Ahimsa eliadeană

George Anca

Aldee & Castor

Like Romanian, like English

Spre religiologie

Condamnat la ahimsa

Vaporul cu marmoră

Călugăr şi priveghi

Ahimsa eliadeană

Leela & Shama

Rajsamand

Nevoia roboamică

Coloana hai-ku

Ex-patriot

Milarepa

Dayal

Versiuni din timp

Zegrino – Kyoto

După Salzman

Roşu-Negru

Aldee & Castor

            Aldee plivi panseuri de Ţuţea în româneşte, urmându-şi versiunile, după ce mântuise pe Castor (poate de la munte, visitor). Codurile de literă – da, ceist de la contrainformaţii – se aplatizară fără milă de al cui cititor -, na, flashuri româno-traduse, pe psihiatria de dincoace şi de masonerie. Siglele să şi le manopereze seism. Acum, de unde rămăsesem şi nu mai fusesem.

            Se înţelege altceva decât vrei să spui. E vina deşteptului dacă se pune cu proştii. Awarding forse. Soarele nici leandru. Rescrie ilizibilităţi. Cum ai începe cu el, să-l sfârşeşti într-o sorbire secvenţă, cum au ăştia dosare. Ai noştri ce să ne fi spus că ne iubesc? Ne dăm seama din caietul ăsta, ce-o fi, de introdus, actualizare 2011. El de când va începe cu astea. N-oi uita? N-ar fi că se subînţelege şi acum şi mereu că trăim ce rescriem pe sărite, rostuit rostuitor, dare de seamă? Natya o fi răspuns din plutonul părelnic sincron. Manoliu n-o fi de vină că muntele magic se citeşte în chinuri, la foc mic, flash.

            Îngropte primele 25 de zile ale lui Castorp. Îl desfiinţează cum l-ar lăuda, obsesie, Domnul „însăşi”. Înnoindu-mi marginalitatea consimţită o viaţă. Breban – nu ţi-e dor de ce ţi-e frică, de Dumnezeu, Marquez născut a-şi povesti viaţa, Pamuk tradus şi din turceşte, Blandiana şi laptele ţăranului, Cărtărescu şi frumoasele străine, Mălăncioiu cu supravieţuire, vânătoare de Ceauşescu, Mânzat pe adânc, Surdu antolog, Vianu matein, Nae că Nobel. Beteille – Anti-Utopia, Kapila are 82,  Satyavrat 80, Amrita a murit în 2005. Porumbiţa pe capul meu cioplit în lemn de Tăbăraş.  

            Paragraf cum numai interdicţia ar progresa, niciun adevăr nediscriminat canonic, secrete plumbuind ura mediocră. The following program is in Romanian. Dunărea înot, cât de urât s-au purtat iugoslavii. Mântuleasa, stejarul lui Tagore, vocea lui Eliade sub a Monicăi. Rhabon-Jiu. Limbă-jimblă.  Vorbeşti ca un rus. Ca pentru tine, tată, din Rousseau, arma Alzheimer. Îi pui în cârcă masca ta. Nu m-ai lăsa să traduc o chestie antidiplomatică. Anunţă victorie, altul aducând vestea înfrângerii, să fiţi ucişi amândoi, ori numai tu, ori nu mai el. Plus Evander, în cazino. Şi porumbiţa asta, intrată fără aripi în viaţa noastră, când să-i crească, rupându-şi coada, ca pentru a ne mai da zile.

            Nu pentru Norvegia, ci pentru Finlanda mi-a dat Drimba recomandare, brăileanule. Mase şi iar masse. Littoral clitoral. Principal devorator, fiara n-are caracter. Propriile crime în travesti. Mă învăţ fără studenţi. O adopţie se face în 30 de zile. Analiză de azil. Cum îl tratezi pe dumnealui, mă mir că mai sunt în viaţă (şi eu). Epurarea lui Suvorov. Eu urăsc (Puşi). Porumbiţa nu mai tace, dekho-dekho. Poporul zace în salarii diminuate (citat). Vis cu Brâncuşi în sutană, Hristos bătrân, Indira în jeep, apoi pe câmp, autosacramental în fugă-înviere, cu eliazii după el. A vorbit şi cu mine, îi spuneam mai apoi fetei, a preluat şi o propoziţie a mea. We pray only for Japon (Russian Federation). 20.600 hits. The account and voucher.

            Unu-n port, altu-n raport. Veresia breaking. Dar în ciuda florilor, tu stai înainte lor (Marin). Copil străin, fald evitat (Aldee & Castor). Această faptă a lor v-a creat prejudiciu. Pedeapsa capitală abolită în statul Illinois. Sărăcie în venetie. Oitsuke, oikoze – prinde din urmă şi întrece. Democraţie cu bombe spânzurate. Băiat luptător, civilizat. Crematoriu cu steag. Ne tremurăm. Zoika Pelţ. Kvartira. Cum o iubea Popescu pe Ioneasca. Tricotează superbie depăşită de limită. Criminalul Gorbaciov. Când s-o mai zgudui secretul. Porumbiţa catolică l-a avut profesor pe Grigore Ionescu, noi pe Romul.

            am vorbi euforii Usha raza din picior de grâu opinci d'antan în cisme gyne vreo linişte descriptivă castore senzualitate vegetală să ne vedem de Emil Botta norocoşii bisericilor nudul stejarilor de ce copaci ai noroc fiind statuie eliptic eucalipt însinguraţii a nu suferi compania prietenilor convivi convoi săbioarelor submerse prin morţi alergi de voie împărţindu-te canibalilor tot atâtea poduri urcându-le suflete priveliştea puşcăriaşilor reformaţi o oră peste duminica trecută plecăm în zborul porumbiţei aer s-a oprit în tei apoi cerul parcă şi-a întors capul de-ai visat că se întorsese dărâmătorule de obelisc ridicătorule de mascaţi ori te uiţi fără ochelari tu cu temele eu cu stilistica Tudor a despicat noaptea a nu se mai discută execuţii caffee club and after hours femeile distrugeţi omenirea până la ultima raritate putinţa decreştinării ochii altarului cin' te-o vizita în traducere fertilitate litanie

            de-acolo a luat de unde a luat de la geamul morţii vetera nu-mi răspunsese la săru'mâna tupeu de puşcărie martiri din subordine nimic nou atunci cum să-l aresteze clear air turbulence bordel în soviete joacă pe întuneric a nu li se vedea ridurile voi merge şi la Schiller voi învăţa nemţeşte nu îmbătrânisem nici unii de miercuri a încrucişat mâinile pe piept au trebuit să-i facă perfuzia la picior păi hai să vorbim mai tare româneşte singur şi profesor cu mine la cerc no-mister singur student de-al tău la ardere viaţa cotidiană a luat sfârşit din naştere bătrânii ne-mbătară stica nonagenarului văduvele poeţilor primăvara pe strada Măriuca chiar niciun student la mine numai eu la tine nu mă iubea cine te iubeşte talonul de pensie nu-ţi mai este valabil foc

            Mă simt prost când e cineva în situaţie proastă. Aldee o fi traducând Castor, spre mie. Terci bogdihanul de ovăz-cal. Numai cu nasu-n tv, ştie numai de ăştia. Trup galben pe ape. Pucioasa. Eşti greşit. Adormi vocală, te trezeşti cuvânt. Părinţi din leagăn, leapşa pe morminte, preşedinţi. Istorie de animale. Blonda se întoarce şi-i lipeşte o palmă ochelaristei rotunde. Scârţancă. Nu mai ştie. Păi, de unde să ştie? Legitimat cu. Aşa de greu se vinde. Penalele nu se subscriu. Francmasonii au făcut România Mare. Înfiaţii limbii gustă din cultură. A dispărut din optica publică. Am simţit că renasc. Sofia Ionescu se înnegrea pe sub ochi. I-am dat paşaport să meargă în Franţa. Translator colonel de securitate. Dacă delegaţiile dumneavoastră împărtăşesc punctele noastre de vedere. A înghiţit nu numai râma ci şi sfoara. Au început să tragă unii în alţii. Război civil cu bâte. Nu e o ilegalitate. Vă citesc ce-am scris. M-a frapat un lucru, a căzut blocul pe mine. Grădiniţa Anton Scornea, str. Frânghiei, 1. Troiţa Sf. Antonie cel Mare, Licurici, 10 kilometri de la Cărbuneşti spre Hurezani, în Gorj. Nu puteai vorbi, da' simţeai. Tu vorbeşti, tu auzi. Am alergie la feed-back-ul lui Anca. Artişti d-ăştia fundamentalişti. Îngropate primele 25 de zile ale lui Castor.

           

            blinded by haughtines  non-politician  manners rule and soil everything swearing crookedly in front of Country  because of a handful of rascals  your freakish peevish vain and  inimical mode Aldee translator  abateri grave cuviincios necuviinţelor  prezentarea şi demascarea  flunkeyism upstartism crass chameleonism aceşti cămătari politici şi rozători rapaci cu nedemnitate se autointitulează societate civilă opinie publică sau societăţi academice  ce mai contează numărul  George Clemenceau  categorii adiacente autointitulate disidente  niscai realizări trecute şi prezente  în loc să facă front comun o accentuată lipsă de educaţie  monarh inteligent dar şi muieratic  atât de pătrunsă în mintea românilor  se sulimeneşte zilnic  paltry attitude atenţionarea postura mea de general român sărac dar curat şi scriitor ocazional  Ovidiu Densuşianu clever and dirty viclean şi murdar  is a cur of same caliber date valabile demonstrării situaţiei  democratic degradation  modul ilogic instabil impulsiv capricios populist şi demagogic la modul cel mai general  rolul jucat de stăpânul inelelor dacă vom deschide dicţionarul vom afla că politica apelând însă la originea cuvântului respectiv la latinescul policitatio vom constata că el înseamnă a promite ceea ce la noi de cele mai multe ori echivalează cu a minţi

             

            Un manuscris se descrie după file şi nu după pagini. Nu contează conţinutul, ci lexicul. Bărbatul cât poate, femeia pân' la moarte. I-am cumpărat o tricicletă, se ducea în Tineretului şi dădea din pedale. Au înflorit castanii la Soroca. Şi la ziar am dat, cumpăr cartea Covor basarabean. Bibi, fă-mi un certificat pentru doamna Iosif. Eu-s mare amator de grafică. Să-mi cadă capul. Ne ilustrează pe noi românii care ratăm istoria. Demonstrativitate. Oslo Spektrum. Păi eşti irlandez. Ca să-l cunoşti, trebuie să-l traduci. Motru, citat în prima lucrare a lui Bergson. Citeşte în original. Nu are voie să construiască poduri. Spaţiu de atitudine. Impacting lives. Ai succes, eşti o scursoare.

             

            take another try ningun usario adverse effect arrow of tiger wonderful adventures a rock recognized you not only Nordic morons live next door pasaje de cea mai înaltă clasă mai tai din crengi le pun în gard orice lipsă e o trebuinţă orice e românesc nu piere da' acu' piere bibl de France înfiinţată de Richelieu n-am spus că nu se poate disjungem problema Goma ţara în care am ajuns nu i-am spus încă nimic de roman am antene ciocănituri la uşă am fost otrăvită de stomatolugul meu cu soluţia Kluţki stop cardiac fiica mea a fost medic în China am renunţat la carne ajunsesem piele şi os în Tibet stilul bagabont place la lume  who are the guilty nonsense-tâmpenii

               Eram în Australia. Cu o inimă aş fi rămas, cu şapte aş fi plecat înapoi. This applicant has nominated you as their principal referee. O fi Chitranjan. Mi-a trecut prin faţă veveriţa. Vioară neamară. Cavalerie, uite că nici artilerie. Ălei de geografie ăi din Bărăţie. Coapsă de coasă cadână pe-o rână. Nu cheltuieşti bani de frică. Se dărâmă Monteoru. Dia del Maestro el 11 de septembre.

             

            Am ajuns să scriu o pagină pe zi, nenorocire. Cadavre, am scăpat ocazia, după noaptea aia cu ploaie infernală. 5 lei mălai, 3 făină, 2 sare. Ştii că ăia micii nu au izmene, se poartă în cămăşi lungi. Uş, ţigane. Cebăluit te-a făcut mă-ta. Nenea Anghel a zis că m-ai făcut băluit. Cebăluit, adică nu eşti întreg. Eul, fiinţa identităţii, fiinţa care-şi dă seama de identitatea sa. Catalogul dascălilor şi învăţăceilor ucişi în lupta împotriva comunismului. Nimeni nu e obligat să trăiască în indiviziune permanentă, are drept să iasă din indiviziune. Miroseai a colivă dacă-ţi dădeai o palmă. Directorul ziarului Dreptatea. Ameninţare şi ficţiune. Nişte cucoane îşi donează bibliotecile. Dormeam într-un chioşc alimentar. S-a căsătorit cu una din fetele Anei Pauker. Din căţeaua aia a ieşti o femeie aşa frumoasă. Cârciumă şi pocker. Putorişca aia actriţă avea deja copil cu un medic veterinar. Da' ce e cu dosarul de pensie de la Viena? Şeful meu avea 21 de ani. Când am fost tineri, am făcut la fel. Eu am fost profesor la Columbia. Şef de promoţie. O, dacă eşti de Nobel. Reproducere socială. Bătrânii proşti îşi iau indivizi morţi, alţii îşi ridică oameni care-i vor întrece.

             

            preferă vrajba gâlceava şi atacul propriilor aliaţi tonul este dat de însăşi şeful statului este o situaţie de neînţeles anacronică şi perpetuă când politica şi politicianismul românesc devin căi sigure de parvenire şi îmbogăţire a lichelelor şi veneticilor de toate soiurile  insecte atât de dăunătoare şi aducătoare de prăpăd  un concept de guvernare ticălos reacţionar oportunist şi cinic indolenţa pasivitatea incoerenţa dispreţul interesul meschin şi rezistenţa la propăşire acestea au fost şi rămân principalele metehne  cu argumente dure condamnabile şi neiertătoare vom discuta  propuneri realiste de ieşire din criză  făcute de oamenii de bine  scaunul ce-i fuge de sub picioare  writer D.   Drăghicescu  scria cândva Maneguţiu  acest lasă-mă să te las este adevărata laşitate a românilor  cu nuanţele ei de lipsă de curaj şi demnitate dar şi de josnicie şi pasivitate  no ţine minte cu falsul tău civism şi politicieni corupţi elaborarea unei noi concepţii de organizare dotare conducere şi folosire a armatei poliţiei şi serviciilor secrete adică a acelor sectoare vitale capabile să răspundă până şi grabei cu care ne priveşte istoria  gerrymander everything  baseness în vederea înţelegerii mai bine a gravităţii situaţiei

             

             cele neîmblânzite  will help us to explain and understand easier the passionate and unstable comportment here and there with extremist tints  interpretările anapoda misty face of the marine monster  almost always  fără putinţa de a-i citi gândurile ascunse uimeşte prin lipsa de onestitate şi sinceritate văzând şi propagând viitorul României dar nu mai departe de lungul nasului  strâns legată de metehnele analizate deja sau de cele ce vor urma sunt patimi multe instinctive mizerabile de origine machiavelică  în lesă pentru ca la adăpostul ei să-şi poată face de cap what shall we do what are you busy with what are you at do as you like you had better go that's how is done isn't worth a farthing not for the life of me neither rhyme nor reason self-willed

             

             în ipocrizia lui şi dispreţul multora dintre români  a jester worth of  everybody's disgrace and despising  scornirile fac parte din genomul lui ceea ce determină pe români să nu mai creadă în nimic gogoşile să capete crezare până şi din partea mincinoşilor ce le lansează parşivenia inegalabilă  consolation of those fallen in needs quite beside soul of souls all in a breath  la adresa duşmanilor săi care sunt şi ai ţării

             

             mascat dar şi pe faţă  problemă pe care am mai discutat-o şi o vom mai aborda tangenţial şi cu alte ocazii  şi anume manipularea opiniei publice based mainly on naivety credulousness and inclination towards mysticism of a part of auditors proşti de buni as stupid as good   tot ceea ce spune şi face  poate fi folosit împotriva sa lupta românilor cu fantomele nu poate să dureze la nesfârşit el face lumea mai întâi să sufere pentru ca apoi să poată s-o consoleze şi încurajeze cerându-i să-l urmeze neabătut demolish abolish malign  falşii moralişti sau imoralişti de profesie cum i-am putea numi într-o accepţiune generală având  în sânge patima supunerii oarbe a celor din jur

             

             prizonieri neputincioşi ai ideilor lui măsluite  magic power of word in modification and even in creation of pervert world in which we live tributar ideologiei bolşevice ca urmare a înclinaţiilor proprii cât şi a existenţei în familia sa a numeroşi ilegalişti evrei  am recunoscut în fapt ceea ce la timpul respectiv se constituiau în norme şi procedee pentru recrutarea de colaboratori din rândul membrilor de partid se punea în dubiu fidelitatea unor concetăţeni care lucrau în exterior inclusiv a unui ambasador faţă de regimul lui Ceauşescu  labilitatea sa psihofizică dublată obsesia pentru funcţii înalte trăsături de caracter luate în considerare şi exploatate de specialiştii DSS  în procesul de identificare apropiere şi studiu ca etape premergătoare atragerii la colaborare  chipul mitocănos de papugiu este un drept dar şi o forţă de declin general

             

            nu România are nevoie de UE ci UE de România erorile de neiertat ca şi lipsa de pregătire deşteptăciune şi fler îl vor însoţi în toate intervenţiile din cadrul celor câteva vizite efectuate în exterior mărind şi mai mult nedumerirea străinilor şi a experţilor noştri în diplomaţie deranjat de faptă  îi răspunde printr-un deget acuzator a fost şi rămâne o conduită de mişel lipsită de curaj şi de sentimentul onoarei cu mare impact dezamăgitor ce va determina pe români să-şi piardă definitiv speranţa în ideea schimbării în bine a lor şi a ţării lor consecinţă directă a lipsei de virtuţi de conducător şi a orizontului politic mărginit în şirul de nerozii manifestate  se află din păcate multe fapte ce afectează nemijlocit până şi suveranitatea şi integritatea teritorială a României cel mai periculos factor de insecuritate a ţării binecunoscutul neoiredentism maghiar ca mişcare naţionalist-iredentistă.

             

             regresul democratic economic şi social este o încercare fariseică  gogonată trunchiată şi interpretabilă o adevărată avalanşă de rele şi cauze închipuite ale acestora înfăţişate după gura păcătosului într-o formă odiseică atât cât să poată să-şi realizeze scopul mârşav manipularea politică a opiniei publice româneşti după mintea lui pusă pe moaţe aceasta ar fi singura soluţie eficace pentru asanarea morală a societăţii româneşti  înţeleasă ca o eliminare fizică masivă a deţinătorilor de culcuşuri calde vizate şi revendecate şi de falsa protipendadă intelectuală a României  câteva sute de mii de condamnaţi  gândeşte detractatul filosof  is a virtue and not a baseness  decât idei şi vise îmbălsămate cu neadevăr

              

             s-ar putea spune atâtea fără respect cum mărturisea Nietzsche într-un moment de reflexie în sens pozitiv şi la modul cel mai general sensurile ansamblului facultăţilor intelectuale psihice şi morale ale individului devin vătămătoare societăţii în raport cu poziţia deţinută în aceasta iar spiritul îmbracă forma unei idei maligne putem afirma fără tăgadă că avem de-a face cu un retrograd notoriu străin de regulile şi civilizaţia democraţiei ce încearcă cu disperare să-şi atârne de gât semnele de onoare ale României  vorbind atât de dispreţuitor la adresa unor cetăţeni de onoare ai ţării  un impas istoric întunecat  atacurile majoritar ostile şi fără precedent istoric  am selecţionat şi prezint câteva din pornirile spre rău care vă caracterizează  întreaga anomalie a fost implementată  avansarea la gradul de general a plutonierului  injustiţii de putere nemaiîntâlnite în practica militară românească  fiinţa oricărui stat se bazează în primul rând pe credinţa şi jertfa armatei sale

            condamnabilă perioadă de umilinţe sărăcie şi dispariţii premature  give stars of general for base obedience  netributar minciunii  după modelul ţărilor cu democraţie civilizată  sub faldurile Tricolorului carpatin mângâiate de notele răscolitoare ale Imnului naţional  un fapt tipic care evidenţiază şi demască rădăcinile istorice ale putregaiului politic românesc Băsescu's baseness   capul ce se pleacă prin veacul al XVII-lea  filozofia de apărare a ţării pentru următoarele două secole  sigur alergăm după propria coadă nu înţelege să schimbe de bună voie macazul şi cu atât mai mult să lase puterea  a fost victoria lichelismului şi parşiveniei   obţinută panem et circenes în anii care au să vină ca urmare a măsurilor purtătoare de regres  principalele ţinte ostile progresului desconsiderarea şi lovirea sistematică în interesul naţional prin alunecarea voită de la realitate la minciună dar şi prin chemări unele oficiale la neloialitate faţă de glie neam limbă şi drapel toate acestea  în timp ce cei doi ruinători de glie ne privesc şi ne vorbesc zâmbitori după cutuma americană  răsfăţ la greu de care suntem siguri că nu au auzit şi nici nu-i cunosc adevărata semnificaţie la fel ca biserica din început luptă împotriva celor înţelepţi în beneficul înşelător a celor săraci cu duhul

            personal mă voi sprijini pe cele scrise şi interpretate cândva de filozoful Nietzche va fi aruncat curând la lada de gunoi a istoriei cum frumos nu este  iar deştept şi orator nici atât cum just aprecia cineva singura lui însuşire a fost şi rămâne parvenitismul nimic nu a contat atâta timp în speţa lui furnică el a fost şi rămâne un mare patriot român adevărat şi brav om ataşat principiilor adevărului şi dreptăţii gata să se sacrifice pentru ca poporul să trăiască bine  revestind parcă ecloziunea unei noi clase de circari pe scena politică ne aflăm dacă vrem să recunoaştem în faţa unei cangrene naţionale ai cărei germeni îi vom găsi în adâncul lăuntric al societăţii româneşti deştepţi cu o morală îndoielnică fără morală  către civilizaţia democraţiei

               

             culmea culmilor josniciei şi ipocriziei umane sub aspectul lichelismului şi mitocăniei încălcarea cu nonşalanţă a legalităţii şi a normelor moralităţii loviturile sub centură şi prigonirea politică paradoxal  copii mor de rujeolă şi variolă iar bătrânii şi bolnavii o sfârşesc cu zile spre disperarea celor mai mulţi dintre români care nu mai înţeleg nimic viaţa devine un coşmar în timp ce boierii politici îndrăgostiţi de ei şi de averile lor ne îndeamnă fără ruşine să strângem cureaua  politician de înaltă ţinută morală  nu se va opri din ce  nu se va opri din goana disperată în a-şi plămădi o nouă identitate morală sau din minciunile şi atacurile la persoană nu se va opri din eforturile disperate  pentru a şterge urmele inculpării sale  nu se va opri din bădărănia cu care îşi tratează predecesorii adversarii politici dar şi pe reprezentanţii mass-media şi ai intelectualităţii cinstite care nu joacă cum le cântă el

             

            trecutul său atât de întunecat şi meschin este un trecut complet roşu  his past so dark and base it is a past completely red  incitarea maselor să se ia de gât cu trecutul  pe tema modului de îndepărtare a molozului şi legi purgatorii care să ne încaiere şi mai mult decât au făcut-o  trecându-se sub tăcere perioada atrocităţilor comise împotriva românilor  ei sunt cei care au urât de moarte poporul român cauza principală a regresului nostru înregistrat în economie şi democraţie dar destul

             

             

Like Romanian, like English

            Lucian Blaga: Arhetipuri, din cele mai diverse, putem întrezări ca nuclee efective în jurul cărora se închegă atîtea din plăsmuirile de cultură, dar în aceste procese de creaţie, arhetipurile apar „totdeauna” modelate „în tipare stilistice”, fiind dominate de acestea, cîtă vreme în fanteziile psihopaţilor arhetipurile îşi fac simţită prezenţa ca nişte „complexe autonome”... În marginea unor asemenea consideraţii se poate emite ipoteza că în viaţa psihică-spirituală a fiecărui individ uman arhetipurile şi factorii stilistici sunt efectiv prezenţi ca nişte „puteri”. Cînd între aceste puteri se declară un dezechilibru, în sensul că, prin energia inerentă lor, factorii stilistici nu mai sînt în stare să domine arhetipurile, este dată posibilitatea eşuării individului în psihopatie.

            Lucian Blaga: Archetypes, out of most different ones, we can envision as effective nuclei around which so many creations of culture coagulate, but in these processes of creation, the archetypes appear „always” modelled „in stylistic patterns”, being dominated by these, as long as in fantesies of psychopats some „autonomous complexes” make felt their presence... In marge of such considerations it can be emited the hypothesis that in pshichic-spiritual life of each human individual the archetypes and stylistic factors are effectively present like certain „powers”. When between these powers is declared a disequilibrium, in the sense that, through the enrgy inherent to them, the stylistic factors are not any more able to dominate archtypes, is given the failure of the individual in psychopathy.

            Constantin Rădulescu-Motru: Poporul nostru n-a putut câştiga, ce e drept, în trecutul său, nici deprinderile unei munci disciplinate, care fac înflorirea activităţii industriale de aiurea; nici deprinderile comerciale şi spiritul de prevedere cu care sunt înzestrate alte popoare; nici ajutorul pe care religia, ştiinţa şi arta l-ar fi putut da destoiniciei sale sufleteşti; nici una din acele deprinderi superioare care dau o actualitate culturii desăvârşite, aşa cum s-ar înţelege o asemenea cultură în apusul Europei! Dar lipsa acestor deprinderi nu a fost împlinită cu deprinderile pe care le vedem la dânsul astăzi. În viaţa lui artistică era naivitatea, dar nu grotescul; în viaţa sa intelectuală, limitarea, dar nu minciuna; în viaţa sa morală, simplitatea, dar nu totala pervertire a caracterului...

            Constantin Rădulescu-Motru: Our people couldn't gain, what is right, neither habituations of disciplined work, which make the flourishing of industrial activity from elsewhere; nor commercial habituations and spirit of prevision with which are endowed other peoples; nor help which religion, science and art could have given to his soul competence; nor one of those superior habituations which give actuality to perfect culture, as such culture would be understood in the West of Europe! But the lack of these habituations wasn't fulfiled with habituations we see today to it. In artistic life, it was naivety, but not the grotesque; In its intellectual life, limitation, but not the lie; in its moral life, simplicity, but not total perverting of character...

            Petre Andrei: Mulţimea nu are o reflexiune logică şi critică, ci gândeşte mai mult prin imagini şi simboluri, subiectul fiind confundat totdeauna cu obiectul, iar preferinţele luate drept realităţi. Drapelele, culorile, emblemele, uniformele, toate contribuie la producerea unor adevărate halucinaţii colective. Adevărurile şi ideile reuşesc mai puţin să mişte mulţimile decât iluziile. Mulţimea are în genere caracter dinamic, uneori chiar patologic şi acest dinamism se realizează prin iluzii, prin fantezie, prin tendinţe mistice. Unei mulţimi i se sugerează uşor convigeri, dar acestea se schimbă tot atât de repede, după cel care o conduce sau care îi vorbeşte. Există chiar o tehnică a oratoriei pentru mulţime, care duce la rezultatul dorit. Cine ar încerca să raţioneze critic şi să exprime îndoieli în faţa unei mulţimi e de la început condamnat la nesucces, pentru că mulţimea are nevoie de afirmări hotărâte, de formule care să se repete tipic şi invariabil şi să se supună cu convingere, căci ea e afectivă şi dinamică.

            Petre Amdrei: The multitude has no logic and critical reflexion, but thinks mostly through images and symbols, the subject being always confounded with the object, and preferences taken as realities. The flags, culors, emblems, uniforms, all contribute to produce true collective hallucinations. Thr truths and ideas succeed in moving the multitude lesser than illusions. The multitude has generally a dynamic charater, sometimes even pathological and this dynamism is realized through illusions, through fantasy, through mystical tendencies. It is easy to suggest convictions to a multitude, but this changes so quickly, according to that he leads it or who speak to it. There is even a technique of oratory for multitude, whic leads to desired result. Who would try to reason critically or to express doubts in front of a multitude is from beginning condemned to ill success, because the multitude needs decided affirmations, formulas to be repeated typically and with conviction and to obey with conviction, for it is affective and dynamical.

            Nae Ionescu:  Numai la noi a fost altfel. Neînţelegând că situaţia creată prin instaurarea noului stat românesc cerea nu numai altă metodă de lucru, ci şi o altă mentalitate, încredinţată că vechea formulă de viaţă antebelică va fi iarăşi valabilă, „căci lucrurile vor reintra în făgaşul lor”, noi nu am cumpănit decât oportunitatea şi „momentul” reîntronării vechiului regim... În beneficiul cui şi în ce scop se întâmplă toate acestea? O concepţie precisă şi unitară nu se desenează în activitatea regimului. Măsurile care se iau şi legile care se votează arată cel mai slăbănog eclectism; unei soluţii clasic liberale i se opune una etatizantă; noi monopoluri de stat se instituie, pe când altele vechi se desfiinţează. Formulele cunoscute de guvernare şi-au pierdut elasticitatea şi pârâie în încheieturile lor anchilozate de bătrâneţe. Vechiul plan, crearea capitalului naţional, înţeles îngust şi urmărit pe căi care nu mai sunt decât fundături, devine din ce în ce mai des un interes mărunt de partid şi de stăpânire politică. Situaţia reală a ţării, dezolantă.

            Nae Ionescu: Only to us it was otherwise. Not understanding that the situation created through insturing of new Romanian state requirred not only another working method, but also other mentality, convinced that the old formula from before the war will be again valid, „that the things will enter in their track”, we didn't ponder but only the opportunity and the „moment” of reinthronisation of the old regime...In the benefit of whom and with what purpose happen all these? A precise and unitary conception is not drawn in the activity of the regime. The measure taken and the voted laws show leanest eclecticism; to some classic liberal solution one etatiste is opposed ; new state monopolies are instituted, while other old are annulled. The known formulas of government have lost their elasticity and cracks in their joints stiff  by old age. The old plane, creation of national capital, narrowly understood and followed on ways which are by now only blind alleys, becomes more and more frequently a trifling interest of party and political domination. Real situation of country, distressing.

            Petre Ţuţea: Nu te poţi cunoaşte singur.- Credinţa ne învaţă că omul nu e un model al existenţei. El imită modele transumane, dacă vrea să se depăşească. - Toată viaţa m-am pregătit să mă rog, dar nu am reuşit   să spun decît primele cuvinte. - Aspiraţia e doar o tendinţă, iar nu o participare. - Cu Eliade am vorbit totdeauna împreună şi ne-am înţeles separat. - Cioran nu e deloc disperat. - Sînt două mari principii care se zbat într-o conştiinţă autentică: principiul autorităţii şi principiul libertăţii. - Orice mare inteligenţă e o pedeapsă. - Omul basculează între libertate şi moarte. - Dacă există o ştiinţă a naţiunii, eu sînt de meserie român! - Nae Ionescu era teocentric perfect, adică spunea cam aşa: fac cu umilinţă tot ceea ce fac la nivelul meu, având perpetuu supraordonarea Divinităţii şi limitarea mea, din raţiuni transcendente, în timp şi în spaţiu... - Acum, filosofii sînt eseişti. În mod concret, filosofia nici nu poate fi decît combinatorie, stilistică, ascultînd de o lege mai largă: omul nu creează, ci alcătuieşte. - Legionarismul a căutat românul în sine... N-a putut. A rîvnit peste limitele puterii lui. - În generaţia mea, Noica a fost considerat interesant, dar nu şi inteligent... - poate sînt nedrept -, ca să trăieşti comod, fără inteligenţă, trebuie să te muţi. - Nu ştiu cine a spus, eu sau Cioran: Eminescu are meritul de a fi  salvat onoarea spirituală a poporului român! - Scoţînd călugării pe Calea Victoriei în pas de defilare, nu faci nici istorie, dar nici nu afirmi credinţa, pentru că funcţia monahului este de a participa rugător la viaţa cetăţii, iar nu de a participa direct, implicativ. - Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria. - Un sfînt poate fi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie e legată de ideea de minune. Un sfînt poate face o minune. E posibilă minunea ca faptă a lui, dar la geniu, nu. Geniul face isprăvi, nu minuni. - Babele evlavioase merg la absolut rugîndu-se, iar filosoful trăncănind silogisme...

            Petre Ţuţea: One can't know one self alone.  The faith teaches us that man is not a model of the existence. He imitates transhuman models, if he wants to surpass himself.  All my life I prepared myself to pray but I did succeed to say only the first words. Aspiration is only a tendency, and not a participation. With Eliade we spoke always together and understood separately. Cioran is not desperate at all. There are too great principles which struggle in an authentical consciousness: the principle of authority and the principle of freedom. Any great intelligence is a punishment. The man oscilates between liberty and death. If it exists a science of nation, I am of profession Romanian!Nae Ionescu was perfectly theocentric, that is he sayd like this: I do with humility all I do at my level, having perpetually supraordination of Divinity and my limitation, from transcendent reasons, in time and in space... Now, the philosophers are essysts. In concrete manner, the philosophy can not be but combinatory, stylistique, listening to a larger law: man doesn't create but makes. The Legionarism searched Romanian in the self... It couldn't. It coveted over limits of its power. In my generation, Noica was considered interesting, but not also intelligent... - perhaps I am injust -, in order to live comfortable, without intelligence, you must move. I don't know who said, I or Cioran: Eminescu has the merit to have saved the honour of Romanian people! Taking out the monks on Calea Victoriei/The Way of Victory in step of defiling, you neither make history, but nor you affirm the faith, because the function of monach is to participate praying to the life of city, and not to participate directly, implicatively. Jesus Christ is the eternity which points the history. A saint can be illiterate but is superior to a genius, because the idea of sainthood is tied to idea of wonder. It is possible the wonder as a deed of him, but to genius, not. The genius makes deeds, no wonders. The pious old women go to the absolute by praying, and the philosopher babbling syllogisms...  

            Dumitru Stăniloae: Meritul filosofiei existenţiale este că a descoperit superioritatea absolută a persoanei faţă de lucru, de natură, de realitatea impersonală, fie ea chiar spirituală, şi, în acelaşi timp, superioritatea raportului dintre persoane, dintre care ea şi tu, în comparaţie cu raportul dintre persoană şi lucru. Raportul dintre persoană şi persoană e ceva cu mult mai generator de viaţă, e un raport perfect, de-o plenitudine până la care nici nu poate visa să se ridice trăirea săracă ce o încearcă persoana în raport cu impersonalul. Numai raportul cu alte persoane te poate face să-ţi trăieşti din plin viaţa, numai el e în stare să-ţi răscolească toate ambiţiile, sentimentele; numai conştiinţa că te urmăresc alte persoane face să urce din adâncurile tale, pe care nici nu le visai conţinând ceva, puteri de creaţie sau de distrugere de-a dreptul uriaşe. În schimb, raportul cu un lucru nu poate scoate din somnolenţa şi indiferenţa în care eşti cufundat decât vibraţii obosite, superficiale, fără rezonanţe în adânc. Dacă apreciezi totuşi, adeseori, cu pasiune anumite lucruri, o faci tot de dragul persoanelor care ştii că te urmăresc.

            Dumitru Stăniloae: The merit of existentialist philosophy is that it has discovered the absolute superiority of the person face to the thing, to nature, to impersonal reality, be it even spiritual, and, in the same time, superiority of relations between persons, out of which she and you, in comparison with relation between person and thing. The relation between person and person is something much more generator of life, is a perfect relation, of a plenitude upto which it can not even to dream to rise the poor living which is tried by person in relation to the impersonal. Only the relation with other persons can make you to live completely your life, only it is capable to stir all your ambitions, sentiments; only conscience that other persons follow you makes to come up from your depths, which you even dreamt containing something, powers of creation or of destruction straight away gigantic. In exchange, the relation with a thing can not take out from somnolence and indifference in which you are plunged but tired, superficial vibrations without resonances in depth. If you appreciate however, often, with passion certain things, you do it for the sake of persons you know they follow you.

            Mihail Manoilescu: Trecem printr-o criză gravă, din care ar putea să iasă orişice, chiar şi o catastrofă care să prăvălească iarăşi neamul omenesc în adâncurile, pline de oroare ale animalităţii primitive, nu ne poate lăsa indiferenţi. Facem şi noi parte din lumea, de a cărei soartă e vorba. Ne găsim chiar în unele din punctele ei cele mai expuse; ne putem astfel aştepta la mai multe şi la mai mari neajunsuri decât alţii. Trebuie dar să examinăm şi noi, de pe meleagurile aşezării noastre geografice şi la lumina aşezămintelor noastre istorice, temerile, atât de neliniştitoare, ale atâtora din conducătorii de astăzi ai popoarelor, ca să le vedem îndreptăţirea, să tragem consecinţele şi, eventual, să ne luăm măsurile. Este oare depresiunea ce, în chip vădit, apasă asupra conştiinţei contemporanilor noştri, numai un efect întârziat al „nevrozei postbelice”, pe care au lăsat-o după ele zdruncinările şi prăbuşirile produse de sângerosul conflict de acum două decenii? Sau are poate şi cauze obiective, independente de tulburările subiective ale sensibilităţii oamenilor, şi care o impun, ca atare, şi celor mai echilibraţi dintre ei?

            Mihail Manoilescu: We pass through a grave crisis, from which it can come out anything, even a catastrophy wich to throw down again human kin in depths, full of horror of primitive animality, can not leave us indifferent.We make part, too, from thw world, of whose fate is the word. We find ourselves even in its most exposed points; we can so expect more and bigger troubles than others. So we also must examine, from parts of our geographical settlement and at light of our historical settlements, the fears, so upsetting, of so many of today leaders of peoples, in order to see their justification, to draw the consequences and to take our measures.Is it the depression which, obviously, presses over consciousness of our contemporaries, only a late effect of „postwar neurosis”, which left behind them the jolts and falls produced by the bloody conflict of two decades ago? Or has it perhaps objective causes, independent of subjectives troubles sensibilities of the people, and who impose, as such, also to those more balanced among them?

            Mircea Florian:  Caracterul naţional nu e inerent filosofiei, pentru că cuvântul  nu e cuprins în structura conştiinţei. Moravurile, literatura, arta sunt naţionale, nu sunt filosofia. Realitatea nu se schimbă, după cum e privită sau intuită de filosofi aparţinând unei naţionalităţi sau alta. Numai voinţa de a gândi şi de a explora e naţională, iar sub acest raport diferenţele etnice se confundă cu cele individuale. În cadrul generos al explorării filosofice, emulaţia dintre popoare nu e numai îngăduită, dar chiar binefăcătoare. Însă norma supremă a explorării rămâne adevărul, chiar dacă până în prezent n-a fost descoperit.

            Mircea Florian: The national character is not inherent to the philosophy, because the word is not comprised in the structure of consciousness. The morals, literature, art are national, not so the philosophy. The reality doesn't change according to how it is looked at or intuited by philosophers belonging to a nationality or another. Only the will of thinking and exploring is national, and in this respect the ethnical differences are confounded with those individual. In the generous frame of philosophical exploration, the emulation between peoples is not only permitted, but even benefiient. But the supreme norm of exploration remains the truth, even if untill present it wasn't discovered.

             Al. Constantinescu: Dacă n-ar exista inexistentul, dacă nu ne-ar pândi moartea, timpul s-ar confunda cu eternitatea şi istoria cu Paradisul. Moartea condiţionează genetic istoria şi dă existenţei tensiunea pateticului. Timpul creşte din moarte şi trăieşte din raţiunea ei. Ce-a fost mai întâi: moartea sau timpul? Moartea, în sens absolut, ar exclude posibilitatea logică a timpului; dar moartea relativă postulează prealabilitatea vieţii. Şi viaţa? Fiind câştig în dauna morţii, pare subsecventă ei... În infinitul lumii, nu există început şi sfârşit; numai în lumea noastră îngustă, lucrăm cu asemenea artificii de logică antropomorfică. Numai pe portativul istoriei umane sunt valabile filosofiile noastre, la cheia „antropos”-ului, major sau minor.

            Al. Constantinescu: If the inexistent wouldn't exist, if the death wouldn't watch us, the time would confound with eternity and the history with the Paradise. The death conditionates genetically the history and gives to existence the tension of the pathetic.The time grows from death and leaves from its reason. What was it firstly: death or time? Death, in absolute sense, would exclude logical possibility of time; but relative death postulates the precedence of life. And life? Being gain in damage of death, it seems subsequent to that...In the infinity of the world, it doesn't exist beginning or end; only in our narrow world, we work with such artifices of anthropomorphic logic. Only on the stave of human history our philosophies are valid, at key of major or minor 'anthropos' .

            Mircea Vulcănescu: Sub întâmplare insul. Sub ins Dumnezeu.   Dumnezeu fiinţă lucrătoare. Dumnezeu singura fiinţă lucrătoare.  Paradoxul. În şi de peste lume.  E opunere? Diavolul. Prima încercare de cercetare a ceea ce stă sub fiinţa întâmplării ne-a dizolvat-o în lumea cea mare a felurilor de a fi. A doua ne-a dus la descoperirea insului, prima fiinţă substratuală care unifică întâmplările, dându-le chip, rost şi împlinire, ori soartă. Am văzut însă, cu toate că insul este o fiinţă deplin existentă, fiinţa lui nu e de sine stătătoare; singurătatea de fiinţă care-l constituie nu-i ajunge, ci cată a se depăşi, aflându-şi din însuşiri un chip, şi în lume un rost, şi-n vreme o soartă, pe care, abia aflându-le, îl găsim existând deplin.

            Mircea Vulcănescu: Under happening the ins. Under ins God. God ins with face. God working being. God single working being. The paradox. In and from over world.  Is opposition? The devil? The first attempt of research of what stays under being of happening dissolved us in the great world of manners of being. The second one brought us to discovery of ins/individual, first substratum being which unifies the events, giving them shape, sense and fulfillment, or fate. We have seen yet, even the ins/individual is fully existent being, his being is not independent; the solitude of being which constitutes him is not sufficient, but tries to self exceed, finding out of features a shape, and in the world a sense, and in the time a fate, which, only discovering them, we find him living completely.

            Dan Botta: Radiosul univers al românului şi lumea perfectă a concepţiei sale e neîndurată.

Acesta este sensul întreg, singurul sens al pesimismului eminescian. Eminescu adoră lumea, o contemplă cu nesaţiu, se îmbată – ca în versurile „Rugăciunii unui dac” – din fântânile splendorilor ei, dar el se ştie a fi sortit durerii. Aşa se explică acel sentiment „dureros de dulce” al existenţei şi tot ce în versurile sale este explozie de durere şi imn de bucurie laolaltă. El împingea pesimismul său – dacă

acesta este pesimism – până acolo unde-l împing românii. Cărţile lui Schopenhauer nu i-au dat nici măcar conştiinţa lui. Ea e vie de secole în poporul românesc. Românul spune: „Fac umbră pământului”. Am pus odinioară acest cuvânt în legătură cu credinţele Thraciei: existenţa aruncă o pată pe corpul luminos al lumii, viaţa e o vină, un păcat. Mărturia lui Herodot, care însemnase această

credinţă a Thraciei, e confirmată deplin de poporul românesc. „Umbră pământului”, sentimentul acesta de supremă amărăciune, de singurătate şi de inutilitate supremă, străbate poezia eminesciană. Sunt momentele celei mai mari depresiuni. Ele nu exclud – dimpotrivă – conştiinţa infinitei frumuseţi a lumii. Ele rostesc setea desprinderii de contingenţial, setea evaziunii, a extazului. Ele invocă moartea – ca prag al bucuriei, al acelei regiuni în care se deschid perspectivele frumuseţii supreme, putinţa participării la viaţa frenetică a totului – comunicaţia eternă, cuminecătura elementelor.

