum Saramago din Biserica, pentru acelasi motiv: constiinta si ética deranjanta.

"Peace is not an absence of war, it is a virtue, a state of mind, a disposition for benevolence, confidence, justice". Spinoza

"The highest activity a human being can attain is learning for understanding, because to understand is to be free." Spinoza

Admiratorilor civilizatiei occidentale care bifeaza neobosit palate dupa palate in vizitele lor prin strainatate,  le sugerez macar cateva pagini, daca de intregul roman nu au rabdare, din "Memorialul Manastirii", desi sunt convinsa ca, macar pentru umorul genial al autorului, curiozitatea nu le va fi potolita doar de paginile de mai jos. Sugerez, de asemenea, vizionarea youtubului cu acest palat de la Mafra, pentru a-l visualiza in timp ce-l cititi pe Saramago.