            Dan Botta: The radiant universe of the Romanian and perfect world of his conceptions is unendured. This is the entire sense, single sense of Eminescu's pessimism. Eminescu adores the world, contemplate it greedily, gets drunk – like in the verse of „Rugăciunea unui dac”/The prayer of a Dacian – from the fountains of its splendours, but he knows himself destined to sorrow. So it explains that sentiment  „dureros de dulce”/sorrowfully sweet of existence and all what in his verse is explosion of sorrow is anthem of joy alltogether. He pushed his pessimism – if this is pessimism – up to there where Romanians push it. Books of Schopenhauer didn't give neither its conscience. It is alive since centuries in Romanian people. The Romanian says: „I make shadow to the earth”. I put once this word in connection with believes of Thracia: the existence throws a spot on luminous body of world. Life is a guilt, a sin. The testimony of Herodot, who had noted this faith of Thracia, is confirmed enirely by Romanian people.  „Shadow to earth”, this sentiment of supreme bitterness, of solitude and supreme uselessness, goes through Eminescian poetry. There are moments of deepest depression.They don't exclude – on the contrary – the conscience of infinite beauty of world. They utter the thirst of detachment from the contingential, the thirst for evasion, of the extasy. They invoke death – as threshold of joy, of that region where are open the perspectives of supreme beauty, the power of participation to phrenetic life of the whole – eternal comunication, cuminecătura/the eucharist of elements.

            Dumitru Cristian Amzăr: Marele şi unicul gând al noului tineret român nu este nici „fascismul”, nici „antisemitismul”, cum le e teamă celor cari ar avea ceva de pierdut de pe urma acestor tendinţe, ci cu totul altceva: e gândul unei adânci reînnoiri lăuntrice a Românului de pe toate treptele sociale – o năzuinţă de natură spirituală, educativă, religioasă aproape. Tineretul de azi nu are nici ambiţia de a crea o „cultură românească la înălţimea” celorlalte popoare, cu care s-ar lua oarecum la întrecere; şi tot aşa de puţin nutreşte ideea unui „imperialism” oarecare, îngustând dreptul la viaţă al altor popoare. Idealul românesc al acestui tineret nu este nici de rămânere la mărunta gospodărie a unei politici de suprafaţă, nici semeaţa întindere în lături, peste drepturile şi năzuinţele altora; el rămâne, din toate aceste puncte de vedere, la politica istorică a poporului român: apărându-şi sărăcia şi nevoile, şi neamul. Idealul lui este de adâncime în ceea ce voieşte să schimbe, de înălţime în ceea ce vrea să înfăptuiască. Tineretul de azi nu mai crede în schimbarea formelor de deasupra, în înlocuirea oamenilor de la conducere cu alţii la fel cu ei, în puterea de la sine a legilor şi instituţiilor. Gândul lui este să reînnoiască viaţa societăţii româneşti nu în formele, ci în „spiritul” ei, nu în înfăţişarea exterioară, ci în „rânduiala ei lăuntrică”. E vorba, aşadar, de o schimbare a „omului însuşi”, a felului său de a fi, de a gândi şi de a lucra, iar nu de înlocuirea oamenilor unii prin alţii. E vorba să atingem, în sporirea noastră lăuntrică, o nouă treaptă de „omenie”, de adâncă şi înaltă omenie, care să ducă neamul românesc la adevărata fiinţare şi întregire de sine în cugetul şi fapta lui istorică.

            Dumitru Cristian Amzăr: The great and unique thought of the new Romanian youth is neither „fascism”, nor „antisemitism”, how are afraid those who would have something to loose from the following of these tendences, but something totally different: it is the thought of deep inner renovation of the Romanian from all social steps – an aspiration of spiritual, educational, almost religious nature. The youth of today has neither ambition to create a „Romanian culture at hight” of the other peoples, with wich would enter somehow into competition; and as little nourishes the idea of a certain „imperialism”, narrowing the right to life of other peoples. The Romanian ideal of this youth neither of remaining to the small household of a policy of surface, nor of daring lenghtening beside, over the rights and aspirations of others; it remains from all these points of view, to historical policy of Romanian people: defending its poverty, and needs and kin. Its ideal is of profoundness in what it wants to change, of hight in what it wants to realise. The youth of today doesn't believe any more in the change of forms from above, in replacement of people from leadership with other of same kind as them, in power in itself of laws and institutions. Its thought is to renovate the life of Romanian society not in its forms, but in its „spirit”, not in exterior appearance, but in „its inner rânduială/good order”. It is question, therfore, of a change of „man himself”, of his manner to be, to think and to work, and not of replacement of people ones through others. It is question to touch , in our inner growth, a new step of „omenie”/humanity, which to bring Romanian people to the true beingness and completion of self in its historical thought and deed.

            Alexandru Dragomir:  Judecarea unei doctrine intelectuale trebuie făcută strict pe teren intelectual, adică prin dezbateri de bună-credinţă şi cu argumente teoretice, iar nu autoritare. Mai anevoios este când teoria se referă la probleme politice. Iau un caz clasic: Hitler şi doctrina sa. Aici se teoretizează războiul unui „Volk ohne Raum”( de unde şi nevoia cuceririlor în vederea dobândirii unui spaţiu vital), se afirmă superioritatea „rasei” germane, având drept consecinţă degradarea teoretică a altor „rase”, portivit unei ierarhii în care pe primul loc se află evreii, apoi slavii, francezii, englezii etc., totul având drept consecinţă până una- alta persecuţia şi exterminarea evreilor. Este de ordinul evidenţei absolute (ceea ce înseamnă „fără discuţie”) că această doctrină este şi falsă, şi rea; falsă, pe criteriul adevăr-fals şi rea până la cruzime, pe criteriul bine-rău. Numai că falsitatea şi răul acestor teorii nu au împiedicat accesul la putere al lui Hitler, vina pentru ascensiunea lui nu revine numai unui „intelectual” (şi mai ales nu în unica lui calitate de intelectual), ci cade în seama multor oameni, printre aceştia aflându-se desigur şi intelectualii. În ce priveşte teoria marxistă, care este teoria unui intelectual şi a unui luptător politic, deosebim înlăuntrul ei o teorie economică (plusvaloarea etc.), o teorie socială (lupta de clasă) şi o teorie filosofică (materialismul istoric), care, îmbinate, constituie o teorie mai mult sau mai puţin coerentă... E greu să spui că intelectualii şi politicienii au răspundere. Ce răspundere au avut Hitler şi Stalin? Ce răspundere a avut Marx pentru teoria marxistă? Cum poţi trage la răspundere pe un prost guvernator? Dacă l-ai ales (liber), răspunzi şi tu. Cum poţi gândi măcar să-l tragi la răspundere pe Ptolomeu de la Copernic încoace? Dar, pe de altă parte, cum pot fapte cu atât de grele consecinţe (precum o proastă guvernare sau o teorie greşită) să fie fără răspundere?

            Alexandru Dragomir: The judging of an intellectual doctrine must be made strictly on intellectual ground, that is through debates of good faith and with theoretical arguments, and not authoritary. More difficult is when the theory refers to political problems. I take a classical case: Hitler and his doctrine. Here is theorised the war of a „Volk ohne Raum” (from where also the need of conquerances in view of acquiring a vital space) it is affirmed the superiority of German „race”, having as consequence degradation of other „races”, according to a hierarchy in which on the first place are the Jews, then, Slaves, Frenchmen, Englishmen, etc., all having as consequence for the time being persecution and extermination of Jews. It is of order of absolute evidence (what means „without discussion”) that this doctrine is both false and bad; false, on the criterium true-fals and evil upto cruelty, on the criterium good-bad. Only that the falseness and badness of these theories didn't impede the access to power of Hitler, the guilt for his ascension doesn't it only due to one „intellectual” (and especially not in his unique quality of intellectual) but falls in responsability of many people, among these being also intellectuals. In what regards the Marxist theory, which is the theory of an intellectual and of a political fighter, we find inside of it an economic theory (plusvalue, etc.), a social theory (class struggle) and a philosophical theory (historical materialism), which, joined, constitute a theory more or less coherent...It is hard to say that the intellectuals and politicians have responsability. What responsability had Hitler and Stalin? What responsability had Marx for Marxist theory?How can be drawn to responsability a poor governor? If one has chosen (freely), one answers, too.How can you think at least to draw to responsability since Copernicus to now?But, on other hand, how can deeds with so heavy consequences (like a poor governship or a mistaken theory) be without responsability.

            Constantin Noica: Fiinţa o dă abia „împletirea dintre general şi individual”... Ştiinţa fiinţei nu-şi atinge ţinta dacă nu dă socoteală de fiinţa individuală, de arborele „acesta”, omul „acesta”, făptura „aceasta” istorică. Dar ea trebuie s-o facă pentru „orice fiinţă individuală, aşadar din perspectiva fiinţei generale... Individualul îşi poate da şi poate căpăta orice determinaţii (ca vîrtejul în gol al punctelor materiale sau răspîndirea în gol a undelor), dar nu are cu adevărat măsura fiinţei. Lumea poate fi plină de această nefiinţă secundă; şi dacă în lumea materiei neînsufleţite ea nu este izbitoare, căci aici tocmai nefiinţa secundă e regula şi fiinţa excepţia, în schimb, în lumea vieţii şi a omului – care au costat materia atîta strădanie spre a se închega – nefiinţa şi neîmplinirea sînt un adevărat eşec cosmic, într-un sens. Iar aceasta nu înseamnă decît: nu s-a petrecut conversiunea. S-ar părea atunci că modelul ontologic ce rezultă de aici este simplu: un individual se deschide prin determinanţi,care se deschid sub un general; un cîmp ontologic capătă fiinţă şi asigurare, ca devenind cîmp al generalului... ... Fiinţa lucrurilor, fiinţa existentului pe care o caută ontologia – anume: ce este cu adevărat în lume? – îşi capătă, cu arheii, un răspuns conceptual solidar cu tot ce am făcut vădit în desfăşurarea sentimentului românesc al fiinţei, de la „întrebarea” asupra a ce este pînă la modelul ontologic posibil.

            The being gives only the „knitting between general and individual”...The science of being doesn't reach its target if it doesen't account of individual being, of „this” arbre, „this” man, „this” historical creature. But it must do it for „any individual being, therefore from perspective of general being....The individuality can give and can acquire any determinations ( like vortex in void of material points or spreading in void of waves), but has not truly the measure of being.The world can be full of this secondary nonbeing; and if in the world of inanimate matter it is not striking, because here just secondary unbeing is the rule and being the exception, in exchange, in the worlld of life and of man – which has costed the matter so much endeavour in order to coagulate – the non being and nonaccomlishment are a true cosmic failure, in a sense. And this doesn't mean but: the conversion didn't happen.It seems then that the ontologic model resulting from here is simple: an individuality is open through determinations which open under a generality; an ontological field acquire being and insurence, as becoming field of generality...... The being of things, the being of the existent searched by the ontology – namely:  what is truly in the world? - acquires, with the archaei, a solidary conceptual answer with all what we have done visibly in the developing of  Romanian sentiment of being, from the „question” over what it is upto the possible ontologic model.

            Vasile Băncilă: În fiinţa umană există doi factori lăuntrici: instinctele vieţii şi apriorismele inteligenţei. Şi un factor mai extern, în raport cu cele de mai sus: senzaţiile. Primii doi factori sunt forţe ordonatoare, ultimul reprezintă materialul de prelucrat, vorbind relativ, fiindcă, altfel, senzaţiile însele se prezintă cu o primă prelucrare. Cum s-ar spune, senzaţiile sunt produse semifinite, dar privite în raport cu instinctele şi apriorismele pot fi considerate ca materiale, aşa cum făcea Kant. Instinctele şi apriorismele sunt un fel de endoderm al spiritului, senzaţiile, un fel de ectoderm. Raportate activ unul la altul, aceste două „derme” formează o adevărată uzină, care produce viaţa şi cunoaşterea. Din instincte şi senzaţii rezultă viaţa biologică şi, fapt mai important, viaţa morală sau o parte a acesteia. Simpatia morală s-ar putea să nu fie decât un instinct care a ajuns luminat. Instinctul are, de asemenea, mare importanţă în ceea ce priveşte viaţa socială, luptele politice, o mare parte din creaţia artistică etc. Iar din apriorisme şi senzaţii rezultă ştiinţele de orice fel, toată cunoaşterea teoretică pozitivă. Dar filosofia şi religia? S-ar putea spune că ele reprezintă o colaborare integrală a forţelor spiritului. Instinctul şi inteligenţa dau naştere la marile interese spirituale ale omului, ele produc intuiţiile fundamentale ale conştiinţei, care, împreună cu datele primite din afară, prin percepţie personală şi prin aportul ştiinţelor, duc, cu ajutorul meditaţiei, la viziunile filosofice. Religiile sunt însă mai mult decât atât: ele sunt viziuni filosofice în raport cu stadiul de dezvoltare în care se găsea omul în momentul apariţiei lor, dar care au primit, pe deasupra, o revelaţie a cărei formă a fost şi ea hotărâtă în raport cu stadiul de dezvoltare istorică a omului. În creştinism, această revelaţie, după ce a fost ea însăşi anticipată parţial mai ales de profeţii vechi, anticipează, la rândul ei, foarte mult, de aceea, omenirea n-a ajuns încă să vină la nivelul creştinismului. Se pare că în creştinism s-a dat omenirii un cadru şi o direcţie în care să se dezvolte foarte multă vreme. S-ar putea ca omenirea să dispară înainte de a ajunge să coincidă cu modelul creat sau acordat prin religia creştină. Viaţa biologică, ştiinţa, în parte, viaţa morală, arta sunt lucru natural. Filosofia este lucru integral, dar natural sau uman. Religia e însă ceva totodată natural şi transcedental. În religie e un cristal de transcendent mai mult sau mai puţin curat, care s-a dizolvat într-un ocean de nelinişte şi de nostalgie umană. 

            Vasile Băncilă: In human being there exist two inner factors: the instincts of life and the apriorisms of intelligence. And a more external factor, in relation with the above two: the sensations. The first two factors are ordering forces, the last represents the material to be processed, relatively speaking, because, otherwise, the sensations themselves appear as a first processing. As it could be said, the sensations are semi-finite products, but seen in relation to instincts and apriorisms then can be considered as materials, as did Kant.The instincts and the apriorisms are a kind of endoderm of the spirit, the sensations a kind of ectoderm.Reported actively one to another, these two „derms” form a true factory, which produces the life and the knowledge.Out of instincts and sensations it results the biological life and, more important fact, the moral life or a part of this. The moral sympathy could be not but an instinct which arrived to be lighted. The instinct has, likewise, great importance in what regards the social life, political struggles, a big part of artistic creation, etc.And from apriorisms and sensations it results the sciences of any kind, all theoretical positive knowledge. But philosophy and religion?It could be said that they represent an integral colaboration of the forces of spirit. The instinct and the intelligence give birth to great spiritual interests of man, they produce fundamental intuitions of conscience, which, together with the data rceived from outside, through personal perception and through contribution of sciences, lead, with the help of meditation, to philosophical visions. Religions are yet much more than that: they are philosophical visions in relation to the stage of development in which man was founded in the moment of their apparitions, but which have received, over all, a revelation of which form has been decided also it in relation to the stage of historical development of man.In Christianism, this revelation, after it was itself partially anticipated most of all by the old prophets, anticipates, at its turn, very much, that for, the manking didn't arrived yet to come to the level of Christianism. It seems that in Christianism it was given to mankind a frame and a direction in which to develop very much time. It could that mankind disappear before arriving to coincide to the model created or accorded through Christian religion. The biological life, the science, in part, the moral life, the art are natural thing. The philosophy is an integral thing, but natural or human. Religion is but something at the same time natural and transcendental. In religion there is a crystal of transcendent more or less clean, which developed in an ocean of unrest and human nostalgia.

            Teodor M. Popescu:  Trebuie să spun câteva cuvinte despre Biserica Ortodoxă. Mulţi o judecă, acuzând-o că nu a jucat un rol deosebit în istoria culturii. Ori, aceasta înseamnă să nu-i cunoşti trecutul, activitatea şi influenţa avută în Răsărit. Desigur, Biserica Ortodoxă nu s-a aflat în situaţia Bisericii romane, care a trebuit să preia în Apus moştenirea Imperiului Roman, dar opera sa culturală nu este câtuşi de puţin neglijabilă. Într-un anumit sens, Biserica Ortodoxă a făcut mai mult pentru credincioşii săi decât Biserica Romei însăşi. Ea a reprezentat în cadrul statului cea mai importantă şi mai venerabilă instituţie culturală, a cultivat limba naţională, a creat o întreagă literatură, a avut arta sa, a întemeiat instituţii de o mare utilitate socială şi naţională, a constituit o adevărată şcoală pentru popor, l-a educat, i-a modelat sufletul, i-a insuflat o pietate specifică, virtuţi şi moravuri care sunt zestrea oricărui popor ortodox. Consider că se poate afirma că nici o altă Biserică nu a făcut atât de mult pentru cultura naţională a poporului şi mai ales nu a dezvoltat în asemenea măsură simţul milosteniei şi al iubirii creştine ca Biserica Ortodoxă. Dacă ţinem seama de rolul jucat de Biserica Ortodoxă în sânul popoarelor, care timp de mai multe secole, au fost lipsite de organizare statală, trebuie să recunoaştem că îşi merită pe deplin numele de maică a acestor popoare şi a culturii acestora, care, până în scolul XIX, a fost o cultură medievală, bisericească şi monastică, plină de credinţă şi de armonie. Din păcate, civilizaţia apuseană, adoptată de popoarele nostre ortodoxe, le-a adus, odată cu binefacerile sale, şi idei nereligioase, şi prejudecăţi anticlericale. Sunt mulţi pe la noi care au învăţat să repete că Biserica este o instituţie inutilă. Spiritul laic şi francmasonic, care se face resimţit în unele cercuri influente, vine să întărească această concepţie nedreaptă şi periculoasă. Biserica Ortodoxă se află într-o situaţie politică, socială şi culturală diferită de cea a Bisericilor apusene. Ea nu a aprins ruguri, nu a condamnat oameni de ştiinţă, nu a manevrat puterea lumească, nu a profanat Evanghelia şi altarele, nu a pus religia la dispoziţia stăpânitorilor politici. Desigur, a avut şi ea slăbiciunile ei, dar a fost pe nedrept condamnată pentru greşelile altora. Şi se face o mare eroare când se reproşează Bisericii Ortodoxe lipsa de cultură a popoarelor ei. Toţi cei care cunosc istoria politică a Răsăritului, recunosc că Biserica Ortodoxă a fost o instituţie providenţială pentru popoarele sale.

            Teodor M. Popescu: I must say a few words about Orthodox Church. Many judge it, accusing it that didn't play a special role in the history of culture. Or, this means to don't know its past, activity and influence had in ith East. Surely, the Orthodox Church wasn't in situation of Roman Church, which had to take over in the West the inheritance of Roman Empire, but its cultural work is not at all negligeable. In a certain sense, the Orthodox Church made more for its believers than Church of Rome itself. In represented in the frame of state the most important and most venerable cultural institution, it has cultivated national language, has created an entire literature, has its art, has founded institutions of great social and national utility, has constituted a true school for people, has educated it, modelled its soul, insufflated a specific piety, virtues and morals which are the dowry of any Orthodox people. I consider that can be affirmed that no other Church made so much for national culture of people and especially didn't developed to such extent the sense of Christian charity and love as the Orthodox Church. If we take into account the role played by Orthodox Church in the bosom of peoples, which, for many centuries, have been deprived of state organisation, we must recognize that it merits fully the name of mother of these peoples and of culture of these, which, until the XIXth century, was a medieval, churchish and monastic culture, full of faith and harmony.Unfortunately, the Western civilisation, adopted by our Orthodox peoples, brought, at once with its boons, also unreligious ideas and anticlerical ideas. There are many at us who learned to repeat that Church is an useless institution.The laic and freemasonian spirit, which makes felt in some influetial circles, comes to strengthen this unjust and dangerous conception. The Orthodox Church is found in a political, social and cultural situation different from that of Western Churches. It didn't light stakes, didn't condemn men of science, didn't manoeuvred worldly power, didn't prophaned the Gospel and altars, didn't put religion at disposal of political rulers. And it is made a big error when it is reproached to Orthodox Curch the lack of culture of its peoples. All those who know political history of the East recognize that Orthodox Church was a providential institution for its peoples.

            Dumitru Stăniloae: Există, prin urmare, naţionalism şi naţionalism. Există naţionalism care poate fi o grea cădere în păcat, şi de multe ori este aşa, dar antinaţionalismul e prin sine, ca fugă nu numai de forma creştină a vieţuirii, ci şi de conţinutul ei firesc, o şi mai grea cădere în păcat. Desigur, o formă creştină a vieţuirii poate compensa şi, dacă e arzătoare, chiar supracompensa dezavantajele ce obţin când se alege alt conţinut de viaţă decât cel natural, dar care se alege nu din dispreţ faţă de cel natural, ci pentru idealurile mai înalte. Naţionalismul însă, ca tot conţinutul natural al vieţii, chiar dacă nu ne mântuie el, ci credinţa din el, nici nu pierde practicându-l cu credinţă. Există deci un naţionalism pe care, practicându-l cu credinţă, nu ne pierdem mântuirea, chiar dacă el proriu-zis ne mântuieşte, ci credinţa, spiritul creştin cu care îl infuzăm.

            Dumitru Stăniloae: It exists, therefore, nationalism and nationalism. It exists nationalism which can be a hard fall in sin, and many time it is so,  but the antinationalism is through self, as running not only from Christian form of living, but also from its natural content, a still harder fall in sin. Surely, a Christian form of living can compensate and, if it is burning, even supercompensate disadvantages obtained when it is chosen another content of life than that natural, but which is chosen not out of contempt that natural, but for higher ideals. The nationalism yet, as all natural content of life, even if it doesn't save us itself, but the faith from it, it is nor loosing by practising it with faith. It exists hence a nationalism which, practising it with faith, we don't loose our salvation, even it properly doesn't save us, but the faith, Christian spirit which we infuse to it.

            Nichifor Crainic:  Mimetismul e o soluţie de continuitate în dezvoltarea normală a culturii naţionale. Nici o cultură naţională însă nu poate creşte parazitar pe trupul altei culturi... O cultură înfiptă adânc în autohtonismul etnic şi absorbind în plăsmuirile ei lumina spirituală a ortodoxiei are singură de partea ei garanţia unui stil propriu.  Biserica s-a întemeiat pe pământ din pricina păcatului. Păcatul e distanţa neasemănării omului cu Dumnezeu, e golul imens deschis de om între pământ şi cer.

            Nichifor Crainic: The mimesis is a solution of continuity in the normal development of national culture. No national culture, yet, can grow parasitary on the body of another culture... A culture thrusted strongly in ethnical autochtonism and absorbing in its creations spiritual light of Orthodoxy has alone on its part guarantee of a proper style. The church was founded on earth because of the sin. The sin is the distance of disimilarity of man with God, is the immense void opened by man between earth and sky.

            Nicolae Mladin:   Braţul lui Dumnezeu îl simt ocrotitor peste destinul românesc, destin mărturisitor al lui Hristos... Biserica trebuie aşezată ca altădată, în inima neamului; ea trebuie să devină călăuza, temelia şi energia dinamizatoare a statului. Cei ce acuză Biserica de stările actuale, atunci când ea, de când există  „statul modern” român, a fost ostracizată şi statul, cu toate mijloacele lui: şcoală, legislaţie, presă, politică etc. şi-a crescut generaţiile într-un duh necreştin, dau dovadă de miopie; le lipseşte viziunea clară a cauzelor degradării noastre... Statul e deci obligat să colaboreze cu Biserica... Noi avem certitudinea neclintită că un stat român în care ar pulsa într-adevăr viu şi real, nu numai oficial, duhul credinţei strămoşeşti ar fi cea mai deplină realizare atât pe plan spiritual, cât şi pe plan politico-social, din Europa.

            Nicolae Mladin: The arm of God I feel protecting over Romanian destiny, destiny confessing of Christ... The church must be set as older time, in the heart of the kin, it must become the guide, foundation and dynamizing energy of the state. Those who accuse the Church for actual states, then when it, since it exist the Romanian „modern state”, has been ostracized, and the state, with all its means: school, legislation, press, politics, etc. grew its generations in a non-Christian ghost, give proof of miopia, are lacked of clear vision of causes of our degradation... The state is therefore obliged to colaborate with Church... We have the unflinching certitude that a Romanian state in which would pulsate indeed living and real, not only official, the ghost of ancestral faith it would be the most perfect realisation both on spiritual, as well as political-social plan in Europe.

             

 Spre religiologie

            Ne-am fi cunoscut între noiembrie 1818 şi ianuarie 1820 în Bucureşti, struguri-daci. M-aţi dus voi şi în Caliacra, între 1512 şi 2001. Cardiac în octombrie 1926. El premier diccionario. Eurasian Plate.  Sita brăzdarelor. Pe necitite Kalidasa cu huni. Ceh Cehov. Dava. Ide. Lulea. Colivă cu nucă multă. Ostatici serviţi. Laudă răpitorului via centrul kulturalis. Ambalaj d'imperii intemperii.  2011, március 27.

            Dec. 23, 2010,  fractures to the face.  De la Todică la Bourdieu. Gheorghe cu Imre au îngrozit creştinătatea în preajma secolului III după Hristos. Piei, obiect neînsufletit. De-aicea. Pom de viaţă. Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţară împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei. Trebuie înlocuiţi şi arestaţi. Proof of cowardice. Vă satisface cloaca ? Dacă securiştii manipulau dosarele oamenilor, astăzi există intelectuali care manipulează dosarele securiştilor. Cei născuţi pe 12 aprilie simt dispoziţia  generală a oamenilor.  Hells bells. Nu înţeleg de ce ţipă  la mine. Aţi avut un mofturos. Aţi adus directori noi.  Mai ceva decât Ceauşescu. Ce ce curaj? Cu ce moralitate?  Nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri.

            Dumneata! Şi mulţi alţii ca dumneata. Ci sublocotenent în retragere.  Lordul John. Soyez prudents. Civil concept foundation. If you are interested to represent your country, my name is Miss Ericka. L’Alliance Nord Américaine pour la Protection des Espèces Menacées (ANAPEM). We are organizing a global combined conference against Racism and Fighting for Human Right in U.S.A and Dakar Senegal West Africa. Dear Applicant, all planarians and selected breakout sessions will have interpretation in english, spanish, portugal and french. Elle sera une excellente occasion pour les professionnels de la santé publique d’exposer leurs programmes, des recherches, leurs politiques et leurs pratiques. This is V3 Airline international Washington DC. Forum de sute in zeci de cuvinte-libaţii.

            Grateful for opening Ibsen Year 2006 in Romania. He wanted to be present, if not having to be in China.  he Ibsenians will grow Romanian  Ibsen cult as stated by Liviu Rebreanu in the 1928 birth centenary in Oslo. The well-organized and fruitful seminar yesterday on "The Ibsenbians" and the opening of the Ibsen 2006 in Bucharest. Abhijnana-anagnorisis-recunoaştere, sanscrită-greacă-română (latină). Ginnungagap gol căscând FinishRomania. Anyhow, empror’s Trajan’s name entred actual national anthem since 1848, under Andrei Muresanu’s pen.  Sub jurisdicţia Acordului Cultural Româno-Indian. Celălalt (the other). Mulţumiri pentru scrisoarea din 4 Aprilie. Leif, Sorana, Ovidiu. Îmi cer iertare că răspund cu întârziere la scrisoarea D^tale din 28 Martie. Nu conta, totuşi, pe numele meu. Nu vă supăraţi dacă voi răspunde ........ la eventuala scrisoare pe care o voi primi.

             Nu prea există şanse.  Bisericile-cetate ale saşilor din Transilvania.  Un impreiu fără suflet ca UE nu poate supravieţui decât prin dictatură şi teroare.  Responsabilitatea interculturală şi interconfesională.  Autoantropologia. Pentru legitimarea unor abuzuri asupra indigenilor sunt încă invocate opoziţii binare precum: modernitate/tradiţie, civilizaţie/sălbăticie, noi/ei, centru/margine, civilizat/sălbatic, umanitate/barbaritate, avansat/înapoiat, dezvoltat/nedezvoltat, adult/infantil, emancipat/dependent, normal/anormal, subiect/obiect, uman/subuman, raţiune/pasiune, cultură/natură, masculin/feminin, minte/corp, obiectiv/subiectiv, cunoaştere/ignoranţă, ştiinţă/magie, adevăr/superstiţie, stăpân/sclav, bun/rău, moral/păcătos, credincioşi/păgâni, pur/impur, ordine/dezordine, justiţie/arbitraritate, activ/pasiv, bogat/sărac, state-naţiune/spaţii-non-state, puternic/slab, dominant/subordonat, progres/degenerare, ordine/haos, apartenent/alienat, puritate/contaminare (apud Alexander Laban Hinton).

            Kaironomie. Tabloul lui Gaugain, de unde venim, ce suntem, încotro mergem?Timp divin, timp eroic, timp uman. Antropologie estetică: frumuseţea popoarelor şi bucuria de a fi. Antropomorfismul creaţiei. Poetica sfinţilor, poetica martirilor, poetica popoarelor. Virginitate vs. maternitate. Castitatea soldaţilor. Nostratic – antropologie lingvistică. Medeologie, indoeminescologie, Brahma-Brâncuşi. Antropologie arhetipală. Daoism şi confucianism în cultura română (Eminescu şi Blaga – daoişti, Maiorescu şi Călinescu – confucianişti). Antropologia educaţiei: Kairos. Utraquism. Bi/multiculturaţie. Ciclul vieţii. Ontogenie. Etnografia copilăriei. Antropologia învăţării. Profesorul ca duşman. Aculturaţia antagonistă. Procesul cultural al educaţiei în viziune transculturală. Literatura-kavya în contextul civilizaţiilor comparate: Kairos indoeminescologic. Maha-vakias (mari rostiri) upanişadice. Supravieţuirea creaţiei cucerite în indo-europenism. Alfabete şi psihoterapie.  

            Triunghiul subiect-obiect-model – mecanismul dorinţei mimetice – contagiunea rivalităţilor – triunghiul mimetic şi omnipotenţa rivalului – identitatea între violenţă şi mimesis – circularitatea exponenţială şi distrugătoare a răzbunării – întoarcerea violenţei colective născută dintr-o criză paroxistică a diferenţelor asupara unuia singur – criza sacrificială – victima emisar – Dumnezeul victimelor – violenţa substituită sacrului – mimesis şi morfogeneză – sunt evangheliile mitice? - opera lui Girard, nouă cheie a hermeneuticii biblice.

            Dialogul teologiei sociale cu sociologia religiei; este religia un parazit al societăţii? (potrivit argumentelor studenţilor: dimpotrivă); ciocnirea civilizaţiilor ca profeţie care se îndeplineşte de la sine; teorema lui Thomas (“dacă oamenii definesc situaţiile ca reale, acestea sunt reale în consecinţele lor”).

În discuţie: “Noi, ortodocşii suntem puţini, dar suntem biserica întreagă” (Ilie Cleopa).

“Preabunul meu Dumnezeu, izbăveşte-mă de la felul acesta posac, mai curând rece, de a medita la tine” (Thomas Morus, osândit la moarte, în Turnul Londrei, la 1535). “L'imortalite de l'ame est une chose qui nous importe si fort...” (Blaise Pascal, “Necessite d'etudier la religion”, în Pensees).

La chiesa cattolica definisce locuzione interiore il raporto che nasce tra il cuore dell'uomo e l'ascolto della parola di Dio.

            Invocaţie (rugăciuni în diferite religii): OM / Medităm la splendoarea glorioasă / a divinului dătător de viaţă. / Fie ca el însuşi să ne lumineze minţile. / OM (Gayatri Mantra, hinduism); Laudă Lui, Exaltatului, Arahant-ului, Iluminatului. / În Buddha caut adăpost. / În Normă caut adăpost. / În Ordine caut adăpost. (Khuddaka Patha, budhism); În numele lui Dumnezeu, Binefăcătorul, Îndurătorul. / Lăudat fie Dumnezeu, Domnul Lumilor, / Binefăcătorul, Îndurătorul, / Ţiitorul Zilei Judecăţii. / Numai Ţie ne închinăm; / Numai Ţie îţi cerem ajutor. / Arată-ne calea dreaptă: / Calea celor pe care Tu i-ai binevoit; nu a celor ce Ţi-au dobândit mânia, nici a celor ce se rătăcesc. (Coran 1: Al-Fatihah); Hallowed be Thy name. / Thy kingdom come, Thy will be done, / on earth as it is in heaven. / Give us this day our daily bread; / And forgive us our debts, / as we also have forgiven our debtors. / And lead us not in temptation, / but deliver us from evil. (Bible, Matthew 6.9-13: The Lord's Prayer / Tatăl nostru - creştinism); Glorificat şi sanctificat fie numele mare al lui Dumnezeu în lumea pe care el a creat-o după voia sa. Fie ca el să-şi întindă împărăţia în timpul vieţii şi zilelor tale, întru viaţa întregii case a lui Israel, repede şi curând; şi spune: Amin. (Kaddish, iudaism); Tatăl nostru, al tău este universul, a ta este voia, / Dă-ne pace, fă sufletele oamenilor paşnice. / Tu eşti tatăl, alungă tot răul din calea noastră. (Nuer, Sudan / religii africane tradiţionale); Cu bucurie Domnului Înţelept! / Slăvit fie gândul, slăvit cuvântul, / Slăvita este fapta sanctului Zarathustra! // Supus mă rog, / cu mîinile ridicate pentru ajutor: / Întîi, o Doamne, a-mi plini toate faptele / Cu Dreptatea Spiritului binefăcător, / Cu înţelepciunea Gândului Bun, / astfel a sluji Sufletul Creaţiei. (Avesta, Yasna 28.1, zoroastrianism); Mă plec spre Arhants, fiinţele umane perfecte, oameni îndumnezeiţi. / Mă plec spre Siddhas, liberate suflete fără trup, Doamne. / Mă plec spre Acharyas, maeştri şi capi ai congregaţiilor. / Mă plec spre Upadhyayas, învăţători spirituali. / Mă plec nevoitorilor spirituali din univers, Sadhus. (Namokar Mantra, jainism); El este singura Fiinţă Supremă; a eternei manifestări; / Creator, Realitate Imanentă; Fără Teamă, Fără Răutate; Formă Fără Timp; Neîncarnată; Existentă în Sine; / Realizată prin graţia sanctului Guru (Adi Granth, Japji p. 1: The Mul Mantra, sikhism); Cerul mă binecuvântă, pământul mă binecuvântă; / Sus în Ceruri, fac Spiritele să danseze; / Pe Pământ, fac oamenii să danseze (Dansul Colibei, Religii native americane); Fie vorbele gurii mele / şi meditaţia inimii mele / primite vederii tale, o Doamne, / Stâncă şi salvare a mea (Biblia, Psalmul 19.14, iudaism şi creştinism).

            Acatistul Rugului Aprins de Sandu Tudor / Agaton / Daniil, 1948. Imn Acatist. Maica Domnului: Rugăciunea Întrupată, Urzitoare de nesfârşită rugăciune, Măsura a opta a Împărăţiei din noi, salt isihast, Roadă crescută de filocalie, Milostivire prin care Hristos ni s-a dăruit, Împărtăşanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu, Osia Cerului cu Luceafărul Înţelesului, Muzică negrăită a celei de-a doua naşteri, Safir al cerului pe inima noastră picurat, Preasfântă, Preamărită, Preafrumoasă, Preabinecuvântată Mireasă. Rugăciunea, spunea părintele Daniil, are şapte trepte: 1.rugăciunea orală ( a gurii) 2. rugăciunea minţii 3. rugăciunea minţii în inimă 4. rugăciunea inimii 5. rugăciunea văzătoare sau contemplativă 6. Rugăciunea curată 7. Rugăciunea curată sau în extaz.

             „Harul se manifestă înnobilând şi înfrumuseţând, sublimând aptitudinile şi conţinuturile de viaţă ale fiecărei naţiuni. La o naţiune înfloreşte sub influenţa puterii dumnezeieşti o lirică superioară, pentru că acea naţiune a adus înclinaţii sentimentale. La alta o filosofie, la alta o organizaţie, la alta o artă superioară. Lirica a două popoare creştine se deosebeşte pentru că altele sunt motivele, amintirile, incidentele vieţii, rezonanţa sufletească la fiecare din cele două popoare. Creştin devine tot conţinutul de tradiţii, de preocupări, de aptitudini, de creaţiuni, de manifestări ale unui popor. Tot materialul vieţii sufleteşti, diferit de la om la om şi de la popor la popor, după determinări istorice şi geografice, scăldat şi frământat de acelaşi har dumnezeiesc, de aceleaşi învăţături creştine, devine creştin. Şi atunci, evident că fiecare popor reprezintă altfel realizat  creştinismul” (Dumitru Stăniloae Ortodoxie şi românism).

            Noi religii. Noile religii din secolele al 19-lea şi al 20-lea, cu 130 milioane de membri, îşi au, în majoritate, rădăcinile în tradiţii religioase mai vechi. Dacă Hare Krishna sau biserici africane independente sunt recunoscute de hinduşi, respectiv de creştinătatea africană, alţii, precum Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, Martorii lui Iehova, Yogi Bhajan sunt în conflict cu instituţiile religioase originare. Noi secte şi mişcări în hinduism: Sri Aurobindo Ashram, Arya Samaj, Brahmo Samaj, Ananda Marga, Transcendental Meditation, the International Society for Krishna Consciousness (Hare Krishna), şi mişcări centrate pe Meher Baba, Sathya Sai Baba, Bhagwan Rajneesh şi alţii.Noi religii în Japonia: Rissh-o K-osei Kai, S-oka Gakkai,  Agon-shu, Omoto Kyo, Sekai Kyusei Kyo/Biserica mesianităţii mondiale,  Mahikari şi Sukyo Mahikari, Perfect Liberty Kyodan. Mişcări religioase în Coreea:  Tan Goon Church,  Tae Jong Church,  Han Il Church, Chun Do Church, grupuri de religionişti folclorici. Secte şi grupuri creştine: kimbanguişti (Zair), Frăţia crucii şi a stelei (Nigeria), rastafarieni (Caraibe). Scripturi adiţionale bibliei:  the Book of Mormon, Doctrine and Covenants, and Pearl of Great Price; scrieri de Mary Baker Edy (Christ Scientist), Ron Hubbard (Church of Scientology). Credinţa baha'i, scrieri ale lui Baha'u'llah: the Book of Certitude (Kitab-i-Iqan), the Hidden Words of Baha'u'llah, şi Epistle to the Son of the Wolf.

Condamnat la Ahimsa

            Gita, Shelley, Goethe, Huxley, Kalidasa. Isabel. Lumina ce se stinge. Rishikesh, Shivananda. Serviciul militar. Akaranga, Kalpa. Pagusan. Nimic nu e ferit de gura morţii. Akela. Gandhi ante mortem. Traduttore di Maitreyi in sua casa, poliţia – şi în casa lui Sergiu, cărţile lui Eliade. Gandhi şi mişcarea naţionalistă indiană, “The Fighting Angel”, “Nuntă în cer”. Borges, Joyce, Eliade fără Hamsun. Toladot. Nu există probă că ar fi acceptat vreodată violenţa. Amnezie fără Dushyanta, androgin fără ardhanarishwara.. Saudade da origem.

            Le message du Gandhi au monde est celui de l'Ahimsa. Ahimsa is the greatest dharma. Prima floare care is se oferă acestuia este AHIMSA, în sens propriu ea înseamnă non-violenţă. Mioriţa, the most widespread Romanian myth, has been found to practice a doctrine resembling ahimsa  - non-violence. Abhaya mudra – Buddha, Gandhi.

            Fulgi fractali, vederi de respiraţie, respirare de năluci.. Câte prăpăstii-ghilotine pe tinereţile cupolei. III romane (Fals roman american, Roboam, La Eliade).

             Ăi zece din India. Nu s-o fi putând fără. Ca viaţa sau moartea. Avatar sănătos. Au pus gabja pe el. Nu-mi vine să frazez. Nu s-a mai întors în India.

            Cenuşa. Ne şi înzăpezim. E cu capul. Şi mie. Citeai din Crumey, ultima licornă, Orwell, Voltaire. Dansând arşicele.

            S-a fleşcăit şi securitatea, tot vopseşte legionari şi sinagogi de vitrină. Kissinger mătură Atheneul. Iar Roboam, Florine. O singură naţiune Kiss.

            Caut poarta nouă. Cam la vârsta asta a venit nea Romică la noi în Delhi. Ultima cină, otravă, nu numai. Patriot la antipot. Marta nemoarta. Am tone de delir în spate, toată bătăioşenia incoerenţei.

            Apă voi bea la Viena. Ne instruiesc duşmanii jubilaţia. O mierlim. Am vrea. Chinul se călătoreşte. Doar vorbisem. Ne putem înţelege cu bucurie.

            Dhaba tibetană, no more, samose la biblio, şi ne-or şi lăsa, de-un praf jain. În Rajsamand ca altcând în Roccapalumba. În mina de cupru ghidat ca Zahei. Mă mai indianizez două săptămâni.    Tinerii sunt crescuţi invers, Olivia. Dreapta-n gips. Ochelari de Marta. No matar. Pansamente de ramolismente. Când vrusesei abstinenţă. Bube Iov. Orbi de biblie. De-ai ei pisaţi scorţişoară, scorţoşenie. În gips ne stă puterea. Brand brad.

            Comunicaţi la Roma, ghişeu, vişeu. Semeni cu Alyssa. Vrei compas de lung nas. Voi, mame creştine, tu, Leela, lui Ganesh, per Shiv ji, Shama o să-şi vadă pe asasinatul tată prietenie şi vecin în bătrâneţea mea comparabilă morţii lui. Poate ar trebui să merg la dinner, de bogdaproste, şi când trăia m-a invitat, aveam ameninţare iraniană, şi după moarte ne-au dus Shama şi Leela la Oberoi.    Litere depopulându-se kissingerian. Ţi-am pupat obrajii concavi, nu mai slăbi. Vergura curată o consolează colind. Sosiră careva zăpezi. Ustură-mă tu pe nări că m-auzi. Îmi vâjâie înzăpezita ţeastă de castă.

            Don Jose – Tugearu, dansul este respiraţia mea. Să parcurgi spaţiul în toate direcţiile. Aripa ninsă. Păstraţi-vă calmul. Degivrare din elephant cu puşcociul. Te cerţi cu ţigara-n gură bălăngănindu-ţi clapele.

            Toate neamurile devin cajuni. În verde prin zăpada avionului. M-am suit în turbulenţă. Pete de ruptură peste curătură. Ceai pe vătrai. Zăpeziţi-însoriţi-înnegriţi. Salazaret.

            Toată viaţa îţi fuseseră moarte. Ascunde poezia dint-una şi versul din toate, Domniţa. Mormânt la mormânt. Pe sub maeştri condamnaţi la nu se ştie ce decimare.

            Ţi-a rămas în os zăpada. Aceeaşi Orăştie a lui Decebal şi a popii Moţa. Poate Dunărea. Polo Planet. Caviar Astalos. Gautam Diamonds and Gold. Crima la secundă.

            Auzi, bădie, când te-ai dus la CC, al dracului de nu te gândeai la căpitan? Ici apei piatră cerc de pureci, scrisuri din muzici masone.

            Pe cadavrul dorului, zburătorul cât de al depărtărilor pe larg pranayam, lasă, dus la jain. Epitrop sub troposferă. Tocit cuvintelor antisintactice.

*

            Abhinandana un Tirthankara Adibuddha Buddha primordial creator al universului  Aditi soţia lui Kasyapa trinitatea primelor nume-glossar din Oriental Art de Michael Ridley transcrise de sărbătorită Ajitanatha un Tirthankara Ananthanata un Tirthankara Anantha Virya un Tirthankara urmează Bhadrajina Devajina Devasruta Dharmanatha Jina Kuntanatha Malinatha  Malyadeva Munisuvarata Naminatha Neminatha Nykasaya Nirmana Nisupalaka Padmanabha Pedhala Potila Prajnaparamita Pushpadauta Sambhavanatha Samvaranatha Santinatha Sarvabhuti Satakirti Sitalanatha Sreyamasanatha Suddhama Sumadhi Sumantinantha Suradeva Suparavanatha Suvidhanantha Vijaya minus primul şi ultimul Rishabha şi Mahavira yoga sistem de meditaţie şi autocontrol pentru realizarea spirituală yogapatta mâna folosită pentru sprijinirea genunchilor în yogasana  zece porunci buddhiste să nu ucizi să nu furi să te abţii de la act sexual fără de lege să nu minţi să nu bei alcool să mănânci la timp cuvenit să nu dansezi ori să cânţi să nu-ţi împodobeşti trupul cu flori parfumuri ornamente să nu dormi pe pernă înaltă sau largă să nu posedezi aur sau argint

                      Duhkham eva sarvam vivekinah Pentru ştiutori totul este doar durere Patanjali La naştere  gâsca  migratoare intră în noi foc nevăzut în codru ulei ascuns în sesam în cel mai adânc adânc din noi a ne elibera de moarte Hamsa Upanishad 1.5  Precum o pasăre migratoare închisă într-o plasă zboară spre cer după tăierea sforilor la fel sufletul nevoitorului liberat din strânsoarea dorinţei de cuţitul yoga scapă din închisoarea samsara Ksurike Upanishad 1.2 Aerul intră făcând ham iese făcând sa  şi aşa fiinţa îşi trăieşte viaţa repetând fără preget mantra păsării hamsa îţi dai seama de asta şi eşti liber de orice păcat Dhyanabindu Upanishad Eu sunt pasărea migratoare  Să nu faci nici un rău nici unei fiinţe cu fapta cu vorba cu gândul aceea este ahimsa potrivit cu Veda pentru că atman este prezent pretutindeni inaccesibil simţurilor în toate fiinţele recunoscând atman în ele aceea este adevărata ahimsa Yoga Darshana Upanishad 1.6 Alice Getty (1914), Mircea Eliade (1958),  Alain Danielou (1963), Michael Ridley (1970),  Jean Varenne (1973), Rodica Anca (1977, 1978) – notiţe miniatural caligrafiate, cu desene.

*

            bolnavi şi noi lipsim sănătăţii ne rugăm de strigă vai perversiunea ne-am calma până mâine din loc în loc negrii jucându-se cu zăpada albii cu focul Odiseu mă călătoreşte penelopizare spre Târgu-Jiu, spe New Delhi stai de vorbă cormoran spune-ţi viaţa în cor an meritaţi lebedele hamsa înapoi nevomă chiar legându-mă de voi ca toţi de Eliade distanţă apărată pe de-a doua noua şi opera Parvati Chiva văd Şiva nous rentrons mais a Rajsamand elveţianul Jung făcut austriac îl văd Zurich hurry places to see people to see really it is nice to be nobody ai făcut nodul şarpelui din zei nu te primeşti pe unde mergem ne serbăm cum am păţit în Ierusalim anunţul miezonoptic pământ aplaudat.

*

Vaporul cu marmoră

            Vaporul cu marmoră de Rajsamand va ajunge la Constanţa în primăvară. Serpentinele spre Udaipur nu iartă. Nu-mi închipui copiii de la noi făcând yoga. A păţit-o el Eliade.

            Regele Padma s-a călugărit lăsând regatul fiului său Nami. Acesta, în timp ce avea febră, se înfurie auzind sunând brăţări şi marmore. Reginele se dezbrăţărează. Optzeci de pelerini se prăvălesc în prăpastie. Ocna duduie.

            Nami se călugăreşte. Învingeţi mai întâi duşmanii, e sfătuit, şi Indra îl îndeamnă să-şi conducă poporul. Nami răspunde că dacă unul, el însuşi, e cucerit, face cât a bate zece milioane de inamici. Se călugăreşte şi lasă regatul fiului său Mithila.

            Editorul de cărţi cu ahimsa ar putea găsi piaţă printre isihaşti. Aş vorbi cu patriarhul să-l caute el pe ascet în Ludnum până soseşte marmora pentru catedrală.

Zeul travestit în yogin spune pe rând că prinţul a murit – slujnicei: n-are rost să plângi la moarte, comentează ea; regele: e un fapt al vieţii; regina mamă: îţi pierzi timpul cu lucruri care nu mă privesc; soţia (povestindu-i moartea prinţului, yoginul chiar şi leşinase): vai, yoginule, ţi-ai lăsat casa, nu şi ataşamentul – nu-ţi face griji de moartea soţului meu de vreme ce este viu pentru totdeauna în mine.

            Scrie Tagore cum poetul Tulsi opreşte o femeie să-şi dea foc, sati, la moartea soţului ei: el e în inima ta, trăieşte. O poetă din Kerala: aveam de gând să mă sinucid. Lasă, lasya-aură.

            În jainism, calea mântuirii este controlul de sine. Două ţestoase văzuseră venind spre ele în luncă doi şacali. S-au strâns sub carapace. Şacalii s-au ascuns. Una, nerăbdătoare, nemaivăzându-i, şi-a dst drumul şi au şi mâncat-o. Cealaltă, nimic şi nimic, până s-au săturat şacalii să aştepte.

           

            Brâncuşi a fost în Ujjaini. Vedea ruine. Marmora Rajasthanului l-ar fi inspirat. Nu l-or fi lăsat englezii să ajungă la Ellora, în Maharashtra, din Madhya Pradesh, doar Maharaja Holkar Yeswant Rao venea de la Paris.

            Rrgele Chand din Ujjaini îi trimite vorbă regelui Reni din Rajgriha că, dacă-şi vrea regatul în bună stare,  să-i dea în dar colierul coroanei, elefantul regal, pe prinţul Abhaya şi pe regina Chehin. Reni răcneşte la solul lui Chand: spune-i regelui tău că dacă doreşte bunăstarea regatului său, să-mi trimită carul de foc, elefantul Anilgyn, diamantul vajra Ihanga şi pe regina Shivadur... Războiul sta  să înceapă.

            Prinţul Abhaya îngroapă  mulţi bani de aur în câmpul lui Chand şi, ridicând vocea: te-au vândut generalii, unchiule. Chand vede banii şi se întoarce singur la Ujjaini. Nu puteau face războiul fără rege, ce s-a întâmplat? Ei îi desluşiră cursa lui Abhaya. Să-l prindă cineva şi va fi răsplătit.

            O curtezană se duce în Rajgriha şi-n câteva zile se face recunoscută ca doamnă respectabilă. Îl invită pe Abhaya la cină, îl otrăveşte şi-l trimite inconştient  într-un car regelui Chand.

            Abhaya: M-ai adus inconştient, te duc la tata conştient. Se duc. Abhaya găsi  un om ce avea voce asemănătoare cu a regelui Chand. Îl duce în Ujjaini, îl bate, lumea sare-n ajutor, văzând că nu e regele, râde. Tot aşa, şase zile. Când li se întoarce regele şi Abhaya îl pocneşte în cap cu un papuc iar Chand cere ajutor, nimeni nu-l mai crede. Îl ia la taică-său şi, Chand scuzându-se, Reni îl îmbrăţişază şi-l trimite cu fală la Ujjaini.

            În Ujjaini se spune că s-a născut Kalidasa.

            Pentru puţinii români de pe lume, jainii ca blajinii. Sadhvi Vishrut Vibha călătoreşte pentru tineri în Aagama Jaina/Agam-ul jain. Lumea îşi botează pe la noi fetele Ramayana: călătoria (a/yana) lui Rama. Aşa şi marmora, pathak.

            Dhan, născut cu o lingură în gură, a luat-o pe Dhani şi l-au avut pe Ilac.Venind acrobaţi în oraşul lor, lumea rămase încântată. Iar Ilac, văzând-o pe fata maestrului printre acrobaţi, se hotîrâ că ori se însoară cu ea, ori stă celibatar toată viaţa. Îi spune tatălui că nu mai mănâncă şi nu mai bea până nu-i fixează nunta cu fata. Tatăl îl cheamă pe maestru: dă-i fata şi-ţi dau bani să scapi de sărăcie. Nu e de vânzare, i-o dau numai când se va face bun acrobat, să placă regelui şi astfel să facă bani.

            Ilac lasă părinţii, ajunge artist şi dansator, vânturându-se din loc în loc. Du-te-n Benatat, dansează pentru rege, fă bani, şi-ţi dau fata. Regele acceptă spectacolul.

            Repovesteşte Sadhvi... Ilac Kumar îşi începu numărul la timpul cuvenit. Luă o scîndură şi o fixă pe bastoane de bambus. Fixă un cui în mijlocul scîndurii. Plasă o nucă de betel pe cui. Îşi puse glezniere şi încălţăminte de lemn. Luă o sabie într-o mână, un scut în alta şi urcă pe stâlpul de bambus. Balansându-se cu buricul pe nuca de betel, începu să se învârtească, rotund, rotund. Lumea era fascinată de minunata lui acrobaţie şi se veselea cu voce tare, aplaudând. Numărul următor, se lansa  pe sfori executând figuri grele cu sabia şi scutul.

            Pe de altă parte, fata maestrului, îmbrăcată în robe frumoase, dansa şi cânta cântece populare cu vocea ei melodioasă. Fiecare privea cu interes întreg spectacolul. Văzând frumoasa performanţă a fetei, regele începu să gândească: dacă fata asta poate veni în palatul meu, viaţa îmi va fi bucurie. Dar nu-mi pot îndeplini dorinţele cât trăieşte el. Viaţa mi-e fără rost în lipsa acestei frumuseţi. Trebuie cu orice preţ să fie a mea. Dacă acest artist cade jos dansând, numai atunci pot s-o am.

            Mă gândeam la altceva, mai joacă o dată şi te răsplătesc. Ilac (scrisesem Ilici) riscă iar salturile peste stâlpii de bambus. Regele vrea iar. Părăsind a treia oară arena, Ilac vede un călugăr cerşind de la o bogată primadonă. Ea i-a dat modak, dar el privea în pământ, nu la frumuseţea ei. Ilac fu impresionat de calmul călugărului şi-şi spuse că dacă ar muri acum, cu acest simţământ de ataşament, ar merge în iad. Şi regele privise scena şi s-a simţit ruşinat de gândurile lui rele faţă de fată. Normal, dragii mei, Ilac şi regele, dar şi regina şi fata, s-au gândit la eveniment şi au obţinut puritatea inimii datorită detaşării şi au dobândit cunoaşterea supremă.

            Tată şi fiu se călugăresc. Traversau o junglă. Fiului i se făcu sete. Îşi urma mai departe tatăl. Văzură un râu: bea, fiule, astâmpărăţi setea, şi vei fi pedepsit după aceea.  Tatăl coboară în râu, bea apă şi îi face loc băiatului. Coborât şi el, deodată îşi spune: de ce să beau apa asta, ea însăşi are viaţă. Nu se face să iei altora viaţa pentru folosul tău. Se întoarse fără să bea. Merse înainte şi setea  devenise insuportabilă. Arşiţa îl copleşi. Se opri şi se odihni sub un copac ştiind că sfârşitul îi era aproape. Începu să intoneze Namaskar Mantra şi muri.

            Renăscu în cer .

            Mahavir ne este guru. Franz Bopp l-a învăţat pe regele Angliei sanscrită. Eminescu i-a tradus gramatica. Eu cu Stan am publicat-o.

            Regele Udai se face călugăr. La inspiraţia lui Mahavira, nu-şi pune fiul rege, să nu-l coboare, ci-l întronează pe fiul surorii. Când acela mai vine din din meditaţie, noul rege crede că-şi vrea regatul înapoi. Îl dă afară din grădină şi dă ordin să nu-l primească nimeni. Soţia unui olar îl convinge pe acesta să-l găzduiască la ei, unde e şi otrăvit.

            Zeiţa dă foc acelui oraş, neatinsă rîmânând decât casa olarului..

            O credincioasă îi pune un leac – nepermis călugărilor -  în mâncare. Ascetul se face bine. Află şi intră în santhara, postul pe viaţă.

            Discipolul aruncă o piatră în acharya să-l omoare. Maestrul  îl vede şi, până a lovi, aruncă piatra înapoi.

            Fiul regelui îi cere ajutor la cucerirea unei cetăţi şi-i trimite o prostituată deghizată: mi-a murit bărbatul şi acum sunt pelerinară; iar îi pune medicamente în mâncare, îl vindecă de o boală, iar el se îndrăgosteşte de ea.

            Mai mult dorm. Mă dau tânăr şi transcriu, pe sărite, fapte ascetice.

            Pleacă în străini şi-şi lasă averea în grija muierii, nimc, ia alta, aia da, chipurile grija face succesul. Crezusem că să te fereşti de succes.

            Medita în frig. Mai greu în iad. Ţânţarii îl lăsară mai fără sânge. Şi muri în noaptea aia.

            Guru îi dă regelui leac să cerşească mâncare de la fiecare casă şi din aia să trăiască. Te pleci când nu ai mândrie.

            Doi fraţi se fac discipoli la un acharya. Unul doarme, altul nu. Ultimul are a doua naştere în cer şi iar devine discipolul unui acharya, care-i predă trei capitole din Uttaradhyayan, dar călugărul nu poate învăţa capitolul al treilea pentru că intervine Gyaanaavarniya Karma, ca să scape intră în post şi nu numai că se liberează de Karma dar i se trezesc puterea lăuntrică şi cunoaşterea care l-au ajutat în învăţarea altor scripturi.

            Naşterea în om nu e averea adevărată. Pagubă profitul să te naşti în cer şi trăirea fără rost. Unde te duci? Să-l văd pe Dumnezeu. Întreabă-l când mă voi mântui, la întoarcere Narad îi spune că în trei naşteri. Eremitul se plânge că s-a nevoit şaizeci de mii de ani şi tot mai trebiie să aştepte. Se duce acasă. Alt eremit îşi aude că are de aşteptat atâtea naşteri câte frunze sunt în copacul sub care meditează. Mare bucurie pe el că sigur se va mântui după  un anumit timp.

            Văzu elefantul înnebunit venind spre ea. O încolăci cu trompa şi o aruncă în cer. O prinse un zburător vidhadar şi o şi plăcu, dar îşi dădu seama de păcat. Femeia îi spune: nu-mi ştiu destinaţia.

Călugăr şi Priveghi

   În coruri plecăciuni la viul înţelept. Pe soţul Gabrielei, paznic de vânătoare, l-a împuşcat un vânător să-şi facă drum spre vânat. Jivan vigyan, science of  living. Bei lumină, seceri  lanul razelor, fără hrană solidă, numai apă. Fratele din opt al Angelei o mai duce pe morfină. Ea plânsese după convorbirea la telefon, urmam eu la telefon. Abur rece peste glezne tălpilor pictură. Statuia propriului trup meditând. Fără yoga, nici Eliade n-ar fi fost Eliade, nici distrugătorii lui.         

plină  lumea de morţi înviaţi goală de vii nemuritori

nici fericit nici furios reflectează la eliminarea karmei

jainii nu sunt de acord că lumea e creată de dumnezeu

omul ascende cucerindu-şi sinele inferior ahimsa şi karma

            Dispărută a treia oară  vărsarea pandalului.

            Deşi e lumea plină de morţi înviaţi, goală adică de vii nemuritori, mâine mă lăsaţi singur de revelion. N-avem cărţi, nu table, doar ahimsa.. Cel inteligent nu fie nici fericit nici furios, reflectează la eliminarea karmei dând în orbire, surzenie, muţenie, chiorâre, şchiopare, piticenie, cocoşare, lepră şi lepră albă. Marmoră neagră. Ignorând karma, rănit şi insultat treci prin ciclul naşterii şi al morţii.

            Un ahimsak adevărat este cel care salută moartea liniştit, rămâne calm în orice îmrejurare, se fereşte să ucidă, vede miezul lăuntric al lucrurilor şi îşi dă chiar propria sa viaţă pentru a converti inima oponentului la non-violenţă. Dacă un ahimsak nu poate face faţă unei persoane violente, atunci el nu este cu adevărat o persoană non-violentă. Lord Ram, Vardhaman Mahavir, Mahatma Buddh, Guru Nanak, Kabir, Mahatma Gandhi.

            La 13 ani, mahadana – marea dăruire a lui Mahavira. În pădure, fără haine, 12 ani se împlineşte arhat, apoi 30 de ani, pe jos, predicând calea liberării. Sunt treisprezece porţi ale cunoaşterii. Sufletul este etern infectat de materie. Materia devine karma şi înlănţuie sufletul. Kala/timpul – cauză auxiliară a a continuităţii şi succesiuni.

            Purificarea sinelui este ascenderea omului prin cucerirea sinelui său inferior. Bandiţii au ajuns să fie fraţi cu doamna Chanduba. Uşile sfinţilor sunt deschise tuturor..Focul pe stinse în Kankroli pe lac.

 La miezul nopţii singur, să n-ai cui spune la mulţi ani să ţi se pară renunţare, cu o vitalitate de pripas într-o trezvie cu Dragoş Pâslaru în apropiere de Mahapragya. Buba va sparge ţâţâna soarelui, aştept să-i văd uterul ţâşnind raze şi să nu mai am nevoie să beau. Aţi întins ardei pe ziar în devanagari, aţi aprins focul în boylerul Surya. Genunchiul de sub schiul strâmb de la Vârful cu Dor mi se încălzeşte. Mirosul jarului ţine loc de şampanie. Aş putea aprinde foc până la Dumnezeu cu puţinele chibrituri uitate în cutia de la picioarele mele, Nae.

Ciorilor, ne va fi soare, voi în cârd, eu în picioare, zi în an pe înălţare, raze-n lac şi nu vapoare. Câtă copilărie cu mâinile la flăcări imitând răsăritul de acum, peste pestilenţa artificiilor. Doar n-oi muri de-atât şi ţie, soare, orăcăindu-mi hoitul mai pământ, nici salto vitale rămăşiţei jaine, stângul lor se încălzeşte reflex, valuri ca pe faţa grâului din baniţă.

            În aura răsăritului pornirea. Venise să aprindă focul ori să întindă ardeii şi rufele. Focul în sobă, tu în orizont.. Doi ţăruşi şi tot copacul, unul fum fumând fundacul şi din jar te coloraseşi rond în cunună cu lună. Rar jain te ţin cu fruntea ochilor pe literă.

            Pe 30 muri-s-a femeia din Orissa, stătu mai sus în gheaţă, o ard de dimineaţă de Anul Nou, cu neam din inimă ne beam. În pânză de sac pe malul de lac, praf roşu pe pânză, ardere de rânză.

Coborau pe coastă să o ardă bastă. Din Orissa pân-aici o ardeţi ca pe mai mici.

Ai ideal pe Mahapragya, mă întrebi de Vivekanand. Nu dai de chei. Venişi şi tu, Ajay, din Rajsamand. Cum ne depărtăm de moartă, ici se răci, într-o aşteptare priveghiată a nu se şti. Destui, ori nu mi-or fi spus, plimbăreţi, du-te dom'le în Udaipur şi acasă după bureţi. Cerşind pe la familii străine, aşa fiind călugăr ideal, fereşte femeile iluziei, neprimind mâncăruri aprinse, multe doctrine ştiind, fără casă şi prieteni. Cel ce renunţă la lume contemplă mereu cuvintele celui iluminat. Ocolind toate femeile, nu-şi înghite înapoi voma. Şi e cu adevărat călugăr ideal cine nu sapă pământul şi nu lasă pe alţii să sape. Nu bea apă rece. Aprinde foc.

            Nud era dumnezeu un an şi o lună speriat medita singur nu răspundea întrebat. Trup-pământ trup-apă trup-foc trup-aer, toate trupurile mişcătoare simţind. Nu purtă roba altuia, nu mâncă din vasele altora. Sfântul nu-şi frecă ochii, nici trupul. Hălăduind în cimitire şi case pustii, ascetul petrecu 13 ani meditând.

            Femeia jaină muri ca Vidu, cât şi el cu papa se sporea. Morţii noştri, întăritorii credinţei. Îmi pare rău de femeie, de jaini, de mine. Pelerinara aprinsă după copacul de azi-noapte, tot o cremaţiune, an-ana, anuvrat, mic rik.

Ahimsa eliadeană

          Abia se înfiinţă nebunia-lacrimă. Thomas făcu cercul. Fiecare ceva, eu cântai, Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos, Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi. Toţi pe Dumnezeu, cu amen, cu namaste. Jesus, the greatest embodyment of the non-violence, L.S. Gandhi. O lacrimă de-a Platei, Elisa, ikebaneza, indoneziano-australianul Effendi. Cercul omenirii-Crăciun în auditoriumul Palatului Păcii Copiilor din Rajsamand pe deal mai înalt ca Golgota. Thomas făcuse rugăciunea. Subhash – om, shanti, om. Tamilezul, să-i scriu de Dragoş Pâslaru (facem mişcare, acum ori mai pe urmă). Ce biruitor creştinism, la o adică. Ce zile ne-or mai veni după naştere, în atât adânc. Educaţia yoga, Mirceo. Nici asta nu e de Diwali. De rugat ne rugarăm la lacrimă. Acum plictisul. Mă scăldasem şi pătura yoga numai praf, cenuşă în cap, Eliade, nu mahapranam.

          Mult m-a potrivit o soartă, mamă moartă, m-a născut creştin în artă. Culoarea e în orient, linia în vest. Ne culcă pe ureche. Mă tăvălesc în nisipul verde al deşertului. Mi se bulboacă sângele. (N-)am de murit. Crăciuniţe-ahimse. Îl salutaşi pe Hristos frăţeşte. Nu ne pare rău. De bine ce ne pare, o lacrimă. Vieţi zidite în ce alegere, tolerantă, purificatoare, ahimsa. Cu Mahavir cunoscându-mă, cu Isus născându-mă, crucea aşteptând-o.

          Acharya Tulsi a recomandat să nu se aplaude, că sunt microbi în aer şi pot fi ucişi. În schimb să se ridice mâinile, copaci răsfiraţi rotindu-se în aer.           Mi-am serbat în gând – cum am spus şi Tatăl Nostru la masă -, 30 de ani de când am venit în India. Acum eram la Indore, cu Plata şi fata, ba ne întorsesem. Crăciun indian şi atunci, neamule. Cum să se fi întâmplat altfel acum. Măcar şi italiencele, evreii, jainii, ţările tot Bangladesh. Ce lumânare luminoasă. Apa din analiză. Masut Rana de Kazi Anwar Hussain, cu ţigani mistici din România. Cu măicile nu ştiu ce să mă fac, ba o ahimsa de crizanteme. Coroana labirintului pedeapsă pe ducă odată cu noi.

          Ahimsa jainilor mi s-a aninat de o poematizare. Bătrâni şi ne-am mai relaxa pe viaţă, nu deţinuţi ca sub sovietici. Islam înseamnă pace Vasile Lovinescu. N-avem cunoştinţe să ne convertim, precum Miguel şi uite Thomas, Nicu., trebuindu-ne creştini într-o gheţărie a arşiţei de peste iarnă.

          Gabriela, că-n India c'e tutto. A ne vedea indianitate din nesfârşitele indianităţi, poezii de dragoste jaine, rajsamandiene.

          Ahimsa-Memna/Mioriţa, Spaţiul mioritic, comparaţia cu Mahabharata. Colind de crăciun. Mama, maica Domnului. Deal-vale, troheu-anushtub. Violence of man against god. Hyperion. I belong to Jain sect.

          Mahapragya primeşte în camera 13, unde dormisem sub decibeli. Sadhus. Intraţi care n-aţi fost. Măturaţi desculţenia. După Thomas, cu policolor, îi ofer şi eu dar galben, Cenuşa lui Eliade. Primeşte. Alb? Îmi dă voie să-l traduc. Mă face ambasador ahimsa pentru România/Sud-Estul Europei.

          Manoj, din Hyderabad, vrea literatură română (ascultase Mioriţa-Ahimsa şi fusese la worksop-ul meu, primul, nu şi la al doilea).Să se intereseze de Prabhu Vydiasagar Dyal, să-mi spună şi mi de amintirea lui postumă, dacă se face ceva, semnez şi eu. I-am dat Cenuşa lui Eliade şi ultimul prosop. Musulmanul fundamentalist din Sri Lanka a vrut documentaţie Mioriţa, i-am recomandat Mircea Eliade, The Vanishing God. Fusese în Bulgaria şi Ungaria.

          Zalmoxe şi Isus, cu ahimsa, ne făcură pe daci/români prea ospitalieri cu invadatorii. De ajutor fir-ar India. La ieşirea de la Mahapragya, Thomas că face masă rotundă la Atena, să mă duc şi eu, că el e eretic, că n-am să-i dau o carte cu Eliade, o văzuse la Mahpragya, a fost ultima, i-am zis, adevărat.

          Muni Kumar Shrman fu benjaminul. Întrebase atât de senin unde e România. Are vecini Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Moldova. E lângă Rusia. Rusia e şi lângă India. În Rusia avem 25 campusuri, şi în Moldova. Ce ţări sunt în Europa de East? I le spun, România e a şaptea din Europa, până intră Ucraina. Bine, eşti ambasadorul lui Mahapragya în România. Se cucereşte lumea nu ştiind-o.

          Cred că îmi sunt încurcate şi orele. În orice caz, e nor. Sunt primul afară. O fi în 28. Fac revelionul de unul singur în camera 13.. Uliţa spre palat e abrubtă, cer scuteriştii de zece ori mai mult.. I-am zis în '77 unui yogin de Eliade şi e l m-a întrebat, which swami. Aseară, dându-i lui His Holiness pe Eliade, nu l-a mai refuzat la culoare. Ce faci, iarno, nu mai arzi? Pe prânz, în yarzi cu barzi. Ultima yoga, cel puţin. Secret India, 1934, Paul Brunton citat la meditaţie.

          Blajinii sunt jainii de se ştiau yoginii pierdui cu versuri crinii. Am greul subiectului pe nebunia sectului. În tradiţia sud-indiană, dacă moare soţul unei femei tinere, primul bărbat cu care are voie să se căsătorească este fratele mamei, unchiul ei. Nu şi în nord. Apropo de diversitate şi relativitate. Tradiţia religioasă îţi arată calea spre fericire.

          Părăduim litere de nisip. Le laşi cu spatele la cămilă. În medina Rabatului, discul kuranic audiam. Să ne fi întristând acum despărţirea de jaini?

          Cine ne mai povesteşte secta, pas către mokşa? Secta prazului, obrazului. Vrei să controlezi pe altul şi-ţi pierzi propriul control. Trupul nu e al meu. Soldaţi la frontiere. Sunt prieten cu toate fiinţele. N-am viaţă-n mine dacă nu mor un pic nonviolent, restul ghilotină. Între atâtea limbaje scriu automat spre neînţelegerea niciunuia, cu dialectele misteriozităţii sectare. De unde punctuaţie, că să nu ne lăcomim, să nu ucidem incoerenţa. Mă vărs în întunericul auditoriumului, câte miliarde de Indii cu tot atâtea populaţii de raze. Romanul ahimsa nu se pricepe Rajsamand. Mai tari vor fi fiind bastoanele celor ce-l joacă pe Gandhi. N-am epică, dar coincidenţa hazului, acolo, o Indie cu teme de ţără nonviolentă, între mari. Plato, eşti jaină din dragoste de animale. Profesorul de sanscrită se declară între Gita şi ahimsa, alţii între Zalmoxe şi Hristos.

          Cu bătrânii, m-o lăsa inima. Cu fata, în tren. Am coborât într-o gară să merg aproape la o gazdă, nu ştiu ce să iau. Am uitat să mă întorc. Am pierdut trenul. N-aveam bani să plătesc gazda. I-am explicat, făcea feţe. A apărut fata şi s-a rezolvat. În Rajsamand am scris poeme pe apucate, improvizaţii printre meditaţii. Angela recomandă pe evreica din Ancona pentru tratamente de fertilitate. Cod liber în creierii Rajasthanului, cu Benazir moartă. Violenţă şi-n cea mai mică entitate.Contemplarea compasiunii. Intrăm în somn. Copii de 3-4 ani condamnaţi la yoga.

            Mă gândesc să te scriu de când nu te ştiam. Ce răsurar roz meditat Jaipur. În pace mai mult Benazir, ne-a ţinut tăcerii ei Rupini. Funeralii anticipate. Ahimsa eliadeană din swami în swami.

Leela  and Shama

            Central Man. The Paradox of Heroism in Modern American Drama de Rupendra Guha Majumdar. El poate conferenţia, preda epopeile indiene, cultura jainilor, artă indiană, artă folclorică şi clasică, dramă indiană şi universală, Eneida – Virgil, poezie. Engleza vorbită puţin în România, high flying, extended  period, a larger audience. Pot scrie şi un roman, experienţa personală, îmi deschid mintea, pictez. Vrea să stea şi-n Europa, după America, în tinereţe. La schituri atunci, mai ieşind la conferinţe, ateliere, reading-uri. Ori la Rohia.

            Olivia nu se indianizează rău, olteneşte, plină de Vâlcea, cu părinţii profesori şi anii ăştia fără pensie. M-a adus cu riksha umană din Camp de unde cumpărasem henna pentru palmele fetei.

            Sarasvati vandana şi tot ceremonialul pentru conferinţa mea aranjată de Ashok. Love and lust, bad thinks, cu bătaie la Eliade, a uitat lucrurile bune pe care i le-a făcut Dasgupta, l-a primit în casă, shelter, ca Ravana, iubirea e sacrificiu, nu ne putem căsători, ne abţinem, nimic de iubire şi de fată, accident în viaţa lor. Aduseşi frezii şi trandafiri să mă scoţi peste Eliade, c-aş fi scris mai mult decât el despre India şi n-am făcut ce-a făcut el cu fata, ba încă de atâtea curve acasă, şi vrei în martie 3 zile despre mine, dacă mor or something, tocmai în luna naşterii Eliadului.

            Ziuă mensurată călcând printre clase în jurul lui Braille-Zahei. Pe Sorin îl enervau indienii, dar pe cine n-a enervat Eliade cu ochelarii lui. Bellow citea cenuşii. Maria, că nu mai traduce, că se enervează, că el înţelege, o să mă uit într-o carte.decât să ne certăm. Amartya Sen, cu Nobel, la sala de consiliu a vice-cancelarului.

            Vise pe schiul stâng la rece Vârf cu Dor. Trezirea versului din Queens. Jha recitase la ceai la dhabă din Hanuman Chalisa românească a mea. Băiatul lui Rupendra, pe nume Thirtankara, în costum negru, cămaşă albă, cravată roşie, cum să stai la Rohia fără el, ai şi menajeră drăguţă. Vine Vinod.Aflarea maimuţelor, nemaidomestice, o familie spre observator, câine alb a le dovedi. Unde eşti Hanuman cu armata? Croiam grădina spre comitetul grădinii când se şi identifica alergătorul dimpotrivă, Kurup-Kurup.

            Fă tu o şcoală de întâlniri cu India, pe la Craiova, la noi la Râmnic. Mare scandal cu maimuţele contra câine. Se însumează anii în zile. Pas pe viaţă spre visi în flori la gard, aum pe voce mai rar, iar oom a treia oară om. N-am de ce om-ui cum vrea Ashok. Templul ne năvădeşte în trecut. Mă văd la jaini de mâine, tot revăd ca la Roma în Udaipur freziile împunse de trandafiri, îmi spun în cap, prof. I.N.C, profs, friends, I have no words to thank Bhagavan and you for seeing you again. I'll speak on Mircea Eliade's centenary in praise of India. I dedicate my speeach to the memory of professors Shivaramaya, Sisir Kumar Das, Mrs. Mutatkar. About Eliade, we changed letters in India, with silence over his young experience in the Raj. Some enjoy the end of Eliade, others greet a new beginning of his understanding, kind of justice.

            Flowers reached the right place, Vinod. Tu ai arătat locul lui Dalai-lama, în câte oraşe, fusese. Krishna Srinivas muri pe 14 decembrie, trimiseşi ieri condoleanţe. Te apropiasei de Tambi Muthu, nepotul lui Ananda Komaraswani care colaborase cu Eliade. S-a sinucis la Londra, aruncându-se din balcon de la etajul 7. Sabka malik ek, dumnezeul fiecăruia e acelaşi. Fiecare om e dumnezeu, Sai Baba. Toate zeiţele vor rămâne puternice, toţi zeii, nu..

            Dinner la restaurantul Embassy în Connaught Place, cu Shama şi mama ei Leela, tot întru Shiv ji asasinatul.. Neeru e la Moana, lângă San Francisco, spusese că nu se mai întoarce, are băiat, fată, pian, preferă Chopin. Mai pe plecate din Delhi-ul tinereţii, aceeaşi casă, acelaşi oaspete, ori cine ştie, next time stay with us in Pitampura. Cât ţi-o fi de departe, olteanco, de-ai zis şi de staţie de metrou.

            Rupendra ar veni, invitat de Cioabă. Vinod pronunţă Rajsamund şi ţinusem minte, acum Rajsamand ca pe hartă. ME rece viaţa de plată cu henna pe o pată, sticluţă lui Parasnis. Coşul de flori de la studenţi, nu numai  pentru bursă.. Vinod intră la anul în masonerie să aibă companie.. Cumnatu-său e, de când ştiu eu, la loja din Chandigarh (acolo şi Kipling?), nu ştiu dacă nu şi fratele din Germania care încă-l bate, parcă aţâţat şi de noua nevastă. Le-a nimerit rele şi pe nemţoaică şi pe indiancă, i se pare virginului. Pe taicp-său   îl hrăneşte numai el, la 91, că e din '916, din '913 era Krishna Srinivas. Numai bine de american, parcă ajunsese în fine la dumnezeu. Frumoasă femeia comandorului, leită Sarita Montiel, numai ochi şi trup. Altfel, nu pare de glumă cu atâţia indieni de ţinută în asociaţia pentru România a lui Ashok.

            Eu am făcut caz de India ca un mesaj ricoşat de acolo, poate îmbogăţit. Textul abhijnana l-oi fi scris ever pentru a-l citi ieri, nu pentru toţi, oricum o palinodie. Nici Vinod nici Ashok nu văd fără ochelari, mai şi întind urechile. Loc, noroc, închipuire. Jha, dacă mai am un exemplar din Gramatica sanscrită Eminescu. Vinod că se lucrează numai pe manuale, cărţile mele zac în bibliotecă, să i le fi dat lui. Că să iau şi eu Nobel-ul. Păi cine să mă propună. Găsim. Deci India. Dacă merită să-l primesc, da' România, de se mănâncă însăşi.

            Ashok: cele mai mari culturi ale lumii, indiană şi română. S.P. Singh, dacă am publisher în India, şi ce mai vrea să vină în România, că mult am mai muncit pe cărţi de indianistică, de plăcere, zic, nu să intru în bibliografii, ar vrea să le aibă în biblioteca lui juridică de la Amity.

            Amplificarea stopată, şi cu studenţii de la muzică, aveau examen, am întrerupt discursul, muzică şi apoi iar Eliade. Nu mai erau locuri, au mai adus un vraf vertical de scaune, să mai fi stat şi în picioare. Aprinderea lumânării (şapte fitile) de moi, flori întâi mie, apoi buchete la lume şi Oliviei, zeci, muzica la mijloc, spiciuri şi recitări multe după conferinţa mea, cu adresare către moi – în hindi, careva în engleză din iar zece şi a noastră, pe ideea că eu primul şi ea actuală. Esha sunase pe mobilul ei de zece ori, o să-i dea cercei să-i aducă Nanei. Rupendra mi-a desenat un portret june.

            Nu ajunseră Beteille-ii, Margaret, Nilima, Urmila, tot Leela cu Shama atât de îndatoritoare, thank for good company, nici pentru flori, ne leagă un sentiment-Ganesh, conducând – elefantul, făcuse Shama, are şi fildeş, am zis, e god-ul lor, ieşise în cale Dumnezeu (nici o abhaya mudra, Budha, Gandhi). Coşul mare, de la studenţii vechi, cu Sharat, Rana, Ashish. Nu i-a obligat nimeni. Mi-au arătat respect.

            Seralilor foşti rectori, mahări, cum am salvat, cu Sântimbreanu, de la exmatriculare pe Roxana (scrisese în engleză că dă foc şcolii şi o colegă îi tradusese dirigintei), de mi-a scris mie lungă scrisoare de respect. Le-a plăcut, parcă, lipsa de gomă,  vreo naturaleţe poetică, dacă nu şi ţărănească-indiană.

            Eliade a venit prea tânăr, eu, gata, şi tot revin, lui îi ajunsese, nici să treacă incognito n-avea cum, nici să fi fost înghesuit în ce morală. Toată venirea, mai pe recunoaştere decât fuga de sărbători, voi medita Crăciunul la jaini, mai şi gândindu-mă, nici picăturile. Nu m-am uitat la tv, nu în ziar, nu mai am timp să pozez afişul de la dept, al meu deasupra celui cu Amartya Sen (cu Nobel prin mericani). Afişajul îl face şi Carmen stil indian.

            Abia începe lungul timpului, retimpului indian, în Rajasthan, o să fiu mai atent la respect şi de pe acolo, oricum din partea mea. Vinod a fost la primele două conferinţa Ahimsa, a mai şi venit prin Templu.. Engleza va scădea public în India. Religia s-ar schimba, făcea Shama, de exemplu Santoshima, din film, religie, acum uitată, acum Sai Baba.

            Când ieşeam din Embassy, Leela, amândouă, dacă ştiu de Bashan, The wonder which has been India, doamne iartă-mă, în 1977, până să vin, mi-a dat-o împrumut securistul care mă culturaliza, iar după 30 de ani, a, o fi fost la tv, interviu tardiv cu australianul (cât mi-amintesc). E, şi Leela mi-a intimat c-a auzit cum autorul susţinea schimbarea, exemplificând, ca Shama, cu Santoshima şi Sai Baba, n-o dădea cred de gol că de unde luase ideea, dar că nu e o glumă ci o aserţiune bibliografică. Shama l-a avut, la sociologie, prescris pe Eliade, o să verifice dacă mai e şi  acum.

            Nu stau rău în India. Mă cunoscură mai mulţi, pe stat de vorbă şi ascultat. Şi R.K. Pant a murit, urmaşul lui mă aşteaptă să ţin o conferinţă la Gandhi Bhavan, a venit, uite, timpul.

            Trebuie să feresc henna, să n-o strivesc. China învaţă engleză, India o fi uitând-o. Contează persoana de faţă. Cu mărimile, am fi subţiat buzele, pe teorii. Că pe-aici, cu Eliade, altfel, după JNU. Rămâne afişul după mine. Cel rupt de studenţi, trăgând de scoci, nu se mai citea, l-am aruncat în cutioaia de gunoi. Hypertextul şi noua şefă tot comunistă. Cum că e pe bhang. Aflase şi Lilu de-o sfâşia pe litere. Ne roade rod nerod.. A somnolenţă, m-oi instala, primele trei nopţi trecură, să vedem ultimele trei, sar somn, văd tratak. N-am mai citit imnul femeii străine, de-l recitaseşi, Irina.

            Dacă nu Lata Mankeshkar atunci cine. Eminescu şi proletar, nerecunoştinţa către Eliade, ce scrisori, tocmai ar fi curioasă securitatea mai departe. Că dacă mă întorc de la Udaipur, dacă plec, mă invită . Îl ştiau şi pe Eminescu cu liber de la Eliade. Care-mi dai lecţii despre India pe neve, care şi ai luptat pentru mine. Vinod nici armata nici femei. La doctorat că să ia nepoata şefului ştiinţific, ăsta că nu, ăla că atunci de ce să te primesc. Şi a trecut viaţa fără femeie, Tatiana era măritată.

            Sardar cu barbă liberă din toată viaîa. Câte invenţii de poveşti atâtea dinnere, da'şi trăiesc Viaţa afară nu-n zid. Greţuri poveţuri, mină şi meditaţie graţie. Acum ne şi înţelegem pe universitate de peste şapte mări.

            Bătrânul Tyagy mă pune pe coperta revitei şi o să scrie despre mine în alfabet devanagari. Ok aeroporturi similitudini despărţiri de pământ covârşiri. A numărat, după lunch-ul plătit, 250 mâncători, veneau plecau, ghivece, bambuşi, maimuţe. Mă uit în oglindă, îl văd pe taică-meu. Ce-aveţi voi acolo la poartă de nu şi aşteptarea mea. Trei zile indian, încă 12. Amploaiaţi, îngrijitori, informatori.

            Taică-tău Shiv ji a stat o lună jumate în bibliotecă în California de i-a plăcut şi nu s-a plictisit, ca noi, Shama, în Washington, măcar tu chiar două luni, de spusesei că n-ai fost în America, n-o mai puneai. Un neindian şi român ar fi de tine, pe recomandare, unde ne-am mai ţine represibilele, ştiaţi voi şi să vă pupaţi bibliotecă. S-o asigur că n-am alcool la mână, uite că nu şi jainii mă aşteaptă, cum îl vom vedea pe Mahapragya.

            Cum ai vrea cu nas româno-american, o să-ţi recomand pe Rupendra, Luminiţa. Copiii chiar îmi au frumoasă amintirea. Chit c-au crescut şi eu am îmbătrânit. De nu mi-o fi fost frumoasă viaţa aici, de nu m-aţi primit ca mumbayienii pe Rushdie, din trei nenăscut, facem o indianistică.. Ce-aţi fost voi copii încă cinci minute, până ştim ce poartă Udaipur. La Nandigram, protesteri împuşcaţi. Rahul nu e ca Rajiv, nici Mihai ca Ferdinand. Vorbi cu Advani, prin constituţie, suveranitate, socialism, democraţie şi secularism. There is a knock in your door Mr. Gandhi. There are ancestors of the whales in Kashmir.

            Romario prins luând finasteridă, Oiştene. Highest priority, agriculture, education and health. Al 11-lea plan cincinal, creştere 9%. Străinisme (ne)indianizându-se Eliade. Ce nenorocire (ne/re)cunoaştere, că evrei, că indieni, că linearizarea circularităţii, că sexul june, râsul comunicării la distanţă. Oi fi muncind plăcerii continuu, de ce-oi fi povestit foc şcolii, cum tot în India, ba în Thailanda, eram când muri Sântimbreanu, după Vulcănescu,  la Buzinschi şi Ladea am fost la înmormântare. Omul ăsta. Duşi Pricop şi Tupan. Dublura sării zahărul.

            Din ce în ce face lumea altfel, cam din ce se fac copiii. N-am de ce mă emoţiona ajungând.. Gange orange. Pluraluri din vremuri în corzi secrete. Pe şterse cu parlament-mamă. Use seat bottom cushion or floatation..Pe cine oi fi enervat, pe mine italienii, familion, cărţi de îmbarcare la copilul mare în ascunzătoare, urcaseră să coboare, careva decopertare, stau normal la business, să nu-i caute Mailat, că pe Romulus tot îl pierdură altădată.

            Vă admiram acum ai Soniei, de când (nu) te (mai) citesc Manohar Joshi. Pe undeva, sardarul fost ministru şi poet, Kushwant Singh. Bine c-ajung pe zi, scăpat de tren, încet, între distanţe deşertice, în mină, când în trening cu caiet şi foto, nefalnic, băutură şi cronţăneală, popor,, ăle mai graţioase aici cu muzici jazzoase, since ages, fresh limo, potolul era şerveţel.

            Elefantul Bhola de 40 de ani a rupt cortul după pereche inexistentă. Vremea împerecherii, tranchilizat, abhaya mudra. Nu plecarăm şi băurăm talassoemia. Zoo tigers kill visitor at Guwahati. Amartya Sen, corporate India should not see education merely as creation of labour force for itself.

            Wolf in sheep's clothing. Dublura s-o descrie descriere dacă ne vom arăta pe film, voi mai cu tehnologie, ori vedică, Bădică, fără de daruri primindu-mă la o vreme a mă aştepta. Ne-o împăca la ahimsa acasă, cu aşteptări tăiate, trompeto. Cel mai mult purtând cravata Mayei. Adevărat că şi data trecută Mahapragya numise România. Unde-o fi şi publicaţia, în  ce alfabet. S-or fi ţinut conferinţele mai în deşert. Mai staţi plecarea să încapă lunch-ul, în nici o oră, nimic cinci ore până-n Hawaii. Pe talere de unde şi de unde foamea. Între timp toţi îşi vor fi luat căţeii, eu cu elefantul rutologilor. A, Vinod cu masonii lui să mă scoată cu Nobel, la bobeală, atunci ca Amartya, pe aici, pe el, iar lăudându-l, doar nu România, cu muzică de la copii. 3 fără 20, tot era în timp la 1.20

probabilităţi infinite timp capete interschimbabile

cămilele prin bolboroseala odihnei poate mi-arăţi

ţigani indieni motorul murmură shoe shine

indigo frigul pe unde non-genunchi

vedeţi-mă din partea cealaltă

flautul petala pedalează martor

fata se va corolar colora albă

cum ne chemai la spectacole Leela

unul să nu fie fără noi bibliotecaro

zbor de aşteptare de plecare pe soare

american cu bacterii şi şale galoane

de închipuire pe umerii închipuiţilor

legătură cu cămilele eu cu thirtankaras

tu Shama îi găseşti pe ţărani mai ca lumea

             Propunerea a fost atâtica, iar tu că mai interesantă Mahabharata decât Ramayana, parcă nu în diaspora, da' m-am expus, Rama-Isus. Muzică mai mult aceleiaşi neplecări, că n-o fi rivoluţie, trompetizarea flautului, peisaj ne de pe jos. Dodii şi sonancte. Nu te-ai urni să nu te dezlipeşti. Ce-mi plăcuse din ce zbor, lunch-ul ne va fi pomană pe neduse. Şi ieri pe acum, rice and dal. Kali peste o mie de ani. Shabana Azmi ţi-a rămas, ştiusem, altfel o zi frumoasă, ieri, azi. Cine să ne mai deştepte, camarazi.

            Voi fi şi verificat spusele timpului de vă duceţi şi la întoarcere tăviţa pe vege. Mă simţeam socru, ce mai încolo, nu eram al singurătăţii maimuţelor. Ai înţeles noutatea poeziei mele indo-române

            Şi Shama s-a plictisit în Washington. De-aia fac băieţii ăia războaie. Watergate printre Gemeni. Neeliadian, abia sacralizare. Atunci, nu l-a omorât nimeni pe Christos, nici la Auschwitz, şi Longin sutaşul ce să se mai fi convertit, ca mai târziu ai lui Cervantes.

            Potol din greu, de cât ni se făcu prânz aşteptarea, iar şi lămâioară să ne fie zboară. Ultim nonvegi, pui, nu vii, s-o face găină cocoşată, discriminare foamei albe, nelustruită de perii cerşetoare, mi te-aş mai reclama la căpitan. Nu i-o fi plăcut de ochii mei, ai tăi, Vulcănescule. Ai povesti ce n-ai mâncat şi duhnea de la alţii. Ciorbă de burta ta în amintirea vitaminei B, adică pentru toţi şi nu pentru mine, să i-o arunc în faţă, s-o pieptene. Nici cu semnul n-o ajung de frumoasă, ori oi fi depăşit vârsta Eliade.

            Îţi permiteai la douzeci de ani. Şi uite că aterizăm la geam. Ăştia înfulecă. Râdeţi, vitelor, taică-meu să vă înjure. Venise cu altceva, s-a întors. Nu-ţi mai caut furculiţa coborârii. Lingură, iaurt şi dulce după. Am dat pe gât neempatie. Ne-am săturat. Trageţi speteaza. Cu scuze, de-aia scrisei. Asta o fi indologie încă admirativă. Bani pe deservicii, când colo urale. Rămaşi amabilitate. Ce să mai vin la Amity. Food-furie pe farfurie. Merge muzica nepieptănat. Schimbări de forţă în rotire verde eşti, pământule. Te luai de păr ghitară, alb de albie. 

Rajsamand

            Îmi spuneai de yoga lui de tânăr. Mauli, acum Natwara. Raja Khan se însoară în februarie pe cântece de Margareta Pâslaru. Iubeşte-mă mereu.

            Ajunserăm şi-n Rajsamand, to be known through the Poems from Rajsamand by yet another poet. Verdeaţa deşertului din împrejurime, din vale, papar din Bikaner concurând nisipul ce te îngroapă. Vedere, pe vară, atât de încinsă. O luarăm prin sărării neferentare, apoi în vârful dealului, pe malul lacului. Cum om coborâ în mina de marmură, ce cupru, chiar alb-alb, neaur-aur.

            Mă lăcuiesc. Palat şi asceză. Domnul Lal ne luă pe terasă, cu luna drept în creştet. Suntem trei. Bernard Edward Meyer îl portretizează cu persoana lui de 70 de ani pe Mahatma Gandhi. Şi Venus, cea mai. Meyer că de ce cea mai. Că Eminescu. Qutzalqoatl.

            Mă adusese Raja Khan pe muzică pâslăreascăo-simileaţă. Cum am ajuns, un urs indian, cu ochelari negri-pal, nu sunteţi domnul Gandhi, ba sunt domnul Gandhi. Amfitrionul, L.S.Gandhi. Vorbeam şi apare înalt, chel, Gandhi American, romano-catolic, căsătorit, închis trei luni, divorţat, trei copii, un nepot de zece luni. C-a trăit viaţa lui Gandhi şi indienii îl porecliră Gandhi al americanilor, adică nu Martin Luther King, nu Eliade, nu hippişii.

            Chiar acum un turbanard condus , atingându-mi genunchiul, produse lapte cu zahăr şi spiritualitate. Praf te fac, nu te cerşesc. Chiar în deal, în partea lor nu se pescuieşte. Lapte da, ouă nu. Cu apa lângă mine, mă voi chiar poetiza. Voi tălălăiţi, eu o să mă apuc de scris, ce credeaţi. Americanul n-a scris nimic. Are acum un disc de 149 pagini, îl citeşte Gandhi şi poate îl traducem şi în româneşte, dacă ni s-o părea – încă un scandal, cu voia lacului.

            Pat fără saltea. Papar din Bikaner. Sabji, chapati. Toţi le însăilăm, pe-aici deşert ce-om afla, ce-om nota pe loc, n-o să dea bine. Laptele lor de vacă sfântă. Ăştia vorbesc afară ca reparatorii din tinereţe, de la Guest House, deşi cântau noaptea. Lucru spre spiritual. Vedem. Jaini, gandhieni, alţii, eu eliado-gandhian.

            Abia aştept clătirea yoga, ca alte dăţi, în treacăt. Cum că Zitba tot drogată. Ne-o veni rândul caste.comunist-kerale-bengaleze. Vor fi 4, cu mine 5, în camera 13. Meyer în 12. Câine pocnit marţial de copilul ospătar. Şobolan negru de neucis. Ahimsa. Ăla, nimic. Vom preda non-violenţă în Europa, via români şi americanul.

            Indienii n-au egal în diversitate spiritualizabilă. Scăpaţi de stradă, daţi în templu, şi nu cu aarti la tv. Lux la Rohia. Aduci un scaun, te sui pe el, n-ajungi, îmi muţi pantalonii, îl pui peste ălălalt, te întinzi să-mi pui mie bec roşu, ca de tractir, să-mi facă somnul clientelă. Teatru cu voi, non  crăciunian, cine ştie, al nisipurilor. Cică ar fi vibraţii speciale aici pe deal.

            Nu ne putem picta cu aceeaşi pensulă. Anca e în tithankar. Precum Kali în apokalipsă. Va fi timp, va fi ahimsa. Azilanţi colinari pe lac sub lună.

            Regia conferinţei mele cât să mă scoată ca pe Vivekananda la Chicago, pe tema aoleu, ce ne facem fără indieni. În scenă, Dragoş Pâslaru la Frăsinei, eu aici, Irina la Rădeşti. Planul e să prindem răsăritul soarelui. Şobolanul mă mângâie Kremlin. Metoda Eliade e prea tinerească. Sanyasy.

            Euforia tăiată de tortură sonoră, nici o milă, nici o înviere, în 13 numai holocaust, ce Cleveland, ce Olympia, ce apă caldă, ce arest anti-catolic în America, aici se ispăşeşte cu ureche extinsă la tot corpul, timpan meliţat, căzănit, bumbăcit, cositorit, auzi câinii luminilor, neliniştea sclivisirii din ciocan. Şi mai sunt 2-3 ore până la paşii răsăritului. Hobbiţi de viţă Rajasthană, din Hobiţa.  Marmoreeni fără milă de Mayer, că mie urechea mi se pisă, ah mina, peştele ferit de nemâncare, silue, netezeşte, sparge, de unde, meşteri de adân, hefaistoşi, asuras,de unde, treabă de nopate, zahei ocnaşi, nebrai-nebrailles-nebrăili-nebrătei, fasonatori ai infernului, muzicanţi din ciocane, ferăstrae, scoabe, kababe, kalimere, asurzitori de ziduri pentru viitor, ce să fi dormit să ai de unde te trezi, şi frigul să nu se nisipească, recele  deşertului îl crapă, gheţari aşchiaţi căldurii globale plus retorica fiecărei batoze bildingare. Vom uita, Bernard, noaptea asta, şi ţie ţi s-o fi luând de cartea pe Irak globalizat. Ne obligăm din toată amintirea liniştii, alt chin crengist să nu-l povestim de va trece, de ne vom strânge ţăndările urlate în audiţie, tăietori de timpane, fărâmători de oase, să te auzi rumeguş de monoliţi, pe femeie, râde ea prima, înconjur fain, neunda frigului, conversaţia de după Ibsen. Rupendra cu Arthur Miller, nu mai ciocăni constructiv. Personae sub bătuci. Vă trageţi sufletul să-i însărsănaţi pe-ai lui Ravana. Ne recunoaştem demoni zvârcolindu-ne în zgomot. Rebântuitor, scrijelare holistică în auz, violenţa asurzirii constructive, după caşerarea câinelui. N-ar ciocăni atât nici aurul nibelungilor. Încet, din ce în ce mai iute, pe ritmuri, replicativ, hoardă, netezire, dinspre lac oarece urlet discret, gen coiot. Cu cât va fi construcţia mai ciocănită noaptea asta, cu atât mai tranşaţi pe surzenia neadormirii pavloviene, auschwitziene. Mayere, ne conturnăm, abia vom spune că n-am putut dormi de muzica ghilotinelor, ciocane şi ferăstrae wagneriene. Creieri loviţi de copită în deşert, ritual primirii în sfărâmare sonoră.

            Aş fi la 1907, confundat cu un arendaş, în furcă, în bâtă, în montaj. Până la urmă or fi tăcut. Să fie şase. Intonează imamii rugi. Ne întrec, întorc răsăritul îngropat nemarmorei temporale de o noapte. S-ar putea să supravieţuiesc, nici aşa religios, nici eliadian, ţinând-o pe a nimănui. Bine că mai trecu noaptea, muezine, de te audiai dimpotrivă, de sus, de la jaini, nu de la El Axa. Lal te numise Diwali, oraşule noaptea, nu de-o zi, de mereu. Dritirashtra was blind. Numai jainii merg în rai. Meyer n-a mai putut dormi după ce s-au oprit ciocanele. E surd. Cărămizile bătute, lemnele ferestruite, vorbele desticluite, stivele destivite, noptea zidului urzită-surzită.

            Glend înscrise palatul păcii la ONU. Nu se ştie dacă vine şi acum cu tinerica, l-o fi lăsat, o fi lăsat-o. Cum se nimerea în costum şi cravată, eu în treningul neadormirii

Achaya Mahapragya ne-a primit pe Meyer şi pe mine la reşedinţa lui temporară din Rajsamand.

Era înconjurat de sadhus şi sadhis. Atinge-i piciorul, mi-a recomandat una acid. I l-am atins, România? România. Am vrut să-i ofer un mic prosop românesc, vărgat, aceeaşi că nu, nu e alb. 

Da, am spus aşezându-mă, şi Kabir tot alb. Eram feştelit. Culorile caracterizează şi oamenii, am perorat, fiică-mea se temea că viitorul ei soţ e alb, când colo e culoarea cea mai puternică, aveţi dreptate. Am marşat ambalându-mă, am întrebat în România despre ahimsa şi psihologul Ioan Ciofu, care se ocupă de numărul de aur, mi-a spus că ar fi dezamăgit dacă pe stradă unul ar izbi-o pe fie-mea şi eu n-aş reacţiona. Ei, atunci s-a băgat Mahendra, că trebuie să ai putere interioară ş.cl. Albastru alb şi roşu nu. Piciorul gol şi, după, în şoşoni frez.

            La computer, dacă am scris textul, păi acum. Se apucă, nene, Bernie să povestească el la ai lui, ca Mob, la mulţi. Şi-oi fi şi primit.

            Dragilor, vă pup din Rajsamand, 70 km de Udaipur (unde m-a aşteptat la aeroport un taxi, şofer musulman, l-am cadorisit cu cd 1-2, de-a pus şi juma de drum Margareta, face nuntă în februarie şi o să pună şi atunci, că muzică românească. Aici e un institut/academie jain(ă), se lucrează la o văzoaie cu 25 de cercuri crescătoare, pentru 25 ani.

            Tocmai fuserăm primiţi de Mahapragya, vrusei să-i ofer un prosopaş, săriră maicile că nu în culori, numai alb, şi-l băgai coadă între picioare. Dar îi povestii câte ceva, şi cum dintre culori – a scris o carte despre ele în hindi -, Victor s-a nimerit alb, a mai tare, că te face fearless, bravo Victore, victoriosule, în gând.

            Noaptea n-am dormit că se zideşte o casă zi şi noapte (să nu se dărâme, da' ne-au dărâmat pe mine şi pe Gandhi al nostru, că ăl mare, Gandhi, unde punea capul dormea). Fostul popă catolic, arestat după ce se şi însurase, n-a auzit de Mircea Eliade.

            Da, alaltăieri conferinţa  mea despre Eliade, ca lumea. Am aprins lumânarea. Buchete, Leela, Vinod, Rupendra, studenţi vechi şi noi, cu Olivia, mulţi scriitori, avocaţi, universitari, Bathacharya, mama colegei Nanei, unul de la italiană, s-a povestit de Alhuwalia, că mă lăuda. Ashok a numărat la lunch, când a plătit, 250 de inşi prezenţi, cu du-te-vino cu tot (aici, în Rajsamand, vor fi 300, aşteptaţi 20 străini, 2 am venit, Bernie cu mine, am face bine să ne colindăm cât se dă el de Gandhi şi ce bulă e – acum scriu în caiet, ceea ce el nu face şi-şi dă drumul pe net.). Leela m-a invitat la dinner. Seara, cu Shama m-au răpit în Connaught Place, la Embassy, şi am bufat  clasa I, kebab, peşte, nan, ananas, conversaţie pe cinste, voi lipseaţi şi vă înghit în sec porţia.

            Deşi nu prea dormisem azi-noapte, ziua a început cu văzutul răsăritului de soare, de pe terasă, lângă lac, apoi la Mahapragya, care curând s-a adresat la mii de oameni sub un vast cort, pandal. Le are, cu aurele şi harisma, maici-sadhis înconjurându-l şi sadhus, toţi cu plastic la gură, vorbind în consecinţă. Eu fac mult caz de ahimsa pe la noi, cu Eliade întâi şi, probabil, eu al doilea. Facem şcoli pe chestia asta, via ONU, nu stai de vorbă.

            N-am prins poza celor de la Id, într-o piaţetă – şi ei tot în alb, da' ce-aveţi, fraţilor. M-aş pripăşi pe acolo. Şi coborârea în mina de marmoră. O laudă Gandhi din Jaipur pe croaţiană, numai acum nu vine, cum i-aş fi luând eu locul, cineva cu Europa. A, am fost în trening la Mahapragya, în papuci. După ăl mare, am seminarizat cu al doilea, nu se scapă uşor – învârtecuşuri de indianităţi de export. Uite cât mă ţine americanul out (of computer), tot pe aşteptate.

            Am stat în avionul din Delhi peste două ore până să plece la Udaipur, zborul doar o oră, cu lunch, nu ca la americani, foame. Mai termină, măi Berni, nu cumva înjuri, de zidari, ce-ai visat, ce te crezi, cum salvezi lumea de Vietnam. În puşcărie putea scrie, dar n-a făcut-o. Nici nu ştiu dacă te mai transcriu. Scrisul acum e cât de cât. Bat ăştia de-am fi şi noi cărămizi.

            Noi am venit pentru Mahapragya, întâmplat aici. Cum scriu eu, scrie şi el. Şi începuse de un timp. Feăstrău în loc de apă. Trec ele zilele, e-a cincea şi-n afară că primesc în oase-măruntaie tesle, barde (cântă), ciocane, ferăstraie, mă albesc jain copilăriilor. Mob, la 70, nu cheleşte, să-l joace pe Gandhi, Vivekananda a murit la 38, el are deja 43 să-l portretizeze, poate pe Subhash, la bobeală, ar vrea el Mountbaten. Mă tot îndemnaţi la rest, a scăpa. Scriu de sus, până ajung mă mută. Aud numele România, cine s-o vrea. Cumva în Rajsamand veni rând bun acelei ţări, că americanul se rebelează nemţeşte. Om clama ahimsa complementar, pe aceeaşi neşansă.

            Eu am introdus aseară pe Martin Luther King în discuţie şi azi îl vindeai şi tu. Că se ocupase de rasism. Antisemitismul nu ţine de rasial, ci de etnic. Între albi. Ăla se crede în biserică ori în sala de tribunal, la divorţ, ori în jail (temlu-i zise Gandhiji).

            Negii să mi se spargă. O să am şi de citit, nu ştiu dacă de răspuns. Colinde şiroaie acolo, aici ciocane. Auzi aum. De-aud o muzică nu-mi pare rău.

* 

            Ce bine că vorbeşti italiană. Am devorat Roma, vă pot devora şi pe voi. Lui Jeremy i-a povestit un hasidic singur în sinagogă, pe la noi, cum le pune cărţile la morţi, să le citească. Blaga l-a văzut pe Gandhi, eu pe Mahapragya. Căruţul lui sfinţescu se duse sus. Raj Nagar plus Kankroli egal Rajsamand. Thomas, geamăn şi el. Rudi a pus poze nud în cartea cu jaini. Eu voi face poeme jaine, chiar în al treilea roman, să umplem peste eliadism. Lumea  la swami. Aj bahut anuvrat.

            Wande guru waram! Întruparea nonviolenţei. Să ne vadă faţă-n faţă, amne samne. Regenerarea omenirii. Ahimsa, comitere individuală. Transformarea societăţii prin mici jurăminte, anuvrat, din sat în sat, din oraş în oraş. Cap religiei jaine, dar fiinţă umană. Ştiinţa trăirii. Chibzuită fericire. Lumea nu poate fi în pace fără ahimsa. El nu crede decât în umanitate. Cinci noţiuni ale infinităţii. Economia nonviolenţei. Poeta Veena Jain urma să recite la invitaţia şi pe timpul unei părţi din cuvântul meu, acum mâine, ajungem tot la trecut violent. Namo arahanta.

            Studenţii merg în viaţă fără job şi mijloace de existenţă. Persoanele mai educate pot face mai uşor crime. Ce nu pot face analfabeţii. Hai la conştiinţă, nu te ataşa emoţional. Inventez un poem jain nud eliadian linga primind floarea ahimsa nemai descenuşare copii reviolentaţi de dorul Indiei. Poemele mele jaine din Rajsamand călătoresc pe sub discursuri. Omul se naşte nonviolent. Circle round for freedom/Circle round for Peace/For those who are in prison/Circle for release. Ne cântarăm de Natale din creştinii dispăruţi ce ne doară din chintale.

            Ahimsa-isihia. Ce zic la atâţia oameni, lui Mahapragya? La infinituri jaine, coloana lui Brâncuşi, piesa lui Eliade, Rudra mantra. N-ajunge. Eliade a adus yoga în România, cu ahimsa, Gandhi ante mortem. A fost Codreanu un gandhian? După tânărul Eliade, da. Asasinat, ca însuşi Gandhi şi mai târziu gandhianul Martin Luther King. Mandela a scăpat cu închisoarea şi dezalbirea conducerii. Eliade e asasinat cenuşă. Mahavir, Buddha, Isus. Colind mulţimea ahimsa. Nu ciordesc infinitatea de la Thomas, că el a citat jainii, eu pe Brâncuşi-Eliade. Colindul cu eliberarea prizonierilor ni l-a cântat hindusul de faţă şi cu femeile italiene. Mare lucru să fii cu oameni cumsecade din tot altă ţară. În faţa unei personalităţi spirituale, simţi naşterea omului, a domnului.

            Dulce bătrâneţe neînfometată, amară foame neîmbătrânită. Foamea ta să hrănească sătui de sărbătoare. La animale, energia se mişcă orizontal, la oameni vertical.. Toţi semănăm cu Gandhi. Eliade, cu stânga pe chelie, face yoga, hai, bre Mircea, prea le ţinuşi, le făcuşi, de te lovesc toţi. E galbenă coperta, de-aş minţi-o de albă, lui acharya i-aş arăta-o.

            Copii yogini se iau la pumni om shanti. Peste-al nostru acharya cântecul jain colindul scrie-l mă pe englezeşte să-l citeşti chiar de Crăciun. Vorbii la mii. Anunţat cu minut înainte. Pe Veena n-o mai văzui. Ideea cu foamea sărbătorii fu a mea. Lauda lui Eliade şi a Indiei.

            Ne-om da drumul din lanţul trupesc într-o cădere spre India. Dumnezeu se naşte în Rajasthan, să-i cântăm un ghazal american, coreean. Tot în Rajasthan jainii pe deal cu Bhagavan Mahavir. Muşamaua strofei pictate nativist. Rătăcită cruce în naştere.

            M-am spiralat pe lângă un zid, angrez, angre, hello, din case, copii, o fi vreun blajin, din câte depărtări să auzi lemne nonviolente neluate foc sub mortul ce mă aflu în plină viteză, săriţi. Stai în scaun căluşel de repetiţie, nici un cal, scroafe ascuţite, vaci. Puber pauper. Christos jain, cirac lui Mahavir fără nunţi.

            Ce să mai străbaţi şi cu gândul prin lume trebăluind în soare prin Rajsamand. Sunt un jain, o trestie vegetariană pascaliană în cruce cu mine însumi la naştere.

  Namo Arihantam

Namo Sidhanam

Namo Ayarianam

Namo Uvajhayanam 

Namo Loye Sabba Sahunam

            Centenarul evangheliei în Nagaland, eră nouă a creştinătăţii după Kerala, copii la papă, noi la acharya. Viaţă fericită şi alor tăi, pace pe pământ omenirii şi tot ce îţi doreşti pe acolo. My little one you will be great. Puryusan parva.. Chaturmas.

            George nu e numele trupului. Anunţătorul a urat Happy Christmas. Muşamalele cu Iosif bărbos albiu, Maria mamă adolescentă  şi pruncul, Jesus, just him zice chiar tânărul tamilez colecţionar de bancnote. Apă caldă la 5.30 a.m., m-au şi căutat, o aşteptam. Baletul Crăciunului cu înscenarea respectivă la tv. Jos, maşină, 3, Bernie, Jeremy, eu, cu şoferul 4, le povestesc tv, se interesează de sărbători indiene, că nu e naţională Crăciunul, păi Diwali, Dushera, Holi, Krishna Jayanti, atâtea alte Jayanti, şi a lui Guru Nanak, toate religiile şi componentele hinduismului. Nu ştiau. Ce e cu Diwali, păi Lakshmi, lumini. Cum făcusem aseară cu italiencele pe Sonia şi copiii ei, Rahul ce-o face când va avea puterea, cât va reînvia Rajiv în el. Fredonau democraţie. Îmi tac Crăciunul, mă gândesc la voi năvălite de colinde, colindători (ţigani?), bucate, băutură – aici nu e voie niciodată, vorba lui Sergiu, aflând că nu beau la nuntă:: atunci de ce-o mai fac. De ce-ar mai fi atunci Crăciun aici şi nu e. Ştiam că nu-mi voi călca sărbătoarea venind în Rajsamand.

            Aceeaşi frugalitate a istoriei, nu a povestirii despuiate din ce în ce de mit, istorioare şi înţelepciuni contemporane, eventual biografice. Kamal, musulmanul bangladeshi spune la toţi Happy Christmas, şi eu îi spusesem zilele trecute Happy Id. Citarea mea pe sărbători cu Mahapragya o fi contat şi ea. Poate sunt în cel mai Crăciun, singur cu el între alte naşteri.

Nevoia roboamică

            Bine de Tache, în cărticele, de-l citeşti taş-talaş, Danton-not Dan. Ce planuri ai la 77, nu mă mai popesc, nici călugăresc. Uite că bancheriţele se apucă de poezie, genul de plată pe stricăciune la fericirea extremei. Mai am tutun, ţigani, eu Tîrgu-Jiul, cu pregătire eliadiană şi de Vâlcea, poate nu caut şi scrisorile mai pierdute decât amorul. Zi însorită altfel, câte romane de extras din versuri, vezi Mamma Trinidad, tot nuvele de călătorie, cum naratrorul peregrinează şi se transformă în locuri, mai mult singur, dar un duplex ceva pică. Romanul Mamma Trinidad, cum spuneam, tu-n depresii că nu ştii de vii la 12 (13) la Sf. Gheorghe şi de acolo amândoi la Aurelia (Diaconu) – cafea, plăcintă şi vorbim, cum v-ar sta vouă mai bine, cum trebuie amândoi să ne ivim cu încurajări de ambele părţi. Târgoviştea pe tata îl îngropă, pe mine mă înstrăină, de la ţară la ţară pe costelive amatorisme – tema ţiganilor, nebunul, arheologul, soprana, nebuna, jos virtualii cum îmi viermuiesc prin creiere de ne stricăm şi ochii fiecare. ?i pot pune sub alarmă, vacuum la decolonizări, când în loc să te invadeze, blocul dărâmă tariful şi masa critică a părăsitorilor, pe cine, că de cine, bătrâni că măritori prin trenurile astea, ce şi ce, puţine singuratice casierii.

            Greu cazi, uşoară pustiire, chiar nu mai există România şi noi nu mai existăm, de-am dus comunismul înmormântare şi nu mai avem unde ne îngropa, obligaţi să citim forumuri ca-n celulă muzică de îngheţ, mi-am adus aminte banii. Doi bătrâni, nu noi, am discutat în tinereţe, eraţi cu 15 ani mai mari, acum nimic, te uiţi la picioare, tinere, când eu visai o faţă blondă spirit, cum ne-am tăvălit viaţa până la brâu, pitici în propria şansă şi religiozitate de sine, de ceva, înserasem poezii. Un scaun, băiete, ca Richard, uite-aicea, d-nă, hai că-ţi dă voie dl, mamaie, auzi îţi dă voie la geam, nu şi bombărie, c-ar plânge, şi tace, educaţie, visata piesă pe piept la geam ajunge, ştiind de oră, nu şi trafic, o să-ţi spun, să nu uit, foto, dacă nu aduc eu pictorul. Ar fi să scriu orele, minutele, peste opera dintre dus şi întors, incluziunile excluziunilor debranşate de sociologie, pe ce căderi în aşteptare. Neteorii ieremiadine, transe-n tranşee numai până mâine dimineaţă, materialitatea civilizaţiei subliminale, toba caltaboşilor menu Remeş, mâncare pe politică, lele, argou cu manieră Astalos când om mai şi vorbi, al bătrâneţii, pe ce intimidări. Discriminaţi de copii şi societate, în tunel la ce mai întârziem, capetele nu ni se cuveneau, hăul, ce luminate alte părţi. Nărui-ne-vom căldurii de nu slăbiciune frigului, Hokusai, de şaizeci şi cinci de ani acuşi, a ne sărbători dinainte, Veto. Platitudinea feţei din abstinenţă, riduri freudiene, publicitate, asta era faţa din vis, călugărie, pe gama, neieşind din fa prin undă.

            Scena ar fi pierderea comunicatorului şi grupul ăstora din interne, vorbesc undeva, mă pregătesc şi cu trac, se găsesc să mă mai cheme. Mai mult nu şi vom ajunge până la Hobiţa (s)înge(r), nu mai ţii cinci minutele scăzutele necăzutele. Se pisează românime în crăpime, fericire să-i vezi pe cei de mai jos, nefericire pe cei de mai sus.

            M-am pomenit cu 14 câini, păi dl Diaconu vi i-a trimis, păi cine le făcea mâncare, m-am născut kopekciu, iubitor de câini, zicea. Copil leşinat, l-a crescut bunicul, a citit de mic, de fusta mamei, şi vizavi, turci bătrâni, mama lui că să mai cumpărăm pământ, el, nu mamă, nu rămânem aici, la cafenea se făcea politică, toţi oamenii iau unii de la alţii, dar spun ce.

            Petre şi al câinilor şi noi şi un peşte. Patru descărcaţi de le plătit-ai supraviaţă. Nu-l visasei. Oana zice, nu vezi Aurelia cum el căţeii îţi trimise mai mari cât să nu fie direct omorâţi. Ci tot viaţa (aprox) depăşind viaţa (că nu moartea). Dumnezeu sau Petre îi aduse şi fata asta, Ursu, ca pe ea, din satul ei. Scrie-n carnet al mai frumos oraş de-ar fi din lume nu e ca Dobrogea (vezi),

            ce mi-e mie ţie acum mai încolo încă o neînţelegere până când ni s-o repeta petarda cine mă va descoperi după recunoaşterea în viaţă câte sute de ani câte rânduri din mii şi mii pierdute odată cu scrierea chinuirea dichix n-am de ce mă ţine în scris mi-am citit puţine rescrieri alea balade restul proză în versuri cumva mai de viitor pin-up un pumn editorului plecat de mult zăpadă ploaie poliţia te sfătuieşte să circuli prudent ca pentru carnet Eliade apud Coppopla de unde credeam că termin scrisul m-a-ntrebat de lăutari i-aţi ascultat sigur că i-am ascultat m-am uitat la frigidere 14 milioane d-ăla mare 2 compresoare nunta s-a aranjat pe mobil pe recele ploii fost recele mării poeme scurte poeme lungi Montale India cu destinul câtorva cercuri închise cercuri deschise prozodie româno-sanscrită de la Râmnic la Indore cu Brâncuşi să fi scris a mia parte din ce-am văzut ţări (pe)trecute în tăcere unele cu câte un cuvânt-două o carte două că de ce scriem fiindcă n-am putut vorbi ne-om fi cenzurând mai cu milă ne-om fi ocolind obsesiile represii mai şi vorbeam de (ne)recunoaştere când nu se mai pune problema cine să te caute în neapariţie poate vreun avatar întâmplător

            delegare zalmoxiană pe excesul toleranţei la invadatori n-am decât să iuţesc pasul pe ce poezie mai departe am mai şi trimis la licee americănia măi ce faci te aştept de trei ore caravane vlaxe în Texas vlaxas fără istorie abia poreclă de cum chemaţi în Herodot seminţii mici în guşi de porumbei apetit restrictat când ne mai rămăsese să ne îngurgiteze dreptul bătrânesc la câine ne daţi drumul vă rugăm Moise şi ieri pe câtă cocoţare ţărare jene depăşite de rac sărac de câte ori cucuiala cui stau în biserica lui Goe din deal în vale vin evitat cum oţi fi ajuns voi nevoi să ne mai şi traverseze în fine iau metroul pe cumpărat întârziere zece călătorii or înmulţirea stopurilor nervilor înnebunirea roţilor paşilor sub ferecătură gramată cărăbănirea cumsecădeniei o răutate de-a cercul acum aşteaptă şi p-ăsta cu striviţi unde să te mai trepădezi cine să te mai înnebunească hai opriri şi numai stat alta stagnarea vremea poetică din inaccesibilitate spre tren hai d-le că e chiar 10 şi Pasi s-o fi înfiinţat de n-o fi întâmpinat asemenea nici nu mi se trezi rămăşiţa ce viaţă de poezie în cărţi i-aş da cărţile şi nebunei spre şi mai desconsiderare pe democraţie cifrată 3 ore cu Pasi restul mâine bilete de tren ploaie de cod peşte fiert în păreri că sală plină neauzului poeme lungi nestrăine ce scrie vezi Tudorică atunci şi pozele cu nemişcările scriu în bacovianismul înnorării scapă-mă peste nemorminte să mai întemeiem sfinte

            la matale-n caracter perfecţiunea prozodică încetineala emolientă castraveţilor paradiurni uite c-o avem pe Irina poate un poem cu ea pe citite da cappo mereu pătrar cathar

            şi-atunci firma repertoriu de pe inversare deţinut comunicator ca Tache şi ce ne mai înfiorează la traducerea codului

            în pericol morarul mai vedea cercuri deschise invizibilităţii cercuri închise vizibilităţii ierarhii de nedezgheţat îmi era mai uşor în India tot oi scăpa de ea la moarte

            cum aş lua ce zice lumea în colimator şi ce ne mai dublăm pe unde revărsaţi hai cu uleiul panică în părţi de pe ziar

            de n-or fi gândind la fel copacii îngenuncheaţi vântului e năduşala spălătoare ajungerii în statu quo liniile vieţii copie spontană cât stai mă amprentezi rutinei pe distrugere

            în războiul unirii sclavilor hram dosnic prohibiţia din mai minciuna recitabilă plecară după recital la meci în cine mai dai să cazi în pustiul vorbirii libere

            profesorii noştri de şi ăştia sunt fugăriţi ca hoţii de cai o fi ştiut filosoful ce înseamnă să-ţi iubeşti nevasta saşii fugiră nomazi încăpură jidovi că nu rătăciră

            apărări din greu aduceri aminte cum am fi existat părinţi văzându-ne de treabă bătrâneşte până ne tot îngăibărară măcar să ni se fi părând măcar italienizându-ne

            ştiusem hainei dimia sufletului ţărănia soarta mi-avu fiinţa ruptă în intimitatea erorii de-a fi existat pe lume la mau mi-ai dat maul ţi-am luat buddha pomeni ţigăneşti nir Niraj

            mai avea Petre Diaconu ceva de spus spune Aurelia nevisându-l să nu-ţi pară viaţa moarte o transcriere mai puţin ţigani indieni americani o perspectivă a unui câmp nestudiat

            şcoala izbindu-ni-se mai vedem noi mai încet când obosit când meşă cu ochi pe încântate închisă măselariţă Dodona în renovare le-am citit moara a ta e

            daruri ţiganilor din neboieri africani ceaţa asta din Manchester ca în Seattle spre agent literar invitaţie în India de sărbătorile noastre tot ne ducem de râpă

            ziua de astăzi stai de vorbă cămaşa să mai năduşască îmi clătesc armura în respiraţia Murfatlarului limuzina lui Tagore autoreferenţialitate în Rajasthan

            avansarăm chinezeşte cenuşa în forma capului şes cenuşa morţii şi India îngenunchere parolată Kahlil în concentrare ortodoxă baha'i

            cititul carstic filmării chinezeşti cu asasini ce-i climatizasem unu la unu de nu ne-am mai certa desfăşuraţi deslavizare liberă numai nervi desfiguraţi

            numai drumuri prin Carpaţi soarele iar caravană nu mi-ai spus locul adrenalinei ne-om împăca pacea vedem ce protocol ori îi zic maharaj nu m-aşez ceaţa m-ascultă

            cine mă programează răspântie(i) detectivistică evanghelică penticostală cum stăm unul peste altul nici betonul nu ne scrie de pomelnic psaltul alfabet nici o hârtie

            hatârul satârul nălbirăm nalba de până la Indore să rezistăm furnici contra sonete metoda graţiei toamna plimbată du-te la ţigăncile tale

            numai faimă nu citit vă zic romi adică dumneavoastră lăsaţi-vă neobservaţi care-oţi fi citit donate biserici cenzurate apăr chemările pretrezirii ne coacem răzbunările

            transpiraţia ţânţarului de se alipeşte ţie-şi cu improprietatea katha roţile învârtindu-te frustrare sclavie omicid cromozomi y oprelişte lişte iştenem

            de-aţi mai auzi de mine orelor devreme linia mai aproape munţii mai la vale ce ziceţi şi voi de mine câte staţii o eşarfă părţile de jos impure din ajuns în ajuns ajungere

            prismă întunecată ne descoperim nu în goliciunea urâtă ci în nuditate ne-am creat un singur creator ne lipseşte voinţa primului pas în stare să creăm c-am fost creaţi

            mai sus mai jos unde se află marginea dintre magie şi realitate dangăt de salbă fine de etnie suntem în creaţie suntem nu am stat să ieşim în stradă

            fiecare în simplitatea singurătăţii sale îşi consumă orgoliul exoftalmic să-l ierte Dumnezeu pe Pintea la sfârşitul vieţii cu faţa înspre Dumnezeu

            fărâmă ruptă din dumnezeire marea noastră poetă Păpuşa sfârşitul drumurilor începutul horahane holuri imense o lenjerie fină desfăcută roata a şoca danda bangra

            spui că eşti rom şi nu-ţi mai cere  vă căutaţi cuvintele frumoasă ţară da' nu stai la fereastră indienii nu omor şerpi femeile dădeau foc la cârpe cu fum nu mai vin şerpii

            am rămas paf suntem un popor creştin nici popoarele hinduse nu-s hinduse n-arunci cenuşa în Gange cortul întâlnirii purana testament Roboam în Cronici Osama ne beleşte

            cuiele bătute-n palme cine le-a furat romii dumnezeu are grijă de toţi am mai aflat ceva astă-seară şudră sipet paria ţigan Pann Titulescu Chaplin m-am rugat de mâinile mele

            avea un nuc te văd te văd uite scot briceagul de la brâu îţi spintec pântecele şi mă încing cu maţele tale odată l-a şi prins mese întinse în noapte într-o vrăjitorie

            de pictori săturaţi cu pocăiţii fraţă ca jug mai transparenţă o grijă penitenţă ne furgăseala cenţă ce-n ţară avicenţă

            mâncau carne de câine şi de mort de foame ce le era nici nu mai aveau cuvinte să vorbească român bengos şi sifilitic felicitări Mailat

            problema ţiganilor începe cu intelectualii din România sunt atât de furioşi pe trecutul acestui neam o zi căluşarii o zi coci o zi ţurcă o zi spărgeam seminţe

            atraşi ca un magnet de salba de lacuri a Dunării se poate locui pe malul bălţilor şi să mînânci peşte pe săturate comuniştii au desfiinţat salba de lacuri a Dunării

            nu putem omorâ puricii atunci omorâm pisica cu purici cu tot macabre expoziţii de membre disparate şi hârci în parii de la capetele podurilor

            staborul nu condamnă furturile săvârşite de ţigani împotriva românilor ci numai pe acelea săvârşite împotriva ţiganilor la şcoală doar bărbaţii pentru carnet de conducere

            oare de ce suntem cei mai nefericiţi din Europa ce facem cu ţiganul de Cărtărescu că ăsta sigur n-o să vrea să plece în India priviţi domnilor pe steagul croaţilor

            mai comod să bântuie eşti tu bănăţean cât este Mailat italian nonviolenţi care fac cea mai bună pastramă din lume albii vor deveni minoritari în propriile ţări

            ce s-ar întâmpla dacă li s-ar da o ţară a lor nonsens păi în Mangladesh cum e sau prin India ţigani avem şi la juifi singura deosebire e că au altă religie

            cultivarea limbii prin vorbire glasul versus cuvântul scris poate şi cunoscuţii au un rol de conştiinţă pentru unii fiecare dintre noi a păstrat nomadismul şi ţigănismul

            libelulo tu nu te ţigănizezi că n-ai cum să te mătăseşti sau flutureşti iaca m-am gândit şi eu că altfel amorţeşte toiagul în Bărăgan şi nu în nu ştiu care pământ arab

            viaţa ţiganilor ne mai aduce aminte din când în când că există natura libertatea fără pâine e o teroare mai mare decât privarea de libertate

            hai să fim serioşi şi să nu ne mai autoflagelăm pe această problemă în drumurile lor din India au fost alungaţi cam de peste tot nişte paria veniţi pe dulcele plai mioritic

            forţa imunitară a ţiganilor poate fi folosită ţiganul a fost adus cu forţa pe corăbii româneşti din India transformaţi în sclavi de cuceritorii musulmani ai Indiei

            cuvântul rom adus din India ţigan exonim atziganoi care nu se ating rom endonim munca nu le e în sânge îşi bagă caii în apartament sau îşi fac nevoile pe fereastră

            vorbind în limbi în somn penticostal pastişa forumurilor frustărilor securismelor cu amintirea scrisă pe rezistenţa limbii voastre vedice harţei hârtia nevoia roboamică

Coloana hai-ku

            Ajută, doamne, măgăruşul. Nu ştie decât că e american şi a dat o Dacie peste el. Cum o fi dat el peste România.Am căzut eu, mai ales Lenuş în aspersia sillinoasă. De unde atâta Indie, candid neajutorat din ţara jandarmissimă. La soră-mea, fără engleză, apă caldă, în alienare cu prune, schimbi ziua cu noaptea, să nu răspunzi, să nu ne iei capul.I am full of America, mila femeilor, mâini rupte.

            irisul la normali se estompează în contact cu lumina, la nebuni se lărgeşte – când te fereşti să mai priveşti în ochi hipnoza răzbunării – de ce scăpând abia aşteaptă stelele altui balamuc – Oltchim la noi în respiraţie – petrecem centrale, oase, cheaguri – nomad mă fărâm wild animal – şi dacă scap pe loc şi dacă ne mai vedem noaptea asta, pun punct romanului american -

            scăpat de american, să ne consolăm cu ţiganii, la rege, muzică, pictură – mă poză din faţă, din profil, după ce-mi dete un milion – ocupaţia romă r pe ce relaxare indianistică – te-ai îngropat în Roma frate cu dacii patru Constantin, care-am mai scrie adiate de nu ne dăm şi jos din trin – lunch per Petre cu fata hindi, cum se găsesc văduvele – mai sunteţi frunze, mai suntem cu Alexis Carell călindu-ne, cald, frig, printre renunţătorii discriminării – Petre Diaconu îngropat mai sus de Păcui, la Dervent, să poată vedea toată Dobrogea -

            gustul lemnelor nearse, parte în pelerinaj nu în turmă, tutun, ţigani şi eu pe nefumate - Domnişoara Christina în dialog sanscrit cu Vetala – vom ajunge la Sakuntala nerecunoaşterii, vâlcenilor Eliade – ieri n-am avut timp că veneam de ieri, una e d-na doctor şi alta e d-na asistentă, am călcat cu stângu' -  am răbdare ca o îndrăzneală pe curiozitatea vaccinului, scăpătarea aşteptării, de-mi lipsea neamericanul, cum am fi într-un cătun ce nu joacă Pintea Hamlet – dentistul te-o fi transportând la Feteşti, în copilărie, pacienţi, nu ne-ar injecta, în ritmul ăsta, zorilor-zorilor – v-aţi găsit înalţi şi tineri, eşti de serviciu cu bună-seara, mai sunt copiii ăia în scris, se termină carmin acapararea pe democraţie, femele sconcs călărind biblia deodorant -

            romani de margine centre pietruite nemărilor aerul următor nonviului avari în Bavaria carcasă Kalidasă v-aş citi Sakuntala de Voiculescu – Aurelia va mai face o plăcintă şi noi ce i-om duce cafea, poliţistele vor mai mult aleva, n-au prins presiune etnică, mai şi citim Bilderberg – altei ploi Sakunatala noastră, Rada mai sfântă, rămânem miniatura cal-Callot, calulea, Dushyanta, regi palimpsest, opera Parvati, munteanca, nomazilor şi mai kalidasian, în pădure căprioară, urs, Chiva, Dionis-Naratorul, Stanciu, laia, ciobani, Dada – deliram scriitură pe ţigăneşte, în destrămare cu Blaga, albitură sufocarea, vârsta morţii lui mă apropie – n-am fost la Sibiu după Sakuntala, în dalbime, la întoarcere am recitit-o după ce nici regele nici prinţesa nu scoseseră un sunet la facere de film, tu nu vezi filmabilă psihologia, ăl bătrân era mai cu India şi cu Pakistanul, tu cu Israelul, cei mai cei din muncei dobrinei, cum am deraia conversaţia în filtru biblic sanscrit – se poartă Tora, Shruti, cum ne-am şi însănătoşi separat o ideatică pe mii de ani, aur la propriu în delir când vă moderase altcineva la film, de nu şi acum în traducerea mea – mai ascriem a-abhijnana, via biblie, cronici în replică la nevenirea punjabilor rămaşi pe încântare la Belgrad cu filme consumate Kusturiţa – trimit la case nimicuri din ruină la revederea cenuşă atât de voiculesciană până iar nu murim – gen distribuit, libertate, moarte, pe după aleşi, la înviere, te tragi din 10 nu din 2 rămaşi, om reproduce şi din Roboam, tot robiei de tora toracici – ce s-a putut întâmpla, cui şi demangleala, decredibilizare pe ieri, clătinate sakuntalizări – ce ne moaie amintirea, îndemâna capului cenuşă, pe coperte floarea luceafăr, a nu mai sta de vorbă -

            al câtelea Jiu, anthropos, cel ce priveşte în sus, Strâmba curge invers, în loc de sud o ia spre nord – câinele negru pe masă, piatră înrourată, dansaţi nisipul, cum ajunge omul la masă tinereţe maximă, se învârte masa tânără, sărutul sfinţirii cina în cerc – ploaia sapă calcarul sculpturii, noi ne dăm de-a dura polizor – din 12 al 13-lea – ornic moarea mesei, poarta, calule călător, şi ne-om prăvăli prin toate cerurile într-o cizelare pân' la Dumnezeu – pedeapsa cu Italia, cu India, coloana mandakranta, haiku, dodii , tăcere, sărut, infinit, el le zicea masa, poarta, coloana -

            cadavre pe şperaclu, împăraţi, uriaş ne de basm în emfază, inspiraţie goală de sens, doar o rutină ardoare doare -  aceeaşi nici frica de neant ca mai înainte de iubire, sfiala străină comercianţilor de carne, voi unde fugiră-ţi apropiindu-vă timpurile din poezia lui Eminescu – pe ce lunecând spre jaini, jaina pe fiinţă, cartea rană în fluturare, părul smuls – statui în tăieturi de scenarii ţigăneşti, melc nebrâncuşian cu barbă -

Ex-patriot

            Îmi place teatrul fizic, deschizând trupul spre a întrupa personajul. Am fost într-un film timp de patru secunde, sunt un clown prin dispoziţie şi educaţie. (13 decembrie 1996). Pare că ai avut o foarte „bogată” copilărie în India, eu am încă de călătorit acolo.  Am iubit Grecia, siestele de după-amiază şi atâta soare mi s-au potrivit perfect, munceşti din greu, joci din greu şi te Odihneşti. Următoarea mea aventură afară, ideal, ar fi să călătoresc  Europa or să studiez artele marţiale în Kerala, India.

            Da, sunt de acord cu tine, deciziile despre artă şi bani sunt foarte dificile, urăsc să fiu pus în poziţia de a avea de hotărât între cele două, mi-a plăcut e-mail-ul tău, mi-l voi verifica mai des pe al meu. Cred că semănăm în unele chipuri, şi eu sunt leneş când nu sunt interesat în ce fac şi foarte activ când sunt angajat în ceva stimulator, şi am nevoie de ceva timp pentru a mă relaxa. Mi-ar fi drag să citesc piesa ta! Este despre atmosfera politică din România? Ştiu ceva despre „Revoluţia de Catifea” dar nu cine ştie ce. Erai în România când s-a petrecut cel mai mult din asta, sau trăiai în siguranţă în India? (De sperat să fi fost în India). 

            Personal, îmi cer scuze pentru „influenţa vestică asupra teatrului şi media de la voi! De sperat, aceasta va trece şi ne vom întoarce la poveştile scrise iubitor despre condiţia umană şi infinitul număr de mari povestiri care ar putea veni din acest „etern conflict”. Dar va fi dificil. Cei ce fac filme „comerciale” privesc la linia de fund şi tocmai acum li se spune că sexul şi violenţa se vând. Pute. Să schimbăm! Vrei să scrii un scenariu? Ori încerci? Crede-mă, nu am nici o problemă să-ţi înţeleg scrisul. Scrii mai bine în engleză decât o fac cei mai mulţi americani! Serios. Am avut câţiva prieteni a căror limbă nativă nu este engleza şi au aceleaşi temeri. Not to worry. Mergi foarte bine. Ce zici? Hai să scriem un scenariu împreună! ?l vom plasa în Bucureşti sau undeva în România. Vom avea un personaj american şi unul român. Putem pisa idei pentru un conflict cu care să fim amândoi de acord. Drace, putem şi filma asta! Folosim prietenii tăi pentru rolurile româneşti şi ai mei pentru rolurile americane. Cu rate favorabile de schimb, SUA mari, americanii graşi ar putea probabil să finanţeze the venture (nu va avea un buget imens, desigur!) şi voi, tipilor, să ne adăpostiţi şi ocazional să ne hrăniţi. Şi, fireşte, arătându-ne frumoasa voastră ţară! Ce zici? Eu cred că e o idee mare! Şi foarte posibil a o realiza. Ar putea urma liniile „Tineri americani ex-patioţi întâlnesc tineri români în Bucureşti”? Sau „Tineri români din Bucureşti întâlnesc tineri ex-patrioţi americani”.

            Mă gândesc, cel puţin că o să aibă mult haz co-scrierea unui scenariu. Mi-aş dori să fi ştiut română. Totdeauna m-am simţit încurcat că bună parte a lumii ştie engleză sau încearcă s-o înveţe, iar noi americanii nu facem nici un efort să învăţăm limba ori limbile lumii. Sper că starea ta sufletească se îmbunătăţeşte. Pierderea prietenilor pute, indiferent de motiv. Nu e deloc plăcut. Joci bridge? Faci asta cu alţi tineri din România? ?n America, de obicei nu înveţi jocul până nu treci de 65!

            S-ar putea să fii puţin dezamăgită aici la început. Mereu dezamăgesc femeile, chiar şi pe cele pe care le cunosc prin cuvinte scrise pe un ecran de computer! Scriu multe scrisori şi e-mail-uri prietenilor, ceea ce consider un fel de artă. Mă bucur că nu ai lovit străzile în 1989. Am de citit despre revoluţiile mele! Ceea ce voi face! Voi fi foarte cunoscător despre Revoluţia Română într-o lună. Ştiu despre doi oameni excepţionali implicaţi în teatru în SUA care sunt din România. Unul se numeşte Andrei Both! Celălalt este Andrei Belgrader, care este unul din cei mai respectaţi profesori de actorie aici în SUA. Amândoi predau la Universitatea California la San Diego – posibil cea mai bună şcoală pentru formarea actorilor în SUA.

Ziua mea de naştere este pe 16 iulie. Cred că eşti foarte mult cu astrologia! Când este ziua ta de naştere, aş întreba. Da, sunt un copil al lunii şi am trăsăturile tipice unui cancer-rac. Dar dă-mi un răgaz, e greu să fii un crab! Sunt ţăndări că ai scris o piesdă despre Charlie Chaplin. Trimite-mi „Chartlie”, trimite-mi „Charlie”!

            După ce mi-am făcut alergăturile, am mers lo un bookstore şi am citit cinci ore despre istoria României şi revoluţia română. Destul de înspăimântătoare materie pentru un băiat de ţară din SUA. Pare că diavolul a tras sforile pentru guvernul român în ultimul secol. Ceea ce mă înspăimântă este c-am citit că sub regimul curent al lui Iliescu, 2/3 din securitate rămân din regimul de teroare al lui Ceauzşescu. Urăsc „Poliţia Secretă”. ?mi aminteşte prea mult de poliţia secretă a lui Hitler din timpul nazismului în Germania. Este această corespondenţă sigură (safe) pentru tine? Fiind implicată în Arte, simţi că ai fi în vreun fel pândită de securitate? Spune-mi doar ce trebuie şi ce nu trebuie să fac şi mă conformez.

            Din lectura mea, pare că Isia şi tisimoara sunt locuri foarte interesante şi sub un scrutin mai mic decât Bucureştiul. Părţile rurale ale României sună şi ele frumos. Ar fi mai bine să fixăm filmul nostru în acele locuri? Crezi că ar fi posibil să plasăm filmul în perioada ducând la Revoluţia din 1989? Nu va trebui să fie despre revoluţia însăşi, ci despre relaţia dintre un grup de tineri din acel timp şi cum timpul de tumult îi afectează. Aproape m-am hotărât că trebuie să vin şi să trăiesc în România pentru o vreme pentru a-mi ndeplini scopul tatonării de a crea un scenariu bun. De fapt, caut preţurile pe linia aeriană de la Chicago la Bucureşti, să văd cât de mari ar fi. Din ce-am strâns, este foarte, foarte ieftin pentru un american să trăiască în România. Dacă am putea ieşi cu un synopsis sau tratament despre ce urmează să fie povestirea noastră şi să scriem câteva mostre de scene şi dialoguri, aş fi în măsură să găsesc unii investitori speculativi care mi-ar plăti să vin în România şi să termin scenariul cu tine şi să-l aduc înapoi ca să li-l arăt. Apoi ei vor hotărî dacă finanţează proiectul mai departe şi investesc în turnarea filmului sau decid că nu sunt interesaţi – dându-ne oportunitate de a găsi alte fonduri pentru a face filmul. Cred că putem să-l facem pentru sub 50.000 dolari SUA dacă nu întâmpinăm nu întâmpinăm obstacole majore în filmarea din România. Preferabil, vom face-o în cheie foarte joasă, cu nu prea multă lume ştiind ce şi cum. Astfel, ni se va da foarte puţină atenţie şi vom putea filma fără probleme.

            Am observat că străinilor le este permis să intre în ţară doar cu „a small movie camera”. M-am întrebat ce fel de echipament de film există în România? Putem spune mereu că facem un documentar despre cafenele, berării şi atracţii turistice ale României, dacă ne întreabă cineva ce vrem să filmăm. Drace, vor fi o sumă de detalii de rezolvat. ?ncepereea scenariului este primul nostru ordin de prioritate.

            Sunt foarte mişcat de asta! Sunt fascinat şi oripilat, în părţi egale, de istoria ţării tale. Şi sunt mişcat de a colabora la un scenariu cu cineva, când eu am scris lucruri numai de unul singur. ?n special  un scenariu care va aduce împreună două culturi diferite – cu inevitabile îmbrăţişări şi coliziuni. Damn! Te rog scrie-mi înapoi şi spune-mi unele din ideile tale! Eu voi căuta şi voi scrie la câţi inşi pot, care ar putea să facă o investiţie iniţială trimiţându-mă pe mine în România pentru a face cercetare şi a sfârşi scenariul cu tine. ?n esenţă, eu îmi voi crea o slujbă pentru mine însumi! Desigur, o să le cer să te compenseze şi pe tine. Vei fi în măsură să-ţi suplimentezi venitul cu dolari SUA. Dacă aş putea să fac rost de 500 dolari SUA pe lună pentru tine, cât ar echivala în Leu (Uite, îmi stropesc deja limba cu termeni româneşti!) Sau, cum s-ar compara această rată cu alte slujbe? Mă voi orienta după slujba ta şi voi lucra la acest script part-time cât timp va trebui pînă la completarea lui. Aş figura, 3 până la 5 luni ar fi un orar bun pentru a completa scrierea. Cele 500 de dolari vor fi acolo fie că vei lucra la el full ori part-time, îţi voi ţine slujba ta astfel încât să-ţi menţii securitatea serviciului după ce procesul scrierii se va fi sfârşit. Făcând aşa, vor fi perioade de lucru şi pauze, care este însăşi natura afacerii de a termina ceva, de la scenariu la proiectul final. Cred că asta ar putea fi o întâlnire foarte fructuoasă pentru amândoi şi pentru oricine este eventual implicat în acest proiect! Mintea mea e în cursă cu tot potenţialul pentru acest proiect. Ştiu că sunt mulţi cărora le-ar plăcea să se realizeze un astfel de proiect. Trebuie doar pornit cu oameni gândind pozitiv şi empatic, cu mult talent şi gata de siluetă. Oameni oneşti care-şi vor lăsa „diapozitivul” egourilor de dragul proiectului. Doamne, mai bine ies înainte de a părea un delirant maniac idealist! 

            Muzică? Chiar acum sunt un fan mare al lui Lyle Lovette şi cred că artistul cunoscut anterior drept Prince este Mozart al zilei noastre moderne. Iubesc aproape orice tip de muzică atîta vreme cât este bună.

            Îţi mulţumesc pentru adresa Bibliotecii Româneşti „Mircea Eliade” şi a celui c are o conduce. Ar putea fi de un incredibil ajutor! Chicago e numai la 3 ore de aici şi-mi place să merg acolo când pot. Trist a spune, nu sunt multe cărţi despre România în SUA. Cel puţin nu în librării. Realizez, foarte  repede, că pentru a face partea mea în scrierea acestui lucru şi a filma, am nevoie să merg în România şi să trăiesc acolo în timp ce scriu. ?mi place ideea ta despre o comedie cu personaje a căror preocupare principală este să să facă bani. Noi avem mulţi de 20 şi ceva de ani muncind slujbe mizere, slab plătite, cât s-o ducă. Şi vrem să tăiem gâturile celor de cincizeci de ani care fac asta posibil pentru noi!!! Se pare că răzbunarea noastră va veni în aria tehnologiei computerelor şi a multi-media. Mulţi dintre hodorogi nu se sinchisesc să înveţe despre computere şi eventual va trebui să-i punem pe liber fiincă obligaţiile lor de serviciu vor avea mult de a face cu computerul! Ha! Cele mai multe companii legate de computere şi multi-media sunt conduse de tineri. Astfel, ia controlul asupra medium-mului şi vei controla mesajul! Cred că asta va fi revoluţia celor de vârsta mea în SUA. Noi nu avem putere politică, generaţiile mai vechi controlează locurile şi forţa de muncă – dar noi controlăm informaţia noilor tehnologii care apar!

            „Valuta forte” a noastră merge destul de departe în obţinerea de bunuri şi servicii. Ca parteneri, ne veţi ajuta să facem lucrurile pe cât de ieftin pe atât de excelent posibil. Vom face un produs care se va vinde în America şi în lume. Vom face acel produs, în principal, cu „valuta uşoară” a voastră, iar profiturile vor fi în „valută forte” - adică vom folosi dolari SUA pentru a cumpăra Leu, vom cheltui leu pentru a face film în România, şi vom face profituri în dolari SUA care vor fi distribuiţi egal celor implicaţi. Ne trebuie 5 pagini de tratare a unui posibil scenariu, vreo două scene, exemple ale scrisului tău (piesele tale, posibil?) şi o estimare a cât costă închirierea unei camere de film în România, cât costă filmul acolo, putem face acolo post-producţie şi cât ar costa, un buget de bază preliminar. Trimite-mi piesele şi orice exemple din munca ta artistică.

            Primele mele gânduri sunt că ar trebui să facem o comedie „hoaţă” romantică despre un grup de tineri români şi un grup de tineri americani încercând să facă bani şi amor în Bucureşti, Iaşi sau oriunde vrem să plasăm acţiunea. Bună dimineaţa înseamnă „good morning”. Thank you! Sper să ai un sezon bun de Crăciun. Ei ar fi trebuit să-l împuşte pe Ceauşescu după anul nou. Asocierea lor cu sărbătorile este destul de morbidă. Sărbătorirea naşterii lui Hristos odată cu moartea lui Ceauşescu este un concept pervers pentru mine. O fi fost simbolic, într-un fel răsucit, pentru Iliescu şi ciracii lui. Cine ştie? „Dar acestea sunt lucruri la care mă gândesc!” Take care and „pa!”

            Mi-a plăcut scriitura din piesa ta. Mi-a amintit mult de unele din piesele scurte ale lui Samuel Bechett. Ai un simţ foarte poetic şi literar în dramaturgia ta (cel puţin în piesa asta). Foarte cerebrală, foarte meditativă. Nu cred că o înţeleg pe deplin chiar acum, va trebui să o citesc de mai multe ori pentru a -i da de capăt. Eu sunt o persoană mai viscerală, fizică, măcar că-mi rup dinţii, ca actor, în piese de Samuel Beckett. Poate apuc o potecă greşită spre piesa ta. Poate ar trebui s-o citesc cu voce tare, ca şi cum aş interpreta-o, şi să las textul să pătrundă în corp şi să-l afecteze. Asta e abordarea pe care o am cu Beckett. Am avut oportunitatea să să lucrez cu Billie Whitelaw, pentru care Beckett a scris multe din piesele sale, iar ea m-a ghidat spre acea abordare. (Ea a făcut o rezidenţă de două săptămâni la Wisconsin când eram în şcoală). Mi-a spus că mult din îndrumarea lui Beckett pentru ea a fost să-i spună „Doar spune cuvintele, doar spune cuvintele şi vei înţelege despre ce este totul!!”

            Cred că vom fi buni parteneri de scris. Scrisul meu e foarte ritmic şi tot lingvistic orientat, dar nu atât de cerebral ca al tău. Mă gândesc că vei adăuga poesy lucrurilor pe care nu am învăţat încă să le fac. Eu voi adăuga o abordare foarte directă, fizică textului, o calitate „pămânească”. Stilul meu a fost comparat cu al lui David Mamet – un mare compliment pentru că nu citisem şi nu auzisem nimic de Mamet când mi s-a spus asta. Da, cred că ne vom complementa unul pe altul ca scriitori. Sccenele de dragoste: am aruncat asta acolo pentru a vedea reacţia. Cum defineşti o „scenă de dragoste?” Abia o scenă de sex? Nu asta înţeleg eu prin scenă de dragoste. Sexul şi dragostea sunt, cel mai adesea, entităţi foarte diferite. ?n filmare, aceste lucruri pot fi reprezentate într-un miloin şi unul de feluri! Eu însumi cred că am jucat o singură scenă de dragoste, pentru teatru. Era într-o producţie de laborator şi tot a implicat mult sărutat, mângâiat, pipăit. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a plăcut persoana cu care a trebuit să fac asta. Nu a fost implicată nuditatea. La dracu', tu nu va trebui să faci o scenă de dragoste. De vreme ce eşti co-scriitor, dacă scrii o parte, ai un control incredibil asupra a ceea ce face şi nu face personajul! Aşa că pune pe altcineva să facă scene de dragoste dacă incluzi vreuna. Eu anticipez unele scene de dragoste într-o formă sau alta dacă decidem să facem o comedie romantică. Asta e de obiecei o parte a ecuaţiei Romanţei! Dacă voi portretiza un personaj în asta, ceea ce îmi imaginez că voi face, nici eu nu sunt sigur că voi vrea să joc în vreo scenă de dragoste! Putem forţa să le joace alţi actori! 

           Ai lovit cuiul în nas cu linia povestirii tale! E frumoasă! Absolut frumoasă. Eşti sensibilă! Persoane în căutarea lor înşeşi, a rădăcinilor lor. Cu siguranţă voi accepta invitaţia de a sta cu tine. Eram doar curios să ştiu cât costă un apartament sau o casă. A fost frumos să-ţi aud vocea. Ai o voce destul de puternică, fără-nonsens.Eşti o persoană cu voinţă puternică? Pari a avea mai mult de 23 de ani.

            Un lucru m-a perplexat. Că probabil actorii români nu vor fi interesaţi să lucreze cu noi.Numai actorii, ori toată populaţia e dornică de izolare? Asta ar putea explica de ce visele românilor despre Statele Unite venind să-i „salveze” nu s-au realizat niciodată. Aşa că dacă actori români nu vor să lucreze cu americani, fuck'em! Vom aduce belgieni şi germani şi francezi să joace românii! Ce altă alegere avem? Găsesc arogant ca actorul român să nu vrea să lucreze cu americani! Sunt ofensat! Sunt sigur că voi veni în România cu percepţii ofensive despre români. Aceste percepţii, de ambele părţi ale monedei, au fost din greu influenţate de media.

            ?ţi voi spune, bob cu bob, de ce mi-a luat aşa mult timp să ajung la colegiu. Nu ştiam ce să fac cu viaţa mea. Am studiat inginerie, pre-med, geografie, engleză şi ştiinţe ale mediului înainte de a le abandona pe toate şi a lua o graduare în actorie. ?n timpul colegiului, am îndurat moartea celui mai bun prieten, cenuşa i-a fost luată în Israel şi risipită peste ţară din helicopter. Am trecut şi printr-o perioadă de dependenţă de droguri şi alcool. Multe dintre prietenele mele „au devenit lesbiene”. Sunt un insomniac notoriu. Că sunt încă viu e o minune. Lucrez la dezvoltarea unor parteneri mai buni de somn, întrucât cunosc valoarea visării şi a odihnirii trupului.

            Aşadar, eşti o brună, exotică frumuseţe? Aşa sper! ?mi plac femeile inteligente care sunt şi frumoase. Găsesc asta a fi calmant pentru sufletul meu mascul! Va fi mult mai uşor să lucrez cu tine. Sper. Numai dacă nu eşti atât de frumoasă încât să distragi! Asta n-ar fi bine! Oricum arăţi, de fapt nu contează. Câtă vreme putem fi şi lucra împreună. Dar trebuie să admit că am slăbiciune pentru femei cu trăsături brune. Te rog! Am ţinut această slăbiciune la adăpost pentru aproape tot anul care trece, nu vreau să vii şi să mi-o ruinezi! Te rog, controlează-te! De asta vrei să stau cu tine şi familia ta? Să fiu „boy toy”-ul tău? Nu sunt astfel de tip! Mai întîi trebuie să mă îmbeţi şi hrăneşti, wine and dine, şi să mă tratezi ca lumea, right! Apoi, poate, intru în peşteră, I cave in! (Flirtez cu tine acum!)

            Pentru un timp, am citit multe din cărţile lui Eliade. Acum vreo 10 ani. Foarte luminate idei. Nu mi-aduc aminte titlurile pe loc, dar el a cunoscut pe tatăl unuia din cei mai buni amici ai mei – care e un fel de mentor/tată spiritual al meu. El l-a întâlnit când preda, ca un iezuit, la Marquette University în Milwaukee, iar Eliade era la Chicago. Tatăl fratelui meu s-a îndrăgostit de o călugăriţă şi ei l-au avut pe prietenul meu John. Au fost excomunicaţi oficial din Biserica Catolică, de papă, după aceea. Erau o parte din preoţii şi călugăriţele care voiau ca Vaticanul să abolească lucrul celibatului, înapoi prin 1960! El avea cea mai înaltă consideraţie pentru Eliade, ca una din autorităţile lumii pe religie şi experienţa religioasă. Mă pregătesc pentru vizita mea la domnul Nicolescu să văd Biblioteca Românească/Eliade. Să văd dacă Dl. Lofy vrea să coboare din Minneapolis să viziteze cu mine biblioteca.

            O, nu. O combinaţie de trăsături greceşti/indiene? Asta mă va ucide! Sunt un iubitor al tuturor femeilor de toate rasele, dar slăbiciunea mea este pentru femeile „dark” - de obicei de descendenţă mediteraneană, evreiască sau indiană. Aş putea fi neajutorat, la mila ta! Te rog, aibi un defect, o bubă! „Jurământul” meu poate fi în primejdie dacă e să lucrăm atât de apropiaţi împreună! Dacă sfârşesc amestecându-mă în miezul frumuseţii tale, te rog fii blândă! Pocneşte-mi grosolanul, iraţionalul corp în poziţie de dactilo aşa încât să am ceva lucru făcut! Sunt doar un bărbat şi subiect al dorinţelor naturale pe care carnea le moşteneşte! Voi încerca să fiu un Shiva – te rog, nu fi o Kali. Poate aduc mica mea statuie a lui Ganesh cu mine, just in case! Sunt sigur că vom alerga în împărtăşirea obstacolelor facerii acestui proiect!

            De ce nu am face un video despre apele minerale ale României?

            Sunt bucuros că l-am inspirat pe tatăl tău într-atât încât să devin un personaj în romanul său! Colegul meu de cameră la colegiu, care acum este instructor la Universitatea din Michigan şi scriitor, îşi bazează mulţi din protagonişti pe mine. Alţi câţiva m-au inclus şi ei în scrisul lor. Trebuie că sunt un personaj!

            Am fost implicat în proteste, la colegiu, până când am fost rănit şi târât pe asfalt de Poliţie. I may do a ritual – shave my head! Fratele mare mi-a spus azi că lumea mea nu e bazată pe realitate. Sunt primul candidat să fiu un ex-patriot. Nu mi-am ras complet capul, un „fuzz” îmi acoperă scalpul chiar acum. Mă simt foarte bine! Tu eşti o femeie îndatoritoare. „Când vii în România, mi-a plăcea să te văd cu părul şi 'fioaroasa barbă roşie' ”! Părul va creşte la loc până te voi vedea şi voi ţine barba chiar pentru tine!! Dorinţele tale îmi sunt ordine!

 Milarepa

            Hm, să zidesc, de voie, un turn. Milarepa avea poruncă să ridice un castel pentru Dode-ul lui (Dharma dode/Jeune-homme-recueil-de-sutras). Iar eu, de voie. Dar lui i-a dat un model. ?ntâi din Răsărit. Când îl urcase la jumătate, i-a zis să-l dărâme. Beat, mai apoi, i-a comandat unul din apus, pe care, la jumătate, din nou, l-a doborât, punând pietrele la locul lor şi pământul la locul lui.Trezit, în vârful muntelui din nord, i-a cerut unul de acolo şi, dându-se nebun, fără ţinere de minte, n-a recunoscut comanda. Duă ce trudise în zadar, pocăitul s-a ales nu cu doctrina încă, ba cu o rană.

            Şi i-a mai făcut o comandă, un turn alb, cu nouă caturi şi un pinaclu. Păcătosul a dorit atunci să-i fie primită martoră chiar bătrâna soţie a învăţătorului. Ce(-şi) zicea? „Am înălţat trei turnuri şi le-am dărâmat. ?ntâi, lama îmi spuse că nu reflectase. A doua oară, că era beat. A treia, se căia de nebunie, de pierderea memoriei, că nu-şi aminteşte nimic. Dacă i-am amintit instrucţiunile lui, m-a întrebat cine mi-e martor şi m-a certat”. Bătrâna mamă, cu milă, a acceptat îngrijorată, ca bună martoră – dar cine îi va crede mărturia?

            Prietene, a început turnul. ?n glumă, învăţăcei mai vechi i-au aşezat o piatră de fundaţie. Ajunsese la al doilea cat, când, inspectând, dascălul i-a poruncit să îndepărteze piatra aceea, nu să dărâme, adică, să nu mai fie acea piatră străină. Doborât iarăşi totul, şi a mai avut putere să afle o nouă fundaţie, Piatra cea Mare.

            Suia vârtos şi învăţăceii au intrat în panică – dacă nu-l va mai dărâma învăţătorul, atunci îl vor doborî ei; ajunsese la etajul al şaptelea când l-a oprit chiar stăpânul. E drept, spre a-l apăra, adusese mai înainte strigoi de soldaţi în armuri. Acum, chiar dacă şi un câine ar fi primit de la Maestru doctrina lui, nu i-o acorda încă după ce ridicase un asemenea turn, fără să-i fi adus careva măcar un bolovan cât capul de cerb, un coş de pământ, un căuc de apă, un troc de mortar. Ci nu. Turela e abia cât un braţ, iar el a adus cu greu din India doctrina lui. Să nu fi fost întreg nici întregul turn, el m-a oprit spunându-mi să construiesc o galerie cu 12 coloane şi un altar. ?l tot întreba de răsplată, îl bătea, îl alunga. „Sfârşeşte galeria şi turnul”, i-a mai spus – vei avea consacrarea şi te voi iniţia. Sfâşise turnul şi era mai gata galeria. Spatele i-a devenit însă o rană. Bătrâna l-a apărat cerând iniţierea. Maestrul nu i-a dat-o, îmbiindu-l să-şi oblojească rănile ca boii şi caii şi să trudească mai departe. ?n taină vărsa lacrimi şi el. După un plan al ei, bătrâna l-a încunoştinţat pe lama că tânărul, căzut bolnav, o să-şi caute alt maestru. Lama i-a reamintit acestuia că îi dăduse corpul, cuvântul şi inima – i le-ar putea tăia în o sută de bucăţi. A rămas meditând. „Dacă acest lama nu are formula pentru a deveni Buddha într-o singură viaţă cu un singur corp?” Şi a reînceput să facă mortar pentru galerie şi altar. Alţii, aducând daruri, soseau să ceară înalta iniţiere. Soţia lui lama îi oferă o turcoază spre a i-o dărui dacă nu va fi de ajuns construcţia turnului, dar acesta, chiar dacă nu ştiuse piatra preţioasă, primită de soţia lui de la părinţii ei pentru un moment greu, ca stăpân total al femeii se socoteşte şi al turcoazei, lovindu-l furios pe Marele Magician. Discipolul fuge. Dar se reîntoarce. Fuge iar, neprimind iniţierea. „Când a plecat?” îşi întreabă nevasta. „Ieri”. „La ceasul ăsta fiul meu n-a ajuns prea departe”.

            Ajuns la un alt lama – Gnogpa (Diamant, qui-realise-le-Nirvana) –, e primit arătând scrisoarea şi darurile de la marele ?nvăţător (Marpa) – veneau, în fapt, de la soţia lui.?nainte de a începe, din ordin, iniţierea lui Mila, îi cere să arunce grindina – ca altădată – asupra unor oameni ce-i jefuiseră prietenii. „Sunt ursit relelor făptuiri. Azvârlind grindină, merg spre sfânta religie! Pretutindeni unde mă duc fac răul. Dacă nu trimit grindina, voi încălca poruncile date de lama şi nu voi mai primi învăţătura. Nu pot să nu trimit grindina.”

            Mai şi merge acolo şi se aude blestemat, chiar dacă desenează un triunghi şi apără pământul unei bătrâne. La întoarcere, aruncă la picioarele lui lama, cadavre de păsări şi şoareci. Acesta îşi freacă degetele, şi cadavrele, înviate, zboară spre cer sau spre cuiburile de pe pământ. „Iată un Buddha adevărat. Cu atât mai bine cu cât multe fiinţe au pierit aşa”.

            Dar semnul magic al primirii meditaţiei nu se arată. Lipsea exeat-ul lui Marpa.

            ?n acest timp, Marpa isprăvise turnul fiului său şi, printr-o scrisoare, îi cere lui Gnogpa lemn pentru friză şi-l invită, după ce avea să pună friza şi pinaclul, să vină pentru consacrarea turnului şi consacrarea celor mai mulţi dode boum (fiii lui Marpa).

            Mila primeşte din partea soţiei lui Marpa un zar de argilă, din care, când îl aruncă, apare un sul de hârtie – lama îi va da iniţierea şi învăţătura. Şi-l sfătuieşte să vină odată cu noul său învăţător.

            ?n timpul ceremonialului şi furiei lui Marpa, Mila - „cu trupul de acum nu voi dobândi doctrina, mă duc să mă omor”. Gnogpa îl opreşte - „dacă mori înainte de vreme, comiţi crima de a ucide un zeu. De aceea sinuciderea e o atât de grea crimă”. Marpa: „Cu toate că acel ce-a minţit odată este bănuit de minciună şi mai apoi, trec peste această regulă comună”. ?l numeşte Mila-Trofeu-de-Diamant. „Fiul meu, ai fost din primul ceas un discipol capabil de instrucţie. ?n noaptea venirii tale aici, un vis mi-a arătat că tu erai destinat servirii doctrinei lui Buddha. Soţia, într-un vis asemănător şi încă mai grăitor, zări o fată tânără, păzitoare într-un templu, şi zeii pontifi ai religiei”.

            Sfânta căldură a altarului interior – căldura lăuntrică iscată de adâncile inspiraţii din timpul meditaţiei – ajunge să înduri frigul grozav al munţilor.

            Milarepa intră în meditaţie, în prezenţa maestrului – zi şi noapte, cu o lampă deasupra capului. Marpa trece sufletul fiului său – Dharma-dode – mort, în cadavrul unei porumbiţe care zboară în India. Visează un stâlp cu un vultur zburându-i deasupra.

            ?şi face un pat peste oasele mamei şi, netulburat de corp, de cuvânt şi de gândire, cade în contemplaţie. „Nu ştiu decât să meditez şi nu voi face nimic altceva”. „Acolo unde nu găseşti nimic în plină zi, încearcă să găseşti ceva în toiul nopţii”. „Acest corp greu de obţinut, uşor de distrus”. „Oamenii mă văd zburând în aer”.

            Vor trece şi munţii şi pământul, dar vorbele lui nu. Tace. ?ţi întinde o pâine să rupi şi pleacă să adoarmă beat. Nu mai înjură nici cîinii – fugiseră peste cărămida încă umedă şi lăsaseră urme adânci.

            Limba păsării bate toarta văii, îşi zguduie cuibul înalt, îşi învaţă puii, în ouă, să cânte. M-am înconjurat de mine însumi, de groapa mea. ?n miez de noapte plâng la auzul urletelor. Pasărea, în cerc, deasupra, se va depărta iarăşi să ducă sus poienile mute în locul sufletului lui Ephraim.

            Mor vrăjitoarele. Deznoadă mâinile, tăinuie bubele, devoră focul, cazi lângă cei îngropaţi cu fântânile, cu boi morţi, aduc crucile de la pictat, plâng pomelnicele cu vii şi morţi pe o basma în drum. Puteri nefolosite ducem în mormânt. Lăsăm în urmă osia vieţii. Mingea oprită în punctul cel mai de sus îşi prelungeşte traiectoria. Rămâne fiul să trăiască, ori, murind fiul, rămâne mama să moară.

Dayal

Piron prin noaptea algelor cărunte

            De unde vorbeşti, zice ambasadorul Indiei? De pa malul Mării Negre, din paşii lui Tagore.

            Nor înţepat de minaret Cu ochiul farului şerbet Copii prin pietrele mai mari Înotători copii tătari..

            Tu eşti aceeaşi zi ce ne-ai trezit. Unduie trăznete surori, şalupe de corsar, Crimeea, pescăruş deasupra. Aruncă-ţi amanţii în marea de aici. O zi la Iaşi, o zi la Constanţa. De arhangheli vorbă, de valuri tăcere. Frumoaso mai rece ca mine, nemuritoare până te-or înota mai fierbinţii ca moartea.

            Am mai vorbit cu fumătoarea de are două fete studente. Cititorul de Vremea coboară la Ciulniţa. Femeia aia nu poate depăşi nevoia de Ceauşescu şi se crede încă la Văcăreşti. M-a salutat pe pod în port docherul. Am ieşit să văd câmpia cum văzusem marea. Our leading Indologist and world famous historian of religions Eliade, Finish architect Alvar Aalto.

            Petrişor e mai mult ca Orwell decât ca Soljeniţân. Dana nu-şi face lucrarea cu mine, că n-aş lucra la catedră. Lelia în 6 mai e făcută. Îl mai luăm pe Itu de la Braşov. Jeudi de l'angoisse.

            Mămico, hai să mergem în pivniţă, că ăştia pe mine mă caută. Vianu îi spusese Venerei, fii şi dumneata mai maleabilă, mai creştină. De ce plângea? Eticul fără fisură.

            Devreme, şoferul ambasadorului mă răpise. Uitasem bultetinul. Că nu e nevoie, dacă sunt cu el. Tripathi voia şase pentru întâlnire cu Dayal. Îşi mişca labele goale ale picioarelor pe sub masă. Nea Romică, eu, Todoran, Bercea, Becescu, Vasileasca, Popeasca. Jos, ciornă, telefoane, la rând, i-am dictat Danielei, printre picături, apoi telefoane la invitaţi, larmă-alarmă, ce zi-oră, că nu mi-a spus, nu, veniseră scrisorile, jos, s-a prins că era bine pentru India cum că acolo începuse Academia Internaţională Mihai Eminescu. Încă o dată vorbeam cu Timişoara.

            To a sister democracy.

            Sakuntala, V. Voiculescu. Shankaracharya. Vishwavidyalaya.

            Timişoara sunase că Todoran vine azi cu avionul.

            Vulcănescu a stat la masă cu Iliescu. Vii tu, îţi plătesc tramvaiul. M-am gândit să-ţi recenzez cele două cărţi. Termin cu etnologia, l-aţi aniversat pe Harry Brauner în loc de  Gusti. Aspirina n-o să-ţi ia durerea, să-ţi pun vată cu spirt, lasă, beau apă rece.

            Todoran are şase pagini, Emil două, Dayal trei, eu una. Deci cât noi toţi, nea Eugene, că el vorbeşte despre India, nu despre preşedintele ei, bine, dom'ne.

            Tripotăm. Aveam nişte bilete, a, şi bani de metrou, de-am găsit, să fi fost lansarea cărţii lui Ciofu, ba a lui Băncilă, amândoi, deci de-atunci în costum, şi-n buzunar o bancnotă de 1000, una de 500, bună, de drum. Mergeam pe sub tei, e noroi, s-au spălat trotuarele, nu mi-ai mai dat peria de haine.

            Mă las oricum de etnologie, cu indianistica o mai moi, în 18 minute s-ar pleca, s-o vedem, ce atâtea planuri, când oi slăbi cât să încap în cenuşă, dormeam pe mormântul mamei, papagalul Jean cheleşte şi dom' director lăţos, încearcă seara, mâine la opt dimineaţa, să fii sigură, păi sunt la şcoală. Mamă, ia ridică-te şi tu un pic, eu, da, să mă pieptăni şi pe mine, se mărită, mă-ntreb cu cine, mor de curiozitate, sun-o diseară, dacă nu e tipu-aici, nu e, că nu vine. Pantofii negri la reparat, a dat zece mii şi nu erau gata, cei galbeni o strângeau, paşi de furnică, aviatori, Sacre Coeur, singur, nu există memorie fără iubire, V. Ghica, Dumnezeu putea face o lume mai mare, un cer mai măreţ, nu o mamă mai măreaţă decât Maria, nu un fiu mai mare decât Isus, Bonaventura, afacerea cu şase pagini l-a îngrozit pe Adrian, scurtarea oarecum exclusă, atunci să citească mai repede, iar Emil mai încet/rar, şi Emil, venit mai târziu, a primit-o ca pe burtă, fie-mea i-a adus de mâncare, o luaseră femeile şi o prezentaseră doamnei Vimala Sharma, al nostru avea un plasture pe faţă, dreapta, ţurloaiele rashtrapatiene epataseră, ea era de trei ori cât el, făcusei, m-am retras când dădea laba Văcăroiu, mi-a făcut, totuşi, din braţ, eu sunt serios, tu ţii minte, zi acolo, astă-seară am mâncat pacore cu Vimala, pe Modrogan, şi nu mă lua cu ce faci tată, îţi scrii memoriile de la recepţie, welcome home (Dayal), your home (Nelu), Cristiana Terenche – n-au făcut şi doi paşi a deux, că Roxana are reputaţie mai dură, apăruse şi Bâscă, pe concurenţă, ziariste de epocă, dărâmătoare, şi totuşi ea e fie-mea, pe d-stră v-am cunoscut înainte? Rădoi, Stoicescu, societatea are două puncte-n program, doctorat hc şi întâlnirea cu indianişti, Vimala că unde am fost, că tata profesor, dacă-am cunoscut şi pe fete, eu m-am uitat mai mult la aia bătrână, mie mi-a plăcut, bine că l-am hrănit pe Emiluţă, a fost frumos şi cu ministrul turismului, că era prea drăguţ pentru un fedesenist, îi vorbeam de taică-său, traducător al lui Tagore, era-n casă, Drumul Taberei, Piaţa Palatului, nici spaisuri, nici alcool, Becescu vrea să lingă o bere după aia, îl durea capul, şi nea Romică, între timp am mâncat ultima fasole, aud de lăptari metişi neterminaţi, îmi spui să nu recit sanscrită, când tocmai asta se aşteaptă, ne argumentăm, o las, o laşi, fata la fisu-fisu, un desen animat cu somn.

1 iunie 1994

            Puşi, azi e 1 iunie, felicitări, nu sunt copil, zice, m-am hotărât să candidez pentru preşedinţie pe 1996, te votez, mă văd cu Emil acum, să nu-i spui, nu, îl facem preşedintele academiei, în locul ăstora, da, Virgil nici nu mai răspunde la salut, mă dădeam cu talk, s-a terminat spray-ul, Nansi, fă un lucru omenesc, treci dup-aia pe la bancă, mă concentrez pe altceva, nu te mai scula, spune că n-ai timp, ce trebuie să ţipi, niciun parlamentar român – toţi bufau potoleau – nu vorbea cu vreun parlamentar indian, ăia şedeau ca miresele negre, aseară era el senin, da' acu dă să plouă, e de umbrelă, ce ţăran, te ţii de burtă, da' ţi-e ruşine cu umbrela, şi fie-mea e tulbure, şi dai vina pe mine, zice mă-sa, nu găsise, deci, nimic de mâncat, s-a dus şi amintirea serii, abia a doua zi în zori tei înfloriţi, faci ceai cătai de catalige mai înainte cenuşii trag cu urechea a te frige prya nahi de când copii mai cu o floare mai la vale memorii secetei transvaze ulcele colb de neami oale uitate apocatastaze.

            Editură româno-indiană. Revistă româno-indiană. Cultură, business, puncte de vedere. Centru cultural. Institut de indianistică.

            Am ajuns în parc mai devreme, lumina soarelui printre frunze de stejari mijlocii peste o pungă, înăuntru o reclamă de carte telefonică, un săpun super. Fax, mi-am prezentat bileţelul pe el şi l-am căutat, nu-l puteam lua, ar fi bătut la ochi, nu că unde e funia, dar că vreo otravă, că n-ar fi cârâit la aparatul de arme, l-am mai dus până la primul gard de vilă de pe Primăverii, stânga cum te uiţi spre lac (unu) – la întoarcere, dispăruse. Două statui latino-americane (Uruguay, Argentina) în mijlocul drumului, între nişte trandafiri. Ajuns, plus Bercea şi Ileana, mai apoi nea Romică – eram în hol când s-a înfiinţat şi Becescu – Vasileasca nu suportă până la capăt că Dayal a fost cazat în palatul lui Ceauşescu. Ambasadorul ne-a condus în marele hol, cu multă lume, mi-a spus că el mă va introduce pe mine – mă ştia – la preşedinte, iar eu să-i introduc pe ceilalţi, am ajuns, s-au ridicat toţi, mi-am debitat onoarea, am revenit la fotoliu, la mapă, am luat The Buddha, ce i-o dedicasem, a(m) improvizat un discurs despre buddhism, i-am dat Eminescu în sanscrită şi Jayadeva, discurs despre Jayadeva, videocasete (date la universitate) cu balet, o să vină ziua să baleteze şi românii Gitagovinda, Kalidasa. Ne-am aşezat noi, invitaţi, ei, cu presidentul, în picioare, un apăsător minut. Vulcănescu roşise şi-mi făcea semne că vrea să vorbească. Ne adâncisem în kavya, alamkara, Shankar trecea prin literaturi, de la sanscrită şi hindi la tamil (kural) şi urdu (Ghalib, am zis, alţii – Maulana Azad), i-am elogiat cărţile, şi-am zis că avem un filosof, etnologist-antropologist printre noi, drept care nea Romică a luat-o ca un copilaş cu natural law, câte etnii sunt în India, da – evrei, arabi, făcuse Dayal, pe analizate -, oricum un interludiu, tinerii au lucrări despre upanishade, iar dl Bercea a publicat pe cele mai vechi (s-a dus şi le-a dus, bifat) – pe Enric îl introdusesem cu doctoratele, întâi Benares, pe Ileana venită de la Agra şi se vorbise hindi, ea mâlc – că să predea careva din India literatură, nu numai limbă. Masa – five o'cloack – ceaiul, discurs, cu verde, preferat Darjeeling, apoi fructe, mango de Maharastra – toate aduse din India, alune, dulciuri, spaisuri, juisuri, conversaţie, iar Veda (Rik), Gita, unul (ek), infinitul, nimicul, spre mine – că eu ştiu sanscrită, uriaşă familiaritate din parte-i – miniştrii şi empiii smirnă, noi plini de vorbe – mă mai întreţinusem şi cu vizaviii, dar am revenit, spre un timp, cu centrul est-european de cultură indiană şi capodoperele lumii (altele decât engleze/franceze) inspirate de India – la acel timp, în spatele lui, un demnitar înfiretat, şeful protocolului, d-şoara Ileana P. - preşedintele Indiei vă face daruri, a ocolit ea imensa masă, ăştilalţi, cu lacomul moş, se luaseră după ea, Tripathi mi-a făcut şi mie semn, am îndemnat ultimul în coadă, nea R. se întinsese profund, când am fost chemat eu, apoi el, apoi Enric şi Radu, aceleaşi cărţi şi ceai, caju, câte-o cravată – cum le-om căra, ambasadorul Nelu Ionescu ni le-a cărat pe toate până la ieşirea din curtea dezblestemată, mirositoare a răşină anti-tei – eu sunt petrolist, zisese, dar să vedeţi că ajut cultura. L-am lăsat la hotelul nou de la Aviatori pe Radu, ăsta cu berea la Eva, două sticle Dreher, şase mii, beam şi mâncam în altă parte, nimic, de 2-3 ori înfundaţi prin tot parcul tineretului (fusese Iliescu pe aici, de ziua copilului), ne-am smuls pe ocoluri, şi el şi eu ne aflasem prima oară în compania unui preşedinte de ţară. Le-am povestit fetelor şi lui Popescu. La tv, doar în doi peri, dhc fără imagini – tvr n-a venit la universitate la decernarea dhc preşedintelui Indiei – din cauză că-l decerna Emil Constantinescu – pare totul conflictual, tv aservit până-n aberaţia anticulturală supraceauşistă – amândouă programele iniţiate şi organizate de mine – dhc şi întâlnirea cu indianiştii – au fost făcute niznai de Ilici – abia de-a-ndesat poliţii cu duble norme pe căile de acces.

2 iunie 1994

            Ai intrat în dulap, că te-ai întors în burta mamei, aşa refuzai viaţa, cum mi-ai fi dat altfel banii, iar eu, ţăran, cum că parcă dacă nu hrănesc anul ăsta copilul aş mai avea cui plăti taxă la anu', de nu te-ai pune pe spart, de-aia ţi-am amintit reacţia din India, că nu ţi-am dat un leu, o rupie, să iei munkfalici, când nu te reprimă nimeni o faci singură în numele meu, urechile înfundate, yoga pe fereastră rece, nopţile astea, nori şi seră, poliţii cenuşii, de-aia chinezească pe vată, nu mai aud, nimic în ziare, banii se scot la opt jumate, când şi intră lumea, vreo demonstraţie, scot, n-a intrat mia, socot, la etaj, mai puţin ca la teve, te sun, nu-ţi spun tot, curând Zugunu, din fundul Galbenei, nu vrea să mai audă de Chişinău, nici Ţara nici radio de acolo, stă-n Cernica la dormitorul cerşetorilor-rugătorilor, bine că e vară, trecut de 40, nu ca tine, Vlad, sosisei, de 20, cu Vasilescu, tatăl, fie-sa n-ar fi venit la cărţi şi ceai pentru că-şi internase mama la Fundeni cu pancreatită, îţi demonstrez nivelul, emoţia, repercusiunea, vine vorba de Zugunu şi, da, la Motru-s apartamente goale, nu-n mină, la ziar poate lucra, că să-l ajutăm, altădată prea-i văzuse pe mai toţi în kgb, a, trecuse Ionel Protopopescu după poze şi programe pe care să le onoreze, n-a fost nici în ţară, n-a văzut mănăstirile. Cuplul Ovidiu şi Marcela Muntean, veseli, ne vedem după patru ani, tot râdeam de viaţă bună cum ne-o lăsam rea, Teo-i adusese ei ecusonul din India, valoros, că mâncase două zile pe el, o amărâtă de la catedră că i-aş fi spus că scapă de debitul cărţilor dacă merge cu mine, unde-i spun eu, că agentă, înţeleseseţi voi, nici măcar în pat, Francesca se uita parcă ar fi auzit-o, a dat bani pe poză cu mine, nea Romică fatal, îl reţinuse şi pe Vasi, Postolache, femeia de la arhiva de filme, că l-a-ntâlnit pe Creangă, foarte amabil, m-apropie, or avea o pensionare, iar ea-şi schimbă apartamentul pe unul în Vâlcea, copiii mari, băiatul pensionat, 48 ea, mai ai 5-7, aventura, n-am mai ajuns să-i dau cărţile lui Postolache preşedintelui indian, era prea-n verva subiectelor survenite, tac ziarele chitic, vorba lui Emil-Romulus quiet – în loc de quit, cât să se bucure britanicii, survenise pe borderou Săndica, nu mai am indo-eminescology, gata, trimisese, cărţi pentru British Council, cupoane, pe liste plătite-n lei, la târg cu nea R – cum a luat ea o garsonieră pentru fiu-său, pe 4000 dolari, adică 6-5 milioane lei, nea R iar ce-a citit la standul Cipru, cea mai frumoasă insulă şi Malta, du-te, Gheorghiţă-n Malta, să vedeţi Creta, mă mut cu societatea, drum bun, nu mai chema moşi, lasă-te persoană-personalitate, cum se şi întâmplă, şi nu numai în oraş, de ajuns mneata, ce să-ţi mai asist anturajul din cafea, unde te trezeşti abuzând de securiste, că ridici prestigiul ştiinţific, cui îi trebuie, nu mi-am făcut nicio treabă, ce poezii să-ţi scoţi, ca un furt, cum îl acoperă, nici foi de societăţi, ce memoria momentelor vieţii tale, că altfel le uiţi, mai bine deloc, decât oricum, decât să fie, mai contemplăm, lumea moare de foame, nu se găsesc şireturi parfumate, ţi-a rânjit, îi prii pe drumuri, să mai cheltuie şi pe tramvai, lasă societăţile ca asta pentru India, la soroc, pe etnologie, de la inaugurare, în '90, ţi-am făcut la 20-30 sesiuni, gata, alte forme, ţine-te de comisie, ai ajuns academician, că nu toţi, c-au o broşură, mneata pe publicaţii, printre puţini care ai o operă, te înţelegi cu comuniştii cumsecade, doar ai fost şi la recepţia lui Iliescu, de acord că e criminal, dar mai ales anturajul, că s-o fi invitat singur al Indiei, chiar dacă, nu-l scufunzi aşa sub noroiul tău, sub Leotard şi sinagogi, normal că nu e antisemitism în India dacă nu sunt evrei, doar mai marii presei, Abu, poeziei, Nissim, mă bate decembrie într-acolo, ce înţelegeri.

            Ar fi amiaza iar nemainoroasă, urechile bumbăcite post-stress, stai să ne tragem sufletul, că mâine, că broşura, zvârlite şi vreo 50 cărţi de vizită în cărţi, n-o să aibă bibliotecile noastre, asta e, zisesem că şi în ţară, lasă în lume, şi la Constanţa, de şi-o fi plutit-o Zamfir, oricum nu mai sunt exemplare, urmează The Buddha, vedem şi atunci, trebuie să găsesc factura de la Consiliul Europei, tu crezi că i-au trimis dar îi foloseşte banca, i-o fi furat, să clarificăm, mă aflu sub şoc, că simţi că te judec pe tine, să schimbăm vorba, aşa şi cu nea R plângându-şi fiii din Florenţa şi Frankfurt prin scumpetea de acolo, el urseşte interlocutori, îşi clamează singurătatea pe la colţuri, parcă şi egoismul i-ar fi slăbit, amestecă registrele comunicării de nevoie şi ale academismului mimat mereu, femeia inspectoare de la Giurgiu ce-i ceruse să-şi taie pletele, el că să-şi taie comunisto-marxiştii şi ei mustăţile, parcă tot una cu verişoara mea de-a murit şi i-am dat lucrurile încolo şi încolo, chiar, 80.000 a costat înmormântarea, a, că şi ăl mic al Săndicăi dacă nu se pricepe la reparat maşina, 5000 numai deplasarea reparatorului, păi mi-a cerut pe un tuns de câine zece mii, lui Zugunu-i dădusem 3000 şi pateurile pe care mi le adusese Nana, şi ei îi păruse a strigoi, o aud, a intrat, bună ziua, ce veselii la voi, ce mai faceţi, bine, de-o fasole, don Paquale nu e, mai ai de-un leu, o iau şi pe aia de zece, don Felice, ce faci, mă, ce-ai, urechile, ai urechi, auzi, tocmai că nu, soarele, păru-n ochi, guguştiucii, s-a dus aprilie, apoi mai, iunie s-o mai împăca, de ziceam decembrie în India, pe voi când v-o înfrigura, ce-o fi o fi, fata a cumpărat varză, e de potolit, oţi fi luat voi şi pâine, ce-l obturaseră pe Sharma, oare din cauza mea, pe prima în Curierul naţional c-am cerut să intervină pentru Ilaşcu, fără tv, chestie de Emil, la o solicitare de genul ăsta nu-ţi cunoşti nici putinţele, nici încercările, la un om mare îi ceri ceva gen moksha, argumentasei, premergătorii cu el, fata a prins, bravo, la radio, şi seara, cum că am oferit cartea preşedintelui şi-ar fi fost programul meu, aşa şi la All India Radio, kuch bhole hindi, pe angrezi, bhole, emoţii, arabescuri, incluziune verbală a suprapurelor atmo/sfere, printre dorobanţi indieni de stampă pre şi postmoghulă, pe năduşeli tot latinităţi aproape hispanice, Mendoza şi ori hectare ori oceane, oricum metraje de nume, asta e care invidiază tinerii, iluzia vreunei ambiguităţi de-alde-astea, aia de la arhive nu poate fi niciodată decât acolo, nici nu se aude telefonul, vata mea, suburbia, Vasilescu-Vulcănescu îşi dispută şi ei toate cele, picătura şi asta a fost, de ce să ratezi o ocazie unică pe care ţi-am intermediat-o chiar eu, cum te-aş mai asocia la întâlniri mai de rând, ne-am menaja şi pe contemplaţie în de noi, mi-e dor de Găleşanu, nu că zici c-o ia razna, începusei că ţi-a dat o cravată, mie cu dungi, matale cu flori, dacă e pe aşa, mie trei, a tresărit iar, dacă o fi aşa, mai multe mie, una cu steaguri, alta cu pizde, însă nu se mai poartă cravată, că el da, are 50 şi 30 de papioane, o să-nceapă să le poarte, aşa e, nu-i laşi, iar ei nu te lasă-n pace – face Aluna, nu ştiu eu de la ai mei, oho, ăsta e mai egoist, că m-ar fi completat vicepreşedinte în cutare dicţionar, lasă, cine-o fi completat.

            Pe stânga, invitaţiile la fals şi original, ăştia nu fac decât expoziţii de pomeni şi achiziţii cum necum, deci kitsch cotidian, în imperiul dimineţii, pe-al damnaţiunii subexistenţiale, cu ziar, ce fac românii, mă citez, din Barbizon/New York, citesc ziare şi fumează, din fără bani şi scumpiri se lasă mai nou de tutun, şi mai şi de ziare şi de orice citit, rar să reziste să nu se uite la tv, cu conştiinţa adicţiunii la kitschul-simbol maxim naţional, televiziunea română, asociată cu subkitschuri revoluţie-mineriade-alegeri-vizite de lucru, presa naţionalistă şi cea de propagandă străină, cu mutilarea întregului şi bucăţilor, poporului şi foştilor oameni, fiecare cu povestirea lui, mai multe, ce isterie, ce boală, medicina kitsch, moartea kitsch, poate sun mâine la Timişoara, să-i povestesc lui Todoran, şi protocolar şi pe doruri pierdute, mai umplea o valiză, mai bine nu-i mai spun, s-o face ceva şi văd ultimul film cu vizita lui Dayal, voi fi fost şi eu semnalizat pe la răscruci, când nu mă lăsaseră să intru prin faţă în universitate, pornisem spre intrarea din spate, fusesem iar întors, prin faţă, seara nu se repetase, la lac, dar a doua zi dispărusem în propriile urechi, udă-ţi florile, ce faci, tată, nu ai plăcere, mă exprim prea savant, companie, cam country, pe voi vă am, mă făcusei beţiv şi curvar, că am şi bani, făcusem, a, în cap, la filme, pe apucate, cât că o iau prin judeţe, m-or     fi auzit unul şi altul, şi-or fi dus vorba, Ieremia c-ar fi mai vechi decât Cuciuc, cât că, îl cunoaşte, ăla merită statuie, unde-o pune Emil bustul lui Gandhi, să recompun azi-mâine din conversaţia Sharma, mi-aduci ness cald şi ceai rece de la el, când mă conversa fie-ta, i se plictisise fosta profesoară de engleză şi directoare, vrea să se apuce de scenarii, o să-i copieze unul, şi-a făcut băiatul adevărat rocker, cântă într-o formaţie, termină facultatea, face armata, mai bine încă o facultate, să poată cânta, mai bine ca student, decât să cânte după servici, poate nu vine la bibliotecă, îmi trebuie engleză, dacă zici că s-a plictisit, tată, ce fac cu cărţile de la preşedinte, unde le duc, ne mai uităm prin ele, cum mă spăl eu pe cap cu urechile astea, convalescenţa se va lăsa cu euforie, mi-aţi da şi mie o bere de banii ăia, puţini oameni şi cum să te înţelegi printre atâţia oameni-kitsch, asta o fi şi explicaţia partidelor-raselor-revoluţiilor-megaloeltismopopulismelor, penumbra salvatoare a rugăciunii în muţenie-paralizie-moarte, protestul tot kitsch al morţilor, cu ce-ar fi mai de iertat, americanca, ba cernăuţeanca, pe propriu-mi cult-cord ne pomenim vorbind, niciodată atât de familie, mai mult India, măcar şi lui Aurică, îl făcusem din învăţământ politică, el că nimeni nu se ocupă de fond, a, Le monde de l'education, cu specialişti, ziariştii la poantă, băiatul lui tot la politehnică, de mă-ntrebase de fată, bine, cât din viaţă moarte şi moartea nicio viaţă, rară amintire de mamă, că viaţa ar fi o demonstraţie a tinereţii părinţilor, plânsul – râsul kitsch, ameninţarea – asasinarea kitsch, păi ce era ieri în curţi şi pe trasee, la intrări şi pe trecători, oricând cu turnesolul mulţimilor în picaj şi decembrie-kitschul ne picură clipă de clipă, glob de globulă, amnezia-agresiunea, plictisul-apărarea, inteligenţa-repetiţia, fundătura-disperarea, slăvite pizzerii şi marinari, complet strivită tratariseala şi plecarea din curte, peştii s-au asfixiat datorită suprapopulării, în special cu specii care nu consumă alge, pescarii nu agreează fitofagul pentru că nu vine la undiţă.

3.6.94

            Leul la yoga sperie câinele, îi dau frunte motanului, la sfârşit, câinele se fereşte de nas. Pe drum, pe ziare – nimic. Fata copia. Avocatul cu patru neveste din tată cu şapte, pe rând, mort, procese frăţeşti, şah şi ţuică, numai un nebun poate juca şah, pe albul din dreapta, tură, Târgovişte, nonviolenţă, mai nou, acum 28 de ani mă însuram la sfat, ploua, am sunat-o, cu fata, pe Plata, a felicitare, amintire, niciodată nu ne serbăm, lumea aştepta azi leafa, nimic, bugetu-n parlament, nu şi la birocraţi, la lume, ministerul ar fi alt capitol, de-a luat, Baltă e la prima leafă, şi aia neluată, să mai laude bugetaţii, i-am dat poza lui nea R : cine-i ăsta, păi dumneavoastră, jenat, unde-şi pusese ochelarii a cita din mitologie, altfel vorbind orb, 82, sunase Puşi, ca preşedinte, deja, să mă felicite pentru preşedintele Indiei, nu crezuse.

            Şahul cu Bocu, nici pe bătute, nici pe luate – chiar nu ştiu câte partide-mi luă, Nana-şi copia, nu se intra, Puşi sunase, Jiroş şi Preoteasa că de ce nu luăm leafa, Drăguţ de la minister că nu e gata bugetul, chiar trecut prin parlament, Constituţia zice că se merge ca anul trecut, dar s-ar fi depăşit, ăsta avea şi ţuică de Tîrgovişte, ce e aşa linişte, zice Nana. Avocatul numără şapte ale lui taică-său cu patru ale lui unsprezece neveste, patru rânduri de fraţi, doi băieţi şi două fete, una la Viena, el e ăl mai mare, se crede bun penalist, apoi divorţuri şi paternităţi, mai mare e satisfacţia când câştigă un proces în care nu are dreptate, înainte de a veni el citisem Atharva sângelui de Sandu Stelian, recomandat de Amita Bhose şi Emil Botta, auzise şi Nana, până sosiseră ziarele şi avocatul, ce contemplativitate prozodică – hoelderliniană? - deci debutează la 50 ani, cu diamantină sfială, jubilant ermetic, pe teme filosofal-egolatre, mai bine că s-a publicat singur, i s-ar fi părut oricum a-l fi brutalizat careva, treacă erorile tipografice, de i-ar fi scandalizând euforia, ieşeam ieri, când sosise, dă-o, nu, s-a dus sus să-mi scrie dedicaţie şi a lăsat-o la Cora, ea se operează miercuri la Bogdan Marinescu, vine amicul ei ungur de la Târgu-Mureş, Bogdan e mâna a doua, nodul, are 2 cm, e incipient, numai când l-or scoate or şti, i-a spus Alunei şi lui Gabi, care a calmat-o şi cu Doamne-Doamne, maică-sa nu ştie, va fi vorba de un control, împrumuta careva carte, i-am scris un rând Mayei şi am datat, 3 iunie, a, azi m-am căsătorit, acum 28 de ani, sun pe Plata, nimic, când sosise fata o găsim, o felicită ea prima, când m-am întors i-am citit edictul lui Ursachi contra lui Iliescu drept cadou de ziua noastră, am urechile înfundate, visez portocale hinduse, nu-mi iese din cap incognito-ul în orice caz suspect pe care l-a brodat securitatea lui Nelu peste vizita lui Dayal,    cât că l-o fi ţinut pe el în aeroport acum 3-4 ani, venea din China, cât ar fi de sclerozat în alianţele sclerozate de decenii, cât ar presa, europeniştii, evreii, ţiganii, poliţiile, mafia, new-age-ul, cum o întorci, parcă ar fi un triş anulând alixăndrii şi bunul simţ al uneia, amândouă din culturile de întâlnit, ca şi cum Shanker voia încă de puşcăriaşi, iar Ion se obseda de Emil şi ai lui, pe-o ruptură patologizată ucigaş, a gigantiza rămasul de recuperat, abia primase ceaiul şi nu mai zisesem chaturanja, de-o fi având plăcerea, uitai azi şi de factura de la Consiliul Europei, ce weekend neaservit, m-oi uita la filme, voi boli după urechi, prin somnul motanului păstrător al primelor liane, mai toate personajele de zilele astea, altfel, lunile, anii ăştia, primare, de obârşie cu munţi – ce smuls am fost din marea rece, oricine ai fi mai mult ai de ajutat decât să te ajute cineva, peste inspiraţii şi bunătate, pe albia mistic mântuitoare de împărtăşanii sfinţinde, când nu te mai cutremură, nici urechile nu-ţi mai ţiuie, citesc poeţii de doi-trei ani cu fericirea libertăţii lor ermetice, plătesc cu ultima libertate românească lansată a extravaganţei, mai nimeni n-ar expune cuminţenii, poate bătrânii epigramişti şi prozodieri de-a surzii, mai des ieşiţi ca ieri din puşcării, ca iar, şi mai câţi cu gândire neconvenţională, nu nebuni, dar nebunii, nebunele, cât fân ne întorc la ce memorii, mă văd bătrân de-al anchilozei casnice, a sat pierdut, a, voi lucra kitsch pe ce-ntâlnesc, să-mi programez şi vis, intelect, audio-video, politică, mi-aş căuta de visul vinei, la Creangă, pe-atunci, o copie văzută doi ani începând din doi iunie, azi, trei, mă însurasem, când ne-am şi despărţit, adio singur manuscris, de-oi scormoni, mi-aduc aminte prima pagină, din trei, lipsă, citeam că citea cu glas tare, am redebitat abecedarul la liceul Cantemir şi-n trei emisiuni de radio, cu copii, netulburat de concurenţa facsmilată şi copertată de Bălaşa, drăgăşenean, şi filmată alecsandrinist pe la o fântână din Basarabia, prin miez de '90, mi-ai băut cafeaua, boia cu ceapă, da, am spălat vasele, scrie pe-o foaie ce-ai, păi, iar, kitsch – România (Phare, Rep Moldova – stat kitsch, demokitsch represiv, kitsch-putsch, kitsch-revoluţie, kitsch – Europa în genunchi/pe burtă, kitsch – America – diaspora), Eminescu (iconografie, parafrazare caracudească, iubire-mormânt-fără-cruce, doina cu variante), Ţepeş (Dracula, Ceauşescu, Iliescu), toate astea de ipsos, florile de plastic (mi-arătasei lacrima maicii domnului, scuturi-sfeşnice, minuni pe-un biet-piet lujer), cum nu bea motanul după câine, mai bine niroase sticla de apă, da' nici ăla nu-i mănâncă mâncarea rece, nehotărârea teiului mare de a înflori, nicio rutină, numai necesitate, fie şi academică – pare hotărât s-o ducă mult, în pofida celor ce-l făcură cacademician, că s-o curăţa, cum îi scoteau şi de la puşcărie, să nu moară acolo, s-o ducă şi să-l duc, uneori fără chef, Druţă din Chişinău, c-a fost la Paris şi că-mi remulţumeşte c-a putut face întrebarea despre bibliotecă.

           

4.6.94

            ziare de o mie de lei – spre kitsch, cu visare – şi la trezire, pana roşcată în căciula neagră, pe straturi de incinte amintitoare, cum îmi venise rândul, mi se ştersese schema mentală, nici limba nu se deznoda, parcă Şora, din fundul aulei, or fi analizat mijloacele cu durerea, de-am putut zice durerea, gândindu-mă şi la dr. Sandu, apoi voi fi muşcat doar gura amiezei, sexy zap, câte non-spaţii pe la Iaşi, cu etaje, biblii, duble cete, tunsul scurt, nu reauzeam ale noastre, mai mult femei, am zis să vorbească numai ele, că sunt mai îndreptăţite ceva, a reînceput vorbitoarea, tunsul şi mai tare, domnu', da' eu negociez, replicase, drept care adunarea noastră a ieşit, etaje-n jos, uitasem ceva, urcă nu ştiu unde, sesiuni pe după treziri, îndesate torenţial, cum e cu moartea în somn, cum ţi-o primeşti şi “ştii”, pe ce preţ, cu ce simţire, abia gândul şi vitalităţile-şi dau în petec până la aneantizare şi a semivisărilor, altfel mai toată ziua, oricât de însorită, pe-afară, pe-atât de aţipitoare demultului, ce trebuia să moară soldatul de sub tabul de după zborul lui Dayal, cât să morbidizeze o benignitate afişată, tabu-ul pus de gazde s-a lăsat şi cu un tab ucigaş de tânăr, ca-n meditaţie, ca-n refuz de a rămâne viu, plecat cu moarte.

Iunie-iulie 1994

            Barbara Bradford – Remember. Mi-am scris paper-ul. N-am găsit factura de la Consiliul Europei & Creangă. Mi s-a dus dorul de şale, nici nu m-am mai tolănit – ştia el Calinic. Îmi pare bine de versuri. Am recitit şi din Eminescu. A şi plouat pe teiul înflorit. Ziua iar s-a dus. Şi miezul  nopţii. Păcat de nerăbdare – încotro? Ce-aş mai scrie la romane cu timp şi răbdare – că tutunul l-am lăsat. De vedem filme-n prostie. S-a rablagit tibu-ul.Două zile fără asanas, ravagii claustrările visate.

            Eminescu Irofte – dr. din Galaţi 52 la care s-a operat P. Diaconu de apendicită. Până tastează Ancuţa Dumnezeu şi om şi Antropomorfism, strofe, poate scoate şi Ortansa o definiţie a kitsch-ului chiar de pe nemţeşte. Bibliografia ar fi inutilă. Trebuie luat totul de la capăt. Prezenta contribuţie se vrea un obiect, o comunicare-kitsch, din solidaritate cu...? Îmi scrie Claire, cred, de la Pentland, a primit scrisoarea mea din 17 mai, spunând de preşedintele Indiei. I herby return your manuscript. Trist? Nicicum. Am vorbit cu Drăguţ, apoi cu directoarea  Tudor, da, dom' profesor, de când cu India, o fi văzut şi prin ziare, că Petre Roman, directorul de la Tracologie, n-a primit de luni banii de lefuri pentru institut.

            Cu S.D. Sharma, Lac 1, marţi 1 iunie, 17.30-19. Prezentarea romanului The Buddha. Recipiendarul a elogiat pe lord Buddha. Eminescu în sanscrită – Luceafărul şi Jayadeva în româneşte – Gitagovinda au fost oferite. Dr. Sharma a evocat frumuseţea baletului inspirat de poem şi muzică, multe spectacole, cum a adus cu Excelenţa Sa casete; cândva, am replicat noi, şi românii vor dansa, vor face balet după Gitagovinda. Am fost poftiţi, cei cinci, plus doi ambasadori, în fotolii. Fata de la Agra ar fi trebuit să se exprime în hindi, măcar namaskar, nimic, doar ji,ji, la declanşatul discurs în hindi, colocvial şi clencios, al amfitrionului, abia că să  vină profesor nu numai de lingvistică, dar şi de literatură. Despre lingvistică, dintru început, se înregistrase absenţa rectorului de la Timişoara, acolo a început... spusese preşedintele Indiei, da, revoluţia, n-am găsit alt cuvânt, a luat avionul acasă, dar ştiu ce voia să vă spună, universitatea lui e a patra din ţară, după Bucureşti, Iaşi, Cluj, este umanistă, deci şi prima, au fost (re)introduse cursuri de diplomă în greacă şi latină, dar adevărata bază a studiilor clasice e sanscrita, deci vă roagă să sprijiniţi venirea unui tânăr, singur, căruia i se va oferi o garsonieră, hrană, ca şi gratis, la cantină, salariu, tânăr a zis, da. Cât despre literatură, eu am predat în ultimii ani kavya şi alamkara, a repetat subiectele, şi dr. Becescu cunoaşte interesul nostru pentru Abhinavagupta, filosofii au pregătit lucrări de licenţă despre Sankaracharya, eu sunt cu literaţii, brahman-atman, mitul şarpelui, al cui? al şarpelui, a, da, upanişadele renunţării, dl. Bercea a tradus cele mai vechi upanishade (s-a dus şi i le-a dat, spunându-i la ureche dacă urseşte ceva), preşedintele Shankar a vorbit despre Vedas, Gita, cărţi şi casete, mult despre Tirukural (tamil, am zis, tamil, a răspuns) ce s-ar întâlni cu metrul doha din hindi, bogăţia epicului tamil, vechi de două mii de ani, apoi urdu (Ghalib, Ghalib, el – cel cu astrahan, Maulana Azad, alţii), povestiri scurte despre Zakar Hussein, istoria universităţii Jamia Milia Islamia. Aici avem un filosof şi un antropolog (se roşise, îmi făcuse semne să vorbească, adevărat că planul din curte, după percheziţie şi trecerea soldaţilor ceremoniali, ambasadorul Tripathi îmi spusese că mă introduce pe mine la preşedinte, iar eu să-i introduc pe ceilalţi, zis şi făcut, dar cu el erau doi miniştri şi spre douăzeci de parlamentari, numai tăcere şi ţinută, am schimbat mai apoi cărţi de vizită), iar nea Romică a luat-o fix cu natural law, omul nostru (Dayal) e jurist, s-a referit la mulţimea de comunităţi, cu legile şi obiceiurile lor, nimic impus, doar când vin împotriva unor lucruri de bază, la adivasis, în Madhya Pradesh o combinaţie etnică, evreii au venit înainte de Christos, nu există antisemitism în India, arabii au plutit pe mări în secolele 7-8 până-n Tamil-Nadu şi Karnataka. A vorbit şi despre castele paria. Nea R. s-a interesat de studii indo-europene şi euro-indiene (era roşu, preşedintele Shanker îl întrebase retoric, aţi fost la un congres?) da, la al zecelea ICAES, de antropologie şi etnologie, în '78, anul acesta în decembrie se ţine al treilea congres mondial de arheologie în India, fratele celuilalt, sau sora, preferase preşedintele ştiinţele congreselor. Enric reiterase necesitatea unui departament de indologie în universitatea bucureşteană (vizaviul meu, mi-a dat cartea, îmi sugerase că universitatea din Sofia are – de acolo veneau) – dar deja trecusem la masă, cinci plus doi, de-o parte, triplu de partea omului mare, în haine deschise, galben închis, 76, cu ochii vioi, locvace, stimulator, de câte ori cita din Vedas, dumneata ştii sanscrită, la o consideraţie literară, am exclamat wa-wa şi, în fine, toată compania indiană a râs, ai fost la vreo mushaira, da, la Talkatora. Harta ceaiului indian s-a trasat cu ceaiul în faţă trecând prin cel verde şi exuberând  Darjeeling din care şi beam. Am introdus şi subiectul piper, de se plătea, şi-n Alexandria, greutatea în aur, vapoare-ntregi de condimente din India străbat şi acum Marea Neagră, vizualizează dr. SDS / Shanker Dayal Sharma. Becescu o făcuse a cincea pe cea din Timişoara, poate prima, se retranşase cancelarul universităţilor indiene (SDS). Subiect preferat, pe moment, despre secularism (ca toleranţă) religios, cum a vorbit la Shantiniketan despre ethosul indian, ca al treilea preşedinte – respectul pentru toate religiile, cu citate din Vivekananda şi evocarea conferinţei mondiale de la Chicago, acum 102 ani. Încă o dată, democraţie în afacerile internaţionale, pe temeiuri brahmanice, din Gita, o sloka despre unicitate, advaitam, adevărul real, unitatea în diversitate, armonia nu numai muzicală, conceptul de infinit şi de shunya, ahimsa, shantipath, awarness, Shankaracharya, numele diferă, Dumnezeu e unul, şi-n Islam, Gandhi, dincolo de un singur -ism, cum e România, frumoasă. (Am transcris pagina a patra, ultima, a cuvintelor-cheie notate în timpul discuţiei cu preşedintele SDS – de la Shantiniketan -, mai înainte a fost vorba despre următoarele). Literatura indiană antică este compatibilă cu înţelesurile matematice. Ştiinţa, filosofia şi poezia merg împreună. I-a sloka din Rig Veda. Churning ocean, mitul otrăvii înghiţite de Shiva şi rămase-n gât, tratatele de medicină himalaiană sunt în versuri, un prieten, Vasir, medic, fireşte alopat, în inimă şi sida, Vasir se exprimă în versuri şi el. Vechiul – mai ales Vedele şi Upanishadele – absoarbe curiozitatea tinerilor, am spus, în timp ce rămân izolaţi de India modernă, vechi şi nou tot una, bănuisem răspunsul rigvedic, adevărul nobil, metoda recitării în sanscrită (continuitate întru alamkara) – cea mai veche din lume, democraţie parlamentară de aplicare universală. Într-o conferinţă pe care am ţinut-o la Shantiniketan (vezi).

            Bordaş şi-a adus lucrarea despre Shankaracharya – individuaţie şi realitate în advaita vedanta, i-am pescuit un agramatism şi să crape, vorbesc cum ţi-aş fi tată, ă, că până acum cu taică-său ieşea prăpăd. Mi-ai făcut o mare bucurie şi nu vreau să ţi-o arăt. C-ar fi scris lucrarea-n două săptămâni (se mirase de Soare c-o dovedise pe-a lui , mai pătimaşă, într-o lună jumate). La România e frumoasă, un firetat, cu o listă-n mână, d-ra Ileana, murmur, preşedintele Indiei face daruri, am ocolit masa în lung, două jumătăţi, cu înghesuială, cărţi proprii, ceai, tirukural, mie, o cravat de mătase, la fel celorlalţi, Constituţia Indiei – constituţia lumii – întârzierea lefii, cât să n-ai ce mânca, telefona, prostitua (după o vârstă, plăteşti tu) – abia am întrerupt de citit interviul în Normandia al regelui şi răspunsul (neplătit – publicitate gratuită, aşa ni se-ntâmplă cum deschidem gura, tocmai din cauza asta ni se închide cu avalanşa provocată gratis) alianţei evanghelice, ironic, arogant, cinic, lui Ghibu, criza crescuse, Nansi nu mai putea cere împrumut la Gospodaru, dacă eram la zece săream, se internase el, cu fibrilaţii, am aruncat sumă mare, s-a strepezit, violat, a trimis-o pe nevastă-sa să-i aducă, ea a numărat şi i-a dat Platei să numere, cât noi făceam confidenţe cardiace, mă fibrilasem un pic şi eu, sunase Ciofu , că s-a epuizat tirajul numărului de aur, era curios de întâlnirea cu al Indiei (Ana Rus, că mi-a văzut nasul, cu acelaşi), am zis şi de testele Nanei, să-şi noteze rezultatele şi vedem când or sta de vorbă, trece mâine pe la trei, că dacă ar fi fost el ar fi consolat-o pe Cora cu operaţia ei de mâine-poimâine, dă-mi foarfeca aia cu care-ţi beleai unghiile, retrage cuvântul, îmi belesc o pieliţă, poţi s-o iei, să-ţi beleşti şi altceva, tot ea, fata xeroxase un scenariu-două pentru profesoara de engleză de când era şcolăriţă, aia a sunat-o, asta auzise că am împrumutat, am examen la balet şi o să-mi cumpăr o ciocolată mare, să prind forţă, a, că să mă fi gândit, iar nezicând nimic, nu se prinsese, ce te mai olecăiai fie-meo, că ai gafat lăsând-o să creadă că pretindeai, în schimb, ciocolată, asta era mintea ei, nu te mai zdrobi aşa, ai treburi mai serioase, aşa sunt eu, face ea, deh, floarea cu eflorescenţe de 25/23/19 eflorescenţe, înlăcrimate uneori, ferestruie cu mireasma – spui că nu cadaverică – zidurile, te primesc în pat, citisem Caţavencu tot, măcar, dormisem fără conştiinţă – nopţile din urmă tot rashtrapatiene, cu entităţi pe-acelaşi rol, în hieratice poze, cam desfiinţatoare, păcat că am uitat de eleva Celia-Safta-Onelilla, nu numai ramolire, ploaie, grilajul porţii bisericii Colţea, cu pridvorul măgărit de lumânărare, ca peste tot, mai devreme în Şuţu, sala plină, nea Romulus s-a dus la cafea, apoi Petrică, Sandu picată din lume, uneori grobiană, făcuse Cezara (a murit Traian, după ce i se sinucisese băiatul, Muşata e de două luni cu stângu-n gips, fără să fi călcat, mama la 82 cardiacă la pat, Bucovina voastră am văzut-o, Suceava Cernăuţi, Filipciuc), Opriş cum că lăcomia ne-ar fi nemăsurată şi alte moralizări, Cândea olteneşte – restaurată de Volkswagon, vă daţi seama, ce reclamă, nea R., teorie, - conceptele sub-dicţionar, dar lume multă, ai vorbit foarte frumos, vreau o copie, adresarea către rashtrapatiji, mi-am adus eu aminte, tot mai târziu, ce vremuri înspăimântătoare, fata e pe-a tinereţii, de nu s-ar ticăi de degradările noastre, soartă amărâtă, căinează Plata, după ce se terminase sesiunea de dimineaţă, o fată căruntă, de la academie, zicea că pentru presă ar vrea precizări despre ce spusesem, că i-a plăcut, că mă felicită, am o copie, necorectată, grijă, părea impresionată.

            Emil a citit laudatio, 300, Coridaleu, apud Noica, non-Văcăreşti, Indore, hindi de un secol, Eugen, tot româneşte – fondul indo-european al culturii universale, raţionalismul grec vs. contemplaţia indiană, gymnosofiştii/brahmanii, drumul Indiei, cu basme, primul model – cel al literaturii indiene – îl monumentalizează Eminescu, Orientul (Filipciuc e de părere că n-a venit la Bucureşti la întrunire), propria operă, întoarcerea spre India în faza contemporană, regăsirea tradiţiei folclorice, Mircea Eliade, sacru şi profan, valorile centrale ale culturii, DLG, doctrinele orientale, contemplaţia superioară acţiunii, modelul oriental, înţelepciunea blajinilor. Preşedintele a numit rectorul, Emil Constantinescu, prorectorii, Adrian Nicolescu, Ruse, Dana Marinescu,..., dr. George Anca  (pronunţat cel mai aproape), deeply honoured, capitala României, dharma, the goal of one world, human heritage, 6000 years, intuiţie, Veda, togetherness; walk together, aspiration, cooperation, angels, common hero, law and truth are one, universality of truth for the common good of all, Hitopadesha.

            Nu m-aş mai vedea cu nimeni, biofeedback, percepţie subliminală, eat popcorn / drink coke, praguri, psihodinamică, teoria detecţiei semnalelor (I.Ciofu). Lacedemonia, L = 50, C = 100, D = 500. Dezmăţ sinestezic. Roşculeţ, bărbat ideal – nicio femeie nu i-ar fi zis altfel, nici duşmanii. Copiasem un mss despre Dumitru Liben, pentru Petre Diaconu. Cum lucrează securitatea să seducă personalităţi din diaspora. Aşa, Ionescu al lui nea R. îl întâlnise întâmplător tocmai pe Vatra Luminoasă şi-i oferise pe loc cazare în Mexico şi transport pe Delta. Rădoi vrea membru IAME, cu adeverinţă, că ştie ce-am făcut, a fost la cursurile lui Călinescu, a citit Eminescu şi vrea să aibă hârtiile lui, a citit The Budha şi vrea să-mi spună unele lucruri, dacă e el Rodai. Shankara despre pericolul de a pierde adevărul în favoarea exactităţii, avidya namarupa isvara vivarta, cuvinte-cheie apud Bordaş.

            Puşi, a citit evenimentul săptămânii, Mircea Gregorian despre candidatura lui, dacă mai văd vreun preşedinte să-l duc şi la el, să vorbesc cu Emil să-i dea dhc, că-l primeşte, că nu fac mişto, să fiu mândru, nu-mi dau seama că vorbesc cu un viitor preşedinte, candidează pentru a pregăti pe altul, regele nu, că vrea să fie el preşedinte, hai că mai am multe telefoane, să trăiţi. Mă visasem ras în cap. Am rătăcit notele rashtrapatiene. Tinerii îşi află un scut în vagul verbiaj (înşirare de termeni, ante-sintaxă) sanscrit spre a aduce din vest accepţii – stranii aducţiuni care închid şi nu s-or redeschide decât, poate tot prin ei, când ordonările pe de-a gata, exterioare, se vor fi interiorizat creator îndeajuns, dedublate de proprii ţâşniri şi meditaţii pe aceleaşi imuabilităţi, a la Salg – iar atunci încă va fi tragică deosebirea, cum că noi îngenunchiem în faţa mediocrilor studioşi de oriunde, la ei ori venitori, lăsându-ne dispreţuiţi şi ignoraţi de aceiaşi.Bordaş a discutat în multe rânduri, de doi ani, cu mine – păcat că n-a venit şi la cursuri, de încrezut. Sergiu a murit gândind, un an, la Brahma-Maya (ai zis, mare puţoism?) Pe-ale mele nu le ştie, n-ar pricepe, ca antifilolog. Eu nu-i învrăjbisem pe filologi şi filosofi, observasem doar dubla provenienţă, flatat că mă cultivă şi unii şi alţii, nederanjat de filosofeala filologilor mei. De unde o superficialitate snobă, mântuită de dedesubturi acoperite, înfrumuseţată de ambiţie aductivă, de ritm rostitor, ca o transă nemaităcere, mărturie dinspre scrişi guru mai ales în Viena şi Paris, că de. Dacă el Claudiu şi sărise numai în upanişadele-renunţare, că l-aş fi învăţat să gândească liber, adică părăsitor, cam periculos, a nu duce nimic cu tine şi a aduce, astfel, ce frecasei în urmă cu jene aberante, de comparaţii, cine ştie, cât eu mersesem pe mari upanishade, pe invocaţiile de la toate, inclusiv ale renunţării, cât, aducând şi eu, normal, alamkara, cultificasem mai marii, amicii şi duşmanii părinteşti, ce întâlniri mai frumoase, măcar şi-n Paris, putuseră ei avea decât, vorba aia, cu ei înşişi – răsfeţe-se în părerea de altceva, cu dar înapoi, de îmbogăţire, chiar, iar clubul ni s-o ascunde tolerant în codurile altora, de-ar recidiva să se poată cita măcar pe sine (astfel trădându-şi savant şi spre toţi învăţătorii), pentru că oricât şi-ar face mintea vocală pe surse, contra (ne)plimbării fontemblonde, pe-acasă încă şi-or număra băieţii avortaţi de necunoscute indigene, că tot primează teoria că sexul copilului e al celui tare, în locul opusei, că supravieţuirea mai disperată a unuia dintre sexe determină progenitura – să fiţi sănătoşi, băieţi, şi după tată, şi după mamă. Chiar lui Ciofu îi plăcuse cum sună – individuaţie şi realitate – şi făcuse dubla teorie a euforiei la prima reuşită, el zisese victorie, ăsta se bobise, ce va scădea progresiv cu celelalte, se gândea la el, cu numărulde aur, aluzionat ca din întâmplare, oricum, acolo, în număr, ar fi măsurat, a la Sisif, tot mai împuţinat chin prin repetarea efortului de a sui piatra rostogolită, şi de ce m-ar fi interesat pe mine comunicarea subliminală, altfel, d-aia,  prin gloată, cu Ileana Mălăncioiu lângă mine, abia salutându-ne. Adevărat, filosofule, n-am aflat nimic nou, dar mi-a plăcut să reaud ce, ştiind, parcă ştie toată lumea, însă nu prea sigur, nu prea clar, plus tinereţea năpraznică şi în cuminţenie, o revedere esenţializată, învinsă fie, cum voi porniţi întăriţi de ideile mari reconspectate, din surse la zi, deodată empatici, decomplexaţi, ba mirosindu-vă înapoi, uită-te şi la umbrosul de Cristi prin Calcutta, români puţini, număraţi şi-n guverne.

            Într-o casă, pe o vale, curte mare, trei fete mari, mamă vitregă, una sora noastră, a luat-o mama în altă cameră, ce-o fi trăgând-o de păr, altă soră şi mai mare, nu, acum au crescut, e alt basm, tată mort, bătrânelul de prin poartă, nici în vorbă, noul ei soţ, se împăcaseră, Vasile însuşi se disimulase pe urmă, la drum, ne căram mâncarea, a Lui VasIle şi-o mai împărţea, pe cerute sau nu, avea un bagaj atomic, i-am şi zis, tu preferi împachetare beton, nu laşi prea liberă nici mâncarea, mi-a răspuns a la el, după 21 de ani, cu un discurs, că, da, nu laşi niciun lucru, cum ar veni, neorĂşenizat, ca la Strehaia, făcuse viu, iar eu îl revedeam pe trezie, noaptea din morgă, dar şi când fugise, cum ţi-ai permis, să văd şi eu ce fete mai sunt prin oraşul ăsta. Adevărul dramei abia încinge tărâţa şi îndepărtează, cu tragedia, catharsisul. Vedete modelate pe halucinogenia politicianistă, pe retorici puterist-populiciste – şi cine ştie, totuşi, dacă însetaţii de afirmare morganatică şi prin morgi nu vor fi împingând cadavrele la înviere – de nu şi-ar greşi trupurile şi misia prea-prea. În Ora, din 7 iunie, articol semnat de Carme Sterian şi Alda Zaira.

Preşedintele Republicii India

Doctor Honoris Causa

al Universităţii Bucureşti

     Ieri, în sala Senatului Universităţii Bucureşti a avut loc ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, Excelenţei Sale Dr. Shanker Dayal Sharma, preşedintele Republicii India. În apologia tradiţională, prof. dr. Emil Constantinescu, rectorul Universităţii, a elogiat viaţa şi opera înaltului oaspete. Au rostit alocuţiuni prof.dr.Eugen Todoran, rectorul Universităţii din Timişoara, şi dr. George Anca, copreşedinte al Societăţii Culturale Româno-Indiene.

     Eminent jurist, filolog şi literat, dr. Shanker Dayal Sharma a fost rector al Univerităţii din Hyderabad şi cancelar a 22 universităţi din India. Totodată, Excelenţa Sa a fost profesor de drept la universităţile Cambridge şi Harvard. Înmânarea diplomei s-a făcut în acordurile solemne ale imnului universitar “Gaudeamus Igitur” (Aurel Ghimpu, Libertatea, 2/6/'94, p.3)

Eminescu, personaj de roman

     Între publicaţiile Academiei Internaţionale Mihai Eminescu a apărut, în India, romanul epistolar “Buddha. Scrisori biddhice către Eminescu”, de George Anca. Afirmaţia poetului - “Eu sunt buddhist, fiind nu simplu creştin, ci creştin la puterea a zecea” - este, în romanul respectiv, confirmată de peste o sută de corespondenţi-personaje din India, S.U.A., Noua Zeelandă, Elveţia, între deziluzia vieţii şi iluminarea prin poezie şi gândire.

     Salvând scriitorii contemporani nu numai de ameninţările dictatorilor şi ambasadorilor, Mihai Eminescu este înţeles ca un poet viu al lumii de către Vinod, principalul corespondent, întreţesându-şi viaţa sa indiană cu aceea a poetului şi a celor ce i-au urmat. Evenimentele se schimbă ca spre un sfârşit de upanishadă asumată: “Suntem unul în celălalt şi totul e OM”. (A. Bucurescu, România liberă, 16 iunie '94), p.2)

Versiuni din timp

Vasile G. Paleolog

            Aici izbucneşte atracţia, faţa lucrurilor gata consumate. Orice plăcere, dinainte ispăşită. Am istovit studiile. Am fost eliminat din toate şcolile din ţară. Am plecat atunci în lume şi mi-am schimbat destinul. Aştept să vină catastrofa. S-au furat fotografii. Cred că mor de indignare. Toţi s-au eschivat.

            Craiova are o singură istorie care e Brâncuşi. Singur Brâncuşi putea să fie şi singur el poate să angajeze arta în cel de-al treilea ev. Picasso e mort, s-a isprăvit cu el.

            Himera, Eva, Regele Regilor. Adam e mai bătrân, Eva e întâi. Am găsit citat, vorbeşte de falus şi nu ne dă proba. Pogani, perfect falică, principesa-voievodeasa. Eva e principială, la urmă vine Adam. E mai bătrână decât Adam. El trăia falusul, principiul feminin, ăla e frumos. O formă care evolueaz, se împleteşte şi nu defineşte altceva decât principiul feminin.

            Increaţii pietroase ale acestui principiu feminin, care e începutul lumii. Acest principiu feminin se înmulţeşte, se divizează. Şi cum iese unul din altul, mai mare sau mai mic, io-te istoria lumii.

            Familia femininului. Femininul e la bază, la genetic. A fost o luptă. Adam-ul a vrut să devină stăpân, că el îl avea scos în afară. Ea s-a redus, săraca. Dar îşi ia revanşa. Ai văzut-o pe Eva, ce frumoasă e, cum calcă înainte? E lupta pentru viaţă. Adam a avut epoca lui.Întâi, fiinţa a fost una. E posibil că se vor contopi iar principiile, în altă galaxie, în alte ţărmuri.

            Geneticul se masculinizează, îşi pierde din virtuţile lui dintâi. Nu există diferenţă esenţială între ele, numai una de superioritate. Principiul feminin a fost în obscur şi de azi înainte se pune în lumină. Observă dumneata, o confuzie între genetic, forme-forţe. Opera lui se ridică din pământ, iese ca o bârnă şi se înalţă.

            S-a îmbiat şi îmbinat cu tot acel strămoşesc. Munţii au început să vorbească, văile să plângă, natura s-a deschis. S-au unit munţii, s-au unit văile. La Tismana a stat el de vorbă cu vipera – ce e această otravă a viperei care din privire te omoară? Pietre de râu pe Retezat – momâi. Sub una, o viperă. Dulăul îi atrăgea atenţia, a lătrat.

            El a fost el. Nu l-a schimbat nimeni, începând cu Vaschide şi toţi doftorii ăia de la Pasteur. Ăn 1904 a atins culmea iniţierii prin însăşi firea lui. Veneau cu delăsare, să mai respire ceva sănătos – o desînţepenire. Luau lecţii. Ştia să se informeze la esenţe. Fiecare venea şi depunea polenul.

            I-am fost ucenic lui Morgenstern, în 1912-13 – am devenit un tânăr de viitor – făcea colecţie de tablouri, Cezanne, Van Gogh, trăia din scris, o nouă formă a mallarmismului, lalu-lalu. Odată, în 1913, am fost la Ion Barbu şi am vorbit despre cir-li-lai.În 1914, 2 geamantane şi am părăsit Germania.

            Nevastă-mea credea că vom pierde războiul din 1914, că nemţii vor câştiga. S-a întâmplat numai un singur lucru – generalul, şef de armată, a pierdut noţiunea timpului deându-se, 36 de ore, la vânat de cerbi într-un parc naţional. Iar Galiani (corsican), observând că s-a creat un fel de hău între armate, a aruncat 300.000 de oameni în acest gol care desfăcea armata. Armatele germane n-au avansat, iar la Marna s-a schimbat soarta războiului.

            Aşa s-a schimbat şi soarta mea, septembrie 1914. M-am dus voluntar în armata franceză.Bine că nu m-am prezentat să-mi iau haine- pentru că unii mi-au lăsat impresia că pot ajunge la un potou de trădător. Mulţi voluntari isprăveau la potou. Aşa că am înţeles istoria lumii. Războiul care trebuia să fie blitz a devenit război de poziţii, să ne batem în noroiul tranşeelor.

            Revoluţia din '917 a fost făcută cu material de război românesc. Au jefuit depozitele noastre de arme. Noi am fost înarmaţi de franţuji, au venit să ne reorganizeze, am făcut parte din misiunea militară română. Ruşii umblau cu balalaica. N-am pus piciorul în Rusia. Numai în Murmansk. N-a făcut decât să beau ceai. Stam în bordeie îngheţate. Dacă trecea câinele cu coada în sus, băţ, nu ne ridicam de la ceai, dacă era lăsată coada, atunci ne aventuram. Ruşii doar au venit cu balalaici şi se plimbau, mâine-i batem. Cu Stere am stat în aceeaşi pensiune.

            Altceva, a trăi şi altceva e a crea. Acum nu facem decât să creăm. Fiecare moment al vieţii ne e o creaţie. Se petrec minuni în fiecare zi, pentru orişice om sensibil la neprevăzut (l'imprevu). A mai mare minune e aia a lui Joyce. Minune a fost cu vipera cornută, trebuia să fie victimă dacă nu i-ar fi determinat atenţia câinele, se deştepta meduzat, lăsa să-i scape pietroiul din mână.

            Ce-a ajuns bustul din Peştişani? Spaimă pentru copii. Să fii cuminte că, dacă nu, te dau la moşu'. Infamie să mânjeşti ce-a vrut să apropie absolutul, sublimul, perfecţiunea.

            Urmărea foca, liniile unduioase ale formei care par că se contopesc.

            La ce vreau eu să ajung, să conştientizez dodia. Ce mă obsedează cel mai mult, ce i-a apărut lui Daniel pe zid la ospăţul lui Sardanapal. Când oi putea să înţelegi rolul Dodonei, atunci o să-ţi dai seama cum noi putem să facem saltul ăsat nemaipomenit în inconştient. În fond, ce este, mă, ce se cade să cauţi este sinea. Tâmpitu' de neamţ, en siech, sinea, restul e fenomenul, dă-l dracu'. Îmi închipui că voi reuşi, uite atâta, cât e într-o unghie, din conştient în inconştient. Adică să-l validez, mă, dă-l dracu'. A valida inconştientul este extraordinar. N-a făcut-o Joyce.

            Dodia mumă e bătrână. Poţi să te duci cu ea la sciţi. Cea mai nouă dodie, aceste cuvinte magice, care au apărut pe zid. Nabucodonosor. Şi ce i-a apărut şi lui bietu' Kant când a văzut sinea, en siech. Ce e mai mare decât sinea noastră?

1976

Iubesc ploşniţele

            Iubesc ploşniţele. N-am citit manuscrisul tot, bănuiesc însă că s-au srecurat neadevăruri şi insinuări faţă de fiinţa fără umbră a ploşniţei, împotriva castei sale, dacă nu cumva se agită reţete ucigaşe de “apărare”, “igienă”, “viaţă”.

            În acest oraş destul de mare, am reuşit să trimit ploşniţe peste tot, inclusiv la primul autor al romanului. Nu voi divulga limbajul după care mă călăuzesc pentru înţelegerea oricărei situaţii în funcţie de orientarea cuiburilor sau de ruperea rândurilor.

            N-am nici cea mai mică idee despre fabule, simboluri, magie. Detest însă muşuroaiele înţesate de furnici înaintea ploii, ştiute de toţi, precum şi frica femeiască de liliecii arhivelor. De ploşniţe se tem cei bogaţi, şi, în lipsa lor, mulţi petenţi atent observaţi de mine. Actele lor mi-au sugerat metode de creştere, înmulţire şi răspândire a unor noi specii. Alte culori, altfel de picioare, alt sezon. De cele mai multe ori, nu mă ştiu, eu nu le cer supunere, dar le simt ca un adevărat stăpân, incontenstabil şi neluat în seamă.

            Aveam de gând să profit, de data asta, în sfârşit, coautor. Dacă mă răzgândesc, îmi fac datoria şi îl înaintez. Să vedem atunci. Şi aşa eu am înaintat tot. Înaintăm memoriul numitului Vera Mucily (sau Hero Luciliu, nu se înţelege), pentru răspuns.

            Nu mai propunea nimic, dacă, mai ales, nu eram hotărât să-i dau drumul, ci să reţin hârtia, ca document final.Catastiful îl voi lăsa pe lângă cuibul ploşniţelor, apoi o voi transmite din partea autorilor în diferite case noi, neatinse. Ceea ce se va afla compromiţător, voi smulge şi voi pune de o parte.

1976

Iliuţă

            În seara sat vine lumina la blocuri, cineva a lăsat un bilet “lumina” şi pe uşa vagonului unde ai rămas singur. Până azi. Casa aceasta cu scânduri duble se va muta şi ea însă, cu bilet cu tot. Ce rămâne aici ştii, altceva e mai rău. Şantierul se golise. Copiii făceau mâncare din nisip. Paznicul te-a salutat, ai ajuns cineva.

            Ajunsese Iliuţă o slujbă? Muncile forfoteau la trecerea nopţii, schimbându-se între ele, trezindu-se la ziua ce începea. Pândind tramvaiul, cu ochii închişi, fata surdă îşi întindea timpanul pielii spre picuri confuzi ai ploii, să bată darabana. Tăcutul şantier, şi când furnica ieri-alaltăieri, sună mai tare ca la început. Ultima casă -  nedemolată pentru a adăposti sculele celor de acolo- vuieşte, şi, noaptea, Iliuţă o desluşise peşte-ferăstrău.

            Vagonul merge acum, nu e acelaşi, o să pornească. În cele ale constructorilor mergeai tu, împreună cu ei, acum stai, şi vagoanele merg, şi printre călători şi o fetiţă, leit Mioara, tineri veseli, necăsătoriţi. Ce e dragostea, întreabă unul. Lumină. Dar căsătoria? Plata luminii. Nu e Mioara, ea se joacă în vagonul rămas gol. Pe uşa lui scrie: astă-seară, lumina, orele 19.30-21.

            Şi Iliuţă se aruncă pe scările vagonului. Crainica anunţase deja, persoanele care au condus pe călători la gară sunt rugaţi să coboare din vagoane. Era singura persoană şi trenul plecase. Sare în tramvai, coboară, fumează printre nuci zdreliţi şi macarale îngropate între ziduri neterminate.

            Rătăceşti ca la început, când şeful şantierului îşi avea biroul în viitorul vagon de locuit. Vagonul nu mai este la locul lui. Plouă. Nimeni parcă nu-l dăduse în primire. Muţii au rămas la adăpost. Măi, dar n-avea unde să dispară aşa repede. Pe o stradă, în linie cu bisericuţa, se înşiră restul vagoanelor – l-au dus şi pe ăsta.

            Iar Mioara nu mai intră ca de obicei. Pentru fetiţă s-a întors. Ea luase biletul de la bloc şi-l agăţase în uşa vagonului.A cui era Mioara, că lui îi semăna puţin. Coborâse din tren pentru ea. Avea vârsta venirii lui în oraş, la lucru, înainte de a se însura şi de a pierde ocazia mare cu maiştrii, din cauza accidentului. Aşa se întâmpla mereu când intra într-o altă viaţă.

            Şi Mioara nu era trecerea ta.

            A sosit un bărbat şi au rămas în tăcere. Nu se cunoşteau. Era noapte. Trecea greu timpul. Începutul unui tâmplar în marele oraş se arătase dureros. Nici în vagon, nici între pădurile de beton nu era de el, dar mai stătea perechea aceasta şi el aştepta, cu taină, o expilcaţie, ca atunci când se întâlnesc într-o poiană, sub ochii vânătorului, două prăzi îndrăgostite.

            Aşa şi tâmplarul Iliuţă, ferăstrău dunărean, constructor de schele mici, la case şi mai mici, la fântâni rotunde, pietruite.

            Asta e, te pilisei cu prietenul tău, după ce aţi ieşit de la lucru. N-ai fost atnet la frânare şi maşina aceea n-a mai frânat cum trebuie, ţi-a rupt mâna. Eu te-am găsit leşinat. Mă nimerisem pe acolo şi te-am internat la urgenţă Fiul meu să fi fost şi nu m-aş îngriji aşa de tine.

            Mă, Iliuţă, eu nu mă amestec, dar îţi spun aşa, fostul tău şef a fost şi el la băutură? Nu. Păi ce minţi că s-a ţinut după voi şi te-a cules de sub maşină – de sub schelă, mă, zi mai bine, iar eu l-aş da în judecată că nu s-a îngrijit să nu cadă schela, să-ţi prăpădească mâna. Poate dă Dumnezeu şi ţi-o fac doctorii la loc tot din pielea şi oasele tale de pe la spate. I-ar părea bine, ştii, şefului tău. Dar întreabă-l dacă te mai ia, zice că te aşteaptă, ca să nu-l bagi în puşcărie.

            N-avea astâmpăr la el acasă, în sat. Acum, cu mâna aia mai moale, vrea să se facă inginer. Dar ce te interesează? Caută-l printre vagoanele dintre blocurile noi. Vezi că se lucrează cu tot felul de oameni. Şeful lui, dacă n-a scăpat atunci, trage la lopată, şi Iliuţă îl vede, dar mâna n-o mai pupă.

1976

Zegrino-Kyoto

*

            Parcă aştept să mă trezesc spre a mă apuca de proză (mă-mă) – cangur biscont. Vidul gigant mi-l ceri, nu radiaţia cosmică de fond de ten, nici pata rece din regiunea lui Eridanus, Buridanus, Puritanus pe integramă.O să combin 3-4 schiţe cu notiţe în înşiruiri de sechestru, pe invazie în vis după ce-ţi terfeli pe viu persoana sau literatura, că replicile tale, ceva cât mai sinistru, ho, nu mor numai ai noştri. Înainte materia şi lumina existau împreună, până la cea mai veche lumină a lumii.

            Nici o opinie faţă de sute la Patriciu-Tismăneanu-Cărtărescu:

            amante de proşti model cartaginez băi jigodii ordinare

            de necazul satului să tai organul bărbatului

            într-o zi o să vă găsiţi fără ţară ai greşit forumul

            ce floarea suntem aşa proşti ca oile

            să dăm banii noştri la urşii rusnaci baştani

            tai-o cu susai nu mai vine cu tancul sau  comunismul vine cu banul

            trăiască kgb-ul în frunte cu putinul său

            alternative la alternative o fi vreo puşcărie cu numele de România

            sclavii sunt iată că pot apărea şi stăpânii

            profesorul Brucan a fost mai sinistru decât tov. Ion Iliescu

            mânca-v-ar ciuma de netrebnici în frunte cu fabricatul de la moscova

            a chemat de fapt armata URSS la acel măcel civil

            mână armată Radu cel Frumos Ştefan cel Mare

            din cocoş nu faci găină nici din curvă gospodină

            Ion Iliescu se pare că este şi un criminal

            suntem cu ochii pe tine şi cei de la Moscova şi cei de la Tel Aviv

            Băsescu nu e în stare să sperie nici o femeie de serviciu din România

            ar fi trebuit să fim cea mai de dreapta şi antipopulistă ţară din Europa

            acelaşi trecut de martiri şi acelaşi interbelic regal

            lykos monahos opinia publică e super tâmpită

            cam abject limbajul tău amice ştiam că se cenzurează

            la ieşirea din tunelul obedienţei deja nu mai ai vlagă

            mi-aş da doctoratul pe tipul inflamat al forumurilor de jurnale

            s-a prăbuşit un avion oarecare şi pasagerii nu au avut paraşute

            sau aperitivele oferite de personalul de bord nu au fost tocmai proaspete

            poate cel mult să plătească un asasin să-l elimine pe băsescu

            putin va fi gubernatorul României iar băse la canal

            se pune Stanca Ţiganca cu Regina Angliei

            când viaţa ta e perfectă nu strică să te murdăreşti un pic

            aţi plecat ca laşii să aveţi de unde da cu pietre

            dispreţuiţi în secret de toţi precum mercenarii

            nu a mai avut răbdare să-şi irosească viaţa

            pe nimic şi pentru nimic în patria mumă-ciumă

            pe un blog al lui Putin un text semnat de românul din Maryland

            ce engleză primitivă nici în clasa a treia nu sunt admise asemenea greşeli

            mai uşor să te stabileşti în cuibul făcut de alţii

            nu am făcut parte şi nu facem parte din acelaşi popor

            naţia asta de români încăpăţânaţi şi ţărani

            ţara mea de dor e ţara lui ţi-o fi dor

            posibil ca mii din copiii noştri să uite limba română

            ştampila de imigrant o vor purta inclusiv copiii

            să bage discordia între românii plecaţi şi cei rămaşi

            există un interes real pentru dezbinarea românilor

            am început o transformare sub semnul unei crime

            sfânta cruce se face doar cu mâna dreaptă nu cu stânga

            normal ca din când în când să ţi se facă dor de poporul din care faci parte

            nu depindem de o limbă fie ea şi română sau ţară fie ea şi România

            a critica mocirla şi a scuipa pe propriul tău popor

            tot ţăran şi incult ai rămas în capul mesei rotunde

            ce-ai vrea să plângem de dorul patriei care patrie

            văd pe forumuri că ne înjuraţi mereu voi patrioţilor de acasă

            nu respect dar măcar să nu mai fie supuşi chinuirii în masă

            decât că în aer plutea un miros a moarte

            mulţi vorbesc peiorativ despre stranieri şi îi numesc căpşunari

            pe urmele lui Dracula şi să vedem ce trebuie plătit cu sânge

            nu cunosc altă tragedie mai mare decât exodul părinţilor

            mulţi şi-au pierdut anticorpii pentru a trăi în societatea românească

            totul e să ai putere să te rupi şi să te lupţi

            decât că este jignitor de rău şi nimic nu se mai poate face

            statul român ar trebui să plătească oamenii să locuiască în România

            mi-a ajutat bunul Dumnezeu să scap de România şi de bădărănia de acolo

            acum România este ţara parveniţilor şi a lichelelor

            satele noastre apar ca nişte deşerturi ale spiritului

            ţi-e dor şi de birocraţie şi prostie chiar o înjurătură de pe stradă

            face mai mult decât o reverenţă germană spaniolă sau italiană

            viaţa în România nu mai este infernală ca în timpul când au plecat

            percepţia despre România este distorsionată de

            negativismul paranoic al mass media româneşti

            România nu e ţara mea e doar un teritoriu în care se manifestă frustrările

            în afară de vilele escrocilor nu s-a făcut nimic în această

            ţară în ultimii 18 ani doar s-a distrus şi s-a furat

            acest fenomen ce prevede un viitor sumbru

            m-am plictisit destul în vest e timpul din nou pt. puţină adrenalină

            hoţii stau în Parlament parcă într-o condamnare pe viaţă

            românii nu pleacă din România pentru că a dat binele peste ţară

            cele şase valuri mari de expansiune pe care România a fost nevoită să le suporte

           

*

            După cum vedeţi, nu v-am adus scenariul “Marele exilat”, ci documente ştiinţifice nete:

   Harta ţărmului nordic al M. Negre de Ptolemeu, comentată corect de mine;

   Extras di CHRONOGRAPHIA lui Theophanis Confessor (14-28) unde este menţionat TOMIS-ul de la Bosforul Cimerian, adică locul în care Ovidiu zăbovise cel mai mult, minimum 6 ani cf. propriilor mărturisiri (P. IV. 10, 1-2);

   Extras din cartea cărturarului german “Septentrionalische Historien”, 1595, publicată la finele călătoriei sale de studii care a durat 15 ani, deci la 15 ani după ce în 1851 descoperise

(îi fusese arătat de către învăţatul polonez Wojnovski, şeful echipei de arheologi care îl însoţeau pe Muller) postamentul mormântului lui Ovidiu pe care era gravat epitaful cel autentic);

   Fila 52 din Manuscrisul Ponticelor de la Alba-Iulia (Bibl. Batthyaneum), unde r. 6 de jos din P. IV, 10, găsim toponimul ZEGRINO care este de fapt Cimmerio (tot abl.-loc) din ed Burmomniana.

            Pentru că reţinusem că vă interesează Adevărul ştiinţific legat, preponderent, de conceptul de geografie istorică, v-am pus la dispoziţie tot acest umil material.

            Alte puncte de reper le veţi găsi în capitolul “The multiplicity of the toponym Tomis” publicat în cartea de anul trecut (Historical concordances...) unde i.a. veţi afla LACUS OVIDIUS prezent şi în “Descriptio Moldaviae” a lui D. Cantemir, HISTER care este Borysthene şi nu Dunărea (toate fluviile din sudul Rusiei s-au numit Hister, cu un termrn elin), OVIDIOPOL, construit sub Ecaterina a II-a şi care a figurat pe toate hărţile şi atlasele universale până cel puţin la mijlocul sec. XX.

            Stimate domnule Anca, repet, v-am pus la curent cu unele informaţii documentare care certifică justeţea mărturiilor sulmonezului pe care unii savanţi începând cu ilustru Ovidiu Drimba (1967) le-au batjocorit dând vina pe aşa-zisele licenţe poetice/exagerări p.

            Ei bine, Ovidiu, ca unul ce era prfect conştient de genialitatea lui – şi o spune frecvent, expressis verbis, nu şi-a permis niciodată să sacrifice un datum ştiinţific, din orice domeniu, de dragul unei maniere prosodice sau a unei figuri de stil.

*

            TOMISUL LUI OVIDIU ŞI TROIA CEA AUTENTICĂ. Troia descoperită de Schlieman în 1871 este una din cele 5-6-7 cetăţi omonime construite, fiecare din ele, de către un grup de supravieţuitori, i.a. Cea din nordul Italiei, patria lui Plinius.

             Tendra sau dromos Achileius era o fâşie de pământ pe care eroul troian se antrena înaintea fiecărei bătălii.

            Insula lui Achile ex Leuke (= I. Albă, azi Berezew). A nu se confunda cu I. Peuke de la gurile Dunării – unde locuiau peucenii, populaţie germanică.

            Burgul Achilleion, construit nu departe de unde eroul căzuse – nu departe de Troia – şi de aceea cred că oraşul Phanagoreia, capitală a Imp. Bizantin (una din ele, alta fiind la Constantinopol) a fost construit pe ruinele cetăţii Troia.

            Zegrino. Mss. Ala Iulia. Haec mihi Cimmerio...

            Lycus, Agarus. Aceste două râuleţe sunt pomenite în P. IV, 10 când descrie împrejurimile acelui Tomis dac din Bosforul Cimerian.

            KRIM.

            Din Phanagoreia a fugit Justinian noaptea, pe ascuns, în faţa unui atentat iminent, a ajuns la Tomis şi de acolo a închiriat o barcă cu şase rame (el era însoţit de doi generali), a urcat pe ea şi a plutit pe lângă ţărm până la gurile Niprului şi ale Nistrului

            Hecates lucus era păduricea dăruită de regele Taurilor Perses, fiicei lui, Hecates; aproape de ea s-a pescuit în 1885 soclul mormântului lui Achile.

*

            ZEGRINUS ... de la populaţia cimerianaă care a avut acolo un imperiu a cărei înflorire istoriografia o fixează între sec. VI-III î.e.n. Deci, este vorba de un orăşel portuar exact cum îl descrie Ovidiu, care reglementa navigaţia între M. Neagră şi M. de Azov – nici vorbă de Tomisul dobrogean, oraş civilizat, prevăzut cu terme, cu teatru etc. Şi bineînţeles numele de Tomis de la verbul elin temno=a tăia în bucăţele, căci aici Medeea îşi ciopârţise fratele, pe Absyrtos, spre a putea fugi cu Iason în Colhida. Ovidiu în Tr. III, 9 narează Legenda argonauţilor, specificând originea numelui locului.

*

            Acest Voinovski (un mare învăţat din partea locului) ne povestea că vrea să n arate locul unde fusese îngropat Ovidiu; de aceea, când noi am căzut de acord că noi vrem să vedem (L. Muller era însoţit de o echipă de arheologi) ne-a urcat călare pe nişte cai tineri şi aşa am călătorit şase zile de la gura fluviului Borysthene, pe un drum neumblat, ajungând la un loc foarte plăcut, unde curgea un izvoraş de apă rece.

            Postamentul... Aici este  epitaful cel adevărat scris de Ovidiu, căci e stilul lui. Acest autentic epitaf, cum îl numeşte şi Muller, este posibil să-l fi scris Ovidiu cu puţin înainte de a muri, dictat acelei femei gete care îngrijea de el, căci Poetul, din cauza gutei, nu mai putea scrie: în orice caz este stilul lui: Aici zace poetul pe care mânia lui Caesar August/Poruncă i-a dat să plece de-ndat din Laţiul natal/Sărmanul de el, ce mult şi-a dorit să moară acasă la el!/Zadarnică rugă – ursita aici hotărî să-i fie sfârşitul.

                        Hic situs est Vates quem divi Caesaris ira

                        Augusti Latio cedere iussit humo.

                        Saepe miser voluit patriis occumbere terris;

                        Sed frustra: hunc illi fata dedere locum.

            În p. 80-81 Autorul relatează că negăsind nimic sub postament, s-au deplasat la Kiev, de unde iarăşi nu au aflat nimic.

            În “Volateranus” se pomeneşte că Papa Iulius II (1503-1513), sub care a avut loc faimoasa Renaştere Italiană, ar fi transformat la Roma urna lui Ovidiu şi ar fi îngropat-o pe Via Appia, aşa cum şi-o dorise mult sulmonezul.

*

            Simate Doamne şi stimaţi Domni!

            La anul se vor împlini două mii de ani de când Poetul-cărturar, dar nu mai puţin sensibil liric – Publius Ovidius Naso a fost exilat. El este primul nostru şi cel mai mare Poet. /.../ Totul este purul adevăr, fie că este vorba de astronomie, geografie, floră, faună, etnografie, limbă, mitologie, oamenii care îl înconjurau şi în mijlocul cărora a trăit aproape o decadă şi care au fost strămoşii noştri – geţii şi sarmaţii. Le-a învăţat limba şi a scris poeme în idiomul lor, ba chiar o întreagă cărţulie care trece drept pierdută, dar din care ni s-a păstrat un poem în rezumat, Elogiul lui Octavian (Laudes de caesare) în P.IV, 13, 23-32. Aceasta a recitat-o în căsuţa lui din Tomisul de la Bosforul Cimerian (azi Kerci, căci acesta a fost Tomisul lui Ovidiu), iar geţilor poemul le-a plăcut, aplaudându-l, lovindu-şi tolbele cu săgeţi. În acel Tomis el a zăbovit cel mai mult (locul de exil i se schimbase de cel puţin două ori), cel puţin şase ani: Haec mihi ZEGRINO/Cimmerio bis tertia ducitur aestas/littore pellitos inter agenda Getas (P.IV, 10, 1-2) (= A a şasea vară-i asta de când trăiesc pe ţărm cimerian/printre războinici geţi înveşmântaţi în piei). Aici, ca în multe alte cazuri, El îşi dă adresa, la început de scrisoare, obicei instituit de El şi păstrat ca atare până azi./.../

            Inde Tomis dictus locus quia fertur in illo/Membra soror fratris consecuisse suis (Tr., III, 33-34) (Iată de ce tocmai Tomis i-au zis acestui loc/căci o soră tocmai aici pe fratele ei căsăpise). /.../

            ...altminteri s-ar mai putea ivi şi alte “forţe universitare”, cum a fost cazul “OVIDIOLOGILOR” din Liverpool, care, după cercetări îndelungate (?), au concluzionat că Ovidiu nu a fost exilat, că totul ar fi fost o invenţie a Poetului (v. Liverpool Classical Studies din Febr. 1987 On unreality Ovid's exile again: de fapt, o concluzie logică, căci ei au constatat că arealul Constanţei de azi nu are nimic comun cu relatările lui Ovidiu. (Maria Crişan)

*

            Primisem, în iunie, un plic verde, greu, cu invitaţia de a face două nominalizări pentru Kyoto Prize şi enclosures. Până-n august nu citisem paginile pe hârtie japoneză, catifelată. Calitatea era de preşedinte ad interim al Societăţii de Etnologie din România, moartă, chiar dacă neîngropată cu preşedintele ei fondator, Romulus Vulcănescu (se nominalizează numai vii). Pe urmă am văzut că se făcea individual. Nu văzusem că nu poţi să te autonominalizezi, iar ideea mi-a venit din nehotărâre, ceea ce o să povestesc aici întrucâtva, eventual cu umor haiku, specia înrudită dodoitsu, la mine în dodii, în amintirea lui Olăreanu cel scandalizat de ele şi de (de)ochiul parodiatorului monitorizat de Caţavencu.

            Am început să mă gândesc la Paul Goma, să formulez în gând, pentru “titlu” - un Soljeniţân al României according to Eugene Ionesco, mişcare-curcubeu 1977, art and ethics... Luca Piţu şi Tatiana Slama-Cazacu îmi veneau în minte. Când Vitor Frunză a decedat cam odată cu patriarhul, l-am vizualizat la lansarea la Bookarest (mort) a unei cărţi de Goma în editura lui (şi pentru japonezi?) Pe Goma în persoană îl revedeam în compania redactorilor de la Gazeta literară prin 1965, când făceam practică   pe acolo. Al lui să fie Kyoto Prize. Nu cumva – mai ales dacă nu ieşea – să se supere, că să-l fi întrebat. Când aveam gata formele de plecare în India ca profesor – venise la ministerul învăţământului şi aprobarea de la securitate-Postelnicu – am trecut să-mi iau la revedere de la Grigore Popa, iar ginerele său, Ioan Ladea, de faţă, m-a luat în camera alăturată şi mi-a spua: Hai la Goma – plec în India – e prima oară când se spune adevărul. Dacă Ladea ar fi viu, pe el l-aş fi nominalizat din primul foc...

            Apoi călugărirea lui Dragoş Pâslaru m-a năpădit artistic-etic. Nu-l văzusem pe scenă şi pe ecran cât să-mi amintesc (n-avusesem cum să nu, în India am stat doar şapte ani). L-am auzit, şi nu uitam, vorbind din Balcon Pieţei Universităţii, făcându-l pe Iliescu marionetă, chiar un pârţ (m-am speriat). Când am ajuns, în fine, la Frăsinei (un nepot şocat de accidentul cu tirul său voia să se spovedească la cel mai bătrân preot), m-am interesat de medicul isihast de-şi luase discipoli şi din indianiştii mei, murise de câteva săptămâni, parcă 40 de zile. Dar Dragoş Pâslaru? La cancelarie, e secretar. Am urcat dealul verde (japonez), era prins cu 3-4 solicitianţi de acatiste (oare?)sau efecte religioase, eu, peste ei, l-am întrebat dacă pot să-l fotografiez – în nici un caz, a fost răspunsul. Îmi părea că are pe cap un basc wagnerian, de unde până unde, că erau şi femei acolo, n-au voie, ca  la Athos, nici nu m-am supărat plecând, ce-am fi avut de vorbit. Şi, pentru atât, să-l propun la Kyoto Prize. Unii auziseră, un coleg actor zicea de laşitate întru călugărie, geaba-l contraziceam, ce-o să facă, în puşcăria popilor cu jumătatea de milion de dolari, cincizeci de milioane de yeni (întrebare pusă, toutes les proportions gardes, şi pentru Patriciu). M-am uitat pe internet la Dragoş Pâslaru, a jucat în filme şi după călugărire, în 1990, în Domnişoara Cristina (1996), în Capul de zimbru. Pentru că jucase, înainte vreme, pe Horia Sima într-un film de Sergiu Nicolaescu, binevoiturii îl făcuseră direct legionar, deşi născut în 1951. 

După Salzman

Icoana creşterei rele cu mijloace de a o face şi mai rea. Cu un îndreptariu pentru oricare părinte înţelept. După principiele renumiţilor bărbaţi: Kr. F. Salţman şi Carol Han, tradusă şi prelucrată pentru români de Andreiu Murăşanu. Profesor în reg. Gimnasiu r. catolic din Braşov. Braşov .În tipografia lui Johann Gutt 1848. Dramatizată de George Anca şi Keith Hitchins

Un cerştoriu orb, care cerşeşte la respântiile căilor şi nu vede tesaurul sau comoara ce este lângă sine.

Un călătoriu, ce şezând pe ţermul unui isvor limpede, care prin linul său murmur îl invită să bea, se plânge că moare de sete.

Fraţi români! Trăim într-un timp, în care bărbaţii cei cultivaţi din toate naţiunele se silesc a înfiinţa însoţitori pentru emanciparea sclavilor, ba şi a vitelor, ca să nu mai fie răutratate de către tiranii cei nepricepuţi. Este însă în mijlocul nostru o plasă de fiinţe însufleţite, care prin un prezudiţu vechiu şi ruginit, e condamnat a suferi mai greu de cât sclavul din America şi de cât vita necuvântătoare de care ne folosim în toate zilele.

Născuţii sunt pururea icoana părinţilor. Creerii, sângele, oasele şi carnea copilului e împrumutată din părinţi. Deci fiind părinţii stricaţi la trup sau la suflet, ori la amândouă deodată, după legile naturii toate aceste neajunsuri trebuie să se străplânte în fruptul trupului lor, după vorba comună „din oaie râioasă râioasă să naşte. Aplecarea spre anumite crime cum: beţie, răutate, capriţ, arţag, desfrânare, supărare, cum se văd la cei mai mulţi băieţi îndată la faşă: nu e altceva decât o înzestrare din partea părinţilor.

In esemplul sau pilda lor...În lipsa inspecţiunii sau a privegherii...În greşelele creşterii...

Aceste toate mă îndemnară pe mine, care de zece ani de când mă coprind cu tinerimea, avuiu prilejiu a mă convinge a mă convinge deplin despre adevărul celor zise, a mă folosi de principiele renumitului Salţman şi a prelucra de pe a lui cărticica aceasta.

Cartea este scrisă într-un ton glumeţu, nu că doar aşi fi fost de părere cumcă nebuniile şi prezudiţele pe care îmi propuseiu a le combate n-ar merita un ton cât de serios, ci cu atât mai mulţi să aibă răbdare a o citi, ştiind că mulţi n’au gust a citi un ce serios

Vor fi poate şi de aceia carii se vor mira de titlul ei zicând că nu trebuie citită, de oră ce nu ne învaţă a face bine, ci a face rău. Pentru aceia adaog numai atâta, că omul mai curând se îndreaptă din principii negative, decât din positive; apoi principiul acestei cărţi este: „Nu face aşa, că nu ebine.”

Alţii îşi vor zice poate că de ce nu o scriseiu într-un stil reformat, cu cuvinte noă şi nu o tipariiu cu litere străbune? Respund că scopul meu fu a scrie cât se poate mai popular, ca să fiu înţeles şi de cel mai depre urmă dăscălaş, apoi de şi mă folosiiu ici, colea câte de un cuvânt nou, nu lipsiiu a’l spica cu altul vechiu şi cunoscut. Cât pentru litere, n-am să zic nimic, căci scopul mă desvinuie deplin.

1. Mijloace de a se face urgisit înaintea pruncilor

2. Mijloace de a face ca pruncii să piardă încrederea în tine

3. Mijloace de a te face despreţuit înaintea fiilor tăi

4. Mijloace de a insufla de timpuriu oră şi pismă asupr celorlalţi fraţi şi surori

5. Mijloace de a stârpi la băieţi iubirea de oameni

6. Mijloc de a deprinde pe copii la tirănie

7. Mijloace de a face pe copii poftitori de răsbunare

8. Mijloc de a’ţi învăţa copiii să pismuiască

9. Mijloc de a-ţi învăţa copiii să se bucure de paguba altora

10. Mijloace de a sădi la copii un feliu de frică şi greaţă de către unele animale

11.Mijloace de a insufla pruncilor un feliu de ură în contra oamenilor ce sunt de altă lege (religie)

12.Mijloace de a face pe copii nesimţitori de frumuseţele naturei

13. Mijloace de a învăţa pe copii cum să se spărie de năluce

14. Mijloac de a învăţa pe copii să se teamă de vreme grea

15. Mijloc de a insufla fiilor o frică de moarte

16. Mijloace de a face copiilor religia urâtă sau cel puţin indiferentă

17. Mijloc de a face pe copii capricioşi

18. Mijloace de a învăţa pe copii a minţi

19. Mijloc de a învăţa pe copii din vreme să clevetiască

20. Mijloace de a face pe copii nemulţumiţi cu soarta lor

21. Mijloace de a aduce pe prunci la înrăutăţire sau încănire

22. Mijloc de a învăţa pe prunci să fie arţăgoşi

23. Mijloc de a face pe fii neharnici pentru lume şi lipsiţi de desfătările lor

24. Mijloace de a învăţa pe fii de mici să fure

25. Mijloc de a face pe prunci mâncăcioşi

26. Mijloc de a face ca băieţii să cerce supărare şi în bine

27. Mijloace de a face pe copii neghiobi, sau stupizi

28. Mijloc de a face pe copii inepţi, neharnici

29. Mijloc de a învăţa pe copii la neorânduială

30. Mijloace de a-i face pe copii deşărţi

31. Mijloc de a însăma fiilor un gust la lenevire

32. Mijloc de a învăţa pe băieţi să fie sgârciţi (avari)

33. Mijloc de a face pe copii nesimţitori pentru învăţăturile cele bune

34. Încă câteva mijloace de frunte spre a învăţa pe prunci la feliuri de necuviinţe

35. Mijloace comune pentru stricarea sănătăţii şi scurtarea vieţii pruncilor

36. Un mijloc frumos de a’ţi face copiii invalizi (schilavi)

George: Principii negative. De import, de nevoie. Atunci din Germania, acum din America – vezi sclavii. Primii creştini. Mijloace (means) cu nemiluita, nel mezzo del camin. Dear Keith, have you any choice? I have Joyce, but Andreiu. Nedramatic, neactual?

Keith: (some ”means” in own American education; seeing Romanians and their history through stories borought from German then, from America now)

Adaos la cartea lui Salţman de către Carol Han

II.Priveşte’ţi copiii în anii cei dintâiai tinereţelor lor de o jucărie a ta, şi prin aceea vei presera seminţe la multe rele.

III. Râde, când îi înfrunţi

V.Părinţii trebuie să se certe între sine pentru pedeapsa carea a fi a se da pruncilor, căci numai în chipul acesta se poate perde ascultarea pentru de-a pururea

VIII. Nu da drept copiilor tăi nici atunci când ştii că ei au dreptate!

IX. Amărăşte pe pruncii tăi râzând şi bătându-ţi joc de planurile lor

X. Fă’ţi copiii mincinoşi înaintea altor oameni străini

XI. Apără copiii tăi în contre altora când ştii că n-au drept

XIV. Necăjeşte-te pentru că dascălii ţ’au pedepsit copiii

XV. Judecă de rău în fiinţa de faţă a copiilor tăi

XVII. Fă’ţi copiii preaîndresneţi, atoate ştiutori şi limbuţi

XVIII. E sfat bun a te arăta nepricepătoriu când se fac întocmiri nouă în privinţa creşterii

 Keith:(nepricepătoriu, unproficient?)

George: in Eminescu: N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă.

Keith: (Ion Budai-Deleanu in my English, still older-newer)

George: Lui Andrei i-au murit toţi copiii de tuberculoză, apoi el.

Lucian Blaga: Îmi închipuiam că stafia de brumă fosforescentă a lui Andrei Mureşanu ar fi putut să mă cuprindă odată cu braţele, pe la spate, şi o senzaţie de atingere sepulcrală cu lumea de dincolo îşi făcea pârtie pe şira spinării mele. O ţineam săgeată până acasă.

Keith: (Can our play be staged  in the cemetry Groaveri?)

George: He and his children are there and Susana died ages after, in other century.

Smaranda: Spune’mi frate, te rog, de ce să mă apuc cu Marghioala mea? Naiba a mai văzut o copilă aşa împieliţată? Dacă o înfrunt, îmi răspunde zece în contră. Dacă îi poruncesc să facă ceva, atunci îmi întoarce nişte ochi, încât ai sosoti, că vrea să mă stingă într-o lingură de apă. Măcar de m’ar scăpa Dumnezeu de o astfeliu de viperă.

(Dupe puţine zile, cocoana Smaranda, mama Marghioalei, strânsese alte cocoane cu lucru, între acestea se afla şi cumnată’sa cu fratele ei. Când se cinsti cu cafea, trebuiră să viie şi băietele sale în casă. Acelea era trei.)

Adunarea cocoanelor: O Doamne ce fetiţe frumoase.

Smaranda: Nu vă pot spune cocoanelor, ce deştepte sunt broscuţele acestea. Închipuiţi-vă numai ce comedie îmi făcu eri ast’mare Zoiţa, apoi Carolina, o aceea  e diavolă şi jumătate. (Astfeliu povesti cocoana Smaranda mai bine de o jumătate oară. Dar la Marghioala nu cugeta nime. Aceea stetea într-un unghiu, ca şi când ar fi fost o streină. Ea de ruşine sermana îşi puse ochii în pământ şi’şi număra unghiile de la degite, sau îşi înnoda baiera de la şurţ, până când mai pe urmă împlându’i’se păharul necazului, se trase pe uşă afară, dar la eşire o isbi binişor.)

Vezi frate (zise mama către frate-său) ce puiu de şerpe e aceea?

(Dar frate-său îşi perduse tot cumpătul, încât tremura din mâini şi din picioare. În urmă se văzu silit a se depărta şi a se trage într-o cameră alăturată, unde se aruncă pe un scaun)

Şi ce te atinge? (îl întrebă sora, văzându-l în o astfeliu de stare)

Spune’mi frate, te rog, de ce să mă apuc cu Marghioala mea? Naiba a mai văzut o copilă aşa împieliţată? Dacă o înfrunt, îmi răspunde zece în contră. Dacă îi poruncesc să facă ceva, atunci îmi întoarce nişte ochi, încât ai sosoti, că vrea să mă stingă într-o lingură de apă. Măcar de m’ar scăpa Dumnezeu de o astfeliu de viperă.

Fratele:Lasă-mă, tirană de mamă!

Smaranda: Eu tirană?

Fr.: Da. Aceea eşti tu.

S.: Către cine mă port tirăneşte?

Fr.: Către însuţi fiii tăi şi anumit către sermana Marghioala.

S.: Eu nu ştiu ce fleacuri vorbeşti tu. Desluşeşte-mi mai chiar! Au doar aceea e tirănie, că n-am apucat de loc varga şi să’i trag câteva, căci mi-a trântit uşa?

Fr.: O Doamne, cum de vorbeşte aşa fără cuvânt o femeie, care vrea să treacă de înţeleaptă! Marghioal nu e aşa frumoasă  ca surioarele sale: dar ea nu’i de vină. Acum tu, în loc să-i faci neşte hăinuţe, care să o despăgubiască câtvaşi de ceea ce i-a negat natura, îi arunci trenţele, care le-ai lepădat tu, iar celelalte două le îmbraci păpuşă, ca toată lumea să aţinte la ele şi pe Marghioala să o treacă cu vederea. Tot ce latră acelea doaă căţeluşe, fie şi fără gust, este priimit cu mirare şi încântare. În loc ca tu să deştepţi luarea aminte a streinilor, carii nu cunosc bunele însuşiri ale Marghioalei, asupra ei, păşeşti la mijloc şi cerci toate mijloacele ca să le ridici pe acelea şi să apeşi pe aceasta. Ori că doar Marghioala nu e a ta? Aceasta pe ea să nu o supere? Au nu o faci încăţălită şi înrăutăţită? Nu faci tu ca ea să’ţi jure o veşnică ură, să prinză încă de tineră un feliu de pismă şi jaluzie asupra surorilor sale?

Scurt soră! eu voiu să ieau pe Marghioala la mine.

George: Archaic language may or may not suit the director, would you make now and again some sentences in American?

Keith: (Să deştepţi luarea aminte... that is:...)

Regizorul: Thank you, professor Hitchins.

Keith: Do you trust George?

Regizorul: I trust Mureşanu.

George: Chiar?

Regizorul: Mi-ar trebui şi originalul german.

George: Acum american-Mureşan.

Regizorul: Via Ghiţă.

Ghiţă: Of course.

Regizorul: Nu cimitir, tovarăşi, un teren de baschet, o sală în Urbana, o poiană pe Tâmpa repetând cu copiii „Deşteaptă-te ro...”

Keith: Îmi pare bine de premieră.

Ştefănică: Tată, tată! Vino curând cu mine în grădină!

Tată-său: Ce să fac acolo?

Şt.: Am să-ţi arăt ceva frumos.

T.: Ce va fi aceea?

Şt.:Vino numai, vino! Ceva frumos!

T.: Tu eşti nebun!

Şt. Ba nu, o vioală, de cele pline!

T.: Du-te în treabă’ţi cu vioală cu tot!

Smaranda: Tu neruşinată! Ocară şi ruşine află omul în urma ta! Eu te cert în toate zilele şi tot nu merge treba cum se cade, de’mi ar merge gura până la urechi, tu tot nu te înţelepţeşti. Tu mârşavă şi ulicariţă, uitaţi-vă, numai astăzi i-am dat şurţa, şi acum ce a făcut cu ea! Mie mi-ar fi ruşine, când aşi fi băiată de oameni cinstiţi şi apoi să mă port aşa blăstămăţeşte. Uită-te la Emilie, el e curat, gândeşti că l-ai scos din cutie, acela se ştie purta, nu va să fie niciodată desmăţat ca afurisita aceasta. Vino încoace, scumpul mamii Emilie, să te sărute mumă-ta, iar tu veveriţă, du-te noaă cu a brânzii, să nu te văd!

George: Arraging for stage with Keith the icon, dramatizând. Languages in contact, your so many, are you their contact, and how, Andrei also a contact, Arthur Berriedale Keith a Sanskrit contact...

Keith: (Geneve mother English father in contact?)

Guesses. Excerpts for director and actors from the icon.

Pruncii buni dar sunt adevărata avere a omului pământean.

Creşterea cea întortocată. Familii sălbăticite. Îi bat până îi fac invalizi.

Şi totuşi cei mai mulţi din oamenii noştri întru atâta sunt dedaţi cu asemenea scene, încât privesc cu toată nepăsarea la înfiorătoarele torture ce pun părinţii pe fiii’şi, ascultă cu nemişcară vaietele şi suspinele acelor fiinţe nevinovate, petrec adeseori până la mormânt câte pe unul din aceia care prin prezudiţiul părintesc se face viptimă morţii, fără a cugeta la nedreptăţirii ce i se făcu.

Cei mai mulţi din pruncii ce se petrec la mormânt în decursul unui an îşi pierdură viaţa prin influinţa prejudiţelor părinteşti.

De şi tirani de aceia, carii în prima furie îşi bat copiii de’i omoară, sunt mai rari, ajunge că cei mai mulţi prunci sufere pedepse nemeritate, va să zică li se face nedreptate strigătoare la cer; apoi să ştie părinţii şi toţi tiranii că pentru fiecare lovitură nedreaptă vor avea a da seamă  lui Dumnezeu.

Cine va fi privit cu încordată luare aminte la familii unde nu domneşte o creştere solidă, va fi observat, cumcă greşelele pruncilor se mulţesc şi se măresc pe zi ce merge. Ce nevinovat îţi zimbeşte Gheorghie cel mic, şi ce corbiş îţi caută în faţă Antonie cel de zece ani! De unde urmează că, pe lângă aplecarea ce o poate avea un prunc spre aceasta sau acea crimă, se mai adaoge şi un alt ce, care îi mulţeşte şi’i măreşte reutăţile; însă şi aci causa trebuie căutată în părinţi.

Noi ne certăm în casă înaintea fiilor...

noi venim adeseori beţi acasă...

noi fiind în umor bun începem a ne enumera înaintea fiilor păcatele tinereţelor noastre...

noi ne plângem asupra lucrului mult, fericim pe boieri şi perzători de vară pentru că nu lucră nimic şi tot trăiesc, iar când pruncii încep a da semne că nu le place lucrul şi osteneala, îi înfruntăm cum ne vine la gură...

noi facem câte o necuviinţă şi desfrânare înaintea copiilor noştri, vorbim cuvinte de ruşine în auzul lor, iar când încep şi ei a repeţi câte una din cele auzite de la noi, îi ardem cu varga fără milă...

putea-vom dar nega noi părinţii că premergem cu esemple rele naintea fiilor noştri?

putea-vom zice că noi suntem dascălii necuviinţelor ce le vedem în familiile noastre?

Adeseori auziiu părinţi plângându-se, că ei ar fi dat pruncilor lor cea mai bună creştere şi tot nu văd vr’un folos în urmă’i; cercetând însă mai de aproape după asemenea creştere, aflaiu cumcă ea stete într-o dăscălie de doă, trei oare pe zi, pe carea sau li o dederă ei în persoană sau prin un dăscălaş. Iar de aici încolo îi lăsa de sine, au pe mâna servitorilor şi a servitoarelor, au pe uliţă, une venea în soţietate cu cei mai desfrânaţi şi scâlcieţi băieţi.

Ce e de esemplu mai comun la noi, decât ca pe o mulţime de necuviinţe să le trecem cu vederea când suntem în umor bunu, iar când ne supărăm pe ceva, să ne pedepsim pruncii pentru cele mai mici şi mai amărunte scăderi? Pentru că va strica o sticlă, îl tăiem cu varga, iar pentru că’şi arată arţagul şi răutatea înaintea noastră nu; pentru cea mai mică greşală, de cumva o mărturiseşte, îl batem, iar pentru alta înzecit mai mare, de cumva o neagă, nu; voinţa băieţilor, când se roagă frumos, nu o împlinim; îndată însă ce încep a ţipa mai tare sau a se plânge, le dăm toate a mână, numai să tacă; de la o copiliţă de 6 ani cerem atâta înţelepciune şi pricepere, câtă poate n-are mumă-sa cea de 24 ori tatăl său care trecu peste 35. A creşte pruncii în felul acesta, va să zică, a stinge focul cu oleiu, ori a îneca peştele în apă.

Au n-am eu dreptate, când zic, că aceste fiinţe crude, această mică, dar nevinovată clasă a genului omenesc, această însoţire de prunci prin un vechiu prejudiţiu este condemnată la subjugare, este maltratată de către mai marii săi tirăneşte, fără ca cineva în acest veac de libertate să cerce a o reaşeza în drepturile ei ce i le dede natura, a o face să guste şi ea libertatea.

Tristele urmări ce provin din această călcare de drepturi naturale pentru întreaga soţietate omenească, anevoie le va putea număra cineva. N’ajunge, că sufere mai multe mii de nevinovaţi, siliţi fiind a’şi petrece frumosul timp al tinereţelor în supărare şi nemulţumire, apoi o parte din ei prin nepriceperea şi nejudecarea părinţilor devin şi invalizi, desnervaţi şi inepţi pentru orice lucrare, carea cere puteri fisice. Deci dacă e adevărat că singură virtutea  adaoge oamenilor adevărata fericire, şi că având omul o lume întreagă în a sa proprietate, tot nu poate gusta mulţumirea ce o dă virtutea: au n’ar sângera inima ori cărui prieten al omenimei, când el ar despoia pe cea mai mare parte a venitoarei generaţiuni de această avere? Când tinerul, care încă nu cunoaşte prietin mai bun şi mai înţelept decât pe părinţii săi, acăror cuvinte le primeşte, ca şi când ar fi rostite din ceriu, şi la acăror manducere se supune cu toată încrederea, în aceia ar afla trădători, carii îl conduc pe cele mai periculoase căi de rătăcire, din care el sau nici odată, sau numai târziu cu trup debilitat, cu conştiinţa pătată şi cu ochii lăcrămânzi se poate reîntoarce?

George: Think of his own children, ten, dying one after another. Benign translated bad habits came from German into almost unspoken Romanian – anyhow, the languages can be seen in contact through the translator.

Keith: (My parents belonged to different languages and we the children were the contact, the world. Then I learnt many languages as a personal contact of too many. Yet...)

George: You had appointments with Inochentie. Petru, Gheorghe, Ioan. How did you put in English verses of Ţiganiada.

Keith: (Quote?)

George: Such bad growth translated from a civilised country/language to a lower one, then and now, this creştere, meaning educaţie (not yet used, while libertate already puts in brackets slobozie)... Your opening speech, in Iassy, on Druţă, September 2006 didn’t, you think, pushed words in Moldovan crescere, or what (with Transylvanya, Valachia, Moldova?)

Keith: Moldovan is Romanian.

Domul Orgon îşi aşeza astfeliu scaunul cel comod la fereastră, ca să poată privi la toţi oamenii, carii vor trece pe uliţă şi să’i poată critica după placul său. Norocirea încă-i zimbise astfeliu ca să poată trăi fără a lucra ceva; treaba lui dar era ca să judece pe toţi trecă torii şi prin aceasta să facă o petrecanie atât femeii, cât şi copiilor săi. Părerile ce şi le da el despre oameni era foarte stângace.

Uită-te la Zoiţa, cum merge de împopoţată, gândeşti că să nu o atingi cu o picătură de apă; ea cugetă că oamenii au uitat de pricina ce avu în anul trecut cu vecinul său.

Colea vine fetiţa lui Manole, vai de om, cine va mai avea parte şi de aceea, ştiu că se frige; să se ţină bine în picioare, căci modele îl vor pune bine, priviţi numai, căci gândeşti că o a scos din cutie!

Veniţi cu toţii în coace, priviţi la acel trufaş doctor! păcat că nu-i uliţa mai largă. Nătărăul, el nu cugetă la capitalul ce are să’l plătiască cumnată-său: căci atunci ştiu, că i-ar trece de glumă!

Uită-te numai la Ioniţă al cojocariului Pavel, cu roc de catifea, blănuit cu mătasă, şi când vei căuta, nici cămaşa din spate nu’i a lui!

Cum pot îmbla copiii lui Antonie aşa trenţoşi, uită’te, gândeşti că n’au cină de o seară. Despre morţi, Dumnezeu să mă ierte, ar fi să vorbeşti numai bine, dar părintele lor, fie’i ţărâna uşoară, a fost un om ticălos. Ce blestemăţii au făcut acela în viiaţă, bine zice poporul, că pedeapsa lui Dumnezeu nu lipseşte.

Măi ţărane! cum dai grâul? Cincisprezece sfanţi găleata! te-ai nebunit? (către fiii săi:) în adevăr, că om mai afurisit decât ţăranul nu se află în lume. Când aduce el ceva de vânzare în cetate, se încumătă să’ţi ceară trei preţuri, şi apoi lucrul cel mai bun tot şi’l păstrează pentru sine. Oaăle lui cele stricate, laptele în care au înotat şoarecii, găinele şi gâştele cele bolnave le duce în târg, acelea să le mâncăm noi.

Uită-te la croitorul Moisi, încă şi el cu peptaru de modă, se vede treaba, că a mai putut pune mâna pe doi trei coţi de materie, din care va fi făcut la cineva vestminte. În copilăria mea am auzit, că morariul, croitoriul şi cârciumariul sunt toţi hoţi.

Caută la cocoana Mărina! acum i’a trecut voia de se mai face păpuşă. Băieţi! femeie ca aceea n’aţi văzut, când era trei săptămâni până-n paşti, n-aveai să o cauţi decât numai în prăvălii, le părânda pe toate, şi în urmă tot nu’şi afla după gust: o auziai zicând „cât voiu trăi, să trăiesc bine”; în toată dumineca trebuia să aibă doaă feluri de friptură, apoi cafea în toată zioa de doaă ori. Acum mi se pare, că s’ar mulţumi, de ar avea şi mămăligă de ajuns.

În coace băieţi! vedeţi voi pe bărbatul acela cu rocul cafeniu? acela e, pe care’l pârâse slujnica în anul trecut.

George: Kindly let an eye under bell.

Keith: In Romanian and English, I got it.

George: Director is asked to agree with a romantic, (me)teoric conversation between Mureşan and Eminescu.

Keith: And then after?

George: Either a sketch of your thoughts beyond your works, or a present bad growth to be translated from American into Romanian.

Vecinul Dionisie după cum mărturisia satul întreg – era un tiran cumplit. El nu cunoştea altă desfătare, de cât să maltrateze pe fiinţele cele mai mici decât el. Când era în biserică, moţăia într-una, iar când auzia suspinul unui pătimitoriu, râdea şi se îngrăşa de nenorocirea lui.

După masă nu şttia petrece timpul altfeliu, decât apucând şi rădicând de urechi pe un câine ce avea; de ce ţipa biata fiinţă mai tare, de aceea îl tirănia mai înfricoşat. Dacă se întâmpla să easă la călare nu mai departe, decât cale de un ceas, atunci calul lui trebuia să fie tot spume, şi îndată ce se da jos, se uita cu cea mai mare desfătare la ranele ce i le putu face cu pintenii. Pe carul lui trebuia să fie totdeauna de doaă ori atâta greutate, câtă la alţii, şi îndată ce stetea vitele în loc nemaiputând trage, atunci se da jos şi începea a îmblăti cu o despicătură, încât vecinii trebuia să’şi întoarcă feţele de milă. De aici vedeai la vitele lui tot pete pe spete, cât ai putea pune palma. Şi ce e mai mult, lui nu’i era ruşine de ceilalţi oameni, încât îţi venia să crezi, că el se desfătează când îşi poate tirăni sermanele vite.

Femeea lui din multele bătăi ajunsese a fi schilăvită, până când în septămâna cea din urmă, când era să easă la biserică cu pruncul ce’l născuse, căpătă lovitura cea de pe urmă. Atunci se întâmplase să peardă o cheie, care el neaflând’o, o apucă de păr din pat, şi târându’o până la uşă, acolo o puse cu grumazii pe prag şi apucă ferestreul cu care îi ameninţă’ că’i va tăia gâtul.

Când pedepsia pe pruncii săi, şi aceasta se întâmpla foarte des, atunci le lega mâinile la spate, îi acăţa de o grindă, şi îi bătea cu o fune întreită, până când îi apuca boala, care scoate spume la gură.

O slujitoare pe care o află tăind iarbă într-o grădină a sa, o bătu astfeliu, încât remase fără simţire şi abia prin isteţimea  doctorilor îşi mai putu veni ceva în fire.

Când băga de seamă că i se fură poamele din grădină şi întocmia neşte puşti, care se slobod de sine, şi se necăjia dimineaţa când vedea că nu se puşcă nime.

Ameninţarea lui cea de obşte era: aşteaptă numai că’mi vei cădea tu în mână, şi o să te taiu bucăţi de oală! De te’aşu putea prinde, că atunci ştiu că ţ’aşi învârti cuţitul în măruntaie’ţi.

Rudele îi spunea, că el n-o să aibă sfârşit bun, de cumva nu se va părăsi de tirăniile ce întreprinde. Dar ce le răspundea? Ce’mi pasă, odată tot trebuie să moriu, apoi mie una’mi este, de voi muri pe pat, sau în furci, la grădina corbilor.

Un astfeliu de om trebuie să fie avut o creştere deosebită, căci ori şi cât greşeşte natura, dând unuia o inimă mai vârtoasă decât stânca din munte, totuşi judecând după faptele acestui neom, e silit moralistul să recunoască, că o creştere bună e în stare a face şi din leu oie blândă.

Mult îmi bătuium capul, să aflu ceva daturi despre creşterea ce putu avea această feară sălbatică în tinereţele sale; în urmă dăduiu peste un bărbat, care îmblă deodată la şcoală cu acest Dionisie. Acela îmi spuse, că omul, despre care vorbim, avu un părinte, Dumnezeu să’l ierte – care era cunoscut de tiran şi de turburătoriu. Doi fii ce mai avuse afară de acesta, de groaya tătâne’său au fost siliţi să iea lumea în cap. Spuindu-mi el acestea, îl întrebaiu nu cumva ar şti să spuie pe larg chipul cu care trata tată’său pe Dionisie, încă în tinereţe.

El îmi respunse, că ştie, fiindcă fusese vecin cu el uşă de uşă. Îmi aduc aminte – zice el – că acest Dionisie, când era băiet mic, afla o mare desfătare a’şi face jucării cu pui de paseri. Tat’său, văzând că fiiul află atâta desfătare în paseri, îi aducea colea pe la Paşti cuiburi de paseri cu pui mici şi golani şi că el însuşi alfa o mare plăcere, când vedea, că fiiul său smulge penele din aripile paserilor, le taie picioarele, le taie aripile, le sângerează şi apoi le lasă să sboare. Îi aduna mai încolo câni şi pisice, pe care le chinuia şi le tirănia în vederea tatălui său, care îi lăuda curagiul şi inima cea de bărbat. Tat’său ţinea porumbi, iar puii după ce le întorcea aripile, îi dădea lui Dionisie să se joace cu ei. Când era să taie paseri pentru bucătărie, atunci era ştiut, că tată-său totdeauna chiema pe fiul său Dionisie, ca să vadă, cum se cruciază acelea până să moară. Dar într’adins le tăia gâtul rău, ca să le mai poată tortura; căci apoi le slobozia prin curte şi râdea pe moarte de împreună cu ffiul său, văzând cum fugea găinele strâmb, cădea, şi iar se scula.

Dacă a fost aşa treaba, gândeam în cugetul meu, apoi nu e mirare, dacă din Dionisie se alease un astfeliu de tiran. Dacă odată pruncul s’a demoralizat într-atâta, încât nu’i pasă de sberătul unui câine pe care încă îl doare, ca şi pe noi, ba încă află desfătare şi mulţămire în tânguirea  unei paseri, ce încă are viaţă, de care cu greu se desparte, atunci din unul ca acela cu vreme nu se poate alege alt ceva, decât un tiran, un omorâtoriu de vite şi mai în urmă şi de oameni. Să căutăm puţin în pregiur de noi, şi ne vom convinge.

George: I guess the director will appreciate the theatre of old Romanian from German with craft of torture til today, paralel to acting items suggested in  more than one space for visualisations.

Keith: Torturing history can outcome both theatre and language.

George: You know that as American or as a connoiseur of Ardelenians?

Keith:Both again.

George: I heard you, you wouldn’t enjoy a museum on Manta Roşie, in Iassy, in the house of hangman, with his remainings, toward the pogrom ground. This Dionisie – Thracian with tragoi – was pushed from child Christ love for birds. It can be a video, something, with orthograhy and diction of the cannibal.

Keith: Balkan.

Cocoana Stanca era de legea pravoslavnică şi doria ca zelul care ea îl avuse către această lege să treacă moştenire şi la fiii săi. Din nenorocirea ea credea, că acest scop frumos nu şi’l poate ajunge altfeliu, decât dacă va zugrăvi pe Dumnezeu înaintea copiilor săi ca pe un egoist, care urăşte pe toţi ceilalţi oameni carii nu sunt pravoslavnici, sau creştini după cum zicea ea.

Deci când voia a’i deprinde în credinţă, n’afla cu cale să zică, cum zise Hristos, că Dumnezeu este tatăl tuturor oamenilor, ci îl învăţa: că Dumnezeu este părinte numai al pravoslavnicilor şi că pe toţi cei de altă lege îi dă diavolului spre munca cea de veci.

La început băga de seamă spre cel mai mare al său năcaz, că puncii ar arăta un feliu de împetrire, Maria, fetiţa ei cea mai mare i se împortivi odată zicând, că ea cunoaşte atâţa oameni cinstiţi între catolici, luterani, calvini, ba şi între evrei, carii locuiesc împregiurul nostru, cum se poate dar, ca aceşti oameni cinstiţi şi cu frica lui Dumnezeu, carii nu fac nimărui nici un rău, să fie osândiţi de către Dumnezeu la muncile de veci? Mumă-sa încă se sili a’i dovedi din deosebitele locuri ale sfintei scripturi, cumcă singură legea pravoslavnică este legea cea adevărată, şi că când ar vrea oamenii, ar putea fi toţi de această lege, prin urmare că n’ar avea cuvânt a se plânge înaintea lui Dumnezeu, pentru că i’a osândit, de vreme ce ei n’au vrut să se folosească de acea libertate (slobozenie).

Fiul ei Mihail avu într’o zi curaj a’i spune curat, că însuşi sfântul apostol Petru ar fi zis: „În ori ce popor, acela care se teme de Dumnezeu îşi face voia lui, îi este lui plăcut”, prin urmare, că Hristos în zioa judecăţii lumii nu va întreba de a fost cineva drept credincios, luteran, reformat, catolic, sârbus sau turc ş.a., ci de s-a purtat cu dragoste şi cu milostivire către aproapele său?

Pentru această obrăznicie a şi căpătat sărmanul băiat o palmă sănătoasă, carea folosi cel puţin într’atâta, încât nu-i mai veni în minte a supăra pe mumă-sa cu asemenea întrebări.

Ca să le poată păzi conştiinţa cu atât mai strins, se sili muma a le câştiga un învăţătoriu de casă. Mai întâi i se recomandă un bărbat deştept şi plăcut, care petrecuse doi ani întregi în o altă casă cu deprinderea pruncilor înaintându’i foarte bne  atât în cunoştinţe, cât şi în purtarea morală. Femeea se plecase în a’l priimi şi a’şi încrede copiii în grija şi manuducerea lui. Dar în sfârşit spre marea sa norocire află, că acela ar fi umblat la biserica catolicilor. Acum să o fie văzut cineva cum mulţămia lui Dumnezeu, că a scăpat’o de acea nenorocire, carea era să dea peste capetele copiilor săi.

În zioa următoare îşi tocmi pe D. Acsentie de învăţetoriu fiilor săi. Omul acesta e creştin bun, puţintel cam sălbatic în năravurile sale, în apucături timpit, de priceput încă nu pricepe prea mult, dar aceea nu strică nimic, căci cel puţin e pravoslavnic, prin urmare conştiinţa ei poate fi liniştită în privinţa mântuirei sufletelor copiilor săi. Cu toate că unii înnoitori se încercară a’i demonstra că mântuirea sufletului ar sta într-o pricepere bună şi într’o curăţenie a inimei, ea însă prin astfeliu de basne nu’şi eşi din cărarea sa şi remâne statornică pe lângă credinţa sa, carea îi spune că mântuirea sufletului stă numai în credinţa ei străveche.

Până acum a şi ajuns a se bucura de propăşirea ce fac pruncii săi în învăţarea credinţei; căci ei începură a urâ pe toţi carii nu sunt de religia sa, şi întâmplându-se în anul trecut ca să moară un străin, ce era tot de acel sânge, însă nu de aceeaşi mărturisire a credinţei, feciorul ei cel mai mare fu cel din tâi, care se opuse, ca străinul să nu se mormânteze prin preoţii de acolo, nici în ţintirimul lor, ca nu cumva să se muşte morţii între sine. Pentru această faptă îl şi binecuvântă Stanca, când era pe patul morţii arătându’şi mulţumirea ce o simte pentru apropierea acelui minut dorit, în care va vedea pe toţi cei de altă lege arzând în cazanul cel împlut cu foc şi cu pucioasă.

George: Through belief to the cannibalism of the dead.

Keith: A kind of saying. In fact, so many vampires and blood in movies.

George: In politics, as well.

Meşterul Pavel era curios peste toată închipuirea. El când ar fi avut a cere ceva de la Dumnezeu, negreşit că nu cerea alta, decât ca să’i stea în putinţă a şti ce se întâmplă peste zi în toate casele vedinilor săi. Dat fiind că nu ştiea pe ce cale ar fi a se câştiga aceasta, hotărî, ca să-şi facă din fiul său spion (iscoditor).

Gheorghie, aşa se chema acela, lua însărcinare de câte ori se întâmpla ca vreunul din vecinii săi să întreprindă  vreo călătorie – a se plimba pe dinaintea uşei vecinului în sus şi în jos, şi a fi cu luare aminte, cine intră şi cine ese de acolo în lipsa bărbatului. Dacă afla, că într’o casă aleargă servitoarea  în sus şi în jos, sau dacă luminările da o flacără mai mare, ori dacă vedea, că sunt trase perdelele şi e vorbă multă, atunci flacăra mai mare, atunci de loc trimitea pe Gheorghie, ca să afle ce s’a întâmplat acolo. De era zioa, atunci băietul avea voie a cere de acolo vreun lucru împrumutat, sau întreba după ceva; iară de era seara, atunci trebuia să asculte pe la ferestrii, sau dacă era cu putinţă, să intre înăuntru şi să se facă nevăzut printre oamenii acelei case.

Dintru început Gheorghie istorisi toate cu credinţă ce află şi ce văzu. Dar mai târziu luând în băgare de seamă că curiozitatea tată-său cu mult este mai mare, că despre un lucru îi pune câte zece întrebări: cum? ce feliu? Cine? Când? Unde? ş.a. şi că toată faţa lui se preface, când aude ceva rău despre oameni: aşa Gheorghie nevrând a perde această norocire din mână se întocmi în istoriile sale după gustul tatălui său.

De spunea, că cutare femeie priimi visită de la o vecină, în lipsa bărbatului său, atunci vedea că un ce asemenea nu-l mulţumeşte nici decât curiositatea, nezicând el altceva, decât: aşa, aşa! Spuindu’i însă, că la aceeaşi femeie ar fi intrat un bărbat străin, şi că ea cu acela ar fi râs ş’ar fi petrecut, atunci îl vedeai ascuţindu-şi urechile ca iepurii, ca şi când ar voi să’i tot spuie de acelea.

Nici însă îi era mai plăcut, decât când auzia, că cutare bărbat se ceartă cu femeea sa, sau că li s’ar fi întâmplat ceva neorânduială.

Ştim că băieţii au din fire o plecare de a se face altora plăcuţi! Deci Gheorghie văzând că înaintea tatălui său cu nimic se poate face mai plăcut, decât dacă va vorbi pe alţii de rău, aşa se sili din toate puterile a aduce la îndeplinire această artă mişăloasă, în care el în scurt timp făcu astfeliu de naintare, încât pe de o parte tatăl său primia raporturi despre toate trebile din casăle vecinilor săi, iar pe de alta n’a fost vecin sau vecină, care să poată scăpa cu faţă curată de către spionirea acesti baiet rău dedat.

Nefericitul întru atâta se dedă cu această crimă urâtă, încât nici acum la adânci bătrâneţe se poate despărţi de ea. Despre nime nu’l auzi vorbind de bine, la toată lumea se sileşte a’i afla scăderi şi viţiuri. Nu trece o septămână, în carea să nu dea el causă de ceartă la unul sau la altul din vecini; ce e drept, câteodată i se înfundă minciunele, îl trag la judecată, şi se întâmplă nu odată, de plăti sumuliţe frumoase drept pedeapsă pentru calomnie: clăvetire: nişte prieteni în zilele trecute preferind  calea cea mai scurtă, îl apucară şi-l bătură bine; dar cine ce învaţă, moartea’l desvaţă. El a fost şi remâne un clevetitoriu acum în vârstă de 30, cum era în cea de zece ani.

Pe nime nu-l vorbeşte mai mult de rău decât pe însuşi tatăl său. Acela după cuvintele lui, a fost un om ticălos, simplu şi prost.

De acestea auzind tatăl său, se zice – că s’ar fi plâns către nişte oameni zicând:: aceea e resplata ostenelelor mele ce am pus pentru creşterea lui, că acum la bătrâneţe să mă vorbiască de rău, să mă clevetiască! N-a citit el din Sirax, că hoţul e blăstămat, însă clevetirorul de zece ori mai mult?

George: Spion-iscoadă, calomnie-cleveteală, simplu-prost in line with libertate-slobozie.

Keith: While stories remain with the original.

George: As for modelling answers of humorous loan.

Keith: Creştere is alone by the time being it’s ok.

George: Try Un resunet.

Cocoanei Mariţa i se născu o copiliţă, model de frumseţă şi de sănătate. O faţă rătundă şi plină, ochi vii, o coloare sănătoasă, un pept lat, boltit, o talie dreaptă ca făclia, acestea erau însuşirile, prin care se distingea de toate băieţelele ce era de plasa ei. Bărbatul Mariţei plin de foc şi sănătate, a cărui privire îţi da să pricepi că prin vinele lui cercuieşte încă sânge din timpul cavalerilor, nu se putea sătura de dragostea ce avea către acel îngerel, o săruta, o lua în braţe, îi cânta, săria cu ea prin casă, şi zicea adeseori, Eliso! tu încă o să faci onoare familiei mele.

Mariţei însă i se părea, că ar avea de a îndrepta multe la acea băieţică. Întâi nu-i plăcea faţa cea viie, rumenă şi plină, şi zicea des că băieţica ei nu semăna a fată de domn ci de ţăran. Dar dintru toate nu se putea împăca cu talia ei zicând, că ar fi prea grasă. Bărbatul se afla în post ostăşesc. Deci îndată ce îi sosia aceluia o demândare ca să meargă la regiment, cocoana se sili a ajuta ici colea, unde i se părea că buna natură a făcut vreo greşală cu băieta sa. Mainainte de toate îşi însemnă o corsetă bună, în care ar avea să’i îmble coconiţa în toate zilele aşezată şi strinsă pe trup de însuşi mânile mumă-sa.

Preafireşte, că nevinovata fiinţă trebuiea să se supuie, să rabde dimineaţa când i o punea, trebuiea să o sufere peste zi, măcar că numai ea ştiea, cum îi strângea măruntaiele, cum îi apăsa cruduţele costiţe, rădicându’i umerii oblu în sus. Lipsa resuflării aerului curat, lipsa apetitului, toate acestea le răbda copiliţa fără a clinti măcar , mai pe urmă se îmvoi şi cu aceea ce’i porunci mumă-sa, ca adecă să şi doarmă noaptea în astfeliu de ferecătură. E mumă-ta,

 Cugeta băieta în sine – ai datorie să o asculţi.

După câţiva ani cocoana Mariţa avu bucuria a vedea, că ea a schimbat toate în fetiţa sa, ce a făcut buna natură cu sminteală. Coloarea cea vie din faţă perise dând loc unei feţe, ce o îmbracă trupul, după ce se desparte de suflet; un umer mai rădicat decât celalalt, şi pe spinarea cea dreaptă ca lumina, acum se vede râdicându-se un deluţu ce’i zicem ghibu. Amăruntele acestea însă le ştiea ascunde Mariţa prin periniţe, căptuşeli, suliman ş.a., încât tot îi mai remânea câmp a se bucura în sine că a putut depărta din faţă’i roşaţa cea ţărănească şi talia cea necioplită.

Acum se reîntoarce şi boierul dela spediţia de resboiu în care fusese de atâta timp. Inima de tată ardea de dorinţa ce o avea spre a înbrăţişa pe unica sa fiie după atâta lipsire. Deci îndată ce se apropie de curtea sa, trecu călare pe sub poartă, unde-l întâmpină o fetiţă palidă ce semăna a schilavă.

Fetiţă, întrebă el cu nerăbdare, acasă este coconiţa Eloisa?

Eu sunt aceea; respunse fetiţa.

Tu, Eloisa? tu fata mea?

Domnia ta tatăl meu?

Aii îşi întinse fetiţa braţele şi boierul dându-se jos de pe cal o îmbrăţişă, plângând amândoi: fetiţa lacrămi de bucurie, iar boierul de supărare.

Unde este mama ta, întrebă ofiţerul turburat.

Nu e departe, respunse Eloisa – şi duse pe tatăl său în odaia mumei sale.

Aceasta, văzându’l, sări cu braţele deschise să-l îmbrăţişeză.

El însă se retrase cu o răceală zicând: ce naiba ai făcut cu Eloisa mea?

Când m’am dus, am lăsat’o frumoasă ca un înger, şi acum o aflu schidoală!

Cocoana se desvinui în mii de chipuri; el însă n’ascultă nimic, ci ceru să-i dea ceva de mâncare.

Seara vorbi puţin, şi se culcă fiind ostenit de drum. Adoa zi dimineaţa porunci feciorului să’i înşale calul şi se reîntoarse la regiment, fără a’şi lua măcar remas bun de la cocoana pe care o lăsă încă dormind în pat, şi nici că se mai întoarse.

Lumea vorbi multe despre Eloisa şi despre slăbiciunile ei cele trupeşti. Ea auzind unele ca acestea se necăjia şi întorcându-se către mumă-sa zicea: acestea am să ţi mulţămesc Domnieitale mamă şi corsetei ce mi ai dat.

George: Endgroth.

Keith: Adaos follows.

G:Nu lua niciodată în băgare de seamă natura lor.

K: Ve presăra semninţe la multe rele.

G: Râde, când îi înfrunţi.

Se poate perde ascultarea pentru de-a pururea.

K: Necăjeşte-ţi copiii.

G: Nu da drept copiilor tăi.

K:Amărăşte pe pruncii tăi.

G. Fă-ţi copiii mincinoşi.

K: Fă-te judecătoriu.

G: Fă-ţi copiii preaîndresneţi.

Meşterul Silvestru îşi dăduse de zece săptămâni pe băieţaşul său Onisim la şcoală. Acum dar voia a’l cerceta ce a învăţat. Cum se miră însă, când văzu, că fiul său nu cunoaşete nici o literă, nu ştie cele zece porunci, nu ştie nici o rugăciune.

Bunule Doamne, ce şcoală ticăloasă e aceea! Dar ce ai învăţat fiule în şcoală, dacă tu nu cunoşti nici o literă?

Onisim: Am învăţat a auzi sonul literilor.

Tata: A auzi! ascultă nebunie de legat dela dascalul, la care eşti silit a’ţi da copiii!

Eu ştiu că omul vede literile, dar nu le aude:aici îmi vine să nebunesc. Aşa dar spune-mi cum auzi tu literile?

Onisim: În cuvântul : cap, audu pe a; în pept, audu pe e; în fir, audu pe i; în om audu pe o; în lup, audu pe u; ş.a.l.

Tata: Audu! măgărie oarbă! căci aceea o poate auzi şi un băiet de o jumătate de an, şi apoi ai trebuinţă să o înveţi în şcoală? O Dumnezeule! Ş-au perdut dascălii mintea, dacă vă învaţă pe voi astfeliu de nebunii! Spune’mi dar ce ai învăţat pe din afară?

Onicim: Pe din afară am o pele, în care sunt găurici mici ce se numesc pori, prin carii resuflă trupul, pe pelea capului sunt peri, la degetile mâinilor şi ale picioarelor cresc din pele unghii.

Tata: Taci, că’mi ajunge! Aşa dar aceea va să zică la voi a învăţa pe din afară! Tu trebuie dar să mergi la şcoală, pentru ca să ştii, că ai pele? Până când ai învăţat tu aceea poate că vei fi mâncat şi nuiele! Dascălii trebuie să fie toţi nebuni. Dar nici „Odată unul” nu l-ai învăţat pe din afară?

Onicim: „Odată unul” nu l-am învăţat.

Aşa dar ce ştii tu? Tu nu ştii nici număra?

Onisim: Ba foarte mult. Unul şi cu unul face doi. O jumătate este o parte din unul, când va fi împărţit în doă părţi. Unul e jumătate din doi, doi cu unul fac trei. Unul şi cu o jumătate din unul, e jumătate dreaptă din trei. Unul e a treia parte din trei. Trei mai puţin cu unul, face doi. Trei mai puţin cu unul  şi cu jumătate, face unul şi jumătate.

Tata: Ajunge. Ascultă ffiul meu, spune tu dascalilor tăi, că eu nu voiu, ca tu să îmveţi nebuniile acele. Tu să înveţi psalmii vecernii de rost, să înveţi catehisul, şi apoi acolo la urmă se află şi tabla cu: „odată unul”. De’mi ai fi învăţat tu până acum acestea, aici ţ’aş dat un zeceriu.

George: Our arrangement could be titled  „odată unul”, as for God.

Keith: Un răsunet.

G: Demândare ( demander) părintească.

K: Trecerea omului de la slobozenie la moral.

G: Creşterea face toate.

K: După multe izvoară.

G: Omul frumos.

K: În munţi e libertate.

G: De mult au protestat istoria.

K: Plăviţi ca mine.

G: I’ll write again but to you, Bulgarian, tranka-flianka, baba Stanka, optimi. Cincizecimi, prin bunăvoinţa domnului dr. Kopitar, duae lingue Italica et Valachica, dans la langue daco-romane, lingua rustica, non leguntur, octo/opt, sol/soare, cervuus/cerb.

K: Budai-Deleanu.

G: You did translate some of his verses .

K: Such as: 

G: Innate feeling.

K: Eclairer une langue par une autre, avec Saussure.

G: Toujours ou jamais du roumain.

K: Again on Manta Roşie?

G: Better Latin mania.

 Roşu-Negru

            Doi iezuţi au fost înjunghiaţi la Moscova. Foamea de Dumnezeu transformă românii în demoni. În Iaşi sunt zeci de biserici în construcţie. Locuri sacre: Angkor, Sphinx, Chichen Itza, Easter Island, Avila, Lourdes, Blarney Stone, Parthenon, Stonehenge, Assisi, Jerusalem.

            Numen, Mana, Brahman.

            Acuzat că a oficiat slujba religioasă în limba română, protopopul de Dacia Ripensis, Boian Alexandrovici, a fost caterisit, după ce, anterior, fusese condamnat pentru a fi construit o biserică în Mălainiţa.

            Puer aeternus, puer animus, puella anima.

            Jung credea că, în cea de-a doua parte a vieţii, o nevroză se poate rareori vindeca fără dezvoltarea unei atitudini religioase, insuflată de o revelaţie spontană a spiritului. Spiritul este întâmplare psihică, o tăcere care urmează furtunii, o lumină de împăcare în întunericul minţii omului, aducând în chip tainic ordine în haosul din sufletul său.

            Deva, Theos, Deus.

            Psihoterapia prin avatar. Avatar narcisist, schizoid, paranoid, depresiv, maniac, masochist, obsesiv, comlexant, psihopat, histrionic. Avataruri animale, animaţii, celebritate, diavol, faţă reală, putere, idiosincratice, poziţionale, seductive. Colecţii de avatare – bufniţă cenuşie, pământul, Hercule îmblânzind cerberul.

            Ateii au o gândire orizontală, credincioşii una transcndentală. Lennon, martie 1966, în The Evening Standard  - (“ca lauda unui tinerel din clasa muncitoare care se străduieşte să facă faţă succesului neaşteptat”): “Nu ştiu ce va dispărea mai întâi, muzica rock and roll sau creştinismul. Isus a fost OK, însă discipolii săi erau greoi şi comuni”; “dacă n-aş fi spus că Beatles sunt mai mari decât Isus, înfuriindu-i pe creştinii extremişti, ei bine, acum încă aş fi cântat nimicuri alături de ceilalţi. Dumnezeu să binecuvânteze America. Mulţumesc, Isus”.

            Nu putem să nu ne numim creştini (Croce).

            Urăşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Dacă cineva îţi dă o palmă, trebuie să-i distrugi ţara.

            Predicarea lui Hristos ar fi singura cale care ar fi dezvăluit originea violentă a umanităţii şi perpetuarea ei culturală. Eşecul predicării şi al Patimilor ar deschide calea cunoaşterii lente şi a relei-cunoaşteri a mecanismului victimiar. (Girard)

            Adevăruri nobile, atman, căluşari, colinde, Crăciun, Dacii, Dao, Deceneu, Dharma, Dionysos, Theosis, karma, Kogaion, logos, sacrificiu-asceză-înţelegere, strigoi, timp circular, totul este suferinţă, Zalmoxis. (Eliade).

            Daily Mail: Probabil nu există Dumnezeu, aşa că nu-ţi mai face griji şi trăieşte-ţi viaţa”.

            Iosif vândut de fraţi pe 30 arginţi, preînchipuire a lui Hristos (luni). Pomenirea celor zece fecioare, cinci fără minte, cinci înţelepte, aşa şi la parusie (marţi). Femeia păcătoasă toarnă mir mult pe Iisus, iar Iuda îl vinde (miercuri). Spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, Rugăciunea cea mai presus de fire, trădarea Domnului de către Iuda (joi). Iisus Hristos a lăsat trupul, trăind trei zile numai prin suflet (vineri).